CELEX:32024D3231: Decizia (UE, Euratom) 2024/3231 a Consiliului din 17 decembrie 2024 de modificare a Regulamentului de procedură al Consiliului
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 30/12/2024 |
|
Informatii
Data documentului: 17/12/2024; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 01/01/2025; Punere în aplicare a se vedea articolul 2
Data încetării: No end date
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2024/3231 |
27.12.2024 |
DECIZIA (UE, Euratom) 2024/3231 A CONSILIULUI
din 17 decembrie 2024
de modificare a Regulamentului de procedură al Consiliului
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 240 alineatul (3),
întrucât:
(1) |
Atunci când Consiliul adoptă un act cu majoritate calificată, trebuie să se verifice dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puțin 65 % din populația Uniunii. |
(2) |
Procentul respectiv se calculează în conformitate cu cifrele referitoare la populație prevăzute în anexa III la Regulamentul de procedură al Consiliului (1) (denumit în continuare „regulamentul de procedură”). |
(3) |
Articolul 11 alineatul (6) din regulamentul de procedură prevede că, cu aplicare de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, Consiliul adaptează cifrele prevăzute în anexa III la acesta, în conformitate cu datele de care dispune Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene la data de 30 septembrie a anului precedent. |
(4) |
Prin urmare, regulamentul de procedură ar trebui să fie modificat în consecință pentru anul 2025. |
(5) |
În conformitate cu articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, articolul 240 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se aplică Comunității Europene a Energiei Atomice, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Anexa III la regulamentul de procedură se înlocuiește cu următorul text:
„ANEXA III
Cifre referitoare la populația Uniunii și la populația fiecărui stat membru pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind votul cu majoritate calificată în Consiliu
Statul membru |
Populație |
Procent orientativ din populația Uniunii (%) |
Germania |
83 399 432 |
18,49 |
Franța |
68 401 997 |
15,17 |
Italia |
59 685 948 |
13,23 |
Spania |
48 630 010 |
10,78 |
Polonia |
37 565 715 |
8,33 |
România |
19 064 409 |
4,23 |
Țările de Jos |
18 089 177 |
4,01 |
Belgia |
11 832 049 |
2,62 |
Cehia |
10 916 836 |
2,42 |
Portugalia |
10 639 726 |
2,36 |
Suedia |
10 573 000 |
2,34 |
Grecia |
10 401 302 |
2,31 |
Ungaria |
9 584 627 |
2,13 |
Austria |
9 132 500 |
2,02 |
Bulgaria |
6 445 481 |
1,43 |
Danemarca |
5 954 471 |
1,32 |
Finlanda |
5 619 851 |
1,25 |
Slovacia |
5 455 252 |
1,21 |
Irlanda |
5 351 681 |
1,19 |
Croația |
3 861 967 |
0,86 |
Lituania |
2 885 891 |
0,64 |
Slovenia |
2 123 949 |
0,47 |
Letonia |
1 871 882 |
0,42 |
Estonia |
1 374 687 |
0,30 |
Cipru |
933 505 |
0,21 |
Luxemburg |
670 093 |
0,15 |
Malta |
563 443 |
0,12 ” |
UE-27 |
451 028 881 |
|
Prag (65 %) |
293 168 773 |
|
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 ianuarie 2025.
Adoptată la Bruxelles, 17 decembrie 2024.
Pentru Consiliu
Președintele
BÓKA J.
(1) Decizia 2009/937/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 325, 11.12.2009, p. 35, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2009/937/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/3231/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)