CELEX:32023R2491: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/2491 al Comisiei din 8 noiembrie 2023 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 27/06/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2023/249110.11.2023REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/2491 AL COMISIEI din 8 noiembrie 2023 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinatăCOMISIA EUROPEANĂ,având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European...

Informatii

Data documentului: 08/11/2023; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 30/11/2023; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 3
Data încetării: No end date
Autor: Comisia Europeană, Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2023/2491

10.11.2023

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/2491 AL COMISIEI

din 8 noiembrie 2023

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului respectiv.

(4)

Este oportun să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului respectiv.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 noiembrie 2023.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Gerassimos THOMAS

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)  
JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un așa-numit „kit pentru video blog („vlogging kit”) cu lampă circulară”, din plastic, alcătuit din următoarele componente:

o lampă circulară LED cu un diametru exterior de aproximativ 25 cm;

un trepied cu cap sferic, echipat cu clemă pentru telefon flexibilă universală;

o sursă de alimentare USB;

o comandă inline echipată cu un buton pornit/oprit pentru reglarea luminozității și a temperaturii de culoare a luminii;

un dispozitiv de comandă Bluetooth pentru o comandă fără fir a telefonului inteligent.

Trepiedul cu clemă pentru telefon este conceput pentru fixarea unui telefon inteligent și pentru a asigura stabilitatea camerei pentru telefoane inteligente în poziția dorită. Lampa circulară asigură o iluminare optimă prin ajustarea luminozității și a temperaturii de culoare a luminii și prin prevenirea umbrelor pe fețele umane.

Produsul este utilizat pentru realizarea de video bloguri în vederea obținerii unei performanțe optime în realizarea de înregistrări video, de fluxuri video și de autorportrete (selfies).

(A se vedea imaginea)  (*1).

9620 00 91

Clasificarea se stabilește pe baza Regulilor generale 1, 3(c) și 6 pentru interpretarea Nomenclaturii combinate (RGI) și pe baza textelor codurilor NC 9620 00 și 9620 00 91 .

Produsul este un articol compozit, în sensul RGI 3(b), compus din diferite elemente care sunt adaptate unele la altele și se completează reciproc pentru a forma un întreg. În conformitate cu această regulă, el trebuie clasificat ca și cum ar fi compus din elementul care conferă caracterul esențial produsului. [A se vedea, de asemenea, Notele explicative la Sistemul Armonizat pentru RGI 3(b) (IX)].

Principalele componente ale produsului, și anume trepiedul clasificat la poziția 9620 și lampa circulară clasificată la poziția 9405 , sunt destinate a fi utilizate împreună pentru a optimiza performanța realizării de video bloguri. Stabilitatea asigurată de trepied și iluminarea furnizată de lampa circulară sunt la fel de importante în ceea ce privește realizarea de video bloguri. Prin urmare, nu este posibil să se determine componenta care conferă caracterul esențial produsului.

Prin urmare, produsul trebuie clasificat prin aplicarea RGI 3(c), la poziția care apare ultima în ordine numerică printre cele care merită luate în considerare.

Prin urmare, produsul trebuie clasificat la codul NC 9620 00 91 ca trepied din plastic.

Image 1


(*1)  Imaginea are caracter pur informativ.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2023/2491/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x