CELEX:32024R1899: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2024/1899 al Comisiei din 4 iulie 2024 de acordare a protecției în Uniune denumirii de origine تين دجبة / Figues de Djebba, înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 03/08/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2024/189911.7.2024REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1899 AL COMISIEI din 4 iulie 2024 de acordare a protecției în Uniune denumirii de origine „تين دجبة / Figues de Djebba”, înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de...

Informatii

Data documentului: 04/07/2024; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 31/07/2024; intrare în vigoare data publicării +20 a se vedea articolul 3
Data încetării: No end date
Autor: Comisia Europeană, Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2024/1899

11.7.2024

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/1899 AL COMISIEI

din 4 iulie 2024

de acordare a protecției în Uniune denumirii de origine „تين دجبة / Figues de Djebba”, înregistrată în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1753 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2019 privind acțiunile Uniunii în urma aderării acesteia la Actul de la Geneva al Acordului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice (1), în special articolul 7 alineatele (1) și (3),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 5 alineatele (1) și (2) din Actul de la Geneva, autoritățile competente ale fiecărei părți contractante la Actul de la Geneva pot depune cereri de înregistrare internațională a unei denumiri de origine sau a unei indicații geografice la Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, care le înregistrează în registrul internațional în conformitate cu articolul 6 din Actul de la Geneva. În conformitate cu articolul 9 din Actul de la Geneva, celelalte părți contractante protejează denumirile de origine și indicațiile geografice în cadrul propriului sistem juridic, respectând orice refuz, renunțare, invalidare sau anulare.

(2)

La 27 septembrie 2023, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Actul de la Geneva, Biroul Internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale a notificat Comisiei faptul că denumirea „تين دجبة / Figues de Djebba”, a cărei înregistrare a fost solicitată de Tunisia, a fost înregistrată ca denumire de origine în Registrul internațional al denumirilor de origine și al indicațiilor geografice în temeiul Actului de la Geneva.

(3)

În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1753, înregistrarea internațională a denumirii de origine „تين دجبة / Figues de Djebba” a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) pentru a se permite depunerea unei eventuale opoziții.

(4)

În temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2019/1753, Comisia a evaluat înregistrarea internațională a denumirii de origine „تين دجبة / Figues de Djebba” în conformitate cu condițiile stabilite la acel articol, inclusiv informațiile suplimentare solicitate special Tunisiei cu privire la datele specifice privind calitatea, reputația sau caracteristicile prevăzute în regula 5 alineatul (3) din regulamentul comun al Acordului de la Lisabona și al Actului de la Geneva al Acordului de la Lisabona și a ajuns la concluzia că aceste condiții sunt îndeplinite.

(5)

Întrucât Comisiei nu i s-a comunicat nicio opoziție în temeiul articolului 6 din Regulamentul (UE) 2019/1753, denumirea „تين دجبة / Figues de Djebba” trebuie protejată în Uniune, în conformitate cu Actul de la Geneva.

(6)

Întrucât denumirea de origine „تين دجبة / Figues de Djebba” a fost înregistrată în temeiul Acordului de la Lisabona, este necesar să se clarifice domeniul de aplicare al protecției acordate prin prezentul regulament, precum și consecințele și condițiile referitoare la protecție în cele șapte state membre care sunt părți la Acordul de la Lisabona.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole, vinului și băuturilor spirtoase, în temeiul Regulamentului (UE) 2024/1143,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Denumirea „تين دجبة / Figues de Djebba”, înregistrată ca denumire de origine în registrul internațional, este protejată în Uniune.

Denumirea menționată la primul paragraf identifică un produs din categoria „fructe”.

Articolul 2

Protecția menționată la articolul 1 se aplică pe întregul teritoriu al Uniunii Europene și înlocuiește sistemul național de protecție aplicabil în statele membre care sunt parte la Acordul de la Lisabona. Se garantează continuitatea cu protecția națională acordată denumirii „تين دجبة / Figues de Djebba” în aceste state membre.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 iulie 2024

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  
JO L 271, 24.10.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1753/oj.

(2)  
JO C, C/2023/431, 20.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/431/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/1899/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x