CELEX:32025D0657: Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/657 a Consiliului din 17 martie 2025 privind stabilirea îndeplinirii în mod satisfăcător a condițiilor pentru plata celei de a treia tranșe a sprijinului financiar nerambursabil și a sprijinului sub formă de împrumut din cadrul Planului pentru Ucraina al Mecanismului pentru Ucraina
![]() |
Redacția Lex24 |
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 01/04/2025 |
|
Informatii
Data documentului: 17/03/2025; Data adoptăriiData intrării în vigoare: 31/03/2025; intrare în vigoare data publicării a se vedea articolul 2
Data încetării: No end date
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Repertoriu EUR-Lex
![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2025/657 |
31.3.2025 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/657 A CONSILIULUI
din 17 martie 2025
privind stabilirea îndeplinirii în mod satisfăcător a condițiilor pentru plata celei de a treia tranșe a sprijinului financiar nerambursabil și a sprijinului sub formă de împrumut din cadrul Planului pentru Ucraina al Mecanismului pentru Ucraina
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2024/792 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a Mecanismului pentru Ucraina (1), în special articolul 26 alineatul (4),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
Pilonul I al Mecanismului pentru Ucraina (denumit în continuare „mecanismul”) pune la dispoziția Ucrainei un sprijin financiar de până la 38 270 000 000 EUR pentru perioada 2024-2027 sub formă de sprijin nerambursabil și împrumuturi. Finanțarea în cadrul pilonului I este alocată în principal pe baza Planului pentru Ucraina al Mecanismului pentru Ucraina (denumit în continuare „planul”). Planul stabilește agenda de reforme și investiții pentru Ucraina, precum și etapele calitative și cantitative care sunt legate de finanțarea în cadrul pilonului I al mecanismului. |
(2) |
În temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) 2024/792, Consiliul a adoptat Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 (2) de aprobare a evaluării planului. Calendarul pentru monitorizarea și punerea în aplicare a planului, inclusiv etapele calitative și cantitative care sunt legate de finanțarea în cadrul pilonului I al mecanismului, sunt prevăzute în anexa la decizia menționată. |
(3) |
Suma totală a resurselor financiare puse la dispoziția planului în temeiul Deciziei de punere în aplicare (UE) 2024/1447 se ridică la 32 270 000 000 EUR, din care 5 270 000 000 EUR sub formă de sprijin financiar nerambursabil și 27 000 000 000 EUR sub formă de împrumut. |
(4) |
În conformitate cu articolele 24 și 25 din Regulamentul (UE) 2024/792, un cuantum de 6 000 000 000 EUR a fost vărsat Ucrainei ca finanțare-punte excepțională, și un cuantum de 1 890 000 000 EUR a fost vărsat Ucrainei sub formă de prefinanțare, reprezentând o plată în avans de 7 % din sprijinul sub formă de împrumut pe care Ucraina este eligibilă să îl primească în cadrul planului. |
(5) |
În conformitate cu articolul 26 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/792, un cuantum de 8 221 521 428 EUR a fost vărsat Ucrainei în primele două tranșe în cadrul planului, din care 3 000 000 000 EUR a fost vărsat sub formă de sprijin financiar nerambursabil și 5 221 521 428 EUR sub formă de împrumuturi. În conformitate cu acordul de împrumut încheiat între Uniune și Ucraina în temeiul articolului 22 din Regulamentul (UE) 2024/792, un cuantum de 393 017 742 EUR aferent primelor două tranșe a fost utilizat pentru lichidarea prefinanțării împrumutului. |
(6) |
În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2024/792, la 15 ianuarie 2025, Ucraina a prezentat o cerere justificată în mod corespunzător de plată a celei de a treia tranșe a sprijinului financiar nerambursabil și a sprijinului sub formă de împrumut, în valoare de 3 717 741 935 EUR, astfel cum se prevede în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447. Cererea a fost însoțită de o serie de documente care demonstrează îndeplinirea satisfăcătoare a etapelor relevante, precum și de toate celelalte documentele necesare în temeiul articolului 12 din acordul-cadru, al articolului 5 din Acordul de finanțare și al articolului 6 din Acordul de împrumut încheiat între Uniune și Ucraina, în temeiul articolelor 9, 10 și, respectiv, 22 din Regulamentul (UE) 2024/792. |
(7) |
În conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447, Ucraina a furnizat, împreună cu cererea sa de plată, dovezi care demonstrează îndeplinirea în mod satisfăcător a celor 13 etape prevăzute pentru al patrulea trimestru al anului 2024. Cele 13 etape se referă la diverse reforme prevăzute în plan în cadrul capitolelor privind gestionarea finanțelor publice, sistemul judiciar, gestionarea activelor publice, capitalul uman, mediul de afaceri, descentralizarea și politica regională, sectorul energetic, transporturile, sectorul agroalimentar, precum și gestionarea materiilor prime critice. Legislația privind îmbunătățirea regimului de insolvență, asigurarea independenței Comisiei naționale de reglementare a utilităților energetice din Ucraina, registrul agrar de stat și revizuirea programului național de dezvoltare a bazei de resurse minerale a intrat în vigoare. Politica privind proprietatea statului a fost adoptată, iar trierea întreprinderilor deținute de stat a fost finalizată. Au fost adoptate strategii de reformare a instituțiilor psihoneurologice și a altor instituții rezidențiale și de dezinstituționalizare a îngrijirii persoanelor cu handicap, a persoanelor în vârstă și a copiilor. Ucraina a adoptat, de asemenea: rezoluții privind reluarea măsurilor de supraveghere a pieței și controlul produselor nealimentare; rezoluții pentru dezvoltarea planificării urbane la nivel local; strategia națională de transport revizuită a Ucrainei; strategia pentru dezvoltarea și extinderea infrastructurii de la frontierele cu statele membre ale UE și cu Republica Moldova și strategia pentru agricultură și dezvoltare rurală. A fost introdus un cadru bazat pe piață pentru energia din surse regenerabile. |
(8) |
În conformitate cu articolul 26 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2024/792, Comisia a analizat în detaliu cererea Ucrainei și a evaluat pozitiv îndeplinirea în mod satisfăcător a celor 13 etape calitative și cantitative pentru plata celei de a treia tranșe, astfel cum se precizează în anexa la prezenta decizie. Respectiva evaluare pozitivă s-a realizat în contextul punerii în aplicare a planului. Continuarea alinierii la acquis-ul UE va fi facilitată prin procesul de aderare la UE. |
(9) |
Comisia consideră că Ucraina continuă să îndeplinească condiția prealabilă pentru acordarea sprijinului din partea Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2024/792. În special, Ucraina continuă să susțină și să respecte mecanisme democratice eficace, inclusiv un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, și să garanteze respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. |
(10) |
Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să stabilească faptul că au fost îndeplinite în mod satisfăcător condițiile relevante pentru plata celei de a treia tranșe din cadrul planului. |
(11) |
Având în vedere situația fiscală dificilă cu care se confruntă Ucraina, este extrem de important ca fondurile să fie vărsate cât mai curând posibil. Dat fiind caracterul urgent al situației și pentru a accelera procesul, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și ar trebui să se aplice de la data adoptării sale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Se constată îndeplinirea în mod satisfăcător a condițiilor relevante pentru plata celei de a treia tranșe care se ridică la 3 717 741 935 EUR astfel cum este prevăzut în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 în concordanță cu evaluarea, furnizată de Comisie în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2024/792, anexată la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 17 martie 2025.
Pentru Consiliu
Președintele
K. KALLAS
(1)
JO L, 2024/792, 29.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/792/oj.
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 a Consiliului din 14 mai 2024 de aprobare a evaluării Planului pentru Ucraina (JO L, 2024/1447, 24.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/1447/oj).
ANEXĂ
Evaluarea îndeplinirii în mod satisfăcător a etapelor legate de cea de a treia tranșă a Planului pentru Ucraina
SINTEZĂ
La 15 ianuarie 2025, Ucraina a prezentat o cerere de plată pentru cea de a treia tranșă a Planului pentru Ucraina, în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) 2024/792 din 29 februarie 2024 de instituire a Mecanismului pentru Ucraina (1). În sprijinul cererii de plată, Ucraina a furnizat justificări corespunzătoare ale îndeplinirii în mod satisfăcător a celor 13 etape prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 a Consiliului (2) de aprobare a evaluării Planului pentru Ucraina (anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului).
Pe baza informațiilor furnizate de Ucraina, toate cele 13 etape sunt considerate îndeplinite în mod satisfăcător.
Ca parte a capitolului C.2 privind gestionarea finanțelor publice, a fost adoptat planul strategic pentru digitalizarea serviciului fiscal de stat. Ca parte a capitolului C.3 privind sistemul judiciar, a intrat în vigoare legislația privind îmbunătățirea regimului de insolvență. Ca parte a capitolului C.6 privind gestionarea activelor publice, a fost adoptată politica privind proprietatea statului, iar trierea întreprinderilor deținute de stat a fost finalizată. Ca parte a capitolului C.7 privind capitalul uman, au fost adoptate atât strategia de reformare a instituțiilor psihoneurologice și a altor instituții rezidențiale, cât și de dezinstituționalizare a îngrijirii persoanelor cu dizabilități și a persoanelor în vârstă, precum și strategia pentru copii. Ca parte a capitolului C.8 privind mediul de afaceri, a fost adoptată rezoluția privind reluarea măsurilor de supraveghere a pieței și controlul produselor nealimentare. Ca parte a capitolului C.9 privind descentralizarea și politica regională, au fost adoptate rezoluțiile privind dezvoltarea urbanismului la nivel local. Ca parte a capitolului C.10 privind sectorul energetic, a fost introdus un cadru bazat pe piață pentru energia din surse regenerabile și a intrat în vigoare legislația care asigură independența Comisiei Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și al Utilităților Publice. Ca parte a capitolului C.11 privind transporturile, a fost adoptată strategia națională revizuită de transport, precum și strategia pentru dezvoltarea și extinderea infrastructurii de la frontierele cu statele membre ale UE și cu Republica Moldova. Ca parte a capitolului C.12 privind sectorul agroalimentar, a fost adoptată strategia pentru agricultură și dezvoltare rurală și a intrat în vigoare legislația privind Registrul agrar de stat. Ca parte a capitolului C.13 privind gestionarea materiilor prime critice, a intrat în vigoare legislația privind revizuirea programului național de dezvoltare a bazei de resurse minerale.
Etapa 2.1
Denumirea etapei: Adoptarea planului strategic pentru digitalizarea Serviciului Fiscal de Stat |
||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 1. Îmbunătățirea gestionării veniturilor |
||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||
Contextul Cerința pentru etapa 2.1 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea planului strategic pentru dezvoltarea digitală, transformarea digitală și digitalizarea Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei, în conformitate cu recomandările Strategiei naționale privind veniturile pentru perioada 2024-2030.” Etapa 2.1 este a doua etapă de implementare a reformei 1 din capitolul 2 (gestionarea finanțelor publice). Aceasta a fost precedată de etapa 2.2 (adoptarea planului strategic pentru digitalizarea serviciului vamal de stat), care a fost evaluată pozitiv în T2 2024. |
||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 2.1. Obiectivul reformei 1 din capitolul 2 (gestionarea finanțelor publice) este de a spori mobilizarea veniturilor interne prin îmbunătățirea eficienței și eficacității administrațiilor fiscale și vamale. În acest scop, Ministerul Finanțelor a adoptat Planul strategic pentru digitalizarea Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei până în 2030 prin Ordinul nr. 660 din 24 decembrie 2024. Obiectivul planului strategic este de a consolida funcționarea administrației fiscale și capacitatea acesteia de a furniza servicii prin modernizarea ecosistemului său de infrastructură digitală. Planul strategic stabilește prioritățile-cheie și proiectele asociate pentru dezvoltarea digitală a Serviciului Fiscal de Stat, în conformitate cu Codul fiscal al Ucrainei și cu Strategia națională privind veniturile pentru perioada 2024-2030. Prioritățile-cheie sunt: (i) îmbunătățirea respectării normelor de către contribuabili; (ii) promovarea transparenței; (iii) îmbunătățirea calității datelor și a guvernanței; (iv) alinierea sistemelor sale digitale la sistemele digitale ale UE; și (v) consolidarea securității datelor. Planul identifică 26 de proiecte care urmează să fie realizate în următorii cinci ani pentru a contribui la realizarea priorităților stabilite. Aceste proiecte urmăresc fie să îmbunătățească sistemele informatice existente, fie să introducă altele noi. Pentru a îmbunătăți respectarea normelor de către contribuabili și a crește baza fiscală globală, planul prevede introducerea unui sistem automatizat de gestionare și audit bazat pe riscuri, conceput pentru identificarea contribuabililor cu grad ridicat de risc și pentru evaluarea riscurilor de neconformitate. Acesta prevede, de asemenea, îmbunătățiri în ceea ce privește precompletarea electronică a declarațiilor fiscale pentru a facilita raportarea fiscală. Pentru a promova transparența, va fi introdus un sistem de gestionare a informațiilor pentru a furniza date în timp real privind statutul fiscal al contribuabililor. Crearea unui depozit electronic unic pentru stocarea datelor ar trebui să îmbunătățească calitatea, guvernanța și utilizarea datelor. Integrarea în Sistemul de schimb de informații privind TVA (VIES) și în sistemul de control al mișcărilor cu produse accizabile (EMCS) ar trebui să ajute Ucraina să își alinieze în continuare sistemele digitale la sistemele digitale ale UE. Planul strategic include o clauză de revizuire pentru a asigura alinierea la evoluțiile potențiale de la nivelul UE în ceea ce privește sistemele digitale din domeniul administrației fiscale, inclusiv VIES și EMCS. |
||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 3.6
Denumirea etapei: Intrarea în vigoare a legislației privind îmbunătățirea regimului de insolvență |
||||||||||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 2. Reforme privind insolvența și executarea hotărârilor judecătorești |
||||||||||||||
Finanțare din: sprijin nerambursabil |
||||||||||||||
Contextul Cerința pentru etapa 3.6 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Intrarea în vigoare a legii privind îmbunătățirea regimului de insolvență și a legislației secundare relevante, introducerea unui sistem de prevenire a insolvenței și a instrumentului de alertă timpurie pentru entitățile juridice și antreprenori, în conformitate cu principiile Directivei (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132. Noua legislație se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 3.6 este prima dintre cele cinci etape de implementare a reformei 2 din capitolul 3 (sistemul judiciar). Aceasta este urmată de etapa 3.8 (prevăzută pentru T2 2025) privind îmbunătățirea executării hotărârilor judecătorești; etapa 3.9 (prevăzută pentru T4 2025) privind sistemul de colectare a datelor privind executarea hotărârilor judecătorești; etapa 3.7 (prevăzută pentru T1 2026) privind simplificarea procedurilor de insolvență pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii (MIMM-uri) și etapa 3.10 (prevăzută pentru T2 2026) privind actualizarea sistemului informatic pentru executarea hotărârilor judecătorești. |
||||||||||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||||||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 3.6. Parlamentul Ucrainei a adoptat Legea nr. 3985-IX la 19 septembrie 2024. La 4 decembrie 2024, acesta a adoptat Legea nr. 4114-IX de modificare a datei intrării în vigoare a dispozițiilor legii. Pe baza acestei modificări, legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025, iar legislația secundară relevantă a urmat între 4 decembrie 2024 și 1 ianuarie 2025. Legea nr. 3985-IX introduce un sistem de prevenire a insolvenței și a instrumentelor de alertă timpurie pentru entitățile juridice și antreprenori, în conformitate cu principiile Directivei (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1132. Sistemul introdus prin lege permite prevenirea falimentului și restabilirea solvabilității debitorilor. În special, sunt incluse următoarele: (i) identificarea și raportarea riscurilor de insolvență; (ii) un proces clar de deschidere și soluționare a unei proceduri de restructurare preventivă; (iii) cerințe clare și cuprinzătoare pentru planurile de restructurare; (iv) numirea unui practician în insolvență; (v) cerința ca debitorii să dovedească viabilitatea unei întreprinderi; (vi) punerea în aplicare a unui test privind interesul creditorilor; (vii) măsuri de protecție a debitorului (inclusiv suspendarea măsurilor de executare silită); (viii) un mecanism de impunere a unui plan de restructurare în pofida disidenței creditorilor din mai multe clase (de tip „cram-down”) pentru achitarea creanțelor creditorilor; (ix) protecția intereselor lucrătorilor; și (x) simplificarea procedurii pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii. Legea permite detectarea timpurie a semnelor de criză în cadrul unei întreprinderi. Aceasta include obligația legală a auditorilor, a contabililor și a conducerii unei societăți de a notifica debitorii cu privire la orice semne sau amenințări de insolvență. Ministerul Justiției din Ucraina are obligația de a pune la dispoziție pe site-ul său web informații privind procedura și instrumentele de alertă timpurie cu privire la riscurile de insolvență. Legislația secundară actualizează cerințele obligatorii de formare pentru practicienii în insolvență pentru a include restructurarea preventivă, cu scopul sensibilizării cu privire la procedură și al promovării utilizării acesteia. Legea permite identificarea și punerea în aplicare a unor oportunități suplimentare de restabilire a solvabilității întreprinderilor. Printre acestea se numără măsuri suplimentare de protecție a debitorilor pentru finanțarea intermediară, pentru reprofilarea datoriilor și pentru noi măsuri de finanțare și de majorare de capital ca parte a planului de restructurare. |
||||||||||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 6.1
Denumirea etapei: Adoptarea politicii privind proprietatea statului și trierea întreprinderilor deținute de stat |
||||||||||||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 1. Adoptarea unei politici privind proprietatea statului |
||||||||||||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||||||||||||
Contextul: Cerința pentru etapa 6.1 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea și publicarea Rezoluției Cabinetului de Miniștri al Ucrainei privind aprobarea politicii generale privind proprietatea statului și a «trierii» întreprinderilor deținute de stat. Politica privind proprietatea statului se axează pe următoarele domenii:
Politica privind proprietatea oferă posibilitatea realizării în întreprinderile operatoare de sisteme de distribuție a reformelor în materie de guvernanță corporativă propuse de OCDE, pentru a îmbunătăți concurența pe piețele gazelor naturale. Trierea întreprinderilor de stat produce următoarele rezultate:
Etapa 6.1 este singura etapă de implementare a reformei 1 din capitolul 6 (gestionarea activelor publice). |
||||||||||||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||||||||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 6.1. Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat politica privind proprietatea statului la 29 noiembrie 2024. Acesta este un document cuprinzător care definește rolul statului în gestionarea întreprinderilor deținute de stat (IDS). În conformitate cu dispozițiile sale, documentul trebuie revizuit în mod obligatoriu în termen de un an de la aprobare și, ulterior, cel puțin o dată la cinci ani. Politica privind proprietatea statului identifică un set de obiective de politică publică la care să contribuie întreprinderile de stat, cum ar fi furnizarea de bunuri și servicii pentru a satisface nevoile cetățenilor și contribuția la dezvoltarea economică durabilă și la bunăstarea socială. De asemenea, se preconizează că întreprinderile de stat vor contribui la protecția mediului, la eficiența energetică și la digitalizare. Legislația primară ucraineană stabilește principalele responsabilități ale entităților guvernamentale în gestionarea întreprinderilor deținute de stat. Politica privind proprietatea statului descrie în continuare rolurile organismelor guvernamentale și ale părților interesate relevante, cum ar fi Comitetul Antimonopol și Fondul Proprietății de Stat în diferitele procese legate de gestionarea proprietății de stat. Este inclusă o atribuire detaliată a responsabilităților (de exemplu, pentru operațiunile de triere, privatizarea, aplicarea principiilor guvernanței corporative și evaluarea performanțelor întreprinderilor deținute de stat). În cadrul trierii, Ministerul Economiei coordonează contribuțiile ministerelor de resort și ale părților interesate pentru pregătirea trierii, în timp ce Cabinetul de Miniștri este responsabil de aprobarea și confirmarea oficială a acesteia. Parlamentul Ucrainei este, de asemenea, consultat cu privire la aprobarea listei IDS-urilor care vor fi în continuare deținute de stat. Politica privind proprietatea statului descrie, de asemenea, rolul Ministerului Finanțelor pe parcursul întregului proces. Politica privind proprietatea statului stabilește raționamentul general și obiectivele pentru menținerea întreprinderilor deținute de stat sub controlul statului. Aceasta se referă la riscul de disfuncționalități ale pieței și de monopoluri naturale, precum și la necesitatea de a asigura considerente de securitate și apărare națională. Entitățile de administrare ale întreprinderilor deținute de stat trebuie să demonstreze că respectă obiectivele și motivele stabilite în politica privind proprietatea statului pentru a menține întreprinderea sub controlul statului. Politica privind proprietatea statului stabilește prioritățile pe termen lung și la nivelul întregii administrații în ceea ce privește proprietatea asupra IDS, asigurând gestionarea corespunzătoare a proprietății de stat. Aceasta include formularea unor cerințe de transparență și de raportare pentru întreprinderile deținute de stat; procedurile și obiectivele de evaluare a activităților întreprinderilor deținute de stat și procedurile de asigurare a respectării neutralității competitive și a regimului de guvernanță corporativă. Documentul stabilește, de asemenea, obiectivele privind gestionarea bunurilor de stat pe durata legii marțiale, cu obiectivul specific pe termen scurt de a asigura securitatea națională. Împreună cu politica privind proprietatea de stat, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat o politică de remunerare pentru membrii consiliilor de supraveghere ale întreprinderilor deținute de stat și pentru administratorii acestora, precum și o politică de stat în materie de dividende. Politica de remunerare prevede o abordare mai uniformă între diferitele întreprinderi deținute de stat. Politica de stat în materie de dividende prevede principiile generale pentru stabilirea volumului și a plății dividendelor întreprinderilor deținute de stat către bugetul de stat. Politica privind proprietatea de stat include un angajament pentru Ucraina de a pune în aplicare reformele OCDE în materie de guvernanță corporativă în ceea ce privește operatorii de sisteme de distribuție (OSD) pentru a îmbunătăți concurența pe piețele gazelor naturale. Pentru a dezvolta în continuare acest angajament, Cabinetul de Miniștri a luat act de o foaie de parcurs pentru instituirea unei entități juridice separate și independente, cu un consiliu de supraveghere independent care să gestioneze operatorii de sisteme de distribuție, urmând principiile guvernanței corporative. Politica privind proprietatea de stat stabilește, de asemenea, etapele procesului de triere. Pe această bază, Cabinetul de Miniștri a adoptat în mod oficial trierea întreprinderilor deținute de stat. Printre acestea se numără: (i) lista întreprinderilor deținute de stat care vor fi în continuare deținute de stat; (ii) lista întreprinderilor deținute de stat a căror privatizare este suspendată pe durata legii marțiale; și (iii) lista întreprinderilor deținute de stat ale căror proprietăți vor fi plasate sub controlul Fondului Proprietății de Stat fie în vederea privatizării, fie a lichidării. Conform definiției prevăzute de politica privind proprietatea de stat, Fondul Proprietății de Stat va întocmi apoi două liste separate, una pentru întreprinderile deținute de stat care fac obiectul privatizării și una pentru cele care fac obiectul lichidării. |
||||||||||||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 7.5
Denumirea etapei: Adoptarea Strategiei de reformare a instituțiilor psihoneurologice și a altor instituții rezidențiale și de dezinstituționalizare a îngrijirii persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice, precum și a Strategiei de garantare a dreptului fiecărui copil din Ucraina de a crește într-un mediu familial pentru perioada 2024-2028. |
||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 5. Îmbunătățirea infrastructurii sociale și dezinstituționalizarea |
||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||
Contextul Cerința pentru etapa 7.5 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea Ordinului Cabinetului de Miniștri «privind aprobarea Strategiei de reformare a instituțiilor psihoneurologice și a altor instituții rezidențiale și de dezinstituționalizare a îngrijirii persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vârstnice» și a Ordinului Cabinetului de Miniștri «privind aprobarea Strategiei de garantare a dreptului fiecărui copil din Ucraina de a crește într-un mediu familial pentru perioada 2024-2028». Strategiile se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 7.5 este singura etapă de implementare a reformei 5 din capitolul 7 (capitalul uman). |
||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 7.5. „Strategia de garantare a dreptului fiecărui copil de a crește într-un mediu familial pentru perioada 2024-2028” a fost adoptată la 26 noiembrie 2024 de Cabinetul de Miniștri, împreună cu planul operațional de acțiune pentru punerea sa în aplicare pentru perioada 2024-2026. Strategia urmărește să garanteze că fiecare copil poate beneficia de dreptul său de a crește într-un mediu familial sigur și favorabil prin crearea unui sistem de sprijin pentru copiii și familiile cu copii, reintegrarea copiilor în familiile lor și dezvoltarea formelor familiale de creștere (inclusiv îngrijirea substitutivă, tutela și adopția). Strategia se bazează pe principiile dezinstituționalizării și pe faptul că familia este cel mai bun mediu pentru dezvoltarea deplină și armonioasă a copiilor. Aceasta vizează forme de educare într-un mediu de tip familial și include măsuri de modificare a legislației și de pregătire a terenului pentru plasamente mai bune, care să țină seama de interesul superior și de nevoile copiilor. Strategia sprijină creșterea orfanilor și a copiilor lipsiți de îngrijire părintească, inclusiv a copiilor cu dizabilități, într-un mediu familial. Scopul său este de a oferi copiilor și familiilor cu copii servicii de sprijin, inclusiv: sprijin pentru specializarea familiilor substitutive, pentru a le ajuta să ofere condiții adecvate pentru copiii cu nevoi speciale; servicii de sprijin specifice pentru copii (inclusiv copiii cu dizabilități) și pentru persoanele cu vârste cuprinse între 14 și 23 de ani, care beneficiază de îngrijire alternativă și de educație, pentru a-i ajuta să trăiască independent și să participe activ în societate. „Strategia pentru reforma instituțiilor psihoneurologice și a altor instituții rezidențiale și dezinstituționalizarea îngrijirii adulților cu dizabilități și a persoanelor vârstnice până în 2034” a fost adoptată la 24 decembrie 2024 de către Cabinetul de Miniștri, împreună cu planul operațional pentru punerea în aplicare a primei etape a strategiei pentru perioada 2025-2027. Strategia urmărește să garanteze că persoanele cu dizabilități și persoanele în vârstă își pot exercita dreptul la o viață independentă și la incluziune în comunitatea lor locală. Aceasta include asigurarea accesului fără obstacole la serviciile necesare (de exemplu, educație, cultură și asistență socială, juridică, medicală și psihologică). Strategia sprijină dezvoltarea pieței serviciilor sociale, de reabilitare și de asistență de care au nevoie persoanele cu dizabilități și persoanele în vârstă pentru a trăi independent în mediul lor preferat. Aceasta recunoaște rolul familiilor și urmărește să îmbunătățească accesul la informații privind opțiunile de îngrijire și de sprijin disponibile pentru un proces decizional în cunoștință de cauză. Strategia sprijină îmbunătățirea calității serviciilor de îngrijire pe termen lung și a serviciilor sociale. Scopul său este de a îmbunătăți procedurile și standardele pentru furnizarea unor astfel de servicii și de a actualiza sistemul de evaluare a conformității cu aceste standarde. |
||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 8.7
Denumirea etapei: Adoptarea rezoluției privind reluarea măsurilor de supraveghere a pieței și controlul produselor nealimentare, inclusiv inspecția siguranței produselor |
||||||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 5. Armonizarea legislației și a standardelor cu legislația UE |
||||||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||||||
Contextul Cerința pentru etapa 8.7 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea Rezoluției Cabinetului de Miniștri al Ucrainei privind modificarea Rezoluției nr. 303 din 13 martie 2022«de încetare a măsurilor de supraveghere (control) de către stat și de supraveghere a pieței de către stat în condițiile legii marțiale», referitoare la excluderea din domeniul său de aplicare a supravegherii pieței de către stat, și abrogarea Rezoluției nr. 550 din 3 mai 2022«de încetare a controlului exercitat de stat asupra produselor nealimentare în condițiile legii marțiale», cu scopul de a relua măsurile de supraveghere a pieței și controlul produselor nealimentare, inclusiv inspecțiile privind siguranța produselor.” Etapa 8.7 este prima din cele două etape de implementare a reformei 5 din capitolul 8 (mediul de afaceri). Aceasta este urmată de etapa 8.8 (prevăzută pentru T3 2025) privind adoptarea de standarde armonizate pentru trei grupe de produse industriale. |
||||||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 8.7. Ucraina a restabilit pe deplin supravegherea pieței, controlul și inspecțiile asupra produselor nealimentare, prin adoptarea a trei rezoluții succesive. Aceste rezoluții au modificat Rezoluțiile Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 303 din 13 martie 2022 și nr. 550 din 3 mai 2022 pentru a restabili supravegherea și controlul de stat, precum și inspecțiile privind siguranța produselor nealimentare. Cele trei rezoluții au restabilit treptat supravegherea pieței, controlul și inspecțiile în modul următor.
|
||||||||||
Evaluarea Comisiei: Îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 9.6
Denumirea etapei: Adoptarea de rezoluții pentru dezvoltarea urbanismului la nivel local |
||||||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 3. Dezvoltarea și punerea în aplicare a politicii regionale |
||||||||||
Finanțare din: Împrumuturi |
||||||||||
Contextul Cerința pentru etapa 9.6 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea de către Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a rezoluțiilor de aprobare a procedurii de menținere a cadastrului urbanistic la nivel statal, a Registrului unificat de stat al adreselor, a Registrului unificat de stat al clădirilor și structurilor și a Registrului unificat de stat al unităților administrative, de modificare a rezoluțiilor Cabinetului de Miniștri al Ucrainei care reglementează elaborarea documentației de urbanism sub formă de documente electronice, menținerea sistemului electronic unificat de stat în domeniul construcțiilor, integrarea și interacțiunea informatică a registrelor și cadastrelor statului.” Etapa 9.6 este a doua și ultima etapă de implementare a reformei 3 din capitolul 9 (descentralizare și politică regională). |
||||||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||||||
Analiză Justificarea și dovezile furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 9.6. Obiectivul general al acestei etape este de a contribui la dezvoltarea digitală a teritoriilor ucrainene ca una dintre prioritățile politicii regionale de stat, ale politicii de redresare și ale politicii de urbanism. Cabinetul de Miniștri a adoptat patru rezoluții separate care aduc modificări altor câteva rezoluții, precum și câtorva proceduri, clasificări și reglementări. Rezoluția nr. 254 din 5 martie 2024 a aprobat Registrul unificat de stat al adreselor, Registrul unificat de stat al clădirilor și structurilor și Registrul unificat de stat al unităților administrative. Scopul său este de a crea surse oficiale armonizate de informații sub formă de registre privind unitățile administrative și teritoriile Ucrainei. Mai precis, aceste registre conțin informații despre obiecte specifice (de exemplu, lămpi stradale, garduri și pereți), adrese și caracteristici tehnice ale clădirilor, structurilor și spațiilor. Înainte de aceasta, statul avea acces numai la informații privind utilizarea parcelelor de teren (prin intermediul Cadastrului funciar de stat), activitatea de construcții (prin intermediul Registrului activităților de construcții) și drepturile asupra bunurilor imobile. Introducerea unor noi registre de informații permite o urmărire mai eficace a datelor la nivel de stat, reducând astfel costurile potențial excesive și ineficiențele. Rezoluția nr. 613 din 30 mai 2024 a solicitat continuarea Sistemului electronic unificat de stat pentru construirea și integrarea registrelor de stat și a cadastrelor, precum și interacțiunea datelor dintre acestea, pentru a alinia procedurile relevante la legislație. Rezoluția nr. 909 din 9 august 2024 a introdus un sistem de informații funcțional și integrat pentru cadastrul urbanistic la nivel statal. Anterior, exista doar o mică rețea de sisteme informatice funcționale la nivel regional și local. De asemenea, a pregătit terenul pentru digitalizarea în continuare a procedurilor de dezvoltare, actualizare, modificare și aprobare a documentației de urbanism în conformitate cu cerințe uniforme. Rezoluția nr. 1557 din 31 decembrie 2024 a modificat procedurile și rezoluțiile care indică specificațiile tehnice pentru documentele electronice și diferitele clasificări tehnice care trebuie utilizate în contextul documentației de urbanism. |
||||||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 10.2
Denumirea etapei: Introducerea unui cadru bazat pe piață pentru energia din surse regenerabile |
||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 2. Îmbunătățirea cadrului de reglementare pentru creșterea ponderii energiei din surse regenerabile și asigurarea funcționării stabile a sistemului energetic |
||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||
Contextul Cerința pentru etapa 10.2 enunțată în descrierea etapei din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Intrarea în vigoare a cadrului legislativ și de reglementare bazat pe piață pentru investițiile în surse regenerabile de energie, în conformitate cu normele UE, și anume procedurile și documentele necesare pentru licitațiile competitive. Se introduce/modifică următorul act legislativ: Rezoluția Cabinetului de Miniștri de modificare a Rezoluției nr. 1175 a Cabinetului de Miniștri din 29 decembrie 2019 privind îmbunătățirea procedurii de organizare a licitațiilor pentru distribuirea cotelor de sprijin.” Etapa 10.2 este prima etapă de implementare a reformei 2 din capitolul 10 (sectorul energetic). Aceasta va fi urmată de etapa 10.3 (prevăzută pentru T3 2026) referitoare la legislația privind scurtarea procedurilor de autorizare pentru investițiile în surse regenerabile și de etapa 10.4 (prevăzută pentru T4 2025) referitoare la adoptarea foii de parcurs pentru separarea suprataxei pentru energia din surse regenerabile de tariful de transport. |
||||
Elemente justificative furnizate
|
||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 10.2. Obiectivul acestei reforme este de a crește ponderea energiei din surse regenerabile în mixul energetic al Ucrainei. Rezoluția nr. 232, care a modificat două rezoluții esențiale din cadrul legislativ pentru investiții în energia din surse regenerabile, a intrat în vigoare la 1 martie 2024. Aceste modificări au introdus un cadru legislativ și de reglementare bazat pe piață pentru investițiile în surse regenerabile de energie. Acestea prevăd că procedurile de licitație trebuie utilizate numai pentru alocarea sprijinului pe baza mecanismului primei de piață. Acestea se referă, de asemenea, la procedurile și documentele necesare pentru licitațiile competitive (de exemplu, pregătirea licitației, stabilirea câștigătorului pe baza rezultatelor licitației și stabilirea cotelor anuale pentru sprijinirea entităților comerciale care produc energie electrică din surse regenerabile de energie). Pe baza acestor modificări, licitațiile trebuie organizate într-un mod care să asigure, printre altele, concurența între participanți; deschiderea, transparența și nediscriminarea participanților; precum și confidențialitatea informațiilor despre participanți până la încheierea licitației, în conformitate cu normele UE. |
||||
Evaluarea Comisiei: Îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 10.10
Denumirea etapei: Intrarea în vigoare a legislației care asigură independența Comisiei Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și al Utilităților Publice |
||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 5. Asigurarea independenței Comisiei Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și al Utilităților Publice |
||||
Finanțare din:împrumuturi |
||||
Contextul Cerința pentru etapa 10.10 enunțată în descrierea etapei din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr. 3354-IX din 24 august 2023«privind activitatea legislativă», care exceptează deciziile Comisiei Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și al Utilităților Publice, care sunt acte normative, de la procedura de înregistrare de către stat prevăzută de lege. Aceste modificări se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 10.10 este prima etapă de implementare a reformei 5 din capitolul 10 (sectorul energetic). Aceasta este urmată de etapa 10.11 (prevăzută pentru T4 2025) privind intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii ucrainene „privind Comisia națională de reglementare în domeniul energiei și al utilităților publice”, care ar trebui să îmbunătățească și mai mult independența Comisiei naționale de reglementare în domeniul energiei și al utilităților publice. |
||||
Elemente justificative furnizate
|
||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 10.10. Obiectivul general al acestei reforme este de a consolida independența autorității de reglementare în domeniul energiei și de a asigura funcționarea eficace și dezvoltarea piețelor în sectorul energiei și în cel al utilităților publice. La 21 august 2024, Parlamentul ucrainean a adoptat Legea nr. 3915-IX a Ucrainei privind „[m]odificarea anumitor legi ale Ucrainei privind reglementarea anumitor aspecte ale utilizării terminologiei în sectorul energetic”. Aceasta a intrat în vigoare la 18 septembrie 2024. Obiectivul general al legii este de a adapta cadrul de reglementare la evoluțiile tehnologice și de a alinia definițiile juridice la standardele UE. Articolul 7 din lege introduce o derogare de la înregistrarea de către stat gestionată de Ministerul Justiției pentru actele juridice de reglementare elaborate de Comisia națională de reglementare în domeniul energiei și al utilităților publice (NEURC). Articolul prevede, de asemenea, că actele juridice de reglementare adoptate de NEURC ar trebui să fie înscrise, după publicare, în Registrul unificat de stat al actelor juridice normative. Aceste modificări garantează că NEURC este exceptată de la procedura de înregistrare de către stat și poate lua decizii autonome independent de orice organism politic, în conformitate cu articolul 57 alineatul (5) din Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (reformare) și cu Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE. De asemenea, acestea pun în aplicare articolul 5 din Legea ucraineană privind „Comisia Națională de Reglementare în domeniul Energiei și al Utilităților Publice” referitor la interzicerea ingerinței organismelor de stat în activitățile autorității de reglementare. |
||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 11.1
Denumirea etapei: Adoptarea versiunii revizuite a Strategiei naționale de transport a Ucrainei până în 2030 |
||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 1. Planificarea cuprinzătoare a sectorului transporturilor |
||||||
Finanțare din:împrumuturi |
||||||
Contextul Cerința pentru etapa 11.1 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea unui ordin al Cabinetului de Miniștri privind actualizarea Strategiei naționale de transport a Ucrainei pentru perioada de până în 2030. Strategia se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 11.1 este prima etapă a reformei 1 din capitolul 11 (transporturi). Aceasta este legată de etapa 11.7, care prevede investiții de cel puțin 350 de milioane EUR în infrastructura de transport, în conformitate cu strategia adoptată în cadrul etapei 11.1. |
||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 11.1. Cabinetul de Miniștri a adoptat Strategia națională de transport revizuită a Ucrainei pentru perioada până în 2030 prin Ordinul nr. 1550 din 27 decembrie 2024. Aceasta înlocuiește strategia anterioară, adoptată în mai 2018. Acest document strategic se axează pe reconstrucția și dezvoltarea unui sistem de transport competitiv și eficient, în conformitate cu politicile și standardele UE, începând cu o evaluare a nevoilor pentru refacerea infrastructurii de transport. Regulamentul de stat privind monopolurile naturale în domeniul transporturilor va fi revizuit. Vor fi asigurate condiții egale, nediscriminatorii și transparente pentru accesul la piața transporturilor. Legislația națională privind o serie de domenii legate de transporturi (în special transportul aerian, rutier, feroviar și maritim) va fi aliniată la standardele internaționale și la acquis-ul UE. Strategia pune un accent deosebit pe rețelele transeuropene de transport (TEN-T) și pe dezvoltarea rutelor feroviare, rutiere și fluviale care sunt incluse în hărțile rețelei TEN-T. Strategia este în concordanță cu obiectivele de decarbonizare internaționale și ale UE pentru sectorul transporturilor. Aceasta subliniază necesitatea de a progresa către un sistem de transport mai durabil și mai ecologic, făcând trimitere la legislația relevantă a UE și la obiectivul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Scopul său este de a asigura respectarea Acordului de la Paris și a legislației ucrainene în domeniul climei. Aceasta vizează o reducere a volumului total de emisii de gaze cu efect de seră generate de transportul rutier, aerian, naval și feroviar cu până la 33 % în comparație cu nivelul din 1990 sau cu până la 90 % comparativ cu nivelul din 2021. Pentru a obține acest rezultat preconizat, strategia include măsuri care vizează modernizarea parcului de vehicule și crearea condițiilor pentru introducerea combustibililor alternativi, a energiei din surse regenerabile și a vehiculelor electrice, precum și pentru modernizarea și utilizarea pe scară mai largă a transportului public. Documentul strategic include dispoziții privind digitalizarea gestionării transporturilor. Printre acestea se numără introducerea unui formular electronic de informații privind transportul de mărfuri și a unui sistem electronic de colectare a taxelor rutiere. În plus, Ucraina va pune treptat în aplicare Sistemul european de management al traficului feroviar (ERTMS) și va introduce instrumente digitale pentru a spori capacitatea la punctele de trecere a frontierei. Strategia descrie modul în care va fi dezvoltat transportul de călători de înaltă calitate și mobilitatea neîngrădită (de exemplu, prin dezvoltarea terminalelor pentru călători, a nodurilor de transport și a traseelor pentru biciclete) cu scopul de a îmbunătăți conectivitatea între diferitele moduri de transport. Aceasta urmărește, de asemenea, să facă transportul public mai accesibil pentru persoanele cu dizabilități și alte grupuri cu mobilitate redusă. 60 % din infrastructura de transport urmează să fie accesibilă până în 2030. Ponderea vehiculelor publice accesibile în transportul urban cu autobuzul ar trebui să crească cu până la 70 %. În plus, va fi creată o organizație independentă pentru investigarea accidentelor din sectorul transporturilor și va fi pus în aplicare un sistem de management al siguranței feroviare în conformitate cu legislația UE. Prin intermediul strategiei, Ucraina urmărește, de asemenea, să îmbunătățească siguranța sistemului de transport pentru cetățenii săi și pentru mediul său. Aceasta propune mai multe măsuri de îmbunătățire a siguranței rutiere și a siguranței navigației. Printre acestea se numără o aplicare mai strictă a normelor. De exemplu, soluțiile de inginerie pentru reducerea forțată a vitezei și o separare a fluxurilor de trafic vor îmbunătăți siguranța drumurilor și vor contribui la obiectivul de reducere a accidentelor grave în sectorul transporturilor cu 50 % până în 2030. Strategia recunoaște importanța reducerii impactului negativ al infrastructurii rutiere și de transport asupra mediului și a luării în considerare a aspectelor de mediu la planificarea, proiectarea și construcția infrastructurii de transport. Astfel, promovează un transport durabil și eficient din punct de vedere energetic. Orașele vor elabora și vor pune în aplicare planuri de mobilitate urbană durabilă urmând exemplele orașelor din UE și coerente cu abordarea privind nodurile urbane TEN-T. Ponderea transportului electric va crește și va fi promovată dezvoltarea infrastructurii de încărcare. Strategia stabilește obiective pentru reînnoirea parcului de autobuze urbane, utilizarea sporită a combustibililor alternativi și regenerabili și o reducere a emisiilor generate de transportul rutier cu până la 23 % față de nivelul din 1990. |
||||||
Evaluarea Comisiei:îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 11.2
Denumirea etapei: Adoptarea Strategiei pentru dezvoltarea și extinderea infrastructurii de la frontierele cu statele membre ale UE și cu Republica Moldova până în 2030 |
||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 2. Dezvoltarea potențialului logistic de export al Ucrainei |
||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||
Contextul Cerința pentru etapa 11.2 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea Strategiei pentru dezvoltarea și extinderea infrastructurii de la frontierele cu statele membre ale UE și cu Republica Moldova până în 2030 Strategia se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 11.2 este singura etapă de implementare a reformei 2 din capitolul 11 (transporturi). |
||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 11.2. Cabinetul de Miniștri a adoptat Strategia pentru dezvoltarea și extinderea infrastructurii de la frontierele cu statele membre ale UE și cu Republica Moldova până în 2030 prin Ordinul nr. 1337-p din 24 decembrie 2024. Strategia se axează pe dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei rutiere și feroviare. Strategia se axează pe reconstrucția punctelor de trecere a frontierei de la granițele cu Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Republica Moldova. Obiectivul său este de a reconstrui sau moderniza 17 puncte de trecere a frontierei și de a construi 12 puncte noi la frontierele cu UE. De asemenea, aceasta acordă prioritate dezvoltării infrastructurii de frontieră pe rutele rețelei transeuropene de transport (TEN-T). Strategia vizează crearea unei rețele de zone de servicii. Acestea vor fi construite la punctele de trecere a frontierei și vor furniza servicii de bază pentru persoanele care le traversează, cum ar fi alimente, asistență medicală, comerț, asigurări, cazare, întreținere și combustibil pentru vehicule și parcare. Zonele de servicii vor fi echipate cu sisteme digitale pentru simplificarea trecerii frontierei, cum ar fi sistemul eCherga „Electronic Border Crossing Queue”. Înainte de începerea lucrărilor la rețea se va efectua o analiză a nevoilor și a stării infrastructurii existente. Strategia vizează simplificarea procedurilor de trecere a frontierei (digitalizarea și introducerea controlului comun, care este înțeles ca fiind control coordonat), în conformitate cu standardele UE. În ceea ce privește digitalizarea, domeniul de aplicare al eCherga a fost extins, iar strategia vizează introducerea sistemului de gestionare a vehiculelor care așteaptă să le vină rândul la toate punctele de trecere a frontierei. Ucraina ar trebui, de asemenea, să introducă noi echipamente, cum ar fi sisteme de control video, greutatea în mișcare și scanarea, stabilind în același timp integrarea operațională a tuturor sistemelor de informații și comunicații utilizate în timpul operațiunilor de control. Ucraina depune eforturi pentru a încheia acorduri de cooperare cu guvernele statelor membre ale UE învecinate (Ungaria, Polonia, România și Slovacia), stabilind controale coordonate în conformitate cu standardele UE. |
||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 12.1
Denumirea etapei: Adoptarea Strategiei pentru agricultură și dezvoltare rurală până în 2030 |
||||||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 1. Alinierea cadrului instituțional privind agricultura și dezvoltarea rurală la politica UE |
||||||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||||||
Contextul Cerința pentru etapa 12.1 enunțată în descrierea etapei din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Adoptarea Strategiei pentru agricultură și dezvoltare rurală până în 2030. Strategia se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 12.1 este prima etapă de implementare a reformei 1 din capitolul 12 (sectorul agroalimentar). Aceasta este urmată de etapa 12.2 (prevăzută pentru T1 2027) pentru instituirea rețelei de date privind durabilitatea agricolă (FSDN). |
||||||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 12.1. Obiectivul general al acestei reforme este de a stabili priorități naționale strategice, printre care priorități pentru alinierea suplimentară la practicile, normele și regulile UE. La 15 noiembrie 2024, Cabinetul de Miniștri a adoptat Decretul nr. 1163-r „privind aprobarea strategiei pentru dezvoltarea agriculturii și a zonelor rurale în Ucraina pentru perioada până în 2030 și aprobarea planului operațional pentru punerea sa în aplicare în perioada 2025-2027”. Strategia stabilește politici agricole și de dezvoltare rurală care deschid calea către aderarea Ucrainei la UE și sprijină dezvoltarea unui sector agricol competitiv, durabil și diversificat. Aceasta se axează pe reforma funciară, irigații, redresarea după război și sprijinul pentru dezvoltare. Ea urmărește: refacerea și dezvoltarea în continuare a instalațiilor hidraulice pentru a asigura o alimentare eficientă cu apă; defrișarea minelor de teren din zonele agricole și eliminarea altor consecințe ale operațiunilor militare. Strategia și planul său operațional includ măsuri de consolidare a capacității Ministerului Politicii Agrare și Alimentației de analiză și de elaborare a politicilor, precum și de integrare în UE. Strategia intenționează să integreze Registrul agrar de stat (RAS) în rețeaua de date agricole a UE și să îmbunătățească interacțiunea dintre RAS și instituțiile financiare ucrainene, inclusiv fondul pentru garanții parțiale pentru credite în agricultură. Aceasta prevede, de asemenea: efectuarea de modificări legislative pentru a crea o agenție de plăți care să asigure plata la timp și direcționată a sprijinului de stat pentru producătorii agricoli; crearea unui sistem funcțional de administrare și control pentru plățile pe suprafață și punerea în aplicare a diferitelor măsuri de piață și de investiții. Strategia intenționează să accelereze alinierea legislativă la standardele UE, acordând prioritate cerințelor prevăzute în Acordul de asociere. Aceasta acordă prioritate apropierii legislației privind măsurile sanitare și fitosanitare în conformitate cu standardele UE. Această aproximare trebuie realizată în două etape – mai întâi în perioada 2025-2027 și apoi în perioada 2028-2030. Strategia promovează dezvoltarea micilor producători și a comunităților rurale. Mai precis, intenționează să adopte o procedură simplificată și unificată de participare la programele bugetare și de redistribuire a plăților în favoarea micilor producători, precum și să simplifice accesul la agricultura digitală pentru a crește productivitatea agricolă și a optimiza utilizarea substanțelor chimice. Aceasta prevede, de asemenea, elaborarea unui program național pentru dezvoltarea zonelor rurale în 2025, sub responsabilitatea Ministerului Politicii Agrare și Alimentației, ținând seama de principiile programului LEADER al UE. Strategia și planul operațional prezintă valorile de referință și obiectivele în materie de mediu și climă până în 2030. Acestea vor servi drept bază pentru programarea bazată pe dovezi, pentru capacitățile de gestiune financiară și de control. Printre acestea se numără obiective și inițiative pentru creșterea volumului de deșeuri agricole reciclate și a volumului de deșeuri din industria produselor alimentare prelucrate; densitatea suprafețelor agricole; ponderea terenurilor agricole cu producție agricolă ecologică și pentru dezvoltarea complexului de irigații. Aceste obiective și inițiative ar trebui să atenueze toate efectele negative ale schimbărilor climatice. |
||||||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 12.5
Denumirea etapei: Intrarea în vigoare a legislației privind Registrul agrar de stat (RAS) |
||||||||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 4. Îmbunătățirea registrului public electronic oficial al fermelor |
||||||||||
Finanțare din: împrumuturi |
||||||||||
Contextul Cerința pentru etapa 12.5 descrisă în anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Intrarea în vigoare a Legii ucrainene «privind Registrul Agrar de Stat». Legea se axează pe următoarele domenii principale:
Etapa 12.5 este prima etapă de implementare a reformei 4 din capitolul 12 (sectorul agroalimentar). Aceasta este urmată de etapa 12.6 (prevăzută pentru T1 2026) cu privire la publicarea unui raport privind punerea în aplicare a sprijinului de stat prin intermediul Registrului agricol public. |
||||||||||
Elemente justificative furnizate
|
||||||||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 12.5. Obiectivul acestei reforme în temeiul planului este de a oficializa și de a îmbunătăți registrul public electronic oficial al fermelor (și anume RAS). Parlamentul ucrainean a adoptat Legea Ucrainei nr. 3980-IX din 19 septembrie 2024„privind sistemul de informare și comunicare «Registrul agrar de stat»”. Legea a intrat în vigoare la 18 ianuarie 2025. Legea stabilește temeiul juridic, organizațional și financiar pentru crearea și funcționarea RAS. RAS este recunoscut oficial ca registru public electronic oficial în domeniul politicii agricole și al securității alimentare. Legea prevede că informațiile din registru sunt accesibile publicului. Aceasta reglementează procedurile de administrare a SAR și conține definiții ale datelor și accesării de către terți. Acoperirea RAS a fost extinsă pentru a include informații despre părțile interesate din întregul lanț valoric agricol. Funcționalitatea sa facilitează direcționarea specifică a asistenței tehnice, prestarea altor servicii administrative și introducerea de informații analitice. Înregistrarea în RAS este în prezent obligatorie pentru acordarea de sprijin de stat, sprijin din bugetele locale, asistență tehnică internațională, granturi pentru agricultură și alte programe de asistență. Legea prevede obligativitatea publicării informațiilor din SAR privind beneficiarii care primesc sprijin financiar. |
||||||||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
Etapa 13.1
Denumirea etapei: Intrarea în vigoare a legislației privind revizuirea Programului național de dezvoltare a bazei de resurse minerale a Ucrainei până în 2030 |
||||
Reforma/investiția aferentă: Reforma 1. Consolidarea planificării strategice și asigurarea unui cadru optim pentru investitorii strategici |
||||
Finanțare din:sprijin nerambursabil |
||||
Contextul Cerința pentru etapa 13.1 enunțată în descrierea etapei din anexa la Decizia de punere în aplicare a Consiliului este: „Intrarea în vigoare a Legii ucrainene de modificare a Programului național de dezvoltare a bazei de resurse minerale a Ucrainei pentru perioada de până în 2030. Legea se axează pe următoarele domenii principale: – introducerea Fondului de compensare din partea statului pentru zona geologică; – prioritizarea obiectivelor zonei de extracție în conformitate cu strategiile UE; – definirea termenilor referitori la materiile prime strategice și critice, necesitatea unei evaluări metodologice periodice a riscurilor în ceea ce privește nivelul de securitate a aprovizionării cu acestea și definirea unui grup de țări partenere.” Etapa 13.1 este prima etapă de implementare a reformei 1 din capitolul 13 (gestionarea materiilor prime critice). Aceasta este urmată de etapa 13.2 (prevăzută pentru T3 2025) cu privire la publicarea unui raport privind verificarea rezervelor de materii prime critice ale Ucrainei utilizând sistemul internațional de clasificare. Rezultatele sunt puse la dispoziția investitorilor. |
||||
Elemente justificative furnizate
|
||||
Analiză Justificarea și dovezile de fond furnizate de autoritățile ucrainene acoperă toate elementele constitutive ale etapei 13.1. Obiectivul general al acestei reforme este de a atrage investiții în extracția și prelucrarea materiilor prime critice. Parlamentul ucrainean a adoptat Legea nr. 4154-IX a Ucrainei de „[m]odificare a Programului național de dezvoltare a bazei de resurse minerale a Ucrainei pentru perioada de până în 2030”, din 18 decembrie 2024. Legea a intrat în vigoare la 17 ianuarie 2025. Obiectivul Programului național de dezvoltare a bazei de resurse minerale este de a oferi un sprijin științific extrem de profesionist pentru toate tipurile și stadiile explorării geologice și de a dezvolta metodologii de ultimă generație în conformitate cu normele relevante ale UE și cu cele mai bune practici internaționale în domeniu. Acest aspect va îmbunătăți în mod semnificativ eficiența și calitatea acestora și va asigura dezvoltarea durabilă. Legea introduce Fondul de compensare din partea statului pentru zona geologică, specificând sursele bugetare ale acestuia. Se preconizează că punerea în aplicare a programului va implica executarea măsurilor prevăzute în Memorandumul de înțelegere dintre Uniunea Europeană și Ucraina referitor la parteneriatul strategic în domeniul materiilor prime (MoU) încheiat la 13 iulie 2021. Legea modifică Codul Ucrainei privind subsolul (denumit în continuare „codul”) în ceea ce privește stabilirea listei mineralelor de importanță strategică și a listei mineralelor și componentelor de importanță critică. Noile dispoziții introduse de cod stabilesc condițiile pentru includerea minereurilor metalifere și a mineralelor nemetalice și a componentelor utile ale acestora pe listele mineralelor și componentelor de importanță strategică și critică. Legea prevede că, la propunerea organului executiv central, Cabinetul de Miniștri aprobă: metodologia de includere a mineralelor pe listele mineralelor de importanță strategică și critică; evaluarea caracterului critic al riscului de întrerupere a aprovizionării cu materii prime minerale relevante și/sau produse prelucrate din aceste materii prime minerale, iar recomandările privind măsurile de prevenire a riscului de întrerupere a aprovizionării trebuie să fie aprobate de Cabinetul de Miniștri la prezentarea unei propuneri de către organul executiv central. Cooperarea cu țările partenere este asigurată și promovată. Organismul executiv care pune în aplicare politica de stat privind cercetarea geologică va participa la activitățile Asociației de studii geologice din țările europene. Activitățile memorandumului de înțelegere cu UE și acordurile cu alte țări vor fi puse în aplicare ca parte a programului. |
||||
Evaluarea Comisiei: îndeplinită în mod satisfăcător |
(1) Regulamentul (UE) 2024/792 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 februarie 2024 de instituire a Mecanismului pentru Ucraina (JO L, 2024/792, 29.2.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/792/oj).
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/1447 a Consiliului din 14 mai 2024 de aprobare a evaluării Planului pentru Ucraina (JO L, 2024/1447, 24.5.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2024/1447/oj). Anexa la decizia de punere în aplicare a Consiliului este disponibilă la adresa: https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-9492-2024-ADD-1/ro/pdf.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/657/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)