CELEX:32024D2099: Decizia (UE) 2024/2099 a Comisiei din 31 iulie 2024 de confirmare a participării Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 22/08/2024 |
|
Informatii
Data documentului: 31/07/2024; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 22/08/2024; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 2
Data încetării: No end date
Autor: Comisia Europeană, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2024/2099 |
2.8.2024 |
DECIZIA (UE) 2024/2099 A COMISIEI
din 31 iulie 2024
de confirmare a participării Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 4,
având în vedere faptul că Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Regulamentul (UE) 2024/1347 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 mai 2024 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate, de modificare a Directivei 2003/109/CE a Consiliului și de abrogare a Directivei 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia,
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) 2024/1347 a fost adoptat la 14 mai 2024 și a intrat în vigoare la 11 iunie 2024. Dispozițiile acestuia urmează să se aplice de la 1 iulie 2026. |
(2) |
Prin scrisoarea din 27 iunie 2024, Irlanda și-a notificat dorința de a accepta Regulamentul (UE) 2024/1347 și de a-și asuma obligații în temeiul acestuia. |
(3) |
Prin urmare, participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1347 ar trebui să fie confirmată. |
(4) |
Întrucât Irlanda nu participă la Directiva 2003/109/CE a Consiliului (2), aceasta nu ar trebui să aibă obligații în temeiul dispozițiilor Regulamentului (UE) 2024/1347 de modificare a directivei respective. |
(5) |
Nu există condiții specifice referitoare la participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1347 și nu sunt necesare măsuri tranzitorii, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se confirmă participarea Irlandei la Regulamentul (UE) 2024/1347.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 31 iulie 2024.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1)
JO L, 2024/1347, 22.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1347/oj.
(2) Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung (JO L 16, 23.1.2004, p. 44, ELI: https://eur-lex.europa.eu/eli/dir/2003/109/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2099/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)