CELEX:32024L2853: Directiva (UE) 2024/2853 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2024 privind răspunderea pentru produsele cu defecte și de abrogare a Directivei 85/374/CEE a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

(1)

Pentru a îmbunătăți buna funcționare a pieței interne, este necesar să se garanteze că concurența nu este denaturată și că circulația mărfurilor nu este obstrucționată. Directiva 85/374/CEE a Consiliului (3) stabilește norme comune privind răspunderea pentru produsele cu defecte, cu scopul de a elimina divergențele dintre sistemele juridice ale statelor membre, care pot denatura concurența și pot afecta circulația bunurilor în cadrul pieței interne. O mai bună armonizare a normelor comune privind răspunderea pentru produsele cu defecte prevăzute în directiva respectivă ar contribui și mai mult la realizarea respectivelor obiective, implicând în același timp un grad sporit de protecție a sănătății sau a bunurilor consumatorilor și a altor persoane fizice.

(2)

Răspunderea obiectivă a operatorilor economici rămâne singurul mijloc de soluționare adecvată a problemei repartizării echitabile a riscurilor inerente producției tehnologice moderne.

(3)

Directiva 85/374/CEE a reprezentat un instrument eficace și important, însă ar fi necesar să fie revizuită în lumina evoluțiilor legate de noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială (IA), noile modele de afaceri bazate pe economia circulară și noile lanțuri de aprovizionare globale, care au condus la inconsecvențe și la insecuritate juridică, în special în ceea ce privește semnificația termenului „produs”. Experiența dobândită în urma aplicării directivei menționate a arătat, de asemenea, că persoanele prejudiciate se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește obținerea de despăgubiri din cauza restricțiilor referitoare la introducerea de cereri de despăgubire și a provocărilor legate de strângerea de probe pentru a dovedi răspunderea, în special având în vedere complexitatea tehnică și științifică din ce în ce mai mare. Printre acestea se numără cererile de despăgubire pentru prejudiciile legate de noile tehnologii. Prin urmare, revizuirea directivei respective ar încuraja introducerea și adoptarea unor astfel de noi tehnologii, inclusiv IA, asigurându-se, în același timp, că reclamanții se bucură de același nivel de protecție, indiferent de tehnologia implicată, și că toate întreprinderile beneficiază de o mai bună securitate juridică și de condiții de concurență echitabilă.

(4)

O revizuire a Directivei 85/374/CEE ar fi, de asemenea, necesară pentru a asigura corelarea și consecvența cu legislația privind siguranța produselor și supravegherea pieței de la nivelul Uniunii și de la nivel național. În plus, este necesar să se clarifice noțiunile și conceptele de bază pentru a asigura coerența și securitatea juridică și condiții de concurență echitabile pe piața internă, dar și pentru a reflecta jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(5)

Având în vedere caracterul amplu al modificărilor care ar fi necesare pentru ca Directiva 85/374/CEE să rămână eficace și pentru a-i asigura claritatea și securitatea juridică, directiva menționată ar trebui abrogată și înlocuită cu o nouă directivă.

(6)

Pentru a se asigura că regimul Uniunii privind răspunderea pentru produsele cu defecte este cuprinzător, răspunderea obiectivă pentru produsele cu defecte ar trebui să se aplice tuturor bunurilor mobile, inclusiv software-ului, inclusiv atunci când acestea sunt integrate în alte bunuri mobile sau instalate în bunuri imobile.

(7)

Răspunderea pentru produsele cu defecte nu ar trebui să se aplice prejudiciilor cauzate de accidente nucleare, în măsura în care răspunderea pentru astfel de prejudicii este reglementată de convențiile internaționale ratificate de statele membre.

(8)

Pentru a crea o veritabilă piață internă cu un nivel ridicat și uniform de protecție a consumatorilor și a altor persoane fizice și pentru a reflecta jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, statele membre nu ar trebui să mențină sau să introducă dispoziții mai stricte sau mai permisive decât cele prevăzute în prezenta directivă în ceea ce privește aspectele care intră în domeniul de aplicare al acesteia.

(9)

În conformitate cu dreptul intern al statelor membre, o persoană prejudiciată ar putea solicita despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale sau al răspunderii extracontractuale care nu presupune răspunderea producătorului pentru caracterul defectuos al unui produs, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Aceasta se referă, de exemplu, la răspunderea bazată pe vicii ascunse sau pe culpă, ori răspunderea strictă a operatorilor pentru prejudiciile cauzate de proprietățile unui organism rezultate în urma utilizării ingineriei genetice. Astfel de dispoziții de drept intern, care servesc la atingerea, printre altele, a obiectivului de protecție eficientă a consumatorilor și a altor persoane fizice, nu ar trebui să fie afectate de prezenta directivă.

(10)

În anumite state membre, persoanele prejudiciate au dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudicii cauzate de produse farmaceutice în cadrul unui regim național special de răspundere, astfel încât se asigură deja o protecție eficientă a persoanelor fizice în sectorul farmaceutic. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului de a formula astfel de cereri de despăgubire. În plus, modificările aduse unor astfel de regimuri speciale de răspundere nu ar trebui să fie excluse atât timp cât nu afectează eficacitatea regimului de răspundere prevăzut în prezenta directivă sau obiectivele sale.

(11)

Sistemele de despăgubire din afara cadrului regimurilor de răspundere, cum ar fi sistemele naționale de sănătate, sistemele de securitate socială sau sistemele de asigurări, nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și, prin urmare, nu ar trebui să fie excluse. De exemplu, unele state membre au instituit sisteme de despăgubire pentru produsele farmaceutice care cauzează prejudicii fără a fi defecte.

(12)

Decizia nr. 768/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4) stabilește principii și dispoziții de referință comune menite să se aplice întregii legislații sectoriale în materie de produse. Pentru a asigura corelarea cu respectiva decizie, anumite dispoziții ale prezentei directive, în special definițiile, ar trebui să fie aliniate la decizia menționată.

(13)

Produsele din era digitală pot fi materiale sau imateriale. Software-ul, cum ar fi sistemele de operare, firmware-ul, programele de calculator, aplicațiile sau sistemele de IA, este din ce în ce mai răspândit pe piață și joacă un rol tot mai important pentru siguranța produselor. Software-ul poate fi introdus pe piață ca produs de sine stătător și ulterior poate fi integrat în alte produse drept componentă, putând provoca prejudicii în momentul operării sale. Din motive de securitate juridică, ar trebui să se clarifice în prezenta directivă faptul că software-ul este un produs în sensul aplicării răspunderii obiective, indiferent de modul de furnizare sau de utilizare a acestuia și, prin urmare, indiferent dacă este stocat pe un dispozitiv sau accesat prin intermediul unei rețele de comunicații, al tehnologiilor de tip cloud sau dacă este furnizat utilizându-se modelul software-ului ca serviciu. Cu toate acestea, informațiile nu trebuie considerate produse și, prin urmare, normele privind răspunderea pentru produsele cu defecte nu ar trebui să se aplice conținutului fișierelor digitale, cum ar fi fișierele media sau cărțile electronice ori simplul cod sursă al software-ului. Dezvoltatorii sau producătorii de software, inclusiv furnizorii de sisteme de IA în înțelesul Regulamentului (UE) 2024/1689 al Parlamentului European și al Consiliului (5), ar trebui să fie considerați producători și tratați ca atare.

(14)

Software-ul liber și cu sursă deschisă, în care codul sursă este partajat în mod deschis și utilizatorii pot accesa, utiliza, modifica și redistribui în mod liber software-ul sau versiunile modificate ale acestuia, poate contribui la cercetare și inovare pe piață. Un astfel de software este supus unor licențe care permit oricui libertatea de a rula, copia, distribui, studia, modifica și îmbunătăți software-ul. Pentru a nu împiedica inovarea sau cercetarea, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice software-ului liber și cu sursă deschisă dezvoltat sau furnizat în afara unei activități comerciale, deoarece produsele dezvoltate astfel, prin definiție, nu sunt introduse pe piață. Dezvoltarea unui astfel de software sau contribuția la acesta nu ar trebui înțeleasă ca o introducere pe piață. Furnizarea unui astfel de software în depozite deschise nu ar trebui considerată ca fiind o introducere pe piață, cu excepția cazului în care acest lucru are loc în cadrul unei activități comerciale. În principiu, furnizarea de software liber și cu sursă deschisă de către organizațiile non-profit nu ar trebui considerată ca având loc într-un context comercial, cu excepția cazului în care o astfel de furnizare are loc în cadrul unei activități comerciale. Cu toate acestea, prezenta directivă ar trebui să se aplice în cazul în care software-ul este furnizat contra cost sau prin utilizarea datelor cu caracter personal altfel decât exclusiv pentru îmbunătățirea securității, compatibilității sau interoperabilității software-ului și, prin urmare, este furnizat în cadrul unei activități comerciale.

(15)

În cazul în care software-ul liber și cu sursă deschisă furnizat în afara unei activități comerciale este integrat ulterior de către un producător ca o componentă într-un produs în cadrul unei activități comerciale și, prin urmare, este introdus pe piață, ar trebui să fie posibil ca producătorul respectiv să fie considerat răspunzător pentru prejudiciile cauzate de caracterul defectuos al unui astfel de software, dar nu și producătorul software-ului, deoarece producătorul de software nu ar îndeplini condițiile de introducere pe piață a unui produs sau a unei componente.

(16)

Întrucât fișierele digitale ca atare nu sunt produse incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive, fișierele digitale de producție, care conțin informațiile funcționale necesare pentru a produce un element corporal prin activarea controlului automat al mașinilor sau al instrumentelor, cum ar fi mașini de găurit, strunguri, laminoare și imprimante 3D, ar trebui considerate produse pentru a asigura protecția persoanelor fizice în cazurile în care astfel de fișiere sunt defecte. De exemplu, un fișier defect de proiectare asistată de calculator utilizat pentru a crea un bun imprimat 3D care cauzează prejudicii ar trebui să angajeze răspunderea în temeiul prezentei directive, în cazul în care un astfel de fișier este dezvoltat sau furnizat în cadrul unei activități comerciale. Pentru a evita orice îndoială, ar trebui să se clarifice că materiile prime, cum ar fi gazul, apa și energia electrică sunt considerate produse.

(17)

Se întâmplă din ce în ce mai frecvent ca serviciile digitale să fie integrate într-un produs sau interconectate cu acesta, în așa fel încât lipsa serviciului ar împiedica produsul să își îndeplinească una dintre funcții. Deși prezenta directivă nu ar trebui să se aplice serviciilor ca atare, este necesar ca răspunderea obiectivă să se extindă la astfel de servicii digitale integrate sau interconectate, deoarece acestea determină siguranța produsului la fel de mult ca componentele fizice sau digitale. Respectivele servicii conexe ar trebui considerate componente ale produsului în care sunt integrate sau cu care sunt interconectate, în cazul în care se află sub controlul producătorului produsului respectiv. Exemple de servicii conexe includ furnizarea continuă de date privind traficul într-un sistem de navigație, un serviciu de monitorizare a sănătății care se bazează pe senzorii unui produs fizic pentru a urmări activitatea fizică sau indicatorii de sănătate ai utilizatorului, un serviciu de control al temperaturii care monitorizează și reglează temperatura unui frigider inteligent sau un serviciu de asistență vocală care permite controlul unuia sau mai multor produse prin folosirea comenzilor vocale. Serviciile de acces la internet nu ar trebui tratate ca servicii conexe, deoarece nu pot fi considerate ca făcând parte dintr-un produs aflat sub controlul unui producător și ar fi nerezonabil ca producătorii să fie răspunzători pentru prejudiciile cauzate de deficiențele serviciilor de acces la internet. Cu toate acestea, un produs care se bazează pe servicii de acces la internet și care nu reușește să mențină siguranța în cazul pierderii conectivității ar putea fi considerat defect în temeiul prezentei directive.

(18)

Serviciile conexe și alte componente, inclusiv actualizările și îmbunătățirile software-ului, ar trebui considerate a fi sub controlul producătorului în cazul în care ele sunt integrate într-un produs sau interconectate cu acesta sau sunt furnizate de producător sau în cazul în care producătorul autorizează sau este de acord cu integrarea, interconectarea sau furnizarea lor de către un terț, de exemplu dacă producătorul unui aparat electrocasnic inteligent este de acord cu furnizarea de către un terț a actualizărilor software-ului pentru aparatul producătorului sau în cazul în care un producător prezintă un serviciu conex sau o componentă conexă ca parte a produsului, chiar dacă acesta este furnizat de un terț. Nu ar trebui să se considere că un producător a fost de acord cu integrarea sau interconectarea doar pentru că oferă posibilitatea tehnică a integrării sau a interconectării sau pentru că recomandă anumite mărci sau nu interzice eventuale servicii sau componente conexe.

(19)

După introducerea pe piață a unui produs, ar trebui să se considere că acesta rămâne sub controlul producătorului, dacă producătorul își menține capacitatea de a furniza el însuși sau printr-un terț actualizări sau îmbunătățiri ale software-ului.

(20)

Ca recunoaștere a relevanței și a valorii din ce în ce mai mari a activelor necorporale, distrugerea sau coruperea datelor, cum ar fi ștergerea fișierelor digitale de pe un hard disk, ar trebui, de asemenea, să fie despăgubite, cu tot cu costul recuperării sau al restabilirii datelor respective. Pentru protecția persoanelor fizice este necesar să fie disponibile despăgubiri pentru pierderile materiale care rezultă nu numai din deces sau vătămări corporale (cum ar fi cheltuielile funerare sau medicale sau pierderea de venituri) și din daune materiale, ci și în urma distrugerii sau a coruperii datelor. Distrugerea sau coruperea datelor nu duce în mod automat la prejudicii materiale dacă victima poate să recupereze datele fără costuri, de exemplu când există o copie de rezervă a datelor sau datele pot fi descărcate din nou sau un operator economic reface sau recreează temporar datele indisponibile, de exemplu într-un mediu virtual. Distrugerea sau coruperea datelor diferă de scurgerile de date sau de încălcarea normelor de protecție a datelor și, în consecință, despăgubirile pentru încălcarea Regulamentului (UE) 2016/679 (6) sau a Regulamentului (UE) 2018/1725 (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului sau a Directivei 2002/58/CE (8) sau a Directivei (UE) 2016/680 (9) a Parlamentului European și a Consiliului nu sunt afectate de prezenta directivă.

(21)

În interesul securității juridice, prezenta directivă ar trebui să clarifice faptul că vătămarea corporală include prejudiciile recunoscute și certificate din punct de vedere medical aduse sănătății psihice care afectează starea generală de sănătate a victimei și care ar putea necesita terapie sau tratament medical, ținând seama, printre altele, de clasificarea internațională a bolilor de către Organizația Mondială a Sănătății.

(22)

În conformitate cu obiectivul prezentei directive de a pune la dispoziție despăgubiri numai persoanelor fizice, pentru prejudiciile aduse bunurilor utilizate exclusiv în scopuri profesionale nu ar trebui să fie acordate despăgubiri în temeiul prezentei directive. Pentru a aborda un risc potențial de litigii într-un număr excesiv de cazuri, pentru distrugerea sau coruperea datelor care sunt utilizate în scopuri profesionale, chiar dacă nu în mod exclusiv, nu ar trebui să fie acordate despăgubiri în temeiul prezentei directive.

(23)

Întrucât statele membre ar trebui să prevadă despăgubiri complete și adecvate pentru toate pierderile materiale rezultate în urma decesului sau a vătămării corporale sau în urma deteriorării sau distrugerii bunurilor și a distrugerii sau coruperii datelor, statele membre ar trebui să stabilească și normele privind calcularea despăgubirilor. În plus, ar trebui să se acorde despăgubiri pentru daunele morale rezultate din prejudiciile care intră sub incidența prezentei directive, cum ar fi durerea și suferința, în măsura în care se pot acorda despăgubiri pentru astfel de daune în temeiul dreptului intern.

(24)

Alte tipuri de prejudicii decât cele prevăzute în prezenta directivă, cum ar fi pierderile pur economice, încălcările vieții private sau discriminarea, nu ar trebui să angajeze răspunderea în temeiul prezentei directive. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului la despăgubiri pentru orice prejudiciu, inclusiv moral, în temeiul altor regimuri de răspundere.

(25)

Pentru a proteja persoanele fizice, pentru prejudiciile cauzate oricărui bun deținut de o persoană fizică ar trebui să fie acordate despăgubiri. Întrucât bunurile sunt utilizate într-o măsură din ce în ce mai mare atât în scopuri private, cât și în scopuri profesionale, este oportun să se prevadă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile aduse unor astfel de bunuri cu utilizare mixtă. Având în vedere obiectivul prezentei directive de a proteja persoanele fizice, bunurile utilizate exclusiv în scopuri profesionale ar trebui excluse din domeniul său de aplicare.

(26)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice cu privire la produsele introduse pe piață sau, după caz, puse în funcțiune în cadrul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit, de exemplu produselor furnizate în contextul unei campanii de sponsorizare sau produselor fabricate pentru prestarea unui serviciu finanțat din fonduri publice, deoarece respectivul mod de furnizare are totuși un caracter economic sau comercial. Noțiunea de „punere în funcțiune” este relevantă pentru produsele care nu sunt introduse pe piață înainte de prima lor utilizare, astfel cum poate fi cazul ascensoarelor, al mașinilor sau al dispozitivelor medicale.

(27)

În măsura în care dreptul intern prevede acest lucru, dreptul la despăgubiri pentru persoanele prejudiciate ar trebui să se aplice atât victimelor directe, care suferă prejudicii cauzate direct de un produs cu defecte, cât și victimelor indirecte, care suferă prejudicii ca urmare a prejudiciului direct suferit de victimă.

(28)

Ținând seama de complexitatea din ce în ce mai mare a produselor, a modelelor economice și a lanțurilor de aprovizionare și având în vedere că scopul prezentei directive este de a se asigura că consumatorii și alte persoane fizice își pot exercita cu ușurință dreptul de a obține despăgubiri în cazul prejudiciilor cauzate de produsele cu defecte, este important ca statele membre să se asigure că autoritățile și organismele naționale competente de protecție a consumatorilor furnizează consumatorilor afectați toate informațiile relevante pentru a le permite să își exercite efectiv dreptul la despăgubiri în conformitate cu prezenta directivă. În acest sens, este oportun ca statele membre să țină seama de obligațiile existente privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorilor, în special obligațiile în temeiul Regulamentului (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului (10). Este important ca autoritățile și organismele naționale pentru protecția consumatorilor să facă schimb regulat de informații relevante despre care au luat cunoștință și să coopereze strâns cu autoritățile de supraveghere a pieței. Statele membre pot încuraja autoritățile sau organismele competente pentru protecția consumatorilor să ofere consumatorilor informații pentru ca aceștia să-și exercite efectiv dreptul la despăgubiri în conformitate cu prezenta directivă.

(29)

Prezenta directivă nu aduce atingere diferitelor căi de atac existente la nivel național, fie prin intermediul procedurilor judiciare, al soluțiilor extrajudiciare, al soluționării alternative a litigiilor sau prin acțiuni în reprezentare în temeiul Directivei (UE) 2020/1828 a Parlamentului European și a Consiliului (11) sau al sistemelor naționale de acțiuni colective în despăgubire.

(30)

Pentru a proteja sănătatea și bunurile persoanelor fizice, caracterul defectuos al unui produs nu ar trebui determinat în funcție de adecvarea sa pentru utilizare, ci pe baza lipsei de siguranță la care o persoană se poate aștepta sau care este prevăzută în dreptul Uniunii sau în dreptul intern. Evaluarea caracterului defectuos ar trebui să implice o analiză obiectivă a siguranței pe care publicul general o poate aștepta și să nu se refere la siguranța la care o anumită persoană se poate aștepta. Siguranța la care publicul larg se poate aștepta ar trebui evaluată ținând seama, printre altele, de scopul preconizat, de utilizarea previzibilă în mod rezonabil, de prezentare, de caracteristicile obiective și de proprietățile produsului în cauză, inclusiv de durata de viață preconizată, precum și de cerințele specifice ale grupului de utilizatori căruia îi este destinat produsul. Unele produse, cum ar fi dispozitivele medicale cu rol de susținere sau menținere a vieții, prezintă un risc deosebit de ridicat de prejudiciere a persoanelor și, prin urmare, așteptările în materie de siguranță legate de respectivele produse sunt deosebit de ridicate. Pentru a ține seama de astfel de așteptări, ar trebui să fie posibil ca o instanță să aprecieze că un produs este defect fără a stabili caracterul său defectuos real, în cazul în care acesta face parte din aceeași serie de producție ca un produs dovedit a fi defect.

(31)

Evaluarea caracterului defectuos ar trebui să țină seama de prezentarea produsului. Cu toate acestea, avertismentele sau alte informații furnizate împreună cu un produs nu pot fi considerate suficiente pentru a face sigur un produs cu defecte, deoarece caracterul defectuos ar trebui determinat în funcție de siguranța la care publicul larg se poate aștepta. Prin urmare, răspunderea în temeiul prezentei directive nu poate fi exclusă prin simpla enumerare a tuturor efectelor secundare posibile ale unui produs. Atunci când se determină caracterul defectuos al unui produs, utilizarea previzibilă în mod rezonabil include, de asemenea, utilizarea greșită care nu este nerezonabilă în anumite circumstanțe, cum ar fi comportamentul previzibil al unui utilizator de mașini din cauza lipsei de concentrare sau comportamentul previzibil al anumitor grupuri de utilizatori, cum ar fi copiii.

(32)

Pentru a reflecta prevalența tot mai mare a produselor interconectate, evaluarea siguranței unui produs ar trebui să țină seama de efectele previzibile în mod rezonabil ale altor produse asupra produsului în cauză, de exemplu într-un sistem de casă inteligentă. Efectul pe care îl are asupra siguranței produsului capacitatea de a învăța sau de a dobândi noi caracteristici după ce este introdus pe piață sau pus în funcțiune ar trebui, de asemenea, luat în considerare, pentru a reflecta așteptările legitime ca software-ul și algoritmii subiacenți ai unui produs să fie concepuți astfel încât să se prevină comportamentul periculos al produsului. În consecință, un producător care proiectează un produs care are capacitatea de a dezvolta un comportament neașteptat ar trebui să răspundă în continuare pentru comportamentul care cauzează prejudicii. Pentru a reflecta faptul că, în era digitală, multe produse rămân sub controlul producătorului după ce sunt introduse pe piață, momentul în care un produs iese de sub controlul producătorului ar trebui, de asemenea, să fie luat în considerare la evaluarea siguranței sale. De asemenea, un produs poate fi considerat defect din cauza vulnerabilității sale în materie de securitate cibernetică, de exemplu în cazul în care nu îndeplinește cerințele de securitate cibernetică relevante pentru siguranță.

(33)

Pentru a reflecta natura produselor al căror scop este tocmai prevenirea prejudiciilor, cum ar fi un mecanism de avertizare precum un detector de fum, evaluarea caracterului defectuos al unui astfel de produs ar trebui să țină seama de neîndeplinirea respectivului scop.

(34)

Pentru a reflecta relevanța legislației în materie de siguranță a produselor și de supraveghere a pieței pentru determinarea nivelului de siguranță la care o persoană se poate aștepta, ar trebui să se clarifice faptul că cerințele de siguranță specifice produsului, inclusiv cele de securitate cibernetică relevante pentru siguranță, precum și intervențiile autorităților competente, cum ar fi emiterea de rechemări ale produselor, sau ale operatorilor economici înșiși ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare la evaluarea caracterului defectuos. Totuși, astfel de intervenții nu ar trebui, în sine, să creeze o prezumție de caracter defectuos.

(35)

În interesul de a le oferi consumatorilor posibilitatea de a alege și pentru a încuraja inovarea, cercetarea și accesul facil la noi tehnologii, existența sau introducerea ulterioară pe piață a unui produs mai bun nu ar trebui să conducă, în sine, la concluzia că un produs este defect. În mod similar, punerea la dispoziție a unor versiuni actualizate sau îmbunătățite ale unui produs nu ar trebui să conducă, în sine, la concluzia că o versiune anterioară a produsului este defectuoasă.

(36)

Protecția persoanelor fizice impune ca răspunderea oricărui producător implicat în procesul de producție să poată angajată, în măsura în care un produs sau o componentă furnizată de respectivul producător este defectă. Printre acestea se numără orice persoană care se prezintă drept producător, introducând sau autorizând un terț să aplice pe un produs numele său, marca sa sau alt semn distinctiv, deoarece, procedând astfel, persoana respectivă dă impresia că este implicată în procesul de producție sau că își asumă responsabilitatea pentru acesta. În cazul în care un producător integrează într-un produs o componentă defectă de la un alt producător, o persoană prejudiciată ar trebui să poată solicita despăgubiri pentru același prejudiciu atât de la producătorul produsului, cât și de la producătorul componentei în cauză. În cazul în care o componentă este integrată într-un produs aflat în afara controlului producătorului produsului respectiv, o persoană prejudiciată ar trebui să poată solicita despăgubiri de la producătorul componentei în cazul în care componenta în sine este un produs în temeiul prezentei directive.

(37)

Pentru a se asigura că persoanele prejudiciate pot introduce o cerere de despăgubiri, care poate fi pusă în executare, în situațiile în care producătorul unui produs este stabilit în afara Uniunii, ar trebui să fie posibilă angajarea răspunderii importatorului produsului și a reprezentantului autorizat al producătorului, desemnați în legătură cu sarcinile specificate în temeiul legislației Uniunii, de exemplu în temeiul legislației privind siguranța produselor și supravegherea pieței. Supravegherea pieței a arătat că lanțurile de aprovizionare implică uneori operatori economici cu o formă nouă care nu se încadrează cu ușurință în lanțurile de aprovizionare tradiționale, în temeiul cadrului juridic existent. Este vorba, în special, de furnizorii de servicii de logistică, care îndeplinesc multe dintre aceleași funcții ca și importatorii, dar care ar putea să nu corespundă întotdeauna definiției tradiționale a importatorului din dreptul Uniunii. Furnizorii de servicii de logistică joacă un rol din ce în ce mai important ca operatori economici, permițând și facilitând accesul pe piața Uniunii pentru produsele din țări terțe. Respectiva schimbare a relevanței se reflectă deja în cadrul privind siguranța produselor și supravegherea pieței, în special în Regulamentele (UE) 2019/1020 (12) și (UE) 2023/988 (13) ale Parlamentului European și ale Consiliului. Prin urmare, ar trebui să fie posibilă angajarea răspunderii furnizorilor de servicii de logistică, dar, dat fiind caracterul subsidiar al rolului lor, ei ar trebui să răspundă numai în cazul în care nu există niciun importator sau reprezentant autorizat stabilit în Uniune. Pentru a direcționa în mod eficace răspunderea către producători, importatori, reprezentanți autorizați și furnizori de servicii de logistică, ar trebui să fie posibilă angajarea răspunderii distribuitorilor numai în cazul în care aceștia nu identifică prompt un operator economic relevant stabilit în Uniune.

(38)

Vânzările online au crescut în mod semnificativ și constant, creând noi modele de afaceri și noi actori pe piață, cum ar fi platformele online. Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului (14) și Regulamentul (UE) 2023/988 reglementează, printre altele, răspunderea și responsabilitatea platformelor online în ceea ce privește conținutul ilegal, inclusiv în ceea ce privește vânzarea produselor. Atunci când platformele online îndeplinesc rolul de producător, importator, reprezentant autorizat, furnizor de servicii de logistică sau distribuitor în cazul unui produs cu defecte, acestea ar trebui să răspundă în aceleași condiții ca operatorii economici respectivi. Dacă rolul platformelor online în vânzarea de produse este doar de intermediere între comercianți și consumatori, acestea fac obiectul unei exonerări condiționate de răspundere în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065. Cu toate acestea, Regulamentul (UE) 2022/2065 prevede că platformele online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții nu sunt exonerate de răspundere în temeiul legislației privind protecția consumatorilor în cazul în care prezintă produsul sau permit tranzacția specifică în cauză într-un mod care ar determina un consumator mediu să creadă că produsul este furnizat fie de platforma online în sine, fie de un comerciant care acționează sub autoritatea sau controlul său. În conformitate cu acest principiu, atunci când platformele online prezintă produsul sau permit tranzacția specifică în acest mod, ar trebui să fie posibil ca răspunderea acestora să fie angajată, în aceleași condiții ca distribuitorii în temeiul prezentei directive. Prin urmare, dispozițiile prezentei directive în ceea ce privește distribuitorii ar trebui să se aplice prin analogie unor astfel de platforme online. Aceasta înseamnă că astfel de platforme online ar trebui să fie răspunzătoare numai atunci când prezintă produsul sau permit în alt fel tranzacția specifică într-un mod care ar determina un consumator mediu să creadă că produsul este furnizat fie de platforma online însăși, fie de un comerciant care acționează sub autoritatea sau sub controlul său și numai în cazul în care platforma online nu indică prompt un operator economic relevant stabilit în Uniune.

(39)

În tranziția de la o economie liniară la o economie circulară, produsele sunt concepute astfel încât să fie mai durabile, reutilizabile și cu potențial de reparare și de modernizare. Uniunea promovează, de asemenea, forme inovatoare și durabile de producție și consum care prelungesc funcționalitatea produselor și a componentelor, cum ar fi refabricarea, recondiționarea și repararea, așa cum se prevede în comunicarea Comisiei din 11 martie 2020 intitulată „Un nou Plan de acțiune privind economia circulară – Pentru o Europă mai curată și mai competitivă”. Atunci când un produs este modificat substanțial și ulterior este pus la dispoziție pe piață sau pus în funcțiune, acesta este considerat a fi un produs nou. Dacă modificarea este realizată în afara controlului producătorului inițial, acesta este considerat un produs nou și ar trebui să fie posibil ca persoana care a făcut modificarea substanțială să răspundă în calitate de producător al produsului modificat, deoarece, în temeiul dreptului Uniunii, persoana respectivă este responsabilă pentru conformitatea produsului cu cerințele de siguranță. Pentru a stabili dacă o modificare este substanțială se au în vedere criteriile stabilite de dreptul Uniunii și în dreptul intern relevante în materie de siguranță a produselor, inclusiv de Regulamentul (UE) 2023/988. În cazul în care nu sunt stabilite astfel de criterii în ceea ce privește produsul în cauză, modificările care schimbă funcțiile prevăzute inițial ale produsului sau care afectează conformitatea produsului cu cerințele de siguranță aplicabile sau care modifică profilul său de risc ar trebui considerate ca fiind modificări substanțiale. În cazul în care o modificare substanțială este efectuată de producătorul inițial sau sub controlul acestuia și în cazul în care o astfel de modificare substanțială determină ca produsul să fie defect, producătorul respectiv nu ar trebui să fie în măsură să excludă răspunderea susținând că defectul a apărut după introducerea pe piață a produsului sau după punerea sa în funcțiune. În interesul unei repartizări echitabile a riscurilor în economia circulară, un operator economic, altul decât producătorul inițial, care efectuează o modificare substanțială ar trebui să fie exonerat de răspundere dacă respectivul operator economic poate dovedi că prejudiciul este legat de o parte a produsului care nu este afectată de modificare. Operatorii economici care efectuează reparații sau alte operațiuni care nu implică modificări substanțiale nu ar trebui să fie considerați responsabili în temeiul prezentei directive.

(40)

Întrucât produsele pot fi proiectate într-un mod care să permită efectuarea de modificări prin modificări ale software-ului, inclusiv prin actualizări, modificărilor efectuate prin intermediul unei actualizări sau îmbunătățiri a software-ului ar trebui să li se aplice aceleași principii ca și modificărilor efectuate în alte moduri. Atunci când se efectuează o modificare substanțială printr-o actualizare sau îmbunătățire a software-ului sau ca urmare a învățării continue a unui sistem de IA, ar trebui să se considere că produsul modificat substanțial este pus la dispoziție pe piață sau pus în funcțiune în momentul în care modificarea respectivă este efectuată efectiv.

(41)

Atunci când victimele nu obțin despăgubiri pentru că nicio persoană nu este trasă la răspundere în temeiul prezentei directive sau pentru că persoanele responsabile sunt insolvabile sau nu mai există, statele membre pot utiliza sistemele naționale de despăgubiri sectoriale existente sau pot institui altele în temeiul dreptului intern pentru a despăgubi în mod corespunzător persoanele prejudiciate care au suferit prejudicii cauzate de produsele cu defecte. Este de competența statelor membre să decidă dacă astfel de sisteme de despăgubiri sunt finanțate integral sau parțial din venituri publice sau private.

(42)

Având în vedere că operatorilor economici li se impune să răspundă independent de culpă și în vederea unei repartizări echitabile a riscurilor, sarcina probei privind prejudiciul, caracterul defectuos al unui produs și legătura de cauzalitate dintre cele două ar trebui să îi incumbe persoanei care solicită despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de un produs cu defecte, în conformitate cu standardul probei aplicabil în temeiul dreptului intern. Cu toate acestea, persoanele care solicită despăgubiri pentru prejudicii sunt adesea dezavantajate în mod semnificativ în raport cu producătorii în ceea ce privește atât accesul la informații referitoare la modul în care a fost fabricat un produs și la modul în care funcționează, cât și înțelegerea informațiilor respective. Respectiva asimetrie a informațiilor poate submina repartizarea echitabilă a riscurilor, în special în cazurile care implică o complexitate tehnică sau științifică. Prin urmare, este necesar să se faciliteze accesul reclamanților la mijloacele de probă care urmează să fie utilizate în cadrul procedurilor judiciare. Astfel de mijloace de probă includ documente care trebuie create ex novo de către pârât prin compilarea sau clasificarea probelor disponibile. Atunci când evaluează cererea de divulgare a probelor, instanțele naționale ar trebui să se asigure că un astfel de acces este limitat la ceea ce este necesar și proporțional, printre altele pentru a evita căutările nespecifice de informații care nu sunt relevante pentru proceduri și pentru a proteja informațiile confidențiale, cum ar fi informațiile care fac obiectul secretului profesional și secretele comerciale în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, în special Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului (15). Având în vedere complexitatea anumitor tipuri de probe, de exemplu probele referitoare la produsele digitale, instanțele naționale ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita ca astfel de probe să fie prezentate într-un mod ușor accesibil și ușor de înțeles, sub rezerva anumitor condiții.

(43)

Prezenta directivă armonizează normele privind divulgarea probelor numai în măsura în care reglementează astfel de aspecte. Printre aspectele care nu sunt reglementate de prezenta directivă se numără normele privind divulgarea de probe în legătură cu: procedurile premergătoare procesului, cât de specifică trebuie să fie o cerere de probe, terții, cazuri de acțiuni în constatare, precum și sancțiuni pentru nerespectarea obligației de divulgare a probelor.

(44)

Având în vedere că pârâții ar putea avea nevoie de acces la probele aflate la dispoziția reclamantului pentru a contracara o cerere de despăgubiri în temeiul prezentei directive, pârâții ar trebui să aibă și ei posibilitatea de a accesa probele. La fel ca în cazul unei cereri de divulgare formulate de reclamant, atunci când evaluează cererea pârâtului de divulgare a probelor, instanțele naționale ar trebui să se asigure că un astfel de acces este limitat la ceea ce este necesar și proporțional, printre altele pentru a evita căutările nespecifice de informații care nu sunt relevante pentru proceduri și pentru a proteja informațiile confidențiale.

(45)

În ceea ce privește secretele comerciale astfel cum sunt definite în Directiva (UE) 2016/943, instanțele naționale ar trebui să fie împuternicite să ia măsuri specifice pentru a asigura confidențialitatea secretelor comerciale în timpul procedurilor și după încheierea acestora, realizând totodată un echilibru corect și proporțional între interesele deținătorului secretului comercial de a păstra secretul și interesele persoanei prejudiciate. Printre astfel de măsuri ar trebui să se numere cel puțin restricționarea accesului la documente care conțin secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale și restricționarea accesului la ședințele de judecată la un număr limitat de persoane sau autorizarea accesului numai la documente sau transcrieri ale ședințelor de judecată care conțin informații ocultate. Atunci când decid cu privire la astfel de măsuri, este adecvat ca instanțele naționale să ia în considerare necesitatea de a asigura dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, interesele legitime ale părților și, după caz, ale terților, precum și eventualul prejudiciu pentru oricare dintre părți la litigiu și, după caz, pentru terți, care rezultă din aprobarea sau respingerea unor astfel de măsuri.

(46)

Este necesar să se ușureze sarcina probei care îi incumbă reclamantului, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții. Prezumțiile juris tantum reprezintă un mecanism comun de atenuare a dificultăților în materie de probe cu care se confruntă reclamantul și prin care se permite instanței să deducă existența caracterului defectuos sau a legăturii de cauzalitate din prezența unui alt fapt care a fost dovedit, respectând în același timp drepturile pârâtului. Pentru a oferi un stimulent în vederea respectării obligației de divulgare a informațiilor, instanțele naționale ar trebui să presupună că un produs are defecte în cazul în care pârâtul nu respectă o astfel de obligației. Au fost adoptate numeroase cerințe obligatorii în materie de siguranță pentru a proteja consumatorii și alte persoane fizice împotriva riscului de a suferi vătămări, inclusiv în temeiul Regulamentului (UE) 2023/988. Pentru a consolida legătura strânsă dintre normele privind siguranța produselor și normele privind răspunderea, nerespectarea unor astfel de cerințe ar trebui să conducă, de asemenea, la prezumția de caracter defectuos. Aceasta include cazurile în care un produs nu este echipat cu mijloacele de înregistrare a informațiilor referitoare la funcționarea produsului, astfel cum se prevede în dreptul Uniunii sau în dreptul intern. Același lucru ar trebui să se aplice și în cazul unei funcționări defectuoase evidente, cum ar fi un recipient de sticlă care explodează în cursul unei utilizări previzibile în mod rezonabil, întrucât este inutil de împovărător să se solicite unui reclamant să facă dovada caracterului defectuos atunci când circumstanțele sunt de așa natură încât existența sa este necontestată. Utilizarea previzibilă în mod rezonabil include utilizarea căreia îi este destinat un produs în conformitate cu informațiile furnizate de fabricant sau de operatorul economic care îl introduce pe piață, utilizarea obișnuită, astfel cum este determinată de proiectarea și construcția produsului, și utilizarea care poate fi prevăzută în mod rezonabil în cazul în care o astfel de utilizare ar putea rezulta dintr-un comportament uman legal și ușor previzibil.

(47)

Atunci când s-a stabilit că un produs este defect și s-a stabilit, în principal pe baza unor cazuri similare, că tipul de prejudiciu care s-a produs este cauzat de regulă de caracterul defectuos în cauză, reclamantul nu ar trebui să fie obligat să dovedească legătura de cauzalitate, iar existența acesteia ar trebui să fie prezumată.

(48)

Instanțele naționale ar trebui, de asemenea, să prezume caracterul defectuos al unui produs sau legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și caracterul defectuos ori ambele, în cazul în care, în pofida divulgării informațiilor de către pârât, ar fi excesiv de dificil pentru reclamant, mai ales din cauza complexității tehnice sau științifice a cauzei, să demonstreze caracterul defectuos sau legătura de cauzalitate ori ambele. Instanțele ar trebui să facă acest lucru ținând seama de toate circumstanțele cazului. În astfel de situații, impunerea standardului obișnuit al probei astfel cum se prevede în dreptul intern, care impune adesea un grad ridicat de probabilitate, ar submina eficacitatea dreptului la despăgubiri. Prin urmare, având în vedere că producătorii au cunoștințe de specialitate și sunt mai bine informați decât persoana prejudiciată și pentru a menține o repartizare echitabilă a riscurilor, evitând totodată o răsturnare a sarcinii probei, reclamantul ar trebui să aibă obligația să dovedească, atunci când dificultățile reclamantului sunt legate de dovedirea caracterului defectuos, doar că este probabil ca produsul să fi fost defect sau, atunci când dificultățile reclamantului sunt legate de dovedirea legăturii de cauzalitate, doar că caracterul defectuos al produsului este o cauză probabilă a prejudiciului. Complexitatea tehnică sau științifică ar trebui stabilită de instanțele naționale de la caz la caz, ținând seama de diverși factori. Respectivii factori ar trebui să includă natura complexă a produsului, cum ar fi un dispozitiv medical inovator; natura complexă a tehnologiei utilizate, cum ar fi învățarea automată; natura complexă a informațiilor și a datelor care urmează să fie analizate de reclamant; și natura complexă a legăturii de cauzalitate, cum ar fi o legătură între un produs farmaceutic sau alimentar și apariția unei afecțiuni de sănătate sau o legătură care, pentru a fi dovedită, ar impune reclamantului să explice funcționarea internă a unui sistem de IA. Instanțele naționale ar trebui, de asemenea, să evalueze de la caz la caz dificultățile excesive. Deși un reclamant ar trebui să prezinte argumente pentru a demonstra dificultățile excesive, dovada unor astfel de dificultăți nu ar trebui să fie necesară. De exemplu, în cazul unei cereri referitoare la un sistem de IA, pentru ca instanța să decidă că există dificultăți excesive, nu ar trebui să i se impună reclamantului să explice nici caracteristicile specifice ale sistemului de IA, nici modul în care aceste caracteristici îngreunează stabilirea legăturii de cauzalitate. Pârâtul ar trebui să aibă posibilitatea de a contesta toate elementele cererii, inclusiv existența unor dificultăți excesive.

(49)

În interesul unei repartizări echitabile a riscurilor, operatorii economici ar trebui să fie exonerați de răspundere în cazul în care pot dovedi existența unor circumstanțe exoneratoare specifice. Aceștia nu ar trebui să răspundă dacă pot dovedi că produsul a părăsit procesul de fabricație împotriva voinței lor, din cauza unei alte persoane sau că motivul caracterului defectuos al produsului a fost chiar respectarea cerințelor legale.

(50)

Momentul introducerii pe piață sau al punerii în funcțiune este, în mod normal, momentul în care un produs iese de sub controlul producătorului, în timp ce, de sub controlul distribuitorilor produsul iese în momentul punerii sale la dispoziție pe piață. Prin urmare, producătorii ar trebui să fie exonerați de răspundere în cazul în care dovedesc că este probabil ca defectul care a cauzat prejudiciul să nu fi existat atunci când au introdus pe piață sau au pus în funcțiune produsul sau că defectul a apărut ulterior. Totuși, întrucât tehnologiile digitale le permit să exercite controlul dincolo de momentul introducerii pe piață sau al punerii în funcțiune a produsului, producătorii ar trebui să răspundă în continuare pentru defecțiunile care apar după acel moment ca urmare a serviciilor de software sau a serviciilor conexe aflate sub controlul lor, fie sub formă de actualizări sau îmbunătățiri, fie sub formă de algoritmi de învățare automată. Astfel de servicii de software sau servicii conexe ar trebui să fie considerate ca fiind sub controlul producătorului în cazul în care sunt furnizate de producătorul respectiv sau în cazul în care producătorul le autorizează sau aprobă în alt mod furnizarea lor de către un terț. De exemplu, dacă un televizor inteligent este prezentat ca incluzând o aplicație video, dar utilizatorul trebuie să descarce aplicația de pe site-ul unui terț după achiziționarea televizorului, producătorul televizorului ar trebui să rămână răspunzător, alături de producătorul aplicației video, pentru prejudiciile cauzate de orice defecțiune a aplicației video, chiar dacă defecțiunea a apărut numai după introducerea televizorului pe piață.

(51)

Posibilitatea ca operatorii economici să excludă răspunderea dovedind că defecțiunea a apărut după introducerea pe piață sau punerea în funcțiune a produsului ar trebui restricționată atunci când defecțiunea unui produs constă în lipsa actualizărilor sau îmbunătățirilor de software necesare pentru a combate vulnerabilitățile în materie de securitate cibernetică și pentru a menține siguranța produsului. Astfel de vulnerabilități pot afecta produsul în așa fel încât să cauzeze prejudicii în înțelesul prezentei directive. Ca recunoaștere a responsabilităților producătorilor în temeiul dreptului Uniunii în ceea ce privește siguranța produselor pe parcursul întregului lor ciclu de viață, de exemplu în temeiul Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European și al Consiliului (16), producătorii ar trebui, de asemenea, să nu fie exceptați în ceea ce privește răspunderea pentru prejudiciile provocate de produsele lor defectuoase atunci când caracterul defectuos apare din cauză că aceștia nu au furnizat actualizările sau îmbunătățirile de securitate a software-ului care sunt necesare pentru a combate vulnerabilitățile produselor respective ca răspuns la riscurile în continuă evoluție pentru securitatea cibernetică. O astfel de răspundere nu ar trebui să se aplice în cazul în care furnizarea sau instalarea unui astfel de software nu poate fi controlată de producător, de exemplu în cazul în care proprietarul produsului nu instalează o actualizare sau o variantă îmbunătățită furnizată în scopul asigurării sau menținerii nivelului de siguranță a produsului. Prezenta directivă nu impune nicio obligație de a furniza actualizări sau îmbunătățiri pentru un produs.

(52)

În interesul unei repartizări echitabile a riscurilor, operatorii economici ar trebui să fie exonerați de răspundere în cazul în care dovedesc că, atunci când produsul se afla sub controlul producătorului, stadiul cunoștințelor științifice și tehnice, determinate pe baza celui mai avansat nivel de cunoștințe obiective accesibile și nu pe baza cunoștințelor operatorului economic în cauză, nu a permis depistarea existenței defectului.

(53)

Pot apărea situații în care două sau mai multe părți sunt răspunzătoare pentru același prejudiciu, în special atunci când o componentă defectă este integrată într-un produs care cauzează un prejudiciu. Într-un astfel de caz, persoana prejudiciată ar trebui să poată solicita despăgubiri atât de la producătorul care a integrat componenta defectă în produsul său, cât și de la producătorul componentei defecte. Pentru a asigura protecția persoanelor fizice, toate părțile ar trebui să răspundă solidar în astfel de situații.

(54)

În sectorul software-urilor este în mod deosebit necesar un grad ridicat de inovare. Pentru a sprijini capacitatea de inovare a microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici care produc software, ar trebui să fie posibil ca aceste întreprinderi să stabilească contractual cu producătorii care integrează software-ul lor într-un produs că aceștia din urmă nu vor introduce o acțiune în regres împotriva producătorului de software în cazul în care o componentă software defectă cauzează prejudicii. Ar trebui permise astfel de acorduri contractuale, deja utilizate în unele state membre, deoarece producătorul produsului în ansamblu răspunde, în orice caz, pentru orice defecțiune a produsului, inclusiv a componentelor. Cu toate acestea, răspunderea față de o persoană prejudiciată nu ar trebui să fie niciodată limitată sau exclusă printr-un astfel de acord contractual.

(55)

Pot apărea situații în care acțiunile și omisiunile altei persoane decât un operator economic a cărui răspundere ar putea fi angajată să contribuie, pe lângă caracterul defectuos al produsului, la cauza prejudiciului suferit, cum ar fi un terț care exploatează o vulnerabilitate în materie de securitate cibernetică a unui produs. În interesul protecției consumatorilor, dacă un produs are defecte, de exemplu din cauza unei vulnerabilități care face ca produsul să fie mai puțin sigur decât este îndreptățit publicul larg să se aștepte, răspunderea operatorului economic nu ar trebui limitată sau exclusă ca urmare a unor astfel de acțiuni sau omisiuni din partea unor terți. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se limiteze sau să se excludă răspunderea operatorului economic în cazul în care persoanele prejudiciate au contribuit ele însele din neglijență la cauza prejudiciului, de exemplu în cazul în care, din neglijență, persoana prejudiciată nu a făcut actualizările sau îmbunătățirile furnizate de operatorul economic care ar fi atenuat sau evitat prejudiciul.

(56)

Obiectivul de protecție a persoanelor fizice ar fi subminat dacă ar fi posibil să se limiteze sau să se excludă răspunderea unui operator economic prin dispoziții contractuale. Prin urmare, nu ar trebui să fie permise derogări contractuale. Din același motiv, nu ar trebui să fie posibil ca dispozițiile de drept intern să limiteze sau să excludă răspunderea, de exemplu prin stabilirea unor plafoane financiare privind răspunderea unui operator economic.

(57)

Având în vedere că, în timp, produsele se uzează și că se dezvoltă standarde de siguranță mai ridicate pe măsură ce știința și tehnologia evoluează, nu ar fi rezonabil ca producătorii să răspundă pentru o perioadă nelimitată de defectele produselor lor. Prin urmare, răspunderea ar trebui să facă obiectul unei perioade rezonabile de timp, și anume 10 ani de la introducerea pe piață sau punerea în funcțiune a produsului (denumită în continuare „termenul de decădere”), fără a aduce atingere cererilor pendinte în cadrul procedurilor judiciare. Pentru a evita restricționarea nejustificată a posibilității de a obține despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de un produs defect, termenul de decădere ar trebui să fie extins la 25 de ani în cazurile în care simptomele vătămării corporale apar, conform dovezilor medicale, într-un ritm lent.

(58)

Întrucât produsele modificate substanțial sunt, în esență, produse noi, un nou termen de decădere ar trebui să înceapă să curgă după ce un produs a fost modificat substanțial și ulterior a fost pus la dispoziție pe piață sau pus în funcțiune, de exemplu prin refabricare. Actualizările sau îmbunătățirile care nu constituie o modificare substanțială a produsului nu ar trebui să afecteze termenul de decădere care se aplică produsului original.

(59)

În anumite state membre s-ar putea considera că posibilitatea prevăzută de prezenta directivă, conform căreia un operator economic poate exclude răspunderea dacă dovedește că stadiul cunoștințelor științifice și tehnice la momentul introducerii pe piață sau al punerii în funcțiune a produsului sau în perioada în care produsul se afla sub controlul producătorului nu permitea descoperirea existenței defectului, așa-numitul „mijloc de apărare bazat pe riscul de evoluție”, limitează în mod nejustificat protecția persoanelor fizice. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca un stat membru să deroge de la această posibilitate prin introducerea de noi dispoziții sau prin modificarea dispozițiilor existente, extinzând răspunderea în astfel de situații la anumite tipuri de produse dacă acest lucru este considerat necesar, proporțional și justificat de obiective de interes public, cum ar fi cele prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și anume ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică. Pentru a asigura transparența și securitatea juridică pentru operatorii economici care își desfășoară activitatea în întreaga Uniune, utilizarea unei astfel de derogări de la mijlocul de apărare bazat pe riscul de evoluție ar trebui notificată Comisiei, care ar trebui apoi să informeze celelalte state membre. Pentru a facilita o abordare coerentă în toate statele membre și corelarea cu obiectivele prezentei directive, Comisia ar trebui să poată emite avize fără caracter obligatoriu cu privire la dispozițiile sau modificările propuse. Pentru a acorda timpul necesar pentru emiterea unui aviz, un stat membru care propune astfel de dispoziții sau modificări ar trebui să suspende dispozițiile sau modificările propuse timp de șase luni de la notificarea acestora către Comisie, cu excepția cazului în care Comisia emite un aviz mai devreme. Un astfel de aviz ar trebui emis după o strânsă cooperare între statul membru în cauză și Comisie, ținând seama de opiniile altor state membre, dacă este cazul. În interesul securității juridice și pentru a facilita continuitatea mecanismelor instituite în temeiul Directivei 85/374/CEE, ar trebui, de asemenea, să fie posibil ca un stat membru să mențină în sistemul său juridic derogările existente de la mijlocul de apărare bazat pe riscul de evoluție.

(60)

Pentru a facilita interpretarea armonizată a prezentei directive de către instanțele naționale, statele membre ar trebui să aibă obligația de a publica hotărârile judecătorești definitive privind răspunderea pentru produsele cu defecte în temeiul prezentei directive, adică hotărârile care nu pot face sau nu mai pot face obiectul unei căi de atac. Pentru a limita sarcina administrativă, statele membre ar trebui să aibă doar obligația de a publica hotărârile curților de apel naționale sau ale curților supreme.

(61)

Pentru a înțelege mai bine modul în care prezenta directivă se aplică la nivel național, în beneficiul, printre altele, al populației, al practicienilor din domeniul dreptului, al cadrelor universitare și al statelor membre, Comisia ar trebui să creeze și să mențină o bază de date ușor accesibilă și publică care să conțină hotărârile relevante și trimiteri la hotărâri relevante pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(62)

Comisia ar trebui să realizeze o evaluare a prezentei directive. În temeiul punctului 22 din Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (17), evaluarea ar trebui să se bazeze pe cele cinci criterii – eficiență, eficacitate, relevanță, coerență și valoare adăugată – și ar trebui să constituie punctul de pornire al evaluării impactului eventualelor măsuri viitoare. În raportul său de evaluare, Comisia ar trebui să prezinte metodologia de calcul pe care a folosit-o la evaluare. Este important ca Comisia să colecteze toate informațiile relevante într-un mod care să evite suprareglementarea și o povară administrativă pentru statele membre și operatorii economici, folosind informații din toate sursele relevante și fiabile, inclusiv de la instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, de la autoritățile naționale competente și de la organismele și organizațiile recunoscute la nivel internațional.

(63)

Din motive de securitate juridică, prezenta directivă nu se aplică produselor introduse pe piață sau puse în funcțiune înainte de 9 decembrie 2026. Prin urmare, este necesar să se prevadă dispoziții tranzitorii pentru a asigura răspunderea continuă în temeiul Directivei 85/374/CEE pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte care au fost introduse pe piață sau puse în funcțiune anterior datei respective.

(64)

Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume asigurarea funcționării pieței interne, a unei concurențe nedistorsionate și a unui nivel ridicat de protecție a persoanelor fizice, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din cauza caracterului pieței bunurilor la nivelul întregii Uniuni, dar, având în vedere efectul de armonizare al normelor comune privind răspunderea, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective,