CELEX:02024R2407-20250123: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/2407 al Comisiei din 13 septembrie 2024 privind operarea de deduceri din cotele de pescuit disponibile pentru anumite stocuri în 2024 din cauza depășirii cotelor de pescuit în anii precedenți
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 26/02/2025 |
|
Informatii
Data documentului: 23/01/2025Data intrării în vigoare: 23/01/2025
Emitent: Not available
Formă: Repertoriu EUR-Lex
02024R2407 — RO — 23.01.2025 — 001.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/2407 AL COMISIEI din 13 septembrie 2024 (JO L 2407 16.9.2024, p. 1) |
Astfel cum a fost modificat prin:
|
|
Jurnalul Oficial |
||
NR. |
Pagina |
Data |
||
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/66 AL COMISIEI |
L 66 |
1 |
16.1.2025 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/2407 AL COMISIEI
din 13 septembrie 2024
privind operarea de deduceri din cotele de pescuit disponibile pentru anumite stocuri în 2024 din cauza depășirii cotelor de pescuit în anii precedenți
Articolul 1
Cotele de pescuit stabilite pentru anul 2024 în Regulamentele (UE) 2023/194, (UE) 2023/2638, (UE) 2024/257 și (UE) 2024/259 se reduc în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXĂ
DEDUCERI DIN COTELE DE PESCUIT PENTRU ANUL 2024 PENTRU STOCURILE ALE CĂROR COTE AU FOST DEPĂȘITE
Statul membru |
Codul speciei |
Codul zonei |
Denumirea speciei |
Denumirea zonei |
Cota inițială pentru 2023 (în tone) |
Debarcări permise în 2023 (cantitate adaptată totală în tone) (1) |
Total capturi în 2023 (cantitate în tone) |
Utilizarea cotelor în raport cu debarcările permise în 2023 |
Depășirea cotelor de pescuit în raport cu debarcările permise în 2023 (cantitate în tone) |
Factor de multiplicare (2) |
Deduceri restante din anul sau anii precedenți (5) (cantitate în tone) |
Deduceri din cotele de pescuit pentru 2024 (6) și anii următori (cantitate în tone) |
Deduceri din cotele de pescuit pentru 2024 pentru stocurile ale căror cote au fost depășite (7) (cantitate în tone) |
Deduceri din cotele de pescuit pentru 2024 pentru stocurile alternative (cantitate în tone) |
Cantitatea care va fi dedusă din cotele de pescuit pentru 2025 și anul sau anii următori (cantitate în tone) |
|
DE |
OTH |
1N2AB. |
Alte specii |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
89,000 |
89,000 |
90,320 |
101,48 % |
1,320 |
/ |
/ |
19,997 |
21,317 |
7,106 |
/ |
14,211 (8) |
DK |
HAD |
*03A-C (9) |
Eglefin |
Apele Uniunii din zona 3a (9) (condiție specială pentru HAD/2AC4.) |
249,500 |
271,800 |
325,598 |
119,79 % |
53,798 |
1,00 |
C |
/ |
80,697 |
80,697 |
/ |
/ |
DK |
HAD |
03A. |
Eglefin |
3a |
2 892,000 |
2 682,402 |
2 732,065 |
101,85 % |
49,663 |
/ |
C (10) |
/ |
49,663 |
49,663 |
/ |
/ |
DK |
POK |
1N2AB. |
Cod saithe |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
/ |
4,288 |
N/A |
4,288 |
1,00 |
/ |
/ |
4,288 |
/ |
4,288 |
/ |
DK |
WHB |
1X14 |
Putasu |
Apele Regatului Unit, apele Uniunii și apele internaționale din zonele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8a, 8b, 8d, 8e, 12 și 14 |
61 646,000 |
77 238,647 |
82 097,607 |
106,29 % |
4 858,960 |
/ |
/ |
/ |
4 858,960 |
4 858,960 |
/ |
/ |
ES |
ALB |
MED |
Ton alb din Marea Mediterană |
Marea Mediterană |
103,030 |
133,030 |
135,312 |
101,72 % |
2,282 |
/ |
/ |
/ |
2,282 |
2,282 |
/ |
/ |
ES |
BUM |
ATLANT |
Marlin albastru |
Oceanul Atlantic |
22,770 |
49,770 |
55,108 |
110,72 % |
5,338 (11) |
1,00 |
/ |
/ |
N/A (11) |
N/A (11) |
/ |
5,338 |
ES |
COD |
1N2AB. |
Cod |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
2 321,000 |
2 562,590 |
2 562,586 |
100,00 % |
0,004 (12) |
/ |
/ |
60,063 |
60,063 |
60,063 |
/ |
/ |
ES |
GHL |
N3LMNO |
Halibut negru |
Zona NAFO 3LMNO |
4 162,000 |
4 607,124 |
4 666,576 |
101,29 % |
59,452 |
/ |
/ |
/ |
59,452 |
59,452 |
/ |
/ |
ES |
HAD |
1N2AB. |
Eglefin |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
2,636 |
86,058 |
3 264,72 % |
83,422 |
1,00 |
A |
/ |
125,133 |
/ |
Echivalentul a 125,133 |
/ |
ES |
OTH |
1N2AB. |
Alte specii |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
/ |
78,129 |
N/A |
78,129 |
1,00 |
A |
/ |
117,194 |
/ |
Echivalentul a 117,194 |
/ |
ES |
POK |
1N2AB. |
Cod saithe |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
/ |
14,306 |
N/A |
14,306 |
1,00 |
/ |
/ |
14,306 |
/ |
14,306 |
/ |
ES |
RJU |
8-C. |
Pisică-de-mare marmorată |
Apele Uniunii din zona 8 |
10,000 |
10,000 |
12,138 |
121,38 % |
2,138 |
1,00 |
/ |
/ |
2,138 |
0,032 |
/ |
2,106 |
ES |
RJU |
9-C. |
Pisică-de-mare marmorată |
Apele Uniunii din zona 9 |
15,000 |
20,000 |
24,008 |
120,04 % |
4,008 |
1,00 |
/ |
1,348 |
5,356 |
5,356 |
/ |
/ |
ES |
SOL |
7HJK. |
Limbă-de-mare comună |
7h, 7j și 7k |
/ |
2,500 |
15,458 |
618,32 % |
12,958 |
1,00 |
C |
/ |
19,437 |
0,755 |
18,682 |
/ |
ES |
SOL |
8AB. |
Limbă-de-mare comună |
8a și 8b |
6,000 |
7,000 |
19,988 |
285,54 % |
12,988 |
1,00 |
C |
/ |
19,482 |
0 |
/ |
19,482 |
FR |
GHL |
1N2AB. |
Halibut negru |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
16,600 |
20,889 |
125,84 % |
4,289 |
1,00 |
/ |
/ |
4,289 |
4,289 |
/ |
/ |
FR |
HAD |
1N2AB. |
Eglefin |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
150,000 |
171,060 |
179,080 |
104,69 % |
8,020 |
/ |
/ |
/ |
8,020 |
8,020 |
/ |
/ |
FR |
OTH |
1N2AB. |
Alte specii |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
36,000 |
36,000 |
44,547 |
123,74 % |
8,547 |
1,00 |
/ |
/ |
8,547 |
8,547 |
/ |
/ |
FR |
RJE |
7FG. |
Raja microocellata |
7f și 7g |
24,000 |
10,701 |
23,296 |
217,70 % |
12,595 |
1,00 |
/ |
/ |
12,595 |
12,595 |
/ |
/ |
FR |
SWO |
AN05N_AMS |
Pește-spadă |
Oceanul Atlantic, la nord de 5° N |
129,840 (13) |
129,840 (13) |
161,053 |
124,03 % |
31,213 (11) |
1,00 |
/ |
/ |
N/A (11) |
N/A (11) |
/ |
31,213 |
IT |
ARA |
GF19-21 |
Crevete roșu |
Subzonele geografice 19-20-21 (Marea Ionică) |
250,000 |
250,000 |
259,823 |
103,93 % |
9,823 |
/ |
/ |
/ |
9,823 |
9,823 |
/ |
/ |
NL |
POK |
1N2AB. |
Cod saithe |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
21,593 |
34,653 |
160,48 % |
13,060 |
1,00 |
/ |
/ |
13,060 |
/ |
13,060 |
/ |
PL |
MAC |
2A34-N |
Macrou |
Apele Uniunii din zonele 3a, 3b, 3c și 3d; apele Regatului Unit din zona 2a; apele Uniunii și apele Regatului Unit din zona 4; apele norvegiene din zonele 2a și 4a |
/ |
/ |
254,490 |
N/A |
254,490 |
2,00 |
A |
/ |
636,225 |
/ |
636,225 |
/ |
PT |
BET |
ATLANT |
Ton obez |
Oceanul Atlantic |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
184,048 (14) |
184,048 (14) |
184,048 (14) |
/ |
/ |
PT |
GHL |
1N2AB. |
Halibut negru |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
/ |
64,738 |
N/A |
64,738 |
1,00 |
/ |
/ |
64,738 |
/ |
Echivalentul a 64,738 |
/ |
PT |
JAX |
08C. |
Specii de stavrid |
8c |
188,000 |
100,000 |
101,605 |
101,60 % |
1,605 |
/ |
/ |
/ |
1,605 |
0 |
/ |
1,605 |
PT |
OTH |
1N2AB. |
Alte specii |
Apele norvegiene din zonele 1 și 2 |
/ |
/ |
18,012 |
N/A |
18,012 |
1,00 |
/ |
/ |
18,012 |
/ |
Echivalentul a 18,012 |
/ |
PT |
SWO |
AN05N |
Pește-spadă |
Oceanul Atlantic, la nord de 5° N |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
N/A |
50,792 (15) |
50,792 (15) |
50,792 (15) |
/ |
/ |
PT |
SWO |
AN05N |
Pește-spadă |
Oceanul Atlantic, la nord de 5° N |
1 155,830 |
1 930,090 |
1 966,680 |
101,90 % |
36,590 (11) |
/ |
/ |
/ |
N/A (11) |
N/A (11) |
/ |
36,590 |
PT |
SRX |
89-C. |
Vulpi-de-mare și pisici-de-mare |
apele Uniunii din zonele 8 și 9 |
1 696,000 |
1 551,000 |
1 573,265 |
101,44 % |
22,265 |
/ |
/ |
/ |
22,265 |
22,265 |
/ |
/ |
(1)
Cote aflate la dispoziția unui stat membru în temeiul regulamentelor relevante privind posibilitățile de pescuit, după luarea în considerare a schimburilor de posibilități de pescuit în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, a transferurilor de cote din 2022 în 2023 în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (JO L 115, 9.5.1996, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1996/847/oj) sau cu articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, a realocării și deducerii posibilităților de pescuit în conformitate cu articolele 37 și 105 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. (2)
Conform dispozițiilor articolului 105 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009. În toate cazurile în care depășirea cotei de pescuit este mai mică sau egală cu 100 de tone, se aplică o deducere egală cu depășirea cotei de pescuit * (înmulțită cu) 1,00. (3)
Conform dispozițiilor articolului 105 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 și cu condiția ca depășirea cotei de pescuit să fie mai mare de 10 %. (4)
Litera „A” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5 ca urmare a depășirii cotelor în mod consecutiv în anii 2021, 2022 și 2023. Litera „C” indică faptul că s-a aplicat un factor de multiplicare suplimentar de 1,5, deoarece stocul face obiectul unui plan multianual. (5)
Cantități rămase din anul/anii anterior(i). (6)
Deduceri de efectuat în 2024. (7)
Deduceri de efectuat în 2024, care ar putea fi efectiv aplicate luând în considerare cota disponibilă la 23 septembrie 2024. (8)
Se eșalonează pe parcursul anilor 2025 (7,106 tone) și 2026 (7,105 tone) în urma cererii Germaniei de a repartiza în mod egal deducerea de 21,317 de tone datorată în 2024 pe o perioadă de trei ani (2024, 2025 și 2026). (9)
Se deduce din cota pentru eglefin în zona 3a (HAD/*03A.) în urma unei modificări a codului stocului și a definiției zonei. (10)
Factor de multiplicare suplimentar neaplicabil, deoarece depășirea cotelor nu este mai mare de 10 % din debarcările permise. (11)
Se deduce în 2025 în conformitate cu recomandarea ICCAT relevantă. (12)
Întrucât articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică acestui stoc, această cantitate neutilizată nu poate fi utilizată pentru a diminua deducerea aferentă anului 2024. (13)
Cotă de capturi accidentale disponibilă pentru „alte state membre”, printre care Franța. (14)
Din cauza depășirii cotelor de pescuit în 2022, în conformitate cu calendarul deducerilor stabilit prin Recomandarea 22-01 a ICCAT de stabilire a faptului că depășirea limitei anuale de captură pentru tonul obez în 2022 se deduce din limita anuală de captură pentru 2024. (15)
Din cauza depășirii cotelor de pescuit în 2022, în conformitate cu calendarul deducerilor stabilit prin Recomandarea 22-03 a ICCAT de stabilire a faptului că orice depășire a cotei anuale ajustate în 2022 se deduce din cota/limita de captură respectivă pentru 2024. |