CELEX:32024D1836: Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1836 a Consiliului din 25 iunie 2024 de prelungire a protecției temporare, astfel cum a fost introdusă prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 23/07/2024 |
|
Informatii
Data documentului: 25/06/2024; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 23/07/2024; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 2
Data încetării: No end date
Autor: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2024/1836 |
3.7.2024 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1836 A CONSILIULUI
din 25 iunie 2024
de prelungire a protecției temporare, astfel cum a fost introdusă prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri (1), în special articolul 4 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
La 4 martie 2022, în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2001/55/CE, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 (2) de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înțelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE și având drept efect introducerea unei protecții temporare. |
(2) |
În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/55/CE, protecția temporară s-a aplicat pentru prima dată pentru o perioadă inițială de un an, până la 4 martie 2023, iar apoi a fost prelungită automat cu încă un an, până la 4 martie 2024. |
(3) |
La 19 octombrie 2023, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2001/55/CE, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2409 (3) de prelungire până la 4 martie 2025 a protecției temporare introduse prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382. |
(4) |
În contextul activării Directivei 2001/55/CE, la 4 martie 2022, statele membre au convenit în unanimitate, printr-o declarație, să nu aplice articolul 11 din Directiva 2001/55/CE în ceea ce privește persoanele care beneficiază de protecție temporară într-un anumit stat membru, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382, și care se mută într-un alt stat membru fără autorizație, cu excepția cazului în care, la nivel bilateral, statele membre convin altfel. |
(5) |
Având în vedere că o persoană poate beneficia de drepturile aferente protecției temporare într-un singur stat membru odată, beneficiarii de protecție temporară care se deplasează în alt stat membru pentru a beneficia de protecție temporară nu ar trebui să beneficieze simultan de asistență socială în două state membre. |
(6) |
În prezent, aproximativ 4,19 milioane de persoane strămutate din Ucraina beneficiază de protecție temporară în Uniune. Numărul total de înregistrări ale persoanelor care beneficiază de protecție temporară a rămas stabil, și anume aproximativ 4,19 milioane, cu o ușoară tendință de creștere, puține persoane raportând că se întorc acasă în Ucraina cu titlu permanent. Situația din Ucraina nu permite întoarcerea în condiții sigure și durabile în Ucraina a persoanelor strămutate. Organizația Internațională pentru Migrație estimează că, în martie 2024, 3,6 milioane de persoane erau strămutate în interiorul Ucrainei. 80 % din totalul persoanelor strămutate în interiorul țării au raportat că sunt strămutate de cel puțin un an. Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare din cadrul Organizației Națiunilor Unite a estimat că, în 2024, peste 14,6 milioane de persoane din Ucraina vor avea nevoie urgentă de asistență umanitară. |
(7) |
În plus, din cauza condițiilor umanitare dificile, a volatilității mai mari și a incertitudinii situației din Ucraina ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei, inclusiv a intensificării atacurilor aeriene repetate împotriva civililor în întreaga țară, nu pot fi excluse noi sosiri masive. Riscul de escaladare persistă. În același timp, persistă de asemenea un risc ca sistemele naționale de azil să nu poată funcționa eficient; dacă protecția temporară ar înceta în scurt timp, toți beneficiarii ar solicita protecție internațională în același timp. |
(8) |
Întrucât este puțin probabil ca numărul mare de persoane strămutate din Uniune care beneficiază de protecție temporară să scadă atât timp cât războiul împotriva Ucrainei continuă, prelungirea protecției temporare este necesară pentru a aborda situația persoanelor care beneficiază în prezent de protecție temporară în Uniune sau care vor avea nevoie de o astfel de protecție începând cu 5 martie 2025. Protecția temporară prevede protecția imediată și accesul la un set armonizat de drepturi, formalitățile într-o situație de aflux masiv către Uniune fiind astfel reduse la minimum. Prelungirea protecției temporare va contribui, de asemenea, la asigurarea faptului că sistemele de azil ale statelor membre nu sunt suprasolicitate de creșterea semnificativă a numărului de cereri de protecție internațională care ar putea fi depuse de către persoanele care beneficiază de protecție temporară până la 4 martie 2025, în cazul în care protecția temporară ar urma să înceteze până atunci sau de către persoanele care vor fugi din calea războiului din Ucraina și vor sosi în Uniune după respectiva dată și la sau înainte de 4 martie 2026. |
(9) |
Prin urmare, având în vedere că motivele protecției temporare persistă, protecția temporară pentru categoriile de persoane strămutate menționate în Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 ar trebui să fie prelungită până la 4 martie 2026. |
(10) |
Prezenta decizie respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. |
(11) |
Directiva 2001/55/CE este obligatorie pentru Irlanda și, prin urmare, Irlanda participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii de punere în aplicare. |
(12) |
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii de punere în aplicare, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Protecția temporară acordată persoanelor strămutate din Ucraina menționată la articolul 2 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 și prelungită prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2409 se prelungește cu o perioadă suplimentară de un an, până la 4 martie 2026.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Luxemburg, 25 iunie 2024.
Pentru Consiliu
Președintele
H. LAHBIB
(1)
JO L 212, 7.8.2001, p. 12, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2001/55/oj.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înțelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE și având drept efect introducerea unei protecții temporare (JO L 71, 4.3.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2022/382/oj).
(3) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2409 a Consiliului din 19 octombrie 2023 de prelungire a protecției temporare, astfel cum a fost introdusă prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 (JO L, 2023/2409, 24.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2023/2409/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/1836/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)