CELEX:02019R0815-20250101: Regulamentul delegat (UE) 2019/815 al Comisiei din 17 decembrie 2018 de completare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic (Text cu relevanță pentru SEE)
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 19/02/2025 |
|
Informatii
Data documentului: 01/01/2025Data intrării în vigoare: 01/01/2025
Emitent: Not available
Formă: Repertoriu EUR-Lex
02019R0815 — RO — 01.01.2025 — 005.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL DELEGAT din 17 decembrie 2018 de completare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 143 29.5.2019, p. 1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/2100 AL COMISIEI |
L 326 |
1 |
16.12.2019 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2020/1989 AL COMISIEI |
L 429 |
1 |
18.12.2020 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/352 AL COMISIEI |
L 77 |
1 |
7.3.2022 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2022/2553 AL COMISIEI |
L 339 |
1 |
30.12.2022 |
|
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2025/19 AL COMISIEI |
L 19 |
1 |
15.1.2025 |
Rectificat prin:
REGULAMENTUL DELEGAT
►C1 (UE) 2019/815 ◄
AL COMISIEI
din 17 decembrie 2018
de completare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic
(Text cu relevanță pentru SEE)
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament specifică formatul de raportare electronic unic, astfel cum este menționat la articolul 4 alineatul (7) din Directiva 2004/109/CE, care trebuie să fie utilizat pentru întocmirea rapoartelor financiare anuale de către emitenți.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:
„taxonomie de bază” înseamnă ansamblul format din elementele taxonomiei menționate în anexa VI și următorul grup de legături:
baza de legături pentru prezentare, care grupează elementele taxonomiei;
baza de legături pentru calcul, care exprimă relațiile aritmetice dintre elementele taxonomiei;
baza de legături pentru etichete, care descrie semnificația fiecărui element al taxonomiei;
baza de legături pentru definiții, care reflectă relațiile dimensionale ale elementelor taxonomiei de bază;
„taxonomie extinsă” înseamnă ansamblul format din elementele taxonomiei și următorul grup de legături, ambele create de către emitent:
baza de legături pentru prezentare, care grupează elementele taxonomiei;
baza de legături pentru calcul, care exprimă relațiile aritmetice dintre elementele taxonomiei;
baza de legături pentru etichete, care descrie semnificația fiecărui element al taxonomiei;
baza de legături pentru definiții, care asigură valabilitatea dimensională a documentului instanțiat XBRL rezultat în raport cu taxonomia extinsă;
„situații financiare consolidate întocmite conform IFRS” înseamnă situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS-urilor adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 sau conform IFRS-urilor menționate la articolul 1 primul paragraf litera (a) din Decizia 2008/961/CE.
Articolul 3
Formatul de raportare electronic unic
Emitenții își întocmesc în totalitate rapoartele financiare anuale în formatul XHTML.
Articolul 4
Marcarea situațiilor financiare consolidate întocmite conform IFRS
Articolul 5
Marcarea altor părți din rapoartele financiare anuale
Articolul 6
Reguli comune privind marcajele
Pentru marcajele realizate în conformitate cu articolele 4 și 5, emitenții trebuie să respecte următoarele cerințe:
integrarea marcajelor în rapoartele financiare anuale ale emitenților în formatul XHTML folosind specificațiile Inline XBRL stabilite în anexa III;
cerințele privind regulile de marcare și depunere stabilite în anexa IV.
Articolul 7
Fișierele taxonomiei XBRL
ESMA poate publica fișiere ale taxonomiei XBRL, bazate pe taxonomia de bază, care pot fi citite automat și descărcate. Fișierele în cauză trebuie să respecte criteriile stabilite în anexa V.
Articolul 8
Intrare în vigoare și aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Acesta se aplică în cazul rapoartelor financiare anuale cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
Legendă pentru tabelele din anexele II, IV și VI
DATE/TIPUL DE ATRIBUT/PREFIX |
DEFINIȚIE |
text block |
indică faptul că tipul de element este un bloc de text; este utilizat pentru a marca volume mai mari de informații, cum ar fi note, politici contabile sau tabele; blocurile de text sunt elemente-rând nenumerice |
text |
indică faptul că tipul de element este un text (o secvență de caractere alfanumerice); este utilizat pentru a marca volume mici de informații explicative; elementele-text sunt elemente-rând nenumerice |
yyyy-mm-dd |
indică faptul că tipul de element este o dată; aceste elemente sunt elemente-rând nenumerice |
X |
indică faptul că tipul de element este de natură monetară (un număr exprimat într-o monedă declarată); aceste elemente sunt elemente-rând numerice |
X.XX |
indică faptul că tipul de element este o valoare cu zecimale (cum ar fi un procentaj sau ca o valoare „pe acțiune”); aceste elemente sunt elemente-rând numerice |
shares |
indică faptul că tipul de element este un număr de acțiuni; aceste elemente sunt elemente-rând numerice |
table |
indică începutul unei structuri reprezentate de un tabel în care rândurile și coloanele contribuie la definirea unui concept financiar la intersecția lor |
axis |
indică o proprietate dimensională într-o structură tabelară |
member |
indică un membru al unei dimensiuni pe o axă |
guidance |
indică un element care sprijină navigarea în conținutul unei taxonomii |
role |
indică un element care reprezintă o secțiune a unei taxonomii, de exemplu situația poziției financiare, contul de profit și pierdere, fiecare notă individuală etc. |
abstract |
indică un element de grupare sau un antet |
instant or duration |
indică faptul că valoarea monetară reprezintă un stoc (instant – moment) sau un flux (duration – durată) |
credit or debit |
indică soldul „natural” al prezentării de informații |
esef_cor |
prefix aplicat în tabelele din anexele IV și VI pentru elementele definite în spațiul de nume „https://www.esma.europa.eu/taxonomy/2024-03-27/esef_cor” |
esef_all |
prefix aplicat în tabelul din anexa VI pentru elementele definite în spațiul de nume „https://www.esma.europa.eu/taxonomy/2024-03-27/esef_all” |
esma_technical |
prefix aplicat în tabelul din anexa VI pentru elementele definite în spațiul de nume „http://www.esma.europa.eu/taxonomy/ext/technical” |
ifrs-full |
prefix aplicat în tabelele din anexele IV și VI pentru elementele definite în spațiul de nume „https://xbrl.ifrs.org/taxonomy/2024-03-27/ifrs-full” |
Drepturile de autor și dreptul asupra bazei de date privind materialele taxonomiei IFRS sunt deținute de Fundația IFRS. Materialele taxonomiei IFRS sunt elaborate utilizând limbajul XBRL, cu permisiunea XBRL International. În cadrul SEE, Fundația IFRS nu își valorifică drepturile asupra materialelor taxonomiei IFRS în ceea ce privește elaborarea și utilizarea situațiilor financiare IFRS marcate în contextul aplicării standardelor IFRS. Fundația IFRS își rezervă toate celelalte drepturi, inclusiv cele din afara SEE, fără a se limita însă la acestea. Este strict interzisă folosirea în scop comercial, inclusiv reproducerea. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Fundația IFRS la adresa: www.ifrs.org.
ANEXA II
Marcaje obligatorii
Emitenții trebuie să marcheze toate numerele exprimate într-o monedă declarată care sunt prezentate în situația poziției financiare, în situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, în situația modificărilor capitalurilor proprii și în situația fluxurilor de trezorerie din situațiile financiare consolidate întocmite în conformitate cu IFRS.
Emitenții trebuie să marcheze toate prezentările de informații care corespund elementelor menționate în tabelul din prezenta anexă și care sunt incluse în situațiile financiare consolidate întocmite în conformitate cu IFRS sau încorporate în acestea prin trimiteri încrucișate la alte părți ale rapoartelor financiare anuale pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2025 sau ulterior acestei date.
Tabel
Elementele obligatorii ale taxonomiei de bază care trebuie să fie marcate pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2025 sau ulterior acestei date
Etichetă |
Tip |
Trimiteri la IFRS-uri |
Denumirea entității raportoare sau alte mijloace de identificare. |
text |
IAS 1 51 a |
Explicarea modificării denumirii entității raportoare sau a altor mijloace de identificare care a intervenit de la finalul perioadei precedente de raportare |
text |
IAS 1 51 a |
Adresa entității |
text |
IAS 1 138 a |
Forma juridică a entității |
text |
IAS 1 138 a |
Țara de înregistrare |
text |
IAS 1 138 a |
Adresa sediului social al entității |
text |
IAS 1 138 a |
Locul principal de desfășurare a activității |
text |
IAS 1 138 a |
Descrierea naturii operațiunilor și a principalelor activități ale entității |
text |
IAS 1 138 b |
Denumirea societății-mamă |
text |
IAS 1 138 c, IAS 24 13 |
Denumirea societății-mamă a întregului grup |
text |
IAS 24 13, IAS 1 138 c |
Durata de viață a entității cu existență limitată |
text |
IAS 1 138 d |
Declarație de conformitate cu IFRS [text block] |
text block |
IAS 1 16 |
Explicații privind abaterile de la IFRS |
text |
IAS 1 20 b, IAS 1 20 c |
Explicații privind impactul financiar al abaterilor de la IFRS |
text |
IAS 1 20 d |
Prezentarea incertitudinilor în ceea ce privește capacitatea entității de a-și continua activitatea [text block] |
text block |
IAS 1 25 |
Explicații privind faptele și baza de întocmire a situațiilor financiare atunci când acestea nu se mai întocmesc pe baza continuității activității |
text |
IAS 1 25 |
Explicații privind motivul pentru care entitatea nu își va mai putea continua activitatea |
text |
IAS 1 25 |
Descrierea motivului folosirii unei perioade de raportare mai lungi sau mai scurte |
text |
IAS 1 36 a |
Descrierea faptului că valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt pe deplin comparabile |
text |
IAS 1 36 b |
Prezentarea informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării [text block] |
text block |
IAS 1 41 |
Explicarea surselor incertitudinii estimărilor care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă |
text |
IFRIC 14 10, IAS 1 125 |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietari, pe acțiune |
X duration |
IAS 1 107 |
Dividende propuse sau declarate înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare, dar nerecunoscute ca distribuire către proprietari |
X duration |
IAS 10 13, IAS 1 137 |
Dividende propuse sau declarate înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare, dar nerecunoscute ca distribuire către proprietari, pe acțiune |
X.XX duration |
IAS 1 137 a |
Prezentarea informațiilor privind evaluările și estimările contabile [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile angajate și alte datorii [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind ajustarea pentru pierderile din credite [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind entitățile asociate [text block] |
text block |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 d prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind remunerarea auditorilor [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind autorizarea situațiilor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind baza de consolidare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind baza de întocmire a situațiilor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind activele biologice, produsele agricole în momentul recoltării și subvențiile guvernamentale acordate pentru activele biologice [text block] |
text block |
IAS 41 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind costurile îndatorării [text block] |
text block |
IAS 23 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind combinările de întreprinderi [text block] |
text block |
IFRS 3 – Prezentări de informații (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind soldurile de numerar și soldurile bancare la băncile centrale [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind numerarul și echivalentele de numerar [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind situația fluxurilor de trezorerie [text block] |
text block |
IAS 7 – Prezentarea unei situații a fluxurilor de trezorerie (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind modificările politicilor contabile [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind modificările politicilor contabile, estimărilor contabile și erorilor [text block] |
text block |
IAS 8 – Politici contabile (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind garanțiile reale [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind daunele și beneficiile plătite [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele și datoriile contingente [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente [text block] |
text block |
IAS 37.86 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind costul vânzărilor [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună, IFRS 7 – Riscul de credit (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele de datorie [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind costurile de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din impozite amânate [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind impozitele amânate [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind depozitele de la bănci [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind depozitele de la clienți [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile cu deprecierea și amortizarea [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare derivate [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind activitățile întrerupte [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind dividendele [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind rezultatul pe acțiune [text block] |
text block |
IAS 33 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind efectele variației cursurilor de schimb valutar [text block] |
text block |
IAS 21 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind beneficiile angajaților [text block] |
text block |
IAS 19 – Domeniu de aplicare (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale ale entității [text block] |
text block |
IFRS 8 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare [text block] |
text block |
IAS 10 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile după natură [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind activele de explorare și de evaluare [text block] |
text block |
IFRS 6 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea la valoarea justă [text block] |
text block |
IFRS 13 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a instrumentelor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din (cheltuielile cu) onorarii și comisioane [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind costurile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile (costurile) financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare deținute în vederea tranzacționării [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare [text block] |
text block |
IFRS 7 – Domeniu de aplicare (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare deținute în vederea tranzacționării [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind gestionarea riscurilor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind adoptarea pentru prima dată [text block] |
text block |
IFRS 1 – Prezentare și descriere |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile generale și administrative [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor generale privind situațiile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.51 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind continuitatea activității [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind fondul comercial [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind subvențiile guvernamentale [text block] |
text block |
IAS 20 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind raportarea în cazul economiilor hiperinflaționiste [text block] |
text block |
IAS 29 – Prezentări de informații (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind deprecierea activelor [text block] |
text block |
IAS 36 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind impozitul pe profit [text block] |
text block |
IAS 12 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind angajații [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind personalul-cheie din conducere [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind contractele de asigurare [text block] |
text block |
IFRS 17 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din primele de asigurare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale [text block] |
text block |
IAS 38 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale și fondul comercial [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile cu dobânzile [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din dobânzi [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din dobânzi (cheltuielile cu dobânzile) [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind interesele deținute în alte entități [text block] |
text block |
IFRS 12.1 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind raportarea financiară interimară [text block] |
text block |
IAS 34 – Conținutul unui raport financiar interimar (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind stocurile [text block] |
text block |
IAS 2 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind datoriile din contractele de investiții [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind investițiile imobiliare [text block] |
text block |
IAS 40 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind capitalul emis [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind asocierile în participație [text block] |
text block |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 b prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind plățile de leasing în avans [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind contractele de leasing [text block] |
text block |
IFRS 16 – Prezentarea informațiilor, IFRS 16 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind riscul de lichiditate [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile și avansurile către bănci [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile și avansurile către clienți [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind riscul de piață [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă [text block] |
text block |
IAS 1.117 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind valoarea activelor nete care poate fi atribuită deținătorilor de unități [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind interesele care nu controlează [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind activele imobilizate deținute în vederea vânzării și activitățile întrerupte [text block] |
text block |
IFRS 5 – Prezentare și descriere |
Prezentarea informațiilor privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului [text block] |
text block |
IAS 1.134 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind alte active [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte active circulante [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii curente [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte active imobilizate [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii pe termen lung [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte cheltuieli de exploatare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare) [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte venituri din exploatare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane, datoriile contingente și activele contingente [text block] |
text block |
IAS 37 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind plățile în avans și alte active [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind profitul (pierderea) din activitățile de exploatare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările corporale [text block] |
text block |
IAS 16 – Prezentarea informaților |
Prezentarea informațiilor privind provizioanele [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea instrumentelor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind conturile de amânare aferente activităților reglementate [text block] |
text block |
IFRS 14 – Prezentarea informațiilor, IFRS 14 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind reasigurarea [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind părțile afiliate [text block] |
text block |
IAS 24 – Prezentări de informații (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind acordurile de răscumpărare și acordurile reverse repo [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii [text block] |
text block |
IAS 1.79 b prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din contractele cu clienții [text block] |
text block |
IFRS 15 – Prezentarea informațiilor, IFRS 15 – Prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind situațiile financiare separate [text block] |
text block |
IAS 27 – Prezentarea informaților, IFRS 12 – Obiectiv (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind acordurile de concesiune a serviciilor [text block] |
text block |
SIC 29 – Consens (prezentarea informațiilor) |
Prezentarea informațiilor privind capitalul social, rezervele și alte participații în capitalurile proprii [text block] |
text block |
IAS 1.79 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni [text block] |
text block |
IFRS 2.44 prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind datoriile subordonate [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind filialele [text block] |
text block |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 a prezentarea informațiilor |
Prezentarea informațiilor privind creanțele și datoriile fiscale [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind datoriile comerciale și alte datorii [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind creanțele comerciale și alte creanțe [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din tranzacționare (cheltuielile cu tranzacționarea) [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Prezentarea informațiilor privind acțiunile de trezorerie [text block] |
text block |
IAS 1.10 e practică comună |
Descrierea politicii contabile privind activele biologice [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind costurile îndatorării [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind împrumuturile [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind combinările de întreprinderi [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind combinările de întreprinderi și fondul comercial [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind fluxurile de trezorerie [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind garanțiile reale [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind construcția în curs [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind datoriile contingente și activele contingente [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind costurile de atragere a clienților [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind programele de fidelizare a clienților [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind provizioanele de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind costurile de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din impozite amânate [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile de amortizare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind derecunoașterea instrumentelor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare derivate [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare derivate și acoperirea împotriva riscurilor [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind determinarea componentelor numerarului și a echivalentelor de numerar [text block] |
text block |
IAS 7.46 prezentarea informațiilor |
Descrierea politicii contabile privind activitățile întrerupte [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind reducerile comerciale și rabaturile [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind dividendele [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind rezultatul pe acțiune [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind drepturile de emisiune [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind beneficiile angajaților [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile legate de mediu [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind elementele excepționale [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile de explorare și de evaluare [text block] |
text block |
IFRS 6.24 a prezentarea informațiilor |
Descrierea politicii contabile privind evaluarea la valoarea justă [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din onorarii și comisioane și cheltuielile cu onorariile și comisioanele [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind costurile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind veniturile și costurile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind activele financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind garanțiile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind datoriile financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind conversia valutară [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind taxele de franciză [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind moneda funcțională [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind fondul comercial [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind subvențiile guvernamentale [text block] |
text block |
IAS 20.39 a prezentarea informațiilor |
Descrierea politicii contabile privind acoperirea împotriva riscurilor [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind deprecierea activelor [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind deprecierea activelor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind deprecierea activelor nefinanciare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind impozitul pe profit [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind contractele de asigurare și activele, datoriile, veniturile și cheltuielile aferente [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind imobilizările necorporale și fondul comercial [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind investițiile în entități asociate [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind investițiile în entități asociate și în asocieri în participație [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind investițiile imobiliare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind investițiile în asocieri în participație [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind capitalul emis [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind contractele de leasing [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind evaluarea stocurilor [text block] |
text block |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
Descrierea politicii contabile privind activele miniere [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind drepturile de exploatare minieră [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării și activitățile întrerupte [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind compensarea instrumentelor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind activele petroliere și gaziere [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind activele de programare informatică [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind imobilizările corporale [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind provizioanele [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind reclasificarea instrumentelor financiare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind recunoașterea în profit sau pierdere a diferenței dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției [text block] |
text block |
IFRS 7.28 a prezentarea informațiilor |
Descrierea politicii contabile privind recunoașterea veniturilor [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind conturile de amânare aferente activităților reglementate [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind reasigurarea [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind reparațiile și întreținerea [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind acordurile de răscumpărare și acordurile reverse repo [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind raportarea pe segmente [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind acordurile de concesiune a serviciilor [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind costurile de descopertă [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind filialele [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind alte impozite decât impozitul pe profit [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind compensațiile pentru încetarea contractului de muncă [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind datoriile comerciale și alte datorii [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind creanțele comerciale și alte creanțe [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din tranzacționare și cheltuielile cu tranzacționarea [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind tranzacțiile cu interese care nu controlează [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind tranzacțiile cu părțile afiliate [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind acțiunile de trezorerie [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
Descrierea politicii contabile privind warrantele [text block] |
text block |
IAS 1.117 practică comună |
ANEXA III
Specificațiile Inline XBRL aplicabile
1. Emitenții trebuie să se asigure că documentul instanțiat Inline XBRL este valabil în raport cu specificația Inline XBRL 1.1 și este conform cu standardul XBRL Units Registry.
2. Emitenții trebuie să se asigure că fișierele taxonomiei extinse XBRL sunt valabile în raport cu specificațiile XBRL 2.1 și XBRL Dimensions 1.0.
3. Emitenții trebuie să prezinte documentul instanțiat Inline XBRL și fișierele taxonomiei extinse XBRL ale emitentului într-un singur pachet de raportare în conformitate cu specificația Report Packages 1.0.
4. Emitenții trebuie să se asigure că atât documentul instanțiat Inline XBRL, cât și taxonomia extinsă a emitentului respectă cerințele din regulile de marcare și depunere stabilite în anexa IV.
ANEXA IV
Reguli de marcare și depunere
1. Emitenții trebuie să se asigure că documentul instanțiat Inline XBRL conține datele unui singur emitent, astfel încât toți identificatorii contextuali ai entității să aibă același conținut.
2. Emitenții trebuie să se identifice în documentul instanțiat XBRL utilizând identificatorii entității juridice ISO 17442 în cadrul identificatorilor și schemelor entității în contextul XBRL.
3. Atunci când marchează prezentările de informații, emitenții trebuie să utilizeze elementul taxonomiei de bază al cărui sens contabil se apropie cel mai mult de prezentarea de informații marcată. În cazul în care par să existe mai multe elementele ale taxonomiei de bază care pot fi alese, emitenții ar trebui să selecteze elementul cu sensul/domeniul de aplicare contabil cel mai restrâns.
4. În cazul în care elementul taxonomiei de bază cel mai apropiat ar denatura sensul contabil al prezentării de informații marcate conform cerințelor de la punctul 3, emitenții trebuie să creeze un element al taxonomiei extinse și să utilizeze acest element pentru marcarea prezentării de informații în cauză. Toate elementele taxonomiei extinse create:
nu trebuie să se suprapună din punctul de vedere al sensului și al domeniului de aplicare cu niciun element al taxonomiei de bază;
trebuie să identifice creatorul elementului;
trebuie să aibă un atribut adecvat care să indice soldul (balance attribute);
trebuie să aibă etichete standard în limba corespunzătoare limbii în care este întocmit raportul financiar anual. Se recomandă să se adauge etichete și în alte limbi. Toate etichetele trebuie să corespundă sensului și domeniului de aplicare contabil al conceptelor economice subiacente.
5. Emitenții trebuie să se asigure că fiecare element al taxonomiei extinse utilizat pentru marcarea unei prezentări de informații în raportul financiar anual este inclus în cel puțin o ierarhie a bazei de legături (linkbase) pentru prezentare și a bazei de legături pentru definiții din cadrul taxonomiei extinse.
6. Emitenții trebuie să utilizeze bazele de legături pentru calcul ale taxonomiilor lor extinse pentru a documenta relațiile aritmetice dintre elementele numerice ale taxonomiei de bază și/sau ale taxonomiei extinse, în special în ceea ce privește relațiile aritmetice dintre elementele taxonomiei de bază și/sau ale taxonomiei extinse din situația poziției financiare, situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie.
7. Pentru a identifica partea din situațiile financiare la care se referă marcajele, emitenții trebuie să utilizeze elemente-rădăcină (root elements) specifice ale taxonomiei ca puncte de plecare ale părților respective din situațiile financiare în bazele de legături pentru prezentare ale taxonomiei lor extinse. Denumirile, etichetele și prefixele acestor elemente-rădăcină ale taxonomiei sunt stabilite în tabelul 1.
Tabel
Denumirile, etichetele și prefixele elementelor-rădăcină
Prefix |
Denumirea elementului |
Etichetă |
ifrs-full |
StatementOfFinancial PositionAbstract |
Spațiu rezervat pentru situația poziției financiare – acest element TREBUIE să fie utilizat ca punct de plecare pentru situația poziției financiare |
ifrs-full |
IncomeStatement Abstract |
Spațiu rezervat pentru profit sau pierdere – acest element TREBUIE să fie utilizat ca punct de plecare pentru contul de profit sau pierdere dacă contul de profit sau pierdere este prezentat separat |
ifrs-full |
StatementOfCompre hensiveIncomeAbstract |
Spațiu rezervat pentru situația rezultatului global – acest element TREBUIE să fie utilizat ca punct de plecare pentru situația rezultatului global dacă aceasta este prezentată separat sau atunci când contul de profit sau pierdere și situațiile altor elemente ale rezultatului global sunt reunite într-o singură situație |
ifrs-full |
StatementOfCash FlowsAbstract |
Spațiu rezervat pentru situația fluxurilor de trezorerie – acest element TREBUIE să fie utilizat ca punct de plecare pentru situația fluxurilor de trezorerie |
ifrs-full |
StatementOfChangesIn EquityAbstract |
Spațiu rezervat pentru situația modificărilor capitalurilor proprii – acest element TREBUIE să fie utilizat ca punct de plecare pentru situația modificărilor capitalurilor proprii |
esef_cor |
NotesAccountingPolicies AndMandatoryTags |
Spațiu rezervat pentru note, politici contabile și elemente obligatorii ale taxonomiei de bază – acest element TREBUIE să fie utilizat ca punct de plecare pentru marcajele prezentărilor de informații din notele la situațiile financiare |
Elementele-rădăcină specifice ale taxonomiei trebuie să fie incluse, de asemenea, în fișierele taxonomiei XBRL elaborate de ESMA.
8. În taxonomiile lor extinse, emitenții trebuie să nu înlocuiască etichetele sau referințele elementelor taxonomiei de bază. La elementele taxonomiei de bază pot fi adăugate etichete specifice fiecărui emitent.
9. Emitenții trebuie să se asigure că elementele taxonomiei extinse a emitentului care marchează situația poziției financiare, situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie din situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS sunt ancorate de unul sau mai multe elemente ale taxonomiei de bază. În special:
emitentul trebuie să ancoreze elementul taxonomiei extinse de elementul taxonomiei de bază având sensul/domeniul de aplicare contabil imediat mai larg decât elementul taxonomiei extinse a emitentului. Emitentul trebuie să identifice, în baza de legături pentru definiții a taxonomiei extinse a emitentului, relația dintre elementul taxonomiei extinse în cauză și elementul taxonomiei de bază în cauză. Elementul taxonomiei extinse trebuie să figureze ca țintă a relației;
emitentul poate să ancoreze elementul taxonomiei extinse de elementul sau elementele taxonomiei de bază având sensul/domeniul de aplicare contabil imediat mai restrâns decât elementul taxonomiei extinse în cauză. Emitentul trebuie să identifice, în baza de legături pentru definiții a taxonomiei extinse a emitentului, relația dintre elementul taxonomiei extinse în cauză și elementul sau elementele taxonomiei de bază în cauză. Elementul taxonomiei extinse trebuie să figureze ca sursă a relației sau a relațiilor; În cazul în care elementul taxonomiei extinse combină mai multe elemente ale taxonomiei de bază, emitentul ancorează respectivul element al taxonomiei extinse de fiecare dintre aceste elemente ale taxonomiei de bază, cu excepția cu excepția elementelor taxonomiei de bază considerate în mod rezonabil ca fiind nesemnificative.
10. Fără a aduce atingere punctului 9, emitenții nu sunt obligați să ancoreze de un alt element al taxonomiei de bază un element al taxonomiei extinse care este utilizat pentru a marca o prezentare de informații din situația poziției financiare, situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii sau situația fluxurilor de trezorerie care reprezintă un subtotal al altor prezentări de informații din cadrul aceleiași situații.
11. Emitenții trebuie să se asigure că tipul de date și tipul de perioadă aferente unui element al taxonomiei utilizat pentru marcarea unei prezentări de informații reflectă sensul contabil al prezentării de informații marcate. Emitenții nu trebuie să definească și să aplice unui element al taxonomiei un tip personalizat în cazul în care un tip corespunzător este deja definit în specificațiile XBRL sau în XBRL Data Types Registry.
12. Atunci când marchează prezentări de informații, emitenții nu trebuie să utilizeze elemente numerice ale taxonomiei pentru a marca valori diferite pentru un anumit context (defalcări în funcție de entități, perioade și dimensiuni), cu excepția cazului în care diferența este rezultatul unei rotunjiri legate de prezentarea acelorași informații la o scară diferită în mai multe locuri din același raport financiar anual.
13. Atunci când marchează prezentări de informații, emitenții trebuie să utilizeze elementele nenumerice ale taxonomiei în așa fel încât să marcheze toate prezentările de informații care corespund definiției elementului respectiv. Emitenții nu trebuie să aplice marcajele doar parțial sau selectiv.
14. Emitenții trebuie să se asigure că documentul instanțiat Inline XBRL nu conține cod executabil.
ANEXA V
Fișierele taxonomiei XBRL
Fișierele taxonomiei XBRL publicate de ESMA trebuie:
să identifice ca elemente XBRL toate elementele taxonomiei de bază;
să stabilească atributele elementelor taxonomiei de bază în funcție de tipul lor, astfel cum este prevăzut în anexa I;
să furnizeze etichetele lizibile pentru om, astfel cum sunt prevăzute în tabelul din anexa VI, care să precizeze sensul elementelor taxonomiei de bază, precum și referințele acestora.
să definească structuri care să faciliteze navigarea în conținutul taxonomiei și înțelegerea definiției unui element al taxonomiei de bază în contextul altor elemente ale taxonomiei de bază;
să definească relații care să le permită emitenților să ancoreze elementele taxonomiei extinse de elemente ale taxonomiei de bază;
să fie valabile în conformitate cu specificațiile XBRL 2.1 și cu specificațiile XBRL Dimensions 1.0 și să fie grupate în pachete conform specificației Reporting Package, astfel cum sunt stabilite în anexa III;
să conțină informațiile tehnice necesare pentru dezvoltarea de soluții informatice care să sprijine elaborarea de rapoarte financiare anuale armonizate;
să identifice perioada la care se referă.
ANEXA VI
Schema taxonomiei de bază
Tabel
Schema taxonomiei de bază pentru marcarea situațiilor financiare consolidate aferente exercițiilor financiare care încep la 1 ianuarie 2025 sau ulterior acestei date
Prefix |
URI al denumirii/rolului elementului |
Tipul și atributele elementului |
Tipul etichetei |
Conținutul etichetei |
Referințe |
ifrs-full |
AbnormallyLargeChangesInAssetPricesOrForeignExchangeRatesMember |
Member |
label |
Modificări neobișnuit de mari în ceea ce privește prețurile activelor sau cursurile de schimb valutar [member] |
IAS 10.22 g exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă modificările neobișnuit de mari în ceea ce privește prețurile activelor sau cursurile de schimb valutar. |
||||
ifrs-full |
AccountingEstimatesAxis |
Axis |
label |
Estimări contabile [axis] |
IAS 8.39 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
AccountingEstimatesDomain |
Domain [default] |
label |
Estimări contabile [domain] |
IAS 8.39 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valori monetare din situațiile financiare care sunt subiect al incertitudinii în evaluare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Estimări contabile” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
AccountingPolicyDecisionToUseExceptionInIFRS1348Assets |
True/False |
label |
Decizia contabilă de a utiliza excepția de la punctul 48 din IFRS 13, active |
IFRS 13.96 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea a luat decizia contabilă să utilizeze excepția de la punctul 48 din IFRS 13 pentru active. |
||||
ifrs-full |
AccountingPolicyDecisionToUseExceptionInIFRS1348Liabilities |
True/False |
label |
Decizia contabilă de a utiliza excepția de la punctul 48 din IFRS 13, datorii |
IFRS 13.96 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea a luat decizia contabilă să utilizeze excepția de la punctul 48 din IFRS 13 pentru datorii. |
||||
ifrs-full |
AccountingProfit |
Monetary, duration, credit |
label |
Profitul contabil |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul profitului (pierderii) dintr-o perioadă înainte de scăderea cheltuielilor cu impozitul. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
Accruals |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul obligațiilor de plată pentru bunuri și servicii care au fost primite sau furnizate, dar care nu au fost încă plătite, facturate sau nu au făcut încă obiectul unor acorduri oficiale cu furnizorii, inclusiv sumele datorate angajaților. |
||||
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeIncludingContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente și venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total angajamente și venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul angajamentelor și al veniturilor înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte [Referințe: angajamente; venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeIncludingContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Angajamente și venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
AccrualsClassifiedAsCurrent |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente clasificate drept datorii curente |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul angajamentelor clasificate drept curente. [Referințe: angajamente] |
||||
ifrs-full |
AccrualsClassifiedAsNoncurrent |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente clasificate drept datorii pe termen lung |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul angajamentelor clasificate drept datorii pe termen lung. [Referințe: angajamente] |
||||
ifrs-full |
AccruedIncomeIncludingContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Venituri angajate, inclusiv activele din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total venituri angajate, inclusiv activele din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul activelor care reprezintă venituri care au fost dobândite, dar care nu reprezintă încă o creanță, inclusiv activele din contracte. [Referințe: active din contracte] |
||||
ifrs-full |
AccruedIncomeIncludingContractAssetsAbstract |
|
label |
Venituri angajate, inclusiv activele din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
AccruedIncomeOtherThanContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Venituri angajate, altele decât activele din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor care reprezintă venituri care au fost dobândite, dar care nu reprezintă încă o creanță, altele decât activele din contracte. [Referințe: active din contracte] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfFinancialAssetsAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
IFRS 7.9 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor determinată: (a) ca valoarea modificării valorii lor juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care au generat risc de piață sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de credit [member]; risc de piață [member]; Creșterea (reducerea) valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfFinancialAssetsRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
Monetary, instant |
label |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.9 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]; creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; active financiare] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangesInCreditRiskOfLiability |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective |
IFRS 7.10A a prezentarea informațiilor, IFRS 7.10 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a datoriilor financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriilor respective [Referințe: risc de credit [member]; risc de piață [member]; creșterea (reducerea) valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfLoanOrReceivableAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a împrumutului sau creanței care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.9 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a împrumuturilor sau creanțelor care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor determinată: (a) ca valoarea modificării valorii lor juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care au generat risc de piață sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfLoansOrReceivablesRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
Monetary, instant |
label |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.9 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) agregată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe. [Referințe: instrumente derivate [member]; creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedDepreciationAmortisationAndImpairmentMember |
Member |
label |
Amortizarea și deprecierea cumulate [member] |
IAS 16.73 d prezentarea informațiilor, IAS 16.75 b prezentarea informațiilor, IAS 38.118 c prezentarea informațiilor, IAS 40.79 c prezentarea informațiilor, IAS 41.54 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă amortizarea și deprecierea cumulate. [Referințe: pierdere din depreciere; cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedDepreciationAndAmortisationMember |
Member |
label |
Deprecierea și amortizarea cumulate [member] |
IAS 16.73 d practică comună, IAS 16.75 b prezentarea informațiilor, IAS 38.118 c practică comună, IAS 40.79 c practică comună, IAS 41.54 f practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă deprecierea și amortizarea cumulate. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentOnHedgedItemIncludedInCarryingAmountAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă, active |
IFRS 7.24B a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cumulat al ajustării acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă a elementului acoperit, recunoscut în situația poziției financiare drept activ. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentOnHedgedItemIncludedInCarryingAmountLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă, datorii |
IFRS 7.24B a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cumulat al ajustării acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă a elementului acoperit, recunoscut în situația poziției financiare drept datorie. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentRemainingInStatementOfFinancialPositionForHedgedItemThatCeasedToBeAdjustedForHedgingGainsAndLossesAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire, active |
IFRS 7.24B a (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este un activ financiar evaluat la costul amortizat și care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat; elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentRemainingInStatementOfFinancialPositionForHedgedItemThatCeasedToBeAdjustedForHedgingGainsAndLossesLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire, datorii |
IFRS 7.24B a (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este o datorie financiară evaluată la costul amortizat și care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat; elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedImpairmentMember |
Member |
label |
Deprecierea cumulată [member] |
IAS 16.73 d practică comună, IAS 38.118 c practică comună, IAS 40.79 c practică comună, IAS 41.54 f practică comună, IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă deprecierea cumulată. [Referințe: pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte elemente cumulate ale rezultatului global |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total alte elemente cumulate ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul elementelor cumulate de venituri și cheltuieli (inclusiv ajustările din reclasificare) care nu sunt recunoscute în profit sau pierdere, astfel cum impun sau permit alte IFRS-uri. [Referințe: IFRS [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
AccumulatedOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Alte elemente cumulate ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
AccumulatedOtherComprehensiveIncomeMember |
Member |
label |
Alte elemente cumulate ale rezultatului global [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă alte elemente cumulate ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
AcquisitiondateFairValueOfEquityInterestInAcquireeHeldByAcquirerImmediatelyBeforeAcquisitionDate |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă la data achiziției a participației în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor imediat înainte de data achiziției |
IFRS 3.B64 p (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă la data achiziției a participației în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor imediat înainte de data achiziției într-o combinare de întreprinderi realizată în etape. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AcquisitiondateFairValueOfTotalConsiderationTransferred |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă la data achiziției a contravalorii transferate |
IFRS 3.B64 f prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Contravaloarea totală transferată, valoarea justă la data achiziției |
||||
documentation |
Valoarea justă, la data achiziției, a contravalorii transferate în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AcquisitiondateFairValueOfTotalConsiderationTransferredAbstract |
|
label |
Valoarea justă la data achiziției a contravalorii totale transferate [abstract] |
|
ifrs-full |
AcquisitionrelatedCostsForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, duration, debit |
label |
Costurile legate de achiziție pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul costurilor legate de achiziție pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionrelatedCostsRecognisedAsExpenseForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, duration, debit |
label |
Costurile legate de achiziție recunoscute drept cheltuieli pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul costurilor legate de achiziție care sunt recunoscute drept cheltuieli pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice |
IAS 41.50 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea activelor biologice ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; active biologice] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsIntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e (i) practică comună |
documentation |
Creșterea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, investiții imobiliare |
IAS 40.76 b prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea investițiilor imobiliare ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, alte provizioane |
IAS 37.84 practică comună |
documentation |
Creșterea altor provizioane ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea imobilizărilor corporale ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferentelor dreptului de utilizare, ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ActualClaimsThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant, debit |
label |
Daunele reale care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul daunelor reale care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfDiscountRates |
Percent |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele de actualizare |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Rata de actualizare utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfDiscountRatesMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele de actualizare [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ratele de actualizare utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfInflation |
Percent |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale inflației |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Rata preconizată a inflației utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfInflationMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele inflației preconizate [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ratele preconizate ale inflației utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfPensionIncreases |
Percent |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale majorărilor pensiilor |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Rata preconizată a majorărilor pensiilor utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfPensionIncreasesMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale majorărilor pensiilor [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ratele preconizate ale majorărilor pensiilor utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfSalaryIncreases |
Percent |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale creșterilor salariale |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Rata preconizată a creșterilor salariale utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfSalaryIncreasesMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale creșterilor salariale [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ratele preconizate ale creșterilor salariale utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfLifeExpectancyAfterRetirement2019 |
Duration |
label |
Ipoteza actuarială privind speranța de viață după pensionare |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Speranța de viață după pensionare utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfLifeExpectancyAfterRetirementMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind speranța de viață după pensionare [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă speranța de viață după pensionare utilizată ca ipoteză actuarială. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMedicalCostTrendRates |
Percent |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele de evoluție a costurilor medicale |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Rata de evoluție a costurilor medicale utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMedicalCostTrendRatesMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele de evoluție a costurilor medicale [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ratele de evoluție a costurilor medicale utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMortalityRates |
Decimal, instant |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele mortalității |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Rata mortalității utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMortalityRatesMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind ratele mortalității [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ratele mortalității utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfRetirementAge2019 |
Duration |
label |
Ipoteza actuarială privind vârsta de pensionare |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Vârsta de pensionare utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfRetirementAgeMember |
Member |
label |
Ipoteza actuarială privind vârsta de pensionare [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă vârsta de pensionare utilizată ca ipoteză actuarială. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionsAxis |
Axis |
label |
Ipoteze actuariale [axis] |
IAS 19.145 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ActuarialAssumptionsDomain |
Domain [default] |
label |
Ipoteze actuariale [domain] |
IAS 19.145 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate ipotezele actuariale. Pentru o entitate, ipotezele actuariale reprezintă cele mai bune estimări imparțiale și reciproc compatibile ale variabilelor demografice și financiare care vor determina costul final al acordării beneficiilor postangajare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Ipoteze actuariale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInDemographicAssumptionsBeforeTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice, înainte de impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din modificările ipotezelor demografice care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele demografice tratează probleme precum: (a) mortalitatea; (b) ratele de rotație a personalului, de invaliditate și de pensionare timpurie; (c) procentul de membri participanți la plan cu persoane în întreținere care vor îndeplini condițiile de acordare a beneficiilor; (d) procentul de membri participanți la plan care vor selecta fiecare opțiune de formă de plată disponibilă în cadrul planului și (e) ratele daunelor în baza planurilor medicale. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInDemographicAssumptionsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice |
IAS 19.141 c (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a pierderilor (câștigurilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) unei datorii nete (unui activ net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele demografice tratează probleme precum: (a) mortalitatea; (b) ratele de rotație a personalului, de invaliditate și de pensionare timpurie; (c) procentul de membri participanți la plan cu persoane în întreținere care vor îndeplini condițiile de acordare a beneficiilor; (d) procentul de membri participanți la plan care vor selecta fiecare opțiune de formă de plată disponibilă în cadrul planului și (e) ratele daunelor în baza planurilor medicale. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInDemographicAssumptionsNetOfTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice, după impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din modificările ipotezelor demografice care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele demografice tratează probleme precum: (a) mortalitatea; (b) ratele de rotație a personalului, de invaliditate și de pensionare timpurie; (c) procentul de membri participanți la plan cu persoane în întreținere care vor îndeplini condițiile de acordare a beneficiilor; (d) procentul de membri participanți la plan care vor selecta fiecare opțiune de formă de plată disponibilă în cadrul planului și (e) ratele daunelor în baza planurilor medicale. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInFinancialAssumptionsBeforeTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare, înainte de impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din modificările ipotezelor financiare care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele financiare tratează aspecte precum: (a) rata de actualizare; (b) nivelurile beneficiilor, excluzând orice costuri ale beneficiilor care trebuie suportate de către angajați, și salariul viitor; (c) în cazul beneficiilor medicale, costurile medicale viitoare, inclusiv costurile aferente tratării cererilor (și anume costurile care vor fi suportate în tratarea și soluționarea cererilor, inclusiv onorariile juridice și cele ale experților evaluatori) și (d) impozitele de plătit de către plan pentru contribuțiile legate de serviciu înainte de data de raportare sau pentru beneficiile care rezultă din serviciul respectiv. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInFinancialAssumptionsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare |
IAS 19.141 b (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) unei datorii nete (unui activ net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele financiare tratează aspecte precum: (a) rata de actualizare; (b) nivelurile beneficiilor, excluzând orice costuri ale beneficiilor care trebuie suportate de către angajați, și salariul viitor; (c) în cazul beneficiilor medicale, costurile medicale viitoare, inclusiv costurile aferente tratării cererilor (și anume costurile care vor fi suportate în tratarea și soluționarea cererilor, inclusiv onorariile juridice și cele ale experților evaluatori) și (d) impozitele de plătit de către plan pentru contribuțiile legate de serviciu înainte de data de raportare sau pentru beneficiile care rezultă din serviciul respectiv. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInFinancialAssumptionsNetOfTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare, după impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din modificările ipotezelor financiare care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele financiare tratează aspecte precum: (a) rata de actualizare; (b) nivelurile beneficiilor, excluzând orice costuri ale beneficiilor care trebuie suportate de către angajați, și salariul viitor; (c) în cazul beneficiilor medicale, costurile medicale viitoare, inclusiv costurile aferente tratării cererilor (și anume costurile care vor fi suportate în tratarea și soluționarea cererilor, inclusiv onorariile juridice și cele ale experților evaluatori) și (d) impozitele de plătit de către plan pentru contribuțiile legate de serviciu înainte de data de raportare sau pentru beneficiile care rezultă din serviciul respectiv. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromExperienceAdjustmentsBeforeTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) actuariale rezultate din ajustările din experiență, înainte de impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din ajustările din experiență care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ajustările din experiență tratează efectele diferențelor dintre ipotezele actuariale anterioare și ceea ce s-a întâmplat de fapt. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din ajustările din experiență] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromExperienceAdjustmentsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din ajustările din experiență |
IAS 19.141 c practică comună |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a pierderilor (câștigurilor) actuariale provenite din ajustările din experiență |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) unei datorii nete (unui activ net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din ajustările din experiență care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ajustările din experiență tratează efectele diferențelor dintre ipotezele actuariale anterioare și ceea ce s-a întâmplat de fapt. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromExperienceAdjustmentsNetOfTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) actuariale rezultate din ajustările din experiență, după impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din ajustările din experiență care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ajustările din experiență tratează efectele diferențelor dintre ipotezele actuariale anterioare și ceea ce s-a întâmplat de fapt. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) actuariale provenite din ajustările din experiență] |
||||
ifrs-full |
ActuarialPresentValueOfPromisedRetirementBenefits |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise |
IAS 26.35 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea actualizată a plăților previzionate printr-un plan de pensii pentru angajații curenți și foștii angajați, care poate fi atribuită serviciului deja prestat. |
||||
ifrs-full |
AdditionalAllowanceRecognisedInProfitOrLossAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
Monetary, duration |
label |
Ajustare suplimentară recunoscută în profit sau pierdere, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul ajustării suplimentare pentru pierderile din credit aferente activelor financiare recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
AdditionalDisclosuresForAmountsRecognisedAsOfAcquisitionDateForEachMajorClassOfAssetsAcquiredAndLiabilitiesAssumedAbstract |
|
label |
Prezentări suplimentare de informații privind cuantumurile recunoscute la data achiziției pentru fiecare clasă principală de active dobândite și de datorii asumate [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionalDisclosuresRelatedToRegulatoryDeferralAccountsAbstract |
|
label |
Prezentări suplimentare de informații legate de conturile de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutEntityExposureToRisk |
Text |
label |
Informații suplimentare privind expunerea la risc a entității |
IFRS 7.35 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații suplimentare privind expunerea la risc a entității atunci când datele cantitative prezentate nu sunt reprezentative. |
||||
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutInsuranceContractsExplanatory |
Text block |
label |
Informații suplimentare privind contractele de asigurare [text block] |
IFRS 17.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informațiile suplimentare privind contractele de asigurare necesare pentru îndeplinirea obiectivului cerințelor de prezentare a informațiilor din IFRS 17. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutNatureAndFinancialEffectOfBusinessCombination |
Text |
label |
Informații suplimentare privind natura și efectele financiare ale unei combinări de întreprinderi |
IFRS 3.63 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații suplimentare privind natura și efectele financiare ale combinărilor de întreprinderi care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor IFRS 3. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutNatureOfAndChangesInRisksAssociatedWithInterestsInStructuredEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Informații suplimentare privind natura și modificările riscurilor asociate intereselor deținute în entități structurate [text block] |
IFRS 12.B25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suplimentare privind natura și modificările riscurilor asociate intereselor deținute în entități structurate. |
||||
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutSharebasedPaymentArrangements |
Text block |
label |
Informații suplimentare privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni [text block] |
IFRS 2.52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații suplimentare privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni care sunt necesare pentru a îndeplini cerințele de prezentare din IFRS 2. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
AdditionalInformationAbstract |
|
label |
Informații suplimentare [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionalLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Datorii suplimentare, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii suplimentare, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente suplimentare recunoscute în combinările de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
AdditionalLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombinationAbstract |
|
label |
Datorii suplimentare, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionalPaidinCapital |
Monetary, instant, credit |
label |
Capital vărsat suplimentar |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul primit sau de primit în urma emisiunii de acțiuni de către entitate care depășește valoarea nominală și cuantumurile primite din alte tranzacții care implică acțiuni sau acționari ai entității. |
||||
ifrs-full |
AdditionalPaidinCapitalMember |
Member |
label |
Capital vărsat suplimentar [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă cuantumurile primite în urma emisiunii de acțiuni de către entitate care depășesc valoarea nominală și cuantumurile primite din alte tranzacții care implică acțiuni sau acționari ai entității. |
||||
ifrs-full |
AdditionalProvisionsOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Provizioane suplimentare, alte provizioane |
IAS 37.84 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total provizioane suplimentare, alte provizioane |
||||
documentation |
Cuantumul altor provizioane suplimentare constituite. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
AdditionalProvisionsOtherProvisionsAbstract |
|
label |
Provizioane suplimentare, alte provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionalRecognitionGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Recunoaștere suplimentară, fond comercial |
IFRS 3.B67 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul fondului comercial suplimentar recunoscut, cu excepția fondului comercial inclus într-un grup destinat cedării care, la data achiziției, îndeplinește criteriile pentru a fi clasificat drept deținut în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5. [Referințe: fond comercial; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
AdditionsFromAcquisitionsInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări rezultate din achiziții, investiții imobiliare |
IAS 40.76 a prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la investițiile imobiliare, rezultate din achiziții. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
AdditionsFromPurchasesBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări rezultate din cumpărări, active biologice |
IAS 41.50 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la activele biologice, rezultate din cumpărări. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
AdditionsFromSubsequentExpenditureRecognisedAsAssetBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ, active biologice |
IAS 41.50 practică comună |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la activele biologice, rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
AdditionsFromSubsequentExpenditureRecognisedAsAssetInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ, investiții imobiliare |
IAS 40.76 a prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la investițiile imobiliare, rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
AdditionsInvestmentPropertyAbstract |
|
label |
Adăugări, investiții imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice |
IAS 41.50 practică comună |
totalLabel |
Total adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice |
||||
documentation |
Cuantumul adăugărilor la activele biologice, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; active biologice] |
||||
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsBiologicalAssetsAbstract |
|
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice [abstract] |
|
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, investiții imobiliare |
IAS 40.76 a prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, investiții imobiliare |
||||
documentation |
Cuantumul adăugărilor la investițiile imobiliare, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la imobilizările corporale, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la imobilizările corporale, inclusiv activele aferente dreptului de utilizare, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la activele aferente dreptului de utilizare, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
AdditionsToNoncurrentAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări la activele imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțele privind impozitul amânat, activele nete privind beneficiul determinat și drepturile care rezultă din contractele de asigurare |
IFRS 8.24 b prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la activele imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțele privind impozitul amânat, activele nete privind beneficiul determinat și drepturile care rezultă din contractele de asigurare. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; clase de instrumente financiare [domain]; active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
AdditionsToRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Adăugări la activele aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.53 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul adăugărilor la activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
AddressOfRegisteredOfficeOfEntity |
Text |
label |
Adresa sediului social al entității |
IAS 1.138 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Adresa la care este înregistrat sediul entității. |
||||
ifrs-full |
AddressWhereConsolidatedFinancialStatementsAreObtainable |
Text |
label |
Adresa de la care se pot obține situațiile financiare consolidate |
IAS 27.16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Adresa de la care se pot obține situațiile financiare consolidate conforme cu IFRS-urile ale societății-mamă finale sau ale oricărei societăți-mamă intermediare a entității. [Referințe: consolidat [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
AdjustedWeightedAverageShares |
Shares |
label |
Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare utilizate la calcularea rezultatului pe acțiune diluat |
IAS 33.70 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare în circulație la care se adaugă numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare care ar fi emise în cazul conversiei tuturor acțiunilor ordinare potențial diluante în acțiuni ordinare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]; media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForAmortisationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere); cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForAmountsTransferredToInitialCarryingAmountOfHedgedItems |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în valoarea contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, după impozitare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.23 e prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în valoarea contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, după impozitare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, după impozitare. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForCurrentTaxOfPriorPeriod |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare |
IAS 12.80 b exemplu |
documentation |
Ajustări ale cheltuielilor cu impozitul (venitului din impozit) recunoscute în cursul perioadei pentru impozitul curent din perioadele anterioare. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInAccruedIncomeIncludingContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) veniturilor angajate, inclusiv activele din contracte |
IAS 7.20 a practică comună |
totalLabel |
Total ajustări pentru reducerea (creșterea) veniturilor angajate, inclusiv activele din contracte |
||||
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) veniturilor angajate, inclusiv activele din contracte în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri angajate, inclusiv activele din contracte; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInAccruedIncomeIncludingContractAssetsAbstract |
|
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) veniturilor angajate, inclusiv activele din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInAccruedIncomeOtherThanContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) veniturilor angajate, altele decât activele din contracte |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) veniturilor angajate, altele decât activele din contracte în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri angajate, altele decât activele din contracte; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor biologice |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor biologice în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active biologice; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor din contracte |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor din contracte în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active din contracte; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInDebtInstrumentsHeld |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) instrumentelor de datorie deținute |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) instrumentelor de datorie deținute în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: instrumente de datorie deținute; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInDerivativeFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare derivate |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare derivate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare derivate; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInEquityInstrumentsHeld |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) instrumentelor de capital deținute |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) instrumentelor de capital deținute în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: Instrumente de capitaluri proprii deținute; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValue |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care sunt evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsHeldForTrading |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare deținute în vederea tranzacționării |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare deținute în vederea tranzacționării în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la costul amortizat |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la costul amortizat în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la costul amortizat; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInInventories |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) stocurilor |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) stocurilor în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: stocuri; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInLoansAndAdvances |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: împrumuturi și avansuri; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInLoansAndAdvancesToBanks |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către bănci |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către bănci în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInLoansAndAdvancesToCentralBanks |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către băncile centrale |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către băncile centrale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: împrumuturi și avansuri către băncile centrale; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInLoansAndAdvancesToCustomers |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către clienți |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către clienți în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte active; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherCurrentAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active circulante |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active circulante în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte active circulante; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare cu privire la care entitatea nu prezintă informații separat în aceeași situație sau notă în vederea reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul net de trezorerie provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte active financiare; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherOperatingReceivables |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor creanțe din exploatare |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor creanțe din exploatare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInPrepaidExpenses |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) cheltuielilor în avans |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) cheltuielilor în avans în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInReverseRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesBorrowed |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) acordurilor reverse repo și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) acordurilor reverse repo și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: acorduri reverse repo și garanții în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInTradeAccountReceivable |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) conturilor de creanțe comerciale |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) conturilor de creanțe comerciale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInTradeAndOtherReceivables |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) creanțelor comerciale și a altor creanțe |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) creanțelor comerciale și a altor creanțe în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: creanțe comerciale și alte creanțe; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDeferredTaxExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul amânat |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul amânat în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDeferredTaxOfPriorPeriods |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru impozitul amânat din perioadele anterioare |
IAS 12.80 practică comună |
documentation |
Ajustări ale cheltuielilor cu impozitul (venitului din impozit) recunoscute în cursul perioadei pentru impozitul amânat din perioadele anterioare. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDepreciationAndAmortisationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile cu deprecierea și amortizarea |
IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu deprecierea și amortizarea în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDepreciationAndAmortisationExpenseAndImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile cu deprecierea și amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu deprecierea și amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: pierdere din depreciere; cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDepreciationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile de amortizare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile de amortizare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForDividendIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru veniturile din dividende |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru veniturile din dividende în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri din dividende; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForFairValueGainsLosses |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderile (câștigurile) din valoarea justă |
IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderile (câștigurile) din valoarea justă în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForFinanceCosts |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru costurile financiare |
IAS 7.20 c practică comună |
documentation |
Ajustări pentru costurile financiare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: costuri financiare; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForFinanceIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru veniturile financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru veniturile financiare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri financiare; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForFinanceIncomeCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru veniturile (costurile) financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru veniturile sau costurile financiare nete în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri (costuri) financiare; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainLossOnDisposalOfInvestmentsInSubsidiariesJointVenturesAndAssociates |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedarea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedarea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; totalul pentru toate filialele [member]; investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainLossOnDisposalsPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedări, imobilizări corporale |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedări de imobilizări corporale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere); imobilizări corporale; cedări, imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnChangeInFairValueLessCostsToSellBiologicalAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare, active biologice |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active biologice; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnChangeInFairValueOfDerivatives |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: la valoarea justă [member]; instrumente derivate [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnChangeInFairValueOfFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a activelor financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a activelor financiare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnChangeInFairValueOfFinancialLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a datoriilor financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a datoriilor financiare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnDisposalOfFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedări de active financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedări de active financiare care intră sub incidența IFRS 9 în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnFairValueAdjustmentInvestmentProperty |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din ajustarea valorii juste, investiții imobiliare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) rezultate din variația valorii juste a investițiilor imobiliare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: investiții imobiliare; câștigurile (pierderile) din ajustarea valorii juste, investiții imobiliare; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossesReversalOfImpairmentLossesRecognisedInProfitOrLossFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderi din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, active financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderi din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) ale activelor financiare recunoscute în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, fond comercial |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere a fondului comercial recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: fond comercial; pierdere din depreciere; pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere |
IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossExplorationAndEvaluationAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, active de explorare și evaluare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a activelor de explorare și evaluare recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]; pierdere din depreciere; ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossInventories |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, stocuri |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a stocurilor recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: stocuri; pierdere din depreciere; ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossLoansAndAdvances |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a împrumuturilor și avansurilor recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a imobilizărilor corporale recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossTradeAndOtherReceivables |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale și alte creanțe |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a creanțelor comerciale și altor creanțe recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: creanțe comerciale și alte creanțe; pierdere din depreciere; ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncomeTaxExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul pe profit |
IAS 7.35 prezentarea informațiilor |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul pe profit în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInContractLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor din contracte |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor din contracte în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii din contracte; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDebtInstrumentsIssued |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) instrumentelor de datorie emise |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) instrumentelor de datorie emise în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: instrumente de datorie emise; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDeferredIncomeIncludingContractLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) veniturilor înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte |
IAS 7.20 a practică comună |
totalLabel |
Total ajustări pentru creșterea (reducerea) veniturilor înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte |
||||
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) veniturilor înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte, în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDeferredIncomeIncludingContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) veniturilor înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDeferredIncomeOtherThanContractLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) veniturilor înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) veniturilor înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte, în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDeposits |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor atrase în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: depozite atrase; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDepositsFromBanks |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la bănci |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la bănci în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: depozite de la bănci; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDepositsFromCustomers |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la clienți |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la clienți în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: depozite de la clienți; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDerivativeFinancialLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare derivate |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare derivate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare derivate; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInEmployeeBenefitLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor aferente beneficiilor angajaților |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor aferente beneficiilor angajaților în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare; datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesHeldForTrading |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare; datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare evaluate la costul amortizat |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare evaluate la costul amortizat în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare; datorii financiare evaluate la costul amortizat; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare; datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInInsuranceReinsuranceAndInvestmentContractLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor din contracte de asigurare, de reasigurare și de investiții |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor din contracte de asigurare, de reasigurare și de investiții în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii din contracte de investiții; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherCurrentLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii curente |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii curente în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte datorii curente; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherFinancialLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii financiare |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare cu privire la care entitatea nu prezintă informații separat în aceeași situație sau notă în vederea reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul net de trezorerie provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte datorii financiare; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte datorii; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherOperatingPayables |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii din exploatare |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii din exploatare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesLent |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) acordurilor de răscumpărare și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) acordurilor de răscumpărare și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: acorduri de răscumpărare și garanții în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInTradeAccountPayable |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) conturilor de datorii comerciale |
IAS 7.20 a practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) conturilor de datorii comerciale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInTradeAndOtherPayables |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor comerciale și a altor datorii |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru (reducerea) (creșterea) datoriilor comerciale și a altor datorii în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii comerciale și alte datorii; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseInOtherProvisionsArisingFromPassageOfTime |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru creșterea altor provizioane datorită trecerii timpului |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru creșterea altor provizioane datorită trecerii timpului în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere); clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForInterestExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru cheltuielile cu dobânzile |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu dobânzile în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForInterestIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru veniturile din dobânzi |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru cheltuielile cu veniturile din dobânzi în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri din dobânzi; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForLossesGainsOnDisposalOfNoncurrentAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderi (câștiguri) din cedarea activelor imobilizate |
IAS 7.14 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderi (câștiguri) din cedarea activelor imobilizate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active imobilizate; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForProvisions |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru provizioane |
IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru provizioane în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: provizioane; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForReconcileProfitLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) |
IAS 7.20 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) |
||||
documentation |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForReconcileProfitLossAbstract |
|
label |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) [abstract] |
|
ifrs-full |
AdjustmentsForSharebasedPayments |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru plățile pe bază de acțiuni |
IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru plățile pe bază de acțiuni în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForUndistributedProfitsOfAssociates |
(Monetary), duration, credit |
label |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite ale entităților asociate |
IAS 7.20 b practică comună |
negatedLabel |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite ale entităților asociate |
||||
documentation |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite ale entităților asociate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForUndistributedProfitsOfInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite din investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite din investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsForUnrealisedForeignExchangeLossesGains |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru pierderi (câștiguri) nerealizate din diferențele de curs valutar |
IAS 7 – Situația fluxurilor de trezorerie pentru o entitate care nu este instituție financiară (exemplu), IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru pierderi (câștiguri) nerealizate din diferențele de curs valutar în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsToProfitLossForInterestAndDividendsOnEquityInstrumentsOtherThanPreferenceSharesAndParticipatingEquityInstruments |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări ale profitului (pierderii) pentru dobânzile și dividendele aferente instrumentelor de capitaluri proprii, altele decât acțiunile preferențiale și instrumentele de capitaluri proprii participative |
IAS 33.70 a practică comună |
negatedLabel |
Ajustări ale profitului (pierderii) pentru dobânzile și dividendele aferente instrumentelor de capitaluri proprii, altele decât acțiunile preferențiale și instrumentele de capitaluri proprii participative |
||||
documentation |
Ajustarea pentru reconcilierea profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) societății-mamă la numărătorul utilizat la calcularea rezultatului de bază (pierderii) care derivă din dobânzi și dividende aferente instrumentelor de capitaluri proprii, altele decât acțiunile preferențiale și instrumentele de capitaluri proprii participative. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsToReconcileProfitLossAttributableToOwnersOfParentToNumeratorUsedInCalculatingBasicEarningsPerShare |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) proprietarilor societății-mamă la numărătorul utilizat la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) proprietarilor societății-mamă la numărătorul utilizat la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
||||
documentation |
Ajustarea pentru reconcilierea profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) societății-mamă la numărătorul utilizat la calcularea rezultatului pe acțiune de bază. Aceasta reprezintă valoarea agregată a cuantumurilor aferente reconcilierii pentru toate clasele de instrumente care afectează rezultatul pe acțiune de bază. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsToReconcileProfitLossOtherThanChangesInWorkingCapital |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii), altele decât modificările capitalului circulant |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Ajustări, altele decât modificările capitalului circulant, în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentsToReconcileProfitLossToNumeratorUsedInCalculatingBasicEarningsPerShareAbstract |
|
label |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) aduse numărătorului utilizat la calcularea rezultatului pe acțiune de bază [abstract] |
|
ifrs-full |
AdjustmentsToReconcileProfitLossToNumeratorUsedInCalculatingEarningsPerShareAbstract |
|
label |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) aduse numărătorului utilizat la calcularea rezultatului pe acțiune [abstract] |
|
ifrs-full |
AdjustmentToCarryingAmountsReportedUnderPreviousGAAP |
Monetary, instant, debit |
label |
Ajustarea agregată a valorilor contabile ale investițiilor raportate conform GAAP anterioare |
IFRS 1.31 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul ajustărilor agregate ale valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare ale investițiilor în filiale, asocieri în participație sau entități asociate în primele situații financiare IFRS ale entității. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; valoare contabilă [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; GAAP anterioare [member]; totalul pentru toate filialele [member]; investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
AdjustmentToMidmarketConsensusPriceMeasurementInputMember |
Member |
label |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.B36 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o ajustare a prețului de consens mediu de pe piață, utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
AdjustmentToProfitLossForPreferenceShareDividends |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustarea profitului (pierderii) pentru dividendele acțiunilor preferențiale |
IAS 33 exemplu 12 – Calcularea și prezentarea rezultatului pe acțiune de bază și rezultatului pe acțiune diluat (exemplu global) exemplu, IAS 33.70 a exemplu |
negatedLabel |
Ajustarea profitului (pierderii) pentru dividendele acțiunilor preferențiale |
||||
documentation |
Ajustarea profitului (pierderii) pentru dividendele acțiunilor preferențiale neparticipative în scopul calculării profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă. [Referințe: acțiuni preferențiale [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
AdministrationCostsNotReflectedInReturnOnPlanAssetsDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Costuri administrative nereflectate în rentabilitatea activelor planului, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul costurilor administrative din perioada curentă legate de planurile de beneficii determinate nereflectate în rentabilitatea activelor planului. [Referințe: cheltuieli administrative; cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costurile administrative nereflectate în rentabilitatea activelor planului; rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile, după impozitare, planuri de beneficii determinate; rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile, înainte de impozitare, planuri de beneficii determinate] |
||||
ifrs-full |
AdministrativeExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli administrative |
IAS 1.103 exemplu, IAS 1.99 prezentarea informațiilor, IAS 26.35 b (vi) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli administrative |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor pe care entitatea le clasifică drept administrative. |
||||
ifrs-full |
Advances |
Monetary, instant, credit |
label |
Avansuri primite, care reprezintă datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul avansurilor primite care reprezintă datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific. [Referințe: datorii din contracte; obligații de executare îndeplinite la un moment specific [member]] |
||||
ifrs-full |
AdvertisingExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de publicitate |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din publicitate. |
||||
ifrs-full |
AggregateAdjustmentToCarryingValueReportedUnderPreviousGAAPMember |
Member |
label |
Ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member] |
IFRS 1.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare. [Referințe: valoare contabilă [member]; GAAP anterioare [member]] |
||||
ifrs-full |
AggregateContinuingAndDiscontinuedOperationsMember |
Member |
label |
Valoarea agregată a activităților continue și a activităților întrerupte [member] |
IFRS 5 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a activităților continue și a activităților întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
AggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
Monetary, instant |
label |
Diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
IFRS 7.28 b prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere la începutul perioadei |
||||
documentation |
Diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
AggregatedIndividuallyImmaterialAssociatesMember |
Member |
label |
Valoarea agregată a entităților asociate care individual nu sunt semnificative [member] |
IFRS 12.21 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a entităților asociate care individual nu sunt semnificative. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
AggregatedIndividuallyImmaterialBusinessCombinationsMember |
Member |
label |
Valoarea agregată a combinărilor de întreprinderi care individual nu sunt semnificative [member] |
IFRS 3.B65 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a combinărilor de întreprinderi care individual nu sunt semnificative. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AggregatedIndividuallyImmaterialJointVenturesMember |
Member |
label |
Valoarea agregată a asocierilor în participație care individual nu sunt semnificative [member] |
IFRS 12.21 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a asocierilor în participație care individual nu sunt semnificative. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
AggregateNotSignificantIndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsMember |
Member |
label |
Valoarea agregată a unităților generatoare de numerar pentru care valoarea totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată utilă de viață nedeterminată nu este semnificativă [member] |
IAS 36.135 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a unităților generatoare de numerar pentru care valoarea totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată utilă de viață nedeterminată nu este semnificativă. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]; fond comercial; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
AggregateOfFairValuesMember |
Member [default] |
label |
Valoarea agregată a valorilor juste [member] |
IFRS 1.30 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a valorilor juste. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Valoarea justă drept cost presupus” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
AgriculturalProduceByGroupAxis |
Axis |
label |
Produse agricole pe grupuri [axis] |
IAS 41.46 b (ii) practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
AgriculturalProduceByGroupDomain |
Domain [default] |
label |
Produse agricole pe grupuri [domain] |
IAS 41.46 b (ii) practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă toate produsele agricole atunci când sunt dezagregate pe grupuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Produse agricole pe grupuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: produse agricole curente] |
||||
ifrs-full |
Aircraft |
Monetary, instant, debit |
label |
Aeronave |
IAS 16.37 e exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă aeronave utilizate în operațiunile entității. |
||||
ifrs-full |
AircraftMember |
Member |
label |
Aeronave [member] |
IAS 16.37 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în aeronave utilizate în cadrul activităților entității. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
AirportLandingRightsMember |
Member |
label |
Drepturi de aterizare pe aeroport [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă drepturile de aterizare pe aeroport. |
||||
ifrs-full |
AllOtherSegmentsMember |
Member |
label |
Toate celelalte segmente [member] |
IFRS 15.115 prezentarea informațiilor, IFRS 8.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activitățile și segmentele operaționale care nu sunt raportabile. |
||||
ifrs-full |
AllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare la începutul perioadei |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul unui cont de ajustare utilizat pentru contabilizarea deprecierilor activelor financiare din cauza pierderilor din credit. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AllowanceForCreditLossesMember |
Member |
label |
Ajustare pentru pierderile din credit [member] |
IAS 12.81 g practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un cont de ajustare utilizat pentru contabilizarea deprecierilor activelor financiare din cauza pierderilor din credit. |
||||
ifrs-full |
AllTypesOfDepositaryReceiptsMember |
Member |
label |
Toate tipurile de certificate de depozit [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de certificate de depozit. |
||||
ifrs-full |
AmortisationAssetsRecognisedFromCostsIncurredToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
Monetary, duration, debit |
label |
Amortizarea, active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții |
IFRS 15.128 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul amortizării activelor recunoscute din costurile suportate pentru obținerea sau îndeplinirea contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții; cheltuieli cu amortizarea] |
||||
ifrs-full |
AmortisationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu amortizarea |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu amortizarea. Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a imobilizărilor necorporale de-a lungul duratei lor de viață utilă. |
||||
ifrs-full |
AmortisationIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration |
label |
Amortizarea, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (vi) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Amortizarea, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul amortizării imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
AmortisationMethodIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Text |
label |
Metoda de amortizare, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Metoda de amortizare utilizată pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial, care au o durată de viață utilă determinată. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
AmortisationMethodIntangibleAssetsOtherThanGoodwillCategorical |
List |
label |
Metoda de amortizare, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, cu certitudine |
IAS 38.118 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică ce metodă de amortizare este utilizată pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial, care au o durată de viață utilă determinată. |
||||
ifrs-full |
AmortisationRateIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Percent |
label |
Rata de amortizare, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de amortizare utilizată pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
AmountByWhichFinancialAssetsRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstrumentsMitigateMaximumExposureToCreditRisk |
Monetary, instant |
label |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere diminuează expunerea maximă la riscul de credit. |
IFRS 7.9 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere diminuează expunerea maximă la riscul de credit. [Referințe: împrumuturi și creanțe; risc de credit [member]; instrumente derivate [member]; expunerea maximă la riscul de credit; active financiare] |
||||
ifrs-full |
AmountByWhichLoansOrReceivablesRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstrumentsMitigateMaximumExposureToCreditRisk |
Monetary, instant |
label |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de credite sau creanțe diminuează expunerea maximă la riscul de credit |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.9 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de credite sau creanțe diminuează expunerea maximă la riscul de credit. [Referințe: împrumuturi și creanțe; risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountByWhichRegulatoryDeferralAccountCreditBalanceHasBeenReducedBecauseItIsNoLongerFullyReversible |
Monetary, instant, debit |
label |
Cuantumul cu care a fost redus soldul creditor al contului de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet reversibil |
IFRS 14.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cu care a fost redus soldul creditor al unui cont de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet reversibil. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
AmountByWhichRegulatoryDeferralAccountDebitBalanceHasBeenReducedBecauseItIsNoLongerFullyRecoverable |
Monetary, instant, credit |
label |
Cuantumul cu care a fost redus soldul debitor al contului de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet recuperabil |
IFRS 14.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cu care a fost redus soldul debitor al unui cont de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet recuperabil. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
AmountByWhichUnitsRecoverableAmountExceedsItsCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Cuantumul cu care valoarea recuperabilă a unității depășește valoarea sa contabilă |
IAS 36.134 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.135 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cu care valoarea recuperabilă a unei unități (unui grup de unități) generatoare de numerar depășește valoarea sa contabilă. [Referințe: valoare contabilă [member]; totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountByWhichValueAssignedToKeyAssumptionMustChangeInOrderForUnitsRecoverableAmountToBeEqualToCarryingAmount |
Decimal, instant |
label |
Cuantumul cu care valoarea atribuită ipotezei principale trebuie să se modifice, astfel încât valoarea recuperabilă a unității să fie egală cu valoarea sa contabilă |
IAS 36.134 f (iii) prezentarea informațiilor, IAS 36.135 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cu care valoarea care a fost atribuită ipotezei principale trebuie să se modifice, astfel încât valoarea recuperabilă a unității să fie egală cu valoarea sa contabilă. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountIncurredByEntityForProvisionOfKeyManagementPersonnelServicesProvidedBySeparateManagementEntity |
Monetary, duration, debit |
label |
Cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de o entitate de administrare separată |
IAS 24.18A prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de o entitate de administrare separată. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]; entități de administrare separate [domain]] |
||||
ifrs-full |
AmountOfReclassificationsOrChangesInPresentation |
Monetary, duration |
label |
Cuantumul reclasificărilor sau modificărilor prezentării |
IAS 1.41 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care este reclasificat atunci când entitatea face modificări în situațiile sale financiare în ceea ce privește prezentarea sau clasificarea. |
||||
ifrs-full |
AmountPresentedInOtherComprehensiveIncomeRealisedAtDerecognition |
Monetary, duration |
label |
Cuantumul prezentat în alte elemente ale rezultatului global realizat la data derecunoașterii datoriei financiare |
IFRS 7.10 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul prezentat în alte elemente ale rezultatului global care a fost realizat la data derecunoașterii datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
AmountRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAndAccumulatedInEquityRelatingToNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsHeldForSale |
Monetary, instant, credit |
label |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și acumulat în capitalurile proprii în legătură cu active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării |
IFRS 5 – Exemplu 12 exemplu, IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și acumulat în capitalurile proprii în legătură cu active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; alte rezerve; alte elemente ale rezultatului global; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAndAccumulatedInEquityRelatingToNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsHeldForSaleMember |
Member |
label |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și acumulat în capitalurile proprii în legătură cu active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării [member] |
IFRS 5 – Exemplu 12 exemplu, IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care rezultă din cuantumurile recunoscute în alte elemente ale rezultatului global și acumulate în capitalurile proprii care se referă la active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
AmountRecognisedInProfitOrLossForReportingPeriodToReflectChangesInLeasePaymentsThatAriseFromRentConcessionsOccurringAsDirectConsequenceOfCovid19PandemicToWhichLesseeAppliedPracticalExpedientInParagraph46AOfIFRS16 |
Monetary, duration, credit |
label |
Cuantumul recunoscut în profit sau pierdere pentru perioada de raportare cu scopul de a reflecta modificările plăților de leasing care decurg din concesiile privind chiria apărute ca o consecință directă a pandemiei de COVID-19 pentru care locatarul a aplicat soluția practică de la punctul 46A din IFRS 16 |
IFRS 16.60A b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Ar trebui să se utilizeze o valoare XBRL pozitivă pentru a indica cazurile în care suma reprezintă o modificare ce reduce plățile de leasing. |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut în profit sau pierdere pentru perioada de raportare cu scopul de a reflecta modificările plăților de leasing care decurg din concesiile privind chiria apărute ca o consecință directă a pandemiei de COVID-19 pentru care locatarul a aplicat soluția practică de la punctul 46A din IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfCashFlowHedgesAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumul eliminat din rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.11 d (i) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumul eliminat din rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Cuantumul eliminat din rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
IFRS 9.6.5.16 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ (unei datorii) nefinanciar(e) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară] |
||||
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
IFRS 9.6.5.16 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward] |
||||
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfChangeInValueOfTimeValueOfOptionsAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
IFRS 9.6.5.15 b (i) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor] |
||||
ifrs-full |
AmountsPayableOnDemandThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant, credit |
label |
Cuantumurile de plătit la cerere care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.132 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile de plătit la cerere care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
AmountsPayableRelatedPartyTransactions |
Monetary, instant, credit |
label |
Cuantumuri de plătit, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.18 b prezentarea informațiilor, IAS 24.20 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile de plătit care rezultă din tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountsPayableToTransfereeInRespectOfTransferredAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte cuantumuri de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate |
IFRS 7.42E d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele financiare transferate, altele decât ieșirile de numerar neactualizate care ar fi sau ar putea fi necesare în vederea răscumpărării activelor financiare derecunoscute (de exemplu, prețul de exercitare într-un contract de opțiuni). [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AmountsPresentedInFinancialStatementsAreNotEntirelyComparable |
True/False |
label |
Sumele prezentate în situațiile financiare nu sunt pe deplin comparabile |
IAS 1.36 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt pe deplin comparabile atunci când o entitate modifică finalul perioadei sale de raportare și prezintă situații financiare pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an. |
||||
ifrs-full |
AmountsReceivableRelatedPartyTransactions |
Monetary, instant, debit |
label |
Cuantumuri de primit, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.18 b prezentarea informațiilor, IAS 24.20 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile de primit care rezultă din tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountsRecognisedAsOfAcquisitionDateForEachMajorClassOfAssetsAcquiredAndLiabilitiesAssumedAbstract |
|
label |
Cuantumuri recunoscute la data achiziției pentru fiecare clasă principală de active dobândite și de datorii asumate [abstract] |
|
ifrs-full |
AmountsRecognisedForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, duration |
label |
Cuantumuri recunoscute pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 l (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile recunoscute pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountsRemovedFromEquityAndAdjustedAgainstFairValueOfFinancialAssetsOnReclassificationOutOfFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeMeasurementCategoryBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
IFRS 9.5.6.5 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AmountsRemovedFromEquityAndAdjustedAgainstFairValueOfFinancialAssetsOnReclassificationOutOfFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeMeasurementCategoryNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare |
IFRS 9.5.6.5 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AmountsRemovedFromEquityAndIncludedInCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityWhoseAcquisitionOrIncurrenceWasHedgedHighlyProbableForecastTransactionBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în valoarea contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, înainte de impozitare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.23 e prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în valoarea contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, înainte de impozitare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ (unei datorii) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, înainte de impozitare. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssets |
(Monetary), instant, credit |
label |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
IFRS 7.13C d prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total cuantumuri care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
||||
documentation |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilities |
(Monetary), instant, debit |
label |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
IFRS 7.13C d prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total cuantumuri care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
||||
documentation |
Cuantumurile care sunt supuse unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
AnalysisOfAgeOfFinancialAssetsThatArePastDueButNotImpaired |
Text block |
label |
Analiza vechimii activelor financiare care sunt restante, dar care nu sunt depreciate [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Analiza vechimii activelor financiare care sunt restante, dar care nu sunt depreciate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AnalysisOfCreditExposuresUsingExternalCreditGradingSystemExplanatory |
Text block |
label |
Analiza expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem extern de notare a creditului [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG23 a exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea unei analize a expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem extern de notare a creditului. [Referințe: expunere la riscul de credit; totalul pentru toate clasele de rating de credit extern [member]] |
||||
ifrs-full |
AnalysisOfCreditExposuresUsingInternalCreditGradingSystemExplanatory |
Text block |
label |
Analiza expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem intern de notare a creditului [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG23 a exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea unei analize a expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem intern de notare a creditului. [Referințe: expunere la riscul de credit; totalul pentru toate clasele de rating de credit intern [member]] |
||||
ifrs-full |
AnalysisOfFinancialAssetsThatAreIndividuallyDeterminedToBeImpaired |
Text block |
label |
Analiza activelor financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Analiza activelor financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate, inclusiv factorii pe care entitatea i-a luat în considerare atunci când a determinat că activele sunt depreciate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AnalysisOfIncomeAndExpenseAbstract |
|
label |
Analiza veniturilor și cheltuielilor [abstract] |
|
ifrs-full |
AnnouncementOfPlanToDiscontinueOperationMember |
Member |
label |
Anunțarea planului de întrerupere a unei activități [member] |
IAS 10.22 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă anunțarea unui plan de întrerupere a unei activități. |
||||
ifrs-full |
AnnouncingOrCommencingImplementationOfMajorRestructuringMember |
Member |
label |
Anunțarea sau începerea implementării unei restructurări majore [member] |
IAS 10.22 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă anunțarea sau începerea implementării unei restructurări majore. |
||||
ifrs-full |
ApplicableTaxRate |
Percent |
label |
Rata de impozitare aplicabilă |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata aplicabilă a impozitului pe profit |
||||
ifrs-full |
AreaOfLandUsedForAgriculture |
Area |
label |
Suprafața terenului utilizat pentru agricultură |
IAS 41.46 b (i) practică comună |
documentation |
Suprafața terenului utilizat pentru agricultură de către entitate. |
||||
ifrs-full |
AssetbackedDebtInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie deținute garantate cu active |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie deținute, inclusiv al instrumentelor denumite titluri de creanță, care sunt garantate cu active suport. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
||||
ifrs-full |
AssetbackedFinancingsMember |
Member |
label |
Finanțări garantate cu active [member] |
IFRS 12.B23 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă finanțările garantate cu active. |
||||
ifrs-full |
AssetbackedSecuritiesAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Titluri garantate cu active, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 g exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care titlurile garantate cu active suport contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
AssetbackedSecuritiesPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Titluri garantate cu active, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 g practică comună |
documentation |
Procentul cu care titlurile garantate cu active suport contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: titluri garantate cu active, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
AssetRecognisedForExpectedReimbursementContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, instant, debit |
label |
Activ recunoscut pentru rambursarea preconizată, datorii contingente în combinarea de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor care au fost recunoscute pentru rambursarea preconizată a datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; rambursarea preconizată, datorii contingente în combinarea de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetRecognisedForExpectedReimbursementOtherProvisions |
Monetary, instant, debit |
label |
Activ recunoscut pentru rambursarea preconizată, alte provizioane |
IAS 37.85 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor care au fost recunoscute pentru rambursarea preconizată a altor provizioane. [Referințe: rambursarea preconizată, alte provizioane; alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
Assets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active |
IAS 1.55 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 e prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 c prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Active la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total active |
||||
documentation |
Cuantumul unei resurse economice actuale controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente anterioare. Resursele economice reprezintă un drept care are potențialul de a produce beneficii economice. |
||||
ifrs-full |
AssetsAbstract |
|
label |
Active [abstract] |
|
ifrs-full |
AssetsAcquiredByWayOfGovernmentGrantAndInitiallyRecognisedAtFairValueAreMeasuredAfterRecognitionUnderCostModelOrRevaluationModel |
List |
label |
Activele dobândite printr-o subvenție guvernamentală și recunoscute inițial la valoarea justă sunt evaluate după recunoaștere în conformitate cu modelul bazat pe cost sau cu modelul de reevaluare |
IAS 38.122 c (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică dacă activele dobândite printr-o subvenție guvernamentală și recunoscute inițial la valoarea justă sunt evaluate după recunoaștere în conformitate cu modelul bazat pe cost sau cu modelul de reevaluare. |
||||
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Active și datorii [axis] |
IAS 1.125 prezentarea informațiilor, Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesClassifiedAsHeldForSaleAxis |
Axis |
label |
Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării [axis] |
IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesClassifiedAsHeldForSaleMember |
Member |
label |
Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării [member] |
IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele și datoriile care sunt clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]; datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Active și datorii [domain] |
IAS 1.125 prezentarea informațiilor, Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele și datoriile. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active și datorii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active; datorii] |
||||
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesNotClassifiedAsHeldForSaleMember |
Member [default] |
label |
Active și datorii care nu sunt clasificate drept deținute în vederea vânzării [member] |
IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele și datoriile care nu sunt clasificate drept deținute în vederea vânzării. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]; datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsAndRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, instant, debit |
label |
Active și solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.21 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor și soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: active; solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
AssetsArisingFromExplorationForAndEvaluationOfMineralResources |
Monetary, instant, debit |
label |
Active provenite din explorarea și evaluarea resurselor minerale |
IFRS 6.24 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor provenite din prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale. |
||||
ifrs-full |
AssetsForInsuranceAcquisitionCashFlows |
Monetary, duration, debit |
label |
Active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
IFRS 17.105A prezentarea informațiilor, IFRS 17.109A prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor care sunt active, recunoscute pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor plătite (sau fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor pentru care a fost recunoscută o datorie prin aplicarea unui alt standard IFRS) înainte de recunoașterea grupului conex de contracte de asigurare. Fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor sunt fluxurile de trezorerie care decurg din costurile de vânzare, subscriere și inițiere a unui grup de contracte de asigurare (emise sau preconizate a fi emise) care pot fi atribuite în mod direct portofoliului de contracte de asigurare din care face parte grupul respectiv. Aceste fluxuri de trezorerie includ fluxurile de trezorerie care nu pot fi atribuite în mod direct unor contracte individuale sau unor grupuri de contracte de asigurare din portofoliu. [Referințe: active; contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
AssetsHeldAsCollateralPermittedToBeSoldOrRepledgedAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Garanții reale deținute care pot fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale, la valoarea justă |
IFRS 7.15 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a garanțiilor reale deținute care pot fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsHeldToHedgeLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesMember |
Member |
label |
Activele deținute pentru acoperirea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [member] |
IAS 7 – C Reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare (exemplu), IAS 7.44C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele deținute pentru acoperirea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare. [Referințe: active; datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
AssetsLessCurrentLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active minus datorii curente |
IAS 1.55 practică comună |
netLabel |
Active minus datorii curente |
||||
documentation |
Cuantumul activelor din care se scade cuantumul datoriilor curente. |
||||
ifrs-full |
AssetsLessCurrentLiabilitiesAbstract |
|
label |
Active minus datorii curente [abstract] |
|
ifrs-full |
AssetsLiabilitiesOfBenefitPlan |
Monetary, instant, credit |
label |
Activele (datoriile) planului de pensii |
IAS 26.35 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Active nete disponibile pentru beneficii la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active nete disponibile pentru beneficii la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul activelor unui plan de pensii din care se scad datoriile, altele decât valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise. |
||||
ifrs-full |
AssetsObtained |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit |
IFRS 7.38 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor obținute de către entitate prin intrarea în posesia garanțiilor reale pe care le deține sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit (de exemplu garanții). [Referințe: garanții [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsOfBenefitPlan |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele planului de pensii |
IAS 26.35 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor deținute de planurile de pensii. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
AssetsOtherThanCashOrCashEquivalentsInSubsidiaryOrBusinessesAcquiredOrDisposed2013 |
Monetary, duration, debit |
label |
Activele, în afara numerarului și a echivalentelor de numerar, din filiala sau întreprinderea care a fost achiziționată sau cedată |
IAS 7.40 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor, în afara numerarului și a echivalentelor de numerar, din filialele sau întreprinderile asupra cărora s-a obținut sau s-a pierdut controlul. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
Monetary, instant, debit |
label |
Active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții |
IFRS 15.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții. Costurile de obținere a unui contract cu un client sunt costurile marginale ale obținerii contractului pe care entitatea nu le-ar fi suportat dacă nu ar fi obținut contractul. Costurile de îndeplinire a unui contract cu un client sunt costurile corelate direct cu un contract sau cu un contract anticipat pe care entitatea îl poate identifica în mod specific. |
||||
ifrs-full |
AssetsRecognisedInEntitysFinancialStatementsInRelationToStructuredEntities |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele recunoscute în situațiile financiare ale entității în raport cu entitățile structurate |
IFRS 12.29 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor recunoscute în situațiile financiare ale entității în raport cu interesele deținute în entități structurate. [Referințe: active; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsSoldOrRepledgedAsCollateralAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Garanții reale vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale, la valoarea justă |
IFRS 7.15 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a garanțiilor reale vândute sau regajate care au putut fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsThatEntityContinuesToRecognise |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele pe care entitatea continuă să le recunoască |
IFRS 7.42D e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în întregime. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AssetsThatEntityContinuesToRecogniseToExtentOfContinuingInvolvement |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue |
IFRS 7.42D f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AssetsToWhichSignificantRestrictionsApply |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele pentru care se aplică restricții semnificative |
IFRS 12.13 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul din situațiile financiare consolidate aferent activelor grupului pentru care se aplică restricții semnificative (de exemplu, restricții statutare, contractuale și de reglementare) în ceea ce privește capacitatea entității de a accesa sau de a utiliza activele. |
||||
ifrs-full |
AssetsTransferredToStructuredEntitiesAtTimeOfTransfer |
Monetary, duration, credit |
label |
Active transferate către entități structurate, la momentul transferului |
IFRS 12.27 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul, la momentul transferului, al tuturor activelor transferate către entități structurate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
AssetsWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentsWithinNextFinancialYear |
Monetary, instant, debit |
label |
Active cu risc semnificativ de a provoca ajustări importante în următorul exercițiu financiar |
IAS 1.125 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor supuse unor ipoteze care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a cuantumurilor activelor respective în următorul exercițiu financiar. |
||||
ifrs-full |
AssociatedLiabilitiesThatEntityContinuesToRecognise |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii asociate pe care entitatea continuă să le recunoască |
IFRS 7.42D e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor asociate activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în întregime. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AssociatedLiabilitiesThatEntityContinuesToRecogniseToExtentOfContinuingInvolvement |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii asociate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue |
IFRS 7.42D f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor asociate activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
AssociatesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate entitățile asociate [member] |
IAS 24.19 d prezentarea informațiilor, IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă entitățile asupra cărora investitorul exercită o influență semnificativă. |
||||
ifrs-full |
AtCostMember |
Member |
label |
La cost [member] |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor, IAS 40.32A prezentarea informațiilor, IAS 41.50 prezentarea informațiilor, IAS 41.55 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe cost. Costul este valoarea numerarului sau a echivalentelor de numerar plătite sau valoarea justă a altei contraprestații oferite pentru dobândirea unui activ în momentul achiziției sau construcției sale sau, dacă este cazul, valoarea atribuită acelui activ atunci când este recunoscut inițial în conformitate cu cerințele specifice ale altor IFRS-uri. |
||||
ifrs-full |
AtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModelMember |
Member |
label |
La cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member] |
IAS 40.78 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe cost sau realizată în conformitate cu IFRS 16 atunci când modelul valorii juste este utilizat în general de către entitate pentru evaluarea unei clase de active. [Referințe: la cost [member]] |
||||
ifrs-full |
AtFairValueMember |
Member |
label |
La valoarea justă [member] |
IAS 40.32A prezentarea informațiilor, IAS 41.50 prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe valoarea justă. Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție normală între participanți de pe piață, la data evaluării. |
||||
ifrs-full |
AttributionOfExpensesByNatureToTheirFunctionAxis |
Axis |
label |
Repartizarea cheltuielilor după natură către destinația lor [axis] |
IAS 1.104 practică comună, IAS 1.112 c practică comună |
commentaryGuidance |
Denumirea elementului și eticheta standard a oricărui membru care constituie o extensie a acestei axe ar trebui să fie aliniate cu denumirea elementului și cu eticheta unui element-rând echivalent din taxonomia IFRS, atunci când există un astfel de element-rând. Singura diferență este aceea că denumirea și etichetele membrilor care constituie o extensie includ termenul „membru”, în timp ce denumirea și etichetele elementelor-rând nu includ acest termen. |
||||
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
AttributionOfExpensesByNatureToTheirFunctionDomain |
Domain [default] |
label |
Repartizarea cheltuielilor după natură către destinația lor [domain] |
IAS 1.104 practică comună, IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Repartizarea cheltuielilor după natură către destinația lor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
AuditorsRemuneration |
Monetary, duration, debit |
label |
Remunerarea auditorului |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total remunerare a auditorului |
||||
documentation |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității. |
||||
ifrs-full |
AuditorsRemunerationAbstract |
|
label |
Remunerarea auditorului [abstract] |
|
ifrs-full |
AuditorsRemunerationForAuditServices |
Monetary, duration, debit |
label |
Remunerarea auditorului pentru serviciile de audit |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității pentru serviciile de audit. |
||||
ifrs-full |
AuditorsRemunerationForOtherServices |
Monetary, duration, debit |
label |
Remunerarea auditorului pentru alte servicii |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității pentru serviciile pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
AuditorsRemunerationForTaxServices |
Monetary, duration, debit |
label |
Remunerarea auditorului pentru servicii fiscale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității pentru serviciile fiscale. |
||||
ifrs-full |
AuthorisedCapitalCommitmentsButNotContractedFor |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente de capital autorizate, dar necontractate |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul angajamentelor de capital care au fost autorizate de către entitate, dar pentru care entitatea nu a încheiat un contract. [Referințe: angajamente de capital] |
||||
ifrs-full |
AvailableforsaleFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Active financiare disponibile pentru vânzare [abstract] |
|
ifrs-full |
AverageEffectiveTaxRate |
Percent |
label |
Rata de impozitare medie în vigoare |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total rată de impozitare medie în vigoare |
||||
documentation |
Raportul dintre cheltuielile cu impozitul (venitul din impozit) și profitul contabil. [Referințe: profitul contabil] |
||||
ifrs-full |
AverageForeignExchangeRate |
Decimal, duration |
label |
Cursul de schimb valutar mediu |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cursul de schimb valutar mediu utilizat de către entitate. Cursul de schimb valutar este rata de schimb dintre două monede. |
||||
ifrs-full |
AverageNumberOfEmployees |
Decimal, duration |
label |
Numărul mediu de angajați |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Numărul mediu de persoane angajate de entitate în cursul unei perioade. |
||||
ifrs-full |
AveragePriceOfHedgingInstrument |
Decimal, instant |
label |
Prețul mediu al instrumentului de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.23B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu al unui instrument de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
AverageRateOfHedgingInstrument |
Percent |
label |
Rata medie a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.23B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata medie a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
BalancesOnCurrentAccountsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Soldurile conturilor curente ale clienților |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor conturilor curente ale clienților deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
BalancesOnDemandDepositsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Soldurile depozitelor la vedere de la clienți |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor depozitelor la vedere ale clienților deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
BalancesOnOtherDepositsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Soldurile altor depozite de la clienți |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor conturilor de depozit ale clienților deținute de entitate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
BalancesOnTermDepositsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Soldurile depozitelor la termen de la clienți |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor depozitelor la termen ale clienților deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
BalancesWithBanks |
Monetary, instant, debit |
label |
Solduri la bănci |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor de numerar deținute la bănci. |
||||
ifrs-full |
BankAcceptanceAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active care constau în acceptări bancare |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul acceptărilor bancare recunoscute ca active. |
||||
ifrs-full |
BankAcceptanceLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii care constau în acceptări bancare |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul acceptărilor bancare recunoscute ca datorii. |
||||
ifrs-full |
BankAndSimilarCharges |
Monetary, duration, debit |
label |
Comisioane bancare și cheltuieli similare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul comisioanelor bancare și al cheltuielilor similare recunoscute de entitate ca o cheltuială. |
||||
ifrs-full |
BankBalancesAtCentralBanksOtherThanMandatoryReserveDeposits |
Monetary, instant, debit |
label |
Solduri bancare deținute la băncile centrale, altele decât depozitele de rezerve obligatorii |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor bancare deținute la băncile centrale, altele decât depozitele de rezerve obligatorii. [Referințe: depozite de rezerve obligatorii la bănci centrale] |
||||
ifrs-full |
BankBorrowingsUndiscountedCashFlows |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi bancare, fluxuri de trezorerie neactualizate |
IFRS 7.B11D exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu împrumuturile bancare. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BankDebtInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie bancare deținute |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie, inclusiv al instrumentelor denumite titluri de creanță, deținute de entitate care au fost emise de o bancă. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
||||
ifrs-full |
BankingArrangementsClassifiedAsCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte aranjamente bancare, clasificate ca echivalente de numerar |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
O clasificare a echivalentelor de numerar reprezentând aranjamente bancare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
BankOverdraftsClassifiedAsCashEquivalents |
(Monetary), instant, credit |
label |
Descoperiri de cont |
IAS 7.45 practică comună |
negatedLabel |
Descoperiri de cont |
||||
documentation |
Cuantumul care a fost retras dintr-un cont în plus față de soldurile de numerar existente. Acesta este considerat un credit pe termen scurt acordat de către bancă. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerInstrumentFromContinuingOperationsParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) de bază pe instrument din activități continue, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Rezultatul (pierderea) de bază pe instrument din activități continue pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: rezultatul (pierderea) de bază pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare; activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerInstrumentFromDiscontinuedOperationsParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) de bază pe instrument din activități întrerupte, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Rezultatul (pierderea) de bază pe instrument din activități întrerupte pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: rezultatul (pierderea) de bază pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerInstrumentParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) de bază pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
totalLabel |
Total rezultat (pierdere) de bază pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShare |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor, IAS 33.67 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total rezultat (pierdere) pe acțiune de bază |
||||
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă)” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Cuantumul profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă (numărătorul) împărțit la numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare în circulație în perioada respectivă (numitorul). |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromContinuingOperations |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor, IAS 33.67 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități continue” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromContinuingOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IAS 33.67 prezentarea informaților, IFRS 14.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități continue, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperations |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte |
IAS 33.67 prezentarea informațiilor, IAS 33.68 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități întrerupte” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IAS 33.67 prezentarea informaților, IFRS 14.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități întrerupte, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IAS 33.67 prezentarea informaților, IFRS 14.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă), inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente] |
||||
ifrs-full |
BasicEarningsPerShareAbstract |
|
label |
Rezultatul pe acțiune de bază [abstract] |
|
ifrs-full |
BasisForAttributingRevenuesFromExternalCustomersToIndividualCountries |
Text |
label |
Descrierea bazei pentru atribuirea veniturilor din partea clienților externi țărilor individuale |
IFRS 8.33 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei pentru atribuirea veniturilor din partea clienților externi țărilor individuale. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
BearerBiologicalAssetsMember |
Member |
label |
Active biologice productive [member] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele biologice productive. Activele biologice productive sunt activele biologice care nu sunt consumabile. [Referințe: active biologice; active biologice consumabile [member]] |
||||
ifrs-full |
BearerPlants |
Monetary, instant, debit |
label |
Plante productive |
IAS 16.37 exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă plante productive. O plantă productivă este o plantă vie care (a) este utilizată în producția sau furnizarea de produse agricole, (b) este de așteptat să producă mai mult de o perioadă și (c) are o probabilitate redusă de a fi vândută ca produs agricol, cu excepția vânzării ocazionale ca deșeu vegetal. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
BearerPlantsMember |
Member |
label |
Plante productive [member] |
IAS 16.37 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în plante productive. O plantă productivă este o plantă vie care (a) este utilizată în producția sau furnizarea de produse agricole, (b) este de așteptat să producă mai mult de o perioadă și (c) are o probabilitate redusă de a fi vândută ca produs agricol, cu excepția vânzării ocazionale ca deșeu vegetal. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
BenefitsPaidOrPayable |
(Monetary), duration, debit |
label |
Beneficii plătite sau de plătit |
IAS 26.35 b (v) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Beneficii plătite sau de plătit |
||||
documentation |
Cuantumul beneficiilor plătite sau de plătit pentru planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
BestEstimateAtAcquisitionDateOfContractualCashFlowsNotExpectedToBeCollectedForAcquiredReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Cea mai bună estimare de la data achiziției a fluxurilor de trezorerie contractuale ce nu se preconizează a fi colectate pentru creanțele dobândite |
IFRS 3.B64 h (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cea mai bună estimare de la data achiziției a fluxurilor de trezorerie contractuale ce nu se preconizează a fi colectate pentru creanțele dobândite în combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active biologice |
IAS 1.54 f prezentarea informațiilor, IAS 41.43 exemplu, IAS 41.50 prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Active biologice la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active biologice la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul aferent animalelor sau plantelor vii recunoscute ca active. |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsAxis |
Axis |
label |
Active biologice [axis] |
IAS 41.50 practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsByAgeAxis |
Axis |
label |
Active biologice în funcție de vechime [axis] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsByAgeDomain |
Domain [default] |
label |
Active biologice în funcție de vechime [domain] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate activele biologice atunci când sunt dezagregate pe vârste. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice pe vârste” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsByGroupAxis |
Axis |
label |
Active biologice pe grupuri [axis] |
IAS 41.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsByGroupDomain |
Domain [default] |
label |
Active biologice pe grupuri [domain] |
IAS 41.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate activele biologice atunci când sunt dezagregate pe grupuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice pe grupuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsByTypeAxis |
Axis |
label |
Active biologice pe tipuri [axis] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsByTypeDomain |
Domain [default] |
label |
Active biologice pe tipuri [domain] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate activele biologice atunci când sunt dezagregate pe tipuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice pe tipuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Active biologice [domain] |
IAS 41.50 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă animalele sau plantele vii. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsPledgedAsSecurityForLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active biologice oferite drept garanții pentru datorii |
IAS 41.49 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor biologice oferite drept garanții pentru datorii. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
BiologicalAssetsWhoseTitleIsRestricted |
Monetary, instant, debit |
label |
Active biologice asupra cărora dreptul de proprietate este limitat |
IAS 41.49 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor biologice asupra cărora dreptul de proprietate este limitat. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
BondsIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Obligațiuni emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul obligațiunilor emise de către entitate. |
||||
ifrs-full |
BondsIssuedUndiscountedCashFlows |
Monetary, instant, credit |
label |
Obligațiuni emise, fluxuri de trezorerie neactualizate |
IFRS 7.B11D exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu obligațiunile emise. [Referințe: obligațiuni emise] |
||||
ifrs-full |
BorrowingCostsAbstract |
|
label |
Costurile îndatorării [abstract] |
|
ifrs-full |
BorrowingCostsCapitalised |
Monetary, duration |
label |
Costurile îndatorării capitalizate |
IAS 23.26 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul dobânzilor și al altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri care pot fi atribuite în mod direct achiziției, construcției sau producției unui activ cu ciclu lung de producție și care fac parte din costul activului respectiv. |
||||
ifrs-full |
BorrowingCostsIncurred |
Monetary, duration |
label |
Costurile îndatorării suportate |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total costuri ale îndatorării suportate |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul dobânzilor și al altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri. |
||||
ifrs-full |
BorrowingCostsRecognisedAsExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Costurile îndatorării recunoscute drept cheltuială |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor și al altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri care sunt recunoscute drept cheltuială. |
||||
ifrs-full |
Borrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total împrumuturi |
||||
documentation |
Cuantumul fondurilor datorate pe care entitatea are obligația să le ramburseze. |
||||
ifrs-full |
BorrowingsAbstract |
|
label |
Împrumuturi [abstract] |
|
ifrs-full |
BorrowingsAdjustmentToInterestRateBasis |
Percent |
label |
Împrumuturi, ajustare la rata de bază a dobânzii |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Ajustarea la rata de bază (rata de referință) utilizată pentru calcularea ratei dobânzii la împrumuturi. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BorrowingsByNameAxis |
Axis |
label |
Împrumuturi în funcție de denumire [axis] |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
BorrowingsByNameDomain |
Domain [default] |
label |
Împrumuturi în funcție de denumire [domain] |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă toate împrumuturile atunci când sunt dezagregate în funcție de denumire. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Împrumuturi în funcție de denumire” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BorrowingsByTypeAbstract |
|
label |
Împrumuturi, pe tipuri [abstract] |
|
ifrs-full |
BorrowingsInterestRate |
Percent |
label |
Împrumuturi, rata dobânzii |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Rata dobânzii la împrumuturi. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BorrowingsInterestRateBasis |
Text |
label |
Împrumuturi, rata de bază a dobânzii |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Rata de bază (rata de referință) utilizată pentru calcularea ratei dobânzii la împrumuturi. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BorrowingsMaturity |
Text |
label |
Împrumuturi, scadență |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Scadența împrumuturilor. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BorrowingsOriginalCurrency |
Text |
label |
Împrumuturi, moneda inițială |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Moneda în care sunt exprimate împrumuturile. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
BorrowingsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Împrumuturi recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Împrumuturi recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru împrumuturile asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: împrumuturi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
BottomOfRangeMember |
Member |
label |
Limita inferioară a intervalului [member] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 13.B6 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu, IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă limita inferioară a unui interval. |
||||
ifrs-full |
BrandNames |
Monetary, instant, debit |
label |
Mărci |
IAS 38.119 a exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă drepturi la un grup de active complementare cum ar fi marca comercială (sau marca de servicii) și numele de comercializare, formulele, rețetele și expertiza tehnologică aferente acesteia. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
BrandNamesMember |
Member |
label |
Mărci [member] |
IAS 38.119 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în drepturi la un grup de active complementare cum ar fi marca comercială (sau marca de servicii) și numele de comercializare, formulele, rețetele și expertiza tehnologică aferente acesteia. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
BreachesWhichPermittedLenderToDemandAcceleratedRepaymentWereRemediedOrTermsOfLoansPayableWereRenegotiatedBeforeFinancialStatementsWereAuthorisedForIssue |
True/False |
label |
Încălcările care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată au fost remediate sau termenii împrumuturilor de plată au fost renegociați înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare |
IFRS 7.19 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă încălcările termenilor împrumuturilor care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată au fost remediate sau dacă termenii împrumuturilor de plată au fost renegociați înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
BroadcastingRightsMember |
Member |
label |
Drepturi de radiodifuzare [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă drepturile de radiodifuzare. |
||||
ifrs-full |
BrokerageFeeExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu taxele de brokeraj |
IAS 1.112 c practică comună |
negatedLabel |
Cheltuieli cu taxele de brokeraj |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute pentru taxele de brokeraj pe care trebuie să le plătească entitatea. |
||||
ifrs-full |
BrokerageFeeIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din taxele de brokeraj |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute pentru taxele de brokeraj percepute de entitate. |
||||
ifrs-full |
Buildings |
Monetary, instant, debit |
label |
Clădiri |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în clădiri amortizabile și structuri similare utilizate în activități. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
BuildingsMember |
Member |
label |
Clădiri [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în clădiri amortizabile și structuri similare utilizate în activități. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
BusinessCombinationsAxis |
Axis |
label |
Combinări de întreprinderi [axis] |
IFRS 3.B64 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
BusinessCombinationsDomain |
Domain [default] |
label |
Combinări de întreprinderi [domain] |
IFRS 3.B64 prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Combinări de întreprinderi” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
BusinessCombinationsMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member] |
IFRS 3.B64 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă tranzacțiile sau alte evenimente prin care un dobânditor obține controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi. Tranzacțiile numite uneori „fuziuni reale” sau „fuziuni între entități egale” sunt, de asemenea, combinări de întreprinderi, conform utilizării acestui termen în IFRS 3. |
||||
ifrs-full |
CancellationOfTreasuryShares |
Monetary, duration, credit |
label |
Anularea acțiunilor de trezorerie |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Cuantumul acțiunilor de trezorerie anulate în cursul perioadei. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
CapitalCommitments |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente de capital |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total angajamente de capital |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor de capital viitoare pe care entitatea se angajează să le facă. |
||||
ifrs-full |
CapitalCommitmentsAbstract |
|
label |
Angajamente de capital [abstract] |
|
ifrs-full |
CapitalisationRateMeasurementInputMember |
Member |
label |
Rata de capitalizare, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o rată de capitalizare utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
CapitalisationRateOfBorrowingCostsEligibleForCapitalisation |
Percent |
label |
Rata de capitalizare a costurilor îndatorării eligibile pentru capitalizare |
IAS 23.26 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Media ponderată a dobânzilor și a altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri, aplicabile împrumuturilor entității care sunt în curs în perioada în cauză, altele decât împrumuturile făcute special pentru obținerea un activ cu ciclu lung de producție. [Referințe: media ponderată [member]; împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
CapitalisedDevelopmentExpenditureMember |
Member |
label |
Cheltuieli de dezvoltare capitalizate [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care provin din cheltuielile de dezvoltare capitalizate înainte de începerea producției sau a utilizării comerciale. O imobilizare necorporală trebuie recunoscută numai dacă entitatea poate demonstra toate elementele următoare: (a) fezabilitatea tehnică necesară finalizării imobilizării necorporale astfel încât aceasta să fie disponibilă pentru utilizare sau vânzare; (b) intenția sa de a finaliza imobilizarea necorporală și de a o utiliza sau vinde; (c) capacitatea sa de a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală; (d) modul în care imobilizarea necorporală va genera beneficii economice viitoare probabile. Printre altele, entitatea poate demonstra existența unei piețe pentru producția generată de imobilizarea necorporală ori pentru imobilizarea necorporală în sine sau, dacă se prevede folosirea ei pe plan intern, utilitatea imobilizării necorporale; (e) disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare și de altă natură adecvate pentru finalizarea dezvoltării imobilizării necorporale și pentru utilizarea sau vânzarea acesteia și (f) capacitatea sa de a evalua fiabil cheltuielile care pot fi atribuite imobilizării necorporale în cursul dezvoltării sale. |
||||
ifrs-full |
CapitalRedemptionReserve |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva de răscumpărare a capitalului |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerva pentru răscumpărarea acțiunilor proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
CapitalRedemptionReserveMember |
Member |
label |
Rezerva de răscumpărare a capitalului [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerva pentru răscumpărarea acțiunilor proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
CapitalRequirementsAxis |
Axis |
label |
Cerințe de capital [axis] |
IAS 1.136 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CapitalRequirementsDomain |
Domain [default] |
label |
Cerințe de capital [domain] |
IAS 1.136 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă cerințele de capital impuse entității. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Cerințe de capital” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
CapitalReserve |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva de capital |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezervele de capital. |
||||
ifrs-full |
CapitalReserveMember |
Member |
label |
Rezerva de capital [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezervele de capital. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountAccumulatedDepreciationAmortisationAndImpairmentAndGrossCarryingAmountAxis |
Axis |
label |
Valoarea contabilă, amortizarea și deprecierea cumulate și valoarea contabilă brută [axis] |
IAS 16.73 d prezentarea informațiilor, IAS 16.73 e prezentarea informațiilor, IAS 38.118 c prezentarea informațiilor, IAS 38.118 e prezentarea informațiilor, IAS 40.76 prezentarea informațiilor, IAS 40.79 c prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d prezentarea informațiilor, IAS 41.50 prezentarea informațiilor, IAS 41.54 f prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountMember |
Member [default] |
label |
Valoarea contabilă [member] |
IAS 16.73 e prezentarea informațiilor, IAS 38.118 e prezentarea informațiilor, IAS 40.76 prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d prezentarea informațiilor, IAS 41.50 prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă cuantumul la care un activ este recunoscut în situația poziției financiare (după deducerea oricăror amortizări acumulate și pierderi din deprecieri acumulate). Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Valoarea contabilă, amortizarea și deprecierea cumulate și valoarea contabilă brută” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountOfAssetsAffectedByCurrencyNotBeingExchangeable |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea contabilă a activelor afectate de faptul că moneda nu este convertibilă |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor afectate de faptul că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountOfAssetsExposedToRisk |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea contabilă a activelor expuse riscului |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor expuse riscului din cauza faptului că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountOfLiabilitiesAffectedByCurrencyNotBeingExchangeable |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea contabilă a datoriilor afectate de faptul că moneda nu este convertibilă |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor afectate de faptul că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountOfLiabilitiesExposedToRisk |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea contabilă a datoriilor expuse riscului |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor expuse riscului din cauza faptului că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountOfNoncurrentLiabilitiesWithCovenants |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea contabilă a datoriilor pe termen lung cu clauze restrictive |
IAS 1.76ZA a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a unei datorii pe termen lung cu clauze restrictive rezultate dintr-un acord de împrumut pentru care dreptul entității de a amâna decontarea este condiționat de respectarea de către entitate a clauzelor restrictive în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountsDeterminedUnderPreviousGAAPWereAllocatedIfEntityUsesExemptionInIFRS1D8Ab |
True/False |
label |
Valorile contabile determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare au fost alocate în cazul în care entitatea folosește scutirea menționată la punctul D8A(b) din IFRS 1 |
IFRS 1.31A prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă valorile contabile determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare au fost alocate în cazul în care entitatea aplică scutirea menționată la punctul D8A(b) din IFRS 1 pentru activele petroliere și gaziere. |
||||
ifrs-full |
CarryingAmountsWereDeterminedUnderPreviousGAAPIfEntityUsesExemptionInIFRS1D8B |
True/False |
label |
Valorile contabile au fost determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare în cazul în care entitatea folosește scutirea menționată la punctul D8B din IFRS 1 |
IFRS 1.31B prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă valorile contabile au fost determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare în cazul în care entitatea aplică scutirea menționată la punctul D8B din IFRS 1 pentru activitățile cu tarife reglementate. |
||||
ifrs-full |
Cash |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerar |
IAS 7.45 practică comună |
totalLabel |
Total numerar |
||||
documentation |
Cuantumul disponibilului în casă și la bănci și al depozitelor la vedere. [Referințe: disponibil în casă și la bănci] |
||||
ifrs-full |
CashAbstract |
|
label |
Numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
CashAdvancesAndLoansFromRelatedParties |
Monetary, duration, debit |
label |
Avansuri în numerar și împrumuturi de la părți afiliate |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar aferente avansurilor în numerar și împrumuturilor de la părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
CashAdvancesAndLoansMadeToOtherPartiesClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Avansuri în numerar și împrumuturi acordate altor părți, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 e exemplu |
negatedTerseLabel |
Avansuri în numerar și împrumuturi acordate altor părți |
||||
documentation |
Cuantumul avansurilor în numerar și al împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară), clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
CashAdvancesAndLoansMadeToRelatedParties |
Monetary, duration, credit |
label |
Avansuri în numerar și împrumuturi acordate părților afiliate |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar aferente împrumuturilor și împrumuturilor acordate părților afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
CashAndBankBalancesAtCentralBanks |
Monetary, instant, debit |
label |
Solduri de numerar și solduri bancare la băncile centrale |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul soldurilor de numerar și al soldurilor bancare deținute la băncile centrale. |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerar și echivalente de numerar |
IAS 1.54 i prezentarea informațiilor, IAS 7.45 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B13 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Numerar și echivalente de numerar la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Numerar și echivalente de numerar la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total numerar și echivalente de numerar |
||||
documentation |
Cuantumul disponibilului în casă și la bănci și al depozitelor la vedere, alături de cuantumul investițiilor financiare pe termen scurt foarte lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de variație a valorii. [Referințe: numerar; echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsAbstract |
|
label |
Numerar și echivalente de numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerar și echivalente de numerar, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 a exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care numerarul și echivalentele de numerar contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsClassifiedAsPartOfDisposalGroupHeldForSale |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerar și echivalente de numerar clasificate ca făcând parte dintr-un grup destinat cedării deținut în vederea vânzării |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar clasificate ca făcând parte dintr-un grup destinat cedării deținut în vederea vânzării. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsHeldByEntityUnavailableForUseByGroup |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup |
IAS 7.48 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul soldurilor semnificative de numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsIfDifferentFromStatementOfFinancialPosition |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerarul și echivalentele de numerar, dacă diferă de situația poziției financiare |
IAS 7.45 practică comună |
totalLabel |
Total numerar și echivalente de numerar, dacă diferă de situația poziției financiare |
||||
documentation |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar din situația fluxurilor de trezorerie, atunci când diferă de cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar din situația poziției financiare. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsIfDifferentFromStatementOfFinancialPositionAbstract |
|
label |
Numerarul și echivalentele de numerar, dacă diferă de situația poziției financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsInSubsidiaryOrBusinessesAcquiredOrDisposed2013 |
Monetary, duration, debit |
label |
Numerar și echivalente de numerar din filiale sau întreprinderi care a fost achiziționate sau cedate |
IAS 7.40 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar din filialele sau întreprinderile asupra cărora s-a obținut sau s-a pierdut controlul. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Numerar și echivalente de numerar, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 a practică comună |
documentation |
Procentul cu care numerarul și echivalentele de numerar contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: numerar și echivalente de numerar, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerar și echivalente de numerar recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru numerarul și echivalentele de numerar dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
CashCollateralPledgedSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilities |
(Monetary), instant, debit |
label |
Garanții în numerar constituite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
IFRS 7.13C d (ii) exemplu, IFRS 7.IG40D exemplu |
negatedLabel |
Garanții în numerar constituite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
||||
documentation |
Cuantumul garanțiilor în numerar constituite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
CashCollateralReceivedSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssets |
(Monetary), instant, credit |
label |
Garanții în numerar primite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
IFRS 7.13C d (ii) exemplu, IFRS 7.IG40D exemplu |
negatedLabel |
Garanții în numerar primite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
||||
documentation |
Cuantumul garanțiilor în numerar primite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
CashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Echivalente de numerar |
IAS 7.45 practică comună |
totalLabel |
Total echivalente de numerar |
||||
documentation |
Cuantumul investițiilor financiare pe termen scurt foarte lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de variație a valorii. |
||||
ifrs-full |
CashEquivalentsAbstract |
|
label |
Echivalente de numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
CashFlowHedgesAbstract |
|
label |
Acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
CashFlowHedgesMember |
Member |
label |
Acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member] |
IAS 39.86 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.24A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24B prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă acoperirile expunerii la variația fluxurilor de trezorerie care (a) poate fi atribuită unui risc specific asociat cu un activ sau o datorie recunoscut(ă) (cum ar fi toate sau unele plăți de dobândă aferente creditelor cu dobândă variabilă) sau cu o tranzacție prognozată foarte probabilă și care (b) ar putea afecta profitul sau pierderea. [Referințe: tipuri de acoperiri împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromContinuingAndDiscontinuedOperationsAbstract |
|
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din activități continue și din activități întrerupte [abstract] |
|
ifrs-full |
CashFlowsFromLosingControlOfSubsidiariesOrOtherBusinessesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din pierderea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.39 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Fluxurile de trezorerie provenite din pierderea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie agregate provenite din pierderea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInDecreaseIncreaseInRestrictedCashAndCashEquivalents |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) reducerea (creșterea) numerarului și echivalentelor de numerar supuse unei restricții |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de reducerea (creșterea) numerarului și echivalentelor de numerar supuse unei restricții. [Referințe: numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInDecreaseIncreaseInShorttermDepositsAndInvestments |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) reducerea (creșterea) depozitelor și investițiilor pe termen scurt |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de reducerea (creșterea) depozitelor și investițiilor pe termen scurt. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInExplorationForAndEvaluationOfMineralResourcesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) explorarea și evaluarea resurselor minerale, clasificate drept activități de investiție |
IFRS 6.24 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInExplorationForAndEvaluationOfMineralResourcesClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) explorarea și evaluarea resurselor minerale, clasificate drept activități de exploatare |
IFRS 6.24 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare |
IAS 7.10 prezentarea informațiilor, IAS 7.50 d prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, care sunt activități care au drept rezultat modificări ale dimensiunii și compoziției capitalurilor proprii și împrumuturilor entității, din activități continue și întrerupte. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivitiesAbstract |
|
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare [abstract] |
|
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivitiesContinuingOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, activități continue |
IFRS 5.33 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, activități continue |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare ale entității în legătură cu activitățile continue. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivitiesDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, activități întrerupte |
IFRS 5.33 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, activități întrerupte |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare ale entității în legătură cu activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInIncreaseDecreaseInCurrentBorrowings |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) creșterea (reducerea) împrumuturilor curente |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de creșterea (reducerea) împrumuturilor curente. [Referințe: împrumuturi curente] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInIncreasesInOperatingCapacity |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) creșterile capacității de exploatare |
IAS 7.50 c exemplu |
documentation |
Valoarea agregată a fluxurilor de trezorerie care reprezintă creșteri ale capacității entității de a executa activități de exploatare (de exemplu, măsurată în unități de producție pe zi). |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție |
IAS 7.10 prezentarea informațiilor, IAS 7.50 d prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție, care constau în achiziționarea și cedarea de active imobilizate și de alte investiții care nu sunt incluse în echivalentele de numerar, din activități continue și întrerupte. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivitiesAbstract |
|
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție [abstract] |
|
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivitiesContinuingOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție, activități continue |
IFRS 5.33 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție, activități continue |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție ale entității în legătură cu activitățile continue. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivitiesDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție, activități întrerupte |
IFRS 5.33 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție, activități întrerupte |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție ale entității în legătură cu activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investiție] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInMaintainingOperatingCapacity |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) menținerea capacității de exploatare |
IAS 7.50 c exemplu |
documentation |
Valoarea agregată a fluxurilor de trezorerie necesare pentru a menține capacitatea curentă a entității de a executa activități de exploatare (de exemplu, măsurată în unități de producție pe zi). |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivities |
Monetary, duration |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare |
IAS 7.10 prezentarea informațiilor, IAS 7.50 d prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, care sunt principalele activități producătoare de venit ale entității, și alte activități care nu sunt activități de investiție sau finanțare, din activități continue și întrerupte. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivitiesAbstract |
|
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare [abstract] |
|
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivitiesContinuingOperations |
Monetary, duration |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, activități continue |
IFRS 5.33 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, activități continue |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare ale entității în legătură cu activitățile continue. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivitiesDiscontinuedOperations |
Monetary, duration |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, activități întrerupte |
IFRS 5.33 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, activități întrerupte |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare ale entității în legătură cu activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare] |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperations |
Monetary, duration |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) operațiuni |
IAS 7 – Situația fluxurilor de trezorerie pentru o entitate care nu este instituție financiară (exemplu), IAS 7.20 exemplu |
netLabel |
Fluxurile nete de trezorerie provenite din (folosite în) operațiuni |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Numerarul provenit din (folosit în) operațiunile entității. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperationsBeforeChangesInWorkingCapital |
Monetary, duration |
label |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) operațiuni înainte de modificările capitalului circulant |
IAS 7 – Situația fluxurilor de trezorerie pentru o entitate care nu este instituție financiară (exemplu), IAS 7.20 practică comună |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de operațiunile entității înainte de modificările capitalului circulant. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsUsedInExplorationAndDevelopmentActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Fluxurile de trezorerie utilizate în activitățile de explorare și dezvoltare |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru activitățile de explorare și dezvoltare. |
||||
ifrs-full |
CashFlowsUsedInObtainingControlOfSubsidiariesOrOtherBusinessesClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Fluxurile de trezorerie folosite pentru obținerea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.39 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Fluxurile de trezorerie folosite pentru obținerea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie agregate folosite pentru obținerea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
CashOnHand |
Monetary, instant, debit |
label |
Disponibil în casă și la bănci |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
Cuantumul numerarului deținut de entitate. Acesta nu include depozitele la vedere. |
||||
ifrs-full |
CashOutflowForLeases |
Monetary, duration, credit |
label |
Ieșiri de numerar aferente contractelor de leasing |
IFRS 16.53 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Ieșirile de numerar aferente contractelor de leasing. |
||||
ifrs-full |
CashPaymentsForFutureContractsForwardContractsOptionContractsAndSwapContractsClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plățile în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 g exemplu |
negatedTerseLabel |
Plățile în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, în afara cazului când acestea sunt deținute în vederea plasării sau a tranzacționării sau când plățile sunt clasificate drept activități de finanțare. |
||||
ifrs-full |
CashReceiptsFromFutureContractsForwardContractsOptionContractsAndSwapContractsClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasările în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 h exemplu |
terseLabel |
Încasările în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap |
||||
documentation |
Intrările de numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni sau swap, în afara cazului când acestea sunt deținute în scopuri de plasament sau de tranzacționare sau când încasările sunt clasificate drept activități de finanțare. |
||||
ifrs-full |
CashReceiptsFromRepaymentOfAdvancesAndLoansMadeToOtherPartiesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasările în numerar din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate altor părți, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 f exemplu |
terseLabel |
Încasările în numerar din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate altor părți |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile unei instituții financiare), clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
CashReceiptsFromRepaymentOfAdvancesAndLoansMadeToRelatedParties |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasările în numerar din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate părților afiliate |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din rambursarea către entitate a împrumuturilor și avansurilor acordate părților afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
CashRepaymentsOfAdvancesAndLoansFromRelatedParties |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursările în numerar ale avansurilor și împrumuturilor de la părți afiliate |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar provenite din rambursarea avansurilor și împrumuturilor de la părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
CashSettlementMember |
Member |
label |
Decontare în numerar [member] |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda decontării în numerar pentru tranzacție cu plata pe bază de acțiuni. O tranzacție cu plata pe bază de acțiuni decontată în numerar este cea în care entitatea dobândește bunuri sau servicii suportând o datorie de a transfera numerar sau alte active către furnizorul acelor bunuri sau servicii pentru sume care se bazează pe prețul (sau valoarea) instrumentelor de capitaluri proprii (inclusiv acțiuni sau opțiuni pe acțiuni) ale entității sau ale altei entități din grup. |
||||
ifrs-full |
CashTransferred |
Monetary, instant, credit |
label |
Numerar transferat |
IFRS 3.B64 f (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă, la data achiziției, a numerarului transferat drept contravaloare în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersAxis |
Axis |
label |
Categorii de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [axis] |
IFRS 15.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersDomain |
Domain [default] |
label |
Categorii de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [domain] |
IFRS 15.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate categoriile de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Categorii de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfCurrentFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Categorii de active financiare circulante [abstract] |
|
ifrs-full |
CategoriesOfCurrentFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Categorii de datorii financiare curente [abstract] |
|
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Categorii de active financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialAssetsAxis |
Axis |
label |
Categorii de active financiare [axis] |
IFRS 7.8 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Categorii de active financiare [domain] |
IFRS 7.8 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoriile agregate de active financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Categorii de active financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Categorii de datorii financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Categorii de datorii financiare [axis] |
IFRS 7.8 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Categorii de datorii financiare [domain] |
IFRS 7.8 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoriile agregate de datorii financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Categorii de datorii financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfNoncurrentFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Categorii de active financiare imobilizate [abstract] |
|
ifrs-full |
CategoriesOfNoncurrentFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Categorii de datorii financiare pe termen lung [abstract] |
|
ifrs-full |
CategoriesOfRelatedPartiesAxis |
Axis |
label |
Categorii de părți afiliate [axis] |
IAS 24.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CategoriesOfRelatedPartiesDomain |
Domain [default] |
label |
Categorii de părți afiliate [domain] |
IAS 24.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Categorii de părți afiliate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ChangeInAccountingPolicyIsMadeInAccordanceWithTransitionalProvisionsOfInitiallyAppliedIFRS |
True/False |
label |
Modificarea politicii contabile este făcută în conformitate cu prevederile tranzitorii ale unui IFRS aplicat pentru prima dată |
IAS 8.28 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă modificarea politicii contabile este făcută în conformitate cu prevederile tranzitorii ale unui IFRS aplicat pentru prima dată. |
||||
ifrs-full |
ChangeInAmountRecognisedForPreacquisitionDeferredTaxAsset |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) cuantumului recunoscut pentru creanța privind impozitul amânat dinaintea achiziției |
IAS 12.81 j prezentarea informaților |
documentation |
Creșterea (reducerea) unei creanțe privind impozitul amânat a dobânditorului ca urmare a unei combinări de întreprinderi care modifică probabilitatea de realizare a creanței de către dobânditor. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ChangeInFunctionalCurrencyOfEitherReportingEntityOrSignificantForeignOperation |
True/False |
label |
Schimbarea monedei funcționale a entității raportoare sau a unei operațiuni importante din străinătate |
IAS 21.54 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă are loc o modificare a monedei funcționale a entității raportoare sau a unei operațiuni importante din străinătate. |
||||
ifrs-full |
ChangeInNameOfReportingEntityOrOtherMeansOfIdentificationFromEndOfPrecedingReportingPeriod |
True/False |
label |
Modificarea denumirii entității raportoare sau a altor mijloace de identificare care a intervenit de la finalul perioadei precedente de raportare |
IAS 1.51 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă există o modificare fie a denumirii entității raportoare, fie a altor mijloace de identificare care a intervenit de la finalul perioadei precedente de raportare. |
||||
ifrs-full |
ChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsAbstract |
|
label |
Modificarea valorii marjelor cu bază valutară [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsAbstract |
|
label |
Modificarea valorii elementelor forward din contractele forward [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangeInValueOfTimeValueOfOptionsAbstract |
|
label |
Modificarea valorii-timp a opțiunilor [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognisedAbstract |
|
label |
Modificările diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Modificările contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlowsAbstract |
|
label |
Modificările activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor biologice |
IAS 41.50 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a activelor biologice |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
ChangesInBiologicalAssetsAbstract |
|
label |
Modificările activelor biologice [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombinationAbstract |
|
label |
Modificările datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInDeferredTaxLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Modificările datoriilor (activelor) privind impozitul amânat [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInEquity |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii |
IAS 1.106 d prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a capitalurilor proprii |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii. [Referințe: capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
ChangesInEquityAbstract |
|
label |
Modificările capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInExposureToRisk |
Text |
label |
Descrierea modificărilor expunerii la risc |
IFRS 7.33 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor expunerii la riscurile care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInFairValueMeasurementAssetsAbstract |
|
label |
Modificările evaluării la valoarea justă, active [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Modificările evaluării la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueMeasurementLiabilitiesAbstract |
|
label |
Modificările evaluării la valoarea justă, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfCreditDerivativeAbstract |
|
label |
Modificările valorii juste a instrumentelor derivate de credit [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfFinancialAssetsAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
IFRS 7.9 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a unui activ financiar (sau a unui grup de active financiare) desemnat ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului respectiv determinată: (a) ca valoarea modificării valorii sale juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care generează risc de piață sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de credit [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfFinancialAssetsRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.9 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangesInCreditRiskOfLiability |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective |
IFRS 7.10A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a unei datorii financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective. [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfLoansOrReceivablesAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste a împrumuturilor sau creanțelor care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.9 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a împrumuturilor sau creanțelor care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al împrumuturilor și creanțelor determinată: (a) ca valoarea modificării valorii lor juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care au generat risc de piață sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de credit [member]; risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfLoansOrReceivablesRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.9 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) fondului comercial |
IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a fondului comercial |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) fondului comercial. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
ChangesInGoodwillAbstract |
|
label |
Modificările fondului comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInInsuranceContractsForReconciliationByComponentsAbstract |
|
label |
Modificările contractelor de asigurare pentru reconciliere în funcție de componente [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInInsuranceContractsForReconciliationByRemainingCoverageAndIncurredClaimsAbstract |
|
label |
Modificările contractelor de asigurare pentru reconciliere în funcție de acoperirea rămasă și de cheltuielile cu daunele [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
label |
Modificările imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ChangesInIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAbstract |
|
label |
Modificările imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInInventoriesOfFinishedGoodsAndWorkInProgress |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) stocurilor de produse finite și produse în curs de execuție |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) stocurilor de produse finite și produse în curs de execuție |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) stocurilor de produse finite și produse în curs de execuție. [Referințe: stocuri; produsele finite curente; produsele în curs de execuție curente] |
||||
ifrs-full |
ChangesInInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) investițiilor imobiliare |
IAS 40.76 prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a investițiilor imobiliare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) investițiilor imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ChangesInInvestmentPropertyAbstract |
|
label |
Modificările investițiilor imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesAbstract |
|
label |
Modificările datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysis |
Text |
label |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate |
IFRS 7.40 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru tipurile de risc de piață la care este expusă entitatea. [Referințe: risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInMethodsUsedToMeasureRisk |
Text |
label |
Descrierea modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea riscului |
IFRS 7.33 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInNetAssetsAvailableForBenefitsAbstract |
|
label |
Modificările activelor nete disponibile pentru beneficii [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Modificările datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInNetDefinedBenefitLiabilityAssetResultingFromExpenseIncomeInProfitOrLossAbstract |
|
label |
Modificările datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din cheltuielile (veniturile) din profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInNetDefinedBenefitLiabilityAssetResultingFromMiscellaneousOtherChangesAbstract |
|
label |
Modificările datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din diverse alte modificări [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInNominalAmountOfCreditDerivativeAbstract |
|
label |
Modificările valorii nominale a instrumentelor derivate de credit [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInNumberOfSharesOutstandingAbstract |
|
label |
Modificările numărului de acțiuni în circulație [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingRisk |
Text |
label |
Descrierea modificărilor obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor |
IFRS 7.33 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ChangesInOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) altor provizioane |
IAS 37.84 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a altor provizioane |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) altor provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
ChangesInOtherProvisionsAbstract |
|
label |
Modificările altor provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale |
IAS 16.73 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a imobilizărilor corporale |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ChangesInPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Modificările imobilizărilor corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Modificările imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInRegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAbstract |
|
label |
Modificările soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInRegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAbstract |
|
label |
Modificările soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInReimbursementRightsAbstract |
|
label |
Modificările drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInReimbursementRightsAtFairValue |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă |
IAS 19.141 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat. [Referințe: la valoarea justă [member]; drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
ChangesInRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Modificările activelor aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
ChangesInTaxRatesOrTaxLawsEnactedOrAnnouncedMember |
Member |
label |
Modificările ratelor de impozitare sau ale legislației fiscale adoptate sau anunțate [member] |
IAS 10.22 h exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă modificările ratelor de impozitare sau ale legislației fiscale adoptate sau anunțate. |
||||
ifrs-full |
CharacteristicsOfDefinedBenefitPlansAxis |
Axis |
label |
Caracteristicile planurilor de beneficii determinate [axis] |
IAS 19.138 b exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CharacteristicsOfDefinedBenefitPlansDomain |
Domain [default] |
label |
Caracteristicile planurilor de beneficii determinate [domain] |
IAS 19.138 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate planurile de beneficii determinate atunci când sunt defalcate în funcție de caracteristicile planurilor de beneficii determinate. Acesta reprezintă de asemenea valoarea standard a axei „Caracteristicile planurilor de beneficii determinate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
CirculationRevenue |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tiraj |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de ziare, reviste, publicații periodice, precum și aplicații și formate digitale. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
CircumstancesLeadingToReversalsOfInventoryWritedown |
Text |
label |
Descrierea circumstanțelor care au condus la reluarea reducerilor valorii contabile a stocurilor |
IAS 2.36 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea circumstanțelor sau a evenimentelor care au condus la reluarea unei reduceri a valorii contabile a stocurilor la valoarea realizabilă netă. [Referințe: stocuri; reluarea reducerii valorii contabile a stocurilor] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfAcquiredReceivablesAxis |
Axis |
label |
Clase de creanțe dobândite [axis] |
IFRS 3.B64 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfAcquiredReceivablesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de creanțe dobândite [domain] |
IFRS 3.B64 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasele de creanțe dobândite prin combinări de întreprinderi. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de creanțe dobândite” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfAssetsAxis |
Axis |
label |
Clase de active [axis] |
IAS 36.126 prezentarea informațiilor, IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 prezentarea informațiilor, IFRS 16.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de active [domain] |
IAS 36.126 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 prezentarea informațiilor, IFRS 16.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o resursă economică actuală controlată de entitate ca rezultat al unor evenimente anterioare. Resursele economice reprezintă un drept care are potențialul de a produce beneficii economice. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de active” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfCashPaymentsAbstract |
|
label |
Clase de plăți în numerar provenite din activități de exploatare [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfCashReceiptsFromOperatingActivitiesAbstract |
|
label |
Clase de încasări în numerar provenite din activități de exploatare [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfContingentLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Clase de datorii contingente [axis] |
IAS 37.86 prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfContingentLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de datorii contingente [domain] |
IAS 37.88 prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă obligațiile potențiale apărute ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate, sau obligațiile curente apărute ca urmare a unor evenimente trecute, dar care nu sunt recunoscute deoarece (a) este probabil ca pentru decontarea obligațiilor să fie necesară o ieșire de resurse încorporând beneficii economice sau (b) valoarea obligațiilor nu poate fi evaluată suficient de fiabil. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de datorii contingente” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfCurrentInventoriesAlternativeAbstract |
|
label |
Clase de stocuri curente – alternativă [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfEmployeeBenefitsExpenseAbstract |
|
label |
Clase de cheltuieli cu beneficiile angajaților [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfEntitysOwnEquityInstrumentsAxis |
Axis |
label |
Clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [axis] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfEntitysOwnEquityInstrumentsDomain |
Domain [default] |
label |
Clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele de capitaluri proprii emise de entitate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfFinancialAssetsAxis |
Axis |
label |
Clase de active financiare [axis] |
IFRS 17.C32 prezentarea informațiilor, IFRS 7.42I prezentarea informațiilor, IFRS 7.6 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfFinancialAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de active financiare [domain] |
IFRS 17.C32 prezentarea informațiilor, IFRS 7.42I prezentarea informațiilor, IFRS 7.6 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasele agregate de active financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de active financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfFinancialInstrumentsAxis |
Axis |
label |
Clase de instrumente financiare [axis] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35K prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor, IFRS 7.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfFinancialInstrumentsDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de instrumente financiare [domain] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35K prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor, IFRS 7.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasele agregate de instrumente financiare. Instrumentele financiare sunt contracte ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate și o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii al unei alte entități. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de instrumente financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfFinancialLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Clase de datorii financiare [axis] |
IFRS 7.42I prezentarea informațiilor, IFRS 7.6 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfFinancialLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de datorii financiare [domain] |
IFRS 7.42I prezentarea informațiilor, IFRS 7.6 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor, IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasele agregate de datorii financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de datorii financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfIntangibleAssetsAndGoodwillAxis |
Axis |
label |
Clase de imobilizări necorporale și fond comercial [axis] |
IAS 38.118 practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfIntangibleAssetsAndGoodwillDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de imobilizări necorporale și fond comercial [domain] |
IAS 38.118 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările necorporale și fondul comercial. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de imobilizări necorporale și fond comercial” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: fond comercial; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAxis |
Axis |
label |
Clase de imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [axis] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfIntangibleAssetsOtherThanGoodwillDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [domain] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Clase de imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfInventoriesAbstract |
|
label |
Clase de stocuri curente [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Clase de datorii [axis] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de datorii [domain] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o obligație actuală a entității de a transfera o resursă economică ca urmare a unor evenimente anterioare. Resursele economice reprezintă un drept care are potențialul de a produce beneficii economice. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de datorii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: datorii] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfOrdinarySharesAxis |
Axis |
label |
Clase de acțiuni ordinare [axis] |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfOrdinarySharesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de acțiuni ordinare [domain] |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Categorii de părți afiliate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfOtherProvisionsAbstract |
|
label |
Clase de alte provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfOtherProvisionsDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de alte provizioane [domain] |
IAS 37.84 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă provizioanele, altele decât provizioanele pentru beneficiile angajaților. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de alte provizioane” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfPlanAssetsFairValueMonetaryAmountsAbstract |
|
label |
Clase de active ale planului, valorile monetare ale valorii juste [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfPlanAssetsFairValuePercentageAmountsAbstract |
|
label |
Clase de active ale planului, valorile procentuale ale valorii juste [abstract] |
|
ifrs-full |
ClassesOfPropertyPlantAndEquipmentAxis |
Axis |
label |
Clase de imobilizări corporale [axis] |
IAS 16.73 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfPropertyPlantAndEquipmentDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de imobilizări corporale [domain] |
IAS 16.73 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Clase de imobilizări corporale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfProvisionsAxis |
Axis |
label |
Clase de alte provizioane [axis] |
IAS 37.84 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfRegulatoryDeferralAccountBalancesAxis |
Axis |
label |
Clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [axis] |
IFRS 14.30 c prezentarea informațiilor, IFRS 14.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfRegulatoryDeferralAccountBalancesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain] |
IFRS 14.30 c prezentarea informațiilor, IFRS 14.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toată clasele (și anume, toate tipurile de costuri sau de venituri) de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ClassesOfShareCapitalAxis |
Axis |
label |
Clase de capital social [axis] |
IAS 1.79 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ClassesOfShareCapitalDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de capital social [domain] |
IAS 1.79 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă capitalul social al entității. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de capital social” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ClassificationOfAssetsAsHeldForSaleMember |
Member |
label |
Clasificarea activelor drept deținute în vederea vânzării [member] |
IAS 10.22 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă clasificarea activelor drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
ClassificationOfLiabilitiesAsCurrentOrNoncurrentMember |
Member |
label |
Clasificarea datoriilor în datorii curente sau datorii pe termen lung [member] |
Data de expirare 1.1.2026 IAS 1.139U prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă Clasificarea datoriilor în datorii curente sau datorii pe termen lung (Amendamente la IAS 1), emisă în ianuarie 2020 și modificată ulterior în iulie 2020. |
||||
ifrs-full |
ClosingForeignExchangeRate |
Decimal, instant |
label |
Cursul de schimb valutar de închidere |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cursul de schimb la vedere la finalul perioadei de raportare. Cursul de schimb valutar este rata de schimb dintre două monede. Cursul de schimb la vedere este cursul de schimb pentru livrări imediate. |
||||
ifrs-full |
CommencementOfMajorLitigationMember |
Member |
label |
Începerea unui litigiu major [member] |
IAS 10.22 j exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă începerea unui litigiu major. |
||||
ifrs-full |
CommentaryByManagementOnSignificantCashAndCashEquivalentBalancesHeldByEntityThatAreNotAvailableForUseByGroup |
Text |
label |
Comentariul conducerii privind soldurile semnificative de numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup. |
IAS 7.48 prezentarea informațiilor |
documentation |
Comentariul conducerii privind soldurile semnificative de numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
CommercialPapersIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Efecte comerciale emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul efectelor comerciale emise de către entitate. |
||||
ifrs-full |
CommitmentsForDevelopmentOrAcquisitionOfBiologicalAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente pentru dezvoltarea sau achiziția de active biologice |
IAS 41.49 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul angajamentelor pentru dezvoltarea sau achiziția de active biologice [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
CommitmentsInRelationToJointVentures |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente față de asocierile în participație |
IFRS 12.23 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Angajamentele pe care le are entitatea față de asocierile sale în participație, astfel cum este prevăzut la punctele B18-B20 din IFRS 12. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
CommitmentsMadeByEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Angajamente asumate de entitate, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.21 i exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul angajamentelor asumate de entitate față de părțile afiliate de a acționa în cazul în care un anumit eveniment are sau nu are loc în viitor, inclusiv contracte cu titlu executoriu (recunoscute sau nerecunoscute). [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
CommitmentsMadeOnBehalfOfEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Angajamente asumate în numele entității, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.21 i exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul angajamentelor asumate în numele entității față de părțile afiliate de a acționa în cazul în care un anumit eveniment are sau nu are loc în viitor, inclusiv contracte cu titlu executoriu (recunoscute sau nerecunoscute). [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
CommodityPriceRiskMember |
Member |
label |
Riscul de preț al mărfii [member] |
IFRS 7.40 a exemplu, IFRS 7.IG32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a altor riscuri de preț care constă în tipul de risc ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor prețurilor mărfurilor. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
CommunicationAndNetworkEquipmentMember |
Member |
label |
Echipamente de comunicații și de rețea [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în echipamente de comunicații și de rețea. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
CommunicationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de comunicații |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din comunicații. |
||||
ifrs-full |
ComparativeInformationDoesNotComplyWithIFRS7AndIFRS9 |
True/False |
label |
Informațiile comparative nu sunt conforme cu IFRS 7 și IFRS 9 |
IFRS 1.E2 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă sunt prezentate informații comparative care nu sunt conforme cu IFRS 7 și IFRS 9. Indicați „adevărat” dacă astfel de informații comparative sunt neconforme. Indicați „fals” dacă raportați explicit că toate informațiile comparative sunt neconforme. |
||||
ifrs-full |
CompensationFromThirdPartiesForItemsOfPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, credit |
label |
Compensațiile primite de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate |
IAS 16.74A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensațiilor primite de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate care este inclus în profit sau pierdere. [Referințe: profit (pierdere); imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ComplianceWithIFRSsIfAppliedForInterimFinancialReport |
True/False |
label |
Conformitatea cu IFRS-urile dacă se aplică pentru raportul financiar interimar |
IAS 34.19 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea este conformă cu IFRS-urile pentru raportul financiar interimar. |
||||
ifrs-full |
ComponentsOfEquityAxis |
Axis |
label |
Componentele capitalurilor proprii [axis] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ComponentsOfEquityDomain |
Domain [default] |
label |
Componentele capitalurilor proprii [domain] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă interesul rezidual în activele entității după deducerea tuturor datoriilor sale. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Componentele capitalurilor proprii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTaxAbstract |
|
label |
Componentele altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTaxAbstract |
|
label |
Componentele altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTaxAbstract |
|
label |
Componentele altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTaxAbstract |
|
label |
Componentele altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global |
IAS 1.106 a prezentarea informațiilor, IAS 1.81A c prezentarea informațiilor, IFRS 1.24 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 12.B12 b (ix) prezentarea informațiilor, IFRS 1.32 a (ii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Rezultatul global total |
||||
documentation |
Cuantumul modificării capitalurilor proprii care rezultă din tranzacții și din alte evenimente, altele decât acele modificări rezultate din tranzacțiile cu proprietarii în calitatea lor de proprietari. |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Rezultatul global [abstract] |
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToAbstract |
|
label |
Rezultatul global care poate fi atribuit [abstract] |
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global, care poate fi atribuit intereselor care nu controlează |
IAS 1.106 a prezentarea informațiilor, IAS 1.81B b (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Rezultatul global total care poate fi atribuit intereselor care nu controlează |
||||
documentation |
Cuantumul rezultatului global care poate fi atribuit intereselor care nu controlează. [Referințe: rezultatul global; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToNoncontrollingInterestsContinuingAndDiscontinuedOperationsAbstract |
|
label |
Rezultatul global care poate fi atribuit intereselor care nu controlează, activități continue și activități întrerupte [abstract] |
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă |
IAS 1.106 a prezentarea informațiilor, IAS 1.81B b (ii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Rezultatul global total care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă |
||||
documentation |
Cuantumul rezultatului global care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă. [Referințe: rezultatul global] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToOwnersOfParentContinuingAndDiscontinuedOperationsAbstract |
|
label |
Rezultatul global care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă, activități continue și activități întrerupte [abstract] |
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeContinuingAndDiscontinuedOperationsAbstract |
|
label |
Rezultatul global, activități continue și activități întrerupte [abstract] |
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeFromContinuingOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global din activitățile continue |
IFRS 5.33 d practică comună |
documentation |
Rezultatul global din activitățile continue. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; rezultatul global] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeFromContinuingOperationsAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global din activitățile continue care poate fi atribuit intereselor care nu controlează |
IFRS 5.33 d practică comună |
documentation |
Rezultatul global din activitățile continue care poate fi atribuit intereselor care nu controlează. [Referințe: rezultatul global din activitățile continue; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeFromContinuingOperationsAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global din activitățile continue care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă |
IFRS 5.33 d practică comună |
documentation |
Rezultatul global din activitățile continue care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă. [Referințe: rezultatul global din activitățile continue] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeFromDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global din activitățile întrerupte |
IFRS 5.33 d practică comună |
documentation |
Rezultatul global din activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; rezultatul global] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeFromDiscontinuedOperationsAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global din activitățile întrerupte care poate fi atribuit intereselor care nu controlează |
IFRS 5.33 d practică comună |
documentation |
Rezultatul global din activitățile întrerupte care poate fi atribuit intereselor care nu controlează. [Referințe: rezultatul global din activitățile întrerupte; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeFromDiscontinuedOperationsAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul global din activitățile întrerupte care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă |
IFRS 5.33 d practică comună |
documentation |
Rezultatul global din activitățile întrerupte care poate fi atribuit proprietarilor societății-mamă. [Referințe: rezultatul global din activitățile întrerupte] |
||||
ifrs-full |
ComputerEquipmentMember |
Member |
label |
Echipamente informatice [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în echipamente informatice. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ComputerSoftware |
Monetary, instant, debit |
label |
Programe de calculator |
IAS 38.119 c exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă programe de calculator. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ComputerSoftwareMember |
Member |
label |
Programe de calculator [member] |
IAS 38.119 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în programe de calculator. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ConcentrationsOfRisk |
Text |
label |
Descrierea concentrărilor de risc |
IFRS 7.34 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea concentrărilor de risc care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ConcentrationsOfRiskAxis |
Axis |
label |
Concentrări de risc [axis] |
IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ConcentrationsOfRiskDomain |
Domain [default] |
label |
Concentrări de risc [domain] |
IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă concentrările de risc. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Concentrări de risc” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ConfidenceLevelCorrespondingToResultsOfTechniqueOtherThanConfidenceLevelTechniqueUsedForDeterminingRiskAdjustmentForNonfinancialRisk |
Percent |
label |
Nivelul de încredere corespunzător rezultatelor unei alte tehnici decât tehnica nivelului de încredere utilizate pentru determinarea ajustărilor de risc pentru riscul nefinanciar |
IFRS 17.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Nivelul de încredere corespunzător rezultatelor unei alte tehnici decât tehnica nivelului de încredere utilizate pentru determinarea ajustărilor de risc pentru riscul nefinanciar. [Referințe: ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member]] |
||||
ifrs-full |
ConfidenceLevelUsedToDetermineRiskAdjustmentForNonfinancialRisk |
Percent |
label |
Nivelul de încredere utilizat pentru determinarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar |
IFRS 17.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Nivelul de încredere utilizat pentru determinarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar. [Referințe: ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member]] |
||||
ifrs-full |
ConsensusPricingMember |
Member |
label |
Stabilirea prețului de consens [member] |
IFRS 13.B5 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare specifică corespunzătoare abordării bazate pe piață, care constă în analizarea datelor de intrare provenite din prețurile de consens de pe piață (de exemplu, cotații oferite, ajustări de comparabilitate). [Referințe: abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
ConsiderationPaidReceived |
Monetary, duration, credit |
label |
Contravaloarea plătită (încasată) |
IAS 7.40 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contravalorii plătite sau încasate pentru obținerea sau pierderea controlului asupra filialelor sau altor întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ConsolidatedAndSeparateFinancialStatementsAxis |
Axis |
label |
Situații financiare consolidate și individuale [axis] |
IAS 27.4 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ConsolidatedMember |
Member [default] |
label |
Consolidat [member] |
IAS 1.51 b prezentarea informațiilor, IAS 27.16 a prezentarea informațiilor, IAS 27.17 a prezentarea informațiilor, IAS 27.4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă situațiile financiare ale unui grup, în care activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile și fluxurile de trezorerie ale societății-mamă și ale filialelor acesteia sunt prezentate ca situații financiare ale unei entități economice unice. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Situații financiare consolidate și individuale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ConsolidatedStructuredEntitiesAxis |
Axis |
label |
Entități structurate consolidate [axis] |
IFRS 12 – Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ConsolidatedStructuredEntitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Entități structurate consolidate [domain] |
IFRS 12 – Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Entități structurate consolidate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ConsolidatedStructuredEntitiesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate entitățile structurate consolidate [member] |
IFRS 12 – Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă entitățile structurate consolidate. O entitate structurată este o entitate organizată astfel încât drepturile de vot sau altele similare nu reprezintă factorul dominant în deciderea controlului asupra entității, precum cazurile în care orice drepturi de vot sunt aferente numai sarcinilor administrative, iar activitățile relevante sunt coordonate prin angajamente contractuale. [Referințe: consolidat [member]] |
||||
ifrs-full |
ConstantPrepaymentRateMeasurementInputMember |
Member |
label |
Rata de plată anticipată constantă, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă rata de plată anticipată constantă utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
ConstructionInProgress |
Monetary, instant, debit |
label |
Construcție în curs |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor capitalizate în cursul construcției de active imobilizate care nu sunt încă disponibile pentru utilizare. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
ConstructionInProgressMember |
Member |
label |
Construcție în curs [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă cheltuielile capitalizate în cursul construcției de imobilizări corporale care nu sunt încă disponibile pentru utilizare (și anume, nu se află încă în locul și în starea necesare pentru a putea fi exploatate în maniera dorită de conducere). [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ConsumableBiologicalAssetsMember |
Member |
label |
Active biologice consumabile [member] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele biologice consumabile. Activele biologice consumabile sunt cele care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
ConsumerLoans |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi acordate consumatorilor |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor acordate consumatorilor de către entitate. [Referințe: împrumuturi acordate consumatorilor [member]] |
||||
ifrs-full |
ConsumerLoansMember |
Member |
label |
Împrumuturi acordate consumatorilor [member] |
IFRS 7.6 exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumuturile acordate persoanelor fizice pentru uz personal. |
||||
ifrs-full |
ContingentAssetsDisclosureIsNotPracticable |
True/False |
label |
Imposibilitatea prezentării de informații referitoare la activele contingente |
IAS 37.91 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) imposibilitatea prezentării de informații referitoare la activele potențiale care apar ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
ContingentConsiderationMember |
Member |
label |
Contravaloare contingentă [member] |
IFRS 13.94 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o obligație a dobânditorului de a transfera active suplimentare sau participații în capitalurile proprii către foștii proprietari ai unei entități dobândite ca parte a schimbului pentru controlul entității dobândite dacă au loc evenimente viitoare specificate sau sunt respectate anumite condiții. |
||||
ifrs-full |
ContingentConsiderationRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, credit |
label |
Contravaloare contingentă recunoscută la data achiziției |
IFRS 3.B64 g (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul, la data achiziției, al angajamentelor privind contravaloarea contingentă recunoscută drept contravaloare transferată într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesDisclosureIsNotPracticable |
True/False |
label |
Imposibilitatea prezentării de informații referitoare la datoriile contingente |
IAS 37.91 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) imposibilitatea prezentării de informații referitoare la datoriile contingente. |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesIncurredByVenturerInRelationToInterestsInJointVentures |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii contingente suportate în raport cu interesele deținute în asocieri în participație |
IFRS 12.23 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente suportate în raport cu interesele deținute în asocieri în participație. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesIncurredInRelationToInterestsInAssociates |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii contingente suportate în raport cu interesele deținute în entități asociate |
IFRS 12.23 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente suportate în raport cu interesele deținute de entitate în entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesOfJointVentureMember |
Member |
label |
Datorii contingente legate de asocieri în participație [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile contingente care au legătură cu asocierile în participație. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii contingente recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
negatedLabel |
Datorii contingente recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente recunoscute la data achiziției într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilityArisingFromPostemploymentBenefitObligationsMember |
Member |
label |
Datorii contingente generate de obligațiile privind beneficiile postangajare [member] |
IAS 19.152 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă generată de obligațiile privind beneficiile postangajare. Beneficiile postangajare sunt beneficiile angajaților (altele decât compensațiile pentru încetarea contractului de muncă și beneficiile pe termen scurt ale angajaților) care sunt plătibile după terminarea contractului de muncă. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilityForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCostsMember |
Member |
label |
Datorie contingentă pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă legată de costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ContingentLiabilityForGuaranteesMember |
Member |
label |
Datorie contingentă pentru garanții [member] |
IAS 37.88 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru garanții. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; garanții [member]] |
||||
ifrs-full |
ContingentlyIssuableSharesMember |
Member |
label |
Acțiuni care pot fi emise în mod condiționat [member] |
IAS 33.70 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă acțiunile care pot fi emise în mod condiționat. |
||||
ifrs-full |
ContinuingAndDiscontinuedOperationsAxis |
Axis |
label |
Activități continue și activități întrerupte [axis] |
IFRS 5 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsByTypeOfInstrumentAxis |
Axis |
label |
Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de instrument [axis] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsByTypeOfInstrumentDomain |
Domain [default] |
label |
Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de instrument [domain] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de instrumente financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de instrument” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsByTypeOfTransferAxis |
Axis |
label |
Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de transfer [axis] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsByTypeOfTransferDomain |
Domain [default] |
label |
Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de transfer [domain] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de transferuri de instrumente financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de transfer” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ContinuingOperationsMember |
Member [default] |
label |
Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member] |
IFRS 5 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă componentele entității care nu sunt activități întrerupte. O componentă a unei entități constă în operațiuni și fluxuri de trezorerie care pot fi în mod clar diferențiate, din punct de vedere operațional și din considerente de raportare financiară, de restul entității. Această semnificație poate fi ignorată în cazul elementelor-rânduri care fie sunt legate în mod intrinsec de activități întrerupte (sau de grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării), fie sunt raportate în mod obișnuit pentru ansamblul activităților continue și întrerupte. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Activități continue și activități întrerupte” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: activități întrerupte [member]; valoarea agregată a activităților continue și a activităților întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active din contracte |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor, IFRS 15.116 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Active din contracte la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active din contracte la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total active din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul aferent dreptului unei entități la o contraprestație în schimbul bunurilor sau serviciilor transferate de entitate unui client, atunci când dreptul respectiv este condiționat de altceva decât de trecerea timpului (de exemplu, de executarea viitoare a obligațiilor de către entitate). |
||||
ifrs-full |
ContractAssetsAbstract |
|
label |
Active din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
ContractAssetsMember |
Member |
label |
Active din contracte [member] |
IFRS 7.35H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele din contracte. [Referințe: active din contracte] |
||||
ifrs-full |
ContractDurationAxis |
Axis |
label |
Durata contractului [axis] |
IFRS 15.B89 e exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ContractDurationDomain |
Domain [default] |
label |
Durata contractului [domain] |
IFRS 15.B89 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate duratele contractelor cu clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Durata contractului” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii din contracte |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor, IFRS 15.116 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Datorii din contracte la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datorii din contracte la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total datorii din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul aferent obligației unei entități de a transfera unui client bunurile sau serviciile pentru care entitatea a primit o contraprestație de la client (sau pentru care această sumă este scadentă). |
||||
ifrs-full |
ContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
ContractLiabilitiesForPerformanceObligationsSatisfiedOverTime |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp. [Referințe: datorii din contracte; obligații de executare îndeplinite în timp [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii din contracte recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Datorii din contracte recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru datoriile din contracte asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii din contracte; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractualAmountsToBeExchangedInDerivativeFinancialInstrumentForWhichGrossCashFlowsAreExchanged |
Monetary, instant, credit |
label |
Sume contractuale care urmează a fi schimbate într-un instrument financiar derivat pentru care se fac schimburi de fluxuri brute de trezorerie |
IFRS 7.B11D d exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu sumele contractuale care urmează a fi schimbate într-un instrument financiar derivat pentru care se fac schimburi de fluxuri brute de trezorerie. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractualCapitalCommitments |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente de capital contractuale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul angajamentelor de capital pentru care entitatea a încheiat un contract. [Referințe: angajamente de capital] |
||||
ifrs-full |
ContractualCommitmentsForAcquisitionOfIntangibleAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente contractuale pentru achiziția de imobilizări necorporale |
IAS 38.122 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea angajamentelor contractuale pentru achiziția de imobilizări necorporale. |
||||
ifrs-full |
ContractualCommitmentsForAcquisitionOfPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente contractuale pentru achiziția de imobilizări corporale |
IAS 16.74 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea angajamentelor contractuale pentru achiziția de imobilizări corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ContractualServiceMargin |
Monetary, instant, credit |
label |
Marja serviciului contractual |
IFRS 17.109 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul marjei serviciului contractual. [Referințe: marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractualServiceMarginMember |
Member |
label |
Marja serviciului contractual [member] |
IFRS 17.101 c prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a valorii contabile a activului sau a datoriei aferente unui grup de contracte de asigurare care reprezintă profitul necâștigat pe care entitatea îl va recunoaște în perioada în care prestează servicii contractuale de asigurare în baza contractelor de asigurare din cadrul grupului. |
||||
ifrs-full |
ContractualServiceMarginNotRelatedToContractsThatExistedAtTransitionDateToWhichModifiedRetrospectiveApproachOrFairValueApproachHasBeenAppliedMember |
Member |
label |
Marja serviciului contractual care nu este legată de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată sau abordarea bazată pe valoarea justă [member] |
IFRS 17.114 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă marja serviciului contractual care nu este legată de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată (astfel cum este descrisă la punctele C6-C19A din IFRS 17) sau abordarea bazată pe valoarea justă (astfel cum este descrisă la punctele C20-C24B din IFRS 17). [Referințe: marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractualServiceMarginRelatedToContractsThatExistedAtTransitionDateToWhichFairValueApproachHasBeenAppliedMember |
Member |
label |
Marja serviciului contractual care este legată de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea bazată pe valoarea justă [member] |
IFRS 17.114 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă marja serviciului contractual care este legată de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea bazată pe valoarea justă (astfel cum este descrisă la punctele C20-C24B din IFRS 17). [Referințe: marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
ContractualServiceMarginRelatedToContractsThatExistedAtTransitionDateToWhichModifiedRetrospectiveApproachHasBeenAppliedMember |
Member |
label |
Marja serviciului contractual care este legată de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată [member] |
IFRS 17.114 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă marja serviciului contractual care este legată de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată (astfel cum este descrisă la punctele C6-C19A din IFRS 17). [Referințe: marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
ContributionsToPlanByEmployerNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor angajatorului la plan. |
IAS 19.141 f prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor angajatorului la plan. |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor angajatorului la un plan de beneficii determinate. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ContributionsToPlanByPlanParticipantsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la plan din partea participanților la plan |
IAS 19.141 f prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la plan din partea participanților la plan |
||||
commentaryGuidance |
Reducerile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor participanților la plan ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă; creșterile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor participanților la plan ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. Creșterile valorii juste a activelor planului ca urmare a contribuțiilor participanților la plan reprezintă o reducere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o creștere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la plan din partea participanților la plan. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ContributionsToPlanNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la plan |
IAS 19.141 f prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la plan |
||||
commentaryGuidance |
Reducerile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la plan ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă; creșterile ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. Creșterile valorii juste a activelor planului ca urmare a contribuțiilor la plan reprezintă o reducere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o creștere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la un plan de beneficii determinate. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ContributionsToPlanNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Contribuții la plan, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [abstract] |
|
ifrs-full |
ControlMember |
Member |
label |
Control [member] |
IAS 24.26 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă controlul. Un investitor controlează o entitate în care s-a investit atunci când investitorul este expus sau are drepturi asupra rentabilității variabile pe baza participării sale în entitatea în care s-a investit și are capacitatea de a influența acele venituri prin autoritatea sa asupra entității în care s-a investit. |
||||
ifrs-full |
ConvertibleInstrumentsMember |
Member |
label |
Instrumente convertibile [member] |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele convertibile. |
||||
ifrs-full |
CopyrightsPatentsAndOtherIndustrialPropertyRightsServiceAndOperatingRights |
Monetary, instant, debit |
label |
Drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare |
IAS 38.119 e exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
CopyrightsPatentsAndOtherIndustrialPropertyRightsServiceAndOperatingRightsMember |
Member |
label |
Drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare [member] |
IAS 38.119 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
CorporateDebtInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie corporative deținute |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie, inclusiv al instrumentelor denumite titluri de creanță, deținute de entitate care au fost emise de o societate. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
||||
ifrs-full |
CorporateInformationAndStatementOfIFRSComplianceAbstract |
|
label |
Informații privind societatea și declarația de conformitate cu IFRS [abstract] |
|
ifrs-full |
CorporateLoans |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi acordate entităților corporative |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor corporative acordate de către entitate. [Referințe: împrumuturi acordate entităților corporative [member]] |
||||
ifrs-full |
CorporateLoansMember |
Member |
label |
Împrumuturi acordate entităților corporative [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 7.6 exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumuturile acordate entităților corporative. |
||||
ifrs-full |
CostApproachMember |
Member |
label |
Modelul costului [member] |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e prezentarea informațiilor, IFRS 13.62 exemplu, IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare care reflectă valoarea care ar fi necesară în acel moment pentru a înlocui capacitatea de serviciu a activului (denumită deseori „costul curent de înlocuire”). |
||||
ifrs-full |
CostIncludedInProfitOrLossInAccordanceWithParagraph20AOfIAS16ThatRelatesToItemsProducedThatAreNotOutputOfEntitysOrdinaryActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Costurile incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 care se referă la elemente produse care nu reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității |
IAS 16.74A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul costurilor incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 care se referă la elemente produse care nu reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității și care sunt produse în timpul aducerii unui element de imobilizări corporale în locul și în starea necesare pentru a fi exploatate în maniera dorită de conducere. |
||||
ifrs-full |
CostModelMember |
Member |
label |
Modelul bazat pe cost [member] |
IAS 16.73 a prezentarea informațiilor, IAS 38.122 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă modelul bazat pe cost. După recunoaștere, un activ este contabilizat la costul său minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. |
||||
ifrs-full |
CostOfHedgingAbstract |
|
label |
Costul acoperirii împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
CostOfInventoriesRecognisedAsExpenseDuringPeriod |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul stocurilor recunoscut drept cheltuială în cursul perioadei |
IAS 2.36 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială în cursul perioadei. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CostOfMerchandiseSold |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul mărfurilor vândute |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul mărfurilor care au fost vândute în cursul perioadei și recunoscute drept cheltuieli. |
||||
ifrs-full |
CostOfPurchasedEnergySold |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul energiei achiziționate care a fost vândută |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul energiei achiziționate care a fost vândută în cursul perioadei și recunoscută drept cheltuială. |
||||
ifrs-full |
CostOfSales |
(Monetary), duration, debit |
label |
Costul vânzărilor |
IAS 1.103 prezentarea informațiilor, IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Costul vânzărilor |
||||
commentaryGuidance |
Acest element-rând ar trebui utilizat numai pentru marcarea cuantumurilor totale ale „costului vânzărilor”. Acesta NU ar trebui utilizat pentru marcarea costului parțial al vânzărilor, și anume o sumă care exclude cheltuielile specifice clasificate de o entitate drept cost al vânzărilor. De exemplu, elementul-rând nu ar trebui utilizat pentru marcarea „costului vânzărilor, excluzând amortizarea” atunci când valoarea amortizării reflectă o cheltuială pe care societatea o consideră ca parte a costului vânzărilor. |
||||
documentation |
Cuantumul tuturor cheltuielilor atribuite direct sau indirect bunurilor sau serviciilor vândute. Cheltuielile atribuite includ, fără a se limita la acestea, costurile incluse anterior în evaluarea stocurilor care acum au fost vândute, cum ar fi amortizarea și întreținerea clădirilor și echipamentelor fabricii utilizate în procesul de producție, regia de producție nealocată și valorile neobișnuite ale costurilor de producție a stocurilor. |
||||
ifrs-full |
CostOfSalesFoodAndBeverage |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul vânzărilor, alimente și băuturi |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul costului vânzărilor atribuit alimentelor și băuturilor. [Referințe: costul vânzărilor] |
||||
ifrs-full |
CostOfSalesHotelOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul vânzărilor, activități hoteliere |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul costului vânzărilor atribuit activităților hoteliere. [Referințe: costul vânzărilor] |
||||
ifrs-full |
CostOfSalesMember |
Member |
label |
Costul vânzărilor [member] |
IAS 1.104 practică comună, IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă cuantumul tuturor cheltuielilor atribuite direct sau indirect bunurilor sau serviciilor vândute. Acest membru este utilizat pentru a atribui o cheltuială după natură unui element-rând funcțional din situația profitului sau a pierderii. |
||||
ifrs-full |
CostOfSalesRoomOccupancyServices |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul vânzărilor, servicii de cazare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul costului vânzărilor atribuit serviciilor de cazare. [Referințe: costul vânzărilor] |
||||
ifrs-full |
CostsToObtainContractsWithCustomersMember |
Member |
label |
Costuri de obținere a contractelor cu clienții [member] |
IFRS 15.128 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o categorie de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții care constau în costurile de obținere a contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
||||
ifrs-full |
CounterpartiesAxis |
Axis |
label |
Contrapărți [axis] |
IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CounterpartiesDomain |
Domain [default] |
label |
Contrapărți [domain] |
IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă alte părți la tranzacție decât entitatea. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Contrapărți” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
CountryOfDomicileMember |
Member |
label |
Țara de domiciliu [member] |
IFRS 8.33 a prezentarea informațiilor, IFRS 8.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă țara în care entitatea este înregistrată și în care își are adresa legală sau sediul social. |
||||
ifrs-full |
CountryOfIncorporation |
Text |
label |
Țara de înregistrare |
IAS 1.138 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care este înregistrată entitatea. |
||||
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOfEntityWhoseConsolidatedFinancialStatementsHaveBeenProducedForPublicUse |
Text |
label |
Țara de înregistrare a entității ale cărei situații financiare consolidate au fost întocmite pentru uz public |
IAS 27.16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care a fost înregistrată societatea-mamă finală sau intermediară a entității ale cărei situații financiare consolidate conforme cu IFRS-urile au fost întocmite pentru uz public. [Referințe: consolidat [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOfJointOperation |
Text |
label |
Țara de înregistrare a activității comune |
IFRS 12.21 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care este înregistrată o activitate comună a entității. [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]] |
||||
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOfJointVenture |
Text |
label |
Țara de înregistrare a asocierii în participație |
IAS 27.16 b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care este înregistrată o asociere în participație a entității. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOrResidenceOfAssociate |
Text |
label |
Țara de înregistrare a entității asociate |
IAS 27.16 b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care este înregistrată o entitate asociată a entității. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOrResidenceOfSubsidiary |
Text |
label |
Țara de înregistrare a filialei |
IAS 27.16 b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.12 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.19B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care este înregistrată o filială a entității. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
CreationDateAxis |
Axis |
label |
Data creării [axis] |
IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CreditCardLoans |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi pe cărți de credit |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor pe cărți de credit acordate de entitate. |
||||
ifrs-full |
CreditDerivativeFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrument derivat de credit, valoarea justă |
IFRS 7.24G a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Instrument derivat de credit, valoarea justă la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Instrument derivat de credit, valoarea justă la începutul perioadei |
||||
documentation |
Valoarea justă a unui instrument derivat de credit. [Referințe: la valoarea justă [member]; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
CreditDerivativeNominalAmount |
Monetary, instant |
label |
Instrument derivat de credit, valoarea nominală |
IFRS 7.24G a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Instrument derivat de credit, valoarea nominală la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Instrument derivat de credit, valoarea nominală începutul perioadei |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Valoarea nominală a unui instrument derivat de credit. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
CreditExposure |
Monetary, instant |
label |
Expunere la riscul de credit |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 a exemplu, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG25 b exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]]. Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul expunerii la pierderile care rezultă din riscul de credit. [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
CreditImpairmentOfFinancialInstrumentsAxis |
Axis |
label |
Deprecierea instrumentelor financiare [axis] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CreditImpairmentOfFinancialInstrumentsDomain |
Domain [default] |
label |
Deprecierea instrumentelor financiare [domain] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate stările de depreciere a instrumentelor financiare ca urmare a riscului de credit. Un instrument financiar este depreciat ca urmare a riscului de credit atunci când au avut loc unul sau mai multe evenimente care au un impact negativ asupra fluxurilor de trezorerie viitoare estimate ale activului financiar respectiv. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Deprecierea instrumentelor financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
CreditrelatedFeeAndCommissionIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din onorarii și comisioane legate de credite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute provenite din onorarii și comisioane legate de credite. [Referințe: venituri din onorarii și comisioane] |
||||
ifrs-full |
CreditRiskMember |
Member |
label |
Risc de credit [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 7.32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă riscul ca una dintre părțile implicate într-un instrument financiar să genereze o pierdere financiară pentru cealaltă parte prin neîndeplinirea unei obligații. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
CreditSpreadMeasurementInputMember |
Member |
label |
Marja de credit, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă marja de credit utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
CumulativeChangeInFairValueRecognisedInProfitOrLossOnSalesOfInvestmentPropertyBetweenPoolsOfAssetsMeasuredUsingDifferentModels |
Monetary, duration, credit |
label |
Modificarea cumulată a valorii juste recunoscută în profit sau pierdere pentru vânzările de investiții imobiliare dintr-un grup într-un alt grup de active, evaluate utilizând modele diferite |
IAS 40.75 f (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Modificarea cumulată a valorii juste recunoscută în profit sau pierdere pentru vânzările de investiții imobiliare dintr-un grup de active în care este utilizat modelul bazat pe cost într-un grup în care este utilizat modelul bazat pe valoarea justă. [Referințe: modelul valorii juste [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
CumulativeEffectAtDateOfInitialApplicationAxis |
Axis |
label |
Efectul cumulat la data aplicării inițiale [axis] |
IAS 1.106 practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CumulativeGainLossOnDisposalOfInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) cumulat(ă) la cedarea investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.11B c prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) cumulat(ă) la cedarea investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
CumulativeGainLossPreviouslyRecognisedInOtherComprehensiveIncomeArisingFromReclassificationOfFinancialAssetsOutOfFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeIntoFairValueThroughProfitOrLossMeasurementCategory |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) cumulat(ă) recunoscut(ă) anterior în alte elemente ale rezultatului global care rezultă din reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IAS 1.82 cb prezentarea informaților |
documentation |
Câștigul (pierderea) cumulat(ă) recunoscut(ă) anterior în alte elemente ale rezultatului global care rezultă din reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
CumulativePreferenceDividendsNotRecognised |
Monetary, duration |
label |
Dividende preferențiale cumulative care nu au fost recunoscute |
IAS 1.137 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul dividendelor preferențiale cumulative care nu au fost recunoscute. |
||||
ifrs-full |
CumulativeUnrecognisedShareOfLossesOfAssociates |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea nerecunoscută cumulată din pierderile entităților asociate |
IFRS 12.22 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cumulat al părții nerecunoscute din pierderile entităților asociate, dacă entitatea a încetat să mai recunoască partea sa din pierderi atunci când aplică metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; partea nerecunoscută din pierderile entităților asociate] |
||||
ifrs-full |
CumulativeUnrecognisedShareOfLossesOfJointVentures |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea nerecunoscută cumulată din pierderile asocierilor în participație |
IFRS 12.22 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cumulat al părții nerecunoscute din pierderile asocierilor în participație, dacă entitatea a încetat să mai recunoască partea sa din pierderi atunci când aplică metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]; partea nerecunoscută din pierderile asocierilor în participație] |
||||
ifrs-full |
CumulativeUnrecognisedShareOfLossesOfJointVenturesTransitionFromProportionateConsolidationToEquityMethod |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea nerecunoscută cumulată din pierderile asocierilor în participație, tranziția de la consolidarea proporțională la metoda punerii în echivalență |
IFRS 11.C4 prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea nerecunoscută cumulată a entității din pierderile asocierilor sale în participație pentru care s-a trecut de la consolidarea proporțională la metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]; partea nerecunoscută cumulată din pierderile asocierilor în participație] |
||||
ifrs-full |
CurrencyInWhichInformationIsDisplayedAxis |
Axis |
label |
Moneda în care sunt prezentate informațiile [axis] |
IAS 21.57 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
CurrencyInWhichSupplementaryInformationIsDisplayedMember |
Member |
label |
Moneda în care sunt prezentate informațiile suplimentare [member] |
IAS 21.57 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru indică informațiile furnizate într-o monedă diferită de moneda funcțională a entității sau de moneda sa de prezentare. |
||||
ifrs-full |
CurrencyRiskMember |
Member |
label |
Risc valutar [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 7 – Termeni definiți (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă un tip de risc de piață care constă în riscul ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor ratelor de schimb valutar. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
CurrencySwapContractMember |
Member |
label |
Contract de swap valutar [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un contract de swap valutar. [Referințe: contract swap [member]] |
||||
ifrs-full |
CurrentAccrualsAndCurrentDeferredIncomeIncludingCurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente curente și venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total angajamente curente și venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul angajamentelor curente și al veniturilor înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte [Referințe: angajamente; venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentAccrualsAndCurrentDeferredIncomeIncludingCurrentContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Angajamente curente și venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentAccruedExpensesAndOtherCurrentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Cheltuieli curente angajate și alte datorii curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor curente angajate și al altor datorii curente. [Referințe: angajamente; alte datorii curente] |
||||
ifrs-full |
CurrentAccruedIncomeIncludingCurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Venituri angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total venituri angajate curente, inclusiv activele din contracte curente |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte [Referințe: venituri angajate, inclusiv activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentAccruedIncomeIncludingCurrentContractAssetsAbstract |
|
label |
Venituri angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentAccruedIncomeOtherThanCurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Venituri angajate curente, altele decât activele circulante din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor angajate curente, altele decât activele circulante din contracte [Referințe: venituri angajate, altele decât activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentAdvances |
Monetary, instant, credit |
label |
Avansuri curente primite, care reprezintă datorii curente din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul avansurilor curente primite care reprezintă datorii curente din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific. [Referințe: avansuri primite, care reprezintă datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific] |
||||
ifrs-full |
CurrentAdvancesToSuppliers |
Monetary, instant, debit |
label |
Avansuri curente către furnizori |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul avansurilor curente către furnizori efectuate înainte ca bunurile sau serviciile să fie primite. |
||||
ifrs-full |
CurrentAgriculturalProduce |
Monetary, instant, debit |
label |
Produse agricole curente |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă cuantumul produselor recoltate de la activele biologice ale entității. [Referințe: active biologice; stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentAndDeferredTaxRelatingToItemsChargedOrCreditedDirectlyToEquity |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul curent și amânat aferent elementelor creditate (debitate) direct în capitalurile proprii |
IAS 12.81 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Impozitul agregat curent și amânat aferent elementelor creditate (debitate) direct în capitalurile proprii |
||||
documentation |
Impozitul agregat curent și amânat aferent elementelor specifice care sunt debitate sau creditate direct în capitalurile proprii, de exemplu: (a) o ajustare a soldului inițial al rezultatului reportat provenită fie dintr-o modificare a politicii contabile ce este aplicată retrospectiv, fie din corectarea unei erori și (b) sumele apărute odată cu recunoașterea inițială a componentei de capitaluri proprii a unui instrument financiar compus. [Referințe: impozitul amânat aferent elementelor creditate (debitate) direct în capitalurile proprii; rezultatul reportat; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
CurrentAndDeferredTaxRelatingToItemsChargedOrCreditedDirectlyToEquityAbstract |
|
label |
Impozitul curent și amânat aferent elementelor debitate sau creditate direct în capitalurile proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active circulante |
IAS 1.66 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 12.B12 b (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active circulante |
||||
documentation |
Cuantumul activelor pe care entitatea (a) se așteaptă să le valorifice sau intenționează să le vândă sau să le consume în cursul normal al ciclului său de exploatare; (b) le deține, în principal, în scopul tranzacționării; (c) se așteaptă să le valorifice în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare sau (d) le clasifică drept numerar sau echivalente de numerar (conform definiției din IAS 7), cu excepția cazului în care este restricționată tranzacționarea sau utilizarea activului pentru decontarea unei datorii pentru o perioadă de cel puțin douăsprezece luni după perioada de raportare. [Referințe: active] |
||||
ifrs-full |
CurrentAssetsAbstract |
|
label |
Active circulante [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentAssetsLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active circulante (datorii curente) |
IAS 1.55 practică comună |
netLabel |
Active circulante (datorii curente) nete |
||||
documentation |
Cuantumul activelor circulante din care se scade cuantumul datoriilor curente. |
||||
ifrs-full |
CurrentAssetsOtherThanAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleOrAsHeldForDistributionToOwners |
Monetary, instant, debit |
label |
Active circulante, altele decât activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau a distribuirii către proprietari |
IAS 1.66 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active circulante, altele decât activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau a distribuirii către proprietari |
||||
documentation |
Cuantumul activelor circulante, altele decât activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau a distribuirii către proprietari. [Referințe: active circulante; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea distribuirii către proprietari] |
||||
ifrs-full |
CurrentAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Active circulante recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
documentation |
cuantumul recunoscut la data achiziției pentru activele circulante dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: active circulante; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
CurrentBiologicalAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active biologice circulante |
IAS 1.54 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor biologice circulante. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
CurrentBiologicalAssetsMember |
Member |
label |
Active biologice circulante [member] |
IAS 41.50 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă activele biologice circulante. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
CurrentBondsIssuedAndCurrentPortionOfNoncurrentBondsIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Obligațiuni curente emise și partea curentă din obligațiunile pe termen lung emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul obligațiunilor curente emise și al părții curente din obligațiunile pe termen lung emise. [Referințe: obligațiuni emise] |
||||
ifrs-full |
CurrentBorrowingsAndCurrentPortionOfNoncurrentBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi curente și partea curentă din împrumuturile pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total împrumuturi curente și partea curentă din împrumuturile pe termen lung |
||||
documentation |
Cuantumul împrumuturilor curente și al părții curente din împrumuturile pe termen lung [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
CurrentBorrowingsAndCurrentPortionOfNoncurrentBorrowingsAbstract |
|
label |
Împrumuturi curente și partea curentă din împrumuturile pe termen lung [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentBorrowingsAndCurrentPortionOfNoncurrentBorrowingsByTypeAbstract |
|
label |
Împrumuturi curente și partea curentă din împrumuturile pe termen lung, pe tipuri [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentCommercialPapersIssuedAndCurrentPortionOfNoncurrentCommercialPapersIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Efecte comerciale curente emise și partea curentă din efectele comerciale pe termen lung emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul efectelor comerciale curente emise și al părții curente din efectele comerciale pe termen lung emise. [Referințe: efecte comerciale emise] |
||||
ifrs-full |
CurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active circulante din contracte |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor circulante din contracte. [Referințe: active din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente din contracte |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii curente din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor curente din contracte. [Referințe: datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii curente din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentContractLiabilitiesForPerformanceObligationsSatisfiedOverTime |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp. [Referințe: datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp] |
||||
ifrs-full |
CurrentCrudeOil |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de țiței brut |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea petrolului nerafinat și neprelucrat. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentDebtInstrumentsIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Instrumente de datorie curente emise |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie curente emise. [Referințe: instrumente de datorie emise] |
||||
ifrs-full |
CurrentDeferredIncomeIncludingCurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte [Referințe: venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentDeferredIncomeIncludingCurrentContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, inclusiv datoriile curente din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentDeferredIncomeOtherThanCurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans trecute la venituri curente, altele decât datoriile curente din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans trecute la venituri curente, altele decât datoriile curente din contracte. [Referințe: venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentDepositsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite curente de la clienți |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor curente de la clienți. [Referințe: depozite de la clienți] |
||||
ifrs-full |
CurrentDerivativeFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare derivate circulante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare derivate circulante. [Referințe: active financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
CurrentDerivativeFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare derivate curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare derivate curente. [Referințe: datorii financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
CurrentDividendPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Dividende de plătit curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor de plătit curente. [Referințe: dividende de plătit] |
||||
ifrs-full |
CurrentEstimateOfFutureCashOutflowsToBePaidToFulfilObligationMeasurementInputMember |
Member |
label |
Estimarea actuală a ieșirilor de numerar viitoare care urmează să fie plătite pentru a onora o obligație, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.B36 d exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă estimarea actuală a ieșirilor de numerar viitoare care urmează să fie plătite pentru a onora o obligație, utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
CurrentExciseTaxPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Obligații curente de plată a accizelor |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul obligațiilor curente de plată a accizelor. [Referințe: obligații de plată a accizelor] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinanceLeaseReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente aferente contractelor de leasing financiar |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente aferente contractelor de leasing financiar. [Referințe: creanțe aferente contractelor de leasing financiar] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare circulante |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante la costul amortizat |
IFRS 7.8 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognition |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForReacquisitionOfOwnEquityInstruments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii. [Referințe: active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForRepurchaseOfOwnFinancialLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare. [Referințe: active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsAvailableforsale |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; active financiare circulante] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare circulante evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare curente |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii financiare curente |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare curente. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialLiabilitiesAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare curente la costul amortizat |
IFRS 7.8 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare curente evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Datorii financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
CurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognition |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare curente evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
CurrentFoodAndBeverage |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de alimente și băuturi |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea alimentelor și băuturilor. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentFuel |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de combustibil |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea combustibilului. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentGovernmentGrants |
Monetary, instant, credit |
label |
Subvenții guvernamentale curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul subvențiilor guvernamentale curente recunoscut în situația poziției financiare ca venituri înregistrate în avans. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
CurrentHeldtomaturityInvestments |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții curente păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul investițiilor curente păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
CurrentInterestPayable |
Monetary, instant, credit |
label |
Dobânzi curente de plătit |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor curente de plătit. [Referințe: dobânda de plătit] |
||||
ifrs-full |
CurrentInterestReceivable |
Monetary, instant, debit |
label |
Dobânzi curente de încasat |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor curente de încasat. [Referințe: dobânda de încasat] |
||||
ifrs-full |
CurrentInventoriesArisingFromExtractiveActivitiesAbstract |
|
label |
Stocuri curente rezultate din activități extractive [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentInventoriesHeldForSale |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri curente deținute în vederea vânzării |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea stocurilor deținute în vederea vânzării pe parcursul desfășurării normale a activității. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentInventoriesInTransit |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri curente în tranzit |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea stocurilor aflate în tranzit. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentInvestments |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pe termen scurt |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul investițiilor pe termen scurt. |
||||
ifrs-full |
CurrentInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pe termen scurt în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul investițiilor pe termen scurt în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
CurrentLeaseLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente care decurg din contractele de leasing. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
CurrentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente |
IAS 1.69 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 12.B12 b (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Datorii curente |
||||
totalLabel |
Total datorii curente |
||||
documentation |
cuantumul datoriilor: (a) pe care entitatea preconizează că le va deconta în cursul ciclului său normal de exploatare; (b) pe care entitatea le deține, în principal, în scopul tranzacționării; (c) care trebuie decontate în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare sau (d) pentru care entitatea nu are dreptul ca, la sfârșitul perioadei de raportare, să amâne decontarea timp de cel puțin douăsprezece luni după perioada de raportare. |
||||
ifrs-full |
CurrentLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii curente [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentLiabilitiesOtherThanLiabilitiesIncludedInDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSale |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente, altele decât datoriile incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării |
IAS 1.69 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii curente, altele decât datoriile incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor curente, altele decât datoriile incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: datorii curente; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
CurrentLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii curente recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Datorii curente recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
cuantumul recunoscut la data achiziției pentru datoriile curente asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii curente; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
CurrentLoansAndReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și creanțe curente |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și creanțelor curente. [Referințe: împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
CurrentLoansReceivedAndCurrentPortionOfNoncurrentLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi curente primite și partea curentă din împrumuturile pe termen lung primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor curente primite și al părții curente din împrumuturile pe termen lung primite. [Referințe: împrumuturi primite] |
||||
ifrs-full |
CurrentMaterialsAndSuppliesToBeConsumedInProductionProcessOrRenderingServices |
Monetary, instant, debit |
label |
Materiale și furnituri curente care vor fi consumate în procesul de producție sau de prestare de servicii |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea materialelor și a furniturilor care vor fi consumate în procesul de producție sau de prestare de servicii. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentMember |
Member |
label |
Curent [member] |
IFRS 7.35N exemplu, IFRS 7.IG20D exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp curent. |
||||
ifrs-full |
CurrentNaturalGas |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de gaze naturale |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea hidrocarburilor gazoase prezente în stare naturală. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentNoncashAssetsPledgedAsCollateralForWhichTransfereeHasRightByContractOrCustomToSellOrRepledgeCollateral |
Monetary, instant, debit |
label |
Active nemonetare curente constituite drept garanții reale pentru care entitatea căreia i se transferă activul are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau regaja garanția reală |
IFRS 9.3.2.23 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor nemonetare curente constituite drept garanții reale (cum ar fi instrumentele de datorie sau de capitaluri proprii) oferite unei entități căreia i se transferă activul, pentru care entitatea căreia i se transferă activul are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau regaja garanția reală. |
||||
ifrs-full |
CurrentNotesAndDebenturesIssuedAndCurrentPortionOfNoncurrentNotesAndDebenturesIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Efecte comerciale și titluri de creanță negarantate curente emise și partea curentă din efectele comerciale și titlurile de creanță negarantate pe termen lung emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul efectelor comerciale și al titlurilor de creanță negarantate curente emise, precum și al părții curente din efectele comerciale și titlurile de creanță negarantate pe termen lung emise. [Referințe: efecte comerciale și titluri de creanță negarantate emise] |
||||
ifrs-full |
CurrentOreStockpiles |
Monetary, instant, debit |
label |
Rezerve curente de minereuri |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea rezervelor de minereuri. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentPackagingAndStorageMaterials |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de materiale de ambalare și depozitare |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea materialelor de ambalare și depozitare. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
CurrentPayablesForPurchaseOfEnergy |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente privind achiziționarea de energie |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente privind achiziționarea de energie. [Referințe: datorii privind achiziționarea de energie] |
||||
ifrs-full |
CurrentPayablesForPurchaseOfNoncurrentAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente privind achiziționarea de active imobilizate |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente privind achiziționarea de active imobilizate. [Referințe: datorii privind achiziționarea de active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
CurrentPayablesOnSocialSecurityAndTaxesOtherThanIncomeTax |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente privind asigurările sociale și alte impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente privind asigurările sociale și al altor impozite decât impozitul pe profit. [Referințe: datorii privind asigurările sociale și alte impozite decât impozitul pe profit] |
||||
ifrs-full |
CurrentPetroleumAndPetrochemicalProducts |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de petrol și produse petrochimice |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea produselor derivate din țiței brut și gaze naturale. [Referințe: stocul curent de țiței brut; stocul curent de gaze naturale] |
||||
ifrs-full |
CurrentPortionOfLongtermBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea curentă din împrumuturile pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Partea curentă din împrumuturile pe termen lung. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
CurrentPrepaidExpenses |
Monetary, instant, debit |
label |
Cheltuieli în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut ca activ circulant pentru cheltuielile efectuate înainte de perioada în care beneficiile economice vor fi realizate. |
||||
ifrs-full |
CurrentPrepayments |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă |
IAS 1.78 b exemplu |
totalLabel |
Total plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă. [Referințe: plăți în avans] |
||||
ifrs-full |
CurrentPrepaymentsAbstract |
|
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentPrepaymentsAndCurrentAccruedIncomeIncludingCurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și venituri angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și venituri angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și al veniturilor angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte [Referințe: plăți în avans; venituri angajate, inclusiv activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentPrepaymentsAndCurrentAccruedIncomeIncludingCurrentContractAssetsAbstract |
|
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și venituri angajate curente, inclusiv activele circulante din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentPrepaymentsAndCurrentAccruedIncomeOtherThanCurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și venituri angajate curente, altele decât activele circulante din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și venituri angajate curente, altele decât activele circulante din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și al veniturilor angajate curente, altele decât activele circulante din contracte [Referințe: plăți în avans; venituri angajate, altele decât activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
CurrentPrepaymentsAndCurrentAccruedIncomeOtherThanCurrentContractAssetsAbstract |
|
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și venituri angajate curente, altele decât activele circulante din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentPrepaymentsAndOtherCurrentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și alte active circulante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul plăților în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă și al altor active circulante. [Referințe: alte active circulante; plăți în avans trecute la cheltuieli în perioada curentă] |
||||
ifrs-full |
CurrentProgrammingAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active de programare informatică circulante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor de programare informatică circulante. [Referințe: active de programare informatică] |
||||
ifrs-full |
CurrentProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioane curente |
IAS 1.54 l Prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total provizioane curente |
||||
documentation |
Cuantumul provizioanelor curente, inclusiv provizioanele pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
CurrentProvisionsAbstract |
|
label |
Provizioane curente [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentProvisionsForEmployeeBenefits |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioane curente pentru beneficiile angajaților |
IAS 1.78 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul provizioanelor curente pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane pentru beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
CurrentRawMaterialsAndCurrentProductionSupplies |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de materii prime și furnituri de producție |
IAS 2.37 practică comună |
totalLabel |
Total stoc curent de materii prime și furnituri de producție |
||||
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea stocului curent de materii prime și furnituri de producție. [Referințe: stocul curent de furnituri de producție; stocul curent de materii prime] |
||||
ifrs-full |
CurrentRawMaterialsAndCurrentProductionSuppliesAbstract |
|
label |
Stocul curent de materii prime și furnituri de producție [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentReceivablesDueFromAssociates |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente datorate de entitățile asociate |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente datorate de entitățile asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
CurrentReceivablesDueFromJointVentures |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente datorate de asocieri în participație |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente datorate de asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
CurrentReceivablesFromContractsWithCustomers |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente din contractele cu clienții |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente din contractele cu clienții. [Referințe: creanțe din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
CurrentReceivablesFromRentalOfProperties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente din închirierea de proprietăți |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente din închirierea de proprietăți. [Referințe: creanțe din închirierea de proprietăți] |
||||
ifrs-full |
CurrentReceivablesFromSaleOfProperties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente din vânzarea de proprietăți |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente din vânzarea de proprietăți. [Referințe: creanțe din vânzarea de proprietăți] |
||||
ifrs-full |
CurrentReceivablesFromTaxesOtherThanIncomeTax |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente din alte impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente din alte impozite decât impozitul pe profit. [Referințe: creanțe din alte impozite decât impozitul pe profit] |
||||
ifrs-full |
CurrentRecognisedAssetsDefinedBenefitPlan |
Monetary, instant, debit |
label |
Activul net privind beneficiul determinat curent |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activului net privind beneficiul determinat curent. [Referințe: activul net privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
CurrentRecognisedLiabilitiesDefinedBenefitPlan |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria netă privind beneficiul determinat curentă |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriei nete privind beneficiul determinat curente. [Referințe: datoria netă privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
CurrentRefundsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion curent pentru rambursări |
IAS 37 – Exemplu 4 Politica de rambursare (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului curent pentru rambursări. [Referințe: provizion pentru rambursări] |
||||
ifrs-full |
CurrentRestrictedCashAndCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerarul și echivalentele de numerar curente supuse unei restricții |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar curente supuse unei restricții. [Referințe: numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții] |
||||
ifrs-full |
CurrentRetentionPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente privind reținerile |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente privind reținerile. [Referințe: datorii privind reținerile] |
||||
ifrs-full |
CurrentSecuredBankLoansReceivedAndCurrentPortionOfNoncurrentSecuredBankLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi bancare curente garantate primite și partea curentă din împrumuturile bancare pe termen lung garantate primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor bancare curente garantate primite și al părții curente din împrumuturile bancare pe termen lung garantate primite. [Referințe: împrumuturi bancare garantate primite] |
||||
ifrs-full |
CurrentServiceCostDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul serviciului curent, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cheltuielile aferente serviciilor prestate de angajați în perioada curentă care decurg din planurile de beneficii determinate. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate] [În opoziție cu: creșterea datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului curent] |
||||
ifrs-full |
CurrentServiceCostNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului curent |
IAS 19.141 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat care rezultă din costul serviciului prestat de angajat în perioada curentă. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe privind impozitul curent |
IAS 1.54 n prezentarea informaților |
documentation |
Surplusul plătit pentru impozitul curent cu privire la perioada curentă și cele precedente față de suma datorată pentru perioadele respective. Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil (recuperabil) pentru profitul impozabil (pierderea fiscală) pe o perioadă. |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxAssetsCurrent |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe privind impozitul curent, curente |
IAS 1.54 n prezentarea informaților |
documentation |
Cuantumul curent al creanțelor privind impozitul curent. [Referințe: creanțe privind impozitul curent] |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxAssetsNoncurrent |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe privind impozitul curent, pe termen lung |
IAS 1.54 n prezentarea informaților |
documentation |
Cuantumul pe termen lung al creanțelor privind impozitul curent. [Referințe: creanțe privind impozitul curent] |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxExpenseIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent |
IAS 12.80 a exemplu |
documentation |
Valoarea impozitului pe profit plătibil (recuperabil) pentru profitul impozabil (pierderea fiscală) pe o perioadă. |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxExpenseIncomeAndAdjustmentsForCurrentTaxOfPriorPeriods |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent și ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare |
IAS 12.80 practică comună |
totalLabel |
Total cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent și ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul curent și al ajustărilor pentru impozitul curent din perioadele anterioare. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent; ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare] |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxExpenseIncomeAndAdjustmentsForCurrentTaxOfPriorPeriodsAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent și ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare [abstract] |
|
ifrs-full |
CurrentTaxExpenseIncomeRelatedToPillarTwoIncomeTaxes |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent, legate de impozitele pe profit bazate pe pilonul doi |
IAS 12.88B prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul curent legate de impozitele pe profit bazate pe pilonul doi |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii privind impozitul curent |
IAS 1.54 n prezentarea informaților |
documentation |
Cuantumul impozitului curent al perioadei curente și al perioadelor anterioare în limita sumei neplătite. Impozitul curent este valoarea impozitului pe profit plătibil (recuperabil) pentru profitul impozabil (pierderea fiscală) pe o perioadă. |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxLiabilitiesCurrent |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii privind impozitul curent, curente |
IAS 1.54 n prezentarea informaților |
documentation |
Cuantumul curent al datoriilor privind impozitul curent. [Referințe: datorii privind impozitul curent] |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxLiabilitiesNoncurrent |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii privind impozitul curent, pe termen lung |
IAS 1.54 n prezentarea informaților |
documentation |
Cuantumul pe termen lung al datoriilor privind impozitul curent. [Referințe: datorii privind impozitul curent] |
||||
ifrs-full |
CurrentTaxRelatingToItemsChargedOrCreditedDirectlyToEquity |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul curent aferent elementelor creditate (debitate) direct în capitalurile proprii |
IAS 12.81 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul impozitului curent aferent elementelor specifice care sunt debitate sau creditate direct în capitalurile proprii, de exemplu: (a) o ajustare a soldului inițial al rezultatului reportat provenită fie dintr-o modificare a politicii contabile ce este aplicată retrospectiv, fie din corectarea unei erori și (b) sumele apărute odată cu recunoașterea inițială a componentei de capitaluri proprii a unui instrument financiar compus. [Referințe: rezultatul reportat; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
CurrentTradeReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe comerciale curente |
IAS 1.68 exemplu, IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul creanțelor comerciale curente. [Referințe: creanțe comerciale] |
||||
ifrs-full |
CurrentUnsecuredBankLoansReceivedAndCurrentPortionOfNoncurrentUnsecuredBankLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi bancare curente negarantate primite și partea curentă din împrumuturile bancare pe termen lung negarantate primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor bancare curente negarantate primite și al părții curente din împrumuturile bancare pe termen lung primite. [Referințe: împrumuturi bancare negarantate primite] |
||||
ifrs-full |
CurrentValueAddedTaxPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente privind taxa pe valoarea adăugată |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente privind taxa pe valoarea adăugată. [Referințe: datorii privind taxa pe valoarea adăugată] |
||||
ifrs-full |
CurrentValueAddedTaxReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente aferente taxei pe valoarea adăugată |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente aferente taxei pe valoarea adăugată. [Referințe: creanțe aferente taxei pe valoarea adăugată] |
||||
ifrs-full |
CurrentWarrantLiability |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria curentă din warrante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente din warrante. [Referințe: datorie din warrante] |
||||
ifrs-full |
CustomerrelatedIntangibleAssetsMember |
Member |
label |
Imobilizări necorporale legate de clienți [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în active legate de clienți. Astfel de active pot include liste de clienți, comenzi sau lucrări nefinalizate, contracte cu clienții și relații conexe cu clienții, precum și relații necontractuale cu clienții. |
||||
ifrs-full |
CustomerrelatedIntangibleAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale legate de clienți recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru imobilizările necorporale legate de clienți dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: imobilizări necorporale legate de clienți [member]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DateAsAtWhichEntityPlansToApplyNewIFRSInitially |
Date |
label |
Data la care entitatea planifică să aplice pentru prima oară noul IFRS |
IAS 8.31 d exemplu |
documentation |
Data la care entitatea planifică să aplice un IFRS nou care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
DateByWhichApplicationOfNewIFRSIsRequired |
Date |
label |
Data până la care se impune aplicarea noului IFRS |
IAS 8.31 c exemplu |
documentation |
Data până la care entitatea are obligația să aplice un IFRS nou care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
DatedSubordinatedLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii subordonate cu dată de rambursare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor subordonate care au o anumită dată de rambursare. [Referințe: datorii subordonate] |
||||
ifrs-full |
DateOfAcquisition2013 |
Date |
label |
Data achiziției |
IFRS 3.B64 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Data la care dobânditorul obține controlul asupra entității dobândite într-o combinare de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
DateOfAuthorisationForIssueOfFinancialStatements2013 |
Date |
label |
Data autorizării publicării situațiilor financiare |
IAS 10.17 prezentarea informațiilor |
documentation |
Data la care este autorizată publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DateOfEndOfReportingPeriod2013 |
Date |
label |
Data încheierii perioadei de raportare |
IAS 1.51 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Data la care se încheie perioada de raportare. |
||||
ifrs-full |
DateOfEndOfReportingPeriodOfFinancialStatementsOfAssociate |
Date |
label |
Data încheierii perioadei de raportare a situațiilor financiare ale entității asociate |
IFRS 12.22 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Data la care se încheie perioada de raportare pentru situațiile financiare ale unei entități asociate. |
||||
ifrs-full |
DateOfEndOfReportingPeriodOfFinancialStatementsOfJointVenture2013 |
Date |
label |
Data încheierii perioadei de raportare a situațiilor financiare ale asocierii în participație |
IFRS 12.22 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Data la care se încheie perioada de raportare pentru situațiile financiare ale unei asocieri în participație. |
||||
ifrs-full |
DateOfEndOfReportingPeriodOfFinancialStatementsOfSubsidiary |
Date |
label |
Data încheierii perioadei de raportare a situațiilor financiare ale filialei |
IFRS 12.11 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Data la care se încheie perioada de raportare pentru situațiile financiare ale unei filiale. |
||||
ifrs-full |
DateOfGrantOfSharebasedPaymentArrangement |
Text |
label |
Data acordării angajamentului de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a exemplu, IFRS 2.IG23 exemplu |
documentation |
Data la care se acordă angajamentul de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DateOfReclassificationOfFinancialAssetsDueToChangeInBusinessModel |
Date |
label |
Data reclasificării activelor financiare ca urmare a modificării modelului de afaceri |
IFRS 7.12B a prezentarea informațiilor |
documentation |
Data reclasificării activelor financiare ca urmare a modificării modelului de afaceri al entității pentru gestionarea activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 c exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care instrumentele reprezentând datorii (și nu capitaluri proprii) contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie deținute |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total instrumente de datorie deținute |
||||
documentation |
Cuantumul instrumentelor deținute de entitate care reprezintă îndatorare, inclusiv al instrumentelor denumite titluri de creanță. |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsHeldAbstract |
|
label |
Instrumente de datorie deținute [abstract] |
|
ifrs-full |
DebtInstrumentsHeldAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie deținute la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor care reprezintă îndatorare deținute de entitate la costul amortizat. [Referințe: instrumente de datorie deținute; active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsHeldAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie deținute, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor care reprezintă îndatorare deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: instrumente de datorie deținute; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsHeldAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueOtherThanThoseClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie deținute, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor deținute de entitate care reprezintă îndatorare și care sunt evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: instrumente de datorie deținute; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsHeldMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie deținute, evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor deținute de entitate care reprezintă îndatorare și care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: instrumente de datorie deținute; active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsIssuedAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Instrumente de datorie emise la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor emise de entitate care reprezintă îndatorare la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsIssuedAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, instant, credit |
label |
Instrumente de datorie emise, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor emise de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care reprezintă îndatorare și care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
DebtInstrumentsPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Instrumente de datorie, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 c practică comună |
documentation |
Procentul cu care instrumentele reprezentând datorii (și nu capitaluri proprii) contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: instrumente de datorie, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
DebtSecurities |
Monetary, instant, credit |
label |
Instrumente de datorie emise |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor emise de către entitate care reprezintă îndatorare. |
||||
ifrs-full |
DebtSecuritiesMember |
Member |
label |
Titluri de creanță [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele deținute de entitate care reprezintă îndatorare. |
||||
ifrs-full |
DecreaseDueToHarvestBiologicalAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere datorată recoltării, active biologice |
IAS 41.50 d prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere datorată recoltării, active biologice |
||||
documentation |
Reducerea activelor biologice provocată de separarea produselor agricole de active sau încetarea proceselor vitale ale activelor. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DecreaseIncreaseThroughTaxOnSharebasedPaymentTransactions |
Monetary, duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) prin impozitul pe tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Reducerea (creșterea) capitalurilor proprii ca urmare a impozitului pe tranzacțiile în care entitatea: (a) primește bunuri sau servicii de la furnizorul acestora (inclusiv de la un angajat) într-un angajament de plată pe bază de acțiuni sau (b) are obligația de a deconta tranzacția cu furnizorul într-un angajament de plată pe bază de acțiuni atunci când o altă entitate din grup primește respectivele bunuri sau servicii. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, active |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a activelor ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, debit |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a datoriilor ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a activelor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a activelor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Reducerea evaluării valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul reducerii evaluării valorii juste a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughBalancesRecoveredInCurrentPeriodRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin soldurile recuperate în perioada curentă, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (ii) exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin soldurile recuperate în perioada curentă, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Reducerea soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a soldurilor recuperate în perioada curentă. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughBalancesReversedInCurrentPeriodRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducere prin soldurile reluate în perioada curentă, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (ii) exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin soldurile reluate în perioada curentă, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Reducerea soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a soldurilor reluate în perioada curentă. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughBenefitsPaidReimbursementRightsAtFairValue |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducerea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a beneficiilor plătite |
IAS 19.141 g prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducerea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a beneficiilor plătite |
||||
documentation |
Reducerea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a beneficiilor plătite. [Referințe: drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSaleBiologicalAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, active biologice |
IAS 41.50 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, active biologice |
||||
documentation |
Reducerea activelor biologice prin clasificarea lor drept deținute în vederea vânzării sau prin includerea lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; active biologice] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSaleGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținut în vederea vânzării, fond comercial |
IFRS 3.B67 d (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținut în vederea vânzării, fond comercial |
||||
documentation |
Reducerea fondului comercial ca urmare a clasificării sale ca fiind deținut în vederea vânzării. [Referințe: fond comercial; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSaleIntangibleAssetsAndGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e (ii) practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a clasificării lor drept deținute în vederea vânzării sau a includerii lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSaleIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a clasificării lor drept deținute în vederea vânzării sau a includerii lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSaleInvestmentProperty |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, investiții imobiliare |
IAS 40.76 c prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, investiții imobiliare |
||||
documentation |
Reducerea investițiilor imobiliare prin clasificarea lor drept deținute în vederea vânzării sau prin includerea lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; imobilizări corporale; investiții imobiliare; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSalePropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări corporale |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale prin clasificarea lor drept deținute în vederea vânzării sau prin includerea lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; imobilizări corporale; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSalePropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, prin clasificarea lor drept deținute în vederea vânzării sau prin includerea lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughClassifiedAsHeldForSaleRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin clasificarea drept deținute în vederea vânzării, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea activelor aferente dreptului de utilizare prin clasificarea lor drept deținute în vederea vânzării sau prin includerea lor într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; active aferente dreptului de utilizare; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughDerecognitionExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducere prin derecunoaștere, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I c exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin derecunoaștere, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
||||
documentation |
Reducerea expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a derecunoașterii. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughDerecognitionFinancialAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin derecunoaștere, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I c exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin derecunoaștere, active financiare |
||||
documentation |
Reducerea activelor financiare ca urmare a derecunoașterii. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughDisposalsRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducere prin cedări, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin cedări, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Reducerea soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a cedărilor. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughDisposalsRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin cedări, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin cedări, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Reducerea soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a cedărilor. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughImpairmentContractAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Reducere prin depreciere, active din contracte |
IFRS 15.118 c exemplu |
documentation |
Reducerea activelor din contracte ca urmare a deprecierii. [Referințe: active din contracte; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughImpairmentLossesAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlows |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin pierderi din depreciere, active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
IFRS 17.105B prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere prin pierderi din depreciere, active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
||||
documentation |
Reducerea activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor care rezultă din pierderile din depreciere recunoscute în cursul perioadei. [Referințe: contracte de asigurare [domain]; active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughImpairmentsRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin deprecieri, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin deprecieri, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Reducerea soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a deprecierilor. [Referințe: pierdere din depreciere; solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryIntangibleAssetsAndGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryOtherProvisions |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, alte provizioane |
IAS 37.84 practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, alte provizioane |
||||
documentation |
Reducerea altor provizioane ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări corporale |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin pierderea controlului asupra unei filiale, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughPerformanceObligationBeingSatisfiedContractLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Reducere prin îndeplinirea obligației de executare, datorii din contracte |
IFRS 15.118 e exemplu |
documentation |
Reducerea datoriilor din contracte ca urmare a îndeplinirii obligației de executare. [Referințe: datorii din contracte; obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughRightToConsiderationBecomingUnconditionalContractAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Reducere prin faptul că dreptul la o contraprestație devine necondiționat, active din contracte |
IFRS 15.118 d exemplu |
documentation |
Reducerea activelor din contracte ca urmare a faptului că dreptul la o contraprestație devine necondiționat. [Referințe: active din contracte] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughTransferToLiabilitiesIncludedInDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleOtherProvisions |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducere prin transferul la datoriile incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, alte provizioane |
IAS 37.84 practică comună |
negatedLabel |
Reducere prin transferul la datoriile incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării, alte provizioane |
||||
documentation |
Reducerea altor provizioane ca urmare a transferului provizioanelor respective la datoriile incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: alte provizioane; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DecreaseThroughWriteoffFinancialAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducere prin scoaterea în afara bilanțului, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I c exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
negatedLabel |
Reducere prin scoaterea în afara bilanțului, active financiare |
||||
documentation |
Reducerea activelor financiare ca urmare a scoaterii în afara bilanțului. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DeductibleTemporaryDifferencesForWhichNoDeferredTaxAssetIsRecognised |
Monetary, instant |
label |
Diferențe temporare deductibile pentru care nu este recunoscută nicio creanță privind impozitul amânat |
IAS 12.81 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul diferențelor temporare deductibile pentru care nu este recunoscută nicio creanță privind impozitul amânat în situația poziției financiare. [Referințe: diferențe temporare [member]] |
||||
ifrs-full |
DeemedCostOfInvestmentsForWhichDeemedCostIsFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Costul presupus agregat al investițiilor pentru care costul presupus reprezintă valoarea justă |
IFRS 1.31 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul costului presupus agregat al investițiilor în filiale, asocieri în participație sau entități asociate pentru care costul presupus reprezintă valoarea justă în primele situații financiare întocmite în conformitate cu IFRS ale entității. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; totalul pentru toate filialele [member]; investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DeemedCostOfInvestmentsForWhichDeemedCostIsPreviousGAAPCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Costul presupus agregat al investițiilor pentru care costul presupus reprezintă valoarea contabilă calculată în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare |
IFRS 1.31 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul costului presupus agregat al investițiilor în filiale, asocieri în participație sau entități asociate pentru care costul presupus reprezintă valoarea contabilă calculată în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare în primele situații financiare întocmite în conformitate cu IFRS ale entității. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; valoare contabilă [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; GAAP anterioare [member]; totalul pentru toate filialele [member]; investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DefaultFinancialStatementsDateMember |
Member [default] |
label |
Data implicită a situațiilor financiare [member] |
IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Data creării” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
DefaultWasRemediedOrTermsOfLoansPayableWereRenegotiatedBeforeFinancialStatementsWereAuthorisedForIssue |
True/False |
label |
Obligația neîndeplinită a fost remediată sau au fost renegociați termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare. |
IFRS 7.18 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă neîndeplinirea unei obligații aferente împrumuturilor de plată a fost remediată sau dacă au fost renegociați termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DeferredIncomeIncludingContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor care reprezintă venituri care au fost primite (sau sunt exigibile), dar nu au fost încasate încă, inclusiv datoriile din contracte. [Referințe: datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
DeferredIncomeIncludingContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
DeferredIncomeIncludingContractLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte, recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedTotalLabel |
Total venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte, recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru veniturile înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte, asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredIncomeIncludingContractLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDateAbstract |
|
label |
Venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte, recunoscute la data achiziției [abstract] |
|
ifrs-full |
DeferredIncomeOtherThanContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor care reprezintă venituri care au fost primite (sau sunt exigibile), dar nu au fost încasate încă, altele decât datoriile din contracte. [Referințe: datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
DeferredIncomeOtherThanContractLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte, recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte, recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru veniturile înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte, asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxAssetAssociatedWithRegulatoryDeferralAccountBalances |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanța privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.24 prezentarea informațiilor, IFRS 14.B11 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creanței privind impozitul amânat legate de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe privind impozitul amânat |
IAS 12.81 g (i) prezentarea informațiilor, IAS 1.54 o prezentarea informațiilor, IAS 1.56 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creanțe privind impozitul amânat |
||||
documentation |
Cuantumurile impozitului pe profit, recuperabile în perioadele contabile viitoare, cu privire la: (a) diferențele temporare deductibile; (b) reportarea pierderilor fiscale neutilizate și (c) reportarea creditelor fiscale neutilizate. [Referințe: diferențe temporare [member]; credite fiscale neutilizate [member]; pierderi fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxAssetsAndLiabilitiesAbstract |
|
label |
Creanțe și datorii privind impozitul amânat [abstract] |
|
ifrs-full |
DeferredTaxAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe privind impozitul amânat recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru creanțele privind impozitul amânat dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxAssetWhenUtilisationIsDependentOnFutureTaxableProfitsInExcessOfProfitsFromReversalOfTaxableTemporaryDifferencesAndEntityHasSufferedLossInJurisdictionToWhichDeferredTaxAssetRelates |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanța privind impozitul amânat atunci când utilizarea acesteia depinde de profiturile impozabile viitoare a căror valoare este mai mare decât cea a profiturilor apărute în urma reluării diferențelor temporare impozabile și când entitatea a suferit o pierdere în jurisdicția căreia îi este aferentă creanța privind impozitul amânat |
IAS 12.82 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creanței privind impozitul amânat atunci când: (a) utilizarea creanței privind impozitul amânat depinde de profiturile impozabile viitoare a căror valoare este mai mare decât cea a profiturilor apărute în urma reluării diferențelor temporare impozabile existente și (b) entitatea a suferit o pierdere fie în perioada curentă, fie în cea precedentă în jurisdicția fiscală căreia îi este aferentă creanța privind impozitul amânat. [Referințe: diferențe temporare [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxExpenseArisingFromWritedownOrReversalOfWritedownOfDeferredTaxAsset |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuiala cu impozitul amânat apărută din reducerea valorică sau reluarea unei reduceri a creanței privind impozitul amânat |
IAS 12.80 g exemplu |
documentation |
Cuantumul cheltuielii cu impozitul amânat apărute din reducerea valorică sau reluarea unei reduceri anterioare a unei creanțe privind impozitul amânat. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxExpenseIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat |
IAS 12.81 g (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu impozitul (veniturilor din impozit) aferente modificărilor datoriilor privind impozitul amânat și ale creanțelor privind impozitul amânat. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; datorii privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxExpenseIncomeAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat [abstract] |
|
ifrs-full |
DeferredTaxExpenseIncomeRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 12.81 g (ii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu impozitul (veniturilor din impozit) aferente modificărilor datoriilor privind impozitul amânat și ale creanțelor privind impozitul amânat, recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat; datorii privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxExpenseIncomeRelatingToOriginationAndReversalOfTemporaryDifferences |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat aferente înregistrării inițiale și reluării diferențelor temporare |
IAS 12.80 c exemplu |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul amânat aferente creării sau reluării diferențelor temporare. [Referințe: diferențe temporare [member]; cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxExpenseIncomeRelatingToTaxRateChangesOrImpositionOfNewTaxes |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat aferente modificărilor ratelor de impozitare sau impunerii unor noi impozite |
IAS 12.80 d exemplu |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul amânat aferente modificărilor ratelor de impozitare sau impunerii unor noi impozite. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii privind impozitul amânat |
IAS 12.81 g (i) prezentarea informațiilor, IAS 1.54 o prezentarea informațiilor, IAS 1.56 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumurile impozitului pe profit plătibile în perioadele contabile viitoare cu privire la diferențele temporare impozabile. [Referințe: diferențe temporare [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii privind impozitul amânat recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Datorii privind impozitul amânat recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru datoriile privind impozitul amânat asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii privind impozitul amânat; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxLiabilityAsset |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria (creanța) privind impozitul amânat |
IAS 12.81 g (i) prezentarea informațiilor |
netLabel |
Datoria (creanța) netă privind impozitul amânat |
||||
periodEndLabel |
Datoria (creanța) privind impozitul amânat la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datoria (creanța) privind impozitul amânat la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor sau al creanțelor privind impozitul amânat. [Referințe: datorii privind impozitul amânat; creanțe privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxLiabilityAssociatedWithRegulatoryDeferralAccountBalances |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.24 prezentarea informațiilor, IFRS 14.B11 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriei privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: datorii privind impozitul amânat; soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DeferredTaxRelatingToItemsChargedOrCreditedDirectlyToEquity |
Monetary, duration |
label |
Impozitul amânat aferent elementelor creditate (debitate) direct în capitalurile proprii |
IAS 12.81 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului amânat aferent elementelor creditate (debitate) direct în capitalurile proprii. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DefinedBenefitObligationAtPresentValue |
(Monetary), instant, credit |
label |
Obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată |
IAS 19.57 a practică comună |
negatedLabel |
Obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată |
||||
documentation |
Valoarea actualizată, fără deducerea valorii vreunui activ al planului, a plăților viitoare preconizate necesare pentru decontarea obligației care rezultă din serviciul prestat de angajat în perioada curentă și în perioadele anterioare. [Referințe: activele planului, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
DefinedBenefitPlansAxis |
Axis |
label |
Planuri de beneficii determinate [axis] |
IAS 19.138 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
DefinedBenefitPlansDomain |
Domain [default] |
label |
Planuri de beneficii determinate [domain] |
IAS 19.138 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii postangajare, altele decât planurile de contribuții determinate. Planurile de contribuții determinate sunt planuri de beneficii postangajare în baza cărora o entitate plătește contribuții fixe către o entitate separată (un fond) și nu are nicio obligație legală sau implicită de a plăti contribuții suplimentare dacă fondul nu deține suficiente active pentru a plăti toate beneficiile angajaților aferente serviciilor prestate de angajați în perioada curentă sau în perioadele anterioare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Planuri de beneficii determinate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
DefinedBenefitPlansOtherThanMultiemployerPlansStatePlansAndPlansThatShareRisksBetweenEntitiesUnderCommonControlMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate, altele decât planurile cu mai mulți angajatori, planurile de stat și planurile care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun [member] |
IAS 19.138 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate, altele decât planurile cu mai mulți angajatori, planurile de stat și planurile care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DefinedBenefitPlansThatShareRisksBetweenEntitiesUnderCommonControlMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun [member] |
IAS 19.149 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun, cum ar fi o societate-mamă și filialele sale. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; totalul pentru toate filialele [member]; societate-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
DepartureFromRequirementOfIFRSAxis |
Axis |
label |
Abatere de la cerințele IFRS [axis] |
IAS 1.20 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
DepositLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite atrase |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
DepositsAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase deținute de entitate evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
DepositsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
DepositsAtFairValueThroughProfitOrLossThatMeetDefinitionOfHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DepositsFromBanks |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la bănci |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor de la bănci deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
DepositsFromBanksAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la bănci evaluate la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase de la bănci deținute de entitate, evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
DepositsFromBanksAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la bănci evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase de la bănci deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
DepositsFromBanksAtFairValueThroughProfitOrLossThatMeetDefinitionOfHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la bănci evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase de la bănci deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DepositsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la clienți |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total depozite de la clienți |
||||
documentation |
Cuantumul depozitelor de la clienți deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
DepositsFromCustomersAbstract |
|
label |
Depozite de la clienți [abstract] |
|
ifrs-full |
DepositsFromCustomersAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la clienți evaluate la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase de la clienți deținute de entitate, evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
DepositsFromCustomersAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la clienți evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase de la clienți deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
DepositsFromCustomersAtFairValueThroughProfitOrLossThatMeetDefinitionOfHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite de la clienți evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor atrase de la clienți deținute de entitate, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DepreciationAmortisationAndImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Deprecierea, amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total depreciere, amortizare și pierdere din depreciere (reluare a pierderii din depreciere) recunoscute în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu deprecierea, amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
DepreciationAmortisationAndImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossAbstract |
|
label |
Deprecierea, amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscute în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
DepreciationAndAmortisationExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu deprecierea și amortizarea |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.104 prezentarea informațiilor, IAS 1.99 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B13 d prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 e prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli cu deprecierea și amortizarea |
||||
totalLabel |
Total cheltuieli cu deprecierea și amortizarea |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu deprecierea și amortizarea. Deprecierea și amortizarea constituie alocări sistematice ale valorilor amortizabile ale activelor de-a lungul duratei lor de viață utilă. |
||||
ifrs-full |
DepreciationAndAmortisationExpenseAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu deprecierea și amortizarea [abstract] |
|
ifrs-full |
DepreciationBiologicalAssets |
(Monetary), duration |
label |
Amortizare, active biologice |
IAS 41.55 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Amortizare, active biologice |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul amortizării recunoscute pentru activele biologice. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; active biologice] |
||||
ifrs-full |
DepreciationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de amortizare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor de amortizare. Amortizarea imobilizărilor corporale este alocarea sistematică a valorii amortizabile a imobilizărilor necorporale de-a lungul duratei lor de viață utilă. |
||||
ifrs-full |
DepreciationInvestmentProperty |
(Monetary), duration |
label |
Amortizare, investiții imobiliare |
IAS 40.76 prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Amortizare, investiții imobiliare |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul amortizării recunoscute pentru investițiile imobiliare. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DepreciationMethodBiologicalAssetsAtCost |
Text |
label |
Metoda de amortizare, active biologice, evaluate la cost |
IAS 41.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Metoda de amortizare utilizată pentru activele biologice evaluate la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DepreciationMethodBiologicalAssetsAtCostCategorical |
List |
label |
Metoda de amortizare, active biologice, evaluate la cost, cu certitudine |
IAS 41.54 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda de amortizare utilizată pentru activele biologice evaluate la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. |
||||
ifrs-full |
DepreciationMethodInvestmentPropertyCostModel |
Text |
label |
Metoda de amortizare, investiții imobiliare, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Metoda de amortizare utilizată pentru investițiile imobiliare evaluate utilizând modelul bazat pe cost. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DepreciationMethodInvestmentPropertyCostModelCategorical |
List |
label |
Metoda de amortizare, investiții imobiliare, modelul bazat pe cost, cu certitudine |
IAS 40.79 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda de amortizare utilizată pentru investițiile imobiliare evaluate utilizând modelul bazat pe cost. |
||||
ifrs-full |
DepreciationMethodPropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Metoda de amortizare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Metoda de amortizare utilizată pentru imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DepreciationMethodPropertyPlantAndEquipmentCategorical |
List |
label |
Metoda de amortizare, imobilizări corporale, cu certitudine |
IAS 16.73 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda de amortizare utilizată pentru imobilizările corporale. |
||||
ifrs-full |
DepreciationPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration |
label |
Amortizare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (vii) prezentarea informațiilor, IAS 16.75 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Amortizare, imobilizări corporale |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul amortizării pentru imobilizările corporale. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DepreciationPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration |
label |
Amortizare, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Amortizare, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul amortizării pentru imobilizările corporale, inclusiv activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DepreciationRateBiologicalAssetsAtCost |
Percent |
label |
Rata de amortizare, active biologice, evaluate la cost |
IAS 41.54 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de amortizare utilizată pentru activele biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DepreciationRateInvestmentPropertyCostModel |
Percent |
label |
Rata de amortizare, investiții imobiliare, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de amortizare utilizată pentru investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DepreciationRatePropertyPlantAndEquipment |
Percent |
label |
Rata de amortizare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de amortizare utilizată pentru imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DepreciationRightofuseAssets |
(Monetary), duration |
label |
Amortizare, active aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.53 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Amortizare, active aferente dreptului de utilizare |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul amortizării pentru activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare derivate |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare clasificate drept instrumente derivate. [Referințe: active financiare; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialAssetsHeldForHedging |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare derivate deținute în scopuri de acoperire împotriva riscurilor |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare derivate deținute în scopuri de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: active financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialAssetsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare derivate deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare derivate; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare derivate |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare clasificate drept instrumente derivate. [Referințe: active financiare; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialLiabilitiesHeldForHedging |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare derivate deținute în scopuri de acoperire împotriva riscurilor |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare derivate deținute în scopuri de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: datorii financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialLiabilitiesHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare derivate deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare derivate deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare derivate; datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
DerivativeFinancialLiabilitiesUndiscountedCashFlows |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoriile financiare derivate, fluxuri de trezorerie neactualizate |
IFRS 7.39 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu datoriile financiare derivate. [Referințe: datorii financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
DerivativesAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente derivate, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 e exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care instrumentele derivate contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
DerivativesMember |
Member |
label |
Instrumente derivate [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu, IFRS 7.6 exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare sau alte contracte care intră sub incidența IFRS 9 și care întrunesc toate cele trei caracteristici de mai jos: (a) valoarea lor se modifică drept reacție la modificările anumitor rate ale dobânzii, prețului unui instrument financiar, prețului mărfurilor, cursurilor de schimb valutar, indicilor de preț sau ratelor, ratingului de credit sau indicelui de creditare sau ale altor variabile, cu condiția ca, în cazul unei variabile nefinanciare, aceasta să nu fie specifică unei părți contractuale (uneori denumită „de bază”); (b) nu necesită nicio investiție netă inițială sau necesită o investiție netă inițială care este mai mică decât s-ar impune pentru alte tipuri de contracte care se preconizează să aibă reacții similare la modificările factorilor pieței; (c) sunt decontate la o dată viitoare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DerivativesPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Instrumente derivate, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 e practică comună |
documentation |
Procentul cu care instrumentele derivate contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: instrumente derivate, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
DescriptionAndCarryingAmountOfIntangibleAssetsMaterialToEntity |
Text |
label |
Descrierea imobilizărilor necorporale semnificative pentru entitate |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea imobilizărilor necorporale care sunt semnificative în situațiile financiare ale entității. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionAndCarryingAmountOfIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLife |
Text |
label |
Descrierea imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată care sprijină evaluarea unei durate de viață utilă nedeterminate |
IAS 38.122 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată, care sprijină evaluarea unei durate de viață utilă nedeterminate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea contabilizării tranzacțiilor recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 l (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modalității de contabilizare de către dobânditor a unei tranzacții care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyDecisionToUseExceptionInIFRS1348Assets |
Text |
label |
Descrierea deciziei contabile de a utiliza excepția de la punctul 48 din IFRS 13, active |
IFRS 13.96 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că entitatea a luat decizia contabilă să utilizeze excepția de la punctul 48 din IFRS 13 pentru active. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyDecisionToUseExceptionInIFRS1348Liabilities |
Text |
label |
Descrierea deciziei contabile de a utiliza excepția de la punctul 48 din IFRS 13, datorii |
IFRS 13.96 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că entitatea a luat decizia contabilă să utilizeze excepția de la punctul 48 din IFRS 13 pentru datorii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForAvailableforsaleFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele financiare disponibile pentru vânzare [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.117 b practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind activele financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForBiologicalAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele biologice [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForBorrowingCostsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind costurile îndatorării [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind dobânzile și alte costuri suportate de entitate pentru împrumutarea de fonduri. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForBorrowingsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind împrumuturile [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind împrumuturile. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForBusinessCombinationsAndGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind combinările de întreprinderi și fondul comercial [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind combinările de întreprinderi și fondul comercial. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForBusinessCombinationsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind combinările de întreprinderi [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind combinările de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForCashFlowsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind fluxurile de trezorerie [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind fluxurile de trezorerie. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForCollateralExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind garanțiile reale [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind garanțiile reale. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForConstructionInProgressExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind construcția în curs [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind construcția în curs. [Referințe: construcție în curs] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForContingentLiabilitiesAndContingentAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind datoriile contingente și activele contingente [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind datoriile contingente și activele contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; descrierea naturii activelor contingente] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForCustomerAcquisitionCostsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind costurile de atragere a clienților [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind costurile legate de atragerea clienților. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForCustomerLoyaltyProgrammesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind programele de fidelizare a clienților [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind programele de fidelizare a clienților. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDecommissioningRestorationAndRehabilitationProvisionsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind provizioanele de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind provizioanele de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: provizion pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDeferredAcquisitionCostsArisingFromInsuranceContractsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind costurile de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind costurile de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDeferredIncomeTaxExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din impozite amânate [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind veniturile din impozite amânate. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDepreciationExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile de amortizare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind cheltuielile de amortizare. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDerecognitionOfFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind derecunoașterea instrumentelor financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind derecunoașterea instrumentelor financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDerivativeFinancialInstrumentsAndHedgingExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare derivate și acoperirea împotriva riscurilor [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind instrumentele financiare derivate și acoperirea împotriva riscurilor. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDerivativeFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare derivate [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind instrumentele financiare derivate. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDiscontinuedOperationsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activitățile întrerupte [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDiscountsAndRebatesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind reducerile comerciale și rabaturile [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind reducerile comerciale și rabaturile. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForDividendsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind dividendele [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind dividendele. Dividendele sunt distribuirile profiturilor către deținătorii de investiții de capital, proporțional cu partea deținută dintr-o anumită clasă de capital. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForEarningsPerShareExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind rezultatul pe acțiune [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind rezultatul pe acțiune. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForEmissionRightsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind drepturile de emisiune [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind drepturile de emisiune. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForEmployeeBenefitsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind beneficiile angajaților [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind beneficiile angajaților. Beneficiile angajaților sunt toate formele de contraprestații acordate de o entitate în schimbul serviciilor prestate de angajați sau pentru încetarea contractului de muncă. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForEnvironmentRelatedExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile legate de mediu [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind cheltuielile legate de mediu. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForExceptionalItemsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind elementele excepționale [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind elementele excepționale. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForExpensesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind cheltuielile. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForExplorationAndEvaluationExpenditures |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile de explorare și de evaluare [text block] |
IFRS 6.24 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind activele de explorare și evaluare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFairValueMeasurementExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind evaluarea la valoarea justă [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind evaluarea la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFeeAndCommissionIncomeAndExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din onorarii și comisioane și cheltuielile cu onorariile și comisioanele [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind veniturile din onorarii și comisioane și cheltuielile cu onorariile și comisioanele. [Referințe: venituri din onorarii și comisioane (cheltuieli cu onorariile și comisioanele)] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinanceCostsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind costurile financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind costurile financiare. [Referințe: costuri financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinanceIncomeAndCostsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind veniturile și costurile financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind veniturile și costurile financiare. [Referințe: venituri (costuri) financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinancialGuaranteesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind garanțiile financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind garanțiile financiare. [Referințe: garanții [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinancialInstrumentsAtFairValueThroughProfitOrLossExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind instrumentele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind instrumentele financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFinancialLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind datoriile financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind datoriile financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForForeignCurrencyTranslationExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind conversia valutară [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind conversia valutară. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFranchiseFeesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind taxele de franciză [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind taxele de franciză. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForFunctionalCurrencyExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind moneda funcțională [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind moneda mediului economic principal în care operează entitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind fondul comercial [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind fondul comercial. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForGovernmentGrants |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind subvențiile guvernamentale [text block] |
IAS 20.39 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind subvențiile guvernamentale, inclusiv metodele de prezentare adoptate în situațiile financiare. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForHedgingExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind acoperirea împotriva riscurilor [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind acoperirea împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForHeldtomaturityInvestmentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind investițiile păstrate până la scadență [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.117 b practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind investițiile păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForImpairmentOfAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind deprecierea activelor [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind deprecierea activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForImpairmentOfFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind deprecierea activelor financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind deprecierea activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForImpairmentOfNonfinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind deprecierea activelor nefinanciare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind deprecierea activelor nefinanciare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForIncomeTaxExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind impozitul pe profit [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind impozitul pe profit. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInsuranceContracts |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind contractele de asigurare și activele, datoriile, veniturile și cheltuielile aferente [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind contractele de asigurare și activele, datoriile, veniturile și cheltuielile aferente. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForIntangibleAssetsAndGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind imobilizările necorporale și fondul comercial [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind imobilizările necorporale și fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForIntangibleAssetsOtherThanGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInterestIncomeAndExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInvestmentInAssociates |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind investițiile în entități asociate [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind investițiile în entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInvestmentInAssociatesAndJointVenturesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind investițiile în entități asociate și în asocieri în participație [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind investițiile în entități asociate și în asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInvestmentPropertyExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind investițiile imobiliare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInvestmentsInJointVentures |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind investițiile în asocieri în participație [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind investițiile în asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForInvestmentsOtherThanInvestmentsAccountedForUsingEquityMethodExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForIssuedCapitalExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind capitalul emis [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind capitalul emis. [Referințe: capital emis] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForLeasesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind contractele de leasing [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind contractele de leasing. Un contract de leasing este un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăți sau serii de plăți, dreptul de a utiliza un activ pentru o perioadă stabilită de timp. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForLoansAndReceivablesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind împrumuturile și creanțele [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.117 b practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind împrumuturile și creanțele. [Referințe: împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForMeasuringInventories |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind evaluarea stocurilor [text block] |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind evaluarea stocurilor. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForMiningAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele miniere [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele miniere. [Referințe: active miniere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForMiningRightsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind drepturile de exploatare minieră [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind drepturile de exploatare minieră. [Referințe: drepturi de exploatare minieră [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleAndDiscontinuedOperationsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării și activitățile întrerupte [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării și activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForOffsettingOfFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind compensarea instrumentelor financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind compensarea instrumentelor financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForOilAndGasAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele petroliere și gaziere [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele petroliere și gaziere. [Referințe: active petroliere și gaziere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForProgrammingAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind activele de programare informatică [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind activele de programare informatică. [Referințe: active de programare informatică] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForPropertyPlantAndEquipmentExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind imobilizările corporale [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForProvisionsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind provizioanele [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind provizioanele. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForReclassificationOfFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind reclasificarea instrumentelor financiare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind reclasificarea instrumentelor financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForRecognisingDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind recunoașterea în profit sau pierdere a diferenței dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției [text block] |
IFRS 7.28 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității privind recunoașterea în profit sau în pierdere a diferenței dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru a reflecta o modificare a factorilor (inclusiv durata) de care ar ține cont participanții pe piață când ar determina valoarea activului sau a datoriei. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForRecognitionOfRevenue |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind recunoașterea veniturilor [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind recunoașterea veniturilor. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForRegulatoryDeferralAccountsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind conturile de amânare aferente activităților reglementate [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind conturile de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForReinsuranceExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind reasigurarea [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind reasigurarea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForRepairsAndMaintenanceExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind reparațiile și întreținerea [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind reparațiile și întreținerea. [Referințe: cheltuieli de reparație și întreținere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForRepurchaseAndReverseRepurchaseAgreementsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind acordurile de răscumpărare și acordurile reverse repo [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind acordurile de răscumpărare și acordurile reverse repo. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForResearchAndDevelopmentExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare. [Referințe: cheltuieli de cercetare și dezvoltare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForRestrictedCashAndCashEquivalentsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții. [Referințe: numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForSegmentReportingExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind raportarea pe segmente [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind raportarea pe segmente. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForServiceConcessionArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind acordurile de concesiune a serviciilor [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForSharebasedPaymentTransactionsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind tranzacțiile în care entitatea: (a) primește bunuri sau servicii de la furnizorul acestora (inclusiv de la un angajat) într-un angajament de plată pe bază de acțiuni sau (b) are obligația de a deconta tranzacția cu furnizorul într-un angajament de plată pe bază de acțiuni atunci când o altă entitate din grup primește respectivele bunuri sau servicii. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForStrippingCostsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind costurile de descopertă [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind costurile de îndepărtare a sterilului aferente activității de exploatare minieră. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForSubsidiariesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind filialele [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind filialele. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTaxesOtherThanIncomeTaxExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind alte impozite decât impozitul pe profit [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă privind alte impozite decât impozitul pe profit. [Referințe: cheltuieli cu alte impozite decât impozitul pe profit] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTerminationBenefits |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind compensațiile pentru încetarea contractului de muncă [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind compensațiile pentru încetarea contractului de muncă. [Referințe: cheltuieli aferente compensațiilor pentru încetarea contractului de muncă] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTradeAndOtherPayablesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind datoriile comerciale și alte datorii [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind datoriile comerciale și alte datorii. [Referințe: datorii comerciale și alte datorii] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTradeAndOtherReceivablesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind creanțele comerciale și alte creanțe [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind creanțele comerciale și alte creanțe. [Referințe: creanțe comerciale și alte creanțe] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTradingIncomeAndExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind veniturile din tranzacționare și cheltuielile cu tranzacționarea [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind veniturile din tranzacționare și cheltuielile cu tranzacționarea. [Referințe: venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTransactionsWithNoncontrollingInterestsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind tranzacțiile cu interese care nu controlează [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind tranzacțiile cu interese care nu controlează. [Referințe: interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTransactionsWithRelatedPartiesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind tranzacțiile cu părțile afiliate [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForTreasurySharesExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind acțiunile de trezorerie [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind acțiunile de trezorerie. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyForWarrantsExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind warrantele [text block] |
IAS 1.117 practică comună |
documentation |
Descrierea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă a entității privind warrantele. Warrantele sunt instrumente financiare care îi conferă deținătorului dreptul de a cumpăra acțiuni ordinare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAccountingPolicyToDetermineComponentsOfCashAndCashEquivalents |
Text block |
label |
Descrierea politicii contabile privind determinarea componentelor numerarului și a echivalentelor de numerar [text block] |
IAS 7.46 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii contabile a entității utilizată pentru determinarea componentelor numerarului și echivalentelor de numerar. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAcquiree |
Text |
label |
Descrierea entității dobândite |
IFRS 3.B64 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea întreprinderii sau a întreprinderilor asupra cărora dobânditorul obține controlul într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAcquisitionOfAssetsByAssumingDirectlyRelatedLiabilitiesOrByMeansOfLease |
Text |
label |
Descrierea achiziționării de active prin asumarea datoriilor direct aferente sau prin intermediul unui leasing |
IAS 7.44 a exemplu |
documentation |
Descrierea achiziționării fără numerar a activelor fie prin asumarea datoriilor direct aferente, fie prin intermediul unui leasing. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAcquisitionOfEntityByMeansOfEquityIssue |
Text |
label |
Descrierea achiziționării unei entități prin intermediul unei emisiuni de acțiuni |
IAS 7.44 b exemplu |
documentation |
Descrierea achiziționării fără numerar a unei entități prin intermediul unei emisiuni de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAgreedAllocationOfDeficitOrSurplusOfMultiemployerOrStatePlanOnEntitysWithdrawalFromPlan |
Text |
label |
Descrierea alocării convenite a unui deficit sau a unui surplus al unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat în momentul retragerii din plan a entității |
IAS 19.148 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricărei alocări convenite a unui deficit sau a unui surplus în momentul retragerii entității dintr-un plan de beneficii determinate cu mai mulți angajatori sau dintr-un plan de beneficii determinate de stat. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAgreedAllocationOfDeficitOrSurplusOfMultiemployerOrStatePlanOnWindupOfPlan |
Text |
label |
Descrierea alocării convenite a unui deficit sau a unui surplus al unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat în momentul lichidării planului |
IAS 19.148 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricărei alocări convenite a unui deficit sau a unui surplus în momentul lichidării unui plan de beneficii determinate cu mai mulți angajatori sau al unui plan de beneficii determinate de stat. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAmountsOfAssetsLiabilitiesEquityInterestsOrItemsOfConsiderationForWhichInitialAccountingIsIncomplete |
Text |
label |
Descrierea activelor, datoriilor, participațiilor în capitalurile proprii sau elementelor de contravaloare pentru care contabilizarea inițială este incompletă |
IFRS 3.B67 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea activelor, datoriilor, participațiilor în capitalurile proprii sau elementelor de contravaloare pentru care contabilizarea inițială a unei combinări de întreprinderi este incompletă. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAmountsOfEntitysOwnFinancialInstrumentsIncludedInFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Propriile instrumente financiare ale entității incluse în valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.143 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a propriilor instrumente financiare transferabile ale entității care sunt incluse în valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; clase de instrumente financiare [domain]; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAmountsOfOtherAssetsUsedByEntityIncludedInFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active utilizate de entitate incluse în valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.143 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a altor active utilizate de entitate care sunt incluse în valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAmountsOfPropertyOccupiedByEntityIncludedInFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Bunuri imobile ocupate de entitate incluse în valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.143 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a bunurilor imobile ocupate de entitate care sunt incluse în valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAnyOtherEntitysResponsibilitiesForGovernanceOfPlan |
Text |
label |
Descrierea tuturor celorlalte responsabilități ale entității pentru guvernanța planului |
IAS 19.139 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea responsabilităților entității pentru guvernanța unui plan de beneficii determinate pe care entitatea nu le descrie separat, de exemplu, responsabilitățile administratorilor sau membrilor consiliilor de administrație a planului. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAnyRetirementBenefitPlanTerminationTerms |
Text |
label |
Descrierea condițiilor în care un plan de pensii își poate înceta activitatea |
IAS 26.36 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea condițiilor în care un plan de pensii își poate înceta activitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfApproachUsedToDetermineDiscountRates |
Text |
label |
Descrierea abordării utilizate pentru determinarea ratelor de actualizare |
IFRS 17.117 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării utilizate pentru determinarea ratelor de actualizare atunci când se aplică IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfApproachUsedToDetermineInvestmentComponents |
Text |
label |
Descrierea abordării utilizate pentru determinarea componentelor de investiții |
IFRS 17.117 c (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării utilizate pentru determinarea componentelor de investiții atunci când se aplică IFRS 17. Componentele de investiții sunt sumele pe care o entitate trebuie să le ramburseze în temeiul unui contract de asigurare unui deținător al poliței de asigurare în toate circumstanțele, indiferent dacă se produce un eveniment asigurat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfApproachUsedToDetermineRelativeWeightingOfBenefitsProvidedByInsuranceCoverageAndInvestmentrelatedServiceInsuranceContractsWithDirectParticipationFeatures |
Text |
label |
Descrierea abordării utilizate pentru a determina ponderea relativă a beneficiilor furnizate de acoperirea asigurării și de serviciul legat de investiții, contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă |
IFRS 17.117 c (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării utilizate pentru a determina ponderea relativă a beneficiilor furnizate de acoperirea asigurării și de serviciul legat de investiții pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfApproachUsedToDetermineRelativeWeightingOfBenefitsProvidedByInsuranceCoverageAndInvestmentreturnServiceInsuranceContractsWithoutDirectParticipationFeatures |
Text |
label |
Descrierea abordării utilizate pentru a determina ponderea relativă a beneficiilor furnizate de acoperirea asigurării și de serviciul legat de randamentul investițiilor, contracte de asigurare fără caracteristici de participare directă |
IFRS 17.117 c (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării utilizate pentru a determina ponderea relativă a beneficiilor furnizate de acoperirea asigurării și de serviciul legat de randamentul investițiilor pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă. Contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă sunt contractele de asigurare care nu sunt contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfApproachUsedToDetermineRiskAdjustmentForNonfinancialRisk |
Text |
label |
Descrierea abordării utilizate pentru determinarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar |
IFRS 17.117 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării utilizate pentru determinarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar, inclusiv dacă modificările ajustării de risc pentru riscul nefinanciar sunt împărțite într-o componentă de servicii de asigurare și o componentă de finanțare legată de asigurare sau sunt prezentate integral în rezultatul serviciului de asigurare. [Referințe: ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfApproachUsedToDistinguishChangesInEstimatesOfFutureCashFlowsArisingFromExerciseOfDiscretionFromOtherChangesContractsWithoutDirectParticipationFeatures |
Text |
label |
Descrierea abordării utilizate pentru a face distincția între modificările estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare care rezultă din exercitarea puterii discreționare și alte modificări, contracte fără caracteristici de participare directă |
IFRS 17.117 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării utilizate pentru a face distincția între modificările estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare care rezultă din exercitarea puterii discreționare și alte modificări ale estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare pentru contractele fără caracteristici de participare directă. Contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă sunt contractele de asigurare care nu sunt contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfArrangementForContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssets |
Text |
label |
Descrierea angajamentelor privind contravaloarea contingentă și a angajamentelor privind activele de compensație |
IFRS 3.B64 g (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea angajamentelor privind contravaloarea contingentă și a angajamentelor privind activele de compensație. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfAssetliabilityMatchingStrategiesUsedByPlanOrEntityToManageRisk |
Text |
label |
Descrierea strategiilor de corespondență între activ și datorie pe care planul sau entitatea le utilizează pentru gestionarea riscurilor |
IAS 19.146 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea strategiilor de corespondență între activ și datorie, printre care și anuitățile sau alte tehnici, cum ar fi swap-urile pe longevitate, pe care planul de beneficii determinate sau entitatea le utilizează pentru gestionarea riscurilor. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasesOfFinancialStatementsThatHaveBeenRestatedForChangesInGeneralPurchasingPowerOfFunctionalCurrency |
Text |
label |
Descrierea bazelor pe care se întemeiază situațiile financiare care au fost retratate pentru a reflecta modificarea puterii generale de cumpărare a monedei funcționale |
IAS 29.39 b prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere din care să reiasă dacă situațiile financiare care au fost retratate pentru a reflecta modificarea puterii generale de cumpărare a monedei funcționale au la bază modelul costului istoric sau modelul costului curent pentru raportarea în cazul economiilor hiperinflaționiste. [Referințe: modelul costului [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisForDeterminingAmountOfPaymentForContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssets |
Text |
label |
Descrierea bazei de determinare a valorii plății pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație |
IFRS 3.B64 g (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de determinare a valorii plății pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisForDeterminingFinancialAssetsEligibleForRedesignationAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea bazei de determinare a activelor financiare eligibile pentru redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17 |
IFRS 17.C32 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de determinare a activelor financiare eligibile pentru redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17. Un activ financiar este eligibil numai dacă activul financiar nu este deținut în legătură cu o activitate care nu are legătură cu contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfAccountingForTransactionsBetweenReportableSegments |
Text |
label |
Descrierea bazei de contabilizare pentru tranzacțiile între segmente raportabile |
IFRS 8.27 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de contabilizare pentru tranzacțiile între segmentele raportabile ale entității. [Referințe: segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfInputsAndAssumptionsAndEstimationTechniquesUsedToDetermineWhetherCreditRiskOfFinancialInstrumentsHaveIncreasedSignificantlySinceInitialRecognition |
Text |
label |
Descrierea bazei datelor de intrare și a ipotezelor, precum și a tehnicilor de estimare utilizate pentru a determina dacă riscul de credit al instrumentelor financiare a crescut semnificativ după recunoașterea inițială |
IFRS 7.35G a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei datelor de intrare și a ipotezelor, precum și a tehnicilor de estimare utilizate pentru a determina dacă riscul de credit al instrumentelor financiare a crescut semnificativ după recunoașterea inițială. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfInputsAndAssumptionsAndEstimationTechniquesUsedToDetermineWhetherFinancialAssetIsCreditimpairedFinancialAsset |
Text |
label |
Descrierea bazei datelor de intrare și a ipotezelor, precum și a tehnicilor de estimare utilizate pentru a determina dacă un activ financiar este un activ financiar depreciat |
IFRS 7.35G a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei datelor de intrare și a ipotezelor, precum și a tehnicilor de estimare utilizate pentru a determina dacă un activ financiar este un activ financiar depreciat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfInputsAndAssumptionsAndEstimationTechniquesUsedToMeasure12monthAndLifetimeExpectedCreditLosses |
Text |
label |
Descrierea bazei datelor de intrare și a ipotezelor, precum și a tehnicilor de estimare utilizate pentru a evalua pierderile din credit preconizate pe 12 luni și pe durata de viață |
IFRS 7.35G a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei datelor de intrare și a ipotezelor, precum și a tehnicilor de estimare utilizate pentru a evalua pierderile din credit preconizate pe 12 luni și pe durata de viață. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfPreparationOfSummarisedFinancialInformationOfAssociate |
Text |
label |
Descrierea bazei de întocmire a informațiilor financiare rezumate ale unei entități asociate |
IFRS 12.B15 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de întocmire a informațiilor financiare rezumate ale unei entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfPreparationOfSummarisedFinancialInformationOfJointVenture |
Text |
label |
Descrierea bazei de întocmire a informațiilor financiare rezumate ale unei asocieri în participație |
IFRS 12.B15 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de întocmire a informațiilor financiare rezumate ale unei asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOfValuationOfAssetsAvailableForBenefits |
Text |
label |
Descrierea bazei de evaluare a activelor disponibile pentru beneficii |
IAS 26.35 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de evaluare a activelor disponibile pentru beneficii în planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOnWhichRegulatoryDeferralAccountBalancesAreRecognisedAndDerecognisedAndHowTheyAreMeasuredInitiallyAndSubsequently |
Text |
label |
Descrierea bazei de recunoaștere și derecunoaștere a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și a modului în care acestea sunt evaluate inițial și ulterior |
IFRS 14.32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de recunoaștere și derecunoaștere a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și a modului în care acestea sunt evaluate inițial și ulterior, inclusiv a modului în care soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate sunt evaluate din punctul de vedere al recuperabilității și a modului în care este alocată orice pierdere din depreciere. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisOnWhichUnitsRecoverableAmountHasBeenDetermined |
Text |
label |
Descrierea bazei de determinare a valorii recuperabile a unității |
IAS 36.134 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei conform căreia a fost determinată valoarea recuperabilă a unității (grupului de unități) generatoare de numerar (și anume, valoarea de utilizare sau valoarea justă minus costurile asociate cedării). [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisUsedToDetermineSurplusOrDeficitOfMultiemployerPlan |
Text |
label |
Descrierea bazei utilizate pentru determinarea surplusului sau deficitului unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat |
IAS 19.148 d (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei utilizate pentru determinarea unui surplus sau a unui deficit al unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat care poate afecta valoarea contribuțiilor viitoare. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBasisUsedToPrepareComparativeInformationThatDoesNotComplyWithIFRS7AndIFRS9 |
Text |
label |
Descrierea bazei utilizate pentru pregătirea informațiilor comparative care nu sunt conforme cu IFRS 7 și cu IFRS 9 |
IFRS 1.E2 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei utilizate pentru pregătirea informațiilor comparative care nu sunt conforme cu IFRS 7 și cu IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBiologicalAssets |
Text |
label |
Descrierea activelor biologice |
IAS 41.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea activelor biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBiologicalAssetsPreviouslyMeasuredAtCost |
Text |
label |
Descrierea activelor biologice evaluate anterior la cost |
IAS 41.56 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea activelor biologice evaluate anterior la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate care pot fi evaluate în mod fiabil la valoarea justă în cursul perioadei curente. [Referințe: la valoarea justă [member]; la cost [member]; active biologice; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfBiologicalAssetsWhereFairValueInformationIsUnreliable |
Text |
label |
Descrierea activelor biologice în cazul în care informațiile privind valoarea justă nu sunt fiabile |
IAS 41.54 a prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere a activelor biologice în cazul în care informațiile privind valoarea justă nu sunt fiabile și entitatea le evaluează la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. [Referințe: active biologice; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCashgeneratingUnit |
Text |
label |
Descrierea unității generatoare de numerar |
IAS 36.130 d (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea unității generatoare de numerar (de exemplu, dacă este o linie de producție, o uzină, o activitate a întreprinderii, o zonă geografică sau un segment raportabil astfel cum este definit în IFRS 8). [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangeInValuationTechniqueUsedInFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piață cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare) pentru evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangeInValuationTechniqueUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piață cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare) pentru evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangeInValuationTechniqueUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piață cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare) pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangeInValuationTechniqueUsedToMeasureFairValueLessCostsOfDisposal |
Text |
label |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiB) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste minus costurile asociate cedării. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangeOfInvestmentEntityStatus |
Text |
label |
Descrierea schimbării statutului de entitate de investiții |
IFRS 12.9B prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea schimbării statutului de entitate de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInEntitysObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingCapitalAndWhatEntityManagesAsCapital |
Text |
label |
Descrierea modificărilor survenite în obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului ale entității și a ceea ce entitatea administrează drept capital |
IAS 1.135 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor survenite în obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului ale entității și a ceea ce entitatea administrează drept capital. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInEstimationTechniquesOrSignificantAssumptionsMadeWhenApplyingImpairmentRequirementsAndReasonsForThoseChanges |
Text |
label |
Descrierea modificărilor tehnicilor de estimare sau ale ipotezelor semnificative efectuate la aplicarea cerințelor privind deprecierea și a motivelor acestor modificări |
IFRS 7.35G c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor tehnicilor de estimare sau ale ipotezelor semnificative efectuate la aplicarea cerințelor privind deprecierea și a motivelor acestor modificări. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInExposuresToRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17AndHowTheyArise |
Text |
label |
Descrierea modificărilor expunerilor la riscurile care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 și a modului în care apar acestea |
IFRS 17.124 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror modificări ale expunerilor la riscurile care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 și a modului în care apar acestea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysisForActuarialAssumptions |
Text |
label |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale |
IAS 19.145 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale semnificative. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17AndProcessesForEstimatingInputsToThoseMethods |
Text |
label |
Descrierea modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode |
IFRS 17.117 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror modificări ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInMethodsUsedToMeasureRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.124 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror modificări ale metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea modificărilor obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.124 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror modificări ale obiectivelor, politicilor și proceselor entității în materie de gestionare a riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInPlanToSellNoncurrentAssetOrDisposalGroupHeldForSale |
Text |
label |
Descrierea modificărilor planului de vânzare a activului imobilizat sau a grupului destinat cedării deținut în vederea vânzării |
IFRS 5.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptelor și a circumstanțelor care au condus la decizia de a modifica planul de vânzare a activelor imobilizate sau a grupurilor destinate cedării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesInServiceConcessionArrangement |
Text |
label |
Descrierea modificărilor survenite în acordul de concesiune a serviciilor |
SIC 29.6 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor survenite într-un acord de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfChangesToEntitysRiskManagementStrategyArisingFromEntitysExposureToFinancialInstrumentsSubjectToInterestRateBenchmarkReformExplanatory |
Text block |
label |
Descrierea modificărilor aduse strategiei entității de gestionare a riscului care decurg din expunerea entității la instrumente financiare care fac obiectul reformei indicelui de referință al ratei dobânzii [text block] |
IFRS 7.24J c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor aduse strategiei entității de gestionare a riscului care decurg din expunerea entității la instrumente financiare care fac obiectul reformei indicelui de referință al ratei dobânzii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCollateralHeldAndOtherCreditEnhancementsFinancialAssetsThatAreIndividuallyDeterminedToBeImpaired |
Text |
label |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit, active financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 b prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG29 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea naturii garanțiilor reale disponibile și a altor ameliorări ale condițiilor de credit obținute pentru activele financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCollateralHeldAsSecurityAndOtherCreditEnhancements |
Text |
label |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit și a efectului financiar al acestora raportat la valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit și a efectului financiar al acestora (de exemplu, o cuantificare a măsurii în care garanțiile reale și alte ameliorări ale condițiilor de credit reduc riscul de credit) raportat la valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă la riscul de credit. [Referințe: risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCollateralHeldAsSecurityAndOtherCreditEnhancements2014 |
Text |
label |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit |
IFRS 7.35K b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit raportat la valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă la riscul de credit. Aceasta include o descriere a naturii și a calității garanțiilor reale deținute, o explicație a oricărei modificări semnificative a calității garanțiilor reale respective sau a oricărei ameliorări a condițiilor de credit și informații referitoare la instrumentele financiare pentru care entitatea nu a recunoscut o ajustare pentru pierdere din cauza garanțiilor reale. [Referințe: risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCollateralHeldAsSecurityAndOtherCreditEnhancementsAndTheirFinancialEffectInRespectOfAmountThatBestRepresentsMaximumExposureFinancialInstrumentsToWhichImpairmentRequirementsInIFRS9AreNotApplied |
Text |
label |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit și a efectului financiar al acestora raportat la valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă, instrumentele financiare cărora nu li se aplică cerințele privind deprecierea prevăzute în IFRS 9 |
IFRS 7.36 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit și a efectului financiar al acestora (de exemplu, o cuantificare a măsurii în care garanțiile reale și alte ameliorări ale condițiilor de credit reduc riscul de credit) raportat la valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă la riscul de credit a instrumentelor financiare cărora nu li se aplică cerințele privind deprecierea prevăzute în IFRS 9. [Referințe: risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCollateralPermittedToSellOrRepledgeInAbsenceOfDefaultByOwnerOfCollateral |
Text |
label |
Descrierea termenelor și condițiilor asociate cu utilizarea garanțiilor reale ale entității care pot fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale |
IFRS 7.15 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea termenelor și condițiilor asociate cu utilizarea garanțiilor reale ale entității care pot fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfComparisonBetweenAssetsAndLiabilitiesRecognisedInRelationToStructuredEntitiesAndMaximumExposureToLossFromInterestsInStructuredEntities |
Text |
label |
Descrierea comparației între activele și datoriile recunoscute în raport cu entitățile structurate și expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate |
IFRS 12.29 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea comparației între valoarea contabilă a activelor și a datoriilor entității în raport cu interesele acesteia în entități structurate și expunerea maximă a entității la pierderi datorate acelor entități. [Referințe: valoare contabilă [member]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]; expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfComplianceWithIFRSsIfAppliedForInterimFinancialReport |
Text |
label |
Descrierea conformității cu IFRS-urile dacă se aplică pentru raportul financiar interimar |
IAS 34.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea conformității raportului financiar interimar al entității cu IFRS-urile. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCompositionOfUnderlyingItemsForContractsWithDirectParticipationFeatures |
Text |
label |
Descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă |
IFRS 17.111 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă. Contractele de asigurare cu participare directă sunt contracte de asigurare în care, la începerea contractului: (a) clauzele contractuale specifică faptul că deținătorul poliței de asigurare participă la o parte dintr-un portofoliu de elemente suport identificate în mod clar; (b) entitatea se așteaptă să plătească deținătorului poliței o sumă egală cu o parte substanțială din randamentul elementelor suport la valoarea justă și (c) entitatea se așteaptă ca o proporție substanțială din orice modificare a sumelor care trebuie plătite deținătorului poliței să varieze în funcție de modificarea valorii juste a elementelor suport. Elementele suport sunt elementele care determină unele dintre sumele plătibile unui deținător de poliță. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfConclusionWhyTransactionPriceWasNotBestEvidenceOfFairValue |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care s-a decis că prețul tranzacției nu este cea mai bună dovadă a valorii juste |
IFRS 7.28 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care entitatea a decis că prețul tranzacției nu este cea mai bună dovadă a valorii juste, inclusiv o descriere a dovezii prin care se probează valoarea justă. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfContractualAgreementOrStatedPolicyForChargingNetDefinedBenefitCost |
Text |
label |
Descrierea înțelegerii contractuale sau a politicii declarate pentru facturarea costului net privind beneficiul determinat |
IAS 19.149 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea înțelegerii contractuale sau a politicii declarate pentru facturarea costului net privind beneficiul determinat sau a faptului că nu există o astfel de politică, pentru o entitate care participă la un plan de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun. [Referințe: planuri de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfConversionOfDebtToEquity |
Text |
label |
Descrierea convertirii datoriilor în capitaluri proprii |
IAS 7.44 c exemplu |
documentation |
Descrierea convertirii fără numerar a datoriilor în capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCriteriaSatisfiedWhenUsingPremiumAllocationApproach |
Text |
label |
Descrierea criteriilor îndeplinite atunci când se utilizează metoda repartizării primelor |
IFRS 17.97 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea criteriilor de la punctele 53 și 69 din IFRS 17 care au fost îndeplinite atunci când o entitate utilizează metoda repartizării primelor. Metoda repartizării primelor este o abordare, descrisă la punctele 53-59 din IFRS 17, care simplifică evaluarea datoriei pentru perioada de acoperire rămasă aferente unui grup de contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCriteriaUsedToDistinguishInvestmentPropertyFromOwneroccupiedPropertyAndFromPropertyHeldSaleInOrdinaryCourseOfBusiness |
Text |
label |
Descrierea criteriilor folosite pentru a deosebi investițiile imobiliare de proprietățile imobiliare utilizate de posesor și de proprietățile imobiliare deținute pentru vânzare în cursul activității uzuale |
IAS 40.75 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea criteriilor folosite pentru a deosebi investițiile imobiliare de proprietățile imobiliare utilizate de posesor și de proprietățile imobiliare deținute pentru vânzare în cursul activității uzuale, atunci când este dificilă clasificarea proprietății ca investiție imobiliară. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresAboutActivitiesSubjectToRateRegulation |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate |
IFRS 14.31 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresAboutCreditRiskPresentedOutsideFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind riscul de credit făcute în afara situațiilor financiare |
IFRS 7.35C prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind riscul de credit făcute în afara situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresAboutHedgeAccountingPresentedOutsideFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor făcute în afara situațiilor financiare |
IFRS 7.21B prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor făcute în afara situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresAboutLeases |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind contractele de leasing |
IFRS 16.52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind contractele de leasing. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresAboutNatureAndExtentOfRisksArisingFromFinancialInstruments |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare |
IFRS 7.B6 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresAboutPlansThatShareRisksBetweenEntitiesUnderCommonControlInAnotherGroupEntitysFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind planurile care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun din situațiile financiare ale unei alte entități din grup |
IAS 19.150 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor privind planurile de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun din situațiile financiare ale unei alte entități din grup. [Referințe: planuri de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCrossreferenceToDisclosuresPresentedOutsideInterimFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor făcute în afara situațiilor financiare interimare |
IAS 34.16A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea trimiterilor încrucișate la prezentările informațiilor făcute în afara situațiilor financiare interimare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCurrencyInWhichSupplementaryInformationIsDisplayed |
Text |
label |
Descrierea monedei în care sunt prezentate informațiile suplimentare |
IAS 21.57 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea monedei în care sunt prezentate informațiile suplimentare ale entității. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCurrentAndFormerWayOfAggregatingAssets |
Text |
label |
Descrierea modalității trecute și prezente de agregare a activelor |
IAS 36.130 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modalității trecute și prezente de agregare a activelor pentru unitățile generatoare de numerar în cazul în care agregarea activelor pentru identificarea unității generatoare de numerar s-a modificat de la ultima estimare a valorii recuperabile a unității generatoare de numerar (dacă există). [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfCurrentCommitmentsOrIntentionsToProvideSupportToSubsidiary |
Text |
label |
Descrierea angajamentelor sau a intențiilor curente de a furniza sprijin unei filiale |
IFRS 12.19D b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea angajamentelor sau a intențiilor curente de a furniza sprijin unei filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfDetailsOfBreachesWhichPermittedLenderToDemandAcceleratedRepaymentDuringPeriodOfPrincipalInterestSinkingFundOrRedemptionTermsOfLoansPayable |
Text |
label |
Descrierea detaliilor referitoare la încălcările care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată în cursul perioadei a principalului, a dobânzii, a fondului de amortizare sau a termenilor de rambursare ai împrumuturilor de plată |
IFRS 7.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea detaliilor referitoare la încălcările din cursul perioadei care au vizat principalul, dobânda, fondul de amortizare sau termenii de rambursare ai împrumuturilor de plată care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfDetailsOfDefaultsDuringPeriodOfPrincipalInterestSinkingFundOrRedemptionTermsOfLoansPayable |
Text |
label |
Descrierea detaliilor privind neîndeplinirile obligațiilor din cursul perioadei care au vizat principalul, dobânda, fondul de amortizare sau termenii de rambursare ai împrumuturilor de plată |
IFRS 7.18 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea detaliilor privind neîndeplinirile obligațiilor din cursul perioadei care au vizat principalul, dobânda, fondul de amortizare sau termenii de rambursare ai împrumuturilor de plată. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfDifficultiesStructuredEntityExperiencedInFinancingItsActivities |
Text |
label |
Descrierea dificultăților întâmpinate de entitatea structurată în finanțarea activităților proprii |
IFRS 12.B26 f exemplu |
documentation |
Descrierea dificultăților întâmpinate de o entitate structurată în finanțarea activităților proprii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfDiscountRatesAppliedToCashFlowProjections |
Percent |
label |
Rata de actualizare aplicată previziunilor fluxurilor de trezorerie |
IAS 36.134 d (v) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de actualizare aplicată previziunilor fluxurilor de trezorerie pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfDiscountRatesUsedInCurrentEstimateOfValueInUse |
Percent |
label |
Rata de actualizare utilizată la estimarea curentă a valorii de utilizare |
IAS 36.130 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de actualizare utilizată la estimarea curentă a valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate să se obțină de la un activ sau de la o unitate generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfDiscountRatesUsedInPreviousEstimateOfValueInUse |
Percent |
label |
Rata de actualizare utilizată la estimarea anterioară a valorii de utilizare |
IAS 36.130 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de actualizare utilizată la estimarea anterioară a valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate să se obțină de la un activ sau de la o unitate generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfEffectiveInterestRateDeterminedOnDateOfReclassification |
Percent |
label |
Rata dobânzii efective determinată la data reclasificării pentru activele reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.12C a prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata dobânzii efective pentru activele financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, la data reclasificării. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfEffectOfChangingBusinessModelForManagingFinancialAssetsOnFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea efectului modificării modelului de afaceri pentru gestionarea activelor financiare asupra situațiilor financiare |
IFRS 7.12B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea efectului produs asupra situațiilor financiare de modificarea modelului de afaceri al entității pentru gestionarea activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfEffectOfRegulatoryFrameworkOnPlan |
Text |
label |
Descrierea efectului cadrului de reglementare asupra planului |
IAS 19.139 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea efectului cadrului de reglementare asupra unui plan de beneficii determinate, cum ar fi plafonul activului. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfEstimateOfRangeOfOutcomesFromContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssets |
Text |
label |
Descrierea estimării intervalului de rezultate neactualizate provenite din angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație |
IFRS 3.B64 g (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea estimării intervalului de rezultate neactualizate provenite din angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfEventOrChangeInCircumstancesThatCausedRecognitionOfDeferredTaxBenefitsAcquiredInBusinessCombinationAfterAcquisitionDate |
Text |
label |
Descrierea evenimentului sau a modificării de circumstanțe care a generat recunoașterea beneficiilor privind impozitul amânat dobândite dintr-o combinare de întreprinderi după data achiziției |
IAS 12.81 k prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea evenimentului sau a modificării de circumstanțe care a generat recunoașterea beneficiilor privind impozitul amânat care au fost dobândite dintr-o combinare de întreprinderi, dar care nu au fost recunoscute decât după data achiziției. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExistenceOfRestrictionsOnTitlePropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Descrierea existenței unor restricții asupra titlului de proprietate, imobilizări corporale |
IAS 16.74 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea existenței unor restricții asupra titlului de proprietate pentru imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExistenceOfThirdpartyCreditEnhancement |
Text |
label |
Descrierea existenței unei ameliorări a condițiilor de credit a unei terțe părți |
IFRS 13.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea existenței unei ameliorări a condițiilor de credit a unei terțe părți pentru datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedImpactOfInitialApplicationOfNewStandardsOrInterpretations |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind impactul preconizat al aplicării inițiale a noilor standarde sau interpretări [text block] |
IAS 8.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor cunoscute sau care pot fi estimate în mod rezonabil relevante pentru evaluarea impactului posibil pe care îl va avea aplicarea unui nou IFRS care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedImpactOfInitialApplicationOfNewStandardsOrInterpretationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind impactul preconizat al aplicării inițiale a noilor standarde sau interpretări [abstract] |
|
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedImpactOfInitialApplicationOfNewStandardsOrInterpretationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind impactul preconizat al aplicării inițiale a noilor standarde sau interpretări [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedImpactOfInitialApplicationOfNewStandardsOrInterpretationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind impactul preconizat al aplicării inițiale a noilor standarde sau interpretări [table] |
IAS 8.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind impactul preconizat al aplicării inițiale a noilor standarde sau interpretări. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedTimingOfOutflowsContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea estimării plasării în timp a ieșirilor, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea estimării plasării în timp a ieșirilor de beneficii economice aferente datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedTimingOfOutflowsOtherProvisions |
Text |
label |
Descrierea estimării plasării în timp a ieșirilor, alte provizioane |
IAS 37.85 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea estimării plasării în timp a ieșirilor de beneficii economice aferente altor provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpectedVolatilityShareOptionsGranted |
Percent |
label |
Volatilitatea preconizată, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Volatilitatea preconizată a prețului acțiunilor utilizată pentru a calcula valoarea justă a opțiunilor pe acțiuni acordate. Volatilitatea preconizată reprezintă un indice al valorii cu care se preconizează ca un preț să fluctueze într-o anumită perioadă. Indicele volatilității utilizat în cadrul modelelor de evaluare a opțiunii reprezintă abaterea standard anuală a ratelor compuse continuu ale rentabilității acțiunilor, pe o anumită perioadă de timp. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExpiryDateOfTemporaryDifferencesUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCredits |
Text |
label |
Descrierea datei de expirare a diferențelor temporare deductibile, a pierderilor fiscale neutilizate și a creditelor fiscale neutilizate |
IAS 12.81 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datei de expirare (dacă este cazul) a diferențelor temporare deductibile, a pierderilor fiscale neutilizate și a creditelor fiscale neutilizate pentru care nicio creanță privind impozitul amânat nu a fost recunoscută în situația poziției financiare. [Referințe: diferențe temporare [member]; credite fiscale neutilizate [member]; pierderi fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExplanationOfFactAndReasonsWhyRangeOfOutcomesFromContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssetsCannotBeEstimated |
Text |
label |
Descrierea explicației faptului că nu poate fi estimat intervalul de rezultate provenite din angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație și a motivelor pentru care acest interval nu poate fi estimat |
IFRS 3.B64 g (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că nu poate fi estimat intervalul de rezultate provenite din angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație și a motivelor pentru care acest interval nu poate fi estimat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExposuresToRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17AndHowTheyArise |
Text |
label |
Descrierea expunerilor la riscurile care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 și a modului în care apar acestea |
IFRS 17.124 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea expunerilor la riscurile care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 și a modului în care apar acestea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExposureToRisk |
Text |
label |
Descrierea expunerii la risc |
IFRS 7.33 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea expunerilor la riscurile care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExtentToWhichEntityCanBeLiableToMultiemployerOrStatePlanForOtherEntitiesObligations |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care entitatea poate fi răspunzătoare în fața unui plan cu mai mulți angajatori sau a unui plan de stat pentru obligațiile altor entități |
IAS 19.148 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea măsurii în care entitatea poate fi răspunzătoare pentru obligațiile altor entități, în conformitate cu termenele și condițiile unui plan de beneficii determinate cu mai mulți angajatori sau ale unui plan de beneficii determinate de stat. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfExtentToWhichFairValueOfInvestmentPropertyIsBasedOnValuationByIndependentValuer |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care valoarea justă a investiției imobiliare se bazează pe o evaluare efectuată de un evaluator independent |
IAS 40.75 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea măsurii în care valoarea justă a investiției imobiliare (astfel cum a fost evaluată sau prezentată în situațiile financiare) se bazează pe o evaluare efectuată de un evaluator independent care deține o calificare profesională recunoscută și relevantă și care are o experiență recentă în ceea ce privește locația și categoria investiției imobiliare supuse evaluării. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactAndBasisOnWhichCarryingAmountsDeterminedUnderPreviousGAAPWereAllocatedIfEntityUsesExemptionInIFRS1D8Ab |
Text |
label |
Descrierea faptului că valorile contabile determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare au fost alocate și a bazei conform căreia acestea au fost alocate în cazul în care entitatea folosește scutirea menționată la punctul D8A(b) din IFRS 1 |
IFRS 1.31A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că valorile contabile determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare au fost alocate și a bazei conform căreia acestea au fost alocate în cazul în care entitatea aplică scutirea menționată la punctul D8A(b) din IFRS 1 pentru activele petroliere și gaziere. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactAndBasisOnWhichCarryingAmountsWereDeterminedIfEntityUsesExemptionInIFRS1D8B |
Text |
label |
Descrierea faptului că valorile contabile au fost determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare și a bazei conform căreia acestea au fost determinate în cazul în care entitatea folosește scutirea menționată la punctul D8B din IFRS 1 |
IFRS 1.31B prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că valorile contabile au fost determinate în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare și a bazei conform căreia acestea au fost determinate în cazul în care entitatea aplică scutirea menționată la punctul D8B din IFRS 1 pentru activitățile cu tarife reglementate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactAndReasonsWhyMaximumExposureToLossFromInterestsInStructuredEntitiesCannotBeQuantified |
Text |
label |
Descrierea faptului că expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate nu poate fi cuantificată și a motivelor pentru care aceasta nu poate fi cuantificată |
IFRS 12.29 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că entitatea nu își poate cuantifica expunerea maximă la pierderi rezultând din interesele deținute în entități structurate și a motivelor pentru care nu poate face acest lucru. [Referințe: expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactAndReasonWhyEntitysExposureToRiskArisingFromContractsWithinScopeOfIFRS17AtEndOfReportingPeriodIsNotRepresentativeOfItsExposureDuringPeriod |
Text |
label |
Descrierea faptului că expunerea entității la riscul care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 la sfârșitul perioadei de raportare nu este reprezentativă pentru expunerea sa în cursul perioadei și a motivului pentru care se întâmplă acest lucru |
IFRS 17.123 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că expunerea entității la riscul care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 la sfârșitul perioadei de raportare nu este reprezentativă pentru expunerea sa în cursul perioadei și a motivului pentru care se întâmplă acest lucru. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactAndReasonWhySensitivityAnalysisAreUnrepresentative |
Text |
label |
Descrierea faptului că analizele de sensibilitate nu sunt reprezentative și a motivelor pentru care acestea nu sunt reprezentative |
IFRS 7.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că analizele de sensibilitate nu sunt reprezentative pentru riscurile inerente instrumentelor financiare (de exemplu din cauză că expunerea de la sfârșitul anului nu reflectă expunerea din decursul anului) și a motivelor pentru care acestea nu sunt reprezentative. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactAndReasonWhyVolumeOfHedgingRelationshipsToWhichExemptionInIFRS723CAppliesIsUnrepresentativeOfNormalVolumes |
Text |
label |
Descrierea faptului că volumul relațiilor de acoperire împotriva riscurilor cărora li se aplică exceptarea de la punctul 23C din IFRS 7 este nereprezentativ pentru volumele normale și a motivelor pentru care acesta este nereprezentativ |
IFRS 7.24D prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că volumul relațiilor de acoperire împotriva riscurilor cărora li se aplică exceptarea de la punctul 23C din IFRS 7 este nereprezentativ pentru volumele normale și a motivelor pentru care acesta este nereprezentativ. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactorsThatMakeUpGoodwillRecognised |
Text |
label |
Descrierea factorilor care constituie fondul comercial recunoscut |
IFRS 3.B64 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea calitativă a factorilor care constituie fondul comercial recunoscut, cum ar fi sinergiile preconizate din operațiunile de combinare a entității dobândite și a dobânditorului, imobilizările necorporale care nu îndeplinesc condițiile de recunoaștere separată sau alți factori. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatAmountOfChangeInAccountingEstimateIsImpracticable |
Text block |
label |
Descrierea faptului că nu se poate estima valoarea unei modificări a unei estimări contabile [text block] |
IAS 8.40 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că valoarea efectului în perioadele viitoare produs de modificările estimărilor contabile nu este prezentată deoarece este imposibil de estimat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatChangingOneOrMoreUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsWouldChangeFairValueSignificantlyAssets |
Text |
label |
Descrierea faptului că modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă, active |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea la valoarea justă a activelor pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatChangingOneOrMoreUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsWouldChangeFairValueSignificantlyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea faptului că modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatChangingOneOrMoreUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsWouldChangeFairValueSignificantlyLiabilities |
Text |
label |
Descrierea faptului că modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea la valoarea justă a datoriilor pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil ar modifica semnificativ valoarea justă. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatEntityDoesNotHaveLegalOrConstructiveObligationToNegativeNetAssetsTransitionFromProportionateConsolidationToEquityMethod |
Text |
label |
Descrierea faptului că entitatea nu are obligații legale sau implicite aferente activelor nete negative, tranziția de la consolidarea proporțională la metoda punerii în echivalență |
IFRS 11.C4 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că entitatea nu are obligații legale sau implicite aferente activelor nete negative dacă, prin agregarea tuturor activelor și datoriilor consolidate proporțional anterior la tranziția de la consolidarea proporțională la metoda punerii în echivalență, rezultă active nete negative. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatHighestAndBestUseOfNonfinancialAssetDiffersFromCurrentUse |
Text |
label |
Descrierea faptului că cea mai intensă și cea mai bună utilizare a activului nefinanciar este diferită de utilizarea actuală |
IFRS 13.93 i prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că utilizarea unui activ nefinanciar care ar maximiza valoarea activului sau a grupului de active și datorii (de exemplu, o întreprindere) în cadrul căruia se va utiliza activul este diferită de utilizarea sa actuală. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatImpactIsNotKnownOrReasonablyEstimable |
Text |
label |
Descrierea faptului că impactul aplicării inițiale a unui IFRS nou nu este cunoscut sau nu poate fi estimat în mod rezonabil |
IAS 8.31 e (ii) exemplu |
documentation |
Descrierea faptului că impactul aplicării inițiale a unui IFRS nou nu este cunoscut sau nu poate fi estimat în mod rezonabil. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatMultiemployerPlanIsDefinedBenefitPlan |
Text |
label |
Descrierea faptului că un plan cu mai mulți angajatori sau un plan de stat este un plan de beneficii determinate |
IAS 19.148 d (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că un plan cu mai mulți angajatori sau un plan de stat este un plan de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFactThatNewOrAmendedIFRSStandardIsAppliedEarly |
Text |
label |
Descrierea faptului că standardul IFRS nou sau modificat este aplicat anticipat |
Data de expirare 1.1.2026 IAS 1.139U prezentarea informațiilor, Data de expirare 1.1.2025 IAS 1.139V prezentarea informațiilor, Data de expirare 1.1.2025 IFRS 17.C1 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că un standard IFRS nou sau modificat este aplicat înainte de data intrării sale în vigoare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFinancialInstrumentsDesignatedAsHedgingInstrument |
Text |
label |
Descrierea instrumentelor financiare desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea instrumentelor financiare desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor. Instrumentele de acoperire împotriva riscurilor sunt instrumente derivate desemnate sau (doar pentru o acoperire împotriva riscurilor variațiilor cursurilor de schimb valutar) active financiare nederivate sau datorii financiare nederivate desemnate a căror valoare justă sau ale căror fluxuri de trezorerie sunt preconizate să compenseze modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unui element desemnat acoperit împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente derivate [member]; active financiare derivate; datorii financiare derivate; clase de instrumente financiare [domain]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFinancialInstrumentsTheirCarryingAmountAndExplanationOfWhyFairValueCannotBeMeasuredReliably |
Text |
label |
Descrierea instrumentelor financiare și a valorii lor contabile și explicația motivului pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea instrumentelor financiare și a valorii lor contabile și explicația motivului pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru instrumentele financiare pentru care nu sunt prevăzute prezentări de informații privind valoarea justă. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFinancialRiskManagementRelatedToAgriculturalActivity |
Text |
label |
Descrierea gestionării riscurilor financiare aferente activității agricole |
IAS 41.49 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea gestionării riscurilor financiare aferente activității agricole. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfForecastTransactionHedgeAccountingPreviouslyUsedButNoLongerExpectedToOccur |
Text |
label |
Descrierea tranzacțiilor prognozate pentru care în perioada anterioară se utilizase contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, dar care se preconizează că nu vor mai avea loc |
IFRS 7.23F prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tranzacțiilor prognozate pentru care în perioada anterioară se utilizase contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, dar care se preconizează că nu vor mai avea loc. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFrequencyAndMethodsForTestingProceduresOfPricingModelsAssets |
Text |
label |
Descrierea frecvenței și a metodelor utilizate în procedurile de testare a modelelor de evaluare, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 b exemplu |
documentation |
Descrierea frecvenței și a metodelor utilizate pentru calibrarea, testarea ex post și alte proceduri de testare a modelelor de evaluare la valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFrequencyAndMethodsForTestingProceduresOfPricingModelsEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea frecvenței și a metodelor utilizate în procedurile de testare a modelelor de evaluare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 b exemplu |
documentation |
Descrierea frecvenței și a metodelor utilizate pentru calibrarea, testarea ex post și alte proceduri de testare a modelelor de evaluare la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFrequencyAndMethodsForTestingProceduresOfPricingModelsLiabilities |
Text |
label |
Descrierea frecvenței și a metodelor utilizate în procedurile de testare a modelelor de evaluare, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 b exemplu |
documentation |
Descrierea frecvenței și a metodelor utilizate pentru calibrarea, testarea ex post și alte proceduri de testare a modelelor de evaluare la valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFullyAmortisedIntangibleAssets |
Text |
label |
Descrierea imobilizărilor necorporale amortizate complet |
IAS 38.128 a exemplu |
documentation |
Descrierea imobilizărilor necorporale amortizate complet care sunt încă utilizate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFunctionalCurrency |
Text |
label |
Descrierea monedei funcționale |
IAS 21.53 prezentarea informațiilor, IAS 21.57 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea monedei mediului economic principal în care operează entitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFundingArrangementsAndFundingPolicyThatAffectFutureContributions |
Text |
label |
Descrierea acordurilor de finanțare și a politicilor de finanțare care influențează viitoarele contribuții |
IAS 19.147 a prezentarea informațiilor, IAS 19.148 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea acordurilor de finanțare și a politicilor de finanțare care influențează viitoarele contribuții la planurile de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfFundingPolicy |
Text |
label |
Descrierea politicii de finanțare |
IAS 26.35 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii de transfer de active către o entitate (fondul) ce este separată de entitatea angajatorului, pentru a satisface obligațiile viitoare de plată a pensiilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfGroupWithinEntityThatDecidesEntitysValuationPoliciesAndProceduresAssets |
Text |
label |
Descrierea grupului din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile de evaluare ale entității, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (i) exemplu |
documentation |
Descrierea grupului din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfGroupWithinEntityThatDecidesEntitysValuationPoliciesAndProceduresEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea grupului din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile de evaluare ale entității, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (i) exemplu |
documentation |
Descrierea grupului din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfGroupWithinEntityThatDecidesEntitysValuationPoliciesAndProceduresLiabilities |
Text |
label |
Descrierea grupului din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile de evaluare ale entității, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (i) exemplu |
documentation |
Descrierea grupului din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfGrowthRateUsedToExtrapolateCashFlowProjections |
Percent |
label |
Rata de creștere utilizată pentru a extrapola previziunile fluxurilor de trezorerie |
IAS 36.134 d (iv) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de creștere utilizată pentru a extrapola previziunile fluxurilor de trezorerie dincolo de perioada acoperită de cele mai recente bugete/prognoze pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHedgingInstrumentsUsedToHedgeRiskExposuresAndHowTheyAreUsed |
Text |
label |
Desemnarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor utilizate pentru a acoperi expuneri la risc și modul în care acestea sunt utilizate |
IFRS 7.22B a prezentarea informațiilor |
documentation |
Desemnarea instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor utilizate pentru a acoperi expuneri la risc și modul în care acestea sunt utilizate. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHistoricalInformationAboutCounterpartyDefaultRates |
Text |
label |
Descrierea informațiilor istorice privind ratele de neîndeplinire a obligațiilor de către contraparte |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG23 c exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea informațiilor istorice privind ratele de neîndeplinire a obligațiilor de către o altă parte la tranzacție decât entitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowAcquirerObtainedControlOfAcquiree |
Text |
label |
Descrierea modalității prin care dobânditorul a obținut controlul asupra entității dobândite |
IFRS 3.B64 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modalității prin care dobânditorul a obținut autoritatea de a guverna politicile financiare și de exploatare ale entității dobândite în vederea obținerii de beneficii din activitățile acesteia. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEffectOnFairValueMeasurementDueToChangeInOneOrMoreUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsWasCalculatedAssets |
Text |
label |
Descrierea modului în care a fost calculat efectul asupra evaluării valorii juste ca urmare a modificării uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, active |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care a fost calculat efectul asupra evaluării valorii juste a activelor cauzat de modificarea uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEffectOnFairValueMeasurementDueToChangeInOneOrMoreUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsWasCalculatedEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea modului în care a fost calculat efectul asupra evaluării valorii juste ca urmare a modificării uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care a fost calculat efectul asupra evaluării valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității ca urmare a modificării uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEffectOnFairValueMeasurementDueToChangeInOneOrMoreUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsWasCalculatedLiabilities |
Text |
label |
Descrierea modului în care a fost calculat efectul asupra evaluării valorii juste ca urmare a modificării uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care a fost calculat efectul asupra evaluării valorii juste a datoriilor ca urmare a modificării uneia sau mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminedMaximumEconomicBenefitAvailable |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea a determinat beneficiul economic maxim disponibil |
IAS 19.141 c (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea a determinat beneficiul economic maxim disponibil în ceea ce privește un plan de beneficii determinate, și anume dacă aceste beneficii ar fi sub formă de rambursări, reduceri din contribuțiile viitoare sau ar consta într-o combinație a celor două. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminedThatThirdpartyInformationUsedInFairValueMeasurementWasDevelopedInAccordanceWithIFRS13Assets |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea a determinat că informațiile de la părți terțe utilizate în evaluarea valorii juste au fost elaborate în conformitate cu IFRS 13, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 d exemplu |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea a determinat că informațiile de la părți terțe, cum ar fi cotații ale brokerilor sau servicii de stabilire a prețurilor, utilizate în evaluarea valorii juste a activelor au fost elaborate în conformitate cu IFRS 13. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminedThatThirdpartyInformationUsedInFairValueMeasurementWasDevelopedInAccordanceWithIFRS13EntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea a determinat că informațiile de la părți terțe utilizate în evaluarea valorii juste au fost elaborate în conformitate cu IFRS 13, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 d exemplu |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea a determinat că informațiile de la părți terțe, cum ar fi cotații ale brokerilor sau servicii de stabilire a prețurilor, utilizate în evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității au fost elaborate în conformitate cu IFRS 13. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminedThatThirdpartyInformationUsedInFairValueMeasurementWasDevelopedInAccordanceWithIFRS13Liabilities |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea a determinat că informațiile de la părți terțe utilizate în evaluarea valorii juste au fost elaborate în conformitate cu IFRS 13, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 d exemplu |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea a determinat că informațiile de la părți terțe, cum ar fi cotații ale brokerilor sau servicii de stabilire a prețurilor, utilizate în evaluarea valorii juste a datoriilor au fost elaborate în conformitate cu IFRS 13. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminedWhichStructuredEntitiesItSponsored |
Text |
label |
Descrierea modalității prin care entitatea a stabilit ce entități structurate a sponsorizat |
IFRS 12.27 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modalității prin care entitatea a stabilit ce entități structurate a sponsorizat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminesConcentrationsOfRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea determină concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea determină concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityDeterminesEconomicRelationshipBetweenHedgedItemAndHedgingInstrumentForPurposeOfAssessingHedgeEffectiveness |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea determină relația economică dintre elementul acoperit împotriva riscurilor și instrumentul de acoperire împotriva riscurilor în scopul evaluării eficacității acoperirii împotriva riscurilor |
IFRS 7.22B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea determină relația economică dintre elementul acoperit împotriva riscurilor și instrumentul de acoperire împotriva riscurilor în scopul evaluării eficacității acoperirii împotriva riscurilor. Eficacitatea acoperirii împotriva riscurilor reprezintă măsura în care modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie aferente instrumentului de acoperire compensează modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie aferente elementului acoperit. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]; elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityEstablishesHedgeRatioAndWhatSourcesOfHedgeIneffectivenessAre |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea stabilește rata de acoperire și care sunt sursele ineficacității acoperirii |
IFRS 7.22B c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea stabilește rata de acoperire și care sunt sursele ineficacității acoperirii. Rata de acoperire este relația dintre cantitatea instrumentului de acoperire împotriva riscurilor și cantitatea elementului acoperit în funcție de ponderea lor relativă. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityIsManagingProcessToTransitionToAlternativeBenchmarkRatesForHedgingRelationships |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea gestionează procesul de tranziție către rate de referință alternative pentru relațiile de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.24H c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea gestionează procesul de tranziție către rate de referință alternative pentru relațiile de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityManagesLiquidityRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea gestionează riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.132 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea gestionează riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. [Referințe: risc de lichiditate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowEntityReflectsItsRiskManagementStrategyByUsingHedgeAccountingAndDesignatingHedgingRelationshipsThatItFrequentlyResets |
Text |
label |
Descrierea modului în care entitatea reflectă strategia sa de gestionare a riscului prin utilizarea contabilității de acoperire împotriva riscurilor și prin desemnarea relațiilor de acoperire împotriva riscurilor pe care le relansează frecvent |
IFRS 7.23C b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care entitatea reflectă strategia sa de gestionare a riscului prin utilizarea contabilității de acoperire împotriva riscurilor și prin desemnarea relațiilor de acoperire împotriva riscurilor pe care le relansează frecvent. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowForwardlookingInformationHasBeenIncorporatedIntoDeterminationOfExpectedCreditLosses |
Text |
label |
Descrierea modului în care informațiile previzionale au fost încorporate la determinarea pierderilor din credit preconizate |
IFRS 7.35G b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care informațiile previzionale au fost încorporate la determinarea pierderilor din credit preconizate, inclusiv utilizarea informațiilor macroeconomice. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowFutureRecoveryOrReversalOfRegulatoryDeferralAccountBalancesIsAffectedByRisksAndUncertainty |
Text |
label |
Descrierea modului în care viitoarea recuperare sau reluare a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate este afectată de riscuri și de incertitudine |
IFRS 14.30 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care viitoarea recuperare sau reluare a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate este afectată de riscuri și de incertitudine. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowIssueCostsNotRecognisedAsExpenseWereRecognisedForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea modului în care au fost recunoscute costurile de emitere care nu sunt recunoscute drept cheltuieli pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care au fost recunoscute costurile de emitere care nu sunt recunoscute drept cheltuieli pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowManagementDeterminesConcentrations |
Text |
label |
Descrierea modului în care conducerea determină concentrările |
IFRS 7.B8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modului în care conducerea determină concentrările de risc care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowThirdpartyInformationWasTakenIntoAccountWhenMeasuringFairValueAssets |
Text |
label |
Descrierea modului în care informațiile de la părți terțe au fost luate în considerare la evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.92 exemplu, IFRS 13.IE64 b exemplu |
documentation |
Descrierea modului în care informațiile de la părți terțe, cum ar fi cotațiile brokerilor, serviciile de stabilire a prețurilor, valorile activelor nete și datele de piață relevante, au fost luate în considerare la evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowThirdpartyInformationWasTakenIntoAccountWhenMeasuringFairValueEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea modului în care informațiile de la părți terțe au fost luate în considerare la evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.92 exemplu, IFRS 13.IE64 b exemplu |
documentation |
Descrierea modului în care informațiile de la părți terțe, cum ar fi cotațiile brokerilor, serviciile de stabilire a prețurilor, valorile activelor nete și datele de piață relevante, au fost luate în considerare la evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfHowThirdpartyInformationWasTakenIntoAccountWhenMeasuringFairValueLiabilities |
Text |
label |
Descrierea modului în care informațiile de la părți terțe au fost luate în considerare la evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.92 exemplu, IFRS 13.IE64 b exemplu |
documentation |
Descrierea modului în care informațiile de la părți terțe, cum ar fi cotațiile brokerilor, serviciile de stabilire a prețurilor, valorile activelor nete și datele de piață relevante, au fost luate în considerare la evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfIdentificationOfFinancialStatementsToWhichSeparateFinancialStatementsRelate |
Text |
label |
Descrierea identificării situațiilor financiare la care se referă situațiile financiare separate |
IAS 27.17 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea identificării situațiilor financiare la care se referă situațiile financiare separate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfIdentityOfRateRegulators |
Text |
label |
Descrierea identității organismului (organismelor) de reglementare a tarifelor |
IFRS 14.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea identității organismului (organismelor) de reglementare a tarifelor. Un organism de reglementare a tarifelor este un organism autorizat care este împuternicit prin statut sau reglementare să stabilească un tarif sau un interval al tarifelor care sunt obligatorii pentru o entitate. Organismul de reglementare a tarifelor poate fi un organism terț sau o parte afiliată a entității, inclusiv consiliul de conducere al entității, dacă respectivului organism îi este impus de statut sau reglementare să stabilească tarife atât în interesul clienților, cât și pentru a asigura viabilitatea financiară generală a entității. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfImpactOfRateRegulationOnCurrentAndDeferredTax |
Text |
label |
Descrierea impactului reglementării tarifare asupra impozitului curent și impozitului amânat |
IFRS 14.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea impactului reglementării tarifare asupra impozitului curent și impozitului amânat. Reglementarea tarifară este un cadru pentru stabilirea prețurilor care pot fi percepute clienților pentru bunuri sau servicii, iar respectivul cadru face obiectul supravegherii și/sau aprobării de către un organism de reglementare a tarifelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInformationAboutSurplusOrDeficitOfMultiemployerPlan |
Text |
label |
Descrierea informațiilor privind surplusul sau deficitul unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat |
IAS 19.148 d (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea informațiilor disponibile privind un surplus sau un deficit al unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat care poate afecta valoarea contribuțiilor viitoare. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInformationWhereFairValueDisclosuresNotRequired |
Text |
label |
Descrierea faptului că informațiile privind valoarea justă nu au fost prezentate deoarece valoarea justă a instrumentelor nu poate fi evaluată în mod fiabil |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea faptului că informațiile privind valoarea justă nu au fost prezentate deoarece valoarea justă a instrumentelor nu poate fi evaluată în mod fiabil. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInitialApplicationOfStandardsOrInterpretations |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind aplicarea inițială a standardelor sau a interpretărilor [text block] |
IAS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind aplicarea inițială a unui IFRS. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInputsToOptionPricingModelShareOptionsGranted |
Text |
label |
Descrierea datelor de intrare pentru modelul de evaluare a opțiunii, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datelor de intrare pentru modelul de evaluare a opțiunii în cazul opțiunilor pe acțiuni acordate. [Referințe: model de evaluare a opțiunii [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInputsUsedInFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea datelor de intrare utilizate în evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datelor de intrare utilizate în evaluarea valorii juste a activelor. Datele de intrare sunt ipotezele pe care le-ar folosi participanții pe piață la stabilirea prețului activului, inclusiv ipotezele privind riscul, cum ar fi riscul inerent unei tehnici de evaluare specifice utilizate în evaluarea valorii juste (de exemplu, un model de stabilire a prețului) și riscul inerent datelor de intrare utilizate în tehnica de evaluare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInputsUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea datelor de intrare utilizate în evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datelor de intrare utilizate în evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. Datele de intrare sunt ipotezele pe care le-ar folosi participanții pe piață la stabilirea prețului propriului instrument de capitaluri proprii al entității, inclusiv ipotezele privind riscul, cum ar fi riscul inerent unei tehnici de evaluare specifice utilizate în evaluarea valorii juste (de exemplu, un model de stabilire a prețului) și riscul inerent datelor de intrare utilizate în tehnica de evaluare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInputsUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea datelor de intrare utilizate în evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datelor de intrare utilizate în evaluarea valorii juste a datoriilor. Datele de intrare sunt ipotezele pe care le-ar folosi participanții pe piață la stabilirea prețului datoriei, inclusiv ipotezele privind riscul, cum ar fi riscul inerent unei tehnici de evaluare specifice utilizate în evaluarea valorii juste (de exemplu, un model de stabilire a prețului) și riscul inerent datelor de intrare utilizate în tehnica de evaluare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfIntentionsToProvideSupportToStructuredEntity |
Text |
label |
Descrierea intențiilor de a furniza sprijin unei entități structurate |
IFRS 12.17 prezentarea informațiilor, IFRS 12.31 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea intențiilor actuale ale entității de a furniza sprijin financiar sau de altă natură unei entități structurate, inclusiv intențiile de a asista entitatea structurată în obținerea de sprijin financiar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInternalCreditRatingsProcess |
Text |
label |
Descrierea procesului de rating de credit intern |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG25 a exemplu, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG25 b exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea procesului desfășurat de entitate pentru ratingurile de credit interne. [Referințe: totalul pentru toate clasele de rating de credit intern [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInternalReportingProceduresForDiscussingAndAssessingFairValueMeasurementsAssets |
Text |
label |
Descrierea procedurilor de raportare internă pentru discutarea și evaluarea evaluărilor la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (iii) exemplu |
documentation |
Descrierea procedurilor de raportare internă în vigoare (de exemplu, dacă și cum sunt discutate și evaluate evaluările la valoarea justă în cadrul comitetelor de stabilire a prețurilor, de gestionare a riscurilor sau de audit) pentru grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInternalReportingProceduresForDiscussingAndAssessingFairValueMeasurementsEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea procedurilor de raportare internă pentru discutarea și evaluarea evaluărilor la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (iii) exemplu |
documentation |
Descrierea procedurilor de raportare internă în vigoare (de exemplu, dacă și cum sunt discutate și evaluate evaluările la valoarea justă în cadrul comitetelor de stabilire a prețurilor, de gestionare a riscurilor sau de audit) pentru grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInternalReportingProceduresForDiscussingAndAssessingFairValueMeasurementsLiabilities |
Text |
label |
Descrierea procedurilor de raportare internă pentru discutarea și evaluarea evaluărilor la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (iii) exemplu |
documentation |
Descrierea procedurilor de raportare internă în vigoare (de exemplu, dacă și cum sunt discutate și evaluate evaluările la valoarea justă în cadrul comitetelor de stabilire a prețurilor, de gestionare a riscurilor sau de audit) pentru grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInterrelationshipsBetweenUnobservableInputsAndOfHowTheyMightMagnifyOrMitigateEffectOfChangesInUnobservableInputsOnFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea interdependențelor dintre datele de intrare neobservabile și modul în care acestea pot să amplifice sau să diminueze efectul modificării datelor de intrare neobservabile asupra evaluării la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 h (i) prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea interdependențelor dintre datele de intrare neobservabile și modul în care acestea pot să amplifice sau să diminueze efectul modificării datelor de intrare neobservabile asupra evaluării la valoarea justă a activelor. [Referințe: prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor [text block]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInterrelationshipsBetweenUnobservableInputsAndOfHowTheyMightMagnifyOrMitigateEffectOfChangesInUnobservableInputsOnFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea interdependențelor dintre datele de intrare neobservabile și modul în care acestea pot să amplifice sau să diminueze efectul modificării datelor de intrare neobservabile asupra evaluării la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (i) prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea interdependențelor dintre datele de intrare neobservabile și modul în care acestea pot să amplifice sau să diminueze efectul modificării datelor de intrare neobservabile asupra evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a capitalurilor proprii [text block]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInterrelationshipsBetweenUnobservableInputsAndOfHowTheyMightMagnifyOrMitigateEffectOfChangesInUnobservableInputsOnFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea interdependențelor dintre datele de intrare neobservabile și modul în care acestea pot să amplifice sau să diminueze efectul modificării datelor de intrare neobservabile asupra evaluării la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 h (i) prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea interdependențelor dintre datele de intrare neobservabile și modul în care acestea pot să amplifice sau să diminueze efectul modificării datelor de intrare neobservabile asupra evaluării la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor [text block]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInvestmentPropertyAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModel |
Text |
label |
Descrierea investițiilor imobiliare, la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste |
IAS 40.78 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea investițiilor imobiliare evaluate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste, deoarece entitatea nu poate determina valoarea justă în mod fiabil. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInvestmentPropertyWhereFairValueInformationIsUnreliableCostModel |
Text |
label |
Descrierea investițiilor imobiliare în cazul în care informațiile privind valoarea justă nu sunt fiabile, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea investițiilor imobiliare contabilizate utilizând modelul bazat pe cost în cazul cărora entitatea nu poate determina valoarea justă în mod fiabil. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfInvestmentsInEquityDesignatedAsMeasuredAtFairThroughOtherComprehensiveIncome |
Text |
label |
Descrierea investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.11A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea investițiilor în instrumente de capitaluri proprii care au fost desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfJudgementsAndChangesInJudgementsThatSignificantlyAffectDeterminationOfAmountAndTimingOfRevenueFromContractsWithCustomers |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor și a modificărilor raționamentelor care afectează în mod semnificativ determinarea valorii și plasării în timp ale veniturilor din contractele cu clienții |
IFRS 15.123 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea raționamentelor și a modificărilor raționamentelor care afectează în mod semnificativ determinarea valorii și plasării în timp ale veniturilor din contractele cu clienții. [Referințe: venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfJudgementsMadeByManagementInApplyingAggregationCriteriaForOperatingSegments |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor efectuate de conducere la aplicarea criteriilor de agregare pentru segmentele operaționale |
IFRS 8.22 aa prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea raționamentelor efectuate de conducere la aplicarea criteriilor de agregare pentru segmentele operaționale. [Referințe: segmente operaționale [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfJudgementsMadeInDeterminingAmountOfCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor efectuate pentru a determina valoarea costurilor de obținere sau de îndeplinire a contractelor cu clienții |
IFRS 15.127 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea raționamentelor efectuate pentru a determina valoarea costurilor de obținere sau de îndeplinire a contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfJustificationForUsingGrowthRateThatExceedsLongtermAverageGrowthRate |
Text |
label |
Descrierea justificării utilizării unei rate de creștere care depășește rata de creștere medie pe termen lung |
IAS 36.134 d (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea justificării utilizării oricărei rate de creștere care depășește rata de creștere medie pe termen lung pentru produsele, industriile sau țara (țările) în care activează entitatea sau pentru piața căreia îi este dedicat(ă) unitatea (grupul de unități) generatoare de numerar pentru a extrapola previziunile fluxurilor de trezorerie. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfKeyAssumptionsOnWhichManagementHasBasedCashFlowProjections |
Text |
label |
Descrierea ipotezelor principale pe care se bazează previziunile conducerii cu privire la fluxurile de trezorerie |
IAS 36.134 d (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.135 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea ipotezelor principale pe care se bazează previziunile conducerii cu privire la fluxurile de trezorerie pentru perioada acoperită de cele mai recente bugete/prognoze privind o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. Ipotezele principale sunt acelea la care valoarea recuperabilă a unității (a grupului de unități) este cea mai sensibilă. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfKeyAssumptionsOnWhichManagementHasBasedDeterminationOfFairValueLessCostsOfDisposal |
Text |
label |
Descrierea ipotezelor principale pe care conducerea se bazează pentru determinarea valorii juste minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (iii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea ipotezelor principale pe care conducerea se bazează pentru determinarea valorii juste minus costurile asociate cedării pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. Ipotezele principale sunt acelea la care valoarea recuperabilă a unității (a grupului de unități) este cea mai sensibilă. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLevelOfFairValueHierarchyWithinWhichFairValueMeasurementIsCategorised |
Text |
label |
Descrierea nivelului la care este clasificată evaluarea la valoarea justă în ierarhia valorii juste |
IAS 36.130 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiA) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea nivelului din ierarhia valorii juste la care este clasificată întreaga evaluare la valoarea justă (fără a mai ține cont de caracterul observabil al „costurilor asociate cedării”) pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLimitationsOfMethodsUsedInPreparingSensitivityAnalysisForActuarialAssumptions |
Text |
label |
Descrierea limitărilor metodelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale |
IAS 19.145 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea limitărilor metodelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale semnificative. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemInStatementOfComprehensiveIncomeInWhichGainOrLossAsResultOfRemeasuringToFairValueEquityInterestIsRecognised |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global în care este recunoscut(ă) câștigul sau pierderea ca urmare a reevaluării la valoarea justă a participațiilor în capitalurile proprii |
IFRS 3.B64 p (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global în care este recunoscut(ă) câștigul sau pierderea ca urmare a reevaluării la valoarea justă a participațiilor în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor înainte de combinarea de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemInStatementOfComprehensiveIncomeThatIncludesReclassificationAdjustments |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global care include ajustările din reclasificare |
IFRS 7.24C b (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global care include ajustările din reclasificare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemInStatementOfComprehensiveIncomeThatIncludesRecognisedHedgeIneffectiveness |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global care include ineficacitatea recunoscută a acoperirii împotriva riscurilor |
IFRS 7.24C a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global care include ineficacitatea recunoscută a acoperirii împotriva riscurilor. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemInStatementOfFinancialPositionThatIncludesHedgedItem |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând din situația poziției financiare care include elementul acoperit împotriva riscurilor |
IFRS 7.24B a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând din situația poziției financiare care include elementul acoperit împotriva riscurilor. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemInStatementOfFinancialPositionThatIncludesHedgingInstrument |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând din situația poziției financiare care include instrumentul de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.24A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând din situația poziției financiare care include instrumentul de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsForAcquisitionRelatedCostsRecognisedAsExpenseForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din situația rezultatului global pentru valorile costurilor legate de achiziție recunoscute drept cheltuieli pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementelor-rând din situația rezultatului global pentru valorile costurilor legate de achiziție recunoscute drept cheltuieli pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; costurile legate de achiziție recunoscute drept cheltuieli pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInFinancialStatementsForAmountsRecognisedForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din situațiile financiare pentru cuantumurile recunoscute pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 l (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementelor-rând din situațiile financiare la care sunt incluse cuantumurile recunoscute pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; cuantumuri recunoscute pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInOtherComprehensiveIncomeWhereGainsLossesAreRecognisedFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din alte elemente ale rezultatului global în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile), evaluarea la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din alte elemente ale rezultatului global în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) în cursul perioadei pentru activele evaluate la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInOtherComprehensiveIncomeWhereGainsLossesAreRecognisedFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din alte elemente ale rezultatului global în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile), evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din alte elemente ale rezultatului global în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) în cursul perioadei pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității evaluate la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInOtherComprehensiveIncomeWhereGainsLossesAreRecognisedFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din alte elemente ale rezultatului global în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile), evaluarea la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din alte elemente ale rezultatului global în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) în cursul perioadei pentru datoriile evaluate la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossInWhichGainLossOnCessationOfConsolidationOfSubsidiariesIsRecognised |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care este recunoscut(ă) câștigul (pierderea) la încetarea consolidării filialelor |
IFRS 12.9B c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care este recunoscut(ă) câștigul (pierderea) la încetarea consolidării filialelor ca urmare a schimbării statutului de entitate de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossWhereGainsLossesAreRecognisedFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile), evaluarea la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) în cursul perioadei pentru activele evaluate la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossWhereGainsLossesAreRecognisedFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile), evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) în cursul perioadei pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității evaluate la valoarea justă. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossWhereGainsLossesAreRecognisedFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile), evaluarea la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) în cursul perioadei pentru datoriile evaluate la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossWhereGainsLossesAttributableToChangeInUnrealisedGainsOrLossesForAssetsHeldAtEndOfPeriodAreRecognisedFairValueMeasurement |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente activelor deținute la finalul perioadei, evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.93 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care sunt raportate câștigurile (pierderile) din cursul perioadei recunoscute în profit sau pierdere pentru activele evaluate la valoarea justă care pot fi atribuite modificării câștigurilor (pierderilor) nerealizate aferente activelor respective deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossWhereGainsLossesAttributableToChangeInUnrealisedGainsOrLossesForEntitysOwnEquityInstrumentsHeldAtEndOfPeriodAreRecognisedFairValueMeasurement |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei, evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.93 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care sunt raportate câștigurile (pierderile) din cursul perioadei recunoscute în profit sau pierdere pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității evaluate la valoarea justă care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente instrumentelor respective deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInProfitOrLossWhereGainsLossesAttributableToChangeInUnrealisedGainsOrLossesForLiabilitiesHeldAtEndOfPeriodAreRecognisedFairValueMeasurement |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din profit sau pierdere în care sunt recunoscute câștigurile (pierderile) care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente datoriilor deținute la finalul perioadei, evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.93 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere în care sunt raportate câștigurile (pierderile) din cursul perioadei recunoscute în profit sau pierdere pentru datoriile evaluate la valoarea justă care pot fi atribuite modificării câștigurilor (pierderilor) nerealizate aferente datoriilor respective deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInStatementOfComprehensiveIncomeInWhichImpairmentLossesRecognisedInProfitOrLossAreIncluded |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global în care sunt incluse pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 36.126 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global în care sunt incluse pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInStatementOfComprehensiveIncomeInWhichImpairmentLossesRecognisedInProfitOrLossAreReversed |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global în care sunt reluate pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 36.126 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global în care sunt reluate pierderile din depreciere recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInStatementOfComprehensiveIncomeThatIncludesProceedsAndCostIncludedInProfitOrLossInAccordanceWithParagraph20AOfIAS16 |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global care include (includ) încasările și costurile incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 |
IAS 16.74A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global care include (includ) încasările și costurile incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16. [Referințe: încasările incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 care se referă la elemente produse care nu reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității; costurile incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 care se referă la elemente produse care nu reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInStatementOfFinancialPositionInWhichAssetsAndLiabilitiesRecognisedInRelationToStructuredEntitiesAreRecognised |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare în care sunt recunoscute activele și datoriile recunoscute în raport cu entitățile structurate |
IFRS 12.29 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare în care sunt recunoscute activele și datoriile în raport cu entitățile structurate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInStatementOfFinancialPositionWhichIncludeLeaseLiabilities |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare care includ datoriile care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare care includ datoriile care decurg din contractele de leasing. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLineItemsInStatementOfFinancialPositionWhichIncludeRightofuseAssets |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare care includ activele aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.47 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare care includ activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfLinkBetweenReimbursementRightAndRelatedObligation |
Text |
label |
Descrierea legăturii dintre dreptul de rambursare și obligația aferentă |
IAS 19.140 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea legăturii dintre un drept de rambursare și obligațiile privind beneficiul determinat. [Referințe: drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMajorAssumptionsMadeConcerningFutureEventsContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea principalelor ipoteze formulate în ceea ce privește evenimentele viitoare, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea principalelor ipoteze formulate în ceea ce privește evenimentele viitoare care pot afecta suma necesară decontării unei datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMajorAssumptionsMadeConcerningFutureEventsOtherProvisions |
Text |
label |
Descrierea principalelor ipoteze formulate în ceea ce privește evenimentele viitoare, alte provizioane |
IAS 37.85 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea principalelor ipoteze formulate în ceea ce privește evenimentele viitoare care pot afecta suma necesară decontării unui provizion. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfManagementsApproachToDeterminingValuesAssignedToKeyAssumptions |
Text |
label |
Descrierea abordării pe care conducerea o are cu privire la stabilirea valorilor atribuite ipotezelor principale |
IAS 36.134 d (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.135 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea abordării pe care conducerea o are cu privire la stabilirea valorii (sau a valorilor) atribuite ipotezelor principale, dacă acea valoare (acele valori) reflectă experiența anterioară sau, după caz, dacă sunt consecvente cu sursele externe de informații și, în caz contrar, modul în care diferă față de experiența anterioară sau sursele externe de informații și cauzele acestor diferențe. Ipotezele principale sunt acelea la care valoarea recuperabilă a unității (a grupului de unități) este cea mai sensibilă. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfManagingLiquidityRisk |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea gestionează riscul de lichiditate [text block] |
IFRS 7.39 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea gestionează riscul de lichiditate. [Referințe: risc de lichiditate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMaterialReconcilingItems |
Text |
label |
Descrierea elementelor de reconciliere importante |
IFRS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tuturor elementelor de reconciliere importante. [Referințe: elemente de reconciliere importante [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMaximumTermOfOptionsGrantedForSharebasedPaymentArrangement |
Text |
label |
Descrierea termenului maxim al opțiunilor acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea termenului maxim al opțiunilor acordate pentru un tip de angajament de plată pe bază de acțiuni care a existat la orice moment în decursul perioadei. O entitate care are angajamente de plată pe bază de acțiuni similare în mod substanțial poate agrega aceste informații. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMeasurementBasisForNoncontrollingInterestInAcquireeRecognisedAtAcquisitionDate |
Text |
label |
Descrierea bazei de evaluare a intereselor care nu controlează deținute în entitatea dobândită recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 o (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea bazei de evaluare a intereselor care nu controlează deținute într-o entitate dobândită recunoscute la data achiziției pentru combinările de întreprinderi în care dobânditorul deține mai puțin de 100 % din participațiile în capitalurile proprii ale entității dobândite la data achiziției. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; interese care nu controlează deținute în entitatea dobândită recunoscute la data achiziției] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMeasurementDifferencesForFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
Text |
label |
Descrierea diferențelor de evaluare pentru activele financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.B42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror diferențe de evaluare pentru activele financiare care sunt compensate sau care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMeasurementDifferencesForFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
Text |
label |
Descrierea diferențelor de evaluare pentru datoriile financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.B42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror diferențe de evaluare pentru datoriile financiare care sunt compensate sau care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodOfSettlementForSharebasedPaymentArrangement |
Text |
label |
Descrierea metodei de decontare pentru un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei de decontare (de exemplu, în numerar sau în capitaluri proprii) pentru un tip de angajament de plată pe bază de acțiuni care a existat la orice moment în decursul perioadei. O entitate care are angajamente de plată pe bază de acțiuni similare în mod substanțial poate agrega aceste informații. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodologyUsedToDetermineWhetherPresentingEffectsOfChangesInLiabilitysCreditRiskInOtherComprehensiveIncomeWouldCreateOrEnlargeAccountingMismatchInProfitOrLoss |
Text |
label |
Descrierea metodologiei sau metodologiilor utilizate pentru a stabili dacă prezentarea efectelor modificărilor riscului de credit al unei datorii în alte elemente ale rezultatului global ar crea sau ar amplifica o necorelare contabilă în profit sau pierdere |
IFRS 7.11 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodologiei sau metodologiilor utilizate pentru a stabili dacă prezentarea efectelor modificărilor riscului de credit al unei datorii financiare în alte elemente ale rezultatului global ar crea sau ar amplifica o necorelare contabilă în profit sau pierdere În cazul în care o entitate este obligată să prezinte efectele modificărilor riscului de credit al unei datorii în profit sau pierdere, prezentarea trebuie să cuprindă o descriere detaliată a relației economice descrise dintre caracteristicile datoriei și caracteristicile celorlalte instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere a căror valoare s-a schimbat ca urmare a modificărilor riscului de credit al datoriei. [Referințe: risc de credit [member]; clase de instrumente financiare [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysisForActuarialAssumptions |
Text |
label |
Descrierea metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale |
IAS 19.145 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale semnificative. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToDevelopAndSubstantiateUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru elaborarea și justificarea datelor neobservabile utilizate pentru evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 e exemplu |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru elaborarea și justificarea datelor neobservabile utilizate pentru evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToDevelopAndSubstantiateUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru elaborarea și justificarea datelor neobservabile utilizate pentru evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 e exemplu |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru elaborarea și justificarea datelor neobservabile utilizate pentru evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToDevelopAndSubstantiateUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru elaborarea și justificarea datelor neobservabile utilizate pentru evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 e exemplu |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru elaborarea și justificarea datelor neobservabile utilizate pentru evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17AndProcessesForEstimatingInputsToThoseMethods |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToMeasureFairValueOfNoncashAssetsDeclaredForDistributionToOwnersBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssue |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea valorii juste a activelor nemonetare declarate pentru distribuire către proprietari înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare |
IFRIC 17.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea valorii juste a activelor nemonetare declarate pentru distribuirea drept dividende atunci când data declarării este după finalul perioadei de raportare, dar înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare. [Referințe: active nemonetare declarate pentru distribuire către proprietari înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToMeasureRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.124 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodsUsedToRecogniseRevenueFromContractsWithCustomers |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții |
IFRS 15.124 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții. [Referințe: venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodToRecogniseInsuranceAcquisitionCashFlowsWhenUsingPremiumAllocationApproach |
Text |
label |
Descrierea metodei de recunoaștere a fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor atunci când se utilizează metoda repartizării primelor |
IFRS 17.97 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei alese de către o entitate care utilizează metoda repartizării primelor pentru a recunoaște fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor prin aplicarea punctului 59(a) din IFRS 17. Metoda repartizării primelor este o abordare, descrisă la punctele 53-59 din IFRS 17, care simplifică evaluarea datoriei pentru perioada de acoperire rămasă aferente unui grup de contracte de asigurare. [Referințe: creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodUsedAndAssumptionsMadeToIncorporateEffectsOfExpectedEarlyExerciseShareOptionsGranted |
Text |
label |
Descrierea metodei utilizate și a ipotezelor formulate pentru a încorpora în preț efectele preconizate ale exercitării înainte de termen, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei utilizate și a ipotezelor formulate pentru a încorpora în preț efectele exercitării înainte de termen a opțiunilor pe acțiuni acordate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfMethodUsedToDetermineAmortisationOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
Text |
label |
Descrierea metodei utilizate pentru a determina amortizarea activelor recunoscute din costurile de obținere sau de îndeplinire a contractelor cu clienții |
IFRS 15.127 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei utilizate pentru a determina amortizarea activelor recunoscute din costurile de obținere sau de îndeplinire a contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAmountAndCorrectionOfAccountingErrorsInPriorPeriodsEstimate |
Text block |
label |
Descrierea naturii erorilor contabile din perioadele anterioare [text block] |
IAS 8.49 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii erorilor contabile din perioadele anterioare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndAmountOfAnyMeasurementPeriodAdjustmentsRecognisedForParticularAssetsLiabilitiesNoncontrollingInterestsOrItemsOfConsideration |
Text |
label |
Descrierea naturii ajustărilor din perioada de evaluare recunoscute pentru anumite active, datorii, interese care nu controlează sau elemente de contravaloare |
IFRS 3.B67 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii ajustărilor din perioada de evaluare recunoscute pentru anumite active, datorii, interese care nu controlează sau elemente de contravaloare în cazul cărora contabilizarea inițială a unei combinări de întreprinderi este incompletă. [Referințe: interese care nu controlează; ajustări din perioada de evaluare recunoscute pentru anumite active, datorii, interese care nu controlează sau elemente de contravaloare; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndAmountOfChangeInAccountingEstimate |
Text block |
label |
Descrierea naturii modificării estimărilor contabile [text block] |
IAS 8.39 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii modificărilor estimărilor contabile care au efecte în perioada curentă sau se estimează că vor avea efecte în perioadele viitoare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndAmountOfChangeInEstimateDuringFinalInterimPeriod |
Text |
label |
Descrierea naturii și a valorii modificării estimărilor survenite în perioada interimară finală |
IAS 34.26 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a valorii unei modificări a estimării unei sume raportate într-o perioadă intermediară care se modifică semnificativ în cursul perioadei interimare finale a exercițiului financiar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndCarryingAmountOfAssetsObtained |
Text |
label |
Descrierea naturii activelor obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit |
IFRS 7.38 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii activelor financiare sau nefinanciare obținute de către entitate prin intrarea în posesia garanțiilor reale pe care le deține sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit (de exemplu garanții). [Referințe: garanții [member]; active obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit; active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndEffectOfAnyAsymmetricalAllocationsToReportableSegments |
Text |
label |
Descrierea naturii și a efectului oricăror alocări asimetrice pentru segmentele raportabile |
IFRS 8.27 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a efectului oricăror alocări asimetrice pentru segmentele raportabile. De exemplu, o entitate ar putea aloca cheltuielile de amortizare unui segment fără a aloca activele amortizabile aferente acelui segment. [Referințe: segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndExtentOfGovernmentGrantsForAgriculturalActivityRecognisedInFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea naturii și a amplorii subvențiilor guvernamentale pentru activități agricole recunoscute în situațiile financiare |
IAS 41.57 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a amplorii subvențiilor guvernamentale pentru activități agricole recunoscute în situațiile financiare. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndExtentOfGovernmentGrantsRecognisedInFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea naturii și a amplorii subvențiilor guvernamentale recunoscute în situațiile financiare |
IAS 20.39 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a amplorii subvențiilor guvernamentale recunoscute în situațiile financiare. [Referințe: subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndExtentOfRateregulatedActivity |
Text |
label |
Descrierea naturii și a amplorii activității cu tarife reglementate |
IFRS 14.30 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a amplorii activității cu tarife reglementate. [Referințe: tipuri de activități cu tarife reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndExtentOfSignificantRestrictionsOnTransferOfFundsToParent |
Text |
label |
Descrierea naturii și a amplorii restricțiilor importante privind transferul de fonduri către entitate |
IFRS 12.19D a prezentarea informațiilor, IFRS 12.22 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a sferei oricăror restricții importante (de exemplu, care rezultă dintr-un acord de împrumut sau din cerințe reglementare) asupra capacităților altor entități de a transfera fonduri către entitatea raportoare sub formă de dividende în numerar sau de a rambursa împrumuturi sau avansuri. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndExtentToWhichProtectiveRightsOfNoncontrollingInterestsCanSignificantlyRestrictEntitysAbilityToAccessOrUseAssetsAndSettleLiabilitiesOfGroup |
Text |
label |
Descrierea naturii și a măsurii în care drepturile de protecție ale intereselor care nu controlează pot restricționa semnificativ capacitatea entității de a avea acces sau de a utiliza activele și de a deconta datoriile grupului |
IFRS 12.13 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a măsurii în care drepturile de protecție ale intereselor care nu controlează pot restricționa semnificativ capacitatea entității de a avea acces sau de a utiliza activele și de a deconta datoriile grupului (de exemplu, atunci când o societate-mamă are obligația de a deconta datoriile unei filiale înainte de a deconta datoriile proprii sau atunci când este necesar acceptul intereselor care nu controlează pentru a accesa activele sau pentru a deconta datoriile unei filiale). Drepturile de protecție sunt drepturi concepute pentru a proteja interesele părții care deține drepturile respective, fără a conferi acelei părți autoritate asupra entității în cadrul căreia deține drepturile respective. [Referințe: interese care nu controlează; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndFinancialEffectOfBusinessCombinationsAfterReportingPeriodBeforeStatementsAuthorisedForIssue |
Text |
label |
Descrierea naturii și a efectelor financiare ale combinărilor de întreprinderi după perioada de raportare, dar înainte să fie autorizată publicarea situațiilor |
IFRS 3.59 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a efectelor financiare ale combinărilor de întreprinderi după sfârșitul perioadei de raportare, dar înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndFinancialEffectOfBusinessCombinationsDuringPeriod |
Text |
label |
Descrierea naturii și a efectelor financiare ale combinărilor de întreprinderi în cursul perioadei |
IFRS 3.59 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a efectelor financiare ale combinărilor de întreprinderi în cursul perioadei curente de raportare. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureAndPurposeOfReservesWithinEquity |
Text |
label |
Descrierea naturii și a scopului rezervelor din cadrul capitalurilor proprii |
IAS 1.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii și a scopului rezervelor din cadrul capitalurilor proprii. [Referințe: alte rezerve] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfActivitiesOfBiologicalAssets |
Text |
label |
Descrierea naturii activităților care implică active biologice |
IAS 41.46 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii activităților care implică active biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfAssetsWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentsWithinNextFinancialYear |
Text |
label |
Descrierea naturii activelor cu risc semnificativ de a provoca ajustări importante în următorul exercițiu financiar |
IAS 1.125 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii activelor supuse unor ipoteze care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a cuantumurilor activelor respective în următorul exercițiu financiar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfBenefitsProvidedByPlan |
Text |
label |
Descrierea naturii prestațiilor furnizate de un plan |
IAS 19.139 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii prestațiilor furnizate de un plan de beneficii determinate (de exemplu, planul de beneficii determinate bazat pe salariul final sau planul bazat pe cotizații cu garanții). [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfChangeInAccountingPolicy |
Text |
label |
Descrierea naturii modificării politicii contabile |
IAS 8.28 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii unei modificări a politicii contabile legate de aplicarea inițială a unui IFRS. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfChangesFromPriorPeriodsInMeasurementMethodsUsedToDetermineReportedSegmentProfitOrLossAndEffectOfThoseChangesOnMeasureOfSegmentProfitOrLoss |
Text |
label |
Descrierea naturii modificărilor din perioadele anterioare privind metodele de evaluare utilizate pentru determinarea profitului sau pierderii pe segment raportat și a efectului acestor modificări asupra evaluării profitului sau pierderii pe segment |
IFRS 8.27 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii modificărilor din perioadele anterioare privind metodele de evaluare utilizate pentru determinarea profitului sau pierderii pe segment raportat, precum și a efectului, dacă există, al acestor modificări asupra evaluării profitului (pierderii) pe segment. [Referințe: segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfClassOfAssetsMeasuredAtFairValue |
Text |
label |
Descrierea naturii clasei de active evaluate la valoarea justă |
IFRS 13.92 exemplu, IFRS 13.IE64 a exemplu |
documentation |
Descrierea naturii clasei de active care sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv a caracteristicilor elementelor evaluate care sunt luate în considerare la determinarea datelor de intrare relevante. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfClassOfEntitysOwnEquityInstrumentsMeasuredAtFairValue |
Text |
label |
Descrierea naturii clasei propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității evaluate la valoarea justă |
IFRS 13.92 exemplu, IFRS 13.IE64 a exemplu |
documentation |
Descrierea naturii clasei propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității care sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv a caracteristicilor elementelor evaluate care sunt luate în considerare la determinarea datelor de intrare relevante. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfClassOfLiabilitiesMeasuredAtFairValue |
Text |
label |
Descrierea naturii clasei de datorii evaluate la valoarea justă |
IFRS 13.92 exemplu, IFRS 13.IE64 a exemplu |
documentation |
Descrierea naturii clasei de datorii care sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv a caracteristicilor elementelor evaluate care sunt luate în considerare la determinarea datelor de intrare relevante. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfContingentAssets |
Text |
label |
Descrierea naturii activelor contingente |
IAS 37.89 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii activelor potențiale care apar ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfCounterparty |
Text |
label |
Descrierea naturii contrapărții |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG23 b exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea naturii altei părți la tranzacție decât entitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfDifferencesBetweenMeasurementsOfReportableSegmentsAssetsAndEntitysAssets |
Text |
label |
Descrierea naturii diferențelor dintre evaluările activelor segmentelor raportabile și evaluările activelor entității |
IFRS 8.27 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii diferențelor dintre evaluările activelor segmentelor raportabile și evaluările activelor entității. Aceste diferențe ar putea include politicile contabile și politicile de alocare a activelor utilizate în comun care sunt necesare pentru înțelegerea informațiilor pentru un segment raportat. [Referințe: segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfDifferencesBetweenMeasurementsOfReportableSegmentsLiabilitiesAndEntitysLiabilities |
Text |
label |
Descrierea naturii diferențelor dintre evaluările datoriilor segmentelor raportabile și evaluările datoriilor entității |
IFRS 8.27 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii diferențelor dintre evaluările datoriilor segmentelor raportabile și evaluările datoriilor entității. Aceste diferențe ar putea include politicile contabile și politicile de alocare a datoriilor utilizate în comun care sunt necesare pentru înțelegerea informațiilor pentru un segment raportat. [Referințe: segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfDifferencesBetweenMeasurementsOfReportableSegmentsProfitsOrLossesAndEntitysProfitOrLossBeforeIncomeTaxExpenseOrIncomeAndDiscontinuedOperations |
Text |
label |
Descrierea naturii diferențelor dintre evaluările profitului sau pierderii segmentelor raportabile și evaluările profitului sau pierderii entității înainte de cheltuielile sau veniturile privind impozitul pe profit și activitățile întrerupte |
IFRS 8.27 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii diferențelor dintre evaluările profitului sau pierderii segmentelor raportabile și evaluările profitului sau pierderii entității înainte de cheltuielile sau veniturile privind impozitul pe profit și activitățile întrerupte. Aceste diferențe ar putea include politicile contabile și politicile de alocare a costurilor suportate la nivel central care sunt necesare pentru înțelegerea informațiilor pentru un segment raportat. [Referințe: activități întrerupte [member]; segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfEntitysOperationsAndPrincipalActivities |
Text |
label |
Descrierea naturii operațiunilor și a principalelor activități ale entității |
IAS 1.138 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii operațiunilor și a principalelor obiecte de activitate ale entității |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfEntitysRelationshipWithAssociate |
Text |
label |
Descrierea naturii relației entității cu o entitate asociată |
IFRS 12.21 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii relației entității cu o entitate asociată (de exemplu, descrierea naturii activităților entității asociate și dacă acestea au un rol strategic în activitățile entității). [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfEntitysRelationshipWithJointOperation |
Text |
label |
Descrierea naturii relației entității cu o activitate comună |
IFRS 12.21 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii relației entității cu o activitate comună (de exemplu, descrierea naturii activităților activității comune și dacă acestea au un rol strategic în activitățile entității). [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfEntitysRelationshipWithJointVenture |
Text |
label |
Descrierea naturii relației entității cu o asociere în participație |
IFRS 12.21 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii relației entității cu o asociere în participație (de exemplu, descrierea naturii activităților asocierii în participație și dacă acestea au un rol strategic în activitățile entității). [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfFinancialStatements |
Text |
label |
Descrierea naturii situațiilor financiare |
IAS 1.51 b prezentarea informațiilor, IAS 27.16 a prezentarea informațiilor, IAS 27.17 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii situațiilor financiare (de exemplu, dacă situațiile financiare se referă la o entitate individuală sau la un grup de entități). |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfGoodsOrServicesThatEntityHasPromisedToTransfer |
Text |
label |
Descrierea naturii bunurilor sau serviciilor pe care entitatea a promis să le transfere |
IFRS 15.119 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii bunurilor sau serviciilor pe care entitatea a promis să le transfere clienților. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfImpendingChangeInAccountingPolicy |
Text |
label |
Descrierea naturii modificării iminente de politică contabilă |
IAS 8.31 b exemplu |
documentation |
Descrierea naturii modificării sau a modificărilor iminente de politică contabilă datorate unui IFRS nou care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfIndividualAsset |
Text |
label |
Descrierea naturii unui activ individual |
IAS 36.130 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii unui activ individual pentru care a fost recunoscută sau reluată o pierdere din depreciere în cursul perioadei. [Referințe: pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfInterestInFunds |
Text |
label |
Descrierea naturii intereselor în fonduri |
IFRIC 5.11 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii intereselor entității în fonduri de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare a mediului. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfLiabilitiesWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentsWithinNextFinancialYear |
Text |
label |
Descrierea naturii datoriilor cu risc semnificativ de a provoca ajustări importante în următorul exercițiu financiar |
IAS 1.125 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii datoriilor supuse unor ipoteze care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a cuantumurilor datoriilor respective în următorul exercițiu financiar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfMainAdjustmentsThatWouldMakeHistoricalSummariesOrComparativeInformationPresentedInAccordanceWithPreviousGAAPComplyWithIFRSs |
Text |
label |
Descrierea naturii ajustărilor principale care ar asigura conformitatea cu IFRS-urile a sintezelor istorice sau a informațiilor comparative prezentate în conformitate cu GAAP anterioare |
IFRS 1.22 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii ajustărilor principale care ar asigura conformitatea cu IFRS-urile a sintezelor istorice sau a informațiilor comparative prezentate în conformitate cu GAAP anterioare. [Referințe: GAAP anterioare [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfNecessaryAdjustmentToProvideComparativeInformation |
Text |
label |
Descrierea naturii ajustărilor necesare pentru a oferi informații comparative |
IAS 1.42 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea, în situația în care reclasificarea sumelor comparative este imposibil de realizat, a naturii ajustărilor care ar fi fost făcute dacă valorile ar fi fost reclasificate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfNonadjustingEventAfterReportingPeriod |
Text |
label |
Descrierea naturii unui eveniment ulterior perioadei de raportare care nu conduce la ajustarea situațiilor financiare |
IAS 10.21 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii unui eveniment ulterior perioadei de raportare care nu conduce la ajustarea situațiilor financiare. [Referințe: evenimente ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfNoncashAssetsHeldForDistributionToOwnersDeclaredBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssue |
Text |
label |
Descrierea naturii activelor nemonetare deținute pentru distribuire către proprietari care sunt declarate înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare |
IFRIC 17.17 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii activelor nemonetare pentru distribuirea drept dividende atunci când data declarării este după finalul perioadei de raportare, dar înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfObligationContingentLiabilities |
Text |
label |
Descrierea naturii obligației, datorii contingente |
IAS 37.86 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii obligației pentru datoriile contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfObligationContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea naturii obligației, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j (i) prezentarea informațiilor, IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii obligației pentru datoriile contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfObligationOtherProvisions |
Text |
label |
Descrierea naturii obligației, alte provizioane |
IAS 37.85 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii obligației pentru alte provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfReclassificationOrChangesInPresentation |
Text |
label |
Descrierea naturii reclasificărilor sau a modificărilor prezentării |
IAS 1.41 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii reclasificărilor sau a modificărilor prezentării. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfRegulatoryRatesettingProcess |
Text |
label |
Descrierea naturii procesului de stabilire a tarifelor reglementate |
IFRS 14.30 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii procesului de stabilire a tarifelor reglementate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfRelatedPartyRelationship |
Text |
label |
Descrierea naturii relației cu părțile afiliate |
IAS 24.18 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii relațiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfRelationshipBetweenTransferredFinancialAssetsThatAreNotDerecognisedInTheirEntiretyAndAssociatedLiabilities |
Text |
label |
Descrierea naturii relației dintre activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în întregime și datoriile asociate acestora |
IFRS 7.42D c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii relației dintre activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în întregime și datoriile asociate acestora, inclusiv restricțiile, rezultând din transfer, referitoare la utilizarea activelor transferate de către entitatea raportoare. [Referințe: Active financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [domain]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfRelationshipWithSubsidiaryWhereParentHasDirectlyOrIndirectlyLessThanHalfOfVotingPower |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor importante efectuate pentru a stabili dacă entitatea controlează o altă entitate, chiar dacă deține mai puțin de jumătate din drepturile de vot |
IFRS 12.9 b exemplu |
documentation |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor importante efectuate atunci când entitatea stabilește dacă controlează o altă entitate, chiar dacă deține mai puțin de jumătate din drepturile de vot. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfRisksBeingHedged |
Text |
label |
Descrierea naturii riscurilor acoperite |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea naturii riscurilor acoperite. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNatureOfVoluntaryChangeInAccountingPolicy |
Text |
label |
Descrierea naturii modificării voluntare a politicii contabile |
IAS 8.29 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii unei modificări voluntare a politicii contabile. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNoncurrentAssetOrDisposalGroupHeldForSaleWhichWereSoldOrReclassified |
Text |
label |
Descrierea activului imobilizat sau a grupului destinat cedării deținut în vederea vânzării care a fost vândut sau reclasificat |
IFRS 5.41 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea activelor imobilizate sau a grupurilor destinate cedării care fie au fost clasificate drept deținute în vederea vânzării, fie au fost vândute. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfNonfinancialMeasuresOrEstimatesOfBiologicalAssets |
Text |
label |
Descrierea evaluărilor sau a estimărilor nefinanciare ale cantităților fizice ale activelor biologice și ale produselor agricole |
IAS 41.46 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea evaluărilor sau a estimărilor nefinanciare ale cantităților fizice ale activelor biologice și ale produselor agricole. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingRisk |
Text |
label |
Descrierea obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor |
IFRS 7.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.124 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea obiectivelor, politicilor și proceselor entității în materie de gestionare a riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfObligationsForReturnsRefundsAndOtherSimilarObligations |
Text |
label |
Descrierea obligațiilor legate de retururi, rambursări și a altor obligații similare |
IFRS 15.119 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea obligațiilor legate de retururi, rambursări și a altor obligații similare din contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfOptionLifeShareOptionsGranted |
Decimal, duration |
label |
Durata de viață a opțiunii, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață a opțiunilor pe acțiuni acordate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfOptionPricingModelShareOptionsGranted |
Text |
label |
Descrierea modelului de evaluare a opțiunii, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modelului de evaluare a opțiunii utilizat în cazul opțiunilor pe acțiuni acordate. [Referințe: model de evaluare a opțiunii [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfOtherEquityInterest |
Text |
label |
Descrierea drepturilor, privilegiilor și restricțiilor aferente unei categorii de participații în capitalurile proprii ale unei entități fără capital social |
IAS 1.80 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea drepturilor, privilegiilor și restricțiilor aferente unei categorii de participații în capitalurile proprii ale unei entități fără capital social. [Referințe: Clase de capital social [domain]; alte participații în capitalurile proprii] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfOtherInformationUsedToAssessCreditQuality |
Text |
label |
Descrierea altor informații utilizate pentru evaluarea calității creditului |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG23 d exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea informațiilor utilizate pentru a evalua calitatea creditului activelor financiare cu risc de credit care nu sunt nici restante, nici depreciate și pe care entitatea nu le prezintă separat. [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfOtherInputsToOptionsPricingModelShareOptionsGranted |
Text |
label |
Descrierea altor date de intrare pentru modelul de evaluare a opțiunilor, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datelor de intrare pentru modelul de evaluare a opțiunilor pe acțiuni acordate pe care entitatea nu le prezintă separat. [Referințe: model de evaluare a opțiunii [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfOtherTransactionsThatAreCollectivelySignificant |
Text |
label |
Descrierea altor tranzacții care sunt semnificative în mod colectiv |
IAS 24.26 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tranzacțiilor cu un guvern care deține controlul sau controlul în comun ori exercită o influență semnificativă asupra entității raportoare și cu entitățile aflate sub controlul, controlul comun sau influența semnificativă a guvernului respectiv, care sunt semnificative în mod colectiv, dar nu în mod individual. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPerformanceObligationsToArrangeForAnotherPartyToTransferGoodsOrServices |
Text |
label |
Descrierea obligațiilor de executare de a se asigura că o altă parte transferă bunuri sau servicii |
IFRS 15.119 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea obligațiilor de executare de a se asigura că o altă parte transferă bunuri sau servicii către clienți. [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPeriodsWhenCashFlowsAffectProfitOrLoss |
Text |
label |
Descrierea perioadelor în care fluxurile de trezorerie afectează profitul sau pierderea |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.23 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea perioadelor în care se preconizează că fluxurile de trezorerie vor afecta profitul sau pierderea pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPeriodsWhenCashFlowsExpectedToOccur |
Text |
label |
Descrierea perioadelor în care fluxurile de trezorerie sunt preconizate să apară |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.23 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea perioadelor în care se preconizează că vor apărea fluxurile de trezorerie pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPlanAmendmentsCurtailmentsAndSettlements |
Text |
label |
Descrierea modificărilor, reducerilor și decontărilor planului |
IAS 19.139 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea modificărilor, reducerilor și decontărilor planului de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPoliciesForDisposingOfAssetsNotReadilyConvertibleIntoCashOrForUsingThemInItsOperations |
Text block |
label |
Descrierea politicilor privind cedarea sau utilizarea în activități a activelor obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale sau alte ameliorări ale condițiilor de credit [text block] |
IFRS 7.38 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicilor privind cedarea sau utilizarea în activități a activelor obținute de entitate prin intrarea în posesia garanțiilor reale pe care le deține sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit (de exemplu garanții), atunci când activele nu sunt convertibile fără dificultăți în numerar. [Referințe: garanții [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPolicyForDeterminingContributionOfDefinedBenefitPlansThatShareRisksBetweenVariousEntities |
Text block |
label |
Descrierea politicii de determinare a contribuției la planurile de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun [text block] |
IAS 19.149 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii de determinare a contribuției care trebuie plătită de entitate la planurile de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile aflate sub control comun. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPolicyForDeterminingWhenTransfersBetweenLevelsAreDeemedToHaveOccurredAssets |
Text |
label |
Descrierea politicii de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri, active |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 13.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri de active între nivelurile ierarhiei valorii juste. Politica privind momentul recunoașterii transferurilor trebuie să fie aceeași pentru transferurile către niveluri cu aceea pentru transferurile de la niveluri. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPolicyForDeterminingWhenTransfersBetweenLevelsAreDeemedToHaveOccurredEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea politicii de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 13.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri ale propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității între nivelurile ierarhiei valorii juste. Politica privind momentul recunoașterii transferurilor trebuie să fie aceeași pentru transferurile către niveluri cu aceea pentru transferurile de la niveluri. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPolicyForDeterminingWhenTransfersBetweenLevelsAreDeemedToHaveOccurredLiabilities |
Text |
label |
Descrierea politicii de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri, datorii |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 13.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea politicii de stabilire a momentului în care se estimează ca au avut loc transferuri de datorii între nivelurile ierarhiei valorii juste. Politica privind momentul recunoașterii transferurilor trebuie să fie aceeași pentru transferurile către niveluri cu aceea pentru transferurile de la niveluri. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPracticalExpedientsUsedWhenApplyingIFRS15Retrospectively |
Text |
label |
Descrierea soluțiilor practice utilizate atunci când se aplică IFRS 15 retroactiv |
IFRS 15.C6 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea soluțiilor practice care au fost utilizate atunci când se aplică IFRS 15 retroactiv. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPresentationCurrency |
Text |
label |
Descrierea monedei de prezentare |
IAS 1.51 d prezentarea informațiilor, IAS 21.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea monedei în care sunt prezentate situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfPrimaryReasonsForBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea motivelor principale ale combinării de întreprinderi |
IFRS 3.B64 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor principale ale unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfProcessForAnalysingChangesInFairValueMeasurementsAssets |
Text |
label |
Descrierea procesului de analizare a modificărilor evaluărilor la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 c exemplu |
documentation |
Descrierea procesului de analizare a modificărilor evaluărilor la valoarea justă ale activelor de la o perioadă la alta. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfProcessForAnalysingChangesInFairValueMeasurementsEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea procesului de analizare a modificărilor evaluărilor la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 c exemplu |
documentation |
Descrierea procesului de analizare a modificărilor evaluărilor la valoarea justă ale propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității de la o perioadă la alta. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfProcessForAnalysingChangesInFairValueMeasurementsLiabilities |
Text |
label |
Descrierea procesului de analizare a modificărilor evaluărilor la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 c exemplu |
documentation |
Descrierea procesului de analizare a modificărilor evaluărilor la valoarea justă ale datoriilor de la o perioadă la alta. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRatingAgenciesUsed |
Text |
label |
Descrierea agențiilor de rating utilizate |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 a exemplu, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 b exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea agențiilor de rating de credit utilizate pentru evaluarea calității creditului activelor financiare ale entității. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonForChangeInFunctionalCurrency |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru schimbarea monedei funcționale |
IAS 21.54 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru o schimbare a monedei funcționale a entității. Moneda funcțională este moneda mediului economic principal în care operează entitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonForChangeInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysis |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate |
IFRS 7.40 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru tipurile de risc de piață la care este expusă entitatea. [Referințe: risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonForDisposingOfInvestmentsInEquityInstrumentsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Text |
label |
Descrierea motivului cedării investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.11B a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului cedării investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonForReclassificationOrChangesInPresentation |
Text |
label |
Descrierea motivului reclasificărilor sau modificărilor prezentării |
IAS 1.41 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului reclasificărilor sau modificărilor prezentării. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonForUsingLongerOrShorterReportingPeriod |
Text |
label |
Descrierea motivului folosirii unei perioade de raportare mai lungi sau mai scurte |
IAS 1.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului folosirii unei perioade de raportare mai lungi sau mai scurte atunci când entitatea modifică finalul perioadei sale de raportare și prezintă situații financiare pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonForUsingPresentationAlternative |
Text |
label |
Descrierea motivului utilizării alternativei de prezentare |
IFRS 7.11A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care s-a făcut alegerea irevocabilă de a prezenta în alte elemente ale rezultatului global modificările ulterioare ale valorii juste a unei investiții într-un instrument de capitaluri proprii care nu este deținut în vederea tranzacționării. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonOfDerecognitionOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
Text |
label |
Descrierea motivului derecunoașterii activelor financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.20A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului derecunoașterii activelor financiare evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsAndFactorsWhyAmountOfChangesInFairValueOfFinancialAssetsAndFinancialLiabilitiesAttributableToChangesInCreditRiskNotFaithfullyRepresent |
Text |
label |
Descrierea motivelor și a factorilor relevanți care determină nereprezentarea fidelă a cuantumului modificărilor valorii juste a activelor financiare și datoriilor financiare care pot fi atribuite modificărilor riscului de credit |
IFRS 7.11 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor și a factorilor relevanți care fac ca prezentarea modificărilor valorii juste a activelor financiare și datoriilor financiare care pot fi atribuite modificărilor riscului de credit să nu reprezinte fidel aceste modificări. [Referințe: risc de credit [member]; active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangeInValuationTechniqueUsedInFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piață cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare) pentru evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangeInValuationTechniqueUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piață cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare) pentru evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangeInValuationTechniqueUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare (de exemplu, schimbarea abordării bazate pe piață cu abordarea pe bază de venit sau utilizarea unei tehnici de evaluare suplimentare) pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangeInValuationTechniqueUsedToMeasureFairValueLessCostsOfDisposal |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificării tehnicii de evaluare utilizate pentru a evalua valoarea justă minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiB) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor unei modificări a tehnicii de evaluare utilizate pentru a evalua valoarea justă minus costurile asociate cedării. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangeOfInvestmentEntityStatus |
Text |
label |
Descrierea motivelor schimbării statutului de entitate de investiții |
IFRS 12.9B prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor schimbării statutului de entitate de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangesInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysisForActuarialAssumptions |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale |
IAS 19.145 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru ipotezele actuariale semnificative. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangesInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor care au stat la baza modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangesInMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17AndProcessesForEstimatingInputsToThoseMethods |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode |
IFRS 17.117 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor care au stat la baza modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForChangingWayCashgeneratingUnitIsIdentified |
Text |
label |
Descrierea motivelor modificării modului în care este identificată unitatea generatoare de numerar |
IAS 36.130 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor modificării modului în care este identificată o unitate generatoare de numerar în cazul în care agregarea activelor pentru identificarea unității generatoare de numerar s-a modificat de la ultima estimare a valorii recuperabile a unității generatoare de numerar (dacă există). [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForConcludingThatEntityIsInvestmentEntityIfItDoesNotHaveOneOrMoreTypicalCharacteristics |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care s-a concluzionat că entitatea este o entitate de investiții în cazul în care nu prezintă una sau mai multe dintre caracteristicile tipice |
IFRS 12.9A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care s-a concluzionat că entitatea este o entitate de investiții în cazul în care nu prezintă una sau mai multe dintre caracteristicile tipice al unei entități de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForDesignationOrDedesignationOfFinancialAssetsAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării activelor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere la data aplicării inițiale a IFRS 17 |
IFRS 17.C33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării activelor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere prin aplicarea punctului 4.1.5 din IFRS 9 la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForDesignationOrDedesignationOfFinancialAssetsAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossWhenApplyingAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensation |
Text |
label |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării activelor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când se aplică amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă |
IFRS 9.7.2.34 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării activelor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când entitatea aplică amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForDesignationOrDedesignationOfFinancialAssetsOrFinancialLiabilitiesAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9 |
Text |
label |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării activelor financiare sau a datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere la data aplicării inițiale a IFRS 9 |
IFRS 7.42J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor oricărei desemnări sau redesemnări a activelor financiare sau a datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere la data aplicării inițiale a IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForDesignationOrDedesignationOfFinancialLiabilitiesAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossWhenApplyingAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensation |
Text |
label |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când se aplică amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă |
IFRS 9.7.2.34 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când entitatea aplică amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForDesignationOrDedesignationOfFinancialLiabilitiesAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossWhenApplyingAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când se aplică amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 |
IFRS 9.7.2.42 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor desemnării sau redesemnării datoriilor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când entitatea aplică amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; datorii financiare care au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere înainte de aplicarea amendamentelor la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, dar care nu mai sunt desemnate astfel] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea motivelor efectuării evaluării la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor efectuării evaluării la valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea motivelor efectuării evaluării la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor efectuării evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea motivelor efectuării evaluării la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor efectuării evaluării la valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForProvidingSupportToStructuredEntityWithoutHavingContractualObligationToDoSo |
Text |
label |
Descrierea motivelor acordării de sprijin unei entități structurate, fără a avea o obligație contractuală în acest sens |
IFRS 12.15 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor acordării de sprijin financiar sau de altă natură (de exemplu, prin achiziționarea de active sau de instrumente emise de entitatea structurată) unei entități structurate fără a avea o obligație contractuală în acest sens, inclusiv situațiile în care entitatea a asistat entitatea structurată în obținerea de sprijin financiar. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForProvidingSupportToSubsidiaryWithoutHavingContractualObligationToDoSo |
Text |
label |
Descrierea motivelor acordării de sprijin unei filiale de către entitatea de investiții sau de către filialele sale, fără a avea o obligație contractuală în acest sens |
IFRS 12.19E b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor acordării de sprijin unei filiale de către entitatea de investiții sau de către filialele sale, fără a avea o obligație contractuală în acest sens. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersIntoLevel3OfFairValueHierarchyAssets |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de active la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersIntoLevel3OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersIntoLevel3OfFairValueHierarchyLiabilities |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de datorii la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOfCumulativeGainLossWithinEquity |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor câștigului (pierderii) cumulat(e) în capitalurile proprii atunci când modificările riscului de credit al datoriei sunt prezentate în alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.10 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor în capitalurile proprii ale câștigului (pierderii) cumulat(e) în ceea ce privește o datorie financiară desemnată la valoarea justă prin profit sau pierdere atunci când entitatea este obligată să prezinte efectele modificărilor riscului de credit al acelei datorii în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; transferurile câștigului (pierderii) cumulat(e) în capitalurile proprii atunci când modificările riscului de credit al datoriei sunt prezentate în alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel1IntoLevel2OfFairValueHierarchyAssets |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste pentru activele deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel1IntoLevel2OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel1IntoLevel2OfFairValueHierarchyLiabilities |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste pentru datoriile deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel2IntoLevel1OfFairValueHierarchyAssets |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste pentru activele deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel2IntoLevel1OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel2IntoLevel1OfFairValueHierarchyLiabilities |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste pentru datoriile deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel3OfFairValueHierarchyAssets |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de active de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel3OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsForTransfersOutOfLevel3OfFairValueHierarchyLiabilities |
Text |
label |
Descrierea motivelor transferurilor de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor transferurilor de datorii de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhyApplyingNewAccountingPolicyProvidesReliableAndMoreRelevantInformation |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care aplicarea noii politici contabile oferă informații fiabile și mai relevante |
IAS 8.29 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care aplicarea unei noi politici contabile oferă informații fiabile și mai relevante. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhyInitialAccountingForBusinessCombinationIsIncomplete |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care contabilizarea inițială a unei combinări de întreprinderi este incompletă |
IFRS 3.B67 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care contabilizarea inițială a unei combinări de întreprinderi este incompletă. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhyLiabilityCannotBeMeasuredReliably |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care datoria nu poate fi evaluată în mod fiabil |
IFRS 3.B64 j (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care valoarea justă a unei datorii contingente într-o combinare de întreprinderi nu poate fi evaluată în mod fiabil. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhyPresumptionThatInterestOfLessThanTwentyPerCentInAssociateIsOvercome |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care se respinge prezumția că investitorul nu exercită o influență semnificativă atunci când interesele sale în entitatea în care s-a investit sunt mai mici de douăzeci la sută |
IFRS 12.9 e exemplu |
documentation |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor importante efectuate pentru a stabili că entitatea are o influență semnificativă asupra unei alte entități, chiar dacă deține mai puțin de 20 % din drepturile de vot ale celeilalte entități. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhyPresumptionThatInterestOfMoreThanTwentyPerCentInAssociateIsOvercome |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care se respinge prezumția că investitorul exercită o influență semnificativă atunci când interesele sale în entitatea în care s-a investit sunt mai mari de douăzeci la sută |
IFRS 12.9 d exemplu |
documentation |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor importante efectuate pentru a stabili că entitatea nu are o influență semnificativă asupra unei alte entități, chiar dacă deține mai mult de 20 % din drepturile de vot ale celeilalte entități. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhySeparateFinancialStatementsArePreparedIfNotRequiredByLaw |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care sunt întocmite situații financiare separate, dacă acest lucru nu este prevăzut de lege |
IAS 27.17 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care sunt întocmite situații financiare separate, dacă acest lucru nu este prevăzut de lege. [Referințe: individual [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonsWhyTransactionResultedInGainInBargainPurchase |
Text |
label |
Descrierea motivelor pentru care tranzacția de cumpărare în condiții avantajoase a avut drept rezultat un câștig |
IFRS 3.B64 n (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivelor pentru care o tranzacție de cumpărare în condiții avantajoase a avut drept rezultat un câștig. [Referințe: câștig recunoscut în tranzacții de cumpărare în condiții avantajoase] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyConsolidatedFinancialStatementsHaveNotBeenPrepared |
Text |
label |
Descrierea faptului că a fost folosită scutirea de la consolidare |
IAS 27.16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că a fost folosită scutirea de la consolidare. [Referințe: consolidat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyEntityIsResumingApplicationOfIFRSs |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care entitatea a reluat aplicarea IFRS-urilor |
IFRS 1.23A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care o entitate care a aplicat IFRS-urile într-o perioadă de raportare anterioară, dar care în cele mai recente situații financiare anuale anterioare nu a inclus o declarație explicită și fără rezerve de conformitate cu IFRS-urile, a reluat aplicarea IFRS-urilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyEntityStoppedApplyingIFRSs |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care entitatea a încetat să mai aplice IFRS-urile |
IFRS 1.23A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care o entitate care a aplicat IFRS-urile într-o perioadă de raportare anterioară, dar care în cele mai recente situații financiare anuale anterioare nu a inclus o declarație explicită și fără rezerve de conformitate cu IFRS-urile, a încetat să mai aplice IFRS-urile. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyEntityWasRequiredToChangeBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeatures |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care entitatea a trebuit să modifice baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă |
IFRS 17.113 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care o entitate a trebuit să modifice baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă; venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyEntityWithMoreThanHalfOfVotingPowerDirectlyOrIndirectlyOwnedWhichIsNotSubsidiaryDueToAbsenceOfControl |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor importante efectuate pentru a stabili dacă entitatea nu controlează o altă entitate, chiar dacă deține peste jumătate din drepturile de vot |
IFRS 12.9 a exemplu |
documentation |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor importante efectuate pentru a stabili dacă entitatea nu controlează o altă entitate, chiar dacă deține peste jumătate din drepturile de vot. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyFairValueOfGoodsOrServicesReceivedCannotEstimateReliable |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite nu poate fi estimată în mod fiabil |
IFRS 2.49 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care a fost respinsă prezumția că valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite în tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni încheiate cu alte părți decât angajații poate fi estimată în mod fiabil. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyFinancialStatementsAreNotEntirelyComparable |
Text |
label |
Descrierea faptului că valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt pe deplin comparabile |
IAS 1.36 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea faptului că valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt pe deplin comparabile atunci când o entitate modifică finalul perioadei sale de raportare și prezintă situații financiare pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyNonfinancialAssetIsBeingUsedInMannerDifferentFromHighestAndBestUse |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care activul nefinanciar este utilizat în altă manieră decât cea mai intensă și cea mai bună utilizare |
IFRS 13.93 i prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care un activ nefinanciar este utilizat în altă manieră decât utilizarea care ar maximiza valoarea activului sau grupului de active și datorii (de exemplu, o întreprindere) în cadrul căruia se va utiliza activul. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyPresentationCurrencyIsDifferentFromFunctionalCurrency |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care moneda de prezentare este diferită de moneda funcțională |
IAS 21.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care moneda în care sunt prezentate situațiile financiare este diferită de moneda mediului economic principal în care operează entitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyReclassificationOfComparativeAmountsIsImpracticable |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care reclasificarea sumelor comparative este imposibil de realizat |
IAS 1.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care reclasificarea sumelor comparative este imposibil de realizat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyRegulatoryDeferralAccountBalanceIsNoLongerFullyRecoverableOrReversible |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care soldul contului de amânare aferent activităților reglementate nu mai este complet recuperabil sau reversibil |
IFRS 14.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care soldul contului de amânare aferent activităților reglementate nu mai este complet recuperabil sau reversibil. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhySufficientInformationIsNotAvailableToAccountForMultiemployerPlanAsDefinedBenefitPlan |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care nu sunt disponibile informații suficiente pentru contabilizarea planului cu mai mulți angajatori sau a planului de stat ca plan de beneficii determinate |
IAS 19.148 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care nu sunt disponibile informații suficiente pentru a permite entității să contabilizeze un plan cu mai mulți angajatori sau un plan de stat ca plan de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyUsingDifferentReportingDateOrPeriodForAssociate |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care s-a utilizat o dată sau o perioadă de raportare diferită pentru o entitate asociată |
IFRS 12.22 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care situațiile financiare ale unei entități asociate utilizate în aplicarea metodei punerii în echivalență sunt datate începând cu o perioadă sau sunt aferente unei perioade diferite față de cea a entității. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyUsingDifferentReportingDateOrPeriodForJointVenture |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care s-a utilizat o dată sau o perioadă de raportare diferită pentru o asociere în participație |
IFRS 12.22 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care situațiile financiare ale unei asocieri în participație utilizate în aplicarea metodei punerii în echivalență sunt datate începând cu o perioadă sau sunt aferente unei perioade diferite față de cea a entității. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReasonWhyUsingDifferentReportingDateOrPeriodForSubsidiary |
Text |
label |
Descrierea motivului pentru care s-a utilizat o dată sau o perioadă de raportare diferită pentru o filială |
IFRS 12.11 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea motivului pentru care situațiile financiare ale unei filiale, atunci când aceste situații financiare sunt utilizate la întocmirea situațiilor financiare consolidate, sunt datate începând cu o perioadă sau sunt aferente unei perioade diferite față de cea a situațiilor financiare ale societății-mamă. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRedesignatedFinancialAssets |
Text |
label |
Descrierea activelor financiare redesemnate |
IFRS 1.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea activelor financiare care au fost redesemnate cu ocazia trecerii la IFRS-uri. [Referințe: IFRS [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRedesignatedFinancialLiabilities |
Text |
label |
Descrierea datoriilor financiare redesemnate |
IFRS 1.29A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea datoriilor financiare care au fost redesemnate cu ocazia trecerii la IFRS-uri. [Referințe: IFRS [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRegulatoryFrameworkInWhichPlanOperates |
Text |
label |
Descrierea cadrului de reglementare în care planul își desfășoară activitatea |
IAS 19.139 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea cadrului de reglementare în care un plan de beneficii determinate își desfășoară activitatea, de exemplu nivelul cerințelor minime de finanțare. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRelationshipBetweenInternalAndExternalRatings |
Text |
label |
Descrierea relației dintre ratingurile interne și externe |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 d exemplu, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG25 c exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea relației dintre ratingurile de credit interne și externe. [Referințe: totalul pentru toate clasele de rating de credit intern [member]; totalul pentru toate clasele de rating de credit extern [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfReportableSegmentToWhichIndividualAssetBelongs |
Text |
label |
Descrierea segmentului raportabil căruia îi aparține activul individual |
IAS 36.130 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea segmentului raportabil căruia îi aparține un activ individual. [Referințe: pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRestrictionsOnDistributionOfRevaluationSurplusToShareholdersPropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Descrierea restricțiilor privind distribuirea către acționari a surplusului din reevaluare, imobilizări corporale |
IAS 16.77 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror restricții privind distribuirea către acționari a soldului surplusului din reevaluare pentru imobilizările corporale. [Referințe: surplus din reevaluare; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRestrictionsOnDistributionOfRevaluationSurplusToShareholdersRightofuseAssets |
Text |
label |
Descrierea restricțiilor privind distribuirea către acționari a surplusului din reevaluare, active aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea oricăror restricții privind distribuirea către acționari a soldului surplusului din reevaluare pentru activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: surplus din reevaluare; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRetirementBenefitPlan |
Text |
label |
Descrierea planului de pensii |
IAS 26.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea unui plan de pensii fie ca parte a situațiilor financiare, fie într-un raport separat. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRetirementBenefitsPromisedToParticipants |
Text |
label |
Descrierea pensiilor promise participanților |
IAS 26.36 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea pensiilor promise participanților la planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRightsOfSetoffAssociatedWithFinancialAssetsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreement |
Text |
label |
Descrierea drepturilor de compensare asociate activelor financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar |
IFRS 7.13E prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea drepturilor de compensare asociate activelor financiare recunoscute ale entității care fac obiectul unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare, inclusiv a naturii drepturilor respective. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRightsOfSetoffAssociatedWithFinancialLiabilitiesSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreement |
Text |
label |
Descrierea drepturilor de compensare asociate datoriilor financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar |
IFRS 7.13E prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea drepturilor de compensare asociate datoriilor financiare recunoscute ale entității care fac obiectul unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare, inclusiv a naturii drepturilor respective. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRiskFreeInterestRateShareOptionsGranted |
Percent |
label |
Rata dobânzii fără risc, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Randamentul implicit disponibil în prezent al emisiunilor guvernamentale cu cupon zero din țara în a cărei monedă este exprimat prețul de exercitare al opțiunilor pe acțiuni acordate, cu un termen rămas egal cu termenul preconizat al opțiunii care este evaluată (pe baza duratei de viață contractuale rămase a opțiunii și luând în considerare efectele exercitării preconizate înainte de termen). [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfRisksToWhichPlanExposesEntity |
Text |
label |
Descrierea riscurilor la care planul expune entitatea |
IAS 19.139 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea riscurilor la care planul de beneficii determinate expune entitatea, cu accent pe orice risc neobișnuit, specific entității sau specific planului. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSensitivityOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsAssets |
Text |
label |
Descrierea sensibilității evaluării la valoarea justă la modificarea datelor neobservabile, active |
IFRS 13.93 h (i) prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea sensibilității evaluării la valoarea justă a activelor la modificarea datelor neobservabile, dacă modificarea datelor respective ar avea drept rezultat o evaluare la valoarea justă mai ridicată sau mai scăzută. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSensitivityOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea sensibilității evaluării la valoarea justă la modificarea datelor neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (i) prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea sensibilității evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității la modificarea datelor neobservabile, dacă modificarea datelor respective ar avea drept rezultat o evaluare la valoarea justă mai ridicată sau mai scăzută. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSensitivityOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsLiabilities |
Text |
label |
Descrierea sensibilității evaluării la valoarea justă la modificarea datelor neobservabile, datorii |
IFRS 13.93 h (i) prezentarea informaților |
documentation |
Descrierea sensibilității evaluării la valoarea justă a datoriilor la modificarea datelor neobservabile, dacă modificarea datelor respective ar avea drept rezultat o evaluare la valoarea justă mai ridicată sau mai scăzută. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfServiceConcessionArrangement |
Text |
label |
Descrierea acordului de concesiune a serviciilor |
SIC 29.6 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea acordului de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSharedCharacteristicForConcentration |
Text |
label |
Descrierea caracteristicii comune a concentrării |
IFRS 7.B8 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea unei caracteristici comune a concentrării riscurilor care decurg din instrumentele financiare (de exemplu contrapartea, zona geografică, moneda sau piața). [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSharedCharacteristicThatIdentifiesConcentrationOfRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Text |
label |
Descrierea caracteristicii comune care identifică o concentrare a riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea caracteristicii comune care identifică o concentrare a riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantActuarialAssumptionsMadeAndMethodUsedToCalculateActuarialPresentValueOfPromisedRetirementBenefits |
Text |
label |
Descrierea ipotezelor actuariale semnificative și a metodei utilizate pentru calcularea valorii actualizate actuariale a pensiilor promise |
IAS 26.35 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea ipotezelor actuariale semnificative și a metodei utilizate pentru calcularea valorii actualizate actuariale a pensiilor promise în planurile de pensii. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]; valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantAssumptionsOrJudgementsEntityMadeInApplyingAmendmentsForInterestRateBenchmarkReform |
Text |
label |
Descrierea ipotezelor sau a raționamentelor semnificative pe care entitatea s-a bazat în aplicarea modificărilor pentru reforma indicelui de referință al ratei dobânzii |
IFRS 7.24H d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea ipotezelor sau a raționamentelor semnificative pe care entitatea s-a bazat în aplicarea modificărilor pentru reforma indicelui de referință al ratei dobânzii. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantConcentrationsOfRiskRelatedToPlan |
Text |
label |
Descrierea concentrărilor semnificative ale riscurilor legate de plan |
IAS 19.139 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea concentrărilor semnificative ale riscurilor legate de planurile de beneficii determinate. De exemplu, în cazul în care activele planului sunt investite în primul rând într-o singură clasă de investiții, cum ar fi bunurile imobiliare, planul poate expune entitatea unei concentrări de riscuri pe piața bunurilor imobiliare. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantEventsAndTransactions |
Text |
label |
Descrierea evenimentelor și a tranzacțiilor semnificative |
IAS 34.15 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea, în raportul financiar interimar al entității, a evenimentelor și a tranzacțiilor semnificative pentru înțelegerea modificărilor survenite în poziția financiară și performanța entității față de sfârșitul ultimei perioade anuale de raportare. Informațiile prezentate raportat la respectivele evenimente și tranzacții trebuie să actualizeze informațiile relevante prezentate în cel mai recent raport financiar anual. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantIntangibleAssetsControlledByEntityButNotRecognised |
Text |
label |
Descrierea imobilizărilor necorporale semnificative controlate de entitate, dar nerecunoscute |
IAS 38.128 b exemplu |
documentation |
Descrierea imobilizărilor necorporale semnificative care sunt controlate de entitate, dar nu sunt recunoscute ca active deoarece nu au îndeplinit criteriile de recunoaștere din IAS 38 sau deoarece au fost dobândite sau generate înaintea intrării în vigoare a versiunii publicate în 1998 a IAS 38. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantJudgementsAndAssumptionsMadeInDeterminingThatEntityIsAgentOrPrincipal |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor și a ipotezelor semnificative efectuate pentru a stabili că entitatea este un reprezentant sau un mandant |
IFRS 12.9 c exemplu |
documentation |
Descrierea raționamentelor și ipotezelor semnificative efectuate pentru a stabili că entitatea este un reprezentant sau un mandant. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantJudgementsMadeInEvaluatingWhenCustomerObtainsControlOfPromisedGoodsOrServices |
Text |
label |
Descrierea raționamentelor semnificative efectuate pentru a evalua momentul în care un client obține controlul asupra bunurilor sau serviciilor promise |
IFRS 15.125 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea raționamentelor semnificative efectuate pentru a evalua momentul în care un client obține controlul asupra bunurilor sau serviciilor promise. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantPaymentTermsInContractsWithCustomers |
Text |
label |
Descrierea termenilor de plată semnificativi din contractele cu clienții |
IFRS 15.119 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea termenilor de plată semnificativi în contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSignificantRestrictionsOnEntitysAbilityToAccessOrUseAssetsAndSettleLiabilitiesOfGroup |
Text |
label |
Descrierea restricțiilor semnificative privind capacitatea entității de a accesa și de a utiliza activele grupului și de a deconta datoriile grupului |
IFRS 12.13 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea restricțiilor semnificative (de exemplu, restricții statutare, contractuale sau reglementare) privind capacitatea entității de a accesa sau utiliza activele grupului și de a deconta datoriile grupului, precum: (a) cele care restricționează capacitatea unei societăți-mamă sau a filialelor acesteia de a transfera numerar sau active către (sau de la) alte entități din cadrul grupului și (b) garanțiile sau alte cerințe care ar putea restricționa plata dividendelor sau a altor distribuiri de capital sau efectuarea sau rambursarea de împrumuturi și avansuri către (sau de la) alte entități din cadrul grupului. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSourcesOfHedgeIneffectivenessExpectedToAffectHedgingRelationship |
Text |
label |
Descrierea surselor de ineficacitate a acoperirii împotriva riscurilor care se preconizează că vor afecta relația de acoperire |
IFRS 7.23D prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea surselor de ineficacitate a acoperirii împotriva riscurilor care se preconizează că vor afecta relația de acoperire. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSourcesOfHedgeIneffectivenessThatEmergedInHedgingRelationship |
Text |
label |
Descrierea surselor de ineficacitate apărute în cadrul relației de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.23E prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea surselor de ineficacitate apărute în cadrul relației de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfSourcesOfRevenueForAllOtherSegments |
Text |
label |
Descrierea surselor de venituri pentru „toate celelalte segmente” |
IFRS 8.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea surselor de venituri incluse în categoria „toate celelalte segmente”, care cuprinde informații combinate despre alte activități și segmente operaționale care nu sunt raportabile. [Referințe: toate celelalte segmente [member]; venituri] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTechniqueOtherThanConfidenceLevelTechniqueUsedForDeterminingRiskAdjustmentForNonfinancialRisk |
Text |
label |
Descrierea altei tehnici decât tehnica nivelului de încredere care este utilizată pentru determinarea ajustărilor de risc pentru riscul nefinanciar |
IFRS 17.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea unei alte tehnici decât tehnica nivelului de încredere care este utilizată pentru determinarea ajustărilor de risc pentru riscul nefinanciar. [Referințe: ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTermAndConditionsOfFinancialAssetsPledgedAsCollateralForLiabilitiesOrContingentLiabilities |
Text |
label |
Descrierea termenelor și condițiilor privind activele financiare gajate drept garanții reale pentru datorii sau datorii contingente |
IFRS 7.14 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea termenelor și condițiilor privind activele financiare gajate drept garanții reale pentru datorii sau datorii contingente. [Referințe: active financiare gajate drept garanții reale pentru datorii sau datorii contingente; clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTermsOfContractualArrangementsThatCouldRequireInvestmentEntityOrItsSubsidiariesToProvideFinancialSupportToUnconsolidatedStructuredEntityControlledByInvestmentEntity |
Text |
label |
Descrierea termenilor angajamentelor contractuale care ar putea obliga entitatea de investiții sau filialele sale să furnizeze sprijin financiar unei entități structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții |
IFRS 12.19F prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea termenilor angajamentelor contractuale care ar putea obliga o entitate de investiții sau filialele sale să furnizeze sprijin financiar unei entități structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTermsOfContractualArrangementsThatCouldRequireParentOrSubsidiariesToProvideFinancialSupportToStructuredEntity |
Text |
label |
Descrierea termenilor angajamentelor contractuale care ar putea obliga societatea-mamă sau filialele sale să furnizeze sprijin financiar unei entități structurate |
IFRS 12.14 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B26 a exemplu |
documentation |
Descrierea termenilor angajamentelor contractuale care ar putea obliga o societate-mamă sau filiale ale acesteia să furnizeze sprijin financiar unei entități structurate, inclusiv evenimente sau circumstanțe care ar putea expune entitatea raportoare la o pierdere (de exemplu, angajamentele de furnizare de lichiditate sau factori de influențare a ratingului de credit, asociate cu obligații de a cumpăra active ale entității structurate sau de a furniza sprijin financiar). [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTermsOfSharesReservedForIssueUnderOptionsAndContractsForSaleOfShares |
Text |
label |
Descrierea termenilor acțiunilor rezervate pentru emisiune în baza contractelor de opțiuni și a contractelor de vânzare a acțiunilor |
IAS 1.79 a (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea termenilor acțiunilor rezervate pentru emisiune în baza contractelor de opțiuni și a contractelor de vânzare a acțiunilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTimingAndReasonOfReclassificationBetweenFinancialLiabilitiesAndEquity |
Text |
label |
Descrierea momentului și a motivului reclasificării între datorii financiare și capitaluri proprii |
IAS 1.80A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea momentului și a motivului reclasificării instrumentelor între datorii financiare și capitaluri proprii. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfToWhomGroupWithinEntityThatDecidesEntitysValuationPoliciesAndProceduresReportsAssets |
Text |
label |
Descriere din care să reiasă cui îi raportează grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile de evaluare ale entității, active |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (ii) exemplu |
documentation |
Descrierea persoanei căreia îi raportează grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfToWhomGroupWithinEntityThatDecidesEntitysValuationPoliciesAndProceduresReportsEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea persoanei căreia îi raportează grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile de evaluare ale entității, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (ii) exemplu |
documentation |
Descrierea persoanei căreia îi raportează grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfToWhomGroupWithinEntityThatDecidesEntitysValuationPoliciesAndProceduresReportsLiabilities |
Text |
label |
Descrierea persoanei căreia îi raportează grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile de evaluare ale entității, datorii |
IFRS 13.93 g exemplu, IFRS 13.IE65 a (ii) exemplu |
documentation |
Descrierea persoanei căreia îi raportează grupul din cadrul entității care stabilește politicile și procedurile utilizate de entitate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTransactionsAfterReportingPeriodWithSignificantChangeInNumberOfOrdinarySharesOutstanding |
Text |
label |
Descrierea tranzacțiilor ulterioare perioadei de raportare care modifică semnificativ numărul acțiunilor ordinare în circulație |
IAS 33.70 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tranzacțiilor ulterioare perioadei de raportare, în afara celor contabilizate în conformitate cu punctul 64 din IAS 33, care ar fi modificat în mod semnificativ numărul acțiunilor ordinare în circulație la încheierea perioadei dacă acele tranzacții ar fi avut loc înainte de finalul perioadei de raportare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTransactionsAfterReportingPeriodWithSignificantChangeInNumberOfPotentialOrdinarySharesOutstanding |
Text |
label |
Descrierea tranzacțiilor ulterioare perioadei de raportare care modifică semnificativ numărul acțiunilor ordinare potențiale în circulație |
IAS 33.70 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tranzacțiilor ulterioare perioadei de raportare, în afara celor contabilizate în conformitate cu punctul 64 din IAS 33, care ar fi modificat în mod semnificativ numărul acțiunilor ordinare potențiale în circulație la încheierea perioadei dacă acele tranzacții ar fi avut loc înainte de finalul perioadei de raportare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]; tranzacții cu acțiuni ordinare potențiale [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTransactionsWithRelatedParty |
Text |
label |
Descrierea tranzacțiilor cu părțile afiliate |
IAS 24.18 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTransitionalProvisionsOfInitiallyAppliedIFRS |
Text |
label |
Descrierea dispozițiilor tranzitorii ale unui IFRS aplicat pentru prima dată |
IAS 8.28 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea dispozițiilor tranzitorii legate de aplicarea inițială a unui IFRS. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTransitionalProvisionsOfInitiallyAppliedIFRSThatMightHaveEffectOnFuturePeriods |
Text |
label |
Descrierea dispozițiilor tranzitorii ale unui IFRS aplicat pentru prima dată care ar putea avea un efect asupra perioadelor viitoare |
IAS 8.28 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea dispozițiilor tranzitorii legate de aplicarea inițială a unui IFRS care ar putea avea un efect asupra perioadelor viitoare. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypeOfHedge |
Text |
label |
Descrierea tipului de acoperire împotriva riscurilor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Descrierea tipului de acoperire împotriva riscurilor utilizată de entitate. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypeOfPlan |
Text |
label |
Descrierea tipului de plan |
IAS 19.139 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea generală a tipului de plan de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypeOfRetirementBenefitPlan |
Text |
label |
Descrierea tipului de plan de pensii |
IAS 26.36 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tipului de plan de pensii, și anume plan de contribuții determinate sau plan de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypeOfSupportProvidedToStructuredEntityWithoutHavingContractualObligationToDoSo |
Text |
label |
Descrierea tipului de sprijin acordat unei entități structurate, fără a avea o obligație contractuală în acest sens |
IFRS 12.15 a prezentarea informațiilor, IFRS 12.30 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tipului de sprijin financiar sau de altă natură (de exemplu, prin achiziționarea de active sau de instrumente emise de entitatea structurată) acordat unei entități structurate fără a avea o obligație contractuală în acest sens, inclusiv situațiile în care entitatea a asistat entitatea structurată în obținerea de sprijin financiar. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; sprijin acordat unei entități structurate, fără a avea o obligație contractuală în acest sens] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypeOfSupportProvidedToSubsidiaryWithoutHavingContractualObligationToDoSo |
Text |
label |
Descrierea tipului de sprijin acordat unei filiale de către entitatea de investiții sau de către filialele sale, fără a avea o obligație contractuală în acest sens |
IFRS 12.19E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tipului de sprijin acordat unei filiale de către entitatea de investiții sau de către filialele sale, fără a avea o obligație contractuală în acest sens. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypesOfContractsAffectedByChangesInMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17AndProcessesForEstimatingInputsToThoseMethods |
Text |
label |
Descrierea tipurilor de contracte afectate de modificările metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode |
IFRS 17.117 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tipurilor de contracte afectate de modificările metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 și a proceselor de estimare a datelor de intrare ale acestor metode. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypesOfIncomeFromStructuredEntities |
Text |
label |
Descrierea tipurilor de venituri generate de entități structurate |
IFRS 12.27 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B26 c exemplu |
documentation |
Descrierea tipurilor de venituri generate de entități structurate. [Referințe: venituri generate de entități structurate] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypesOfProductsAndServicesFromWhichEachReportableSegmentDerivesItsRevenues |
Text |
label |
Descrierea tipurilor de produse și servicii din care își obține veniturile fiecare segment raportabil |
IFRS 8.22 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tipurilor de produse și servicii din care își obține veniturile un segment raportabil. [Referințe: produse și servicii [domain]; venituri] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfTypesOfWarrantiesAndRelatedObligations |
Text |
label |
Descrierea tipurilor de garanții și de obligații conexe |
IFRS 15.119 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tipurilor de garanții și de obligații conexe în contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfUncertaintiesOfEntitysAbilityToContinueAsGoingConcern |
Text block |
label |
Prezentarea incertitudinilor în ceea ce privește capacitatea entității de a-și continua activitatea [text block] |
IAS 1.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea incertitudinilor semnificative asociate evenimentelor sau condițiilor care pot pune în mod considerabil la îndoială capacitatea entității de a-și continua activitatea. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfUnfulfilledConditionsAndOtherContingenciesAttachedToGovernmentGrantForAgriculturalActivity |
Text |
label |
Descrierea condițiilor neîndeplinite și a altor situații neprevăzute legate de subvențiile guvernamentale pentru activitățile agricole |
IAS 41.57 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea condițiilor neîndeplinite și a altor situații neprevăzute legate de subvențiile guvernamentale pentru activitățile agricole. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfUsefulLifeBiologicalAssetsAtCost |
Text |
label |
Descrierea duratei de viață utilă, active biologice, la cost |
IAS 41.54 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea duratei de viață utilă utilizate pentru activele biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfUsefulLifeIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Text |
label |
Descrierea duratei de viață utilă, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea duratei de viață utilă utilizate pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfUsefulLifeInvestmentPropertyCostModel |
Text |
label |
Descrierea duratei de viață utilă, investiții imobiliare, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea duratei de viață utilă utilizate pentru investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfUsefulLifePropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Descrierea duratei de viață utilă, imobilizări corporale |
IAS 16.73 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea duratei de viață utilă utilizate pentru imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationProcessesUsedInFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea proceselor de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea proceselor de evaluare utilizate de entitate în evaluarea valorii juste a activelor (inclusiv, de exemplu, modul în care o entitate își alege politicile și procedurile de evaluare și analizează modificările evaluărilor la valoarea justă de la o perioadă la alta). |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationProcessesUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea proceselor de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea proceselor de evaluare utilizate de entitate în evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii (inclusiv, de exemplu, modul în care o entitate își alege politicile și procedurile de evaluare și analizează modificările evaluărilor la valoarea justă de la o perioadă la alta). |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationProcessesUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea proceselor de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea proceselor de evaluare utilizate de entitate în evaluarea valorii juste a datoriilor (inclusiv, de exemplu, modul în care o entitate își alege politicile și procedurile de evaluare și analizează modificările evaluărilor la valoarea justă de la o perioadă la alta). |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationTechniquesAndKeyModelInputsUsedForDeterminingNoncontrollingInterestInAnAcquireeMeasuredAtFairValue |
Text |
label |
Descrierea tehnicilor de evaluare și a datelor de intrare semnificative utilizate pentru a evalua interesele care nu controlează într-o entitate dobândită evaluate la valoarea justă |
IFRS 3.B64 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tehnicilor de evaluare și a datelor de intrare semnificative utilizate pentru a evalua interesele care nu controlează deținute într-o entitate dobândită evaluate la valoarea justă pentru combinările de întreprinderi în care dobânditorul deține mai puțin de 100 % din participațiile în capitalurile proprii ale entității dobândite la data achiziției. [Referințe: la valoarea justă [member]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationTechniquesAndKeyModelInputsUsedToMeasureContingentConsideration |
Text |
label |
Descrierea tehnicilor de evaluare și a principalelor date de intrare ale modelului utilizate pentru evaluarea contravalorii contingente |
IFRS 3.B67 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tehnicilor de evaluare și a principalelor date de intrare ale modelului utilizate pentru evaluarea contravalorii contingente a activelor sau a datoriilor. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementAssets |
Text |
label |
Descrierea tehnicilor de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tehnicilor de evaluare (de exemplu, abordarea bazată pe piață, modelul costului și abordarea bazată pe venit) utilizate pentru evaluarea valorii juste a activelor. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]; modelul costului [member]; abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Descrierea tehnicilor de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tehnicilor de evaluare (de exemplu, abordarea bazată pe piață, modelul costului și abordarea bazată pe venit) utilizate pentru evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]; modelul costului [member]; abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
Text |
label |
Descrierea tehnicilor de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tehnicilor de evaluare (de exemplu, abordarea bazată pe piață, modelul costului și abordarea bazată pe venit) utilizate pentru evaluarea valorii juste a datoriilor. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]; modelul costului [member]; abordarea bazată pe venit [member]; abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfValuationTechniquesUsedToMeasureFairValueLessCostsOfDisposal |
Text |
label |
Descrierea tehnicilor de evaluare utilizate pentru a evalua valoarea justă minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tehnicilor de evaluare utilizate pentru a evalua valoarea justă minus costurile asociate cedării pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfVestingRequirementsForSharebasedPaymentArrangement |
Text |
label |
Descrierea cerințelor pentru intrarea în drepturi în ceea ce privește opțiunile acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea cerințelor pentru intrarea în drepturi în ceea ce privește un tip de angajament de plată pe bază de acțiuni care a existat la orice moment în decursul perioadei. O entitate care are angajamente de plată pe bază de acțiuni similare în mod substanțial poate agrega aceste informații. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfVoluntaryChangeInAccountingPolicy |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificarea voluntară a politicii contabile [text block] |
IAS 8.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind o modificare voluntară a politicii contabile. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhenEntityTypicallySatisfiesPerformanceObligations |
Text |
label |
Descrierea momentului în care entitatea își îndeplinește de obicei obligațiile de executare |
IFRS 15.119 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea momentului în care entitatea își îndeplinește de obicei obligațiile de executare. [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherEntityIsRequiredToAbsorbLossesOfStructuredEntitiesBeforeOtherParties |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care entității i se impune să suporte pierderile entităților structurate înaintea altor părți |
IFRS 12.B26 d exemplu |
documentation |
Descrierea măsurii în care entității i se impune să suporte pierderile entităților structurate înaintea altor părți. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherEntityMakesAdjustmentForTimeValueOfMoneyAndEffectOfFinancialRiskWhenUsingPremiumAllocationApproach |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care entitatea face ajustarea pentru valoarea-timp a banilor și efectul riscului financiar atunci când utilizează metoda repartizării primelor |
IFRS 17.97 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea măsurii în care o entitate care utilizează metoda repartizării primelor face o ajustare pentru valoarea-timp a banilor și pentru efectul riscului financiar în aplicarea punctului 56 și a punctului 57(b) din IFRS 17. Metoda repartizării primelor este o abordare, descrisă la punctele 53-59 din IFRS 17, care simplifică evaluarea datoriei pentru perioada de acoperire rămasă aferente unui grup de contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherImpairmentRequirementsHaveBeenAppliedInClassificationOverlay |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care cerințele privind deprecierea au fost aplicate în suprapunerea clasificării |
IFRS 17.C28E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea măsurii în care cerințele privind deprecierea cuprinse în secțiunea 5.5 din IFRS 9 Instrumente financiare au fost aplicate în suprapunerea clasificării |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherInvestmentInAssociateIsMeasuredUsingEquityMethodOrAtFairValue |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care investiția într-o entitate asociată este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă |
IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere din care să reiasă dacă investiția într-o entitate asociată este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]; totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherInvestmentInJointVentureIsMeasuredUsingEquityMethodOrAtFairValue |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care investiția într-o asociere în participație este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă |
IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere din care să reiasă dacă investiția într-o asociere în participație este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherThereArePotentialIncomeTaxConsequencesNotPracticablyDeterminable |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care există consecințe potențiale asupra impozitului pe profit care nu pot fi determinate în mod practic |
IAS 12.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere din care să reiasă dacă există consecințe potențiale asupra impozitului pe profit care nu pot fi determinate în mod practic și care ar rezulta din plata dividendelor către acționarii entității în jurisdicțiile în care impozitele pe profit sunt plătibile la o cotă mai ridicată sau mai scăzută dacă o parte sau totalitatea profitului net sau a rezultatului reportat este plătită acționarilor entității sub formă de dividende ori în jurisdicțiile în care impozitele pe profit pot fi rambursabile sau plătibile dacă o parte sau totalitatea profitului net sau a rezultatului reportat este plătită acționarilor entității sub formă de dividende. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
DescriptionOfWhetherThirdpartyCreditEnhancementIsReflectedInFairValueMeasurement |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care ameliorarea condițiilor de credit a unei terțe părți se reflectă în evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere din care să reiasă dacă ameliorarea condițiilor de credit a unei terțe părți se reflectă în evaluarea la valoarea justă a datoriilor evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DescriptionWhetherChangeInAccountingPolicyIsMadeInAccordanceWithTransitionalProvisionsOfInitiallyAppliedIFRS |
Text |
label |
Descrierea măsurii în care modificarea politicii contabile este făcută în conformitate cu prevederile tranzitorii ale unui IFRS aplicat pentru prima dată |
IAS 8.28 b prezentarea informațiilor |
documentation |
O descriere din care să reiasă dacă modificarea politicii contabile este făcută în conformitate cu prevederile tranzitorii ale unui IFRS aplicat pentru prima dată. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DesignatedFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Datorii financiare desemnate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
DesignatedLoansOrReceivablesAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Împrumuturi și creanțe desemnate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
DestructionOfMajorProductionPlantMember |
Member |
label |
Distrugerea unei importante unități de producție [member] |
IAS 10.22 d exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă distrugerea unei importante unități de producție. |
||||
ifrs-full |
DeterminationOfFairValueOfGoodsOrServicesReceivedOrFairValueOfEquityInstrumentsGrantedOnSharebasedPayments |
Text |
label |
Explicație privind determinarea valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite sau a valorii juste a instrumentelor de capitaluri proprii acordate în cadrul plăților pe bază de acțiuni |
IFRS 2.46 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicație care permite utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă modul în care a fost determinată valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite sau valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate în cadrul angajamentelor de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DifferenceBetweenCarryingAmountOfDividendsPayableAndCarryingAmountOfNoncashAssetsDistributed |
Monetary, duration, credit |
label |
Diferența dintre valoarea contabilă a dividendelor de plătit și valoarea contabilă a activelor nemonetare distribuite |
IFRIC 17.15 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul diferenței dintre valoarea contabilă a dividendelor de plătit și valoarea contabilă a activelor nemonetare distribuite la decontarea dividendelor de plătit. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
DifferenceBetweenCarryingAmountOfFinancialLiabilityAndAmountContractuallyRequiredToPayAtMaturityToHolderOfObligation |
Monetary, instant |
label |
Diferența dintre valoarea contabilă a datoriei financiare și valoarea care, conform contractului, trebuie plătită la scadență deținătorului obligației |
IFRS 7.10A b prezentarea informațiilor, IFRS 7.10 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cu care valoarea contabilă a datoriei financiare este mai mare (mică) decât valoarea pe care entitatea, conform contractului, ar trebui să o plătească la scadență deținătorului obligației. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerInstrumentFromContinuingOperationsParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument din activități continue, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument din activități continue pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare; activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerInstrumentFromDiscontinuedOperationsParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument din activități întrerupte, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument din activități întrerupte pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerInstrumentParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
totalLabel |
Total rezultat (pierdere) diluat(ă) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerShare |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor, IAS 33.67 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total rezultat (pierdere) pe acțiune diluat(ă) |
||||
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Cuantumul profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă (numărătorul) împărțit la numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare în circulație în perioada respectivă (numitorul), ambele ajustate pentru efectele tuturor acțiunilor ordinare potențial diluante. [Referințe: acțiuni ordinare [member]; media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerShareFromContinuingOperations |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități continue |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor, IAS 33.67 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități continue. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă)] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerShareFromContinuingOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități continue, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IAS 33.67 prezentarea informaților, IFRS 14.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități continue care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă); variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperations |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități întrerupte |
IAS 33.67 prezentarea informațiilor, IAS 33.68 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități întrerupte. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă); activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități întrerupte, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IAS 33.67 prezentarea informaților, IFRS 14.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) din activități întrerupte care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă); variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsLossPerShareIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Per share |
label |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă), inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IAS 33.67 prezentarea informaților, IFRS 14.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Valoarea raportată ar trebui să fie marcată de două ori, atât cu acest element, cât și cu elementul „Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente” atunci când: (a) rezultatul pe acțiune de bază și rezultatul pe acțiune diluat sunt egale și (b) o entitate prezintă un element-rând pentru a îndeplini cerința privind dubla prezentare prevăzută la punctul 67 din IAS 33. |
||||
documentation |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă) care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă); variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente] |
||||
ifrs-full |
DilutedEarningsPerShareAbstract |
|
label |
Rezultatul pe acțiune diluat [abstract] |
|
ifrs-full |
DilutiveEffectOfAllInstrumentsOnWeightedAverageNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al tuturor instrumentelor asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Efectul total de diluare al tuturor instrumentelor asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
||||
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legate de conversia presupusă a instrumentelor entității. Acesta reprezintă valoarea agregată a cuantumurilor aferente reconcilierii pentru toate clasele de instrumente care reflectă efectul de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare. |
||||
ifrs-full |
DilutiveEffectOfContingentlyIssuableSharesOnWeightedAverageNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al acțiunilor care pot fi emise în mod condiționat asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b exemplu |
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legat de conversia presupusă a acțiunilor entității care pot fi emise în mod condiționat. |
||||
ifrs-full |
DilutiveEffectOfConvertibleInstrumentsOnNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al instrumentelor convertibile asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b practică comună |
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legat de conversia presupusă a instrumentelor convertibile ale entității. |
||||
ifrs-full |
DilutiveEffectOfOtherInstrumentsOnWeightedAverageNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al altor instrumente asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b practică comună |
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legate de conversia presupusă a altor instrumente ale entității. |
||||
ifrs-full |
DilutiveEffectOfRestrictedShareUnitsOnWeightedAverageNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al unităților de acțiuni restricționate asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b practică comună |
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legate de conversia presupusă a unităților de acțiuni restricționate ale entității. |
||||
ifrs-full |
DilutiveEffectOfShareOptionsOnNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al opțiunilor pe acțiuni asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b practică comună |
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legat de exercitarea presupusă a opțiunilor pe acțiuni ale entității. |
||||
ifrs-full |
DilutiveEffectOfWarrantsOnWeightedAverageNumberOfOrdinaryShares |
Shares |
label |
Efectul de diluare al warrantelor asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare |
IAS 33.70 b practică comună |
documentation |
Efectul potențial de diluare asupra numărului mediu ponderat de acțiuni ordinare legate de conversia presupusă a warrantelor entității. |
||||
ifrs-full |
DiminishingBalanceMethodMember |
Member |
label |
Metoda degresivă [member] |
IAS 16.73 b prezentarea informațiilor, IAS 38.118 b prezentarea informațiilor, IAS 40.79 a prezentarea informațiilor, IAS 41.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda degresivă de depreciere sau amortizare. |
||||
ifrs-full |
DirectFinanceLeasesAcquiredInBusinessCombinationMember |
Member |
label |
Contracte de leasing financiar direct dobândite în combinări de întreprinderi [member] |
IFRS 3.B64 h exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele de leasing financiar direct dobândite în combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DirectOperatingExpenseFromInvestmentProperty |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare |
IAS 40.75 f practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor directe de exploatare (inclusiv cele de reparație și întreținere) rezultate din investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DirectOperatingExpenseFromInvestmentPropertyAbstract |
|
label |
Cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
DirectOperatingExpenseFromInvestmentPropertyGeneratingRentalIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare care generează venituri din chirii |
IAS 40.75 f (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare care generează venituri din chirii |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor directe de exploatare (inclusiv cele de reparație și întreținere) rezultate din investițiile imobiliare care au generat venituri din chirii în cursul perioadei recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DirectOperatingExpenseFromInvestmentPropertyNotGeneratingRentalIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare care nu generează venituri din chirii |
IAS 40.75 f (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare care nu generează venituri din chirii |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor directe de exploatare (inclusiv cele de reparație și întreținere) rezultate din investițiile imobiliare care nu au generat venituri din chirii în cursul perioadei recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DirectorsRemunerationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu remunerația directorilor |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul renumerației plătite sau de plătit directorilor entității. |
||||
ifrs-full |
DisaggregationOfInsuranceContractsAxis |
Axis |
label |
Dezagregarea contractelor de asigurare [axis] |
IAS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor, IFRS 17.131 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
DisaggregationOfInsuranceContractsDomain |
Domain [default] |
label |
dezagregarea contractelor de asigurare [domain] |
IAS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor, IFRS 17.131 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate contractele de asigurare atunci când sunt dezagregate în contracte de asigurare emise și contracte de reasigurare deținute. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Dezagregarea contractelor de asigurare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAccountingJudgementsAndEstimatesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluările și estimările contabile [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind raționamentele profesionale pe care conducerea le-a realizat în procesul de aplicare a politicilor contabile ale entității și care au cel mai important efect asupra valorilor recunoscute în situațiile financiare, împreună cu ipotezele formulate de entitate în ceea ce privește viitorul și alte surse importante ale incertitudinii estimărilor la finalul perioadei de raportare, care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a valorilor contabile ale activelor și datoriilor în următorul exercițiu financiar. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAccountingPoliciesMember |
Member |
label |
Prezentarea politicilor contabile [member] |
Data de expirare 1.1.2025 IAS 1.139V prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru desemnează prezentarea politicilor contabile (Amendamente la IAS 1 și la Declarația 2 privind practica IFRS), emisă în februarie 2021. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAccruedExpensesAndOtherLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile angajate și alte datorii [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile angajate și alte datorii. [Referințe: angajamente; alte datorii] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAcquiredReceivablesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind creanțele dobândite [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAcquiredReceivablesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind creanțele dobândite [text block] |
IFRS 3.B64 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind creanțele dobândite în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAcquiredReceivablesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind creanțele dobândite [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAcquiredReceivablesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind creanțele dobândite [table] |
IFRS 3.B64 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind creanțele dobândite în cadrul combinărilor de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfActualClaimsComparedWithPreviousEstimatesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind daunele reale comparate cu estimările anterioare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfActualClaimsComparedWithPreviousEstimatesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind daunele reale comparate cu estimările anterioare [text block] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind daunele reale comparate cu estimările anterioare ale valorii neactualizate a daunelor (și anume, evoluția daunelor). Informațiile prezentate privind evoluția daunelor trebuie să înceapă de la data când a (au) apărut cea mai veche cerere (cele mai vechi cereri) de despăgubire semnificativă (semnificative), pentru care există încă incertitudini referitoare la valoarea și momentul efectuării plăților pentru daune la sfârșitul perioadei de raportare, dar nu trebuie să înceapă cu mai mult de 10 ani înainte de sfârșitul perioadei de raportare. Entitatea nu este obligată să prezinte informații privind evoluția daunelor în privința cărora incertitudinile referitoare la valoarea și momentul efectuării plăților daunelor sunt rezolvate de regulă în termen de un an. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfActualClaimsComparedWithPreviousEstimatesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind daunele reale comparate cu estimările anterioare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfActualClaimsComparedWithPreviousEstimatesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind daunele reale comparate cu estimările anterioare [table] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind daunele reale comparate cu estimările anterioare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdditionalInformationAboutDefinedBenefitPlansExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suplimentare privind planurile de beneficii determinate [text block] |
IAS 19.137 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suplimentare privind planurile de beneficii determinate care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor IAS 19. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdditionalInformationAboutLeasingActivitiesForLesseeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suplimentare privind activitățile de leasing ale locatarului [text block] |
IFRS 16.59 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suplimentare privind activitățile de leasing ale unui locatar. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdditionalInformationAboutLeasingActivitiesForLessorExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suplimentare privind activitățile de leasing ale locatorului [text block] |
IFRS 16.92 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suplimentare privind activitățile de leasing ale unui locator. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdditionalInformationAboutUnderstandingFinancialPositionsAndLiquidityOfEntityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suplimentare pentru înțelegerea poziției financiare și a lichidității unei entități [text block] |
IAS 7.50 exemplu |
documentation |
Prezentarea de informații suplimentare care pot fi relevante pentru înțelegerea poziției financiare și a lichidității unei entități de către utilizatorii situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdditionalInformationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suplimentare [text block] |
IAS 1.112 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suplimentare care nu sunt prezentate în situațiile financiare, dar care sunt relevante pentru înțelegerea acestora. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdditionalInformationRepresentativeOfRiskExposureArisingFromContractsWithinScopeOfIFRS17DuringPeriodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor suplimentare reprezentative pentru expunerea la risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 în cursul perioadei [text block] |
IFRS 17.123 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor suplimentare care sunt reprezentative pentru expunerea entității la risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 în cursul perioadei, în cazul în care informațiile prezentate cu privire la expunerea la risc a entității la sfârșitul perioadei de raportare nu sunt reprezentative. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdjustmentsMadeWhenEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeaturesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind ajustările efectuate atunci când entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAdjustmentsMadeWhenEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeaturesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind ajustările efectuate atunci când entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă [text block] |
IFRS 17.113 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind ajustările efectuate atunci când o entitate a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă; venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdjustmentsMadeWhenEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeaturesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind ajustările efectuate atunci când entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAdjustmentsMadeWhenEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeaturesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind ajustările efectuate atunci când entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă [table] |
IFRS 17.113 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind ajustările efectuate atunci când o entitate a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAllowanceForCreditLossesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind ajustarea pentru pierderile din credite [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind ajustarea pentru deprecierile activelor financiare din cauza pierderilor din credit. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsIncurredByEntityForProvisionOfKeyManagementPersonnelServicesProvidedBySeparateManagementEntitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de entități de administrare separate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsIncurredByEntityForProvisionOfKeyManagementPersonnelServicesProvidedBySeparateManagementEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de entități de administrare separate [text block] |
IAS 24.18A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de entități de administrare separate. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]; entități de administrare separate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsIncurredByEntityForProvisionOfKeyManagementPersonnelServicesProvidedBySeparateManagementEntitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de entități de administrare separate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsIncurredByEntityForProvisionOfKeyManagementPersonnelServicesProvidedBySeparateManagementEntitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de entități de administrare separate [table] |
IAS 24.18A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de entități de administrare separate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsOfPotentialIncomeTaxConsequencesPracticablyDeterminableExplanatory |
Text |
label |
Descrierea valorilor consecințelor potențiale asupra impozitului pe profit care pot fi determinate în mod practic |
IAS 12.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea valorilor consecințelor potențiale asupra impozitului pe profit care pot fi determinate în mod practic și care ar rezulta din plata dividendelor către acționarii entității în jurisdicțiile în care impozitele pe profit sunt plătibile la o cotă mai ridicată sau mai scăzută dacă o parte sau totalitatea profitului net sau a rezultatului reportat este plătită acționarilor entității sub formă de dividende ori în jurisdicțiile în care impozitele pe profit pot fi rambursabile sau plătibile dacă o parte sau totalitatea profitului net sau a rezultatului reportat este plătită acționarilor entității sub formă de dividende. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsToBeRecoveredOrSettledAfterTwelveMonthsForClassesOfAssetsAndLiabilitiesThatContainAmountsToBeRecoveredOrSettledBothNoMoreAndMoreThanTwelveMonthsAfterReportingDateAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind sumele care urmează să fie recuperate sau decontate după douăsprezece luni pentru clasele de active și datorii conținând sume care urmează a fi recuperate sau decontate atât într-un interval de până la douăsprezece luni după data de raportare, cât și într-un interval de peste douăsprezece luni după data de raportare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsToBeRecoveredOrSettledAfterTwelveMonthsForClassesOfAssetsAndLiabilitiesThatContainAmountsToBeRecoveredOrSettledBothNoMoreAndMoreThanTwelveMonthsAfterReportingDateExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind sumele care urmează să fie recuperate sau decontate după douăsprezece luni pentru clasele de active și datorii conținând sume care urmează a fi recuperate sau decontate atât într-un interval de până la douăsprezece luni după data de raportare, cât și într-un interval de peste douăsprezece luni după data de raportare [text block] |
IAS 1.61 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind sumele care urmează să fie recuperate sau decontate după douăsprezece luni pentru clasele de active și datorii conținând sume care urmează a fi recuperate sau decontate atât într-un interval de până la douăsprezece luni după data de raportare, cât și într-un interval de peste douăsprezece luni după data de raportare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsToBeRecoveredOrSettledAfterTwelveMonthsForClassesOfAssetsAndLiabilitiesThatContainAmountsToBeRecoveredOrSettledBothNoMoreAndMoreThanTwelveMonthsAfterReportingDateLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind sumele care urmează să fie recuperate sau decontate după douăsprezece luni pentru clasele de active și datorii conținând sume care urmează a fi recuperate sau decontate atât într-un interval de până la douăsprezece luni după data de raportare, cât și într-un interval de peste douăsprezece luni după data de raportare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAmountsToBeRecoveredOrSettledAfterTwelveMonthsForClassesOfAssetsAndLiabilitiesThatContainAmountsToBeRecoveredOrSettledBothNoMoreAndMoreThanTwelveMonthsAfterReportingDateTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind sumele care urmează să fie recuperate sau decontate după douăsprezece luni pentru clasele de active și datorii conținând sume care urmează a fi recuperate sau decontate atât într-un interval de până la douăsprezece luni după data de raportare, cât și într-un interval de peste douăsprezece luni după data de raportare [table] |
IAS 1.61 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind sumele care urmează să fie recuperate sau decontate după douăsprezece luni pentru clasele de active și datorii conținând sume care urmează a fi recuperate sau decontate atât într-un interval de până la douăsprezece luni după data de raportare, cât și într-un interval de peste douăsprezece luni după data de raportare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfInsuranceRevenueAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza veniturilor din asigurări [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfInsuranceRevenueExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza veniturilor din asigurări [text block] |
IFRS 17.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza veniturilor din asigurări. [Referințe: venituri din asigurări] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfInsuranceRevenueLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza veniturilor din asigurări [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfInsuranceRevenueTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza veniturilor din asigurări [table] |
IFRS 17.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza veniturilor din asigurări. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfOtherComprehensiveIncomeByItemAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfOtherComprehensiveIncomeByItemExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element [text block] |
IAS 1.106A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfOtherComprehensiveIncomeByItemLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfOtherComprehensiveIncomeByItemTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element [table] |
IAS 1.106A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfPresentValueOfDefinedBenefitObligationThatDistinguishesNatureCharacteristicsAndRisksExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat care precizează natura, caracteristicile și riscurile acesteia [text block] |
IAS 19.137 exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind o analiză a valorii actualizate a unei obligații privind beneficiul determinat care precizează natura, caracteristicile și riscurile obligației. O astfel de prezentare ar putea face distincția: (a) între sumele datorate membrilor activi, membrilor care au părăsit regimul, dar și-au păstrat drepturile obținute și pensionarilor; (b) între beneficiile legitime și beneficiile acumulate nelegitime și (c) între beneficiile condiționate, sumele care pot fi atribuite creșterilor salariale viitoare și alte beneficii. [Referințe: obligație privind beneficiul determinat, la valoarea actualizată] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfSingleAmountOfDiscontinuedOperationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza valorii unice pentru activitățile întrerupte [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfSingleAmountOfDiscontinuedOperationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza valorii unice pentru activitățile întrerupte [text block] |
IFRS 5.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza valorii unice pentru activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfSingleAmountOfDiscontinuedOperationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza valorii unice pentru activitățile întrerupte [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAnalysisOfSingleAmountOfDiscontinuedOperationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza valorii unice pentru activitățile întrerupte [table] |
IFRS 5.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza valorii unice pentru activitățile întrerupte. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesAffectedByCurrencyNotBeingExchangeableAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile afectate de faptul că moneda nu este convertibilă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesAffectedByCurrencyNotBeingExchangeableExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile afectate de faptul că moneda nu este convertibilă [text block] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile afectate de faptul că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesAffectedByCurrencyNotBeingExchangeableLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile afectate de faptul că moneda nu este convertibilă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesAffectedByCurrencyNotBeingExchangeableTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile afectate de faptul că moneda nu este convertibilă [table] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele și datoriile afectate de faptul că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă [text block] |
IAS 1.125 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă în următorul exercițiu financiar. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsAndLiabilitiesWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă [table] |
IAS 1.125 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele și datoriile care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [text block] |
IFRS 15.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [table] |
IFRS 15.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAttributionOfExpensesByNatureToTheirFunctionAbstract |
|
label |
Prezentarea repartizării cheltuielilor după natură către destinația lor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfAttributionOfExpensesByNatureToTheirFunctionExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea repartizării cheltuielilor după natură către destinația lor [text block] |
IAS 1.104 practică comună, IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Prezentarea repartizării cheltuielilor după natură către elementele-rând, în funcție de destinația din situația profitului sau a pierderii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAttributionOfExpensesByNatureToTheirFunctionLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea repartizării cheltuielilor după natură către destinația lor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAttributionOfExpensesByNatureToTheirFunctionTable |
Table |
label |
Prezentarea repartizării cheltuielilor după natură către destinația lor [table] |
IAS 1.104 practică comună, IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind repartizarea cheltuielilor după natură către analiza cheltuielilor, în funcție de destinația din situația profitului sau a pierderii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAuditorsRemunerationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind remunerarea auditorilor [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind compensarea acordată auditorilor entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAuthorisationOfFinancialStatementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind autorizarea situațiilor financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind autorizarea publicării situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfAvailableforsaleAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare disponibile pentru vânzare [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.10 e practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare clasificate drept disponibile în vederea vânzării. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBasisOfConsolidationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind baza de consolidare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind baza utilizată pentru consolidare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBasisOfPreparationOfFinancialStatementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind baza de întocmire a situațiilor financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind baza utilizată pentru întocmirea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBiologicalAssetsAndGovernmentGrantsForAgriculturalActivityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele biologice, produsele agricole în momentul recoltării și subvențiile guvernamentale acordate pentru activele biologice [text block] |
IAS 41 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind activele biologice, produsele agricole în momentul recoltării și subvențiile guvernamentale acordate pentru activele biologice. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBorrowingCostsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind costurile îndatorării [text block] |
IAS 23 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind costurile îndatorării. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBorrowingsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBreakdownOfAssetsAndLiabilitiesAggregatedIntoSingleLineInvestmentBalanceTransitionFromProportionateConsolidationToEquityMethodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind defalcarea activelor și a datoriilor care au fost agregate într-un singur element al soldului investiției, tranziția de la consolidarea proporțională la metoda punerii în echivalență [text block] |
IFRS 11.C5 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind defalcarea activelor și a datoriilor care au fost agregate într-un singur element al soldului investiției pentru tranziția de la consolidarea proporțională la metoda punerii în echivalență. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBusinessCombinationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind combinările de întreprinderi [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfBusinessCombinationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind combinările de întreprinderi [text block] |
IFRS 3 – Prezentări de informații (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind combinările de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBusinessCombinationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind combinările de întreprinderi [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfBusinessCombinationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind combinările de întreprinderi [table] |
IFRS 3.B64 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind combinările de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCashAndBankBalancesAtCentralBanksExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind soldurile de numerar și soldurile bancare la băncile centrale [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind soldurile de numerar și soldurile bancare deținute la băncile centrale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCashAndCashEquivalentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind numerarul și echivalentele de numerar [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind numerarul și echivalentele de numerar. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCashFlowStatementExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind situația fluxurilor de trezorerie [text block] |
IAS 7 – Prezentarea unei situații a fluxurilor de trezorerie (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind situația fluxurilor de trezorerie. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfChangesInAccountingEstimatesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind modificările estimărilor contabile [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfChangesInAccountingEstimatesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificările estimărilor contabile [text block] |
IAS 8.39 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modificările estimărilor contabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfChangesInAccountingEstimatesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificările estimărilor contabile [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfChangesInAccountingEstimatesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificările estimărilor contabile [table] |
IAS 8.39 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind modificările estimărilor contabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfChangesInAccountingPoliciesAccountingEstimatesAndErrorsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificările politicilor contabile, estimărilor contabile și erorilor [text block] |
IAS 8 – Politici contabile (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind modificările politicilor contabile, estimărilor contabile și erorilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfChangesInAccountingPoliciesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificările politicilor contabile [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modificările politicilor contabile de către entitate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfClaimsAndBenefitsPaidExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind daunele și beneficiile plătite [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind daunele și beneficiile plătite deținătorilor de polițe de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfClassesOfShareCapitalAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de capital social [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfClassesOfShareCapitalExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de capital social [text block] |
IAS 1.79 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind clasele de capital social. [Referințe: clase de capital social [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfClassesOfShareCapitalLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de capital social [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfClassesOfShareCapitalTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de capital social [table] |
IAS 1.79 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind clasele de capital social. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCollateralExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind garanțiile reale [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele și pasivele utilizate drept garanții reale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCommitmentsAndContingentLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele și datoriile contingente [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele și datoriile contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCommitmentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfComparativeInformationPreparedUnderPreviousGAAPAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor comparative întocmite conform GAAP anterioare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfComparativeInformationPreparedUnderPreviousGAAPExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor comparative întocmite în conformitate cu GAAP anterioare [text block] |
IFRS 1.24 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea, în primele situații financiare întocmite în conformitate cu IFRS ale entității, a informațiilor comparative întocmite în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfComparativeInformationPreparedUnderPreviousGAAPLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor comparative întocmite conform GAAP anterioare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfComparativeInformationPreparedUnderPreviousGAAPTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor comparative întocmite conform GAAP anterioare [table] |
IFRS 1.24 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor comparative întocmite în conformitate cu principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCompositionOfGroupExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alcătuirea grupului [text block] |
IFRS 12.10 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alcătuirea grupului (societatea-mamă și toate filialele sale). [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; societate-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCompoundFinancialInstrumentsWithMultipleEmbeddedDerivativesExplanatory |
Text |
label |
Descrierea instrumentelor financiare compuse cu derivate multiple încorporate |
IFRS 7.17 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea instrumentelor financiare care conțin atât o componentă de datorie, cât și una de capitaluri proprii și care au derivate multiple încorporate ale căror valori sunt interdependente (cum ar fi un instrument de datorie răscumpărabil înainte de scadență). [Referințe: instrumente derivate [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfConsolidatedAndSeparateFinancialStatementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind situațiile financiare separate [text block] |
IAS 27 – Prezentarea informaților (prezentarea informațiilor), IFRS 12 – Obiectiv (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind situațiile financiare separate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente [text block] |
IAS 37.86 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesInBusinessCombinationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente într-o combinare de întreprinderi [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesInBusinessCombinationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente într-o combinare de întreprinderi [text block] |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesInBusinessCombinationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente într-o combinare de întreprinderi [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesInBusinessCombinationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente într-o combinare de întreprinderi [table] |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datoriile contingente în combinările de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContingentLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile contingente [table] |
IAS 37.86 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datoriile contingente. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind implicarea continuă în active financiare derecunoscute [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind implicarea continuă în active financiare derecunoscute [text block] |
IFRS 7.42E prezentarea informațiilor, IFRS 7.42G prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind implicarea continuă în active financiare derecunoscute. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind implicarea continuă în active financiare derecunoscute [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind implicarea continuă în active financiare derecunoscute [table] |
IFRS 7.42E prezentarea informațiilor, IFRS 7.42G prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind implicarea continuă în active financiare derecunoscute. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCostOfSalesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind costul vânzărilor [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind costul vânzărilor. [Referințe: costul vânzărilor] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCreditRiskExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit [text block] |
IAS 1.10 e practică comună, IFRS 7 – Riscul de credit (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit. [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCreditRiskExposureAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerea la riscul de credit [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfCreditRiskExposureExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerea la riscul de credit [text block] |
IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind expunerea la riscul de credit. Expunerea la riscul de credit reprezintă riscul de credit inerent activelor financiare și angajamentelor de a extinde creditarea ale unei entități. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCreditRiskExposureLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerea la riscul de credit [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfCreditRiskExposureTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerea la riscul de credit [table] |
IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind expunerea la riscul de credit. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDebtSecuritiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele de datorie [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele de datorie. [Referințe: instrumente de datorie emise; instrumente de datorie deținute] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDeferredAcquisitionCostsArisingFromInsuranceContractsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind costurile de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind costurile de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDeferredIncomeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din impozite amânate [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din impozite amânate. [Referințe: venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDeferredTaxesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind impozitele amânate [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind impozitele amânate. [Referințe: datorii privind impozitul amânat; creanțe privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind planurile de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDefinedBenefitPlansExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind planurile de beneficii determinate [text block] |
IAS 19.138 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind planurile de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDefinedBenefitPlansLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind planurile de beneficii determinate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDefinedBenefitPlansTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind planurile de beneficii determinate [table] |
IAS 19.138 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind planurile de beneficii determinate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDefinedContributionPlansExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind planurile de contribuții determinate [text block] |
IAS 19.28 practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind planurile de contribuții determinate. [Referințe: cheltuielile cu beneficiile postangajare, planurile de contribuții determinate] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDepositaryReceiptsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind certificatele de depozit [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDepositaryReceiptsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind certificatele de depozit [text block] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind certificatele de depozit. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDepositaryReceiptsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind certificatele de depozit [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDepositaryReceiptsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind certificatele de depozit [table] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind certificatele de depozit. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDepositsFromBanksExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind depozitele de la bănci [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind depozitele de la bănci. [Referințe: depozite de la bănci] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDepositsFromCustomersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind depozitele de la clienți [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind depozitele de la clienți. [Referințe: depozite de la clienți] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDepreciationAndAmortisationExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile cu deprecierea și amortizarea [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile cu deprecierea și amortizarea. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDerivativeFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare derivate [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare derivate. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBiologicalAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind activele biologice [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBiologicalAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind activele biologice [text block] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind activele biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBiologicalAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind activele biologice [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBiologicalAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind activele biologice [table] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind activele biologice. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBorrowingsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind împrumuturile [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBorrowingsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind împrumuturile [text block] |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind împrumuturile. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBorrowingsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind împrumuturile [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBorrowingsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind împrumuturile [table] |
IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind împrumuturile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutBusinessCombinationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind combinările de întreprinderi [text block] |
IFRS 3 – Prezentări de informații – aplicarea punctelor 59 și 61 (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind combinările de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutConcentrationsOfRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutConcentrationsOfRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutConcentrationsOfRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutConcentrationsOfRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [table] |
IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind concentrările riscului care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele financiare [text block] |
IFRS 7.31 prezentarea informațiilor, IFRS 7.35K prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgedItemsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind elementele acoperite împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgedItemsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind elementele acoperite împotriva riscurilor [text block] |
IFRS 7.24B prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind elementele acoperite împotriva riscurilor. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgedItemsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind elementele acoperite împotriva riscurilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgedItemsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind elementele acoperite împotriva riscurilor [table] |
IFRS 7.24B prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind elementele acoperite împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acoperirile împotriva riscurilor [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acoperirile împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgingInstrumentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele de acoperire împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgingInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele de acoperire împotriva riscurilor [text block] |
IFRS 7.24A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgingInstrumentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele de acoperire împotriva riscurilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutHedgingInstrumentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele de acoperire împotriva riscurilor [table] |
IFRS 7.24A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind instrumentele de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutIntangibleAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările necorporale [text block] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările necorporale. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutInvestmentPropertyExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind investițiile imobiliare [text block] |
IAS 40.32A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutPropertyPlantAndEquipmentExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările corporale [text block] |
IAS 16.73 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDetailedInformationAboutServiceConcessionArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acordurile de concesiune a serviciilor [text block] |
SIC 29.6 prezentarea informaților |
documentation |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDisaggregationOfRevenueFromContractsWithCustomersAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind dezagregarea veniturilor din contractele cu clienții [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfDisaggregationOfRevenueFromContractsWithCustomersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind dezagregarea veniturilor din contractele cu clienții [text block] |
IFRS 15.114 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind dezagregarea veniturilor din contractele cu clienții. [Referințe: venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDisaggregationOfRevenueFromContractsWithCustomersLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind dezagregarea veniturilor din contractele cu clienții [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDisaggregationOfRevenueFromContractsWithCustomersTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind dezagregarea veniturilor din contractele cu clienții [table] |
IFRS 15.114 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind dezagregarea veniturilor din contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDiscontinuedOperationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile întrerupte [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfDividendsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind dividendele [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind dividendele. Dividendele sunt distribuirile profiturilor către deținătorii de investiții de capital, proporțional cu partea deținută dintr-o anumită clasă de capital. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEarningsPerShareExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind rezultatul pe acțiune [text block] |
IAS 33 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind rezultatul pe acțiune. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEffectOfChangeOfInvestmentEntityStatusOnFinancialStatementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul schimbării statutului de entitate de investiții asupra situațiilor financiare [text block] |
IFRS 12.9B prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind efectul schimbării statutului de entitate de investiții asupra situațiilor financiare. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEffectOfChangesInForeignExchangeRatesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectele variației cursurilor de schimb valutar [text block] |
IAS 21 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind efectele variației cursurilor de schimb valutar. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEffectOfInsuranceContractsInitiallyRecognisedAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul contractelor de asigurare recunoscute inițial [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfEffectOfInsuranceContractsInitiallyRecognisedExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul contractelor de asigurare recunoscute inițial [text block] |
IFRS 17.107 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind efectul contractelor de asigurare recunoscute inițial în cursul perioadei. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEffectOfInsuranceContractsInitiallyRecognisedLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul contractelor de asigurare recunoscute inițial [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEffectOfInsuranceContractsInitiallyRecognisedTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul contractelor de asigurare recunoscute inițial [table] |
IFRS 17.107 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind efectul contractelor de asigurare recunoscute inițial în cursul perioadei. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEffectsOfChangesInParentsOwnershipInterestInSubsidiaryThatDoNotResultInLossOfControlOnEquityAttributableToOwnersOfParentExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul modificărilor participațiilor societății-mamă în capitalurile proprii ale unei filiale care nu au drept rezultat o pierdere a controlului asupra capitalurilor proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă [text block] |
IFRS 12.18 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea unui program care să arate efectele oricăror modificări ale participațiilor societății-mamă în capitalurile proprii ale unei filiale care nu au drept rezultat o pierdere a controlului asupra capitalurilor proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEmployeeBenefitsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind beneficiile angajaților [text block] |
IAS 19 – Domeniu de aplicare (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind beneficiile angajaților. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEntitysReportableSegmentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale ale entității [text block] |
IFRS 8 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind segmentele operaționale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEventsAfterReportingPeriodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare [text block] |
IAS 10 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfEvidenceSupportingRecognitionOfDeferredTaxAssetsDependentOnFutureTaxableProfitsAndEntityHasSufferedALossInCurrentOrPrecedingPeriodExplanatory |
Text |
label |
Descrierea probelor care sprijină recunoașterea creanței privind impozitul amânat atunci când utilizarea acesteia depinde de profiturile impozabile viitoare a căror valoare este mai mare decât cea a profiturilor apărute în urma reluării diferențelor temporare impozabile și când entitatea a suferit o pierdere în jurisdicția căreia îi este aferentă creanța privind impozitul amânat |
IAS 12.82 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii probelor care sprijină recunoașterea unei creanțe privind impozitul amânat atunci când: (a) utilizarea creanței privind impozitul amânat depinde de profiturile impozabile viitoare a căror valoare este mai mare decât cea a profiturilor apărute în urma reluării diferențelor temporare impozabile existente și (b) entitatea a suferit o pierdere fie în perioada curentă, fie în cea precedentă în jurisdicția fiscală căreia îi este aferentă creanța privind impozitul amânat. [Referințe: diferențe temporare [member]; creanța privind impozitul amânat atunci când utilizarea acesteia depinde de profiturile impozabile viitoare a căror valoare este mai mare decât cea a profiturilor apărute în urma reluării diferențelor temporare impozabile și când entitatea a suferit o pierdere în jurisdicția căreia îi este aferentă creanța privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExpensesByNatureExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile după natură [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile după natură. [Referințe: cheltuieli, după natură] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExpensesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExplanatoryInformationAboutRangesOfPaymentDueDatesThatAreWideExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor explicative privind intervale largi de termene de plată [text block] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor explicative privind aceste intervale sau prezentarea informațiilor privind intervale suplimentare (de exemplu, intervale stratificate). |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExplorationAndEvaluationAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele de explorare și de evaluare [text block] |
IFRS 6 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind activele de explorare și evaluare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExtentOfRiskExposureEntityManagesForHedgingRelationshipsDirectlyAffectedByInterestRateBenchmarkReformExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind amploarea expunerii la risc pe care o gestionează entitatea pentru relațiile de acoperire împotriva riscurilor care sunt direct afectate de reforma indicelui de referință al ratei dobânzii [text block] |
IFRS 7.24H b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind amploarea expunerii la risc pe care o gestionează entitatea pentru relațiile de acoperire împotriva riscurilor care sunt direct afectate de reforma indicelui de referință al ratei dobânzii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExternalCreditExposuresAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit extern [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfExternalCreditExposuresExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit extern [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit extern. [Referințe: totalul pentru toate clasele de rating de credit extern [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExternalCreditExposuresLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit extern [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfExternalCreditExposuresTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit extern [table] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind clasele de rating de credit extern. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFactAndExplanationWhyDisclosureOfInformationForEachBusinessCombinationIsImpracticable |
Text |
label |
Explicarea faptului că prezentarea informațiilor privind veniturile și profitul sau pierderea este imposibil de realizat și explicarea motivului acestei imposibilități |
IFRS 3.B64 q prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicația faptului că prezentarea informațiilor privind veniturile și profitul (pierderea) entității rezultate din combinare ca și cum data achiziției pentru toate combinările de întreprinderi realizate ar fi fost la începutul perioadei de raportare este imposibil de realizat și explicarea motivului acestei imposibilități. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; venituri] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea la valoarea justă [text block] |
IFRS 13 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind evaluarea la valoarea justă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a activelor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a activelor [text block] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a activelor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a activelor [table] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfEquityAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfEquityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a capitalurilor proprii [text block] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a capitalurilor proprii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfEquityLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a capitalurilor proprii [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfEquityTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a capitalurilor proprii [table] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind evaluarea valorii juste a capitalurilor proprii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a datoriilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a datoriilor [text block] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a datoriilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueMeasurementOfLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea valorii juste a datoriilor [table] |
IFRS 13.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfEachInvestmentInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [text block] |
IFRS 7.11A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfFinancialAssetsAndFinancialLiabilitiesAndReclassificationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind eventualele diferențe dintre valoarea contabilă și valoarea justă a contractelor descrise în IFRS 7.29 b și IFRS 7.29 c [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor privind amploarea eventualelor diferențe dintre valoarea contabilă și valoarea justă: (a) a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii care nu au un preț cotat pe o piață activă (sau a instrumentelor derivate legate de astfel de instrumente de capitaluri proprii), care sunt evaluate la cost deoarece valoarea lor justă nu poate fi evaluată în mod fiabil și (b) a contractelor care conțin o caracteristică de participare discreționară dacă valoarea justă a respectivei caracteristici nu poate fi evaluată în mod fiabil. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a instrumentelor financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a instrumentelor financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [table] |
IFRS 7.11A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfPlanAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a activelor planului [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfPlanAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a activelor planului [text block] |
IAS 19.142 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului [member]; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfPlanAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a activelor planului [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValueOfPlanAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea justă a activelor planului [table] |
IAS 19.142 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValuesOfItemsUsedAsDeemedCostAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind valorile juste ale elementelor utilizate drept cost presupus [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFairValuesOfItemsUsedAsDeemedCostExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind valorile juste ale elementelor utilizate drept cost presupus [text block] |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valorile juste utilizate drept cost presupus în situația poziției financiare IFRS de deschidere a entității pentru imobilizările corporale, investițiile imobiliare sau imobilizările necorporale. [Referințe: imobilizări corporale; investiții imobiliare; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValuesOfItemsUsedAsDeemedCostLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind valorile juste ale elementelor utilizate drept cost presupus [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFairValuesOfItemsUsedAsDeemedCostTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind valorile juste ale elementelor utilizate drept cost presupus [table] |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind valorile juste ale elementelor utilizate drept cost presupus în primele situații financiare IFRS ale entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFeeAndCommissionIncomeExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din (cheltuielile cu) onorarii și comisioane [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din (cheltuielile cu) onorarii și comisioane. [Referințe: venituri din onorarii și comisioane (cheltuieli cu onorariile și comisioanele)] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinanceCostExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind costurile financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind costurile financiare. [Referințe: costuri financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinanceIncomeExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile (costurile) financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile (costurile) financiare. [Referințe: venituri (costuri) financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinanceIncomeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile financiare. [Referințe: venituri financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [text block] |
IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind desemnarea activelor financiare ca urmare a amendamentelor la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [table] |
IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind desemnarea activelor financiare ca urmare a amendamentelor la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [text block] |
IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [table] |
IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [text block] |
IFRS 7.42I prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [table] |
IFRS 7.42I prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare [text block] |
IFRS 7.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsHeldForTradingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare deținute în vederea tranzacționării [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare [table] |
IFRS 7.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsThatAreEitherPastDueOrImpairedAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare care sunt fie restante, fie depreciate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsThatAreEitherPastDueOrImpairedExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare care sunt fie restante, fie depreciate [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare care sunt fie restante, fie depreciate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsThatAreEitherPastDueOrImpairedLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare care sunt fie restante, fie depreciate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsThatAreEitherPastDueOrImpairedTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare care sunt fie restante, fie depreciate [table] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele financiare care sunt fie restante, fie depreciate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsTransferredDuringPeriodWhichDoNotQualifyForDerecognitionAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsTransferredDuringPeriodWhichDoNotQualifyForDerecognitionExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [text block] |
IFRS 7.42D prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate. [Referințe: active financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsTransferredDuringPeriodWhichDoNotQualifyForDerecognitionLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialAssetsTransferredDuringPeriodWhichDoNotQualifyForDerecognitionTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [table] |
IFRS 7.42D prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsAtFairValueThroughProfitOrLossExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsByTypeOfInterestRateAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare în funcție de tipul ratei dobânzii [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsByTypeOfInterestRateExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare în funcție de tipul ratei dobânzii [text block] |
IFRS 7.39 practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare în funcție de tipul ratei dobânzii. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsByTypeOfInterestRateLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare în funcție de tipul ratei dobânzii [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsByTypeOfInterestRateTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare în funcție de tipul ratei dobânzii [table] |
IFRS 7.39 practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind instrumentele financiare, în funcție de tipul ratei dobânzii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare [text block] |
IFRS 7 – Domeniu de aplicare (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind instrumentele financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsHeldForTradingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare deținute în vederea tranzacționării [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele financiare clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialInstrumentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind instrumentele financiare [table] |
IFRS 7.31 prezentarea informațiilor, IFRS 7.35K prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind instrumentele financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [text block] |
IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind desemnarea datoriilor financiare ca urmare a amendamentelor la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă [table] |
IFRS 9.7.2.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind desemnarea datoriilor financiare ca urmare a amendamentelor la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [text block] |
IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17 [table] |
IFRS 9.7.2.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datoriile financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [text block] |
IFRS 7.42I prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesAtDateOfInitialApplicationOfIFRS9Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9 [table] |
IFRS 7.42I prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datoriile financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare [text block] |
IFRS 7.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesHeldForTradingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare deținute în vederea tranzacționării [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare [table] |
IFRS 7.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datoriile financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [text block] |
IAS 7.44H b (i) prezentarea informațiilor, IAS 7.44H b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valorile contabile și elementele-rând asociate, prezentate în situația poziției financiare a entității pentru datoriile financiare care fac parte dintr-un mecanism de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [table] |
IAS 7.44H b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 7.44H b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind valoarea contabilă a datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFinancialRiskManagementExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind gestionarea riscurilor financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind practicile și politicile de gestionare a riscurilor financiare ale entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFirstTimeAdoptionExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind adoptarea pentru prima dată [text block] |
IFRS 1 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară de către entitate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfFormsOfFundingOfStructuredEntityAndTheirWeightedaverageLifeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind formele de finanțare ale entității structurate și durata de viață medie ponderată [text block] |
IFRS 12.B26 g exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind formele de finanțare (de exemplu efecte comerciale sau obligațiuni pe termen mediu) ale entităților structurate și durata de viață medie ponderată a acestora. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGeneralAndAdministrativeExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile generale și administrative [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile generale și administrative. [Referințe: cheltuieli administrative] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGeneralHedgeAccountingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind contabilitatea de acoperire generală împotriva riscurilor [text block] |
IFRS 7 – Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind contabilitatea de acoperire generală împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGeneralInformationAboutFinancialStatementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor generale privind situațiile financiare [text block] |
IAS 1.51 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor generale complete privind situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGeographicalAreasAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind zonele geografice [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfGeographicalAreasExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind zonele geografice [text block] |
IFRS 8.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor geografice. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGeographicalAreasLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind zonele geografice [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGeographicalAreasTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind zonele geografice [table] |
IFRS 8.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind zonele geografice. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGoingConcernExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind continuitatea activității [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind capacitatea entității de a-și continua activitatea. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind fondul comercial [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind fondul comercial. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGoodwillNotAllocatedToCashgeneratingUnitExplanatory |
Text |
label |
Explicații privind fondul comercial care nu a fost alocat unității generatoare de numerar |
IAS 36.133 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind motivele pentru care o parte din fondul comercial dobândit dintr-o combinare de întreprinderi nu a fost alocată unei unități (unui grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: fond comercial; totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfGovernmentGrantsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind subvențiile guvernamentale [text block] |
IAS 20 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind subvențiile guvernamentale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfHedgeAccountingAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind operațiunile de acoperire împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfHedgeAccountingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor privind contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfHedgeAccountingLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind operațiunile de acoperire împotriva riscurilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfHedgeAccountingTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind operațiunile de acoperire împotriva riscurilor [table] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind operațiunile de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfHowEntityAggregatedInterestsInSimilarEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea a agregat interesele deținute în entități similare [text block] |
IFRS 12.B3 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea și-a agregat interesele deținute în entități similare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfHowEntityIsManagingTransitionToAlternativeBenchmarkRatesItsProgressAtReportingDateAndRisksToWhichItIsExposedArisingFromFinancialInstrumentsBecauseOfTransitionExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea gestionează tranziția către rate de referință alternative, progresele înregistrate de aceasta la data de raportare și riscurile la care este expusă aceasta, care rezultă din instrumentele financiare ca urmare a tranziției [text block] |
IFRS 7.24J a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea gestionează tranziția către rate de referință alternative, progresele înregistrate de aceasta la data de raportare și riscurile la care este expusă aceasta, care rezultă din instrumentele financiare ca urmare a tranziției. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfHyperinflationaryReportingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind raportarea în cazul economiilor hiperinflaționiste [text block] |
IAS 29 – Prezentări de informații (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea de informații privind raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossAndReversalOfImpairmentLossAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere și reluarea pierderii din depreciere [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossAndReversalOfImpairmentLossExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere și reluarea pierderii din depreciere [text block] |
IAS 36.126 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere și reluarea pierderii din depreciere. [Referințe: pierdere din depreciere; reluarea pierderii din depreciere] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossAndReversalOfImpairmentLossLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere și reluarea pierderii din depreciere [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossAndReversalOfImpairmentLossTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere și reluarea pierderii din depreciere [table] |
IAS 36.126 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind pierderea din depreciere și reluarea pierderii din depreciere. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossRecognisedOrReversedAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru o unitate generatoare de numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossRecognisedOrReversedLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru o unitate generatoare de numerar [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentLossRecognisedOrReversedTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru o unitate generatoare de numerar [table] |
IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru o unitate generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfImpairmentOfAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind deprecierea activelor [text block] |
IAS 36 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind deprecierea activelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIncomeTaxExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind impozitul pe profit [text block] |
IAS 12 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind impozitele pe profit. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIndirectMeasurementOfFairValueOfGoodsOrServicesReceivedOtherEquityInstrumentsGrantedDuringPeriodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea indirectă a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite, alte instrumente de capitaluri proprii acordate în cursul perioadei [text block] |
IFRS 2.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea indirectă, prin referire la valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite în contrapartidă pentru alte instrumente de capitaluri proprii ale entității (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni). |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIndirectMeasurementOfFairValueOfGoodsOrServicesReceivedSharebasedPaymentArrangementsModifiedDuringPeriodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea indirectă a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite, angajamente de plată pe bază de acțiuni modificate în cursul perioadei [text block] |
IFRS 2.47 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea indirectă, prin referire la valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite în contrapartidă pentru instrumentele de capitaluri proprii ale entității în cadrul angajamentelor de plată pe bază de acțiuni care au fost modificate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIndirectMeasurementOfFairValueOfGoodsOrServicesReceivedShareOptionsGrantedDuringPeriodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea indirectă a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite, opțiuni pe acțiuni acordate în cursul perioadei [text block] |
IFRS 2.47 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evaluarea indirectă, prin referire la valoarea justă a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite în contrapartidă pentru opțiunile pe acțiuni ale entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutActivitiesSubjectToRateRegulationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutActivitiesSubjectToRateRegulationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate [text block] |
IFRS 14 – Explicații privind activitățile cu tarife reglementate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate. Reglementarea tarifară este un cadru pentru stabilirea prețurilor care pot fi percepute clienților pentru bunuri sau servicii, iar respectivul cadru face obiectul supravegherii și/sau aprobării de către un organism de reglementare a tarifelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutActivitiesSubjectToRateRegulationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutActivitiesSubjectToRateRegulationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate [table] |
IFRS 14 – Explicații privind activitățile cu tarife reglementate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activitățile cu tarife reglementate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAgriculturalProduceAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele agricole [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAgriculturalProduceExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele agricole [text block] |
IAS 41.46 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind produsele agricole. Produsele agricole sunt produsele recoltate de la activele biologice ale entității. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAgriculturalProduceLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele agricole [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAgriculturalProduceTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele agricole [table] |
IAS 41.46 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind produsele agricole. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsRecognisedInRelationToRegulatoryDeferralAccountBalancesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile recunoscute în legătură cu soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsRecognisedInRelationToRegulatoryDeferralAccountBalancesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile recunoscute în legătură cu soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [text block] |
IFRS 14 – Explicații privind cuantumurile recunoscute (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile recunoscute în legătură cu soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsRecognisedInRelationToRegulatoryDeferralAccountBalancesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile recunoscute în legătură cu soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsRecognisedInRelationToRegulatoryDeferralAccountBalancesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile recunoscute în legătură cu soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [table] |
IFRS 14 – Explicații privind cuantumurile recunoscute (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind cuantumurile recunoscute în legătură cu soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsThatAffectedStatementOfComprehensiveIncomeAsResultOfHedgeAccountingAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile care au afectat situația rezultatului global ca urmare a aplicării contabilității de acoperire împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsThatAffectedStatementOfComprehensiveIncomeAsResultOfHedgeAccountingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile care au afectat situația rezultatului global ca urmare a aplicării contabilității de acoperire împotriva riscurilor [text block] |
IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile care au afectat situația rezultatului global ca urmare a aplicării contabilității de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsThatAffectedStatementOfComprehensiveIncomeAsResultOfHedgeAccountingLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile care au afectat situația rezultatului global ca urmare a aplicării contabilității de acoperire împotriva riscurilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutAmountsThatAffectedStatementOfComprehensiveIncomeAsResultOfHedgeAccountingTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind cuantumurile care au afectat situația rezultatului global ca urmare a aplicării contabilității de acoperire împotriva riscurilor [table] |
IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind cuantumurile care au afectat situația rezultatului global ca urmare a aplicării contabilității de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutConsolidatedStructuredEntitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate consolidate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutConsolidatedStructuredEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate consolidate [text block] |
IFRS 12 – Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate consolidate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate consolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutConsolidatedStructuredEntitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate consolidate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutConsolidatedStructuredEntitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate consolidate [table] |
IFRS 12 – Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind entitățile structurate consolidate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCovenantsRelatedToNoncurrentLiabilitiesIncludingFactsAndCircumstancesIndicatingEntityMayHaveDifficultyComplyingWithCovenantsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind clauzele restrictive aferente datoriilor pe termen lung, inclusiv fapte și circumstanțe care arată că entitatea ar putea întâmpina dificultăți în respectarea clauzelor restrictive [text block] |
IAS 1.76ZA a prezentarea informațiilor, IAS 1.76ZA b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind clauzele restrictive referitoare la o datorie pe termen lung pe care entitatea trebuie să le respecte în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare. Aceste informații ar putea include natura clauzelor restrictive, perioada în care entitatea trebuie să le respecte, faptele și circumstanțele care arată că entitatea ar putea întâmpina dificultăți în respectarea clauzelor restrictive aferente unei datorii pe termen lung – de exemplu, entitatea a luat măsuri în cursul perioadei de raportare sau după perioada de raportare pentru a evita sau a atenua o potențială încălcare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditExposuresDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerile la riscul de credit desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditExposuresDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerile la riscul de credit desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [text block] |
IFRS 7.24G prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind expunerile la riscul de credit desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditExposuresDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerile la riscul de credit desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditExposuresDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind expunerile la riscul de credit desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [table] |
IFRS 7.24G prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind expunerile la riscul de credit desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.131 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutCreditRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [table] |
IFRS 17.131 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind planurile de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutEffectOfInterestRateBenchmarkReformOnEntitysFinancialInstrumentsAndRiskManagementStrategyExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind efectul reformei indicelui de referință al ratei dobânzii asupra instrumentelor financiare ale entității și asupra strategiei entității de gestionare a riscului [text block] |
IFRS 7.24I prezentarea informațiilor, IFRS 7.24J prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind efectul reformei indicelui de referință al ratei dobânzii asupra instrumentelor financiare ale entității și asupra strategiei entității de gestionare a riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutEmployeesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind angajații [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind angajații. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutEntitysHedgingRelationshipsDirectlyAffectedByUncertaintyArisingFromInterestRateBenchmarkReformExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind relațiile de acoperire împotriva riscurilor ale entității care sunt direct afectate de incertitudinea rezultată din reforma indicelui de referință al ratei dobânzii [text block] |
IFRS 7.24H prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind relațiile de acoperire împotriva riscurilor ale entității care sunt direct afectate de incertitudinea rezultată din reforma indicelui de referință al ratei dobânzii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedDerecognitionOfAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlowsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind derecunoașterea preconizată a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedDerecognitionOfAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlowsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind derecunoașterea preconizată a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [text block] |
IFRS 17.109A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind derecunoașterea preconizată a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. [Referințe: contracte de asigurare [domain]; active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor; datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedDerecognitionOfAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlowsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind derecunoașterea preconizată a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedDerecognitionOfAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlowsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind derecunoașterea preconizată a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [table] |
IFRS 17.109A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind derecunoașterea preconizată a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedRecognitionOfContractualServiceMarginInProfitOrLossAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind recunoașterea preconizată a marjei serviciului contractual în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedRecognitionOfContractualServiceMarginInProfitOrLossExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind recunoașterea preconizată a marjei serviciului contractual în profit sau pierdere [text block] |
IFRS 17.109 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind recunoașterea preconizată a marjei serviciului contractual în profit sau pierdere. [Referințe: marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedRecognitionOfContractualServiceMarginInProfitOrLossLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind recunoașterea preconizată a marjei serviciului contractual în profit sau pierdere [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutExpectedRecognitionOfContractualServiceMarginInProfitOrLossTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind recunoașterea preconizată a marjei serviciului contractual în profit sau pierdere [table] |
IFRS 17.109 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind recunoașterea preconizată a marjei serviciului contractual în profit sau pierdere. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutInterestsInStructuredEntityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele deținute în entități structurate [text block] |
IFRS 12.26 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor calitative și cantitative privind interesele deținute de entitate în entități structurate, care să includă natura, scopul, dimensiunea, activitățile și modul de finanțare ale entității structurate, dar fără a se limita la aceste aspecte. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutKeyManagementPersonnelExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind personalul-cheie din conducere [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind personalul-cheie din conducere. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutLiquidityArrangementsGuaranteesOrOtherCommitmentsWithThirdPartiesThatMayAffectFairValueOrRiskOfInterestsInStructuredEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele de furnizare de lichiditate, garanțiile sau alte angajamente față de părți terțe care ar putea afecta valoarea justă sau riscul intereselor deținute în entități structurate [text block] |
IFRS 12.B26 e exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele de furnizare de lichiditate, garanțiile sau alte angajamente față de părți terțe care ar putea afecta valoarea justă sau riscul intereselor deținute de entitate în entități structurate. [Referințe: garanții [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutMaturityProfileOfDefinedBenefitObligationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind profilul de scadență al obligației privind beneficiul determinat [text block] |
IAS 19.147 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind profilul de scadență al unei obligații privind beneficiul determinat. Acestea vor include durata medie ponderată a obligației privind beneficiul determinat și ar putea include și alte informații despre eșalonarea plăților beneficiilor, cum ar fi o analiză a scadenței plăților beneficiilor. [Referințe: obligație privind beneficiul determinat, la valoarea actualizată] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutMethodsInputsAndAssumptionsUsedForAllocatingTransactionPriceExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru alocarea prețului tranzacției [text block] |
IFRS 15.126 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru alocarea prețului tranzacției în contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutMethodsInputsAndAssumptionsUsedForAssessingWhetherEstimateOfVariableConsiderationIsConstrainedExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru evaluarea măsurii în care estimarea contraprestației variabile este limitată [text block] |
IFRS 15.126 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru evaluarea măsurii în care estimarea contraprestației variabile este limitată. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutMethodsInputsAndAssumptionsUsedForDeterminingTransactionPriceExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru determinarea prețului tranzacției [text block] |
IFRS 15.126 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru determinarea prețului tranzacției în contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutMethodsInputsAndAssumptionsUsedForMeasuringObligationsForReturnsRefundsAndOtherSimilarObligationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru evaluarea obligațiilor legate de retururi, rambursări și a altor obligații similare [text block] |
IFRS 15.126 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind metodele, datele de intrare și ipotezele utilizate pentru evaluarea obligațiilor legate de retururi, rambursări și a altor obligații similare din contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutNatureOfContractsToWhichLesseeAppliedPracticalExpedientInParagraph46AOfIFRS16IfItIsNotAppliedToAllRentConcessionsOccurringAsDirectConsequenceOfCovid19PandemicExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura contractelor în cazul cărora locatarul a aplicat soluția practică de la punctul 46A din IFRS 16 dacă nu se aplică tuturor concesiilor privind chiria apărute ca o consecință directă a pandemiei de COVID-19 [text block] |
IFRS 16.60A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind natura contractelor în cazul cărora locatarul a aplicat soluția practică de la punctul 46A din IFRS 16, dacă locatarul nu a aplicat soluția practică tuturor concesiilor privind chiria apărute ca o consecință directă a pandemiei de COVID-19 care îndeplinesc condițiile de la punctul 46B din IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutNoncurrentLiabilitiesWithCovenantsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile pe termen lung cu clauze restrictive [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutNoncurrentLiabilitiesWithCovenantsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile pe termen lung cu clauze restrictive [text block] |
IAS 1.76ZA prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă că există riscul ca datoriile cu clauze restrictive clasificate drept datorii pe termen lung să devină rambursabile în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutNoncurrentLiabilitiesWithCovenantsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile pe termen lung cu clauze restrictive [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutNoncurrentLiabilitiesWithCovenantsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile pe termen lung cu clauze restrictive [table] |
IAS 1.76ZA prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă că există riscul ca datoriile cu clauze restrictive clasificate drept datorii pe termen lung să devină rambursabile în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutPillarTwoIncomeTaxesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind impozitele pe profit bazate pe pilonul doi [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutTermsAndConditionsOfHedgingInstrumentsAndHowTheyAffectFutureCashFlowsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și modul în care acestea afectează fluxurile de trezorerie viitoare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutTermsAndConditionsOfHedgingInstrumentsAndHowTheyAffectFutureCashFlowsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și modul în care acestea afectează fluxurile de trezorerie viitoare [text block] |
IFRS 7.23A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și modul în care acestea afectează fluxurile de trezorerie viitoare. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutTermsAndConditionsOfHedgingInstrumentsAndHowTheyAffectFutureCashFlowsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și modul în care acestea afectează fluxurile de trezorerie viitoare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutTermsAndConditionsOfHedgingInstrumentsAndHowTheyAffectFutureCashFlowsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și modul în care acestea afectează fluxurile de trezorerie viitoare [table] |
IFRS 7.23A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind termenele și condițiile instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor și modul în care acestea afectează fluxurile de trezorerie viitoare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedStructuredEntitiesControlledByInvestmentEntityAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedStructuredEntitiesControlledByInvestmentEntityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții [text block] |
IFRS 12.19F prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedStructuredEntitiesControlledByInvestmentEntityLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedStructuredEntitiesControlledByInvestmentEntityTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții [table] |
IFRS 12.19F prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedSubsidiariesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele neconsolidate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedSubsidiariesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele neconsolidate [text block] |
IFRS 12.19B prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind filialele neconsolidate. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedSubsidiariesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele neconsolidate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationAboutUnconsolidatedSubsidiariesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele neconsolidate [table] |
IFRS 12.19B prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind filialele neconsolidate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForEachMaterialImpairmentLossRecognisedOrReversedForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru un activ individual sau o unitate generatoare de numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForEachMaterialImpairmentLossRecognisedOrReversedForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru un activ individual sau o unitate generatoare de numerar [text block] |
IAS 36.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind un activ individual, inclusiv fondul comercial, sau privind o unitate generatoare de numerar, pentru care a fost recunoscută sau reluată o pierdere din depreciere. [Referințe: fond comercial; pierdere din depreciere; reluarea pierderii din depreciere; totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForEachMaterialImpairmentLossRecognisedOrReversedForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru un activ individual sau o unitate generatoare de numerar [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForEachMaterialImpairmentLossRecognisedOrReversedForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru un activ individual sau o unitate generatoare de numerar [table] |
IAS 36.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind un activ individual sau o unitate generatoare de numerar pentru care a fost recunoscută sau reluată o pierdere din depreciere. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind unitățile generatoare de numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind unitățile generatoare de numerar [text block] |
IAS 36.134 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind unitățile generatoare de numerar. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind unitățile generatoare de numerar [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationForIndividualAssetOrCashgeneratingUnitWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind unitățile generatoare de numerar [table] |
IAS 36.134 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind unitățile generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationRelatingToSupplierFinanceArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind mecanismele de finanțare a furnizorilor [text block] |
IAS 7.44F prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații privind mecanismele de finanțare a furnizorilor care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să evalueze modul în care aceste mecanisme afectează datoriile, fluxurile de trezorerie și expunerea la riscul de lichiditate ale entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationSufficientToPermitReconciliationOfClassesDeterminedForFairValueMeasurementToLineItemsInStatementOfFinancialPositionAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suficiente pentru a permite reconcilierea claselor stabilite în scopul evaluării la valoarea justă cu elementele-rând din situația poziției financiare, active [text block] |
IFRS 13.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suficiente pentru a permite reconcilierea claselor de active stabilite în scopul evaluării la valoarea justă cu elementele-rând din situația poziției financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationSufficientToPermitReconciliationOfClassesDeterminedForFairValueMeasurementToLineItemsInStatementOfFinancialPositionEntitysOwnEquityInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suficiente pentru a permite reconcilierea claselor stabilite în scopul evaluării la valoarea justă cu elementele-rând din situația poziției financiare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [text block] |
IFRS 13.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suficiente pentru a permite reconcilierea claselor de instrumente de capitaluri proprii ale entității stabilite în scopul evaluării la valoarea justă cu elementele-rând din situația poziției financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationSufficientToPermitReconciliationOfClassesDeterminedForFairValueMeasurementToLineItemsInStatementOfFinancialPositionLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații suficiente pentru a permite reconcilierea claselor stabilite în scopul evaluării la valoarea justă cu elementele-rând din situația poziției financiare, datorii [text block] |
IFRS 13.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații suficiente pentru a permite reconcilierea claselor de datorii stabilite în scopul evaluării la valoarea justă cu elementele-rând din situația poziției financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationThatEnablesUsersOfFinancialStatementsToEvaluateChangesInLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea de informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să evalueze variațiile datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [text block] |
IAS 7.44A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să evalueze variațiile datoriilor care decurg din activitățile de finanțare, inclusiv variațiile care rezultă atât din modificări ale fluxurilor de trezorerie, cât și din modificări, altele decât ale fluxurilor de trezorerie. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationWhenCurrencyIsNotExchangeableIntoAnotherCurrencyExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor atunci când o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă [text block] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.57A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă modul în care faptul că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă afectează sau se preconizează că va afecta performanța financiară, poziția financiară și fluxurile de trezorerie ale entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInformationWhenForeignOperationsFunctionalCurrencyIsNotExchangeableIntoPresentationCurrencyExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor atunci când moneda funcțională a unei operațiuni din străinătate nu este convertibilă în moneda de prezentare [text block] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A20 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor atunci când moneda funcțională a unei operațiuni din străinătate nu este convertibilă în moneda de prezentare a entității sau moneda de prezentare nu este convertibilă în moneda funcțională a unei operațiuni din străinătate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInitialApplicationOfStandardsOrInterpretationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind aplicarea inițială a standardelor sau a interpretărilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInitialApplicationOfStandardsOrInterpretationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind aplicarea inițială a standardelor sau a interpretărilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInitialApplicationOfStandardsOrInterpretationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind aplicarea inițială a standardelor sau a interpretărilor [table] |
IAS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind aplicarea inițială a standardelor sau a interpretărilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInputsToMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInputsToMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInputsToMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInputsToMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [table] |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInstrumentsWithPotentialFutureDilutiveEffectNotIncludedInCalculationOfDilutedEarningsPerShareAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele cu un potențial efect de diluare viitor care nu sunt incluse în calculul rezultatului pe acțiune diluat [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInstrumentsWithPotentialFutureDilutiveEffectNotIncludedInCalculationOfDilutedEarningsPerShareExplanatory2023 |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele cu un potențial efect de diluare viitor care nu sunt incluse în calculul rezultatului pe acțiune diluat [text block] |
IAS 33.70 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele (inclusiv acțiunile care pot fi emise în mod condiționat) care ar putea să dilueze în viitor rezultatul pe acțiune de bază, dar care nu au fost incluse în calcularea rezultatului pe acțiune diluat deoarece sunt antidiluante pentru perioada (perioadele) prezentată (prezentate). |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInstrumentsWithPotentialFutureDilutiveEffectNotIncludedInCalculationOfDilutedEarningsPerShareLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele cu un potențial efect de diluare viitor care nu sunt incluse în calculul rezultatului pe acțiune diluat [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInstrumentsWithPotentialFutureDilutiveEffectNotIncludedInCalculationOfDilutedEarningsPerShareTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind instrumentele cu un potențial efect de diluare viitor care nu sunt incluse în calculul rezultatului pe acțiune diluat [table] |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind instrumentele cu un potențial efect de diluare viitor care nu sunt incluse în calculul rezultatului pe acțiune diluat. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInsuranceContractsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind contractele de asigurare [text block] |
IFRS 17 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind contractele de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInsurancePremiumRevenueExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din primele de asigurare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din primele de asigurare. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările necorporale [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsAndGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale și fondul comercial [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale și fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale [text block] |
IAS 38 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind imobilizările necorporale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările necorporale [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsMaterialToEntityAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale semnificative pentru entitate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsMaterialToEntityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale semnificative pentru entitate [text block] |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale semnificative pentru entitate. [Referințe: imobilizări necorporale semnificative pentru entitate] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsMaterialToEntityLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale semnificative pentru entitate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsMaterialToEntityTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale semnificative pentru entitate [table] |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind imobilizările necorporale care sunt semnificative pentru entitate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările necorporale [table] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind imobilizările necorporale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLifeAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLifeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată [text block] |
IAS 38.122 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată. [Referințe: imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLifeLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLifeTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată [table] |
IAS 38.122 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile cu dobânzile [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestIncomeExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din dobânzi (cheltuielile cu dobânzile) [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din dobânzi și cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile)] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestIncomeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din dobânzi [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din dobânzi. [Referințe: venituri din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestInFundsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesul în fonduri [text block] |
IFRIC 5 – Consens (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind interesul entității în fonduri de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare a mediului. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestsInAssociatesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele în entități asociate [text block] |
IFRS 12.2 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind interesele în entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestsInJointArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele în angajamente comune [text block] |
IFRS 12.2 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind interesele în angajamente comune. Un angajament comun este un angajament în cadrul căruia două sau mai multe părți dețin controlul în comun. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestsInOtherEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele deținute în alte entități [text block] |
IFRS 12.1 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind interesele în alte entități. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestsInSubsidiariesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele în filiale [text block] |
IFRS 12.2 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind interesele în filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterestsInUnconsolidatedStructuredEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele în entități structurate neconsolidate [text block] |
IFRS 12.2 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind interesele în entități structurate care nu sunt controlate de entitate (entități structurate neconsolidate). [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInterimFinancialReportingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind raportarea financiară interimară [text block] |
IAS 34 – Conținutul unui raport financiar interimar (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind raportarea financiară interimară. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInternalCreditExposuresAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit intern [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInternalCreditExposuresExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit intern [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG25 exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit intern. [Referințe: totalul pentru toate clasele de rating de credit intern [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInternalCreditExposuresLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit intern [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInternalCreditExposuresTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind clasele de rating de credit intern [table] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG25 exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind clasele de rating de credit intern. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInventoriesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind stocurile [text block] |
IAS 2 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind stocurile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentContractsLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile din contractele de investiții [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile din contractele de investiții. [Referințe: datorii din contracte de investiții] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block] |
IFRS 12 – Statutul de entitate de investiții (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții. O entitate de investiții este o entitate care: (a) obține fonduri de la unul sau de la mai mulți investitori cu scopul de a furniza acestui (acestor) investitor(i) servicii de gestionare a investițiilor; (b) se angajează față de investitorul său (investitorii săi) că obiectul său de activitate este acela de a investi fonduri exclusiv pentru rentabilitate din creșterea valorii capitalului și/sau din veniturile din investiții și (c) măsoară și evaluează performanța cvasitotalității investițiilor sale pe baza valorii juste. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentPropertyAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind investițiile imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentPropertyExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind investițiile imobiliare [text block] |
IAS 40 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind investițiile imobiliare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentPropertyLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind investițiile imobiliare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentPropertyTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind investițiile imobiliare [table] |
IAS 40.32A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind investițiile imobiliare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentsAccountedForUsingEquityMethodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfInvestmentsOtherThanInvestmentsAccountedForUsingEquityMethodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfIssuedCapitalExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind capitalul emis [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind capitalul emis. [Referințe: capital emis] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfJointOperationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile comune [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfJointOperationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile comune [text block] |
IFRS 12.B4 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activitățile comune. [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfJointOperationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile comune [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfJointOperationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activitățile comune [table] |
IFRS 12.B4 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activitățile comune. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfJointVenturesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind asocierile în participație [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfJointVenturesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind asocierile în participație [text block] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind asocierile în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfJointVenturesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind asocierile în participație [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfJointVenturesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind asocierile în participație [table] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind asocierile în participație. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfKnownOrReasonablyEstimableInformationAboutExposureToPillarTwoIncomeTaxesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor cunoscute sau care pot fi estimate în mod rezonabil privind expunerea la impozitele pe profit bazate pe pilonul doi [text block] |
IAS 12.88C prezentarea informațiilor, IAS 12.88D prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor cunoscute sau care pot fi estimate în mod rezonabil care să îi ajute pe utilizatorii situațiilor financiare să înțeleagă expunerea entității la impozitele pe profit bazate pe pilonul doi care decurge din legislația respectivă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLeasePrepaymentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind plățile de leasing în avans [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind plățile de leasing în avans. [Referințe: plăți în avans] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLeasesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind contractele de leasing [text block] |
IFRS 16 – Prezentarea informațiilor, IFRS 16 – Prezentare (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind contractele de leasing. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLiabilitiesMeasuredAtFairValueAndIssuedWithInseparableThirdpartyCreditEnhancementAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfLiabilitiesMeasuredAtFairValueAndIssuedWithInseparableThirdpartyCreditEnhancementExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [text block] |
IFRS 13.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți. [Referințe: datorii evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLiabilitiesMeasuredAtFairValueAndIssuedWithInseparableThirdpartyCreditEnhancementLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLiabilitiesMeasuredAtFairValueAndIssuedWithInseparableThirdpartyCreditEnhancementTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [table] |
IFRS 13.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLiquidityRiskExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de lichiditate [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind riscul de lichiditate. [Referințe: risc de lichiditate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLoansAndAdvancesToBanksExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile și avansurile către bănci [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile și avansurile către bănci. [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfLoansAndAdvancesToCustomersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile și avansurile către clienți [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind împrumuturile și avansurile către clienți. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMajorCustomersAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind clienții principali [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMajorCustomersLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind clienții principali [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMajorCustomersTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind clienții principali [table] |
IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind clienții principali ai entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMarketRiskExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscul de piață [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind riscul de piață. [Referințe: risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaterialAccountingPolicyInformationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă [text block] |
IAS 1.117 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă aplicată de entitate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForDerivativeFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare derivate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForDerivativeFinancialLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare derivate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForDerivativeFinancialLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare derivate [table] |
IFRS 7.39 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare derivate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForFinancialAssetsHeldForManagingLiquidityRiskAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru activele financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForFinancialAssetsHeldForManagingLiquidityRiskExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru activele financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate [text block] |
IFRS 7.B11E prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru activele financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate. [Referințe: active financiare; risc de lichiditate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForFinancialAssetsHeldForManagingLiquidityRiskLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru activele financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForFinancialAssetsHeldForManagingLiquidityRiskTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru activele financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate [table] |
IFRS 7.B11E prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței pentru activele financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForLiquidityRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForLiquidityRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForLiquidityRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForLiquidityRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [table] |
IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței pentru riscul de lichiditate care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForNonderivativeFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare nederivate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForNonderivativeFinancialLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare nederivate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisForNonderivativeFinancialLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare nederivate [table] |
IFRS 7.39 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare nederivate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfFinanceLeasePaymentsReceivableAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing financiar de încasat [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfFinanceLeasePaymentsReceivableExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing financiar de încasat [text block] |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing financiar de încasat. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfFinanceLeasePaymentsReceivableLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing financiar de încasat [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfFinanceLeasePaymentsReceivableTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing financiar de încasat [table] |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing financiar de încasat. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfOperatingLeasePaymentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing operațional [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfOperatingLeasePaymentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing operațional [text block] |
IFRS 16.97 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing operațional. Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfOperatingLeasePaymentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing operațional [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfOperatingLeasePaymentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing operațional [table] |
IFRS 16.97 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței pentru plățile de leasing operațional. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfUndiscountedCashOutflowsToRepurchaseDerecognisedFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței ieșirilor de numerar neactualizate pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute sau a cuantumurilor de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate [text block] |
IFRS 7.42E e prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței ieșirilor de numerar neactualizate care ar fi sau ar putea fi necesare în vederea răscumpărării activelor financiare derecunoscute sau a altor cuantumuri de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate, precizând scadențele contractuale rămase ale implicării continue a entității. [Referințe: ieșirile de numerar neactualizate necesare pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute; alte cuantumuri de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfUndiscountedCashOutflowsToRepurchaseDerecognisedFinancialAssetsOrAmountsPayableToTransfereeInRespectOfTransferredAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței ieșirilor de numerar neactualizate pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute sau a cuantumurilor de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfUndiscountedCashOutflowsToRepurchaseDerecognisedFinancialAssetsOrAmountsPayableToTransfereeInRespectOfTransferredAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței ieșirilor de numerar neactualizate pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute sau a cuantumurilor de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfMaturityAnalysisOfUndiscountedCashOutflowsToRepurchaseDerecognisedFinancialAssetsOrAmountsPayableToTransfereeInRespectOfTransferredAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței ieșirilor de numerar neactualizate pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute sau a cuantumurilor de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate [table] |
IFRS 7.42E e prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza scadenței ieșirilor de numerar neactualizate pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute sau a cuantumurilor de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksArisingFromFinancialInstrumentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksArisingFromFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare [text block] |
IFRS 7.31 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să evalueze natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare și la care entitatea este expusă. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksArisingFromFinancialInstrumentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksArisingFromFinancialInstrumentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare [table] |
IFRS 7.33 prezentarea informațiilor, IFRS 7.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor referitoare la natura și amploarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureAndExtentOfRisksThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [table] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind natura și amploarea riscurilor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNatureOfPotentialIncomeTaxConsequencesThatWouldResultFromPaymentOfDividendExplanatory |
Text |
label |
Prezentarea informațiilor privind natura consecințelor potențiale asupra impozitului pe profit care ar rezulta din plata dividendelor. |
IAS 12.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii consecințelor potențiale asupra impozitului pe profit care ar rezulta din plata dividendelor către acționarii entității în jurisdicții precum cele în care impozitele pe profit sunt plătibile la o cotă mai ridicată sau mai scăzută dacă o parte sau totalitatea profitului net sau a rezultatului reportat este plătită acționarilor entității sub formă de dividende ori în jurisdicții precum cele în care impozitele pe profit pot fi rambursabile sau plătibile dacă o parte sau totalitatea profitului net sau a rezultatului reportat este plătită acționarilor entității sub formă de dividende. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNetAssetValueAttributableToUnitholdersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind valoarea activelor nete care poate fi atribuită deținătorilor de unități [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valoarea activelor nete care poate fi atribuită deținătorilor de unități. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor referitoare la datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfNetDefinedBenefitLiabilityAssetExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor referitoare la datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [text block] |
IAS 19.140 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor referitoare la datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNetDefinedBenefitLiabilityAssetLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor referitoare la datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNetDefinedBenefitLiabilityAssetTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor referitoare la datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [table] |
IAS 19.140 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor referitoare la datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNonadjustingEventsAfterReportingPeriodAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfNonadjustingEventsAfterReportingPeriodExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [text block] |
IAS 10.21 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare. [Referințe: evenimente ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNonadjustingEventsAfterReportingPeriodLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNonadjustingEventsAfterReportingPeriodTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [table] |
IAS 10.21 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind evenimentele ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNoncontrollingInterestsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interesele care nu controlează [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind interesele care nu controlează. [Referințe: interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNoncurrentAssetsHeldForSaleAndDiscontinuedOperationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele imobilizate deținute în vederea vânzării și activitățile întrerupte [text block] |
IFRS 5 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind activele imobilizate deținute în vederea vânzării și activitățile întrerupte. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNumberAndWeightedAverageExercisePricesOfOtherEquityInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind numărul și media ponderată a prețurilor de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii [text block] |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind numărul și media ponderată a prețurilor de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni). |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNumberAndWeightedAverageExercisePricesOfShareOptionsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind numărul și media ponderată a prețurilor de exercitare a opțiunilor pe acțiuni [text block] |
IFRS 2.45 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind numărul și media ponderată a prețurilor de exercitare a opțiunilor pe acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNumberAndWeightedAverageRemainingContractualLifeOfOutstandingShareOptionsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind numărul și durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfNumberAndWeightedAverageRemainingContractualLifeOfOutstandingShareOptionsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind numărul și durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente [text block] |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind numărul și durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNumberAndWeightedAverageRemainingContractualLifeOfOutstandingShareOptionsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind numărul și durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfNumberAndWeightedAverageRemainingContractualLifeOfOutstandingShareOptionsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind numărul și durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente [table] |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind numărul și durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingCapitalAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingCapitalExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului [text block] |
IAS 1.134 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații care să le permită utilizatorilor situațiilor financiare să evalueze obiectivele, politicile și procedurile entității în materie de administrare a capitalului. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingCapitalLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingCapitalTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului [table] |
IAS 1.136 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialAssetsAndFinancialLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare și a datoriilor financiare [text block] |
IFRS 7 – Compensarea activelor financiare și a datoriilor financiare (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare și a datoriilor financiare. [Referințe: active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare [text block] |
IFRS 7.13C prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea activelor financiare [table] |
IFRS 7.13C prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind compensarea activelor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea datoriilor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea datoriilor financiare [text block] |
IFRS 7.13C prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind compensarea datoriilor financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea datoriilor financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOffsettingOfFinancialLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind compensarea datoriilor financiare [table] |
IFRS 7.13C prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind compensarea datoriilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOperatingSegmentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfOperatingSegmentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale [text block] |
IFRS 8.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale. [Referințe: segmente operaționale [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOperatingSegmentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOperatingSegmentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind segmentele operaționale [table] |
IFRS 8.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind segmentele operaționale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte active [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte active. [Referințe: alte active] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherCurrentAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte active circulante [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte active circulante. [Referințe: alte active circulante] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherCurrentLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii curente [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii curente. [Referințe: alte datorii curente] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii. [Referințe: alte datorii] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherNoncurrentAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte active imobilizate [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte active imobilizate. [Referințe: alte active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherNoncurrentLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii pe termen lung [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte datorii pe termen lung. [Referințe: alte datorii pe termen lung] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherOperatingExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte cheltuieli de exploatare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte cheltuieli de exploatare. [Referințe: alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare)] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherOperatingIncomeExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare) [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte venituri din exploatare sau alte cheltuieli de exploatare. [Referințe: alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare)] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherOperatingIncomeExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte venituri din exploatare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte venituri din exploatare. [Referințe: alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare)] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherProvisionsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfOtherProvisionsContingentLiabilitiesAndContingentAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane, datoriile contingente și activele contingente [text block] |
IAS 37 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind alte provizioane, datoriile contingente și activele contingente. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherProvisionsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane [text block] |
IAS 37.84 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherProvisionsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfOtherProvisionsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind alte provizioane [table] |
IAS 37.84 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind alte provizioane. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPerformanceObligationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind obligațiile de executare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfPerformanceObligationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind obligațiile de executare [text block] |
IFRS 15.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind obligațiile de executare din contractele cu clienții. [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPerformanceObligationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind obligațiile de executare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPerformanceObligationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind obligațiile de executare [table] |
IFRS 15.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind obligațiile de executare din contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPrepaymentsAndOtherAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind plățile în avans și alte active [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind plățile în avans și alte active. [Referințe: alte active; Plăți în avans] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProductsAndServicesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele și serviciile [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfProductsAndServicesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele și serviciile [text block] |
IFRS 8.32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind produsele și serviciile entității. [Referințe: produse și servicii [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProductsAndServicesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele și serviciile [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProductsAndServicesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind produsele și serviciile [table] |
IFRS 8.32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind produsele și serviciile entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProfitLossFromOperatingActivitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind profitul (pierderea) din activitățile de exploatare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind profitul (pierderea) din activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile de exploatare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfPropertyPlantAndEquipmentExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind imobilizările corporale [text block] |
IAS 16 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind imobilizările corporale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPropertyPlantAndEquipmentLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările corporale [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfPropertyPlantAndEquipmentTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind imobilizările corporale [table] |
IAS 16.73 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind imobilizările corporale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProvisionMatrixAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind matricea de determinare a provizioanelor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfProvisionMatrixExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind matricea de determinare a provizioanelor [text block] |
IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind matricea de determinare a provizioanelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProvisionMatrixLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind matricea de determinare a provizioanelor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProvisionMatrixTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind matricea de determinare a provizioanelor [table] |
IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind matricea de determinare a provizioanelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfProvisionsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind provizioanele [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind provizioanele. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQualitativeInformationAboutApplicationOfClassificationOverlayAndImpairmentRequirementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor calitative privind aplicarea suprapunerii clasificării și cerințele privind deprecierea [text block] |
IFRS 17.C28E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor calitative privind măsura în care s-a aplicat suprapunerea clasificării și dacă, și în ce măsură, s-au aplicat dispozițiile privind deprecierea prevăzute în secțiunea 5.5 din IFRS 9 Instrumente financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQualitativeInformationAboutRiskAndNatureAndCarryingAmountOfAssetsAndLiabilitiesExposedToRiskExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor calitative privind riscul, natura și valoarea contabilă a activelor și datoriilor expuse riscului [text block] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor calitative despre fiecare tip de risc la care este expusă o entitate ca urmare a faptului că o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă, precum și natura și valoarea contabilă a activelor și datoriilor expuse fiecărui tip de risc. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutFinancialInstrumentsThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind instrumentele financiare care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutFinancialInstrumentsThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind instrumentele financiare care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [text block] |
IFRS 7.24J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor cantitative privind instrumentele financiare care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutFinancialInstrumentsThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind instrumentele financiare care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutFinancialInstrumentsThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind instrumentele financiare care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [table] |
IFRS 7.24J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor calitative privind instrumentele financiare care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutLeasesForLesseeAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind contractele de leasing pentru locatar [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutLeasesForLessorAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind contractele de leasing pentru locator [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind activele aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutRightofuseAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind activele aferente dreptului de utilizare [text block] |
IFRS 16.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor cantitative privind activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutRightofuseAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind activele aferente dreptului de utilizare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfQuantitativeInformationAboutRightofuseAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor cantitative privind activele aferente dreptului de utilizare [table] |
IFRS 16.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele aferente dreptului de utilizare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfExercisePricesOfOutstandingShareOptionsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind gama de prețuri de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfExercisePricesOfOutstandingShareOptionsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind gama de prețuri de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente [text block] |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind gama de prețuri de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfExercisePricesOfOutstandingShareOptionsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind gama de prețuri de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfExercisePricesOfOutstandingShareOptionsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind gama de prețuri de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente [table] |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind gama de prețuri de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfPaymentDueDatesOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind intervalul de termene de plată ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfPaymentDueDatesOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind intervalul de termene de plată ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [text block] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind intervalul de termene de plată ale datoriilor financiare care fac parte dintr-un mecanism de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfPaymentDueDatesOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind intervalul de termene de plată ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRangeOfPaymentDueDatesOfFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind intervalul de termene de plată ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [table] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind intervalul de termene de plată ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRankingAndAmountsOfPotentialLossesInStructuredEntitiesBorneByPartiesWhoseInterestsRankLowerThanEntitysInterestsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind valorile pierderilor potențiale aferente intereselor deținute în entități structurate și ordinea în care vor fi suportate acestea de părțile cu mai puține interese decât entitatea [text block] |
IFRS 12.B26 d exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind valorile pierderilor potențiale aferente intereselor deținute în entități structurate și ordinea în care vor fi suportate acestea de părțile cu mai puține interese decât entitatea în entitățile structurate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationOfFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea activelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationOfFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea activelor financiare [text block] |
IFRS 7.12B prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationOfFinancialAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea activelor financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationOfFinancialAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea activelor financiare [table] |
IFRS 7.12B prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reclasificarea activelor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationOfFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea instrumentelor financiare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reclasificarea instrumentelor financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationsOrChangesInPresentationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationsOrChangesInPresentationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării [text block] |
IAS 1.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării elementelor în situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationsOrChangesInPresentationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReclassificationsOrChangesInPresentationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării [table] |
IAS 1.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reclasificările sau modificările prezentării. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationBetweenInvestmentDerecognisedAndAssetsAndLiabilitiesRecognisedTransitionFromAccountingForInvestmentAtCostOrInAccordanceWithIFRS9ToAccountingForAssetsAndLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea între investiția derecunoscută și activele și datoriile recunoscute, trecerea de la contabilizarea investițiilor la costuri sau în conformitate cu IFRS 9 la contabilizarea activelor și a datoriilor [text block] |
IFRS 11.C12 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea între investiția derecunoscută și activele și datoriile recunoscute în cazul trecerii de la contabilizarea investițiilor la costuri sau în conformitate cu IFRS 9 la contabilizarea activelor și a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationBetweenInvestmentDerecognisedAndAssetsAndLiabilitiesRecognisedTransitionFromEquityMethodToAccountingForAssetsAndLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea între investiția derecunoscută și activele și datoriile recunoscute, trecerea de la metoda punerii în echivalență la contabilizarea activelor și a datoriilor [text block] |
IFRS 11.C10 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea între investiția derecunoscută și activele și datoriile recunoscute în cazul trecerii de la metoda punerii în echivalență la contabilizarea activelor și a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlowsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [text block] |
IFRS 17.105A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor recunoscute pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor plătite (sau fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor pentru care a fost recunoscută o datorie prin aplicarea unui alt standard IFRS) înainte de recunoașterea grupului conex de contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInBiologicalAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor biologice [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInBiologicalAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor biologice [text block] |
IAS 41.50 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInBiologicalAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor biologice [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInBiologicalAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor biologice [table] |
IAS 41.50 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor activelor biologice. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInGoodwillAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor fondului comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor fondului comercial [text block] |
IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor fondului comercial. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInGoodwillLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor fondului comercial [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInGoodwillTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor fondului comercial [table] |
IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor fondului comercial. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByComponentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de componente [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByComponentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de componente [text block] |
IFRS 17.101 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de componente, și anume estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare, ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar și marja serviciului contractual. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByComponentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de componente [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByComponentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de componente [table] |
IFRS 17.101 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de componente. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByRemainingCoverageAndIncurredClaimsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByRemainingCoverageAndIncurredClaimsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele [text block] |
IFRS 17.100 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByRemainingCoverageAndIncurredClaimsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInInsuranceContractsByRemainingCoverageAndIncurredClaimsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele [table] |
IFRS 17.100 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor contractelor de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [text block] |
IAS 38.118 practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [table] |
IAS 38.118 practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInLossAllowanceAndExplanationOfChangesInGrossCarryingAmountForFinancialInstrumentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor ajustării pentru pierdere și explicarea modificărilor valorii contabile brute a instrumentelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInLossAllowanceAndExplanationOfChangesInGrossCarryingAmountForFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor ajustării pentru pierdere și explicarea modificărilor valorii contabile brute a instrumentelor financiare [text block] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor ajustării pentru pierdere și explicarea modificărilor valorii contabile brute a instrumentelor financiare. Ajustarea pentru pierdere include ajustarea pentru pierderile din credit preconizate aferente activelor financiare evaluate în conformitate cu punctul 4.1.2 din IFRS 9, creanțele aferente contractelor de leasing și activele din contracte, valoarea deprecierii cumulate pentru activele financiare evaluate în conformitate cu punctul 4.1.2A din IFRS 9 și provizionul pentru pierderile din credite preconizate pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară. [Referințe: valoarea contabilă brută [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInLossAllowanceAndExplanationOfChangesInGrossCarryingAmountForFinancialInstrumentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor ajustării pentru pierdere și explicarea modificărilor valorii contabile brute a instrumentelor financiare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInLossAllowanceAndExplanationOfChangesInGrossCarryingAmountForFinancialInstrumentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor ajustării pentru pierdere și explicarea modificărilor valorii contabile brute a instrumentelor financiare [table] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor ajustării pentru pierdere și explicarea modificărilor valorii contabile brute a instrumentelor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare [text block] |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfChangesInPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare [table] |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale, inclusiv ale activelor aferente dreptului de utilizare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsToIndividualLineItemsInStatementOfFinancialPositionExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea activelor financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare cu elementele-rând individuale din situația poziției financiare [text block] |
IFRS 7.B46 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea valorilor nete prezentate în situația poziției financiare pentru activele financiare care sunt compensate sau care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar cu valorile de la elementele-rând individuale prezentate în situația poziției financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsToIndividualLineItemsInStatementOfFinancialPositionExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea datoriilor financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare cu elementele-rând individuale din situația poziției financiare [text block] |
IFRS 7.B46 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea valorilor nete prezentate în situația poziției financiare pentru datoriile financiare care sunt compensate sau care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar cu valorile de la elementele-rând individuale prezentate în situația poziției financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [text block] |
IAS 7.44D exemplu |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [table] |
IAS 7.44D exemplu |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfSummarisedFinancialInformationOfAssociateAccountedForUsingEquityMethodToCarryingAmountOfInterestInAssociateExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea informațiilor financiare rezumate ale entității asociate contabilizate prin metoda punerii în echivalență cu valoarea contabilă a interesului deținut în entitatea asociată [text block] |
IFRS 12.B14 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea informațiilor financiare rezumate ale unei entități asociate contabilizate prin metoda punerii în echivalență cu valoarea contabilă a interesului deținut de entitatea raportoare în entitatea asociată. [Referințe: valoare contabilă [member]; totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReconciliationOfSummarisedFinancialInformationOfJointVentureAccountedForUsingEquityMethodToCarryingAmountOfInterestInJointVentureExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea informațiilor financiare rezumate ale asocierii în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență cu valoarea contabilă a interesului deținut în asocierea în participație [text block] |
IFRS 12.B14 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea informațiilor financiare rezumate ale unei asocieri în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență cu valoarea contabilă a interesului deținut de entitatea raportoare în asocierea în participație. [Referințe: valoare contabilă [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedemptionProhibitionTransferBetweenFinancialLiabilitiesAndEquityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind interdicția de răscumpărare, transfer între datorii financiare și capitaluri proprii [text block] |
IFRIC 2 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind modificarea interdicției de răscumpărare ce duce la un transfer între datorii financiare și capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignatedFinancialAssetsAndLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile financiare redesemnate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignatedFinancialAssetsAndLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile financiare redesemnate [text block] |
IFRS 1.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind activele financiare și datoriile financiare care au fost redesemnate cu ocazia trecerii la IFRS-uri. [Referințe: active financiare; datorii financiare; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignatedFinancialAssetsAndLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile financiare redesemnate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignatedFinancialAssetsAndLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind activele și datoriile financiare redesemnate [table] |
IFRS 1.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind activele și datoriile financiare redesemnate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignationOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind redesemnarea activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignationOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind redesemnarea activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.C32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind redesemnarea activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignationOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind redesemnarea activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRedesignationOfFinancialAssetsAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind redesemnarea activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17 [table] |
IFRS 17.C32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind redesemnarea activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRegulatoryDeferralAccountsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind conturile de amânare aferente activităților reglementate [text block] |
IFRS 14 – Prezentare (prezentarea informațiilor), IFRS 14 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind conturile de amânare aferente activităților reglementate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReimbursementRightsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind drepturile de rambursare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReimbursementRightsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind drepturile de rambursare [text block] |
IAS 19.140 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat. [Referințe: drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReimbursementRightsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind drepturile de rambursare [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReimbursementRightsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind drepturile de rambursare [table] |
IAS 19.140 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind drepturile de rambursare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReinsuranceExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind reasigurarea [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reasigurarea. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRelatedPartyExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind părțile afiliate [text block] |
IAS 24 – Prezentări de informații (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind părțile afiliate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRepurchaseAndReverseRepurchaseAgreementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind acordurile de răscumpărare și acordurile reverse repo [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind acordurile de răscumpărare și acordurile reverse repo. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfResearchAndDevelopmentExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind cheltuielile de cercetare și dezvoltare. [Referințe: cheltuieli de cercetare și dezvoltare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReservesAndOtherEquityInterestExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii [text block] |
IAS 1.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii. [Referințe: alte rezerve [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReservesWithinEquityAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfReservesWithinEquityLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfReservesWithinEquityTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii [table] |
IAS 1.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind rezervele din cadrul capitalurilor proprii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRestrictedCashAndCashEquivalentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții. [Referințe: numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRevenueExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind veniturile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRevenueFromContractsWithCustomersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din contractele cu clienții [text block] |
IFRS 15 – Prezentare (prezentarea informațiilor), IFRS 15 – Prezentarea informațiilor (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind veniturile din contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRiskManagementStrategyRelatedToHedgeAccountingAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfRiskManagementStrategyRelatedToHedgeAccountingExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 prezentarea informațiilor, IFRS 7.22A prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRiskManagementStrategyRelatedToHedgeAccountingLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRiskManagementStrategyRelatedToHedgeAccountingTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor [table] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 prezentarea informațiilor, IFRS 7.22A prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRisksToWhichEntityIsExposedWhenCurrencyIsNotExchangeableAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind riscurile care este expusă entitatea atunci când moneda nu este convertibilă [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfRisksToWhichEntityIsExposedWhenCurrencyIsNotExchangeableExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscurile care este expusă entitatea atunci când moneda nu este convertibilă [text block] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind fiecare tip de risc la care este expusă o entitate atunci când o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRisksToWhichEntityIsExposedWhenCurrencyIsNotExchangeableLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscurile care este expusă entitatea atunci când moneda nu este convertibilă [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfRisksToWhichEntityIsExposedWhenCurrencyIsNotExchangeableTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind riscurile care este expusă entitatea atunci când moneda nu este convertibilă [table] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind fiecare tip de risc la care este expusă o entitate atunci când o monedă nu este convertibilă într-o altă monedă. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSegmentsMajorCustomersExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind clienții principali [text block] |
IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind clienții principali. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisForActuarialAssumptionsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate pentru ipotezele actuariale [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisForActuarialAssumptionsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate pentru ipotezele actuariale [text block] |
IAS 19.145 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind o analiză de sensibilitate pentru ipotezele actuariale semnificative utilizate pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiul determinat. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]; obligație privind beneficiul determinat, la valoarea actualizată] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisForActuarialAssumptionsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate pentru ipotezele actuariale [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisForActuarialAssumptionsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate pentru ipotezele actuariale [table] |
IAS 19.145 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza de sensibilitate pentru ipotezele actuariale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, active [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, active [text block] |
IFRS 13.93 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă a activelor la modificarea datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, active [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, active [table] |
IFRS 13.93 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă a activelor la modificarea datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [text block] |
IFRS 13.93 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității la modificarea datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstrumentsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstrumentsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [table] |
IFRS 13.93 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității la modificarea datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, datorii [text block] |
IFRS 13.93 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă a datoriilor la modificarea datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, datorii [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOfFairValueMeasurementToChangesInUnobservableInputsLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă la modificarea datelor de intrare neobservabile, datorii [table] |
IFRS 13.93 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza de sensibilitate a evaluării la valoarea justă a datoriilor la modificarea datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisOtherThanSpecifiedInParagraph128aOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate, alta decât cea menționată la punctul 128(a) din IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.129 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind o altă analiză de sensibilitate decât analiza menționată la punctul 128(a) din IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17Abstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17LineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSensitivityAnalysisToChangesInRiskExposuresThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17Table |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [table] |
IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind analiza de sensibilitate la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfServiceConcessionArrangementsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acordurile de concesiune a serviciilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfServiceConcessionArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind acordurile de concesiune a serviciilor [text block] |
SIC 29 – Consens (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind acordurile de concesiune a serviciilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfServiceConcessionArrangementsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acordurile de concesiune a serviciilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfServiceConcessionArrangementsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor detaliate privind acordurile de concesiune a serviciilor [table] |
SIC 29.6 prezentarea informaților |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor detaliate privind acordurile de concesiune a serviciilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSharebasedPaymentArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni [text block] |
IFRS 2.44 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfShareCapitalReservesAndOtherEquityInterestExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind capitalul social, rezervele și alte participații în capitalurile proprii [text block] |
IAS 1.79 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor complete privind capitalul social, rezervele și alte participații în capitalurile proprii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantAdjustmentsToValuationObtainedExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind ajustările semnificative ale evaluării obținute [text block] |
IAS 40.77 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind reconcilierea între evaluarea obținută pentru investiția imobiliară și evaluarea ajustată inclusă în situațiile financiare, inclusiv valoarea agregată a oricăror obligații recunoscute ale contractului de leasing care au fost readăugate și orice alte ajustări semnificative. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInterestRateBenchmarksToWhichEntitysHedgingRelationshipsAreExposedExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind indicii de referință semnificativi ai ratei dobânzii la care sunt expuse relațiile de acoperire împotriva riscurilor ale entității [text block] |
IFRS 7.24H a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind indicii de referință semnificativi ai ratei dobânzii la care sunt expuse relațiile de acoperire împotriva riscurilor ale entității. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInAssociatesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile asociate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInAssociatesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile asociate [text block] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind entitățile asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInAssociatesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile asociate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInAssociatesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile asociate [table] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind entitățile asociate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInSubsidiariesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInSubsidiariesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele [text block] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind filialele. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInSubsidiariesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantInvestmentsInSubsidiariesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind filialele [table] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind filialele. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantJudgementsAndAssumptionsMadeInRelationToInterestsInOtherEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind raționamentele și ipotezele semnificative formulate în legătură cu interesele deținute în alte entități [text block] |
IFRS 12.7 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind raționamentele și ipotezele semnificative formulate în legătură cu interesele deținute în alte entități. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantJudgementsAndChangesInJudgementsMadeInApplyingIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind raționamentele semnificative și modificările raționamentelor utilizate la aplicarea IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.117 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind raționamentele semnificative și modificările raționamentelor utilizate la aplicarea IFRS 17. În mod specific, o entitate trebuie să prezinte datele de intrare, ipotezele și tehnicile de estimare utilizate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfAssetsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor [text block] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare semnificative pentru care nu sunt disponibile date de pe piață și care sunt elaborate pe baza celor mai bune informații disponibile privind ipotezele pe care le-ar utiliza participanții pe piață atunci când evaluează valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfAssetsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfAssetsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor [table] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a activelor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfEquityAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfEquityExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a capitalurilor proprii [text block] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare semnificative pentru care nu sunt disponibile date de pe piață și care sunt elaborate pe baza celor mai bune informații disponibile privind ipotezele pe care le-ar utiliza participanții pe piață atunci când evaluează valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfEquityLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a capitalurilor proprii [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfEquityTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a capitalurilor proprii [table] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a capitalurilor proprii. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfLiabilitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor [text block] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare semnificative pentru care nu sunt disponibile date de pe piață și care sunt elaborate pe baza celor mai bune informații disponibile privind ipotezele pe care le-ar utiliza participanții pe piață atunci când evaluează valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfLiabilitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSignificantUnobservableInputsUsedInFairValueMeasurementOfLiabilitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor [table] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind datele de intrare neobservabile semnificative utilizate pentru evaluarea la valoarea justă a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfStatementThatInformationIsNotKnownOrReasonablyEstimableAndEntitysProgressInAssessingExposureToPillarTwoIncomeTaxesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea unei declarații potrivit căreia nu sunt cunoscute sau nu pot fi estimate în mod rezonabil informații privind progresele entității în evaluarea expunerii la impozitele pe profit bazate pe pilonul doi [text block] |
IAS 12.88D prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea unei declarații potrivit căreia nu sunt cunoscute sau nu pot fi estimate în mod rezonabil informații privind expunerea entității la impozitele pe profit bazate pe pilonul doi și nici informații privind progresele entității în evaluarea expunerii sale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSubordinatedLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile subordonate [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile subordonate. [Referințe: datorii subordonate] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSummarisedFinancialInformationAboutForeignOperationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor financiare rezumate privind operațiunea din străinătate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfSummarisedFinancialInformationAboutForeignOperationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor financiare rezumate privind operațiunea din străinătate [text block] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor financiare rezumate privind o operațiune din străinătate a cărei monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare sau atunci când moneda de prezentare nu este convertibilă în moneda funcțională a unei operațiuni din străinătate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSummarisedFinancialInformationAboutForeignOperationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor financiare rezumate privind operațiunea din străinătate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfSummarisedFinancialInformationAboutForeignOperationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor financiare rezumate privind operațiunea din străinătate [table] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor financiare rezumate privind o operațiune din străinătate a cărei monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTaxReceivablesAndPayablesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind creanțele și datoriile fiscale [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind creanțele și datoriile fiscale. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTemporaryDifferenceUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCreditsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfTemporaryDifferenceUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCreditsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate [text block] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind tipurile de diferențe temporare, de pierderi fiscale neutilizate și de credite fiscale neutilizate. [Referințe: credite fiscale neutilizate [member]; pierderi fiscale neutilizate [member]; diferențe temporare [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTemporaryDifferenceUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCreditsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTemporaryDifferenceUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCreditsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate [table] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind diferențele temporare, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTermsAndConditionsOfSharebasedPaymentArrangementAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile angajamentului de plată pe bază de acțiuni [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfTermsAndConditionsOfSharebasedPaymentArrangementExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile angajamentului de plată pe bază de acțiuni [text block] |
IFRS 2.45 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile generale ale angajamentelor de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTermsAndConditionsOfSharebasedPaymentArrangementLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile angajamentului de plată pe bază de acțiuni [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTermsAndConditionsOfSharebasedPaymentArrangementTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile angajamentului de plată pe bază de acțiuni [table] |
IFRS 2.45 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind termenele și condițiile angajamentelor de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTermsAndConditionsOfSupplierFinanceArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile mecanismelor de finanțare a furnizorilor [text block] |
IAS 7.44H a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind termenele și condițiile mecanismelor de finanțare a furnizorilor (de exemplu, prelungirea termenelor de plată și furnizarea de garanții). |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTradeAndOtherPayablesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind datoriile comerciale și alte datorii [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind datoriile comerciale și alte datorii. [Referințe: datorii comerciale și alte datorii] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTradeAndOtherReceivablesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind creanțele comerciale și alte creanțe [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind creanțele comerciale și alte creanțe. [Referințe: creanțe comerciale și alte creanțe] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTradingIncomeExpenseExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din tranzacționare (cheltuielile cu tranzacționarea) [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind veniturile din tranzacționare (cheltuielile cu tranzacționarea). [Referințe: venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligationsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligationsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase [text block] |
IFRS 15.120 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase în contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligationsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligationsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase [table] |
IFRS 15.120 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase în contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsBetweenRelatedPartiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile dintre părți afiliate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsBetweenRelatedPartiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile dintre părți afiliate [text block] |
IAS 24.18 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile dintre entitate și părțile afiliate acesteia. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsBetweenRelatedPartiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile dintre părți afiliate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsBetweenRelatedPartiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile dintre părți afiliate [table] |
IAS 24.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind tranzacțiile dintre părți afiliate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombinationAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombinationExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [text block] |
IFRS 3.B64 l prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombinationLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombinationTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [table] |
IFRS 3.B64 l prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTransfersOfFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind transferurile de active financiare [text block] |
IFRS 7 – Transferuri de active financiare (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind transferurile de active financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTreasurySharesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind acțiunile de trezorerie [text block] |
IAS 1.10 e practică comună |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind acțiunile de trezorerie. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfTypeAndEffectOfNoncashChangesToFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind tipul și efectul modificărilor nemonetare ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [text block] |
IAS 7.44H c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind tipul și efectul modificărilor nemonetare ale valorilor contabile ale datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfUnconsolidatedStructuredEntitiesAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfUnconsolidatedStructuredEntitiesExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate [text block] |
IFRS 12.B4 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfUnconsolidatedStructuredEntitiesLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfUnconsolidatedStructuredEntitiesTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate [table] |
IFRS 12.B4 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind entitățile structurate neconsolidate. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfVoluntaryChangeInAccountingPolicyAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind modificarea voluntară a politicii contabile [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfVoluntaryChangeInAccountingPolicyLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificarea voluntară a politicii contabile [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfVoluntaryChangeInAccountingPolicyTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind modificarea voluntară a politicii contabile [table] |
IAS 8.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind modificarea voluntară a politicii contabile. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfYieldCurveUsedToDiscountCashFlowsThatDoNotVaryBasedOnReturnsOnUnderlyingItemsAbstract |
|
label |
Prezentarea informațiilor privind curba randamentului utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport [abstract] |
|
ifrs-full |
DisclosureOfYieldCurveUsedToDiscountCashFlowsThatDoNotVaryBasedOnReturnsOnUnderlyingItemsExplanatory |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind curba randamentului utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport [text block] |
IFRS 17.120 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind curba randamentului utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport, în aplicarea punctului 36 din IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfYieldCurveUsedToDiscountCashFlowsThatDoNotVaryBasedOnReturnsOnUnderlyingItemsLineItems |
Line items |
label |
Prezentarea informațiilor privind curba randamentului utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
DisclosureOfYieldCurveUsedToDiscountCashFlowsThatDoNotVaryBasedOnReturnsOnUnderlyingItemsTable |
Table |
label |
Prezentarea informațiilor privind curba randamentului utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport [table] |
IFRS 17.120 prezentarea informațiilor |
documentation |
Table de prezentare a informațiilor privind curba randamentului utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport. |
||||
ifrs-full |
DisclosureThatRelatedPartyTransactionsWereMadeOnTermsEquivalentToThoseThatPrevailInArmsLengthTransactions |
Text |
label |
Prezentarea de informații privind faptul că tranzacțiile cu părțile afiliate au fost realizate în termeni echivalenți celor care predomină în tranzacțiile desfășurate în condiții obiective. |
IAS 24.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea de informații privind faptul că tranzacțiile cu părțile afiliate au fost realizate în termeni echivalenți celor care predomină în tranzacțiile desfășurate în condiții obiective, prezentare efectuată numai dacă asemenea termeni pot fi demonstrați. |
||||
ifrs-full |
DisclosureWhetherLoansPayableInDefaultRemediedOrTermsOfLoansPayableRenegotiatedBeforeAuthorisationForIssueOfFinancialStatements |
Text |
label |
Explicații privind măsura în care obligația neîndeplinită a fost remediată sau dacă au fost renegociați termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare. |
IFRS 7.18 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică dacă neîndeplinirea unei obligații aferente împrumuturilor de plată a fost remediată sau dacă au fost renegociați termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DiscontinuedOperationsMember |
Member |
label |
Activități întrerupte [member] |
IFRS 5 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a unei entități care a fost fie cedată, fie clasificată drept deținută în vederea vânzării și care: (a) reprezintă un segment major de activitate distinct sau o zonă geografică de operațiuni; (b) este parte a unui plan unic coordonat de cedare a unui segment major de activitate distinct sau a unei arii geografice de operațiuni sau (c) este o filială dobândită exclusiv cu intenția de a fi revândută. O componentă a unei entități constă în operațiuni și fluxuri de trezorerie care pot fi în mod clar diferențiate, din punct de vedere operațional și din considerente de raportare financiară, de restul entității. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DiscountedCashFlowMember |
Member |
label |
Flux de trezorerie actualizat [member] |
IFRS 13.B11 a exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare specifică compatibilă cu abordarea bazată pe venit, care constă în analizarea viitoarelor fluxuri de trezorerie prin aplicarea tehnicilor valorii actualizate și a datelor de intrare (de exemplu costul mediu ponderat al capitalului, rata de creștere a veniturilor pe termen lung, rata rentabilității comerciale înainte de impozitare pe termen lung, reducerea din cauza lipsei de vandabilitate, prima de control). [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]; media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
DiscountedUnguaranteedResidualValueOfAssetsSubjectToFinanceLease |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea reziduală negarantată actualizată a activelor care fac obiectul unui contract de leasing financiar |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul valorii reziduale negarantate actualizate a activelor care fac obiectul unui contract de leasing financiar. Valoarea reziduală negarantată reprezintă partea din valoarea reziduală a activului suport a cărei valorificare de către un locator nu este sigură sau este garantată numai de o parte afiliată locatorului. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
DiscountRateMeasurementInputMember |
Member |
label |
Rata de actualizare, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o rată de actualizare utilizată ca dată de intrare pentru evaluare în cadrul tehnicilor de evaluare care se bazează pe calcularea unei valori actualizate. |
||||
ifrs-full |
DiscountRateUsedInCurrentMeasurementOfFairValueLessCostsOfDisposal |
Percent |
label |
Rata de actualizare utilizată în evaluarea actuală a valorii juste minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de actualizare utilizată în evaluarea actuală a valorii juste minus costurile asociate cedării. |
||||
ifrs-full |
DiscountRateUsedInPreviousMeasurementOfFairValueLessCostsOfDisposal |
Percent |
label |
Rata de actualizare utilizată în evaluarea anterioară a valorii juste minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de actualizare utilizată în evaluarea anterioară a valorii juste minus costurile asociate cedării. |
||||
ifrs-full |
DiscountRateUsedToReflectTimeValueOfMoneyRegulatoryDeferralAccountBalances |
Percent |
label |
Rata de actualizare utilizată pentru a reflecta valoarea-timp a banilor, soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de actualizare utilizată pentru a reflecta valoarea-timp a banilor care se aplică soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
DiscussionOfImpactThatInitialApplicationOfIFRSIsExpectedToHaveOnFinancialStatements |
Text |
label |
Discuția privind impactul pe care se estimează că aplicarea inițială a noului IFRS îl va avea asupra situațiilor financiare |
IAS 8.31 e (i) exemplu |
documentation |
Discuția privind impactul pe care se estimează că aplicarea inițială a unui nou IFRS îl va avea asupra situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
DisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleMember |
Member |
label |
Grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member] |
IFRS 5 – Prezentare și descriere (prezentarea informațiilor), IFRS 5.38 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă grupurile de active care urmează a fi cedate prin vânzare în mod solidar într-o singură tranzacție și datoriile direct legate de aceste active care urmează a fi transferate în tranzacție. |
||||
ifrs-full |
DisposalOfMajorSubsidiaryMember |
Member |
label |
Cedarea unei filiale importante [member] |
IAS 10.22 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă cedarea unei filiale importante. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsIntangibleAssetsAndGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări și retrageri, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cedări și retrageri, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a cedărilor și a retragerilor. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsIntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
label |
Cedări și retrageri, imobilizări necorporale și fond comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări și retrageri, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cedări și retrageri, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a cedărilor și a retragerilor. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAbstract |
|
label |
Cedări și retrageri, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări și retrageri, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cedări și retrageri, imobilizări corporale |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale ca urmare a cedărilor și a retragerilor. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Cedări și retrageri, imobilizări corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări și retrageri, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cedări și retrageri, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a cedărilor și a retragerilor. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Cedări și retrageri, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări și retrageri, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cedări și retrageri, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a cedărilor și a retragerilor. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DisposalsAndRetirementsRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Cedări și retrageri, active aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
DisposalsBiologicalAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, active biologice |
IAS 41.50 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cedări, active biologice |
||||
documentation |
Reducerea activelor biologice ca urmare a cedărilor. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
DisposalsIntangibleAssetsAndGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e (ii) practică comună |
negatedLabel |
Cedări, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a cedărilor. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
DisposalsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cedări, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a cedărilor. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
DisposalsInvestmentProperty |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, investiții imobiliare |
IAS 40.76 c prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cedări, investiții imobiliare |
||||
documentation |
Reducerea investițiilor imobiliare ca urmare a cedărilor. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
DisposalsPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cedări, imobilizări corporale |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale ca urmare a cedărilor. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
DisposalsPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Cedări, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a cedărilor. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DisposalsRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Cedări, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Cedări, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a cedărilor. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
DistributionAndAdministrativeExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu distribuția și cheltuieli administrative |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de costurile de distribuție și de activitățile administrative. [Referințe: cheltuieli administrative; costuri de distribuție] |
||||
ifrs-full |
DistributionCosts |
(Monetary), duration, debit |
label |
Costuri de distribuție |
IAS 1.103 exemplu, IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Costuri de distribuție |
||||
documentation |
Cuantumul costurilor legate de distribuția de bunuri și servicii. |
||||
ifrs-full |
DividendPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Dividende de plătit |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor pe care societatea le-a declarat, dar pe care nu le-a plătit încă. |
||||
ifrs-full |
DividendsClassifiedAsExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende clasificate drept cheltuieli |
IAS 32.40 exemplu |
documentation |
Cuantumul dividendelor clasificate drept cheltuieli. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaid |
(Monetary), duration, debit |
label |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietari |
IAS 1.107 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietari |
||||
documentation |
Cuantumul dividendelor recunoscute ca distribuiri către proprietari. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidClassifiedAsFinancingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Dividende plătite, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Dividende plătite |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dividendele plătite de entitate, clasificate drept activități de finanțare. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidClassifiedAsOperatingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Dividende plătite, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Dividende plătite |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dividendele plătite de entitate, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidOrdinaryShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende plătite, acțiuni ordinare |
IAS 34.16A f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor plătite de entitate pentru acțiunile ordinare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidOrdinarySharesPerShare |
Per share |
label |
Dividende plătite, acțiuni ordinare, pe acțiune |
IAS 34.16A f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor plătite pe acțiune în cazul acțiunilor ordinare. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidOtherShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende plătite, alte acțiuni |
IAS 34.16A f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor plătite de entitate pentru acțiuni, altele decât acțiunile ordinare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidOtherSharesPerShare |
Per share |
label |
Dividende plătite, alte acțiuni, pe acțiune |
IAS 34.16A f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor plătite pe acțiune în cazul altor acțiuni. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidToEquityHoldersOfParentClassifiedAsFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Dividende plătite acționarilor societății-mamă clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dividendele plătite acționarilor societății-mamă clasificate drept activități de finanțare. |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Dividende plătite către interesele care nu controlează |
IFRS 12.B10 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor plătite către interesele care nu controlează. [Referințe: interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
DividendsPaidToNoncontrollingInterestsClassifiedAsFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Dividende plătite către interesele care nu controlează, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dividendele plătite către interesele care nu controlează, clasificate drept activități de finanțare. [Referințe: interese care nu controlează; dividende plătite către interesele care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
DividendsPayable |
Monetary, instant, credit |
label |
Dividende de plătit, distribuiri de active nemonetare |
IFRIC 17.16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor de plătit prin distribuirea de active nemonetare către proprietari. |
||||
ifrs-full |
DividendsProposedOrDeclaredBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssueButNotRecognisedAsDistributionToOwners |
Monetary, duration |
label |
Dividende propuse sau declarate înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare, dar nerecunoscute ca distribuire către proprietari |
IAS 10.13 prezentarea informațiilor, IAS 1.137 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul dividendelor propuse sau declarate după finalul perioadei de raportare, dar înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare. Astfel de dividende nu sunt recunoscute ca datorie la finalul perioadei de raportare deoarece nu există nicio obligație în acel moment. |
||||
ifrs-full |
DividendsProposedOrDeclaredBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssueButNotRecognisedAsDistributionToOwnersPerShare |
Per share |
label |
Dividende propuse sau declarate înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare, dar nerecunoscute ca distribuire către proprietari, pe acțiune |
IAS 1.137 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul, pe acțiune, al dividendelor propuse sau declarate înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare, dar nerecunoscute ca distribuire către proprietari. |
||||
ifrs-full |
DividendsReceived |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende încasate |
IFRS 12.B12 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor încasate. |
||||
ifrs-full |
DividendsReceivedClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende încasate clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Dividende încasate |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din dividendele încasate clasificate drept activități de investiție. [Referințe: dividende încasate] |
||||
ifrs-full |
DividendsReceivedClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende încasate clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Dividende încasate |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din dividendele încasate clasificate drept activități de exploatare. [Referințe: dividende încasate] |
||||
ifrs-full |
DividendsReceivedFromAssociatesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende încasate de la entitățile asociate clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din dividendele încasate de la entitățile asociate clasificate drept activități de investiție. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; dividende încasate] |
||||
ifrs-full |
DividendsReceivedFromInvestmentsAccountedForUsingEquityMethodClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende încasate din investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din dividendele încasate din investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; dividende încasate] |
||||
ifrs-full |
DividendsReceivedFromJointVenturesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende încasate de la asocierile în participație clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din dividendele încasate de la asocierile în participație clasificate drept activități de investiție. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]; dividende încasate] |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedAsDistributionsToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende recunoscute ca distribuiri către interesele care nu controlează |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor recunoscute ca distribuiri către interesele care nu controlează. [Referințe: interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedAsDistributionsToOwnersOfParent |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietarii societății-mamă |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor recunoscute ca distribuiri către proprietarii societății-mamă. [Referințe: societate-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedAsDistributionsToOwnersOfParentRelatingToCurrentYear |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietarii societății-mamă aferente anului curent |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor aferente anului curent recunoscute ca distribuiri către proprietarii societății-mamă. [Referințe: societate-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedAsDistributionsToOwnersOfParentRelatingToPriorYears |
Monetary, duration, debit |
label |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietarii societății-mamă aferente anilor anteriori |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor aferente anilor anteriori recunoscute ca distribuiri către proprietarii societății-mamă. [Referințe: societate-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedAsDistributionsToOwnersPerShare |
Per share |
label |
Dividende recunoscute ca distribuiri către proprietari, pe acțiune |
IAS 1.107 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul, pe acțiune, al dividendelor recunoscute ca distribuiri către proprietari. |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedForInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeDerecognisedDuringPeriod |
Monetary, duration, credit |
label |
Dividende recunoscute pentru investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, derecunoscute în cursul perioadei |
IFRS 7.11A d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor legate de investiții în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, derecunoscute în cursul perioadei de raportare. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [member]] |
||||
ifrs-full |
DividendsRecognisedForInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeHeldAtEndOfReportingPeriod |
Monetary, duration, credit |
label |
Dividende recunoscute pentru investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 7.11A d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul dividendelor legate de investiții în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [member]] |
||||
ifrs-full |
DomicileOfEntity |
Text |
label |
Adresa entității |
IAS 1.138 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Țara în care își are sediul social entitatea. [Referințe: țara sediului social [member]] |
||||
ifrs-full |
DonationsAndSubsidiesExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu donațiile și subsidiile |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din donații și subsidii. |
||||
ifrs-full |
EarningsLossPerInstrumentParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesAbstract |
|
label |
Rezultatul (pierderea) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare [abstract] |
|
ifrs-full |
EarningsPerShareAbstract |
|
label |
Rezultatul pe acțiune [abstract] |
|
ifrs-full |
EarningsPerShareExplanatory |
Text block |
label |
Rezultatul pe acțiune [text block] |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind rezultatul pe acțiune. |
||||
ifrs-full |
EarningsPerShareLineItems |
Line items |
label |
Rezultatul pe acțiune [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
EarningsPerShareTable |
Table |
label |
Rezultatul pe acțiune [table] |
IAS 33.66 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind rezultatul pe acțiune. |
||||
ifrs-full |
EffectiveDateOfRevaluationRightofuseAssets |
Text |
label |
Data efectivă a reevaluării, activele aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
documentation |
Data efectivă a reevaluării pentru activele aferente dreptului de utilizare exprimate la valoarea reevaluată. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
EffectiveDatesOfRevaluationIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Text |
label |
Datele efective ale reevaluării, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.124 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Datele efective ale reevaluării pentru clasele de imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, exprimate la valoarea reevaluată. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
EffectiveDatesOfRevaluationPropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Datele efective ale reevaluării, imobilizări corporale |
IAS 16.77 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Datele efective ale reevaluării pentru elementele de imobilizări corporale exprimate la valoarea reevaluată. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
EffectiveInterestRateDeterminedOnDateOfReclassificationOfFinancialAssetsFirstApplicationOfIFRS9 |
Percent |
label |
Rata dobânzii efective determinată la data reclasificării activelor financiare în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42N a prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata dobânzii efective determinată la data la care entitatea își reclasifică activele financiare în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
EffectiveInterestRateDeterminedOnDateOfReclassificationOfFinancialLiabilitiesFirstApplicationOfIFRS9 |
Percent |
label |
Rata dobânzii efective determinată la data reclasificării datoriilor financiare în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42N a prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata dobânzii efective determinată la data la care entitatea își reclasifică datoriile financiare în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
EffectiveInterestRateOfFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssets |
Percent |
label |
Rata dobânzii efective a activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A f prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Rata dobânzii efective a activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare „disponibile pentru vânzare”. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
EffectiveInterestRateOfFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Percent |
label |
Rata dobânzii efective a activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A f prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Rata dobânzii efective a activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
EffectOfAdjustmentsMadeWhenEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeaturesAxis |
Axis |
label |
Efectul ajustărilor efectuate atunci când entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă [axis] |
IFRS 17.113 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
EffectOfAdjustmentsMadeWhenEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeForContractsWithDirectParticipationFeaturesMember |
Member |
label |
Efectul ajustărilor efectuate atunci când entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă [member] |
IFRS 17.113 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul ajustărilor pentru elementele-rând din situația financiară care sunt afectate de modificarea bazei de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă; venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
EffectOfAssetCeilingMember |
Member |
label |
Efectul plafonului activelor [member] |
IAS 19.140 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul plafonului activelor în cadrul unui plan de beneficii determinate. Plafonul activelor este valoarea actualizată a oricăror beneficii economice disponibile sub formă de rambursări din planul de beneficii determinate sau de reduceri ale contribuțiilor viitoare la planul de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
EffectOfExchangeRateChangesOnCashAndCashEquivalents |
Monetary, duration, debit |
label |
Efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar |
IAS 7.25 prezentarea informațiilor, IAS 7.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar deținute sau datorate în valută. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
EffectOfExchangeRateChangesOnCashAndCashEquivalentsAbstract |
|
label |
Efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar [abstract] |
|
ifrs-full |
EffectOfTransitionToIFRSsMember |
Member |
label |
Efectul tranziției la IFRS-uri [member] |
IFRS 1.24 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al tranziției de la principiile contabile general acceptate (GAAP) anterioare la IFRS-uri. [Referințe: GAAP anterioare [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
EffectOnAdjustmentToContractualServiceMarginOfChoiceNotToAdjustContractualServiceMarginForSomeChangesInFulfilmentCashFlowsForContractsWithDirectParticipationFeatures |
Monetary, duration, credit |
label |
Efectul asupra ajustării marjei serviciului contractual pe care îl are alegerea de a nu ajusta marja serviciului contractual pentru anumite modificări ale fluxurilor de trezorerie de executare aferente contractelor cu caracteristici de participare directă |
IFRS 17.112 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul efectului asupra ajustării marjei serviciului contractual în perioada curentă pe care îl are alegerea de a nu ajusta marja serviciului contractual pentru anumite modificări ale fluxurilor de trezorerie de executare aferente contractelor cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă] |
||||
ifrs-full |
EightYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Opt ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu opt ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
ElectricityDistributionMember |
Member |
label |
Distribuția de energie electrică [member] |
IFRS 14.33 exemplu, IFRS 14.IE2 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activitatea entității în legătură cu distribuția de energie electrică. |
||||
ifrs-full |
EliminationOfIntersegmentAmountsMember |
Member |
label |
Eliminarea valorilor inter-segmente [member] |
IFRS 8.28 exemplu, IFRS 8.IG4 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă eliminarea valorilor inter-segmente din reconcilierile valorilor totale ale segmentelor cu valorile recunoscute în situațiile financiare ale entității. |
||||
ifrs-full |
EmployeeBenefitsExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu beneficiile angajaților |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.104 prezentarea informațiilor, IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli cu beneficiile angajaților |
||||
totalLabel |
Total cheltuieli cu beneficiile angajaților |
||||
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element-rând pentru a marca cheltuielile cu beneficiile angajaților, inclusiv cheltuielile aferente tranzacțiilor cu plata pe bază de acțiuni cu angajații (sau atunci când cheltuielile aferente tranzacțiilor cu plata pe bază de acțiuni cu angajații sunt egale cu zero). A NU se utiliza acest element-rând pentru a marca cheltuielile cu beneficiile angajaților, excluzând cheltuielile aferente tranzacțiilor cu plata pe bază de acțiuni cu angajații. |
||||
documentation |
Toate formele de contraprestații acordate de o entitate în schimbul unui serviciu prestat de angajați sau pentru încetarea contractului de muncă. |
||||
ifrs-full |
EmployeeContributions |
Monetary, duration, credit |
label |
Contribuțiile angajaților |
IAS 26.35 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contribuțiilor angajaților la planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
EmployerContributions |
Monetary, duration, credit |
label |
Contribuțiile angajatorului |
IAS 26.35 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contribuțiilor angajatorului la planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
EnergyExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu energia |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din consumul de energie. |
||||
ifrs-full |
EnergyTransmissionCharges |
Monetary, duration, debit |
label |
Tarife de transport al energiei |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul tarifelor legate de transportul energiei. |
||||
ifrs-full |
EnteringIntoSignificantCommitmentsOrContingentLiabilitiesMember |
Member |
label |
Implicarea în angajamente sau datorii contingente semnificative [member] |
IAS 10.22 i exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă implicarea în angajamente sau datorii contingente semnificative. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
EntityAppliedFairValueModelOrCostModelToMeasureInvestmentProperty |
List |
label |
Entitatea a aplicat modelul valorii juste sau modelul bazat pe cost pentru a evalua investițiile imobiliare |
IAS 40.75 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică dacă entitatea a aplicat modelul valorii juste sau modelul bazat pe cost pentru a evalua investițiile imobiliare. |
||||
ifrs-full |
EntityAppliesExemptionInIAS2425 |
True/False |
label |
Entitatea aplică scutirea prevăzută la punctul 25 din IAS 24 |
IAS 24.26 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea aplică scutirea prevăzută la punctul 25 din IAS 24. |
||||
ifrs-full |
EntityAppliesParagraph20OfIFRS17InDeterminingGroupsOfInsuranceContracts |
True/False |
label |
Entitatea aplică punctul 20 din IFRS 17 la determinarea grupurilor de contracte de asigurare |
IFRS 17.126 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea aplică punctul 20 din IFRS 17 la determinarea grupurilor de contracte de asigurare cărora li se aplică cerințele de recunoaștere și evaluare prevăzute în IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
EntityCompliedWithAnyExternallyImposedCapitalRequirements |
True/False |
label |
Entitatea a respectat eventualele cerințe impuse din exterior privind capitalul |
IAS 1.135 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea a respectat cerințele impuse din exterior privind capitalul cărora trebuie să se conformeze. |
||||
ifrs-full |
EntityDisposedInvestmentPropertyCarriedAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModel |
True/False |
label |
Entitatea a cedat investiții imobiliare contabilizate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste |
IAS 40.78 d (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea a cedat investiții imobiliare necontabilizate la valoarea justă atunci când entitatea evaluează investițiile imobiliare folosind modelul bazat pe cost prevăzut în IAS 16 sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste, deoarece valoarea justă nu poate fi determinată în mod fiabil pe o bază continuă. |
||||
ifrs-full |
EntityHasNotPreparedFinancialStatementsOnGoingConcernBasis |
True/False |
label |
Entitatea nu a întocmit situații financiare pe baza continuității activității |
IAS 1.25 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea nu a întocmit situații financiare pe baza continuității activității. Indicați „adevărat” dacă situațiile financiare nu sunt întocmite pe baza continuității activității. Indicați „fals” dacă raportați explicit că situațiile sunt întocmite pe baza continuității activității. |
||||
ifrs-full |
EntityMakesAdjustmentForTimeValueOfMoneyAndEffectOfFinancialRiskWhenUsingPremiumAllocationApproach |
True/False |
label |
Entitatea face ajustarea pentru valoarea-timp a banilor și efectul riscului financiar atunci când utilizează metoda repartizării primelor |
IFRS 17.97 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă o entitate care utilizează metoda repartizării primelor face o ajustare pentru valoarea-timp a banilor și pentru efectul riscului financiar în aplicarea punctului 56 și a punctului 57(b) din IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
EntityMayHaveDifficultyComplyingWithCovenantsRelatedToNoncurrentLiabilities |
True/False |
label |
Entitatea ar putea întâmpina dificultăți în respectarea clauzelor restrictive aferente datoriilor pe termen lung |
IAS 1.76ZA b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea ar putea întâmpina dificultăți în respectarea clauzelor restrictive aferente unei datorii pe termen lung. |
||||
ifrs-full |
EntitysExposureToRiskArisingFromContractsWithinScopeOfIFRS17AtEndOfReportingPeriodIsNotRepresentativeOfItsExposureDuringPeriod |
True/False |
label |
Expunerea entității la riscul care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 la sfârșitul perioadei de raportare nu este reprezentativă pentru expunerea sa în cursul perioadei |
IFRS 17.123 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă expunerea entității la riscul care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 la sfârșitul perioadei de raportare nu este reprezentativă pentru expunerea sa în cursul perioadei. |
||||
ifrs-full |
EntitysOwnersOrOthersHavePowerToAmendFinancialStatementsAfterIssue |
True/False |
label |
Proprietarii entității sau alții au puterea de a modifica situațiile financiare după publicare |
IAS 10.17 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă proprietarii entității sau alții au puterea de a modifica situațiile financiare după publicare. |
||||
ifrs-full |
Equity |
Monetary, instant, credit |
label |
Capitaluri proprii |
IAS 1.55 prezentarea informațiilor, IAS 1.78 e prezentarea informațiilor, IFRS 1.24 a prezentarea informațiilor, IFRS 1.32 a (i) prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 e prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Capitaluri proprii la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Capitaluri proprii la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total capitaluri proprii |
||||
documentation |
Valoarea interesului rezidual în activele entității după deducerea tuturor datoriilor sale. |
||||
ifrs-full |
EquityAbstract |
|
label |
Capitaluri proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
EquityAndLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Capitaluri proprii și datorii |
IAS 1.55 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total capitaluri proprii și datorii |
||||
documentation |
Cuantumul capitalurilor proprii și al datoriilor entității. [Referințe: capitaluri proprii; datorii] |
||||
ifrs-full |
EquityAndLiabilitiesAbstract |
|
label |
Capitaluri proprii și datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
EquityAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, instant, credit |
label |
Capitaluri proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă |
IAS 1.54 r prezentarea informaților |
totalLabel |
Total capitaluri proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă |
||||
documentation |
Cuantumul capitalurilor proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă. Din acesta sunt excluse în mod specific interesele care nu controlează. |
||||
ifrs-full |
EquityAttributableToOwnersOfParentMember |
Member |
label |
Capitaluri proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă capitalurile proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă. |
||||
ifrs-full |
EquityInstrumentsAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de capitaluri proprii, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 b exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care instrumentele reprezentând capitaluri proprii (și nu datorii) contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
EquityInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de capitaluri proprii deținute |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Valoarea instrumentelor deținute de entitate care evidențiază un interes rezidual în activele unei alte entități după deducerea tuturor datoriilor sale. |
||||
ifrs-full |
EquityInstrumentsHeldAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de capitaluri proprii deținute la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Valoarea instrumentelor deținute de entitate care evidențiază un interes rezidual în activele unei alte entități după deducerea tuturor datoriilor sale, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: Instrumente de capitaluri proprii deținute; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
EquityInstrumentsHeldAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueOtherThanThoseClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de capitaluri proprii deținute la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Valoarea instrumentelor deținute de entitate care evidențiază un interes rezidual în activele unei alte entități după deducerea tuturor datoriilor sale, evaluate obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: Instrumente de capitaluri proprii deținute; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
EquityInstrumentsPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Instrumente de capitaluri proprii, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 b practică comună |
documentation |
Procentul cu care instrumentele de capitaluri proprii contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: instrumente de capitaluri proprii, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
EquityInterestsOfAcquirer |
Monetary, instant, credit |
label |
Participații în capitalurile proprii ale dobânditorului |
IFRS 3.B64 f (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă, la data achiziției, a participațiilor în capitalurile proprii ale dobânditorului transferate drept contravaloare în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
EquityInvestmentsMember |
Member |
label |
Investiții în capitaluri proprii [member] |
IFRS 7.6 exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile în instrumente de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
EquityLiabilitiesAndRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, instant, credit |
label |
Capitaluri proprii, datorii și soldurile creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.21 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul capitalurilor proprii, al datoriilor și al soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: capitaluri proprii; datorii; solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
EquityMethodMember |
Member |
label |
Metoda punerii în echivalență [member] |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda punerii în echivalență. Metoda punerii în echivalență este o metodă de contabilizare prin care investiția este inițial recunoscută la cost și ajustată ulterior în funcție de modificările post-achiziționare în cota investitorului din activele nete ale entității în care a investit. Profitul sau pierderea investitorului include cota sa din profitul sau pierderea entității în care a investit, iar alte elemente ale rezultatului global includ cota investitorului din celelalte elemente ale rezultatului global al entității în care a investit. |
||||
ifrs-full |
EquityPriceRiskMember |
Member |
label |
Riscul de preț al capitalurilor proprii [member] |
IFRS 7.40 a exemplu, IFRS 7.IG32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a altor riscuri de preț care constă în tipul de risc ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor prețurilor instrumentelor de capitaluri proprii. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
EquityReclassifiedIntoFinancialLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Capitaluri proprii reclasificate în datorii financiare |
IAS 1.80A prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul capitalurilor proprii reclasificate în datorii financiare. [Referințe: capitaluri proprii; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
EquitySettlementMember |
Member |
label |
Decontarea prin acțiuni [member] |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda decontării prin acțiuni pentru o tranzacție cu plata pe bază de acțiuni. O decontare cu plata pe bază de acțiuni este cea în care entitatea (a) primește bunuri sau servicii drept contraprestație pentru propriile instrumentele de capitaluri proprii (inclusiv acțiuni sau opțiuni pe acțiuni) sau (b) primește bunuri sau servicii, dar nu are nicio obligație să deconteze tranzacția furnizorului. |
||||
ifrs-full |
EstimatedCashFlowsOfFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie estimate ale activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A f prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie estimate ale activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare „disponibile pentru vânzare”. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
EstimatedCashFlowsOfFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Fluxurile de trezorerie estimate ale activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A f prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie estimate ale activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
EstimatedFinancialEffectContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, instant, credit |
label |
Efectul financiar estimat, datorii contingente în combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea efectului financiar estimat al datoriilor contingente într-o combinare de întreprinderi care nu au fost recunoscute deoarece valoarea lor justă nu poate fi evaluată în mod fiabil. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
EstimatedFinancialEffectOfContingentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Efectul financiar estimat al activelor contingente |
IAS 37.89 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea efectului financiar estimat al activelor potențiale care apar ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
EstimatedFinancialEffectOfContingentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Efectul financiar estimat al datoriilor contingente |
IAS 37.86 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea efectului financiar estimat al datoriilor contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
EstimateOfBenefitPaymentsExpectedToBePaidFromDefinedBenefitPlan |
Monetary, duration, credit |
label |
Estimarea plăților beneficiilor preconizate a fi plătite din planul de beneficii determinate |
IAS 19.147 c exemplu |
documentation |
Estimarea sumelor preconizate a fi plătite din planul de beneficii determinate în viitor. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; Scadență [axis]] |
||||
ifrs-full |
EstimateOfContributionsExpectedToBePaidToPlan |
Monetary, duration, credit |
label |
Estimarea contribuțiilor preconizate a fi plătite planului pentru următoarea perioadă anuală de raportare |
IAS 19.147 b prezentarea informațiilor, IAS 19.148 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Estimarea contribuțiilor preconizate a fi plătite unui plan de beneficii determinate pentru următoarea perioadă anuală de raportare. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
EstimateOfUndiscountedClaimsThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant, credit |
label |
Estimarea daunelor neactualizate care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Estimarea valorii neactualizate a daunelor care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
EstimatesOfPresentValueOfFutureCashFlowsMember |
Member |
label |
Estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare [member] |
IFRS 17.100 c (i) prezentarea informațiilor, IFRS 17.101 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare legate de contractele de asigurare. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
EstimatesOfPresentValueOfFutureCashInflowsMember |
Member |
label |
Estimarea valorii actualizate a intrărilor de numerar viitoare [member] |
IFRS 17.107 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă estimarea valorii actualizate a intrărilor de numerar viitoare legate de contractele de asigurare. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
EstimatesOfPresentValueOfFutureCashOutflowsInflowsThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17ThatAreLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Estimarea valorii actualizate a ieșirilor (intrărilor) de numerar viitoare generate de contractele care intră sub incidența IFRS 17 care sunt datorii |
IFRS 17.132 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul la care este estimată valoarea actualizată a ieșirilor (intrărilor) de numerar viitoare generate de contractele care intră sub incidența IFRS 17 care sunt datorii. |
||||
ifrs-full |
EstimatesOfPresentValueOfFutureCashOutflowsMember |
Member |
label |
Estimarea valorii actualizate a ieșirilor de numerar viitoare [member] |
IFRS 17.107 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă estimarea valorii actualizate a ieșirilor de numerar viitoare legate de contractele de asigurare. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
EstimatesOfPresentValueOfFutureCashOutflowsOtherThanInsuranceAcquisitionCashFlowsMember |
Member |
label |
Estimarea valorii actualizate a ieșirilor de numerar viitoare, altele decât fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [member] |
IFRS 17.107 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă estimarea valorii actualizate a ieșirilor de numerar viitoare, altele decât fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. [Referințe: estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [member]] |
||||
ifrs-full |
EstimatesOfPresentValueOfInsuranceAcquisitionCashFlowsMember |
Member |
label |
Estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor [member] |
IFRS 17.107 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. Fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor sunt fluxurile de trezorerie care decurg din costurile de vânzare, subscriere și inițiere a unui grup de contracte de asigurare (emise sau preconizate a fi emise) care pot fi atribuite în mod direct portofoliului de contracte de asigurare din care face parte grupul respectiv. Aceste fluxuri de trezorerie includ fluxurile de trezorerie care nu pot fi atribuite în mod direct unor contracte individuale sau unor grupuri de contracte de asigurare din portofoliu. |
||||
ifrs-full |
EstimatingAmountOfChangeInAccountingEstimateIsImpracticable |
True/False |
label |
Nu se poate estima valoarea unei modificări a unei estimări contabile |
IAS 8.40 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă valoarea efectului în perioadele viitoare produs de modificările estimărilor contabile nu este prezentată deoarece este imposibil de estimat. |
||||
ifrs-full |
EventsOfReclassificationOfFinancialAssetsAxis |
Axis |
label |
Evenimente de reclasificare a activelor financiare [axis] |
IFRS 7.12B prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
EventsOfReclassificationOfFinancialAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Evenimente de reclasificare a activelor financiare [domain] |
IFRS 7.12B prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evenimentele de reclasificare a activelor financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Evenimente de reclasificare a activelor financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ExchangeDifferencesOnTranslationAbstract |
|
label |
Diferențele de curs valutar provenite din conversie [abstract] |
|
ifrs-full |
ExciseTaxPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Obligații de plată a accizelor |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Valoarea obligațiilor de plată legate de accize. |
||||
ifrs-full |
ExemptionFromConsolidationHasBeenUsed |
True/False |
label |
A fost folosită scutirea de la consolidare |
IAS 27.16 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă a fost folosită scutirea de la consolidare. |
||||
ifrs-full |
ExercisePriceOfOutstandingShareOptions2019 |
Per share |
label |
Prețul de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente. |
||||
ifrs-full |
ExercisePriceShareOptionsGranted2019 |
Per share |
label |
Prețul de exercitare, opțiunile pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul de exercitare a opțiunilor pe acțiuni acordate. |
||||
ifrs-full |
ExpectedCashOutflowOnRedemptionOrRepurchaseOfPuttableFinancialInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Ieșirea de numerar prevăzută la răscumpărarea sau recumpărarea instrumentelor financiare care pot fi lichidate înainte de scadență |
IAS 1.136A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Ieșirea de numerar prevăzută la răscumpărarea sau recumpărarea instrumentelor financiare care pot fi lichidate înainte de scadență clasificate drept capitaluri proprii. [Referințe: risc de lichiditate [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExpectedCreditLossesCollectivelyAssessedMember |
Member |
label |
Pierderile din credit preconizate evaluate la nivel colectiv [member] |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă pierderile din credit preconizate care sunt evaluate la nivel colectiv. [Referințe: metoda de evaluare a pierderilor din credit preconizate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExpectedCreditLossesIndividuallyAssessedMember |
Member |
label |
Pierderile din credit preconizate evaluate la nivel individual [member] |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă pierderile din credit preconizate care sunt evaluate la nivel individual. [Referințe: metoda de evaluare a pierderilor din credit preconizate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExpectedCreditLossRate |
Percent |
label |
Rata pierderilor din credit preconizate |
IFRS 7.35N exemplu, IFRS 7.IG20D exemplu |
documentation |
Rata pierderilor din credit preconizate, calculată ca procentaj din valoarea contabilă brută. Pierderile din credit preconizate reprezintă media pierderilor din credit ponderată cu riscurile respective de neîndeplinire a obligațiilor. |
||||
ifrs-full |
ExpectedDividendAsPercentageShareOptionsGranted |
Percent |
label |
Dividendele preconizate ca procentaj, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentajul dividendelor preconizate utilizat pentru a calcula valoarea justă a opțiunilor pe acțiuni acordate. |
||||
ifrs-full |
ExpectedDividendShareOptionsGranted |
Monetary, duration |
label |
Dividendele preconizate, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Valoarea dividendelor preconizate utilizată pentru a calcula valoarea justă a opțiunilor pe acțiuni acordate. |
||||
ifrs-full |
ExpectedReimbursementContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, instant, debit |
label |
Rambursarea preconizată, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor preconizate a fi rambursate de către o altă parte pentru decontarea datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExpectedReimbursementOtherProvisions |
Monetary, instant, debit |
label |
Rambursarea preconizată, alte provizioane |
IAS 37.85 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor preconizate a fi rambursate de către o altă parte pentru decontarea altor provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
ExpenseArisingFromExplorationForAndEvaluationOfMineralResources |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli provenite din explorarea și evaluarea resurselor minerale |
IFRS 6.24 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite din prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale. |
||||
ifrs-full |
ExpenseByNature |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli, după natură |
IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total cheltuieli, după natură |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor agregate în funcție de natura lor (de exemplu amortizarea, achizițiile de materii prime, cheltuielile cu transportul, beneficiile angajaților și cheltuielile de publicitate) și nerealocate pe diferitele destinații din cadrul entității. |
||||
ifrs-full |
ExpenseByNatureAbstract |
|
label |
Cheltuieli după natură [abstract] |
|
ifrs-full |
ExpenseDueToUnwindingOfDiscountOnProvisions |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli care provin din trecerea timpului privind alte provizioane |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute ca urmare a derulării actualizării provizioanelor, altele decât provizioanele pentru beneficiile angajaților, ca efect al trecerii timpului. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromCashsettledSharebasedPaymentTransactionsInWhichGoodsOrServicesReceivedDidNotQualifyForRecognitionAsAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în numerar |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în numerar în care bunurile sau serviciile primite nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea ca active. [Referințe: cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni] |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli provenite din implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42G b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute provenite din implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute (de exemplu modificări ale valorii juste a instrumentelor derivate). [Referințe: active financiare; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsCumulativelyRecognised |
Monetary, instant, debit |
label |
Cheltuieli provenite din implicarea continuă în active financiare derecunoscute recunoscute cumulativ |
IFRS 7.42G b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cumulate recunoscute provenite din implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute (de exemplu modificări ale valorii juste a instrumentelor derivate). [Referințe: cheltuieli provenite din implicarea continuă în active financiare derecunoscute; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromEquitysettledSharebasedPaymentTransactionsInWhichGoodsOrServicesReceivedDidNotQualifyForRecognitionAsAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni |
IFRS 2.51 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni cu decontare în acțiuni în care bunurile sau serviciile primite nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea ca active. [Referințe: cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni] |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromSharebasedPaymentTransactionsAlternativeAbstract |
|
label |
Cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni, alternativă [abstract] |
|
ifrs-full |
ExpenseFromSharebasedPaymentTransactionsInWhichGoodsOrServicesReceivedDidNotQualifyForRecognitionAsAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni |
IFRS 2.51 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni în care bunurile sau serviciile primite nu îndeplinesc condițiile pentru recunoașterea ca active. |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromSharebasedPaymentTransactionsInWhichGoodsOrServicesReceivedDidNotQualifyForRecognitionAsAssetsAbstract |
|
label |
Cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni [abstract] |
|
ifrs-full |
ExpenseFromSharebasedPaymentTransactionsWithEmployees |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni efectuate cu angajații |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni efectuate cu angajații. [Referințe: Cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni] |
||||
ifrs-full |
ExpenseFromSharebasedPaymentTransactionsWithPartiesOtherThanEmployees |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni încheiate cu alte părți decât angajații |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni încheiate cu alte părți decât angajații. [Referințe: cheltuieli din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni] |
||||
ifrs-full |
ExpenseOfRestructuringActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli provenite din activități de restructurare |
IAS 1.98 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor aferente activităților de restructurare. Restructurarea este un program planificat și controlat de către conducere, program care modifică în mod semnificativ fie domeniul de activitate al unei entități, fie modul de desfășurare a activității entității. Aceste programe includ: (a) vânzarea sau încetarea activității unei părți a afacerii; (b) închiderea sediilor dintr-o țară sau regiune sau mutarea activităților dintr-o țară sau regiune în alta; (c) modificări ale structurii de conducere și (d) reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ asupra naturii și obiectului principal al activităților entității. |
||||
ifrs-full |
ExpenseRecognisedDuringPeriodForBadAndDoubtfulDebtsForRelatedPartyTransaction |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli recunoscute în cursul perioadei cu privire la creanțele nerecuperabile sau îndoielnice pentru tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.18 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute în timpul perioadei cu privire la creanțele nerecuperabile sau îndoielnice datorate de părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExpenseRelatingToLeasesOfLowvalueAssetsForWhichRecognitionExemptionHasBeenUsed |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli legate de contractele de leasing pentru active cu valoare scăzută în cazul cărora s-a utilizat derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.53 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor aferente contractelor de leasing pentru active cu valoare scăzută contabilizate în conformitate cu punctul 6 din IFRS 16. În aceste cheltuieli nu trebuie să se includă cheltuielile aferente contractelor de leasing pe termen scurt pentru active cu valoare scăzută. |
||||
ifrs-full |
ExpenseRelatingToShorttermLeasesForWhichRecognitionExemptionHasBeenUsed |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli legate de contractele de leasing pe termen scurt în cazul cărora s-a utilizat derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.53 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor aferente contractelor de leasing pe termen scurt contabilizate în conformitate cu punctul 6 din IFRS 16. Nu este necesar ca în aceste cheltuieli să se includă cheltuieli legate de contracte de leasing cu termen de o lună sau mai puțin. Un contract de leasing pe termen scurt este un contract de leasing care, la data începerii, are o durată a contractului de leasing de 12 luni sau mai mică. Un contract de leasing care include o opțiune de cumpărare nu este un contract de leasing pe termen scurt. |
||||
ifrs-full |
ExpenseRelatingToVariableLeasePaymentsNotIncludedInMeasurementOfLeaseLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli legate de plăți variabile de leasing ce nu sunt incluse în evaluarea datoriilor care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.53 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de plăți variabile de leasing ce nu sunt incluse în evaluarea datoriilor care decurg din contractele de leasing. Plățile variabile de leasing sunt partea din plățile efectuate de un locatar către un locator pentru dreptul de a utiliza un activ suport pe durata contractului de leasing care variază din cauza modificărilor faptelor sau circumstanțelor care apar după data începerii derulării contractului de leasing și care diferă de simpla trecere a timpului. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
ExpensesFromAllocationOfPremiumsPaidToReinsurer |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu alocarea primelor plătite reasigurătorului |
IFRS 17.86 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli cu alocarea primelor plătite reasigurătorului |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor provenite dintr-o alocare a primelor plătite reasigurătorului. [Referințe: contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
ExpensesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu activele financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare „disponibile pentru vânzare”. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ExpensesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu activele financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationHowServiceConcessionArrangementHasBeenClassified |
Text |
label |
Explicarea modului în care a fost clasificat un acord de concesiune a serviciilor |
SIC 29.6 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modului în care a fost clasificat un acord de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAccountingPoliciesAndMethodsOfComputationFollowedInInterimFinancialStatements |
Text block |
label |
Descrierea politicilor contabile și a metodelor de calcul aplicate în situațiile financiare interimare [text block] |
IAS 34.16A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea unei declarații conform căreia în situațiile financiare interimare au fost aplicate aceleași politici contabile și metode de calcul ca în ultimele situații financiare anuale sau, în cazul în care aceste politici și metode au fost modificate, o prezentare a naturii și efectului modificărilor. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAdjustmentsThatWouldBeNecessaryToAchieveFairPresentation |
Text |
label |
Explicarea ajustărilor care ar fi necesare pentru obținerea unei prezentări fidele |
IAS 1.23 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea ajustărilor elementelor din situațiile financiare pe care conducerea le-a considerat necesare pentru obținerea unei prezentări fidele în circumstanțe în care conducerea ajunge la concluzia că respectarea unei cerințe a unui IFRS ar induce atât de mult în eroare, încât ar intra în contradicție cu obiectivul situațiilor financiare prevăzut în Cadrul general, dar cadrul de reglementare relevant interzice abaterea de la cerința respectivă. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAmountOfAnyGainRecognisedAndLineItemInStatementOfComprehensiveIncomeInWhichGainIsRecognisedInBargainPurchase |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global în care este recunoscut câștigul realizat în cadrul unei tranzacții de cumpărare în condiții avantajoase |
IFRS 3.B64 n (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând din situația rezultatului global în care este recunoscut câștigul realizat în cadrul unei tranzacții de cumpărare în condiții avantajoase. [Referințe: câștig recunoscut în tranzacții de cumpărare în condiții avantajoase] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAnyChangesInRangeOfOutcomesUndiscountedAndReasonsForThoseChangesForContingentConsideration |
Text |
label |
Explicarea eventualelor modificări ale intervalului de rezultate neactualizate și a motivelor acestor modificări pentru contravaloarea contingentă |
IFRS 3.B67 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea eventualelor modificări ale intervalului de rezultate neactualizate și a motivelor acestor modificări pentru activele sau datoriile aferente contravalorii contingente într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAnyChangesInRecognisedAmountsOfContingentConsideration |
Text |
label |
Explicarea eventualelor modificări ale valorilor recunoscute ale contraprestației contingente |
IFRS 3.B67 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea eventualelor modificări ale valorilor recunoscute ale activelor sau ale datoriilor aferente contravalorii contingente într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAssetsAcquiredByWayOfGovernmentGrantAndInitiallyRecognisedAtFairValue |
Text |
label |
Explicații privind activele dobândite printr-o subvenție guvernamentală și recunoscute inițial la valoarea justă |
IAS 38.122 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică dacă activele dobândite printr-o subvenție guvernamentală și recunoscute inițial la valoarea justă sunt evaluate după recunoaștere în conformitate cu modelul bazat pe cost sau cu modelul de reevaluare. [Referințe: la valoarea justă [member]; guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfAssumptionAboutFutureWithSignificantRiskOfResultingInMaterialAdjustments |
Text |
label |
Explicarea surselor incertitudinii estimărilor care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă |
IAS 1.125 prezentarea informațiilor, IFRIC 14.10 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea principalelor surse ale incertitudinii estimărilor care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfBasisOfPreparationOfUnadjustedComparativeInformation |
Text |
label |
Explicații privind baza de întocmire a informațiilor comparative neajustate |
IAS 16.80A prezentarea informațiilor, IAS 27.18I prezentarea informațiilor, IAS 38.130I prezentarea informațiilor, IFRS 10.C6B prezentarea informațiilor, IFRS 11.C13B prezentarea informațiilor, IFRS 17.C27 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind baza utilizată pentru întocmirea informațiilor comparative neajustate în situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfBodyOfAuthorisation |
Text |
label |
Explicații privind entitatea de autorizare |
IAS 10.17 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind persoana care a autorizat publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfChangeInBusinessModelForManagingFinancialAssets |
Text |
label |
Explicarea modificării modelului de afaceri pentru gestionarea activelor financiare |
IFRS 7.12B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modificării modelului de afaceri al entității pentru gestionarea activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfChangeInNameOfReportingEntityOrOtherMeansOfIdentificationFromEndOfPrecedingReportingPeriod |
Text |
label |
Explicarea modificării denumirii entității raportoare sau a altor mijloace de identificare care a intervenit de la finalul perioadei precedente de raportare |
IAS 1.51 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modificării fie a denumirii entității raportoare, fie a altor mijloace de identificare care a intervenit de la finalul perioadei precedente de raportare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfChangesInApplicableTaxRatesToPreviousAccountingPeriod |
Text |
label |
Explicarea modificărilor survenite în ratele de impozitare aplicabile în comparație cu perioada contabilă anterioară |
IAS 12.81 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modificărilor survenite în rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) în comparație cu perioada contabilă anterioară. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfChangesInDescriptionOfRetirementBenefitPlan |
Text |
label |
Explicarea modificărilor din descrierea planului de pensii |
IAS 26.36 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modificărilor aduse descrierii planului de pensii în cursul perioadei vizate de raport. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfContractualObligationsToPurchaseConstructOrDevelopInvestmentPropertyOrForRepairsMaintenanceOrEnhancements |
Text |
label |
Explicarea obligațiilor contractuale privind cumpărarea, construcția sau amenajarea unor investiții imobiliare sau privind lucrări de reparații, întreținere sau îmbunătățire |
IAS 40.75 h prezentarea informaților |
documentation |
Explicarea obligațiilor contractuale privind cumpărarea, construcția sau amenajarea unor investiții imobiliare sau privind lucrări de reparații, întreținere sau îmbunătățire. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfCreditRiskManagementPracticesAndHowTheyRelateToRecognitionAndMeasurementOfExpectedCreditLossesExplanatory |
Text block |
label |
Explicarea practicilor de gestionare a riscului de credit și a modului în care acestea se raportează la recunoașterea și evaluarea pierderilor din credit preconizate [text block] |
IFRS 7.35F prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea practicilor de gestionare a riscului de credit și a modului în care acestea se raportează la recunoașterea și evaluarea pierderilor din credit preconizate. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDepartureFromIFRS |
Text |
label |
Explicații privind abaterile de la IFRS |
IAS 1.20 b prezentarea informațiilor, IAS 1.20 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind abaterile entității de la un IFRS, prezentându-se conformitatea cu IFRS-urile aplicabile, cu excepția abaterii de la o anumită cerință pentru realizarea unei prezentări fidele. Se precizează titlul IFRS-ului de la care s-a abătut entitatea, natura abaterii (inclusiv tratamentul pe care l-ar impune IFRS-ul), motivul pentru care tratamentul ar induce atât de mult în eroare în circumstanțele respective, încât ar intra în contradicție cu obiectivul situațiilor financiare prevăzut în Cadrul general și tratamentul adoptat. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDetailsOfAnyInvestmentInEmployer |
Text |
label |
Explicații detaliate privind plasamentele realizate în titlurile de valoare ale societății-angajatoare |
IAS 26.35 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații detaliate privind plasamentele realizate de un plan de pensii în titlurile de valoare ale societății-angajatoare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDetailsOfGuaranteesGivenOrReceivedOfOutstandingBalancesForRelatedPartyTransaction |
Text |
label |
Explicații detaliate privind garanțiile date sau primite pentru soldurile scadente ale tranzacțiilor cu părți afiliate |
IAS 24.18 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații detaliate privind garanțiile date sau primite pentru soldurile scadente ale tranzacțiilor cu părți afiliate. [Referințe: garanții [member]; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDetailsOfInvestmentExceedingEitherFivePerCentOfNetAssetsAvailableForBenefitsOrFivePerCentOfAnyClassOrTypeOfSecurity |
Text |
label |
Explicații detaliate privind plasamentele care depășesc fie cinci la sută din activele nete disponibile pentru beneficii, fie cinci la sută din orice clasă sau tip de titlu de valoare |
IAS 26.35 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații detaliate privind orice plasament individual care depășește fie 5 % din activele unui plan de pensii minus datoriile sale, altele decât valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise, fie 5 % din orice clasă sau tip de titlu de valoare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDifferenceBetweenOperatingLeaseCommitmentsDisclosedApplyingIAS17AndLeaseLiabilitiesRecognisedAtDateOfInitialApplicationOfIFRS16Explanatory |
Text block |
label |
Explicarea diferenței dintre angajamentele de leasing operațional prezentate în conformitate cu IAS 17 și datoriile care decurg din contracte de leasing recunoscute la data aplicării inițiale a IFRS 16 [text block] |
IFRS 16.C12 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică diferența dintre: (a) angajamentele de leasing operațional prezentate în conformitate cu IAS 17 la finalul perioadei anuale de raportare imediat precedente datei aplicării inițiale a IFRS 16, actualizate utilizând rata marginală de împrumut de la data aplicării inițiale și (b) datoriile care decurg din contractele de leasing recunoscute în situația poziției financiare la data aplicării inițiale a IFRS 16. Rata marginală de împrumut este rata dobânzii pe care ar trebui să o plătească locatarul pentru a împrumuta, pe o perioadă similară și cu o garanție similară, fondurile necesare pentru a obține un activ cu o valoare similară cu cea a activului aferent dreptului de utilizare într-un mediu economic similar. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDirectMeasurementOfFairValueOfGoodsOrServicesReceived |
Text |
label |
Explicarea evaluării directe a valorii juste a bunurilor sau serviciilor primite |
IFRS 2.48 prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică modul în care s-a determinat valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite dacă aceasta a fost evaluată direct (de exemplu, dacă valoarea justă a fost evaluată la prețul pieței pentru acele bunuri sau servicii). |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfDisposalOfInvestmentPropertyCarriedAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModel |
Text |
label |
Explicații privind cedarea investițiilor imobiliare contabilizate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste |
IAS 40.78 d (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea faptului că entitatea a cedat investiții imobiliare necontabilizate la valoarea justă atunci când entitatea evaluează investițiile imobiliare la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste, deoarece valoarea justă nu poate fi determinată în mod fiabil pe o bază continuă. [Referințe: la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfChangeForBiologicalAssetForWhichFairValueBecomesReliablyMeasurable |
Text |
label |
Explicarea efectului modificării pentru activele biologice în cazul cărora valoarea justă poate fi evaluată în mod fiabil |
IAS 41.56 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului trecerii la evaluarea la valoarea justă a activelor biologice evaluate anterior la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate, dar în cazul cărora valoarea justă poate fi evaluată în mod fiabil. [Referințe: active biologice; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfChangesInCompositionOfEntityDuringInterimPeriod |
Text |
label |
Explicarea efectului modificărilor survenite în structura entității în perioada interimară |
IAS 34.16A i prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului modificărilor survenite în structura entității în perioada interimară, inclusiv combinări de întreprinderi, obținerea sau pierderea controlului asupra filialelor și investițiilor pe termen lung, restructurări și activități întrerupte. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; activități întrerupte [member]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfChangesInPlanToSellNoncurrentAssetOrDisposalGroupHeldForSaleOnResultsOfOperationsForCurrentPeriod |
Text |
label |
Explicarea efectului modificărilor planului de vânzare a activului imobilizat sau a grupului destinat cedării deținut în vederea vânzării asupra rezultatelor activităților din perioada curentă |
IFRS 5.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului deciziei de a modifica planul de vânzare a activelor imobilizate sau a grupurilor destinate cedării asupra rezultatelor activităților din perioada curentă. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfChangesInPlanToSellNoncurrentAssetOrDisposalGroupHeldForSaleOnResultsOfOperationsForPriorPeriod |
Text |
label |
Explicarea efectului modificărilor planului de vânzare a activului imobilizat sau a grupului destinat cedării deținut în vederea vânzării asupra rezultatelor activităților din perioada anterioară |
IFRS 5.42 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului deciziei de a modifica planul de vânzare a activelor imobilizate sau a grupurilor destinate cedării asupra rezultatelor activităților din perioadele anterioare prezentate. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfSharebasedPaymentsOnFinancialPositions |
Text block |
label |
Explicarea efectului plăților pe bază de acțiuni asupra poziției financiare a entității [text block] |
IFRS 2.50 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicație care permite utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă efectul tranzacțiilor cu plata pe bază de acțiuni asupra poziției financiare a entității. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfSharebasedPaymentsOnProfitOrLoss |
Text block |
label |
Explicarea efectului plăților pe bază de acțiuni asupra profitului sau a pierderii entității [text block] |
IFRS 2.50 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicație care permite utilizatorilor situațiilor financiare să înțeleagă efectul tranzacțiilor cu plata pe bază de acțiuni asupra profitului (pierderii) entității. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfTransitionOnReportedCashFlows |
Text |
label |
Explicarea efectului tranziției asupra fluxurilor de trezorerie prezentate |
IFRS 1.23 prezentarea informațiilor, IFRS 1.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea ajustărilor importante ale situației fluxurilor de trezorerie care decurg din tranziția de la GAAP anterioare la IFRS-uri. [Referințe: GAAP anterioare [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfTransitionOnReportedFinancialPerformance |
Text |
label |
Explicarea efectului tranziției asupra performanțelor financiare prezentate |
IFRS 1.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modului în care tranziția de la GAAP anterioare la IFRS-uri a afectat performanțele financiare prezentate ale entității. [Referințe: GAAP anterioare [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectOfTransitionOnReportedFinancialPosition |
Text |
label |
Explicarea efectului tranziției asupra poziției financiare prezentate |
IFRS 1.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modului în care tranziția de la GAAP anterioare la IFRS-uri a afectat poziția financiară prezentată a entității. [Referințe: GAAP anterioare [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEffectThatTimingOfSatisfactionOfPerformanceObligationsAndTypicalTimingOfPaymentHaveOnContractAssetsAndContractLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Explicarea efectului pe care îl au plasarea în timp a îndeplinirii obligațiilor de executare și plasarea tipică în timp a plății asupra activelor din contracte și a datoriilor din contracte [text block] |
IFRS 15.117 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului pe care îl au plasarea în timp a îndeplinirii obligațiilor de executare și plasarea tipică în timp a plății asupra activelor din contracte și a datoriilor din contracte. [Referințe: obligații de executare [domain]; active din contracte; datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEstimatedFinancialEffectContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Explicarea efectului financiar estimat, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului financiar estimat pentru datoriile contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfEstimatedFinancialEffectOfContingentAssets |
Text |
label |
Explicarea efectului financiar estimat al activelor contingente |
IAS 37.89 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea efectului financiar estimat al activelor potențiale care apar ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactAndBasisForPreparationOfFinancialStatementsWhenNotGoingConcernBasis |
Text |
label |
Explicații privind faptele și baza de întocmire a situațiilor financiare atunci când acestea nu se mai întocmesc pe baza continuității activității |
IAS 1.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că entitatea nu a întocmit situații financiare pe baza continuității activității și privind baza pe care au fost întocmite situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactorsInReachingDecisionThatProvisionOfSupportToPreviouslyUnconsolidatedStructuredEntityResultedInObtainingControl |
Text |
label |
Explicarea factorilor care au stat la baza deciziei de a furniza sprijin unei entități structurate neconsolidate anterior care a avut drept rezultat obținerea controlului |
IFRS 12.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea factorilor relevanți care au stat la baza deciziei unei societăți-mamă sau a uneia dintre filialele acesteia de a furniza, fără a avea o obligație contractuală în acest sens, sprijin financiar sau de altă natură unei entități structurate neconsolidate anterior, ceea ce a avut drept rezultat controlul entității structurate de către entitate. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactsAndCircumstancesIndicatingRareSituationForReclassificationOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Text |
label |
Explicarea faptelor și a circumstanțelor care indică o situație rară de reclasificare a activelor financiare în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Explicarea faptelor și a circumstanțelor care indică o situație rară de reclasificare a activelor financiare care nu mai sunt deținute în scopul vânzării sau răscumpărării în viitorul apropiat în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; reclasificare în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactsAndCircumstancesOfSaleOrReclassificationAndExpectedDisposalMannerAndTiming |
Text |
label |
Explicarea faptelor și a circumstanțelor vânzării sau reclasificării și ale cedării preconizate, precum și a manierei și plasării în timp a acesteia |
IFRS 5.41 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea faptelor și a circumstanțelor în care a avut loc vânzarea sau care au condus la cedarea preconizată, precum și a manierei și plasării în timp a cedării în cauză, atunci când un activ imobilizat sau un grup destinat cedării fie a fost clasificat drept deținut în vederea vânzării, fie a fost vândut. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatAggregateCarryingAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesAllocatedToRecoverableAmountsIsSignificant |
Text |
label |
Explicații privind faptul că valoarea contabilă agregată a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată utilă de viață nedeterminată alocată unităților generatoare de numerar este semnificativă |
IAS 36.135 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că valoarea contabilă agregată a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată alocată unității (grupului de unități) generatoare de numerar este semnificativă comparativ cu valoarea contabilă totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată ale entității. [Referințe: valoare contabilă [member]; totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatCarryingAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesIsNotSignificant |
Text |
label |
Explicații privind faptul că valoarea contabilă a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată utilă de viață nedeterminată nu este semnificativă |
IAS 36.135 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că valoarea contabilă a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată alocată unei unități (unui grup de unități) la nivelul mai multor unități (grupuri de unități) generatoare de numerar nu este semnificativă comparativ cu valoarea contabilă totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată de viață utilă nedeterminată ale entității. [Referințe: valoare contabilă [member]; totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatEntitysOwnersOrOthersHavePowerToAmendFinancialStatementsAfterIssue |
Text |
label |
Explicații privind faptul că proprietarii entității sau alții au puterea de a modifica situațiile financiare după publicare |
IAS 10.17 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că proprietarii entității sau alții au puterea de a modifica situațiile financiare după publicare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatFinancialInstrumentsWhoseFairValuePreviouslyCouldNotBeReliablyMeasuredAreDerecognised |
Text |
label |
Explicații privind faptul că instrumentele financiare a căror valoare justă nu a putut fi evaluată anterior în mod fiabil sunt derecunoscute |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Explicații privind faptul că instrumentele financiare a căror valoare justă nu a putut fi evaluată anterior în mod fiabil sunt derecunoscute. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatFinancialStatementsAndCorrespondingFiguresForPreviousPeriodsHaveBeenRestatedForChangesInGeneralPurchasingPowerOfFunctionalCurrency |
Text |
label |
Explicații privind faptul că situațiile financiare și sumele corespondente ale perioadelor anterioare au fost retratate pentru a reflecta modificarea puterii generale de cumpărare a monedei funcționale |
IAS 29.39 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că situațiile financiare și sumele corespondente ale perioadelor anterioare au fost retratate pentru a reflecta modificarea puterii generale de cumpărare a monedei funcționale și, în consecință, sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură existentă la finalul perioadei de raportare în cazul economiilor hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatFinancialStatementsForPreviousPeriodsNotPresented |
Text |
label |
Explicații privind neprezentarea de situații financiare pentru perioadele precedente |
IFRS 1.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea, în primele situații financiare ale entității întocmite în conformitate cu IFRS, a faptului că entitatea nu a prezentat situații financiare pentru perioadele precedente. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatMaximumAmountOfPaymentForContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssetsIsUnlimited |
Text |
label |
Explicații privind faptul că valoarea maximă a plății pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație este nelimitată |
IFRS 3.B64 g (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că valoarea maximă a plății pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație este nelimitată. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFactThatSharesHaveNoParValue |
Text |
label |
Explicații privind faptul că acțiunile nu au valoare nominală |
IAS 1.79 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind faptul că acțiunile nu au valoare nominală. [Referințe: valoarea nominală pe acțiune] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFinancialEffectOfAdjustmentsRelatedToBusinessCombinations |
Text |
label |
Explicații privind efectul financiar al ajustărilor legate de combinările de întreprinderi |
IFRS 3.61 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind efectele financiare ale ajustărilor recunoscute în decursul perioadei curente de raportare, aferente combinărilor de întreprinderi care au avut loc în perioada curentă de raportare sau în perioadele de raportare anterioare. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFinancialEffectOfContingentLiabilities |
Text |
label |
Explicații privind efectul financiar estimat al datoriilor contingente |
IAS 37.86 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind efectul financiar estimat al datoriilor contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFinancialEffectOfDepartureFromIFRS |
Text |
label |
Explicații privind impactul financiar al abaterilor de la IFRS |
IAS 1.20 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind impactul financiar al abaterii de la IFRS asupra elementelor din situațiile financiare care ar fi fost raportate dacă s-ar fi respectat cerința. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfFinancialEffectOfNonadjustingEventAfterReportingPeriod |
Text block |
label |
Explicații privind efectul financiar al evenimentelor ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [text block] |
IAS 10.21 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Fie explicații privind o estimare a efectului financiar al unui eveniment ulterior perioadei de raportare care nu conduce la ajustarea situațiilor financiare, fie o declarație conform căreia o astfel de estimare nu poate fi făcută. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfGainOrLossThatRelatesToIdentifiableAssetsAcquiredOrLiabilitiesAssumedInBusinessCombination |
Text |
label |
Explicații privind câștigul sau pierderea aferentă activelor identificabile dobândite sau datoriilor asumate într-o combinare de întreprinderi și care prezintă o mărime, o natură sau un context de apariție ce face ca prezentarea sa să fie relevantă pentru înțelegerea situațiilor financiare ale entității rezultate în urma combinării |
IFRS 3.B67 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind câștigul sau pierderea aferentă activelor identificabile dobândite sau datoriilor asumate într-o combinare de întreprinderi și care prezintă o mărime, o natură sau un context de apariție ce face ca prezentarea sa să fie relevantă pentru înțelegerea situațiilor financiare ale entității rezultate în urma combinării. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfGainsLossesRecognisedWhenControlInSubsidiaryIsLost |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere la care este recunoscut(ă) câștigul (pierderea) în cazul pierderii controlului asupra unei filiale |
IFRS 12.19 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din profit sau pierdere la care este recunoscut(ă) câștigul (pierderea) [dacă nu este prezentat(ă) separat] în cazul pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfHedgeIneffectivenessResultingFromSourcesThatEmergedInHedgingRelationship |
Text |
label |
Explicații privind ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor rezultată din surse apărute în cadrul relației de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.23E prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor rezultată din surse apărute în cadrul relației de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfHowAndWhyEntityHadAndCeasedToHaveFunctionalCurrencyForWhichReliableGeneralPriceIndexIsNotAvailableAndNoExchangeabilityWithStableForeignCurrencyExists |
Text |
label |
Explicarea modului în care și a motivului pentru care entitatea a avut și apoi a încetat să mai aibă o monedă funcțională în cazul căreia nu este disponibil un indice general fiabil al prețurilor și nu există convertibilitate între moneda respectivă și o valută stabilă |
IFRS 1.31C prezentarea informațiilor |
documentation |
Atunci când entitatea are o monedă funcțională care a fost sau este moneda unei economii hiperinflaționiste, se explică modul în care și motivul pentru care entitatea a avut și apoi a încetat să mai aibă o monedă funcțională în cazul căreia nu este disponibil un indice general fiabil al prețurilor și nu există convertibilitate între moneda respectivă și o valută stabilă. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfHowEntityDeterminedMeasurementOfInsuranceContractsAtTransitionDate |
Text |
label |
Explicarea modului în care entitatea a determinat evaluarea contractelor de asigurare la data tranziției |
IFRS 17.115 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modului în care entitatea a determinat evaluarea contractelor de asigurare la data tranziției. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfHowRateRegulatorIsRelated |
Text |
label |
Explicații privind legătura organismului de reglementare a tarifelor cu entitatea |
IFRS 14.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică legătura dintre organismul de reglementare a tarifelor și entitate. [Referințe: descrierea identității organismului (organismelor) de reglementare a tarifelor] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfHowSignificantChangesInGrossCarryingAmountOfFinancialInstrumentsContributedToChangesInLossAllowance |
Text |
label |
Explicarea modului în care modificările semnificative ale valorii contabile brute a instrumentelor financiare au contribuit la modificări ale ajustării pentru pierdere |
IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modului în care modificările semnificative ale valorii contabile brute a instrumentelor financiare au contribuit la modificări ale ajustării pentru pierdere. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfHowTimingOfSatisfactionOfPerformanceObligationsRelatesToTypicalTimingOfPayment |
Text |
label |
Explicații privind modul în care plasarea în timp a îndeplinirii obligațiilor de executare este corelată cu plasarea tipică în timp a plății |
IFRS 15.117 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind modul în care plasarea în timp a îndeplinirii obligațiilor de executare este corelată cu plasarea tipică în timp a plății. [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfImpairmentLossRecognisedOrReversedByClassOfAssetsAndByReportableSegment |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind pierderea din depreciere recunoscută sau reluată pentru o unitate generatoare de numerar [text block] |
IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind o pierdere din depreciere recunoscută sau reluată pentru o unitate generatoare de numerar. [Referințe: pierdere din depreciere; reluarea pierderii din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfIndependentValuerUsedForRevaluationPropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Explicații privind implicarea unui evaluator independent în reevaluare, imobilizări corporale |
IAS 16.77 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică dacă a fost implicat un evaluator independent pentru elementele de imobilizări corporale exprimate la valoarea reevaluată. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfInitialApplicationOfImpairmentRequirementsForFinancialInstrumentsExplanatory |
Text block |
label |
Explicații privind aplicarea inițială a cerințelor privind deprecierea instrumentelor financiare [text block] |
IFRS 7.42P prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind aplicarea inițială a cerințelor privind deprecierea instrumentelor financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfInputsAssumptionsAndEstimationTechniquesUsedToApplyImpairmentRequirementsExplanatory |
Text block |
label |
Explicații privind datele de intrare, ipotezele și tehnicile de estimare folosite pentru a aplica cerințele privind deprecierea [text block] |
IFRS 7.35G prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind datele de intrare, ipotezele și tehnicile de estimare folosite pentru a aplica cerințele privind deprecierea instrumentelor financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfInsuranceFinanceIncomeExpenses |
Text |
label |
Explicarea veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări |
IFRS 17.110 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea cuantumului total al veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări în perioada de raportare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfInterestRevenueReportedNetOfInterestExpense |
Text |
label |
Explicații privind veniturile din dobânzi raportate din care s-au scăzut cheltuielile cu dobânzile |
IFRS 8.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind raportarea de către entitate a veniturilor din dobânzi aferente unui segment din care s-au scăzut cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfInvestingAndFinancingTransactionsNotRequireUseOfCashOrCashEquivalents |
Text |
label |
Explicații privind tranzacțiile de investiție și de finanțare care nu impun întrebuințarea numerarului sau a echivalentelor de numerar |
IAS 7.43 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea informațiilor relevante privind tranzacțiile de investiție și de finanțare care nu impun întrebuințarea numerarului sau a echivalentelor de numerar. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfInvolvementOfIndependentValuerInRevaluationRightofuseAssets |
Text |
label |
Explicații privind implicarea unui evaluator independent în reevaluare, activele aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică dacă a fost implicat un evaluator independent pentru activele aferente dreptului de utilizare exprimate la valoarea reevaluată. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfIssuancesRepurchasesAndRepaymentsOfDebtAndEquitySecurities |
Text |
label |
Explicații privind emisiuni, răscumpărări și rambursări de titluri de creanță și de acțiuni |
IAS 34.16A e prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind emisiuni, răscumpărări și rambursări de titluri de creanță și de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfMainClassesOfAssetsAffectedByImpairmentLossesOrReversalsOfImpairmentLosses |
Text |
label |
Explicații privind principalele clase de active afectate de pierderile din depreciere sau de reluările de pierderi din depreciere |
IAS 36.131 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind principalele clase de active afectate de pierderile din depreciere sau de reluările de pierderi din depreciere. [Referințe: pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfMainEventsAndCircumstancesThatLedToRecognitionOfImpairmentLossesAndReversalsOfImpairmentLosses |
Text |
label |
Explicații privind principalele evenimente și circumstanțe care au condus la recunoașterea pierderilor din depreciere și a reluărilor pierderilor din depreciere |
IAS 36.130 a prezentarea informațiilor, IAS 36.131 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind principalele evenimente și circumstanțe care au condus la recunoașterea pierderilor din depreciere și a reluărilor pierderilor din depreciere. [Referințe: pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfManagementJudgementsInApplyingEntitysAccountingPoliciesWithSignificantEffectOnRecognisedAmounts |
Text |
label |
Explicații privind raționamentele pe care conducerea le-a realizat în aplicarea politicilor contabile ale entității și care au cel mai important efect asupra valorilor recunoscute |
IAS 1.122 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind raționamentele profesionale, altele decât cele care implică estimări, pe care conducerea le-a realizat în procesul de aplicare a politicilor contabile ale entității și care au cel mai important efect asupra valorilor recunoscute în situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfMaterialEventsSubsequentToEndOfInterimPeriodThatHaveNotBeenReflected |
Text |
label |
Explicații privind evenimentele ulterioare perioadei interimare care nu au fost reflectate |
IAS 34.16A h prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind evenimentele ulterioare perioadei interimare care nu au fost reflectate în situațiile financiare aferente perioadei interimare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfMeasurementBasesForFinancialInstrumentsUsedInPreparingFinancialStatementsExplanatory |
Text block |
label |
Explicații privind bazele de evaluare pentru instrumentele financiare utilizate la întocmirea situațiilor financiare [text block] |
IFRS 7.21 exemplu |
documentation |
Explicații privind baza (sau bazele) de evaluare pentru instrumentele financiare utilizată(e) la întocmirea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfMethodMainParametersAndAssumptionsUnderlyingInformationProvidedSensitivityAnalysisOtherThanSpecifiedInParagraph128aOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Explicații privind metoda, principalii parametri și principalele ipoteze care stau la baza informațiilor furnizate, analiza de sensibilitate, alta decât cea menționată la punctul 128(a) din IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.129 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind metoda, principalii parametri și principalele ipoteze care stau la baza informațiilor furnizate pentru o analiză de sensibilitate, alta decât analiza menționată la punctul 128(a) din IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfMethodsUsedToDetermineInsuranceFinanceIncomeExpensesRecognisedInProfitOrLoss |
Text |
label |
Explicații privind metodele utilizate pentru determinarea veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări recunoscute în profit sau pierdere |
IFRS 17.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind metodele utilizate pentru determinarea veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfModificationsModifiedSharebasedPaymentArrangements |
Text |
label |
Explicații privind modificările, angajamente de plată pe bază de acțiuni modificate |
IFRS 2.47 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind modificările angajamentelor de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndAdjustmentsToAmountsPreviouslyPresentedInDiscontinuedOperations |
Text |
label |
Explicații privind natura și ajustările efectuate asupra sumelor prezentate anterior în activități întrerupte |
IFRS 5.35 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și valoarea ajustărilor efectuate în perioada curentă asupra sumelor prezentate anterior în activități întrerupte care sunt legate direct de cedarea unei activități întrerupte într-o perioadă anterioară. Aceste ajustări pot apărea în circumstanțe precum: (a) rezolvarea incertitudinilor generate de termenii tranzacției de cedare, cum ar fi stabilirea ajustărilor prețului de cumpărare și a aspectelor referitoare la indemnizații cu cumpărătorul; (b) rezolvarea incertitudinilor generate și legate în mod direct de activitățile unei componente înainte de cedarea acesteia, cum ar fi obligațiile de mediu sau cele legate de garanția produsului, care cad în sarcina vânzătorului și (c) decontarea obligațiilor care decurg din planul de beneficii pentru angajați, cu condiția ca decontarea să fie direct legată de tranzacția de cedare. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndAmountOfChangesInEstimatesOfAmountsReportedInPriorInterimPeriodsOrPriorFinancialYears |
Text |
label |
Explicații privind natura și valoarea schimbării estimărilor valorilor raportate în perioadele interimare anterioare sau în exercițiile financiare anterioare |
IAS 34.16A d prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și valoarea schimbării estimărilor valorilor raportate în perioadele interimare anterioare din exercițiul financiar curent sau modificarea estimării valorilor raportate în exercițiile financiare anterioare, prezentate în raportul financiar interimar al entității. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndAmountOfItemsAffectingAssetsLiabilitiesEquityNetIncomeOrCashFlowsThatAreUnusualBecauseOfTheirNatureSizeOrIncidence |
Text |
label |
Explicații privind natura și valoarea elementelor care afectează activele, datoriile, capitalurile proprii, venitul net sau fluxurile de trezorerie și care sunt neobișnuite prin natura, mărimea sau incidența lor |
IAS 34.16A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și valoarea elementelor care afectează activele, datoriile, capitalurile proprii, venitul net sau fluxurile de trezorerie și care sunt neobișnuite prin natura, mărimea sau incidența lor. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndAmountOfSignificantTransactions |
Text |
label |
Explicații privind natura și valoarea tranzacțiilor semnificative |
IAS 24.26 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și valoarea tranzacțiilor semnificative în mod individual cu un guvern care deține controlul sau controlul în comun ori exercită o influență semnificativă asupra entității raportoare și cu entitățile aflate sub controlul, controlul comun sau influența semnificativă a guvernului respectiv. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndExtentOfObligationsToAcquireOrBuildItemsOfPropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Explicații privind natura și amploarea obligațiilor de a achiziționa sau a construi elemente de imobilizări corporale |
SIC 29.6 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, după caz) obligațiilor de a achiziționa sau a construi elemente de imobilizări corporale din acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: Acorduri de concesiune a serviciilor [domain]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndExtentOfObligationsToDeliverOrRightsToReceiveSpecifiedAssetsAtEndOfConcessionPeriod |
Text |
label |
Explicații privind natura și amploarea obligațiilor de a livra sau ale drepturilor de a primi anumite active specificate la sfârșitul perioadei de concesiune |
SIC 29.6 c (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, după caz) obligațiilor de a livra sau ale drepturilor de a primi anumite active specificate la sfârșitul perioadei de concesiune, prevăzute în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndExtentOfObligationsToProvideOrRightsToExpectProvisionOfServices |
Text |
label |
Explicații privind natura și amploarea obligațiilor de a presta servicii sau ale drepturilor de a primi anumite servicii |
SIC 29.6 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, după caz) obligațiilor de a presta servicii sau ale drepturilor de a primi anumite servicii, prevăzute în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndExtentOfOtherRightsAndObligations |
Text |
label |
Explicații privind natura și amploarea altor drepturi și obligații |
SIC 29.6 c (vi) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, după caz) drepturilor și obligațiilor prevăzute în acordurile de concesiune a serviciilor pe care entitatea nu le prezintă separat. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndExtentOfRenewalAndTerminationOptions |
Text |
label |
Explicații privind natura și amploarea opțiunilor de reînnoire și reziliere |
SIC 29.6 c (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, după caz) opțiunilor de reînnoire și reziliere prevăzute în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureAndExtentOfRightsToUseSpecifiedAssets |
Text |
label |
Explicații privind natura și amploarea drepturilor de utilizare a unor active specificate |
SIC 29.6 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura și amploarea (de exemplu cantitatea, plasarea în timp sau valoarea, după caz) drepturilor de utilizare a unor active specificate, prevăzute în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNatureOfRequirementInIFRSAndConclusionWhyRequirementIsInConflictWithFairPresentation |
Text |
label |
Explicații privind natura cerinței prevăzute în IFRS și concluzia că aceasta intră în contradicție cu obiectivul situațiilor financiare prevăzut în Cadrul general |
IAS 1.23 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică titlul IFRS-ului respectiv, natura cerinței și motivul pentru care conducerea a ajuns la concluzia că respectarea acelei cerințe induce atât de mult în eroare în circumstanțele respective încât intră în contradicție cu obiectivul situațiilor financiare prevăzut în Cadrul general. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNecessaryInformationNotAvailableAndDevelopmentCostExcessive |
Text |
label |
Explicarea motivului pentru care nu sunt raportate veniturile din partea clienților externi pentru fiecare produs și serviciu sau pentru fiecare grup de produse și servicii similare |
IFRS 8.32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivului pentru care nu sunt raportate veniturile din partea clienților externi pentru fiecare produs și serviciu sau pentru fiecare grup de produse și servicii similare (de exemplu, în cazul în care costul elaborării informațiilor ar fi excesiv). [Referințe: produse și servicii [domain]; venituri] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfNotAppliedNewStandardsOrInterpretations |
Text |
label |
Explicații privind neaplicarea unor standarde sau interpretări noi |
IAS 8.30 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Se explică de ce entitatea nu a aplicat încă un IFRS nou care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfObjectiveOfMethodUsedAndLimitationsThatMayResultInInformationProvidedSensitivityAnalysisOtherThanSpecifiedInParagraph128aOfIFRS17 |
Text |
label |
Explicarea obiectivului metodei utilizate și a limitărilor care ar putea decurge din acesta pentru informațiile prezentate, analiza de sensibilitate, alta decât cea menționată la punctul 128(a) din IFRS 17 |
IFRS 17.129 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea obiectivului metodei utilizate și a limitărilor care ar putea decurge din acesta pentru informațiile prezentate pentru o altă analiză de sensibilitate decât analiza menționată la punctul 128(a) din IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfPeriodOverWhichManagementHasProjectedCashFlows |
Text |
label |
Explicații privind perioada pentru care conducerea a prevăzut fluxurile de trezorerie |
IAS 36.134 d (iii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind perioada pentru care conducerea a prevăzut fluxurile de trezorerie pe baza bugetelor/prognozelor financiare aprobate de conducere, precum și, atunci când s-a utilizat o perioadă mai mare de cinci ani pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar, o explicație privind motivele pentru care se justifică o perioadă mai mare. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfPossibilityOfReimbursementContingentLiabilities |
Text |
label |
Explicații privind posibilitatea de rambursare, datorii contingente |
IAS 37.86 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind posibilitatea de rambursare de către o altă parte a cheltuielilor pentru decontarea datoriilor contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfPossibilityOfReimbursementContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Explicații privind posibilitatea de rambursare, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind posibilitatea de rambursare de către o altă parte a cheltuielilor pentru decontarea datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonForNondisclosureOfInformationRegardingContingentAsset |
Text |
label |
Explicații privind natura generală a disputei și motivul neprezentării informațiilor referitoare la un activ contingent |
IAS 37.92 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura generală a disputei cu alte părți privind obiectul unui activ contingent și privind neprezentarea și motivul neprezentării informațiilor solicitate referitoare la un posibil activ care apare ca urmare a unor evenimente anterioare și a cărui existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonForNondisclosureOfInformationRegardingContingentLiability |
Text |
label |
Explicații privind natura generală a disputei și motivul neprezentării informațiilor referitoare la o datorie contingentă |
IAS 37.92 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura generală a disputei cu alte părți privind obiectul unei datorii contingente și privind neprezentarea și motivul neprezentării de către entitate a informațiilor solicitate referitoare la o datorie contingentă. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonForNondisclosureOfInformationRegardingProvision |
Text |
label |
Explicații privind natura generală a disputei și motivul neprezentării informațiilor referitoare la un provizion |
IAS 37.92 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind natura generală a disputei cu alte părți privind obiectul unui provizion și privind neprezentarea și motivul neprezentării de către entitate a informațiilor solicitate referitoare la un provizion. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonsForChangesInLossAllowanceForFinancialInstruments |
Text |
label |
Explicații privind motivele modificărilor ajustării pentru pierdere aferente instrumentelor financiare |
IFRS 7.B8D exemplu |
documentation |
Explicații privind motivele modificărilor ajustării pentru pierdere aferente instrumentelor financiare, care pot include (a) structura portofoliului; (b) volumul instrumentelor financiare achiziționate sau emise și (c) gravitatea pierderilor din credit preconizate. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonsForSignificantChangesInFinancialStatementLineItemsDueToApplicationOfIFRS15 |
Text |
label |
Explicații privind motivele modificărilor semnificative ale elementelor-rând din situația financiară ca urmare a aplicării IFRS 15 |
IFRS 15.C8 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind motivele modificărilor semnificative ale elementelor-rând din situația financiară ca urmare a aplicării IFRS 15. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonsWhyEntityElectedToApplyIFRSsAsIfItHadNeverStoppedApplyingIFRSs |
Text |
label |
Explicații privind motivele pentru care entitatea a ales să aplice IFRS-urile ca și cum aceasta nu ar fi încetat niciodată să le aplice |
IFRS 1.23B prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind motivele pentru care o entitate care a aplicat IFRS-urile într-o perioadă de raportare anterioară, dar care în cele mai recente situații financiare anuale anterioare nu a inclus o declarație explicită și fără rezerve de conformitate cu IFRS-urile, a ales să aplice IFRS-urile ca și cum aceasta nu ar fi încetat niciodată să le aplice. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonWhyItIsImpracticableToDetermineAmountsForCorrectionRelatedToPriorPeriodErrors |
Text |
label |
Explicații privind motivul pentru care este imposibil să se determine valorile corecțiilor legate de erorile perioadei anterioare |
IAS 8.49 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind motivul pentru care este imposibil să se determine valorile corecțiilor legate de erorile perioadei anterioare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfReasonWhyItIsImpracticableToDetermineAmountsOfAdjustmentsRelatedToChangeInAccountingPolicy |
Text |
label |
Explicații privind motivul pentru care este imposibil să se determine valorile ajustărilor legate de modificarea politicii contabile |
IAS 8.28 h prezentarea informaților, IAS 8.29 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind motivul pentru care este imposibil să se determine valorile ajustărilor legate de modificări ale politicii contabile. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRelationshipBetweenAmountsPayableOnDemandThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17AndCarryingAmountOfRelatedGroupsOfContracts |
Text |
label |
Explicarea relației dintre cuantumurile de plătit la cerere care rezultă din contractele care intră sub incidența IFRS 17 și valoarea contabilă a portofoliilor de contracte aferente |
IFRS 17.132 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea relației dintre cuantumurile de plătit la cerere care rezultă din contractele care intră sub incidența IFRS 17 și valoarea contabilă a portofoliilor de contracte aferente. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRelationshipBetweenInsuranceFinanceIncomeExpensesAndInvestmentReturnOnAssets |
Text |
label |
Explicarea relației dintre veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări și rentabilitatea investițiilor în active |
IFRS 17.110 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea relației dintre veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări și rentabilitatea investițiilor în active, pentru a le permite utilizatorilor situațiilor financiare ale entității să evalueze sursele veniturilor sau cheltuielilor financiare recunoscute în profit sau pierdere și în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRelationshipBetweenSensitivitiesToChangesInRiskExposuresArisingFromInsuranceContractsAndFromFinancialAssetsHeld |
Text |
label |
Explicarea relației dintre sensibilitățile la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele de asigurare și din activele financiare deținute |
IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea relației dintre sensibilitățile la modificările variabilelor de risc care decurg din contractele de asigurare și cele care decurg din activele financiare deținute de entitate. [Referințe: contracte de asigurare [domain]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRelationshipsBetweenParentsAndEntity |
Text |
label |
Explicarea relațiilor dintre societatea-mamă și filiale |
IAS 24.13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea relațiilor dintre o societate-mamă și filialele sale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRelevantFactorsInReachingDecisionToProvideSupportThatResultedInControllingUnconsolidatedStructuredEntity |
Text |
label |
Explicarea factorilor relevanți care au stat la baza deciziei de a furniza sprijin care a avut ca rezultat obținerea controlului asupra unei entități structurate neconsolidate |
IFRS 12.19G prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea factorilor relevanți care au stat la baza deciziei unei entități de investiții sau a uneia dintre filialele sale neconsolidate de a furniza, fără a avea o obligație contractuală în acest sens, sprijin financiar sau de altă natură unei entități structurate neconsolidate asupra căreia entitatea de investiții nu deținea controlul, ceea ce a avut drept rezultat obținerea controlului. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRestrictionsOnDistributionOfRevaluationSurplusForIntangibleAssets |
Text |
label |
Explicarea restricțiilor privind distribuirea surplusului din reevaluare aferent imobilizărilor necorporale |
IAS 38.124 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea restricțiilor privind distribuirea către acționari a soldului surplusului din reevaluare aferent imobilizărilor necorporale. [Referințe: surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRestrictionsOnRemittanceOfIncomeAndDisposalProceedsOfInvestmentProperty |
Text |
label |
Explicarea restricțiilor impuse asupra gradului de realizare a investițiilor imobiliare sau asupra transferului de venituri și încasări din cedarea unei investiții imobiliare |
IAS 40.75 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea existenței restricțiilor impuse asupra gradului de realizare a investițiilor imobiliare sau asupra transferului de venituri și încasări din cedarea unei investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfRiskManagementStrategyRelatedToHedgeAccountingExplanatory |
Text block |
label |
Explicații privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 prezentarea informațiilor, IFRS 7.22A prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind strategia de gestionare a riscului legată de contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfSeasonalityOrCyclicalityOfInterimOperations |
Text |
label |
Explicații privind periodicitatea sau ciclicitatea operațiunilor interimare |
IAS 34.16A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Comentarii explicative privind periodicitatea sau ciclicitatea operațiunilor interimare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfShareOptionsInSharebasedPaymentArrangement |
Text |
label |
Descrierea angajamentului de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea angajamentelor de plată pe bază de acțiuni care au existat la orice moment în decursul perioadei de raportare. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfSignificantChangesInContractAssetsAndContractLiabilitiesExplanatory |
Text block |
label |
Explicarea modificărilor semnificative ale activelor și ale datoriilor din contracte [text block] |
IFRS 15.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modificărilor semnificative ale activelor și ale datoriilor din contracte. [Referințe: active din contracte; datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfSignificantChangesInNetInvestmentInFinanceLeaseExplanatory |
Text block |
label |
Explicarea modificărilor semnificative ale investiției nete în contractul de leasing financiar [text block] |
IFRS 16.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea modificărilor semnificative ale valorii contabile a investiției nete în contractele de leasing financiar. [Referințe: investiții nete în contracte de leasing financiar] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfSignificantDecreaseInLevelOfGovernmentGrantsForAgriculturalActivity |
Text |
label |
Explicarea reducerii semnificative a nivelului subvențiilor guvernamentale pentru activitățile agricole |
IAS 41.57 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea unei reduceri semnificative a nivelului subvențiilor guvernamentale pentru activitățile agricole. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfSignificantTermsOfServiceConcessionArrangementThatMayAffectAmountTimingAndCertaintyOfFutureCashFlows |
Text |
label |
Explicarea termenilor importanți ai acordului de concesiune a serviciilor care pot afecta valoarea, plasarea în timp și certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie |
SIC 29.6 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea termenilor importanți ai acordului de concesiune a serviciilor care pot afecta valoarea, plasarea în timp și certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie (de exemplu perioada de concesiune, datele la care se face revizuirea prețurilor și baza pe care este determinată revizuirea de preț sau renegocierea). [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfTermsAndConditionsOfOutstandingBalancesForRelatedPartyTransaction |
Text |
label |
Explicații privind termenele și condițiile soldurilor scadente ale tranzacțiilor cu părți afiliate |
IAS 24.18 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind termenele și condițiile soldurilor scadente ale tranzacțiilor cu părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfTransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Descrierea tranzacțiilor recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi |
IFRS 3.B64 l prezentarea informațiilor, IFRS 3.B64 l (i) prezentarea informațiilor, IFRS 3.B64 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea tranzacțiilor care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfTransfersOfCumulativeGainOrLossWithinEquityOfInvestmentsInEquityDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Text |
label |
Explicații privind transferurile câștigului sau pierderii cumulat(e) în capitalurile proprii pentru investițiile în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.11A e prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind transferurile câștigului sau pierderii cumulat(e) în capitalurile proprii pentru investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfUnfulfilledConditionsAndOtherContingenciesAttachingToGovernmentAssistance |
Text |
label |
Explicații privind condițiile neîndeplinite și alte situații neprevăzute legate de asistența guvernamentală |
IAS 20.39 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind condițiile neîndeplinite și alte situații neprevăzute legate de asistența guvernamentală care a fost recunoscută. [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfValueAssignedToKeyAssumption |
Text |
label |
Explicații privind valoarea atribuită ipotezei principale |
IAS 36.134 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.135 e (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind valoarea (valorile) atribuite ipotezei (ipotezelor) principale utilizate de conducere pentru a determina valoarea recuperabilă a unei unități (a unui grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhenEntityExpectsToRecogniseTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligationsAsRevenue |
Text |
label |
Explicații privind momentul în care entitatea preconizează că va recunoaște ca venit prețul tranzacției care a fost alocat obligațiilor de executare rămase |
IFRS 15.120 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind momentul în care entitatea preconizează că va recunoaște ca venit prețul tranzacției care a fost alocat obligațiilor de executare rămase. [Referințe: venituri din contractele cu clienții; prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhetherAnyConsiderationFromContractsWithCustomersIsNotIncludedInDisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligations |
Text |
label |
Explicații privind măsura în care există vreo contraprestație din contractele cu clienții care nu este inclusă în prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase |
IFRS 15.122 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind măsura în care există vreo contraprestație din contractele cu clienții care nu este inclusă în prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase. [Referințe: prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhetherBreachesWhichPermittedLenderToDemandAcceleratedRepaymentWereRemediedOrTermsOfLoansPayableWereRenegotiatedBeforeFinancialStatementsWereAuthorisedForIssue |
Text |
label |
Explicații privind măsura în care încălcările care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată au fost remediate sau măsura în care au fost renegociați termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare |
IFRS 7.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind măsura în care încălcările termenilor împrumuturilor care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată au fost remediate sau măsura în care au fost renegociați termenii împrumuturilor de plată, înainte să fie aprobată publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhetherEntityAppliesExemptionInIAS2425 |
Text |
label |
Explicații privind aplicarea de către entitate a scutirii prevăzute la punctul 25 din IAS 24 |
IAS 24.26 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind aplicarea de către entitate a scutirii prevăzute la punctul 25 din IAS 24. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhetherEntityHasObligationToReturnCollateralSoldOrRepledged |
Text |
label |
Explicarea măsurii în care entitatea are obligația de a returna garanțiile reale vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale |
IFRS 7.15 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea măsurii în care entitatea are obligația de a returna garanțiile reale vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhetherParticipantsContributeToRetirementBenefitPlan |
Text |
label |
Explicarea măsurii în care participanții contribuie la planurile de pensii |
IAS 26.36 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea măsurii în care participanții contribuie la planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhetherPracticalExpedientIsAppliedForDisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligations |
Text |
label |
Explicații privind măsura în care soluția practică este aplicată pentru prezentarea prețului tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase |
IFRS 15.122 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind măsura în care soluția practică este aplicată pentru prezentarea prețului tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase. [Referințe: prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhyEntityCameToDifferentConclusionsInNewAssessmentApplyingParagraphs412aOr412AaOfIFRS9AtDateOfInitialApplicationOfIFRS17 |
Text |
label |
Explicarea motivului pentru care entitatea a ajuns la concluzii diferite în noua evaluare aplicând punctul 4.1.2(a) sau punctul 4.1.2A(a) din IFRS 9 la data aplicării inițiale a IFRS 17 |
IFRS 17.C33 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivului pentru care entitatea a ajuns la concluzii diferite în noua evaluare aplicând punctul 4.1.2(a) sau punctul 4.1.2A(a) din IFRS 9 la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhyFairValueCannotBeReliablyMeasuredForInvestmentPropertyAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModel |
Text |
label |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru investițiile imobiliare evaluate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste |
IAS 40.78 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru investițiile imobiliare atunci când entitatea evaluează investițiile imobiliare la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste. [Referințe: la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhyGeographicalInformationAboutRevenuesFromExternalCustomersAndNoncurrentAssetsIsNotReported |
Text |
label |
Explicația motivului pentru care nu sunt raportate informații geografice privind veniturile de la clienți externi și activele imobilizate |
IFRS 8.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicația motivului pentru care nu sunt raportate informații geografice privind veniturile de la clienți externi și activele imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțele privind impozitul amânat, creanțele privind beneficiile postangajare și drepturile care rezultă din contractele de asigurare. |
||||
ifrs-full |
ExplanationOfWhyMethodsUsedToRecogniseRevenueProvideFaithfulDepictionOfTransferOfGoodsOrServices |
Text |
label |
Explicarea motivelor pentru care metodele utilizate pentru recunoașterea veniturilor ilustrează exact transferul de bunuri sau servicii |
IFRS 15.124 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivelor pentru care metodele utilizate pentru recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții ilustrează exact transferul de bunuri sau servicii. [Referințe: venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
ExplanationOrCrossReferencesToInterimFinancialStatementDisclosuresForFirsttimeAdopter |
Text |
label |
Explicarea trimiterilor încrucișate la situațiile financiare interimare care trebuie prezentate de entitățile care adoptă pentru prima dată IFRS-urile |
IFRS 1.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea trimiterilor încrucișate la alte documente publicate care includ informații semnificative pentru înțelegerea perioadei interimare curente a entității în cazul entităților care adoptă pentru prima dată IFRS-urile. |
||||
ifrs-full |
ExplanationWhenGreatestTransferActivityTookPlace |
Text |
label |
Explicații privind momentul în care a avut loc cea mai mare activitate de transfer |
IFRS 7.42G c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind momentul în care a avut loc cea mai mare activitate de transfer în cadrul unei perioade de raportare (de exemplu, în ultimele cinci zile ale perioadei de raportare) pe parcursul căreia valoarea totală a încasărilor din activitatea de transfer (care îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere) nu este distribuită uniform (de exemplu, dacă o parte substanțială a volumului total al activității de transfer are loc în ultimele zile ale perioadei de raportare). |
||||
ifrs-full |
ExplanationWhichDisclosuresCouldNotBeMadeAndReasonsWhyTheyCannotBeMadeIfInitialAccountingForBusinessCombinationIsIncomplete |
Text |
label |
Explicații privind informațiile care nu au putut fi prezentate și motivele pentru care nu pot fi prezentate în cazul în care contabilizarea inițială a combinării de întreprinderi este incompletă în momentul autorizării pentru publicare a situațiilor financiare |
IFRS 3.B66 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind informațiile care nu au putut fi prezentate și motivele pentru care nu pot fi prezentate în cazul în care contabilizarea inițială a combinării de întreprinderi este incompletă în momentul autorizării pentru publicare a situațiilor financiare. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ExplanationWhyFairValueBecomesReliableForBiologicalAssetsPreviouslyMeasuredAtCost |
Text |
label |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă poate fi evaluată în mod fiabil pentru activele biologice evaluate anterior la cost |
IAS 41.56 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă poate fi evaluată în mod fiabil pentru activele biologice evaluate anterior la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. [Referințe: la cost [member]; active biologice; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationWhyFairValueCannotBeReliablyMeasuredForBiologicalAssetsAtCost |
Text |
label |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru activele biologice evaluate la cost |
IAS 41.54 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru activele biologice evaluate la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. [Referințe: active biologice; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ExplanationWhyFairValueCannotBeReliablyMeasuredForInvestmentPropertyCostModel |
Text |
label |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru investițiile imobiliare, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 e (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicarea motivelor pentru care valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil pentru investițiile imobiliare evaluate utilizând modelul bazat pe cost. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ExplanationWhyFinancialStatementsNotPreparedOnGoingConcernBasis |
Text |
label |
Explicații privind motivul pentru care entitatea nu își va mai putea continua activitatea |
IAS 1.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind motivul pentru care entitatea nu își va mai putea continua activitatea. |
||||
ifrs-full |
ExplorationAndEvaluationAssetsMember |
Member |
label |
Active de explorare și evaluare [member] |
IAS 36.127 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă cheltuielile de explorare și de evaluare recunoscute drept active în conformitate cu politicile contabile ale entității. Cheltuielile de explorare și de evaluare sunt cheltuieli suportate de către o entitate în legătură cu explorarea și evaluarea resurselor minerale înainte ca fezabilitatea tehnică și viabilitatea comercială ale extracției resurselor minerale să poată fi demonstrate. |
||||
ifrs-full |
ExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, instant, credit |
label |
Expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară la începutul perioadei |
||||
documentation |
Valoarea expunerii la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară. [Referințe: angajamente de creditare [member]; contracte de garanție financiară [member]; risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
ExposureToRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant |
label |
Expunerea la riscul care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.125 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Valoarea expunerii la riscul care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
ExpropriationOfMajorAssetsByGovernmentMember |
Member |
label |
Exproprierea de către guvern a unor active importante [member] |
IAS 10.22 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă exproprierea de către guvern a unor active importante. [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
ExternalCreditGradesAxis |
Axis |
label |
Clase de rating de credit extern [axis] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ExternalCreditGradesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de rating de credit extern [domain] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Clase de rating de credit extern” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ExternalCreditGradesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate clasele de rating de credit extern [member] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă clasele de rating de credit care au fost furnizate de agențiile de rating extern. |
||||
ifrs-full |
FactoringOfReceivablesMember |
Member |
label |
Factoringul creanțelor [member] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă tranzacțiile prin care o entitate își transferă creanțele unei alte părți (factorul). |
||||
ifrs-full |
FactorsUsedToIdentifyEntitysReportableSegments |
Text |
label |
Descrierea factorilor utilizați pentru identificarea segmentelor raportabile ale entității |
IFRS 8.22 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea factorilor utilizați pentru identificarea segmentelor raportabile ale entității, inclusiv baza de organizare (de exemplu, dacă conducerea a ales să organizeze entitatea după diferențele dintre produse și servicii, zone geografice, medii de reglementare sau o combinație de factori și dacă segmentele operaționale au fost agregate). [Referințe: zone geografice [domain]; segmente operaționale [member]; produse și servicii [domain]; segmente raportabile [member]] |
||||
ifrs-full |
FairValueAsDeemedCostAxis |
Axis |
label |
Valoarea justă drept cost presupus [axis] |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
FairValueGainLossThatWouldHaveBeenRecognisedInOtherComprehensiveIncomeIfFinancialAssetsHadNotBeenReclassified |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate |
IFRS 7.12D b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainLossThatWouldHaveBeenRecognisedInProfitOrLossIfFinancialAssetsHadNotBeenReclassifiedOutOfFairValueThroughProfitOrLossAndIntoFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeInitialApplicationOfIFRS9 |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42M b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainLossThatWouldHaveBeenRecognisedInProfitOrLossOrOtherComprehensiveIncomeIfFinancialAssetsHadNotBeenReclassifiedFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate ca evaluate la costul amortizat, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42M b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate astfel încât acestea să fie evaluate la costul amortizat în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainLossThatWouldHaveBeenRecognisedInProfitOrLossOrOtherComprehensiveIncomeIfFinancialLiabilitiesHadNotBeenReclassifiedFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global dacă datoriile financiare nu ar fi fost reclasificate ca evaluate la costul amortizat, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42M b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere sau în alte elemente ale rezultatului global dacă datoriile financiare nu ar fi fost reclasificate astfel încât acestea să fie evaluate la costul amortizat în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainsLossesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsNotRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare nerecunoscute în alte elemente ale rezultatului global |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă care ar fi fost recunoscute în alte elemente ale rezultatului global dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainsLossesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare recunoscute în alte elemente ale rezultatului global |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainsLossesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossNotRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, nerecunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă care ar fi fost recunoscute în profit sau pierdere dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainsLossesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) la valoarea justă recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FairValueGainsOrLossThatWouldHaveBeenRecognisedInProfitOrLossIfFinancialAssetsHadNotBeenReclassified |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate |
IFRS 7.12D b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la valoarea justă care ar fi fost recunoscut(ă) în profit sau pierdere dacă activele financiare nu ar fi fost reclasificate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueHedgesMember |
Member |
label |
Acoperiri ale valorii juste împotriva riscurilor [member] |
IAS 39.86 a prezentarea informațiilor, IFRS 7.24A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24B prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă acoperirile expunerii la modificările valorii juste a unui activ sau a unei datorii recunoscut(e) sau a unui angajament ferm nerecunoscut sau a unui segment identificat al unui astfel de activ, datorie sau angajament ferm care poate fi atribuită unui risc specific și care ar putea afecta profitul sau pierderea. [Referințe: tipuri de acoperiri împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
FairValueHierarchyDomain |
Domain |
label |
Ierarhia valorii juste [domain] |
IAS 36.130 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiA) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă ierarhia valorii juste. |
||||
ifrs-full |
FairValueLessCostsOfDisposalMember |
Member |
label |
Valoarea justă minus costurile asociate cedării [member] |
IAS 36.130 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea justă minus costurile asociate cedării. Valoarea justă minus costurile asociate cedării reprezintă prețul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție normală între participanți de pe piață, la data evaluării, minus costurile marginale direct atribuibile cedării unui activ, excluzând costurile financiare și impozitele pe profit. |
||||
ifrs-full |
FairValueModelMember |
Member |
label |
Modelul valorii juste [member] |
IAS 40.32A prezentarea informațiilor, IAS 40.75 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe modelul valorii juste. Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție normală între participanți de pe piață, la data evaluării. |
||||
ifrs-full |
FairValueOfAcquiredReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a creanțelor dobândite |
IFRS 3.B64 h (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a creanțelor dobândite în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfAssetsRepresentingContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor care reprezintă implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor care reprezintă implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfAssociatedFinancialLiabilities |
(Monetary), instant, credit |
label |
Valoarea justă a datoriilor financiare asociate |
IFRS 7.42D d prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Valoarea justă a datoriilor financiare asociate |
||||
documentation |
Valoarea justă a datoriilor financiare asociate activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialAssetsReclassifiedAsMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.12D a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialAssetsReclassifiedAsMeasuredAtAmortisedCostFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate ca evaluate la costul amortizat, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42M a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare care au fost reclasificate astfel încât acestea să fie evaluate la costul amortizat în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialAssetsReclassifiedOutOfFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeCategoryIntoAmortisedCostCategory |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la costul amortizat |
IFRS 7.12D a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global astfel încât acestea să fie evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialAssetsReclassifiedOutOfFairValueThroughProfitOrLossAndIntoFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeInitialApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42M a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialInstrumentOnDiscontinuationOfMeasurementAtFairValueThroughProfitOrLossBecauseCreditDerivativeIsUsedToManageCreditRiskAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a instrumentului financiar la întreruperea evaluării sale la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit, active |
IFRS 7.24G c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a unui instrument financiar, recunoscut ca activ, la întreruperea evaluării sale la valoarea justă prin profit sau pierdere, deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit al instrumentului financiar respectiv. [Referințe: risc de credit [member]; instrumente derivate [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialInstrumentOnDiscontinuationOfMeasurementAtFairValueThroughProfitOrLossBecauseCreditDerivativeIsUsedToManageCreditRiskLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă a instrumentului financiar la întreruperea evaluării sale la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit, datorii |
IFRS 7.24G c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a unui instrument financiar, recunoscut ca datorie, la întreruperea evaluării sale la valoarea justă prin profit sau pierdere, deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit al instrumentului financiar respectiv. [Referințe: risc de credit [member]; instrumente derivate [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfFinancialLiabilitiesReclassifiedAsMeasuredAtAmortisedCostFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă a datoriilor financiare reclasificate ca evaluate la costul amortizat, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42M a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a datoriilor financiare care au fost reclasificate astfel încât acestea să fie evaluate la costul amortizat în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfGoodsOrServicesReceivedCannotBeEstimatedReliably |
True/False |
label |
Valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite nu poate fi estimată în mod fiabil |
IFRS 2.49 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea a respins prezumția conform căreia valoarea justă a bunurilor sau serviciilor primite nu poate fi estimată în mod fiabil. |
||||
ifrs-full |
FairValueOfInvestmentInJointVenturesWherePriceQuotationsPublished |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a investițiilor în asocieri în participație pentru care există prețuri de piață cotate |
IFRS 12.21 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a investițiilor în asocieri în participație dacă există prețuri de piață cotate pentru investiție. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]; Investiții în asocieri în participație raportate în situații financiare separate] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfInvestmentPropertyWhenEntityAppliesCostModel |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a investiției imobiliare atunci când entitatea aplică modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul valorii juste a investiției imobiliare atunci când o entitate aplică modelul bazat pe cost pentru a evalua investițiile imobiliare. |
||||
ifrs-full |
FairValueOfInvestmentsInAssociatesWherePriceQuotationsPublished |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a investițiilor în entități asociate pentru care există prețuri de piață cotate |
IFRS 12.21 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a investițiilor în entități asociate dacă există prețuri de piață cotate pentru investiție. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; investiții în entități asociate raportate în situații financiare separate] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.11A c prezentarea informațiilor, IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfInvestmentsInEquityInstrumentsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAtDateOfDerecognition |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global la data derecunoașterii |
IFRS 7.11B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă, la data derecunoașterii, a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [member]] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfLiabilitiesRepresentingContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă a datoriilor care reprezintă implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a datoriilor care reprezintă implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfPropertyPlantAndEquipmentMateriallyDifferentFromCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a imobilizărilor corporale dacă este semnificativ diferită de valoarea contabilă |
IAS 16.79 d exemplu |
documentation |
Valoarea justă a imobilizărilor corporale atunci când aceasta este semnificativ diferită de valoarea contabilă. [Referințe: valoare contabilă [member]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfSubsidiariesThatCeaseToBeConsolidatedAsOfDateOfChangeOfInvestmentEntityStatus |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a filialelor care încetează să fie consolidate începând cu data schimbării statutului de entitate de investiții |
IFRS 12.9B a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă, începând cu data schimbării statutului de entitate de investiții, a filialelor care încetează să fie consolidate. [Referințe: la valoarea justă [member]; prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfTransferredFinancialAssetsAssociatedFinancialLiabilitiesThatAreNotDerecognisedInTheirEntirety |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor financiare transferate (datoriilor financiare asociate) care nu sunt derecunoscute în totalitate |
IFRS 7.42D d prezentarea informațiilor |
netLabel |
Valoarea justă netă a activelor financiare transferate (datoriilor financiare asociate) care nu sunt derecunoscute în totalitate |
||||
documentation |
Diferența dintre valoarea justă a activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate și a datoriilor asociate acestora. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfTransferredFinancialAssetsAssociatedFinancialLiabilitiesThatAreNotDerecognisedInTheirEntiretyAbstract |
|
label |
Valoarea justă a activelor financiare transferate (datoriilor financiare asociate) care nu sunt derecunoscute în totalitate [abstract] |
|
ifrs-full |
FairValueOfTransferredFinancialAssetsThatAreNotDerecognisedInTheirEntirety |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate |
IFRS 7.42D d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FairValueOfUnderlyingItemsForContractsWithDirectParticipationFeatures |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă |
IFRS 17.111 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă. [Referințe: descrierea componenței elementelor suport pentru contractele cu caracteristici de participare directă] |
||||
ifrs-full |
FeeAndCommissionExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu onorarii și comisioane |
IAS 1.85 practică comună |
negatedTotalLabel |
Total cheltuieli cu onorarii și comisioane |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor aferente onorariilor și comisioanelor. |
||||
ifrs-full |
FeeAndCommissionExpenseAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu onorarii și comisioane [abstract] |
|
ifrs-full |
FeeAndCommissionIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din onorarii și comisioane |
IAS 1.85 practică comună |
totalLabel |
Total venituri din onorarii și comisioane |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor aferente onorariilor și comisioanelor. |
||||
ifrs-full |
FeeAndCommissionIncomeAbstract |
|
label |
Venituri din onorarii și comisioane [abstract] |
|
ifrs-full |
FeeAndCommissionIncomeExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din onorarii și comisioane (cheltuieli cu onorariile și comisioanele) |
IAS 1.85 practică comună |
netLabel |
Venituri nete din onorarii și comisioane (cheltuieli nete cu onorariile și comisioanele) |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor sau al cheltuielilor aferente onorariilor și comisioanelor. |
||||
ifrs-full |
FeeAndCommissionIncomeExpenseAbstract |
|
label |
Venituri din onorarii și comisioane (cheltuieli cu onorariile și comisioanele) [abstract] |
|
ifrs-full |
FeeExpenseArisingFromFinancialLiabilitiesNotAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu onorariile provenite din datorii financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.20 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu onorariile (altele decât valorile incluse la determinarea ratei efective a dobânzii) generate de datoriile financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FeeIncomeAndExpenseAbstract |
|
label |
Venituri din onorarii și cheltuieli cu onorariile [abstract] |
|
ifrs-full |
FeeIncomeArisingFromFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din onorarii generate de activele financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.20 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din onorarii (altele decât valorile incluse la determinarea ratei efective a dobânzii) generate de activele financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. |
||||
ifrs-full |
FeeIncomeExpenseArisingFromFinancialAssetsOrFinancialLiabilitiesNotAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din onorarii (cheltuieli cu onorariile) generate de activele financiare sau datoriile financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 c (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din onorarii sau al cheltuielilor cu onorariile (altele decât valorile incluse la determinarea ratei efective a dobânzii) generate de activele financiare sau datoriile financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FeeIncomeExpenseArisingFromTrustAndFiduciaryActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din onorarii (cheltuieli cu onorariile) generate de activități de administrare a activelor și alte activități fiduciare |
IFRS 7.20 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din onorarii și al cheltuielilor cu onorariile (altele decât valorile incluse la determinarea ratei efective a dobânzii) care rezultă din activități de administrare a activelor și alte activități fiduciare care au drept rezultat deținerea sau investirea de active în numele unor persoane, fonduri de investiții, fonduri de pensii și altor instituții. |
||||
ifrs-full |
FinalSalaryPensionDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de pensii cu beneficii determinate bazate pe salariul final [member] |
IAS 19.138 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de pensii cu beneficii determinate bazate pe salariul final. [Referințe: planuri de pensii cu beneficii determinate [member]] |
||||
ifrs-full |
FinanceCosts |
(Monetary), duration, debit |
label |
Costuri financiare |
IAS 1.82 b prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Costuri financiare |
||||
documentation |
Cuantumul costurilor aferente activităților de finanțare ale entității. |
||||
ifrs-full |
FinanceCostsPaidClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Costuri financiare plătite, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru costurile financiare plătite, clasificate drept activități de exploatare. [Referințe: costuri financiare] |
||||
ifrs-full |
FinanceIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri financiare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor aferente dobânzilor și altor activități de finanțare ale entității. |
||||
ifrs-full |
FinanceIncomeCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (costuri) financiare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor sau al costurilor aferente dobânzilor și altor activități de finanțare ale entității. |
||||
ifrs-full |
FinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLossAbstract |
|
label |
Venituri (cheltuieli) de finanțare legate de asigurări din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
FinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) de finanțare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) financiare din contractele de reasigurare deținute care este exclus din profit sau pierdere și recunoscut în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
FinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) de finanțare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) financiare din contractele de reasigurare deținute care este exclus din profit sau pierdere și recunoscut în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
FinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) de finanțare din contractele de reasigurare deținute recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 1.82 bc prezentarea informaților, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) financiare din contractele de reasigurare deținute care este recunoscut în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
FinanceIncomeOnNetInvestmentInFinanceLease |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri financiare aferente investiției nete într-un contract de leasing financiar |
IFRS 16.90 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor financiare aferente investiției nete într-un contract de leasing financiar. [Referințe: venituri financiare; investiții nete în contracte de leasing financiar] |
||||
ifrs-full |
FinanceIncomeReceivedClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Venituri financiare încasate, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din veniturile financiare încasate, clasificate drept activități de exploatare. [Referințe: venituri financiare] |
||||
ifrs-full |
FinanceLeaseReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe aferente contractelor de leasing financiar |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor aferente contractelor de leasing financiar. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor, IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor, IFRS 7.35N exemplu |
periodEndLabel |
Active financiare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active financiare la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total active financiare |
||||
documentation |
Cuantumul activelor care reprezintă: (a) numerar; (b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entități; (c) un drept contractual: (i) de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate sau (ii) de a schimba active financiare sau datorii financiare cu altă entitate în condiții care sunt potențial favorabile entității sau (d) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității și este: (i) un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să primească un număr variabil din propriile instrumente de capitaluri proprii sau (ii) un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar cu un număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității. În acest sens, propriile instrumentele de capitaluri proprii ale entității nu includ instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadență clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A-16B din IAS 32, instrumente care impun entității o obligație de a livra unei alte părți o parte proporțională din activele nete ale entității doar la lichidare și sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16C-16D din IAS 32 sau instrumente care sunt contracte pentru viitoarea primire sau livrare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationCarryingAmountAfterApplyingAmendments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, valoarea contabilă după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationCarryingAmountImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, valoarea contabilă imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationMeasurementCategoryAfterApplyingAmendments |
Text |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, categoria de evaluare după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationMeasurementCategoryImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Text |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, categoria de evaluare imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17CarryingAmountAfterApplyingAmendments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, valoarea contabilă după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17CarryingAmountImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, valoarea contabilă imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17ClassificationImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Text |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, clasificare imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Clasificarea activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17MeasurementCategoryAfterApplyingAmendments |
Text |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, categoria de evaluare după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17MeasurementCategoryImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Text |
label |
Active financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, categoria de evaluare imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a activelor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByRedesignationAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17CarryingAmountAfterRedesignation |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17, valoarea contabilă după redesemnare |
IFRS 17.C32 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă, după redesemnare, a activelor financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByRedesignationAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17CarryingAmountImmediatelyBeforeRedesignation |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17, valoarea contabilă imediat înainte de redesemnare |
IFRS 17.C32 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă, imediat înainte de redesemnare, a activelor financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByRedesignationAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17MeasurementCategoryAfterRedesignation |
Text |
label |
Active financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17, categoria de evaluare după redesemnare |
IFRS 17.C32 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare, după redesemnare, a activelor financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAffectedByRedesignationAtDateOfInitialApplicationOfIFRS17MeasurementCategoryImmediatelyBeforeRedesignation |
Text |
label |
Active financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17, categoria de evaluare imediat înainte de redesemnare |
IFRS 17.C32 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare, imediat înainte de redesemnare, a activelor financiare afectate de redesemnare la data aplicării inițiale a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.8 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare evaluate la costul amortizat. Costul amortizat este valoarea la care activele financiare sunt evaluate la recunoașterea inițială minus rambursările de principal, plus sau minus amortizarea cumulată utilizând metoda dobânzii efective a oricărei diferențe dintre valoarea inițială și valoarea la scadență și adaptată în funcție de orice depreciere. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtAmortisedCostCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la costul amortizat, categoria [member] |
IFRS 7.8 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare din categoria de evaluare la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtAmortisedCostMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la costul amortizat, clasa [member] |
IFRS 7.B2 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare din clasa celor evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare, la valoarea justă |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă, clasa [member] |
IFRS 7.B2 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare din clasa celor evaluate la valoarea justă. [Referințe: active financiare; la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, categoria [member] |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare care sunt evaluate la valoarea justă și pentru care câștigurile (pierderile) sunt recunoscute în profit sau pierdere. Un activ financiar trebuie să fie evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția cazului în care este evaluat la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Un câștig (o pierdere) aferent(ă) unui activ financiar evaluat la valoarea justă trebuie să fie recunoscut(ă) în profit sau pierdere, cu excepția cazului în care face parte dintr-o relație de acoperire împotriva riscurilor, este o investiție într-un instrument de capitaluri proprii pentru care entitatea a ales să prezinte câștigurile și pierderile în alte elemente ale rezultatului global sau este un activ financiar evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, categoria [member] |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. Un activ financiar este clasificat drept deținut în vederea tranzacționării dacă: (a) este dobândit în principal în scopul vânzării în viitorul apropiat; (b) la recunoașterea inițială face parte dintr-un portofoliu de instrumente financiare identificate gestionate împreună și pentru care există dovezi ale unui tipar real recent de urmărire a profitului pe termen scurt sau (c) este un instrument derivat (cu excepția unui instrument derivat care este un contract de garanție financiară sau un instrument desemnat și eficace de acoperire împotriva riscurilor). [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTradingCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării, categoria [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedAsUponInitialRecognition |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior, categoria [member] |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, categoria [member] |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueOtherThanThoseClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForReacquisitionOfOwnEquityInstruments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii descrisă la punctul 33A din IAS 32. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForReacquisitionOfOwnEquityInstrumentsCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii, categoria [member] |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii. [Referințe: active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForRepurchaseOfOwnFinancialLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare descrisă la punctul 3.3.5 din IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForRepurchaseOfOwnFinancialLiabilitiesCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare, categoria [member] |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare. [Referințe: active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAvailableforsale |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare nederivate care sunt desemnate drept disponibile pentru vânzare sau nu sunt clasificate ca (a) împrumuturi și creanțe; (b) investiții păstrate până la scadență sau (c) active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare derivate; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsAvailableforsaleCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare disponibile pentru vânzare, categoria [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsCarryingAmountImmediatelyAfterInitialApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare, valoarea contabilă imediat după aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare imediat după aplicarea inițială a IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsCarryingAmountImmediatelyBeforeInitialApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare, valoarea contabilă imediat înainte de aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9, determinată în conformitate cu IAS 39 sau în conformitate cu o versiune anterioară a IFRS 9 (în cazul în care abordarea aleasă de entitate pentru aplicarea IFRS 9 implică mai multe date de aplicare inițială pentru cerințe diferite). [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsCollectivelyAssessedForCreditLossesMember |
Member |
label |
Active financiare pentru care pierderile din credit au fost evaluate la nivel colectiv [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare pentru care pierderile din credit au fost evaluate la nivel colectiv. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsDesignatedAsMeasuredAtFairValueAbstract |
|
label |
Active financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
FinancialAssetsHeldForManagingLiquidityRisk |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate |
IFRS 7.B11E prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare deținute pentru gestionarea riscului de lichiditate (de exemplu activele financiare care pot fi vândute imediat sau preconizate a genera intrări de numerar pentru a compensa ieșirile de numerar legate de datoriile financiare). [Referințe: risc de lichiditate [member]; active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsImpairedMember |
Member |
label |
Active financiare depreciate [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare care au fost depreciate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsIndividuallyAssessedForCreditLossesMember |
Member |
label |
Active financiare pentru care pierderile din credit au fost evaluate la nivel individual [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare pentru care pierderile din credit au fost evaluate la nivel individual. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. Un activ financiar trebuie evaluat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global dacă sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos: (a) activul financiar este deținut în cadrul unui model de afaceri al cărui obiectiv se realizează prin colectarea fluxurilor de trezorerie contractuale și vânzarea activelor financiare și (b) termenii contractuali ai activului financiar dau naștere, la anumite date, la fluxuri de trezorerie care sunt exclusiv plăți ale principalului și ale dobânzii aferente valorii principalului datorat. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
FinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeCategoryMember |
Member |
label |
Active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, categoria [member] |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsMeasurementCategoryImmediatelyAfterInitialApplicationOfIFRS9 |
Text |
label |
Active financiare, categoria de evaluare imediat după aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I b prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a activelor financiare imediat după aplicarea inițială a IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsMeasurementCategoryImmediatelyBeforeInitialApplicationOfIFRS9 |
Text |
label |
Active financiare, categoria de evaluare imediat înainte de aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I a prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a activelor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9, determinată în conformitate cu IAS 39 sau în conformitate cu o versiune anterioară a IFRS 9 (în cazul în care abordarea aleasă de entitate pentru aplicarea IFRS 9 implică mai multe date de aplicare inițială pentru cerințe diferite). [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsNeitherPastDueNorImpairedMember |
Member |
label |
Active financiare care nu sunt nici restante, nici depreciate [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare care nu sunt nici restante, nici depreciate. Un activ financiar este restant atunci când contrapartea nu a efectuat o plată la scadența sa contractuală. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsOutsideScopeOfIFRS7Member |
Member |
label |
Active financiare care nu se află sub incidența IFRS 7, clasa [member] |
IFRS 7.B2 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasa activelor financiare care nu se află sub incidența IFRS 7. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsPastDueButNotImpairedMember |
Member |
label |
Active financiare care sunt restante, dar nu depreciate [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare care sunt restante, dar nu depreciate. Un activ financiar este restant atunci când contrapartea nu a efectuat o plată la scadența sa contractuală. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsPledgedAsCollateralForLiabilitiesOrContingentLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare gajate drept garanții reale pentru datorii sau datorii contingente |
IFRS 7.14 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea activelor financiare pe care entitatea le-a gajat drept garanții reale pentru datorii sau datorii contingente, inclusiv valorile care au fost reclasificate în conformitate cu punctul 3.2.23(a) din IFRS 9. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsPreviouslyDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossButNoLongerSoDesignatedFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare desemnate anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea activelor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel atunci când entitatea aplică pentru prima dată IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsPreviouslyDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossReclassifiedDueToRequirementsOfIFRS9FirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare desemnate anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere, reclasificate din cauza cerințelor IFRS 9, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea activelor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel și care au fost reclasificate din cauza cerințelor IFRS 9 atunci când entitatea aplică pentru prima dată IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsPreviouslyDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossReclassifiedVoluntarilyFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare desemnate anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere, reclasificate în mod voluntar, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea activelor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel și pe care entitatea a ales în mod voluntar să le reclasifice atunci când entitatea aplică pentru prima dată IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare, la valoarea justă |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare care au fost reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare, valoarea contabilă |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare care au fost reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, la valoarea justă |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Valoarea justă a activelor financiare care au fost reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, valoarea contabilă |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare care au fost reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru activele financiare dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: active financiare; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsThatAreIndividuallyDeterminedToBeImpairedFairValueOfCollateralHeldAndOtherCreditEnhancements |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate, valoarea justă a garanțiilor reale deținute și a altor ameliorări ale condițiilor de credit |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 b prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG29 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Valoarea justă a garanțiilor reale disponibile și a altor ameliorări ale condițiilor de credit obținute pentru activele financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate. [Referințe: active financiare; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsThatWereDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBeforeApplicationOfAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationThatAreNoLongerSoDesignated |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare care au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere înainte de aplicarea amendamentelor la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă care nu mai sunt desemnate astfel |
IFRS 9.7.2.34 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel atunci când entitatea aplică amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsThatWereDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBeforeApplicationOfIFRS17ThatAreNoLongerSoDesignated |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare care au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere înainte de aplicarea IFRS 17 care nu mai sunt desemnate astfel |
IFRS 17.C32 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a activelor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere prin aplicarea punctului 4.1.5 din IFRS 9, care nu mai sunt desemnate astfel după aplicarea IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWhichDoNotQualifyForDerecognitionAxis |
Axis |
label |
Active financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [axis] |
IFRS 7.42D prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWhichDoNotQualifyForDerecognitionDomain |
Domain [default] |
label |
Active financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [domain] |
IFRS 7.42D prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWhoseContractualCashFlowCharacteristicsHaveBeenAssessedBasedOnFactsAndCircumstancesAtInitialRecognitionWithoutTakingIntoAccountExceptionForPrepaymentFeatures |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare ale căror caracteristici ale fluxurilor de trezorerie contractuale au fost evaluate pe baza faptelor și circumstanțelor din momentul recunoașterii inițiale, fără a lua în considerare derogarea prevăzută pentru caracteristicile de plată în avans |
IFRS 7.42S prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea activelor financiare ale căror caracteristici ale fluxurilor de trezorerie contractuale au fost evaluate pe baza faptelor și circumstanțelor care au existat la recunoașterea inițială, fără a lua în considerare derogarea prevăzută pentru caracteristicile de plată în avans. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWhoseContractualCashFlowCharacteristicsHaveBeenAssessedBasedOnFactsAndCircumstancesAtInitialRecognitionWithoutTakingIntoAccountRequirementsRelatedToModificationOfTimeValueOfMoneyElement |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare ale căror caracteristici ale fluxurilor de trezorerie contractuale au fost evaluate pe baza faptelor și circumstanțelor din momentul recunoașterii inițiale, fără a lua în considerare cerințele legate de modificarea elementului valoare-timp a banilor |
IFRS 7.42R prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea activelor financiare ale căror caracteristici ale fluxurilor de trezorerie contractuale au fost evaluate pe baza faptelor și circumstanțelor care au existat la recunoașterea inițială, fără a lua în considerare cerințele legate de modificarea elementului valoare-timp a banilor. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWithContractualCashFlowsModifiedDuringReportingPeriodWhileLossAllowanceMeasuredAtLifetimeExpectedCreditLossesAmortisedCostBeforeModification |
Monetary, duration, debit |
label |
Active financiare cu fluxuri de trezorerie contractuale modificate în decursul perioadei de raportare, în timp ce acestea aveau o ajustare pentru pierdere evaluată la o valoare egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață, costul amortizat înainte de modificare |
IFRS 7.35J a prezentarea informațiilor |
documentation |
Costul amortizat înainte de modificarea activelor financiare pentru care fluxurile de trezorerie contractuale au fost modificate în decursul perioadei de raportare, în timp ce acestea aveau o ajustare pentru pierdere evaluată la o valoare egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWithContractualCashFlowsModifiedDuringReportingPeriodWhileLossAllowanceMeasuredAtLifetimeExpectedCreditLossesModificationGainLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Active financiare cu fluxuri de trezorerie contractuale modificate în decursul perioadei de raportare, în timp ce acestea aveau o ajustare pentru pierdere evaluată la o valoare egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață, câștigul (pierderea) din modificare |
IFRS 7.35J a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul net (pierderea netă) din modificarea activelor financiare pentru care fluxurile de trezorerie contractuale au fost modificate în decursul perioadei de raportare, în timp ce acestea aveau o ajustare pentru pierdere evaluată la o valoare egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWithModifiedContractualCashFlowsWhileLossAllowanceMeasuredAtLifetimeExpectedCreditLossesForWhichLossAllowanceChangedDuringReportingPeriodTo12monthExpectedCreditLossesGrossCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare cu fluxuri de trezorerie contractuale modificate, în timp ce ajustarea pentru pierdere era evaluată la o sumă egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață, pentru care ajustarea pentru pierdere s-a modificat în decursul perioadei de raportare, devenind o valoare egală cu pierderile din credit preconizate pe 12 luni, valoarea contabilă brută |
IFRS 7.35J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă brută a activelor financiare care au fost modificate după recunoașterea inițială într-un moment în care ajustarea pentru pierdere era evaluată la o sumă egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață și pentru care ajustarea pentru pierdere s-a modificat în decursul perioadei de raportare, devenind o valoare egală cu pierderile din credit preconizate pe 12 luni. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialAssetsWrittenOffDuringReportingPeriodAndStillSubjectToEnforcementActivityContractualAmountOutstanding |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare care au fost scoase în afara bilanțului în decursul perioadei de raportare și care fac încă obiectul unor măsuri de punere în aplicare, suma contractuală datorată |
IFRS 7.35L prezentarea informațiilor |
documentation |
Suma contractuală datorată aferentă activelor financiare care au fost scoase în afara bilanțului în decursul perioadei de raportare și care fac încă obiectul unor măsuri de punere în aplicare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialEffectOfChangesInAccountingPolicyMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member] |
IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al modificărilor politicii contabile. |
||||
ifrs-full |
FinancialEffectOfCorrectionsOfAccountingErrorsMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member] |
IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al corectărilor erorilor din perioade anterioare. |
||||
ifrs-full |
FinancialEffectOfTransitionFromPreviousGAAPToIFRSsAxis |
Axis |
label |
Efectul financiar al trecerii de la principiile GAAP anterioare la IFRS-uri [axis] |
IFRS 1.24 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
FinancialForecastOfCashFlowsForCashgeneratingUnitMeasurementInputMember |
Member |
label |
Previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.B36 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o previziune financiară a fluxurilor de trezorerie pentru o unitate generatoare de numerar, utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
FinancialForecastOfProfitOrLossForCashgeneratingUnitMeasurementInputMember |
Member |
label |
Previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.B36 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o previziune financiară a profitului sau pierderii pentru o unitate generatoare de numerar, utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
FinancialGuaranteeContractsMember |
Member |
label |
Contracte de garanție financiară [member] |
IFRS 7.35M prezentarea informațiilor, IFRS 7.B8E prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele care impun emitentului să efectueze plăți specificate pentru a rambursa titularului o pierdere pe care acesta o suportă, deoarece un anumit debitor nu efectuează plata atunci când aceasta este scadentă în conformitate cu termenii inițiali sau modificați ai unui instrument de datorie. |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsCreditimpairedAfterPurchaseOrOriginationMember |
Member |
label |
Instrumente financiare depreciate după achiziționare sau emitere [member] |
IFRS 7.35H b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare care au fost depreciate după achiziționare sau emitere. [Referințe: instrumente financiare depreciate [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsCreditimpairedMember |
Member |
label |
Instrumente financiare depreciate [member] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare care sunt depreciate. [Referințe: deprecierea instrumentelor financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsDesignatedAsHedgingInstrumentsAtFairValue |
Monetary, instant |
label |
Instrumente financiare desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor, la valoarea justă |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.22 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Valoarea justă a instrumentelor financiare desemnate ca instrumente de acoperire împotriva riscurilor. Instrumentele de acoperire împotriva riscurilor sunt instrumente derivate desemnate sau (doar pentru o acoperire împotriva riscurilor variațiilor cursurilor de schimb valutar) active financiare nederivate sau datorii financiare nederivate desemnate a căror valoare justă sau ale căror fluxuri de trezorerie sunt preconizate să compenseze modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie ale unui element desemnat acoperit împotriva riscurilor. [Referințe: la valoarea justă [member]; instrumente derivate [member]; active financiare derivate; datorii financiare derivate; clase de instrumente financiare [domain]; active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBecauseCreditDerivativeIsUsedToManageCreditRiskAxis |
Axis |
label |
Instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit [axis] |
IFRS 7.24G prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBecauseCreditDerivativeIsUsedToManageCreditRiskDomain |
Domain [default] |
label |
Instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit [domain] |
IFRS 7.24G prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit al instrumentelor respective. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Instrumente financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsNotCreditimpairedMember |
Member |
label |
Instrumente financiare nedepreciate [member] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare care nu sunt depreciate. [Referințe: deprecierea instrumentelor financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsPurchasedOrOriginatedCreditimpairedMember |
Member |
label |
Instrumente financiare achiziționate sau emise depreciate [member] |
IFRS 7.35H c prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare care au fost achiziționate sau emise depreciate. [Referințe: instrumente financiare depreciate [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssets |
(Monetary), instant, credit |
label |
Instrumente financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
IFRS 7.13C d (i) exemplu, IFRS 7.IG40D exemplu |
negatedLabel |
Instrumente financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
||||
documentation |
Cuantumul instrumentelor financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilities |
(Monetary), instant, debit |
label |
Instrumente financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
IFRS 7.13C d (i) exemplu, IFRS 7.IG40D exemplu |
negatedLabel |
Instrumente financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
||||
documentation |
Cuantumul instrumentelor financiare care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialInstrumentsWhoseFairValuePreviouslyCouldNotBeReliablyMeasuredAtTimeOfDerecognition |
Monetary, instant |
label |
Instrumente financiare a căror valoare justă nu a putut fi anterior evaluată în mod fiabil la momentul derecunoașterii |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul, la momentul derecunoașterii, al instrumentelor financiare derecunoscute a căror valoare justă nu a putut fi anterior evaluată în mod fiabil. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Datorii financiare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datorii financiare la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total datorii financiare |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor care reprezintă: (a) o obligație contractuală: (i) de a ceda numerar sau un alt activ financiar unei alte entități sau (ii) de a schimba active financiare sau datorii financiare cu altă entitate în condiții care sunt potențial favorabile entității sau (b) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității și este: (i) un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii sau (ii) un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar cu un număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității. În acest sens drepturile, opțiunile sau warrantele de achiziționare a unui număr fix de instrumente de capitaluri proprii ale entității în schimbul unei sume fixe în orice monedă sunt instrumente de capitaluri proprii dacă entitatea oferă proporțional tuturor proprietarilor săi existenți drepturile, opțiunile sau warrantele din aceeași clasă de instrumente proprii nederivate de capitaluri proprii. Tot în acest sens, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității nu includ instrumente financiare care pot fi lichidate înainte de scadență și sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16A-16B din IAS 32, instrumente care impun entității o obligație de a livra unei alte părți o parte proporțională din activele nete ale entității doar la lichidare și sunt clasificate drept instrumente de capitaluri proprii în conformitate cu punctele 16C-16D din IAS 32 sau instrumente care sunt contracte pentru viitoarea primire sau livrare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. Ca excepție, un instrument care corespunde definiției unei datorii financiare este clasificat drept un instrument de capitaluri proprii dacă are toate caracteristicile și îndeplinește condițiile de la punctele 16A-16B sau 16C-16D din IAS 32. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; active financiare; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationCarryingAmountAfterApplyingAmendments |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, valoarea contabilă după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationCarryingAmountImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, valoarea contabilă imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationMeasurementCategoryAfterApplyingAmendments |
Text |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, categoria de evaluare după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationMeasurementCategoryImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Text |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, categoria de evaluare imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.34 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17CarryingAmountAfterApplyingAmendments |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, valoarea contabilă după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17CarryingAmountImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, valoarea contabilă imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17ClassificationImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Text |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, clasificare imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Clasificarea datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17MeasurementCategoryAfterApplyingAmendments |
Text |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, categoria de evaluare după aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, după aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAffectedByAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17MeasurementCategoryImmediatelyBeforeApplyingAmendments |
Text |
label |
Datorii financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, categoria de evaluare imediat înainte de aplicarea amendamentelor |
IFRS 9.7.2.42 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a datoriilor financiare afectate de amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, imediat înainte de aplicarea amendamentelor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.8 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare evaluate la costul amortizat. Costul amortizat este valoarea la care datoriile financiare sunt evaluate la recunoașterea inițială minus rambursările de principal, plus sau minus amortizarea cumulată utilizând metoda dobânzii efective a oricărei diferențe dintre valoarea inițială și valoarea la scadență. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtAmortisedCostCategoryMember |
Member |
label |
Datorii financiare evaluate la costul amortizat, categoria [member] |
IFRS 7.8 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile financiare din categoria de evaluare la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtAmortisedCostMember |
Member |
label |
Datorii financiare evaluate la costul amortizat, clasa [member] |
IFRS 7.B2 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile financiare din clasa celor evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValue |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare, la valoarea justă |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a datoriilor financiare. [Referințe: la valoarea justă [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueMember |
Member |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă, clasa [member] |
IFRS 7.B2 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile financiare din clasa celor evaluate la valoarea justă. [Referințe: datorii financiare; la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții: (a) corespund definiției de „deținute în vederea tranzacționării” sau (b) la recunoașterea inițială sunt desemnate de către entitate drept evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. O entitate poate utiliza această desemnare numai atunci când i se permite acest lucru conform punctului 4.3.5 din IFRS 9 (instrumente derivate încorporate) sau când, acționând astfel, se obțin informații mai relevante, deoarece: fie (a) elimină sau reduce în mod semnificativ o inconsecvență de evaluare sau recunoaștere (uneori numită „necorelare contabilă”) care altminteri ar rezulta din evaluarea activelor sau datoriilor sau din recunoașterea câștigurilor și pierderilor aferente acestora pe baze diferite, fie (b) un grup de datorii financiare sau de active financiare și datorii financiare este gestionat și performanța sa este evaluată pe baza valorii juste, în conformitate cu o strategie documentată de gestionare a riscului sau de investiții, iar informațiile despre grup sunt furnizate pe plan intern pe acea bază către personalul-cheie din conducerea entității (conform definiției din IAS 24). [Referințe: la valoarea justă [member]; personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]; instrumente derivate [member]; active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossCategoryMember |
Member |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, categoria [member] |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. O datorie financiară este clasificată drept deținută în vederea tranzacționării dacă: (a) este dobândită sau este suportată în principal în scopul vânzării sau răscumpărării în viitorul apropiat; (b) la recunoașterea inițială face parte dintr-un portofoliu de instrumente financiare identificate gestionate împreună și pentru care există dovezi ale unui tipar real recent de urmărire a profitului pe termen scurt sau (c) este un instrument derivat (cu excepția unui instrument derivat care este un contract de garanție financiară sau un instrument desemnat și eficace de acoperire împotriva riscurilor). [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedAsUponInitialRecognition |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: la valoarea justă [member]; datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionCategoryMember |
Member |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior, categoria [member] |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossThatMeetDefinitionOfHeldForTradingCategoryMember |
Member |
label |
Datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării, categoria [member] |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoria datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesCarryingAmountImmediatelyAfterInitialApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare, valoarea contabilă imediat după aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor financiare imediat după aplicarea inițială a IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesCarryingAmountImmediatelyBeforeInitialApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare, valoarea contabilă imediat înainte de aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a datoriilor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9, determinată în conformitate cu IAS 39 sau în conformitate cu o versiune anterioară a IFRS 9 (în cazul în care abordarea aleasă de entitate pentru aplicarea IFRS 9 implică mai multe date de aplicare inițială pentru cerințe diferite). [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesMeasurementCategoryImmediatelyAfterInitialApplicationOfIFRS9 |
Text |
label |
Datorii financiare, categoria de evaluare imediat după aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I b prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a datoriilor financiare imediat după aplicarea inițială a IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesMeasurementCategoryImmediatelyBeforeInitialApplicationOfIFRS9 |
Text |
label |
Datorii financiare, categoria de evaluare imediat înainte de aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I a prezentarea informațiilor |
documentation |
Categoria de evaluare a datoriilor financiare la data aplicării inițiale a IFRS 9, determinată în conformitate cu IAS 39 sau în conformitate cu o versiune anterioară a IFRS 9 (în cazul în care abordarea aleasă de entitate pentru aplicarea IFRS 9 implică mai multe date de aplicare inițială pentru cerințe diferite). [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesOutsideScopeOfIFRS7Member |
Member |
label |
Datorii financiare care nu se află sub incidența IFRS 7, clasa [member] |
IFRS 7.B2 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasa datoriilor financiare care nu se află sub incidența IFRS 7. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesPreviouslyDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossButNoLongerSoDesignatedFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare desemnate anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel atunci când entitatea aplică pentru prima dată IFRS 9. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesPreviouslyDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossReclassifiedDueToRequirementsOfIFRS9FirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare desemnate anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere, reclasificate din cauza cerințelor IFRS 9, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel și care au fost reclasificate din cauza cerințelor IFRS 9 atunci când entitatea aplică pentru prima dată IFRS 9. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesPreviouslyDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLossReclassifiedVoluntarilyFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare desemnate anterior la valoarea justă prin profit sau pierdere, reclasificate în mod voluntar, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42I c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel și pe care entitatea a ales în mod voluntar să le reclasifice atunci când entitatea aplică pentru prima dată IFRS 9. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesReclassifiedIntoEquity |
Monetary, duration |
label |
Datorii financiare reclasificate în capitaluri proprii |
IAS 1.80A prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare reclasificate în capitaluri proprii. [Referințe: capitaluri proprii; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii financiare recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
negatedLabel |
Datorii financiare recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru datoriile financiare asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii financiare; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsForWhichSuppliersHaveReceivedPaymentMember |
Member |
label |
Datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor pentru care furnizorii au primit plata [member] |
IAS 7.44H b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor pentru care furnizorii au primit deja plata de la furnizorii finanțării. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangementsMember |
Member |
label |
Datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor [member] |
IAS 7.44H b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesThatWereDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBeforeApplicationOfAmendmentsToIFRS9ForPrepaymentFeaturesWithNegativeCompensationThatAreNoLongerSoDesignated |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare care au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere înainte de aplicarea amendamentelor la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă care nu mai sunt desemnate astfel |
IFRS 9.7.2.34 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel atunci când entitatea aplică amendamentele la IFRS 9 pentru caracteristicile de plată în avans cu compensare negativă. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialLiabilitiesThatWereDesignatedAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBeforeApplicationOfAmendmentsToIFRS9MadeByIFRS17ButAreNoLongerSoDesignated |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare care au fost desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere înainte de aplicarea amendamentelor la IFRS 9 aduse prin IFRS 17, dar care nu mai sunt desemnate astfel |
IFRS 9.7.2.42 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea contabilă a oricăror datorii financiare din situația poziției financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, dar care nu mai sunt desemnate astfel atunci când entitatea aplică amendamentele la IFRS 9 aduse prin IFRS 17. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
FinancialRiskMember |
Member |
label |
Risc financiar [member] |
IAS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă riscul unei posibile modificări viitoare a uneia sau a mai multora dintre următoarele variabile specificate: rată a dobânzii, preț al unui instrument financiar, preț al unui bun de consum, rată de schimb valutar, indice de preț sau de rată, rating sau indice de credit, ori a altei variabile, numai dacă, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila nu este specifică unei părți contractante. |
||||
ifrs-full |
FinancialStatementsAndCorrespondingFiguresForPreviousPeriodsHaveBeenRestatedForChangesInGeneralPurchasingPowerOfFunctionalCurrency |
True/False |
label |
Situațiile financiare și sumele corespondente ale perioadelor anterioare au fost retratate pentru a reflecta modificarea puterii generale de cumpărare a monedei funcționale |
IAS 29.39 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă situațiile financiare și sumele corespondente ale perioadelor anterioare au fost retratate pentru a reflecta modificarea puterii generale de cumpărare a monedei funcționale și, în consecință, sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură existentă la finalul perioadei de raportare în cazul economiilor hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
FinancialStatementsComplyWithIFRSs |
True/False |
label |
Situațiile financiare sunt în conformitate cu IFRS-urile |
IAS 1.16 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă situațiile financiare sunt conforme cu toate dispozițiile IFRS-urilor. |
||||
ifrs-full |
FinancialStatementsForPreviousPeriodsNotPresented |
True/False |
label |
Neprezentarea de situații financiare pentru perioadele precedente |
IFRS 1.28 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă, în primele situații financiare ale entității întocmite în conformitate cu IFRS, entitatea nu a prezentat situații financiare pentru perioadele precedente. |
||||
ifrs-full |
FinishedGoods |
Monetary, instant, debit |
label |
Produse finite curente |
IAS 1.78 c exemplu, IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea produselor al căror proces de producție s-a încheiat și care sunt deținute în vederea vânzării pe parcursul desfășurării normale a activității. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
FirstinFirstoutMember |
Member |
label |
Primul intrat, primul ieșit [member] |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda de evaluare a stocurilor prin formula de determinare a costurilor pentru primul intrat, primul ieșit (FIFO). |
||||
ifrs-full |
FiveYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Cinci ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu cinci ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
FixedInterestRateMember |
Member |
label |
Rata fixă a dobânzii [member] |
IFRS 7.39 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o rată fixă a dobânzii. [Referințe: riscul ratei dobânzii [member]] |
||||
ifrs-full |
FixedpriceContractsMember |
Member |
label |
Contracte cu preț fix [member] |
IFRS 15.B89 d exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele cu preț fix încheiate cu clienții. |
||||
ifrs-full |
FixturesAndFittings |
Monetary, instant, debit |
label |
Instalații, piese de schimb și accesorii |
IAS 16.37 g exemplu |
documentation |
Valoarea instalațiilor, a pieselor de schimb și a accesoriilor, care nu sunt atașate permanent bunurilor imobile, utilizate în activitățile entității. |
||||
ifrs-full |
FixturesAndFittingsMember |
Member |
label |
Instalații, piese de schimb și accesorii [member] |
IAS 16.37 g exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale ce constau în instalații, piese de schimb și accesorii care nu sunt atașate permanent bunurilor imobile. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
FlatSalaryPensionDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de pensii cu beneficii determinate cu sumă fixă [member] |
IAS 19.138 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de pensii cu beneficii determinate cu sumă fixă. [Referințe: planuri de pensii cu beneficii determinate [member]] |
||||
ifrs-full |
FloatingInterestRateMember |
Member |
label |
Rata fluctuantă a dobânzii [member] |
IFRS 7.39 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o rată a dobânzii care nu este fixă. [Referințe: riscul ratei dobânzii [member]] |
||||
ifrs-full |
ForeignCountriesMember |
Member |
label |
Țări străine [member] |
IFRS 8.33 a prezentarea informațiilor, IFRS 8.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă țările din afara țării în care se află sediul social al entității. [Referințe: țara sediului social [member]] |
||||
ifrs-full |
ForeignExchangeGain |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul din diferențele de curs valutar |
IAS 1.35 prezentarea informațiilor, IAS 21.52 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul brut rezultat din diferențele de curs valutar recunoscute în profit sau pierdere, cu excepția celor provenite din evaluarea instrumentelor financiare prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar] |
||||
ifrs-full |
ForeignExchangeGainLossAbstract |
|
label |
Câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar [abstract] |
|
ifrs-full |
ForeignExchangeLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderea din diferențele de curs valutar |
IAS 1.35 prezentarea informațiilor, IAS 21.52 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierderea din diferențele de curs valutar |
||||
documentation |
Pierderea brută rezultată din diferențele de curs valutar recunoscute în profit sau pierdere, cu excepția celor provenite din evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar] |
||||
ifrs-full |
ForeignExchangeRatesAbstract |
|
label |
Cursuri de schimb valutar [abstract] |
|
ifrs-full |
ForeignOperationsWhoseFunctionalCurrencyIsNotExchangeableIntoPresentationCurrencyAxis |
Axis |
label |
Operațiuni din străinătate a căror monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare [axis] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ForeignOperationsWhoseFunctionalCurrencyIsNotExchangeableIntoPresentationCurrencyDomain |
Domain [default] |
label |
Operațiuni din străinătate a căror monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare [domain] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Operațiuni din străinătate a căror monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ForwardContractMember |
Member |
label |
Contract forward [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un contract încheiat între două părți pentru cumpărarea sau vânzarea unui activ suport la o dată ulterioară specificată, la un preț de decontare stabilit în prealabil. |
||||
ifrs-full |
FourYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Patru ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu patru ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
FranchiseFeeIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din taxele de franciză |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor care decurg din taxe de franciză. |
||||
ifrs-full |
FranchisesMember |
Member |
label |
Francize [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în dreptul de a desfășura o activitate comercială folosind denumirea, mărfurile, serviciile, metodologiile, sprijinul promoțional, marketingul și consumabilele acordate de o altă entitate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
FuelAndEnergyExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu combustibilul și energia |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total cheltuieli cu combustibilul și energia |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din consumul de combustibil și energie. |
||||
ifrs-full |
FuelAndEnergyExpenseAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu combustibilul și energia [abstract] |
|
ifrs-full |
FuelExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu combustibilul |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din consumul de combustibil. |
||||
ifrs-full |
FunctionalOrPresentationCurrencyMember |
Member [default] |
label |
Moneda funcțională sau moneda de prezentare [member] |
IAS 21.57 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru indică informațiile furnizate în moneda funcțională sau în moneda de prezentare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Moneda în care sunt prezentate informațiile”, dacă nu se utilizează niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
FundingArrangementsOfDefinedBenefitPlansAxis |
Axis |
label |
Acorduri de finanțare a planurilor de beneficii determinate [axis] |
IAS 19.138 e exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
FundingArrangementsOfDefinedBenefitPlansDomain |
Domain [default] |
label |
Acorduri de finanțare a planurilor de beneficii determinate [domain] |
IAS 19.138 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate planurile de beneficii determinate atunci când sunt defalcate în funcție de acordurile de finanțare a planurilor de beneficii determinate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Acorduri de finanțare a planurilor de beneficii determinate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
FuturesContractMember |
Member |
label |
Contract futures [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un contract standardizat, tranzacționat la bursă, încheiat pentru cumpărarea sau vânzarea unui activ suport la o dată ulterioară specificată, la un preț de decontare stabilit în prealabil. |
||||
ifrs-full |
GainLossArisingFromDerecognitionOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) care rezultă din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat |
IAS 1.82 aa prezentarea informaților |
netLabel |
Câștigul net (pierderea netă) care rezultă din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat |
||||
documentation |
Câștigul (pierderea) care rezultă din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
GainLossArisingFromDerecognitionOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCostAbstract |
|
label |
Câștigul (pierderea) care rezultă din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat [abstract] |
|
ifrs-full |
GainLossArisingFromDifferenceBetweenCarryingAmountOfFinancialLiabilityExtinguishedAndConsiderationPaid |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) care rezultă din diferența dintre valoarea contabilă a datoriei financiare stinse și contravaloarea plătită |
IFRIC 19.11 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) care rezultă din diferența dintre valoarea contabilă a datoriei financiare stinse și evaluarea contravalorii plătite (instrumentelor de capitaluri proprii emise) creditorului. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainLossOfDerecognisedFinancialAssetsAtDateOfTransfer |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) activelor financiare derecunoscute la data transferului |
IFRS 7.42G a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) aferent(ă) activelor financiare derecunoscute la data transferului activelor. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
GainLossOfDerecognisedFinancialAssetsRepresentingGreatestTransferActivity |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) din activitatea de transfer în perioada în care a avut loc cea mai mare activitate de transfer |
IFRS 7.42G c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) din transferul activelor financiare în partea perioadei de raportare în care a avut loc cea mai mare activitate de transfer atunci când cuantumul total al încasărilor din activitatea de transfer (care îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere) nu este distribuit uniform de-a lungul perioadei de raportare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnCessationOfConsolidationOfSubsidiariesDueToChangeOfInvestmentEntityStatus |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la încetarea consolidării filialelor ca urmare a schimbării statutului de entitate de investiții |
IFRS 12.9B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) care decurge din încetarea consolidării filialelor ca urmare a schimbării statutului de entitate de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnChangeInFairValueOfHedgedItemUsedAsBasisForRecognisingHedgeIneffectiveness |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la modificarea valorii juste a unui element acoperit împotriva riscurilor utilizată ca bază pentru recunoașterea ineficacității acoperirii împotriva riscurilor |
IFRS 7.24B a (iv) prezentarea informațiilor, IAS 7.24B b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la modificarea valorii juste a unui element acoperit împotriva riscurilor utilizată ca bază pentru recunoașterea ineficacității acoperirii împotriva riscurilor. Ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor reprezintă măsura în care modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie aferente instrumentului de acoperire sunt mai mari sau mai mici decât cele ale elementului acoperit. |
||||
ifrs-full |
GainLossOnChangeInFairValueOfHedgingInstrumentUsedAsBasisForRecognisingHedgeIneffectiveness |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la modificarea valorii juste a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor utilizată ca bază pentru recunoașterea ineficacității acoperirii împotriva riscurilor |
IFRS 7.24A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) la modificarea valorii juste a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor utilizată ca bază pentru recunoașterea ineficacității acoperirii împotriva riscurilor. Ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor reprezintă măsura în care modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie aferente instrumentului de acoperire sunt mai mari sau mai mici decât cele ale elementului acoperit. |
||||
ifrs-full |
GainLossOnChangesInEffectOfLimitingNetDefinedBenefitAssetToAssetCeiling |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din câștigul (pierderea) aferent(ă) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile |
IAS 19.141 c (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din pierderea aferentă (câștigul aferent) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din câștigul (pierderea) aferent(ă) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând sumele incluse în veniturile din dobânzi sau în cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile); datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi)] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnChangesInEffectOfLimitingReimbursementRightsToAssetCeiling |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat rezultată din câștigul (pierderea) aferent(ă) modificărilor efectului de limitare a drepturilor de rambursare în funcție de plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile |
IAS 19.141 c (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat rezultată din câștigul (pierderea) aferent(ă) modificărilor efectului de limitare a drepturilor de rambursare în funcție de plafonul activului, excluzând sumele incluse în veniturile din dobânzi sau în cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: creșterea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a veniturilor din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnDesignationOfFinancialInstrumentAsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossBecauseCreditDerivativeIsUsedToManageCreditRisk |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) la desemnarea unui instrument financiar ca fiind evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit |
IFRS 7.24G b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) la desemnarea unui instrument financiar sau a unei părți a acestuia ca fiind evaluat(ă) la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit al instrumentului financiar respectiv. [Referințe: risc de credit [member]; instrumente derivate [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnHedgeIneffectiveness |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor |
IFRS 7.24C a (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor. Ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor reprezintă măsura în care modificările valorii juste sau ale fluxurilor de trezorerie aferente instrumentului de acoperire sunt mai mari sau mai mici decât cele ale elementului acoperit. |
||||
ifrs-full |
GainLossOnHedgeIneffectivenessAbstract |
|
label |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
GainLossOnHedgeIneffectivenessRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.24C a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) care este recunoscut(ă) în alte elemente ale rezultatului global și care decurge din ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnHedgeIneffectivenessRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor recunoscut(ă) în profit sau pierdere |
IFRS 7.24C a (i) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) care este recunoscut(ă) în profit sau pierdere și care decurge din ineficacitatea acoperirii împotriva riscurilor. [Referințe: câștig (pierdere) aferent(ă) ineficacității acoperirii împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnRemeasurementOfNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 19.141 c prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a pierderii (câștigului) la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global |
||||
commentaryGuidance |
Reducerile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă; creșterile care rezultă din pierderea la reevaluare ar trebui marcate cu o valoare negativă. Creșterile valorii juste a activelor planului ca urmare a câștigului la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global reprezintă o reducere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o creștere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă; reducerile valorii juste a activelor planului ca urmare a pierderii la reevaluare ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a reevaluării respectivei datorii nete (respectivului activ net) privind beneficiul determinat. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnRemeasurementOfNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Modificările datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
GainLossOnRemeasurementOfReimbursementRights |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare |
IAS 19.141 c prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, rezultată din reevaluarea drepturilor de rambursare. [Referințe: drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
GainLossOnRemeasurementOfReimbursementRightsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare [abstract] |
|
ifrs-full |
GainLossRecognisedAsResultOfRemeasuringToFairValueEquityInterestInAcquireeHeldByAcquirerBeforeBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) ca urmare a reevaluării la valoarea justă a participațiilor în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor înainte de combinarea de întreprinderi |
IFRS 3.B64 p (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) ca urmare a reevaluării la valoarea justă a participațiilor în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor înainte de combinarea de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GainLossRecognisedOnFinancialInstrumentsWhoseFairValuePreviouslyCouldNotBeReliablyMeasured |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) la derecunoașterea instrumentelor financiare a căror valoare justă nu a putut fi anterior evaluată în mod fiabil |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) la derecunoașterea instrumentelor financiare a căror valoare justă nu a putut fi anterior evaluată în mod fiabil. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
GainLossRecognisedOnMeasurementToFairValueLessCostsToSellOrOnDisposalOfAssetsOrDisposalGroupsConstitutingDiscontinuedOperation |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) în urma evaluării la valoarea justă minus costurile generate de vânzare sau în urma cedării activelor sau a grupurilor destinate cedării care reprezintă activitatea întreruptă |
IFRS 5.33 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) recunoscut(ă) în urma evaluării la valoarea justă minus costurile generate de vânzare sau în urma cedării activelor sau a grupurilor destinate cedării care reprezintă activitatea întreruptă. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
GainLossThatRelatesToIdentifiableAssetsAcquiredOrLiabilitiesAssumedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) aferent(ă) activelor identificabile dobândite sau datoriilor asumate într-o combinare de întreprinderi și care prezintă o mărime, o natură sau un context de apariție ce face ca prezentarea sa să fie relevantă pentru înțelegerea situațiilor financiare ale entității rezultate în urma combinării |
IFRS 3.B67 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul (pierderea) care: (a) este legat(ă) de activele identificabile dobândite sau datoriile asumate într-o combinare de întreprinderi și (b) prezintă o mărime, o natură sau un context de apariție ce face ca prezentarea sa să fie relevantă pentru înțelegerea situațiilor financiare ale entității rezultate în urma combinării. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GainOnRecoveryOfLoansAndAdvancesPreviouslyWrittenOff |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul din recuperarea împrumuturilor și avansurilor anulate anterior |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Câștigul din recuperarea împrumuturilor și avansurilor anulate anterior. |
||||
ifrs-full |
GainRecognisedInBargainPurchaseTransaction |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul recunoscut în tranzacții de cumpărare în condiții avantajoase |
IFRS 3.B64 n (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea oricărui câștig recunoscut într-o combinare de întreprinderi în care valoarea netă a activelor identificabile dobândite și a datoriilor asumate depășește valoarea agregată a contravalorii transferate, a intereselor care nu controlează deținute în entitatea dobândită și a valorii juste a participației în capitalurile proprii deținute anterior de către dobânditor în entitatea dobândită. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsArisingFromDerecognitionOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.20A prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul, recunoscut în situația rezultatului global, care rezultă din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesArisingFromDifferenceBetweenPreviousCarryingAmountAndFairValueOfFinancialAssetsReclassifiedAsMeasuredAtFairValue |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) rezultate din diferența dintre costul amortizat anterior și valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la costul amortizat în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IAS 1.82 ca prezentarea informaților |
documentation |
Câștigurile (pierderile) rezultate din diferența dintre costul amortizat anterior și valoarea justă a activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la costul amortizat în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesArisingFromSaleAndLeasebackTransactions |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) generate de tranzacții de vânzare și leaseback |
IFRS 16.53 i prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) generate de tranzacții de vânzare și leaseback. |
||||
ifrs-full |
GainsLossesArisingFromSettlementsDefinedBenefitPlans |
(Monetary), duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) rezultate din decontări, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) rezultate din decontări, planuri de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) care decurg din decontări. Decontările sunt tranzacții care elimină toate celelalte obligații legale sau implicite pentru o parte din prestațiile sau pentru toate prestațiile acordate în cadrul unui plan de beneficii determinate, alta decât plata prestațiilor către sau în numele lucrătorilor care este stabilită în termenii planului și inclusă în ipotezele actuariale. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate; planuri de beneficii determinate [domain]; ipoteze actuariale [domain]] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) rezultate din decontări] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesArisingFromSettlementsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) rezultate din decontări |
IAS 19.141 d prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a pierderilor (câștigurilor) rezultate din decontări |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat care rezultă din decontări. Decontările sunt tranzacții care elimină toate celelalte obligații legale sau implicite pentru o parte din prestațiile sau pentru toate prestațiile acordate în cadrul unui plan de beneficii determinate, alta decât plata prestațiilor către sau în numele lucrătorilor care este stabilită în termenii planului și inclusă în ipotezele actuariale. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [domain]; ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (ii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnCashFlowHedgesBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global care decurg din acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnCashFlowHedgesNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global care decurg din acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInFairValueEstimatesOfBiologicalAssetsForCurrentPeriod |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice pentru perioada curentă |
IAS 41.40 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) rezultate în perioada curentă din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInFairValueOfDerivatives |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
IAS 1.85 practică comună |
netLabel |
Câștigurile nete (pierderile nete) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) rezultate din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInFairValueOfDerivativesAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii marjelor cu bază valutară, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din modificarea valorii marjelor cu bază valutară, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii marjelor cu bază valutară, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global din modificarea valorii marjelor cu bază valutară, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInValueOfTimeValueOfOptionsBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii-timp a opțiunilor, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din modificarea valorii-timp a opțiunilor, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangeInValueOfTimeValueOfOptionsNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii-timp a opțiunilor, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global din modificarea valorii-timp a opțiunilor, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangesInEffectOfLimitingNetDefinedBenefitAssetToAssetCeilingExcludingInterestIncomeOrExpenseBeforeTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din modificările efectului de limitare a activului net privind beneficiul determinat la plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile, înainte de impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, care rezultă din câștigul (pierderea) aferent(ă) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând sumele incluse în veniturile din dobânzi sau în cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) aferent(e) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnChangesInEffectOfLimitingNetDefinedBenefitAssetToAssetCeilingExcludingInterestIncomeOrExpenseNetOfTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile, după impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, rezultate din câștigul (pierderea) aferent(ă) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând sumele incluse în veniturile din dobânzi sau în cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) aferent(e) modificărilor efectului de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfInvestmentProperties |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții imobiliare |
IAS 1.112 c practică comună |
netLabel |
Câștigurile (pierderile) nete din cedări de investiții imobiliare |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfInvestmentPropertiesAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfInvestmentPropertyCarriedAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModel |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții imobiliare contabilizate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste |
IAS 40.78 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții imobiliare contabilizate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste. [Referințe: la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfInvestments |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții |
IAS 1.98 d prezentarea informațiilor |
netLabel |
Câștigurile (pierderile) nete din cedări de investiții |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții. |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfInvestmentsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de investiții [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfNoncurrentAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de active imobilizate |
IAS 1.112 c practică comună |
netLabel |
Câștigurile (pierderile) nete din cedări de active imobilizate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) din cedări de active imobilizate. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfNoncurrentAssetsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de active imobilizate [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfOtherNoncurrentAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de alte active imobilizate |
IAS 1.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) din cedări de alte active imobilizate. [Referințe: alte active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de imobilizări corporale |
IAS 1.98 c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Câștigurile (pierderile) nete din cedări de imobilizări corporale |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) din cedări de imobilizări corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnDisposalsOfPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) din cedări de imobilizări corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnExchangeDifferencesOnTranslationBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din diferențele de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global din diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnExchangeDifferencesOnTranslationNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din diferențele de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global din diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnExchangeDifferencesOnTranslationRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar |
IAS 1.35 prezentarea informațiilor, IAS 21.52 a prezentarea informațiilor |
netLabel |
Câștigul net (pierderea netă) din diferențele de curs valutar |
||||
documentation |
Valoarea diferențelor de curs valutar recunoscute în profit sau pierdere care rezultă din tranzacții valutare, cu excepția celor provenite din evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFairValueAdjustmentAttributableToPhysicalChangesBiologicalAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) din ajustarea valorii juste datorată modificărilor fizice, active biologice |
IAS 41 – Exemplu 1 XYZ Dairy Ltd. (exemplu), IAS 41.51 exemplu |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) care rezultă din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice, ca urmare a modificărilor fizice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFairValueAdjustmentAttributableToPriceChangesBiologicalAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) din ajustarea valorii juste datorată variației prețurilor, active biologice |
IAS 41 – Exemplu 1 XYZ Dairy Ltd. (exemplu), IAS 41.51 exemplu |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) care rezultă din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice, ca urmare a variației prețurilor pe piață. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFairValueAdjustmentBiologicalAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) din ajustarea valorii juste, active biologice |
IAS 41.50 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total câștiguri (pierderi) din ajustarea valorii juste, active biologice |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) care rezultă din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice, ca urmare atât a modificărilor fizice, cât și a variației prețurilor pe piață. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFairValueAdjustmentBiologicalAssetsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) din ajustarea valorii juste, active biologice [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnFairValueAdjustmentInvestmentProperty |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) din ajustarea valorii juste, investiții imobiliare |
IAS 40.76 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) din modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.20 a (vi) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total câștiguri (pierderi) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării; câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedAsUponInitialRecognition |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior; câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValue |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă; câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.20 a (viii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
A NU se utiliza acest element pentru alte elemente ale rezultatului global aferente instrumentelor de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9, care nu sunt reclasificate în profit sau pierdere. În schimb, a se utiliza elementul „Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din investiții în instrumente de capitaluri proprii”. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 4.1.2A din IFRS 9, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
A NU se utiliza acest element pentru alte elemente ale rezultatului global aferente instrumentelor de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9, care nu sunt reclasificate în profit sau pierdere. În schimb, a se utiliza elementul „Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din investiții în instrumente de capitaluri proprii”. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea punctului 4.1.2A din IFRS 9, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei „disponibile pentru vânzare”. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialInstrumentsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) aferente instrumentelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialLiabilitiesAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.20 a (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total câștiguri (pierderi) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedAsUponInitialRecognition |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior; Câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnHedgedItemAttributableToHedgedRisk |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente elementului acoperit care pot fi atribuite riscului acoperit, acoperiri ale valorii juste împotriva riscurilor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.24 a (ii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente elementelor acoperite din acoperirile valorii juste împotriva riscurilor care pot fi atribuite riscului acoperit. [Referințe: acoperiri ale valorii juste împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IAS 39.102 a prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.13 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IAS 39.102 a prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.13 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnHedgingInstrument |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente instrumentului de acoperire împotriva riscurilor, acoperiri ale valorii juste împotriva riscurilor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.24 a (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor din cadrul acoperirilor valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale valorii juste împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnHeldtomaturityInvestments |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din investițiile păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) din investițiile păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnIneffectivenessOfCashFlowHedgesRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente ineficacității acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.24 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente părții ineficace a acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnIneffectivenessOfHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente ineficacității acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.24 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente părții ineficace a acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnInitialRecognitionOfBiologicalAssetsForCurrentPeriod |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) la recunoașterea inițială a activelor biologice și a produselor agricole pentru perioada curentă |
IAS 41.40 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) agregate apărute în cursul perioadei curente la recunoașterea inițială a activelor biologice și a produselor agricole. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnLitigationSettlements |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente soluționării litigiilor |
IAS 1.98 f prezentarea informațiilor |
netLabel |
Câștigurile (pierderile) nete aferente soluționării litigiilor |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente soluționării litigiilor. |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnLitigationSettlementsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) aferente soluționării litigiilor [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesOnLoansAndReceivables |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) aferente împrumuturilor și creanțelor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (iv) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) aferente împrumuturilor și creanțelor. [Referințe: împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnNetMonetaryPosition |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din poziția monetară netă |
IAS 29.9 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) reprezentând diferența rezultată din corecția activelor nemonetare, a capitalurilor proprii și a elementelor situației rezultatului global și din ajustarea activelor și datoriilor legate de un indice, pentru raportarea în cazul economiilor hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IFRS 14.22 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere, înainte de impozitare. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere, după impozitare |
IFRS 14.22 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere, după impozitare. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnRemeasuringAvailableforsaleFinancialAssetsBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, înainte de impozitare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (ii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global care decurg din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnRemeasuringAvailableforsaleFinancialAssetsNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, după impozitare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (ii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global care decurg din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesOnSubsequentIncreaseInFairValueLessCostsToSellNotInExcessOfRecognisedCumulativeImpairmentLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) din creșterea ulterioară a valorii juste minus costurile de vânzare, fără a depăși pierderea cumulată recunoscută din depreciere sau din reducerea valorii contabile până la valoarea justă minus costurile de vânzare |
IFRS 5.41 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile din creșterea ulterioară a valorii juste minus costurile de vânzare (fără a depăși pierderea cumulată recunoscută din depreciere) și pierderile din reducerea valorii contabile până la valoarea justă minus costurile de vânzare pentru activele imobilizate sau grupurile destinate cedării deținute în vederea vânzării. |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeExcludingExchangeDifferencesFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, active |
IAS 13.93 e (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), excluzând diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeExcludingExchangeDifferencesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IAS 13.93 e (ii) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), excluzând diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeExcludingExchangeDifferencesFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
IAS 13.93 e (ii) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), excluzând diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (ii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total câștiguri (pierderi) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, activele |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), inclusiv diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeFairValueMeasurementAssetsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, evaluarea la valoarea justă, active [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (ii) prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total pierderi (câștiguri) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), inclusiv diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (ii) prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total pierderi (câștiguri) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), inclusiv diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeFairValueMeasurementLiabilitiesAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, evaluarea la valoarea justă, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeOnExchangeDifferencesFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, active |
IAS 13.93 e (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) provenite din diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, la evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeOnExchangeDifferencesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IAS 13.93 e (ii) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) provenite din diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, la evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeOnExchangeDifferencesFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
IAS 13.93 e (ii) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) provenite din diferențele de curs valutar, recunoscute în alte elemente ale rezultatului global, la evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInOtherComprehensiveIncomeOnFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în alte elemente ale rezultatului global aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossAttributableToChangeInUnrealisedGainsOrLossesForAssetsHeldAtEndOfPeriodFairValueMeasurement |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente activelor deținute la finalul perioadei, evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.93 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere pentru activele evaluate la valoarea justă care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente activelor respective deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossAttributableToChangeInUnrealisedGainsOrLossesForEntitysOwnEquityInstrumentsHeldAtEndOfPeriodFairValueMeasurement |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei, evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.93 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității evaluate la valoarea justă care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente instrumentelor respective deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossAttributableToChangeInUnrealisedGainsOrLossesForLiabilitiesHeldAtEndOfPeriodFairValueMeasurement |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente datoriilor deținute la finalul perioadei, evaluarea la valoarea justă |
IFRS 13.93 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere pentru datoriile evaluate la valoarea justă care pot fi atribuite modificării câștigurilor sau pierderilor nerealizate aferente datoriilor respective deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossExcludingExchangeDifferencesFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (i) practică comună |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), excluzând diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossExcludingExchangeDifferencesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (i) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în profit sau pierdere, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), excluzând diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossExcludingExchangeDifferencesFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (i) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în profit sau pierdere, excluzând diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), excluzând diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (i) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total câștiguri (pierderi) recunoscute în profit sau pierdere, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, activele |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), inclusiv diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossFairValueMeasurementAssetsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, evaluarea la valoarea justă, active [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (i) prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total pierderi (câștiguri) recunoscute în profit sau pierdere, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), inclusiv diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (i) prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Total pierderi (câștiguri) recunoscute în profit sau pierdere, inclusiv diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile), inclusiv diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossFairValueMeasurementLiabilitiesAbstract |
|
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere, evaluarea la valoarea justă, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossOnExchangeDifferencesFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (i) practică comună |
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) provenite din diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossOnExchangeDifferencesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (i) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în profit sau pierdere provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) provenite din diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossOnExchangeDifferencesFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (i) practică comună |
negatedLabel |
Pierderile (câștigurile) recunoscute în profit sau pierdere provenite din diferențele de curs valutar, evaluarea la valoarea justă, datorii |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Câștigurile (pierderile) provenite din diferențele de curs valutar, recunoscute în profit sau pierdere la evaluarea la valoarea justă a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedInProfitOrLossOnFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognitionOrSubsequently |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.20 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în profit sau pierdere aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: câștigurile (pierderile) aferente datoriilor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
GainsLossesRecognisedWhenControlInSubsidiaryIsLost |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile (pierderile) recunoscute în momentul pierderii controlului asupra unei filiale |
IFRS 12.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) recunoscute asociate cu pierderea controlului asupra unei filiale care pot fi atribuite fostului interes majoritar. |
||||
ifrs-full |
GainsOnChangeInFairValueOfDerivatives |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Câștigurile rezultate din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
GainsOnDisposalsOfInvestmentProperties |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile din cedări de investiții imobiliare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Câștigul din cedări de investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
GainsOnDisposalsOfInvestments |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile din cedări de investiții |
IAS 1.98 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul din cedări de investiții. |
||||
ifrs-full |
GainsOnDisposalsOfNoncurrentAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile din cedări de active imobilizate |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Câștigul din cedări de active imobilizate. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
GainsOnDisposalsOfPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile din cedări de imobilizări corporale |
IAS 1.98 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul din cedări de imobilizări corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
GainsOnLitigationSettlements |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștigurile din soluționarea litigiilor |
IAS 1.98 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigul din soluționarea litigiilor. |
||||
ifrs-full |
GamingLicencesMember |
Member |
label |
Licențe pentru jocuri de noroc [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă licențele legate de jocurile de noroc. [Referințe: licențe [member]] |
||||
ifrs-full |
GasDistributionMember |
Member |
label |
Distribuția de gaze [member] |
IFRS 14.33 exemplu, IFRS 14.IE2 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activitatea entității în legătură cu distribuția de gaze. |
||||
ifrs-full |
GeneralAndAdministrativeExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli generale și administrative |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de activitățile generale și administrative ale entității. |
||||
ifrs-full |
GeographicalAreasAxis |
Axis |
label |
Zone geografice [axis] |
IAS 19.138 a exemplu, IFRS 15.B89 b exemplu, IFRS 17.96 b exemplu, IFRS 8.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
GeographicalAreasDomain |
Domain [default] |
label |
Zone geografice [domain] |
IAS 19.138 a exemplu, IFRS 15.B89 b exemplu, IFRS 17.96 b exemplu, IFRS 8.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată aferentă zonelor geografice. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Zone geografice” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
GeographicalInformationAboutRevenuesFromExternalCustomersAndNoncurrentAssetsIsNotReported |
True/False |
label |
Nu sunt raportate informații geografice privind veniturile de la clienți externi și activele imobilizate |
IFRS 8.33 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă nu sunt raportate informații geografice privind veniturile de la clienți externi și activele imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțele privind impozitul amânat, creanțele privind beneficiile postangajare și drepturile care rezultă din contractele de asigurare. |
||||
ifrs-full |
GoodsOrServicesTransferredAtPointInTimeMember |
Member |
label |
Bunuri sau servicii transferate la un moment specific [member] |
IFRS 15.B89 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă bunurile sau serviciile transferate clienților la un moment specific. [Referințe: obligații de executare îndeplinite la un moment specific [member]] |
||||
ifrs-full |
GoodsOrServicesTransferredOverTimeMember |
Member |
label |
Bunuri sau servicii transferate în timp [member] |
IFRS 15.B89 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă bunurile sau serviciile transferate clienților în timp. [Referințe: obligații de executare îndeplinite în timp [member]] |
||||
ifrs-full |
GoodsSoldDirectlyToConsumersMember |
Member |
label |
Bunuri vândute direct clienților [member] |
IFRS 15.B89 g exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă bunurile vândute direct clienților. |
||||
ifrs-full |
GoodsSoldThroughIntermediariesMember |
Member |
label |
Bunuri vândute prin intermediari [member] |
IFRS 15.B89 g exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă bunurile vândute prin intermediari. |
||||
ifrs-full |
Goodwill |
Monetary, instant, debit |
label |
Fond comercial |
IAS 1.54 c prezentarea informațiilor, IAS 36.134 a prezentarea informațiilor, IAS 36.135 a prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Fond comercial la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Fond comercial la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul activelor care reprezintă beneficii economice viitoare care rezultă din alte active dobândite într-o combinare de întreprinderi care nu sunt identificate individual și recunoscute separat. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GoodwillDerecognisedWithoutHavingPreviouslyBeenIncludedInDisposalGroupClassifiedAsHeldForSale |
(Monetary), duration, credit |
label |
Fondul comercial derecunoscut fără să fi fost inclus anterior într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării |
IFRS 3.B67 d (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Fondul comercial derecunoscut fără să fi fost inclus anterior într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării |
||||
documentation |
Cuantumul fondului comercial derecunoscut fără să fi fost inclus anterior într-un grup destinat cedării clasificat drept deținut în vederea vânzării. [Referințe: fond comercial; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
GoodwillExpectedDeductibleForTaxPurposes |
Monetary, instant, debit |
label |
Fondul comercial preconizat a fi deductibil în scopuri fiscale |
IFRS 3.B64 k prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul fondului comercial dintr-o combinare de întreprinderi care se preconizează că va fi deductibil în scopuri fiscale. [Referințe: fond comercial; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GoodwillMember |
Member |
label |
Fond comercial [member] |
IAS 36.127 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă fondul comercial. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
GoodwillRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Fondul comercial recunoscut la data achiziției |
IFRS 3.B64 exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției în cadrul combinării de întreprinderi pentru fondul comercial. [Referințe: fond comercial; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GovernmentCustomersMember |
Member |
label |
Clienți guvernamentali [member] |
IFRS 15.B89 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă clienții guvernamentali. [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
GovernmentDebtInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrumente de datorie suverană deținute |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie, inclusiv al instrumentelor denumite titluri de creanță, deținute de entitate care au fost emise de un guvern. [Referințe: instrumente de datorie deținute; guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
GovernmentGrants |
Monetary, instant, credit |
label |
Subvenții guvernamentale |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul asistenței acordate de guvern sub forma unor transferuri de resurse către o entitate în schimbul conformării, în trecut sau în viitor, cu anumite condiții referitoare la activitățile de exploatare ale entității, recunoscute ca venituri înregistrate în avans. Sunt excluse formele de asistență guvernamentală cărora nu li se poate atribui în mod rezonabil o anumită valoare, precum și tranzacțiile cu guvernul care nu pot fi distinse de tranzacțiile comerciale normale ale entității. [Referințe: venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte; guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
GovernmentMember |
Member |
label |
Guvern [member] |
IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă guvernul propriu-zis, agențiile guvernamentale și alte organisme similare de la nivel local, național sau internațional. |
||||
ifrs-full |
GrossCarryingAmountMember |
Member |
label |
Valoarea contabilă brută [member] |
IAS 16.73 d prezentarea informațiilor, IAS 38.118 c prezentarea informațiilor, IAS 40.79 c prezentarea informațiilor, IAS 41.54 f prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor, IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea la care un activ este recunoscut după deducerea oricăror amortizări acumulate și pierderi din deprecieri acumulate. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
GrossContractualAmountsReceivableForAcquiredReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Valori contractuale brute de primit pentru creanțele dobândite |
IFRS 3.B64 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valorile contractuale brute de primit pentru creanțele dobândite din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
GrossFinancialAssetsSetOffAgainstFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
(Monetary), instant, debit |
label |
Active financiare brute compensate cu datorii financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.13C b prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Active financiare brute compensate cu datorii financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare compensate cu datorii financiare atunci când o entitate: (a) în mod curent are dreptul legal de a compensa valorile recunoscute și (b) intenționează fie să le deconteze pe o bază netă, fie să valorifice activul și să deconteze datoria în mod simultan. [Referințe: active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
GrossFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare brute care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.13C a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul brut al activelor financiare recunoscute care fac obiectul compensării sau al unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
GrossFinancialLiabilitiesSetOffAgainstFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii financiare brute compensate cu active financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.13C b prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Datorii financiare brute compensate cu active financiare care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare compensate cu active financiare atunci când o entitate: (a) în mod curent are dreptul legal de a compensa valorile recunoscute și (b) intenționează fie să le deconteze pe o bază netă, fie să valorifice activul și să deconteze datoria în mod simultan. [Referințe: active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
GrossFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare brute care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.13C a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul brut al datoriilor financiare recunoscute care fac obiectul compensării sau al unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
GrossLeaseLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii brute care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.58 prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11D a exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu datoriile care decurg din contractele de leasing înaintea deducerii cheltuielilor financiare. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
GrossLoanCommitments |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente de creditare brute |
IFRS 7.B11D e exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate pentru angajamentele brute de a încasa un împrumut. |
||||
ifrs-full |
GrossProfit |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit brut |
IAS 1.103 exemplu |
netLabel |
Profit brut |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor minus costul vânzărilor. [Referințe: costul vânzărilor; venituri] |
||||
ifrs-full |
GSMLicencesMember |
Member |
label |
Licențe GSM [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă licențele pentru Sistemul global de comunicații mobile. [Referințe: licențe și francize] |
||||
ifrs-full |
GuaranteesMember |
Member |
label |
Garanții [member] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă promisiunile formale, adesea exprimate în scris, prin care una dintre părți își asumă responsabilitatea pentru datoriile sau responsabilitățile unei alte părți sau prin care partea oferă garanția că vor fi îndeplinite anumite condiții. |
||||
ifrs-full |
HedgedItemAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Element acoperit împotriva riscurilor, active |
IFRS 7.24B a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea unui element acoperit împotriva riscurilor, recunoscută ca activ. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
HedgedItemLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Element acoperit împotriva riscurilor, datorii |
IFRS 7.24B a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea unui element acoperit împotriva riscurilor, recunoscută ca datorie. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
HedgedItemsAxis |
Axis |
label |
Elemente acoperite împotriva riscurilor [axis] |
IFRS 7.24B prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
HedgedItemsDomain |
Domain [default] |
label |
Elemente acoperite împotriva riscurilor [domain] |
IFRS 7.24B prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă elementele acoperite împotriva riscurilor. Un element acoperit împotriva riscurilor poate fi un activ sau o datorie recunoscut(ă), un angajament ferm nerecunoscut, o tranzacție prognozată sau o investiție netă într-o operațiune din străinătate. Elementul acoperit împotriva riscurilor poate fi: (a) un singur element sau (b) un grup de elemente (sub rezerva dispozițiilor de la punctele 6.6.1-6.6.6 și B6.6.1-B6.6.16 din IFRS 9). Un element acoperit împotriva riscurilor poate fi și o componentă a unui astfel de element sau grup de elemente (a se vedea punctele 6.3.7 și B6.3.7-B6.3.25 din IFRS 9). Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Elemente acoperite împotriva riscurilor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
HedgeFundInvestmentsMember |
Member |
label |
Investiții în fonduri de hedging [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile în fonduri de hedging. |
||||
ifrs-full |
HedgesOfNetInvestmentInForeignOperationsMember |
Member |
label |
Acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate [member] |
IAS 39.86 c prezentarea informațiilor, IFRS 7.24A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24B prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă acoperirile elementelor monetare ale entității care urmează a fi primite de la o operațiune din străinătate sau plătite unei operațiuni din străinătate, pentru care decontarea nu este nici planificată, nici probabilă în viitorul apropiat. O operațiune din străinătate este o entitate care este o filială, o entitate asociată, o asociere în participație sau o sucursală a unei entități raportoare, ale cărei activități sunt localizate sau se desfășoară într-o altă țară sau monedă decât cea a entității raportoare. |
||||
ifrs-full |
HedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsAbstract |
|
label |
Acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate [abstract] |
|
ifrs-full |
HedgingGainsLossesForHedgeOfGroupOfItemsWithOffsettingRiskPositions |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștiguri (pierderi) din acoperirea împotriva riscurilor a unui grup de elemente cu poziții de compensare a riscului |
IFRS 7.24C b (vi) prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.6.4 prezentarea informațiilor |
documentation |
Câștigurile (pierderile) din acoperirea împotriva riscurilor a unui grup de elemente cu poziții de compensare a riscului. |
||||
ifrs-full |
HedgingInstrumentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Instrument de acoperire împotriva riscurilor, active |
IFRS 7.24A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea unui instrument de acoperire împotriva riscurilor, recunoscută ca activ. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
HedgingInstrumentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Instrument de acoperire împotriva riscurilor, datorii |
IFRS 7.24A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea unui instrument de acoperire împotriva riscurilor, recunoscută ca datorie. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
HedgingInstrumentsAxis |
Axis |
label |
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor [axis] |
IFRS 7.23A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24A prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
HedgingInstrumentsDomain |
Domain [default] |
label |
Instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain] |
IFRS 7.23A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24A prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele de acoperire împotriva riscurilor. Un instrument de acoperire împotriva riscurilor poate fi: (a) un instrument derivat desemnat evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția anumitor opțiuni emise (a se vedea punctul B6.2.4 din IFRS 9); (b) un activ financiar nederivat sau o datorie financiară nederivată desemnat(ă) evaluat(ă) la valoarea justă prin profit sau pierdere, cu excepția cazului în care este o datorie financiară desemnată la valoarea justă prin profit sau pierdere pentru care cuantumul modificării valorii juste care poate fi atribuit modificărilor riscului de credit aferent acelei datorii este prezentat în alte elemente ale rezultatului global, în conformitate cu punctul 5.7.7 din IFRS 9. Pentru o acoperire a unui risc valutar, componenta de risc valutar a unui activ financiar nederivat sau a unei datorii financiare nederivate poate fi desemnată ca instrument de acoperire împotriva riscurilor cu condiția să nu fie o investiție într-un instrument de capitaluri proprii pentru care o entitate a optat să prezinte modificările valorii juste în alte elemente ale rezultatului global în conformitate cu punctul 5.7.5 din IFRS 9. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Instrumente de acoperire împotriva riscurilor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
HeldtomaturityInvestments |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare nederivate cu plăți fixe sau determinabile și cu o scadență fixă pe care o entitate are intenția pozitivă și capacitatea de a le păstra până la scadență, altele decât: (a) cele pe care, la recunoașterea inițială, entitatea le desemnează la valoarea justă prin profit sau pierdere; (b) cele pe care entitatea le desemnează drept disponibile în vederea vânzării și (c) cele care corespund definiției împrumuturilor și creanțelor. O entitate nu trebuie să clasifice niciun activ financiar drept păstrat până la scadență dacă aceasta a vândut sau a reclasificat, în exercițiul financiar în curs sau în ultimele două exerciții financiare precedente, înainte de scadență, mai mult decât o valoare nesemnificativă din investițiile păstrate până la scadență (mai mult decât nesemnificativă în raport cu valoarea totală a investițiilor păstrate până la scadență), altele decât vânzările sau reclasificările care: (i) sunt atât de aproape de scadență sau de data anticipată de răscumpărare a activului financiar (de exemplu, la mai puțin de trei luni înainte de data scadenței), încât modificările ratei dobânzii de pe piață nu ar avea un efect semnificativ asupra valorii juste a activului financiar; (ii) au loc după ce entitatea a colectat cea mai mare parte din valoarea inițială a activului financiar prin plăți programate sau plăți în avans sau (iii) se pot atribui unui eveniment izolat care iese din sfera de control a entității, nu se repetă și nu ar fi putut fi anticipat în mod rezonabil de către entitate. [Referințe: active financiare derivate; investiții păstrate până la scadență; plăți în avans] |
||||
ifrs-full |
HeldtomaturityInvestmentsCategoryMember |
Member |
label |
Investiții păstrate până la scadență, categoria [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă categoria de active financiare care constau din investiții păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
HistoricalVolatilityForSharesMeasurementInputMember |
Member |
label |
Volatilitatea istorică a acțiunilor, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.B36 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă volatilitatea istorică a acțiunilor utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/esef_role-000000 |
role |
label |
[000000] Etichete care trebuie aplicate dacă informațiile corespunzătoare figurează într-un raport |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-110000 |
role |
label |
[110000] Informații generale despre situațiile financiare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-210000 |
role |
label |
[210000] Situația poziției financiare, curent/pe termen lung |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-220000 |
role |
label |
[220000] Situația poziției financiare, în ordinea lichidității |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-310000 |
role |
label |
[310000] Situația rezultatului global, profit sau pierdere, în funcție de destinația cheltuielilor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-320000 |
role |
label |
[320000] Situația rezultatului global, profit sau pierdere, după natura cheltuielilor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-410000 |
role |
label |
[410000] Situația rezultatului global, componentele altor elemente ale rezultatului global prezentate după impozitare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-420000 |
role |
label |
[420000] Situația rezultatului global, componentele altor elemente ale rezultatului global prezentate înainte de impozitare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-610000 |
role |
label |
[610000] Situația modificărilor capitalurilor proprii |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-800100 |
role |
label |
[800100] Subclasificări ale activelor, datoriilor și capitalurilor proprii |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-800200 |
role |
label |
[800200] Analiza veniturilor și a cheltuielilor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-800400 |
role |
label |
[800400] Situația modificărilor capitalurilor proprii, prezentări suplimentare de informații |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-800500 |
role |
label |
[800500] Lista notelor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-800600 |
role |
label |
[800600] Lista politicilor contabile |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-800610 |
role |
label |
[800610] Lista informațiilor semnificative referitoare la politica contabilă |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-810000 |
role |
label |
[810000] Note – Informații privind societatea și declarația de conformitate cu IFRS |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-861000 |
role |
label |
[861000] Note – Analiza altor elemente ale rezultatului global, element cu element |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-861200 |
role |
label |
[861200] Note – Capitalul social, rezervele și alte participații în capitalurile proprii |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_1_role-880000 |
role |
label |
[880000] Note – Informații suplimentare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_10_role-815000 |
role |
label |
[815000] Note – Evenimente ulterioare perioadei de raportare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_12_role-835110 |
role |
label |
[835110] Note – Impozitul pe profit |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_16_role-822100 |
role |
label |
[822100] Note – Imobilizări corporale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_19_role-834480 |
role |
label |
[834480] Note – Beneficiile angajaților |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_2_role-826380 |
role |
label |
[826380] Note – Stocuri |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_20_role-831400 |
role |
label |
[831400] Note – Subvenții guvernamentale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_21_role-842000 |
role |
label |
[842000] Note – Efectele variației cursurilor de schimb valutar |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_23_role-836200 |
role |
label |
[836200] Note – Costurile îndatorării |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_24_role-818000 |
role |
label |
[818000] Note – Părți afiliate |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_26_role-710000 |
role |
label |
[710000] Situația modificărilor activelor nete disponibile pentru beneficii |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_27_role-825480 |
role |
label |
[825480] Note – Situații financiare separate |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_29_role-816000 |
role |
label |
[816000] Note – Raportarea în cazul economiilor hiperinflaționiste |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_33_role-838000 |
role |
label |
[838000] Note – Rezultatul pe acțiune |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_34_role-813000 |
role |
label |
[813000] Note – Raportarea financiară interimară |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_36_role-832410 |
role |
label |
[832410] Note – Deprecierea activelor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_37_role-827570 |
role |
label |
[827570] Note – Alte provizioane, datorii contingente și active contingente |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_38_role-823180 |
role |
label |
[823180] Note – Imobilizări necorporale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_40_role-825100 |
role |
label |
[825100] Note – Investiții imobiliare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_41_role-824180 |
role |
label |
[824180] Note – Agricultură |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_7_role-510000 |
role |
label |
[510000] Situația fluxurilor de trezorerie, metoda directă |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_7_role-520000 |
role |
label |
[520000] Situația fluxurilor de trezorerie, metoda indirectă |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_7_role-800300 |
role |
label |
[800300] Situația fluxurilor de trezorerie, prezentări suplimentare de informații |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_7_role-851100 |
role |
label |
[851100] Note – Situația fluxurilor de trezorerie |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ias_8_role-811000 |
role |
label |
[811000] Note – Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifric_2_role-868500 |
role |
label |
[868500] Note – Acțiunile membrilor în entități de tip cooperatist și instrumente similare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifric_5_role-868200 |
role |
label |
[868200] Note – Drepturi la interese din fonduri de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare a mediului |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_1_role-819100 |
role |
label |
[819100] Note – Adoptarea pentru prima dată |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_12_role-825700 |
role |
label |
[825700] Note – Interese deținute în alte entități |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_13_role-823000 |
role |
label |
[823000] Note – Evaluarea valorii juste |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_14_role-824500 |
role |
label |
[824500] Note – Conturile de amânare aferente activităților reglementate |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_15_role-831150 |
role |
label |
[831150] Note – Venituri din contractele cu clienții |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_16_role-832610 |
role |
label |
[832610] Note – Contracte de leasing |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_17_role-836600 |
role |
label |
[836600] Note – Contracte de asigurare (IFRS 17) |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_2_role-834120 |
role |
label |
[834120] Note – Angajamente de plată pe bază de acțiuni |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_3_role-817000 |
role |
label |
[817000] Note – Combinări de întreprinderi |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_4_role-836500 |
role |
label |
[836500] Note – Contracte de asigurare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_5_role-825900 |
role |
label |
[825900] Note – Active imobilizate deținute în vederea vânzării și activități întrerupte |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_6_role-822200 |
role |
label |
[822200] Note – Explorarea și evaluarea resurselor minerale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_7_role-822390 |
role |
label |
[822390] Note – Instrumente financiare |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_8_role-871100 |
role |
label |
[871100] Note – Segmente operaționale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_axi_role |
role |
label |
Validări ale agregării axelor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_axi_periodAdj_role |
role |
label |
Perioadă ajustată Validări ale agregării axelor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_cro_role |
role |
label |
Validări încrucișate ale perioadelor |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs_eps_role |
role |
label |
Validări ale rezultatului pe acțiune |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-901000 |
role |
label |
[901000] Axă – Aplicarea retroactivă și retratarea retroactivă |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-901100 |
role |
label |
[901100] Axă – Abatere de la cerințele IFRS |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-901500 |
role |
label |
[901500] Axă – Data creării |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-903000 |
role |
label |
[903000] Axă – Activități continue și activități întrerupte |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-904000 |
role |
label |
[904000] Axă – Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-913000 |
role |
label |
[913000] Axă – Situații financiare consolidate și individuale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-914000 |
role |
label |
[914000] axă – Moneda în care sunt prezentate informațiile |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/ifrs-dim_role-915000 |
role |
label |
[915000] axă – Efectul cumulat la data aplicării inițiale |
|
esef_all |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/all/sic_29_role-832900 |
role |
label |
[832900] Note – Acorduri de concesiune a serviciilor |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/esef_con_role |
role |
label |
Validări ale contextului |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/esef_fac_role |
role |
label |
Validări ale faptelor și ale notelor de subsol |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/esef_man_role |
role |
label |
Validări ale marcajelor obligatorii |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/esef_role-999999 |
role |
label |
[999999] Elemente-rând care nu au un caracter dimensional |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_axi_periodAdj_role |
role |
label |
Perioadă ajustată Validări ale agregării axelor |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_equ_role |
role |
label |
Validări ale echivalenței faptelor |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_neg1_role |
role |
label |
Validări ale faptelor negative 1 |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_neg2_role |
role |
label |
Validări ale faptelor negative 2 |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_per_role |
role |
label |
Avertizări privind procentajele |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_pos_role |
role |
label |
Validări ale faptelor pozitive |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs_tech_role |
role |
label |
Validări tehnice |
|
esef_cor |
https://www.esma.europa.eu/xbrl/role/cor/ifrs-dim_role-990000 |
role |
label |
[990000] Axă – Neîndepliniri ale obligațiilor |
|
esma_technical |
http://www.esma.europa.eu/xbrl/role/ext/BlockDefaultUseOfLineItemsScenario |
role |
label |
Previne utilizarea implicită a elementelor-rând (și anume, atunci când nu sunt permise în mod explicit) pentru un scenariu |
|
esma_technical |
http://www.esma.europa.eu/xbrl/role/ext/BlockDefaultUseOfLineItemsSegment |
role |
label |
Previne utilizarea implicită a elementelor-rând (și anume, atunci când nu sunt permise în mod explicit) pentru un segment |
|
ifrs-full |
IdentifiableAssetsAcquiredLiabilitiesAssumed |
Monetary, instant, debit |
label |
Active identificabile dobândite (datorii asumate) |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
netLabel |
Active identificabile nete dobândite (datorii asumate) |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru activele identificabile nete dobândite sau datoriile asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IdentifiableIntangibleAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale identificabile recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru activele necorporale identificabile dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IdentificationOfUnadjustedComparativeInformation |
Text |
label |
Identificarea informațiilor comparative neajustate |
IAS 16.80A prezentarea informațiilor, IAS 27.18I prezentarea informațiilor, IAS 38.130I prezentarea informațiilor, IFRS 10.C6B prezentarea informațiilor, IFRS 11.C13B prezentarea informațiilor, IFRS 17.C27 prezentarea informațiilor |
documentation |
Identificarea informațiilor comparative neajustate din situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
IdentityOfPriceIndex |
Text |
label |
Descrierea identificării indicelui prețurilor |
IAS 29.39 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea identificării indicelui general al prețurilor utilizat pentru retratarea informațiilor din situațiile financiare ale unei entități a cărei monedă funcțională este moneda unei economii hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
IFRS17Member |
Member |
label |
IFRS 17 [member] |
Data de expirare 1.1.2025 IFRS 17.C1 prezentarea informațiilor, IFRS 17.C3 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă IFRS 17 Contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
IFRS9Member |
Member |
label |
IFRS 9 [member] |
IFRS 17.C28D practică comună, IFRS 9.7.2.12 practică comună, IFRS 9.7.2.13 practică comună, IFRS 9.7.2.15 practică comună, IFRS 9.7.2.33 practică comună, IFRS 9.7.2.40 practică comună, IFRS 9.7.2.46 practică comună, IFRS 9.7.2.7 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă IFRS 9 Instrumente financiare. |
||||
ifrs-full |
IFRSsMember |
Member [default] |
label |
IFRS [member] |
IFRS 1.24 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă standardele și interpretările emise de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB), care includ (a) Standardele Internaționale de Raportare Financiară; (b) Standardele Internaționale de Contabilitate; (c) interpretările IFRIC și (d) interpretările SIC. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Efectul financiar al trecerii de la principiile GAAP anterioare la IFRS” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ImmatureBiologicalAssetsMember |
Member |
label |
Active biologice imature [member] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele biologice imature. Activele biologice imature sunt cele care nu au atins stadiul de recoltare (pentru activele biologice consumabile) sau care nu pot fi utilizate pentru recoltări periodice (pentru activele biologice productive). [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
ImpactOfInitialApplicationOfNewIFRSIsNotKnownOrReasonablyEstimable |
True/False |
label |
Impactul aplicării inițiale a unui IFRS nou nu este cunoscut sau nu poate fi estimat în mod rezonabil |
IAS 8.31 e (ii) exemplu |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a include informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă impactul aplicării inițiale a unui IFRS nou nu este cunoscut sau nu poate fi estimat în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierdere din depreciere |
IAS 36.130 b prezentarea informațiilor, IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul recunoscut ca reducerea valorii contabile a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar la valoarea sa recuperabilă. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossAssetsRecognisedFromCostsIncurredToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierdere din depreciere, active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții |
IFRS 15.128 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere pentru activele recunoscute din costurile suportate pentru obținerea sau îndeplinirea contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossImpairmentGainAndReversalOfImpairmentLossDeterminedInAccordanceWithIFRS9 |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderea din depreciere (câștigul din depreciere și reluarea pierderii din depreciere) determinată în conformitate cu IFRS 9 |
IAS 1.82 ba prezentarea informaților |
negatedLabel |
Câștigul din depreciere și reluarea pierderii din depreciere (pierderea din depreciere) determinate în conformitate cu IFRS 9 |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere, al câștigului din depreciere sau al reluării pierderii din depreciere care este recunoscut în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 5.5.8 din IFRS 9 și care rezultă din aplicarea cerințelor privind deprecierea prevăzute în secțiunea 5.5 din IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossOnFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierderea din deprecierea activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din deprecierea activelor financiare. [Referințe: active financiare; pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossOnReceivablesOrContractAssetsArisingFromContractsWithCustomers |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierderea din deprecierea creanțelor sau a activelor din contracte care rezultă din contractele cu clienții |
IFRS 15.113 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul pierderii din deprecierea creanțelor sau a activelor din contracte care rezultă din contractele cu clienții. [Referințe: active din contracte; pierdere din depreciere; creanțe din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 36.126 c prezentarea informațiilor, IAS 36.129 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. O pierdere din depreciere aferentă unui activ reevaluat este recunoscută în alte elemente ale rezultatului global cu condiția ca pierderea din depreciere să nu depășească valoarea surplusului din reevaluarea aceluiași activ. [Referințe: pierdere din depreciere; surplus din reevaluare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomeIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration |
label |
Pierderea din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierderea din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomePropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări corporale |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru imobilizările corporale. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomePropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru imobilizările corporale, inclusiv activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomeRightofuseAssets |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere |
IAS 36.126 a prezentarea informațiilor, IAS 36.129 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: pierdere din depreciere; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossBiologicalAssets |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, active biologice |
IAS 41.55 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, active biologice |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru activele biologice. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; active biologice] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossGoodwill |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, fond comercial |
IFRS 3.B67 d (v) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, fond comercial |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru fondul comercial. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; fond comercial] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossIntangibleAssetsAndGoodwill |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e (iv) practică comună |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările necorporale și fondul comercial. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossInvestmentProperty |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, investiții imobiliare |
IAS 40.76 g prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (v) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, investiții imobiliare |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru investițiile imobiliare. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossLoansAndAdvances |
Monetary, duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
IAS 1.85 practică comună |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru împrumuturi și avansuri. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (v) prezentarea informațiilor, IAS 1.98 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările corporale. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările corporale, inclusiv activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossRightofuseAssets |
(Monetary), duration |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossTradeReceivables |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru creanțele comerciale. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; creanțe comerciale] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossReversalOfImpairmentLossOnTradeReceivablesAbstract |
|
label |
Pierderea din deprecierea (reluarea pierderii din deprecierea) creanțelor comerciale [abstract] |
|
ifrs-full |
ImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere |
IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
reluarea pierderii din depreciere (pierdere din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere sau al reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossLoansAndAdvances |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
IAS 1.85 practică comună |
netLabel |
Pierderea netă din depreciere (reluarea netă a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere sau al reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru împrumuturi și avansuri. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossLoansAndAdvancesAbstract |
|
label |
Pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri [abstract] |
|
ifrs-full |
ImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossTradeReceivables |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale |
IAS 1.112 c practică comună |
netLabel |
Pierderea netă din depreciere (reluarea netă a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale |
||||
documentation |
Cuantumul pierderii din depreciere sau al reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru creanțele comerciale. [Referințe: pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; creanțe comerciale] |
||||
ifrs-full |
ImpairmentOfFinancialAssetsAxis |
Axis |
label |
Deprecierea activelor financiare [axis] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ImpairmentOfFinancialAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Deprecierea activelor financiare [domain] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.37 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Deprecierea activelor financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ImpairmentRequirementsHaveBeenAppliedInClassificationOverlay |
True/False |
label |
Cerințele privind deprecierea au fost aplicate în suprapunerea clasificării |
IFRS 17.C28E a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă cerințele privind deprecierea cuprinse în secțiunea 5.5 din IFRS 9 Instrumente financiare au fost aplicate în suprapunerea clasificării. |
||||
ifrs-full |
ImplicationsOfSurplusOrDeficitOnMultiemployerPlanForEntity |
Text |
label |
Descrierea implicațiilor pentru entitate ale unui surplus sau ale unui deficit al unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat |
IAS 19.148 d (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea implicațiilor pentru entitate ale unui surplus sau ale unui deficit al unui plan cu mai mulți angajatori sau al unui plan de stat care poate afecta valoarea contribuțiilor viitoare. [Referințe: planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member]; planuri de beneficii determinate de stat [member]] |
||||
ifrs-full |
InAccordanceWithIFRS9Member |
Member |
label |
În conformitate cu IFRS 9 [member] |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile în filiale, asocieri în participație și entități asociate contabilizate în conformitate cu IFRS 9 în situațiile financiare separate. |
||||
ifrs-full |
IncomeApproachMember |
Member |
label |
Abordarea bazată pe venit [member] |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e prezentarea informațiilor, IFRS 13.62 exemplu, IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă tehnicile de evaluare care transformă valorile viitoare (de exemplu fluxuri de trezorerie sau venituri și cheltuieli) într-o singură valoare actuală (și anume, actualizată). Evaluarea la valoarea justă se efectuează pe baza valorilor indicate de estimările actuale ale pieței privind acele valori viitoare. |
||||
ifrs-full |
IncomeArisingFromExplorationForAndEvaluationOfMineralResources |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri provenite din explorarea și evaluarea resurselor minerale |
IFRS 6.24 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și din determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale. |
||||
ifrs-full |
IncomeCapitalisationMember |
Member |
label |
Capitalizarea venitului [member] |
IFRS 13.93 d practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare conformă cu abordarea bazată pe venit. Capitalizarea este un proces aplicat unui cuantum care reprezintă o anumită evaluare a venitului economic pentru a converti acest cuantum al venitului economic într-o estimare a valorii actualizate. |
||||
ifrs-full |
IncomeExpenseGainsOrLossesOfFinancialInstrumentsAbstract |
|
label |
Venituri, cheltuieli, câștiguri sau pierderi aferente instrumentelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldOtherThanFinanceIncomeExpenses |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din (cheltuieli cu) contractele de reasigurare deținute, altele decât veniturile (cheltuielile) financiare |
IAS 1.82 ac prezentarea informaților, IFRS 17.86 prezentarea informațiilor |
netLabel |
Venituri nete din (cheltuieli nete cu) contractele de reasigurare deținute, altele decât veniturile (cheltuielile) financiare |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor dintr-un (cheltuielilor cu un) grup de contracte de reasigurare deținute, altele decât veniturile (cheltuielile) financiare. [Referințe: contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldOtherThanFinanceIncomeExpensesAbstract |
|
label |
Venituri din (cheltuieli cu) contractele de reasigurare deținute, altele decât veniturile (cheltuielile) financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeFromAmountsRecoveredFromReinsurer |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din sumele recuperate de la reasigurător |
IFRS 17.86 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din sumele recuperate de la reasigurător. [Referințe: contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri provenite din implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42G b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute provenite din implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute (de exemplu modificări ale valorii juste a instrumentelor derivate). [Referințe: active financiare; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsCumulativelyRecognised |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri provenite din implicarea continuă în active financiare derecunoscute recunoscute cumulativ |
IFRS 7.42G b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cumulat al veniturilor recunoscute provenite din implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute (de exemplu modificări ale valorii juste a instrumentelor derivate). [Referințe: venituri provenite din implicarea continuă în active financiare derecunoscute; instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromContinuingOperationsAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din activități continue care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă |
IFRS 5.33 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din activități continue care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă. [Referințe: activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromDiscontinuedOperationsAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din activități întrerupte care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă |
IFRS 5.33 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din activități întrerupte care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromFinesAndPenalties |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din amenzi și penalități |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din amenzi și penalități. |
||||
ifrs-full |
IncomeFromGovernmentGrantsRelatedToAgriculturalActivity |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din subvenții guvernamentale pentru activitatea agricolă |
IAS 41.57 a practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din subvenții guvernamentale pentru activități agricole. [Referințe: subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromReimbursementsUnderInsurancePolicies |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din rambursări acordate în temeiul polițelor de asigurare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute din rambursarea unei daune ca urmare a producerii unui eveniment asigurat acoperit de un contract de asigurare. |
||||
ifrs-full |
IncomeFromStructuredEntities |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri generate de entități structurate |
IFRS 12.27 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor generate de entități structurate, care includ comisioane, dobândă, dividende, câștiguri sau pierderi recurente și nerecurente la reevaluarea sau derecunoașterea intereselor deținute în entități structurate și câștiguri sau pierderi din transferul activelor și datoriilor către entitatea structurată. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeFromSubleasingRightofuseAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din subcontractarea activelor aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.53 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din subcontractarea activelor aferente dreptului de utilizare. Subcontractarea este o tranzacție pentru care un activ suport este subcontractat unei terțe părți de către locatar („locatorul intermediar”), iar contractul de leasing („contractul principal de leasing”) dintre locatorul principal și locatar rămâne în vigoare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncomeOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfAvailableforsaleFinancialAssetsRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei „disponibile pentru vânzare”. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeOnFinancialAssetsReclassifiedOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, recunoscute în profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute în profit sau pierdere aferente activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
IncomeRelatingToVariableLeasePaymentsForOperatingLeasesThatDoNotDependOnIndexOrRate |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri legate de plățile variabile de leasing pentru contractele de leasing operațional care nu depind de indici sau de rate |
IFRS 16.90 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor legate de plățile variabile de leasing pentru contractele de leasing operațional care nu depind de un indice sau de o rată. Plățile variabile de leasing sunt partea din plățile efectuate de un locatar către un locator pentru dreptul de a utiliza un activ suport pe durata contractului de leasing care variază din cauza modificărilor faptelor sau circumstanțelor care apar după data începerii derulării contractului de leasing și care diferă de simpla trecere a timpului. |
||||
ifrs-full |
IncomeRelatingToVariableLeasePaymentsNotIncludedInMeasurementOfNetInvestmentInFinanceLease |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri legate de plățile variabile de leasing care nu sunt incluse în evaluarea investiției nete în contractele de leasing financiar |
IFRS 16.90 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor legate de plățile variabile de leasing care nu sunt incluse în evaluarea investiției nete în contractele de leasing financiar. Plățile variabile de leasing sunt partea din plățile efectuate de un locatar către un locator pentru dreptul de a utiliza un activ suport pe durata contractului de leasing care variază din cauza modificărilor faptelor sau circumstanțelor care apar după data începerii derulării contractului de leasing și care diferă de simpla trecere a timpului. [Referințe: investiții nete în contracte de leasing financiar] |
||||
ifrs-full |
IncomeStatementAbstract |
|
label |
Profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxConsequencesOfDividendsProposedOrDeclaredBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssueNotRecognisedAsLiability |
Monetary, duration |
label |
Consecințele asupra impozitului pe profit ale dividendelor propuse sau declarate înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare, nerecunoscute ca datorie |
IAS 12.81 i prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea consecințelor asupra impozitului pe profit ale dividendelor acționarilor entității care au fost propuse sau declarate după perioada de raportare, dar înainte ca situațiile financiare să fie autorizate pentru publicare, și care nu sunt recunoscute ca datorie în situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxesPaidClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Impozite pe profit plătite, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.35 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru impozitele pe profit plătite, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxesPaidRefund |
Monetary, duration, credit |
label |
Impozite pe profit plătite (restituite) |
IAS 7.35 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total impozite pe profit plătite (restituite) |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din impozitele pe profit plătite sau restituite. |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxesPaidRefundAbstract |
|
label |
Impozite pe profit plătite (restituite) [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxesPaidRefundClassifiedAsFinancingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Impozite pe profit plătite (restituite), clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.14 f exemplu, IAS 7.35 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Impozite pe profit restituite (plătite) |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din impozitele pe profit plătite sau restituite, clasificate drept activități de finanțare. [Referințe: impozite pe profit plătite (restituite)] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxesPaidRefundClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Impozite pe profit plătite (restituite), clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.14 f exemplu, IAS 7.35 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Impozite pe profit restituite (plătite) |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din impozitele pe profit plătite sau restituite, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: impozite pe profit plătite (restituite)] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxesPaidRefundClassifiedAsOperatingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Impozite pe profit plătite (restituite), clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.14 f exemplu, IAS 7.35 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Impozite pe profit restituite (plătite) |
||||
documentation |
Fluxurile de trezorerie provenite din impozitele pe profit plătite sau restituite, clasificate drept activități de exploatare. [Referințe: impozite pe profit plătite (restituite)] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxesRefundClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozite pe profit restituite, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.35 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din impozitele pe profit restituite, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxExpenseContinuingOperations |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu impozitul (venituri din impozit) |
IAS 12.79 prezentarea informațiilor, IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor, IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 1.82 d prezentarea informațiilor, IAS 26.35 b (viii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.B13 g prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 h prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Venituri din impozite (cheltuieli cu impozitele) |
||||
totalLabel |
Total cheltuieli cu (venituri din) impozite |
||||
documentation |
Suma totală inclusă în determinarea profitului (pierderii) pentru perioada de raportare privind impozitul curent și impozitul amânat. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent; cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToAvailableforsaleFinancialAssetsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent activelor financiare disponibile pentru vânzare incluse în alte elemente ale rezultatului global |
Expiră la 1.1.2023 IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent activelor financiare disponibile pentru vânzare incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu activele financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToCashFlowHedgesOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent acoperirilor împotriva riscurilor ale fluxurilor de trezorerie incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent acoperirilor împotriva riscurilor ale fluxurilor de trezorerie incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu acoperirile împotriva riscurilor ale fluxurilor de trezorerie. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent modificării valorilor marjelor cu bază valutară incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent modificării valorilor marjelor cu bază valutară incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu modificarea valorii marjelor cu bază valutară. [Referințe: rezerva de modificare a valorii marjelor cu bază valutară; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent modificării valorii elementelor forward din contractele forward incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent modificării valorii elementelor forward din contractele forward incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu modificarea valorii elementelor forward din contractele forward. [Referințe: rezerva de modificare a valorii elementelor forward din contractele forward; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToChangeInValueOfTimeValueOfOptionsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent modificării valorii-timp a opțiunilor incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent modificării valorii-timp a opțiunilor incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu modificarea valorii-timp a opțiunilor. [Referințe: rezerva de modificare a valorii-timp a opțiunilor; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToChangesInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangeInCreditRiskOfLiabilityOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent modificărilor valorii juste a datoriei financiare care pot fi atribuite modificării riscului de credit al datoriei respective incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent modificărilor valorii juste a datoriei financiare care pot fi atribuite modificării riscului de credit al datoriei respective incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu modificările valorii juste a datoriilor financiare care pot fi atribuite unei modificări a riscului de credit al datoriilor respective. [Referințe: risc de credit [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToChangesInRevaluationSurplusOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent modificărilor surplusului din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent modificărilor surplusului din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu modificările unui surplus din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale. [Referințe: surplus din reevaluare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToComponentsOfOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration |
label |
Impozitul pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Impozitul pe profit agregat aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToComponentsOfOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Impozitul pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.91 prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Impozitul pe profit agregat aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: impozit pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossAbstract |
|
label |
Impozitul pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.91 prezentarea informațiilor |
negatedTotalLabel |
Impozitul pe profit agregat aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: impozit pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossAbstract |
|
label |
Impozitul pe profit aferent componentelor altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToExchangeDifferencesOnTranslationOfForeignOperationsAndHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsIncludedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent diferențele de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab practică comună, IAS 1.90 practică comună |
totalLabel |
Total impozit pe profit aferent diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToExchangeDifferencesOnTranslationOfForeignOperationsAndHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsIncludedInOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Impozitul pe profit aferent diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToExchangeDifferencesOnTranslationOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; rezervă din diferențele de curs valutar provenite din conversie] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToExchangeDifferencesOnTranslationOtherThanTranslationOfForeignOperationsIncludedInOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent diferențelor de curs valutar provenite din conversie, alta decât conversia operațiunilor din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent diferențelor de curs valutar provenite din conversie, alta decât conversia operațiunilor din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale unei societăți-mamă sau ale unei entități de sine stătătoare într-o monedă de prezentare diferită. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; rezervă din diferențele de curs valutar provenite din conversie] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent veniturilor (cheltuielilor) de finanțare din contractele de reasigurare deținute care sunt incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent veniturilor (cheltuielilor) de finanțare din contractele de reasigurare deținute care sunt incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu veniturile (cheltuielile) financiare din contractele de reasigurare deținute. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
commentaryGuidance |
A NU se utiliza acest element pentru impozitul pe profit inclus în alte elemente ale rezultatului global aferente instrumentelor de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9. În schimb, a se utiliza elementul „Impozitul pe profit aferent investițiilor în instrumente de capitaluri proprii incluse în alte elemente ale rezultatului global”. |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 4.1.2A din IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToHedgesOfInvestmentsInEquityInstrumentsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor în instrumente de capitaluri proprii incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor în instrumente de capitaluri proprii incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; rezerva de câștiguri și pierderi din instrumente de acoperire împotriva riscurilor care acoperă investițiile în instrumente de capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise incluse în alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise incluse în alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise incluse în alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise incluse în alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care nu vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToInvestmentsInEquityInstrumentsOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent investițiilor în instrumente de capitaluri proprii incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent investițiilor în instrumente de capitaluri proprii incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; rezerva de câștiguri și pierderi din investiții în instrumente de capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IFRS 14.22 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IFRS 14.22 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToOtherComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent altor componente ale altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent altor componente care individual nu sunt semnificative ale altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToOtherComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent altor componente ale altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent altor componente care individual nu sunt semnificative ale altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToRemeasurementsOfDefinedBenefitPlansOfOtherComprehensiveIncome |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent reevaluării planurilor de beneficii determinate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 12.81 ab prezentarea informațiilor, IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent reevaluării planurilor de beneficii determinate incluse în alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în legătură cu reevaluarea planurilor de beneficii determinate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; rezerva de reevaluare a planurilor de beneficii determinate; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.90 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Impozitul pe profit agregat aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent cotei-părți a unei entități din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: cota-parte din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodAbstract |
|
label |
Impozitul pe profit aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență [abstract] |
|
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.91 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent cotei-părți a unei entități din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, care vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: cota-parte din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
IncomeTaxRelatingToShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
(Monetary), duration, debit |
label |
Impozitul pe profit aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.91 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Impozitul pe profit aferent cotei-părți din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul impozitului pe profit aferent cotei-părți a unei entități din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: cota-parte din alte elemente ale rezultatului global ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseDueToApplicationOfIFRS15Member |
Member |
label |
IFRS 15 [member] |
IFRS 15.C8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă IFRS 15 Venituri din contractele cu clienții. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseDueToChangesInAccountingPolicyAndCorrectionsOfPriorPeriodErrorsMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member] |
IAS 1.106 b prezentarea informațiilor, IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al modificărilor politicii contabile și al corectărilor erorilor din perioade anterioare. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseDueToChangesInAccountingPolicyRequiredByIFRSsCumulativeEffectAtDateOfInitialApplicationMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri, efect cumulat la data aplicării inițiale [member] |
IAS 1.106 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al modificărilor politicii contabile pentru ajustarea aferentă efectului cumulat în situațiile financiare la data aplicării inițiale a unui standard IFRS nou sau modificat. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseDueToChangesInAccountingPolicyRequiredByIFRSsMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member] |
IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.28 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al modificărilor politicii contabile impuse de IFRS. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseDueToDepartureFromRequirementOfIFRSMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member] |
IAS 1.20 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al unei abateri de la o cerință prevăzută într-un IFRS. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseDueToVoluntaryChangesInAccountingPolicyMember |
Member |
label |
Creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member] |
IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul financiar al modificărilor voluntare ale politicii contabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInAccountingEstimate |
Monetary, duration |
label |
Creștere (reducere) a estimărilor contabile |
IAS 8.39 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) unei estimări contabile care are efect în perioada curentă sau se așteaptă să aibă efect în perioadele viitoare. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInAccumulatedDeferredTaxRecognisedInOtherComprehensiveIncomeDueToChangeInTaxRate |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) impozitului amânat cumulat recunoscut în alte elemente ale rezultatului global ca urmare a modificării ratei de impozitare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) impozitului amânat cumulat recunoscut în alte elemente ale rezultatului global ca urmare a modificării ratei de impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
IFRS 7.28 b exemplu |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere. [Referințe: diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) contului de ajustare utilizat pentru contabilizarea deprecierii activelor financiare din cauza pierderilor din credit. [Referințe: active financiare; contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlows |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
IFRS 17.105A prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. [Referințe: active; contracte de asigurare [domain]; active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInCashAndCashEquivalents |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) numerarului și a echivalentelor de numerar după efectul variației cursului de schimb |
IAS 7.45 prezentarea informațiilor |
netLabel |
Creșterea (reducerea) netă a numerarului și a echivalentelor de numerar după efectul variației cursului de schimb |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) numerarului și a echivalentelor de numerar după efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar deținute în valută. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInCashAndCashEquivalentsBeforeEffectOfExchangeRateChanges |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) numerarului și a echivalentelor de numerar înainte de efectul variației cursului de schimb |
IAS 7.45 prezentarea informațiilor |
netLabel |
Creșterea (reducerea) netă a numerarului și a echivalentelor de numerar înainte de efectul variației cursului de schimb |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) numerarului și a echivalentelor de numerar înainte de efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar deținute în valută. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și a echivalentelor de numerar] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInCashAndCashEquivalentsDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea(reducerea) numerarului și a echivalentelor de numerar, activități întrerupte |
IFRS 5.33 c practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) numerarului și a echivalentelor de numerar rezultată din activități întrerupte. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInContingentConsiderationAssetLiability |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor (datoriilor) aferente unei contravalori contingente |
IFRS 3.B67 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) unui activ (unei datorii) aferent(e) unei contravalori contingente legată de o combinare de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInCreditDerivativeFairValue |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) instrumentelor derivate de credit, valoarea justă |
IFRS 7.24G a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a instrumentelor derivate de credit, valoarea justă |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a unui instrument derivat de credit. [Referințe: instrument derivat de credit, valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInCreditDerivativeNominalAmount |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) instrumentelor derivate de credit, valoarea nominală |
IFRS 7.24G a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a instrumentelor derivate de credit, valoarea nominală |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii nominale a unui instrument derivat de credit. [Referințe: instrument derivat de credit, valoarea nominală] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInCurrentTaxExpenseIncomeDueToRateRegulation |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul curent ca urmare a reglementării tarifare |
IFRS 14.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul curent ca urmare a reglementării tarifare. Reglementarea tarifară este un cadru pentru stabilirea prețurilor care pot fi percepute clienților pentru bunuri sau servicii, iar respectivul cadru face obiectul supravegherii și/sau aprobării de către un organism de reglementare a tarifelor. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul curent] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInDeferredTaxExpenseIncomeDueToRateRegulation |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul amânat ca urmare a reglementării tarifare |
IFRS 14.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul amânat ca urmare a reglementării tarifare. Reglementarea tarifară este un cadru pentru stabilirea prețurilor care pot fi percepute clienților pentru bunuri sau servicii, iar respectivul cadru face obiectul supravegherii și/sau aprobării de către un organism de reglementare a tarifelor. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInDeferredTaxLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriilor (creanțelor) privind impozitul amânat |
IAS 12.81 practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriilor (creanțelor) privind impozitul amânat |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor (creanțelor) privind impozitul amânat. [Referințe: datoria (creanța) privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInDefinedBenefitObligationDueToReasonablyPossibleDecreaseInActuarialAssumption |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) unei obligații privind beneficiul determinat ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a unei ipoteze actuariale |
IAS 19.145 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) unei obligații privind beneficiul determinat care ar fi fost cauzată de o reducere a unei ipoteze actuariale semnificative care era posibilă în mod rezonabil la finalul perioadei de raportare. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInDefinedBenefitObligationDueToReasonablyPossibleIncreaseInActuarialAssumption |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) unei obligații privind beneficiul determinat ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a unei ipoteze actuariale |
IAS 19.145 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) unei obligații privind beneficiul determinat care ar fi fost cauzată de o creștere a unei ipoteze actuariale semnificative care era posibilă în mod rezonabil la finalul perioadei de raportare. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInDividendsPayableThroughChangeInFairValueOfNoncashAssetsHeldForDistributionToOwners |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) dividendelor de plătit ca urmare a modificării valorii juste a activelor nemonetare deținute în vederea distribuirii către proprietari |
IFRIC 17.16 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) dividendelor de plătit ca urmare a unei modificări a valorii juste a activelor nemonetare deținute în vederea distribuirii către proprietari. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInEquityDueToReasonablyPossibleDecreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii care ar fi fost cauzată de o reducere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInEquityDueToReasonablyPossibleDecreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17InsuranceContractsIssuedBeforeMitigationByReinsuranceContractsHeld |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, contracte de asigurare emise înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute |
IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii, înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute, care ar fi fost cauzată de o reducere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInEquityDueToReasonablyPossibleIncreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a expunerii la risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii care ar fi fost cauzată de o creștere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInEquityDueToReasonablyPossibleIncreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17InsuranceContractsIssuedBeforeMitigationByReinsuranceContractsHeld |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, contracte de asigurare emise înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute |
IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii, înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute, care ar fi fost cauzată de o creștere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInExistingLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea datoriilor existente, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea datoriilor contingente existente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInExistingProvisionsOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea provizioanelor existente, alte provizioane |
IAS 37.84 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea altor provizioane existente. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a expunerii la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContractsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste evaluate, active |
IFRS 13.93 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a valorii juste evaluate, active |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste evaluate a activelor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, active |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, active |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a activelor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementDueToReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii (reducerii) evaluării la valoarea justă a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a datelor de intrare neobservabile. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste evaluate, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a valorii juste evaluate, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste evaluate a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementForSensitivityAnalysesInWhichInputsAreChangedIndividuallyAssetsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă pentru analizele de sensibilitate în care datele de intrare sunt schimbate în mod individual, active [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementForSensitivityAnalysesInWhichInputsAreChangedIndividuallyEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă pentru analizele de sensibilitate în care datele de intrare sunt schimbate în mod individual, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementForSensitivityAnalysesInWhichInputsAreChangedIndividuallyLiabilitiesAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă pentru analizele de sensibilitate în care datele de intrare sunt schimbate în mod individual, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementForSensitivityAnalysesInWhichMultipleInputsAreChangedSimultaneouslyAssetsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă pentru analizele de sensibilitate în care mai multe date de intrare sunt schimbate simultan, active [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementForSensitivityAnalysesInWhichMultipleInputsAreChangedSimultaneouslyEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă pentru analizele de sensibilitate în care mai multe date de intrare sunt schimbate simultan, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementForSensitivityAnalysesInWhichMultipleInputsAreChangedSimultaneouslyLiabilitiesAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) evaluării la valoarea justă pentru analizele de sensibilitate în care mai multe date de intrare sunt schimbate simultan, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFairValueMeasurementLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) valorii juste evaluate, datorii |
IFRS 13.93 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a valorii juste evaluate, datorii |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste evaluate a datoriilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor financiare |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35I prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a activelor financiare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) activelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFinancialAssetsArisingFromChangeInMeasurementAttributeFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor financiare apărută în urma modificării unei caracteristici de evaluare, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42L b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare apărută în urma unei modificări a unei caracteristici de evaluare cu ocazia trecerii entității la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFinancialAssetsOnBasisOfMeasurementCategoryFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor financiare pe baza categoriilor de evaluare, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42L a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare pe baza categoriilor de evaluare a acestora în conformitate cu IAS 39 (cu alte cuvinte, modificările care nu rezultă în urma modificării unei caracteristici de evaluare cu ocazia trecerii la IFRS 9). [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesArisingFromChangeInMeasurementAttributeFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriilor financiare apărută în urma modificării unei caracteristici de evaluare, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42L b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor financiare apărută în urma unei modificări a unei caracteristici de evaluare cu ocazia trecerii entității la IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesOnBasisOfMeasurementCategoryFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, instant, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriilor financiare pe baza categoriilor de evaluare, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42L a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor financiare pe baza categoriilor de evaluare a acestora în conformitate cu IAS 39 (cu alte cuvinte, modificările care nu rezultă în urma modificării unei caracteristici de evaluare cu ocazia trecerii la IFRS 9). [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.99 practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInIntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale și a fondului comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a imobilizărilor necorporale și a fondului comercial |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale și a fondului comercial. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44B prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriilor care decurg din activitățile de finanțare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNetAssetsAvailableForBenefits |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor nete disponibile pentru beneficii |
IAS 26.35 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a activelor nete disponibile pentru beneficii |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor nete disponibile pentru beneficii. Activele nete disponibile pentru beneficii sunt activele unui plan de pensii minus datoriile, altele decât valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat |
IAS 19.141 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNetDefinedBenefitLiabilityAssetResultingFromAdministrationCostsNotReflectedInReturnOnPlanAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costurile administrative nereflectate în rentabilitatea activelor planului |
IAS 19.141 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costurile administrative din perioada curentă, nereflectate în rentabilitatea activelor planului. [Referințe: cheltuieli administrative; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] [În opoziție cu: costuri administrative nereflectate în rentabilitatea activelor planului, planuri de beneficii determinate; reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNetDefinedBenefitLiabilityAssetResultingFromExpenseIncomeInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din cheltuielile (veniturile) din profit sau pierdere |
IAS 19.141 practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din cheltuielile (veniturile) din profit sau pierdere |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din cheltuielile (veniturile) incluse în profit sau pierdere. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; profit (pierdere)] [În opoziție cu: cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNetDefinedBenefitLiabilityAssetResultingFromMiscellaneousOtherChanges |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din diverse alte modificări |
IAS 19.141 practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din diverse alte modificări |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din diverse alte modificări [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din cheltuielile (veniturile) din profit sau pierdere; reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNetInvestmentInFinanceLease |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) investițiilor nete în contracte de leasing financiar |
IFRS 16.93 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) investițiilor nete în contracte de leasing financiar. [Referințe: investiții nete în contracte de leasing financiar] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNumberOfOrdinarySharesIssued |
Shares |
label |
Creșterea (reducerea) numărului de acțiuni ordinare emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) numărului de acțiuni ordinare emise. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInNumberOfSharesOutstanding |
Shares |
label |
Creșterea (reducerea) numărului de acțiuni în circulație |
IAS 1.79 a (iv) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a numărului de acțiuni în circulație |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) numărului de acțiuni în circulație. [Referințe: numărul de acțiuni în circulație] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInProfitLossDueToReasonablyPossibleDecreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) care ar fi fost cauzată de o reducere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInProfitLossDueToReasonablyPossibleDecreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17InsuranceContractsIssuedBeforeMitigationByReinsuranceContractsHeld |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) ca urmare a unei reduceri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, contracte de asigurare emise înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute |
IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii), înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute, care ar fi fost cauzată de o reducere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInProfitLossDueToReasonablyPossibleIncreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) care ar fi fost cauzată de o creștere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInProfitLossDueToReasonablyPossibleIncreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17InsuranceContractsIssuedBeforeMitigationByReinsuranceContractsHeld |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) ca urmare a unei creșteri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17, contracte de asigurare emise înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute |
IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii), înainte de diminuarea riscului prin contractele de reasigurare deținute, care ar fi fost cauzată de o creștere posibilă în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
totalLabel |
Creșterea (reducerea) totală a imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) a soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeRelatedToInsuranceContractsToWhichParagraphsC18bC19bC24bAndC24cOfIFRS17HaveBeenApplied |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) rezervei din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 |
IFRS 17.116 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) rezervei din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17. [Referințe: rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) activelor aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
totalLabel |
Creșterea (reducerea) totală a activelor aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor aferente dreptului de utilizare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseInWorkingCapital |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) capitalului circulant |
IAS 7.20 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalului circulant. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughAcquisitionOfSubsidiary |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin achiziționarea de filiale, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din achiziționarea de filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughAdditionalItemsNecessaryToUnderstandChangeInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de elementele suplimentare necesare pentru înțelegerea modificării, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din elementele suplimentare care ar putea fi necesare pentru a înțelege modificarea valorii contabile nete a contractelor de asigurare. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughAdjustmentsArisingFromPassageOfTimeAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări datorate trecerii timpului, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare rezultată din ajustări datorate trecerii timpului. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughAmortisationOfInsuranceAcquisitionCashFlowsInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de amortizarea fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din amortizarea fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughAmountsRecognisedInProfitOrLossAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
Monetary, duration |
label |
Creștere (reducere) prin sume recunoscute în profit sau pierdere, diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
IFRS 7.28 b exemplu, IFRS 7.IG14 exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere, rezultată din sume recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughAppropriationOfRetainedEarnings |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin alocarea rezultatului reportat, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii provenită din alocarea rezultatului reportat. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughBalancesRecognisedInCurrentPeriodInStatementOfFinancialPositionRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de soldurile recunoscute în perioada curentă în situația poziției financiare, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (i) exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a soldurilor recunoscute în perioada curentă în situația poziției financiare. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughBalancesRecognisedInCurrentPeriodInStatementOfFinancialPositionRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de soldurile recunoscute în perioada curentă în situația poziției financiare, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (i) exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a soldurilor recunoscute în perioada curentă în situația poziției financiare. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughBusinessCombinationsAndDisposalsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din combinări și cedări de întreprinderi |
IAS 19.141 h prezentarea informaților |
commentaryGuidance |
Creșterile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a combinărilor de întreprinderi ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă; scăderile care rezultă din cedările de întreprinderi ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. Creșterile valorii juste a activelor planului ca urmare a combinărilor de întreprinderi reprezintă o reducere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o creștere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă; reducerile valorii juste a activelor planului ca urmare a cedărilor de întreprinderi reprezintă o creștere a datoriei nete privind beneficiul determinat și ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din combinări de întreprinderi și cedări. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughBusinessCombinationsAndDisposalsReimbursementRights |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat rezultată din combinări și cedări de întreprinderi |
IAS 19.141 h Prezentarea informaților |
documentation |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, rezultată din combinările și cedările de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughBusinessCombinationsDeferredTaxLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de combinări de întreprinderi, datorii (creanțe) privind impozitul amânat |
IAS 12.81 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor (creanțelor) privind impozitul amânat rezultată din combinări de întreprinderi. [Referințe: datoria (creanța) privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCashFlowsInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din fluxurile de trezorerie. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCashFlowsInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangeInDiscountRateContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificarea ratei de actualizare, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi ca urmare a modificărilor ratei de actualizare. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangeInDiscountRateOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificarea ratei de actualizare, alte provizioane |
IAS 37.84 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) altor provizioane rezultată în urma unei modificări a ratei de actualizare. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangeInEquityOfSubsidiaries |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificarea capitalurilor proprii ale filialelor, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii ale entității rezultată din modificarea capitalurilor proprii ale filialelor. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangeInRiskAdjustmentForNonfinancialRiskThatDoesNotRelateToFutureOrPastServiceInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar care nu este legată de serviciile viitoare sau trecute, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din modificarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar care nu este legată de serviciile viitoare sau de serviciile trecute. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInDiscountRatesRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale ratelor de actualizare, soldurile creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a modificărilor ratelor de actualizare. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInDiscountRatesRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale ratelor de actualizare, soldurile debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a modificărilor ratelor de actualizare. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInEstimatesThatAdjustContractualServiceMarginInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale estimărilor care ajustează marja serviciului contractual, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din modificări ale estimărilor care ajustează marja serviciului contractual. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInEstimatesThatDoNotAdjustContractualServiceMarginInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale estimărilor care nu ajustează marja serviciului contractual, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din modificări ale estimărilor care nu ajustează marja serviciului contractual. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInFairValuesLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale valorilor juste, datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44B d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare rezultată din modificări ale valorilor juste. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInForeignExchangeRatesNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat |
IAS 19.141 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Creșterile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă; reducerile ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. Creșterile valorii juste a activelor planului ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar reprezintă o reducere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o creștere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. reducerile valorii juste a activelor planului reprezintă o creștere a datoriei nete privind beneficiul determinat și ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din variația cursurilor de schimb valutar. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInForeignExchangeRatesRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) cauzată de variația cursurilor de schimb valutar, soldurile creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInForeignExchangeRatesRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) cauzată de variația cursurilor de schimb valutar, soldurile debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInModelsOrRiskParametersExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale modelelor sau ale parametrilor de risc, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a modificărilor modelelor sau ale parametrilor de risc. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInModelsOrRiskParametersFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale modelelor sau ale parametrilor de risc, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare rezultată din modificări ale modelelor sau ale parametrilor de risc. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInOwnershipInterestsInSubsidiariesThatDoNotResultInLossOfControl |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii prin modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesInOwnershipInterestsInSubsidiariesThatDoNotResultInLossOfControlEquityAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului, capitaluri proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă |
IFRS 12.18 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă prin modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; capitaluri proprii care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesThatRelateToCurrentServiceInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciul curent, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciul curent, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din modificări care au legătură cu serviciul curent. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesThatRelateToCurrentServiceInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciul curent, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesThatRelateToFutureServiceInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciile viitoare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 b (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 17.104 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciile viitoare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din modificări care au legătură cu serviciile viitoare. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesThatRelateToFutureServiceInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciile viitoare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughChangesThatRelateToPastServiceInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificări care au legătură cu serviciile trecute, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.104 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din modificări care au legătură cu serviciile trecute, și anume modificări ale fluxurilor de trezorerie de executare legate de cheltuielile cu daunele. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughConversionOfConvertibleInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de conversia instrumentelor convertibile, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din conversia instrumentelor convertibile. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueArisingFromChangeInEstimateOfTransactionPriceContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate din modificarea estimării prețului tranzacției, active din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate dintr-o modificare a unei estimări a prețului tranzacției. Prețul tranzacției reprezintă valoarea contraprestației la care o entitate se așteaptă să aibă dreptul în schimbul transferului bunurilor sau serviciilor promise către un client, neincluzând sumele colectate în numele unor terțe părți (de exemplu unele taxe de vânzare). [Referințe: creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, active din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueArisingFromChangeInEstimateOfTransactionPriceContractLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate din modificarea estimării prețului tranzacției, datorii din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate dintr-o modificare a unei estimări a prețului tranzacției. Prețul tranzacției reprezintă valoarea contraprestației la care o entitate se așteaptă să aibă dreptul în schimbul transferului bunurilor sau serviciilor promise către un client, neincluzând sumele colectate în numele unor terțe părți (de exemplu unele taxe de vânzare). [Referințe: creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueArisingFromChangeInMeasureOfProgressContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate din modificarea evaluării progresului, active din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate dintr-o modificare a evaluării progresului. [Referințe: creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, active din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueArisingFromChangeInMeasureOfProgressContractLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate din modificarea evaluării progresului, datorii din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate dintr-o modificare a evaluării progresului. [Referințe: creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueArisingFromContractModificationContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate din modificarea contractului, active din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate dintr-o modificare a contractului. Modificarea unui contract este o schimbare a domeniului de aplicare sau a prețului unui contract (sau a ambelor) care este aprobată de părțile contractului. [Referințe: creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, active din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueArisingFromContractModificationContractLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate din modificarea contractului, datorii din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor rezultate dintr-o modificare a contractului. Modificarea unui contract este o schimbare a domeniului de aplicare sau a prețului unui contract (sau a ambelor) care este aprobată de părțile contractului. [Referințe: creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, active din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor. [Referințe: active din contracte; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughCumulativeCatchupAdjustmentsToRevenueContractLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin ajustări de recuperare cumulative ale veniturilor, datorii din contracte |
IFRS 15.118 b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor din contracte ca urmare a ajustărilor de recuperare cumulative ale veniturilor. [Referințe: datorii din contracte; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughDisposalOfSubsidiary |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de cedarea de filiale, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din cedarea de filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughEffectOfChangesInForeignExchangeRatesLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) cauzată de efectele variației cursurilor de schimb valutar, datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44B c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare rezultată din efectele variației cursurilor de schimb valutar. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughEffectOfChangesInRiskOfNonperformanceByIssuerOfReinsuranceContractsHeldInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de efectul modificărilor riscului de neîndeplinire a obligațiilor de către emitentul contractelor de reasigurare deținute, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din efectul modificărilor riscului de neîndeplinire a obligațiilor de către emitentul contractelor de reasigurare deținute. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughEffectsOfContractsAcquiredInPeriodInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de efectele contractelor achiziționate în cursul perioadei, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.108 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din efectele contractelor achiziționate de la alte entități prin transferuri de contracte de asigurare sau prin combinări de întreprinderi în cursul perioadei. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughEffectsOfContractsInitiallyRecognisedInPeriodInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de efectele contractelor recunoscute inițial în cursul perioadei, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 a (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din efectele contractelor recunoscute inițial în cursul perioadei. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughEffectsOfGroupsOfOnerousContractsInitiallyRecognisedInPeriodInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de efectele grupurilor de contracte oneroase recunoscute inițial în cursul perioadei, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.108 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din efectele grupurilor de contracte oneroase recunoscute inițial în cursul perioadei. Un contract de asigurare este oneros la data recunoașterii inițiale dacă fluxurile de trezorerie de executare alocate contractului, eventualele fluxuri de trezorerie de achiziționare recunoscute anterior și eventualele fluxuri de trezorerie care decurg din contract la data recunoașterii inițiale reprezintă în total ieșiri nete. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughExerciseOfOptions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de exercitarea opțiunilor, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din exercitarea opțiunilor. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughExerciseOfWarrantsEquity |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de exercitarea warrantelor, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din exercitarea warrantelor. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughExperienceAdjustmentsInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de ajustările din experiență, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare care rezultă din ajustările din experiență, excluzând sumele legate de ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar incluse la punctul 104(b)(ii) din IFRS 17. Ajustarea din experiență este diferența dintre: (a) pentru încasările din prime (și orice alte fluxuri de trezorerie conexe, cum ar fi fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor și impozitele pe primele de asigurare) – estimarea la începutul perioadei a sumelor preconizate în cursul perioadei și fluxurile de trezorerie reale din cursul perioadei sau (b) pentru cheltuielile cu serviciul de asigurare (excluzând cheltuielile de achiziționare a asigurărilor) – estimarea la începutul perioadei a sumelor preconizate a fi suportate în cursul perioadei și sumele suportate efectiv în cursul perioadei. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughFinancingCashFlowsLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de finanțarea fluxurilor de trezorerie, datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44B a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare rezultată din finanțarea fluxurilor de trezorerie. [Referințe: fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare; datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughForeignExchangeAndOtherMovementsExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) determinată de variația cursurilor de schimb valutar și alte variații, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
totalLabel |
Total creștere (reducere) determinată de variația cursurilor de schimb valutar și alte variații, expunere la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar și a altor variații. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughForeignExchangeAndOtherMovementsExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContractsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) determinată de variația cursurilor de schimb valutar și alte variații, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughForeignExchangeAndOtherMovementsFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) determinată de variația cursurilor de schimb valutar și alte variații, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
totalLabel |
Total creștere (reducere) determinată de variația cursurilor de schimb valutar și alte variații, active financiare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare rezultată din variația cursurilor de schimb valutar și alte variații. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughForeignExchangeAndOtherMovementsFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Creșterea (reducerea) determinată de variația cursurilor de schimb valutar și alte variații, active financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughForeignExchangeExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) determinată de variația cursurilor de schimb valutar, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a variației cursurilor de schimb valutar. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughForeignExchangeFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) determinată de variația cursurilor de schimb valutar, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare rezultată din variația cursurilor de schimb valutar. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughGainsLossesInPeriodReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeRelatedToInsuranceContractsToWhichParagraphsC18bC19bC24bAndC24cOfIFRS17HaveBeenApplied |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de câștiguri (pierderi) în cursul perioadei, rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 |
IFRS 17.116 exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) rezervei din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 care rezultă din câștigurile (pierderile) în cursul perioadei. [Referințe: rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughIncurredClaimsAndOtherIncurredInsuranceServiceExpensesInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de cheltuielile cu daunele și alte cheltuieli cu serviciul de asigurare suportate, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din cheltuielile cu daunele și alte cheltuieli cu serviciul de asigurare suportate. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughIncurredClaimsPaidAndOtherInsuranceServiceExpensesPaidForInsuranceContractsIssuedExcludingInsuranceAcquisitionCashFlowsInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de cheltuielile cu daunele plătite și alte cheltuieli cu serviciul de asigurare plătite pentru contractele de asigurare emise, excluzând fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din cheltuielile cu daunele plătite și alte cheltuieli cu serviciul de asigurare plătite pentru contractele de asigurare emise, excluzând fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughIncurredClaimsRecoveredAndOtherInsuranceServiceExpensesRecoveredUnderReinsuranceContractsHeldInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de cheltuielile cu daunele recuperate și alte cheltuieli cu serviciul de asigurare recuperate în cadrul contractelor de reasigurare deținute, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din cheltuielile cu daunele recuperate și alte cheltuieli cu serviciul de asigurare recuperate în cadrul contractelor de reasigurare deținute. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceAcquisitionCashFlowsInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. Fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor sunt fluxurile de trezorerie care decurg din costurile de vânzare, subscriere și inițiere a unui grup de contracte de asigurare (emise sau preconizate a fi emise) care pot fi atribuite în mod direct portofoliului de contracte de asigurare din care face parte grupul respectiv. Aceste fluxuri de trezorerie includ fluxurile de trezorerie care nu pot fi atribuite în mod direct unor contracte individuale sau unor grupuri de contracte de asigurare din portofoliu. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceFinanceIncomeOrExpensesInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de veniturile sau cheltuielile financiare legate de asigurări, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din veniturile sau cheltuielile financiare legate de asigurări. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceRevenueInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de veniturile din asigurări, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de veniturile din asigurări, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din veniturile din asigurări. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; venituri din asigurări] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceRevenueInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de veniturile din asigurări, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceRevenueNotRelatedToContractsThatExistedAtTransitionDateToWhichModifiedRetrospectiveApproachOrFairValueApproachHasBeenAppliedInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de veniturile din asigurări care nu sunt legate de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată sau abordarea bazată pe valoarea justă, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.114 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din veniturile din asigurări care nu sunt legate de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată (astfel cum este descrisă la punctele C6-C19A din IFRS 17) sau abordarea bazată pe valoarea justă (astfel cum este descrisă la punctele C20-C24B din IFRS 17). [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; venituri din asigurări] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceRevenueRelatedToContractsThatExistedAtTransitionDateToWhichFairValueApproachHasBeenAppliedInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de veniturile din asigurări care sunt legate de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea bazată pe valoarea justă, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.114 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din veniturile din asigurări legate de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea bazată pe valoarea justă (astfel cum este descrisă la punctele C20-C24B din IFRS 17). [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; venituri din asigurări] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceRevenueRelatedToContractsThatExistedAtTransitionDateToWhichModifiedRetrospectiveApproachHasBeenAppliedInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de veniturile din asigurări care sunt legate de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.114 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din veniturile din asigurări legate de contractele existente la data tranziției pentru care s-a aplicat abordarea retrospectivă modificată (astfel cum este descrisă la punctele C6-C19A din IFRS 17). [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; venituri din asigurări] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceServiceExpensesInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de cheltuielile cu serviciul de asigurare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de cheltuielile cu serviciul de asigurare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din cheltuielile cu serviciul de asigurare. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceServiceExpensesInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de cheltuielile cu serviciul de asigurare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceServiceResultForReconciliationByComponentsInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de rezultatul serviciului de asigurare pentru reconcilierea în funcție de componente, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceServiceResultForReconciliationByRemainingCoverageAndIncurredClaimsInsuranceContractsLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de rezultatul serviciului de asigurare pentru reconcilierea în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInsuranceServiceResultInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de rezultatul serviciului de asigurare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 prezentarea informațiilor, IFRS 17.104 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de rezultatul serviciului de asigurare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare cauzată de rezultatul serviciului de asigurare. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; rezultatul serviciului de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughInvestmentComponentsExcludedFromInsuranceRevenueAndInsuranceServiceExpensesInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de componentele de investiții excluse din veniturile din asigurări și din cheltuielile cu serviciul de asigurare, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.103 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din componentele de investiții excluse din veniturile din asigurări și din cheltuielile cu serviciul de asigurare (combinate cu rambursări de prime, cu excepția cazului în care primele sunt prezentate ca parte a fluxurilor de trezorerie în perioada descrisă la punctul 105(a)(i) din IFRS 17). [Referințe: descrierea abordării utilizate pentru determinarea componentelor de investiții; datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughLossOfControlOfSubsidiaryDeferredTaxLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de pierderea controlului asupra unei filiale, datorii (creanțe) privind impozitul amânat |
IAS 12.81 practică comună |
documentation |
Reducerea datoriilor (creanțelor) privind impozitul amânat ca urmare a pierderii controlului asupra unei filiale. [Referințe: datoria (creanța) privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughModificationOfContractualCashFlowsExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificarea fluxurilor de trezorerie contractuale, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35I b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a modificării fluxurilor de trezorerie contractuale. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughModificationOfContractualCashFlowsFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de modificarea fluxurilor de trezorerie contractuale, active financiare |
IFRS 7.35I b exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare rezultată din modificarea fluxurilor de trezorerie contractuale. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) unui cont de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare rezultată din diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, active biologice |
IAS 41.50 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor biologice cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesDeferredTaxLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, datorii (creanțe) privind impozitul amânat |
IAS 12.81 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor (creanțelor) privind impozitul amânat rezultată din diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: datoria (creanța) privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, fondul comercial |
IFRS 3.B67 d (vi) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) fondului comercial cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesIntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e (vii) practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale și a fondului comercial rezultată din diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, investiții imobiliare |
IAS 40.76 e prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (vi) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) investițiilor imobiliare cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, alte provizioane |
IAS 37.84 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) altor provizioane rezultată din efectele variațiilor cursului de schimb valutar asupra provizioanelor evaluate într-o monedă diferită de moneda de prezentare a entității. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (viii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesReimbursementRightsAtFairValue |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a diferențelor de curs valutar nete. |
IAS 19.141 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) valorii juste a drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, rezultată din efectele variațiilor cursului de schimb valutar asupra planurilor evaluate într-o monedă diferită de moneda de prezentare a entității. [Referințe: la valoarea justă [member]; drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNetExchangeDifferencesRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de diferențele de curs valutar nete, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor aferente dreptului de utilizare cauzată de diferențele de curs valutar nete provenite din conversia situațiilor financiare din moneda funcțională într-o monedă de prezentare diferită, inclusiv din conversia unei operațiuni din străinătate în moneda de prezentare a entității raportoare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughNewTransactionsAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
Monetary, duration |
label |
Creștere (reducere) cauzată de tranzacții noi, diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
IFRS 7.28 b exemplu, IFRS 7.IG14 exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere rezultată din tranzacții noi. [Referințe: diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughObtainingOrLosingControlOfSubsidiariesOrOtherBusinessesLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de obținerea sau pierderea controlului asupra filialelor sau a altor întreprinderi, datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare rezultată din obținerea sau pierderea controlului asupra filialelor sau a altor întreprinderi. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesIntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e (viii) practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale și a fondului comercial rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (viii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, investiții imobiliare |
IAS 40.76 g prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (viii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) investițiilor imobiliare rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44B e prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriilor care decurg din activitățile de finanțare rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din alte modificări |
IAS 19.141 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (ix) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de alte modificări, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesRegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de alte modificări, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesRegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherChangesRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor aferente dreptului de utilizare rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherContributionsByOwners |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere cauzată de alte contribuții din partea proprietarilor, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea capitalurilor proprii rezultată din alte contribuții din partea proprietarilor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherDistributionsToOwners |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducere cauzată de alte distribuiri către proprietari, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reducere cauzată de alte distribuiri către proprietari, capitaluri proprii |
||||
documentation |
Reducerea capitalurilor proprii rezultată din distribuirile către proprietari pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherMovementsExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte variații, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a altor variații. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughOtherMovementsFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte variații, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare rezultată din alte variații. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughPremiumsPaidForReinsuranceContractsHeldInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de primele plătite pentru contractele de reasigurare deținute, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din primele plătite pentru contractele de reasigurare deținute. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughPremiumsReceivedForInsuranceContractsIssuedInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de primele primite pentru contractele de asigurare emise, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.105 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare rezultată din primele primite pentru contractele de asigurare emise. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughReclassificationAdjustmentsInPeriodReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeRelatedToInsuranceContractsToWhichParagraphsC18bC19bC24bAndC24cOfIFRS17HaveBeenApplied |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de ajustările din reclasificare în cursul perioadei, rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 |
IFRS 17.116 exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) rezervei din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 care rezultă din ajustările din reclasificare în cursul perioadei. [Referințe: rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughRecognitionOfContractualServiceMarginInProfitOrLossToReflectTransferOfServicesInsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de recunoașterea marjei serviciului contractual în profit sau pierdere pentru a reflecta transferul de servicii, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.104 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare care rezultă din recunoașterea marjei serviciului contractual în profit sau pierdere pentru a reflecta transferul de servicii. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare; marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughSharebasedPaymentTransactions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni. [Referințe: capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTimeValueOfMoneyAdjustmentOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere prin ajustări datorate trecerii timpului, alte provizioane |
IAS 37.84 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea altor provizioane prin ajustări datorate trecerii timpului. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransactionsWithOwners |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de tranzacții cu proprietarii, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din tranzacții cu proprietarii. |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransferBetweenRevaluationReserveAndRetainedEarnings |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) prin transfer între surplusul din reevaluare și rezultatul reportat, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din transferuri între un surplusul din reevaluare și rezultatul reportat. [Referințe: rezultatul reportat; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, active biologice |
IAS 41.50 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor biologice rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesEquity |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de alte modificări, fond comercial |
IFRS 3.B67 d (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) fondului comercial rezultată din modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesIntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale și a fondului comercial rezultată din transferuri și modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesIntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări necorporale și fond comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, rezultată din transferuri și modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, alte provizioane |
IAS 37.84 practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) altor provizioane rezultată din transferuri și modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
totalLabel |
Total creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări corporale |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale rezultată din transferuri și modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
totalLabel |
Creșterea (reducerea) totală cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, rezultată din transferuri și modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
totalLabel |
Creșterea (reducerea) totală cauzată de transferuri și alte modificări, active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor aferente dreptului de utilizare rezultată din transferuri și modificări pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersAndOtherChangesRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri și alte modificări, active aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I d exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a transferurilor. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I d exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor financiare rezultată din transferuri. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersFromConstructionInProgressPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri de la construcții în curs, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale ca urmare a transferurilor de la construcții în curs. [Referințe: imobilizări corporale; construcție în curs] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersFromConstructionInProgressPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri de la construcții în curs, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a transferurilor de la construcții în curs. [Referințe: Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare; construcție în curs] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersFromToInvestmentPropertyPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri de la (către) investiții imobiliare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale ca urmare a transferurilor de la (către) investiții imobiliare. [Referințe: imobilizări corporale; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersFromToInvestmentPropertyPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri de la (către) investiții imobiliare, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a transferurilor de la (către) investiții imobiliare. [Referințe: Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersIntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a transferurilor. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a transferurilor. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale ca urmare a transferurilor. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a transferurilor. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a transferurilor. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersToDisposalGroupsRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri către grupuri destinate cedării, solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu, IFRS 14.IE5 exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a transferurilor către grupuri destinate cedării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransfersToDisposalGroupsRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri către grupuri destinate cedării, solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu, IFRS 14.IE5 exemplu |
documentation |
Creșterea (reducerea) soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a transferurilor către grupuri destinate cedării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTransferToStatutoryReserve |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de transferuri către rezerva statutară, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din transferuri către o rezervă statutară. [Referințe: rezervă statutară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseThroughTreasuryShareTransactions |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere (reducere) cauzată de tranzacții cu acțiuni de trezorerie, capitaluri proprii |
IAS 1.106 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii rezultată din tranzacții cu acțiuni de trezorerie. [Referințe: capitaluri proprii; acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
IncreaseDecreaseToProfitLossToReflectDilutiveEffectResultingFromAssumedConversionOfPotentialOrdinaryShares |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) pentru a reflecta efectul de diluare care rezultă din conversia presupusă a acțiunilor ordinare potențiale |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) profitului (pierderii) pentru a reflecta efectul de diluare care rezultă din conversia presupusă a tuturor acțiunilor ordinare potențiale. |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, active |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a activelor ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a datoriilor ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a activelor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInOtherComprehensiveIncomeBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a datoriilor, recunoscut în alte elemente ale rezultatului global înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossAfterTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a activelor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossAfterTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossAfterTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, după impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere după impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxAssets |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a activelor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseInFairValueMeasurementDueToChangeInMultipleUnobservableInputsToReflectReasonablyPossibleAlternativeAssumptionsRecognisedInProfitOrLossBeforeTaxLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Creșterea valorii juste ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil, recunoscută în profit sau pierdere, înainte de impozitare, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
documentation |
Cuantumul creșterii valorii juste a datoriilor, recunoscut în profit sau pierdere înainte de impozitare, ca urmare a modificării mai multor date de intrare neobservabile pentru a reflecta o ipoteză alternativă posibilă în mod rezonabil. [Referințe: venituri din impozit (cheltuieli cu impozitul)] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughAdjustmentsArisingFromPassageOfTimeContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere prin ajustări datorate trecerii timpului, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi prin ajustări datorate trecerii timpului. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughBusinessCombinationsContractAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere prin combinări de întreprinderi, active din contracte |
IFRS 15.118 a exemplu |
documentation |
Creșterea activelor din contracte rezultată din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; active din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughBusinessCombinationsContractLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere prin combinări de întreprinderi, datorii din contracte |
IFRS 15.118 a exemplu |
documentation |
Creșterea datoriilor din contracte rezultată din combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughItemsAcquiredInBusinessCombinationRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere cauzată de elemente dobândite într-o combinare de întreprinderi, soldurile debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
documentation |
Creșterea soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a elementelor dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughItemsAssumedInBusinessCombinationRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere cauzată de elemente asumate într-o combinare de întreprinderi, soldurile creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 a (iii) exemplu |
documentation |
Creșterea soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate ca urmare a elementelor asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughNewLeasesLiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere cauzată de contracte de leasing noi, datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7 – Situația fluxurilor de trezorerie pentru o entitate care nu este instituție financiară (exemplu), IAS 7.44B exemplu |
documentation |
Creșterea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare rezultată din contracte de leasing noi. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughOriginationOrPurchaseExposureToCreditRiskOnLoanCommitmentsAndFinancialGuaranteeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Creștere prin emitere sau achiziționare, expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I a exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea expunerii la riscul de credit pentru angajamentele de creditare și contractele de garanție financiară ca urmare a emiterii sau a achiziționării. [Referințe: expunerea la riscul de credit pentru angajamente de creditare și contracte de garanție financiară] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughOriginationOrPurchaseFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere prin emitere sau achiziționare, active financiare |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I a exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Creșterea activelor financiare ca urmare a emiterii sau a achiziționării. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
IncreaseThroughReversalsOfImpairmentLossesAssetsForInsuranceAcquisitionCashFlows |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere prin reluare a pierderii din depreciere, active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
IFRS 17.105B prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea activelor pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor care rezultă din reluarea pierderii din depreciere recunoscute în cursul perioadei. [Referințe: contracte de asigurare [domain]; active pentru fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor] |
||||
ifrs-full |
IncrementalFairValueGrantedModifiedSharebasedPaymentArrangements |
Monetary, duration |
label |
Valoarea justă incrementală acordată, angajamente de plată pe bază de acțiuni modificate |
IFRS 2.47 c (ii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Diferența, pentru angajamentele de plată pe bază de acțiuni modificate, dintre valoarea justă a instrumentului de capitaluri proprii modificat și cea a instrumentului de capitaluri proprii original, amândouă estimate la data modificării. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
IndemnificationAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Active de compensație recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 g (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru activele de compensație dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IndependentValuerWasInvolvedInRevaluationPropertyPlantAndEquipment |
True/False |
label |
Un evaluator independent a fost implicat în reevaluare, imobilizări corporale |
IAS 16.77 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă a fost implicat un evaluator independent pentru elementele de imobilizări corporale exprimate la valoarea reevaluată. |
||||
ifrs-full |
IndependentValuerWasInvolvedInRevaluationRightofuseAssets |
True/False |
label |
Un evaluator independent a fost implicat în reevaluare, active aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă a fost implicat un evaluator independent pentru activele aferente dreptului de utilizare exprimate la valoarea reevaluată. |
||||
ifrs-full |
IndicationOfHowFrequentlyHedgingRelationshipsAreDiscontinuedAndRestarted |
Text |
label |
Precizarea frecvenței cu care relațiile de acoperire împotriva riscurilor sunt întrerupte și reluate |
IFRS 7.23C b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea frecvenței cu care relațiile de acoperire împotriva riscurilor sunt întrerupte și reluate. |
||||
ifrs-full |
IndicationOfOtherFormsOfGovernmentAssistanceWithDirectBenefitsForEntity |
Text |
label |
Precizarea celorlalte forme de asistență guvernamentală care au adus entității beneficii directe |
IAS 20.39 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea formelor de asistență guvernamentală care au adus entității beneficii directe, altele decât subvențiile guvernamentale recunoscute în situațiile financiare. [Referințe: subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
IndicationOfUncertaintiesOfAmountOrTimingOfOutflowsContingentLiabilities |
Text |
label |
Indicarea incertitudinilor privind cuantumul sau plasarea în timp a ieșirilor, datorii contingente |
IAS 37.86 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea incertitudinilor privind cuantumul sau plasarea în timp a oricărei ieșiri de beneficii economice pentru datoriile contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
IndicationOfUncertaintiesOfAmountOrTimingOfOutflowsContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Indicarea incertitudinilor privind cuantumul sau plasarea în timp a ieșirilor, datorii contingente într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B64 j (i) prezentarea informațiilor, IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor, IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea incertitudinilor privind cuantumul sau plasarea în timp a oricărei ieșiri de beneficii economice pentru datoriile contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IndicationOfUncertaintiesOfAmountOrTimingOfOutflowsOtherProvisions |
Text |
label |
Indicarea incertitudinilor privind cuantumul sau plasarea în timp a ieșirilor, alte provizioane |
IAS 37.85 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea incertitudinilor privind cuantumul sau plasarea în timp a ieșirilor de beneficii economice pentru alte provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
IndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsAxis |
Axis |
label |
Active individuale sau unități generatoare de numerar [axis] |
IAS 36.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
IndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsDomain |
Domain [default] |
label |
Active individuale sau unități generatoare de numerar [domain] |
IAS 36.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Active individuale sau unități generatoare de numerar” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
IndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate activele individuale sau unitățile generatoare de numerar [member] |
IAS 36.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele individuale sau unitățile generatoare de numerar. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
IndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesAxis |
Axis |
label |
Unități generatoare de numerar [axis] |
IAS 36.134 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
IndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesDomain |
Domain [default] |
label |
Unități generatoare de numerar [domain] |
IAS 36.134 prezentarea informațiilor, IAS 36.135 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Unități generatoare de numerar” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
IndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsWithSignificantAmountOfGoodwillOrIntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLivesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member] |
IAS 36.134 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă cel mai mic grup identificabil de active care generează intrări de numerar în mare măsură independente de intrările de numerar generate de alte active sau grupuri de active. |
||||
ifrs-full |
IndividuallyInsignificantCounterpartiesMember |
Member |
label |
Parteneri nesemnificativi la nivel individual [member] |
IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă părțile la tranzacție, altele decât entitatea, care sunt nesemnificative la nivel individual. |
||||
ifrs-full |
InflowsOfCashFromInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Intrări de numerar din activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din activitățile de investiție. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutCollateralHeldAsSecurityAndOtherCreditEnhancementsForCreditimpairedFinancialAssetsExplanatory |
Text block |
label |
Informații privind garanțiile reale deținute și alte ameliorări ale condițiilor de credit pentru activele financiare depreciate [text block] |
IFRS 7.35K c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor cu privire la garanțiile reale deținute și alte ameliorări ale condițiilor de credit (de exemplu, cuantificarea măsurii în care garanțiile reale și alte ameliorări ale condițiilor de credit reduc riscul de credit) pentru activele financiare care sunt depreciate la data raportării. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutConsequencesOfNoncomplianceWithExternallyImposedCapitalRequirements |
Text |
label |
Informații privind consecințele nerespectării cerințelor impuse din exterior privind capitalul |
IAS 1.135 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind consecințele nerespectării cerințelor impuse din exterior privind capitalul. [Referințe: cerințe de capital [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutContingentAssetsThatDisclosureIsNotPracticable |
Text |
label |
Explicații privind imposibilitatea prezentării de informații referitoare la activele contingente |
IAS 37.91 prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicații privind imposibilitatea prezentării de informații referitoare la activele potențiale care apar ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutContingentLiabilitiesThatDisclosureIsNotPracticable |
Text |
label |
Explicații privind imposibilitatea prezentării de informații referitoare la datoriile contingente |
IAS 37.91 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind imposibilitatea prezentării de informații referitoare la datoriile contingente. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutCreditQualityOfNeitherPastDueNorImpairedFinancialAssets |
Text block |
label |
Informații privind calitatea creditului activelor financiare care nu sunt nici restante, nici depreciate [text block] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Prezentare informațiilor privind calitatea creditului activelor financiare care nu sunt nici restante (un partener nu a efectuat o plată la scadența sa contractuală), nici depreciate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutCreditQualityOfReinsuranceContractsHeldThatAreAssets |
Text |
label |
Informații privind calitatea creditului contractelor de reasigurare deținute care sunt active |
IFRS 17.131 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind calitatea creditului contractelor de reasigurare deținute de entitate care sunt active. [Referințe: contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutEffectOfRegulatoryFrameworksInWhichEntityOperates |
Text |
label |
Informații privind efectul cadrelor de reglementare în care entitatea își desfășoară activitatea |
IFRS 17.126 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind efectul cadrelor de reglementare în care entitatea își desfășoară activitatea. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutEntitysDefinitionsOfDefault |
Text |
label |
Informații privind definițiile date de o entitate neîndeplinirii obligațiilor |
IFRS 7.35F b prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind definițiile date de o entitate neîndeplinirii obligațiilor, inclusiv motivele pentru care au fost selectate definițiile respective. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutExposureArisingFromLeasesNotYetCommencedToWhichLesseeIsCommitted |
Text |
label |
Informații privind expunerea generată de contractele de leasing care nu au început încă față de care locatarul este angajat |
IFRS 16.59 b (iv) exemplu |
documentation |
Informații privind expunerea locatarului generată de contractele de leasing care nu au început încă față de care locatarul este angajat. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutGroupsOrPortfoliosOfFinancialInstrumentsWithParticularFeaturesThatCouldAffectLargePortionOfThatGroup |
Text |
label |
Informații privind grupuri sau portofolii de instrumente financiare cu caracteristici specifice care ar putea afecta o mare parte din respectivul grup |
IFRS 7.B8H prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind grupuri sau portofolii de instrumente financiare cu caracteristici specifice care ar putea afecta o mare parte din respectivul grup, cum ar fi concentrarea anumitor riscuri. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowDesignatedRiskComponentRelatesToHedgedItemInItsEntiretyExplanatory |
Text block |
label |
Informații privind modul în care componenta de risc desemnată se raportează la elementul acoperit împotriva riscurilor în ansamblu [text block] |
IFRS 7.22C b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modul în care componenta de risc desemnată se raportează la elementul acoperit împotriva riscurilor în ansamblu. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowEntityDeterminedRiskComponentDesignatedAsHedgedItemExplanatory |
Text block |
label |
Informații privind modul în care entitatea a determinat componenta de risc desemnată ca element acoperit împotriva riscurilor [text block] |
IFRS 7.22C a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind modul în care entitatea a determinat componenta de risc care este desemnată ca element acoperit împotriva riscurilor (inclusiv o descriere a naturii relației dintre componenta de risc și element în ansamblu). [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowExpectedCashOutflowOnRedemptionOrRepurchaseWasDetermined |
Text |
label |
Informații privind modul de determinare a ieșirii de numerar prevăzute la răscumpărare sau recumpărare |
IAS 1.136A d prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care a fost determinată ieșirea de numerar prevăzută la răscumpărarea sau recumpărarea instrumentelor financiare care pot fi lichidate înainte de scadență clasificate drept capitaluri proprii. [Referințe: ieșirea de numerar prevăzută la răscumpărarea sau recumpărarea instrumentelor financiare care pot fi lichidate înainte de scadență] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowExpectedVolatilityWasDeterminedShareOptionsGranted |
Text |
label |
Informații privind modul în care a fost determinată volatilitatea preconizată, opțiunile pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care a fost determinată volatilitatea preconizată pentru stabilirea prețurilor opțiunilor pe acțiuni acordate, inclusiv o explicație a măsurii în care volatilitatea preconizată a avut la bază volatilitatea determinată istoric. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowFairValueWasMeasuredShareOptionsGranted |
Text |
label |
Informații privind modul în care a fost evaluată valoarea justă, opțiunile pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații despre modul în care a fost evaluată valoarea justă a opțiunilor pe acțiuni acordate. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowFairWasDeterminedIfNotOnBasisOfObservableMarketOtherEquityInstrumentsGranted |
Text |
label |
Informații privind modul în care a fost determinată valoarea justă, dacă aceasta nu a fost evaluată pe baza unui preț de piață observabil, alte instrumente de capitaluri proprii acordate |
IFRS 2.47 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care a fost determinată valoarea justă pentru alte instrumente de capitaluri proprii acordate (și anume, altele decât opțiunile pe acțiuni), dacă acestea nu au fost evaluate pe baza unui preț de piață observabil. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowLessorManagesRiskAssociatedWithRightsItRetainsInUnderlyingAssets |
Text |
label |
Informații privind modul în care locatorul gestionează riscul asociat drepturilor pe care le păstrează în legătură cu activele suport |
IFRS 16.92 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care locatorul gestionează riscul asociat drepturilor pe care le păstrează în legătură cu activele suport. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowMaximumExposureToLossFromInterestsInStructuredEntitiesIsDetermined |
Text |
label |
Informații privind modul în care este determinată expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate |
IFRS 12.29 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care este determinată valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a entității la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate. [Referințe: expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutHowMaximumExposureToLossIsDetermined |
Text |
label |
Informații privind modul în care este determinată expunerea maximă la pierderi rezultând din implicarea continuă |
IFRS 7.42E c prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care este determinată valoarea expunerii maxime a entității la pierderi rezultând din implicarea sa continuă în activele financiare derecunoscute. [Referințe: expunerea maximă la pierderi rezultând din implicarea continuă; active financiare] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutLesseesExposureArisingFromExtensionOptionsAndTerminationOptions |
Text |
label |
Informații privind expunerea locatarului generată de opțiunile de prelungire și opțiunile de reziliere |
IFRS 16.59 b (ii) exemplu |
documentation |
Informații privind expunerea locatarului generată de opțiunile de prelungire și opțiunile de reziliere. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutLesseesExposureArisingFromResidualValueGuarantees |
Text |
label |
Informații privind expunerea locatarului generată de garanțiile aferente valorii reziduale |
IFRS 16.59 b (iii) exemplu |
documentation |
Informații privind expunerea locatarului generată de garanțiile aferente valorii reziduale. Garanția aferentă valorii reziduale este o garanție dată unui locator de către o parte neasociată locatorului care garantează că valoarea (sau o parte din valoarea) activului suport de la finalul contractului de leasing va fi avea cel puțin un nivel specificat. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutLesseesExposureArisingFromVariableLeasePayments |
Text |
label |
Informații privind expunerea locatarului generată de plățile variabile de leasing |
IFRS 16.59 b (i) exemplu |
documentation |
Informații privind expunerea locatarului generată de plățile variabile de leasing. Plățile variabile de leasing sunt partea din plățile efectuate de un locatar către un locator pentru dreptul de a utiliza un activ suport pe durata contractului de leasing care variază din cauza modificărilor faptelor sau circumstanțelor care apar după data începerii derulării contractului de leasing și care diferă de simpla trecere a timpului. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutMajorCustomers |
Text |
label |
Informații despre clienții principali |
IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații despre clienții principali ai entității și măsura în care entitatea depinde de aceștia. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutMarketForFinancialInstruments |
Text |
label |
Informații privind piața instrumentelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Informații privind piața instrumentelor financiare pentru care nu sunt prevăzute prezentări de informații privind valoarea justă. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutNatureOfLesseesLeasingActivities |
Text |
label |
Informații privind natura activităților de leasing ale locatarului |
IFRS 16.59 a exemplu |
documentation |
Informații privind natura activităților de leasing ale locatarului. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutNatureOfLessorsLeasingActivities |
Text |
label |
Informații privind natura activităților de leasing ale locatorului |
IFRS 16.92 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind natura activităților de leasing ale locatorului. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingEntitysObligationToRepurchaseOrRedeemPuttableFinancialInstruments |
Text |
label |
Informații privind obiectivele, politicile și procedurile de gestionare a obligației entității de recumpărare sau răscumpărare a instrumentelor financiare care pot fi lichidate înainte de scadență |
IAS 1.136A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind obiectivele, politicile și procesele entității pentru gestionarea obligațiilor sale de recumpărare sau răscumpărare a instrumentelor financiare care pot fi lichidate înainte de scadență clasificate drept instrumente de capitaluri proprii când deținătorii instrumentului îi cer acest lucru, inclusiv orice schimbări față de perioada anterioară. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutPotentialExposureToFutureCashOutflowsNotReflectedInMeasurementOfLeaseLiability |
Text |
label |
Informații privind expunerea potențială la ieșirile de numerar viitoare nereflectate în evaluarea datoriilor care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.59 b exemplu |
documentation |
Informații privind expunerea potențială a locatarului la ieșirile de numerar viitoare nereflectate în evaluarea datoriilor care decurg din contractele de leasing. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutRelationshipBetweenDisclosureOfDisaggregatedRevenueFromContractsWithCustomersAndRevenueInformationForReportableSegmentsExplanatory |
Text block |
label |
Informații privind relația dintre prezentarea veniturilor dezagregate din contractele cu clienții și a informațiilor referitoare la veniturile aferente segmentelor raportabile [text block] |
IFRS 15.115 prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind relația dintre prezentarea veniturilor dezagregate din contractele cu clienții și a informațiilor referitoare la veniturile aferente segmentelor raportabile. [Referințe: segmente raportabile [member]; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutRestrictionsOrCovenantsImposedByLeasesOnLessee |
Text |
label |
Informații privind restricțiile sau clauzele restrictive impuse locatarului prin contractele de leasing |
IFRS 16.59 c exemplu |
documentation |
Informații privind restricțiile sau clauzele restrictive impuse locatarului prin contractele de leasing. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutRiskManagementStrategyForRightsThatLessorRetainsInUnderlyingAssets |
Text |
label |
Informații privind strategia de gestionare a riscului pentru drepturile pe care locatorul le păstrează în legătură cu activele suport |
IFRS 16.92 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind strategia de gestionare a riscului pentru drepturile pe care locatorul le păstrează în legătură cu activele suport, inclusiv orice metode prin care locatorul reduce acest risc. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutSaleAndLeasebackTransactions |
Text |
label |
Informații privind tranzacțiile de vânzare și leaseback |
IFRS 16.59 d exemplu |
documentation |
Informații privind tranzacțiile de vânzare și leaseback. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutSignificantJudgementsAndAssumptionsMadeInDeterminingThatEntityIsInvestmentEntity |
Text |
label |
Informații cu privire la raționamentele și ipotezele semnificative efectuate pentru a stabili că entitatea este o entitate de investiții |
IFRS 12.9A prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații cu privire la raționamentele și ipotezele semnificative efectuate pentru a stabili că entitatea este o entitate de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]] |
||||
ifrs-full |
InformationAboutUltimateRiskManagementStrategyInRelationToHedgingRelationshipsThatEntityFrequentlyResets |
Text |
label |
Informații cu privire la strategia finală de gestionare a riscului în legătură cu relațiile de acoperire împotriva riscurilor pe care entitatea le relansează frecvent |
IFRS 7.23C b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații cu privire la strategia finală de gestionare a riscului în legătură cu relațiile de acoperire împotriva riscurilor pe care entitatea le relansează frecvent. |
||||
ifrs-full |
InformationAboutWhetherAndHowEntityIntendsToDisposeOfFinancialInstruments |
Text |
label |
Informații referitoare la intenția entității de a ceda sau nu instrumentele financiare și la modul în care intenționează să le cedeze |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.30 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Informații referitoare la intenția entității de a ceda sau nu instrumentele financiare pentru care nu sunt prevăzute prezentări de informații privind valoarea justă și la modul în care intenționează să le cedeze. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationHowFairValueWasMeasuredOtherEquityInstrumentsGranted |
Text |
label |
Informații privind modul în care a fost evaluată valoarea justă, alte instrumente de capitaluri proprii acordate |
IFRS 2.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care a fost evaluată valoarea justă medie ponderată la data de evaluare a altor instrumente de capitaluri proprii acordate (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni). |
||||
ifrs-full |
InformationOnEntitysWriteoffPolicy |
Text |
label |
Informații privind politica de scoatere în afara bilanțului a entității |
IFRS 7.35F e prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind politica de scoatere în afara bilanțului a unei entități, inclusiv indicatorii care arată că nu există așteptări rezonabile de recuperare și informații despre politica pentru activele financiare care sunt scoase în afara bilanțului, însă fac încă obiectul măsurilor de punere în aplicare. |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowEntityAppliedClassificationRequirementsInIFRS9ToFinancialAssetsWhoseClassificationHasChangedAsResultOfApplyingIFRS9 |
Text |
label |
Informații privind modul în care entitatea a aplicat cerințele de clasificare prevăzute în IFRS 9 în cazul activelor financiare a căror clasificare s-a modificat ca rezultat al aplicării IFRS 9 |
IFRS 7.42J a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care entitatea a aplicat cerințele de clasificare prevăzute în IFRS 9 în cazul activelor financiare a căror clasificare s-a modificat ca rezultat al aplicării IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowEntityDeterminedThatFinancialAssetsAreCreditimpairedFinancialAssets |
Text |
label |
Informații privind modul în care entitatea a stabilit că activele financiare sunt active financiare depreciate |
IFRS 7.35F d prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care o entitate a stabilit că activele financiare sunt active financiare depreciate. |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowEntityDeterminedWhetherCreditRiskOfFinancialInstrumentsHasIncreasedSignificantlySinceInitialRecognition |
Text |
label |
Informații privind modul în care entitatea a determinat dacă riscul de credit al instrumentelor financiare a crescut semnificativ după recunoașterea inițială |
IFRS 7.35F a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care o entitate a determinat dacă riscul de credit al instrumentelor financiare a crescut semnificativ după recunoașterea inițială, inclusiv dacă și în ce mod: (a) instrumentele financiare sunt considerate ca având un risc redus de credit și (b) a fost respinsă prezumția conform căreia au existat creșteri semnificative ale riscului de credit după recunoașterea inițială atunci când activele financiare sunt restante de peste 30 de zile. [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowEntityRedesignatedFinancialAssetsWhoseClassificationHasChangedOnInitiallyApplyingIFRS17 |
Text |
label |
Informații privind modul în care entitatea a redesemnat activele financiare a căror clasificare s-a modificat la aplicarea inițială a IFRS 17 |
IFRS 17.C33 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care entitatea a redesemnat activele financiare a căror clasificare s-a modificat la aplicarea inițială a IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowIncrementalFairValueGrantedWasMeasuredModifiedSharebasedPaymentArrangements |
Text |
label |
Informații despre modul în care valoarea justă incrementală acordată a fost evaluată, angajamente de plată pe bază de acțiuni modificate |
IFRS 2.47 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații despre modul în care valoarea justă incrementală acordată a fost evaluată pentru angajamentele de plată pe bază de acțiuni modificate. [Referințe: valoarea justă incrementală acordată, angajamente de plată pe bază de acțiuni modificate; tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowInstrumentsWereGroupedIfExpectedCreditLossesWereMeasuredOnCollectiveBasis |
Text |
label |
Informații despre modul în care au fost grupate instrumentele în cazul în care pierderile din credit preconizate au fost evaluate la nivel colectiv |
IFRS 7.35F c prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații despre modul în care au fost grupate instrumentele în cazul în care pierderile din credit preconizate au fost evaluate la nivel colectiv. |
||||
ifrs-full |
InformationOnHowRequirementsForModificationOfContractualCashFlowsOfFinancialAssetsHaveBeenApplied |
Text |
label |
Informații privind modul în care au fost aplicate cerințele pentru modificarea fluxurilor de trezorerie contractuale ale activelor financiare |
IFRS 7.35F f prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind modul în care au fost aplicate cerințele pentru modificarea fluxurilor de trezorerie contractuale ale activelor financiare, inclusiv modul în care o entitate: (a) determină dacă riscul de credit aferent unui activ financiar care a fost modificat în timp ce ajustarea pentru pierdere a fost evaluată la o sumă egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață s-a îmbunătățit, astfel încât ajustarea pentru pierdere este evaluată din nou la o sumă egală cu pierderile din credit preconizate pe 12 luni și (b) monitorizează măsura în care ajustarea pentru pierdere aferentă activelor financiare care îndeplinesc criteriile de la subpunctul (a) este ulterior reevaluată la o sumă egală cu pierderile din credit preconizate pe durata de viață. |
||||
ifrs-full |
InformationOnRevenuesAndProfitOrLossIsImpracticableToDiscloseBusinessCombinations |
True/False |
label |
Prezentarea informațiilor privind veniturile și profitul sau pierderea este imposibil de realizat, combinări de întreprinderi |
IFRS 3.B64 q prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă prezentarea informațiilor privind veniturile și profitul (pierderea) entității rezultate din combinare de la data achiziției și a entității combinate ca și cum data achiziției pentru toate combinările de întreprinderi realizate ar fi fost la începutul perioadei de raportare este imposibil de realizat. |
||||
ifrs-full |
InformationWhetherAndHowExpectedDividendsWereIncorporatedIntoMeasurementOfFairValueOtherEquityInstrumentsGranted |
Text |
label |
Informații privind măsura și modul în care dividendele preconizate au fost încorporate în evaluarea valorii juste, alte instrumente de capitaluri proprii acordate |
IFRS 2.47 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind măsura și modul în care dividendele preconizate au fost încorporate în evaluarea valorii juste pentru alte instrumente de capitaluri proprii acordate (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni). |
||||
ifrs-full |
InformationWhetherAndHowOtherFeaturesWereIncorporatedIntoMeasurementOfFairValueOtherEquityInstrumentsGranted |
Text |
label |
Informații privind măsura și modul în care alte caracteristici au fost încorporate în evaluarea valorii juste, alte instrumente de capitaluri proprii acordate |
IFRS 2.47 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind măsura și modul în care au fost încorporate alte caracteristici ale altor instrumente de capitaluri proprii acordate (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) în evaluarea valorii juste a acestor instrumente de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
InformationWhetherAndHowOtherFeaturesWereIncorporatedIntoMeasurementOfFairValueShareOptionsGranted |
Text |
label |
Informații privind măsura și modul în care alte caracteristici au fost încorporate în evaluarea valorii juste, opțiunile pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind măsura și modul în care au fost încorporate alte caracteristici ale opțiunii acordate (cum ar fi o condiție de piață) în evaluarea valorii juste a opțiunilor acordate. |
||||
ifrs-full |
InformationWhetherEntityCompliedWithAnyExternallyImposedCapitalRequirements |
Text |
label |
Informații din care să reiasă dacă entitatea a respectat eventualele cerințe impuse din exterior privind capitalul |
IAS 1.135 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații din care să reiasă dacă entitatea a respectat cerințele impuse din exterior privind capitalul cărora trebuie să se conformeze. [Referințe: cerințe de capital [domain]] |
||||
ifrs-full |
InformationWhetherRecoverableAmountOfAssetIsFairValueLessCostsToSellOrValueInUse |
Text |
label |
Informații din care să reiasă dacă valoarea recuperabilă a activului este valoarea justă minus costurile asociate cedării sau valoarea de utilizare |
IAS 36.130 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații din care să reiasă dacă valoarea recuperabilă a unui activ (unitate generatoare de numerar) este valoarea justă minus costurile asociate cedării sau valoarea sa de utilizare. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
InitiallyAppliedIFRSsAxis |
Axis |
label |
IFRS-uri aplicate inițial [axis] |
IAS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InitiallyAppliedIFRSsDomain |
Domain [default] |
label |
IFRS-uri aplicate inițial [domain] |
IAS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă IFRS-urile care au fost aplicate inițial de către entitate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „IFRS-uri aplicate inițial” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
InputsToMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Axis |
Axis |
label |
Date de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [axis] |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InputsToMethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Domain |
Domain [default] |
label |
Date de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [domain] |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datele de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Date de intrare ale metodelor utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
InputToMethodUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Decimal, instant |
label |
Dată de intrare a metodei utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea unei date de intrare a unei metode utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsAxis |
Axis |
label |
Contracte de asigurare [axis] |
IFRS 17.100 c prezentarea informațiilor, IFRS 17.101 prezentarea informațiilor, IFRS 17.106 prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsByComponentsAxis |
Axis |
label |
Contracte de asigurare în funcție de componente [axis] |
IFRS 17.100 prezentarea informațiilor, IFRS 17.101 prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsByComponentsDomain |
Domain [default] |
label |
Contracte de asigurare în funcție de componente [domain] |
IFRS 17.100 prezentarea informațiilor, IFRS 17.101 prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate contractele de asigurare atunci când sunt dezagregate în funcție de componente, și anume estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare, ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar și marja serviciului contractual. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Contracte de asigurare în funcție de componente” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsByRemainingCoverageAndIncurredClaimsAxis |
Axis |
label |
Contracte de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele [axis] |
IFRS 17.100 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsByRemainingCoverageAndIncurredClaimsDomain |
Domain [default] |
label |
Contracte de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele [domain] |
IFRS 17.100 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate contractele de asigurare atunci când sunt dezagregate în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Contracte de asigurare în funcție de acoperirea rămasă și cheltuielile cu daunele” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsDomain |
Domain [default] |
label |
Contracte de asigurare [domain] |
IFRS 17.100 c prezentarea informațiilor, IFRS 17.101 prezentarea informațiilor, IFRS 17.106 prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele conform cărora o parte (emitentul) acceptă un risc de asigurare semnificativ din partea celeilalte părți (deținătorul poliței de asigurare), convenind să despăgubească deținătorul poliței de asigurare dacă un eveniment viitor incert specificat (evenimentul asigurat) are un efect nefavorabil asupra acestuia din urmă. Toate referirile din IFRS 17 la contracte de asigurare se aplică și: (a) contractelor de reasigurare deținute, cu excepția: (i) referirilor la contractele de asigurare emise și (ii) astfel cum se descrie la punctele 60-70A din IFRS 17; (b) contractelor de investiții cu caracteristici de participare discreționară, cu condiția ca entitatea să emită și contracte de asigurare, cu excepția referirii la contractele de asigurare de la punctul 3(c) din IFRS 17 și situațiilor descrise la punctul 71 din IFRS 17. Un contract de investiții cu caracteristici de participare discreționară este un instrument financiar care oferă unui anumit investitor dreptul contractual de a primi, în plus față de o sumă care nu este de competența exclusivă a emitentului, sume suplimentare: (a) care se preconizează că vor reprezenta o parte importantă din beneficiile contractuale totale; (b) a căror plasare în timp sau valoare este, conform contractului, de competența exclusivă a emitentului și (c) care sunt, conform contractului, bazate pe: (i) rentabilitatea unui anumit portofoliu de contracte sau a unui tip specificat de contracte; (ii) rentabilitățile realizate și/sau nerealizate ale investițiilor aferente unui fond specificat de active deținut de către emitent sau (iii) profitul sau pierderea entității sau a fondului care emite contractul. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Contracte de asigurare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsIssuedMember |
Member |
label |
Contracte de asigurare emise [member] |
IAS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor, IFRS 17.131 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele de asigurare emise. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsIssuedThatAreAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Contracte de asigurare emise care sunt active |
IAS 1.54 da prezentarea informațiilor, IFRS 17.78 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contractelor de asigurare emise care sunt active. [Referințe: active; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsIssuedThatAreLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Contracte de asigurare emise care sunt datorii |
IAS 1.54 ma prezentarea informațiilor, IFRS 17.78 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contractelor de asigurare emise care sunt datorii. [Referințe: datorii; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsLiabilityAsset |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare |
IFRS 17.99 b prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Datoria aferentă (activul aferent) contractelor de asigurare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datoria aferentă (activul aferent) contractelor de asigurare la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare. [Referințe: active; datorii; contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsLiabilityAssetAtDateOfChangeContractsWithDirectParticipationFeaturesForWhichEntityChangedBasisOfDisaggregationOfInsuranceFinanceIncomeExpensesBetweenProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria aferentă (activul aferent) contractelor de asigurare la data modificării, contracte cu caracteristici de participare directă pentru care entitatea a modificat baza de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa |
IFRS 17.113 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriei aferente (activului aferent) contractelor de asigurare la data modificării bazei de dezagregare a veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări de la profit sau pierdere la alte elemente ale rezultatului global sau viceversa pentru contractele cu caracteristici de participare directă cărora li s-a aplicat modificarea. [Referințe: datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsOtherThanThoseToWhichPremiumAllocationApproachHasBeenAppliedMember |
Member |
label |
Contracte de asigurare, altele decât cele cărora li s-a aplicat metoda repartizării primelor [member] |
IFRS 17.101 prezentarea informațiilor, IFRS 17.106 prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă alte contracte de asigurare decât cele cărora li s-a aplicat metoda repartizării primelor. Metoda repartizării primelor este o abordare, descrisă la punctele 53-59 din IFRS 17, care simplifică evaluarea datoriei pentru perioada de acoperire rămasă aferente unui grup de contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsThatAreAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Contracte de asigurare care sunt active |
IFRS 17.99 b prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Contracte de asigurare care sunt active la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Contracte de asigurare care sunt active la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul contractelor de asigurare care sunt active. [Referințe: active; contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsThatAreLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Contracte de asigurare care sunt datorii |
IFRS 17.99 b prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Contracte de asigurare care sunt datorii la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Contracte de asigurare care sunt datorii la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul contractelor de asigurare care sunt datorii. [Referințe: datorii; contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceContractsToWhichPremiumAllocationApproachHasBeenAppliedMember |
Member |
label |
Contracte de asigurare cărora li s-a aplicat metoda repartizării primelor [member] |
IFRS 17.100 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele de asigurare cărora li s-a aplicat metoda repartizării primelor. Metoda repartizării primelor este o abordare, descrisă la punctele 53-59 din IFRS 17, care simplifică evaluarea datoriei pentru perioada de acoperire rămasă aferente unui grup de contracte de asigurare. |
||||
ifrs-full |
InsuranceExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu asigurările |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care provin din cumpărarea de asigurări. |
||||
ifrs-full |
InsuranceFinanceIncomeExpenses |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări |
IFRS 17.110 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care cuprinde modificarea valorii contabile a grupului de contracte de asigurare care rezultă din: (a) efectul valorii-timp a banilor și variațiile valorii-timp a banilor și (b) efectul riscului financiar și modificările riscului financiar, dar (c) excluzând orice astfel de modificare pentru grupurile de contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă care ar ajusta marja serviciului contractual, dar nu fac acest lucru atunci când se aplică punctul 45(b)(ii), punctul 45(b)(iii), punctul 45(c)(ii) sau punctul 45(c)(iii) din IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
InsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossAbstract |
|
label |
Venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
InsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.80 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care este exclus din profit sau pierdere și recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și care va fi reclasificat ulterior în profit sau pierdere, înainte de impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.80 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care este exclus din profit sau pierdere și recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și care va fi reclasificat ulterior în profit sau pierdere, după impozitare, înainte de ajustările din reclasificare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise recunoscute în profit sau pierdere |
IAS 1.82 bb prezentarea informațiilor, IFRS 17.80 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care este recunoscut în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenue |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări |
IAS 1.82 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.106 prezentarea informațiilor, IFRS 17.80 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total venituri din asigurări |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din grupurile de contracte de asigurare emise. Veniturile din asigurări trebuie să ilustreze prestarea serviciilor care rezultă din grupul de contracte de asigurare la o sumă care reflectă contraprestația la care entitatea se așteaptă să aibă dreptul în schimbul acestor servicii. [Referințe: contracte de asigurare emise [member]; venituri] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenueAbstract |
|
label |
Venituri din asigurări [abstract] |
|
ifrs-full |
InsuranceRevenueAllocationOfPortionOfPremiumsThatRelateToRecoveryOfInsuranceAcquisitionCashFlows |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări, alocarea părții din prime care se referă la recuperarea fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor |
IFRS 17.106 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din asigurări recunoscut în cursul perioadei în legătură cu alocarea părții din prime care se referă la recuperarea fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor. [Referințe: venituri din asigurări; creștere (reducere) cauzată de fluxurile de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, datorie aferentă (activ aferent) contractelor de asigurare] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenueAmountsRelatingToChangesInLiabilityForRemainingCoverage |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări, sume legate de modificările datoriei pentru perioada de acoperire rămasă |
IFRS 17.106 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total venituri din asigurări, sume legate de modificările datoriei pentru perioada de acoperire rămasă |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din asigurări recunoscut în cursul perioadei în legătură cu modificările datoriei pentru perioada de acoperire rămasă. [Referințe: venituri din asigurări; datorii sau active nete pentru perioada de acoperire rămasă, excluzând componenta de pierdere [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenueAmountsRelatingToChangesInLiabilityForRemainingCoverageAbstract |
|
label |
Venituri din asigurări, sume legate de modificările datoriei pentru perioada de acoperire rămasă [abstract] |
|
ifrs-full |
InsuranceRevenueChangeInRiskAdjustmentForNonfinancialRisk |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări, modificarea ajustării de risc pentru riscurile nefinanciare |
IFRS 17.106 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din asigurări recunoscut în cursul perioadei în legătură cu modificarea ajustării de risc pentru riscul nefinanciar, astfel cum se specifică la punctul B124(b) din IFRS 17. [Referințe: venituri din asigurări; ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenueContractualServiceMarginRecognisedInProfitOrLossBecauseOfTransferOfServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări, marja serviciului contractual recunoscută în profit sau pierdere ca urmare a transferului serviciilor contractului de asigurare |
IFRS 17.106 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din asigurări recunoscut în cursul perioadei în legătură cu marja serviciului contractual recunoscută în profit sau pierdere ca urmare a transferului serviciilor contractului de asigurare în cursul perioadei, astfel cum se specifică la punctul B124(c) din IFRS 17. [Referințe: venituri din asigurări; marja serviciului contractual [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenueInsuranceServiceExpensesIncurredDuringPeriodMeasuredAtAmountsExpectedAtBeginningOfPeriod |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări, cheltuieli cu serviciul de asigurare suportate în cursul perioadei evaluate la sumele preconizate la începutul perioadei |
IFRS 17.106 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din asigurări recunoscut în cursul perioadei în legătură cu cheltuielile cu serviciul de asigurare suportate în cursul perioadei evaluate la sumele preconizate la începutul perioadei, astfel cum se specifică la punctul B124(a) din IFRS 17. [Referințe: venituri din asigurări; cheltuieli cu serviciul de asigurare aferente contractelor de asigurare emise] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRevenueOtherAmounts |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din asigurări, alte sume |
IFRS 17.106 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din asigurări recunoscut în cursul perioadei în legătură cu alte sume, dacă există, de exemplu ajustările din experiență pentru încasările din prime, altele decât cele care au legătură cu serviciile viitoare, astfel cum se specifică la punctul B124(d) din IFRS 17. [Referințe: venituri din asigurări] |
||||
ifrs-full |
InsuranceRiskMember |
Member |
label |
Risc de asigurare [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă riscul, altul decât riscul financiar, transferat de la deținătorul unui contract către emitent. [Referințe: risc financiar [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceServiceExpensesFromInsuranceContractsIssued |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu serviciul de asigurare aferente contractelor de asigurare emise |
IAS 1.82 ab prezentarea informațiilor, IFRS 17.80 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Cheltuieli cu serviciul de asigurare aferente contractelor de asigurare emise |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care rezultă dintr-un grup de contracte de asigurare emise, cuprinzând cheltuielile cu daunele (cu excepția rambursărilor componentelor de investiții), alte cheltuieli cu serviciul de asigurare suportate, amortizarea fluxurilor de trezorerie legate de achiziționarea asigurărilor, modificările care au legătură cu serviciile trecute și modificările care au legătură cu serviciile viitoare. [Referințe: contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
InsuranceServiceResult |
Monetary, duration, credit |
label |
Rezultatul serviciului de asigurare |
IFRS 17.80 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total rezultat al serviciului de asigurare |
||||
documentation |
Cuantumul care cuprinde veniturile din asigurări și cheltuielile cu serviciul de asigurare. [Referințe: venituri din asigurări; cheltuieli cu serviciul de asigurare aferente contractelor de asigurare emise; venituri din (cheltuieli cu) contractele de reasigurare deținute, altele decât veniturile (cheltuielile) financiare] |
||||
ifrs-full |
InsuranceServiceResultAbstract |
|
label |
Rezultatul serviciului de asigurare [abstract] |
|
ifrs-full |
IntangibleAssetFairValueUsedAsDeemedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a imobilizărilor necorporale utilizată drept cost presupus |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale a căror valoare justă a fost utilizată drept cost presupus în situația poziției financiare IFRS de deschidere. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsAcquiredByWayOfGovernmentGrant |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale dobândite prin subvenții guvernamentale |
IAS 38.122 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale dobândite prin subvenții guvernamentale. [Referințe: subvenții guvernamentale; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsAcquiredByWayOfGovernmentGrantAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale dobândite prin subvenții guvernamentale, valoarea justă recunoscută inițial |
IAS 38.122 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă inițială a imobilizărilor necorporale dobândite prin subvenții guvernamentale. [Referințe: la valoarea justă [member]; subvenții guvernamentale; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsAndGoodwill |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 1.55 practică comună |
periodEndLabel |
imobilizări necorporale și fond comercial la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Imobilizări necorporale și fond comercial la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale și al fondului comercial deținute de entitate. [Referințe: fond comercial; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
label |
Imobilizări necorporale și fond comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
IntangibleAssetsMaterialToEntity |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale semnificative pentru entitate |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care sunt semnificative în situațiile financiare ale entității. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsMaterialToEntityAxis |
Axis |
label |
Imobilizări necorporale semnificative pentru entitate [axis] |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsMaterialToEntityDomain |
Domain [default] |
label |
Imobilizări necorporale semnificative pentru entitate [domain] |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările necorporale semnificative pentru entitate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Imobilizări necorporale semnificative pentru entitate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: imobilizări necorporale semnificative pentru entitate] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 1.54 c prezentarea informațiilor, IAS 38.118 e prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Cuantumul activelor nemonetare identificabile fără fond material. Acest cuantum nu include fondul comercial. [Referințe: fond comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsOtherThanGoodwillAbstract |
|
label |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
IntangibleAssetsOtherThanGoodwillCarryingAmountAtCostOfRevaluedAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, active reevaluate, la cost |
IAS 38.124 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, care ar fi fost recunoscut în cazul în care imobilizările necorporale reevaluate ar fi fost evaluate după recunoaștere folosindu-se modelul bazat pe cost. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsOtherThanGoodwillCarryingAmountOfRevaluedAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, active reevaluate |
IAS 38.124 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, care sunt contabilizate la valori reevaluate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsOtherThanGoodwillMember |
Member |
label |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [member] |
IAS 36.127 exemplu, IFRS 16.53 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsOtherThanGoodwillRevaluationSurplus |
Monetary, instant, credit |
label |
Imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, surplus din reevaluare |
IAS 38.124 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul surplusului din reevaluare aferent imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsPledgedAsSecurityForLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale depuse drept garanție pentru datorii |
IAS 38.122 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale depuse drept garanție pentru datorii. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsUnderDevelopment |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale în curs de dezvoltare |
IAS 38.119 g exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă astfel de active în curs de dezvoltare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsUnderDevelopmentMember |
Member |
label |
Imobilizări necorporale în curs de dezvoltare [member] |
IAS 38.119 g exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în astfel de active în curs de dezvoltare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsWhoseTitleIsRestricted |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale asupra cărora dreptul de proprietate este limitat |
IAS 38.122 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale asupra cărora dreptul de proprietate este limitat. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLife |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată |
IAS 36.134 b prezentarea informațiilor, IAS 36.135 b prezentarea informațiilor, IAS 38.122 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale evaluate ca având o durată de viață utilă nedeterminată. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLifeAxis |
Axis |
label |
Imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată [axis] |
IAS 38.122 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
IntangibleAssetsWithIndefiniteUsefulLifeDomain |
Domain [default] |
label |
Imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată [domain] |
IAS 38.122 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: imobilizări necorporale cu o durată de viață utilă nedeterminată] |
||||
ifrs-full |
IntangibleExplorationAndEvaluationAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale de explorare și de evaluare |
IAS 38.119 practică comună, IFRS 6.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor de explorare și de evaluare recunoscute drept imobilizări necorporale în conformitate cu politicile contabile ale entității. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
IntangibleExplorationAndEvaluationAssetsMember |
Member |
label |
Imobilizări necorporale de explorare și de evaluare [member] |
IFRS 6.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în imobilizări necorporale de explorare și de evaluare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
InterestCostsAbstract |
|
label |
Costurile dobânzilor [abstract] |
|
ifrs-full |
InterestCostsCapitalised |
Monetary, duration |
label |
Costurile dobânzilor capitalizate |
IAS 1.112 c practică comună |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul costurilor dobânzilor suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri care pot fi atribuite în mod direct achiziției, construcției sau producției unui activ cu ciclu lung de producție și care fac parte din costul activului respectiv. |
||||
ifrs-full |
InterestCostsIncurred |
Monetary, duration |
label |
Costurile dobânzilor suportate |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total costuri ale dobânzilor suportate |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul costurilor dobânzilor suportate de o entitate. |
||||
ifrs-full |
InterestExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile |
IFRS 12.B13 f prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 d prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din dobânzi. |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile care decurg din planurile de beneficii determinate. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi)] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseForFinancialLiabilitiesNotAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile pentru datoriile financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile pentru datoriile financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [Referințe: la valoarea justă [member]; cheltuieli cu dobânzile; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseIncomeDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile (venituri din dobânzi), planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
netLabel |
Cheltuieli nete cu dobânzile (veniturile nete din dobânzi), planuri de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile (veniturilor din dobânzi) care decurg din planurile de beneficii determinate. [Referințe: venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile); cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi)] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseIncomeDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu dobânzile (venituri din dobânzi), planuri de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
InterestExpenseIncomeNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi) |
IAS 19.141 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Cheltuielile cu dobânzile aferente obligațiilor privind beneficiul determinat reprezintă o creștere a datoriei nete privind beneficiul determinat și ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. Veniturile din dobânzi aferente activelor planului reprezintă o reducere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o creștere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. Dobânda aferentă efectului plafonului activelor reprezintă o creștere a datoriei nete privind beneficiul determinat și ar trebui să fie marcată cu o valoare pozitivă. |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat care apare ca urmare a trecerii timpului. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnBankLoansAndOverdrafts |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor bancare și descoperirilor de cont |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor bancare și descoperirilor de cont. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; descoperiri de cont] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnBonds |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente obligațiunilor |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente obligațiunilor emise. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; obligațiuni emise] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnBorrowings |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente împrumuturilor |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnDebtInstrumentsIssued |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente instrumentelor de datorie emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente instrumentelor de datorie emise. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; instrumente de datorie emise] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnDepositsFromBanks |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente depozitelor de la bănci |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente depozitelor de la bănci. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; depozite de la bănci] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnDepositsFromCustomers |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente depozitelor de la clienți |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente depozitelor de la clienți. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; depozite de la clienți] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnFinancialLiabilitiesDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriilor financiare care sunt desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnFinancialLiabilitiesHeldForTrading |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnLeaseLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.53 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriilor care decurg din contractele de leasing. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnLiabilitiesDueToCentralBanks |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente datoriilor către băncile centrale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente datoriilor către băncile centrale. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; datorii către băncile centrale] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnOtherFinancialLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente altor datorii financiare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente altor datorii financiare. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; alte datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
InterestExpenseOnRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesLent |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu dobânzile aferente acordurilor de răscumpărare și garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu dobânzile aferente acordurilor de răscumpărare și garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; acorduri de răscumpărare și garanții în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeAndInterestExpenseForFinancialAssetsOrFinancialLiabilitiesNotAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Venituri din dobânzi și cheltuieli cu dobânzile pentru activele financiare sau datoriile financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
InterestIncomeDefinedBenefitPlans |
(Monetary), duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
negatedLabel |
Venituri din dobânzi, planuri de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzile care decurg din planurile de beneficii determinate. [Referințe: venituri din dobânzi; cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi)] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeExpenseRecognisedForAssetsReclassifiedIntoMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi recunoscute pentru activele reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat sau la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.12C b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor care decurg din dobânzi recunoscute pentru activele reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat sau în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile); active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeExpenseRecognisedForFinancialAssetsReclassifiedIntoMeasuredAtAmortisedCostFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile) recunoscute pentru activele financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42N b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi (cheltuielilor cu dobânzile) recunoscute pentru activele financiare care au fost reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeExpenseRecognisedForFinancialLiabilitiesReclassifiedIntoMeasuredAtAmortisedCostFirstApplicationOfIFRS9 |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile) recunoscute pentru datoriile financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere, aplicarea inițială a IFRS 9 |
IFRS 7.42N b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi (cheltuielilor cu dobânzile) recunoscute pentru datoriile financiare care au fost reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în urma trecerii la IFRS 9. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeForFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi pentru activele financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor rezultate din dobânzile pentru activele financiare care sunt evaluate la costul amortizat. [Referințe: venituri din dobânzi; active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeForFinancialAssetsNotAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi pentru activele financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor rezultate din dobânzile pentru activele financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: venituri din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.112 c practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: venituri din dobânzi; active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnCashAndBankBalancesAtCentralBanks |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente soldurilor de numerar și soldurilor bancare la băncile centrale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente soldurilor de numerar și soldurilor bancare la băncile centrale. [Referințe: venituri din dobânzi; solduri de numerar și solduri bancare la băncile centrale] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnCashAndCashEquivalents |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente numerarului și echivalentelor de numerar |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente numerarului și echivalentelor de numerar. [Referințe: venituri din dobânzi; numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnDebtInstrumentsHeld |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente instrumentelor de datorie deținute |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente instrumentelor de datorie deținute. [Referințe: venituri din dobânzi; instrumente de datorie deținute] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnDeposits |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente depozitelor |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente depozitelor. [Referințe: venituri din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnFinancialAssetsDesignatedAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente activelor financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente activelor financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: venituri din dobânzi; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnFinancialAssetsHeldForTrading |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente activelor financiare deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente activelor financiare deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: venituri din dobânzi; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnHeldtomaturityInvestments |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente investițiilor păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.112 c practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente investițiilor păstrate până la scadență. [Referințe: venituri din dobânzi; investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnImpairedFinancialAssetsAccrued |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate acumulate |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor rezultate din dobânzile aferente activelor financiare depreciate acumulate după depreciere, folosind rata dobânzii utilizată pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie viitoare în scopul evaluării pierderii din depreciere. [Referințe: venituri din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnImpairedFinancialAssetsAccruedAbstract |
|
label |
Venituri din dobânzi aferente activelor financiare depreciate acumulate [abstract] |
|
ifrs-full |
InterestIncomeOnLoansAndAdvancesToBanks |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente împrumuturilor și avansurilor către bănci |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente împrumuturilor și avansurilor către bănci. [Referințe: venituri din dobânzi; împrumuturi și avansuri către bănci] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnLoansAndAdvancesToCustomers |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente împrumuturilor și avansurilor către clienți |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente împrumuturilor și avansurilor către clienți. [Referințe: venituri din dobânzi; împrumuturi și avansuri către clienți] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnLoansAndReceivables |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente împrumuturilor și creanțelor |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.112 c practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente împrumuturilor și creanțelor. [Referințe: venituri din dobânzi; împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnOtherFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente altor active financiare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente altor active financiare. [Referințe: venituri din dobânzi; alte active financiare] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeOnReverseRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesBorrowed |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi aferente acordurilor reverse repo și garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi aferente acordurilor reverse repo și garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut. [Referințe: venituri din dobânzi; acorduri reverse repo și garanții în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut] |
||||
ifrs-full |
InterestIncomeReimbursementRights |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a veniturilor din dobânzi |
IAS 19.141 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, rezultată din veniturile din dobânzile aferente drepturilor de rambursare. [Referințe: venituri din dobânzi; drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
InterestPaidClassifiedAsFinancingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Dobânzi plătite, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Dobânzi plătite |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dobânzile plătite, clasificate drept activități de finanțare. |
||||
ifrs-full |
InterestPaidClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Dobânzi plătite, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Dobânzi plătite |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dobânzile plătite, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
InterestPaidClassifiedAsOperatingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Dobânzi plătite, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Dobânzi plătite |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dobânzile plătite, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
InterestPaidOnDepositLiabilitiesClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Dobânzi plătite la depozite atrase, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru dobânzile plătite la depozite atrase, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
InterestPayable |
Monetary, instant, credit |
label |
Dobânda de plătit |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor recunoscute drept datorii. |
||||
ifrs-full |
InterestRateBenchmarksAxis |
Axis |
label |
Indicii de referință ai ratei dobânzii [axis] |
IFRS 7.24J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InterestRateBenchmarksDomain |
Domain [default] |
label |
Indicii de referință ai ratei dobânzii [domain] |
IFRS 7.24J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toți indicii de referință ai ratei dobânzii. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Indicii de referință ai ratei dobânzii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
InterestRateMeasurementInputMember |
Member |
label |
Rata dobânzii, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.B36 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o rată a dobânzii utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
InterestRateRiskMember |
Member |
label |
Riscul ratei dobânzii [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 7 – Termeni definiți (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă tipul de risc ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor ratelor dobânzii pe piață. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
InterestRateSwapContractMember |
Member |
label |
Contract swap pe rata dobânzii [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un contract swap pe rata dobânzii. [Referințe: contract swap [member]] |
||||
ifrs-full |
InterestReceivable |
Monetary, instant, debit |
label |
Dobânda de încasat |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor recunoscute drept creanțe. |
||||
ifrs-full |
InterestReceivedClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dobânzi încasate, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Dobânzi încasate |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din dobânzile încasate, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
InterestReceivedClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dobânzi încasate, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Dobânzi încasate |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din dobânzile încasate, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
InterestReceivedFromDebtInstrumentsHeldClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dobânzi încasate din instrumente de datorie deținute, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din dobânzile încasate din instrumente de datorie deținute, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
InterestReceivedFromLoansAndAdvancesClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Dobânzi încasate din împrumuturi și avansuri, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.31 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar provenite din dobânzile încasate din împrumuturi și avansuri, clasificate drept activități de exploatare. |
||||
ifrs-full |
InterestRevenueCalculatedUsingEffectiveInterestMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi calculate prin metoda dobânzii efective |
IAS 1.82 a prezentarea informațiilor, IAS 1.82 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi calculate prin metoda dobânzii efective. Metoda dobânzii efective este metoda utilizată la calcularea costului amortizat al unui activ financiar sau al unei datorii financiare și la alocarea și recunoașterea veniturilor din dobânzi sau a cheltuielilor cu dobânzile în profit sau pierdere în decursul perioadei relevante. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
InterestRevenueExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi (cheltuieli cu dobânzile) |
IAS 1.85 practică comună, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor sau al cheltuielilor care decurg din dobânzi. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; venituri din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
InterestRevenueForFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi pentru activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din dobânzi care decurg din active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: venituri; active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
InternalCreditGradesAxis |
Axis |
label |
Clase de rating de credit intern [axis] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InternalCreditGradesDomain |
Domain [default] |
label |
Clase de rating de credit intern [domain] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Clase de rating de credit intern” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
InternalCreditGradesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate clasele de rating de credit intern [member] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă clasele de rating de credit care au fost elaborate chiar de către entitate. |
||||
ifrs-full |
InternallyGeneratedMember |
Member |
label |
Elemente generate intern [member] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă elementele care au fost generate intern de către entitate. |
||||
ifrs-full |
IntrinsicValueOfLiabilitiesFromSharebasedPaymentTransactionsForWhichCounterpartysRightToCashOrOtherAssetsVested2011 |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea intrinsecă a datoriilor din tranzacții cu plata pe bază de acțiuni pentru care dreptul partenerului de a încasa numerar sau alte active a devenit exercitabil |
IFRS 2.51 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea intrinsecă a datoriilor care rezultă din tranzacții cu plata pe bază de acțiuni pentru care dreptul partenerului de a încasa numerar sau alte active a devenit exercitabil înainte de sfârșitul perioadei (de exemplu, drepturi privind aprecierea acțiunilor care au devenit exercitabile). Valoarea intrinsecă este diferența dintre valoarea justă a acțiunilor asupra cărora partenerul are dreptul (condiționat sau necondiționat) de a subscrie sau pe care are dreptul să le primească și prețul (dacă există) pe care partenerul trebuie (sau va trebui) să îl plătească pentru acele acțiuni. Tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni sunt tranzacțiile în care entitatea: (a) primește bunuri sau servicii de la furnizorul acestora (inclusiv de la un angajat) într-un angajament de plată pe bază de acțiuni sau (b) are obligația de a deconta tranzacția cu furnizorul într-un angajament de plată pe bază de acțiuni atunci când o altă entitate din grup primește respectivele bunuri sau servicii, pentru care dreptul partenerului de a încasa numerar sau alte active a devenit exercitabil înainte de sfârșitul perioadei (de exemplu, drepturi privind aprecierea acțiunilor care au devenit exercitabile). |
||||
ifrs-full |
Inventories |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri curente |
IAS 1.54 g prezentarea informațiilor, IAS 1.68 exemplu, IAS 2.36 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total stocuri curente |
||||
documentation |
Cuantumul stocurilor curente. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
InventoriesAtFairValueLessCostsToSell |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri, la valoarea justă minus costurile de vânzare |
IAS 2.36 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul stocurilor contabilizate la valoarea justă minus costurile de vânzare. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
InventoriesAtNetRealisableValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri, la valoarea realizabilă netă |
IAS 2.36 practică comună |
documentation |
Cuantumul stocurilor contabilizate la valoarea realizabilă netă. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
InventoriesPledgedAsSecurityForLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri gajate în contul datoriilor |
IAS 2.36 h prezentarea informaților |
documentation |
Cuantumul stocurilor gajate în contul datoriilor. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
InventoriesTotal |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri |
IAS 1.54 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor: (a) deținute în vederea vânzării pe parcursul desfășurării normale a activității; (b) în curs de producție în vederea unei astfel de vânzări sau (c) sub formă de materiale și alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producție sau pentru prestarea de servicii. Stocurile includ bunurile cumpărate și deținute în vederea revânzării, inclusiv, de exemplu, mărfurile achiziționate de un comerciant cu amănuntul și deținute în vederea revânzării sau terenurile și alte proprietăți imobiliare deținute în vederea revânzării. Stocurile includ, de asemenea, produsele finite ale entității sau producția aflată în curs de execuție de către entitate, precum și materiale și consumabile destinate utilizării în procesul de producție. [Referințe: produsele finite curente; mărfurile curente; produsele în curs de execuție curente; terenurile] |
||||
ifrs-full |
InventoryCostFormulaDomain |
Domain |
label |
Formula de determinare a costurilor pentru stocuri [domain] |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă formula de determinare a costurilor pentru stocuri. |
||||
ifrs-full |
InventoryCostFormulas |
Text |
label |
Descrierea formulelor de determinare a costului pentru stocuri |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea formulelor de determinare a costului utilizate pentru evaluarea stocurilor. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
InventoryCostFormulasCategorical |
Multiple choice |
label |
Formula de determinare a costurilor pentru stocuri, cu certitudine |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică formulele de determinare a costului utilizate pentru evaluarea stocurilor. |
||||
ifrs-full |
InventoryRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru stocurile dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: stocuri; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
InventoryWritedown2011 |
Monetary, duration |
label |
Reducerea valorii contabile a stocurilor |
IAS 1.98 a prezentarea informațiilor, IAS 2.36 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute legate de reducerea valorii contabile a stocurilor până la valoarea realizabilă netă. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
InvestmentAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.54 e prezentarea informațiilor, IFRS 12.B16 prezentarea informațiilor, IFRS 8.24 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
||||
documentation |
Cuantumul investițiilor contabilizate prin metoda punerii în echivalență. Metoda punerii în echivalență este o metodă de contabilizare prin care investiția este inițial recunoscută la cost și ajustată ulterior în funcție de modificările postdobândire ale cotei investitorului din activele nete ale entității în care a investit. Profitul sau pierderea investitorului include cota sa din profitul sau pierderea entității în care a investit. Alte elemente ale rezultatului global al investitorului includ cota sa din celelalte elemente ale rezultatului global al entității în care a investit. [Referințe: la cost [member]] |
||||
ifrs-full |
InvestmentContractsLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii din contracte de investiții |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor aferente contractelor de investiții care intră sub incidența IAS 39 sau a IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
InvestmentEntityIsRequiredToApplyExceptionFromConsolidation |
True/False |
label |
Entitatea de investiții trebuie să aplice excepția de la consolidare |
IFRS 12.19A prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea de investiții trebuie să aplice o excepție de la consolidare. |
||||
ifrs-full |
InvestmentFundsAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Fonduri de investiții, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 f exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care fondurile de investiții contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]; fonduri de investiții [member]] |
||||
ifrs-full |
InvestmentFundsMember |
Member |
label |
Fonduri de investiții [member] |
IFRS 12.B23 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă fondurile de investiții. |
||||
ifrs-full |
InvestmentFundsPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Fonduri de investiții, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 f practică comună |
documentation |
Procentul cu care fondurile de investiții contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]; Fonduri de investiții [member]] [În opoziție cu: fonduri de investiții, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
InvestmentInAssociateIsMeasuredUsingEquityMethodOrAtFairValue |
List |
label |
Investiția într-o entitate asociată este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă |
IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică dacă investiția într-o entitate asociată este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă. |
||||
ifrs-full |
InvestmentIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din investiții |
IAS 1.85 practică comună, IAS 26.35 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din investiții, cum ar fi dobânzile și dividendele. |
||||
ifrs-full |
InvestmentInJointVentureIsMeasuredUsingEquityMethodOrAtFairValue |
List |
label |
Investiția într-o asociere în participație este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă |
IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică dacă investiția într-o asociere în participație este evaluată pe baza metodei punerii în echivalență sau la valoarea justă. |
||||
ifrs-full |
InvestmentProperty |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții imobiliare |
IAS 1.54 b prezentarea informațiilor, IAS 40.76 prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Investiții imobiliare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Investiții imobiliare la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total investiții imobiliare |
||||
documentation |
Cuantumul proprietăților imobiliare (un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele) deținute (de proprietar sau de locatar ca activ aferent dreptului de utilizare) mai degrabă pentru a obține venituri din chirii sau pentru creșterea valorii capitalului sau ambele, decât pentru: (a) a fi utilizate pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative sau (b) a fi vândute pe parcursul desfășurării normale a activității. |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyAbstract |
|
label |
Investiții imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
InvestmentPropertyCarriedAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModelAtTimeOfSale |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții imobiliare contabilizate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste, la momentul vânzării |
IAS 40.78 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul, la momentul vânzării, al unei investiții imobiliare contabilizate la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste. [Referințe: la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyCompleted |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții imobiliare finalizate |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul investițiilor imobiliare a căror construcție sau amenajare este finalizată. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyCompletedMember |
Member |
label |
Investiții imobiliare finalizate [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile imobiliare finalizate. [Referințe: investiții imobiliare finalizate] |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyFairValueUsedAsDeemedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a investițiilor imobiliare utilizată drept cost presupus |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul investițiilor imobiliare a căror valoare justă a fost utilizată drept cost presupus în situația poziției financiare IFRS de deschidere. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyMember |
Member |
label |
Investiții imobiliare [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyUnderConstructionOrDevelopment |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții imobiliare în curs de construire sau amenajare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul proprietăților imobiliare în curs de construire sau amenajare în scopul utilizării viitoare ca investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
InvestmentPropertyUnderConstructionOrDevelopmentMember |
Member |
label |
Investiții imobiliare în curs de construire sau amenajare [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile imobiliare aflate în curs de construire sau amenajare. [Referințe: Investiții imobiliare în curs de construire sau amenajare] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsAccountedForUsingEquityMethodAbstract |
|
label |
Investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență [abstract] |
|
ifrs-full |
InvestmentsAccountedForUsingEquityMethodMember |
Member |
label |
Investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență [member] |
IAS 36.127 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsForRiskOfPolicyholders |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pentru riscul suportat de deținătorii de polițe de asigurare |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul investițiilor corespunzătoare datoriilor de asigurare în cazul cărora toate riscurile sunt suportate de deținătorii de polițe de asigurare. |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInAssociates |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în entități asociate raportate în situații financiare separate |
IAS 27.10 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul investițiilor în entități asociate din situațiile financiare separate ale unei entități. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInAssociatesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în entități asociate contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul investițiilor în entități asociate contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeDomain |
Domain [default] |
label |
Investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [domain] |
IFRS 7.11A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInEquityInstrumentsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAxis |
Axis |
label |
Investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [axis] |
IFRS 7.11A c prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInEquityInstrumentsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeMember |
Member |
label |
Investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [member] |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă investițiile în instrumentele de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: la valoarea justă [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInJointVentures |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în asocieri în participație raportate în situații financiare separate |
IAS 27.10 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul investițiilor în asocieri în participație din situațiile financiare separate ale unei entități. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în asocieri în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul investițiilor în asocieri în participație contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInSubsidiaries |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în filiale raportate în situații financiare separate |
IAS 27.10 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul investițiilor în filiale din situațiile financiare separate ale unei entități. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInSubsidiariesJointVenturesAndAssociates |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate |
IAS 27.10 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate |
||||
documentation |
Cuantumul investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate din situațiile financiare separate ale unei entități. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; totalul pentru toate filialele [member]; investiții în filiale raportate în situații financiare separate] |
||||
ifrs-full |
InvestmentsInSubsidiariesJointVenturesAndAssociatesAbstract |
|
label |
Investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate raportate în situații financiare separate [abstract] |
|
ifrs-full |
InvestmentsOtherThanInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul altor investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
IssueCostsNotRecognisedAsExpenseForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Monetary, duration, debit |
label |
Costurile de emitere care nu sunt recunoscute drept cheltuieli pentru tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi |
IFRS 3.B64 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul costurilor de emitere care nu sunt recunoscute drept cheltuieli pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
IssuedCapital |
Monetary, instant, credit |
label |
Capital emis |
IAS 1.78 e exemplu |
totalLabel |
Total capital emis |
||||
documentation |
Valoarea nominală a capitalului emis. |
||||
ifrs-full |
IssuedCapitalAbstract |
|
label |
Capital emis [abstract] |
|
ifrs-full |
IssuedCapitalMember |
Member |
label |
Capital emis [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în capitalul emis. |
||||
ifrs-full |
IssuedCapitalOrdinaryShares |
Monetary, instant, credit |
label |
Capital emis, acțiuni ordinare |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
Valoarea nominală a capitalului care rezultă din emiterea de acțiuni ordinare. [Referințe: capital emis] |
||||
ifrs-full |
IssuedCapitalPreferenceShares |
Monetary, instant, credit |
label |
Capital emis, acțiuni preferențiale |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
Valoarea nominală a capitalului care rezultă din emiterea de acțiuni preferențiale. [Referințe: capital emis] |
||||
ifrs-full |
IssueOfConvertibleInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Emiterea de instrumente convertibile |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Modificarea capitalurilor proprii rezultată în urma emiterii de instrumente convertibile. |
||||
ifrs-full |
IssueOfEquity |
Monetary, duration, credit |
label |
Emiterea de capitaluri proprii |
IAS 1.106 d (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Utilizați acest element împreună cu axa „Clase de capital social” și axa „Componentele capitalurilor proprii” atunci când o entitate are mai multe clase de capital social. De exemplu, utilizarea ambelor axe este necesară pentru ca un utilizator al situațiilor financiare marcate să înțeleagă dacă sumele raportate pentru acțiunile preferențiale reprezintă doar capital emis sau, alternativ, dacă includ, de asemenea, cuantumul primei de emisiune. |
||||
documentation |
Creșterea capitalurilor proprii prin intermediul emiterii de instrumente de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
IssuesFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Emisiuni, evaluare la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea valorii juste evaluate a activelor rezultată în urma emisiunilor de active. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
IssuesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Emisiuni, evaluare la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea valorii juste evaluate a instrumentelor de capitaluri proprii ale entității rezultată în urma emisiunilor de instrumente de capitaluri proprii. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
IssuesFairValueMeasurementLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Emisiuni, evaluare la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea valorii juste evaluate a datoriilor rezultată în urma emisiunilor de datorii. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
ItemsForPresentationOfRegulatoryDeferralAccountsAbstract |
|
label |
Elemente pentru prezentarea conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
ItemsInCourseOfCollectionFromOtherBanks |
Monetary, instant, debit |
label |
Elemente în curs de colectare de la alte bănci |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul elementelor care au fost transmise de la alte bănci, dar care nu au fost încă primite și procesate de către entitate. |
||||
ifrs-full |
ItemsInCourseOfTransmissionToOtherBanks |
Monetary, instant, credit |
label |
Elemente în curs de transmitere către alte bănci |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul elementelor care au fost transmise către alte bănci, dar care nu au fost încă primite și procesate de către băncile respective. |
||||
ifrs-full |
ItemsOfContingentLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Elemente de datorii contingente [axis] |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ItemsOfContingentLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Elemente de datorii contingente [domain] |
IFRS 3.B64 j prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă elemente individuale agregate de datorii contingente. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Elemente de datorii contingente” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
JointControlMember |
Member |
label |
Control în comun [member] |
IAS 24.26 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă controlul în comun. Controlul în comun reprezintă controlul partajat al unui angajament, convenit prin contract, care există numai atunci când deciziile legate de activitățile relevante necesită consimțământul unanim al părților care dețin controlul în comun. |
||||
ifrs-full |
JointControlOrSignificantInfluenceMember |
Member |
label |
Entități care dețin controlul în comun sau exercită o influență semnificativă asupra entității [member] |
IAS 24.19 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă entitățile care dețin controlul în comun sau exercită o influență semnificativă asupra entității. Controlul comun reprezintă controlul partajat al unui angajament, convenit într-o formă contractuală, care se manifestă doar atunci când deciziile legate de activitățile relevante necesită consimțământul unanim al părților care dețin controlul comun. Influența semnificativă este capacitatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară și de exploatare ale entității în care s-a investit, fără a exercita un control sau un control comun asupra acestor politici. |
||||
ifrs-full |
JointOperationsAxis |
Axis |
label |
Activități comune [axis] |
IFRS 12.B4 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
JointOperationsDomain |
Domain [default] |
label |
Activități comune [domain] |
IFRS 12.B4 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Activități comune” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
JointOperationsMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate activitățile comune [member] |
IFRS 12.B4 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă angajamentele comune în cadrul cărora părțile care dețin controlul comun al angajamentului au drepturi la activele și au obligații privind datoriile aferente angajamentului. |
||||
ifrs-full |
JointVenturesAxis |
Axis |
label |
Asocieri în participație [axis] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
JointVenturesDomain |
Domain [default] |
label |
Asocieri în participație [domain] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Asocieri în participație” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
JointVenturesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate asocierile în participație [member] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă angajamentele comune în cadrul cărora părțile care dețin controlul comun al angajamentului au drepturi la activele nete ale angajamentului. |
||||
ifrs-full |
JointVenturesWhereEntityIsVenturerMember |
Member |
label |
Asocieri în participație în care entitatea este asociat [member] |
IAS 24.19 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă asocierile în participație în care entitatea este asociat. Un asociat într-o asociere în participație este o parte într-o asociere în participație care deține controlul comun asupra acelei asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelCompensation |
Monetary, duration, debit |
label |
Compensarea personalului-cheie din conducere |
IAS 24.17 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensării personalului-cheie din conducere. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelCompensationOtherLongtermBenefits |
Monetary, duration, debit |
label |
Compensarea personalului-cheie din conducere, alte beneficii pe termen lung ale angajaților |
IAS 24.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensării personalului-cheie din conducere sub forma altor beneficii pe termen lung ale angajaților. [Referințe: alte beneficii pe termen lung ale angajaților; personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelCompensationPostemploymentBenefits |
Monetary, duration, debit |
label |
Compensarea personalului-cheie din conducere, beneficii postangajare |
IAS 24.17 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensării personalului-cheie din conducere sub forma beneficiilor postangajare. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelCompensationSharebasedPayment |
Monetary, duration, debit |
label |
Compensarea personalului-cheie din conducere, plăți pe bază de acțiuni |
IAS 24.17 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensării personalului-cheie din conducere sub forma plăților pe bază de acțiuni. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelCompensationShorttermEmployeeBenefits |
Monetary, duration, debit |
label |
Compensarea personalului-cheie din conducere, beneficii pe termen scurt ale angajaților |
IAS 24.17 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensării personalului-cheie din conducere sub forma beneficiilor pe termen scurt ale angajaților. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelCompensationTerminationBenefits |
Monetary, duration, debit |
label |
Compensarea personalului-cheie din conducere, compensații pentru încetarea contractului de muncă |
IAS 24.17 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul compensării personalului-cheie din conducere sub forma compensațiilor pentru încetarea contractului de muncă. [Referințe: cheltuieli aferente compensațiilor pentru încetarea contractului de muncă; personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
KeyManagementPersonnelOfEntityOrParentMember |
Member |
label |
Personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member] |
IAS 24.19 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă acele persoane care au autoritatea și responsabilitatea de a planifica, a conduce și a controla activitățile entității, în mod direct sau indirect, incluzând orice director (executiv sau nu) al entității. |
||||
ifrs-full |
LackOfExchangeabilityMember |
Member |
label |
Lipsa convertibilității [member] |
Data de expirare 1.1.2027 IAS 21.60L prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă lipsa convertibilității (Amendamente la IAS 21), emisă în august 2023. |
||||
ifrs-full |
Land |
Monetary, instant, debit |
label |
Terenuri |
IAS 16.37 a exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în terenuri deținute de entitate pentru a fi utilizate în activitățile sale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
LandAndBuildings |
Monetary, instant, debit |
label |
Terenuri și clădiri |
IAS 16.37 b exemplu |
totalLabel |
Total terenuri și clădiri |
||||
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în terenuri și clădiri amortizabile și structuri similare, utilizate în activități. [Referințe: clădiri; terenuri; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
LandAndBuildingsAbstract |
|
label |
Terenuri și clădiri [abstract] |
|
ifrs-full |
LandAndBuildingsMember |
Member |
label |
Terenuri și clădiri [member] |
IAS 16.37 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în terenuri și clădiri amortizabile și structuri similare, utilizate în activități. [Referințe: clădiri; terenuri; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
LandMember |
Member |
label |
Terenuri [member] |
IAS 16.37 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în terenuri deținute de entitate pentru a fi utilizate în activitățile sale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
LaterThanFifteenYearsAndNotLaterThanTwentyYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de cincisprezece ani, dar nu mai mare de douăzeci de ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de cincisprezece ani, dar nu mai mare de douăzeci de ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanFiveYearsAndNotLaterThanSevenYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de cinci ani, dar nu mai mare de șapte ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de cinci ani, dar nu mai mare de șapte ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanFiveYearsAndNotLaterThanTenYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de cinci ani, dar nu mai mare de zece ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de cinci ani, dar nu mai mare de zece ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanFiveYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de cinci ani [member] |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.B35 g exemplu, IFRS 7.IG31A prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de cinci ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanFourMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de patru luni [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de patru luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanFourYearsAndNotLaterThanFiveYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de patru ani, dar nu mai mare de cinci ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor,IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de patru ani, dar nu mai mare de cinci ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneMonthAndNotLaterThanSixMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de o lună, dar nu mai mare de șase luni [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de o lună, dar nu mai mare de șase luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneMonthAndNotLaterThanThreeMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de o lună, dar nu mai mare de trei luni [member] |
IFRS 7.B11 b exemplu, IFRS 7.B35 b exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de o lună, dar nu mai mare de trei luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneMonthAndNotLaterThanTwoMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de o lună, dar nu mai mare de două luni [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 7.35N exemplu, IFRS 7.IG20D exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de o lună, dar nu mai mare de două luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneYearAndNotLaterThanFiveYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de un an, dar nu mai mare de cinci ani [member] |
IFRS 7.B11 d exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de un an, dar nu mai mare de cinci ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneYearAndNotLaterThanThreeYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de un an, dar nu mai mare de trei ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.B35 e exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de un an, dar nu mai mare de trei ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneYearAndNotLaterThanTwoYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de un an, dar nu mai mare de doi ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de un an, dar nu mai mare de doi ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanOneYearMember |
Member |
label |
Mai mare de un an [member] |
IAS 1.61 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de un an. |
||||
ifrs-full |
LaterThanSevenYearsAndNotLaterThanTenYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de șapte ani, dar nu mai mare de zece ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de șapte ani, dar nu mai mare de zece ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanSixMonthsAndNotLaterThanOneYearMember |
Member |
label |
Mai mare de șase luni, dar nu mai mare de un an [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.B35 d exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de șase luni, dar nu mai mare de un an. |
||||
ifrs-full |
LaterThanSixMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de șase luni [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de șase luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanTenYearsAndNotLaterThanFifteenYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de zece ani, dar nu mai mare de cincisprezece ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de zece ani, dar nu mai mare de cincisprezece ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanTenYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de zece ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de zece ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeMonthsAndNotLaterThanFourMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de trei luni, dar nu mai mare de patru luni [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei luni, dar nu mai mare de patru luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeMonthsAndNotLaterThanOneYearMember |
Member |
label |
Mai mare de trei luni, dar nu mai mare de un an [member] |
IFRS 7.B11 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei luni, dar nu mai mare de un an. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeMonthsAndNotLaterThanSixMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de trei luni, dar nu mai mare de șase luni [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.B35 c exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei luni, dar nu mai mare de șase luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de trei luni [member] |
IFRS 7.35N exemplu, IFRS 7.IG20D exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeYearsAndNotLaterThanFiveYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de trei ani, dar nu mai mare de cinci ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.B35 f exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei ani, dar nu mai mare de cinci ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeYearsAndNotLaterThanFourYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de trei ani, dar nu mai mare de patru ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei ani, dar nu mai mare de patru ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanThreeYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de trei ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de trei ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanTwentyYearsAndNotLaterThanTwentyfiveYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de douăzeci de ani, dar nu mai mare de douăzeci și cinci de ani [member] |
IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de douăzeci de ani, dar nu mai mare de douăzeci și cinci de ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanTwoMonthsAndNotLaterThanThreeMonthsMember |
Member |
label |
Mai mare de două luni, dar nu mai mare de trei luni [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 7.35N exemplu, IFRS 7.IG20D exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de două luni, dar nu mai mare de trei luni. |
||||
ifrs-full |
LaterThanTwoYearsAndNotLaterThanFiveYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de doi ani, dar nu mai mare de cinci ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de doi ani, dar nu mai mare de cinci ani. |
||||
ifrs-full |
LaterThanTwoYearsAndNotLaterThanThreeYearsMember |
Member |
label |
Mai mare de doi ani, dar nu mai mare de trei ani [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp mai mare de doi ani, dar nu mai mare de trei ani. |
||||
ifrs-full |
LeaseCommitmentsForShorttermLeasesForWhichRecognitionExemptionHasBeenUsed |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente de leasing pentru contractele de leasing pe termen scurt în cazul cărora s-a utilizat derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.55 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul angajamentelor de leasing pentru contractele de leasing pe termen scurt contabilizate în conformitate cu punctul 6 din IFRS 16. Un contract de leasing pe termen scurt este un contract de leasing care, la data începerii, are o durată a contractului de leasing de 12 luni sau mai mică. Un contract de leasing care include o opțiune de cumpărare nu este un contract de leasing pe termen scurt. |
||||
ifrs-full |
LeaseholdImprovementsMember |
Member |
label |
Modernizări ale activelor în sistem de leasing [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în modernizări ale activelor deținute în temeiul unui contract de leasing. |
||||
ifrs-full |
LeaseLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.47 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii care decurg din contractele de leasing |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor legate de contractele de leasing ale entității. Leasingul este un contract sau o parte a unui contract care conferă dreptul de a utiliza un activ suport pentru o perioadă de timp în schimbul unei contravalori. |
||||
ifrs-full |
LeaseLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii care decurg din contractele de leasing [abstract] |
|
ifrs-full |
LeaseLiabilitiesMember |
Member |
label |
Datorii care decurg din contractele de leasing [member] |
IAS 7 – C Reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare (exemplu), IAS 7.44C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile care decurg din contractele de leasing. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
LeaseLiabilityInASaleAndLeasebackMember |
Member |
label |
Datoria care decurge din contractele de leasing într-o tranzacție de vânzare și leaseback [member] |
Data de expirare 1.1.2026 IFRS 16.C1D prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoria care decurge din contractele de leasing într-o tranzacție de vânzare și leaseback (Amendamente la IFRS 16), emisă în septembrie 2022. |
||||
ifrs-full |
LeaseReceivablesMember |
Member |
label |
Creanțe aferente contractelor de leasing [member] |
IFRS 7.35H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă creanțe care decurg din contracte de leasing. |
||||
ifrs-full |
LeasesAsLesseeRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Contracte de leasing în calitate de locatar, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 d exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul contractelor de leasing în care entitatea a fost locatarul în tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
LeasesAsLessorRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Contracte de leasing în calitate de locator, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 d exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul contractelor de leasing în care entitatea a fost locatorul în tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
LegalFormOfEntity |
Text |
label |
Forma juridică a entității |
IAS 1.138 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații privind structura juridică pe baza căreia funcționează entitatea. |
||||
ifrs-full |
LegalProceedingsContingentLiabilityMember |
Member |
label |
Datorie contingentă pentru litigii [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru litigii. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
LegalProceedingsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pentru litigii |
IAS 37 – Exemplu 10 Cauză în instanță (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
totalLabel |
Total provizion pentru litigii |
||||
documentation |
Cuantumul provizionului pentru litigii. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
LegalProceedingsProvisionAbstract |
|
label |
Provizion pentru litigii [abstract] |
|
ifrs-full |
LegalProceedingsProvisionMember |
Member |
label |
Provizion pentru litigii [member] |
IAS 37 – Exemplu 10 Cauză în instanță (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion pentru litigii. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
LengthOfLifeOfLimitedLifeEntity |
Text |
label |
Durata de viață a entității cu existență limitată |
IAS 1.138 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații cu privire la durata de viață a entității, dacă este vorba despre o entitate cu existență limitată. |
||||
ifrs-full |
LesseeAccountsForLeasesOfLowvalueAssetsUsingRecognitionExemption |
True/False |
label |
Locatarul contabilizează contractele de leasing pentru active cu valoare mică utilizând derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.60 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă locatarul contabilizează contractele de leasing pentru active cu valoare mică utilizând derogarea de la recunoaștere prevăzută la punctul 6 din IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
LesseeAccountsForShorttermLeasesUsingRecognitionExemption |
True/False |
label |
Locatarul contabilizează contractele de leasing pe termen scurt utilizând derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.60 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă locatarul contabilizează contractele de leasing pe termen scurt utilizând derogarea de la recunoaștere prevăzută la punctul 6 din IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
Level1OfFairValueHierarchyMember |
Member |
label |
Nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member] |
IAS 19.142 b prezentarea informațiilor, IAS 36.130 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiA) prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o categorie din ierarhia valorii juste în care datele de intrare utilizate în tehnicile de evaluare sunt prețurile cotate (neajustate) pe piețe active pentru active sau datorii identice la care entitatea poate avea acces la data de evaluare. |
||||
ifrs-full |
Level2And3OfFairValueHierarchyMember |
Member |
label |
Nivelurile 2 și 3 în ierarhia valorii juste [member] |
IAS 19.142 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă categoriile nivelurilor 2 și 3 combinate în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
Level2OfFairValueHierarchyMember |
Member |
label |
Nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member] |
IAS 36.130 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiA) prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o categorie din ierarhia valorii juste în care datele de intrare utilizate în tehnicile de evaluare sunt date de intrare diferite de prețurile cotate incluse în nivelul 1 care sunt observabile direct sau indirect pentru activ sau datorie. |
||||
ifrs-full |
Level3OfFairValueHierarchyMember |
Member |
label |
Nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member] |
IAS 36.130 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiA) prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o categorie din ierarhia valorii juste în care datele de intrare utilizate în tehnicile de evaluare sunt date de intrare neobservabile pentru activ sau datorie. Datele de intrare neobservabile sunt date de intrare pentru care nu sunt disponibile date de pe piață și care sunt elaborate pe baza celor mai bune informații disponibile privind ipotezele pe care le-ar utiliza participanții pe piață atunci când stabilesc valoarea activului sau a datoriei. |
||||
ifrs-full |
LevelOfFairValueHierarchyWithinWhichFairValueMeasurementIsCategorised |
List |
label |
Nivelul la care este clasificată evaluarea la valoarea justă în ierarhia valorii juste |
IAS 36.130 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e (iiA) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică nivelul din ierarhia valorii juste la care este clasificată întreaga evaluare la valoarea justă (fără a mai ține cont de caracterul observabil al „costurilor asociate cedării”) pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
LevelOfParticipationOfEntityComparedWithOtherParticipatingEntities |
Percent |
label |
Nivelul de participare a entității în comparație cu alte entități participante |
IAS 19.148 d (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea nivelului de participare a entității la un plan de beneficii determinate, în comparație cu alte entități participante. Printre elementele de măsură care ar putea oferi aceste informații se numără proporția din contribuțiile totale la plan cu care entitatea contribuie sau proporția entității din numărul total de membri activi, membri pensionați și foști membri cu drept la beneficii, în cazul în care aceste informații sunt disponibile. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
LevelOfPriceIndex |
Pure |
label |
Nivelul indicelui prețurilor |
IAS 29.39 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea nivelului indicelui general al prețurilor utilizat pentru retratarea informațiilor din situațiile financiare ale unei entități a cărei monedă funcțională este moneda unei economii hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
LevelOfRoundingUsedInFinancialStatements |
Text |
label |
Nivelul de rotunjire utilizat în situațiile financiare |
IAS 1.51 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații despre nivelul de rotunjire utilizat în prezentarea valorilor din situațiile financiare. |
||||
ifrs-full |
LevelsOfFairValueHierarchyAxis |
Axis |
label |
Niveluri în ierarhia valorii juste [axis] |
IAS 19.142 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
LevelsOfFairValueHierarchyDomain |
Domain [default] |
label |
Niveluri în ierarhia valorii juste [domain] |
IAS 19.142 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate nivelurile din ierarhia valorii juste. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Niveluri în ierarhia valorii juste” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
Liabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii |
IAS 1.55 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 b prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 e prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 d prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Datorii la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datorii la începutul perioadei |
||||
negatedLabel |
Datorii |
||||
totalLabel |
Total datorii |
||||
documentation |
Cuantumul unei obligații actuale a entității de a transfera o resursă economică ca urmare a unor evenimente anterioare. Resursele economice reprezintă un drept care are potențialul de a produce beneficii economice. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
LiabilitiesArisingFromExplorationForAndEvaluationOfMineralResources |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii provenite din explorarea și evaluarea resurselor minerale |
IFRS 6.24 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor provenite din prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesArisingFromFinancingActivities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii care decurg din activitățile de finanțare |
IAS 7.44D exemplu |
periodEndLabel |
Datorii care decurg din activitățile de finanțare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datorii care decurg din activitățile de finanțare la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor pentru care fluxurile de trezorerie au fost sau viitoarele fluxuri de trezorerie vor fi clasificate în situația fluxurilor de trezorerie ca fluxuri de trezorerie provenite din activitățile de finanțare. [Referințe: fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare; datorii] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesAxis |
Axis |
label |
Datorii care decurg din activitățile de finanțare [axis] |
IAS 7.44D exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Datorii care decurg din activitățile de finanțare [domain] |
IAS 7.44D exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile care decurg din activitățile de finanțare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Datorii care decurg din activitățile de finanțare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesDueToCentralBanks |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii către băncile centrale |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor către băncile centrale. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesForIncurredClaimsMember |
Member |
label |
Datorii aferente cheltuielilor cu daunele [member] |
IFRS 17.100 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă obligația entității: (a) de a investiga și a plăti daunele valide pentru evenimentele asigurate care au avut loc deja, inclusiv evenimentele care au avut loc, dar pentru care nu au fost raportate daune, precum și alte cheltuieli de asigurare suportate și (b) de a plăti sume care nu sunt incluse la litera (a) și care se referă la: (i) servicii contractuale de asigurare care au fost deja furnizate sau (ii) orice componente de investiții sau alte sume care nu se referă la furnizarea de servicii contractuale de asigurare și care nu sunt incluse în datoria pentru acoperirea rămasă. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesForIncurredClaimsThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii aferente cheltuielilor cu daunele care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor aferente cheltuielilor cu daunele care decurg din contractele care intră sub incidența IFRS 17. [Referințe: datorii aferente cheltuielilor cu daunele [member]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesFromSharebasedPaymentTransactions2011 |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii din tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni |
IFRS 2.51 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor care rezultă din tranzacții cu plata pe bază de acțiuni. Tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni sunt tranzacțiile în care entitatea: (a) primește bunuri sau servicii de la furnizorul acestora (inclusiv de la un angajat) într-un angajament de plată pe bază de acțiuni sau (b) are obligația de a deconta tranzacția cu furnizorul într-un angajament de plată pe bază de acțiuni atunci când o altă entitate din grup primește respectivele bunuri sau servicii. [Referințe: tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesIncludedInDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSale |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării |
IAS 1.54 p prezentarea informaților, IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor incluse în grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: datorii; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesIncurred |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii suportate |
IFRS 3.B64 f (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă, la data achiziției, a datoriilor suportate (de exemplu, o datorie pentru contravaloarea contingentă) drept contravaloare transferată într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesInSubsidiaryOrBusinessesAcquiredOrDisposed2013 |
Monetary, duration, credit |
label |
Datorii din filiale sau întreprinderi care au fost achiziționate sau cedate |
IAS 7.40 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor din filialele sau întreprinderile asupra cărora s-a obținut sau s-a pierdut controlul. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesMeasuredAtFairValueAndIssuedWithInseparableThirdpartyCreditEnhancementAxis |
Axis |
label |
Datorii evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [axis] |
IFRS 13.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesMeasuredAtFairValueAndIssuedWithInseparableThirdpartyCreditEnhancementDomain |
Domain [default] |
label |
Datorii evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți [domain] |
IFRS 13.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Datorii evaluate la valoarea justă și emise cu o ameliorare a condițiilor de credit inseparabilă a unei terțe părți” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: datorii; la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesOtherThanActuarialPresentValueOfPromisedRetirementBenefits |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii, altele decât valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise |
IAS 26.35 a (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor datorii decât valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise din planurile de pensii. [Referințe: valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesRecognisedInEntitysFinancialStatementsInRelationToStructuredEntities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii recunoscute în situațiile financiare ale entității în raport cu entitățile structurate |
IFRS 12.29 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor recunoscute în situațiile financiare ale entității în raport cu interesele deținute în entități structurate. [Referințe: datorii; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesToWhichSignificantRestrictionsApply |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pentru care se aplică restricții semnificative |
IFRS 12.13 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul din situațiile financiare consolidate aferent datoriilor grupului pentru care se aplică restricții semnificative (de exemplu, restricții statutare, contractuale și de reglementare) în ceea ce privește capacitatea entității de a deconta datoriile grupului. |
||||
ifrs-full |
LiabilitiesWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentsWithinNextFinancialYear |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii cu risc semnificativ de a provoca ajustări importante în următorul exercițiu financiar |
IAS 1.125 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor supuse unor ipoteze care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a cuantumurilor datoriilor respective în următorul exercițiu financiar. |
||||
ifrs-full |
LiabilityAssetOfDefinedBenefitPlans |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat |
IAS 19.140 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat la începutul perioadei |
||||
commentaryGuidance |
Atunci când se utilizează în combinație cu membrii axei „Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat”: valoarea actualizată a obligației privind beneficiul determinat crește datoria netă privind beneficiul determinat și ar trebui să fie marcată cu o valoare pozitivă; activele planului reduc datoria netă privind beneficiul determinat (acestea cresc activul net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă; efectul plafonului activelor crește datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat și ar trebui să fie marcat cu o valoare pozitivă. |
||||
documentation |
Cuantumul deficitului sau surplusului dintr-un plan de beneficii determinate, ajustat pentru a ține seama de orice efect de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
LicenceFeeIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din taxele de licență |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor care decurg din taxe de licență. |
||||
ifrs-full |
LicencesAndFranchises |
Monetary, instant, debit |
label |
Licențe și francize |
IAS 38.119 d exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă dreptul de a utiliza anumite imobilizări necorporale deținute de o altă entitate și dreptul de a desfășura o activitate comercială folosind denumirea, mărfurile, serviciile, metodologiile, sprijinul promoțional, marketingul și consumabilele acordate de o altă entitate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
LicencesAndFranchisesMember |
Member |
label |
Licențe și francize [member] |
IAS 38.119 d exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în dreptul de a utiliza anumite imobilizări necorporale deținute de o altă entitate și dreptul de a desfășura o activitate comercială folosind denumirea, mărfurile, serviciile, metodologiile, sprijinul promoțional, marketingul și consumabilele acordate de o altă entitate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
LicencesMember |
Member |
label |
Licențe [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care reprezintă dreptul de a utiliza anumite imobilizări necorporale deținute de o altă entitate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
LifetimeExpectedCreditLossesMember |
Member |
label |
Pierderi din credit preconizate pe durata de viață [member] |
IFRS 7.35H b prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă pierderile din credit preconizate care rezultă din toate posibilele evenimente de neîndeplinire a obligațiilor pe durata de viață preconizată a unui instrument financiar. [Referințe: tipul de evaluare a pierderilor din credit preconizate [domain]] |
||||
ifrs-full |
LimitationsThatMayResultInInformationNotFullyReflectingFairValueOfAssetsAndLiabilitiesInvolved |
Text |
label |
Descrierea obiectivului metodei utilizate și a limitărilor care ar putea avea drept rezultat faptul că informațiile nu reflectă integral valoarea justă a activelor și datoriilor implicate |
IFRS 7.41 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea obiectivului metodei utilizate și a limitărilor care ar putea avea drept rezultat faptul că informațiile nu reflectă integral valoarea justă a activelor și datoriilor implicate pentru o analiză a sensibilității care reflectă interdependențele între variabilele de risc. |
||||
ifrs-full |
LineItemsIncludingAmortisationOfIntangibleAssetsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Text |
label |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global în care este inclusă amortizarea imobilizărilor necorporale |
IAS 38.118 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementului-rând (elementelor-rând) din situația rezultatului global în care este inclusă amortizarea imobilizărilor necorporale. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
LineItemsOfRecognisedAssetsAndLiabilitiesRepresentingContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Text |
label |
Descrierea elementelor-rând aferente activelor și datoriilor recunoscute care reprezintă implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea elementelor-rând din situația poziției financiare în care sunt recunoscute valorile contabile ale activelor și datoriilor care reprezintă implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
LiquidityRiskMember |
Member |
label |
Risc de lichiditate [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 7.32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă riscul ca o entitate să întâlnească dificultăți în îndeplinirea obligațiilor asociate cu datoriile financiare care sunt decontate prin predarea de numerar sau a unui alt activ financiar. [Referințe: active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
LivingAnimalsMember |
Member |
label |
Animale vii [member] |
IAS 41.41 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă animalele vii. |
||||
ifrs-full |
LoanCommitmentsMember |
Member |
label |
Angajamente de creditare [member] |
IFRS 7.35M prezentarea informațiilor, IFRS 7.B8E prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă angajamentele ferme de a acorda credit în conformitate cu termeni și condiții prestabilite. |
||||
ifrs-full |
LoansAcquiredInBusinessCombinationMember |
Member |
label |
Împrumuturi dobândite în cadrul combinării de întreprinderi [member] |
IFRS 3.B64 h exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumuturi dobândite în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvances |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat. |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
netLabel |
Împrumuturi și avansuri nete la costul amortizat |
||||
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat la costul amortizat. [Referințe: împrumuturi și avansuri; active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesAtAmortisedCostAbstract |
|
label |
Împrumuturi și avansuri la costul amortizat [abstract] |
|
ifrs-full |
LoansAndAdvancesAtAmortisedCostAllowanceForExpectedCreditLosses |
(Monetary), instant, credit |
label |
Împrumuturi și avansuri la costul amortizat, ajustare pentru pierderile din credit preconizate |
IAS 1.55 practică comună |
negatedLabel |
Împrumuturi și avansuri la costul amortizat, ajustare pentru pierderile din credit preconizate |
||||
documentation |
Cuantumul ajustării pentru pierderi pe care entitatea a acordat-o pentru împrumuturi și avansuri care sunt evaluate în conformitate cu punctul 4.1.2 din IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesAtAmortisedCostGrossCarryingAmount |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri la costul amortizat, valoare contabilă brută |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat și care sunt evaluate în conformitate cu punctul 4.1.2 din IFRS 9, înaintea deducerii eventualelor pierderi din credit acumulate. |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: împrumuturi și avansuri; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueOtherThanThoseClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat și care sunt evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: împrumuturi și avansuri; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat și care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: împrumuturi și avansuri; active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToBanks |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către bănci |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat băncilor. |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToBanksAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către bănci la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat băncilor. [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci; active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToBanksAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către bănci evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat băncilor, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToBanksAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueOtherThanThoseClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către bănci, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat băncilor și care sunt evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToBanksMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către bănci evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat băncilor și care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci; active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToCentralBanks |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către băncile centrale |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat băncilor centrale. |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToCustomers |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către clienți |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat clienților. |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToCustomersAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către clienți la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat clienților la costul amortizat. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți; active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToCustomersAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către clienți evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat clienților, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToCustomersAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValueOtherThanThoseClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către clienți, evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat clienților și care sunt evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă, altele decât cele clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToCustomersMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către clienți evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat clienților și care sunt evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți; active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
LoansAndAdvancesToOtherCreditInstitutions |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și avansuri către alte instituții de credit |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și avansurilor pe care entitatea le-a acordat altor instituții de credit. |
||||
ifrs-full |
LoansAndReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și creanțe |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare nederivate cu plăți fixe sau determinabile care nu sunt cotate pe o piață activă, altele decât: (a) cele pe care entitatea intenționează să le vândă imediat sau în scurt timp, care trebuie clasificate drept deținute în vederea tranzacționării, și cele pe care entitatea, la recunoașterea inițială, le desemnează la valoarea justă prin profit sau pierdere; (b) cele pe care entitatea, la recunoașterea inițială, le desemnează drept disponibile în vederea vânzării sau (c) cele pentru care deținătorul s-ar putea să nu recupereze în mod substanțial toată investiția inițială, din altă cauză decât deteriorarea creditului, care trebuie clasificate drept disponibile în vederea vânzării. Un interes dobândit într-un grup de active care nu sunt împrumuturi sau creanțe (de exemplu, un interes într-un fond mutual sau într-un fond similar) nu este un împrumut sau o creanță. [Referințe: active financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
LoansAndReceivablesCategoryMember |
Member |
label |
Împrumuturi și creanțe, categoria [member] |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă categoria de active financiare care constau în împrumuturi și creanțe. [Referințe: împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
LoansPayableInBreachWhichPermittedLenderToDemandAcceleratedRepayment |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi de plată cu încălcarea termenilor care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată |
IFRS 7.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor de plată cu încălcarea termenilor care au permis creditorului să solicite rambursarea accelerată. |
||||
ifrs-full |
LoansPayableInDefault |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi de plată neonorate |
IFRS 7.18 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor de plată neonorate. |
||||
ifrs-full |
LoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor primite. |
||||
ifrs-full |
LoansToGovernment |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi acordate guvernelor |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor acordate guvernelor de către entitate. |
||||
ifrs-full |
LoansToGovernmentMember |
Member |
label |
Împrumuturi acordate guvernelor [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumuturile acordate guvernelor. |
||||
ifrs-full |
LongtermBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din împrumuturile pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total partea pe termen lung din împrumuturile pe termen lung. |
||||
documentation |
Partea pe termen lung din împrumuturile pe termen lung. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
LongtermBorrowingsMember |
Member |
label |
Împrumuturi pe termen lung [member] |
IAS 7 – C Reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare (exemplu), IAS 7.44C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumuturile pe termen lung. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
LongtermContractsMember |
Member |
label |
Contracte pe termen lung [member] |
IFRS 15.B89 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate contractele pe termen lung cu clienții. |
||||
ifrs-full |
LongtermDeposits |
Monetary, instant, debit |
label |
Depozite pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor pe termen lung deținute de entitate. |
||||
ifrs-full |
LongtermLegalProceedingsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pe termen lung pentru litigii |
IAS 37 – Exemplu 10 Cauză în instanță (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului pe termen lung pentru litigii. [Referințe: provizion pentru litigii] |
||||
ifrs-full |
LongtermMiscellaneousOtherProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte provizioane diverse pe termen lung |
IAS 1.78 d practică comună |
documentation |
Cuantumul altor provizioane diverse pe termen lung. [Referințe: alte provizioane diverse] |
||||
ifrs-full |
LongtermOnerousContractsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pe termen lung pentru contracte oneroase |
IAS 37.66 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului pe termen lung pentru contracte oneroase. [Referințe: provizion pentru contracte oneroase] |
||||
ifrs-full |
LongtermProvisionForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCosts |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pe termen lung pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare |
IAS 37 – D exemple: prezentări de informații (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului pe termen lung pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: provizion pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare] |
||||
ifrs-full |
LongtermRestructuringProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pe termen lung de restructurare |
IAS 37.70 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului pe termen lung pentru restructurare. [Referințe: provizion de restructurare] |
||||
ifrs-full |
LongtermWarrantyProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pe termen lung pentru garanții |
IAS 37 – Exemplu 1 Garanții (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului pe termen lung pentru garanții. [Referințe: provizion pentru garanții] |
||||
ifrs-full |
LossComponentMember |
Member |
label |
Componenta de pierdere [member] |
IFRS 17.100 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă componenta de pierdere a datoriei pentru perioada de acoperire rămasă. O entitate trebuie să stabilească (sau să majoreze) o componentă de pierdere a datoriei pentru perioada de acoperire rămasă în cazul unui grup de contracte oneroase care să ilustreze pierderile recunoscute prin aplicarea punctelor 47-48 din IFRS 17. Componenta de pierdere determină sumele care sunt prezentate în profit sau pierdere ca fiind reluări ale pierderilor din grupuri de contracte oneroase și care sunt, prin urmare, excluse din determinarea veniturilor din asigurări. [Referințe: contracte de asigurare [domain]; datorii sau active nete pentru perioada de acoperire rămasă, excluzând componenta de pierdere [member]] |
||||
ifrs-full |
LossesArisingFromDerecognitionOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCost |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderi din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat |
IFRS 7.20A prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierderi din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat |
||||
documentation |
Pierderea recunoscută în situația rezultatului global care rezultă din derecunoașterea activelor financiare evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
LossesIncurredInRelationToInterestsInStructuredEntities |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierderi suferite în legătură cu interesele deținute în entități structurate |
IFRS 12.B26 b exemplu |
documentation |
Cuantumul pierderilor suferite de entitate în relație cu interesele deținute în entități structurate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
LossesOnChangeInFairValueOfDerivatives |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderile din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
IAS 1.85 practică comună |
negatedLabel |
Pierderile din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
||||
documentation |
Pierderile rezultate din modificări ale valorii juste a instrumentelor derivate recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
LossesOnDisposalsOfInvestmentProperties |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderi din cedări de investiții imobiliare |
IAS 1.112 c practică comună |
negatedLabel |
Pierderi din cedări de investiții imobiliare |
||||
documentation |
Pierderile din cedări de investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
LossesOnDisposalsOfInvestments |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderi din cedări de investiții |
IAS 1.98 d prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierderi din cedări de investiții |
||||
documentation |
Pierderile din cedări de investiții. |
||||
ifrs-full |
LossesOnDisposalsOfNoncurrentAssets |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderi din cedări de active imobilizate |
IAS 1.112 c practică comună |
negatedLabel |
Pierderi din cedări de active imobilizate |
||||
documentation |
Pierderile din cedări de active imobilizate. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
LossesOnDisposalsOfPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderi din cedări de imobilizări corporale |
IAS 1.98 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierderi din cedări de imobilizări corporale |
||||
documentation |
Pierderile din cedări ale elementelor de imobilizări corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
LossesOnLitigationSettlements |
(Monetary), duration, debit |
label |
Pierderi din soluționarea litigiilor |
IAS 1.98 f prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Pierderi din soluționarea litigiilor |
||||
documentation |
Pierderile din soluționarea litigiilor. |
||||
ifrs-full |
LTELicencesMember |
Member |
label |
Licențe LTE [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă licențele LTE (long term evolution – evoluție pe termen lung). [Referințe: licențe și francize] |
||||
ifrs-full |
Machinery |
Monetary, instant, debit |
label |
Mașini |
IAS 16.37 c exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în mașini amortizabile cu o durată lungă de viață, utilizate în activități. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
MachineryMember |
Member |
label |
Mașini [member] |
IAS 16.37 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în mașini amortizabile cu o durată lungă de viață, utilizate în activități. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
MajorBusinessCombinationMember |
Member |
label |
Combinări de întreprinderi majore [member] |
IAS 10.22 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă combinări de întreprinderi majore. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
MajorComponentsOfTaxExpenseIncomeAbstract |
|
label |
Componentele principale ale cheltuielilor cu impozitul (veniturilor din impozit) [abstract] |
|
ifrs-full |
MajorCustomersAxis |
Axis |
label |
Clienții principali [axis] |
IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MajorCustomersDomain |
Domain [default] |
label |
Clienții principali [domain] |
IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clienții principali” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MajorOrdinaryShareTransactionsMember |
Member |
label |
Tranzacții importante cu acțiuni ordinare [member] |
IAS 10.22 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă tranzacțiile importante cu acțiuni ordinare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
MajorPurchasesOfAssetsMember |
Member |
label |
Cumpărări semnificative de active [member] |
IAS 10.22 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă cumpărările semnificative de active. |
||||
ifrs-full |
ManagementConclusionOnFairPresentationAsConsequenceOfDeparture |
Text |
label |
Concluzia conducerii cu privire la prezentarea fidelă în urma abaterii |
IAS 1.20 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Concluzia conducerii că situațiile financiare prezintă fidel poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale entității, atunci când o entitate s-a abătut de la o cerință a unui IFRS. |
||||
ifrs-full |
MandatoryReserveDepositsAtCentralBanks |
Monetary, instant, debit |
label |
Depozite de rezerve obligatorii la bănci centrale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul rezervei deținute în depozit la o bancă centrală pentru îndeplinirea cerințelor de constituire a rezervelor minime obligatorii. |
||||
ifrs-full |
MarketApproachMember |
Member |
label |
Abordarea bazată pe piață [member] |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e prezentarea informațiilor, IFRS 13.62 exemplu, IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare care utilizează prețurile și alte date relevante generate de tranzacțiile pieței, care implică active, datorii sau un grup de active și datorii identice sau comparabile (și anume, similare), cum ar fi o întreprindere. |
||||
ifrs-full |
MarketComparableCompaniesMember |
Member |
label |
Întreprinderi comparabile pe piață [member] |
IFRS 13.B5 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică specifică de evaluare corespunzătoare abordării bazate pe piață, care constă în analizarea datelor de intrare provenite de la entități comparabile (de exemplu, un multiplu al EBITDA, un multiplu al veniturilor, reducerea din cauza lipsei de vandabilitate, prima de control) de pe piața actuală. [Referințe: abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
MarketComparablePricesMember |
Member |
label |
Prețuri comparabile pe piață [member] |
IFRS 13.B5 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică specifică de evaluare corespunzătoare abordării bazate pe piață, care constă în analizarea datelor de intrare provenite din prețuri comparabile (de exemplu, prețul pe metru pătrat) de pe piața actuală. [Referințe: abordarea bazată pe piață [member]] |
||||
ifrs-full |
MarketRiskMember |
Member |
label |
Risc de piață [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă riscul ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor prețurilor pe piață. Riscul de piață include trei tipuri de risc: riscul valutar, riscul ratei dobânzii și alte riscuri de preț. [Referințe: risc valutar [member]; riscul ratei dobânzii [member]; alte riscuri de preț [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
MarketsOfCustomersAxis |
Axis |
label |
Piețe de clienți [axis] |
IFRS 15.B89 c exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MarketsOfCustomersDomain |
Domain [default] |
label |
Piețe de clienți [domain] |
IFRS 15.B89 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate piețele clienților. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Piețele clienților” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MastheadsAndPublishingTitles |
Monetary, instant, debit |
label |
Titluri de ziare și reviste |
IAS 38.119 b exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă drepturi dobândite prin înregistrare de a utiliza titluri de ziare și reviste. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
MastheadsAndPublishingTitlesMember |
Member |
label |
Titluri de ziare și reviste [member] |
IAS 38.119 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care reprezintă drepturi dobândite prin înregistrare de a utiliza titluri de ziare și reviste. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
MaterialIncomeAndExpenseAbstract |
|
label |
Venituri și cheltuieli importante [abstract] |
|
ifrs-full |
MaterialReconcilingItemsMember |
Member |
label |
Elemente de reconciliere importante [member] |
IFRS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă ajustările importante utilizate pentru a reconcilia elementele din situațiile financiare ale entității. |
||||
ifrs-full |
MatrixPricingMember |
Member |
label |
Matrice de stabilire a prețurilor [member] |
IFRS 13.B7 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică specifică de evaluare matematică corespunzătoare abordării bazate pe piață care este utilizată în principal pentru evaluarea unor tipuri de instrumente financiare, precum instrumentele de datorie, fără a se baza exclusiv pe prețuri cotate pentru titluri specifice, ci mai degrabă pe relația titlurilor cu alte titluri de referință cotate. [Referințe: abordarea bazată pe piață [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
MatureBiologicalAssetsMember |
Member |
label |
Active biologice mature [member] |
IAS 41.43 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele biologice mature. Activele biologice mature sunt cele care au atins stadiul de recoltare (pentru activele biologice consumabile) sau care pot fi utilizate pentru recoltări periodice (pentru activele biologice productive). [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
MaturityAnalysisForDerivativeFinancialLiabilities |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare derivate [text block] |
IFRS 7.39 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare derivate, inclusiv scadențele contractuale rămase pentru acele datorii financiare derivate în cazul cărora scadențele contractuale sunt esențiale pentru înțelegerea plasării în timp a fluxurilor de trezorerie. [Referințe: datorii financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
MaturityAnalysisForNonderivativeFinancialLiabilities |
Text block |
label |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare nederivate [text block] |
IFRS 7.39 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea informațiilor privind analiza scadenței pentru datoriile financiare nederivate (inclusiv contractele de garanții financiare emise) care arată scadențele contractuale rămase. [Referințe: datorii financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
MaturityAxis |
Axis |
label |
Scadență [axis] |
IAS 1.61 prezentarea informațiilor, IAS 19.147 c exemplu, IFRS 15.120 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109A prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.23B a prezentarea informațiilor, IFRS 7.42E e prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MaturityDomain |
Domain [default] |
label |
Scadență [domain] |
IAS 1.61 prezentarea informațiilor, IAS 19.147 c exemplu, IFRS 15.120 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109A prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.23B a prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.B35 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a intervalelor de timp. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Scadență” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MaximumAmountOfPaymentForContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssetsIsUnlimited |
True/False |
label |
Valoarea maximă a plății pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație este nelimitată |
IFRS 3.B64 g (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă valoarea maximă a plății pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație este nelimitată. |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToCreditRisk |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la riscul de credit |
IFRS 7.35K a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul care reprezintă cel mai bine expunerea maximă la riscul de credit, fără a lua în considerare niciun fel de garanție reală deținută sau alte ameliorări ale condițiilor de credit (de exemplu, acorduri de compensare care nu îndeplinesc condițiile pentru compensare în conformitate cu IAS 32). [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToCreditRiskFinancialInstrumentsToWhichImpairmentRequirementsInIFRS9AreNotApplied |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la riscul de credit, instrumentele financiare cărora nu li se aplică cerințele privind deprecierea prevăzute în IFRS 9 |
IFRS 7.36 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul care reprezintă cel mai bine expunerea maximă la riscul de credit în legătură cu instrumentele financiare cărora nu li se aplică cerințele privind deprecierea prevăzute în IFRS 9. [Referințe: expunerea maximă la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToCreditRiskOfFinancialAssets |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la riscul de credit al activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.9 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Expunerea maximă la riscul de credit al activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToCreditRiskOfLoansOrReceivables |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la riscul de credit al împrumuturilor sau creanțelor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.9 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Expunerea maximă la riscul de credit al împrumuturilor sau creanțelor. [Referințe: împrumuturi și creanțe; risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToCreditRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.131 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul care reprezintă cel mai bine expunerea maximă la sfârșitul perioadei de raportare la riscul de credit care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. [Referințe: risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToLossFromContinuingInvolvement |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la pierderi rezultând din implicarea continuă |
IFRS 7.42E c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a entității la pierderi rezultând din implicarea sa continuă în activele financiare derecunoscute. |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToLossFromInterestsInStructuredEntities |
Monetary, instant |
label |
Expunerea maximă la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate |
IFRS 12.29 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a entității la pierderi datorate intereselor deținute în entități structurate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
MaximumExposureToLossFromInterestsInStructuredEntitiesCannotBeQuantified |
True/False |
label |
Expunerea maximă la pierderi rezultate din interesele deținute în entități structurate nu poate fi cuantificată |
IFRS 12.29 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea nu își poate cuantifica expunerea maximă la pierderi rezultate din interesele deținute în entități structurate. |
||||
ifrs-full |
MaximumLimitOfLossesOfStructuredEntitiesWhichEntityIsRequiredToAbsorbBeforeOtherParties |
Monetary, instant, credit |
label |
Limita maximă a pierderilor unor entități structurate pe care entitatea trebuie să le suporte înaintea altor părți |
IFRS 12.B26 d exemplu |
documentation |
Limita maximă a pierderilor unor entități structurate pe care entitatea trebuie să le suporte înaintea altor părți. [Referințe: totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
MeasurementAxis |
Axis |
label |
Evaluare [axis] |
IAS 40.32A prezentarea informațiilor, IAS 41.50 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MeasurementBasesForIntangibleAssetsDomain |
Domain |
label |
Bazele evaluării pentru imobilizările necorporale [domain] |
IAS 38.122 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă bazele evaluării pentru imobilizările necorporale. |
||||
ifrs-full |
MeasurementBasesForInvestmentPropertyDomain |
Domain |
label |
Bazele evaluării pentru investițiile imobiliare [domain] |
IAS 40.75 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă bazele evaluării pentru investițiile imobiliare. |
||||
ifrs-full |
MeasurementBasesForPropertyPlantAndEquipmentDomain |
Domain |
label |
Bazele evaluării pentru imobilizările corporale [domain] |
IAS 16.73 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă bazele evaluării pentru imobilizările corporale. |
||||
ifrs-full |
MeasurementBasesPropertyPlantAndEquipment |
Text |
label |
Baze de evaluare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Bazele de evaluare folosite la determinarea valorii contabile brute pentru o clasă de imobilizări corporale. [Referințe: valoarea contabilă brută [member]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
MeasurementBasesUsedForPropertyPlantAndEquipment |
List |
label |
Bazele evaluării pentru imobilizările corporale |
IAS 16.73 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică bazele de evaluare folosite la determinarea valorii contabile brute pentru o clasă de imobilizări corporale. |
||||
ifrs-full |
MeasurementDomain |
Domain [default] |
label |
Evaluare [domain] |
IAS 40.32A prezentarea informațiilor, IAS 41.50 prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de evaluări. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Evaluare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MeasurementOfInvestmentInAssociatesAndJointVenturesDomain |
Domain |
label |
Evaluarea investițiilor în entități asociate și în asocieri în participație [domain] |
IFRS 12.21 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluarea investițiilor în entități asociate și în asocieri în participație. |
||||
ifrs-full |
MeasurementOfInvestmentsInSeparateFinancialStatementsDomain |
Domain |
label |
Evaluarea investițiilor în situații financiare separate [domain] |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluarea investițiilor în raportarea situațiilor financiare separate ale entității. |
||||
ifrs-full |
MeasurementPeriodAdjustmentsRecognisedForParticularAssetsLiabilitiesNoncontrollingInterestsOrItemsOfConsideration |
Monetary, duration |
label |
Ajustări din perioada de evaluare recunoscute pentru anumite active, datorii, interese care nu controlează sau elemente de contravaloare |
IFRS 3.B67 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul ajustărilor din perioada de evaluare recunoscute pentru anumite active, datorii, interese care nu controlează sau elemente de contravaloare în cazul în care contabilizarea inițială a unei combinări de întreprinderi este incompletă. Perioada de evaluare este perioada de după data achiziției în timpul căreia dobânditorul poate ajusta valorile provizorii recunoscute pentru o combinare de întreprinderi. [Referințe: interese care nu controlează; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
MediaProductionExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu producția media |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din producția media. |
||||
ifrs-full |
Merchandise |
Monetary, instant, debit |
label |
Mărfurile curente |
IAS 1.78 c exemplu, IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă cuantumul bunurilor dobândite în vederea revânzării. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
MergerReserve |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva pentru concentrările economice |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care ar putea rezulta în legătură cu o combinare de întreprinderi care nu se înscrie în domeniul de aplicare al IFRS 3. |
||||
ifrs-full |
MergerReserveMember |
Member |
label |
Rezerva pentru concentrările economice [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care ar putea rezulta în legătură cu o combinare de întreprinderi care nu se înscrie în domeniul de aplicare al IFRS 3. |
||||
ifrs-full |
MethodForDepreciationOrAmortisationDomain |
Domain |
label |
Metoda de depreciere sau amortizare [domain] |
IAS 16.73 b prezentarea informațiilor, IAS 38.118 b prezentarea informațiilor, IAS 40.79 a prezentarea informațiilor, IAS 41.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda de depreciere sau amortizare. |
||||
ifrs-full |
MethodOfAssessmentOfExpectedCreditLossesAxis |
Axis |
label |
Metoda de evaluare a pierderilor din credit preconizate [axis] |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MethodOfAssessmentOfExpectedCreditLossesDomain |
Domain [default] |
label |
Metoda de evaluare a pierderilor din credit preconizate [domain] |
IFRS 7.35H exemplu, IFRS 7.35I exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate metodele de evaluare a pierderilor din credit preconizate. Pierderile din credit preconizate reprezintă media pierderilor din credit ponderată cu riscurile respective de neîndeplinire a obligațiilor. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Metoda de evaluare a pierderilor din credit preconizate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MethodOfDeterminingFairValueOfInstrumentsOrInterests |
Text |
label |
Descrierea metodei de evaluare a valorii juste a instrumentelor sau a participațiilor |
IFRS 3.B64 f (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei de evaluare a valorii juste a participațiilor în capitalurile proprii ale dobânditorului transferate drept contravaloare în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
MethodOfSettlementDomain |
Domain |
label |
Metoda de decontare [domain] |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda de decontare pentru tranzacțiile cu plata pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
MethodOfSettlementForSharebasedPaymentArrangement |
List |
label |
Metoda de decontare pentru un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda de decontare pentru un tip de angajament de plată pe bază de acțiuni care a existat la orice moment în decursul perioadei. |
||||
ifrs-full |
MethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysis |
Text |
label |
Descrierea metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate |
IFRS 7.40 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru tipurile de risc de piață la care este expusă entitatea. [Referințe: risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
MethodsOfGenerationAxis |
Axis |
label |
Metode de generare [axis] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MethodsOfGenerationDomain |
Domain [default] |
label |
Metode de generare [domain] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate metodele de generare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Metode de generare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MethodsOfTranslationUsedToDetermineSupplementaryInformation |
Text |
label |
Descrierea metodei de conversie folosite pentru a determina informațiile suplimentare |
IAS 21.57 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei de conversie folosite pentru a determina informațiile suplimentare ale entității atunci când entitatea prezintă informațiile într-o monedă diferită de moneda sa funcțională sau de moneda sa de prezentare. |
||||
ifrs-full |
MethodsToDetermineAmountOfChangesInFairValueOfFinancialAssetsAndFinancialLiabilitiesAttributableToChangesInCreditRisk |
Text |
label |
Descrierea metodelor utilizate pentru a determina cuantumul modificărilor valorii juste a activelor financiare și datoriilor financiare care pot fi atribuite modificărilor riscului de credit |
IFRS 7.11 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru a determina cuantumul modificărilor valorii juste a activelor financiare și datoriilor financiare care pot fi atribuite modificărilor riscului de credit, inclusiv o explicație a motivului pentru care metoda este adecvată. [Referințe: risc de credit [member]; active financiare; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
MethodsUsedInPreparingSensitivityAnalysisReflectingInterdependenciesBetweenRiskVariables |
Text |
label |
Descrierea metodei, parametrilor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei sensibilității care reflectă interdependențele între variabilele de risc |
IFRS 7.41 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei, parametrilor și ipotezelor utilizate la întocmirea unei analize a sensibilității, cum ar fi evaluarea în funcție de risc, care reflectă interdependențele între variabilele de risc (de exemplu, ratele dobânzii și ratele de schimb valutar) și este utilizată pentru a gestiona riscurile financiare. |
||||
ifrs-full |
MethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Axis |
Axis |
label |
Metode utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [axis] |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
MethodsUsedToMeasureContractsWithinScopeOfIFRS17Domain |
Domain [default] |
label |
Metode utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17 [domain] |
IFRS 17.117 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metodele utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Metode utilizate pentru evaluarea contractelor care intră sub incidența IFRS 17” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
MethodsUsedToMeasureRisk |
Text |
label |
Metode utilizate pentru evaluarea riscului |
IFRS 7.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToAccountForInvestmentsInAssociates |
Text |
label |
Metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în entități asociate |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei utilizate pentru a contabiliza investițiile în entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToAccountForInvestmentsInAssociatesCategorical |
List |
label |
Metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în entități asociate, cu certitudine |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în entități asociate. |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToAccountForInvestmentsInJointVentures |
Text |
label |
Metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în asocieri în participație |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei utilizate pentru a contabiliza investițiile în asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToAccountForInvestmentsInJointVenturesCategorical |
List |
label |
Metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în asocieri în participație, cu certitudine |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în asocieri în participație. |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToAccountForInvestmentsInSubsidiaries |
Text |
label |
Metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în filiale |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei utilizate pentru a contabiliza investițiile în filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToAccountForInvestmentsInSubsidiariesCategorical |
List |
label |
Metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în filiale, cu certitudine |
IAS 27.16 c prezentarea informațiilor, IAS 27.17 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică metoda utilizată pentru a contabiliza investițiile în filiale. |
||||
ifrs-full |
MethodUsedToDetermineSettlementAmountForPreexistingRelationshipForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
Text |
label |
Metoda utilizată pentru determinarea valorii de lichidare în cazul relațiilor preexistente pentru tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi |
IFRS 3.B64 l (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea metodei utilizate pentru determinarea valorii de lichidare în cazul relațiilor preexistente pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
MiningAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active miniere |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor aferente activităților miniere ale entității. |
||||
ifrs-full |
MiningAssetsMember |
Member |
label |
Active miniere [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă activele miniere. [Referințe: active miniere] |
||||
ifrs-full |
MiningPropertyMember |
Member |
label |
Proprietăți miniere [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă proprietățile aferente activităților miniere. |
||||
ifrs-full |
MiningRightsMember |
Member |
label |
Drepturi de exploatare minieră [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă drepturile aferente activităților miniere. |
||||
ifrs-full |
MiscellaneousAssetsAbstract |
|
label |
Active diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousComponentsOfEquityAbstract |
|
label |
Componente diverse ale capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousCurrentAssetsAbstract |
|
label |
Active circulante diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousCurrentLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii curente diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousEquityAbstract |
|
label |
Capitaluri proprii diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousNoncurrentAssetsAbstract |
|
label |
Active imobilizate diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousNoncurrentLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii pe termen lung diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Alte elemente diverse ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousOtherOperatingExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte cheltuieli de exploatare diverse |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul diverselor alte cheltuieli de exploatare. [Referințe: alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare)] |
||||
ifrs-full |
MiscellaneousOtherOperatingIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri din exploatare diverse |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul diverselor alte venituri din exploatare. [Referințe: alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare)] |
||||
ifrs-full |
MiscellaneousOtherProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte provizioane diverse |
IAS 1.78 d practică comună |
totalLabel |
Total alte provizioane diverse |
||||
documentation |
Cuantumul diverselor alte provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
MiscellaneousOtherProvisionsAbstract |
|
label |
Alte provizioane diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
MiscellaneousOtherProvisionsMember |
Member |
label |
Alte provizioane diverse [member] |
IAS 37.84 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă diverse alte provizioane. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
MiscellaneousOtherReservesMember |
Member |
label |
Alte rezerve diverse [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerve diverse pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte rezerve [member]] |
||||
ifrs-full |
MiscellaneousTimeBandsAbstract |
|
label |
Intervale de timp diverse [abstract] |
|
ifrs-full |
ModelUsedToMeasureInvestmentProperty |
Text |
label |
Explicația măsurii în care entitatea a aplicat modelul valorii juste sau modelul bazat pe cost pentru a evalua valoarea justă a investițiilor imobiliare |
IAS 40.75 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Explicația măsurii în care entitatea a aplicat modelul valorii juste sau modelul bazat pe cost pentru a evalua valoarea justă a investițiilor imobiliare. [Referințe: modelul valorii juste [member]; la cost [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
MortgageLoans |
Monetary, instant, debit |
label |
Credite ipotecare |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul creditelor ipotecare acordate de entitate. |
||||
ifrs-full |
MortgagesMember |
Member |
label |
Credite ipotecare [member] |
IFRS 7.6 exemplu, IFRS 7.IG20B exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de active financiare care constau în împrumuturi pentru a finanța achiziționarea de active în cazul cărora activul funcționează ca garanție reală pentru a obține împrumutul. |
||||
ifrs-full |
MotorVehicles |
Monetary, instant, debit |
label |
Automobile |
IAS 16.37 f exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă vehicule terestre autopropulsate utilizate în cadrul activităților entității. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
MotorVehiclesMember |
Member |
label |
Autovehicule [member] |
IAS 16.37 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în vehicule terestre autopropulsate utilizate în cadrul activităților entității. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
MultiemployerDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate cu mai mulți angajatori [member] |
IAS 19.33 b prezentarea informațiilor, IAS 19.34 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate (altele decât planurile de stat) care: (a) pun în comun activele cu care contribuie diverse entități care nu se află sub control comun și (b) folosesc acele active pentru a asigura beneficii angajaților mai multor entități, pe principiul că atât nivelul contribuțiilor, cât și nivelul beneficiilor sunt determinate fără a se ține seama de identitatea entității care angajează personalul în cauză. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
MultiemployerOrStatePlanIsDefinedBenefitPlan |
True/False |
label |
Un plan cu mai mulți angajatori sau un plan de stat este un plan de beneficii determinate |
IAS 19.148 d (i) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă un plan cu mai mulți angajatori sau un plan de stat este un plan de beneficii determinate. |
||||
ifrs-full |
MultiperiodExcessEarningsMethodMember |
Member |
label |
Metoda veniturilor în plus pe mai multe perioade [member] |
IFRS 13.B11 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică specifică de evaluare corespunzătoare abordării bazate pe venit care presupune analizarea veniturilor în plus pe parcursul unor perioade de timp și este utilizată pentru a evalua valoarea justă a unor imobilizări necorporale. [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfAcquiree |
Text |
label |
Denumirea entității dobândite |
IFRS 3.B64 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea întreprinderii sau a întreprinderilor asupra cărora dobânditorul obține controlul într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfAssociate |
Text |
label |
Denumirea entității asociate |
IAS 27.16 b (i) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea unei entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfEntityWhoseConsolidatedFinancialStatementsHaveBeenProducedForPublicUse |
Text |
label |
Denumirea entității ale cărei situații financiare consolidate au fost întocmite pentru uz public |
IAS 27.16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea societății-mamă finale sau intermediare a entității ale cărei situații financiare consolidate conforme cu IFRS-urile au fost întocmite pentru uz public. [Referințe: consolidat [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfGovernmentAndNatureOfRelationshipWithGovernment |
Text |
label |
Denumirea autorității publice și natura relației cu aceasta |
IAS 24.26 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea autorității publice și natura relației acesteia cu entitatea raportoare (și anume control, control comun sau influență semnificativă). [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfJointOperation |
Text |
label |
Denumirea activității comune |
IFRS 12.21 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea unei activități comune. [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfJointVenture |
Text |
label |
Denumirea asocierii în participație |
IAS 27.16 b (i) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea unei asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfMostSeniorParentEntityProducingPubliclyAvailableFinancialStatements |
Text |
label |
Denumirea celei mai importante societăți-mamă care întocmește situații financiare accesibile publicului |
IAS 24.13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea celei mai importante societăți-mamă care întocmește situații financiare accesibile publicului. |
||||
ifrs-full |
NameOfParentEntity |
Text |
label |
Denumirea societății-mamă |
IAS 1.138 c prezentarea informațiilor, IAS 24.13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea societății-mamă a entității. [Referințe: societate-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfReportingEntityOrOtherMeansOfIdentification |
Text |
label |
Denumirea entității raportoare sau alte mijloace de identificare. |
IAS 1.51 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea entității raportoare sau alte mijloace de identificare. |
||||
ifrs-full |
NameOfSubsidiary |
Text |
label |
Denumirea filialei |
IAS 27.16 b (i) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 12.12 a prezentarea informațiilor, IFRS 12.19B a prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea unei filiale. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
NameOfUltimateParentOfGroup |
Text |
label |
Denumirea societății-mamă a întregului grup |
IAS 1.138 c prezentarea informațiilor, IAS 24.13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Denumirea părții care controlează în ultimă instanță grupul. |
||||
ifrs-full |
NamesOfEmployersAndEmployeeGroupsCovered |
Text |
label |
Numele angajatorilor și grupurile de salariați la care se referă planul |
IAS 26.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Numele angajatorilor și grupurile de salariați la care se referă planurile de pensii. |
||||
ifrs-full |
NatureOfFinancialAssetsTransferredDuringPeriodWhichDoNotQualifyForDerecognition |
Text |
label |
Descrierea naturii activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate |
IFRS 7.42D a prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate. [Referințe: Active financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate [domain]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
NatureOfFinancialStatements |
List |
label |
Natura situațiilor financiare |
IAS 1.51 b prezentarea informațiilor, IAS 27.16 a prezentarea informațiilor, IAS 27.17 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică natura situațiilor financiare (de exemplu, dacă situațiile financiare se referă la o entitate individuală sau la un grup de entități). |
||||
ifrs-full |
NatureOfFinancialStatementsDomain |
Domain |
label |
Natura situațiilor financiare [domain] |
IAS 1.51 b prezentarea informațiilor, IAS 27.16 a prezentarea informațiilor, IAS 27.17 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă natura situațiilor financiare ale entității raportoare. |
||||
ifrs-full |
NatureOfInterestInOtherEntitiesDomain |
Domain |
label |
Natura intereselor deținute în alte entități [domain] |
IAS 24.26 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă natura intereselor entității raportoare în alte entități. |
||||
ifrs-full |
NatureOfRelationshipWithGovernment |
List |
label |
Natura relației cu autoritatea publică |
IAS 24.26 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică natura relației autorității publice cu entitatea raportoare. |
||||
ifrs-full |
NatureOfRisksAndRewardsOfOwnershipToWhichEntityRemainsExposed |
Text |
label |
Descrierea naturii riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate la care entitatea este expusă |
IFRS 7.42D b prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea naturii riscurilor și beneficiilor aferente dreptului de proprietate asupra activelor financiare transferate care nu sunt derecunoscute în totalitate la care este expusă entitatea. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
NetAmountsForPayfloatingReceivefixedInterestRateSwapsForWhichNetCashFlowsAreExchanged |
Monetary, instant, credit |
label |
Sumele nete aferente contractelor swap pe rata dobânzii cu rata variabilă de plată (rata fixă de încasat) pentru care se fac schimburi de fluxuri nete de trezorerie |
IFRS 7.B11D c exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu sumele nete aferente contractelor swap pe rata dobânzii cu rata variabilă de plată (rata fixă de încasat) pentru care se fac schimburi de fluxuri nete de trezorerie. [Referințe: contract swap [member]] |
||||
ifrs-full |
NetAssetsLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active (datorii) |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 1.IG63 exemplu |
netLabel |
Active (datorii) nete |
||||
documentation |
Cuantumul activelor din care se scade cuantumul datoriilor. |
||||
ifrs-full |
NetAssetsLiabilitiesAbstract |
|
label |
Active (datorii) nete [abstract] |
|
ifrs-full |
NetAssetValueMember |
Member |
label |
Valoarea activului net [member] |
IFRS 13.93 d exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare care compară valoarea activelor și a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
NetCurrentAssetsLiabilitiesAbstract |
|
label |
Active circulante (datorii curente) nete [abstract] |
|
ifrs-full |
NetDebt |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorie netă |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriei nete a entității. |
||||
ifrs-full |
NetDeferredTaxAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe nete privind impozitul amânat |
IAS 12.81 g (i) practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor privind impozitul amânat, după deducerea datoriilor privind impozitul amânat, atunci când valoarea absolută a creanțelor privind impozitul amânat este mai mare decât valoarea absolută a datoriilor privind impozitul amânat. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; datorii privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
NetDeferredTaxAssetsAndLiabilitiesAbstract |
|
label |
Creanțe și datorii nete privind impozitul amânat [abstract] |
|
ifrs-full |
NetDeferredTaxLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii nete privind impozitul amânat |
IAS 12.81 g (i) practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor privind impozitul amânat, după deducerea creanțelor privind impozitul amânat, atunci când valoarea absolută a datoriilor privind impozitul amânat este mai mare decât valoarea absolută a creanțelor privind impozitul amânat. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; datorii privind impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
NetDefinedBenefitLiabilityAssetAxis |
Axis |
label |
Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [axis] |
IAS 19.140 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
NetDefinedBenefitLiabilityAssetDomain |
Domain [default] |
label |
Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [domain] |
IAS 19.140 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
NetFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.13C e prezentarea informațiilor |
netLabel |
Active financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
||||
documentation |
Cuantumul rămas după deducerea cuantumurilor care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar care nu au fost compensate cu active financiare, din valoarea netă a activelor financiare care fac obiectul compensării sau fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar prezentat în situația poziției financiare. |
||||
ifrs-full |
NetFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsAbstract |
|
label |
Active financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare [abstract] |
|
ifrs-full |
NetFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsInStatementOfFinancialPosition |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare în situația poziției financiare |
IFRS 7.13C c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Active financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare în situația poziției financiare |
||||
documentation |
Cuantumul net al activelor financiare care fac obiectul compensării sau al unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar, prezentat în situația poziției financiare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
NetFinancialAssetsSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsInStatementOfFinancialPositionAbstract |
|
label |
Active financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare în situația poziției financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
NetFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreements |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
IFRS 7.13C e prezentarea informațiilor |
netLabel |
Datorii financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare |
||||
documentation |
Cuantumul rămas după deducerea cuantumurilor care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar care nu au fost compensate cu datorii financiare, din valoarea netă a datoriilor financiare care fac obiectul compensării sau fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar prezentat în situația poziției financiare. |
||||
ifrs-full |
NetFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsAbstract |
|
label |
Datorii financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare [abstract] |
|
ifrs-full |
NetFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsInStatementOfFinancialPosition |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare în situația poziției financiare |
IFRS 7.13C c prezentarea informațiilor |
netLabel |
Datorii financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare în situația poziției financiare |
||||
documentation |
Cuantumul net al datoriilor financiare care fac obiectul compensării sau al unui contract de compensare globală executoriu sau al unui acord similar, prezentat în situația poziției financiare. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
NetFinancialLiabilitiesSubjectToOffsettingEnforceableMasterNettingArrangementsOrSimilarAgreementsInStatementOfFinancialPositionAbstract |
|
label |
Datorii financiare nete care fac obiectul compensării, al unor contracte de compensare globală executorii sau al unor acorduri similare în situația poziției financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
NetForeignExchangeGain |
Monetary, duration, credit |
label |
Câștig net din diferențele de curs valutar |
IAS 1.35 practică comună, IAS 21.52 a practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element-rând numai atunci când câștigurile (pierderile) nete din diferențele de curs valutar sunt incluse în diferite elemente-rând din situația profitului sau pierderii, în funcție de suma raportată pentru perioadă, și anume un câștig net sau o pierdere netă. De exemplu, entitatea X declară în situațiile sale financiare pentru 20X1 că veniturile financiare includ un câștig net din diferențele de curs valutar din schimbul de 100 UM în anul 20X1 (20X0 – zero) și că cheltuielile financiare includ o pierdere netă din diferențele de curs valutar egală cu zero în 20X1 (70 UM în 20X0). În alte cazuri, a se utiliza elementul-rând „Câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar”, în loc să se marcheze câștigurile nete din diferențele de curs valutar. |
||||
documentation |
Câștigul net rezultat din diferențele de curs valutar recunoscute în profit sau pierdere, cu excepția celor provenite din evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar] |
||||
ifrs-full |
NetForeignExchangeLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Pierderea netă din diferențele de curs valutar |
IAS 1.35 practică comună, IAS 21.52 a practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element-rând numai atunci când câștigurile (pierderile) nete din diferențele de curs valutar sunt incluse în diferite elemente-rând din situația profitului sau pierderii, în funcție de suma raportată pentru perioadă, și anume un câștig net sau o pierdere netă. De exemplu, entitatea X declară în situațiile sale financiare pentru 20X1 că veniturile financiare includ un câștig net din diferențele de curs valutar din schimbul de 100 UM în anul 20X1 (20X0 – zero) și că cheltuielile financiare includ o pierdere netă din diferențele de curs valutar egală cu zero în 20X1 (70 UM în 20X0). În alte cazuri, a se utiliza elementul-rând „Câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar”, în loc să se marcheze pierderile nete din diferențele de curs valutar. |
||||
documentation |
Pierderea netă rezultată din diferențele de curs valutar recunoscute în profit sau pierdere, cu excepția celor provenite din evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: câștigul (pierderea) din diferențele de curs valutar] |
||||
ifrs-full |
NetInvestmentInFinanceLease |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții nete în contracte de leasing financiar |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Investiții nete în contracte de leasing financiar |
||||
documentation |
Investiția brută în contractul de leasing financiar actualizată la rata implicită a dobânzii din contractul de leasing. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. Investiția brută în contractul de leasing financiar este suma dintre: (a) plățile de leasing de primit de către un locator în baza unui contract de leasing financiar și (b) orice valoare reziduală negarantată acumulată în contul locatorului. Rata implicită a dobânzii din contractul de leasing este rata dobânzii care determină ca valoarea actualizată a (a) plăților de leasing și a (b) valorii reziduale negarantate să fie egală cu suma (i) valorii juste a activului suport și a (ii) oricărui cost direct inițial al locatorului. |
||||
ifrs-full |
NetLiabilitiesOrAssetsForRemainingCoverageExcludingLossComponentMember |
Member |
label |
Datorii sau active nete pentru perioada de acoperire rămasă, excluzând componenta de pierdere [member] |
IFRS 17.100 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile sau activele nete pentru perioada de acoperire rămasă, excluzând orice componentă de pierdere. O datorie pentru perioada de acoperire rămasă este obligația unei entități: (a) de a investiga și a plăti daunele valide în temeiul contractelor de asigurare existente pentru evenimente asigurate care nu au avut încă loc (și anume, obligația care se referă la partea neexpirată din perioada de acoperire) și (b) de a plăti sume în temeiul contractelor de asigurare existente, care nu sunt incluse la litera (a) și care se referă la: (i) servicii contractuale de asigurare care nu au fost furnizate încă (și anume, obligații care se referă la furnizarea viitoare de servicii contractuale de asigurare) sau (ii) orice componente de investiții sau alte sume care nu se referă la furnizarea de servicii contractuale de asigurare și care nu au fost transferate în cadrul datoriei pentru cheltuielile cu daunele. [Referințe: contracte de asigurare [domain]; componenta de pierdere [member]] |
||||
ifrs-full |
NetMovementInDeferredTaxArisingFromRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Variația netă a impozitului amânat rezultată din soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere |
IFRS 14.24 prezentarea informațiilor, IFRS 14.B12 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul variației nete a impozitului amânat rezultate din soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate de profit sau pierdere. [Referințe: creanța privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate; datoria privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
NetMovementInOtherRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Variația netă a altor solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere |
IFRS 14.25 practică comună, IFRS 14.IE5 practică comună |
documentation |
Cuantumul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate de profit sau pierdere pe care entitatea nu o prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere |
IFRS 14.23 prezentarea informațiilor, IFRS 14.35 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total variație netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate de profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAbstract |
|
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IFRS 14.24 prezentarea informațiilor, IFRS 14.B12 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total variație netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente |
||||
documentation |
Cuantumul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate de profit sau pierdere și cuantumul variație nete a impozitelor amânate aferente. [Referințe: variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere; variația netă a impozitului amânat rezultată din soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAndNetMovementInRelatedDeferredTaxAbstract |
|
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente [abstract] |
|
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere, care poate fi atribuită intereselor care nu controlează |
IFRS 14.B25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate de profit sau pierdere care poate fi atribuită intereselor care nu controlează. [Referințe: variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
NetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossDirectlyAssociatedWithDiscontinuedOperation |
Monetary, duration, credit |
label |
Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profitul sau pierderea direct legat(ă) de o activitate întreruptă |
IFRS 14.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate de profit sau pierdere care sunt direct legate de o activitate întreruptă. [Referințe: variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere; activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
NetworkInfrastructureMember |
Member |
label |
Infrastructura de rețea [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în infrastructură de rețea. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
NewIFRSsAxis |
Axis |
label |
IFRS-uri noi [axis] |
IAS 8.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
NewIFRSsDomain |
Domain [default] |
label |
IFRS-uri noi [domain] |
IAS 8.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă IFRS-urile care au fost emise, dar care nu sunt încă în vigoare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „IFRS-uri noi” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
NewLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
Monetary, duration, credit |
label |
Datorii noi, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut pentru datoriile contingente noi recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi] |
||||
ifrs-full |
NewOrAmendedIFRSStandardIsAppliedEarly |
True/False |
label |
Standardul IFRS nou sau modificat este aplicat anticipat |
Data de expirare 1.1.2026 IAS 1.139U prezentarea informațiilor, Data de expirare 1.1.2025 IAS 1.139V prezentarea informațiilor, Data de expirare 1.1.2025 IFRS 17.C1 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă un standard IFRS nou sau modificat este aplicat înainte de data intrării sale în vigoare. |
||||
ifrs-full |
NewProvisionsOtherProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Provizioane noi, alte provizioane |
IAS 37.84 b practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut pentru alte provizioane noi. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
NewStandardsOrInterpretationsNotApplied |
True/False |
label |
Neaplicarea unor standarde sau interpretări noi |
IAS 8.30 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă entitatea nu a aplicat încă un IFRS nou care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
NineYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Nouă ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu nouă ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
NominalAmountOfHedgingInstrument |
Decimal, instant |
label |
Valoarea nominală a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.23B a prezentarea informațiilor, IFRS 7.24A d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea nominală a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
NominalAmountOfHedgingInstrumentsInHedgingRelationshipsToWhichAmendmentsForInterestRateBenchmarkReformAreApplied |
Monetary, instant |
label |
Valoarea nominală a instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor din cadrul relațiilor de acoperire împotriva riscurilor în cazul cărora se aplică modificările pentru reforma indicelui de referință al ratei dobânzii |
IFRS 7.24H e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. |
||||
documentation |
Valoarea nominală a instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor din cadrul relațiilor de acoperire împotriva riscurilor în cazul cărora entitatea aplică excepțiile care intră în domeniul de aplicare al modificărilor pentru reforma indicelui de referință al ratei dobânzii. [Referințe: valoarea nominală a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor] |
||||
ifrs-full |
NominalOrPrincipalAmountOfFinancialInstrumentOnDiscontinuationOfMeasurementAtFairValueThroughProfitOrLossBecauseCreditDerivativeIsUsedToManageCreditRisk |
Monetary, instant |
label |
Valoarea nominală sau valoarea principalului instrumentului financiar la întreruperea evaluării sale la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit |
IFRS 7.24G c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Valoarea nominală sau valoarea principalului unui instrument financiar la întreruperea evaluării sale la valoarea justă prin profit sau pierdere deoarece un instrument derivat de credit este utilizat pentru a gestiona riscul de credit al instrumentului financiar în cauză. [Referințe: risc de credit [member]; instrumente derivate [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
NonadjustingEventsAfterReportingPeriodAxis |
Axis |
label |
Evenimente ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [axis] |
IAS 10.21 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
NonadjustingEventsAfterReportingPeriodDomain |
Domain [default] |
label |
Evenimente ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare [domain] |
IAS 10.21 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evenimente care au loc în intervalul dintre finalul perioadei de raportare și data la care se autorizează publicarea situațiilor financiare și care oferă indicații despre condiții apărute ulterior perioadei de raportare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Evenimente ulterioare perioadei de raportare care nu conduc la ajustarea situațiilor financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
NoncashAssetsDeclaredForDistributionToOwnersBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active nemonetare declarate pentru distribuire către proprietari înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare |
IFRIC 17.17 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor nemonetare declarate pentru distribuirea drept dividende atunci când data declarării este după finalul perioadei de raportare, dar înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare. |
||||
ifrs-full |
NoncashAssetsDeclaredForDistributionToOwnersBeforeFinancialStatementsAuthorisedForIssueAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active nemonetare declarate pentru distribuire către proprietari înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare, la valoarea justă |
IFRIC 17.17 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă a activelor nemonetare declarate pentru distribuirea drept dividende atunci când data declarării este după finalul perioadei de raportare, dar înainte de autorizarea publicării situațiilor financiare. [Referințe: la valoarea justă [member]; active nemonetare declarate pentru distribuire către proprietari înainte să fie autorizată publicarea situațiilor financiare] |
||||
ifrs-full |
NoncashAssetsPledgedAsCollateralForWhichTransfereeHasRightByContractOrCustomToSellOrRepledgeCollateral |
Monetary, instant, debit |
label |
Active nemonetare constituite drept garanții reale pentru care entitatea căreia i se transferă activul are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau regaja garanția reală |
IFRS 9.3.2.23 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor constituite drept garanții reale care nu sunt în numerar (cum ar fi instrumentele de datorie sau de capitaluri proprii) oferite unei entități căreia i se transferă activele, pentru care entitatea căreia i se transferă activele are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau de a regaja garanția reală. |
||||
ifrs-full |
NoncashEffectOfBusinessCombinationsSupplierFinanceArrangements |
Monetary, duration, credit |
label |
Efectele nemonetare ale combinărilor de întreprinderi, mecanismele de finanțare a furnizorilor |
IAS 7.44H c exemplu |
documentation |
Valoarea efectelor nemonetare ale combinărilor de întreprinderi asupra datoriilor financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
NoncashEffectOfExchangeDifferencesSupplierFinanceArrangements |
Monetary, duration, credit |
label |
Efectele nemonetare ale diferențelor de curs valutar, mecanismele de finanțare a furnizorilor |
IAS 7.44H c exemplu |
documentation |
Valoarea efectelor nemonetare ale diferențelor de curs valutar asupra datoriilor financiare care fac parte dintr-un mecanism de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
NoncontrollingInterestInAcquireeRecognisedAtAcquisitionDate |
Monetary, instant, credit |
label |
Interese care nu controlează deținute în entitatea dobândită recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 o (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul intereselor care nu controlează deținute în entitatea dobândită recunoscute la data achiziției pentru combinările de întreprinderi în care dobânditorul deține mai puțin de 100 % din participațiile în capitalurile proprii ale entității dobândite la data achiziției. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncontrollingInterests |
Monetary, instant, credit |
label |
Interese care nu controlează |
IAS 1.54 q prezentarea informaților, IFRS 10.22 prezentarea informațiilor, IFRS 12.12 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul capitalurilor proprii într-o filială care nu se pot atribui, direct sau indirect, unei societăți-mamă. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncontrollingInterestsMember |
Member |
label |
Interese care nu controlează [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă capitalurile proprii într-o filială care nu se pot atribui, direct sau indirect, societății-mamă. |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAccrualsAndNoncurrentDeferredIncomeIncludingNoncurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente pe termen lung și venituri înregistrate în avans pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total angajamente pe termen lung și venituri înregistrate în avans pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul angajamentelor pe termen lung și al veniturilor înregistrate în avans pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte [Referințe: angajamente; venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAccrualsAndNoncurrentDeferredIncomeIncludingNoncurrentContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Angajamente pe termen lung și venituri înregistrate în avans pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentAccruedIncomeIncludingNoncurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Venituri angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total venituri angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte [Referințe: venituri angajate, inclusiv activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAccruedIncomeIncludingNoncurrentContractAssetsAbstract |
|
label |
Venituri angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentAccruedIncomeOtherThanNoncurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Venituri angajate pe termen lung, altele decât activele imobilizate din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor angajate pe termen lung, altele decât activele imobilizate din contracte [Referințe: venituri angajate, altele decât activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAdvances |
Monetary, instant, credit |
label |
Avansuri pe termen lung primite, care reprezintă datorii pe termen lung din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul avansurilor pe termen lung primite care reprezintă datorii pe termen lung din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific. [Referințe: avansuri primite, care reprezintă datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate |
IAS 1.66 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 12.B12 b (ii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active imobilizate |
||||
documentation |
Cuantumul activelor care nu corespund definiției activelor circulante. [Referințe: active circulante] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsAbstract |
|
label |
Active imobilizate [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentAssetsHeldForSaleMember |
Member |
label |
Active imobilizate deținute în vederea vânzării [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu, IFRS 5.38 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă activele imobilizate care sunt disponibile pentru vânzare imediată așa cum se prezintă la momentul respectiv, făcând doar obiectul termenilor uzuali în cazul vânzărilor de astfel de active, și a căror vânzare are o probabilitate ridicată. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForDistributionToOwners |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate sau grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea distribuirii către proprietari |
IFRS 5.38 prezentarea informațiilor, IFRS 5.5A prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate sau al grupurilor destinate cedării clasificate drept deținute în vederea distribuirii către proprietari. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSale |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării |
IFRS 5.38 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate sau al grupurilor destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleMember |
Member |
label |
Active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării [member] |
IAS 36.127 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă activele imobilizate sau grupurile destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleOrAsHeldForDistributionToOwners |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau deținute în vederea distribuirii către proprietari |
IAS 1.54 j prezentarea informaților |
totalLabel |
Total active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau deținute în vederea distribuirii către proprietari |
||||
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate sau al grupurilor destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau deținute în vederea distribuirii către proprietari. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea distribuirii către proprietari; active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleOrAsHeldForDistributionToOwnersAbstract |
|
label |
Active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării sau deținute în vederea distribuirii către proprietari [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentAssetsOtherThanFinancialInstrumentsDeferredTaxAssetsPostemploymentBenefitAssetsAndRightsArisingUnderInsuranceContracts |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțe privind impozitul amânat, creanțe privind beneficiile postangajare și drepturi care rezultă din contractele de asigurare |
IFRS 8.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate, altele decât instrumentele financiare, al creanțelor privind impozitul amânat, al creanțelor privind beneficiile postangajare și al drepturilor care rezultă din contractele de asigurare. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; clase de instrumente financiare [domain]; active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
documentation |
cuantumul recunoscut la data achiziției pentru activele imobilizate dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: active imobilizate; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentBiologicalAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active biologice imobilizate |
IAS 1.54 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor biologice imobilizate. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentBiologicalAssetsMember |
Member |
label |
Active biologice imobilizate [member] |
IAS 41.50 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă activele biologice imobilizate. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate din contracte |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate din contracte. [Referințe: active din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung din contracte |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii pe termen lung din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung din contracte. [Referințe: datorii din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii pe termen lung din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentContractLiabilitiesForPerformanceObligationsSatisfiedOverTime |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp. [Referințe: datorii din contracte pentru obligațiile de executare îndeplinite în timp] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDebtInstrumentsIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Instrumente de datorie pe termen lung emise |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie pe termen lung emise. [Referințe: instrumente de datorie emise] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDeferredIncomeIncludingNoncurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans trecute la venituri pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total venituri înregistrate în avans trecute la venituri pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans trecute la venituri pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte. [Referințe: venituri înregistrate în avans, inclusiv datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDeferredIncomeIncludingNoncurrentContractLiabilitiesAbstract |
|
label |
Venituri înregistrate în avans trecute la venituri pe termen lung, inclusiv datoriile pe termen lung din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentDeferredIncomeOtherThanNoncurrentContractLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans trecute la venituri pe termen lung, altele decât datoriile pe termen lung din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans trecute la venituri pe termen lung, altele decât datoriile pe termen lung din contracte [Referințe: venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDepositsFromCustomers |
Monetary, instant, credit |
label |
Depozite pe termen lung de la clienți |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor pe termen lung de la clienți. [Referințe: depozite de la clienți] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDerivativeFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare derivate imobilizate |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare derivate imobilizate. [Referințe: active financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDerivativeFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare derivate pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare derivate pe termen lung. [Referințe: datorii financiare derivate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentDividendPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Dividende de plătit pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor de plătit pe termen lung. [Referințe: dividende de plătit] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentExciseTaxPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Obligații de plată a accizelor pe termen lung |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul obligațiilor de plată a accizelor pe termen lung. [Referințe: obligații de plată a accizelor] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinanceLeaseReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung aferente contractelor de leasing financiar |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung aferente contractelor de leasing financiar. [Referințe: creanțe aferente contractelor de leasing financiar] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total alte active financiare imobilizate |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtAmortisedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate la costul amortizat |
IFRS 7.8 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate evaluate la costul amortizat. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate care sunt evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere și care sunt clasificate drept deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognition |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMandatorilyMeasuredAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă prin profit sau pierdere în conformitate cu IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate în mod obligatoriu la valoarea justă] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForReacquisitionOfOwnEquityInstruments |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii. [Referințe: active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru reachiziționarea propriilor instrumente de capitaluri proprii] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLossMeasuredAsSuchInAccordanceWithExemptionForRepurchaseOfOwnFinancialLiabilities |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare |
IFRS 7.8 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare. [Referințe: active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, evaluate ca atare în conformitate cu exceptarea pentru răscumpărarea propriilor datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsAvailableforsale |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; active financiare imobilizate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare pe termen lung |
IFRS 7.25 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total alte datorii financiare pe termen lung |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe termen lung. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialLiabilitiesAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare pe termen lung la costul amortizat |
IFRS 7.8 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe termen lung evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossAbstract |
|
label |
Datorii financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsHeldForTrading |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării. [Referințe: datorii financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentFinancialLiabilitiesAtFairValueThroughProfitOrLossDesignatedUponInitialRecognition |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior |
IFRS 7.8 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe termen lung evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care au fost desemnate astfel la recunoașterea inițială sau ulterior. [Referințe: datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere, desemnate la recunoașterea inițială sau ulterior] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentGovernmentGrants |
Monetary, instant, credit |
label |
Subvenții guvernamentale pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul subvențiilor guvernamentale pe termen lung recunoscute în situația poziției financiare ca venituri înregistrate în avans [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentHeldtomaturityInvestments |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pe termen lung păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul investițiilor pe termen lung păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentInterestPayable |
Monetary, instant, credit |
label |
Dobânzi pe termen lung de plătit |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor pe termen lung de plătit. [Referințe: dobânda de plătit] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentInterestReceivable |
Monetary, instant, debit |
label |
Dobânzi pe termen lung de încasat |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dobânzilor pe termen lung de încasat. [Referințe: dobânda de încasat] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentInventories |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocuri pe termen lung |
IAS 1.54 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul stocurilor pe termen lung. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentInventoriesArisingFromExtractiveActivitiesAbstract |
|
label |
Stocuri pe termen lung rezultate din activități extractive [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentInvestmentsInEquityInstrumentsDesignatedAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pe termen lung în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.8 h prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul investițiilor pe termen lung în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: investiții în instrumente de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentInvestmentsOtherThanInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pe termen lung, altele decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul altor investiții pe termen lung decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; active imobilizate; alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentLeaseLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung care decurg din contractele de leasing. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentLeasePrepayments |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți de leasing în avans pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul plăților în avans pe termen lung pentru contractele de leasing. [Referințe: plăți în avans pe termen lung] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung |
IAS 1.69 prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 12.B12 b (iv) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total datorii pe termen lung |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor care nu corespund definiției datoriilor curente. [Referințe: datorii curente] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii pe termen lung [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Datorii pe termen lung recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
cuantumul recunoscut la data achiziției pentru datoriile pe termen lung asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii pe termen lung; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentLiabilitiesWithCovenantsMember |
Member |
label |
Datorii pe termen lung cu clauze restrictive [member] |
Data de expirare 1.1.2026 IAS 1.139W prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru desemnează datoriile pe termen lung cu clauze restrictive (Amendamente la IAS 1), emise în octombrie 2022. |
||||
ifrs-full |
NoncurrentLoansAndReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Împrumuturi și creanțe pe termen lung |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.8 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul împrumuturilor și al creanțelor pe termen lung. [Referințe: împrumuturi și creanțe] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentNoncashAssetsPledgedAsCollateralForWhichTransfereeHasRightByContractOrCustomToSellOrRepledgeCollateral |
Monetary, instant, debit |
label |
Active imobilizate constituite drept garanții reale care nu sunt în numerar pentru care entitatea căreia i se transferă activul are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau regaja garanția reală |
IFRS 9.3.2.23 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate constituite drept garanții reale care nu sunt în numerar (cum ar fi instrumentele de datorie sau de capitaluri proprii) oferite unei entități căreia i se transferă activele, pentru care entitatea căreia i se transferă activele are dreptul, prin contract sau prin tradiție, de a vinde sau de a regaja garanția reală. |
||||
ifrs-full |
NoncurrentOreStockpiles |
Monetary, instant, debit |
label |
Rezerve de minereuri pe termen lung |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor pe termen lung care reprezintă cuantumul rezervelor de minereu. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale și alte datorii pe termen lung |
IAS 1.54 k prezentarea informaților |
totalLabel |
Total datorii comerciale și alte datorii pe termen lung |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor comerciale pe termen lung și al altor datorii pe termen lung. [Referințe: alte datorii pe termen lung; datorii comerciale pe termen lung] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPayablesAbstract |
|
label |
Datorii comerciale și alte datorii pe termen lung [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentPayablesForPurchaseOfEnergy |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung privind achiziționarea de energie |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung pentru achiziționarea de energie. [Referințe: datorii privind achiziționarea de energie] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPayablesForPurchaseOfNoncurrentAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung pentru achiziționarea de active imobilizate |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung pentru achiziționarea de active imobilizate. [Referințe: datorii privind achiziționarea de active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPayablesOnSocialSecurityAndTaxesOtherThanIncomeTax |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung aferente asigurărilor sociale și altor impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung aferente asigurărilor sociale și altor impozite decât impozitul pe profit. [Referințe: datorii privind asigurările sociale și alte impozite decât impozitul pe profit] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPayablesToRelatedParties |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung către părțile afiliate |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung către părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]; datorii către părțile afiliate] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPayablesToTradeSuppliers |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale pe termen lung |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul pe termen lung al plăților datorate furnizorilor de bunuri și servicii utilizate în activitatea entității. [Referințe: datorii comerciale] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentBondsIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din obligațiunile pe termen lung emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din obligațiunile pe termen lung emise. [Referințe: obligațiuni emise] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentBorrowingsByTypeAbstract |
|
label |
Partea pe termen lung din împrumuturile pe termen lung, pe tipuri [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentCommercialPapersIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din efectele comerciale pe termen lung emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din efectele comerciale pe termen lung emise. [Referințe: efecte comerciale emise] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din împrumuturile pe termen lung primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din împrumuturile pe termen lung primite. [Referințe: împrumuturi primite] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentNotesAndDebenturesIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din efectele comerciale și titlurile de creanță negarantate pe termen lung emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din efectele comerciale și titlurile de creanță negarantate pe termen lung emise. [Referințe: efecte comerciale și titluri de creanță negarantate emise] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentSecuredBankLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din împrumuturile bancare garantate pe termen lung primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din împrumuturile bancare garantate pe termen lung primite. [Referințe: împrumuturi bancare garantate primite] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfNoncurrentUnsecuredBankLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din împrumuturile bancare negarantate pe termen lung primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din împrumuturile bancare negarantate pe termen lung primite. [Referințe: împrumuturi bancare negarantate primite] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPortionOfOtherNoncurrentBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea pe termen lung din alte împrumuturi pe termen lung |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Partea pe termen lung din alte împrumuturi pe termen lung. [Referințe: alte împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPrepayments |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans trecute la cheltuieli într-o perioadă mai mare de un an |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul plăților în avans pe termen lung. [Referințe: plăți în avans] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPrepaymentsAndNoncurrentAccruedIncomeIncludingNoncurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans pe termen lung și venituri angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total plăți în avans pe termen lung și venituri angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans și al veniturilor angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte [Referințe: plăți în avans; venituri angajate, inclusiv activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPrepaymentsAndNoncurrentAccruedIncomeIncludingNoncurrentContractAssetsAbstract |
|
label |
Plăți în avans pe termen lung și venituri angajate pe termen lung, inclusiv activele imobilizate din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentPrepaymentsAndNoncurrentAccruedIncomeOtherThanNoncurrentContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans pe termen lung și venituri angajate pe termen lung, altele decât activele imobilizate din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total plăți în avans pe termen lung și venituri angajate pe termen lung, altele decât activele imobilizate din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans și al veniturilor angajate pe termen lung, altele decât activele imobilizate din contracte [Referințe: plăți în avans; venituri angajate, altele decât activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentPrepaymentsAndNoncurrentAccruedIncomeOtherThanNoncurrentContractAssetsAbstract |
|
label |
Plăți în avans pe termen lung și venituri angajate pe termen lung, altele decât activele imobilizate din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentProgrammingAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active de programare informatică pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor de programare informatică pe termen lung. [Referințe: active de programare informatică] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioane pe termen lung |
IAS 1.54 l Prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total provizioane pe termen lung |
||||
documentation |
Cuantumul provizioanelor pe termen lung, inclusiv provizioanele pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentProvisionsAbstract |
|
label |
Provizioane pe termen lung [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentProvisionsForEmployeeBenefits |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioane pe termen lung pentru beneficiile angajaților |
IAS 1.78 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul provizioanelor pe termen lung pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane pentru beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe comerciale și alte creanțe pe termen lung |
IAS 1.54 h prezentarea informaților, IAS 1.78 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creanțe comerciale și alte creanțe pe termen lung |
||||
documentation |
Cuantumul creanțelor comerciale pe termen lung și al altor creanțe pe termen lung. [Referințe: creanțe comerciale pe termen lung; alte creanțe pe termen lung] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesAbstract |
|
label |
Creanțe comerciale și alte creanțe pe termen lung [abstract] |
|
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesDueFromAssociates |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung datorate de entitățile asociate |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung datorate de entitățile asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesDueFromJointVentures |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung datorate de asocierile în participație |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung datorate de asocierile în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesDueFromRelatedParties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung datorate de părțile afiliate |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung datorate de părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesFromContractsWithCustomers |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung din contractele cu clienții |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung din contractele cu clienții. [Referințe: creanțe din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesFromRentalOfProperties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung din închirierea de proprietăți |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung din închirierea de proprietăți. [Referințe: creanțe din închirierea de proprietăți] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesFromSaleOfProperties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung din vânzarea de proprietăți |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung din vânzarea de proprietăți. [Referințe: creanțe din vânzarea de proprietăți] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentReceivablesFromTaxesOtherThanIncomeTax |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung din alte impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung din alte impozite decât impozitul pe profit. [Referințe: creanțe din alte impozite decât impozitul pe profit] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentRecognisedAssetsDefinedBenefitPlan |
Monetary, instant, debit |
label |
Activul net imobilizat privind beneficiul determinat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activului net imobilizat privind beneficiul determinat. [Referințe: activul net privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentRecognisedLiabilitiesDefinedBenefitPlan |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria netă pe termen lung privind beneficiul determinat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriei nete pe termen lung privind beneficiul determinat. [Referințe: datoria netă privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentRefundsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pe termen lung pentru rambursări |
IAS 37 – Exemplu 4 Politica de rambursare (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului pe termen lung pentru rambursări. [Referințe: provizion pentru rambursări] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentRestrictedCashAndCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerarul și echivalentele de numerar pe termen lung supuse unei restricții |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul numerarului și echivalentelor de numerar pe termen lung supuse unei restricții. [Referințe: numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentRetentionPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung privind reținerile |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung privind reținerile. [Referințe: datorii privind reținerile] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentTradeReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe comerciale pe termen lung |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul creanțelor comerciale pe termen lung. [Referințe: creanțe comerciale] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentValueAddedTaxPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung privind taxa pe valoarea adăugată |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung privind taxa pe valoarea adăugată. [Referințe: datorii privind taxa pe valoarea adăugată] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentValueAddedTaxReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe pe termen lung privind taxa pe valoarea adăugată |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor pe termen lung privind taxa pe valoarea adăugată. [Referințe: creanțe aferente taxei pe valoarea adăugată] |
||||
ifrs-full |
NoncurrentWarrantLiability |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pe termen lung din warrante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung din warrante. [Referințe: datorie din warrante] |
||||
ifrs-full |
NonderivativeFinancialLiabilitiesUndiscountedCashFlows |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare nederivate, fluxuri de trezorerie neactualizate |
IFRS 7.39 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu datoriile financiare nederivate. |
||||
ifrs-full |
NondisclosureOfInformationRegardingContingentAsset |
True/False |
label |
Neprezentarea informațiilor referitoare la un activ contingent |
IAS 37.92 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă nu sunt prezentate informațiile solicitate referitoare la un activ posibil rezultat ca urmare a unor evenimente trecute și a cărui existență va fi confirmată numai de apariția sau de absența unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte care nu sunt în totalitate controlate de entitate. |
||||
ifrs-full |
NondisclosureOfInformationRegardingContingentLiability |
True/False |
label |
Neprezentarea informațiilor referitoare la o datorie contingentă |
IAS 37.92 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă informațiile solicitate referitoare la o datorie contingentă nu sunt prezentate de entitate. |
||||
ifrs-full |
NondisclosureOfInformationRegardingProvision |
True/False |
label |
Neprezentarea informațiilor referitoare la provizioane |
IAS 37.92 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă informațiile solicitate referitoare la un provizion nu sunt prezentate de entitate. |
||||
ifrs-full |
NongovernmentCustomersMember |
Member |
label |
Clienți neguvernamentali [member] |
IFRS 15.B89 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă clienții neguvernamentali. [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
NonrecurringFairValueMeasurementMember |
Member |
label |
Evaluarea la valoarea justă nerecurentă [member] |
IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluările la valoarea justă impuse sau permise de alte IFRS-uri în situația poziției financiare în anumite circumstanțe. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
NonsubscriptionCirculationRevenue |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tiraj care nu provin din abonamente |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tiraj care nu provin din abonamente. [Referințe: venituri; venituri din tiraj] |
||||
ifrs-full |
NotAllConsiderationFromContractsWithCustomersIsIncludedInDisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligations |
True/False |
label |
Nu toate contraprestațiile din contractele cu clienții sunt incluse în prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase |
IFRS 15.122 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă există vreo contraprestație din contractele cu clienții care nu este inclusă în prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase. |
||||
ifrs-full |
NotesAndDebenturesIssued |
Monetary, instant, credit |
label |
Efecte comerciale și titluri de creanță negarantate emise |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul efectelor comerciale și al titlurilor de creanță negarantate emise de către entitate. |
||||
ifrs-full |
NotesAndOtherExplanatoryInformationAbstract |
|
label |
Note și alte informații explicative [abstract] |
|
ifrs-full |
NotInternallyGeneratedMember |
Member |
label |
Elemente negenerate intern [member] |
IAS 38.118 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă elementele care nu au fost generate intern de către entitate. |
||||
ifrs-full |
NotionalAmount |
Monetary, instant |
label |
Valoarea noțională |
IAS 1.112 c practică comună |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Valoarea nominală a unui instrument financiar, utilizată pentru a calcula plățile efectuate cu privire la instrumentul respectiv. |
||||
ifrs-full |
NotLaterThanOneMonthMember |
Member |
label |
Nu mai mare de o lună [member] |
IFRS 7.B11 a exemplu, IFRS 7.B35 a exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp de până la o lună. |
||||
ifrs-full |
NotLaterThanOneYearMember |
Member |
label |
Nu mai mare de un an [member] |
IAS 1.61 a prezentarea informațiilor, IFRS 16.94 prezentarea informațiilor, IFRS 16.97 prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.B11 exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp de până la un an. |
||||
ifrs-full |
NotLaterThanThreeMonthsMember |
Member |
label |
Nu mai mare de trei luni [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp de până la trei luni. |
||||
ifrs-full |
NotMeasuredAtFairValueInStatementOfFinancialPositionButForWhichFairValueIsDisclosedMember |
Member |
label |
Elemente neevaluate la valoarea justă în situația poziției financiare, dar a căror valoare justă este prezentată [member] |
IFRS 13.97 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă elementele care nu sunt evaluate la valoarea justă în situația poziției financiare, dar a căror valoare justă este prezentată. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
NumberAndAverageNumberOfEmployeesAbstract |
|
label |
Numărul și numărul mediu de angajați [abstract] |
|
ifrs-full |
NumberOfDaysBetweenInvoiceDateAndPaymentDueDateForFinancialLiabilitiesThatArePartOfSupplierFinanceArrangements |
Duration |
label |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor la începutul perioadei |
||||
documentation |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile financiare care fac parte dintr-un mecanism de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
NumberOfDaysBetweenInvoiceDateAndPaymentDueDateForTradePayablesThatAreNotPartOfSupplierFinanceArrangements |
Duration |
label |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile comerciale care nu fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile comerciale care nu fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile comerciale care nu fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor la începutul perioadei |
||||
documentation |
Numărul de zile dintre data facturii și data scadenței plății pentru datoriile comerciale comparabile care nu fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor |
||||
ifrs-full |
NumberOfEmployees |
Decimal, instant |
label |
Numărul de angajați |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Numărul de persoane angajate de entitate la o anumită dată. |
||||
ifrs-full |
NumberOfInstrumentsGrantedInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul de instrumente acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 a exemplu, IFRS 2.IG23 exemplu |
documentation |
Numărul de instrumente acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfInstrumentsOrInterestsIssuedOrIssuable |
Decimal, instant |
label |
Numărul de instrumente sau de participații emise sau care ar putea fi emise |
IFRS 3.B64 f (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul de instrumente sau de participații emise sau care ar putea fi emise la data achiziției pentru participațiile în capitalurile proprii ale dobânditorului transferate drept contravaloare în cadrul unei combinări de întreprinderi. |
||||
ifrs-full |
NumberOfInstrumentsOtherEquityInstrumentsGranted |
Decimal, duration |
label |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună, IFRS 2.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfInstrumentsThatAreAntidilutiveInPeriodPresented |
Decimal, duration |
label |
Numărul de instrumente care sunt antidiluante în perioada prezentată |
IAS 33.70 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul de (unități de) instrumente care sunt antidiluante în perioada prezentată. |
||||
ifrs-full |
NumberOfLivingAnimals |
Decimal, instant |
label |
Numărul de animale vii |
IAS 41.46 b (i) practică comună |
documentation |
Numărul de animale vii ale entității. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOtherEquityInstrumentsExercisableInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, instant |
label |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii care pot fi exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) care pot fi exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOtherEquityInstrumentsExercisedOrVestedInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii care sunt exercitate sau intră în drepturi într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) care sunt exercitate sau intră în drepturi într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOtherEquityInstrumentsExpiredInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOtherEquityInstrumentsForfeitedInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOtherEquityInstrumentsOutstandingInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, instant |
label |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii în circulație într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
periodEndLabel |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii în circulație într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii în circulație într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la începutul perioadei |
||||
documentation |
Numărul altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) în circulație într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOtherParticipantsOfRetirementBenefitPlan |
Decimal, duration |
label |
Numărul altor participanți la planul de pensii |
IAS 26.36 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul altor participanți la un plan de pensii. |
||||
ifrs-full |
NumberOfOutstandingShareOptions |
Decimal, instant |
label |
Numărul opțiunilor pe acțiuni în circulație într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (vi) prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Numărul opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Numărul opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la începutul perioadei |
||||
documentation |
Numărul opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfParticipantsOfRetirementBenefitPlanReceivingBenefits |
Decimal, duration |
label |
Numărul participanților la planul de pensii care primesc beneficii |
IAS 26.36 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul participanților la un plan de pensii care primesc beneficii. |
||||
ifrs-full |
NumberOfPotentialOrdinarySharesThatAreAntidilutiveInPeriodPresented |
Shares |
label |
Numărul de acțiuni ordinare potențiale care sunt antidiluante în perioada prezentată |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Numărul de acțiuni ordinare potențiale care sunt antidiluante în perioada prezentată |
||||
ifrs-full |
NumberOfShareOptionsExercisableInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, instant |
label |
Numărul opțiunilor pe acțiuni exercitabile într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul opțiunilor pe acțiuni exercitabile într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfShareOptionsExercisedInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul opțiunilor pe acțiuni exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul opțiunilor pe acțiuni exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfShareOptionsExpiredInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul opțiunilor pe acțiuni expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul opțiunilor pe acțiuni expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfShareOptionsForfeitedInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul opțiunilor pe acțiuni pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul opțiunilor pe acțiuni pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfShareOptionsGrantedInSharebasedPaymentArrangement |
Decimal, duration |
label |
Numărul opțiunilor pe acțiuni acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul opțiunilor pe acțiuni acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
NumberOfSharesAuthorised |
Shares |
label |
Numărul de acțiuni autorizate |
IAS 1.79 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul de acțiuni autorizate. |
||||
ifrs-full |
NumberOfSharesIssued |
Shares |
label |
Numărul de acțiuni emise |
IAS 1.106 d practică comună |
totalLabel |
Număr total de acțiuni emise |
||||
documentation |
Numărul de acțiuni emise de către entitate. |
||||
ifrs-full |
NumberOfSharesIssuedAbstract |
|
label |
Numărul de acțiuni emise [abstract] |
|
ifrs-full |
NumberOfSharesIssuedAndFullyPaid |
Shares |
label |
Numărul de acțiuni emise și vărsate integral |
IAS 1.79 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul de acțiuni emise de către entitate, pentru care a fost primită plata integrală. |
||||
ifrs-full |
NumberOfSharesIssuedButNotFullyPaid |
Shares |
label |
Numărul de acțiuni emise, dar nevărsate integral |
IAS 1.79 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul de acțiuni emise de către entitate, pentru care nu a fost primită plata integrală. |
||||
ifrs-full |
NumberOfSharesOutstanding |
Shares |
label |
Numărul de acțiuni în circulație |
IAS 1.79 a (iv) prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Numărul de acțiuni în circulație la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Numărul de acțiuni în circulație la începutul perioadei |
||||
documentation |
Numărul de acțiuni care au fost autorizate și emise, din care se scad acțiunile de trezorerie deținute. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
NumberOfSharesRepresentedByOneDepositaryReceipt |
Pure |
label |
Numărul de acțiuni reprezentate de un certificat de depozit |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Numărul de acțiuni reprezentate de un certificat de depozit. |
||||
ifrs-full |
OccupancyExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu cazarea |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din serviciile de cazare primite de entitate. |
||||
ifrs-full |
OfficeEquipment |
Monetary, instant, debit |
label |
Echipament de birotică |
IAS 16.37 h exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în echipamente utilizate în sprijinul activităților de birou, care nu sunt utilizate în mod specific în procesul de producție. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
OfficeEquipmentMember |
Member |
label |
Echipamente de birotică [member] |
IAS 16.37 h exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în echipamente utilizate în sprijinul activităților de birou, care nu sunt utilizate în mod specific în procesul de producție. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
OilAndGasAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active petroliere și gaziere |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor legate de explorarea, evaluarea, dezvoltarea sau extracția de petrol și gaze naturale. |
||||
ifrs-full |
OilAndGasAssetsMember |
Member |
label |
Active petroliere și gaziere [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă activele petroliere și gaziere. [Referințe: active petroliere și gaziere] |
||||
ifrs-full |
OnDemandMember |
Member |
label |
La cerere [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un interval de timp la cerere. |
||||
ifrs-full |
OnerousContractsContingentLiabilityMember |
Member |
label |
Datorii contingente pentru contracte oneroase [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru contracte oneroase. Un contract oneros este un contract în care costurile inevitabile pentru îndeplinirea obligației contractuale depășesc beneficiile economice preconizate a fi obținute din respectivul contract. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
OnerousContractsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pentru contracte oneroase |
IAS 37.66 exemplu |
totalLabel |
Total provizion curent pentru contracte oneroase |
||||
documentation |
Cuantumul provizionului pentru contracte oneroase. Un contract oneros este un contract în care costurile inevitabile pentru îndeplinirea obligației contractuale depășesc beneficiile economice preconizate a fi obținute din respectivul contract. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
OnerousContractsProvisionAbstract |
|
label |
Provizion pentru contracte oneroase [abstract] |
|
ifrs-full |
OnerousContractsProvisionMember |
Member |
label |
Provizion pentru contracte oneroase [member] |
IAS 37.66 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion pentru contracte oneroase. [Referințe: provizion pentru contracte oneroase] |
||||
ifrs-full |
OneYearBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Un an înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu un an înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
OpeningBalanceAfterAdjustmentCumulativeEffectAtDateOfInitialApplicationMember |
Member |
label |
Soldul inițial după ajustare, efect cumulat la data aplicării inițiale [member] |
IAS 1.106 practică comună |
documentation |
Acest membru indică soldul inițial după ajustarea aferentă efectului cumulat în situațiile financiare la data aplicării inițiale a unui standard IFRS nou sau modificat. |
||||
ifrs-full |
OpeningBalanceBeforeAdjustmentCumulativeEffectAtDateOfInitialApplicationMember |
Member [default] |
label |
Soldul inițial înainte de ajustare, efect cumulat la data aplicării inițiale [member] |
IAS 1.106 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă soldul inițial înainte ajustarea aferentă efectului cumulat în situațiile financiare la data aplicării inițiale a unui standard IFRS nou sau modificat. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Efectul cumulat la data aplicării inițiale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
OperatingExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de exploatare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul tuturor cheltuielilor de exploatare. |
||||
ifrs-full |
OperatingExpenseExcludingCostOfSales |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de exploatare, excluzând costul vânzărilor |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor de exploatare, excluzând costul vânzărilor. [Referințe: costul vânzărilor] |
||||
ifrs-full |
OperatingLeaseIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din leasing operațional |
IFRS 16.90 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din leasing operațional. Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
OperatingSegmentsMember |
Member |
label |
Segmente operaționale [member] |
IFRS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă segmentele operaționale. Un segment operațional este o componentă a unei entități: (a) care se angajează în activități din care poate obține venituri și de pe urma cărora poate suporta cheltuieli (inclusiv venituri și cheltuieli aferente tranzacțiilor cu alte componente ale aceleiași entități); (b) ale cărei rezultate din activitate sunt examinate în mod periodic de către principalul factor decizional operațional al entității în vederea luării de decizii cu privire la alocarea resurselor pe segment și a evaluării performanței acestuia și (c) pentru care sunt disponibile informații financiare distincte. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
OptionContractMember |
Member |
label |
Contract pe opțiuni [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un instrument financiar derivat care conferă deținătorului dreptul, dar nu și obligația, de a cumpăra sau de a vinde un activ suport la un preț specificat, determinat în avans. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
OptionPricingModelMember |
Member |
label |
Model de evaluare a opțiunii [member] |
IFRS 13.B11 b exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o tehnică specifică de evaluare consecventă cu abordarea bazată pe venit, care constă în analizarea cuantumurilor viitoare cu ajutorul modelelor de evaluare a opțiunii, cum ar fi formula Black-Scholes-Merton sau un model binominal (și anume, un model raster – lattice model), care includ tehnici de obținere a valorii actualizate și reflectă atât valoarea-timp, cât și valoarea intrinsecă a unei opțiuni. [Referințe: abordarea bazată pe venit [member]] |
||||
ifrs-full |
OrdinarySharesMember |
Member |
label |
Acțiuni ordinare [member] |
IAS 1.79 a practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele de capitaluri proprii care sunt subordonate tuturor celorlalte clase de instrumente de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
OriginalAssetsBeforeTransfer |
Monetary, instant, debit |
label |
Active inițiale înainte de transfer |
IFRS 7.42D f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor inițiale înainte de transfer pentru activele transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue. |
||||
ifrs-full |
OtherAdjustmentsForNoncashItems |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte ajustări pentru elementele nemonetare |
IAS 7.20 b practică comună |
documentation |
Ajustări pentru elementele nemonetare în vederea reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul net de trezorerie provenit din (folosit în) activitățile de exploatare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
OtherAdjustmentsForWhichCashEffectsAreInvestingOrFinancingCashFlow |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte ajustări pentru care efectele numerarului reprezintă fluxuri de trezorerie din investiții sau finanțare |
IAS 7.20 c practică comună |
documentation |
Ajustări în vederea reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul net de trezorerie provenit din (folosit în) activitățile de exploatare pentru care efectele numerarului reprezintă fluxuri de trezorerie din investiții sau finanțare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
OtherAdjustmentsToReconcileProfitLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) |
IAS 7.20 prezentarea informațiilor |
documentation |
Ajustări în vederea reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul net de trezorerie provenit din (folosit în) activitățile de exploatare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii)] |
||||
ifrs-full |
OtherAntidilutiveInstrumentsMember |
Member |
label |
Alte instrumente antidiluante [member] |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de instrumente antidiluante care constă în instrumente antidiluante pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherAssetsAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 practică comună |
documentation |
Cuantumul cu care alte tipuri de active care nu sunt prezentate separat contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherAssetsMember |
Member |
label |
Alte active [member] |
IFRS 16.53 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherAssetsPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Alte active, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 practică comună |
documentation |
Procentul cu care alte tipuri de active care nu sunt prezentate separat contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: alte active, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
OtherBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte împrumuturi |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
OtherCashAndCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Alt numerar și alte echivalente de numerar |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
OtherCashPaymentsFromOperatingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Alte plăți în numerar din activitățile de exploatare |
IAS 7.14 exemplu |
negatedLabel |
Alte plăți în numerar din activitățile de exploatare |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru activitățile de exploatare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherCashPaymentsToAcquireEquityOrDebtInstrumentsOfOtherEntitiesClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Alte plăți în numerar pentru achizițiile de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 c exemplu |
negatedTerseLabel |
Alte plăți în numerar pentru achizițiile de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achizițiile de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități (altele decât plățile pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar sau pentru cele deținute în vederea plasării sau a tranzacționării), clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
OtherCashPaymentsToAcquireInterestsInJointVenturesClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Alte plăți în numerar pentru achizițiile de interese în asocieri în participație, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 c exemplu |
negatedTerseLabel |
Alte plăți în numerar pentru achizițiile de interese în asocieri în participație |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achizițiile de interese în asocieri în participație (altele decât plățile pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar sau pentru cele deținute în vederea plasării sau a tranzacționării), clasificate drept activități de investiție. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherCashReceiptsFromOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte încasări în numerar din activitățile de exploatare |
IAS 7.14 exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din activitățile de exploatare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherCashReceiptsFromSalesOfEquityOrDebtInstrumentsOfOtherEntitiesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte încasări în numerar din vânzările de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 d exemplu |
terseLabel |
Alte încasări în numerar din vânzările de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități |
||||
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor entități (altele decât încasările pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar și pentru cele deținute în vederea plasării sau a tranzacționării), clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
OtherCashReceiptsFromSalesOfInterestsInJointVenturesClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte încasări în numerar din vânzările de interese în asocieri în participație, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 d exemplu |
terseLabel |
Alte încasări în numerar din vânzările de interese în asocieri în participație |
||||
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de interese în asocieri în participație (altele decât încasările pentru instrumentele considerate a fi echivalente de numerar și pentru cele deținute în vederea plasării sau a tranzacționării), clasificate drept activități de investiție. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComponentsOfDeferredTaxExpenseIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte componente ale cheltuielilor cu (veniturilor din) impozitul amânat |
IAS 12.80 practică comună |
documentation |
Cuantumul componentelor cheltuielilor cu impozitul amânat sau veniturilor din impozitul amânat pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat] |
||||
ifrs-full |
OtherComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul componentelor care individual nu sunt semnificative ale altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte componente ale altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul componentelor care individual nu sunt semnificative ale altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte componente ale altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul componentelor care individual nu sunt semnificative ale altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte componente ale altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul componentelor care individual nu sunt semnificative ale altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.106 d (ii) prezentarea informațiilor, IAS 1.81A b prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 12.B12 b (viii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor și cheltuielilor (inclusiv ajustările din reclasificare) care nu este recunoscut în profit sau pierdere, astfel cum impun sau permit IFRS-urile. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, care pot fi atribuite intereselor care nu controlează |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global care pot fi atribuite intereselor care nu controlează. [Referințe: interese care nu controlează; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global care pot fi atribuite proprietarilor societății-mamă. |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.7 prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active financiare disponibile pentru vânzare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de activele financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxCashFlowHedges |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, fluxuri de trezorerie împotriva riscurilor |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, fluxuri de trezorerie împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de fluxurile de trezorerie împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]; alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxChangeInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangeInCreditRiskOfLiability |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificării riscului de credit al datoriei respective |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, în legătură cu modificarea valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificării riscului de credit al datoriei. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare; risc de credit [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreads |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea valorii marjelor cu bază valutară |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea valorii marjelor cu bază valutară |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de modificarea valorii marjelor cu bază valutară. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea elementelor forward din contractele forward |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea elementelor forward din contractele forward |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de modificarea elementelor forward din contractele forward. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxChangeInValueOfTimeValueOfOptions |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea valorii-timp a opțiunilor |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, modificarea valorii-timp a opțiunilor |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de modificarea valorii-timp a opțiunilor. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxExchangeDifferencesOnTranslation |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de diferențele de curs valutar din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxExchangeDifferencesOnTranslationOfForeignOperationsAndHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
IAS 1.91 b practică comună |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, care reprezintă valoarea agregată a diferențelor de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate și acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxExchangeDifferencesOnTranslationOfForeignOperationsAndHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxExchangeDifferencesOnTranslationOtherThanTranslationOfForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversie, alta decât conversia operațiunilor din străinătate |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, legate de diferențele de curs valutar din conversia situațiilor financiare ale unei societăți-mamă sau ale unei entități de sine stătătoare într-o monedă de prezentare diferită. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, venituri (cheltuieli) financiare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, venituri (cheltuieli) financiare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de veniturile (cheltuielile) financiare din contractele de reasigurare deținute [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.20 a (viii) prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
||||
commentaryGuidance |
A NU se utiliza acest element pentru alte elemente ale rezultatului global aferente instrumentelor de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9, care nu sunt reclasificate în profit sau pierdere. În schimb, a se utiliza elementul „Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din investiții în instrumente de capitaluri proprii”. |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 4.1.2A din IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxGainsLossesFromInvestmentsInEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din investiții în instrumente de capitaluri proprii |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 7.20 a (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, legate de câștigurile (pierderile) din modificarea valorii juste a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxGainsLossesOnHedgingInstrumentsThatHedgeInvestmentsInEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din instrumentele de acoperire împotriva riscurilor care acoperă investițiile în instrumente de capitaluri proprii |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, în legătură cu câștigurile (pierderile) din instrumentele de acoperire împotriva riscurilor care acoperă investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxGainsLossesOnRemeasurementsOfDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 19.135 b practică comună, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștiguri (pierderi) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, în legătură cu câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate, care includ câștigurile și pierderile actuariale; rentabilitatea activelor planului, exceptându-se valorile incluse în dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat și orice modificare a efectului plafonului activului, exceptându-se valorile incluse în dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; planuri de beneficii determinate [domain]; activele planului [member]; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxGainsLossesOnRemeasurementsOfDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxGainsLossesOnRevaluation |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, legate de câștigurile (pierderile) din modificările unui surplus din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IAS 39.102 a prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.13 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, după ajustările din reclasificare, aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care nu vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IFRS 14.22 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, în legătură cu variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeBeforeTaxNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IFRS 14.22 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, în legătură cu variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.7 prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active financiare disponibile pentru vânzare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de activele financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxCashFlowHedges |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, fluxuri de trezorerie împotriva riscurilor |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, fluxuri de trezorerie împotriva riscurilor |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de fluxurile de trezorerie împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangeInCreditRiskOfLiability |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificării riscului de credit al datoriei respective |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificările valorii juste a datoriilor financiare care pot fi atribuite modificărilor riscului de credit al datoriilor respective. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; risc de credit [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreads |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii marjelor cu bază valutară |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii marjelor cu bază valutară |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de modificarea valorii marjelor cu bază valutară. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsThatHedgeTimeperiodRelatedHedgedItems |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii marjelor cu bază valutară care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei perioade de timp |
IFRS 7.24E c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificarea valorii marjelor cu bază valutară care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei perioade de timp. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsThatHedgeTransactionRelatedHedgedItems |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii marjelor cu bază valutară care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei tranzacții |
IFRS 7.24E c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificarea valorii marjelor cu bază valutară care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei tranzacții. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea elementelor forward din contractele forward |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea elementelor forward din contractele forward |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de modificarea elementelor forward din contractele forward. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsThatHedgeTimeperiodRelatedHedgedItems |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii elementelor forward din contractele forward care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei perioade de timp |
IFRS 7.24E c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificarea valorii elementelor forward din contractele forward care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei perioade de timp. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsThatHedgeTransactionRelatedHedgedItems |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii elementelor forward din contractele forward care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei tranzacții |
IFRS 7.24E c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificarea valorii elementelor forward din contractele forward care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei tranzacții. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfTimeValueOfOptions |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii-timp a opțiunilor |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii-timp a opțiunilor |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de modificarea valorii-timp a opțiunilor. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfTimeValueOfOptionsThatHedgeTimeperiodRelatedHedgedItems |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii-timp a opțiunilor care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei perioade de timp |
IFRS 7.24E b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificarea valorii-timp a opțiunilor care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei perioade de timp. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxChangeInValueOfTimeValueOfOptionsThatHedgeTransactionRelatedHedgedItems |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, modificarea valorii-timp a opțiunilor care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei tranzacții |
IFRS 7.24E b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu modificarea valorii-timp a opțiunilor care acoperă împotriva riscurilor elemente acoperite aferente unei tranzacții. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxExchangeDifferencesOnTranslation |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxExchangeDifferencesOnTranslationOfForeignOperationsAndHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
IAS 1.91 a practică comună |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, care reprezintă valoarea agregată a diferențelor de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate și acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxExchangeDifferencesOnTranslationOfForeignOperationsAndHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate și acoperiri împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxExchangeDifferencesOnTranslationOtherThanTranslationOfForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, diferențe de curs valutar provenite din conversie, alta decât conversia operațiunilor din străinătate |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale unei societăți-mamă sau ale unei entități de sine stătătoare într-o monedă de prezentare diferită. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, venituri (cheltuieli) financiare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, venituri (cheltuieli) financiare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de veniturile (cheltuielile) financiare din contractele de reasigurare deținute [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
||||
commentaryGuidance |
A NU se utiliza acest element pentru alte elemente ale rezultatului global aferente instrumentelor de capitaluri proprii desemnate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9, care nu sunt reclasificate în profit sau pierdere. În schimb, a se utiliza elementul „Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din investiții în instrumente de capitaluri proprii”. |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 4.1.2A din IFRS 9. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxGainsLossesFromInvestmentsInEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din investiții în instrumente de capitaluri proprii |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, legate de câștigurile (pierderile) din modificarea valorii juste a investițiilor în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxGainsLossesOnHedgingInstrumentsThatHedgeInvestmentsInEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din instrumentele de acoperire împotriva riscurilor care acoperă investițiile în instrumente de capitaluri proprii |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu câștigurile (pierderile) din instrumentele de acoperire împotriva riscurilor care acoperă investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxGainsLossesOnRemeasurementsOfDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 19.135 b practică comună, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștiguri (pierderi) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate, care includ câștigurile și pierderile actuariale; rentabilitatea activelor planului, exceptându-se valorile incluse în dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat și orice modificare a efectului plafonului activului, exceptându-se valorile incluse în dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; planuri de beneficii determinate [domain]; activele planului [member]; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigului (pierderii) la reevaluare în alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxGainsLossesOnRemeasurementsOfDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxGainsLossesOnRevaluation |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, legate de câștigurile (pierderile) din modificările unui surplus din reevaluarea imobilizărilor corporale, activele aferente dreptului de utilizare și imobilizările necorporale. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IAS 39.102 a prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.13 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, legate de acoperirile împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiuni din străinătate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, după ajustările din reclasificare, aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.7 prezentarea informațiilor, IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.90 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise care nu vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 14.22 b prezentarea informațiilor, IFRS 14.35 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossAbstract |
|
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care vor fi reclasificate în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeNetOfTaxNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToItemsThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IFRS 14.22 a prezentarea informațiilor, IFRS 14.35 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, în legătură cu variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de elemente care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.82A practică comună, IAS 1.IG6 practică comună |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.82A exemplu, IAS 1.IG6 exemplu |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.82A practică comună, IAS 1.IG6 practică comună |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.82A exemplu, IAS 1.IG6 exemplu |
totalLabel |
Total alte elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
OtherContingentLiabilitiesMember |
Member |
label |
Alte datorii contingente [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă datoriile contingente pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active circulante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor circulante pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active circulante] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentBorrowingsAndCurrentPortionOfOtherNoncurrentBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte împrumuturi curente și partea curentă din alte împrumuturi pe termen lung |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul altor împrumuturi curente și al părții curente din alte împrumuturi pe termen lung. [Referințe: alte împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active financiare circulante |
IAS 1.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare circulante pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte active financiare; active financiare circulante] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii financiare curente |
IAS 1.54 m prezentarea informațiilor, IFRS 12.B13 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare curente pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte datorii financiare; datorii financiare curente] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: datorii curente] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentNonfinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active nefinanciare circulante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor nefinanciare circulante pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentNonfinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii nefinanciare curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor nefinanciare curente pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherCurrentReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte creanțe curente |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul altor creanțe curente. [Referințe: alte creanțe] |
||||
ifrs-full |
OtherDebtInstrumentsHeld |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte instrumente de datorie deținute |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor de datorie, inclusiv al instrumentelor denumite titluri de creanță, deținute de entitate pe care aceasta nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
||||
ifrs-full |
OtherDecreasesAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
(Monetary), duration |
label |
Alte reduceri, diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
IFRS 7.28 b exemplu, IFRS 7.IG14 exemplu |
negatedLabel |
Alte reduceri, diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Reducerea diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere, pe care entitatea nu o prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherDifferencesToCashAndCashEquivalentsInStatementOfCashFlows |
(Monetary), instant, credit |
label |
Alte diferențe între numerarul și echivalentele de numerar din situația fluxurilor de trezorerie |
IAS 7.45 practică comună |
negatedLabel |
Alte diferențe între numerarul și echivalentele de numerar din situația fluxurilor de trezorerie |
||||
documentation |
Cuantumul diferențelor dintre numerarul și echivalentele de numerar din situația fluxurilor de trezorerie și din situația poziției financiare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
OtherDisposalsOfAssetsMember |
Member |
label |
Alte cedări de active [member] |
IAS 10.22 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă cedările de active pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherEmployeeExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte cheltuieli cu angajații |
IAS 19.5 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu angajații pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherEnvironmentRelatedContingentLiabilityMember |
Member |
label |
Alte datorii contingente legate de mediu [member] |
IAS 37.88 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă legată de mediu pe care entitatea nu o prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherEnvironmentRelatedProvisionMember |
Member |
label |
Alt provizion legat de mediu [member] |
IAS 37.84 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion legat de mediu pe care entitatea nu îl prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherEquityInterest |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte participații în capitalurile proprii |
IAS 1.78 e exemplu |
documentation |
Cuantumul participațiilor în capitalurile proprii ale unei entități fără capital social pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherEquityInterestMember |
Member |
label |
Alte participații în capitalurile proprii [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă participațiile în capitalurile proprii ale unei entități fără capital social pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherEquitySecuritiesMember |
Member |
label |
Alte titluri de capital [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele de capitaluri proprii pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherExpenseByFunction |
(Monetary), duration, debit |
label |
Alte cheltuieli, în funcție de destinație |
IAS 1.103 exemplu, IAS 1.99 prezentarea informațiilor, IAS 26.35 b (vii) prezentarea informațiilor |
negatedTerseLabel |
Alte cheltuieli |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă atunci când entitatea utilizează metoda „destinației cheltuielilor” pentru analiza cheltuielilor sale. |
||||
ifrs-full |
OtherExpenseByNature |
(Monetary), duration, debit |
label |
Alte cheltuieli, după natură |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Alte cheltuieli |
||||
negatedTerseLabel |
Alte cheltuieli |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă atunci când entitatea utilizează metoda „naturii cheltuielilor” pentru analiza cheltuielilor sale. [Referințe: cheltuieli, după natură] |
||||
ifrs-full |
OtherFeeAndCommissionExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Alte cheltuieli cu onorariile și comisioanele |
IAS 1.112 c practică comună |
negatedLabel |
Alte cheltuieli cu onorariile și comisioanele |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu onorariile și comisioanele pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: cheltuieli cu onorariile și comisioanele] |
||||
ifrs-full |
OtherFeeAndCommissionIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri din onorarii și comisioane |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din onorarii și comisioane pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: venituri din onorarii și comisioane] |
||||
ifrs-full |
OtherFinanceCost |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte costuri financiare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul costurilor financiare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: costuri financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherFinanceIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri financiare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor financiare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: venituri financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherFinanceIncomeCost |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri (costuri) financiare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor sau costurilor financiare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: venituri (costuri) financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active financiare |
IAS 1.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii financiare |
IAS 1.54 m prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherGainsLosses |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte câștiguri (pierderi) |
IAS 1.102 practică comună, IAS 1.103 practică comună |
documentation |
Cuantumul câștigurilor (pierderilor) pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherImpairedAssetsMember |
Member |
label |
Alte active depreciate [member] |
IAS 36.127 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă activele depreciate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.103 exemplu, IAS 26.35 b (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din exploatare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherIncomeExpenseFromSubsidiariesJointlyControlledEntitiesAndAssociates |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri (cheltuieli) aferente filialelor, entităților controlate în comun și entităților asociate |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor sau cheltuielilor aferente filialelor, entităților controlate în comun și entităților asociate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherIncreasesAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
Monetary, duration |
label |
Alte creșteri, diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
IFRS 7.28 b exemplu, IFRS 7.IG14 exemplu |
documentation |
Creșterea diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere, pe care entitatea nu o prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherInflowsOutflowsOfCashClassifiedAsFinancingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte intrări (ieșiri) de numerar, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.21 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Alte intrări (ieșiri) de numerar |
||||
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar, clasificate drept activități de finanțare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherInflowsOutflowsOfCashClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte intrări (ieșiri) de numerar, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.21 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Alte intrări (ieșiri) de numerar |
||||
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar, clasificate drept activități de investiție, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherInflowsOutflowsOfCashClassifiedAsOperatingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte intrări (ieșiri) de numerar, clasificate drept activități de exploatare |
IAS 7.14 prezentarea informațiilor |
terseLabel |
Alte intrări (ieșiri) de numerar |
||||
documentation |
Intrările (ieșirile) de numerar, clasificate drept activități de exploatare, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherIntangibleAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte imobilizări necorporale |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
OtherIntangibleAssetsMember |
Member |
label |
Alte imobilizări necorporale [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
OtherInventories |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte stocuri curente |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
Cuantumul stocurilor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
OtherLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherLongtermBenefits |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte beneficii pe termen lung ale angajaților |
IAS 19.158 practică comună |
documentation |
Cuantumul beneficiilor pe termen lung ale angajaților, altele decât beneficiile postangajare și compensațiile pentru încetarea contractului de muncă. Aceste beneficii pot include absențe remunerate pe termen lung, jubilee sau alte beneficii legate de vechimea în serviciu, indemnizații pentru invaliditate pe termen lung, participări la profit și prime pe termen lung și remunerații amânate pe termen lung. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
OtherLongtermProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte provizioane pe termen lung |
IAS 1.78 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul provizioanelor pe termen lung, altele decât provizioanele pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane pe termen lung] |
||||
ifrs-full |
OtherMaterialActuarialAssumptions |
Percent |
label |
Alte ipoteze actuariale semnificative |
IAS 19.144 practică comună |
documentation |
Orice altă ipoteză semnificativă utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiul determinat. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]; obligație privind beneficiul determinat, la valoarea actualizată] |
||||
ifrs-full |
OtherMaterialActuarialAssumptionsMember |
Member |
label |
Alte ipoteze actuariale semnificative [member] |
IAS 19.145 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă ipotezele actuariale semnificative pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherMaterialNoncashItems |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte elemente nemonetare importante |
IFRS 8.23 i prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul elementelor nemonetare importante, altele decât deprecierea și amortizarea. |
||||
ifrs-full |
OtherNoncashEffectsSupplierFinanceArrangements |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte efecte nemonetare, mecanisme de finanțare a furnizorilor |
IAS 7.44H c exemplu |
documentation |
Valoarea altor efecte nemonetare care nu necesită utilizarea de numerar sau echivalente de numerar asupra datoriilor financiare care fac parte dintr-un mecanism de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active imobilizate |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor imobilizate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active financiare imobilizate |
IAS 1.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare imobilizate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte active financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentFinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii financiare pe termen lung |
IAS 1.54 m prezentarea informațiilor, IFRS 12.B13 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare pe termen lung pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: datorii pe termen lung] |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentNonfinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active nefinanciare imobilizate |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor nefinanciare imobilizate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentNonfinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii nefinanciare pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor nefinanciare pe termen lung pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii pe termen lung |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pe termen lung pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherNoncurrentReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte creanțe pe termen lung |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul altor creanțe pe termen lung. [Referințe: alte creanțe] |
||||
ifrs-full |
OtherNonfinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte active nefinanciare |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor nefinanciare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherNonfinancialLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii nefinanciare |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor nefinanciare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: alte datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
OtherOperatingIncomeExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri din exploatare (cheltuieli de exploatare) |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din exploatare (cheltuielilor de exploatare) pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte datorii |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumurile de plătit pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherPriceRiskMember |
Member |
label |
Alte riscuri de preț [member] |
IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 7 – Termeni definiți (prezentarea informațiilor) |
documentation |
Acest membru reprezintă un tip de risc de piață care constă în riscul ca valoarea justă sau fluxurile de trezorerie viitoare ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor de prețuri pe piață (altele decât cele care provin din riscul ratei dobânzii sau riscul valutar), fie că aceste modificări sunt generate de factori specifici instrumentului financiar individual sau emitentului său, fie că sunt generate de factori care afectează toate instrumentele financiare similare tranzacționate pe piață. [Referințe: risc valutar [member]; riscul ratei dobânzii [member]; clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
OtherPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte imobilizări corporale |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
OtherPropertyPlantAndEquipmentMember |
Member |
label |
Alte imobilizări corporale [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constă în imobilizări corporale pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
OtherProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte provizioane |
IAS 1.78 d prezentarea informațiilor, IAS 37.84 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Alte provizioane la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Alte provizioane la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total alte provizioane |
||||
documentation |
Cuantumul provizioanelor, altele decât provizioanele pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
OtherProvisionsAbstract |
|
label |
Alte provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
OtherReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte creanțe |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Creanțele de încasat de către entitate pe care aceasta nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OtherRegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.25 exemplu, IFRS 14.IE5 exemplu |
documentation |
Cuantumul soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
OtherRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, instant, debit |
label |
Alte solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.25 exemplu, IFRS 14.IE5 exemplu |
documentation |
Cuantumul soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
OtherRelatedPartiesMember |
Member |
label |
Alte părți afiliate [member] |
IAS 24.19 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă părțile afiliate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherReserves |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte rezerve |
IAS 1.78 e exemplu |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerve din cadrul capitalurilor proprii, excluzând rezultatul reportat. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
OtherReservesMember |
Member |
label |
Alte rezerve [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerve din cadrul capitalurilor proprii, excluzând rezultatul reportat. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
OtherRevenue |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din surse pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
OtherReversalsOfProvisions |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte reluări de provizioane |
IAS 1.98 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reluărilor de provizioane pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
OtherShorttermEmployeeBenefits |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte beneficii pe termen scurt ale angajaților |
IAS 19.9 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu beneficiile angajaților (altele decât compensațiile pentru încetarea contractului de muncă) care se așteaptă să fie decontate integral în termen de douăsprezece luni de la sfârșitul perioadei anuale de raportare în care angajații prestează serviciile aferente, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
OtherShorttermProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte provizioane curente |
IAS 1.78 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul provizioanelor curente, altele decât provizioanele pentru beneficiile angajaților. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
OtherTangibleOrIntangibleAssetsTransferred |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte imobilizări corporale sau necorporale transferate |
IFRS 3.B64 f (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă, la data achiziției, a altor imobilizări corporale sau necorporale (inclusiv o întreprindere sau o filială a dobânditorului) transferate drept contravaloare în cadrul unei combinări de întreprinderi, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași notă. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherTaxEffectsForReconciliationBetweenAccountingProfitAndTaxExpenseIncome |
Monetary, duration, debit |
label |
Alte efecte fiscale pentru reconcilierea dintre profitul contabil și cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă (aplicabile), pe care entitatea nu o prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: profitul contabil; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
OtherTaxRateEffectsForReconciliationBetweenAccountingProfitAndTaxExpenseIncome |
Percent |
label |
Alte efecte ale ratei de impozitare pentru reconcilierea dintre profitul contabil și cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Efectele agregate ale ratelor de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă pe care entitatea nu le prezintă separat în cadrul reconcilierii. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
OtherTemporaryDifferencesMember |
Member |
label |
Alte diferențe temporare [member] |
IAS 12.81 g practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă diferențele temporare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: diferențe temporare [member]] |
||||
ifrs-full |
OtherTradingIncomeExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea) |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tranzacționare (cheltuielilor cu tranzacționarea) pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
OtherWorkPerformedByEntityAndCapitalised |
Monetary, duration, credit |
label |
Alte lucrări realizate de entitate și capitalizate |
IAS 1.85 practică comună, IAS 1.IG6 exemplu |
documentation |
Cuantumul propriilor lucrări ale entității capitalizate din elemente clasificate inițial drept costuri, pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
OutflowsOfCashFromInvestingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Ieșiri de numerar din activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru activitățile de investiție. |
||||
ifrs-full |
OutputOfAgriculturalProduce |
Decimal, duration |
label |
Produsele agricole |
IAS 41.46 b (ii) practică comună |
documentation |
Produsele agricole ale entității. |
||||
ifrs-full |
OutstandingBalancesForRelatedPartyTransactionsAbstract |
|
label |
Solduri scadente ale tranzacțiilor cu părți afiliate [abstract] |
|
ifrs-full |
OutstandingCommitmentsMadeByEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente scadente asumate de entitate, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.18 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul angajamentelor scadente asumate de entitate în tranzacții cu părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
OutstandingCommitmentsMadeOnBehalfOfEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente scadente asumate în numele entității, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.18 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul angajamentelor scadente asumate în numele entității în tranzacții cu părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
OwneroccupiedPropertyMeasuredUsingInvestmentPropertyFairValueModel |
Monetary, instant, debit |
label |
Proprietăți imobiliare utilizate de posesor, evaluate utilizând modelul valorii juste a investițiilor imobiliare |
IAS 16.29B prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă proprietăți imobiliare utilizate de posesor, evaluate utilizând modelul valorii juste a investițiilor imobiliare prin aplicarea punctului 29A din IAS 16. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
OwneroccupiedPropertyMeasuredUsingInvestmentPropertyFairValueModelMember |
Member |
label |
Proprietăți imobiliare utilizate de posesor, evaluate utilizând modelul valorii juste a investițiilor imobiliare [member] |
IAS 16.29B prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă clasa imobilizărilor corporale care sunt proprietăți imobiliare utilizate de posesor, evaluate utilizând modelul valorii juste a investițiilor imobiliare prin aplicarea punctului 29A din IAS 16. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ParentMember |
Member |
label |
Societate-mamă [member] |
IAS 24.19 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o entitate care controlează una sau mai multe entități. |
||||
ifrs-full |
ParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesAbstract |
|
label |
Instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare [abstract] |
|
ifrs-full |
ParticipationInDefinedBenefitPlanThatSharesRisksBetweenGroupEntitiesRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Participarea la un plan de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile unui grup, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.22 exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul participării entității la un plan de beneficii determinate care repartizează riscurile între entitățile unui grup. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
ParValuePerShare |
Per share |
label |
Valoarea nominală pe acțiune |
IAS 1.79 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea nominală pe acțiune. |
||||
ifrs-full |
PastDueStatusAxis |
Axis |
label |
Statutul de restant [axis] |
IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
PastDueStatusDomain |
Domain [default] |
label |
Statutul de restant [domain] |
IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate statutele de restant. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Statutul de restant” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
PastServiceCostAndGainsLossesArisingFromSettlementsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut și pierderile (câștigurile) rezultate din decontări |
IAS 19.141 d prezentarea informațiilor |
netLabel |
Creșterea (reducerea) netă a datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut și câștigurile (pierderile) rezultate din decontări |
||||
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut și pierderile (câștigurile) rezultate din decontări. [Referințe: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) rezultate din decontări; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
PastServiceCostAndGainsLossesArisingFromSettlementsNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Costul serviciului trecut și câștigurile (pierderile) rezultate din decontări, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [abstract] |
|
ifrs-full |
PastServiceCostAndLossesGainsArisingFromSettlementsDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul serviciului trecut și pierderile (câștigurile) rezultate din decontări, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
totalLabel |
Total cost al serviciului trecut și pierderi (câștiguri) rezultate din decontări, planuri de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor (veniturilor) rezultate din costul serviciului trecut și al pierderilor (câștigurilor) rezultate din decontări. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate; costul serviciului trecut, planuri de beneficii determinate] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut și pierderile (câștigurile) rezultate din decontări] |
||||
ifrs-full |
PastServiceCostAndLossesGainsArisingFromSettlementsDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Costul serviciului trecut și pierderile (câștigurile) rezultate din decontări, planuri de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
PastServiceCostDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Costul serviciului trecut, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor (veniturilor) rezultate din costul serviciului trecut. Costul serviciului trecut reprezintă modificarea valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat pentru serviciul prestat de angajat în perioade anterioare, care rezultă dintr-o modificare a planului (introducerea, retragerea sau modificarea unui plan de beneficii determinate) sau dintr-o reducere la nivelul planului (o reducere semnificativă de către entitate a numărului de angajați acoperiți de un anumit plan). [Referințe: cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut] |
||||
ifrs-full |
PastServiceCostNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut |
IAS 19.141 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din costul serviciului trecut. Costul serviciului trecut reprezintă modificarea valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat pentru serviciul prestat de angajat în perioade anterioare, care rezultă dintr-o modificare a planului (introducerea, retragerea sau modificarea unui plan de beneficii determinate) sau dintr-o reducere la nivelul planului (o reducere semnificativă de către entitate a numărului de angajați acoperiți de un anumit plan). [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
PayablesForPurchaseOfEnergy |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pentru achiziționarea de energie |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pentru achiziționarea de energie. |
||||
ifrs-full |
PayablesForPurchaseOfNoncurrentAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii pentru achiziționarea de active imobilizate |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor pentru achiziționarea de active imobilizate. [Referințe: active imobilizate] |
||||
ifrs-full |
PayablesOnSocialSecurityAndTaxesOtherThanIncomeTax |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii aferente asigurărilor sociale și altor impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul plăților datorate la asigurările sociale și al altor impozite decât impozitul pe profit. Impozitul pe profit include totalitatea impozitelor autohtone și străine care se stabilesc asupra profiturilor impozabile. Impozitul pe profit mai include de asemenea impozite, cum ar fi impozitele reținute la sursă, care sunt plătibile de către o filială, o entitate asociată sau un angajament comun pentru distribuirile către entitatea raportoare. |
||||
ifrs-full |
PaymentsForDebtIssueCosts |
Monetary, duration, credit |
label |
Plăți pentru costurile de emitere a instrumentelor de datorie |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru costurile de emitere a instrumentelor de datorie. |
||||
ifrs-full |
PaymentsForDevelopmentProjectExpenditure |
Monetary, duration, credit |
label |
Plăți pentru cheltuielile aferente proiectelor de dezvoltare |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru cheltuielile legate de proiecte de dezvoltare. |
||||
ifrs-full |
PaymentsForExplorationAndEvaluationExpenses |
Monetary, duration, credit |
label |
Plăți pentru cheltuielile de explorare și evaluare |
IAS 7.14 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru cheltuielile suportate de o entitate în legătură cu explorarea și evaluarea resurselor minerale înainte ca fezabilitatea tehnică și viabilitatea comercială ale extracției resurselor minerale să poată fi demonstrate. |
||||
ifrs-full |
PaymentsForShareIssueCosts |
Monetary, duration, credit |
label |
Plăți pentru costurile de emitere a acțiunilor |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru costurile de emitere a acțiunilor. |
||||
ifrs-full |
PaymentsFromChangesInOwnershipInterestsInSubsidiaries |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți care decurg din modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului |
IAS 7.42A prezentarea informațiilor, IAS 7.42B prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Plăți care decurg din modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru modificările participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
PaymentsFromContractsHeldForDealingOrTradingPurpose |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți din contractele încheiate în vederea plasării sau a tranzacționării |
IAS 7.14 g exemplu |
negatedLabel |
Plăți din contractele încheiate în vederea plasării sau a tranzacționării |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru contractele încheiate în vederea plasării sau a tranzacționării. |
||||
ifrs-full |
PaymentsFromPlanNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a plăților din plan |
IAS 19.141 g prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a plăților din plan |
||||
commentaryGuidance |
Reducerile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a plăților din plan ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. Reducerile valorii juste a activelor planului ca urmare a plăților din plan reprezintă o creștere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o reducere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a plăților din plan. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
||||
ifrs-full |
PaymentsInRespectOfSettlementsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a plăților pentru decontări |
IAS 19.141 g prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a plăților pentru decontări |
||||
commentaryGuidance |
Reducerile valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat sau a datoriei nete privind beneficiul determinat ca urmare a plăților pentru decontări ar trebui să fie marcate cu o valoare pozitivă. Reducerile valorii juste a activelor planului ca urmare a plăților pentru decontări reprezintă o creștere a datoriei nete privind beneficiul determinat (echivalentă cu o reducere a activului net privind beneficiul determinat) și ar trebui să fie marcate cu o valoare negativă. |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a plăților din plan în ceea ce privește decontările. [Referințe: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) rezultate din decontări; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
PaymentsInRespectOfSettlementsReimbursementRights |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reducerea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a plăților pentru decontări |
IAS 19.141 g prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a plăților pentru decontări |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a plăților pentru decontări. [Referințe: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a câștigurilor (pierderilor) rezultate din decontări; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
PaymentsOfLeaseLiabilitiesClassifiedAsFinancingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plățile datoriilor care decurg din contractele de leasing, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.17 e exemplu |
negatedTerseLabel |
Plăți pentru datoriile care decurg din contractele de leasing |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru plata datoriilor care decurg din contractele de leasing, clasificate drept activități de finanțare. [Referințe: datorii care decurg din contractele de leasing] |
||||
ifrs-full |
PaymentsOfOtherEquityInstruments |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți pentru alte instrumente de capitaluri proprii |
IAS 7.17 practică comună |
negatedLabel |
Plăți pentru alte instrumente de capitaluri proprii |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru plățile aferente altor instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
PaymentsRelatingToRoyaltiesFeesAndCommissions |
Monetary, duration, credit |
label |
Plăți aferente redevențelor, onorariilor și comisioanelor |
IAS 7.14 practică comună |
negatedLabel |
Plăți aferente redevențelor, onorariilor și comisioanelor |
||||
documentation |
Ieșiri de numerar din redevențe, onorarii și comisioane. |
||||
ifrs-full |
PaymentsToAcquireOrRedeemEntitysShares |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor entității |
IAS 7.17 b exemplu |
negatedLabel |
Plăți pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor entității |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea sau răscumpărarea acțiunilor entității. |
||||
ifrs-full |
PaymentsToAndOnBehalfOfEmployees |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți efectuate către și în numele angajaților |
IAS 7.14 d exemplu |
negatedLabel |
Plăți efectuate către și în numele angajaților |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar efectuate către și în numele angajaților. |
||||
ifrs-full |
PaymentsToManufactureOrAcquireAssetsHeldForRentalToOthersAndSubsequentlyHeldForSale |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți pentru fabricarea sau achiziționarea de active deținute în vederea închirierii către terți și apoi deținute în vederea vânzării |
IAS 7.14 exemplu |
negatedLabel |
Plăți pentru fabricarea sau achiziționarea de active deținute în vederea închirierii către terți și apoi deținute în vederea vânzării |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru fabricarea sau achiziționarea de active deținute în vederea închirierii către terți și apoi deținute în vederea vânzării. |
||||
ifrs-full |
PaymentsToSuppliersForGoodsAndServices |
(Monetary), duration, credit |
label |
Plăți către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii |
IAS 7.14 c exemplu |
negatedLabel |
Plăți către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar către furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii. |
||||
ifrs-full |
PaymentsToSuppliersForGoodsAndServicesAndToAndOnBehalfOfEmployees |
Monetary, duration, credit |
label |
Plăți către furnizorii de bunuri și servicii și către și în numele angajaților |
IAS 7.14 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar către furnizorii de bunuri și servicii și către și în numele angajaților. |
||||
ifrs-full |
PensionDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate de pensii [member] |
IAS 19.138 b practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate de pensii. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
PercentageOfEntitysRevenue |
Percent |
label |
Procentul din veniturile entității |
IFRS 8.34 practică comună |
documentation |
Procentul din veniturile entității. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleDecreaseInActuarialAssumption |
Percent |
label |
Procentul reducerii posibile, în mod rezonabil, în ipoteza actuarială |
IAS 19.145 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul posibil, în mod rezonabil, al reducerii în ipoteza actuarială utilizată pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiul determinat. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleDecreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Percent |
label |
Procentul reducerii posibile în mod rezonabil a expunerii la risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul reducerii posibile în mod rezonabil a expunerii la risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputAssets |
Percent |
label |
Procentul reducerii posibile, în mod rezonabil, a datelor de intrare neobservabile, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element pentru reducerile exprimate ca procente în datele de intrare care nu sunt exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 la sută în fluxurile de trezorerie. A se utiliza, de asemenea, acest element pentru reducerile exprimate ca puncte procentuale în datele de intrare care sunt exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 puncte procentuale a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 6 la sută. A nu se utiliza acest element pentru modificările relative ale datelor de intrare exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 la sută a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 7,84 la sută (și anume, multiplicată cu 0,98). În astfel de cazuri, creați elemente care constituie o extensie. |
||||
documentation |
Procentajul unei reduceri posibile, în mod rezonabil, a unei date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputEntitysOwnEquityInstruments |
Percent |
label |
Procentul reducerii posibile, în mod rezonabil, a datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element pentru reducerile exprimate ca procente în datele de intrare care nu sunt exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 la sută în fluxurile de trezorerie. A se utiliza, de asemenea, acest element pentru reducerile exprimate ca puncte procentuale în datele de intrare care sunt exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 puncte procentuale a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 6 la sută. A nu se utiliza acest element pentru modificările relative ale datelor de intrare exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 la sută a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 7,84 la sută (și anume, multiplicată cu 0,98). În astfel de cazuri, creați elemente care constituie o extensie. |
||||
documentation |
Procentajul unei reduceri posibile, în mod rezonabil, a unei date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleDecreaseInUnobservableInputLiabilities |
Percent |
label |
Procentul reducerii posibile, în mod rezonabil, a datelor de intrare neobservabile, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element pentru reducerile exprimate ca procente în datele de intrare care nu sunt exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 la sută în fluxurile de trezorerie. A se utiliza, de asemenea, acest element pentru reducerile exprimate ca puncte procentuale în datele de intrare care sunt exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 puncte procentuale a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 6 la sută. A nu se utiliza acest element pentru modificările relative ale datelor de intrare exprimate ca procente – de exemplu, o scădere de 2 la sută a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 7,84 la sută (și anume, multiplicată cu 0,98). În astfel de cazuri, creați elemente care constituie o extensie. |
||||
documentation |
Procentajul unei reduceri posibile, în mod rezonabil, a unei date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleIncreaseInActuarialAssumption |
Percent |
label |
Procentul creșterii posibile, în mod rezonabil, în ipoteza actuarială |
IAS 19.145 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul posibil, în mod rezonabil, al creșterii în ipoteza actuarială utilizată pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiul determinat. [Referințe: ipoteze actuariale [domain]] |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleIncreaseInRiskExposureThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17 |
Percent |
label |
Procentul creșterii posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 |
IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul unei creșteri posibile în mod rezonabil a variabilei de risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputAssets |
Percent |
label |
Procentul creșterii posibile, în mod rezonabil, a datelor de intrare neobservabile, active |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element pentru creșterile exprimate ca procente în datele de intrare care nu sunt exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 la sută în fluxurile de trezorerie. A se utiliza, de asemenea, acest element pentru creșterile exprimate ca puncte procentuale în datele de intrare care sunt exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 puncte procentuale a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 10 la sută. A nu se utiliza acest element pentru modificările relative ale datelor de intrare exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 la sută a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 8,16 la sută (și anume, multiplicată cu 1,02). În astfel de cazuri, creați elemente care constituie o extensie. |
||||
documentation |
Procentajul unei creșteri posibile, în mod rezonabil, a unei date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputEntitysOwnEquityInstruments |
Percent |
label |
Procentul creșterii posibile, în mod rezonabil, a datelor de intrare neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element pentru creșterile exprimate ca procente în datele de intrare care nu sunt exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 la sută în fluxurile de trezorerie. A se utiliza, de asemenea, acest element pentru creșterile exprimate ca puncte procentuale în datele de intrare care sunt exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 puncte procentuale a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 10 la sută. A nu se utiliza acest element pentru modificările relative ale datelor de intrare exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 la sută a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 8,16 la sută (și anume, multiplicată cu 1,02). În astfel de cazuri, creați elemente care constituie o extensie. |
||||
documentation |
Procentajul unei creșteri posibile, în mod rezonabil, a unei date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfReasonablyPossibleIncreaseInUnobservableInputLiabilities |
Percent |
label |
Procentul creșterii posibile, în mod rezonabil, a datelor de intrare neobservabile, datorii |
IFRS 13.93 h (ii) practică comună |
commentaryGuidance |
A se utiliza acest element pentru creșterile exprimate ca procente în datele de intrare care nu sunt exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 la sută în fluxurile de trezorerie. A se utiliza, de asemenea, acest element pentru creșterile exprimate ca puncte procentuale în datele de intrare care sunt exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 puncte procentuale a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 10 la sută. A nu se utiliza acest element pentru modificările relative ale datelor de intrare exprimate ca procente – de exemplu, o creștere de 2 la sută a unei rate de actualizare de 8 la sută la o rată de actualizare de 8,16 la sută (și anume, multiplicată cu 1,02). În astfel de cazuri, creați elemente care constituie o extensie. |
||||
documentation |
Procentajul unei creșteri posibile, în mod rezonabil, a unei date de intrare neobservabile utilizate în evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
PercentageOfVotingEquityInterestsAcquired |
Percent |
label |
Procentul de participații în capitalurile proprii cu drept de vot dobândite |
IFRS 3.B64 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de participații în capitalurile proprii cu drept de vot dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
PerformanceObligationsAxis |
Axis |
label |
Obligații de executare [axis] |
IFRS 15.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
PerformanceObligationsDomain |
Domain [default] |
label |
Obligații de executare [domain] |
IFRS 15.119 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate obligațiile de executare. O obligație de executare este o promisiune dintr-un contract cu un client de a transfera clientului fie: (a) un bun sau serviciu (sau un pachet de bunuri sau servicii) distinct; fie (b) o serie de bunuri sau servicii distincte care sunt în esență identice și care au același tipar de transfer către client. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Obligații de executare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
PerformanceObligationsSatisfiedAtPointInTimeMember |
Member |
label |
Obligații de executare îndeplinite la un moment specific [member] |
IFRS 15.125 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă obligațiile de executare îndeplinite la un moment specific. O entitate îndeplinește o obligație de executare la un moment specific dacă obligația de executare nu este îndeplinită în timp. [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
PerformanceObligationsSatisfiedOverTimeMember |
Member |
label |
Obligații de executare îndeplinite în timp [member] |
IFRS 15.124 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă obligațiile de executare îndeplinite în timp. O entitate îndeplinește o obligație de executare în timp dacă este respectat unul dintre criteriile de mai jos: (a) clientul primește și consumă simultan beneficiile oferite de executarea de către entitate pe măsură ce entitatea execută; (b) executarea de către entitate creează sau îmbunătățește un activ (de exemplu, producția în curs de execuție) pe care clientul îl controlează pe măsură ce activul este creat sau îmbunătățit sau (c) executarea de către entitate nu creează un activ cu o utilizare alternativă pentru entitate, iar entitatea are un drept exercitabil la plată pentru executarea realizată până la data respectivă. [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
PeriodCoveredByFinancialStatements |
Text |
label |
Perioada acoperită de situațiile financiare |
IAS 1.51 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea perioadei acoperite de setul de situații financiare sau note. |
||||
ifrs-full |
PlanAssetsAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Activele planului, la valoarea justă |
IAS 19.57 a practică comună |
totalLabel |
Total active ale planului, la valoarea justă |
||||
documentation |
Valoarea justă a activelor planurilor de beneficii determinate. Activele planului cuprind activele deținute de un fond de beneficii ale angajaților pe termen lung și polițele de asigurare restrictive. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
PlanAssetsMember |
Member |
label |
Activele planului [member] |
IAS 19.140 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele planului de beneficii determinate. Activele planului cuprind: (a) activele deținute de un fond de beneficii ale angajaților pe termen lung și (b) polițele de asigurare restrictive. |
||||
ifrs-full |
PlantsMember |
Member |
label |
Plante [member] |
IAS 41.41 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă plantele. |
||||
ifrs-full |
PortfolioAndOtherManagementFeeIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din portofoliu și din alte comisioane de administrare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute din portofoliu și din alte comisioane de administrare. |
||||
ifrs-full |
PortionOfConsiderationPaidReceivedConsistingOfCashAndCashEquivalents |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din contravaloarea plătită (încasată) care constă în numerar și echivalente de numerar |
IAS 7.40 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea care constă în numerar și echivalente de numerar din contravaloarea plătită sau încasată pentru obținerea sau pierderea controlului asupra filialelor sau altor întreprinderi. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; numerar și echivalente de numerar; contravaloare plătită (încasată)] |
||||
ifrs-full |
PortionOfGainsLossesRecognisedWhenControlOfSubsidiaryIsLostAttributableToDerecognisingRegulatoryDeferralAccountBalancesInFormerSubsidiary |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din câștigurile (pierderile) recunoscute în momentul pierderii controlului asupra unei filiale, care poate fi atribuită derecunoașterii soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate din fosta filială |
IFRS 14.B28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea din câștigurile (pierderile) rezultate din pierderea controlului asupra unei filiale care poate fi atribuită derecunoașterii soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate din fosta filială. [Referințe: câștigurile (pierderile) recunoscute în momentul pierderii controlului asupra unei filiale; Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
PortionOfGainsLossesRecognisedWhenControlOfSubsidiaryIsLostAttributableToRecognisingInvestmentRetainedInFormerSubsidiary |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din câștigurile (pierderile) recunoscute în momentul pierderii controlului asupra unei filiale, care poate fi atribuită recunoașterii investițiilor nerepartizate în fosta filială |
IFRS 12.19 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea din câștigurile (pierderile) rezultate din pierderea controlului asupra unei filiale care poate fi atribuită recunoașterii oricărei investiții nerepartizate în fosta filială, la valoarea justă, la data pierderii controlului. [Referințe: câștigurile (pierderile) recunoscute în momentul pierderii controlului asupra unei filiale; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
PostemploymentBenefitExpenseDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună, IAS 19.5 practică comună |
totalLabel |
Total cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu beneficiile postangajare, incluse în profit sau pierdere, aferente planurilor de contribuții determinate. [Referințe: profit (pierdere); planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultate din cheltuielile (veniturile) din profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
PostemploymentBenefitExpenseDefinedBenefitPlansAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere, planuri de beneficii determinate [abstract] |
|
ifrs-full |
PostemploymentBenefitExpenseDefinedContributionPlans |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuielile cu beneficiile postangajare, planurile de contribuții determinate |
IAS 19.53 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu beneficiile postangajare aferente planurilor de contribuții determinate. Planurile de contribuții determinate sunt planuri de beneficii postangajare în baza cărora o entitate plătește contribuții fixe către o entitate separată (un fond) și nu are nicio obligație legală sau implicită de a plăti contribuții suplimentare dacă fondul nu deține suficiente active pentru a plăti toate beneficiile angajaților aferente serviciilor prestate de angajați în perioada curentă sau în perioadele anterioare. |
||||
ifrs-full |
PostemploymentBenefitExpenseInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere |
IAS 19.5 practică comună |
totalLabel |
Total cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu beneficiile postangajare, incluse în profit sau pierdere |
||||
ifrs-full |
PostemploymentBenefitExpenseInProfitOrLossAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu beneficiile postangajare în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
PostemploymentMedicalDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate de asistență medicală postangajare [member] |
IAS 19.138 b exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate de asistență medicală postangajare. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
PotentialOrdinaryShareTransactionsMember |
Member |
label |
Tranzacții cu acțiuni ordinare potențiale [member] |
IAS 10.22 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă tranzacțiile cu acțiuni ordinare potențiale. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
PowerGeneratingAssetsMember |
Member |
label |
Active generatoare de energie [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în active generatoare de energie. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PracticalExpedientAboutExistenceOfSignificantFinancingComponentHasBeenUsed |
True/False |
label |
S-a utilizat soluția practică privind existența unei componente de finanțare semnificative |
IFRS 15.129 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă s-a utilizat soluția practică privind existența unei componente de finanțare semnificative într-un contract cu un client. |
||||
ifrs-full |
PracticalExpedientAboutIncrementalCostsOfObtainingContractHasBeenUsed |
True/False |
label |
S-a utilizat soluția practică privind costurile marginale ale obținerii unui contract |
IFRS 15.129 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă s-a utilizat soluția practică privind costurile marginale ale obținerii unui contract cu un client. |
||||
ifrs-full |
PracticalExpedientIsAppliedForDisclosureOfTransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligations |
True/False |
label |
Soluția practică este aplicată pentru prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase |
IFRS 15.122 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă soluția practică este aplicată pentru prezentarea informațiilor privind prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase. |
||||
ifrs-full |
PrecontractCostsMember |
Member |
label |
Costuri precontractuale [member] |
IFRS 15.128 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o categorie de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții care constau în costurile precontractuale. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
||||
ifrs-full |
PreferenceSharesMember |
Member |
label |
Acțiuni preferențiale [member] |
IAS 1.79 a practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele de capitaluri proprii care sunt de rang superior, din anumite puncte de vedere, acțiunilor ordinare, dar sunt subordonate instrumentelor de datorie în ceea ce privește creanța. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
PrepaymentRiskMember |
Member |
label |
Risc de plată anticipată [member] |
IFRS 7.40 a exemplu, IFRS 7.IG32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă tipul de risc ca una dintre părțile implicate într-un activ financiar să suporte o pierdere financiară pentru că cealaltă parte plătește mai devreme sau mai târziu decât s-a prevăzut. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
Prepayments |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Creanțele care reprezintă sume plătite pentru bunuri și servicii înainte ca acestea să fie livrate. |
||||
ifrs-full |
PrepaymentsAndAccruedIncomeIncludingContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans și venituri angajate, inclusiv activele din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total plăți în avans și venituri angajate, inclusiv activele din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans și al veniturilor angajate curente, inclusiv activele din contracte [Referințe: plăți în avans; venituri angajate, inclusiv activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
PrepaymentsAndAccruedIncomeIncludingContractAssetsAbstract |
|
label |
Plăți în avans și venituri angajate, inclusiv activele din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
PrepaymentsAndAccruedIncomeOtherThanContractAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Plăți în avans și venituri angajate, altele decât activele din contracte |
IAS 1.55 practică comună, IAS 1.78 practică comună |
totalLabel |
Total plăți în avans și venituri angajate, altele decât activele din contracte |
||||
documentation |
Cuantumul plăților în avans și al veniturilor angajate curente, altele decât activele din contracte [Referințe: plăți în avans; venituri angajate, altele decât activele din contracte] |
||||
ifrs-full |
PrepaymentsAndAccruedIncomeOtherThanContractAssetsAbstract |
|
label |
Plăți în avans și venituri angajate, altele decât activele din contracte [abstract] |
|
ifrs-full |
PresentationCurrencyIsDifferentFromFunctionalCurrency |
True/False |
label |
Moneda de prezentare este diferită de moneda funcțională |
IAS 21.53 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă moneda de prezentare este diferită de moneda funcțională. |
||||
ifrs-full |
PresentationOfLeasesForLesseeAbstract |
|
label |
Prezentarea contractelor de leasing pentru locatar [abstract] |
|
ifrs-full |
PresentValueOfDefinedBenefitObligationMember |
Member |
label |
Valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member] |
IAS 19.140 a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat. Valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat este valoarea actualizată, fără scăderea valorii oricăror active ale planului, a plăților viitoare necesare pentru decontarea obligației care rezultă din serviciul prestat de angajat în perioada curentă și în perioadele anterioare. |
||||
ifrs-full |
PreviousGAAPMember |
Member |
label |
GAAP anterioare [member] |
IFRS 1.24 prezentarea informațiilor: IFRS 1.29 prezentarea informațiilor, IFRS 1.30 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă baza de contabilitate pe care entitatea a folosit-o imediat înaintea adoptării IFRS-urilor. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
PreviouslyStatedMember |
Member |
label |
Prezentate anterior [member] |
IAS 1.106 b prezentarea informațiilor, IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă informațiile prezentate anterior în situațiile financiare (și anume înainte de aplicarea retroactivă sau de retratarea retroactivă). |
||||
ifrs-full |
PriceIndexMovements |
Pure |
label |
Variații ale indicelui prețurilor |
IAS 29.39 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Variațiile nivelului indicelui general al prețurilor utilizat pentru retratarea informațiilor din situațiile financiare ale unei entități a cărei monedă funcțională este moneda unei economii hiperinflaționiste. |
||||
ifrs-full |
PricesSpecifiedInForwardAgreementsToPurchaseFinancialAssetsForCash |
Monetary, instant, credit |
label |
Prețuri specificate în contracte forward pentru cumpărarea activelor financiare în schimbul numerarului |
IFRS 7.B11D b exemplu |
documentation |
Prețurile specificate în contracte forward pentru cumpărarea activelor financiare în schimbul numerarului. |
||||
ifrs-full |
PrincipalPlaceOfBusiness |
Text |
label |
Locul principal de desfășurare a activității |
IAS 1.138 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Locul în care o entitate își desfășoară în principal operațiunile. |
||||
ifrs-full |
PrincipalPlaceOfBusinessOfAssociate |
Text |
label |
Locul principal de desfășurare a activității unei entități asociate |
IAS 27.16 b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Locul principal de desfășurare a activității unei entități asociate. [Referințe: locul principal de desfășurare a activității; totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
PrincipalPlaceOfBusinessOfEntityWhoseConsolidatedFinancialStatementsHaveBeenProducedForPublicUse |
Text |
label |
Locul principal de desfășurare a activității entității ale cărei situații financiare consolidate au fost întocmite pentru uz public |
IAS 27.16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Locul principal de desfășurare a activității societății-mamă finale sau intermediare a entității ale cărei situații financiare consolidate conforme cu IFRS-urile au fost întocmite pentru uz public. [Referințe: consolidat [member]; IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
PrincipalPlaceOfBusinessOfJointOperation |
Text |
label |
Locul principal de desfășurare a activității unei activități comune |
IFRS 12.21 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Locul principal de desfășurare a activității unei activități comune. [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]; locul principal de desfășurare a activității] |
||||
ifrs-full |
PrincipalPlaceOfBusinessOfJointVenture |
Text |
label |
Locul principal de desfășurare a activității unei asocieri în participație |
IAS 27.16 b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Locul principal de desfășurare a activității unei asocieri în participație. [Referințe: locul principal de desfășurare a activității; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
PrincipalPlaceOfBusinessOfSubsidiary |
Text |
label |
Locul principal de desfășurare a activității unei filiale |
IAS 27.16 b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.12 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.19B b prezentarea informațiilor |
documentation |
Locul principal de desfășurare a activității unei filiale. [Referințe: locul principal de desfășurare a activității; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ProbabilityOfDefaultAxis |
Axis |
label |
Probabilitatea de neîndeplinire a obligațiilor [axis] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ProbabilityOfDefaultDomain |
Domain [default] |
label |
Probabilitatea de neîndeplinire a obligațiilor [domain] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Probabilitatea de neîndeplinire a obligațiilor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ProbabilityOfDefaultMeasurementInputMember |
Member |
label |
Probabilitatea de neîndeplinire a obligațiilor, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă probabilitatea de neîndeplinire a obligațiilor utilizată ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
ProbabilityOfDefaultMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate probabilitățile de neîndeplinire a obligațiilor [member] |
IFRS 7.35M exemplu, IFRS 7.IG20C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate probabilitățile de neîndeplinire a obligațiilor. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromBorrowingsClassifiedAsFinancingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din împrumuturi, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.17 c exemplu |
terseLabel |
Încasări din împrumuturi |
||||
documentation |
Intrările de numerar din împrumuturile obținute. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromChangesInOwnershipInterestsInSubsidiaries |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări care decurg din modificări ale participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului |
IAS 7.42A prezentarea informațiilor, IAS 7.42B prezentarea informațiilor |
documentation |
Intrările de numerar din modificările participațiilor în capitalurile proprii deținute în filiale care nu au drept rezultat pierderea controlului. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromContributionsOfNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din contribuțiile intereselor care nu controlează |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din încasările din contribuțiile intereselor care nu controlează. [Referințe: interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromCurrentBorrowings |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din împrumuturile curente |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din împrumuturile curente obținute. [Referințe: împrumuturi curente] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromDisposalOfExplorationAndEvaluationAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din cedarea activelor de explorare și de evaluare |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din cedarea activelor de explorare și de evaluare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromDisposalOfMiningAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din cedarea activelor miniere |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din cedarea activelor miniere. [Referințe: active miniere] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromDisposalOfNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsClassifiedAsHeldForSaleAndDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din cedarea activelor imobilizate sau a grupurilor destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării și activități întrerupte |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din cedarea activelor imobilizate sau a grupurilor destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării și activități întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromDisposalOfOilAndGasAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din cedarea activelor petroliere și gaziere |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din cedarea activelor petroliere și gaziere. [Referințe: active petroliere și gaziere] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromDisposalOrMaturityOfAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din cedarea sau scadența activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 7.16 practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Intrările de numerar din cedarea sau scadența activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromDisposalsOfPropertyPlantAndEquipmentIntangibleAssetsOtherThanGoodwillInvestmentPropertyAndOtherNoncurrentAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din cedări de imobilizări corporale, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, investiții imobiliare și alte active imobilizate |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din cedările de imobilizări corporale, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, investiții imobiliare și alte active imobilizate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; investiții imobiliare; alte active imobilizate; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromExerciseOfOptions |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din exercitarea opțiunilor |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din exercitarea opțiunilor. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromExerciseOfWarrants |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din exercitarea warrantelor |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din exercitarea warrantelor de cumpărare de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromGovernmentGrantsClassifiedAsFinancingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din subvenții guvernamentale, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 20.28 practică comună |
terseLabel |
Încasări din subvenții guvernamentale |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din subvenții guvernamentale, clasificate drept activități de finanțare. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromGovernmentGrantsClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din subvenții guvernamentale, clasificate drept activități de investiție |
IAS 20.28 practică comună |
terseLabel |
Încasări din subvenții guvernamentale |
||||
documentation |
Intrările de numerar provenite din subvenții guvernamentale, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: guvern [member]; subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssueOfBondsNotesAndDebentures |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de obligațiuni, efecte comerciale și titluri de creanță negarantate |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din emiterea de obligațiuni, efecte comerciale și titluri de creanță negarantate. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssueOfOrdinaryShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de acțiuni ordinare |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din emiterea de acțiuni ordinare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssueOfPreferenceShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de acțiuni preferențiale |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din emiterea de acțiuni preferențiale. [Referințe: acțiuni preferențiale [member]] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssueOfRegulatoryCapitalEquity |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de capital reglementat, capitaluri proprii |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar ca urmare a emiterii de capital reglementat, clasificate drept instrumente de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssueOfRegulatoryCapitalFinancialLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de capital reglementat, datorii financiare |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar ca urmare a emiterii de capital reglementat, clasificate drept datorii financiare. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssueOfSubordinatedLiabilities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de datorii subordonate |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din emiterea de datorii subordonate. [Referințe: datorii subordonate] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssuingOtherEquityInstruments |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de alte instrumente de capitaluri proprii |
IAS 7.17 a exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din emiterea de instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromIssuingShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din emiterea de acțiuni |
IAS 7.17 a exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din emiterea de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromNoncurrentBorrowings |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din împrumuturile pe termen lung |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din împrumuturile pe termen lung obținute. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromOtherLongtermAssetsClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările altor active pe termen lung, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 b exemplu |
terseLabel |
Încasări din vânzările altor active pe termen lung |
||||
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de active pe termen lung pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: active] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSaleOrIssueOfTreasuryShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzarea sau emiterea de acțiuni de trezorerie |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzarea sau emiterea de acțiuni de trezorerie. [Referințe: vânzare sau emitere de acțiuni de trezorerie; acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfBiologicalAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de active biologice |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de active biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfIntangibleAssetsClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de imobilizări necorporale, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 b exemplu |
terseLabel |
Încasări din vânzările de imobilizări necorporale |
||||
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de imobilizări necorporale, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfInterestsInAssociates |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de interese în entitățile asociate |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de interese în entitățile asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de investiții imobiliare |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfInvestmentsOtherThanInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de investiții, altele decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de investiții, altele decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOfPropertyPlantAndEquipmentClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările de imobilizări corporale, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 b exemplu |
terseLabel |
Încasări din vânzările de imobilizări corporale |
||||
documentation |
Intrările de numerar din vânzările de imobilizări corporale, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOrMaturityOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCostClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările sau scadența activelor financiare evaluate la costul amortizat, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările sau scadența activelor financiare evaluate la costul amortizat, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOrMaturityOfFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările sau scadența activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările sau scadența activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOrMaturityOfFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările sau scadența activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările sau scadența activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromSalesOrMaturityOfFinancialInstrumentsClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzările sau scadența instrumentelor financiare, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Intrările de numerar din vânzările sau scadența instrumentelor financiare, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ProceedsFromTransferActivity |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din activitatea de transfer în perioada în care a avut loc cea mai mare activitate de transfer |
IFRS 7.42G c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul încasărilor din transferul activelor financiare în partea perioadei de raportare în care a avut loc cea mai mare activitate de transfer atunci când cuantumul total al încasărilor din activitatea de transfer (care îndeplinește condițiile pentru derecunoaștere) nu este distribuit uniform de-a lungul perioadei de raportare. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ProceedsIncludedInProfitOrLossInAccordanceWithParagraph20AOfIAS16ThatRelateToItemsProducedThatAreNotOutputOfEntitysOrdinaryActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Încasările incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 care se referă la elemente produse care nu reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității |
IAS 16.74A b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor incluse în profit sau pierdere în conformitate cu punctul 20A din IAS 16 care se referă la elemente produse care nu reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității și care sunt produse în timpul aducerii unui element de imobilizări corporale în locul și în starea necesare pentru a fi exploatate în maniera dorită de conducere. |
||||
ifrs-full |
ProductionSupplies |
Monetary, instant, debit |
label |
Materii prime curente |
IAS 1.78 c exemplu, IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea materiilor prime ce urmează a fi folosite în procesul de producție. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
ProductsAndServicesAxis |
Axis |
label |
Produse și servicii [axis] |
IFRS 15.B89 a exemplu, IFRS 8.32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ProductsAndServicesDomain |
Domain [default] |
label |
Produse și servicii [domain] |
IFRS 15.B89 a exemplu, IFRS 8.32 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă produsele și serviciile entității. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Produse și servicii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ProfessionalFeesExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu onorariile profesionale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit pentru serviciile profesionale. |
||||
ifrs-full |
ProfitLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) |
IAS 1.106 d (i) prezentarea informațiilor, IAS 1.81A a prezentarea informațiilor, IAS 7.18 b prezentarea informațiilor, IFRS 1.24 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 1.32 a (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.113 b exemplu, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Profit (pierdere) |
||||
documentation |
Totalul veniturilor minus cheltuielile din activitățile continue și din activitățile întrerupte, mai puțin componentele altor elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossAbstract |
|
label |
Profit (pierdere) [abstract] |
|
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToAbstract |
|
label |
Profit (pierdere), care poate fi atribuit(ă) [abstract] |
|
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere), care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează |
IAS 1.81B a (i) prezentarea informațiilor, IFRS 12.12 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile continue și din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează. [Referințe: profit (pierdere); interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntity |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntityAbstract |
|
label |
Profit (pierdere), care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă [abstract] |
|
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntityIncludingDilutiveEffects |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune diluat |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune diluat |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, ajustat(ă) pentru efectele tuturor acțiunilor ordinare potențial diluante. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere), care poate fi atribuit(ă) proprietarilor societății-mamă |
IAS 1.81B a (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile continue și din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) proprietarilor societății-mamă. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesAbstract |
|
label |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare [abstract] |
|
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesUsedInCalculatingBasicEarningsLossPerInstrument |
(Monetary), duration |
label |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument |
IAS 33.70 a practică comună, IAS 33.A14 practică comună |
negatedLabel |
Pierdere (profit) care poate fi atribuită (atribuit) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument |
||||
totalLabel |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) utilizat(ă) la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesUsedInCalculatingDilutedEarningsLossPerInstrument |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument |
IAS 33.A14 practică comună |
totalLabel |
Profit (pierdere) care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) utilizat(ă) la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) înainte de impozitare |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.103 exemplu, IFRS 5.33 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 exemplu, IFRS 8.28 b exemplu |
totalLabel |
Profit (pierdere) înainte de impozitare |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) înainte de cheltuielile cu impozitul sau veniturile din impozit. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromContinuingOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile continue |
IAS 1.81A a prezentarea informațiilor, IFRS 12.B12 b (vi) prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Profit (pierdere) din activitățile continue |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile continue. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromContinuingOperationsAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează |
IFRS 5 – Exemplu 11 (exemplu), IFRS 5.33 d exemplu |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile continue; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromContinuingOperationsAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntity |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă. [Referințe: Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; profit (pierdere) din activitățile continue] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromContinuingOperationsAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntityIncludingDilutiveEffects |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune diluat |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, ajustat(ă) pentru efectele tuturor acțiunilor ordinare potențial diluante. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile continue] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromContinuingOperationsAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesUsedInCalculatingBasicEarningsLossPerInstrument |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Profitul (pierderea) din activități continue utilizat(ă) la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile continue] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromContinuingOperationsAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesUsedInCalculatingDilutedEarningsLossPerInstrument |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile continue care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Profitul (pierderea) din activități continue utilizat(ă) la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile continue] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile întrerupte |
IAS 1.82 ea prezentarea informațiilor, IAS 1.98 e prezentarea informațiilor, IFRS 12.B12 b (vii) prezentarea informațiilor, IFRS 5.33 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromDiscontinuedOperationsAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează |
IFRS 5 – Exemplu 11 (exemplu), IFRS 5.33 d exemplu |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile întrerupte; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromDiscontinuedOperationsAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntity |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile întrerupte] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromDiscontinuedOperationsAttributableToOrdinaryEquityHoldersOfParentEntityIncludingDilutiveEffects |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, utilizat(ă) la calcularea rezultatului pe acțiune diluat |
IAS 33.70 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă, ajustat(ă) pentru efectele tuturor acțiunilor ordinare potențial diluante. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile întrerupte] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromDiscontinuedOperationsAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesUsedInCalculatingBasicEarningsLossPerInstrument |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Profitul (pierderea) din activități întrerupte utilizat(ă) la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile întrerupte] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromDiscontinuedOperationsAttributableToParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesUsedInCalculatingDilutedEarningsLossPerInstrument |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile întrerupte care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Profitul (pierderea) din activități întrerupte utilizat(ă) la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument care poate fi atribuit(ă) instrumentelor de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: profit (pierdere) din activitățile întrerupte] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossFromOperatingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) din activitățile de exploatare |
IAS 1.85 practică comună, IAS 32.IE33 exemplu |
totalLabel |
Profit (pierdere) din activitățile de exploatare |
||||
documentation |
Profitul (pierderea) din activitățile de exploatare ale entității. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere), incluzând variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente |
IFRS 14.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și cuantumul variației nete a impozitelor amânate aferente. [Referințe: variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere; variația netă a impozitului amânat rezultată din soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAndNetMovementInRelatedDeferredTaxAttributableToNoncontrollingInterests |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere), incluzând variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente, care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează |
IFRS 14.23 exemplu, IFRS 14.IE1 exemplu |
documentation |
Profitul (pierderea), care poate fi atribuit(ă) intereselor care nu controlează, care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și cuantumul variației nete a impozitelor amânate aferente. [Referințe: profit (pierdere), incluzând variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesRelatedToProfitOrLossAndNetMovementInRelatedDeferredTaxAttributableToOwnersOfParent |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere), incluzând variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente, care poate fi atribuit(ă) proprietarilor societății-mamă |
IFRS 14.23 exemplu, IFRS 14.IE1 exemplu |
documentation |
Profitul (pierderea), care poate fi atribuit(ă) proprietarilor societății-mamă, care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și cuantumul variației nete a impozitelor amânate aferente. [Referințe: profit (pierdere), incluzând variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossOfAcquiree |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) a(l) entității dobândite de la data achiziției |
IFRS 3.B64 q (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) entității dobândite, de la data achiziției, inclus(ă) în situația consolidată a rezultatului global. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossOfCombinedEntity |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) a(l) entității rezultate în urma combinării ca și cum combinarea ar fi avut loc la începutul perioadei |
IFRS 3.B64 q (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) entității rezultate în urma combinării ca și cum data achiziției pentru toate combinările de întreprinderi realizate pe parcursul perioadei contabile ar fi fost la începutul perioadei anuale de raportare. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossRecognisedOnExchangingConstructionServicesForFinancialAsset2011 |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) recunoscut(ă), aferent(ă) schimbului de servicii de construcții contra unui activ financiar |
SIC 29.6A prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) recunoscut(ă), aferent(ă) schimbului de servicii de construcții contra unui activ financiar în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: Acorduri de concesiune a serviciilor [domain]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitLossRecognisedOnExchangingConstructionServicesForIntangibleAsset2011 |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) recunoscut(ă), aferent(ă) schimbului de servicii de construcții contra unei imobilizări necorporale |
SIC 29.6A prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) recunoscut(ă), aferent(ă) schimbului de servicii de construcții contra unei imobilizări necorporale în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: Acorduri de concesiune a serviciilor [domain]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProfitsLossesOnDisposalOfInvestmentsAndChangesInValueOfInvestments |
Monetary, duration, credit |
label |
Profit (pierdere) asociat(ă) cedării plasamentelor și modificării valorii plasamentelor |
IAS 26.35 b (ix) prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) asociat(ă) cedării plasamentelor și modificării valorii plasamentelor. [Referințe: profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ProgrammingAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active de programare informatică |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul activelor legate de programarea informatică. [Referințe: active] |
||||
ifrs-full |
PropertyAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Bunuri imobile, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 d exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care bunurile imobile contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
PropertyDevelopmentAndProjectManagementExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu amenajările imobiliare și gestionarea proiectelor |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor rezultate din amenajările imobiliare și din gestionarea proiectelor. |
||||
ifrs-full |
PropertyDevelopmentAndProjectManagementIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din amenajările imobiliare și gestionarea proiectelor |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor rezultate din amenajările imobiliare și din gestionarea proiectelor. |
||||
ifrs-full |
PropertyIntendedForSaleInOrdinaryCourseOfBusiness |
Monetary, instant, debit |
label |
Proprietăți imobiliare deținute pentru a fi vândute în cursul activității uzuale |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul aferent proprietăților deținute pentru a fi vândute în cursul activității uzuale a entității. O proprietate este un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele. |
||||
ifrs-full |
PropertyManagementExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu administrarea proprietății |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de administrarea proprietății. O proprietate este un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele. |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipment |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale |
IAS 1.54 a prezentarea informațiilor, IAS 16.73 e prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Imobilizări corporale la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Imobilizări corporale la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total imobilizări corporale |
||||
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care: (a) sunt deținute în vederea utilizării pentru producerea sau prestarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și (b) se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade. Se menționează că activele aferente dreptului de utilizare nu sunt incluse. [În opoziție cu: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Imobilizări corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentByOperatingLeaseStatusAxis |
Axis |
label |
Imobilizări corporale în funcție de statutul de leasing operațional [axis] |
IFRS 16.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentByOperatingLeaseStatusDomain |
Domain [default] |
label |
Imobilizări corporale în funcție de statutul de leasing operațional [domain] |
IFRS 16.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate imobilizările corporale atunci când sunt defalcate în funcție de statutul de leasing operațional de un locator. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Imobilizări corporale în funcție de statutul de leasing operațional” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentCarryingAmountAtCostOfRevaluedAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, active reevaluate, la cost |
IAS 16.77 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care ar fi fost recunoscut dacă activele reevaluate ar fi fost înregistrate conform modelului bazat pe cost. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentCarryingAmountOfAssetsRetiredFromActiveUse |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, active scoase din uz și neclasificate ca fiind deținute în vederea vânzării |
IAS 16.79 c exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale scoase din uz și neclasificate ca fiind deținute în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentCarryingAmountOfRevaluedAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, active reevaluate |
IAS 16.77 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale exprimate la valoarea reevaluată. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentExpendituresRecognisedForConstructions |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, cheltuieli recunoscute în cursul construcției lor |
IAS 16.74 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale în cursul construcției sale. [Referințe: valoare contabilă [member]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentFairValueUsedAsDeemedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a imobilizărilor corporale utilizată drept cost presupus |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale a căror valoare justă a fost utilizată drept cost presupus în situația poziției financiare IFRS de deschidere. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentGrossCarryingAmountFullyDepreciated |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, valoarea contabilă brută a activelor amortizate integral care sunt încă în folosință |
IAS 16.79 b exemplu |
documentation |
Valoarea contabilă brută a activelor amortizate integral care sunt încă în folosință. [Referințe: valoarea contabilă brută [member]; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 1.54 a practică comună, IAS 16.73 e practică comună, IFRS 16.47 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare, la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare, la începutul perioadei |
||||
documentation |
Valoarea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ale căror active suport ar fi prezentate drept imobilizări corporale dacă ar fi deținute în proprietate. [Referințe: imobilizări corporale; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsAxis |
Axis |
label |
Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare [axis] |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare [domain] |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de active care constă în imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare, ale căror active suport ar fi prezentate drept imobilizări corporale dacă ar fi deținute în proprietate. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentMember |
Member |
label |
Imobilizări corporale [member] |
IAS 16.73 prezentarea informațiilor, IAS 36.127 exemplu, IFRS 16.53 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentNotSubjectToOperatingLeasesMember |
Member |
label |
Imobilizări corporale care nu fac obiectul unor contracte de leasing operațional [member] |
IFRS 16.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările corporale care nu fac obiectul unor contracte de leasing operațional. Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentPledgedAsSecurity |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, acordate drept garanție |
IAS 16.74 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale acordate drept garanție pentru datorii. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i exemplu, IFRS 3.IE72 exemplu |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru imobilizările corporale dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: imobilizări corporale; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentRestrictionsOnTitle |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, restricții asupra titlului de proprietate |
IAS 16.74 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care fac obiectul unor restricții asupra titlului de proprietate. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentRevaluationAbstract |
|
label |
Imobilizări corporale, reevaluare [abstract] |
|
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentRevaluationSurplus |
Monetary, instant, credit |
label |
Imobilizări corporale, surplus din reevaluare |
IAS 16.77 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul surplusului din reevaluare aferent imobilizărilor corporale. [Referințe: imobilizări corporale; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentSubjectToOperatingLeasesMember |
Member |
label |
Imobilizări corporale care fac obiectul unor contracte de leasing operațional [member] |
IFRS 16.95 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă imobilizările corporale care fac obiectul unor contracte de leasing operațional. Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyPlantAndEquipmentTemporarilyIdle |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale, scoase temporar din folosință |
IAS 16.79 a exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale scoase temporar din folosință. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PropertyServiceChargeExpense |
(Monetary), duration, debit |
label |
Cheltuieli cu taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare |
IAS 1.112 c practică comună |
negatedLabel |
Cheltuieli cu taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care rezultă din taxele legate de întreținerea unei proprietăți imobiliare. |
||||
ifrs-full |
PropertyServiceChargeIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor care rezultă din taxele legate de întreținerea unei proprietăți imobiliare. |
||||
ifrs-full |
PropertyServiceChargeIncomeExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din (cheltuieli cu) taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare |
IAS 1.112 c practică comună |
netLabel |
Venituri nete din (cheltuieli nete cu) taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor sau al cheltuielilor care rezultă din taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare. [Referințe: cheltuieli cu taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare; venituri din taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare] |
||||
ifrs-full |
PropertyServiceChargeIncomeExpenseAbstract |
|
label |
Venituri din (cheltuieli cu) taxele de întreținere a unei proprietăți imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
PropertyTaxExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu impozitul pe proprietate |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu impozitele percepute pentru proprietăți. O proprietate este un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele. |
||||
ifrs-full |
ProportionOfOwnershipInterestInAssociate |
Percent |
label |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei entități asociate |
IAS 27.16 b (iii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei entități asociate care poate fi atribuit entității. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfOwnershipInterestInJointOperation |
Percent |
label |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei activități comune |
IFRS 12.21 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei activități comune care poate fi atribuit entității. [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfOwnershipInterestInJointVenture |
Percent |
label |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei asocieri în participație |
IAS 27.16 b (iii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei asocieri în participație care poate fi atribuit entității. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfOwnershipInterestInSubsidiary |
Percent |
label |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei filiale |
IAS 27.16 b (iii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.19B c prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei filiale care poate fi atribuit entității. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfOwnershipInterestsHeldByNoncontrollingInterests |
Percent |
label |
Procentul de participații în capitalurile proprii deținut de interesele care nu controlează |
IFRS 12.12 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de participații în capitalurile proprii ale unei filiale deținut de interesele care nu controlează. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfVotingPowerHeldInAssociate |
Percent |
label |
Procentul de drepturi de vot deținut într-o entitate asociată |
IAS 27.16 b (iii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de drepturi de vot deținut de entitate într-o entitate asociată. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfVotingPowerHeldInSubsidiary |
Percent |
label |
Procentul de drepturi de vot deținut într-o filială |
IAS 27.16 b (iii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.19B c prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de drepturi de vot deținut de entitate într-o filială. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfVotingRightsHeldByNoncontrollingInterests |
Percent |
label |
Procentul de drepturi de vot deținut de interesele care nu controlează |
IFRS 12.12 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de drepturi de vot deținut de interesele care nu controlează într-o filială. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfVotingRightsHeldInJointOperation |
Percent |
label |
Procentul de drepturi de vot deținut într-o activitate comună |
IFRS 12.21 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de drepturi de vot deținut de entitate într-o activitate comună. [Referințe: totalul pentru toate activitățile comune [member]] |
||||
ifrs-full |
ProportionOfVotingRightsHeldInJointVenture |
Percent |
label |
Procentul de drepturi de vot deținut într-o asociere în participație |
IAS 27.16 b (iii) prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 12.21 a (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Procentul de drepturi de vot deținut de entitate într-o asociere în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
ProvisionForCreditCommitmentsMember |
Member |
label |
Provizion pentru angajamente de credit [member] |
IAS 37.84 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion pentru angajamentele de credit asumate de către entitate. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
ProvisionForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCosts |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare |
IAS 37 – D exemple: prezentări de informații (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
totalLabel |
Total provizion curent pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare |
||||
documentation |
Cuantumul provizionului pentru costuri legate de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
ProvisionForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCostsAbstract |
|
label |
Provizion pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ProvisionForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCostsMember |
Member |
label |
Provizion pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare [member] |
IAS 37 – D exemple: prezentări de informații (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion legat de costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
ProvisionForTaxesOtherThanIncomeTaxMember |
Member |
label |
Provizion pentru alte impozite decât impozitul pe profit [member] |
IAS 37.84 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion pentru alte impozite decât impozitul pe profit. Impozitul pe profit include totalitatea impozitelor autohtone și străine care se stabilesc asupra profiturilor impozabile. Impozitul pe profit mai include de asemenea impozite, cum ar fi impozitele reținute la sursă, care sunt plătibile de către o filială, o entitate asociată sau un angajament comun pentru distribuirile către entitatea raportoare. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
ProvisionOfGuaranteesOrCollateralByEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Furnizarea de garanții personale sau reale de către entitate, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 h exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul garanțiilor personale sau reale furnizate de entitate în tranzacțiile cu părți afiliate. [Referințe: garanții [member]; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
ProvisionOfGuaranteesOrCollateralToEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Furnizarea de garanții personale sau reale către entitate, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 h exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul garanțiilor personale sau reale furnizate entității în tranzacțiile cu părți afiliate. [Referințe: garanții [member]; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
Provisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioane |
IAS 1.54 l Prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total provizioane |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor cu exigibilitate sau valoare incertă, inclusiv provizioanele pentru beneficiile angajaților. |
||||
ifrs-full |
ProvisionsAbstract |
|
label |
Provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
ProvisionsForDoubtfulDebtsRelatedToOutstandingBalancesOfRelatedPartyTransaction |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioanele privind creanțele îndoielnice aferente soldurilor scadente ale tranzacțiilor cu părți afiliate |
IAS 24.18 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul provizioanelor privind creanțele îndoielnice aferente cuantumului soldurilor scadente din cadrul tranzacțiilor cu părți afiliate. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
ProvisionsForEmployeeBenefits |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizioane pentru beneficiile angajaților |
IAS 1.78 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul provizioanelor pentru beneficiile angajaților. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile angajaților; provizioane] |
||||
ifrs-full |
ProvisionUsedOtherProvisions |
(Monetary), duration, debit |
label |
Provizioane utilizate, alte provizioane |
IAS 37.84 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Provizioane utilizate, alte provizioane |
||||
documentation |
Cuantumul utilizat (cheltuieli suportate și deduse din provizioane) pentru alte provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
PurchasedCallOptionsMember |
Member |
label |
Opțiuni de cumpărare achiziționate [member] |
IFRS 7.B33 exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele financiare derivate achiziționate care îi dau entității dreptul, dar nu și obligația, de a cumpăra un activ suport la un preț de exercitare specificat. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de active financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 7.16 practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfBiologicalAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de active biologice |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfExplorationAndEvaluationAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de active de explorare și de evaluare |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active de explorare și de evaluare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfFinancialAssetsMeasuredAtAmortisedCostClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziții de active financiare evaluate la costul amortizat, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active financiare evaluate la costul amortizat, clasificate drept activități de investiție |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziții de active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziții de active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept activități de investiție. |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfFinancialInstrumentsClassifiedAsInvestingActivities |
Monetary, duration, credit |
label |
Achizițiile de instrumente financiare, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de instrumente financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfIntangibleAssetsClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Achizițiile de imobilizări necorporale, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 a exemplu |
negatedTerseLabel |
Achiziții de imobilizări necorporale |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achizițiile de imobilizări necorporale, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfInterestsInAssociates |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de interese în entitățile asociate |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de interese în entitățile asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfInterestsInInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de interese în investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de interese în investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfInvestmentProperty |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de investiții imobiliare |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de investiții imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfInvestmentsOtherThanInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea altor investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea altor investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; alte investiții decât investițiile contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfMiningAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de active miniere |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active miniere. [Referințe: active miniere] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfOilAndGasAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de active petroliere și gaziere |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de active petroliere și gaziere. [Referințe: active petroliere și gaziere] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfOtherLongtermAssetsClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Achizițiile de alte active pe termen lung, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 a exemplu |
negatedTerseLabel |
Achiziții de alte active pe termen lung |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar din achizițiile de active pe termen lung pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: active] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfPropertyPlantAndEquipmentClassifiedAsInvestingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Achizițiile de imobilizări corporale, clasificate drept activități de investiție |
IAS 7.16 a exemplu |
negatedTerseLabel |
Achiziții de imobilizări corporale |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achizițiile de imobilizări corporale, clasificate drept activități de investiție. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfPropertyPlantAndEquipmentIntangibleAssetsOtherThanGoodwillInvestmentPropertyAndOtherNoncurrentAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziționarea de imobilizări corporale, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, investiții imobiliare și alte active imobilizate |
IAS 7.16 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru achiziționarea de imobilizări corporale, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial, investiții imobiliare și alte active imobilizate. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; investiții imobiliare; alte active imobilizate; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
PurchaseOfTreasuryShares |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziționarea de acțiuni de trezorerie |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Reducerea capitalurilor proprii rezultată în urma achiziționării de acțiuni de trezorerie. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
PurchasesFairValueMeasurementAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții, evaluare la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea valorii juste evaluate a activelor rezultată în urma achizițiilor de astfel de active. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
PurchasesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziții, evaluare la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea valorii juste evaluate a instrumentelor de capitaluri proprii ale entității rezultată în urma achizițiilor de instrumente de capitaluri proprii. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
PurchasesFairValueMeasurementLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Achiziții, evaluare la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea valorii juste evaluate a datoriilor rezultată în urma achizițiilor de astfel de datorii. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
PurchasesOfGoodsRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții de bunuri, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 a exemplu |
documentation |
Cuantumul bunurilor achiziționate de entitate în tranzacții cu părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
PurchasesOfPropertyAndOtherAssetsRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration, debit |
label |
Achiziții de bunuri imobiliare și alte active, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 b exemplu |
documentation |
Cuantumul bunurilor imobiliare și al altor active achiziționate de entitate în tranzacții cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
QualifyingInsurancePoliciesAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Polițe de asigurare restrictive, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 practică comună, IAS 19.8 practică comună |
documentation |
Cuantumul cu care polițele de asigurare restrictive contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
QualifyingInsurancePoliciesPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Polițe de asigurare restrictive, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 practică comună, IAS 19.8 practică comună |
documentation |
Procentul cu care polițele de asigurare restrictive contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: polițe de asigurare restrictive, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
QualitativeAssessmentOfEstimatedEffectOfPracticalExpedientsUsedWhenApplyingIFRS15Retrospectively |
Text |
label |
Evaluarea calitativă a efectului estimat al soluțiilor practice utilizate atunci când se aplică IFRS 15 retroactiv |
IFRS 15.C6 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Evaluarea calitativă a efectului estimat al soluțiilor practice utilizate atunci când se aplică IFRS 15 retroactiv. |
||||
ifrs-full |
QualitativeInformationAboutContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Text |
label |
Informații calitative cu privire la implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E f prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații calitative cu privire la implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute care explică și susțin informațiile cantitative cerute. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
QualitativeInformationAboutEntitysObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingCapital |
Text |
label |
Informații calitative cu privire la obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului ale entității |
IAS 1.135 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații calitative cu privire la obiectivele, politicile și procedurile de administrare a capitalului ale entității. Acestea ar trebui să includă o descriere a ceea ce administrează drept capital, a naturii cerințelor impuse din exterior privind capitalul și a modului în care sunt gestionate respectivele cerințe, precum și a modului în care entitatea își îndeplinește obiectivele de administrare a capitalului. [Referințe: cerințe de capital [domain]] |
||||
ifrs-full |
QuantitativeInformationAboutDerivativesThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateExplanatory |
Text block |
label |
Informații cantitative privind instrumentele derivate care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [text block] |
IFRS 7.24J b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații cantitative privind instrumentele derivate care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă. |
||||
ifrs-full |
QuantitativeInformationAboutNonderivativeFinancialAssetsThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateExplanatory |
Text block |
label |
Informații cantitative privind activele financiare nederivate care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [text block] |
IFRS 7.24J b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații cantitative privind activele financiare nederivate care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă. |
||||
ifrs-full |
QuantitativeInformationAboutNonderivativeFinancialLiabilitiesThatHaveYetToTransitionToAlternativeBenchmarkRateExplanatory |
Text block |
label |
Informații cantitative privind datoriile financiare nederivate care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă [text block] |
IFRS 7.24J b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Informații cantitative privind datoriile financiare nederivate care nu au trecut încă la o rată de referință alternativă. |
||||
ifrs-full |
RangeAxis |
Axis |
label |
Interval [axis] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 13.B6 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu, IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
RangeDomain |
Domain [default] |
label |
Interval [domain] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 13.B6 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu, IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă intervalele agregate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Intervale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
RangeOfEstimatesWithinWhichFairValueIsLikelyToLieForBiologicalAssetsAtCost |
Text |
label |
Intervalul de estimări în care este probabil să se încadreze valoarea justă pentru activele biologice, la cost |
IAS 41.54 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Intervalul de estimări în care este cel mai probabil să se încadreze valoarea justă pentru activele biologice atunci când valoarea justă nu poate fi evaluată în mod fiabil, iar entitatea le evaluează la cost minus orice amortizare cumulată și orice pierderi din depreciere cumulate. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
RangeOfEstimatesWithinWhichFairValueIsLikelyToLieForInvestmentPropertyAtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModel |
Text |
label |
Intervalul de estimări în care este probabil să se încadreze valoarea justă pentru investițiile imobiliare, la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste |
IAS 40.78 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Intervalul de estimări în care este probabil să se încadreze valoarea justă pentru investițiile imobiliare atunci când entitatea evaluează investițiile imobiliare la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste, deoarece valoarea justă nu poate fi determinată în mod fiabil pe o bază continuă. [Referințe: la cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member]; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
RangeOfEstimatesWithinWhichFairValueIsLikelyToLieForInvestmentPropertyCostModel |
Text |
label |
Intervalul de estimări în care este probabil să se încadreze valoarea justă pentru investițiile imobiliare, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Intervalul de estimări în care este cel mai probabil să se încadreze valoarea justă pentru investițiile imobiliare evaluate utilizând modelul bazat pe cost. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
RangeOfOutcomesFromContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssetsCannotBeEstimated |
True/False |
label |
Nu poate fi estimat intervalul de rezultate provenite din angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație. |
IFRS 3.B64 g (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă nu poate fi estimat intervalul de rezultate provenite din angajamentele privind contravaloarea contingentă și activele de compensație. |
||||
ifrs-full |
RangesOfExercisePricesForOutstandingShareOptionsAxis |
Axis |
label |
Intervalele prețurilor de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente [axis] |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
RangesOfExercisePricesForOutstandingShareOptionsDomain |
Domain [default] |
label |
Intervalele prețurilor de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente [domain] |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă intervalele agregate ale prețurilor de exercitare pentru opțiunile scadente care sunt relevante pentru evaluarea numărului și momentului când pot fi emise acțiuni suplimentare și a numerarului care poate fi primit la exercitarea acelor opțiuni. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Intervalele prețurilor de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: interval [domain]] |
||||
ifrs-full |
RatedCreditExposures |
Monetary, instant |
label |
Expunerile la riscul de credit evaluate |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 c exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul expunerii la riscul de credit care a primit un rating de la agenții de rating externe. [Referințe: expunere la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
RateOfReturnUsedToReflectTimeValueOfMoneyRegulatoryDeferralAccountBalances |
Percent |
label |
Rata de rentabilitate utilizată pentru a reflecta valoarea-timp a banilor, soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata de rentabilitate utilizată pentru a reflecta valoarea-timp a banilor care se aplică soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RawMaterials |
Monetary, instant, debit |
label |
Stocul curent de materii prime |
IAS 1.78 c exemplu, IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea activelor care vor fi consumate în procesul de producție sau de prestare de servicii. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
RawMaterialsAndConsumablesUsed |
(Monetary), duration, debit |
label |
Materii prime și consumabile utilizate |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.99 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Materii prime și consumabile utilizate |
||||
documentation |
Cuantumul aferent materiilor prime și consumabilelor utilizate în procesul de producție sau în cursul prestării de servicii. [Referințe: stocul curent de materii prime] |
||||
ifrs-full |
RealEstatePercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Bunuri imobile, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 d practică comună |
documentation |
Procentul cu care bunurile imobile contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: bunuri imobile, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
ReceiptsFromContractsHeldForDealingOrTradingPurpose |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din contractele încheiate în vederea plasării sau a tranzacționării |
IAS 7.14 g exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din contractele încheiate în vederea plasării sau a tranzacționării. |
||||
ifrs-full |
ReceiptsFromRentsAndSubsequentSalesOfSuchAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din închirierile și din vânzările ulterioare ale activelor deținute în vederea închirierii către terți și apoi deținute în vederea vânzării |
IAS 7.14 exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din închirierile și din vânzările ulterioare legate de activele deținute inițial în vederea închirierii către terți și apoi deținute în vederea vânzării. |
||||
ifrs-full |
ReceiptsFromRoyaltiesFeesCommissionsAndOtherRevenue |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri |
IAS 7.14 b exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri. [Referințe: alte venituri] |
||||
ifrs-full |
ReceiptsFromSalesOfGoodsAndRenderingOfServices |
Monetary, duration, debit |
label |
Încasări din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii |
IAS 7.14 a exemplu |
documentation |
Intrările de numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii. |
||||
ifrs-full |
ReceivablesDueFromAssociates |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe datorate de entități asociate |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor datorate de entități asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
ReceivablesDueFromJointVentures |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe datorate de asocieri în participație |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor datorate de asocieri în participație. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
ReceivablesFromContractsWithCustomers |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe din contractele cu clienții |
IFRS 15.105 prezentarea informațiilor, IFRS 15.116 a prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Creanțe din contractele cu clienții la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Creanțe din contractele cu clienții la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total creanțe din contractele cu clienții |
||||
documentation |
Cuantumul dreptului necondiționat al unei entități la o contraprestație în schimbul bunurilor sau serviciilor transferate de entitate unui client. Dreptul la o contraprestație este necondiționat dacă este necesară doar trecerea timpului înainte ca plata acelei contraprestații să devină scadentă. |
||||
ifrs-full |
ReceivablesFromContractsWithCustomersAbstract |
|
label |
Creanțe din contractele cu clienții [abstract] |
|
ifrs-full |
ReceivablesFromRentalOfProperties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe din închirierea de proprietăți |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor care decurg din închirierea de proprietăți. O proprietate este un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele. |
||||
ifrs-full |
ReceivablesFromSaleOfProperties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe din vânzarea de proprietăți |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor care decurg din vânzarea de proprietăți. O proprietate este un teren sau o clădire – sau o parte a unei clădiri – sau ambele. |
||||
ifrs-full |
ReceivablesFromTaxesOtherThanIncomeTax |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe din alte impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor din alte impozite decât impozitul pe profit. Impozitul pe profit include totalitatea impozitelor autohtone și străine care se stabilesc asupra profiturilor impozabile. Impozitul pe profit mai include de asemenea impozite, cum ar fi impozitele reținute la sursă, care sunt plătibile de către o filială, o entitate asociată sau un angajament comun pentru distribuirile către entitatea raportoare. |
||||
ifrs-full |
RecipesFormulaeModelsDesignsAndPrototypes |
Monetary, instant, debit |
label |
Rețete, formule, modele, desene și prototipuri |
IAS 38.119 f exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă rețete, formule, modele, desene și prototipuri. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
RecipesFormulaeModelsDesignsAndPrototypesMember |
Member |
label |
Rețete, formule, modele, desene și prototipuri [member] |
IAS 38.119 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care reprezintă rețete, formule, modele, desene și prototipuri. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnAvailableforsaleFinancialAssetsBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare disponibile pentru vânzare, înainte de impozitare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.92 prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare disponibile pentru vânzare, înainte de impozitare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare legate de activele financiare disponibile pentru vânzare, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnAvailableforsaleFinancialAssetsNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare disponibile pentru vânzare, după impozitare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.92 prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.20 a (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare disponibile pentru vânzare, după impozitare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare legate de activele financiare disponibile pentru vânzare, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnCashFlowHedgesBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare legate de acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnCashFlowHedgesForWhichHedgedFutureCashFlowsAreNoLongerExpectedToOccurNetOfTax |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor pentru care nu se mai așteaptă să apară fluxuri de trezorerie viitoare acoperite, după impozitare |
IFRS 7.24C b (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor pentru care nu se mai așteaptă să apară fluxuri de trezorerie viitoare acoperite, după impozitare. [Referințe: ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnCashFlowHedgesForWhichHedgedItemAffectedProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie pentru care elementul acoperit împotriva riscurilor a afectat profitul sau pierderea, după impozitare |
IFRS 7.24C b (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie pentru care elementul acoperit împotriva riscurilor a afectat profitul sau pierderea, după impozitare. [Referințe: ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnCashFlowHedgesForWhichReserveOfCashFlowHedgesWillNotBeRecoveredInOneOrMoreFuturePeriodsNetOfTax |
Monetary, duration, debit |
label |
Ajustările din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie pentru care rezerva de acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor nu va fi recuperată într-una sau mai multe perioade viitoare, după impozitare |
IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie pentru care rezerva de acoperire a fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor nu va fi recuperată într-una sau mai multe perioade viitoare, după impozitare. [Referințe: ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnCashFlowHedgesNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C b (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare legate de acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii marjelor cu bază valutară, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii marjelor cu bază valutară, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente modificării valorii marjelor cu bază valutară, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii marjelor cu bază valutară, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii marjelor cu bază valutară, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente modificării valorii marjelor cu bază valutară, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii elementelor forward din contractele forward, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii elementelor forward din contractele forward, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente modificării valorii elementelor forward din contractele forward, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii elementelor forward din contractele forward, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii elementelor forward din contractele forward, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente modificării valorii elementelor forward din contractele forward, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnChangeInValueOfTimeValueOfOptionsBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii-timp a opțiunilor, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii-timp a opțiunilor, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente modificării valorii-timp a opțiunilor, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnChangeInValueOfTimeValueOfOptionsNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii-timp a opțiunilor, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul modificării valorii-timp a opțiunilor, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente modificării valorii-timp a opțiunilor, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnExchangeDifferencesOnTranslationBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IAS 21.48 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente diferențelor de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnExchangeDifferencesOnTranslationNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IAS 21.48 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul diferențelor de curs valutar provenite din conversia operațiunilor din străinătate, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente diferențelor de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare ale operațiunilor din străinătate, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLossBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.B135 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare din contractele de reasigurare deținute, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLossNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IFRS 17.82 prezentarea informațiilor, IFRS 17.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.B135 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare din contractele de reasigurare deținute, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IFRS 7.20 a (viii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IAS 39.102 prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.14 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnHedgesOfNetInvestmentsInForeignOperationsNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IAS 39.102 prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C b (iv) prezentarea informațiilor, IFRS 7.24E a prezentarea informațiilor, IFRS 9.6.5.14 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente acoperirilor împotriva riscurilor ale investițiilor nete în operațiunile din străinătate, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IFRS 17.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.B135 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.92 prezentarea informațiilor, IFRS 17.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.B135 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul veniturilor (cheltuielilor) de finanțare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente veniturilor (cheltuielilor) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesBeforeTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate, înainte de impozitare |
IFRS 14.22 b prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate, înainte de impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationAdjustmentsOnNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesNetOfTax |
(Monetary), duration, debit |
label |
Ajustări din reclasificare în cazul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate, după impozitare |
IFRS 14.22 b prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Ajustări din reclasificare în cazul variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate, după impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul ajustărilor din reclasificare aferente variației nete a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate, după impozitare. Ajustările din reclasificare reprezintă sumele reclasificate în profit (pierdere) în decursul perioadei curente care au fost recunoscute în cadrul altor elemente ale rezultatului global în perioada curentă sau în perioadele anterioare. [Referințe: Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationIntoAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Reclasificare în categoria activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în categoria activelor disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationIntoFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Reclasificare în categoria activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationIntoHeldtomaturityInvestments |
Monetary, duration, debit |
label |
Reclasificare în categoria investițiilor păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în categoria investițiilor păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationIntoLoansAndReceivables |
Monetary, duration, debit |
label |
Reclasificarea în categoria împrumuturilor și creanțelor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în categoria împrumuturilor și creanțelor. [Referințe: împrumuturi și creanțe; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOfFinancialAssetsOutOfMeasuredAtAmortisedCostIntoMeasuredAtFairValue |
Monetary, duration |
label |
Reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la costul amortizat în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.12B c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la costul amortizat în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: la valoarea justă [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOfFinancialAssetsOutOfMeasuredAtAmortisedCostIntoMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration |
label |
Reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la costul amortizat în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.12B c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la costul amortizat în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOfFinancialAssetsOutOfMeasuredAtFairValueIntoMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration |
label |
Reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat |
IFRS 7.12B c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la costul amortizat. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOfFinancialAssetsOutOfMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeIntoMeasuredAtAmortisedCost |
Monetary, duration |
label |
Reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la costul amortizat |
IFRS 7.12B c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la costul amortizat. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOfFinancialAssetsOutOfMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeIntoMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration |
label |
Reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 7.12B c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global în categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOfFinancialAssetsOutOfMeasuredAtFairValueThroughProfitOrLossIntoMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration |
label |
Reclasificarea activelor financiare din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.12B c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate din categoria de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere în categoria de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOutOfAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Reclasificare în afara categoriei activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în afara categoriei activelor disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOutOfFinancialAssetsAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Reclasificare în afara categoriei activelor financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12A a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOutOfHeldtomaturityInvestments |
Monetary, duration, credit |
label |
Reclasificare în afara categoriei investițiilor păstrate până la scadență |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în afara categoriei investițiilor păstrate până la scadență. [Referințe: investiții păstrate până la scadență; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassificationOutOfLoansAndReceivables |
Monetary, duration, credit |
label |
Reclasificare în afara categoriei împrumuturilor și creanțelor |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.12 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul activelor financiare reclasificate în afara categoriei împrumuturilor și creanțelor. [Referințe: împrumuturi și creanțe; active financiare] |
||||
ifrs-full |
ReclassifiedItemsAxis |
Axis |
label |
Elemente reclasificate [axis] |
IAS 1.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ReclassifiedItemsDomain |
Domain [default] |
label |
Elemente reclasificate [domain] |
IAS 1.41 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă elementele care au fost reclasificate atunci când entitatea face modificări în situațiile sale financiare în ceea ce privește prezentarea sau clasificarea. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Elemente reclasificate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
RecognisedAssetsDefinedBenefitPlan |
Monetary, instant, debit |
label |
Activul net privind beneficiul determinat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul surplusului dintr-un plan de beneficii determinate, ajustat pentru a ține seama de orice efect de limitare a unui activ net privind beneficiul determinat în funcție de plafonul activului. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RecognisedAssetsRepresentingContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active recunoscute care reprezintă implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor recunoscute în situația poziției financiare care reprezintă implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute. |
||||
ifrs-full |
RecognisedLiabilitiesDefinedBenefitPlan |
Monetary, instant, credit |
label |
Datoria netă privind beneficiul determinat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul deficitului dintr-un plan de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RecognisedLiabilitiesRepresentingContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii recunoscute care reprezintă implicarea continuă în active financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor recunoscute în situația poziției financiare care reprezintă implicarea continuă a entității în active financiare derecunoscute. |
||||
ifrs-full |
ReconciliationOfAccountingProfitMultipliedByApplicableTaxRatesAbstract |
|
label |
Reconcilierea profitului contabil înmulțit cu ratele de impozitare aplicabile [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognisedAbstract |
|
label |
Reconcilierea diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfAverageEffectiveTaxRateAndApplicableTaxRateAbstract |
|
label |
Reconcilierea ratei de impozitare medii în vigoare și a ratei de impozitare aplicabile [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssetsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInBiologicalAssetsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor activelor biologice [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombinationAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInDeferredTaxLiabilityAssetAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor datoriilor (activelor) privind impozitul amânat [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInFairValueMeasurementAssetsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor evaluării la valoarea justă, active [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor evaluării la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInFairValueMeasurementLiabilitiesAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor evaluării la valoarea justă, datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInGoodwillAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor fondului comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInInvestmentPropertyAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor investițiilor imobiliare [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInNetAssetsAvailableForBenefitsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor activelor nete disponibile pentru beneficii [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInOtherProvisionsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor altor provizioane [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor imobilizărilor corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfChangesInRightofuseAssetsAbstract |
|
label |
Reconcilierea modificărilor activelor aferente dreptului de utilizare [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfFairValueOfCreditDerivativeAbstract |
|
label |
Reconcilierea valorii juste a instrumentelor derivate de credit [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfNominalAmountOfCreditDerivativeAbstract |
|
label |
Reconcilierea valorii nominale a instrumentelor derivate de credit [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfNumberOfSharesOutstandingAbstract |
|
label |
Reconcilierea numărului de acțiuni în circulație [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfRegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAbstract |
|
label |
Reconcilierea soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfRegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAbstract |
|
label |
Reconcilierea soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeRelatedToInsuranceContractsToWhichParagraphsC18bC19bC24bAndC24cOfIFRS17HaveBeenAppliedAbstract |
|
label |
Reconcilierea rezervei din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 [abstract] |
|
ifrs-full |
ReconciliationOfUndiscountedLeasePaymentsToNetInvestmentInFinanceLeaseAbstract |
|
label |
Reconcilierea plăților de leasing neactualizate cu investiția netă într-un contract de leasing financiar [abstract] |
|
ifrs-full |
RecoverableAmountDomain |
Domain |
label |
Valoare recuperabilă [domain] |
IAS 36.130 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea recuperabilă a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
RecoverableAmountOfAssetIsFairValueLessCostsOfDisposalOrValueInUse |
List |
label |
Valoarea recuperabilă a activului este valoarea justă minus costurile asociate cedării sau valoarea de utilizare |
IAS 36.130 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică dacă valoarea recuperabilă a unui activ (unitate generatoare de numerar) este valoarea justă minus costurile asociate cedării sau valoarea sa de utilizare. |
||||
ifrs-full |
RecoverableAmountOfAssetOrCashgeneratingUnit |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea recuperabilă a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar |
IAS 36.130 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cea mai mare valoare dintre valoarea justă a unui activ (sau a unei unități generatoare de numerar) minus costurile asociate cedării și valoarea sa de utilizare. [Referințe: totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]] |
||||
ifrs-full |
RecoveriesOnLoansPreviouslyWrittenOff |
Monetary, duration, debit |
label |
Recuperări la împrumuturile scoase anterior în afara bilanțului |
IAS 7 B – Situația fluxurilor de trezorerie pentru o instituție financiară (exemplu) |
documentation |
Intrările de numerar din recuperări la împrumuturile scoase anterior în afara bilanțului. |
||||
ifrs-full |
RecurringFairValueMeasurementMember |
Member |
label |
Evaluarea la valoarea justă recurentă [member] |
IFRS 13.93 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă evaluările la valoarea justă impuse sau permise de alte IFRS-uri în situația poziției financiare la sfârșitul fiecărei perioade de raportare. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
RedesignatedAmountMember |
Member |
label |
Cuantumul redesemnat [member] |
IFRS 1.29 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă cuantumul care a fost redesemnat cu ocazia trecerii la IFRS-uri. |
||||
ifrs-full |
RedesignatedFinancialAssetAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, debit |
label |
Active financiare redesemnate drept evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 1.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor financiare redesemnate pentru a fi evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere cu ocazia trecerii la IFRS-uri. [Referințe: la valoarea justă [member]; IFRS [member]; active financiare] |
||||
ifrs-full |
RedesignatedFinancialLiabilityAtFairValueThroughProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii financiare redesemnate drept evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
IFRS 1.29A prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul datoriilor financiare redesemnate drept evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere cu ocazia trecerii la IFRS-uri. [Referințe: la valoarea justă [member]; IFRS [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
RedesignatedMember |
Member [default] |
label |
Redesemnate [member] |
IFRS 1.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare redesemnate cu ocazia trecerii la IFRS-uri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Redesemnare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
RedesignationAxis |
Axis |
label |
Redesemnare [axis] |
IFRS 1.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ReductionOfIssuedCapital |
Monetary, duration, debit |
label |
Reducerea capitalului emis |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Reducerea capitalurilor proprii rezultată în urma unei reduceri a capitalului emis. [Referințe: capital emis] |
||||
ifrs-full |
RefundsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pentru rambursări |
IAS 37 – Exemplu 4 Politica de rambursare (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
totalLabel |
Total provizion pentru rambursări |
||||
documentation |
Cuantumul provizionului pentru rambursările care urmează să fie făcute de către entitate clienților săi. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
RefundsProvisionAbstract |
|
label |
Provizion pentru rambursări [abstract] |
|
ifrs-full |
RefundsProvisionMember |
Member |
label |
Provizion pentru rambursări [member] |
IAS 37 – Exemplu 4 Politica de rambursare (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă provizionul pentru rambursările care urmează să fie făcute de către entitate clienților săi. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountBalancesAxis |
Axis |
label |
Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [axis] |
IFRS 14.B22 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountBalancesClassifiedAsDisposalGroupsMember |
Member |
label |
Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate clasificate drept grupuri destinate cedării [member] |
IFRS 14.B22 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate care sunt clasificate drept grupuri destinate cedării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountBalancesDomain |
Domain [default] |
label |
Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain] |
IFRS 14.B22 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate. Un sold al unui cont de amânare aferent activităților reglementate reprezintă soldul oricărui cont de cheltuieli (sau de venituri) care nu ar fi recunoscut drept activ sau datorie în conformitate cu alte standarde, dar care îndeplinește criteriile pentru amânare deoarece este inclus sau se așteaptă să fie inclus de către organismul de reglementare a tarifelor la determinarea tarifului (tarifelor) care poate (pot) fi percepute de la clienți. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountBalancesNotClassifiedAsDisposalGroupsMember |
Member |
label |
Soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate care nu sunt clasificate drept grupuri destinate cedării [member] |
IFRS 14.B22 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate care nu sunt clasificate drept grupuri destinate cedării. [Referințe: grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]; soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountCreditBalances |
Monetary, instant, credit |
label |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.20 b prezentarea informațiilor, IFRS 14.33 a prezentarea informațiilor, IFRS 14.35 prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Cuantumul soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAbstract |
|
label |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAndRelatedDeferredTaxLiability |
Monetary, instant, credit |
label |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și datorii privind impozitul amânat legate de acestea |
IFRS 14.24 prezentarea informațiilor, IFRS 14.B11 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și datorii privind impozitul amânat legate de acestea |
||||
documentation |
Cuantumul soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și al datoriilor privind impozitul amânat legate de acestea. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate; datoria privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAndRelatedDeferredTaxLiabilityAbstract |
|
label |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și datorii privind impozitul amânat legate de acestea [abstract] |
|
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountCreditBalancesDirectlyRelatedToDisposalGroup |
Monetary, instant, credit |
label |
Solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate direct de un grup destinat cedării |
IFRS 14.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate care sunt legate direct de un grup destinat cedării. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
Monetary, instant, debit |
label |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.20 a prezentarea informațiilor, IFRS 14.33 a prezentarea informațiilor, IFRS 14.35 prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate la începutul perioadei |
||||
totalLabel |
Total solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
||||
documentation |
Cuantumul soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAbstract |
|
label |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAndRelatedDeferredTaxAsset |
Monetary, instant, debit |
label |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și creanțe privind impozitul amânat legate de acestea |
IFRS 14.24 prezentarea informațiilor, IFRS 14.B11 a prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și creanțe privind impozitul amânat legate de acestea |
||||
documentation |
Cuantumul soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și al creanțelor privind impozitul amânat legate de acestea. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate; creanța privind impozitul amânat legată de soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAndRelatedDeferredTaxAssetAbstract |
|
label |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate și creanțe privind impozitul amânat legate de acestea [abstract] |
|
ifrs-full |
RegulatoryDeferralAccountDebitBalancesDirectlyRelatedToDisposalGroup |
Monetary, instant, debit |
label |
Solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate legate direct de un grup destinat cedării |
IFRS 14.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate care sunt legate direct de un grup destinat cedării. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
RegulatoryEnvironmentsAxis |
Axis |
label |
Medii de reglementare [axis] |
IAS 19.138 c exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
RegulatoryEnvironmentsDomain |
Domain [default] |
label |
Medii de reglementare [domain] |
IAS 19.138 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate mediile de reglementare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Medii de reglementare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ReimbursementRightsAtFairValue |
Monetary, instant, debit |
label |
Drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă |
IAS 19.140 b prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul drepturilor entității la rambursarea parțială sau totală de către un terț a cheltuielilor necesare pentru decontarea unei obligații privind beneficiul determinat recunoscute ca activ separat și evaluate la valoarea justă. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
ReinsuranceContractsHeldMember |
Member |
label |
Contracte de reasigurare deținute [member] |
IAS 17.107 prezentarea informațiilor, IFRS 17.109 prezentarea informațiilor, IFRS 17.131 a prezentarea informațiilor, IFRS 17.132 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.98 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă contracte de reasigurare deținute. Contractele de reasigurare sunt contracte de asigurare emise de o entitate (reasigurătorul) pentru a compensa o altă entitate pentru daunele rezultate din unul sau mai multe contracte de asigurare emise de această a doua entitate (contracte subiacente). [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
ReinsuranceContractsHeldThatAreAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Contracte de reasigurare deținute care sunt active |
IAS 1.54 da prezentarea informațiilor, IFRS 17.78 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contractelor de reasigurare deținute care sunt active. [Referințe: active; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
ReinsuranceContractsHeldThatAreLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Contracte de reasigurare deținute care sunt datorii |
IAS 1.54 ma prezentarea informațiilor, IFRS 17.78 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul contractelor de reasigurare deținute care sunt datorii. [Referințe: datorii; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
RelatedPartiesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate părțile afiliate [member] |
IAS 24.19 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă părțile afiliate. Părțile afiliate sunt persoane sau entități care sunt afiliate entității care își întocmește situațiile financiare (entitatea raportoare). (a) O persoană sau un membru apropiat al familiei persoanei este afiliat unei entități raportoare dacă persoana respectivă: (i) deține controlul sau controlul comun asupra entității raportoare; (ii) are o influență semnificativă asupra entității raportoare sau (iii) face parte din personalul-cheie din conducerea entității raportoare sau din conducerea unei societăți-mamă a entității raportoare. (b) O entitate este afiliată unei entități raportoare dacă întrunește oricare dintre următoarele condiții: (i) entitatea și entitatea raportoare fac parte din același grup (ceea ce înseamnă că fiecare societate-mamă, filială sau filială-membră aste afiliată celorlalte entități); (ii) o entitate este o entitate asociată sau o asociere în participație a celeilalte entități (sau o entitate asociată sau o asociere în participație a unei entități membre a unui grup din care face parte și cealaltă entitate); (iii) ambele entități sunt asocieri în participație ale aceleiași părți terțe; (iv) o entitate este o asociere în participație a unei terțe părți iar cealaltă entitate este o entitate asociată părții terțe; (v) entitatea este un plan de beneficii postangajare în beneficiul angajaților entității raportoare sau ai unei entități afiliate entității raportoare. Dacă entitatea raportoare în sine este un asemenea plan, angajatorii care finanțează planul sunt, de asemenea, afiliați entității raportoare; (vi) entitatea este controlată sau controlată în comun de către o persoană definită la litera (a); (vii) o persoană identificată la litera (a) punctul (i) are o influență semnificativă asupra entității sau face parte din personalul-cheie din conducerea entității (sau din conducerea unei societăți-mamă a entității); (viii) entitatea, sau orice membru al unui grup din care aceasta face parte, furnizează entității raportoare sau societății-mamă a entității raportoare servicii legate de personalul-cheie din conducerea entității respective. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]; personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
RelatedPartyTransactionsAbstract |
|
label |
Tranzacții cu părțile afiliate [abstract] |
|
ifrs-full |
RemainingAmortisationPeriodOfIntangibleAssetsMaterialToEntity2019 |
Duration |
label |
Perioada de amortizare rămasă a imobilizărilor necorporale semnificative pentru entitate |
IAS 38.122 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Perioada de amortizare rămasă a imobilizărilor necorporale individuale care sunt semnificative în situațiile financiare ale entității. [Referințe: cheltuieli cu deprecierea și amortizarea] |
||||
ifrs-full |
RemainingContractualUndiscountedCashOutflowsInflowsThatAriseFromContractsWithinScopeOfIFRS17ThatAreLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Ieșirile (intrările) de numerar contractuale neactualizate rămase generate de contractele care intră sub incidența IFRS 17 care sunt datorii |
IFRS 17.132 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul ieșirilor (intrărilor) de numerar contractuale neactualizate rămase generate de contractele care intră sub incidența IFRS 17 care sunt datorii. |
||||
ifrs-full |
RemainingRecoveryPeriodOfRegulatoryDeferralAccountDebitBalances2019 |
Duration |
label |
Perioada de recuperare rămasă a soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Perioada de recuperare rămasă a soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
RemainingReversalPeriodOfRegulatoryDeferralAccountCreditBalances2019 |
Duration |
label |
Perioada de reluare rămasă a soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
IFRS 14.33 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Perioada de reluare rămasă a soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
||||
ifrs-full |
RentalExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu chiriile |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute aferente activităților de închiriere. |
||||
ifrs-full |
RentalIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din chirii |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute provenite din activități de închiriere. |
||||
ifrs-full |
RentalIncomeFromInvestmentProperty |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din chirii provenite din investiții imobiliare |
IAS 40.75 f (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din chirii provenite din investiții imobiliare recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
RentalIncomeFromInvestmentPropertyNetOfDirectOperatingExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din chirii provenite din investiții imobiliare, după deducerea cheltuielilor directe de exploatare |
IAS 1.112 c practică comună |
netLabel |
Venituri din chirii provenite din investiții imobiliare, după deducerea cheltuielilor directe de exploatare |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor din chirii provenite din investiții imobiliare, după deducerea cheltuielilor directe de exploatare aferente acestor investiții. [Referințe: cheltuieli directe de exploatare aferente investițiilor imobiliare; venituri din chirii provenite din investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
RentalIncomeFromInvestmentPropertyNetOfDirectOperatingExpenseAbstract |
|
label |
Venituri din chirii provenite din investiții imobiliare, după deducerea cheltuielilor directe de exploatare [abstract] |
|
ifrs-full |
RentDeferredIncome |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans din chirii |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans provenite din activitățile de închiriere. [Referințe: venituri înregistrate în avans, altele decât datoriile din contracte] |
||||
ifrs-full |
RentDeferredIncomeClassifiedAsCurrent |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans din chirii clasificate drept curente |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans din chirii clasificate drept curente. [Referințe: Venituri înregistrate în avans din chirii] |
||||
ifrs-full |
RentDeferredIncomeClassifiedAsNoncurrent |
Monetary, instant, credit |
label |
Venituri înregistrate în avans din chirii clasificate drept venituri pe termen lung |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor înregistrate în avans din chirii clasificate drept venituri pe termen lung. [Referințe: Venituri înregistrate în avans din chirii] |
||||
ifrs-full |
RentMeasurementInputMember |
Member |
label |
Chirii, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă chiriile utilizate ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
RepairsAndMaintenanceExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de reparație și întreținere |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor suportate pentru întreținerea zilnică a activelor, care pot include costurile cu manopera, consumabilele sau componentele mici. |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfBondsNotesAndDebentures |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursări ale obligațiunilor, ale efectelor comerciale și ale titlurilor de creanță negarantate |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru rambursările obligațiunilor, ale efectelor comerciale și ale titlurilor de creanță negarantate. |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfBorrowingsClassifiedAsFinancingActivities |
(Monetary), duration, credit |
label |
Rambursări ale împrumuturilor, clasificate drept activități de finanțare |
IAS 7.17 d exemplu |
negatedTerseLabel |
Rambursări ale împrumuturilor |
||||
documentation |
Ieșirile de numerar pentru decontarea împrumuturilor, clasificate drept activități de finanțare. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfCurrentBorrowings |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursări ale împrumuturilor curente |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru rambursări ale împrumuturilor curente. [Referințe: împrumuturi curente] |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfNoncurrentBorrowings |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursări ale împrumuturilor pe termen lung |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru rambursări ale împrumuturilor pe termen lung. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfRegulatoryCapitalEquity |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursări de capital reglementat, capitaluri proprii |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru rambursările de capital reglementat, clasificate drept instrumente de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfRegulatoryCapitalFinancialLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursări de capital reglementat, datorii financiare |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru rambursările de capital reglementat, clasificate drept datorii financiare. |
||||
ifrs-full |
RepaymentsOfSubordinatedLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Rambursări ale datoriilor subordonate |
IAS 7.17 practică comună |
documentation |
Ieșirile de numerar pentru rambursări ale datoriilor subordonate. [Referințe: datorii subordonate] |
||||
ifrs-full |
ReportableSegmentsMember |
Member |
label |
Segmente raportabile [member] |
IAS 19.138 d exemplu, IFRS 15.115 prezentarea informațiilor, IFRS 17.96 c exemplu, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă segmentele operaționale pentru care IFRS 8 impune prezentarea de informații. Entitatea trebuie să raporteze separat informațiile despre un segment operațional care respectă oricare dintre următoarele praguri cantitative: (a) veniturile raportate, inclusiv vânzările către clienți externi și vânzările sau transferurile între segmente, reprezintă 10 la sută sau mai mult din veniturile combinate, interne și externe, ale tuturor segmentelor operaționale; (b) valoarea absolută a profitului sau pierderii sale raportate este 10 la sută sau mai mult din cea mai mare valoare, în valoare absolută, dintre (i) profitul combinat raportat pentru toate segmentele operaționale care nu au raportat o pierdere și (ii) pierderea combinată raportată din toate segmentele operaționale care au raportat o pierdere sau (c) activele sale reprezintă 10 la sută sau mai mult din activele combinate ale tuturor segmentelor operaționale. Alte segmente operaționale care nu respectă niciunul dintre pragurile cantitative pot fi considerate raportabile și pot fi prezentate separat dacă conducerea este de părere că informațiile despre segmente ar fi utile pentru utilizatorii situațiilor financiare. [Referințe: segmente operaționale [member]] |
||||
ifrs-full |
ReportedIfInComplianceWithRequirementOfIFRSMember |
Member |
label |
Informații raportate dacă s-ar fi respectat cerințele IFRS [member] |
IAS 1.20 d practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă informațiile care ar fi fost raportate de către entitate în situațiile financiare dacă s-ar fi respectat cerința prevăzută într-un IFRS, în cazul în care entitatea s-a abătut de la cerința respectivă. |
||||
ifrs-full |
ReportingYearMember |
Member |
label |
Anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă anul de raportare. |
||||
ifrs-full |
RepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesLent |
Monetary, instant, credit |
label |
Acorduri de răscumpărare și garanții în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor vândute cu intenția de reachiziționare în acorduri de răscumpărare și al garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut. |
||||
ifrs-full |
ResearchAndDevelopmentExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de cercetare și dezvoltare |
IAS 38.126 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care pot fi atribuite direct activităților de cercetare și dezvoltare, recunoscute în profit sau pierdere. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfCashFlowHedges |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor |
IAS 1.78 e practică comună, IFRS 9.6.5.11 prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă partea cumulată din câștigul sau pierderea aferent(ă) instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care este considerată a fi o acoperire eficace pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfCashFlowHedgesContinuingHedges |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, acoperirile continue împotriva riscurilor |
IFRS 7.24B b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor în raport cu acoperirile continue împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfCashFlowHedgesHedgingRelationshipsForWhichHedgeAccountingIsNoLongerApplied |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor, relațiile de acoperire împotriva riscurilor pentru care nu mai este aplicată contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.24B b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor în raport cu relațiile de acoperire împotriva riscurilor pentru care nu mai este aplicată contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfCashFlowHedgesMember |
Member |
label |
Rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member] |
IAS 1.108 exemplu, IFRS 9.6.5.11 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în partea cumulată din câștigul sau pierderea aferent(ă) instrumentului de acoperire împotriva riscurilor care este considerată a fi o acoperire eficace pentru acoperirile fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor. [Referințe: acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangeInCreditRiskOfLiability |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din modificarea valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii juste a datoriilor financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriilor respective. [Referințe: risc de credit [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangeInCreditRiskOfLiabilityMember |
Member |
label |
Rezerva din modificarea valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii juste a datoriilor financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriilor respective. [Referințe: risc de credit [member]; datorii financiare] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreads |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară |
IAS 1.78 e practică comună, IFRS 9.6.5.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii marjelor cu bază valutară ale instrumentelor financiare atunci când sunt excluse din desemnarea acestor instrumente financiare drept instrumente de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsMember |
Member |
label |
Rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară [member] |
IAS 1.108 exemplu, IFRS 9.6.5.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii marjelor cu bază valutară ale instrumentelor financiare atunci când sunt excluse din desemnarea acestor instrumente financiare drept instrumente de acoperire împotriva riscurilor. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContracts |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva de modificare a valorii elementelor forward din contractele forward |
IAS 1.78 e practică comună, IFRS 9.6.5.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii elementelor forward din contractele forward atunci când se separă elementul forward și elementul la vedere dintr-un contract forward și se desemnează ca instrument de acoperire împotriva riscurilor doar modificările elementului la vedere. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsMember |
Member |
label |
Rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward [member] |
IAS 1.108 exemplu, IFRS 9.6.5.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii elementelor forward din contractele forward atunci când se separă elementul forward și elementul la vedere dintr-un contract forward și se desemnează ca instrument de acoperire împotriva riscurilor doar modificările elementului la vedere. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInValueOfTimeValueOfOptions |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor |
IAS 1.78 e practică comună, IFRS 9.6.5.15 prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii-timp a opțiunilor atunci când se separă valoarea intrinsecă de valoarea-timp dintr-un contract pe opțiuni și se desemnează ca instrument de acoperire împotriva riscurilor numai modificările valorii intrinseci. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfChangeInValueOfTimeValueOfOptionsMember |
Member |
label |
Rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor [member] |
IAS 1.108 exemplu, IFRS 9.6.5.15 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în modificarea cumulată a valorii-timp a opțiunilor atunci când se separă valoarea intrinsecă de valoarea-timp dintr-un contract pe opțiuni și se desemnează ca instrument de acoperire împotriva riscurilor numai modificările valorii intrinseci. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfEquityComponentOfConvertibleInstruments |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva de componente de capitaluri proprii a instrumentelor convertibile |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în componente ale instrumentelor convertibile clasificate drept capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfEquityComponentOfConvertibleInstrumentsMember |
Member |
label |
Rezerva de componente de capitaluri proprii a instrumentelor convertibile [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în componente ale instrumentelor convertibile clasificate drept capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfExchangeDifferencesOnTranslation |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din diferențele de curs valutar provenite din conversie |
IAS 21.52 b prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în diferențele de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare recunoscute în alte elemente ale rezultatului global și integrate în capitalurile proprii. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfExchangeDifferencesOnTranslationContinuingHedges |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din diferențele de curs valutar provenite din conversie, acoperirile continue împotriva riscurilor |
IFRS 7.24B b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerva din diferențele de curs valutar provenite din conversie în raport cu acoperirile continue împotriva riscurilor. [Referințe: rezervă din diferențele de curs valutar provenite din conversie] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfExchangeDifferencesOnTranslationHedgingRelationshipsForWhichHedgeAccountingIsNoLongerApplied |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din diferențele de curs valutar provenite din conversie, relațiile de acoperire împotriva riscurilor pentru care nu mai este aplicată contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor |
IFRS 7.24B b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerva din diferențele de curs valutar provenite din conversie în raport cu relațiile de acoperire împotriva riscurilor pentru care nu mai este aplicată contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: rezervă din diferențele de curs valutar provenite din conversie] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfExchangeDifferencesOnTranslationMember |
Member |
label |
Rezerva din diferențele de curs valutar provenite din conversie [member] |
IAS 1.108 exemplu, IAS 21.52 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în diferențele cumulate de curs valutar provenite din conversia situațiilor financiare recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din veniturile (cheltuielile) financiare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă veniturile (cheltuielile) financiare acumulate din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfFinanceIncomeExpensesFromReinsuranceContractsHeldExcludedFromProfitOrLossMember |
Member |
label |
Rezerva din veniturile (cheltuielile) financiare din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în veniturile (cheltuielile) financiare acumulate din contractele de reasigurare deținute excluse din profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de reasigurare deținute [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesFromInvestmentsInEquityInstruments |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva de câștiguri și pierderi din investiții în instrumente de capitaluri proprii |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate din investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesFromInvestmentsInEquityInstrumentsMember |
Member |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile din investițiile în instrumentele de capitaluri proprii [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate din investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncome |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeMember |
Member |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnFinancialAssetsMeasuredAtFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeRelatedToInsuranceContractsToWhichParagraphsC18bC19bC24bAndC24cOfIFRS17HaveBeenApplied |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 |
IFRS 17.116 prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente activelor financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17 la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul cumulat inclus în alte elemente ale rezultatului global pentru activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global legată de contractele de asigurare pentru care s-au aplicat punctele C18(b), C19(b), C24(b) și C24(c) din IFRS 17. [Referințe: active financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnHedgingInstrumentsThatHedgeInvestmentsInEquityInstruments |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor care acoperă împotriva riscurilor investițiile în instrumente de capitaluri proprii |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate aferente instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor care acoperă împotriva riscurilor investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnHedgingInstrumentsThatHedgeInvestmentsInEquityInstrumentsMember |
Member |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile aferente instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor care acoperă împotriva riscurilor investițiile în instrumente de capitaluri proprii [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate aferente instrumentelor de acoperire împotriva riscurilor care acoperă împotriva riscurilor investițiile în instrumente de capitaluri proprii pe care entitatea le-a desemnat la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnRemeasuringAvailableforsaleFinancialAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile rezultate din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.78 e practică comună |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate rezultate din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfGainsAndLossesOnRemeasuringAvailableforsaleFinancialAssetsMember |
Member |
label |
Rezerva din câștigurile și pierderile rezultate din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare [member] |
Expiră la 1.1.2023 IAS 1.108 exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în câștigurile și pierderile cumulate rezultate din reevaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare. [Referințe: active financiare disponibile pentru vânzare] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă veniturile (cheltuielile) financiare cumulate legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossMember |
Member |
label |
Rezerva din veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate în profit sau pierdere [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în veniturile (cheltuielile) financiare cumulate legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLoss |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă veniturile (cheltuielile) financiare cumulate legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care nu vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfInsuranceFinanceIncomeExpensesFromInsuranceContractsIssuedExcludedFromProfitOrLossThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossMember |
Member |
label |
Rezerva din veniturile (cheltuielile) financiare legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care nu vor fi reclasificate în profit sau pierdere [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în veniturile (cheltuielile) financiare cumulate legate de asigurări din contractele de asigurare emise excluse din profit sau pierdere care nu vor fi reclasificate ulterior în profit sau pierdere. [Referințe: venituri (cheltuieli) financiare legate de asigurări; contracte de asigurare emise [member]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfRemeasurementsOfDefinedBenefitPlans |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva de reevaluare a planurilor de beneficii determinate |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în reevaluările cumulate ale planurilor de beneficii determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfRemeasurementsOfDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Rezerva de reevaluare a planurilor de beneficii determinate [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii rezultată din reevaluarea planurilor de beneficii determinate. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] |
||||
ifrs-full |
ReserveOfSharebasedPayments |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva din plățile pe bază de acțiuni |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii rezultată din plățile pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
ReserveOfSharebasedPaymentsMember |
Member |
label |
Rezerva din plățile pe bază de acțiuni [member] |
IAS 1.108 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii rezultată din plățile pe bază de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
ReservesWithinEquityAxis |
Axis |
label |
Rezervele din cadrul capitalurilor proprii [axis] |
IAS 1.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ReservesWithinEquityDomain |
Domain [default] |
label |
Rezervele din cadrul capitalurilor proprii [domain] |
IAS 1.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Rezervele din cadrul capitalurilor proprii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
ResidualValueRiskMember |
Member |
label |
Riscul aferent valorii reziduale [member] |
IFRS 7.40 a exemplu, IFRS 7.IG32 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a altor riscuri de preț care constă în tipul de risc ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor valorilor reziduale. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
RestatedMember |
Member [default] |
label |
Informații prezentate în perioada curentă [member] |
IAS 1.106 b prezentarea informațiilor, IAS 1.20 d practică comună, IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 17.113 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă informațiile prezentate în perioada curentă în situațiile financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axelor „Aplicarea retroactivă și retratarea retroactivă” și „Abatere de la cerințele IFRS” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
RestrictedCashAndCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Numerarul și echivalentele de numerar supuse unei restricții |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar a căror utilizare sau retragere este restricționată. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
RestrictedShareUnitsMember |
Member |
label |
Unități de acțiuni restricționate [member] |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă unitățile de acțiuni restricționate. |
||||
ifrs-full |
RestrictionsOnAccessToAssetsInFunds |
Text |
label |
Descrierea restricțiilor privind accesul la activele fondurilor |
IFRIC 5.11 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea restricțiilor privind accesul la activele fondurilor de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare a mediului. |
||||
ifrs-full |
RestrictionsOnRealisabilityOfInvestmentPropertyOrRemittanceOfIncomeAndProceedsOfDisposalOfInvestmentProperty |
Monetary, instant |
label |
Restricții impuse asupra gradului de realizare a investițiilor imobiliare sau asupra transferului de venituri și încasări din cedarea unei investiții imobiliare |
IAS 40.75 g prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul restricțiilor impuse asupra gradului de realizare a investițiilor imobiliare sau asupra transferului de venituri și încasări din cedare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
RestructuringContingentLiabilityMember |
Member |
label |
Datorie contingentă pentru restructurare [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru restructurare, cum ar fi vânzarea sau încetarea activității unei părți a afacerii, închiderea sediilor dintr-o țară sau regiune sau mutarea activităților dintr-o țară sau regiune în alta, modificări ale structurii de conducere și reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ asupra naturii și obiectului principal al activităților entității. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
RestructuringProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion de restructurare |
IAS 37.70 exemplu |
totalLabel |
Total provizion de restructurare |
||||
documentation |
Cuantumul provizionului pentru restructurare, cum ar fi vânzarea sau încetarea activității unei părți a afacerii, închiderea sediilor dintr-o țară sau regiune sau mutarea activităților dintr-o țară sau regiune în alta, modificări ale structurii de conducere și reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ asupra naturii și obiectului principal al activităților entității. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
RestructuringProvisionAbstract |
|
label |
Provizion de restructurare [abstract] |
|
ifrs-full |
RestructuringProvisionMember |
Member |
label |
Provizion de restructurare [member] |
IAS 37.70 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion pentru restructurare, cum ar fi vânzarea sau încetarea activității unei părți a afacerii, închiderea sediilor dintr-o țară sau regiune sau mutarea activităților dintr-o țară sau regiune în alta, modificări ale structurii de conducere și reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ asupra naturii și obiectului principal al activităților entității. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
RetainedEarnings |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezultatul reportat |
IAS 1.78 e exemplu, IAS 1.IG6 exemplu |
totalLabel |
Total rezultat reportat |
||||
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în rezultatele nedistribuite cumulate ale entității sau în deficitul cumulat al acesteia. |
||||
ifrs-full |
RetainedEarningsAbstract |
|
label |
Rezultat reportat [abstract] |
|
ifrs-full |
RetainedEarningsExcludingProfitLossForReportingPeriod |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezultat reportat, excluzând profitul (pierderea) pentru perioada de raportare |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în rezultatele nedistribuite cumulate ale entității sau în deficitul cumulat al acesteia, excluzând profitul (pierderea) pentru perioada de raportare. [Referințe: rezultatul reportat] |
||||
ifrs-full |
RetainedEarningsExcludingProfitLossForReportingPeriodMember |
Member |
label |
Rezultat reportat, excluzând profitul (pierderea) pentru perioada de raportare [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezultatele nedistribuite cumulate ale unei entități sau în deficitul cumulat al acesteia, excluzând profitul (pierderea) pentru perioada de raportare. [Referințe: rezultat reportat [member]] |
||||
ifrs-full |
RetainedEarningsMember |
Member |
label |
Rezultatul reportat [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor, IAS 1.108 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezultatele nedistribuite cumulate ale unei entități sau în deficitul cumulat al acesteia. |
||||
ifrs-full |
RetainedEarningsProfitLossForReportingPeriod |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezultat reportat, profitul (pierderea) pentru perioada de raportare |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în profitul (pierderea) nedistribuit(ă) pentru perioada de raportare. [Referințe: rezultatul reportat; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
RetainedEarningsProfitLossForReportingPeriodMember |
Member |
label |
Rezultat reportat, profitul (pierderea) pentru perioada de raportare [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în profitul (pierderea) nedistribuit(ă) pentru perioada de raportare. [Referințe: rezultat reportat [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
RetentionPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii privind reținerile |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul plății care este reținut de către entitate până la îndeplinirea unei condiții. |
||||
ifrs-full |
RetirementsIntangibleAssetsAndGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Scoateri din uz, imobilizări necorporale și fond comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
negatedLabel |
Scoateri din uz, imobilizări necorporale și fond comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a scoaterilor din uz. [Referințe: imobilizări necorporale și fond comercial] |
||||
ifrs-full |
RetirementsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Scoateri din uz, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e practică comună |
negatedLabel |
Scoateri din uz, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a scoaterilor din uz. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
RetirementsPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration, credit |
label |
Scoateri din uz, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Scoateri din uz, imobilizări corporale |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale ca urmare a scoaterilor din uz. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
RetirementsPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Retrageri, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
negatedLabel |
Retrageri, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
||||
documentation |
Reducerea imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a retragerilor. [Referințe: imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RetirementsRightofuseAssets |
Monetary, duration, credit |
label |
Retrageri, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Reducerea activelor aferente dreptului de utilizare ca urmare a retragerilor. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RetrospectiveApplicationAndRetrospectiveRestatementAxis |
Axis |
label |
Aplicarea retroactivă și retratarea retroactivă [axis] |
IAS 1.106 b prezentarea informațiilor, IAS 8.28 f (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.29 c (i) prezentarea informațiilor, IAS 8.49 b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ReturnOnPlanAssetsExcludingInterestIncomeOrExpenseBeforeTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile, înainte de impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, rezultat din rentabilitatea activelor planului, excluzând cuantumurile incluse în cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi) care decurg din planurile de beneficii determinate. Rentabilitatea activelor planului reprezintă dobânda, dividendele și orice alt venit care derivă din activele planului, împreună cu câștigurile sau pierderile realizate și nerealizate la nivelul activelor planului, minus orice costuri de administrare a activelor planului și minus orice impozit de plătit de către planul respectiv, altul decât impozitele incluse în ipotezele actuariale utilizate pentru evaluarea valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; planuri de beneficii determinate [domain]; activele planului [member]; Alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
ReturnOnPlanAssetsExcludingInterestIncomeOrExpenseNetOfTaxDefinedBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile, după impozitare, planuri de beneficii determinate |
IAS 19.135 b practică comună |
documentation |
Cuantumul altor elemente ale rezultatului global, după impozitare, rezultat din rentabilitatea activelor planului, excluzând cuantumurile incluse în cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi) care decurg din planurile de beneficii determinate. Rentabilitatea activelor planului reprezintă dobânda, dividendele și orice alt venit care derivă din activele planului, împreună cu câștigurile sau pierderile realizate și nerealizate la nivelul activelor planului, minus orice costuri de administrare a activelor planului și minus orice impozit de plătit de către planul respectiv, altul decât impozitele incluse în ipotezele actuariale utilizate pentru evaluarea valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global; planuri de beneficii determinate [domain]; activele planului [member]; alte elemente ale rezultatului global, după impozitare, câștigurile (pierderile) din reevaluarea planurilor de beneficii determinate] [În opoziție cu: reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile] |
||||
ifrs-full |
ReturnOnPlanAssetsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
(Monetary), duration, debit |
label |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile |
IAS 19.141 c (i) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea activelor planului, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile |
||||
documentation |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea activelor planului, excluzând cuantumurile incluse în veniturile din dobânzi sau în cheltuielile cu dobânzile. Rentabilitatea activelor planului reprezintă dobânda, dividendele și orice alt venit care derivă din activele planului, împreună cu câștigurile sau pierderile realizate și nerealizate la nivelul activelor planului, minus orice costuri de administrare a activelor planului și minus orice impozit de plătit de către planul respectiv, altul decât impozitele incluse în ipotezele actuariale utilizate pentru evaluarea valorii actualizate a obligației privind beneficiul determinat. [Referințe: activele planului [member]; datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; ipoteze actuariale [domain]; creșterea (reducerea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat rezultată din cheltuielile cu dobânzile (veniturile din dobânzi)] |
||||
ifrs-full |
ReturnOnReimbursementRights |
Monetary, duration, debit |
label |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea drepturilor de rambursare, excluzând veniturile din dobânzi sau cheltuielile cu dobânzile |
IAS 19.141 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat rezultată din rentabilitatea drepturilor respective, excluzând cuantumurile incluse în veniturile din dobânzi sau în cheltuielile cu dobânzile. [Referințe: drepturile de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, la valoarea justă; creșterea drepturilor de rambursare legate de obligațiile privind beneficiul determinat, ca urmare a veniturilor din dobânzi] |
||||
ifrs-full |
RevaluationIncreaseDecreaseIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) din reevaluare, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, rezultată din reevaluări la valoarea justă. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
RevaluationIncreaseDecreasePropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) din reevaluare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (iv) prezentarea informațiilor, IAS 16.77 f prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale rezultată din reevaluări la valoarea justă. [Referințe: imobilizări corporale; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
RevaluationIncreaseDecreasePropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Creștere (reducere) din reevaluare, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale, inclusiv a activelor aferente dreptului de utilizare, ca urmare a reevaluărilor valorii juste. [Referințe: Imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare; surplus din reevaluare] |
||||
ifrs-full |
RevaluationModelMember |
Member |
label |
Modelul de reevaluare [member] |
IAS 16.73 a prezentarea informațiilor, IAS 38.122 c (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă modelul de reevaluare. După recunoașterea ca activ, un element de imobilizări corporale sau de imobilizări necorporale a cărui valoare justă poate fi evaluată în mod fiabil trebuie contabilizat la o valoare reevaluată, aceasta fiind valoarea sa justă la data reevaluării minus orice amortizare ulterioară acumulată și orice pierderi ulterioare acumulate din depreciere. |
||||
ifrs-full |
RevaluationOfIntangibleAssetsAbstract |
|
label |
Reevaluarea imobilizărilor necorporale [abstract] |
|
ifrs-full |
RevaluationSurplus |
Monetary, instant, credit |
label |
Surplus din reevaluare |
IAS 16.39 prezentarea informațiilor, IAS 38.85 prezentarea informațiilor |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în surplusul cumulat din reevaluarea activelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
RevaluationSurplusMember |
Member |
label |
Surplus din reevaluare [member] |
IAS 1.108 exemplu, IAS 16.39 prezentarea informațiilor, IFRS 1.IG10 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în surplusul cumulat din reevaluarea activelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
Revenue |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri |
IAS 1.102 exemplu, IAS 1.103 exemplu, IAS 1.82 a prezentarea informațiilor, IFRS 12.B10 b exemplu, IFRS 12.B12 b (v) prezentarea informațiilor, IFRS 5.33 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 a prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 a prezentarea informațiilor, IFRS 8.32 prezentarea informațiilor, IFRS 8.33 a prezentarea informațiilor, IFRS 8.34 prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total venituri |
||||
documentation |
Veniturile rezultate în decursul activităților curente ale unei entități. Veniturile sunt creșteri ale activelor sau scăderi ale datoriilor care duc la creșteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele legate de contribuțiile titularilor de capitaluri proprii. |
||||
ifrs-full |
RevenueAbstract |
|
label |
Venituri [abstract] |
|
ifrs-full |
RevenueAndOperatingIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri și alte venituri din exploatare |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul agregat al veniturilor și al altor venituri din exploatare ale entității. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromConstructionContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din contractele de construcție |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din contractele de construcție. Contractele de construcție sunt contracte negociate în mod particular pentru construirea unui activ sau a unui complex de active care se află într-o strânsă interrelație sau interdependență în ceea ce privește proiectarea, tehnologia și funcționarea sau scopul ori utilizarea lor finală. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromContractsWithCustomers |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din contractele cu clienții |
IFRS 15.113 a prezentarea informațiilor, IFRS 15.114 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din contractele cu clienții. Un client este o parte care a încheiat un contract cu o entitate pentru a obține bunuri sau servicii care reprezintă un produs generat de activitățile curente ale entității în schimbul unei contraprestații. |
||||
ifrs-full |
RevenueFromDividends |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dividende |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul dividendelor recunoscute ca venituri. Dividendele sunt distribuirile profiturilor către deținătorii de investiții de capital, proporțional cu partea deținută dintr-o anumită clasă de capital. |
||||
ifrs-full |
RevenueFromGovernmentGrants |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din subvenții guvernamentale |
IAS 20.39 b practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute în legătură cu subvențiile guvernamentale. [Referințe: subvenții guvernamentale] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromHotelOperations |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din activități hoteliere |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din activități hoteliere. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromInterest |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din dobânzi |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 12.B13 e prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 c prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din dobânzi. |
||||
ifrs-full |
RevenueFromPerformanceObligationsSatisfiedOrPartiallySatisfiedInPreviousPeriods |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din obligații de executare îndeplinite sau parțial îndeplinite în perioadele anterioare |
IFRS 15.116 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor din obligații de executare îndeplinite (sau parțial îndeplinite) în perioadele anterioare. [Referințe: obligații de executare [domain]; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfAdvertisingServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de publicitate |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de publicitate. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfCargoAndMailTransportServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de transport poștal și de mărfuri |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de transport poștal și de mărfuri. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfDataServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de date |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de date. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfGamingServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de jocuri |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de jocuri. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInformationTechnologyConsultingServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de consultanță în domeniul tehnologiei informației |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de consultanță în domeniul tehnologiei informației. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInformationTechnologyMaintenanceAndSupportServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de mentenanță și asistență în domeniul tehnologiei informației |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de mentenanță și asistență în domeniul tehnologiei informației. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInformationTechnologyServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii în domeniul tehnologiei informației |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii în domeniul tehnologiei informației. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInterconnectionServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de interconectare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de interconectare pentru alți operatori. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInternetAndDataServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de internet și date |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total venituri din prestarea de servicii de internet și date |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de internet și date. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInternetAndDataServicesAbstract |
|
label |
Venituri din prestarea de servicii de internet și date [abstract] |
|
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfInternetServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de internet |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de internet. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfLandLineTelephoneServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de telefonie fixă |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de telefonie fixă. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfMobileTelephoneServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de telefonie mobilă |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de telefonie mobilă. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfOtherTelecommunicationServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de alte servicii de telecomunicații |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de telecomunicații pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfPassengerTransportServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de transport de călători |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de transport de călători. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfPrintingServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de imprimare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de imprimare. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfServicesRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri provenite din prestarea de servicii, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 c exemplu |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: venituri; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfTelecommunicationServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de telecomunicații |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total venituri din prestarea de servicii de telecomunicații |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de telecomunicații. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfTelecommunicationServicesAbstract |
|
label |
Venituri din prestarea de servicii de telecomunicații [abstract] |
|
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfTelephoneServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de telefonie |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de telefonie. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRenderingOfTransportServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din prestarea de servicii de transport |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din prestarea de servicii de transport. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRoomOccupancyServices |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din servicii de cazare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din servicii de cazare. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromRoyalties |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din redevențe |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din redevențe. |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfAgriculturalProduce |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de produse agricole |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de produse agricole. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfAlcoholAndAlcoholicDrinks |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de alcool și băuturi alcoolice |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de alcool și băuturi alcoolice. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfBooks |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de cărți |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de cărți. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfCopper |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de cupru |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de cupru. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfCrudeOil |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de țiței brut |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de țiței brut. [Referințe: stocul curent de țiței brut; venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfElectricity |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de energie electrică |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de energie electrică. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfFoodAndBeverage |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de alimente și băuturi |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de alimente și băuturi. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfGold |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de aur |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de aur. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfGoods |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de bunuri |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de bunuri. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfGoodsRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri provenite din vânzarea de bunuri, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 a exemplu |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de bunuri în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: venituri; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfNaturalGas |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de gaze naturale |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de gaze naturale. [Referințe: stocul curent de gaze naturale; venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfOilAndGasProducts |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de produse petroliere și gaziere |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de produse petroliere și gaziere. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfPetroleumAndPetrochemicalProducts |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de petrol și produse petrochimice |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de petrol și produse petrochimice. [Referințe: stocul curent de petrol și produse petrochimice; venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfPublications |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de publicații |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de publicații. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfSilver |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de argint |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de argint. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfSugar |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de zahăr |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de zahăr. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueFromSaleOfTelecommunicationEquipment |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din vânzarea de echipamente de telecomunicații |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de echipamente de telecomunicații. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueMultipleMeasurementInputMember |
Member |
label |
Multiplu al veniturilor, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un multiplu al veniturilor utilizat ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
RevenueOfAcquiree |
Monetary, duration, credit |
label |
Veniturile entității dobândite de la data achiziției |
IFRS 3.B64 q (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Veniturile entității dobândite, de la data achiziției, incluse în situația consolidată a rezultatului global. [Referințe: venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueOfCombinedEntity |
Monetary, duration, credit |
label |
Veniturile entității rezultate din combinare ca și cum combinarea ar fi avut loc la începutul perioadei |
IFRS 3.B64 q (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Veniturile entității rezultate din combinare ca și cum data achiziției pentru toate combinările de întreprinderi realizate pe parcursul perioadei contabile ar fi fost la începutul perioadei anuale de raportare. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]; venituri] |
||||
ifrs-full |
RevenueRecognisedOnExchangingConstructionServicesForFinancialAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri recunoscute aferente schimbului de servicii de construcții contra unui activ financiar |
SIC 29.6A prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute aferente schimbului de servicii de construcții contra unor active financiare în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: Acorduri de concesiune a serviciilor [domain]; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
RevenueRecognisedOnExchangingConstructionServicesForIntangibleAsset |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri recunoscute aferente schimbului de servicii de construcții contra unei imobilizări necorporale |
SIC 29.6A prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor recunoscute aferente schimbului de servicii de construcții contra unei imobilizări necorporale în acordurile de concesiune a serviciilor. [Referințe: Acorduri de concesiune a serviciilor [domain]; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
RevenuesFromExternalCustomersForEachProductAndServiceOrEachGroupOfSimilarProductsAndServicesAreNotReported |
True/False |
label |
Nu sunt raportate veniturile din partea clienților externi pentru fiecare produs și serviciu sau pentru fiecare grup de produse și servicii similare |
IFRS 8.32 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă veniturile din partea clienților externi pentru fiecare produs și serviciu sau pentru fiecare grup de produse și servicii similare nu sunt raportate deoarece informațiile necesare nu sunt disponibile și costul elaborării acestora ar fi excesiv. |
||||
ifrs-full |
RevenueThatWasIncludedInContractLiabilityBalanceAtBeginningOfPeriod |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri care au fost incluse în soldul datoriei aferente contractului la începutul perioadei |
IFRS 15.116 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul veniturilor care au fost incluse în soldul datoriei aferente contractului la începutul perioadei. [Referințe: datorii din contracte; venituri din contractele cu clienții] |
||||
ifrs-full |
ReversalAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
(Monetary), duration |
label |
Reluare, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 practică comună |
negatedLabel |
Reluare, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Reducerea contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare rezultată din reluarea deprecierii. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Reluarea pierderii din depreciere |
IAS 36.130 b prezentarea informațiilor, IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul recunoscut drept o creștere a valorii contabile a unui activ sau a unei unități generatoare de numerar până la valoarea sa recuperabilă atunci când o pierdere din depreciere a fost recunoscută anterior. [Referințe: pierdere din depreciere] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncome |
Monetary, duration, credit |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global |
IAS 36.126 d prezentarea informațiilor, IAS 36.129 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere; pierdere din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomeIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomePropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (iv) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru imobilizările corporale. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomePropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru imobilizările corporale, inclusiv activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInOtherComprehensiveIncomeRightofuseAssets |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pentru activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în alte elemente ale rezultatului global; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, credit |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere |
IAS 36.126 b prezentarea informațiilor, IAS 36.129 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossBiologicalAssets |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, active biologice |
IAS 41.55 b prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru activele biologice. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; active biologice] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 e (v) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossInvestmentProperty |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, investiții imobiliare |
IAS 40.76 g prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (v) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru investițiile imobiliare. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossLoansAndAdvances |
(Monetary), duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
IAS 1.85 practică comună |
negatedLabel |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru împrumuturi și avansuri. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossPropertyPlantAndEquipment |
(Monetary), duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale |
IAS 16.73 e (vi) prezentarea informațiilor, IAS 1.98 a prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările corporale. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossPropertyPlantAndEquipmentIncludingRightofuseAssets |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru imobilizările corporale, inclusiv activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări corporale, inclusiv active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossRightofuseAssets |
Monetary, duration |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, active aferente dreptului de utilizare |
IAS 16.73 e practică comună |
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossTradeReceivables |
(Monetary), duration, credit |
label |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale |
IAS 1.112 c practică comună |
negatedLabel |
Reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale |
||||
documentation |
Cuantumul reluării pierderii din depreciere recunoscute în profit sau pierdere pentru creanțele comerciale. [Referințe: reluarea pierderii din depreciere recunoscută în profit sau pierdere; creanțe comerciale] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfInventoryWritedown |
(Monetary), duration |
label |
Reluarea reducerii valorii contabile a stocurilor |
IAS 1.98 a prezentarea informațiilor, IAS 2.36 f prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Reluarea reducerii valorii contabile a stocurilor |
||||
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut ca reducere a valorii stocurilor recunoscută drept cheltuială determinată de reluarea oricărei reduceri a valorii contabile a stocurilor ca urmare a unei creșteri a valorii realizabile nete. [Referințe: stocuri; reducerea valorii contabile a stocurilor] |
||||
ifrs-full |
ReversalOfProvisionsForCostOfRestructuring |
Monetary, duration, credit |
label |
Reluarea provizioanelor pentru costurile de restructurare |
IAS 1.98 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul reluării provizioanelor pentru costurile de restructurare. [Referințe: provizion de restructurare] |
||||
ifrs-full |
ReversedUnsettledLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
(Monetary), duration, debit |
label |
Datorii nedecontate reluate, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Datorii nedecontate reluate, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi care au fost nedecontate și ulterior reluate. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
ReverseRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesBorrowed |
Monetary, instant, debit |
label |
Acorduri reverse repo și garanții în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul instrumentelor achiziționate în vederea revânzării în cadrul acordurilor reverse repo și al garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut. [Referințe: acorduri de răscumpărare și garanții în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut] |
||||
ifrs-full |
RightofuseAssetFairValueUsedAsDeemedCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Valoarea justă a activelor aferente dreptului de utilizare utilizată drept cost presupus |
IFRS 1.30 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor aferente dreptului de utilizare a căror valoare justă a fost utilizată drept cost presupus în situația poziției financiare IFRS de deschidere. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RightofuseAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Active aferente dreptului de utilizare |
IFRS 16.47 a prezentarea informațiilor, IFRS 16.53 j prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Active aferente dreptului de utilizare la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Active aferente dreptului de utilizare la începutul perioadei |
||||
documentation |
Cuantumul activelor care reprezintă dreptul unui locatar de a utiliza un activ suport pe durata contractului de leasing care nu se încadrează în definiția investiției imobiliare. Activul suport este un activ care face obiectul unui contract de leasing și pentru care un locator a acordat dreptul de utilizare a acelui activ unui locatar. |
||||
ifrs-full |
RightofuseAssetsIncreaseDecreaseInRevaluationSurplus |
Monetary, duration, credit |
label |
Active aferente dreptului de utilizare, creșterea (reducerea) surplusului din reevaluare |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) surplusului din reevaluare asociată activelor aferente dreptului de utilizare. [Referințe: surplus din reevaluare; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RightofuseAssetsMember |
Member |
label |
Active aferente dreptului de utilizare [member] |
IFRS 16.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RightofuseAssetsRevaluationSurplus |
Monetary, instant, credit |
label |
Active aferente dreptului de utilizare, surplusul din reevaluare |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul surplusului din reevaluare asociat activelor aferente dreptului de utilizare. [Referințe: surplus din reevaluare; active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RightofuseAssetsRevaluedAssetsAtCost |
Monetary, instant, debit |
label |
Active aferente dreptului de utilizare, active reevaluate, la cost |
IFRS 16.57 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor aferente dreptului de utilizare care ar fi fost recunoscut dacă activele reevaluate ar fi fost înregistrate conform modelului bazat pe cost. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
||||
ifrs-full |
RightsPreferencesAndRestrictionsAttachingToClassOfShareCapital |
Text |
label |
Drepturi, preferințe și restricții aferente clasei de capital social |
IAS 1.79 a (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea drepturilor, preferințelor și restricțiilor aferente unei clase de capital social, inclusiv restricțiile privind distribuirea dividendelor și rambursarea capitalului. [Referințe: clase de capital social [domain]] |
||||
ifrs-full |
RiskAdjustmentForNonfinancialRiskMember |
Member |
label |
Ajustarea de risc pentru riscul nefinanciar [member] |
IFRS 17.100 c (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 17.101 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.107 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă compensarea pe care o entitate o solicită pentru suportarea incertitudinii legate de valoarea și plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie care rezultă din riscul nefinanciar pe măsură ce entitatea îndeplinește contractele de asigurare. |
||||
ifrs-full |
RiskDiversificationEffectMember |
Member |
label |
Efectul diversificării riscurilor [member] |
IFRS 7.32 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă efectul diversificării riscurilor care decurg din instrumente financiare. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
RiskExposureAssociatedWithInstrumentsSharingCharacteristic |
Monetary, instant |
label |
Expunerea la risc asociată instrumentelor care au în comun o anumită caracteristică |
IFRS 7.B8 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul expunerii la risc asociate instrumentelor financiare care au în comun o anumită caracteristică ce identifică o concentrare a riscurilor. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
RiskExposuresAxis |
Axis |
label |
Variabile de risc [axis] |
IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
RiskExposuresDomain |
Domain [default] |
label |
Variabile de risc [domain] |
IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă variabilele de risc. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Variabile de risc” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
RoyaltyExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu redevențele |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din redevențe. |
||||
ifrs-full |
SaleOrIssueOfTreasuryShares |
Monetary, duration, credit |
label |
Vânzarea sau emiterea de acțiuni de trezorerie |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Creșterea capitalurilor proprii rezultată din vânzarea sau emiterea de acțiuni de trezorerie. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
||||
ifrs-full |
SalesAndMarketingExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de vânzare și de marketing |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de marketingul și vânzarea de bunuri și servicii. |
||||
ifrs-full |
SalesChannelsAxis |
Axis |
label |
Canale de vânzare [axis] |
IFRS 15.B89 g exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
SalesChannelsDomain |
Domain [default] |
label |
Canale de vânzare [domain] |
IFRS 15.B89 g exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate canalele de vânzare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Canale de vânzare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
SalesFairValueMeasurementAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Vânzări, evaluare la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Vânzări, evaluare la valoarea justă, active |
||||
documentation |
Reducerea valorii juste evaluate a activelor rezultată în urma vânzărilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
SalesFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration, debit |
label |
Vânzări, evaluare la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Vânzări, evaluare la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
documentation |
Reducerea valorii juste evaluate a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității rezultată în urma vânzărilor. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
SalesFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration, debit |
label |
Vânzări, evaluare la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Vânzări, evaluare la valoarea justă, datorii |
||||
documentation |
Reducerea valorii juste evaluate a datoriilor rezultată în urma vânzărilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
SalesOfPropertyAndOtherAssetsRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration, credit |
label |
Vânzări de bunuri imobiliare și alte active, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 b exemplu |
documentation |
Cuantumul bunurilor imobiliare și al altor active vândute de entitate în tranzacțiile cu părți afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
SameAccountingPoliciesAndMethodsOfComputationFollowedInInterimFinancialStatements |
True/False |
label |
Aceleași politici contabile și a metodelor de calcul aplicate în situațiile financiare interimare |
IAS 34.16A a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă în situațiile financiare interimare au fost aplicate aceleași politici contabile și metode de calcul ca în ultimele situații financiare anuale. |
||||
ifrs-full |
SecuredBankLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi bancare garantate primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor primite de la bănci care au fost garantate cu garanții reale. [Referințe: împrumuturi primite] |
||||
ifrs-full |
SecuritiesLendingMember |
Member |
label |
Împrumutul de valori mobiliare [member] |
IFRS 7.B33 exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumutul de valori mobiliare în cadrul căruia creditorul transferă valori mobiliare în schimbul unei garanții reale furnizate de către debitor. |
||||
ifrs-full |
SecuritisationsMember |
Member |
label |
Securitizări [member] |
IFRS 7.B33 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă securitizări, prin care activele individuale sunt grupate și vândute unei entități care emite instrumente de datorie garantate cu grupul de active. |
||||
ifrs-full |
SecuritisationVehiclesMember |
Member |
label |
Vehicule de securitizare [member] |
IFRS 12.B23 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă vehicule utilizate pentru procesul de securitizare, prin care activele individuale sunt grupate și vândute unui vehicul cu scop special care emite instrumente de datorie garantate cu grupul de active. |
||||
ifrs-full |
SegmentConsolidationItemsAxis |
Axis |
label |
Elemente de consolidare a segmentelor [axis] |
IFRS 8.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
SegmentConsolidationItemsDomain |
Domain [default] |
label |
Elemente de consolidare a segmentelor [domain] |
IFRS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Elemente de consolidare a segmentelor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
SegmentInWhichNoncurrentAssetOrDisposalGroupHeldForSaleIsPresented |
Text |
label |
Descrierea segmentului în care este prezentat activul imobilizat sau grupul destinat cedării deținut în vederea vânzării |
IFRS 5.41 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea segmentului raportabil în care sunt prezentate activele imobilizate sau grupurile destinate cedării deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
||||
ifrs-full |
SegmentsAxis |
Axis |
label |
Segmente [axis] |
IAS 19.138 d exemplu, IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 15.115 prezentarea informațiilor, IFRS 17.96 c exemplu, IFRS 8.23 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
SegmentsDomain |
Domain [default] |
label |
Segmente [domain] |
IAS 19.138 d exemplu, IAS 36.130 d (ii) prezentarea informațiilor, IFRS 15.115 prezentarea informațiilor, IFRS 17.96 c exemplu, IFRS 8.28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate segmentele unei entități. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Segmente” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
SellingExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de vânzare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor aferente activităților de vânzare ale entității. |
||||
ifrs-full |
SellingGeneralAndAdministrativeExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli generale, administrative și de vânzare |
IAS 1.85 practică comună |
totalLabel |
Total cheltuieli generale, administrative și de vânzare |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de activitățile generale, administrative și de vânzare ale entității. |
||||
ifrs-full |
SellingGeneralAndAdministrativeExpenseAbstract |
|
label |
Cheltuieli generale, administrative și de vânzare [abstract] |
|
ifrs-full |
SellingGeneralAndAdministrativeExpenseMember |
Member |
label |
Cheltuieli generale, administrative și de vânzare [member] |
IAS 1.104 practică comună, IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă cuantumul cheltuielilor legate de activitățile generale, administrative și de vânzare ale entității. Acest membru este utilizat pentru a atribui o cheltuială după natură unui element-rând funcțional din situația profitului sau a pierderii. |
||||
ifrs-full |
SellingProfitLossOnFinanceLeases |
Monetary, duration, credit |
label |
Profitul (pierderea) din vânzare pentru contractele de leasing financiar |
IFRS 16.90 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Profitul (pierderea) din vânzare pentru contractele de leasing financiar. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
SensitivityAnalysisForEachTypeOfMarketRisk |
Text block |
label |
Analiza de sensibilitate pentru tipurile de risc de piață [text block] |
IFRS 7.40 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea analizei de sensibilitate pentru tipurile de risc de piață la care este expusă entitatea, indicând modul în care profitul sau pierderea și capitalurile proprii ar fi fost afectate de modificările, posibile în mod rezonabil la data respectivă, ale variabilei relevante de risc. [Referințe: risc de piață [member]] |
||||
ifrs-full |
SeparateManagementEntitiesAxis |
Axis |
label |
Entități de administrare separate [axis] |
IAS 24.18A prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
SeparateManagementEntitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Entități de administrare separate [domain] |
IAS 24.18A prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă entități separate care furnizează entității servicii privind personalul-cheie din conducere. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Entități de administrare separate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
SeparateMember |
Member |
label |
Individual [member] |
IAS 1.51 b prezentarea informațiilor, IAS 27.16 a prezentarea informațiilor, IAS 27.17 a prezentarea informațiilor, IAS 27.4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă situațiile financiare separate. Situațiile financiare separate sunt situațiile financiare prezentate de către o entitate în cazul cărora entitatea ar putea alege, sub rezerva cerințelor prevăzute în IAS 27, să își contabilizeze investițiile în filiale, asocieri în participație și entități asociate fie la cost, în conformitate cu IFRS 9, fie utilizând metoda punerii în echivalență, astfel cum este descrisă în IAS 28. |
||||
ifrs-full |
ServiceConcessionArrangementsAxis |
Axis |
label |
Acorduri de concesiune a serviciilor [axis] |
SIC 29.6 prezentarea informaților |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ServiceConcessionArrangementsDomain |
Domain [default] |
label |
Acorduri de concesiune a serviciilor [domain] |
SIC 29.6 prezentarea informaților |
documentation |
Acest membru reprezintă acordurile prin care o entitate (concesionarul) poate încheia un acord cu o altă entitate (concedentul) pentru prestarea de servicii care oferă publicului acces la facilități economice și sociale majore. Concedentul poate fi o entitate publică sau privată, inclusiv un organism guvernamental. Printre exemplele de acorduri de concesiune a serviciilor se numără tratarea și furnizarea apei, autostrăzi, parcări, tuneluri, poduri, aeroporturi și rețele de telecomunicații. Exemplele de acorduri care nu sunt acorduri de concesiune a serviciilor cuprind externalizarea de către o entitate a activităților de exploatare a serviciilor sale interne (de exemplu cantina angajaților, întreținerea clădirilor și funcțiile contabile sau de tehnologie a informației). Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Acorduri de concesiune a serviciilor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: guvern [member]] |
||||
ifrs-full |
ServiceConcessionRightsMember |
Member |
label |
Drepturi de concesiune a serviciilor [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă drepturile de concesiune a serviciilor. [Referințe: acorduri de concesiune a serviciilor [domain]] |
||||
ifrs-full |
ServicesExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu serviciile |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din servicii. |
||||
ifrs-full |
ServicesReceivedRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration, debit |
label |
Servicii primite, tranzacții cu părți afiliate |
IAS 24.21 c exemplu |
documentation |
Cuantumul serviciilor primite în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
SettledLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
(Monetary), duration, debit |
label |
Datorii decontate, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
IFRS 3.B67 c prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Datorii decontate, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi care au fost decontate. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi] |
||||
ifrs-full |
SettlementOfLiabilitiesByEntityOnBehalfOfRelatedPartyRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Decontarea datoriilor de către entitate în numele unei părți afiliate, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 j exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor decontate de către entitate în numele unei părți afiliate în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
SettlementOfLiabilitiesOnBehalfOfEntityByRelatedPartyRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Decontarea datoriilor în numele entității de către o parte afiliată, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 j exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor decontate în numele entității de către o parte afiliată în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
SettlementsFairValueMeasurementAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Decontări, evaluare la valoarea justă, active |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Decontări, evaluare la valoarea justă, active |
||||
documentation |
Reducerea valorii juste evaluate a activelor rezultată în urma decontărilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
SettlementsFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration, debit |
label |
Decontări, evaluare la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Decontări, evaluare la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
documentation |
Reducerea valorii juste evaluate a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității rezultată în urma decontărilor. [Referințe: la valoarea justă [member]; clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]] |
||||
ifrs-full |
SettlementsFairValueMeasurementLiabilities |
(Monetary), duration, debit |
label |
Decontări, evaluare la valoarea justă, datorii |
IFRS 13.93 e (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Decontări, evaluare la valoarea justă, datorii |
||||
documentation |
Reducerea valorii juste evaluate a datoriilor rezultată în urma decontărilor. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
SetupCostsMember |
Member |
label |
Costuri de constituire [member] |
IFRS 15.128 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o categorie de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții care constau în costurile de constituire. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
||||
ifrs-full |
SevenYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Șapte ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu șapte ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
ShareIssueRelatedCost |
Monetary, duration, debit |
label |
Costuri legate de emiterea de acțiuni |
IAS 1.106 d practică comună |
documentation |
Cuantumul costurilor legate de emiterea de acțiuni. |
||||
ifrs-full |
ShareOfContingentLiabilitiesIncurredJointlyWithOtherVenturers |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea din datoriile contingente ale asocierilor în participație suportate în comun cu alți investitori |
IFRS 12.23 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea entității din datoriile contingente suportate în comun cu alți investitori cu control comun asupra asocierilor în participație. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
ShareOfContingentLiabilitiesOfAssociatesIncurredJointlyWithOtherInvestors |
Monetary, instant, credit |
label |
Partea din datoriile contingente ale entităților asociate suportate în comun cu alți investitori |
IFRS 12.23 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea entității din datoriile contingente suportate în comun cu alți investitori cu influență semnificativă asupra entităților asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ShareOfContingentLiabilitiesOfAssociatesMember |
Member |
label |
Partea din datoriile contingente ale entităților asociate [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă partea din datoriile contingente ale entităților asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, după impozitare |
IAS 1.91 a prezentarea informațiilor, IFRS 12.B16 c prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Partea totală din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, după impozitare |
||||
documentation |
Partea entității din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, după impozitare. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare |
IAS 1.91 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Partea totală din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare |
||||
documentation |
Partea entității din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
||||
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodBeforeTaxAbstract |
|
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, înainte de impozitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodNetOfTaxAbstract |
|
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență, după impozitare [abstract] |
|
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care va fi reclasificată în profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care va fi reclasificată în profit sau pierdere, înainte de impozitare. |
||||
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care va fi reclasificată în profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care va fi reclasificată în profit sau pierdere, după impozitare. |
||||
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care nu va fi reclasificată în profit sau pierdere, înainte de impozitare |
IAS 1.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care nu va fi reclasificată în profit sau pierdere, înainte de impozitare. |
||||
ifrs-full |
ShareOfOtherComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTax |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care nu va fi reclasificată în profit sau pierdere, după impozitare |
IAS 1.82A prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea din alte elemente ale rezultatului global al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență care nu va fi reclasificată în profit sau pierdere, după impozitare. |
||||
ifrs-full |
ShareOfProfitLossOfAssociatesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din profitul (pierderea) entităților asociate contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Partea entității din profitul (pierderea) entităților asociate contabilizată prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ShareOfProfitLossOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din profitul (pierderea) entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.82 c prezentarea informațiilor, IFRS 8.23 g prezentarea informațiilor, IFRS 8.28 e prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Partea totală din profitul (pierderea) entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
||||
documentation |
Partea entității din profitul (pierderea) entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ShareOfProfitLossOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethodAbstract |
|
label |
Partea din profitul (pierderea) entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență [abstract] |
|
ifrs-full |
ShareOfProfitLossOfContinuingOperationsOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din profitul (pierderea) din activitățile continue ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
IFRS 12.B16 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea entității din profitul (pierderea) din activitățile continue ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; Activități continue, cu excepția cazului în care elementul-rând indică altfel [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; profit (pierdere) din activitățile continue] |
||||
ifrs-full |
ShareOfProfitLossOfDiscontinuedOperationsOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din profitul (pierderea) după impozitare din activitățile întrerupte ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
IFRS 12.B16 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea entității din profitul (pierderea) după impozitare din activitățile întrerupte ale entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; activități întrerupte [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; profit (pierdere) din activitățile întrerupte] |
||||
ifrs-full |
ShareOfProfitLossOfJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Cota-parte din profitul (pierderea) asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cota-parte a entității din profitul (pierderea) asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
ShareOfTotalComprehensiveIncomeOfAssociatesAndJointVenturesAccountedForUsingEquityMethod |
Monetary, duration, credit |
label |
Partea din rezultatul global total al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență |
IFRS 12.B16 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Partea entității din rezultatul global total al entităților asociate și asocierilor în participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate asocierile în participație [member]; investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență] |
||||
ifrs-full |
ShareOptionsMember |
Member |
label |
Opțiuni pe acțiuni [member] |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă opțiunile pe acțiuni. |
||||
ifrs-full |
SharePremium |
Monetary, instant, credit |
label |
Prime de emisiune |
IAS 1.78 e exemplu |
documentation |
Cuantumul primit sau de primit în urma emisiunii de acțiuni de către entitate care depășește valoarea nominală. |
||||
ifrs-full |
SharePremiumMember |
Member |
label |
Prime de emisiune [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă cuantumul primit sau de primit în urma emisiunii de acțiuni de către entitate care depășește valoarea nominală. |
||||
ifrs-full |
SharesHaveNoParValue |
True/False |
label |
Acțiunile nu au valoare nominală |
IAS 1.79 a (iii) prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă acțiunile nu au valoare nominală. |
||||
ifrs-full |
SharesInEntityHeldByEntityOrByItsSubsidiariesOrAssociates |
Shares |
label |
Numărul acțiunilor proprii deținute de către entitate, filiale sau de către entități asociate |
IAS 1.79 a (vi) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul acțiunilor proprii deținute de entitate sau de filialele sau de entitățile sale asociate. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
SharesReservedForIssueUnderOptionsAndContractsForSaleOfShares |
Shares |
label |
Numărul acțiunilor rezervate pentru emisiune în baza contractelor de opțiuni și a contractelor de vânzare a acțiunilor |
IAS 1.79 a (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul acțiunilor rezervate pentru emisiune în baza contractelor de opțiuni și a contractelor de vânzare a acțiunilor. |
||||
ifrs-full |
Ships |
Monetary, instant, debit |
label |
Nave |
IAS 16.37 d exemplu |
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă vapoare sau alte nave maritime utilizate în cadrul activităților entității. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ShipsMember |
Member |
label |
Nave [member] |
IAS 16.37 d exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în vapoare utilizate în cadrul activităților entității. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
ShorttermBorrowings |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi curente |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor curente. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
ShorttermBorrowingsMember |
Member |
label |
Împrumuturi pe termen scurt [member] |
IAS 7 – C Reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare (exemplu), IAS 7.44C exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă împrumuturile pe termen scurt. [Referințe: împrumuturi] |
||||
ifrs-full |
ShorttermContractsMember |
Member |
label |
Contracte pe termen scurt [member] |
IFRS 15.B89 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele pe termen scurt cu clienții. |
||||
ifrs-full |
ShorttermDepositsClassifiedAsCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Depozite pe termen scurt clasificate ca echivalente de numerar |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
O clasificare a echivalentelor de numerar care reprezintă depozite pe termen scurt. [Referințe: echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
ShorttermDepositsNotClassifiedAsCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Depozite pe termen scurt neclasificate ca echivalente de numerar |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul depozitelor pe termen scurt deținute de entitate care nu sunt clasificate ca echivalente de numerar. [Referințe: echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
ShorttermEmployeeBenefitsAccruals |
Monetary, instant, credit |
label |
Angajamente pentru beneficiile pe termen scurt ale angajaților |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul angajamentelor pentru beneficiile angajaților (altele decât compensațiile pentru încetarea contractului de muncă) care se așteaptă să fie decontate integral în termen de douăsprezece luni de la sfârșitul perioadei anuale de raportare în care angajații prestează serviciile aferente. [Referințe: angajamente clasificate drept datorii curente] |
||||
ifrs-full |
ShorttermEmployeeBenefitsExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale angajaților |
IAS 1.112 c practică comună |
totalLabel |
Total cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale angajaților |
||||
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu beneficiile angajaților (altele decât compensațiile pentru încetarea contractului de muncă) care se așteaptă să fie decontate integral în termen de douăsprezece luni de la sfârșitul perioadei anuale de raportare în care angajații prestează serviciile aferente. |
||||
ifrs-full |
ShorttermEmployeeBenefitsExpenseAbstract |
|
label |
Cheltuieli cu beneficiile pe termen scurt ale angajaților [abstract] |
|
ifrs-full |
ShorttermInvestmentsClassifiedAsCashEquivalents |
Monetary, instant, debit |
label |
Investiții pe termen scurt clasificate ca echivalente de numerar |
IAS 7.45 practică comună |
documentation |
O clasificare a echivalentelor de numerar care reprezintă investiții pe termen scurt. [Referințe: echivalente de numerar] |
||||
ifrs-full |
ShorttermLegalProceedingsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion curent pentru litigii |
IAS 37 – Exemplu 10 Cauză în instanță (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului curent pentru litigii. [Referințe: provizion pentru litigii] |
||||
ifrs-full |
ShorttermMiscellaneousOtherProvisions |
Monetary, instant, credit |
label |
Alte provizioane diverse curente |
IAS 1.78 d practică comună |
documentation |
Cuantumul altor provizioane diverse curente. [Referințe: alte provizioane diverse] |
||||
ifrs-full |
ShorttermOnerousContractsProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion curent pentru contracte oneroase |
IAS 37.66 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului curent pentru contracte oneroase. [Referințe: provizion pentru contracte oneroase] |
||||
ifrs-full |
ShorttermProvisionForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCosts |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion curent pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare |
IAS 37 – D exemple: prezentări de informații (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului curent pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: provizion pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare] |
||||
ifrs-full |
ShorttermRestructuringProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion curent de restructurare |
IAS 37.70 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului curent pentru restructurare. [Referințe: provizion de restructurare] |
||||
ifrs-full |
ShorttermWarrantyProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion curent pentru garanții |
IAS 37 – Exemplu 1 Garanții (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Cuantumul provizionului curent pentru garanții. [Referințe: provizion pentru garanții] |
||||
ifrs-full |
SignificantInfluenceMember |
Member |
label |
Influență semnificativă [member] |
IAS 24.26 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă influența semnificativă. Influența semnificativă este capacitatea de a participa la luarea deciziilor de politică financiară și de exploatare ale entității în care s-a investit fără a exercita un control sau un control comun asupra acestor politici. |
||||
ifrs-full |
SignificantInterestRateBenchmarksSubjectToInterestRateBenchmarkReformMember |
Member |
label |
Indicii de referință semnificativi ai ratei dobânzii care fac obiectul reformei indicelui de referință al ratei dobânzii [member] |
IFRS 7.24J b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toți indicii de referință semnificativi ai ratei dobânzii care fac obiectul reformei indicelui de referință al ratei dobânzii. |
||||
ifrs-full |
SignificantInvestmentsInAssociatesAxis |
Axis |
label |
Entități asociate [axis] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
SignificantInvestmentsInAssociatesDomain |
Domain [default] |
label |
Entități asociate [domain] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Entități asociate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
SignificantInvestmentsInSubsidiariesAxis |
Axis |
label |
Filiale [axis] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
SignificantInvestmentsInSubsidiariesDomain |
Domain [default] |
label |
Filiale [domain] |
IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Filiale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
SignificantUnobservableInputAssets |
Decimal, instant |
label |
Date de intrare neobservabile semnificative, active |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea datelor de intrare neobservabile semnificative utilizate la evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
SignificantUnobservableInputEntitysOwnEquityInstruments |
Decimal, instant |
label |
Date de intrare semnificative neobservabile, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea datelor de intrare neobservabile semnificative utilizate la evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
SignificantUnobservableInputLiabilities |
Decimal, instant |
label |
Date de intrare neobservabile semnificative, datorii |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea datelor de intrare neobservabile semnificative utilizate la evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
SixYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Șase ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu șase ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
SocialSecurityContributions |
Monetary, duration, debit |
label |
Contribuții la asigurările sociale |
IAS 19.9 practică comună |
documentation |
O clasă de beneficii ale angajaților care reprezintă contribuții la asigurările sociale. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
SpareParts |
Monetary, instant, debit |
label |
Piese de schimb curente |
IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea pieselor interschimbabile care sunt păstrate în stoc și care sunt utilizate pentru repararea sau înlocuirea pieselor defecte. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
SpecificIdentificationMethodMember |
Member |
label |
Metoda specifică de identificare [member] |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda specifică de identificare pentru evaluarea stocurilor. |
||||
ifrs-full |
StateDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate de stat [member] |
IAS 19.45 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate care sunt stabilite prin reglementări legislative pentru a acoperi toate entitățile (sau toate entitățile dintr-o anumită categorie) și care sunt aplicate de administrația națională sau locală sau de un alt organism care nu este supus controlului sau influenței entității raportoare. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
StatementOfCashFlowsAbstract |
|
label |
Situația fluxurilor de trezorerie [abstract] |
|
ifrs-full |
StatementOfChangesInEquityAbstract |
|
label |
Situația modificărilor capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
StatementOfChangesInEquityLineItems |
Line items |
label |
Situația modificărilor capitalurilor proprii [line items] |
|
documentation |
Elementele-rând reprezintă concepte incluse într-un tabel. Aceste concepte sunt utilizate pentru a prezenta informațiile raportabile asociate cu membrii definiți într-una sau mai multe axe din tabel. |
||||
ifrs-full |
StatementOfChangesInEquityTable |
Table |
label |
Situația modificărilor capitalurilor proprii [table] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Tabel de prezentare a informațiilor privind modificările capitalurilor proprii. |
||||
ifrs-full |
StatementOfChangesInNetAssetsAvailableForBenefitsAbstract |
|
label |
Situația modificărilor activelor nete disponibile pentru beneficii [abstract] |
|
ifrs-full |
StatementOfComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Situația rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
StatementOfFinancialPositionAbstract |
|
label |
Situația poziției financiare [abstract] |
|
ifrs-full |
StatementOfIFRSCompliance |
Text block |
label |
Declarație de conformitate cu IFRS [text block] |
IAS 1.16 prezentarea informațiilor |
documentation |
O declarație explicită și fără rezerve de conformitate cu toate cerințele IFRS-urilor. |
||||
ifrs-full |
StatementOfProfitOrLossAndOtherComprehensiveIncomeAbstract |
|
label |
Situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global [abstract] |
|
ifrs-full |
StatementThatComparativeInformationDoesNotComplyWithIFRS7AndIFRS9 |
Text |
label |
Precizarea faptului că informațiile comparative nu sunt conforme cu IFRS 7 și IFRS 9 |
IFRS 1.E2 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că informațiile comparative nu sunt conforme cu IFRS 7 și IFRS 9. |
||||
ifrs-full |
StatementThatEntityAppliesParagraph20OfIFRS17InDeterminingGroupsOfInsuranceContracts |
Text |
label |
Precizarea faptului că entitatea aplică punctul 20 din IFRS 17 la determinarea grupurilor de contracte de asigurare |
IFRS 17.126 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că entitatea aplică punctul 20 din IFRS 17 la determinarea grupurilor de contracte de asigurare cărora li se aplică cerințele de recunoaștere și evaluare prevăzute în IFRS 17. [Referințe: contracte de asigurare [domain]] |
||||
ifrs-full |
StatementThatEntityDoesNotDisclosePreviouslyUnpublishedInformationAboutClaimsDevelopmentThatOccurredEarlierThanFiveYearsBeforeEndOfAnnualReportingPeriodInWhichItFirstAppliesIFRS17 |
Text |
label |
Precizarea faptului că entitatea nu prezintă informații nepublicate anterior cu privire la evoluția daunelor care au apărut cu mai mult de cinci ani înainte de sfârșitul perioadei anuale de raportare în care aplică pentru prima dată IFRS 17 |
IFRS 17.C28 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că entitatea nu prezintă informații nepublicate anterior cu privire la evoluția daunelor care au apărut cu mai mult de cinci ani înainte de sfârșitul perioadei anuale de raportare în care aplică pentru prima dată IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
StatementThatEntityHasAppliedExceptionToDeferredTaxAccountingRelatedToPillarTwoIncomeTaxes |
Text |
label |
Precizarea faptului că entitatea a aplicat excepția de la politica contabilă privind amânarea impozitelor în ceea ce privește impozitele pe profit bazate pe pilonul doi |
IAS 12.88A prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că entitatea a aplicat excepția de la recunoașterea și prezentarea informațiilor referitoare la creanțele și datoriile privind impozitul amânat legate de impozitele pe profit bazate pe pilonul doi. |
||||
ifrs-full |
StatementThatEntityHasChosenPracticalExpedientWhenAssessingWhetherContractIsOrContainsLeaseAtDateOfInitialApplicationOfIFRS16 |
Text |
label |
Precizarea faptului că entitatea a ales soluția practică atunci când evaluează dacă un contract este sau conține un leasing la data aplicării inițiale a IFRS 16 |
IFRS 16.C4 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că entitatea a ales soluția practică de la punctul C3 din IFRS 16 atunci când evaluează dacă un contract este sau conține un leasing la data aplicării inițiale a IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
StatementThatInvestmentEntityIsRequiredToApplyExceptionFromConsolidation |
Text |
label |
Precizarea faptului că entitatea de investiții trebuie să aplice excepția de la consolidare |
IFRS 12.19A prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că entitatea de investiții trebuie să aplice o excepție de la consolidare. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]] |
||||
ifrs-full |
StatementThatInvestmentEntityPreparesSeparateFinancialStatementsAsItsOnlyFinancialStatements |
Text |
label |
Precizarea faptului că entitatea de investiții întocmește situații financiare separate drept singurele sale situații financiare |
IAS 27.16A prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că o entitate de investiții întocmește situații financiare separate drept singurele sale situații financiare. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; individual [member]] |
||||
ifrs-full |
StatementThatLesseeAccountsForLeasesOfLowvalueAssetsUsingRecognitionExemption |
Text |
label |
Precizarea faptului că locatarul contabilizează contractele de leasing pentru active cu valoare mică utilizând derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.60 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că locatarul contabilizează contractele de leasing pentru active cu valoare mică utilizând derogarea de la recunoaștere prevăzută la punctul 6 din IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
StatementThatLesseeAccountsForShorttermLeasesUsingRecognitionExemption |
Text |
label |
Precizarea faptului că locatarul contabilizează contractele de leasing pe termen scurt utilizând derogarea de la recunoaștere |
IFRS 16.60 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că locatarul contabilizează contractele de leasing pe termen scurt utilizând derogarea de la recunoaștere prevăzută la punctul 6 din IFRS 16. Un contract de leasing pe termen scurt este un contract de leasing care, la data începerii, are o durată a contractului de leasing de 12 luni sau mai mică. Un contract de leasing care include o opțiune de cumpărare nu este un contract de leasing pe termen scurt. |
||||
ifrs-full |
StatementThatLesseeAppliedPracticalExpedientInParagraph46AOfIFRS16ToAllRentConcessionsOccurringAsDirectConsequenceOfCovid19PandemicThatMeetConditionsInParagraph46BOfIFRS16 |
Text |
label |
Precizarea faptului că locatarul a aplicat soluția practică de la punctul 46A din IFRS 16 tuturor concesiilor privind chiria apărute ca o consecință directă a pandemiei de COVID-19 care îndeplinesc condițiile de la punctul 46B din IFRS 16. |
IFRS 16.60A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că locatarul a aplicat soluția practică de la punctul 46A din IFRS 16 tuturor concesiilor privind chiria apărute ca o consecință directă a pandemiei de COVID-19 care îndeplinesc condițiile de la punctul 46B din IFRS 16. |
||||
ifrs-full |
StatementThatLesseeUsesPracticalExpedientsWhenApplyingIFRS16RetrospectivelyToLeasesClassifiedAsOperatingLeasesApplyingIAS17 |
Text |
label |
Precizarea faptului că locatarul utilizează soluții practice atunci când aplică IFRS 16 retroactiv pentru contractele de leasing clasificate ca leasing operațional în conformitate cu IAS 17 |
IFRS 16.C13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că locatarul utilizează una sau mai multe dintre soluțiile practice specificate la punctul C10 din IFRS 16 atunci când aplică IFRS 16 retroactiv în conformitate cu punctul C5(b) pentru contractele de leasing clasificate ca leasing operațional în conformitate cu IAS 17. |
||||
ifrs-full |
StatementThatPracticalExpedientAboutExistenceOfSignificantFinancingComponentHasBeenUsed |
Text |
label |
Precizarea faptului că s-a utilizat soluția practică privind existența unei componente de finanțare semnificative |
IFRS 15.129 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că s-a utilizat soluția practică privind existența unei componente de finanțare semnificative într-un contract cu un client. |
||||
ifrs-full |
StatementThatPracticalExpedientAboutIncrementalCostsOfObtainingContractHasBeenUsed |
Text |
label |
Precizarea faptului că s-a utilizat soluția practică privind costurile marginale ale obținerii unui contract |
IFRS 15.129 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că s-a utilizat soluția practică privind costurile marginale ale obținerii unui contract cu un client. |
||||
ifrs-full |
StatementThatRateRegulatorIsRelatedParty |
Text |
label |
Precizarea faptului că organismul de reglementare a tarifelor este parte afiliată |
IFRS 14.30 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că organismul de reglementare a tarifelor este o parte afiliată entității. [Referințe: descrierea identității organismului (organismelor) de reglementare a tarifelor; totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
StatementThatRegulatoryDeferralAccountBalanceIsNoLongerFullyRecoverableOrReversible |
Text |
label |
Precizarea faptului că soldul contului de amânare aferent activităților reglementate nu mai este complet recuperabil sau reversibil |
IFRS 14.36 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că soldul unui cont de amânare aferent activităților reglementate nu mai este complet recuperabil sau reversibil. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
StatementThatThereWereNoTransfersBetweenLevel1AndLevel2OfFairValueHierarchyAssets |
Text |
label |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1 și nivelul 2 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 c practică comună |
documentation |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1 și nivelul 2 în ierarhia valorii juste a activelor în cursul anului. |
||||
ifrs-full |
StatementThatThereWereNoTransfersBetweenLevel1AndLevel2OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1 și nivelul 2 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 c practică comună |
documentation |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1 și nivelul 2 în ierarhia valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității în cursul anului. |
||||
ifrs-full |
StatementThatThereWereNoTransfersBetweenLevel1AndLevel2OfFairValueHierarchyLiabilities |
Text |
label |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1 și nivelul 2 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 c practică comună |
documentation |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1 și nivelul 2 în ierarhia valorii juste a datoriilor în cursul anului. |
||||
ifrs-full |
StatementThatThereWereNoTransfersBetweenLevel1Level2OrLevel3OfFairValueHierarchyAssets |
Text |
label |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 c practică comună, IFRS 13.93 e (iv) practică comună |
documentation |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3 în ierarhia valorii juste a activelor în cursul anului. |
||||
ifrs-full |
StatementThatThereWereNoTransfersBetweenLevel1Level2OrLevel3OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Text |
label |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 c practică comună, IFRS 13.93 e (iv) practică comună |
documentation |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3 în ierarhia valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității în cursul anului. |
||||
ifrs-full |
StatementThatThereWereNoTransfersBetweenLevel1Level2OrLevel3OfFairValueHierarchyLiabilities |
Text |
label |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 c practică comună, IFRS 13.93 e (iv) practică comună |
documentation |
Precizarea faptului că nu au existat transferuri între nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3 în ierarhia valorii juste a datoriilor în cursul anului. |
||||
ifrs-full |
StatementThatUnadjustedComparativeInformationHasBeenPreparedOnDifferentBasis |
Text |
label |
Precizarea faptului că informațiile comparative neajustate au fost pregătite pe baze diferite |
IAS 16.80A prezentarea informațiilor, IAS 27.18I prezentarea informațiilor, IAS 38.130I prezentarea informațiilor, IFRS 10.C6B prezentarea informațiilor, IFRS 11.C13B prezentarea informațiilor, IFRS 17.C27 prezentarea informațiilor |
documentation |
Precizarea faptului că informațiile comparative neajustate din situațiile financiare au fost pregătite pe baze diferite. |
||||
ifrs-full |
StatutoryReserve |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezerva statutară |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
O componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerve create pe baza unor cerințe legale. |
||||
ifrs-full |
StatutoryReserveMember |
Member |
label |
Rezerva statutară [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerve create pe baza unor cerințe legale. |
||||
ifrs-full |
StraightlineMethodMember |
Member |
label |
Metoda liniară [member] |
IAS 16.73 b prezentarea informațiilor, IAS 38.118 b prezentarea informațiilor, IAS 40.79 a prezentarea informațiilor, IAS 41.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda liniară de depreciere sau amortizare. |
||||
ifrs-full |
StructuredDebtAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Datorii structurate, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 h exemplu |
documentation |
Cuantumul cu care datoriile care au fost structurate pentru a îndeplini un anumit obiectiv de investiții contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
StructuredDebtPercentageContributedToFairValueOfPlanAssets |
Percent |
label |
Datorii structurate, procentul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
IAS 19.142 h practică comună |
documentation |
Procentul cu care datoriile care au fost structurate pentru a îndeplini un anumit obiectiv de investiții contribuie la valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [domain]] [În opoziție cu: datorii structurate, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului] |
||||
ifrs-full |
SubclassificationsOfAssetsLiabilitiesAndEquitiesAbstract |
|
label |
Subclasificări ale activelor, datoriilor și capitalurilor proprii [abstract] |
|
ifrs-full |
SubordinatedLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii subordonate |
IAS 1.55 practică comună |
totalLabel |
Total datorii subordonate |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor care sunt subordonate altor datorii în ceea ce privește pretențiile. |
||||
ifrs-full |
SubordinatedLiabilitiesAbstract |
|
label |
Datorii subordonate [abstract] |
|
ifrs-full |
SubordinatedLiabilitiesAtAmortisedCost |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii subordonate evaluate la costul amortizat |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor care sunt subordonate altor datorii în ceea ce privește pretențiile, evaluate la costul amortizat. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat] |
||||
ifrs-full |
SubscriptionCirculationRevenue |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tiraj care provin din abonamente |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tiraj care provin din abonamente. [Referințe: venituri; venituri din tiraj] |
||||
ifrs-full |
SubsequentRecognitionOfDeferredTaxAssetsGoodwill |
(Monetary), duration, credit |
label |
Recunoașterea ulterioară a creanțelor privind impozitul amânat, fondul comercial |
IFRS 3.B67 d (iii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Recunoașterea ulterioară a creanțelor privind impozitul amânat, fondul comercial |
||||
documentation |
Reducerea fondului comercial rezultată din recunoașterea ulterioară a creanțelor privind impozitul amânat în cursul perioadei de evaluare pentru o combinare de întreprinderi. [Referințe: fond comercial; creanțe privind impozitul amânat; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
SubsidiariesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate filialele [member] |
IAS 24.19 c prezentarea informațiilor, IAS 27.16 b prezentarea informațiilor, IAS 27.17 b prezentarea informațiilor, IFRS 12.B4 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă entitățile care sunt controlate de o altă entitate. |
||||
ifrs-full |
SubsidiariesWithMaterialNoncontrollingInterestsMember |
Member |
label |
Filiale cu interese importante care nu controlează [member] |
IFRS 12.12 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă filialele care dețin interese care nu controlează și sunt importante pentru entitatea raportoare. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; interese care nu controlează] |
||||
ifrs-full |
SummaryOfQuantitativeDataAboutWhatEntityManagesAsCapital |
Text |
label |
Rezumat al datelor cantitative cu privire la ceea ce entitatea administrează drept capital. |
IAS 1.135 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Rezumat al datelor cantitative cu privire la ceea ce entitatea administrează drept capital. |
||||
ifrs-full |
SummaryQuantitativeDataAboutEntitysExposureToRisk |
Text block |
label |
Rezumat al datelor cantitative privind expunerea entității la risc [text block] |
IFRS 7.34 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea rezumatului datelor cantitative privind expunerea entității la riscurile care decurg din instrumentele financiare. Această prezentare trebuie să aibă la bază informațiile furnizate la nivel intern personalului-cheie din conducerea entității, de exemplu consiliului de administrație al entității sau directorului executiv. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]; personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]] |
||||
ifrs-full |
SummaryQuantitativeDataAboutPuttableFinancialInstrumentsClassifiedAsEquityInstruments |
Text |
label |
Rezumat al datelor cantitative privind instrumentele financiare care pot fi lichidate înainte de scadență clasificate drept capitaluri proprii |
IAS 1.136A a prezentarea informațiilor |
documentation |
Rezumat al datelor cantitative privind instrumentele financiare care pot fi lichidate înainte de scadență clasificate drept capitaluri proprii. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
SummaryQuantitativeInformationAboutExposureToRiskThatArisesFromContractsWithinScopeOfIFRS17Explanatory |
Text block |
label |
Rezumat al informațiilor cantitative privind expunerea la risc care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17 [text block] |
IFRS 17.125 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Prezentarea rezultatului informațiilor cantitative privind expunerea la risc a unei entități care decurge din contractele care intră sub incidența IFRS 17. |
||||
ifrs-full |
SupplierFinanceArrangementsAxis |
Axis |
label |
Mecanisme de finanțare a furnizorilor [axis] |
IAS 7.44H b (i) prezentarea informațiilor, IAS 7.44H b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. Această axă reprezintă datoriile financiare care fac parte din mecanisme de finanțare a furnizorilor. |
||||
ifrs-full |
SupplierFinanceArrangementsDomain |
Domain [default] |
label |
Mecanisme de finanțare a furnizorilor [domain] |
IAS 7.44H b (ii) prezentarea informațiilor, IAS 7.44H b (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Mecanisme de finanțare a furnizorilor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
SupportProvidedToStructuredEntityWithoutHavingContractualObligationToDoSo |
Monetary, duration |
label |
Sprijin acordat unei entități structurate, fără a avea o obligație contractuală în acest sens |
IFRS 12.15 a prezentarea informațiilor, IFRS 12.30 a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul sprijinului financiar sau de altă natură (de exemplu, achiziționarea de active sau de instrumente emise de entitatea structurată) acordat unei entități structurate fără a avea o obligație contractuală în acest sens, inclusiv asistența pentru obținerea de sprijin financiar. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
SupportProvidedToSubsidiaryWithoutHavingContractualObligationToDoSo |
Monetary, duration |
label |
Sprijinul acordat unei filiale de către entitatea de investiții sau de către filialele sale, fără a avea o obligație contractuală în acest sens |
IFRS 12.19E a prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul sprijinului acordat unei filiale de către entitatea de investiții sau de către filialele sale, fără a avea o obligație contractuală în acest sens. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
SurplusDeficitInPlan |
Monetary, instant, debit |
label |
Surplusul (deficitul) planului |
IAS 19.57 a practică comună |
netLabel |
Surplusul (deficitul) net al planului |
||||
documentation |
Valoarea justă a oricăror active ale planului minus valoarea actualizată a obligației privind beneficiul determinat. [Referințe: activele planului [member]] |
||||
ifrs-full |
SurplusDeficitInPlanAbstract |
|
label |
Surplusul (deficitul) planului [abstract] |
|
ifrs-full |
SwapContractMember |
Member |
label |
Contract swap [member] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă un instrument financiar derivat care implică schimbul de fluxuri de trezorerie între părțile contractului în cursul unei anumite perioade. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
TangibleExplorationAndEvaluationAssets |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări corporale de explorare și de evaluare |
IFRS 6.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul activelor de explorare și de evaluare recunoscute drept imobilizări corporale în conformitate cu politicile contabile ale entității. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
TangibleExplorationAndEvaluationAssetsMember |
Member |
label |
Imobilizări corporale de explorare și de evaluare [member] |
IFRS 6.25 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în imobilizări corporale de explorare și de evaluare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]] |
||||
ifrs-full |
TaxationrelatedRegulatoryDeferralAccountBalancesMember |
Member |
label |
Soldurile legate de impozitare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [member] |
IFRS 14.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate care este legată de impozitare. [Referințe: clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [domain]] |
||||
ifrs-full |
TaxBenefitArisingFromPreviouslyUnrecognisedTaxLossTaxCreditOrTemporaryDifferenceOfPriorPeriodUsedToReduceCurrentTaxExpense |
(Monetary), duration, credit |
label |
Beneficiul fiscal apărut dintr-o pierdere fiscală, dintr-un credit fiscal sau dintr-o diferență temporară a unei perioade precedente, nerecunoscut(ă) anterior, care este folosit(ă) cu scopul de a reduce cheltuiala cu impozitul curent |
IAS 12.80 e exemplu |
negatedLabel |
Beneficiul fiscal apărut dintr-o pierdere fiscală, dintr-un credit fiscal sau dintr-o diferență temporară a unei perioade precedente, nerecunoscut(ă) anterior, care este folosit(ă) cu scopul de a reduce cheltuiala cu impozitul curent |
||||
documentation |
Cuantumul beneficiului apărut dintr-o pierdere fiscală, dintr-un credit fiscal sau dintr-o diferență temporară a unei perioade precedente, nerecunoscut(ă) anterior, care este folosit(ă) cu scopul de a reduce cheltuiala cu impozitul curent. [Referințe: diferențe temporare [member]; pierderi fiscale neutilizate [member]; credite fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
TaxBenefitArisingFromPreviouslyUnrecognisedTaxLossTaxCreditOrTemporaryDifferenceOfPriorPeriodUsedToReduceDeferredTaxExpense |
(Monetary), duration, credit |
label |
Beneficiul fiscal apărut dintr-o pierdere fiscală, dintr-un credit fiscal sau dintr-o diferență temporară a unei perioade precedente, nerecunoscut(ă) anterior, care este folosit(ă) cu scopul de a reduce cheltuiala cu impozitul amânat |
IAS 12.80 f exemplu |
negatedLabel |
Beneficiul fiscal apărut dintr-o pierdere fiscală, dintr-un credit fiscal sau dintr-o diferență temporară a unei perioade precedente, nerecunoscut(ă) anterior, care este folosit(ă) cu scopul de a reduce cheltuiala cu impozitul amânat |
||||
documentation |
Cuantumul beneficiului apărut dintr-o pierdere fiscală, dintr-un credit fiscal sau dintr-o diferență temporară a unei perioade precedente, nerecunoscut(ă) anterior, care este folosit(ă) cu scopul de a reduce cheltuiala cu impozitul amânat. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat; diferențe temporare [member]; pierderi fiscale neutilizate [member]; credite fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
TaxContingentLiabilityMember |
Member |
label |
Datorie contingentă pentru impozite [member] |
IAS 37.88 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru impozite. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
TaxEffectFromChangeInTaxRate |
Monetary, duration, debit |
label |
Efectul fiscal al modificării ratei de impozitare |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) care este legată de modificările ratei de impozitare. [Referințe: profitul contabil] |
||||
ifrs-full |
TaxEffectOfExpenseNotDeductibleInDeterminingTaxableProfitTaxLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Efectul fiscal al cheltuielilor care nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil (pierderii fiscale) |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) care este legată de cheltuielile care nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil (pierderii fiscale). [Referințe: profitul contabil] |
||||
ifrs-full |
TaxEffectOfForeignTaxRates |
Monetary, duration, debit |
label |
Efectul fiscal al ratelor de impozitare din străinătate |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) care este legată de ratele de impozitare din străinătate. [Referințe: profitul contabil] |
||||
ifrs-full |
TaxEffectOfImpairmentOfGoodwill |
Monetary, duration, debit |
label |
Efectul fiscal al deprecierii fondului comercial |
IAS 12.81 c (i) practică comună |
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) care este legată de deprecierea fondului comercial. [Referințe: profitul contabil; fond comercial] |
||||
ifrs-full |
TaxEffectOfRevenuesExemptFromTaxation2011 |
(Monetary), duration, credit |
label |
Efectul fiscal al veniturilor scutite de impozitare |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Efectul fiscal al veniturilor scutite de impozitare |
||||
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) care este legată de veniturile scutite de impozitare. [Referințe: profitul contabil] |
||||
ifrs-full |
TaxEffectOfTaxLosses |
Monetary, duration, debit |
label |
Efectul fiscal al pierderilor fiscale |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul care reprezintă diferența dintre cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) și produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e) care este legată de pierderile fiscale. [Referințe: profitul contabil] |
||||
ifrs-full |
TaxExpenseIncomeAtApplicableTaxRate |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu impozitul (venituri din impozit) la rata de impozitare aplicabilă |
IAS 12.81 c (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Produsul înmulțirii profitului contabil cu rata (ratele) de impozitare aplicabilă(e). [Referințe: profitul contabil; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
TaxExpenseIncomeRelatingToChangesInAccountingPoliciesAndErrorsIncludedInProfitOrLoss |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu impozitul (venituri din impozit) aferente modificărilor politicilor contabile și erorilor incluse în profit sau pierdere |
IAS 12.80 h exemplu |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu impozitul sau al veniturilor din impozit aferente modificărilor politicilor contabile și erorilor care sunt incluse în profit sau pierdere în conformitate cu IAS 8 deoarece nu pot fi contabilizate retroactiv. |
||||
ifrs-full |
TaxExpenseOfDiscontinuedOperationAbstract |
|
label |
Cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) aferente activităților întrerupte [abstract] |
|
ifrs-full |
TaxExpenseOtherThanIncomeTaxExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu alte impozite decât impozitul pe profit |
IAS 1.85 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor cu impozitul minus cheltuielile cu impozitul pe profit. |
||||
ifrs-full |
TaxExpenseRelatingToGainLossOnDiscontinuance |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) aferente câștigului (pierderii) din întrerupere |
IAS 12.81 h (i) prezentarea informaților, IFRS 5.33 b (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) aferente câștigului (pierderii) din întrerupere atunci când activitățile sunt întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
||||
ifrs-full |
TaxExpenseRelatingToProfitLossFromOrdinaryActivitiesOfDiscontinuedOperations |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) aferente profitului (pierderii) din activitățile curente ale activităților întrerupte |
IAS 12.81 h (ii) prezentarea informaților, IFRS 5.33 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cheltuielile cu impozitul (veniturile din impozit) aferente profitului (pierderii) rezultat(e) din activitățile curente ale activităților întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; profit (pierdere)] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectFromChangeInTaxRate |
Percent |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de modificarea ratei de impozitare |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de o modificare a ratei de impozitare. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectOfAdjustmentsForCurrentTaxOfPriorPeriods |
Percent |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de ajustările pentru impozitul curent din perioadele anterioare |
IAS 12.81 c (ii) practică comună |
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de ajustările pentru impozitul curent din perioadele anterioare. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă; ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectOfExpenseNotDeductibleInDeterminingTaxableProfitTaxLoss |
Percent |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de cheltuielile care nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil (pierderii fiscale) |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de cheltuielile care nu sunt deductibile la determinarea profitului impozabil. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectOfForeignTaxRates |
Percent |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de ratele de impozitare din străinătate |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de aplicarea unor rate de impozitare din străinătate. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectOfImpairmentOfGoodwill |
Percent |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de deprecierea fondului comercial |
IAS 12.81 c (ii) practică comună |
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de deprecierea fondului comercial. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă; fond comercial] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectOfRevenuesExemptFromTaxation |
(Percent) |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de veniturile scutite de impozitare |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Efectul ratei de impozitare generat de veniturile scutite de impozitare |
||||
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de veniturile scutite de impozitare. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
TaxRateEffectOfTaxLosses |
Percent |
label |
Efectul ratei de impozitare generat de pierderile fiscale |
IAS 12.81 c (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Efectul ratei de impozitare asupra reconcilierii dintre rata de impozitare medie în vigoare și rata de impozitare aplicabilă generat de pierderile fiscale. [Referințe: rata de impozitare medie în vigoare; rata de impozitare aplicabilă] |
||||
ifrs-full |
TechnologybasedIntangibleAssetsMember |
Member |
label |
Imobilizări necorporale bazate pe tehnologie [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în active bazate pe tehnologie. Astfel de active pot include tehnologii brevetate sau nebrevetate, baze de date, precum și secrete comerciale. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
TechnologybasedIntangibleAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
Monetary, instant, debit |
label |
Imobilizări necorporale bazate pe tehnologie recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru imobilizările necorporale bazate pe tehnologie dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: imobilizări necorporale bazate pe tehnologie [member]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
TemporaryDifferenceMember |
Member |
label |
Diferențe temporare [member] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă diferențele dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii din situația poziției financiare și baza fiscală a acestora. Diferențele temporare pot îmbrăca forma fie a unor: (a) diferențe temporare impozabile, fie a unor (b) diferențe temporare deductibile. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
||||
ifrs-full |
TemporaryDifferencesAssociatedWithInvestmentsInSubsidiariesBranchesAndAssociatesAndInterestsInJointVentures |
Monetary, instant |
label |
Diferențe temporare asociate investițiilor în filiale, sucursale și entități asociate și intereselor în angajamentele comune pentru care nu au fost recunoscute datorii privind impozitul amânat |
IAS 12.81 f prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Valoarea agregată a diferențelor temporare asociate investițiilor în filiale, sucursale și entități asociate și intereselor în angajamentele comune pentru care nu au fost recunoscute datorii privind impozitul amânat ca urmare a îndeplinirii ambelor condiții următoare: (a) societatea-mamă, investitorul, asociatul într-o asociere în participație sau operatorul într-o exploatare în participație este capabil să controleze momentul reluării diferenței temporare și (b) există posibilitatea ca diferența temporară să nu fie reluată în viitorul previzibil. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]; totalul pentru toate filialele [member]; diferențe temporare [member]; Investiții în filiale raportate în situații financiare separate] |
||||
ifrs-full |
TemporaryDifferenceUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCreditsAxis |
Axis |
label |
Diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate [axis] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TemporaryDifferenceUnusedTaxLossesAndUnusedTaxCreditsDomain |
Domain [default] |
label |
Diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate [domain] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă diferențele temporare, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Diferența temporară, pierderile fiscale neutilizate și creditele fiscale neutilizate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: diferențe temporare [member]; credite fiscale neutilizate [member]; pierderi fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
TerminationBenefitsExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli aferente compensațiilor pentru încetarea contractului de muncă |
IAS 19.171 practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor legate de compensațiile pentru încetarea contractului de muncă. Compensațiile pentru încetarea contractului de muncă sunt beneficiile angajaților furnizate în schimbul încetării contractului de angajare al unui angajat ca urmare: (a) fie a deciziei unei entități de a desface contractul de muncă al unui angajat înainte de data normală de pensionare; (b) fie a deciziei unui angajat de a accepta o ofertă de beneficii în schimbul încetării contractului de muncă. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
ThreeYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Trei ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu trei ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
TimeandmaterialsContractsMember |
Member |
label |
Contracte în funcție de timp și materiale [member] |
IFRS 15.B89 d exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele în funcție de timp și materiale încheiate cu clienții. |
||||
ifrs-full |
TimingAndReasonForTransferBetweenFinancialLiabilitiesAndEquityAttributableToChangeInRedemptionProhibition |
Text |
label |
Descrierea perioadei și a motivului transferului între datorii financiare și capitaluri proprii care poate fi atribuit modificării unei interdicții de răscumpărare |
IFRIC 2.13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Descrierea perioadei și a motivului transferului între datorii financiare și capitaluri proprii care poate fi atribuit modificării unei interdicții de răscumpărare. |
||||
ifrs-full |
TimingOfTransferOfGoodsOrServicesAxis |
Axis |
label |
Plasarea în timp a transferului de bunuri sau servicii [axis] |
IFRS 15.B89 f exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TimingOfTransferOfGoodsOrServicesDomain |
Domain [default] |
label |
Plasarea în timp a transferului de bunuri sau servicii [domain] |
IFRS 15.B89 f exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate plasările în timp ale transferului de bunuri sau servicii în contractele încheiate cu clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Plasarea în timp a transferului de bunuri sau servicii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TitleOfInitiallyAppliedIFRS |
Text |
label |
Titlul IFRS-ului aplicat prima dată |
IAS 8.28 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Titlul unui IFRS aplicat prima dată. [Referințe: IFRS [member]] |
||||
ifrs-full |
TitleOfNewIFRS |
Text |
label |
Titlul noului IFRS |
IAS 8.31 a exemplu |
documentation |
Titlul unui IFRS nou care a fost emis, dar care nu este încă în vigoare. |
||||
ifrs-full |
TopOfRangeMember |
Member |
label |
Limita superioară a intervalului [member] |
IAS 7.44H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 13.B6 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu, IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă limita superioară a unui interval. |
||||
ifrs-full |
TotalForAllForeignOperationsWhoseFunctionalCurrencyIsNotExchangeableIntoPresentationCurrencyMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate operațiunile din străinătate a căror monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare [member] |
Intră în vigoare la 1.1.2025 IAS 21.A20 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă totalul pentru toate operațiunile din străinătate a căror monedă funcțională nu este convertibilă în moneda de prezentare sau, dacă este cazul, atunci când moneda de prezentare nu este convertibilă în moneda funcțională a unei operațiuni din străinătate. |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale și alte datorii curente |
IAS 1.54 k prezentarea informaților |
totalLabel |
Total datorii comerciale și alte datorii curente |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor comerciale curente și al altor datorii curente. [Referințe: datorii comerciale curente alte datorii curente] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentPayablesAbstract |
|
label |
Datorii comerciale și alte datorii curente [abstract] |
|
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentPayablesToRelatedParties |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii curente către părțile afiliate |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor curente către părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]; datorii către părțile afiliate] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentPayablesToTradeSuppliers |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale curente |
IAS 1.70 exemplu, IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul curent al plăților datorate furnizorilor de bunuri și servicii utilizate în activitatea entității. [Referințe: datorii curente; datorii comerciale] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe comerciale și alte creanțe curente |
IAS 1.54 h prezentarea informaților, IAS 1.78 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creanțe comerciale și alte creanțe curente |
||||
documentation |
Cuantumul creanțelor comerciale curente și al altor creanțe curente. [Referințe: creanțe comerciale curente; alte creanțe curente] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentReceivablesAbstract |
|
label |
Creanțe comerciale și alte creanțe curente [abstract] |
|
ifrs-full |
TradeAndOtherCurrentReceivablesDueFromRelatedParties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe curente datorate de părțile afiliate |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul creanțelor curente datorate de părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale și alte datorii |
IAS 1.54 k prezentarea informaților |
totalLabel |
Total datorii comerciale și alte datorii |
||||
documentation |
Cuantumul datoriilor comerciale și al altor datorii. [Referințe: datorii comerciale; alte datorii] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherPayablesAbstract |
|
label |
Datorii comerciale și alte datorii [abstract] |
|
ifrs-full |
TradeAndOtherPayablesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
(Monetary), instant, credit |
label |
Datorii comerciale și alte datorii recunoscute la data achiziției |
IFRS 3.B64 i practică comună |
negatedLabel |
Datorii comerciale și alte datorii recunoscute la data achiziției |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru datoriile comerciale și alte datorii asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii comerciale și alte datorii; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherPayablesToRelatedParties |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii către părțile afiliate |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor către părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherPayablesToTradeSuppliers |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul plăților datorate furnizorilor de bunuri și servicii utilizate în activitatea entității. |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherPayablesUndiscountedCashFlows |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii comerciale și alte datorii, fluxuri de trezorerie neactualizate |
IFRS 7.B11D exemplu, IFRS 7.IG31A exemplu |
documentation |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu datoriile comerciale și alte datorii. [Referințe: datorii comerciale și alte datorii] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe comerciale și alte creanțe |
IAS 1.54 h prezentarea informaților, IAS 1.78 b prezentarea informațiilor |
totalLabel |
Total creanțe comerciale și alte creanțe |
||||
documentation |
Cuantumul creanțelor comerciale și al altor creanțe. [Referințe: creanțe comerciale; alte creanțe] |
||||
ifrs-full |
TradeAndOtherReceivablesAbstract |
|
label |
Creanțe comerciale și alte creanțe [abstract] |
|
ifrs-full |
TradeAndOtherReceivablesDueFromRelatedParties |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe datorate de părțile afiliate |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul creanțelor datorate de părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TradeReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe comerciale |
IAS 1.78 b exemplu |
documentation |
Cuantumul datorat de clienți pentru bunurile și serviciile vândute. |
||||
ifrs-full |
TradeReceivablesMember |
Member |
label |
Creanțe comerciale [member] |
IAS 1.112 c practică comună, IFRS 7.35H b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M b (iii) prezentarea informațiilor, IFRS 7.35N exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă creanțele comerciale. [Referințe: creanțe comerciale] |
||||
ifrs-full |
TradingEquitySecuritiesMember |
Member |
label |
Acțiuni destinate tranzacționării [member] |
IFRS 13.94 exemplu, IFRS 13.IE60 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele de capitaluri proprii care (a) sunt dobândite sau suportate în principal în scopul vânzării sau al răscumpărării în viitorul apropiat ori (b) la recunoașterea inițială fac parte dintr-un portofoliu de instrumente financiare identificate gestionate împreună și pentru care există dovezi ale unui tipar real recent de urmărire a profitului pe termen scurt. |
||||
ifrs-full |
TradingIncomeExpense |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea) |
IAS 1.85 practică comună |
totalLabel |
Total venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea) |
||||
documentation |
Cuantumul veniturilor (cheltuielilor) aferente activelor și datoriilor destinate tranzacționării. |
||||
ifrs-full |
TradingIncomeExpenseAbstract |
|
label |
Venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea) [abstract] |
|
ifrs-full |
TradingIncomeExpenseOnDebtInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tranzacționarea (cheltuieli cu tranzacționarea) instrumentelor de datorie |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tranzacționare (cheltuielilor cu tranzacționarea) aferente instrumentelor de datorie. [Referințe: instrumente de datorie deținute; venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
TradingIncomeExpenseOnDerivativeFinancialInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tranzacționarea (cheltuieli cu tranzacționarea) instrumentelor financiare derivate |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tranzacționare (cheltuielilor cu tranzacționarea) aferente instrumentelor financiare derivate. [Referințe: instrumente derivate [member]; venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
TradingIncomeExpenseOnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tranzacționarea (cheltuieli cu tranzacționarea) instrumentelor de capitaluri proprii |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tranzacționare (cheltuielilor cu tranzacționarea) aferente instrumentelor de capitaluri proprii. [Referințe: Instrumente de capitaluri proprii deținute; venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
TradingIncomeExpenseOnForeignExchangeContracts |
Monetary, duration, credit |
label |
Venituri din tranzacționarea (cheltuieli cu tranzacționarea) contractelor de schimb valutar |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul veniturilor din tranzacționare (cheltuielilor cu tranzacționarea) aferente contractelor de schimb valutar. [Referințe: venituri din tranzacționare (cheltuieli cu tranzacționarea)] |
||||
ifrs-full |
TradingSecuritiesMember |
Member |
label |
Valori mobiliare destinate tranzacționării [member] |
IFRS 7.6 exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele financiare care (a) sunt dobândite sau suportate în principal în scopul vânzării sau al răscumpărării în viitorul apropiat ori (b) la recunoașterea inițială fac parte dintr-un portofoliu de instrumente financiare identificate gestionate împreună și pentru care există dovezi ale unui tipar real recent de urmărire a profitului pe termen scurt. [Referințe: clase de instrumente financiare [domain]] |
||||
ifrs-full |
TransactionPriceAllocatedToRemainingPerformanceObligations |
Monetary, instant, credit |
label |
Prețul tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase |
IFRS 15.120 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul aferent prețului tranzacției alocat obligațiilor de executare rămase neîndeplinite (sau parțial neîndeplinite) la finalul perioadei de raportare. Prețul tranzacției reprezintă valoarea contraprestației la care o entitate se așteaptă să aibă dreptul în schimbul transferului bunurilor sau serviciilor promise către un client, neincluzând sumele colectate în numele unor terțe părți (de exemplu unele taxe de vânzare). [Referințe: obligații de executare [domain]] |
||||
ifrs-full |
TransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombinationAxis |
Axis |
label |
Tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [axis] |
IFRS 3.B64 l prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TransactionsRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombinationDomain |
Domain [default] |
label |
Tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi [domain] |
IFRS 3.B64 l prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tranzacțiile recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
TransferBetweenFinancialLiabilitiesAndEquityAttributableToChangeInRedemptionProhibition |
Monetary, duration |
label |
Transferul între datorii financiare și capitaluri proprii care poate fi atribuit modificării unei interdicții de răscumpărare |
IFRIC 2.13 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul transferat între datorii financiare și capitaluri proprii care poate fi atribuit modificării unei interdicții de răscumpărare. |
||||
ifrs-full |
TransferFromInvestmentPropertyUnderConstructionOrDevelopmentInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Transferul din categoria investițiilor imobiliare în curs de construire sau amenajare, investiții imobiliare |
IAS 40.76 practică comună, IAS 40.79 d practică comună |
documentation |
Cuantumul transferat din categoria investițiilor imobiliare în curs de construire sau amenajare în categoria investițiilor imobiliare finalizate. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
TransferFromToInventoriesAndOwnerOccupiedPropertyInvestmentProperty |
Monetary, duration, debit |
label |
Transfer din (în) categoriile stocurilor și proprietăților utilizate de posesor, investiții imobiliare |
IAS 40.76 f prezentarea informațiilor, IAS 40.79 d (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul transferat din (în) categoriile stocurilor și proprietăților utilizate de posesor în (din) categoria investițiilor imobiliare. [Referințe: stocuri; investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
TransfersFromToOtherRetirementBenefitPlans |
Monetary, duration, credit |
label |
Transferuri din (în) categoria altor planuri de pensii |
IAS 26.35 b (x) prezentarea informațiilor |
documentation |
Creșterea (reducerea) activelor nete disponibile pentru beneficii rezultată din transferurile din (în) categoria altor planuri de pensii. [Referințe: activele (datoriile) planului de pensii] |
||||
ifrs-full |
TransfersIntoLevel3OfFairValueHierarchyAssets |
Monetary, duration, debit |
label |
Transferuri la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul transferurilor de active la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersIntoLevel3OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration, credit |
label |
Transferuri la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul transferurilor propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersIntoLevel3OfFairValueHierarchyLiabilities |
Monetary, duration, credit |
label |
Transferuri la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul transferurilor de datorii la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOfCumulativeGainLossWithinEquity |
Monetary, duration |
label |
Transferurile câștigului (pierderii) cumulat(e) în capitalurile proprii atunci când modificările riscului de credit al datoriei sunt prezentate în alte elemente ale rezultatului global |
IFRS 7.10 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul transferurilor în capitalurile proprii ale câștigului (pierderii) cumulat(e) în ceea ce privește datoriile financiare desemnate la valoarea justă prin profit sau pierdere pentru care modificările riscului de credit al datoriei sunt prezentate în alte elemente ale rezultatului global. [Referințe: datorii financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere] |
||||
ifrs-full |
TransfersOfResearchAndDevelopmentFromEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de cercetare și dezvoltare din partea entității, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 e exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de cercetare și dezvoltare din partea entității în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOfResearchAndDevelopmentToEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de cercetare și dezvoltare către entitate, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 e exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de cercetare și dezvoltare către entitate în cadrul tranzacțiilor cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel1IntoLevel2OfFairValueHierarchyAssets |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste, active deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste pentru activele deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel1IntoLevel2OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel1IntoLevel2OfFairValueHierarchyLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste, datorii deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de la nivelul 1 la nivelul 2 în ierarhia valorii juste pentru datoriile deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel2IntoLevel1OfFairValueHierarchyAssets |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste, active deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste pentru activele deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel2IntoLevel1OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel2IntoLevel1OfFairValueHierarchyLiabilities |
Monetary, duration |
label |
Transferuri de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste, datorii deținute la finalul perioadei de raportare |
IFRS 13.93 c prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de la nivelul 2 la nivelul 1 în ierarhia valorii juste pentru datoriile deținute la finalul perioadei de raportare. [Referințe: nivelul 1 în ierarhia valorii juste [member]; nivelul 2 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel3OfFairValueHierarchyAssets |
(Monetary), duration, credit |
label |
Transferuri de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, active |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Transferuri de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, active |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de active de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel3OfFairValueHierarchyEntitysOwnEquityInstruments |
(Monetary), duration, debit |
label |
Transferuri de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Transferuri de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [domain]; nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersOutOfLevel3OfFairValueHierarchyLiabilities |
(Monetary), duration, debit |
label |
Transferuri de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 e (iv) prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Transferuri de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste, datorii |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor de datorii de la nivelul 3 în ierarhia valorii juste. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersUnderFinanceAgreementsFromEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Transferuri în cadrul contractelor de finanțare din partea entității, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 g exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor efectuate în cadrul contractelor de finanțare din partea entității în tranzacțiile cu părți afiliate, inclusiv împrumuturile și aporturile de capital în numerar sau în natură. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersUnderFinanceAgreementsToEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Transferuri în temeiul contractelor de finanțare către entitate, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 g exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor efectuate în temeiul contractelor de finanțare către entitate în tranzacțiile cu părți afiliate, inclusiv împrumuturile și aporturile de capital în numerar sau în natură. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersUnderLicenseAgreementsFromEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Transferuri în cadrul contractelor de licență din partea entității, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 f exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor efectuate în cadrul contractelor de licență din partea entității în tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TransfersUnderLicenseAgreementsToEntityRelatedPartyTransactions |
Monetary, duration |
label |
Transferuri în cadrul contractelor de licență către entitate, tranzacții cu părțile afiliate |
IAS 24.21 f exemplu |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul transferurilor efectuate în cadrul contractelor de licență către entitate în tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: totalul pentru toate părțile afiliate [member]] |
||||
ifrs-full |
TransportationExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de transport |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din servicii de transport. |
||||
ifrs-full |
TravelExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli de călătorie |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din călătorii. |
||||
ifrs-full |
TreasuryShares |
(Monetary), instant, debit |
label |
Acțiunile de trezorerie |
IAS 1.78 e exemplu, IAS 32.34 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Acțiunile de trezorerie |
||||
documentation |
Propriile instrumente de capitaluri proprii ale unei entități, deținute de entitate sau de alți membri ai grupului consolidat. |
||||
ifrs-full |
TreasurySharesMember |
Member |
label |
Acțiuni de trezorerie [member] |
IAS 1.106 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității, deținute de entitate sau de alți membri ai grupului consolidat. |
||||
ifrs-full |
TwelvemonthExpectedCreditLossesMember |
Member |
label |
Pierderile din credit preconizate pe 12 luni [member] |
IFRS 7.35H a prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă partea din pierderile din credit preconizate pe durata de viață care reprezintă pierderile din credit preconizate care rezultă din evenimentele de neîndeplinire a obligațiilor aferente unui instrument financiar care pot apărea în termen de 12 luni de la data raportării. [Referințe: Tipul de evaluare a pierderilor din credit preconizate [domain]; pierderi din credit preconizate pe durata de viață [member]] |
||||
ifrs-full |
TwoYearsBeforeReportingYearMember |
Member |
label |
Doi ani înainte de anul de raportare [member] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un exercițiu care s-a încheiat cu doi ani înainte de sfârșitul anului de raportare. |
||||
ifrs-full |
TypeOfMeasurementOfExpectedCreditLossesAxis |
Axis |
label |
Tipul de evaluare a pierderilor din credit preconizate [axis] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypeOfMeasurementOfExpectedCreditLossesDomain |
Domain [default] |
label |
Tipul de evaluare a pierderilor din credit preconizate [domain] |
IFRS 7.35H prezentarea informațiilor, IFRS 7.35M prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de evaluare a pierderilor din credit preconizate. Pierderile din credit preconizate reprezintă media pierderilor din credit ponderată cu riscurile respective de neîndeplinire a obligațiilor. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipul de evaluare a pierderilor din credit preconizate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfAntidilutiveInstrumentsAxis |
Axis |
label |
Tipuri de instrumente antidiluante [axis] |
IAS 33.70 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfAntidilutiveInstrumentsDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de instrumente antidiluante [domain] |
IAS 33.70 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă instrumentele antidiluante. Instrumentele sunt antidiluante atunci când conversia lor în acțiuni ordinare ar majora rezultatul pe acțiune sau ar diminua pierderea pe acțiune din activitățile continue. Calcularea rezultatului pe acțiune diluat nu ia în considerare ipoteze precum conversia, exercitarea sau un alt aspect legat de acțiunile potențiale ordinare care ar avea un efect de antidiluare asupra rezultatului pe acțiune. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de instrumente antidiluante” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfContractsAxis |
Axis |
label |
Tipuri de contracte [axis] |
IFRS 15.B89 d exemplu, IFRS 17.96 a exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfContractsDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de contracte [domain] |
IFRS 15.B89 d exemplu, IFRS 17.96 a exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de contracte cu clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de contracte” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfCustomersAxis |
Axis |
label |
Tipuri de clienți [axis] |
IFRS 15.B89 c exemplu |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfCustomersDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de clienți [domain] |
IFRS 15.B89 c exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de clienți. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de clienți” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfFinancialAssetsAxis |
Axis |
label |
Tipuri de active financiare [axis] |
IFRS 7.B51 prezentarea informațiilor, IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfFinancialAssetsDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de active financiare [domain] |
IFRS 7.B51 prezentarea informațiilor, IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă tipurile agregate de active financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de active financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
TypesOfFinancialLiabilitiesAxis |
Axis |
label |
Tipuri de datorii financiare [axis] |
IFRS 7.B51 prezentarea informațiilor, IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfFinancialLiabilitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de datorii financiare [domain] |
IFRS 7.B51 prezentarea informațiilor, IFRS 7.B52 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă tipurile agregate de datorii financiare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de datorii financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
TypesOfHedgesAxis |
Axis |
label |
Tipuri de acoperiri împotriva riscurilor [axis] |
IFRS 7.24A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24B prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfHedgesDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de acoperiri împotriva riscurilor [domain] |
IFRS 7.24A prezentarea informațiilor, IFRS 7.24B prezentarea informațiilor, IFRS 7.24C prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de acoperiri împotriva riscurilor. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de acoperiri împotriva riscurilor” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfInterestRatesAxis |
Axis |
label |
Tipuri de rate ale dobânzii [axis] |
IFRS 7.39 practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfInterestRatesDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de rate ale dobânzii [domain] |
IFRS 7.39 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de rate ale dobânzii. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de rate ale dobânzii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: riscul ratei dobânzii [member]] |
||||
ifrs-full |
TypesOfInvestmentPropertyAxis |
Axis |
label |
Tipuri de investiții imobiliare [axis] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfInvestmentPropertyDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de investiții imobiliare [domain] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Tipuri de investiții imobiliare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfNoncurrentLiabilitiesWithCovenantsAxis |
Axis |
label |
Tipuri de datorii pe termen lung cu clauze restrictive [axis] |
IAS 1.76ZA prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. Această axă trebuie utilizată pentru a reprezenta datoriile pe termen lung sau grupurile de datorii pe termen lung cu clauze restrictive, prezentate separat, care intră sub incidența IAS 1.76ZA. |
||||
ifrs-full |
TypesOfNoncurrentLiabilitiesWithCovenantsDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de datorii pe termen lung cu clauze restrictive [domain] |
IAS 1.76ZA prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă totalul datoriilor pe termen lung cu clauze restrictive pentru care dreptul entității de a amâna decontarea este condiționat de respectarea de către entitate a clauzelor restrictive în termen de douăsprezece luni după perioada de raportare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de datorii pe termen lung cu clauze restrictive” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfRateregulatedActivitiesAxis |
Axis |
label |
Tipuri de activități cu tarife reglementate [axis] |
IFRS 14.30 prezentarea informațiilor, IFRS 14.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfRateregulatedActivitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de activități cu tarife reglementate [domain] |
IFRS 14.30 prezentarea informațiilor, IFRS 14.33 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă activitățile cu tarife reglementate ale unei entități. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de activități cu tarife reglementate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfRisksAxis |
Axis |
label |
Tipuri de riscuri [axis] |
În vigoare de la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor, IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor, IFRS 7.21C prezentarea informațiilor, IFRS 7.33 prezentarea informațiilor, IFRS 7.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfRisksDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de riscuri [domain] |
În vigoare de la 1.1.2025 IAS 21.A19 f prezentarea informațiilor, IFRS 17.124 prezentarea informațiilor, IFRS 17.125 prezentarea informațiilor, IFRS 17.127 prezentarea informațiilor, IFRS 17.128 a prezentarea informațiilor, IFRS 7.21C prezentarea informațiilor, IFRS 7.33 prezentarea informațiilor, IFRS 7.34 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toate tipurile de riscuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de riscuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
TypesOfSharebasedPaymentArrangementsAxis |
Axis |
label |
Tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [axis] |
IFRS 2.45 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
TypesOfSharebasedPaymentArrangementsDomain |
Domain [default] |
label |
Tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain] |
IFRS 2.45 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă un acord între entitate sau o altă entitate din grup sau orice acționar al entității din grup și o altă parte (inclusiv un angajat), care dă dreptul celeilalte părți să primească (a) numerar sau alte active ale entității pentru sume care se bazează pe prețul (sau valoarea) instrumentelor de capitaluri proprii (inclusiv acțiuni sau opțiuni pe acțiuni) ale entității sau ale unei alte entități din grup ori (b) instrumente de capitaluri proprii (inclusiv acțiuni sau opțiuni pe acțiuni) ale entității sau ale unei alte entități din grup, cu condiția îndeplinirii condițiilor specificate pentru intrarea în drepturi, dacă există. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
UMTSLicencesMember |
Member |
label |
Licențe UMTS [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă licențele pentru sistemul universal de telecomunicații mobile. [Referințe: licențe și francize] |
||||
ifrs-full |
UnadjustedComparativeInformationHasBeenPreparedOnDifferentBasis |
True/False |
label |
Informațiile comparative neajustate au fost pregătite pe baze diferite |
IAS 16.80A prezentarea informațiilor, IAS 27.18I prezentarea informațiilor, IAS 38.130I prezentarea informațiilor, IFRS 10.C6B prezentarea informațiilor, IFRS 11.C13B prezentarea informațiilor, IFRS 17.C27 prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică (adevărat/fals) dacă informațiile comparative neajustate din situațiile financiare au fost pregătite pe baze diferite. |
||||
ifrs-full |
UnallocatedAmountsMember |
Member |
label |
Cuantumuri nealocate [member] |
IFRS 8.28 exemplu, IFRS 8.IG4 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă elementele care nu au fost alocate segmentelor operaționale. |
||||
ifrs-full |
UnallocatedGoodwill |
Monetary, instant, debit |
label |
Fond comercial nealocat |
IAS 36.133 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul fondului comercial dobândit într-o combinare de întreprinderi care nu a fost alocat unei unități (unui grup de unități) generatoare de numerar. [Referințe: fond comercial; totalul pentru toate unitățile generatoare de numerar [member]; totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedStructuredEntitiesAxis |
Axis |
label |
Entități structurate neconsolidate [axis] |
IFRS 12.B4 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedStructuredEntitiesControlledByInvestmentEntityAxis |
Axis |
label |
Entități structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții [axis] |
IFRS 12.19F prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedStructuredEntitiesControlledByInvestmentEntityDomain |
Domain [default] |
label |
Entități structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții [domain] |
IFRS 12.19F prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă entitățile structurate neconsolidate care sunt controlate de o entitate de investiții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Entități structurate neconsolidate controlate de entitatea de investiții” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member]] |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedStructuredEntitiesDomain |
Domain [default] |
label |
Entități structurate neconsolidate [domain] |
IFRS 12.B4 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Entități structurate neconsolidate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedStructuredEntitiesMember |
Member |
label |
Totalul pentru toate entitățile structurate neconsolidate [member] |
IFRS 12.B4 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă entitățile structurate neconsolidate. O entitate structurată este o entitate organizată astfel încât drepturile de vot sau altele similare nu reprezintă factorul dominant în deciderea controlului asupra entității, precum cazurile în care orice drepturi de vot sunt aferente numai sarcinilor administrative, iar activitățile relevante sunt coordonate prin angajamente contractuale. [Referințe: consolidat [member]] |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedSubsidiariesAxis |
Axis |
label |
Filiale neconsolidate [axis] |
IFRS 12.19B prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedSubsidiariesControlledBySubsidiariesOfInvestmentEntityMember |
Member |
label |
Filiale neconsolidate controlate de filiale ale entității de investiții [member] |
IFRS 12.19C prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă filialele neconsolidate controlate de filiale ale entității de investiții. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedSubsidiariesDomain |
Domain [default] |
label |
Filiale neconsolidate [domain] |
IFRS 12.19B prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Filiale neconsolidate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedSubsidiariesMember |
Member |
label |
Filiale neconsolidate [member] |
IFRS 12.19B prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă filialele neconsolidate. [Referințe: totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
UnconsolidatedSubsidiariesThatInvestmentEntityControlsDirectlyMember |
Member |
label |
Filiale neconsolidate controlate direct de entitatea de investiții [member] |
IFRS 12.19B prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă filialele neconsolidate pe care entitatea de investiții le controlează în mod direct. [Referințe: prezentarea informațiilor privind entitățile de investiții [text block]; totalul pentru toate filialele [member]] |
||||
ifrs-full |
UndatedSubordinatedLiabilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii subordonate fără dată de rambursare |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor subordonate care nu au o anumită dată de rambursare. [Referințe: datorii subordonate] |
||||
ifrs-full |
UnderlyingEquityInstrumentAndDepositaryReceiptsAxis |
Axis |
label |
Instrument de capitaluri proprii suport și certificate de depozit [axis] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
UnderlyingEquityInstrumentAndDepositaryReceiptsDomain |
Domain [default] |
label |
Instrument de capitaluri proprii suport și certificate de depozit [domain] |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea standard a axei „Instrument de capitaluri proprii suport și certificate de depozit” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
UndiscountedCashOutflowRequiredToRepurchaseDerecognisedFinancialAssets |
Monetary, instant, credit |
label |
Ieșirile de numerar neactualizate necesare pentru răscumpărarea activelor financiare derecunoscute |
IFRS 7.42E d prezentarea informațiilor |
documentation |
Ieșirile de numerar neactualizate care ar fi sau ar putea fi necesare în vederea răscumpărării activelor financiare derecunoscute (de exemplu, prețul de exercitare într-un contract de opțiuni). [Referințe: active financiare] |
||||
ifrs-full |
UndiscountedExpectedCreditLossesAtInitialRecognitionOnPurchasedOrOriginatedCreditimpairedFinancialAssetsInitiallyRecognised |
Monetary, duration, credit |
label |
Pierderile din credit preconizate neactualizate la recunoașterea inițială aferente activelor financiare achiziționate sau emise depreciate recunoscute inițial |
IFRS 7.35H c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul pierderilor din credit preconizate neactualizate la recunoașterea inițială pentru activele financiare recunoscute inițial în decursul perioadei de raportare drept achiziționate sau emise depreciate. |
||||
ifrs-full |
UndiscountedFinanceLeasePaymentsToBeReceived |
Monetary, instant, debit |
label |
Plățile de leasing financiar neactualizate care urmează să fie primite |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul plăților de leasing financiar neactualizate care urmează să fie primite. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
UndiscountedOperatingLeasePaymentsToBeReceived |
Monetary, instant, debit |
label |
Plățile de leasing operațional neactualizate care urmează să fie primite |
IFRS 16.97 prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul plăților de leasing operațional neactualizate care urmează să fie primite. Leasingul operațional este operațiunea de leasing care nu transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. |
||||
ifrs-full |
UndrawnBorrowingFacilities |
Monetary, instant, credit |
label |
Facilități de credit nefolosite |
IAS 7.50 a exemplu |
documentation |
Cuantumul facilităților de credit nefolosite care ar putea fi disponibile pentru viitoare activități de exploatare și pentru decontarea angajamentelor de capital. [Referințe: angajamente de capital] |
||||
ifrs-full |
UnearnedFinanceIncomeRelatingToFinanceLeasePaymentsReceivable |
(Monetary), instant, credit |
label |
Venitul financiar neîncasat aferent creanțelor care decurg din contractele de leasing |
IFRS 16.94 prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Venitul financiar neîncasat aferent creanțelor care decurg din contractele de leasing |
||||
documentation |
Cuantumul venitului financiar neîncasat aferent creanțelor care decurg din contractele de leasing. Leasingul financiar este operațiunea de leasing care transferă în mare măsură toate riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra unui activ suport. [Referințe: venituri financiare] |
||||
ifrs-full |
UnitsOfProductionMethodMember |
Member |
label |
Metoda unităților de producție [member] |
IAS 16.73 b prezentarea informațiilor, IAS 38.118 b prezentarea informațiilor, IAS 40.79 a prezentarea informațiilor, IAS 41.54 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda unităților de producție pentru depreciere sau amortizare. |
||||
ifrs-full |
UnobservableInputsAxis |
Axis |
label |
Date de intrare neobservabile [axis] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 h practică comună |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
UnobservableInputsDomain |
Domain [default] |
label |
Date de intrare neobservabile [domain] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor, IFRS 13.93 h practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă toate datele de intrare neobservabile. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Date de intrare neobservabile” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
UnratedCreditExposures |
Monetary, instant |
label |
Expunerile la riscul de credit neevaluate |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.36 c prezentarea informațiilor, Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.IG24 c exemplu |
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Cuantumul expunerii la riscul de credit care nu a fost evaluată de către agenții de rating externe. [Referințe: expunere la riscul de credit] |
||||
ifrs-full |
UnrealisedForeignExchangeGainsLossesMember |
Member |
label |
Câștigurile (pierderile) nerealizate din diferențele de curs valutar [member] |
IAS 12.81 g practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă câștigurile (pierderile) rezultate din variația cursurilor de schimb valutar care nu au fost încă realizate. |
||||
ifrs-full |
UnrecognisedShareOfLossesOfAssociates |
Monetary, duration, debit |
label |
Partea nerecunoscută din pierderile entităților asociate |
IFRS 12.22 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul părții nerecunoscute din pierderile entităților asociate, dacă entitatea a încetat să mai recunoască partea sa din pierderi atunci când aplică metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate entitățile asociate [member]] |
||||
ifrs-full |
UnrecognisedShareOfLossesOfJointVentures |
Monetary, duration, debit |
label |
Partea nerecunoscută din pierderile asocierilor în participație |
IFRS 12.22 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Cuantumul părții nerecunoscute din pierderile asocierilor în participație, dacă entitatea a încetat să mai recunoască partea sa din pierderi atunci când aplică metoda punerii în echivalență. [Referințe: totalul pentru toate asocierile în participație [member]] |
||||
ifrs-full |
UnsecuredBankLoansReceived |
Monetary, instant, credit |
label |
Împrumuturi bancare negarantate primite |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul împrumuturilor primite de la bănci care nu au fost garantate cu garanții reale. [Referințe: împrumuturi primite] |
||||
ifrs-full |
UnusedProvisionReversedOtherProvisions |
(Monetary), duration, debit |
label |
Provizioane neutilizate reluate, alte provizioane |
IAS 37.84 d prezentarea informațiilor |
negatedLabel |
Provizioane neutilizate reluate, alte provizioane |
||||
documentation |
Cuantumul reluat pentru alte provizioane neutilizate. [Referințe: alte provizioane] |
||||
ifrs-full |
UnusedTaxCreditsForWhichNoDeferredTaxAssetRecognised |
Monetary, instant |
label |
Credite fiscale neutilizate pentru care nu este recunoscută nicio creanță privind impozitul amânat |
IAS 12.81 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul creditelor fiscale neutilizate pentru care nu este recunoscută nicio creanță privind impozitul amânat în situația poziției financiare. [Referințe: credite fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
UnusedTaxCreditsMember |
Member |
label |
Credite fiscale neutilizate [member] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă creditele fiscale care au fost primite și care sunt reportate pentru a fi utilizate în cazul unui profit impozabil viitor. |
||||
ifrs-full |
UnusedTaxLossesForWhichNoDeferredTaxAssetRecognised |
Monetary, instant |
label |
Pierderi fiscale neutilizate pentru care nu este recunoscută nicio creanță privind impozitul amânat |
IAS 12.81 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Cuantumul pierderilor fiscale neutilizate pentru care nu este recunoscută nicio creanță privind impozitul amânat în situația poziției financiare. [Referințe: pierderi fiscale neutilizate [member]] |
||||
ifrs-full |
UnusedTaxLossesMember |
Member |
label |
Pierderi fiscale neutilizate [member] |
IAS 12.81 g prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă pierderile fiscale care au fost suportate și care sunt reportate pentru a fi utilizate în cazul unui profit impozabil viitor. |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredAsPeriodOfTimeBiologicalAssetsAtCost |
Duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată ca perioadă de timp, active biologice, la cost |
IAS 41.54 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă, măsurată ca perioadă de timp, utilizată pentru activele biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredAsPeriodOfTimeIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată ca perioadă de timp, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă, măsurată ca perioadă de timp, utilizată pentru alte imobilizări necorporale decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredAsPeriodOfTimeInvestmentPropertyCostModel |
Duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată ca perioadă de timp, investiții imobiliare, modelul bazat pe cost |
IAS 40.79 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă, măsurată ca perioadă de timp, utilizată pentru investițiile imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredAsPeriodOfTimePropertyPlantAndEquipment |
Duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată ca perioadă de timp, imobilizări corporale |
IAS 16.73 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă, măsurată ca perioadă de timp, utilizată pentru imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredInProductionOrOtherSimilarUnitsBiologicalAssetsAtCost |
Decimal, duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată în unități de producție sau alte unități similare, active biologice, la cost |
IAS 41.54 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă, măsurată în unități de producție sau alte unități similare, utilizată pentru activele biologice. [Referințe: active biologice] |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredInProductionOrOtherSimilarUnitsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
Decimal, duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată în unități de producție sau alte unități similare, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
IAS 38.118 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă măsurată în unități de producție sau alte unități similare, utilizată pentru alte imobilizări necorporale decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
||||
ifrs-full |
UsefulLifeMeasuredInProductionOrOtherSimilarUnitsPropertyPlantAndEquipment |
Decimal, duration |
label |
Durata de viață utilă măsurată în unități de producție sau alte unități similare, imobilizări corporale |
IAS 16.73 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață utilă măsurată în unități de producție sau alte unități similare, utilizată pentru imobilizările corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
UtilisationAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
(Monetary), duration, debit |
label |
Utilizare, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Expiră la 1.1.2023 IFRS 7.16 practică comună |
negatedLabel |
Utilizare, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
||||
commentaryGuidance |
Acest element ar trebui utilizat numai pentru a marca informații comparative care nu sunt retratate. |
||||
documentation |
Reducerea contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare rezultată din utilizarea ajustării. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
||||
ifrs-full |
UtilitiesExpense |
Monetary, duration, debit |
label |
Cheltuieli cu utilitățile |
IAS 1.112 c practică comună |
documentation |
Cuantumul cheltuielilor care provin din achiziționarea de utilități. |
||||
ifrs-full |
ValuationApproachDomain |
Domain |
label |
Abordarea pentru evaluare [domain] |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e prezentarea informațiilor, IIFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă abordarea pentru evaluare utilizată. |
||||
ifrs-full |
ValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementAssets |
List |
label |
Tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, active |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea valorii juste a activelor. |
||||
ifrs-full |
ValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementAxis |
Axis |
label |
Tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [axis] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
ValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementDomain |
Domain [default] |
label |
Tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste [domain] |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă tehnicile de evaluare utilizate de entitate pentru a evalua valoarea justă. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
||||
ifrs-full |
ValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstruments |
List |
label |
Tehnicile de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea valorii juste a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității. |
||||
ifrs-full |
ValuationTechniquesUsedInFairValueMeasurementLiabilities |
List |
label |
Tehnici de evaluare utilizate în evaluarea valorii juste, datorii |
IFRS 13.93 d prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea valorii juste a datoriilor. |
||||
ifrs-full |
ValuationTechniquesUsedToMeasureFairValueLessCostsOfDisposal |
List |
label |
Tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea valorii juste minus costurile asociate cedării |
IAS 36.130 f (ii) prezentarea informațiilor, IAS 36.134 e prezentarea informațiilor |
commentaryGuidance |
Atunci când utilizează acest element pentru a comunica informații care îndeplinesc cerința de prezentare de informații, entitatea ar trebui să utilizeze și elementul-text privind societatea-mamă pentru a surprinde informațiile explicative aferente, dacă sunt furnizate în situațiile financiare. |
||||
documentation |
Indică tehnicile de evaluare utilizate pentru evaluarea valorii juste minus costurile asociate cedării pentru o unitate (un grup de unități) generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
ValueAddedTaxPayables |
Monetary, instant, credit |
label |
Datorii privind taxa pe valoarea adăugată |
IAS 1.78 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor legate de taxa pe valoarea adăugată. |
||||
ifrs-full |
ValueAddedTaxReceivables |
Monetary, instant, debit |
label |
Creanțe privind taxa pe valoarea adăugată |
IAS 1.78 b practică comună |
documentation |
Cuantumul creanțelor legate de taxa pe valoarea adăugată. |
||||
ifrs-full |
ValueAtRisk |
Monetary, instant |
label |
Evaluarea în funcție de risc |
IFRS 7.41 practică comună |
commentaryGuidance |
În mod normal, ar trebui să se introducă o valoare XBRL pozitivă pentru acest element. Poate fi necesar să se introducă o valoare XBRL negativă dacă acest element este utilizat cu membrii menționați ca referințe. [Referințe: deprecierea și amortizarea cumulate [member]; amortizarea și deprecierea cumulate [member]; deprecierea cumulată [member]; ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member]; efectul plafonului activelor [member]; efectul tranziției la IFRS-uri [member]; eliminarea valorilor inter-segmente [member]; previziunea financiară a intrărilor (ieșirilor) de numerar pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; previziunea financiară a profitului (pierderii) pentru unitatea generatoare de numerar, data de intrare pentru evaluare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile și corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor politicii contabile impuse de IFRS-uri [member]; creșterea (reducerea) datorată corectărilor erorilor din perioade anterioare [member]; creșterea (reducerea) ca urmare a abaterii de la cerințele IFRS [member]; creșterea (reducerea) datorată modificărilor voluntare ale politicii contabile [member]; elemente de reconciliere importante [member]; activele planului [member]; valoarea actualizată a unei obligații privind beneficiul determinat [member]; cuantumul redesemnat [member]; efectul diversificării riscurilor [member]; acțiunile de trezorerie [member]] |
||||
documentation |
Evaluarea expunerii potențiale la pierdere ca urmare a evoluțiilor viitoare ale pieței, pe baza unui anumit interval de încredere și a unui anumit orizont de evaluare. |
||||
ifrs-full |
ValueInUseMember |
Member |
label |
Valoare de utilizare [member] |
IAS 36.130 e prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă valoarea de utilizare. Valoarea de utilizare reprezintă valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare preconizate să se obțină de la un activ sau de la o unitate generatoare de numerar. |
||||
ifrs-full |
ValueOfBusinessAcquiredMember |
Member |
label |
Valoarea activității dobândite [member] |
IAS 38.119 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constă în diferența dintre (a) valoarea justă a drepturilor de asigurare contractuale dobândite și obligațiile de asigurare asumate într-o combinare de întreprinderi și (b) o datorie evaluată în conformitate cu politicile contabile ale asigurătorului privind contractele de asigurare pe care le emite. [Referințe: totalul pentru toate combinările de întreprinderi [member]] |
||||
ifrs-full |
Vehicles |
Monetary, instant, debit |
label |
Vehicule |
IAS 16.37 practică comună |
totalLabel |
Total vehicule |
||||
documentation |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în vehiculele utilizate în activitățile entității, incluzând în special aeronave, automobile și nave. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
VehiclesAbstract |
|
label |
Vehicule [abstract] |
|
ifrs-full |
VehiclesMember |
Member |
label |
Vehicule [member] |
IAS 16.37 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în vehiculele utilizate în activitățile entității, incluzând în special aeronave, automobile și nave. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
VoluntaryChangesInAccountingPolicyAxis |
Axis |
label |
Modificări voluntare ale politicii contabile [axis] |
IAS 8.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
VoluntaryChangesInAccountingPolicyDomain |
Domain [default] |
label |
Modificări voluntare ale politicii contabile [domain] |
IAS 8.29 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă modificările voluntare ale politicii contabile care au drept rezultat situații financiare care oferă informații fiabile și mai relevante cu privire la efectele tranzacțiilor, ale altor evenimente sau condiții asupra poziției financiare, performanței financiare sau fluxurilor de trezorerie ale entității. Aplicarea anticipată a unui IFRS nu este considerată o modificare voluntară a politicii contabile. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Modificări voluntare ale politicii contabile” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
WagesAndSalaries |
Monetary, duration, debit |
label |
Retribuții și salarii |
IAS 19.9 practică comună |
documentation |
O clasă de cheltuieli cu beneficiile angajaților care reprezintă retribuții și salarii. [Referințe: cheltuieli cu beneficiile angajaților] |
||||
ifrs-full |
WarrantLiability |
Monetary, instant, credit |
label |
datorie din warrante |
IAS 1.55 practică comună |
documentation |
Cuantumul datoriilor din warrante. |
||||
ifrs-full |
WarrantReserve |
Monetary, instant, credit |
label |
Rezervă din warrante |
IAS 1.78 e practică comună |
documentation |
O componentă de capitaluri proprii rezultată din emiterea de warrante de cumpărare de acțiuni, altele decât cele care rezultă din angajamentele de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: Rezerva din plățile pe bază de acțiuni] |
||||
ifrs-full |
WarrantReserveMember |
Member |
label |
Rezerva din warrante [member] |
IAS 1.108 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o componentă de capitaluri proprii rezultată din emiterea de warrante de cumpărare de acțiuni, altele decât cele care rezultă din angajamentele de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: Rezerva din plățile pe bază de acțiuni [member]] |
||||
ifrs-full |
WarrantsMember |
Member |
label |
Warrante [member] |
IAS 33.70 c practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă warrantele. |
||||
ifrs-full |
WarrantyContingentLiabilityMember |
Member |
label |
Datorie contingentă pentru garanții [member] |
IAS 37.88 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru costurile estimate ale reparațiilor acoperite de garanțiile produselor vândute. [Referințe: clase de datorii contingente [domain]] |
||||
ifrs-full |
WarrantyProvision |
Monetary, instant, credit |
label |
Provizion pentru garanții |
IAS 37 – Exemplu 1 Garanții (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
totalLabel |
Total provizion pentru garanții |
||||
documentation |
Cuantumul provizionului pentru costurile estimate ale reparațiilor acoperite de garanțiile produselor vândute. [Referințe: provizioane] |
||||
ifrs-full |
WarrantyProvisionAbstract |
|
label |
Provizion pentru garanții [abstract] |
|
ifrs-full |
WarrantyProvisionMember |
Member |
label |
Provizion pentru garanții [member] |
IAS 37 – Exemplu 1 Garanții (exemplu), IAS 37.87 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă un provizion pentru costurile estimate ale reparațiilor acoperite de garanțiile produselor vândute. [Referințe: clase de alte provizioane [domain]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageCostMember |
Member |
label |
Cost mediu ponderat [member] |
IAS 2.36 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă metoda de evaluare a stocurilor prin formula de determinare a costului mediu ponderat. |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageCostOfCapitalMeasurementInputMember |
Member |
label |
Costul mediu ponderat al capitalului, dată de intrare pentru evaluare [member] |
IFRS 13.93 d exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă costul mediu ponderat al capitalului utilizat ca dată de intrare pentru evaluare. |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageDurationOfDefinedBenefitObligation2019 |
Duration |
label |
Durata medie ponderată a obligației privind beneficiul determinat |
IAS 19.147 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata medie ponderată a unei obligații privind beneficiul determinat. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfOtherEquityInstrumentsExercisableInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii care pot fi exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) care pot fi exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfOtherEquityInstrumentsExercisedOrVestedInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii care sunt exercitate sau intră în drepturi într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) care sunt exercitate sau intră în drepturi într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfOtherEquityInstrumentsExpiredInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfOtherEquityInstrumentsForfeitedInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfOtherEquityInstrumentsGrantedInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfOtherEquityInstrumentsOutstandingInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 practică comună |
periodEndLabel |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la începutul perioadei |
||||
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a altor instrumente de capitaluri proprii (și anume altele decât opțiunile pe acțiuni) scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsExercisableInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni care pot fi exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (vii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni care pot fi exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsExercisedInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (iv) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsExpiredInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (v) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni expirate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsForfeitedInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (iii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni pierdute într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsGrantedInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (ii) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni acordate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsInSharebasedPaymentArrangementExercisedDuringPeriodAtDateOfExercise2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat, la data exercitării, al acțiunilor pentru opțiunile pe acțiuni dintr-un angajament de plată pe bază de acțiuni exercitate în decursul perioadei |
IFRS 2.45 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat al acțiunilor, la data exercitării, pentru opțiunile pe acțiuni exercitate într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: Tipuri de angajamente de plată pe bază de acțiuni [domain]; media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageExercisePriceOfShareOptionsOutstandingInSharebasedPaymentArrangement2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni |
IFRS 2.45 b (i) prezentarea informațiilor, IFRS 2.45 b (vi) prezentarea informațiilor |
periodEndLabel |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la finalul perioadei |
||||
periodStartLabel |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni la începutul perioadei |
||||
documentation |
Prețul mediu ponderat de exercitare a opțiunilor pe acțiuni scadente într-un angajament de plată pe bază de acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageFairValueAtMeasurementDateOtherEquityInstrumentsGranted |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă medie ponderată la data evaluării, alte instrumente de capitaluri proprii acordate |
IFRS 2.47 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă medie ponderată, la data evaluării, a instrumentelor de capitaluri proprii acordate, altele decât opțiunile pe acțiuni. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageFairValueAtMeasurementDateShareOptionsGranted |
Monetary, instant, credit |
label |
Valoarea justă medie ponderată la data evaluării, opțiuni pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Valoarea justă medie ponderată, la data evaluării, a opțiunilor pe acțiuni acordate în decursul perioadei. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageLesseesIncrementalBorrowingRateAppliedToLeaseLiabilitiesRecognisedAtDateOfInitialApplicationOfIFRS16 |
Percent |
label |
Rata marginală de împrumut medie ponderată a locatarului aplicată datoriilor care decurg din contractele de leasing recunoscute la data aplicării inițiale a IFRS 16 |
IFRS 16.C12 a prezentarea informațiilor |
documentation |
Rata marginală de împrumut medie ponderată a locatarului aplicată datoriilor care decurg din contractele de leasing recunoscute în situația poziției financiare la data aplicării inițiale a IFRS 16. Rata marginală de împrumut este rata dobânzii pe care ar trebui să o plătească locatarul pentru a împrumuta, pe o perioadă similară și cu o garanție similară, fondurile necesare pentru a obține un activ cu o valoare similară cu cea a activului aferent dreptului de utilizare într-un mediu economic similar. |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageMember |
Member |
label |
Media ponderată [member] |
IFRS 13.B6 exemplu, IFRS 13.IE63 exemplu, IFRS 14.33 b prezentarea informațiilor, IFRS 17.120 prezentarea informațiilor, IFRS 7.7 practică comună |
documentation |
Acest membru reprezintă o medie în care fiecărei cantități i se atribuie o pondere care determină efectul relativ al fiecărei cantități asupra mediei. |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageNumberOfInstrumentsUsedInCalculatingBasicEarningsLossPerInstrumentParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Shares |
label |
Numărul mediu ponderat de instrumente utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Numărul mediu ponderat de instrumente utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) de bază pe instrument pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: rezultatul (pierderea) de bază pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageNumberOfInstrumentsUsedInCalculatingDilutedEarningsLossPerInstrumentParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinaryShares |
Shares |
label |
Numărul mediu ponderat de instrumente utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare |
IAS 33.A14 practică comună |
documentation |
Numărul mediu ponderat de instrumente utilizate la calcularea rezultatului (pierderii) diluat(e) pe instrument pentru un instrument de capitaluri proprii care participă la profit cu acțiuni ordinare conform unei formule predeterminate. [Referințe: rezultatul (pierderea) diluat(ă) pe instrument, instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageNumberOfParticipatingEquityInstrumentsOtherThanOrdinarySharesAbstract |
|
label |
Numărul mediu ponderat de instrumente de capitaluri proprii participative, altele decât acțiunile ordinare [abstract] |
|
ifrs-full |
WeightedAverageRemainingContractualLifeOfOutstandingShareOptions2019 |
Duration |
label |
Durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente |
IFRS 2.45 d prezentarea informațiilor |
documentation |
Durata de viață contractuală medie ponderată rămasă a opțiunilor pe acțiuni scadente. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageSharePrice2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat al acțiunilor |
IFRS 2.45 c prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat al acțiunilor. [Referințe: media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageSharePriceShareOptionsGranted2019 |
Per share |
label |
Prețul mediu ponderat al acțiunilor, opțiunile pe acțiuni acordate |
IFRS 2.47 a (i) prezentarea informațiilor |
documentation |
Prețul mediu ponderat al acțiunilor utilizat ca dată de intrare pentru modelul de evaluare a opțiunilor în vederea calculării valorii juste a opțiunilor pe acțiuni acordate. [Referințe: model de evaluare a opțiunii [member]; media ponderată [member]] |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageShares |
Shares |
label |
Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare utilizate la calcularea rezultatului pe acțiune de bază |
IAS 33.70 b prezentarea informațiilor |
documentation |
Numărul de acțiuni ordinare în circulație la începutul perioadei, ajustat cu numărul de acțiuni răscumpărate sau emise în perioada respectivă, înmulțit cu un factor de ponderare a timpului. |
||||
ifrs-full |
WeightedAverageSharesAndAdjustedWeightedAverageSharesAbstract |
|
label |
Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare utilizate la calcularea rezultatului pe acțiune de bază și a rezultatului pe acțiune diluat [abstract] |
|
ifrs-full |
WhollyOrPartlyFundedDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate finanțate în totalitate sau parțial [member] |
IAS 19.138 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate finanțate în totalitate sau parțial. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
WhollyUnfundedDefinedBenefitPlansMember |
Member |
label |
Planuri de beneficii determinate integral nefinanțate [member] |
IAS 19.138 e exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă planurile de beneficii determinate integral nefinanțate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [domain]] |
||||
ifrs-full |
WorkInProgress |
Monetary, instant, debit |
label |
Produsele în curs de execuție curente |
IAS 1.78 c exemplu, IAS 2.37 practică comună |
documentation |
O clasificare a stocurilor curente care reprezintă valoarea activelor aflate în prezent în procesul de producție, care necesită o prelucrare suplimentară pentru a fi transformate în produse sau servicii finite. [Referințe: produsele finite curente; stocuri] |
||||
ifrs-full |
WritedownsReversalsOfInventories |
Monetary, duration, debit |
label |
Reduceri ale valorii contabile (reluări ale reducerilor valorii contabile) a stocurilor |
IAS 1.98 a prezentarea informațiilor |
netLabel |
Reduceri nete ale valorii contabile (reluări nete ale reducerilor valorii contabile) a stocurilor |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut rezultat din reducerea valorii contabile a stocurilor până la valoarea realizabilă netă sau din reluări ale reducerilor respective. [Referințe: stocuri] |
||||
ifrs-full |
WritedownsReversalsOfPropertyPlantAndEquipment |
Monetary, duration |
label |
Reduceri ale valorii contabile (reluări ale reducerilor valorii contabile) a imobilizărilor corporale |
IAS 1.98 a prezentarea informațiilor |
netLabel |
Reduceri nete ale valorii contabile (reluări nete ale reducerilor valorii contabile) a imobilizărilor corporale |
||||
commentaryGuidance |
Pentru acest element se poate introduce o valoare XBRL pozitivă sau negativă. Pentru a determina semnul corect, a se utiliza ca referință eticheta standard a elementului. A se utiliza o valoare negativă pentru termenii între paranteze. |
||||
documentation |
Cuantumul recunoscut rezultat din reducerea valorii contabile a imobilizărilor corporale până la valoarea recuperabilă sau din reluări ale reducerilor respective. [Referințe: imobilizări corporale] |
||||
ifrs-full |
WritedownsReversalsOfWritedownsOfInventoriesAbstract |
|
label |
Reduceri ale valorii contabile (reluări ale reducerilor valorii contabile) a stocurilor [abstract] |
|
ifrs-full |
WritedownsReversalsOfWritedownsOfPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
label |
Reduceri ale valorii contabile (reluări ale reducerilor valorii contabile) a imobilizărilor corporale [abstract] |
|
ifrs-full |
WrittenPutOptionsMember |
Member |
label |
Opțiuni de vânzare emise [member] |
IFRS 7.B33 exemplu, IFRS 7.IG40B exemplu |
documentation |
Acest membru reprezintă contractele financiare derivate vândute care obligă entitatea să achiziționeze un activ suport la un preț de exercitare specificat dacă cealaltă parte își exercită opțiunea. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
||||
ifrs-full |
YearsOfInsuranceClaimAxis |
Axis |
label |
Anii de creanțe de asigurare [axis] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
||||
ifrs-full |
YearsOfInsuranceClaimDomain |
Domain [default] |
label |
Anii de creanțe de asigurare [domain] |
IFRS 17.130 prezentarea informațiilor |
documentation |
Acest membru reprezintă toți anii de creanțe de asigurare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Anii de creanțe de asigurare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
||||
ifrs-full |
YieldUsedToDiscountCashFlowsThatDoNotVaryBasedOnReturnsOnUnderlyingItems |
Percent |
label |
Randament utilizat pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport |
IFRS 17.120 prezentarea informațiilor |
documentation |
Randamentul utilizat pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază în funcție de rentabilitatea elementelor suport, la aplicarea punctului 36 din IFRS 17. Elementele suport sunt elementele care determină unele dintre sumele plătibile unui deținător de poliță. Elementele suport pot fi constituite din orice elemente, cum ar fi, de exemplu, un portofoliu de active de referință, activele nete ale entității sau un subset specificat de active nete ale entității. |