CELEX:32024D05868: Decizia Consiliului din 23 septembrie 2024 de numire a unui membru în Consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA)
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 30/09/2024 |
|
Informatii
Data documentului: 23/09/2024; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 01/10/2024; Punere în aplicare a se vedea articolul 1
Data încetării: 30/09/2028; sfârşitul mandatului a se vedea articolul 1
Autor: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
C/2024/5868 |
27.9.2024 |
DECIZIA CONSILIULUI
din 23 septembrie 2024
de numire a unui membru în Consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA)
(C/2024/5868)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (1), în special articolul 79,
întrucât:
(1) |
Articolul 79 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 prevede numirea de către Consiliu a câte unui reprezentant din fiecare stat membru, în calitatea de membru al Consiliului de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumit în continuare „Consiliul de administrație”). |
(2) |
Membrii Consiliului de administrație urmează să fie numiți în funcție de experiența și calificarea lor relevantă în domeniul siguranței chimice sau al reglementării produselor chimice și ținând seama de necesitatea ca în rândul membrilor consiliului să existe competențe suficiente în probleme de interes general și în domeniile financiar și juridic. |
(3) |
Mandatul unui membru al Consiliului de administrație are o durată de patru ani și poate fi reînnoit o singură dată. |
(4) |
Prin decizia din 30 septembrie 2020 (2), Consiliul a numit un membru în Consiliul de administrație. |
(5) |
Respectivul membru al Consiliului de administrație, numit de Croația, a fost numit pentru o perioadă care se încheie la 1 octombrie 2024. |
(6) |
Guvernul Croației a informat Consiliul cu privire la intenția sade a nominaliza reprezentantul croat actual în Consiliul de administrație și a prezentat o nominalizare pentru un al doilea mandat pentru o perioadă care se încheie la 30 septembrie 2028, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Dna Dubravka Marija KREKOVIĆ, de cetățenie croată, este numită prin prezenta decizie în calitatea de membru în Consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) pentru un al doilea mandat, pentru perioada 1 octombrie 2024-30 septembrie 2028.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 23 septembrie 2024.
Pentru Consiliu
Președintele
FELDMAN Z.
(1)
JO L 396, 30.12.2006, p. 1.
(2) Decizia Consiliului din 30 septembrie 2020 de numire a unui membru în Consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Produse Chimice (JO C 330, 6.10.2020, p. 2).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/5868/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)