CELEX:02012R0649-20250301: Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 25/02/2025 |
|
Informatii
Data documentului: 01/03/2025Data intrării în vigoare: 01/03/2025
Emitent: Not available
Formă: Repertoriu EUR-Lex
02012R0649 — RO — 01.03.2025 — 008.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL (UE) NR. 649/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 4 iulie 2012 privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 201 27.7.2012, p. 60) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) NR. 1078/2014 AL COMISIEI |
L 297 |
1 |
15.10.2014 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/2229 AL COMISIEI |
L 317 |
13 |
3.12.2015 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2018/172 AL COMISIEI |
L 32 |
6 |
6.2.2018 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/330 AL COMISIEI |
L 59 |
1 |
27.2.2019 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/1701 AL COMISIEI |
L 260 |
1 |
11.10.2019 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2020/1068 AL COMISIEI |
L 234 |
1 |
21.7.2020 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/643 AL COMISIEI |
L 118 |
14 |
20.4.2022 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2023/1656 AL COMISIEI |
L 210 |
1 |
25.8.2023 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2024/3199 AL COMISIEI |
L 3199 |
1 |
31.12.2024 |
Rectificat prin:
REGULAMENTUL (UE) NR. 649/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 4 iulie 2012
privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc
(reformare)
(Text cu relevanță pentru SEE)
Articolul 1
Obiective
Obiectivele prezentului regulament sunt următoarele:
să aplice Convenția de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză, aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide ce prezintă risc care fac obiectul comerțului internațional, (denumită în continuare „convenția”);
să promoveze responsabilitatea comună și eforturile comune de cooperare în domeniul transportului internațional de produse chimice ce prezintă risc în vederea protejării sănătății umane și a mediului de daunele potențiale;
să contribuie la utilizarea corectă din punct de vedere ecologic a produselor chimice ce prezintă risc.
Obiectivele stabilite la primul paragraf sunt atinse prin facilitarea schimbului de informații cu privire la caracteristicile produselor chimice ce prezintă risc, prin instituirea unui proces decizional la nivelul Uniunii privind importul și exportul acestora și prin difuzarea deciziilor către părțile la convenție și către alte țări, după caz.
Articolul 2
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament se aplică:
anumitor produse chimice care prezintă risc care fac obiectul procedurii de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză în conformitate cu convenția, (denumită în continuare „procedura PIC”);
anumitor produse chimice care prezintă risc care sunt interzise sau supuse unor restricții severe în cadrul Uniunii sau al unui stat membru;
produselor chimice exportate, în ceea ce privește clasificarea, etichetarea și ambalarea acestora.
Prezentul regulament nu se aplică:
narcoticelor și substanțelor psihotrope reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 111/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 de stabilire a normelor de monitorizare a comerțului cu precursori de droguri între Comunitate și țările terțe (1);
materialelor și substanțelor radioactive reglementate prin Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante (2);
deșeurilor reglementate prin Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile (3);
armelor chimice reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare (4);
alimentelor și aditivilor alimentari reglementați prin Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (5);
furajelor reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (6), inclusiv aditivilor, prelucrați complet, parțial sau neprelucrați, destinați alimentării orale a animalelor;
organismelor modificate genetic reglementate prin Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (7);
cu excepția celor reglementate de articolul 3 punctul 5 litera (b) din prezentul regulament, produselor medicamentoase brevetate și produselor medicinale de uz veterinar reglementate prin Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (8) și, respectiv, prin Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (9).
Prin derogare de la dispozițiile primului paragraf, exportatorii produselor chimice menționate la primul paragraf trebuie să obțină un număr de referință de identificare special, utilizând baza de date menționată la articolul 6 alineatul (1) litera (a), și să menționeze numărul de referință de identificare respectiv în declarația lor de export.
Articolul 3
Definiții
În sensul prezentului regulament:
„produs chimic” înseamnă o substanță, prezentă fie ca atare, fie într-un amestec, sau un amestec, fabricate sau naturale, dar care nu include niciun organism viu, și care aparține uneia dintre următoarele categorii:
pesticide, inclusiv formulările de pesticide care prezintă un risc sever;
produse chimice industriale;
„substanță” înseamnă un element chimic și compușii acestuia astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006;
„amestec” înseamnă un amestec sau o soluție astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008;
„articol” înseamnă un produs finit care conține sau include un produs chimic a cărui utilizare în produsul respectiv a fost interzisă sau sever restricționată de legislația Uniunii, dacă produsul respectiv nu intră sub incidența punctelor 2 sau 3;
„pesticide” înseamnă produse chimice care fac parte dintr-una dintre următoarele subcategorii:
pesticidele utilizate ca produse de uz fitosanitar în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (10);
alte pesticide, cum ar fi:
produsele biocide în sensul Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (11); și
dezinfectanți, insecticide și paraziticide în conformitate cu Directivele 2001/82/CE și 2001/83/CE;
„produse chimice industriale” înseamnă produse chimice care fac parte dintr-una dintre următoarele subcategorii:
produse chimice destinate folosirii de către specialiști;
produse chimice destinate folosirii de către public;
„produs chimic care face obiectul notificării de export” înseamnă orice produs chimic care este interzis sau sever restricționat în cadrul Uniunii în cadrul uneia sau mai multor categorii sau subcategorii, precum și orice produs chimic inclus în anexa I partea 1 care face obiectul procedurii PIC;
„produs chimic indicat pentru notificarea PIC” înseamnă orice produs chimic care este interzis sau sever restricționat în cadrul Uniunii sau al unui stat membru în cadrul uneia sau a mai multor categorii. Produsele chimice interzise sau sever restricționate în cadrul Uniunii în cadrul uneia sau a mai multor categorii sunt enumerate în anexa I partea 2;
„produs chimic care face obiectul procedurii PIC” înseamnă orice produs chimic inclus în anexa III la convenție și în anexa I partea 3 la prezentul regulament;
„produs chimic interzis” înseamnă:
fie un produs chimic a cărui utilizare a fost interzisă în totalitate în mai multe categorii sau subcategorii, printr-un act normativ al Uniunii cu caracter definitiv, în vederea protejării sănătății oamenilor sau a mediului;
fie un produs chimic a cărui primă utilizare nu a fost aprobată sau pe care industria fie l-a retras de pe piața Uniunii, fie nu l-a mai inclus într-o procedură de notificare, înregistrare sau aprobare, în cazul în care există dovezi că produsul chimic prezintă suspiciuni în ceea ce privește afectarea sănătății oamenilor sau afectarea mediului;
„produs chimic sever restricționat” înseamnă:
fie un produs chimic a cărui utilizare într-una sau mai multe categorii sau subcategorii a fost interzisă aproape în totalitate, printr-un act normativ cu caracter definitiv al Uniunii, în vederea protejării sănătății oamenilor și a mediului, dar pentru care sunt permise în continuare anumite utilizări specifice;
fie un produs chimic a cărui aprobare a fost refuzată pentru aproape toate utilizările sale, sau pe care industria fie l-a retras de pe piața Uniunii, fie nu l-a mai inclus într-o procedură de notificare, înregistrare sau aprobare, în cazul în care există dovezi că produsul chimic prezintă suspiciuni în ceea ce privește afectarea sănătății oamenilor sau afectarea mediului;
„produs chimic interzis sau sever restricționat de către un stat membru” înseamnă orice produs chimic care este interzis sau sever restricționat prin acte normative naționale cu caracter definitiv ale unui stat membru;
„act normativ cu caracter definitiv” înseamnă un act cu caracter juridic obligatoriu al cărui scop este interzicerea sau restricționarea severă a unui produs chimic;
„formulare a unui pesticid care prezintă un risc deosebit” înseamnă un produs chimic formulat pentru a fi utilizat ca pesticid, care, în condiții de utilizare, produce efecte grave asupra sănătății oamenilor sau a mediului, ce se pot observa într-o perioadă scurtă de timp după o expunere unică sau multiplă;
„teritoriul vamal al Uniunii” înseamnă teritoriul stabilit la articolul 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (12);
„export” înseamnă:
exportul definitiv sau temporar al unui produs chimic care întrunește condițiile prevăzute la articolul 28 alineatul (2) din TFUE;
reexportul unui produs chimic care nu întrunește condițiile prevăzute la articolul 28 alineatul (2) din TFUE, care face obiectul unui alt regim vamal decât regimul de tranzit extern al Uniunii pentru circulația mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii;
„import” înseamnă introducerea fizică pe teritoriul vamal al Uniunii a unui produs chimic care face obiectul unui alt regim vamal decât regimul de tranzit extern al Uniunii pentru circulația mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii;
„exportator” înseamnă oricare dintre următoarele tipuri de persoane fizice sau juridice:
persoana în numele căreia se face o declarație de export, adică persoana care, în momentul acceptării declarației, este titularul contractului cu destinatarul într-o parte la convenție sau într-o altă țară și este îndrituit să determine expedierea produsului chimic în afara teritoriului vamal al Uniunii;
în cazul în care nu s-a procedat la încheierea unui contract de export sau în care titularul contractului nu hotărăște în nume propriu, persoana care este îndrituită să determine expedierea produsului chimic în afara teritoriului vamal al Uniunii;
în cazul în care, în conformitate cu contractul care reglementează exportul, dreptul de a dispune de produsul chimic aparține unei persoane cu sediul/domiciliul în afara Uniunii, partea contractantă cu domiciliul/sediul în Uniune;
„importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în momentul importului pe teritoriul vamal al Uniunii, este destinatarul produsului chimic;
„parte la convenție” sau „parte” înseamnă un stat sau o organizație de integrare economică regională care a consimțit să se conformeze convenției și pentru care aceasta este în vigoare;
„altă țară” înseamnă orice țară care nu este parte la convenție;
„agenția” înseamnă Agenția Europeană pentru Produse Chimice instituită prin Regulamentul (CE) nr. 1907/2006;
„secretariat” înseamnă secretariatul convenției, cu excepția cazului în care prezentul regulament prevede altfel.
Articolul 4
Autorități naționale desemnate ale statelor membre
Fiecare stat membru desemnează autoritatea sau autoritățile (denumite în continuare „autoritate națională desemnată” sau „autorități naționale desemnate”) care să îndeplinească funcțiile administrative prevăzute de prezentul regulament, cu excepția cazului în care a făcut deja acest lucru înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament.
Fiecare stat membru informează Comisia cu privire la această numire până la 17 noiembrie 2012, cu excepția cazului în care respectivele informații au fost deja furnizate înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, și informează, de asemenea, Comisia în cazul în care are loc o modificare în ceea ce privește autoritatea națională desemnată.
Articolul 5
Participarea Uniunii la convenție
În special, Comisia răspunde de:
transmiterea notificărilor de export ale Uniunii către părți și alte țări, în conformitate cu articolul 8;
transmiterea către secretariat a notificărilor actelor normative cu caracter definitiv privind produse chimice indicate pentru notificarea PIC în conformitate cu articolul 11;
transmiterea de informații cu privire la alte acte normative cu caracter definitiv privind produse chimice care nu sunt indicate pentru notificarea PIC în conformitate cu articolul 12;
primirea de informații de la secretariat, în sens general.
De asemenea, Comisia furnizează secretariatului reacțiile Uniunii privind importurile de produse chimice care fac obiectul procedurii PIC, în conformitate cu articolul 13.
În plus, Comisia coordonează contribuțiile Uniunii privind totalitatea problemelor de natură tehnică referitoare la:
convenție;
pregătirea Conferinței părților instituită prin articolul 18 alineatul (1) din convenție;
Comitetul de studiu al produselor chimice constituit în conformitate cu articolul 18 alineatul (6) din convenție (denumit în continuare „comitetul de studiu al produselor chimice”);
alte organe auxiliare ale Conferinței părților.
Articolul 6
Sarcinile Agenției
Agenția îndeplinește, pe lângă sarcinile care îi sunt atribuite în temeiul articolelor 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 22 și 25, următoarele sarcini:
întreține, dezvoltă în continuare și actualizează în mod regulat o bază de date pentru exportul și importul de produse chimice care prezintă risc (denumită în continuare „baza de date”);
face disponibilă public baza de date pe site-ul său web;
furnizează, dacă este cazul, sectorului, cu acordul Comisiei și după consultarea statelor membre, asistență și consiliere tehnică și științifică, precum și instrumente pentru a asigura aplicarea efectivă a prezentului regulament;
furnizează, cu acordul Comisiei, autorităților naționale desemnate ale statelor membre asistență și consiliere tehnică și științifică pentru a asigura aplicarea eficace a prezentului regulament;
la cererea experților statelor membre sau ai Comisiei din comitetul de studiu al produselor chimice, și în limita resurselor disponibile, contribuie la elaborarea documentelor ghid de decizie menționate la articolul 7 din convenție, precum și a altor documente tehnice legate de punerea în aplicare a convenției;
transmite Comisiei, la cerere, informații tehnice și științifice și sprijină Comisia pentru a asigura punerea în aplicare eficace a prezentului regulament;
transmite Comisiei, la cerere, informații tehnice și științifice și sprijină Comisia în exercitarea rolului său de autoritate comună desemnată a Uniunii.
Articolul 7
Produse chimice care fac obiectul notificărilor de export, produse chimice indicate pentru notificarea PIC și produse chimice care fac obiectul procedurii PIC
Produsele chimice enumerate în anexa I partea 1 fac obiectul procedurii de notificare de export astfel cum este prevăzută la articolul 8 și sunt însoțite de informații detaliate privind identitatea substanței, categoria și/sau subcategoria de utilizare supusă restricției, tipul restricției și, dacă este cazul, de informații suplimentare, în special cele referitoare la derogările de la cerințele pentru notificarea de export.
Produsele chimice enumerate în anexa I partea 2 fac obiectul procedurii de notificare de export stabilită la articolul 8 și, pe lângă aceasta, întrunesc cerințele pentru procedura de notificare PIC prevăzută la articolul 11, pentru fiecare substanță fiind furnizate informații detaliate privind identitatea și categoria de utilizare a acesteia.
Produsele chimice enumerate în anexa I partea 3 fac obiectul procedurii PIC și sunt însoțite de categoria de utilizare și, dacă este cazul, de informații suplimentare, în special privind cerințele pentru notificarea de export.
Articolul 8
Notificări de export transmise părților și altor țări
Autoritatea națională desemnată a statului membru al exportatorului verifică dacă informațiile sunt în conformitate cu anexa II, iar dacă notificarea este completă, o transmite agenției cu cel puțin 25 de zile înainte de data prevăzută a exportului.
Agenția, în numele Comisiei, transmite notificarea către autoritatea națională desemnată a părții importatoare sau autoritatea competentă a altei țări și ia măsurile necesare pentru a garanta primirea notificării respective cu cel puțin 15 zile înaintea datei primului export prevăzut al produsului chimic, iar apoi, cu cel puțin 15 zile înaintea primului export al acestuia pentru fiecare an calendaristic ulterior.
Agenția înregistrează fiecare notificare de export și îi atribuie un număr de referință de identificare în baza de date. Agenția pune, de asemenea, la dispoziția publicului și a autorităților naționale desemnate din statele membre, dacă este cazul, în fiecare an calendaristic, o listă actualizată conținând produsele chimice în cauză, precum și părțile și alte țări importatoare, prin intermediul bazei de date.
Fără a aduce atingere obligațiilor stabilite la articolul 19 alineatul (2), obligațiile stabilite la alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol încetează odată cu îndeplinirea tuturor condițiilor următoare:
produsul chimic a devenit produs care face obiectul procedurii PIC;
țara importatoare este parte la convenție și a prezentat secretariatului un răspuns în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din convenție, indicând dacă este sau nu de acord cu importul produsului chimic; și
secretariatul a informat Comisia cu privire la răspunsul respectiv, iar aceasta a transmis statelor membre și agenției informațiile în cauză.
Prin derogare de la dispozițiile primului paragraf din prezentul alineat, obligațiile stabilite la alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol nu încetează în cazul în care o țară importatoare este parte la convenție și solicită, în mod explicit, părților exportatoare să continue notificarea exporturilor, de exemplu prin decizia de import a acesteia sau în alt mod.
Fără a aduce atingere obligațiilor stabilite la articolul 19 alineatul (2), obligațiile stabilite la alineatele (2), (3) și (4) de la prezentul articol încetează, de asemenea, atunci când sunt îndeplinite ambele condiții următoare:
autoritatea națională desemnată a părții importatoare sau autoritatea competentă a altei țări importatoare a renunțat la obligația de notificare înaintea exportului produsului chimic; și
Comisia a primit informații din partea secretariatului sau din partea autorității naționale desemnate a părții importatoare sau din partea autorității competente a unei alte țări importatoare și a transmis informațiile statelor membre și agenției, care le-a făcut disponibile prin intermediul bazei de date.
Articolul 9
Notificări de export primite din partea părților și a altor țări
Agenția confirmă, în numele Comisiei, primirea primei notificări de export recepționate, pentru fiecare produs chimic de la fiecare parte sau altă țară.
Autoritatea națională desemnată a statului membru în care se efectuează importul primește, o copie a tuturor notificărilor primite de agenție, în termen de 10 zile de la primire, împreună cu toate informațiile disponibile. Alte state membre au dreptul să primească copii la cerere.
Articolul 10
Informații privind exportul și importul produselor chimice
Fiecare exportator al unuia sau mai multe dintre următoarele produse:
substanțele enumerate în anexa I;
amestecurile care conțin asemenea substanțe în concentrații care determină aplicarea obligațiilor de etichetare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, indiferent de prezența vreunei alte substanțe; sau
articolele care conțin substanțe enumerate în anexa I partea 2 sau 3, sub o formă nereacționată, sau amestecurile care conțin astfel de substanțe în concentrații care determină aplicarea obligațiilor de etichetare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, indiferent de prezența vreunei alte substanțe,
informează, în primul trimestru al fiecărui an, autoritatea națională desemnată a statului membru al exportatorului referitor la cantitatea de produs chimic (sub formă de substanță sau de component al unor amestecuri sau articole) livrat către fiecare parte sau altă țară în decursul anului precedent. Informațiile sunt transmise împreună cu o listă cu numele și adresele fiecărei persoane fizice sau juridice care importă produse chimice către o parte sau o altă țară către care au fost efectuate livrări în decursul aceleiași perioade. Aceste informații cuprind o listă separată a exporturilor efectuate în temeiul articolului 14 alineatul (7).
Fiecare importator din cadrul Uniunii furnizează informații echivalente pentru cantitățile importate în Uniune.
Articolul 11
Notificarea produselor chimice interzise sau sever restricționate în temeiul convenției
În cazul în care un produs chimic corespunde criteriilor pentru notificarea PIC, dar informațiile sunt insuficiente pentru a satisface condițiile prevăzute în anexa IV, exportatorii sau importatorii identificați furnizează, la solicitarea Comisiei, toate informațiile pertinente de care dispun, inclusiv cele provenite din alte programe naționale sau internaționale de controlare a produselor chimice, în termen de 60 de zile de la solicitare.
Comisia furnizează toate informațiile pertinente care nu erau disponibile în momentul notificării inițiale, efectuate în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) sau respectiv (2).
La cerere, statele membre și agenția acordă Comisiei asistența necesară pentru culegerea informațiilor respective.
Dacă este cazul, Comisia evaluează, în strânsă cooperare cu statele membre și cu agenția, necesitatea de a propune măsuri la nivelul Uniunii pentru a preveni riscurile inacceptabile pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediu în cadrul Uniunii.
În cazul în care un stat membru adoptă acte normative naționale cu caracter definitiv în conformitate cu legislația Uniunii aplicabilă în vederea interzicerii sau restricționării severe a unui produs chimic, statul membru furnizează Comisiei informațiile pertinente. Comisia pune informațiile respective la dispoziția statelor membre. În termen de patru săptămâni de la punerea la dispoziție a informațiilor în cauză, statele membre pot înainta Comisiei și statului membru care a transmis un act normativ național cu caracter definitiv, observații privind o posibilă notificare PIC, care să includă, în special, informații pertinente despre măsurile de reglementare naționale aplicabile produsului chimic respectiv. După examinarea observațiilor, statul membru care a furnizat actul normativ respectiv informează Comisia dacă aceasta din urmă trebuie:
să transmită secretariatul o notificare PIC în conformitate cu prezentul articol; sau
să furnizeze informațiile secretariatului, în conformitate cu articolul 12.
Articolul 12
Informații care trebuie transmise secretariatului referitoare la produsele chimice interzise sau sever restricționate care nu sunt indicate pentru notificarea PIC
În cazul în care produsele chimice figurează doar în lista din anexa I partea 1 sau în urma primirii unor informații de la un stat membru în temeiul articolului 11 alineatul (8) litera (b), Comisia furnizează secretariatului informațiile privind actele normative cu caracter definitiv pertinente, astfel încât informațiile să poată fi distribuite altor părți la convenție, dacă este cazul.
Articolul 13
Obligații referitoare la importul produselor chimice
Comisia adoptă, printr-un act de punere în aplicare, o decizie de import care sub forma unui răspuns de import definitiv sau provizoriu în numele Uniunii referitor la viitoarele importuri ale produsului chimic în cauză. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 27 alineatul (2). Comisia comunică secretariatului decizia cât mai curând posibil, în termen de nouă luni de la data expedierii de către secretariat a documentului ghid de decizie.
În cazul în care un produs chimic face obiectul unor restricții suplimentare sau modificate în conformitate cu legislația Uniunii, Comisia adoptă, printr-un act de punere în aplicare, o decizie de import revizuită. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 27 alineatul (2). Comisia transmite secretariatului decizia de import revizuită.
Articolul 14
Obligații referitoare la exportul de produse chimice, altele decât notificările de export
Substanțele enumerate în anexa I partea 2 și partea 3 sau amestecurile care conțin asemenea substanțe în concentrații care determină aplicarea obligațiilor de etichetare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, indiferent de prezența vreunei alte substanțe și de utilizarea preconizată în partea importatoare sau altă țară importatoare, nu sunt exportate, cu excepția cazului în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:
exportatorul a cerut și a primit un consimțământ explicit în vederea importului, prin intermediul autorității naționale desemnate din statul membru al exportatorului, în consultare cu Comisia, asistată de agenție, și cu autoritatea națională desemnată a părții importatoare sau cu o autoritate competentă a unei alte țări importatoare;
pentru produsele chimice prezentate în anexa I partea 3, ultima circulară emisă de secretariat în temeiul alineatului (1) indică faptul că partea importatoare și-a dat consimțământul pentru import.
În cazul produselor chimice menționate în anexa I partea 2, care urmează să fie exportate către țările OCDE, autoritatea națională desemnată a statului membru al exportatorului poate decide, la cererea exportatorului, în consultare cu Comisia și pentru fiecare caz în parte, că nu este necesar niciun consimțământ explicit în cazul în care produsul chimic, la momentul importului în respectiva țară OCDE, este certificat, înregistrat sau autorizat în această țară.
Atunci când consimțământul explicit a fost cerut în conformitate cu primul paragraf litera (a), în cazul în care agenția nu a primit un răspuns în termen de 30 de zile, agenția trimite, în numele Comisiei, o notă de atenționare, cu excepția cazului în care Comisia sau autoritatea națională desemnată a statului membru al exportatorului a primit un răspuns și l-a transmis agenției. În eventualitatea în care nu primește un răspuns în termen de alte 30 de zile, agenția poate trimite, dacă este cazul, alte note de atenționare.
În cazul produselor chimice menționate în anexa I părțile 2 și 3, autoritatea națională desemnată a statului membru al exportatorului poate decide, în consultare cu Comisia asistată de agenție pentru fiecare caz în parte și sub rezerva celui de-al doilea paragraf, că exportul poate avea loc în cazul în care nu există dovezi din surse oficiale cu privire la acte normative cu caracter definitiv în vederea interzicerii sau a restricționării severe a utilizării produsului chimic primit de partea importatoare sau de altă țară importatoare și în cazul în care, în ciuda tuturor eforturilor rezonabile, nu s-a primit niciun răspuns la o cerere de consimțământ explicit depusă în conformitate cu alineatul (6) litera (a), în termen de 60 de zile și este îndeplinită una din următoarele condiții:
există dovezi, provenind din surse oficiale din cadrul părții importatoare sau al altei țări importatoare, care atestă că produsul chimic sau face obiectul unei licențe, este înregistrat, sau este autorizat; sau
utilizarea preconizată a produsului declarată în notificarea de export și confirmată în scris de către persoana fizică sau juridică care importă produse chimice către o parte sau o altă țară nu se află într-o categorie pentru care produsul chimic figurează în partea 2 sau 3 a anexei I și există dovezi provenind din surse oficiale că produsul a fost utilizat sau importat în partea importatoare sau în altă țară importatoare în ultimii cinci ani.
În cazul produselor chimice enumerate în anexa I partea 3, nu poate avea loc un export întemeiat pe îndeplinirea condiției de la litera (b) dacă produsul chimic a fost clasificat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 în categoria 1A sau 1B de produse cancerigene, în categoria 1A sau 1B de produse mutagene sau în categoria 1A sau 1B de produse toxice pentru reproducere sau dacă produsul chimic îndeplinește criteriile din anexa XIII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006, pentru a fi considerat persistent, bioacumulativ și toxic sau foarte persistent și foarte bioacumulativ.
Când adoptă decizii privind exportul produselor chimice menționate în anexa I partea 3, autoritatea națională desemnată a statului membru al exportatorului, în consultare cu Comisia asistată de agenție, ține seama de impactul posibil al utilizării produsului chimic asupra sănătății umane sau asupra mediului în partea importatoare sau într-o altă țară importatoare și transmite documentația relevantă agenției, care este pusă la dispoziție prin intermediul bazei de date.
Comisia, în consultare cu statele membre implicate, revizuiește periodic valabilitatea fiecărui consimțământ explicit obținut în conformitate cu alineatul (6) litera (a) sau a fiecărei decizii de a efectua exportul în absența unui consimțământ explicit în temeiul alineatului (7), după cum urmează:
pentru fiecare consimțământ explicit obținut în conformitate cu alineatul (6) litera (a), este necesar un nou consimțământ explicit înainte de sfârșitul celui de-al treilea an calendaristic care urmează anului în care consimțământul a fost obținut, cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute de consimțământul respectiv;
cu excepția cazului în care s-a primit între timp un răspuns la solicitare, fiecare decizie de a efectua exportul fără un consimțământ explicit în conformitate cu alineatul (7) este valabilă pentru o perioadă de cel mult 12 luni, la expirarea căreia este necesară solicitarea unui consimțământ explicit.
În cazurile menționate la primul paragraf litera (a), exporturile pot, cu toate acestea, continua și după expirarea termenului aplicabil, în așteptarea unui răspuns la o nouă cerere de consimțământ explicit, pe o perioadă suplimentară de 12 luni.
Articolul 15
Exportul anumitor produse chimice și articole
Articolele fac obiectul procedurii de notificare de export prevăzute la articolul 8 dacă conțin unul dintre următoarele elemente:
substanțele enumerate în anexa I părțile 2 sau 3, sub o formă nereacționată;
amestecurile care conțin astfel de substanțe în concentrații care determină aplicarea obligațiilor de etichetare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008, indiferent de prezența vreunei alte substanțe.
Articolul 16
Informații privind circulația de tranzit
Articolul 17
Informații ce însoțesc produsele chimice exportate
Primul paragraf se aplică, cu excepția cazului în care dispozițiile respective ar contraveni unor cerințe specifice ale părților importatoare sau ale altor țări importatoare.
Articolul 18
Obligații ale autorităților statelor membre cu privire la controlul importului și exportului
Comisia, sprijinită de agenție, și statele membre acționează în mod focalizat și coordonat pentru a controla respectarea prezentului regulament de către exportatori.
Articolul 19
Obligații suplimentare ale exportatorilor
Articolul 20
Schimbul de informații
Comisia, dacă este necesar cu sprijinul statelor membre și al agenției, garantează, dacă este cazul, următoarele:
furnizarea de informații publice privind actele normative pertinente pentru obiectivele convenției;
furnizarea de informații părților și altor țări, direct sau prin intermediul secretariatului, referitoare la acele măsuri care restricționează considerabil una sau mai multe utilizări ale unui produs chimic.
Cu referire la transmiterea informațiilor în temeiul prezentului regulament, fără a se aduce atingere Directivei 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu (13), cel puțin informațiile următoare nu sunt considerate confidențiale:
informațiile specificate în anexa II și anexa IV;
informațiile conținute de fișele tehnice de securitate menționate la articolul 17 alineatul (3);
data expirării unui produs chimic;
data de fabricație a unui produs chimic;
informațiile privind măsurile de precauție, inclusiv categoria de risc, natura riscului și recomandările de securitate pertinente;
rezumatul rezultatelor testelor toxicologice și ecotoxicologice;
informații privind manipularea ambalajului după îndepărtarea produselor chimice.
Articolul 21
Asistență tehnică
Comisia, autoritățile naționale desemnate ale statelor membre și agenția cooperează, ținând seama, în special, de necesitățile țărilor în curs de dezvoltare și ale țărilor cu economii în tranziție, pentru promovarea acordării de asistență tehnică, inclusiv de formare profesională, pentru dezvoltarea infrastructurii, a capacității și cunoștințelor de specialitate necesare pentru administrarea corespunzătoare a produselor chimice pe toată durata ciclurilor lor de viață.
În special, pentru a permite țărilor menționate să pună în aplicare convenția, acordarea de asistență tehnică este promovată prin furnizarea de informații tehnice privind produsele chimice, prin promovarea schimburilor de experți, prin acordarea de sprijin pentru constituirea sau menținerea autorităților naționale desemnate și prin furnizarea de cunoștințe tehnice specializate pentru identificarea formulărilor de pesticide ce prezintă risc și pentru elaborarea notificărilor către secretariat.
Comisia și statele membre participă activ la activități internaționale de consolidare a capacităților în materie de gestionare a produselor chimice, prin furnizarea de informații privind proiectele pe care le susțin sau finanțează pentru îmbunătățirea administrării produselor chimice în țările în curs de dezvoltare și în țările cu economii în tranziție. De asemenea, Comisia și statele membre au în vedere asistarea organizațiilor neguvernamentale.
Articolul 22
Monitorizarea și raportarea
Articolul 23
Actualizarea anexelor
Pentru a stabili dacă un act normativ cu caracter definitiv la nivelul Uniunii constituie o interdicție sau o restricție severă, astfel încât produsul chimic în cauză să corespundă criteriilor pentru notificarea PIC în conformitate cu articolul 11, se evaluează efectul actului respectiv la nivelul categoriilor „pesticide” și „produse chimice industriale”. În cazul în care actul normativ cu caracter definitiv interzice sau restricționează sever un produs chimic din oricare din categorii, acesta este de asemenea inclus în anexa I partea 2.
Pentru a adapta prezentul regulament la progresele tehnice, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 26, în ceea ce privește următoarele măsuri:
includerea unui produs chimic în partea 1 sau 2 din anexa I în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, ca urmare a unor acte normative cu caracter definitiv adoptate la nivelul Uniunii și a altor modificări aduse anexei I, inclusiv modificări aduse rubricilor existente;
includerea în partea 1 din anexa V a unui produs chimic care se află sub incidența Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanții organici persistenți (14);
includerea unui produs chimic care face deja obiectul unei interdicții la export la nivelul Uniunii în partea 2 din anexa V;
modificări ale rubricilor existente din anexa V;
modificări ale anexelor II, III, IV și VI.
Articolul 24
Bugetul agenției
În sensul prezentului regulament, veniturile agenției constau în:
o subvenție din partea Uniunii, înregistrată în bugetul general al Uniunii (secțiunea Comisiei);
orice contribuție voluntară din partea statelor membre.
Veniturile agenției, menționate la alineatul (1), se utilizează pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin acesteia în temeiul prezentului regulament.
Articolul 25
Formatele și softurile pentru transmiterea de informații către agenție
Agenția indică formatele și pachetele de softuri și le pune la dispoziție cu titlu gratuit pe site-ul său web pentru orice transmitere de informații către agenție. Statele membre și alte părți care intră sub incidența prezentului regulament utilizează formatele și pachetele respective atunci când transmit informații agenției în temeiul prezentului regulament.
Articolul 26
Exercitarea competențelor delegate
Articolul 27
Procedura Comitetului
Articolul 28
Sancțiuni
Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile care se aplică la încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a dispozițiilor menționate. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare. Dacă nu au făcut deja acest lucru înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament, statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la 1 martie 2014 și notifică fără întârziere Comisiei orice modificare ulterioară care le privește.
Articolul 29
Perioada de tranziție privind clasificarea, etichetarea și ambalarea produselor chimice
Trimiterile făcute în prezentul regulament la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 se interpretează, dacă este cazul, ca trimiteri la legislația Uniunii care se aplică în virtutea articolului 61 din regulamentul respectiv și în conformitate cu calendarul stabilit în respectivul regulament.
Articolul 30
Abrogare
Regulamentul (CE) nr. 689/2008 se abrogă cu efect de la 1 martie 2014.
Trimiterile la Regulamentul (CE) nr. 689/2008 se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa VII.
Articolul 31
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 martie 2014.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
LISTA PRODUSELOR CHIMICE
(menționate la articolul 7)
PARTEA 1
Lista produselor chimice care fac obiectul procedurii de notificare la export
(menționate la articolul 8)
Trebuie menționat că, în cazul în care produsele chimice enumerate în această parte a anexei fac obiectul procedurii PIC, nu se aplică obligațiile de notificare de export menționate la articolul 8 alineatele (2), (3) și (4), cu condiția îndeplinirii condițiilor menționate la articolul 8 alineatul (6) primul paragraf literele (b) și (c). Aceste produse chimice, identificate prin simbolul „#” în lista de mai jos, sunt enumerate din nou în partea 3 a anexei pentru ușurarea consultării.
De asemenea, mai trebuie menționat că, în cazul în care produsele chimice enumerate în prezenta anexă sunt indicate pentru notificarea PIC datorită naturii actului normativ al Uniunii cu caracter definitiv, produsele chimice respective sunt enumerate și în partea 2 a prezentei anexe. Aceste produse chimice sunt identificate în lista de mai jos prin simbolul „+”.
Produs chimic |
Nr. CAS |
Nr. CE |
Codul NC (*3) |
Subcategorie (*1) |
Restricții la utilizare (*2) |
Țări în cazul cărora notificarea nu este necesară |
1-Brompropan (n-bromură de propil) () |
106-94–5 |
203-445-0 |
ex 2903 69 19 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
1,1-dicloretenă |
75-35-4 |
200-864-0 |
ex 2903 29 00 |
i(2) |
sr |
|
1,1,1-tricloretan |
71-55-6 |
200-756-3 |
ex 2903 19 00 |
i(2) |
b |
|
1,1,2-tricloretan |
79-00-5 |
201-166-9 |
ex 2903 19 00 |
i(2) |
sr |
|
1,1,1,2-tetracloretan |
630-20-6 |
211-135-1 |
ex 2903 19 00 |
i(2) |
sr |
|
1,1,2,2-tetracloretan |
79-34-5 |
201-197-8 |
ex 2903 19 00 |
i(2) |
sr |
|
Diesteri alchilici (C6-8) ramificați ai acidului 1,2-benzendicarboxilic, bogați în C7 () |
71888-89–6 |
276-158-1 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Diesteri alchilici (C7-11) ramificați și liniari ai acidului 1,2-benzendicarboxilic () |
68515-42-4 |
271-084–6 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Dipentilester al acidului 1,2-benzendicarboxilic, ramificat și liniar () |
84777-06-0 |
284-032-2 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Dihexilester al acidului 1,2-benzendicarboxilic, ramificat și liniar () |
68515-50-4 |
271-093-5 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Diesteri alchilici C6-10 ai acidului 1,2-benzendicarboxilic sau amestec de diesteri decil, hexil și octil () |
68648-93-1 68515-51-5 |
272-013-1 271-094-0 |
ex 3824 99 92 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
1,2-dibrometan (dibromură de etilenă) () |
106-93-4 |
203-444-5 |
ex 2903 62 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
1,2-dicloretan (diclorură de etilenă) () |
107-06-2 |
203-458-1 |
ex 2903 15 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
i(2) |
b |
|||||
542-75-6 |
208-826-5 |
ex 2903 29 00 |
p(1) |
b |
|
|
1,3-dicloropropenă (cis) ((Z)-1,3-dicloropropenă) |
10061-01-5 |
233-195-8 |
ex 2903 29 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
2-aminobutan |
13952-84-6 |
237-732-7 |
ex 2921 19 99 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
2-naftilamină și sărurile sale () |
91-59-8 553-00-4 612-52-2 și altele |
202-080-4 209-030-0 210-313-6 și altele |
ex 2921 45 00 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
Acid 2-naftiloxiacetic () |
120-23-0 |
204-380-0 |
ex 2918 99 90 |
p(1) |
b |
|
2,4-dinitrotoluen (2,4-DNT) () |
121-14-2 |
204-450-0 |
ex 2904 20 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
2,4,5-T și sărurile și esterii săi () |
93-76-5 și altele |
202-273-3 și altele |
ex 2918 91 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
3-decen-2-onă () |
10519-33-2 |
234-059-0 |
ex 2914 19 90 |
p(1) |
b |
|
4-aminobifenil (bifenil-4-amină) și sărurile sale () |
92-67-1 2113-61-3 și altele |
202-177-1 și altele |
ex 2921 49 00 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
4-nitrobifenil () |
92-93-3 |
202-204-7 |
ex 2904 20 00 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
4,4'-dia’minodifenilmetan (MDA) () |
101-77-9 |
202-974-4 |
ex 2921 59 90 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
5-terț-butil-2,4,6-trinitro-m-xilenă () |
81-15-2 |
201-329-4 |
ex 2904 20 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Abamectin |
71751-41-2 |
|
ex 3808 99 90 |
p(2) |
b |
|
Acefat () |
30560-19-1 |
250-241-2 |
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Acetoclor () |
34256-82-1 |
251-899-3 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Acifluorfen |
50594-66-6 |
256-634-5 |
ex 2918 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Acroleină () |
107-02-8 |
203-453-4 |
ex 2912 19 00 |
p(2) |
b |
|
Alaclor () |
15972-60-8 |
240-110-8 |
ex 2924 25 00 |
p(1) |
b |
|
Aldicarb () |
116-06-3 |
204-123-2 |
ex 2930 80 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Alfa-cipermetrin |
67375-30–8 |
|
ex 2926 90 70 |
p (1) |
b |
|
Ametrin |
834-12-8 |
212-634-7 |
ex 2933 69 80 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Amitraz () |
33089-61-1 |
251-375-4 |
ex 2925 29 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Amitrol () |
61-82-5 |
200-521-5 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Antrachinonă () |
84-65-1 |
201-549-0 |
ex 2914 61 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Compuși ai arsenicului |
|
|
|
p(2) |
sr |
|
Fibre de azbest (): |
1332-21-4 și altele |
|
ex 2524 90 00 |
|
|
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Actinolit () |
77536-66-4 |
|
ex 2524 90 00 |
i |
b |
|
Antofilit () |
77536-67-5 |
|
ex 2524 90 00 |
i |
b |
|
Amosit () |
12172-73-5 |
|
ex 2524 90 00 |
i |
b |
|
Crocidolit () |
12001-28-4 |
|
ex 2524 10 00 |
i |
b |
|
Tremolit () |
77536-68-6 |
|
ex 2524 90 00 |
i |
b |
|
Crisotil () |
12001-29-5, 132207-32-0 |
|
ex 2524 90 00 |
i |
b |
|
Asulam () |
3337-71-1 2302-17-2 |
222-077-1 218-953-8 |
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Asulam-sodiu () |
2302-17-2 |
218-953-8 |
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Atrazin () |
1912-24-9 |
217-617-8 |
ex 2933 69 10 |
p(1) |
b |
|
Azimsulfuron () |
120162-55-2 |
|
ex 2935 90 90 |
p (1) |
b |
|
Azinfos-etil () |
2642-71-9 |
220-147-6 |
ex 2933 99 80 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Azinfos-metil () |
86-50-0 |
201-676-1 |
ex 2933 92 00 |
p(1) |
b |
|
Azociclotin () |
41083-11-8 |
255-209-1 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Benalaxil () |
71626-11-4 |
275-728-7 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Bendiocarb () |
22781-23-3 |
245-216-8 |
ex 2932 99 00 |
p(2) |
b |
|
Benfluralin () |
1861-40-1 |
217-465-2 |
ex 2921 43 00 |
p(1) |
b |
|
Benfuracarb () |
82560-54-1 |
|
ex 2932 99 00 |
p(1) |
b |
|
Bensultap |
17606-31-4 |
|
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Bentiavalicarb (2) |
413615-35-7 177406-68-7 |
|
ex 2934 20 80 |
p(1) |
b |
|
Benzen (2) |
71-43-2 |
200-753-7 |
ex 2902 20 00 ex 2707 10 00 |
i(2) |
sr |
|
Benzen drept constituent al altor substanțe, în concentrații mai mari sau egale cu 0,1 % în greutate (2) |
|
|
ex 2707 10 00 |
i(2) |
sr |
|
Benzidină și sărurile sale () Derivați de benzidină () |
92-87-5 36341-27-2 și altele |
202-199-1 252-984-8 și altele |
ex 2921 59 90 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
i(2) |
b |
|
||||
Ftalat de benzil și de butil () |
85-68-7 |
201-622-7 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Beta-ciflutrin () |
1820573-27-0 |
|
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Beta-cipermetrin () |
65731-84-2 |
265-898-0 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Bifentrin () |
82657-04-3 |
|
ex 2916 20 00 |
p(1)-p(2) |
b-sr |
|
Binapacril () |
485-31-4 |
207-612-9 |
ex 2916 16 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
i(2) |
b |
|||||
Ftalat de bis(2-metoxietil) () |
117-82-8 |
204-212-6 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Eter de bis(pentabromfenil) (decabromdifenil eter) () |
1163-19-5 |
214-604-9 |
ex 2909 30 38 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Bitertanol () |
55179-31-2 |
259-513-5 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Bromadiolon |
28772-56-7 |
249-205-9 |
ex 2932 20 90 |
p (1) |
b |
|
Bromoxinil și esterii săi butiril, heptanoil și octanoil () |
1689-84-5 3861-41-4 56634-95-8 1689-99-2 |
216-882-7 223-374-9 260-300-4 216-885-3 |
ex 2926 90 70 |
p (1) |
b |
|
Butralin () |
33629-47-9 |
251-607-4 |
ex 2921 49 00 |
p(1) |
b |
|
Cadmiu și compușii săi () |
7440-43-9 și altele |
231-152-8 și altele |
ex 81 12 și altele |
i(1)-i(2) |
sr-sr |
|
Cadusafos () |
95465-99-9 |
|
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Calciferol |
50-14-6 |
200-014-9 |
ex 2936 29 00 |
p(1) |
b |
|
Fosfură de calciu () |
1305-99-3 |
215-142-0 |
ex 2853 90 90 |
p(1) |
b |
|
Captafol () |
2425-06-1 |
219-363-3 |
ex 2930 80 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Carbaril () |
63-25-2 |
200-555-0 |
ex 2924 29 70 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Carbendazim |
10605-21-7 |
234-232-0 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Carbetamid () |
16118-49-3 |
240-286-6 |
ex 2924 29 70 |
p (1) |
b |
|
Carbofuran () |
1563-66-2 |
216-353-0 |
ex 2932 99 00 |
p(1) |
b |
|
Tetraclorură de carbon |
56-23-5 |
200-262-8 |
ex 2903 14 00 |
i(2) |
b |
|
Carbosulfan () |
55285-14-8 |
259-565-9 |
ex 2932 99 00 |
p(1) |
b |
|
Carboxină () |
5234-68-4 |
226-031-1 |
ex 2934 99 90 |
p (1) |
b |
|
Cartap |
15263-53-3 |
|
ex 2930 20 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Chinometionat |
2439-01-2 |
219-455-3 |
ex 2934 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Clorat () |
7775-09-9 10137-74-3 7783-92-8 și altele |
231-887-4 233-378-2 232-034-9 și altele |
ex 2829 11 00 ex 2829 19 00 ex 2843 29 00 |
p(1) |
b |
|
Clordimeform () |
6164-98-3 |
228-200-5 |
ex 2925 21 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Clorfenapir () |
122453-73-0 |
|
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Clorfenvinfos () |
470-90-6 |
207-432-0 |
ex 2919 90 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Clormefos |
24934-91-6 |
246-538-1 |
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Clorobenzilat () |
510-15-6 |
208-110-2 |
ex 2918 18 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Cloroform |
67-66-3 |
200-663-8 |
ex 2903 13 00 |
i(2) |
b |
|
Clorofen () |
120-32-1 |
204-385-8 |
ex 2908 19 00 |
p(2) |
b |
|
Cloropicrină () |
76-06-2 |
200-930-9 |
ex 2904 91 00 |
p(1) |
b |
|
Clorotalonil () |
1897-45-6 |
217-588-1 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Clorprofam () |
101-21-3 |
202-925-7 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Clorpirifos () |
2921-88-2 |
220-864-4 |
ex 2933 39 99 |
p(1) |
b |
|
Clorpirifos-metil () |
5598-13-0 |
227-011-5 |
ex 2933 39 99 |
p(1) |
b |
|
Clortal-dimetil () |
1861-32-1 |
217-464-7 |
ex 2917 39 95 |
p(1) |
b |
|
Clozolinat () |
84332-86-5 |
282-714-4 |
ex 2934 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Colecalciferol |
67-97-0 |
200-673-2 |
ex 2936 29 00 |
p(1) |
b |
|
Cloridazon () |
1698-60-8 |
216-920-2 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Clorsulfuron () |
64902-72-3 |
265-268-5 |
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Cinidon-etil () |
142891-20-1 |
|
ex 2925 19 95 |
p(1) |
b |
|
Clofentezin () |
74115-24-5 |
277-728-2 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Clotianidin () |
210880-92-5 |
433-460-1 |
ex 2934 10 00 |
p(1) |
b |
|
Cumafuril |
117-52-2 |
204-195-5 |
ex 2932 20 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Creozot și substanțe înrudite cu creozotul |
8001-58-9 |
232-287-5 |
ex 2707 91 00 ex 3807 00 90 |
|
|
|
61789-28-4 |
263-047-8 |
ex 2707 91 00 |
|
|
|
|
84650-04-4 |
283-484-8 |
ex 2707 40 00 ex 2707 50 00 |
|
|
|
|
90640-84-9 |
292-605-3 |
ex 2707 91 00 |
|
|
|
|
65996-91-0 |
266-026-1 |
ex 3807 00 90 ex 2707 99 19 |
i(2) |
b |
|
|
90640-80-5 |
292-602-7 |
ex 2707 99 20 |
|
|
|
|
65996-85-2 |
266-019-3 |
ex 2707 99 80 |
|
|
|
|
8021-39-4 |
232-419-1 |
ex 3807 00 90 |
|
|
|
|
122384-78-5 |
310-191-5 |
ex 3807 00 90 |
|
|
|
|
Crimidină |
535-89-7 |
208-622-6 |
ex 2933 59 95 |
p(1) |
b |
|
Cianamidă () |
420-04-2 |
206-992-3 |
ex 2853 90 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Cianazină |
21725-46-2 |
244-544-9 |
ex 2933 69 80 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Cibutrin () |
28159-98-0 |
248-872-3 |
ex 2933 69 80 |
p(2) |
b |
|
Ciclanilidă () |
113136-77-9 |
419-150-7 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Ciflutrin () |
68359-37-5 |
269-855-7 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Cihalotrin |
68085-85-8 |
268-450-2 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Cihexatin () |
13121-70-5 |
236-049-1 |
ex 2931 90 00 |
p(1) |
b |
|
Ciproconazol () |
94361-06-5 |
|
ex 2933 99 80 |
p (1) |
b |
|
d-Aletrin () |
231937-89-6 |
|
ex 2916 20 00 |
p(2) |
b |
|
DBB (Di-μ-oxo-di-n-butilstaniu-hidroxiboran/dioxostanboretan-4-ol) |
75113-37-0 |
401-040-5 |
ex 2931 90 00 |
i(1) |
b |
|
Desmedifam () |
13684-56-5 |
237-198-5 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Pentaoxid de diarsen () |
1303-28-2 |
215-116-9 |
ex 2811 29 90 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Diazinon () |
333-41-5 |
206-373-8 |
ex 2933 59 10 |
p(1) |
b |
|
Compuși de dibutilstaniu |
683-18-1 77-58-7 1067-33-0 și altele |
211-670-0 201-039-8 213-928-8 și altele |
ex 2931 90 00 |
i(2) |
sr |
|
Diclobenil () |
1194-65-6 |
214-787-5 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Dicloran () |
99-30-9 |
202-746-4 |
ex 2921 42 00 |
p(1) |
b |
|
Diclorvos () |
62-73-7 |
200-547-7 |
ex 2919 90 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Clorură de didecildimetilamoniu |
7173-51-5 |
230-525-2 |
ex 2923 90 00 |
p(1) |
b |
|
Difenacum |
56073-07-5 |
259-978-4 |
ex 2932 20 90 |
p(1) |
b |
|
Ftalat de dihexil () |
84-75-3 |
201-559-5 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Ftalat de diizobutil () |
84-69-5 |
201-553-2 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Ftalat de dizopentil () |
605-50-5 |
210-088-4 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Dimetenamid () |
87674-68-8 |
|
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Dimetoat () |
60-51-5 |
200-480-3 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Dimetomorf () |
110488-70-5 |
404-200-2 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Dimoxistrobin () |
149961-52-4 |
|
ex 2928 00 90 |
p(1) |
b |
|
Diniconazol-M () |
83657-18-5 |
|
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Dinitro-orto-crezol (DNOC) și sărurile sale (precum sarea de amoniu, sarea de potasiu și sarea de sodiu) () |
534-52-1 |
208-601-1 |
ex 2908 92 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
2980-64-5 |
221-037-0 |
|||||
5787-96-2 |
|
|||||
2312-76-7 |
219-007-7 |
|||||
Dinobuton |
973-21-7 |
213-546-1 |
ex 2920 90 10 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Dinoseb și sărurile și esterii săi () |
88-85-7 și altele |
201-861-7 și altele |
ex 2908 91 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
ex 2915 36 00 |
i(2) |
b |
||||
Dinoterb () |
1420-07-1 |
215-813-8 |
ex 2908 99 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Compuși de dioctilstaniu |
3542-36-7 870-08-6 16091-18-2 și altele |
222-583-2 212-791-1 240-253-6 și altele |
ex 2931 90 00 |
i(2) |
sr |
|
Ftalat de dipentil () |
131-18-0 |
205-017-9 |
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Difenilamină () |
122-39-4 |
204-539-4 |
ex 2921 44 00 |
p(1) |
b |
|
Diquat, inclusiv dibromură de diquat () |
2764-72-9 85-00-7 |
220-433-0 201-579-4 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Diuron () |
330-54-1 |
206-354-4 |
ex 2924 21 00 |
p (1) |
b |
|
DPX KE 459 (flupirsulfuron-metil) () |
150315-10-9 144740-54-5 |
|
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Formulări sub formă de pudră prăfoasă ce conțin combinația: |
|
|
ex 3808 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
benomil la sau peste 7 %, |
17804-35-2 |
241-775-7 |
ex 2933 99 80 |
|
|
|
carbofuran la sau peste 10 % |
1563-66-2 |
216-353-0 |
ex 2932 99 00 |
|
|
|
și tiram la sau peste 15 % () |
137-26-8 |
205-286-2 |
ex 2930 30 00 |
|
|
|
Empentrin () |
54406-48-3 |
259-154-4 |
ex 2916 20 00 |
p(2) |
b |
|
Epoxiconazol () |
135319-73-2 133855-98-8 |
406-850-2 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Esbiotrin () |
260359-57-7 |
|
ex 2916 20 00 |
p(2) |
b |
|
Etalfluralin () |
55283-68-6 |
259-564-3 |
ex 2921 43 00 |
p(1) |
b |
|
Etametsulfuron-metil () |
97780-06-8 |
|
ex 2935 90 90 |
p (1) |
b |
|
Etion |
563-12-2 |
209-242-3 |
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Etoprofos () |
13194-48-4 |
236-152-1 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Etoxisulfuron () |
126801-58-9 |
|
ex 2933 59 95 |
p(1) |
b |
|
Etoxiquin () |
91-53-2 |
202-075-7 |
ex 2933 49 90 |
p(1) |
b |
|
Oxid de etilenă (Oxiran) () |
75-21-8 |
200-849-9 |
ex 2910 10 00 |
p(1) |
b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Etridiazol () |
2593-15-9 |
219-991-8 |
ex 2934 99 90 |
p (1) |
b |
|
Famoxadon () |
131807-57-3 |
|
ex 2934 99 90 |
p (1) |
b |
|
Fenamidon () |
161326-34-7 |
|
ex 2933 29 90 |
p(1) |
b |
|
Fenarimol () |
60168-88-9 |
262-095-7 |
ex 2933 59 95 |
p(1) |
b |
|
Fenamifos () |
22224-92-6 |
244-848-1 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Fenbuconazol () |
114369-43-6 |
406-140-2 |
ex 2933 99 80 |
p (1) |
b |
|
Oxid de fenbutatin () |
13356-08-6 |
236-407-7 |
ex 2931 90 00 |
p(1) |
b |
|
Fenitrotion () |
122-14-5 |
204-524-2 |
ex 2920 19 00 |
p(1) |
b |
|
Fenoxicarb () |
72490-01-8 |
276-696-7 |
ex 2924 29 70 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Fenpropatrin |
39515-41-8 |
254-485-0 |
ex 2926 90 70 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Fenpropimorf () |
67564-91-4 |
266-719-9 |
ex 2934 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Fention () |
55-38-9 |
200-231-9 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
sr |
|
Acetat de fentin () |
900-95-8 |
212-984-0 |
ex 2931 90 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Hidroxid de fentin () |
76-87-9 |
200-990-6 |
ex 2931 90 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Fenvalerat |
51630-58-1 |
257-326-3 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Ferbam () |
14484-64-1 |
238-484-2 |
ex 2930 20 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Fipronil () |
120068-37-3 |
424-610-5 |
ex 2933 19 90 |
p(1) |
b |
|
Flufenoxuron () |
101463-69-8 |
417-680-3 |
ex 2924 21 00 |
p(1)-p(2) |
b-sr |
|
Floracetamidă () |
640-19-7 |
211-363-1 |
ex 2924 12 00 |
p(1) |
b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Flusilazol () |
85509-19-9 |
|
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Fluquinconazol () |
136426-54-5 |
411-960-9 |
ex 2933 59 95 |
p (1) |
b |
|
Flurenol |
467-69-6 |
207-397-1 |
ex 2918 19 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Flurprimidol () |
56425-91-3 |
|
ex 2933 59 95 |
p(1) |
b |
|
Flurtamon () |
96525-23-4 |
|
ex 2932 19 00 |
p(1) |
b |
|
Fuberidazol () |
3878-19-1 |
223-404-0 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Furatiocarb |
65907-30-4 |
265-974-3 |
ex 2932 99 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Glufosinat, inclusiv glufosinat de amoniu () |
51276-47-2 77182-82-2 |
257-102-5 278-636-5 |
ex 2931 49 90 |
p(1) |
b |
|
Guazatin () |
108173-90-6 115044-19-4 |
236-855-3 |
ex 3808 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Hexacloretan |
67-72-1 |
200-666-4 |
ex 2903 19 00 |
i(1) |
sr |
|
Hexazinonă () |
51235-04-2 |
257-074-4 |
ex 2933 69 80 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Imidacloprid |
138261-41-3 |
428-040-8 |
ex 2933 39 99 |
p(1) |
sr |
|
Iminoctadină |
13516-27-3 |
236-855-3 |
ex 2925 29 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Acid indolilacetic () |
87-51-4 |
201-748-2 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Indoxacarb () |
173584-44-6 144171-61-9 |
|
ex 2934 99 90 |
p (1) |
b |
|
Ioxinil () |
1689-83-4 3861-47-0 |
216-881-1 223-375-4 |
ex 2926 90 70 |
p(1) |
b |
|
Ipconazol (+) |
125225-28-7 115850-69-6 115937-89-8 |
|
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Iprodion () |
36734-19-7 |
253-178-9 |
ex 2933 21 00 |
p(1) |
b |
|
Izoproturon () |
34123-59-6 |
251-835-4 |
ex 2924 21 00 |
p(1) |
b |
|
Isopirazam () |
881685-58-1 |
|
ex 2933 19 90 |
p (1) |
b |
|
Izoxation |
18854-01-8 |
242-624-8 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Plumb și compușii săi |
7439-92-1 598-63-0 1319-46-6 7446-14-2 7784-40-9 7758-97-6 1344-37-2 25808-74-6 13424-46-9 301-04-2 7446-27-7 15245-44-0 și altele |
231-100-4 209-943-4 215-290-6 231-198-9 232-064-2 231-846-0 215-693-7 247-278-1 236-542-1 206-104-4 231-205-5 239-290-0 și altele |
ex 7801 10 00 , ex 7804 20 00 ex 2836 99 17 ex 3206 49 70 ex 2833 29 60 ex 2842 90 80 ex 2841 50 00 ex 3206 20 00 ex 2826 90 80 ex 2850 00 60 ex 2915 29 00 ex 2835 29 90 , ex 3206 49 70 ex 2908 99 00 |
i(2) |
sr |
|
Linuron () |
330-55-2 |
206-356-5 |
ex 2928 00 90 |
p(1) |
b |
|
Lufenuron () |
103055-07-8 |
410-690-9 |
ex 2924 21 00 |
p (1) |
b |
|
Malation |
121-75-5 |
204-497-7 |
ex 2930 90 98 |
p(2) |
b |
|
Săruri de hidrazidă maleică, altele decât sărurile de colină, potasiu și sodiu |
5716-15-4 42489-17-8 36518-59-9 65445-74-1 51137-11-2 și altele |
227-213-3 255-849-1 253-082-7 265-780-9 și altele |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Mancozeb () |
8018-01-7 |
|
ex 3808 92 30 |
p(1) |
b |
|
Maneb () |
12427-38-2 |
235-654-8 |
ex 3824 99 93 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Mecoprop () |
7085-19-0 93-65-2 |
230-386-8 202-264-4 |
ex 2918 99 90 |
p(1) |
b |
|
Mepanipirim () |
110235-47-7 |
432-140-7 |
ex 2933 59 95 |
p(1) |
b |
|
Mercur () |
7439-97-6 |
231-106-7 |
ex 2805 40 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Compuși ai mercurului, inclusiv compuși anorganici ai mercurului, compuși alchil mercurici, alchiloxialchil mercurici și aril mercurici, cu excepția compușilor mercurului incluși în anexa V () |
62-38-4, 26545-49-3 și altele |
200-532-5, 247-783-7 și altele |
ex 2852 10 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Metam-sodiu |
137-42-8 |
205-293-0 |
ex 2930 20 00 |
p(2) |
b |
|
Metamidofos () |
10265-92-6 |
233-606-0 |
ex 2930 80 00 |
p(1) |
b |
|
Metidation |
950-37-8 |
213-449-4 |
ex 2934 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Metiocarb () |
2032-65-7 |
217-991-2 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Metomil () |
16752-77-5 |
240-815-0 |
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Bromură de metil () |
74-83-9 |
200-813-2 |
ex 2903 61 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
298-00-0 |
206-050-1 |
ex 2920 11 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
|
Ditiocianat de metilen () |
6317-18-6 |
228-652-3 |
ex 2930 90 98 |
p(2) |
b |
|
Metiram () |
9006-42-2 |
|
ex 3808 92 30 |
p(1) |
b |
|
Metosulam () |
139528-85-1 |
410-240-1 |
ex 2935 90 30 |
p (1) |
b |
|
Metoxuron |
19937-59-8 |
243-433-2 |
ex 2924 21 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Molinat () |
2212-67-1 |
218-661-0 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Monocrotofos () |
6923-22-4 |
230-042-7 |
ex 2924 12 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Monolinuron |
1746-81-2 |
217-129-5 |
ex 2928 00 90 |
p(1) |
b |
|
Monometil-dibromdifenilmetan; denumirea comercială: DBBT () |
99688-47-8 |
402-210-1 |
ex 2903 99 80 |
i(1) |
b |
|
Monometil-diclordifenilmetan; denumirea comercială: Ugilec 121 sau Ugilec 21 () |
|
400-140-6 |
ex 2903 99 80 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
Monometil-tetraclordifenilmetan; denumirea comercială: Ugilec 141 () |
76253-60-6 |
278-404-3 |
ex 2903 99 80 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
Monuron |
150-68-5 |
205-766-1 |
ex 2924 21 00 |
p(1) |
b |
|
Miclobutanil () |
88671-89-0 |
410-400-0 |
ex 2933 99 80 |
p (1) |
b |
|
Naled () |
300-76-5 |
206-098-3 |
ex 2919 90 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Nicotină () |
54-11-5 |
200-193-3 |
ex 2939 79 10 |
p(1) |
b |
|
Nitrofen () |
1836-75-5 |
217-406-0 |
ex 2909 30 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Nonilfenoli C6H4(OH)C9H19 () |
25154-52-3 (fenol, nonil-) |
246-672-0 |
ex 2907 13 00 |
i(1)-i(2) |
sr-sr |
|
84852-15-3 (fenol, 4-nonil-, ramificat) |
284-325-5 |
ex 2907 13 00 |
|
|
|
|
11066-49-2 (izononilfenol) |
234-284-4 |
ex 2907 13 00 |
|
|
|
|
90481-04-2 (fenol, nonil-, ramificat) |
291-844-0 |
ex 2907 13 00 |
|
|
|
|
104-40-5 (p-nonilfenol) și altele |
203-199-4 și altele |
ex 2907 13 00 |
|
|
|
|
Etoxilați de nonilfenol (C2H4O)nC15H24O () |
9016-45-9 26027-38-3 68412-54-4 37205-87-1 127087-87-0 și alții |
500-024-6 500-045-0 500-209-1 932-337-2 500-315-8 și alții |
ex 3402 42 00 ex 3907 29 11 ex 3824 99 92 |
i(1)-i(2) p(1)-p(2) |
sr-sr b-b |
|
Octabromodifenileter comercial, inclusiv — hexabromo difenileter — heptabromo difenileter () |
36483-60-0 68928-80-3 |
253-058-6 273-031-2 |
ex 3824 88 00 ex 2909 30 38 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
Ometoat |
1113-02-6 |
214-197-8 |
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Ortosulfamuron () |
213464-77-8 |
|
ex 2933 59 95 |
p(1) |
b |
|
Oxadiargil () |
39807-15-3 |
254-637-6 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Oxadiazon () |
19666-30-9 |
243-215-7 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Oxasulfuron () |
144651-06-9 |
|
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Oxamil () |
23135-22-0 |
245-445-3 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Oxidemeton metil () |
301-12-2 |
206-110-7 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Paraquat () |
4685-14-7 1910-42-5 2074-50-2 |
225-141-7 217-615-7 218-196-3 |
ex 2933 39 99 |
p(1) |
b |
|
Paration () |
56-38-2 |
200-271-7 |
ex 2920 11 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Pebulat |
1114-71-2 |
214-215-4 |
ex 2930 20 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Pentabromodifenileter comercial, inclusiv — tetrabromo difenileter — pentabromo difenileter () |
40088-47-9 32534-81-9 |
254-787-2 251-084-2 |
ex 2909 30 31 ex 2909 30 38 ex 3824 88 00 |
i(1)-i(2) |
b-b |
|
Ftalat de n-pentil și izopentil () |
776297-69-9 |
|
ex 2917 34 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Pencicuron () |
66063-05-6 |
266-096-3 |
ex 2924 21 00 |
p (1) |
b |
|
Penflufen () |
494793-67-8 |
|
ex 2933 19 90 |
p(1) |
b |
|
Pentacloretan |
76-01-7 |
200-925-1 |
ex 2903 19 00 |
i(2) |
sr |
|
Pentaclorfenol și sărurile și esterii săi () |
87-86-5 și altele |
201-778-6 și altele |
ex 2908 11 00 și altele |
p(1)-p(2) |
b-sr |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Acid perfluoroctanoic (PFOA), sărurile sale și compușii înrudiți cu PFOA () |
335-67-1 și alții |
206-397-9 și alții |
ex 2915 90 70 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Sulfonați de perfluoroctan (PFOS) C8F17SO2X [X = OH, sare metalică (O-M+), halogenuri, amide și alți derivați, inclusiv polimeri] ()/ () |
1763-23-1 2795-39-3 70225-14-8 56773-42-3 4151-50-2 57589-85-2 68081-83-4 și altele |
217-179-8 220-527-1 274-460-8 260-375-3 223-980-3 260-837-4 268-357-7 și altele |
ex 2904 31 00 ex 2904 34 00 ex 2922 16 00 ex 2923 30 00 ex 2935 20 00 ex 2924 29 70 ex 3824 99 92 |
i(1) |
sr |
|
Permetrin |
52645-53-1 |
258-067-9 |
ex 2916 20 00 |
p(1) |
b |
|
Forat () |
298-02-2 |
206-052-2 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Fosalon () |
2310-17-0 |
218-996-2 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Fosmet () |
732-11-6 |
211-987-4 |
ex 2930 90 98 |
p (1) |
b |
|
Fosfamidon (formulări lichide solubile ale substanței cu un conținut de substanță activă mai mare de 1 000 g/l) () |
13171-21-6 [amestec, izomeri (E)&(Z)] 23783-98-4 [izomer(Z)] 297-99-4 [izomer(E)] |
236-116-5 |
ex 2924 12 00 ex 3808 59 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Picoxistrobin () |
117428-22-5 |
|
ex 2933 39 99 |
p(1) |
b |
|
Bifenili polibromurați (PBB), cu excepția hexabromobifenilului () |
13654-09-6, 27858-07-7 și altele |
237-137-2, 248-696-7 și altele |
ex 2903 99 80 |
i(1) |
sr |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Terfenili policlorurați (PCT) () |
61788-33-8 |
262-968-2 |
ex 2903 99 80 |
i(1) |
b |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Procloraz () |
67747-09-5 |
266-994-5 |
ex 2933 29 90 |
p (1) |
b |
|
Procimidon () |
32809-16-8 |
251-233-1 |
ex 2925 19 95 |
p(1) |
b |
|
Profenofos () |
41198-08-7 |
255-255-2 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Profoxidim () |
139001-49-3 |
|
ex 2934 99 90 |
p (1) |
b |
|
Propaclor () |
1918-16-7 |
217-638-2 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Propanil () |
709-98-8 |
211-914-6 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Profam |
122-42-9 |
204-542-0 |
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Propargit () |
2312-35-8 |
219-006-1 |
ex 2920 90 70 |
p(1) |
b |
|
Propiconazol |
60207-90-1 |
262-104-4 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Propineb () |
12071-83-9 9016-72-2 |
235-134-0 |
ex 2930 20 00 |
p(1) |
b |
|
Propisoclor () |
86763-47-5 |
|
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Pimetrozină () |
123312-89-0 |
|
ex 2933 69 80 |
p(1) |
b |
|
Pirazofos () |
13457-18-6 |
236-656-1 |
ex 2933 59 95 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Chinoclamină () |
2797-51-5 |
220-529-2 |
ex 2922 39 00 |
p(1) |
b |
|
Quinoxifen () |
124495-18-7 |
|
ex 2933 49 90 |
p(1) |
b |
|
Quintozen () |
82-68-8 |
201-435-0 |
ex 2904 99 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Rotenonă () |
83-79-4 |
201-501-9 |
ex 2932 99 00 |
p(1) |
b |
|
Scilirozidă |
507-60-8 |
208-077-4 |
ex 2938 90 90 |
p(1) |
b |
|
Zeolit de argint și de cupru (+) |
130328-19-7 |
|
ex 2843 29 00 |
p(2) |
b |
|
Fosfat de argint, de sodiu, de hidrogen, de zirconiu (+) |
265647-11-8 |
422-570-3 |
ex 2843 29 00 |
p(2) |
b |
|
Zeolit de argint (+) |
130328-18-6 |
|
ex 2843 29 00 |
p(2) |
b |
|
S-metolaclor (+) |
87392-12-9 |
|
ex 2924 29 70 |
p(1) |
b |
|
Simazin () |
122-34-9 |
204-535-2 |
ex 2933 69 10 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Perborat de sodiu, acid perboric, sare de sodiu () |
15120-21-5 |
239-172-9 |
ex 2840 30 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
10332-33-9 10486-00-7 |
|
|||||
13517-20-9 |
234-390-0 |
|||||
90568-23-3 11138-47-9 125022-34-6 37244-98-7 |
|
|||||
și altele |
și altele |
|||||
Peroxometaborat de sodiu () |
7632-04-4 |
231-556-4 |
ex 2840 30 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Spirodiclofen () |
148477-71-8 |
|
ex 2932 20 90 |
p (1) |
b |
|
Spirotetramat () |
203313-25-1 |
|
ex 2933 79 00 |
p(1) |
b |
|
Stricnină |
57-24-9 |
200-319-7 |
ex 2939 79 90 |
p(1) |
b |
|
Tecnazen () |
117-18-0 |
204-178-2 |
ex 2904 99 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Tepraloxidim () |
149979-41-9 |
|
ex 2932 99 00 ex 3808 93 27 |
p(1) |
b |
|
Terbufos () |
13071-79-9 |
235-963-8 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Tetraetil de plumb () |
78-00-2 |
201-075-4 |
ex 2931 10 00 |
i(1) |
sr |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Tetrametil de plumb () |
75-74-1 |
200-897-0 |
ex 2931 10 00 |
i(1) |
sr |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Sulfat de taliu |
7446-18-6 |
231-201-3 |
ex 2833 29 80 |
p(1) |
b |
|
Tiacloprid () |
111988-49-9 |
|
ex 2934 10 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Tiametoxam () |
153719-23-4 |
428-650-4 |
ex 2934 10 00 |
p(1) |
b |
|
Tiobencarb () |
28249-77-6 |
248-924-5 |
ex 2930 20 00 |
p(1) |
b |
|
Tiociclam |
31895-22-4 |
250-859-2 |
ex 2934 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Tiodicarb () |
59669-26-0 |
261-848-7 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Tiofanat-metil () |
23564-05-8 |
245-740-7 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Tiram () |
137-26-8 |
205-286-2 |
ex 2930 30 00 |
p(1)-p(2) |
b-sr |
|
Tolilfluanid () |
731-27-1 |
211-986-9 |
ex 2930 90 98 |
p(1) |
b |
|
Tralkoxidim () |
87820-88-0 |
|
ex 2928 00 90 |
p(1) |
b |
|
Triadimenol () |
55219-65-3 |
259-537-6 |
ex 2933 99 80 |
p(1) |
b |
|
Triasulfuron () |
82097-50-5 |
|
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Triazofos |
24017-47-8 |
245-986-5 |
ex 2933 99 80 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Toți compușii tributilstanici, inclusiv: () |
|
|
ex 2931 20 00 |
p(2) i(1)-i(2) |
b sr-sr |
|
Oxid de tributilstaniu |
56-35-9 |
200-268-0 |
|
|||
Fluorură de tributilstaniu |
1983-10-4 |
217-847-9 |
|
|||
Metacrilat de tributilstaniu |
2155-70-6 |
218-452-4 |
|
|||
Benzoat de tributilstaniu |
4342-36-3 |
224-399-8 |
|
|||
Clorură de tributilstaniu |
1461-22-9 |
215-958-7 |
|
|||
Linoleat de tributilstaniu |
24124-25-2 |
246-024-7 |
|
|||
Naftenat de tributilstaniu |
85409-17-2 |
287-083-9 |
|
|||
|
și altele |
și altele |
|
|
|
|
Triclorfon () |
52-68-6 |
200-149-3 |
ex 2931 54 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Triclorbenzen |
120-82-1 |
204-428-0 |
ex 2903 99 80 |
i(2) |
sr |
|
Triclosan () |
3380-34-5 |
222-182-2 |
ex 2909 50 00 |
p(2) |
b |
|
Triciclazol () |
41814-78-2 |
255-559-5 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Tridemorf |
24602-86-6 |
246-347-3 |
ex 2934 99 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Triflumizol () |
68694-11-1 |
|
ex 2933 29 90 |
p (1) |
b |
|
Triflumuron () |
64628-44-0 |
264-980-3 |
ex 2924 21 00 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Trifluralin () |
1582-09-8 |
216-428-8 |
ex 2921 43 00 |
p(1) |
b |
|
Triflusulfuron-metil () |
126535-15-7 |
|
ex 2935 90 90 |
p(1) |
b |
|
Compuși triorganostanici, cu excepția compușilor tributilstanici () |
|
|
ex 2931 90 00 și altele |
p(2) |
sr |
|
i(2) |
sr |
|
||||
Fosfat de tris(2-cloroetil) () |
115-96-8 |
204-118-5 |
ex 2919 90 00 |
i(1)-i(2) |
sr-b |
|
Fosfat de tris(2,3-dibrompropil) () |
126-72-7 |
204-799-9 |
ex 2919 10 00 |
i(1) |
sr |
A se vedea circulara PIC la: www.pic.int/ |
Tris(aziridinil) fosfinoxid (1,1′,1′-fosforiltriaziridină) |
545-55-1 |
208-892-5 |
ex 2933 99 80 |
i(1) |
sr |
|
Vamidotion |
2275-23-2 |
218-894-8 |
ex 2930 90 98 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Vinclozolin () |
50471-44-8 |
256-599-6 |
ex 2934 99 90 |
p(1) |
b |
|
Warfarină () |
81-81-2 |
201-377-6 |
ex 2932 20 90 |
p(1)-p(2) |
b-b |
|
Zineb |
12122-67-7 |
235-180-1 |
ex 3824 99 93 ex 3808 92 30 |
p(1) |
b |
|
(*1)
Subcategorii: p(1) – pesticide din grupul produselor fitosanitare; p(2) – alte pesticide, inclusiv biocidele; i(1) – produse chimice industriale pentru uz profesional și i(2) – produse chimice industriale pentru uzul publicului. (*2)
Restricții la utilizare: sr – sever restricționat, b – interzis (pentru subcategoria sau subcategoriile respective) în conformitate cu legislația Uniunii. (*3)
„ex” înaintea unui cod implică faptul că la subpoziția respectivă se pot încadra și alte produse chimice în afara celor menționate în coloana „Produs chimic”. (1)
Această intrare nu afectează intrarea existentă pentru 1,3-dicloropropenă (cis) (Nr. CAS 10061-01-5). (2)
Cu excepția carburanților care intră sub incidența Directivei 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului (JO L 350, 28.12.1998, p. 58). (3)
Produs chimic care, în totalitate sau parțial, face obiectul procedurii PIC. (4)
Produs chimic indicat pentru notificarea PIC. Nr. CAS = Număr de înregistrare al Chemical Abstracts Service. |
PARTEA 2
Lista produselor chimice indicate pentru notificarea PIC
(menționate la articolul 11)
Prezenta listă conține produsele chimice indicate pentru notificarea PIC. Aceasta nu include produsele chimice care fac deja obiectul procedurii PIC, care sunt enumerate în partea 3 a prezentei anexe.
Produs chimic |
Nr. CAS |
Nr. CE |
Codul NC (*3) |
Categorie (*1) |
Restricții la utilizare (*2) |
1-Brompropan (n-bromură de propil) |
106-94–5 |
203-445-0 |
ex 2903 69 19 |
i |
sr |
Diesteri alchilici (C6-8) ramificați ai acidului 1,2-benzendicarboxilic, bogați în C7 |
71888-89–6 |
276-158-1 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Diesteri alchilici (C7-11) ramificați și liniari ai acidului 1,2-benzendicarboxilic |
68515-42-4 |
271-084–6 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Dipentilester al acidului 1,2-benzendicarboxilic, ramificat și liniar |
84777-06-0 |
284-032-2 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Dihexilester al acidului 1,2-benzendicarboxilic, ramificat și liniar |
68515-50-4 |
271-093-5 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Diesteri alchilici C6-10 ai acidului 1,2-benzendicarboxilic sau amestec de diesteri decil, hexil și octil |
68648-93-1 68515-51-5 |
272-013-1 271-094-0 |
ex 3824 99 92 |
i |
sr |
1,3-dicloropropenă |
542-75-6 |
208-826-5 |
ex 2903 29 00 |
p |
b |
2-naftilamină (naftalen-2-amină) și sărurile sale |
91-59-8, 553-00-4, 612-52-2 și altele |
202-080-4, 209-030-0, 210-313-6 și altele |
ex 2921 45 00 |
i |
b |
Acid 2-naftiloxiacetic |
120-23-0 |
204-380-0 |
ex 2918 99 90 |
p |
b |
2,4-dinitrotoluen (2,4-DNT) |
121-14-2 |
204-450-0 |
ex 2904 20 00 |
i |
sr |
3-decen-2-onă |
10519-33-2 |
234-059-0 |
ex 2914 19 90 |
p |
b |
4-aminodifenil (bifenil-4-amină) și sărurile sale |
92-67-1 2113-61-3 și altele |
202-177-1 și altele |
ex 2921 49 00 |
i |
b |
4-nitrobifenil |
92-92-3 |
202-204-7 |
ex 2904 20 00 |
i |
b |
4,4'-diaminodifenilmetan (MDA) |
101-77-9 |
202-974-4 |
ex 2921 59 90 |
i |
sr |
5-terț-butil-2,4,6-trinitro-m-xilen |
81-15-2 |
201-329-4 |
ex 2904 20 00 |
i |
sr |
Acefat |
30560-19-1 |
250-241-2 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Acetoclor |
34256-82-1 |
251-899-3 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Acroleină |
107-02-8 |
203-453-4 |
ex 2912 19 00 |
p |
b |
Amitraz |
33089-61-1 |
251-375-4 |
ex 2925 29 00 |
p |
b |
Amitrol |
61-82-5 |
200-521-5 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Antrachinonă |
84-65-1 |
201-549-0 |
ex 2914 61 00 |
p |
b |
Fibre de azbest: crisotil |
12001-29-5 132207-32-0 |
|
ex 2524 90 00 |
i |
b |
Asulam |
3337-71-1 2302-17-2 |
222-077-1 218-953-8 |
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Asulam-sodiu |
2302-17-2 |
218-953-8 |
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Atrazină |
1912-24-9 |
217-617-8 |
ex 2933 69 10 |
p |
b |
Azimsulfuron |
120162-55-2 |
|
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Azinfos-etil |
2642-71-9 |
220-147-6 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Azociclotin |
41083-11-8 |
255-209-1 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Benalaxil |
71626-11-4 |
275-728-7 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Bendiocarb |
22781-23-3 |
245-216-8 |
ex 2932 99 00 |
p |
b |
Benfluralină |
1861-40-1 |
217-465-2 |
ex 2921 43 00 |
p |
b |
Benfuracarb |
82560-54-1 |
|
ex 2932 99 00 |
p |
b |
Bentiavalicarb |
413615-35-7 177406-68-7 |
|
ex 2934 20 80 |
p |
b |
Benzidină și sărurile sale Derivați de benzidină |
92-87-5 36341-27-2 și altele |
202-199-1 252-984-8 și altele |
ex 2921 59 90 |
i |
sr |
Ftalat de benzil și de butil |
85-68-7 |
201-622-7 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Beta-ciflutrin |
1820573-27-0 |
|
ex 2926 90 70 |
p |
b |
Beta-cipermetrin |
65731-84-2 |
265-898-0 |
ex 2926 90 70 |
p |
b |
Bifentrin |
82657-04-3 |
|
ex 2916 20 00 |
p |
sr |
▼M8 ————— |
|||||
Ftalat de bis(2-metoxietil) |
117-82-8 |
204-212-6 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Bitertanol |
55179-31-2 |
259-513-5 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Bromoxinil și esterii săi butiril, heptanoil și octanoil |
1689-84-5 3861-41-4 56634-95-8 1689-99-2 |
216-882-7 223-374-9 260-300-4 216-885-3 |
ex 2926 90 70 |
p |
b |
Butralin |
33629-47-9 |
251-607-4 |
ex 2921 49 00 |
p |
b |
Cadmiu și compușii săi |
7440-43-9 și altele |
231-152-8 și altele |
ex 81 12 și altele |
i |
sr |
Cadusafos |
95465-99-9 |
|
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Fosfură de calciu |
1305-99-3 |
215-142-0 |
ex 2853 90 90 |
p |
b |
Carbaril |
63-25-2 |
200-555-0 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Carbetamid |
16118-49-3 |
240-286-6 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Carbosulfan |
55285-14-8 |
259-565-9 |
ex 2932 99 00 |
p |
b |
Carboxină |
5234-68-4 |
226-031-1 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Clorat |
7775-09-9 10137-74-3 7783-92-8 și altele |
231-887-4 233-378-2 232-034-9 și altele |
ex 2829 11 00 ex 2829 19 00 ex 2843 29 00 |
p |
b |
Clorfenapir |
122453-73-0 |
|
ex 2933 99 80 |
p |
sr |
Clorfenvinfos |
470-90-6 |
207-432-0 |
ex 2919 90 00 |
p |
b |
Cloridazon |
1698-60-8 |
216-920-2 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Clorofen |
120-32-1 |
204-385-8 |
ex 2908 19 00 |
p |
b |
Cloropicrină |
76-06-2 |
200-930-9 |
ex 2904 91 00 |
p |
b |
Clorotalonil |
1897-45-6 |
217-588-1 |
ex 2926 90 70 |
p |
b |
Clorprofam |
101-21-3 |
202-925-7 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Clorpirifos |
2921-88-2 |
220-864-4 |
ex 2933 39 99 |
p |
b |
Clorpirifos-metil |
5598-13-0 |
227-011-5 |
ex 2933 39 99 |
p |
b |
Clorsulfuron |
64902-72-3 |
265-268-5 |
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Clortal-dimetil |
1861-32-1 |
217-464-7 |
ex 2917 39 95 |
p |
b |
Clozolinat |
84332-86-5 |
282-714-4 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Cinidon-etil |
142891-20-1 |
|
ex 2925 19 95 |
p |
b |
Clofentezin |
74115-24-5 |
277-728-2 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Clotianidin |
210880-92-5 |
433-460-1 |
ex 2934 10 00 |
p |
sr |
Cianamidă |
420-04-2 |
206-992-3 |
ex 2853 90 90 |
p |
b |
Cibutrin |
28159-98-0 |
248-872-3 |
ex 2933 69 80 |
p |
b |
Ciclanilidă |
113136-77-9 |
419-150-7 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Ciflutrin |
68359-37-5 |
269-855-7 |
ex 2926 90 70 |
p |
sr |
Cihexatin |
13121-70-5 |
236-049-1 |
ex 2931 90 00 |
p |
b |
Ciproconazol |
94361-06-5 |
|
ex 2933 99 80 |
p |
b |
d-Aletrin |
231937-89-6 |
|
ex 2916 20 00 |
p |
b |
Desmedifam |
13684-56-5 |
237-198-5 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Pentaoxid de diarsen |
1303-28-2 |
215-116-9 |
ex 2811 29 90 |
i |
sr |
Diazinon |
333-41-5 |
206-373-8 |
ex 2933 59 10 |
p |
sr |
Diclobenil |
1194-65-6 |
214-787-5 |
ex 2926 90 70 |
p |
b |
Dicloran |
99-30-9 |
202-746-4 |
ex 2921 42 00 |
p |
b |
Diclorvos |
62-73-7 |
200-547-7 |
ex 2919 90 00 |
p |
b |
Ftalat de dihexil |
84-75-3 |
201-559-5 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Ftalat de diizobutil |
84-69-5 |
201-553-2 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Ftalat de diizopentil |
605-50-5 |
210-088-4 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Dimetenamid |
87674-68-8 |
|
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Dimetoat |
60-51-5 |
200-480-3 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Dimetomorf |
110488-70-5 |
404-200-2 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Dimoxistrobin |
149961-52-4 |
|
ex 2928 00 90 |
p |
b |
Diniconazol-M |
83657-18-5 |
|
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Dinoterb |
1420-07-1 |
215-813-8 |
ex 2908 99 00 |
p |
b |
Ftalat de dipentil |
131-18-0 |
205-017-9 |
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Difenilamină |
122-39-4 |
204-539-4 |
ex 2921 44 00 |
p |
b |
Diquat, inclusiv dibromură de diquat |
2764-72-9 85-00-7 |
220-433-0 201-579-4 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Diuron |
330-54-1 |
206-354-4 |
ex 2924 21 00 |
p |
sr |
DPX KE 459 (flupirsulfuron-metil) |
150315-10-9 144740-54-5 |
|
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Empentrin |
54406-48-3 |
259-154-4 |
ex 2916 20 00 |
p |
b |
Epoxiconazol |
135319-73-2 133855-98-8 |
406-850-2 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Esbiotrin |
260359-57-7 |
|
ex 2916 20 00 |
p |
b |
Etalfluralin |
55283-68-6 |
259-564-3 |
ex 2921 43 00 |
p |
b |
Etametsulfuron-metil |
97780-06-8 |
|
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Etoprofos |
13194-48-4 |
236-152-1 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Etoxisulfuron |
126801-58-9 |
|
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Etoxiquin |
91-53-2 |
202-075-7 |
ex 2933 49 90 |
p |
b |
Etridiazol |
2593-15-9 |
219-991-8 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Famoxadon |
131807-57-3 |
|
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Fenamidon |
161326-34-7 |
|
ex 2933 29 90 |
p |
b |
Fenarimol |
60168-88-9 |
262-095-7 |
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Fenamifos |
22224-92-6 |
244-848-1 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Fenbuconazol |
114369-43-6 |
406-140-2 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Oxid de fenbutatin |
13356-08-6 |
236-407-7 |
ex 2931 90 00 |
p |
b |
Fenitrotion |
122-14-5 |
204-524-2 |
ex 2920 19 00 |
p |
sr |
Fenoxicarb |
72490-01-8 |
276-696-7 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Fenpropimorf |
67564-91-4 |
266-719-9 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Fention |
55-38-9 |
200-231-9 |
ex 2930 90 98 |
p |
sr |
Acetat de fentin |
900-95-8 |
212-984-0 |
ex 2931 90 00 |
p |
b |
Hidroxid de fentin |
76-87-9 |
200-990-6 |
ex 2931 90 00 |
p |
b |
Ferbam |
14484-64-1 |
238-484-2 |
ex 2930 20 00 |
p |
b |
Fipronil |
120068-37-3 |
424-610-5 |
ex 2933 19 90 |
p |
sr |
Flufenoxuron |
101463-69-8 |
417-680-3 |
ex 2924 21 00 |
p |
sr |
Flusilazol |
85509-19-9 |
|
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Fluquinconazol |
136426-54-5 |
411-960-9 |
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Flurprimidol |
56425-91-3 |
|
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Flurtamon |
96525-23-4 |
|
ex 2932 19 00 |
p |
b |
Fuberidazol |
3878-19-1 |
223-404-0 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Glufosinat, inclusiv glufosinat de amoniu |
51276-47-2 77182-82-2 |
257-102-5 278-636-5 |
ex 2931 49 90 |
p |
b |
Guazatin |
108173-90-6 115044-19-4 |
236-855-3 |
ex 3808 99 90 |
p |
b |
Hexazinonă |
51235-04-2 |
257-074-4 |
ex 2933 69 80 |
p |
b |
Acid indolilacetic |
87-51-4 |
201-748-2 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Indoxacarb |
173584-44-6 144171-61-9 |
|
ex 2934 99 90 |
p |
sr |
Ioxinil |
1689-83-4 3861-47-0 |
216-881-1 223-375-4 |
ex 2926 90 70 |
p |
b |
Ipconazol |
125225-28-7 115850-69-6 115937-89-8 |
|
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Iprodion |
36734-19-7 |
253-178-9 |
ex 2933 21 00 |
p |
b |
Izoproturon |
34123-59-6 |
251-835-4 |
ex 2924 21 00 |
p |
sr |
Isopirazam |
881685-58-1 |
|
ex 2933 19 90 |
p |
b |
Linuron |
330-55-2 |
206-356-5 |
ex 2928 00 90 |
p |
b |
Lufenuron |
103055-07-8 |
410-690-9 |
ex 2924 21 00 |
p |
b |
Mancozeb |
8018-01-7 |
|
ex 3808 92 30 |
p |
b |
Maneb |
12427-38-2 |
235-654-8 |
ex 3824 99 93 |
p |
b |
Mecoprop |
7085-19-0 93-65-2 |
230-386-8 202-264-4 |
ex 2918 99 90 |
p |
b |
Mepanipirim |
110235-47-7 |
432-140-7 |
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Mercur |
7439-97-6 |
231-106-7 |
ex 2805 40 |
i |
sr |
Metiocarb |
2032-65-7 |
217-991-2 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Metomil |
16752-77-5 |
240-815-0 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Bromură de metil |
74-83-9 |
200-813-2 |
ex 2903 61 00 |
p |
b |
Metil-paration () |
298-00-0 |
206-050-1 |
ex 2920 11 00 |
p |
b |
Ditiocianat de metilen |
6317-18-6 |
228-652-3 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Metosulam |
139528-85-1 |
410-240-1 |
ex 2935 90 30 |
p |
b |
Metiram |
9006-42-2 |
|
ex 3808 92 30 |
p |
b |
Molinat |
2212-67-1 |
218-661-0 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Monometil-dibromdifenilmetan; denumirea comercială: DBBT |
99688-47-8 |
401-210-1 |
ex 2903 99 80 |
i |
b |
Monometil-diclordifenilmetan; denumirea comercială: Ugilec 121 sau Ugilec 21 |
— |
400-140-6 |
ex 2903 99 80 |
i |
b |
Monometil-tetraclordifenilmetan; denumirea comercială: Ugilec 141 |
76253-60-6 |
278-404-3 |
ex 2903 99 80 |
i |
b |
Miclobutanil |
88671-89-0 |
410-400-0 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Naled |
300-76-5 |
206-098-3 |
ex 2919 90 00 |
p |
b |
Nicotină |
54-11-5 |
200-193-3 |
ex 2939 79 10 |
p |
b |
Nitrofen |
1836-75-5 |
217-406-0 |
ex 2909 30 90 |
p |
b |
Nonilfenoli C6H4(OH)C9H19 |
25154-52-3 (fenol, nonil-) |
246-672-0 |
ex 2907 13 00 |
i |
sr |
84852-15-3 (fenol, 4-nonil-, ramificat) |
284-325-5 |
||||
11066-49-2 (izononilfenol) |
234-284-4 |
||||
90481-04-2 (fenol, nonil-, ramificat) |
291-844-0 |
||||
104-40-5 (P-nonilfenol) și altele |
203-199-4 și altele |
||||
Etoxilați de nonilfenol (C2H4O)nC15H24O |
9016-45-9 26027-38-3 68412-54-4 37205-87-1 127087-87-0 și alții |
500-024-6 500-045-0 500-209-1 932-337-2 500-315-8 și alții |
ex 3402 42 00 ex 3907 29 11 ex 3824 99 92 |
i p |
sr b |
Ortosulfamuron |
213464-77-8 |
|
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Oxadiargil |
39807-15-3 |
254-637-6 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Oxadiazon |
19666-30-9 |
243-215-7 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Oxamil |
23135-22-0 |
245-445-3 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Oxasulfuron |
144651-06-9 |
|
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Oxidemeton metil |
301-12-2 |
206-110-7 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Paraquat |
4685-14-7 1910-42-5 2074-50-2 |
225-141-7 217-615-7 218-196-3 |
ex 2933 39 99 |
p |
b |
Ftalat de n-pentil și izopentil |
776297-69-9 |
|
ex 2917 34 00 |
i |
sr |
Pencicuron |
66063-05-6 |
266-096-3 |
ex 2924 21 00 |
p |
b |
Penflufen |
494793-67-8 |
|
ex 2933 19 90 |
p |
sr |
▼M8 ————— |
|||||
Derivați de sulfonați de perfluoroctan (inclusiv polimeri), care nu sunt acoperiți de următoarele produse Acid perfluoroctan sulfonic, sulfonați de perfluoroctan, sulfonamide de perfluoroctan, sulfonili de perfluoroctan |
57589-85-2 68081-83-4 și altele |
260-837-4 268-357-7 și altele |
ex 2924 29 70 ex 3824 99 92 |
i |
sr |
Fosalon |
2310-17-0 |
218-996-2 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Fosmet |
732-11-6 |
211-987-4 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Picoxistrobin |
117428-22-5 |
|
ex 2933 39 99 |
p |
b |
Procloraz |
67747-09-5 |
266-994-5 |
ex 2933 29 90 |
p |
b |
Procimidon |
32809-16-8 |
251-233-1 |
ex 2925 19 95 |
p |
b |
Profenofos |
41198-08-7 |
255-255-2 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Profoxidim |
139001-49-3 |
|
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Propaclor |
1918-16-7 |
217-638-2 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Propanil |
709-98-8 |
211-914-6 |
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Propargit |
2312-35-8 |
219-006-1 |
ex 2920 90 70 |
p |
b |
Propineb |
12071-83-9 9016-72-2 |
235-134-0 |
ex 2930 20 00 |
p |
b |
Propisoclor |
86763-47-5 |
|
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Pimetrozină |
123312-89-0 |
|
ex 2933 69 80 |
p |
b |
Pirazofos |
13457-18-6 |
236-656-1 |
ex 2933 59 95 |
p |
b |
Chinoclamină |
2797-51-5 |
220-529-2 |
ex 2922 39 00 |
p |
b |
Quinoxifen |
124495-18-7 |
|
ex 2933 49 90 |
p |
b |
Quintozen |
82-68-8 |
201-435-0 |
ex 2904 99 00 |
p |
b |
Rotenonă |
83-79-4 |
201-501-9 |
ex 2932 99 00 |
p |
sr |
Zeolit de argint și de cupru |
130328-19-7 |
|
ex 2843 29 00 |
p |
b |
Fosfat de argint, de sodiu, de hidrogen, de zirconiu |
265647-11-8 |
422-570-3 |
ex 2843 29 00 |
p |
b |
Zeolit de argint |
130328-18-6 |
|
ex 2843 29 00 |
p |
b |
Simazin |
122-34-9 |
204-535-2 |
ex 2933 69 10 |
p |
b |
S-metolaclor |
87392-12-9 |
|
ex 2924 29 70 |
p |
b |
Perborat de sodiu, acid perboric, sare de sodiu |
15120-21-5 |
239-172-9 |
ex 2840 30 00 |
i |
sr |
10332-33-9 10486-00-7 13517-20-9 90568-23-3 |
|
||||
11138-47-9 |
234-390-0 |
||||
125022-34-6 37244-98-7 |
|
||||
și altele |
și altele |
||||
Peroxometaborat de sodiu |
7632-04-4 |
231-556-4 |
ex 2840 30 00 |
i |
sr |
Spirodiclofen |
148477-71-8 |
|
ex 2932 20 90 |
p |
b |
Spirotetramat |
203313-25-1 |
|
ex 2933 79 00 |
p |
b |
Tecnazen |
117-18-0 |
204-178-2 |
ex 2904 99 00 |
p |
b |
Tepraloxidim |
149979-41-9 |
|
ex 2932 99 00 ex 3808 93 27 |
p |
b |
▼M9 ————— |
|||||
Tiacloprid |
111988-49-9 |
|
ex 2934 10 00 |
p |
b |
Tiametoxam |
153719-23-4 |
428-650-4 |
ex 2934 10 00 |
p |
sr |
Tiobencarb |
28249-77-6 |
248-924-5 |
ex 2930 20 00 |
p |
b |
Tiodicarb |
59669-26-0 |
261-848-7 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Tiofanat-metil |
23564-05-8 |
245-740-7 |
ex 2930 90 98 |
p |
b |
Tiram |
137-26-8 |
205-286-2 |
ex 2930 30 00 |
p |
sr |
Tolilfluanid |
731-27-1 |
211-986-9 |
ex 2930 90 98 |
p |
sr |
Tralkoxidim |
87820-88-0 |
|
ex 2928 00 90 |
p |
b |
Triadimenol |
55219-65-3 |
259-537-6 |
ex 2933 99 80 |
p |
b |
Triasulfuron |
82097-50-5 |
|
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Triclosan |
3380-34-5 |
222-182-2 |
ex 2909 50 00 |
p |
b |
Triciclazol |
41814-78-2 |
255-559-5 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Triflumizol |
68694-11-1 |
|
ex 2933 29 90 |
p |
b |
Triflumuron |
64628-44-0 |
264-980-3 |
ex 2924 21 00 |
p |
b |
Trifluralin |
1582-09-8 |
216-428-8 |
ex 2921 43 00 |
p |
b |
Triflusulfuron-metil |
126535-15-7 |
|
ex 2935 90 90 |
p |
b |
Compuși triorganostanici, cu excepția compușilor tributilstanici |
|
|
ex 2931 90 00 și altele |
p |
sr |
Fosfat de tris(2-cloroetil) |
115-96-8 |
204-118-5 |
ex 2919 90 00 |
i |
sr |
Vinclozolin |
50471-44-8 |
256-599-6 |
ex 2934 99 90 |
p |
b |
Warfarină |
81-81-2 |
201-377-6 |
ex 2932 20 90 |
p |
b |
(*1)
Categorie: p – pesticide; i – produs chimic industrial. (*2)
Restricții la utilizare: sr – sever restricționat, b – interzis (pentru categoria sau categoriile respective) în conformitate cu legislația Uniunii. (*3)
„ex” înaintea unui cod implică faptul că la subpoziția respectivă se pot încadra și alte produse chimice în afara celor menționate în coloana „Produs chimic”. (1)
Produs chimic care, în totalitate sau parțial, face obiectul procedurii PIC. Nr. CAS = Număr de înregistrare al Chemical Abstracts Service. |
PARTEA 3
Lista produselor chimice care fac obiectul procedurii PIC
(menționate la articolele 13 și 14)
(Categoriile menționate sunt cele specificate în convenție)
Produs chimic |
Nr. CAS aplicabil(e) |
Cod SA Substanță pură (*2) |
Cod SA Amestecuri care conțin substanța (*2) |
Categoria |
2,4,5-T și sărurile și esterii săi |
93-76-5 () |
ex 2918.91 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Alaclor |
15972-60-8 |
ex 2924.25 |
ex 3808.93 |
Pesticid |
Aldicarb |
116-06-3 |
ex 2930.80 |
ex 3808.91 |
Pesticid |
Aldrin (*1) |
309-00-2 |
ex 2903.82 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Azinfos-metil |
86-50-0 |
ex 2933.92 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Binapacril |
485-31-4 |
ex 2916.16 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Eter de bis(pentabromfenil) (decabromdifenil eter) |
1163-19-5 |
2909.30 |
3824.99 |
Produs industrial |
Captafol |
2425-06-1 |
ex 2930.80 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Carbofuran |
1563-66-2 |
ex 2932.99 |
ex 3808.91 ex 3808.59 |
Pesticid |
Clordan (*1) |
57-74-9 |
ex 2903.82 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Clordimeform |
6164-98-3 |
ex 2925.21 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Clorobenzilat |
510-15-6 |
ex 2918.18 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
DDT (*1) |
50-29-3 |
ex 2903.92 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Dieldrin (*1) |
60-57-1 |
ex 2910.40 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Dinitro-orto-crezol (DNOC) și sărurile sale (precum sarea de amoniu, sarea de potasiu și sarea de sodiu) |
534-52-1 2980-64-5 5787-96-2 2312-76-7 |
ex 2908.92 |
ex 3808.91 ex 3808.92 ex 3808.93 |
Pesticid |
Dinoseb și sărurile și esterii săi |
88-85-7 () |
ex 2908.91 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
1,2-dibrometan (EDB) |
106-93-4 |
ex 2903.62 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Endosulfan (*1) |
115-29-7 |
ex 2920.30 |
ex 3808.91 |
Pesticid |
Diclorură de etilenă (1,2-dicloretan) |
107-06-2 |
ex 2903.15 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Oxid de etilenă |
75-21-8 |
ex 2910.10 |
ex 3808.59 ex 3824.81 |
Pesticid |
Fluoracetamidă |
640-19-7 |
ex 2924.12 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
HCH (amestec de izomeri) (*1) |
608-73-1 |
ex 2903.81 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Heptaclor (*1) |
76-44-8 |
ex 2903.82 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Hexabromociclododecan (*1) |
25637-99-4, 3194-55-6, 134237-50-6, 134237-51-7, 134237-52-8 și altele |
ex 2903.89 |
|
Industrial |
Hexaclorbenzen (*1) |
118-74-1 |
ex 2903.92 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Lindan (*1) |
58-89-9 |
ex 2903.81 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Compuși ai mercurului, inclusiv compuși anorganici ai mercurului, compuși alchil mercurici și compuși alchiloxialchil mercurici și aril mercurici |
10112-91-1 21908-53-2 și altele A se vedea și: www.pic.int/ |
ex 2852.10 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Metamidofos |
10265-92-6 |
ex 2930.80 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Monocrotofos |
6923-22-4 |
ex 2924.12 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Octabromodifenileter comercial, inclusiv |
|
ex 3824.88 ex 2909.30 |
ex 3824.88 |
Industrial |
— hexabromodifenileter (*1) |
36483-60-0 |
|
||
— heptabromodifenileter (*1) |
68928-80-3 |
|
||
Paration |
56-38-2 |
ex 2920.11 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Pentabromodifenileter comercial, inclusiv |
|
ex 2909.30 |
ex 3824.88 |
Industrial |
— tetrabromodifenileter (*1) |
40088-47-9 |
|||
— pentabromodifenileter (*1) |
32534-81-9 |
|||
Pentaclorfenol și sărurile și esterii săi (*1) |
87-86-5 () |
ex 2908.11 |
ex 3808.59 ex 3808.91 ex 3808.92 ex 3808.93 ex 3808.94 ex 3808.99 |
Pesticid |
Acid perfluoroctan sulfonic, sulfonați de perfluoroctan, sulfonamide de perfluoroctan, sulfonili de perfluoroctan (*1) |
1763-23-1 2795-39-3 29457-72-5 29081-56-9 70225-14-8 56773-42-3 251099-16-8 4151-50-2 31506-32-8 1691-99-2 24448-09-7 307-35-7 și altele |
ex 2904.31 ex 2904.34 ex 2904.33 ex 2904.32 ex 2922.16 ex 2923.30 ex 2923.40 ex 2935.20 ex 2935.10 ex 2935.30 ex 2935.40 ex 2904.36 |
ex 3824.87 |
Industrial |
Forat |
298-02-2 |
ex 2930.90 |
ex 3808.91 |
Pesticid |
Terbufos |
13071-79-9 |
2930.90 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Toxafen (*1) |
8001-35-2 |
ex 3808.59 |
ex 3808.59 |
Pesticid |
Formulări sub formă de pudră prăfoasă ce conțin combinația: |
|
|
ex 3808.92 |
Formulare a unui pesticid care prezintă un risc deosebit |
benomil la sau peste 7 %, |
17804-35-2 |
ex 2933.99 |
||
carbofuran la sau peste 10 % |
1563-66-2 |
ex 2932.99 |
||
și tiram la sau peste 15 % |
137-26-8 |
ex 2930.30 |
||
Metil-paration [concentrate emulsionabile (CE) cu un conținut de substanță activă de sau peste 19,5 % și prafuri cu un conținut de substanță activă de sau peste 1,5 %] |
298-00-0 |
ex 2920.11 |
ex 3808.59 |
Formulare a unui pesticid care prezintă un risc deosebit |
Acid perfluoroctanoic (PFOA), sărurile sale și compușii înrudiți cu PFOA |
335-67-1 și alții |
2915.90 și alții |
|
Industrial |
Fosfamidon (formulări lichide solubile ale substanței cu un conținut de substanță activă mai mare de 1 000 g/l) |
13171-21-6 [amestec, izomeri (E)&(Z)] 23783-98-4 [izomer(Z)] 297-99-4 [izomer(E)] |
ex 2924.12 |
ex 3808.59 |
Formulare a unui pesticid care prezintă un risc deosebit |
Fibre de azbest: |
|
ex 2524.10 |
ex 6811.40 |
Industrial |
ex 2524.90 |
ex 6812.80 |
|||
Actinolit |
77536-66-4 |
ex 2524.90 |
ex 6812.99 |
|
Antofilit |
77536-67-5 |
ex 2524.90 |
ex 6812.99 |
|
Amozit |
12172-73-5 |
ex 2524.90 |
ex 6812.99 |
|
Crocidolit |
12001-28-4 |
ex 2524.10 |
ex 6812.91 |
|
Tremolit |
77536-68-6 |
ex 2524.90 |
ex 6813.20 |
|
Bifenili polibromurați (PBB) |
|
|
|
Industrial |
— (hexa-) (*1) |
36355-01-8 |
ex 2903.94 |
ex 3824.82 |
|
— (octa-) |
27858-07-7 |
ex 2903.99 |
|
|
— (deca-) |
13654-09-6 |
ex 2903.99 |
|
|
Bifenili policlorurați (PCB) (*1) |
1336-36-3 și alții |
ex 2903.99 |
ex 3824.82 |
Industrial |
Trifenili policlorurați (PCT) |
61788-33-8 |
ex 2903.99 |
ex 3824.82 |
Industrial |
Parafine clorurate cu catenă scurtă (*1) |
85535-84-8 |
ex 3824.99 |
|
Industrial |
Tetraetil de plumb |
78-00-2 |
ex 2931.10 |
ex 3811.11 |
Industrial |
Tetrametil de plumb |
75-74-1 |
ex 2931.10 |
ex 3811.11 |
Industrial |
Toți compușii tributilstanici, inclusiv: |
|
ex 2931.20 |
ex 3808.59 |
Pesticid Industrial |
Oxid de tributilstaniu |
56-35-9 |
ex 2931.20 |
ex 3808.59 |
|
Fluorură de tributilstaniu |
1983-10-4 |
ex 2931.20 |
ex 3808.92 |
|
Metacrilat de tributilstaniu |
2155-70-6 |
ex 2931.20 |
|
|
Benzoat de tributilstaniu |
4342-36-3 |
ex 2931.20 |
|
|
Clorură de tributilstaniu |
1461-22-9 |
ex 2931.20 |
|
|
Linoleat de tributilstaniu |
24124-25-2 |
ex 2931.20 |
|
|
Naftenat de tributilstaniu |
85409-17-2 |
ex 2931.20 |
|
|
Triclorfon |
52-68-6 |
ex 2931.54 |
ex 3808.91 |
Pesticid |
Fosfat de tris(2,3-dibrompropil) |
126-72-7 |
ex 2919.10 |
ex 3824.83 |
Industrial |
(*1)
Aceste substanțe fac obiectul unei interdicții la export, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) și cu anexa V la prezentul regulament. (*2)
„ex” înaintea unui cod implică faptul că la subpoziția respectivă se pot încadra și alte produse chimice în afara celor menționate în coloana „Produs chimic”. (1)
Sunt enumerate doar numerele CAS ale compușilor părinte. |
ANEXA II
NOTIFICAREA DE EXPORT
Următoarele informații sunt necesare în conformitate cu articolul 8:
identitatea substanței care urmează să fie exportată:
denumirea din nomenclatura Uniunii internaționale de chimie pură și aplicată;
alte denumiri (de exemplu denumiri ISO, denumiri uzuale, denumiri comerciale și abrevieri);
numărul „European Inventory of Existing Chemical Substances” (Einecs) și numărul „Chemical Abstracts Services” (CAS);
numărul CUS („European Customs Inventory of Chemical Substances”) și codul din Nomenclatura combinată;
principalele impurități din substanță, dacă sunt de o importanță deosebită;
identitatea amestecului ce urmează să fie exportat:
marca și/sau denumirea comercială a amestecului;
pentru fiecare dintre substanțele enumerate în anexa I, procentul și detaliile specificate la punctul 1;
numărul CUS (European Customs Inventory of Chemical Substances) și codul din Nomenclatura combinată;
identitatea articolului care urmează să fie exportat:
numele și/sau denumirea comercială a articolului;
pentru fiecare dintre substanțele enumerate în anexa I, procentul și detaliile specificate la punctul 1;
informații privind exportul:
țara de destinație;
țara de origine;
data prevăzută pentru primul export din anul în curs;
cantitatea de produs chimic care se estimează că va fi exportată spre țara respectivă în anul în curs;
utilizarea care se intenționează să se dea produsului în țara de destinație, dacă este cunoscută, inclusiv informații privind categoria/categoriile din cadrul convenției în care se înscrie utilizarea;
numele, adresa și alte amănunte pertinente privind persoana fizică sau juridică importatoare;
numele, adresa și alte amănunte pertinente privind exportatorul;
autoritățile naționale desemnate:
numele, adresa, numărul de telefon, telex, fax sau adresa de e-mail a autorității desemnate din Uniune de la care se pot obține informații suplimentare;
numele, adresa, numărul de telefon, telex, fax sau adresa de e-mail a autorității desemnate din țara importatoare;
informații privind precauțiile care trebuie luate, inclusiv categoria de pericol și de risc și recomandări de securitate;
scurtă descriere a proprietăților fizico-chimice, toxicologice și ecotoxicologice;
utilizarea produsului chimic în Uniune:
utilizările, categoria/categoriile în temeiul convenției și subcategoria/subcategoriile Uniunii care fac obiectul măsurii de control (interdicție sau restricție strictă);
utilizările pentru care produsul chimic nu este interzis sau supus unor restricții stricte (categoriile și subcategoriile de utilizare astfel cum sunt definite în anexa I la prezentul regulament);
estimarea, în cazul în care datele sunt disponibile, a cantităților de produs chimic produs, importat, exportat și utilizat;
informații privind măsurile de precauție care trebuie luate pentru reducerea expunerii la produsul chimic și a emisiilor acestuia;
scurtă prezentare a restricțiilor legislative și motivele acestora;
rezumatul informațiilor precizate în anexa IV punctul 2 literele (a), (c) și (d);
informații suplimentare furnizate de partea exportatoare fiindcă le consideră importante sau alte informații specificate în anexa IV, în cazul în care sunt solicitate de partea importatoare.
ANEXA III
Informații care trebuie furnizate Comisiei de autoritățile naționale desemnate ale statelor membre în conformitate cu articolul 10
1. Scurtă prezentare a cantităților de produse chimice (sub formă de substanțe, amestecuri și articole) enumerate în anexa I, exportate în anul anterior:
anul în care au avut loc exporturile;
tabel în care se rezumă cantitățile de produse chimice exportate (sub formă de substanțe, amestecuri și articole), în conformitate cu modelul care urmează:
Produs chimic |
Țara importatoare |
Cantitatea de substanță |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
2. Lista persoanelor fizice sau juridice care importă produse chimice către o parte sau o altă țară
Produs chimic |
Țara importatoare |
Persoana care importă |
Adresa și alte amănunte relevante privind persoana care importă |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
ANEXA IV
Notificarea către secretariatul convenției cu privire la un produs chimic interzis sau sever restricționat
INFORMAȚII DE FURNIZAT ÎN CADRUL NOTIFICĂRILOR EFECTUATE ÎN CONFORMITATE CU ARTICOLUL 11
Notificările includ:
proprietăți, identificare și utilizări:
denumirea comună;
denumirea chimică în conformitate cu o nomenclatură recunoscută la nivel internațional [de exemplu Uniunea internațională de chimie pură și aplicată (IUPAC)], dacă există;
denumirile comerciale și denumirile amestecurilor;
numerele de cod: numărul Chemical Abstracts Service (CAS), codul din Sistemul armonizat al codului vamal și alte numere;
informații privind categoria de risc, dacă produsul chimic face obiectul unor cerințe de clasificare;
utilizarea sau utilizările produsului chimic;
proprietățile fizico-chimice, toxicologice și ecotoxicologice;
actul normativ cu caracter definitiv:
informații specifice privind actul normativ cu caracter definitiv:
scurtă descriere a actului normativ cu caracter definitiv;
trimitere la actul normativ;
data intrării în vigoare a actului normativ cu caracter definitiv;
se precizează dacă actul normativ cu caracter definitiv a fost adoptat pe baza evaluării riscului sau a gradului de periculozitate și, în caz afirmativ, se furnizează informații cu privire la această evaluare, care conțin trimiteri la documentația pertinentă;
justificarea actului normativ cu caracter definitiv din perspectiva sănătății oamenilor, inclusiv a sănătății consumatorilor și lucrătorilor, sau a mediului;
rezumat al periculozității și riscurilor pe care produsul chimic le prezintă pentru sănătatea oamenilor, inclusiv pentru sănătatea consumatorilor și a lucrătorilor, sau pentru mediu și efectele prevăzute ale actului normativ cu caracter definitiv;
categoria sau categoriile pentru care s-a adoptat actul normativ cu caracter definitiv și pentru fiecare categorie în parte:
utilizarea sau utilizările interzise prin actul normativ cu caracter definitiv;
utilizarea sau utilizările permise în continuare;
estimarea, în cazul în care datele sunt disponibile, a cantităților de produs chimic fabricat, importat, exportat și utilizat;
se specifică, în măsura posibilului, interesul eventual pe care actul normativ cu caracter definitiv l-ar avea pentru alte state și regiuni;
alte informații pertinente, cum ar fi:
evaluarea efectelor socioeconomice ale actului normativ cu caracter definitiv;
informații privind eventualele soluții de substituire, dacă există, și riscurile aferente acestora, cum ar fi:
ANEXA V
Produse chimice și articole care fac obiectul unei interdicții la export
(menționate la articolul 15)
PARTEA 1
Poluanții organici persistenți enumerați în anexele A și B la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (15), în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Descrierea produselor chimice/articolului (articolelor) care fac obiectul unei interdicții la export |
Detalii suplimentare, dacă sunt pertinente (de exemplu numele produsului chimic, nr. CE, nr. CAS etc.) |
|
|
Aldrin |
Nr. CE 206-215-8 Nr. CAS 309-00-2 Cod NC ex 2903 82 00 |
|
Clordan |
Nr. CE 200-349-0 Nr. CAS 57-74-9 Cod NC ex 2903 82 00 |
|
Clordecon |
Nr. CE 205-601-3 Nr. CAS 143-50-0 Cod NC ex 2914 71 00 |
|
Dicofol |
Nr. CE 204-082-0 Nr. CAS 115-32-2 Cod NC ex 2906 29 00 |
|
Dieldrin |
Nr. CE 200-484-5 Nr. CAS 60-57-1 Cod NC ex 2910 40 00 |
|
DDT [1,1,1-triclor-2,2 bis (p-clorfenil) etan] |
Nr. CE 200-024-3 Nr. CAS 50-29-3 Cod NC ex 2903 92 00 |
|
Endosulfan |
Nr. CE 204-079-4 Nr. CAS 115-29-7, 959-98-8, 33213-65-9 Cod NC ex 2920 30 00 |
|
Endrin |
Nr. CE 200-775-7 Nr. CAS 72-20-8 Cod NC ex 2910 50 00 |
|
Heptabromodifenileter C12H3Br7O |
Nr. CE 273-031-2 Nr. CAS 68928-80-3 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
|
Heptaclor |
Nr. CE 200-962-3 Nr. CAS 76-44-8 Cod NC ex 2903 82 00 |
|
Hexabromobifenil |
Nr. CE 252-994-2 Nr. CAS 36355-01-8 Cod NC ex 2903 94 00 |
|
Hexabromociclododecan |
Nr. CE 247-148-4, 221-695-9 Nr. CAS 25637-99-4, 3194-55-6, 134237-50-6, 134237-51-7, 134237-52-8 și altele Cod NC ex 2903 89 80 |
|
Hexabromodifenileter C12H4Br6O |
Nr. CE 253-058-6 Nr. CAS 36483-60-0 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
|
Hexaclorbenzen |
Nr. CE 204-273-9 Nr. CAS 118-74-1 Cod NC ex 2903 92 00 |
|
Hexaclorbutadienă |
Nr. CE 201-765-5 Nr. CAS 87-68-3 Cod NC ex 2903 29 00 |
|
Hexaclorciclohexani, inclusiv lindan |
Nr. CE 200-401-2, 206-270-8, 206-271-3, 210-168-9 Nr. CAS 58-89-9, 319-84-6, 319-85-7, 608-73-1 Cod NC ex 2903 81 00 |
|
Mirex |
Nr. CE 219-196-6 Nr. CAS 2385-85-5 Cod NC ex 2903 83 00 |
|
Pentabromodifenileter C12H5Br5O |
Nr. CE 251-084-2 și altele Nr. CAS 32534-81-9 și altele Cod NC ex 2909 30 31 |
|
Pentaclorbenzen |
Nr. CE 210-172-0 Nr. CAS 608-93-5 Cod NC ex 2903 93 00 |
|
Pentaclorfenol și sărurile și esterii săi |
Nr. CE 201-778-6 și altele Nr. CAS 87-86-5 și altele Codurile NC ex 2908 11 00 , ex 2908 19 00 și altele |
|
Acid perfluorohexan sulfonic (PFHxS), sărurile acestuia și compușii înrudiți cu acesta: |
Nr. CE 206-587-1 și altele Nr. CAS 355-46-4 și altele Coduri NC 2904 99 00 și altele |
Interdicția la export se aplică numai în cazul spumei pentru stingerea incendiilor care conține sau poate conține PFOA, sărurile sale și compușii înrudiți cu PFOA. |
Acid perfluoroctanoic (PFOA), sărurile sale și compuși înrudiți cu PFOA |
Nr. CE 206-397-9 și altele Nr. CAS 335-67-1 și altele Coduri NC ex 2915 90 70 și altele |
Interdicția la export nu se aplică atunci când PFOS, sărurile sale și fluorura de sulfonil perfluorooctanică sunt utilizate ca agent antipulverizare pentru cromări (cu crom VI) dure, altele decât cele decorative, pentru sisteme în buclă închisă. |
Acid perfluoroctan sulfonic (PFOS), sărurile sale și fluorură de sulfonil perfluorooctanică |
Nr. CE 217-179-8, 220-527-1, 274-460-8, 260-375-3 și altele Nr. CAS 1763-23-1, 2795-39-3, 70225-14-8, 56773-42-3 și altele Coduri NC 2904 31 00 , 2904 34 00 , 2922 16 00 , 2923 30 00 și altele |
|
Bifenili policlorurați (PCB) |
Nr. CE 215-648-1 și altele Nr. CAS 1336-36-3 și altele Cod NC ex 2903 99 80 |
|
Naftaline policlorurate |
Nr. CE 274-864-4 Nr. CAS 70776-03-3 și altele Cod NC ex 3824 99 92 |
|
Parafine clorurate cu catenă scurtă |
Nr. CE 287-476-5 Nr. CAS 85535-84-8 Cod NC ex 3824 99 92 |
|
Tetrabromodifenileter C12H6Br4O |
Nr. CE 254-787-2 și altele Nr. CAS 40088-47-9 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
Interdicția la export se aplică numai articolelor în cazul cărora suma concentrațiilor de tetra-, penta-, hexa-, hepta- și decabromodifenileter este de minimum 500 mg/kg. Prin derogare de la primul paragraf, articolele în cazul cărora concentrația este de minimum 500 mg/kg, din cauza unei concentrații mai mari de decabromodifenileter, sunt exceptate de la interdicția la export, cu condiția ca prezența decabromodifenileterului să fie în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți (JO L 169, 25.6.2019, p. 45). |
Tetrabromodifenileter |
Nr. CE 254-787-2 și altele Nr. CAS 40088-47-9 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
Pentabromodifenileter |
Nr. CE 251-084-2 și altele Nr. CAS 32534-81-9 și altele Cod NC ex 2909 30 31 |
|
Hexabromodifenileter |
Nr. CE 253-058-6 și altele Nr. CAS 36483-60-0 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
|
Heptabromodifenileter |
Nr. CE 273-031-2 și altele Nr. CAS 68928-80-3 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
|
Decabromodifenileter |
Nr. CE 214-604-9 și altele Nr. CAS 1163-19-5 și altele Cod NC ex 2909 30 38 |
|
|
Toxafen |
Nr. CE 232-283-3 Nr. CAS 8001-35-2 Cod NC ex 3808 59 00 |
PARTEA 2
Produse chimice, altele decât poluanții organici persistenți enumerați în anexele A și B la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Nr. |
Descrierea produselor chimice/articolului (articolelor) care fac obiectul unei interdicții la export (*1) |
Detalii suplimentare, dacă sunt pertinente (de exemplu numele produsului chimic, nr. CE, nr. CAS etc.) |
1 |
Săpunuri cosmetice care conțin mercur |
Coduri NC ex 3401 11 00 , ex 3401 19 00 , ex 3401 20 10 , ex 3401 20 90 , ex 3401 30 00 |
2 |
Mercur metalic și amestecuri de mercur metalic cu alte substanțe, inclusiv aliaje de mercur, cu o concentrație de mercur de cel puțin 95 % din greutate |
Nr. CAS 7439-97-6 Nr. CE 231-106-7 Cod NC ex 2805 40 |
3 |
Următorii compuși ai mercurului, cu excepția cazurilor în care aceștia sunt exportați pentru cercetare de laborator sau pentru analize de laborator: — minereu de cinabru; — clorură de mercur (I) (Cl2Hg2); — oxid de mercur (II) (HgO); — sulfură de mercur (HgS); — sulfat de mercur (II) (HgSO4); — azotat de mercur (II) [Hg(NO3)2]. |
Nr. CAS 10112-91-1, 21908-53-2, 1344-48-5, 7783-35-9, 10045-94-0 Nr. CE 233-307-5, 244-654-7, 215-696-3, 231-992-5, 233-152-3 Coduri NC ex 2852 10 00 , ex 2617 90 00 |
4 |
Toate amestecurile de mercur metalic cu alte substanțe, inclusiv aliaje de mercur, care nu intră sub incidența intrării 2 și toți compușii mercurului care nu intră sub incidența intrării 3, dacă exportul respectivului amestec sau compus se efectuează în scopul recuperării mercurului metalic |
Inclusiv: sulfat de mercur (I) (Hg2SO4, nr. CAS 7783-36-0), tiocianat de mercur (II) [Hg(SCN)2, nr. CAS 592-85-8], iodură de mercur (I) (Hg2I2, nr. CAS 15385-57-6) Coduri NC ex 2852 10 00 |
5 |
Lămpi fluorescente compacte (CFL-uri) destinate iluminatului general: (a) CFL.i ≤ 30 de wați cu un conținut de mercur de peste 2,5 mg pe arzător; (b) CFL.ni ≤ 30 de wați cu un conținut de mercur de peste 3,5 mg pe arzător. |
|
6 |
Următoarele lămpi fluorescente liniare destinate iluminatului general: (a) fosfor triband < 60 de wați cu un conținut de mercur de peste 5 mg pe lampă; (b) fosfor halofosfat ≤ 40 de wați cu un conținut de mercur de peste 10 mg pe lampă. |
|
7 |
Lămpi cu vapori de mercur de înaltă presiune destinate iluminatului general |
|
8 |
Următoarele lămpi fluorescente cu catod rece și adaos de mercur și lămpile fluorescente cu electrod extern pentru afișaje electronice: (a) de lungime scurtă (≤ 500 mm) cu conținut de mercur de peste 3,5 mg pe lampă; (b) de lungime medie (> 500 mm și ≤ 1 500 mm) cu conținut de mercur de peste 5 mg pe lampă; (c) de lungime mare (> 1 500 mm) cu conținut de mercur de peste 13 mg pe lampă. |
|
9 |
Baterii sau acumulatori care conțin mercur într-o proporție mai mare de 0,0005 % din greutate |
|
10 |
Comutatoare și relee, cu excepția punților de foarte înaltă precizie pentru măsurarea capacitanței și a pierderilor, precum și a comutatoarelor și a releelor de înaltă frecvență radio utilizate în instrumente de monitorizare și control, cu un conținut maxim de mercur de 20 mg pe punte, comutator sau releu. |
|
11 |
Produse cosmetice cu mercur și compuși ai mercurului, cu excepția cazurilor speciale incluse în intrările 16 și 17 din anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice (JO L 342, 22.12.2009, p. 59). |
|
12 |
Pesticide, biocide și antiseptice topice care conțin mercur sau un compus al mercurului care a fost adăugat intenționat. |
|
13 |
Următoarele dispozitive de măsurare, altele decât cele electronice care conțin mercur sau un compus al mercurului care a fost adăugat intenționat: (a) barometre; (b) higrometre; (c) manometre; (d) termometre și alte aplicații termometrice neelectrice; (e) sfigmomanometre; (f) dispozitive de măsurare a deformației utilizate în pletismografe; (g) picnometre pe bază de mercur; (h) dispozitivele de măsurare care conțin mercur pentru determinarea punctului de înmuiere. Această intrare nu include următoarele dispozitive de măsurare: — dispozitivele de măsurare, altele decât cele electronice, instalate într-un echipament de mari dimensiuni sau cele utilizate pentru măsurători de înaltă precizie, în cazul cărora nu există alternative adecvate fără mercur; — dispozitivele de măsurare mai vechi de 50 de ani la data de 3 octombrie 2007; — dispozitivele de măsurare care sunt expuse în cadrul unor expoziții publice în scop cultural și istoric. |
|
(*1)
Interdicția la export nu se aplică niciunuia dintre următoarele produse cu adaos de mercur: (a) produse esențiale pentru utilizări militare și de protecție civilă; (b) produse pentru cercetare, calibrarea instrumentelor sau destinate a fi utilizate ca standard de referință; (c) comutatoare și relee, lămpi fluorescente cu catod rece și lămpi fluorescente cu electrod extern (CCFL-uri și EEFL-uri) pentru afișaje electronice și dispozitive de măsurare, atunci când acestea sunt utilizate pentru a înlocui o componentă a unui echipament mai mare și cu condiția să nu fie disponibilă nicio alternativă fezabilă fără mercur pentru componenta respectivă, în conformitate cu Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind vehiculele scoase din uz (JO L 269, 21.10.2000, p. 34) și cu Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (JO L 174, 1.7.2011, p. 88). |
ANEXA VI
Lista părților la convenție care solicită informații privind circulația de tranzit a produselor chimice supuse procedurii PIC
(menționate la articolul 16)
Țara |
Informații solicitate |
|
|
|
|
ANEXA VII
Tabel de corespondență
Regulamentul (CE) nr. 689/2008 |
Prezentul regulament |
— |
Articolul 1 |
Articolul 1 alineatul (1) |
Articolul 1 alineatul (1) |
Articolul 1 alineatul (2) |
Articolul 1 alineatul (2) |
— |
Articolul 2 |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 2 alineatul (1) |
Articolul 2 alineatul (2) |
Articolul 2 alineatul (2) |
— |
Articolul 2 alineatul (3) |
Articolul 3 |
Articolul 3 |
Articolul 4 |
Articolul 4 |
— |
Articolul 5 |
Articolul 5 alineatul (1) |
Articolul 5 alineatul (1) |
Articolul 5 alineatul (2) |
Articolul 5 alineatul (2) |
Articolul 5 alineatul (3) |
Articolul 5 alineatul (3) |
— |
Articolul 6 |
— |
Articolul 6 alineatul (1) |
— |
Articolul 6 alineatul (2) |
— |
Articolul 7 |
Articolul 6 alineatul (1) |
Articolul 7 alineatul (1) |
Articolul 6 alineatul (2) |
Articolul 7 alineatul (2) |
Articolul 6 alineatul (3) |
Articolul 7 alineatul (3) |
— |
Articolul 8 |
Articolul 7 alineatul (1) |
Articolul 8 alineatul (1) |
Articolul 7 alineatul (2) |
Articolul 8 alineatul (2) |
Articolul 7 alineatul (3) |
Articolul 8 alineatul (3) |
Articolul 7 alineatul (4) |
Articolul 8 alineatul (4) |
Articolul 7 alineatul (5) |
Articolul 8 alineatul (5) |
Articolul 7 alineatul (6) |
Articolul 8 alineatul (6) |
Articolul 7 alineatul (7) |
Articolul 8 alineatul (7) |
Articolul 7 alineatul (8) |
Articolul 8 alineatul (8) |
— |
Articolul 9 |
Articolul 8 alineatul (1) |
Articolul 9 alineatul (1) |
Articolul 8 alineatul (2) |
Articolul 9 alineatul (2) |
— |
Articolul 10 |
Articolul 9 alineatul (1) |
Articolul 10 alineatul (1) |
Articolul 9 alineatul (2) |
Articolul 10 alineatul (2) |
Articolul 9 alineatul (3) |
Articolul 10 alineatul (3) |
— |
Articolul 11 |
Articolul 10 alineatul (1) |
Articolul 11 alineatul (1) |
Articolul 10 alineatul (2) |
Articolul 11 alineatul (2) |
Articolul 10 alineatul (3) |
Articolul 11 alineatul (3) |
Articolul 10 alineatul (4) |
Articolul 11 alineatul (4) |
Articolul 10 alineatul (5) |
Articolul 11 alineatul (5) |
Articolul 10 alineatul (6) |
Articolul 11 alineatul (6) |
Articolul 10 alineatul (7) |
Articolul 11 alineatul (7) |
Articolul 10 alineatul (8) |
Articolul 11 alineatul (8) |
Articolul 11 |
Articolul 12 |
— |
Articolul 13 |
Articolul 12 alineatul (1) |
Articolul 13 alineatul (1) |
Articolul 12 alineatul (2) |
Articolul 13 alineatul (2) |
Articolul 12 alineatul (3) |
Articolul 13 alineatul (3) |
Articolul 12 alineatul (4) |
Articolul 13 alineatul (4) |
Articolul 12 alineatul (5) |
Articolul 13 alineatul (5) |
Articolul 12 alineatul (6) |
Articolul 13 alineatul (6) |
— |
Articolul 14 |
Articolul 13 alineatul (1) |
Articolul 14 alineatul (1) |
Articolul 13 alineatul (2) |
Articolul 14 alineatul (2) |
Articolul 13 alineatul (3) |
Articolul 14 alineatul (3) |
Articolul 13 alineatul (4) |
Articolul 14 alineatul (4) |
Articolul 13 alineatul (5) |
Articolul 14 alineatul (5) |
Articolul 13 alineatul (6) |
Articolul 14 alineatul (6) |
Articolul 13 alineatul (7) |
Articolul 14 alineatul (7) |
Articolul 13 alineatul (8) |
Articolul 14 alineatul (8) |
Articolul 13 alineatul (9) |
Articolul 14 alineatul (9) |
Articolul 13 alineatul (10) |
Articolul 14 alineatul (10) |
Articolul 13 alineatul (11) |
Articolul 14 alineatul (11) |
— |
Articolul 15 |
Articolul 14 alineatul (1) |
Articolul 15 alineatul (1) |
Articolul 14 alineatul (2) |
Articolul 15 alineatul (2) |
— |
Articolul 16 |
Articolul 15 alineatul (1) |
Articolul 16 alineatul (1) |
Articolul 15 alineatul (2) |
Articolul 16 alineatul (2) |
Articolul 15 alineatul (3) |
Articolul 16 alineatul (3) |
Articolul 15 alineatul (4) |
Articolul 16 alineatul (4) |
— |
Articolul 17 |
Articolul 16 alineatul (1) |
Articolul 17 alineatul (1) |
Articolul 16 alineatul (2) |
Articolul 17 alineatul (2) |
Articolul 16 alineatul (3) |
Articolul 17 alineatul (3) |
Articolul 16 alineatul (4) |
Articolul 17 alineatul (4) |
— |
Articolul 18 |
Articolul 17 alineatul (1) |
Articolul 18 alineatul (1) |
— |
Articolul 18 alineatul (2) |
Articolul 17 alineatul (1) |
Articolul 18 alineatul (3) |
— |
Articolul 19 |
Articolul 17 alineatul (2) |
Articolul 19 alineatul (1) |
— |
Articolul 19 alineatul (2) |
— |
Articolul 19 alineatul (3) |
— |
Articolul 20 |
Articolul 19 alineatul (1) |
Articolul 20 alineatul (1) |
Articolul 19 alineatul (2) |
Articolul 20 alineatul (2) |
Articolul 19 alineatul (3) |
Articolul 20 alineatul (3) |
Articolul 19 alineatul (3) |
Articolul 20 alineatul (4) |
Articolul 20 |
Articolul 21 |
— |
Articolul 22 |
Articolul 21 alineatul (1) |
Articolul 22 alineatul (1) |
Articolul 21 alineatul (2) |
Articolul 22 alineatul (2) |
Articolul 21 alineatul (3) |
Articolul 22 alineatul (3) |
— |
Articolul 23 |
Articolul 22 alineatul (1) |
Articolul 23 alineatul (1) |
Articolul 22 alineatul (2) |
Articolul 23 alineatul (2) |
Articolul 22 alineatul (3) |
Articolul 23 alineatul (3) |
Articolul 22 alineatul (4) |
Articolul 23 alineatul (4) |
— |
Articolul 24 |
— |
Articolul 24 alineatul (1) |
— |
Articolul 24 alineatul (2) |
— |
Articolul 24 alineatul (3) |
— |
Articolul 25 |
— |
Articolul 26 |
— |
Articolul 26 alineatul (1) |
— |
Articolul 26 alineatul (2) |
— |
Articolul 26 alineatul (3) |
— |
Articolul 26 alineatul (4) |
— |
Articolul 26 alineatul (5) |
— |
Articolul 27 |
Articolul 24 alineatul (1) |
Articolul 27 alineatul (1) |
Articolul 24 alineatul (2) |
Articolul 27 alineatul (2) |
Articolul 18 |
Articolul 28 |
— |
Articolul 29 |
Articolul 25 |
Articolul 30 |
Articolul 26 |
Articolul 31 |
Anexa I |
Anexa I |
Anexa II |
Anexa II |
Anexa III |
Anexa III |
Anexa IV |
Anexa IV |
Anexa V |
Anexa V |
Anexa VI |
Anexa VI |
(1)
JO L 22, 26.1.2005, p. 1.
(2)
JO L 159, 29.6.1996, p. 1.
(3)
JO L 312, 22.11.2008, p. 3.
(4)
JO L 134, 29.5.2009, p. 1.
(5)
JO L 165, 30.4.2004, p. 1.
(6)
JO L 31, 1.2.2002, p. 1.
(7)
JO L 106, 17.4.2001, p. 1.
(8)
JO L 311, 28.11.2001, p. 67.
(9)
JO L 311, 28.11.2001, p. 1.
(10)
JO L 309, 24.11.2009, p. 1.
(11)
JO L 123, 24.4.1998, p. 1.
(12)
JO L 302, 19.10.1992, p. 1.
(13)
JO L 41, 14.2.2003, p. 26.
(14)
JO L 158, 30.4.2004, p. 7.
(15)
JO L 209, 31.7.2006, p. 3.