CELEX:32023R1419: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1419 al Comisiei din 4 iulie 2023 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 27/06/2024 |
|
Informatii
Data documentului: 04/07/2023; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 27/07/2023; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 3
Data încetării: No end date
Autor: Comisia Europeană, Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală
Formă: Repertoriu EUR-Lex
7.7.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 174/3 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/1419 AL COMISIEI
din 4 iulie 2023
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri. |
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel. |
(4) |
Este oportun să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni. |
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana (2) a tabelului respectiv.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 4 iulie 2023.
Pentru Comisie,
Pentru Președinte,
Gerassimos THOMAS
Director general
Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală
(1) JO L 269, 10.10.2013, p. 1.
(2) Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).
ANEXĂ
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (Cod NC) |
Motive |
(1) |
(2) |
(3) |
Set de ceșcuțe (4 bucăți) din porțelan fin de os, cu un smalț delicat, decorate cu cifre desenate artistic. Ceștile nu au toartă. Înălțimea lor este de aproximativ 6 cm, iar diametrul de aproximativ 5,5 cm. Ceștile pot fi utilizate ca obiecte de veselă sau pentru decor (de exemplu, pentru flori sau lumânări). |
6911 10 00 |
Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 6911 și 6911 10 00 . Datorită caracteristicilor sale obiective, setul de ceșcuțe este considerat articol de veselă. Prin aspectul său exterior și prin destinația sa, el intră în domeniul de aplicare al poziției 6911 , care cuprinde articole pentru servicii de masă sau de bucătărie, alte articole de menaj sau de uz gospodăresc și articole de igienă sau de toaletă, din porțelan. Clasificarea la poziția 6913 ca obiect de ornament este exclusă, deoarece această poziție cuprinde articole de veselă și alte articole de uz casnic numai dacă utilitatea lor este în mod clar subordonată caracterului ornamental. Setul de ceșcuțe este conceput în principal pentru a servi unor scopuri utilitare, elementul decorativ fiind secundar și neafectând utilitatea. Prin urmare, acesta servește unui scop utilitar într-un mod nu mai puțin eficient decât cel al articolelor similare cu un aspect mai simplu [a se vedea notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziției 6913 , litera (B)]. În consecință, setul de ceșcuțe trebuie clasificat la codul NC 6911 10 00 ca articole pentru servicii de masă sau de bucătărie, din porțelan. |