CELEX:32025L0050: Directiva (UE) 2025/50 a Consiliului din 10 decembrie 2024 privind reducerea mai rapidă și mai sigură a surplusului de impozit reținut la sursă

(1)

Asigurarea unei impozitări echitabile pe piața internă și buna funcționare a uniunii piețelor de capital (UPC) sunt unele dintre principalele priorități politice ale Uniunii. În acest context, este esențială eliminarea obstacolelor din calea investițiilor transfrontaliere, combătând totodată frauda fiscală și abuzurile fiscale. Astfel de obstacole survin, de exemplu, în cazurile în care procedurile existente de reducere a surplusului de impozit reținut la sursă pe dividende sau pe veniturile din dobânzi plătite investitorilor nerezidenți pentru acțiuni sau obligațiuni cotate la bursă sunt ineficiente și excesiv de împovărătoare. În plus, în unele cazuri, situația actuală s-a dovedit a fi inadecvată pentru prevenirea riscurilor recurente de fraudă fiscală, evaziune fiscală și evitare a obligațiilor fiscale, după cum au arătat numeroase cazuri de recuperări multiple de impozit și de fraudă în care au fost utilizate sisteme de arbitraj al dividendelor sau de dezmembrare a dividendelor (Cum/Ex și Cum/Cum). Prin urmare, prezenta directivă urmărește să sporească eficiența procedurilor privind impozitul reținut la sursă, consolidându-le în același timp împotriva riscului de fraudă fiscală și abuzuri fiscale.

(2)

Pentru a consolida capacitatea statelor membre de a preveni și de a combate frauda fiscală și abuzurile fiscale, capacitate care în prezent este limitată de lipsa generală de informații fiabile și furnizate în timp util cu privire la investitori, este necesar să se prevadă posibilitatea instituirii unui cadru comun pentru reducerea surplusului de impozit reținut la sursă aferent investițiilor transfrontaliere în titluri de valoare, care să fie rezilient la riscul de fraudă fiscală și de abuzuri fiscale. Acest cadru ar urma să conducă la convergența diferitelor proceduri de reducere a impozitului reținut aplicate în statele membre, asigurând, în același timp, transparența și certitudinea cu privire la identitatea investitorilor pentru emitenții titlurilor de valoare, agenții responsabili cu reținerea impozitului la sursă, intermediarii financiari și statele membre, după caz. În acest scop, cadrul ar trebui să se bazeze pe proceduri automatizate, cum ar fi digitalizarea certificatului de rezidență fiscală în ceea ce privește procedura și forma deopotrivă. Cadrul ar trebui, de asemenea, să fie suficient de flexibil pentru a ține seama în mod corespunzător de diversele sisteme aplicabile în diferite state membre, asigurând totodată instrumente adecvate de combatere a abuzurilor pentru a atenua riscul de fraudă fiscală, evaziune fiscală și evitare a obligațiilor fiscale. În această privință, este necesar să se ia în considerare diferitele abordări ale autorităților fiscale, în funcție de sistemul existent de reducere a impozitului reținut. În cadrul sistemului de reducere la sursă a impozitului reținut, autoritățile fiscale pot obține informații relevante cu privire la investitori și la lanțul de plăți numai după aplicarea reducerii. În schimb, atunci când se aplică un sistem de restituire, este esențial ca autoritățile fiscale să obțină informații adecvate înainte de aplicarea reducerii pentru a aprecia dacă reducerea ar trebui acordată. În ambele sisteme de reducere a impozitului reținut se stabilesc norme privind răspunderea intermediarului financiar în caz de reduceri necuvenite. Prezenta directivă nu limitează capacitatea unui stat membru de a reglementa modalitățile prin care intermediarii financiari certificați recuperează orice cheltuieli suportate în vederea adaptării sau a conformării la obligațiile instituite de prezenta directivă.

(3)

Având în vedere aceste diferențe, precum și principiul proporționalității, dispozițiile prezentei directive referitoare la registrele naționale ale intermediarilor financiari certificați și la raportarea informațiilor nu ar trebui să fie obligatorii pentru statele membre care au instituit un sistem cuprinzător de reducere la sursă a impozitului reținut și a căror rată de capitalizare bursieră se situează sub un anumit prag, astfel cum este definit în prezenta directivă. Obiectivul promovării unor sisteme eficiente și solide de reducere a surplusului de impozit reținut la sursă la nivelul pieței interne ar trebui considerat ca fiind îndeplinit atunci când statele membre care continuă să aplice sistemul lor național de reducere la sursă a impozitului reținut îndeplinesc ambele criterii, astfel cum sunt stabilite în prezenta directivă. În primul rând, criteriul capitalizării bursiere este corelat cu dimensiunea economiei și cu volumul posibil al plăților de dividende. Capitalizarea bursieră scăzută implică volume reduse ale distribuirii de dividende și, prin urmare, un risc mai limitat de abuzuri fiscale. Atunci când un stat membru atinge sau depășește pragul ratei de capitalizare bursieră pentru o anumită perioadă de timp, normele comune ale prezentei directive ar trebui să se aplice și ar trebui să rămână aplicabile, indiferent dacă, în orice moment ulterior, rata sa de capitalizare bursieră scade sub respectivul prag. În al doilea rând, sistemele cuprinzătoare de reducere la sursă a impozitului reținut care permit aplicarea cotei de impozitare corespunzătoare în momentul plății într-un mod simplu și eficient ar trebui considerate echivalente cu sistemul de reducere la sursă a impozitului reținut menționat în prezenta directivă. Respectivele două criterii luate împreună pot asigura accesul efectiv al investitorilor de pe piața internă la proceduri eficiente de reducere a impozitului reținut la sursă în toate statele membre. Pentru statele membre care au o piață bursieră relativ redusă și al căror sistem național de reducere la sursă a impozitului reținut este suficient de eficient, cerința de a modifica sistemele respective nu ar fi considerată proporțională. În plus, întrucât normele comune ale prezentei directive ar acoperi aproape în întregime piața internă, s-ar realiza un nivel adecvat de convergență.

(4)

Prezenta directivă armonizează accesul investitorilor din toate statele membre la sisteme de reducere a impozitului reținut prevăzând un sistem comun de reducere la sursă a impozitului reținut și un sistem comun de restituire rapidă, lăsând în continuare statelor membre posibilitatea de a-și menține sistemele naționale de reducere la sursă a impozitului reținut, în anumite condiții și ținând seama de diferențele de dezvoltare a economiilor statelor membre, și asigurând totodată accesul, în statele membre, la sisteme de reducere a impozitului reținut. În orice caz, în funcție de criteriile de evaluare a riscurilor, statele membre în cauză care consideră oportun, de exemplu, să își consolideze instrumentele de combatere a fraudei fiscale și a abuzurilor fiscale pot aplica instrumentele prevăzute în prezenta directivă.

(5)

Pentru a fi considerat cuprinzător, un sistem național de reducere la sursă a impozitului reținut ar trebui să aibă o serie de caracteristici esențiale specifice, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă. Sistemul ar trebui să ofere acces larg persoanelor fizice sau entităților care au dreptul la o astfel de reducere a impozitului reținut și să acorde reduceri ale impozitului reținut în cazul în care contribuabilul are un astfel de drept, cu excepția cazului în care nu sunt raportate informațiile solicitate de statul membru. În principiu, nu ar trebui să se solicite informații suplimentare față de cele menționate la articolul 12, 13 sau 15. Sistemul național de reducere la sursă a impozitului reținut ar trebui să ofere acces atât pentru investițiile directe, cât și pentru cele indirecte și nu ar trebui să includă alte obstacole decât cele prevăzute la articolul 11 alineatul (2). Prin urmare, ar trebui nu numai ca sistemul național de reducere la sursă a impozitului reținut să ofere posibilitatea legală de reducere a impozitului reținut, ci și ca o astfel de reducere să fie acordată de facto în cazurile în care contribuabilul are dreptul la ea. Sistemul național de reducere la sursă a impozitului reținut nu ar trebui să impună o obligație suplimentară de tipul unui sistem paralel de raportare. Statul membru ar trebui să stabilească norme privind răspunderea pentru pierderile de venituri din impozitul reținut la sursă și sancțiuni aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor naționale referitoare la respectivul sistem de reducere la sursă a impozitului reținut. În ceea ce privește condiția referitoare la rata de capitalizare bursieră, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) ar trebui să furnizeze datele necesare prevăzute de standardele tehnice de reglementare. În cazul în care un stat membru nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește cel puțin una dintre cele două condiții privind sistemul cuprinzător de reducere la sursă a impozitului reținut și pragul ratei de capitalizare bursieră, statul membru respectiv ar trebui să transpună în legislația națională toate dispozițiile prezentei directive.

(6)

Pentru a asigura o abordare proporțională, prezenta directivă ar trebui să acopere procedurile de reducere a surplusului de impozit reținut la sursă doar în statele membre care percep cote diferite pentru impozitele reținute la sursă pe dividende în numerar sau în acțiuni, în funcție de rezidența fiscală specifică a investitorului. În aceste cazuri, statele membre trebuie să acorde o reducere a impozitului reținut dacă s-a aplicat o cotă de impozitare mai mare într-o situație în care este aplicabilă o cotă mai mică. Statele membre ar trebui să aibă, de asemenea, posibilitatea de a pune în aplicare proceduri similare în ceea ce privește plățile de dobânzi către nerezidenți pentru obligațiunile cotate la bursă, pentru a îmbunătăți eficiența procedurii relevante de reducere a impozitului reținut și pentru a asigura un nivel mai ridicat de respectare a obligațiilor de către contribuabili. Statele membre care nu au nevoie de proceduri de reducere în ceea ce privește surplusul de impozit reținut la sursă pe dividende și dobânzi, după caz, nu sunt vizate de procedurile menționate în prezenta directivă. În cazul în care este necesară o reducere a surplusului de impozit reținut la sursă și pentru a se asigura un acces comun la reducerea surplusului de impozit reținut la sursă, prezenta directivă ar trebui să prevadă un sistem comun de reducere la sursă a impozitului reținut și un sistem de restituire rapidă care să fie puse în aplicare de statele membre.

(7)

Având în vedere că investitorii ar putea fi situați în orice stat membru, normele privind un certificat comun și digital de rezidență fiscală (eCRF) ar trebui să se aplice în toate statele membre. Pentru a se asigura că toți contribuabilii din Uniune au acces la o dovadă comună, adecvată și efectivă a rezidenței lor fiscale, statele membre ar trebui să utilizeze proceduri automatizate pentru emiterea certificatelor de rezidență fiscală în scopul aplicării unui sistem de reducere la sursă a impozitului reținut, a unui sistem cuprinzător de reducere la sursă a impozitului reținut, a unui sistem de restituire rapidă sau a unui sistem standard de restituire pentru a obține reducerea surplusului de impozit reținut la sursă pentru dividendele plătite pentru acțiuni cotate la bursă sau pentru dobânda plătită pentru obligațiuni cotate la bursă, dacă este cazul. În plus, eCRF ar trebui să fie emise în același format digital ușor de recunoscut și de acceptat și cu același conținut.

(8)

Pentru a asigura o eficiență sporită, eCRF ar trebui să acopere o perioadă cât mai lungă din anul calendaristic sau din anul fiscal, de exemplu, în cazul unui an fiscal care nu se suprapune cu anul calendaristic sau al unui an fiscal mai lung decât un an calendaristic, pentru care este emis și ar trebui să rămână valabil în scopul certificării rezidenței fiscale pe perioada acoperită. Statele membre emitente ar trebui să fie în măsură să invalideze integral sau parțial un eCRF dacă autoritățile fiscale au dovezi potrivit cărora contribuabilul nu este rezident al statului membru emitent pentru întreaga perioadă acoperită sau pentru o parte a acesteia. Pentru a permite identificarea în mod eficace a entităților din Uniune, eCRF ar trebui să includă codul de identificare fiscală sau, în lipsa acestuia, și anume în cazul în care statul membru în cauză nu emite astfel de coduri pentru contribuabilii săi, un echivalent funcțional în scopuri fiscale. În plus, în cazul în care autoritatea emitentă a eCRF deține astfel de date, eCRF ar trebui să includă identificatorul unic european (EUID) sau identificatorul entității juridice (LEI) sau orice număr de înregistrare a entității juridice care este valabil pentru întreaga perioadă acoperită. În plus, în cazul în care nu există un cod de identificare fiscală pentru o persoană fizică deoarece statul membru de rezidență nu emite astfel de coduri pentru contribuabilii săi, ar trebui să fie posibilă, de asemenea, utilizarea unui echivalent funcțional în scopuri fiscale. Identificatorii utilizați ar trebui să fie valabili pentru întreaga perioadă acoperită.

(9)

Dacă este cazul, eCRF ar trebui să conțină o trimitere la convenția de evitare a dublei impuneri în temeiul căreia un contribuabil solicită să fie considerat rezident fiscal. Pentru ca eCRF să fie recunoscut de statul membru de origine drept dovadă a rezidenței fiscale valabilă, în cazul în care se solicită reducerea surplusului de impozit reținut la sursă în temeiul dispozițiilor unei convenții pentru evitarea dublei impuneri, este esențial ca eCRF să includă o trimitere la convenția pentru evitarea dublei impuneri aplicabilă. Autoritatea emitentă ar trebui să poată face trimitere pe un anumit eCRF la mai multe convenții de evitare a dublei impuneri aplicabile. Deși este destinat în principal punerii în aplicare a procedurilor privind reținerea impozitului la sursă, eCRF ar putea avea de asemenea un domeniu de aplicare mai larg și ar putea servi la dovedirea rezidenței fiscale și în afara procedurilor de reținere a impozitului la sursă. În scopul procedurilor de reducere a impozitului reținut la sursă, eCRF nu ar trebui să includă nicio altă informație. Se intenționează ca eCRF să fie emis doar o singură dată în cursul unui an calendaristic sau o singură dată în cursul unui an fiscal, chiar și atunci când un contribuabil investește în mai multe rânduri în aceleași state membre de origine, atât timp cât rezidența fiscală a contribuabilului rămâne aceeași.

(10)

Pentru a îndeplini obiectivul de reducere mai eficientă a surplusului de impozit reținut la sursă, ar trebui ca în întreaga Uniune să fie puse în aplicare proceduri comune care să permită obținerea rapidă de informații clare și securizate cu privire la identitatea investitorilor, în special în cazul bazelor largi de investitori, adică în ceea ce privește investițiile în titluri de valoare cotate la bursă, atunci când identificarea investitorilor individuali este dificilă. Aceste proceduri ar trebui, de asemenea, să permită aplicarea cotei de impozitare corespunzătoare la momentul plății (reducerea la sursă a impozitului reținut) sau o restituire rapidă a oricărui surplus de impozit plătit. Având în vedere că investițiile transfrontaliere implică, de obicei, un lanț de plăți efectuate de intermediari financiari, procedurile relevante ar trebui să permită, de asemenea, urmărirea și identificarea lanțului de intermediari și, prin urmare, a fluxului de venituri de la emitentul titlului de valoare până la proprietarul înregistrat, precum și a informațiilor cu privire la investitorul subiacent. Cele mai comune tipuri de acorduri de investiții implică, de obicei, o bancă custode sau o altă entitate de investiții, cum ar fi un broker, care deține titlurile de valoare, pe numele său, în contul investitorului subiacent. În cadrul acestor acorduri, investitorul subiacent este cel care ar urma să fie considerat proprietarul înregistrat al titlurilor de valoare. Statele membre care aplică reținerea la sursă a impozitului pe veniturile din titluri de valoare, care prevăd reducerea surplusului de impozit reținut la sursă și care nu dispun de un sistem cuprinzător de reducere la sursă a impozitului reținut sau care au o rată de capitalizare bursieră mai mare sau egală cu pragul stabilit în prezenta directivă ar trebui, prin urmare, să instituie și să administreze un registru național al intermediarilor financiari care au un rol semnificativ în lanțul de plăți. Odată înregistrați, acești intermediari financiari ar trebui să aibă obligația de a raporta informațiile de care dispun cu privire la plățile de dividende sau dobânzi, după caz, pe care le prelucrează. Informațiile solicitate ar trebui să se limiteze la informațiile care sunt esențiale pentru reconstituirea lanțului de plăți și, prin urmare, utile pentru prevenirea riscului de fraudă fiscală sau abuzuri fiscale, în măsura în care aceste informații sunt disponibile intermediarului care efectuează raportarea. Statele membre care aplică reținerea la sursă a impozitului pe dobânzi la cote variabile și care trebuie să instituie proceduri similare de reducere a impozitului reținut sau statele membre care dispun de un sistem cuprinzător de reducere la sursă a impozitului reținut pentru plățile de dividende și care au o rată de capitalizare bursieră sub pragul stabilit în prezenta directivă ar putea lua în considerare, de asemenea, utilizarea registrului național instituit, după caz.

(11)

Având în vedere că intermediarii financiari implicați cel mai adesea în lanțurile de plăți aferente titlurilor de valoare sunt instituții mari, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), precum și depozitari centrali de titluri de valoare care furnizează servicii de agent responsabil cu reținerea impozitului la sursă, aceste entități ar trebui să fie obligate să solicite înregistrarea în registrele naționale ale statelor membre. În cazul în care astfel de entități își desfășoară activitatea prin intermediul uneia sau mai multor sucursale sau al uneia sau mai multor filiale în orice stat membru, acestor entități ar trebui să li se permită să îndeplinească obligația de înregistrare în fiecare stat membru de origine fie ca unic intermediar financiar certificat la nivel de grup, fie la nivel de sucursală sau filială individuală, fie sub forma unei combinații a acestora. Și altor intermediari financiari ar trebui să li se permită să solicite înregistrarea în registrele naționale ale statelor membre, după cum consideră oportun. În ambele situații, în cazul înregistrării obligatorii sau voluntare, intermediarii financiari ar trebui să dispună de flexibilitate pentru a efectua cererea ei înșiși sau pentru a fi reprezentați de un alt intermediar financiar care face parte din același grup și care acționează în numele lor, pentru a reduce la minimum sarcina administrativă și impactul asupra modului în care doresc să fie organizați. Intermediarii financiari ar trebui să solicite înregistrarea prin depunerea unei cereri prin intermediul Portalului european al intermediarilor financiari certificați (denumit în continuare „portalul”), care ar trebui să servească drept punct unic de intrare. Astfel de cereri ar trebui să fie transmise prin intermediul portalului către statele membre relevante. Ulterior, statele membre ar trebui să decidă cu privire la cererile de înregistrare. Prin urmare, portalul ar trebui să servească drept instrument care reflectă deciziile statelor membre cu privire la înregistrarea intermediarilor financiari.

(12)

Prezenta directivă ar trebui să prevadă, de asemenea, norme privind cerințele pentru înregistrarea în registrele naționale, precum și norme privind refuzul înregistrării. În cazul în care o cerere de înregistrare este respinsă, intermediarilor financiari ar trebui să li se permită totuși să depună o nouă cerere de înregistrare într-o etapă ulterioară, dacă motivele respingerii au fost soluționate. Odată înregistrați, intermediarii financiari ar trebui considerați „intermediari financiari certificați” în statul membru respectiv și ar trebui să facă obiectul obligațiilor care revin intermediarilor financiari certificați în temeiul prezentei directive. Statele membre ar trebui să actualizeze portalul în ceea ce privește înregistrarea unui intermediar financiar certificat. Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să prevadă norme privind eliminarea intermediarilor financiari certificați din registrul național sau privind refuzarea posibilității acestora de a solicita reducerea impozitului reținut. În cazul în care un stat membru decide să elimine un intermediar financiar certificat din registru, refuză unui intermediar financiar certificat posibilitatea de a solicita o reducere a impozitului reținut sau respinge o cerere de înregistrare, statul membru respectiv ar trebui să actualizeze portalul în consecință. Scopul unor astfel de actualizări este de a permite celorlalte state membre să evalueze măsurile luate, cum ar fi eliminarea sau respingerea, și să ia în considerare respectivele măsuri în contextul oricărei cereri viitoare de înregistrare în propriul lor registru național depuse de același intermediar financiar. Normele naționale ale statului membru în cauză se aplică drepturilor și obligațiilor părților în cauză, inclusiv în ceea ce privește dreptul la o cale de atac, în legătură cu orice decizie luată de un stat membru referitor la înregistrarea și eliminarea din registrul său național.

(13)

Pentru a se asigura o mai mare transparență cu privire la identitatea și la situația investitorului beneficiar al plății de dividende sau dobânzi și cu privire la fluxul plăților de la emitent, intermediarii financiari certificați ar trebui să raporteze informații relevante în termene specifice. Prezenta directivă ar trebui să prevadă două opțiuni de raportare: raportarea directă și raportarea indirectă. În cazul raportării directe, un intermediar financiar certificat ar trebui să raporteze direct autorității competente din statul membru de origine. În cazul raportării indirecte, intermediarii financiari certificați ar trebui să furnizeze informațiile de-a lungul lanțului de plăți aferente titlurilor de valoare în ordine secvențială și în funcție de poziția respectivilor intermediari financiari certificați în lanțul de plăți aferente titlurilor de valoare din care fac parte. În final, ar trebui ca informațiile respective să ajungă la agentul responsabil cu reținerea impozitului la sursă sau la un intermediar financiar certificat desemnat, care să raporteze informațiile autorității competente din statul membru de origine. Datele raportate ar trebui să includă informații privind eligibilitatea investitorului în cauză, însă ar trebui să se limiteze la informațiile aflate la dispoziția intermediarului financiar certificat care efectuează raportarea. Intermediarii financiari care nu au obligația de a se înregistra ca intermediari financiari certificați și care nu au optat să se înregistreze ca atare nu ar trebui să aibă obligații de raportare în temeiul prezentei directive. Cu toate acestea, informațiile privind plățile prelucrate de acești intermediari care nu sunt intermediari financiari certificați rămân relevante pentru reconstituirea corespunzătoare a lanțului de plăți înainte de aplicarea sistemelor de reducere a impozitului reținut prevăzute în prezenta directivă.

(14)

Pentru a se asigura că nu există lacune în materie de informații în lanțul de plăți și pentru a permite investitorilor să aibă acces la procedurile de reducere a impozitului reținut, prezenta directivă ar trebui să permită unui intermediar financiar certificat, indiferent dacă respectivul intermediar financiar certificat este implicat direct sau nu într-un anumit lanț de plăți, să intre în rolul unui intermediar financiar din cadrul lanțului respectiv. Acest lucru implică faptul că intermediarul financiar certificat are responsabilitățile și își asumă răspunderea în legătură cu raportarea informațiilor și cu sistemul de reducere a impozitului reținut pe care intermediarul financiar le-ar fi avut dacă ar fi fost un intermediar financiar certificat. Datorită acestui acord între intermediarii financiari, autoritățile fiscale ar fi în măsură să obțină toate informațiile relevante și să poată concilia informațiile de la nivelul întregului lanț de plăți în mod eficace, iar investitorii ar putea să aibă acces la sistemul de reducere a impozitului reținut, chiar și în cazurile în care este implicat un intermediar financiar care nici nu este înregistrat într-un stat membru, nici nu are obligații în temeiul prezentei directive.

(15)

Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice intermediarii financiari certificați să externalizeze sarcini legate de îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive. Prin urmare, unui intermediar financiar certificat ar trebui să i se permită să recurgă la un terț pentru a îndeplini obligațiile relevante privind procedurile de reținere a impozitului la sursă. În orice caz, obligațiile respective ar trebui să țină în continuare de responsabilitatea intermediarului financiar certificat care și-a externalizat responsabilitățile.

(16)

Pentru ca UPC să devină mai eficace și mai competitivă, procedurile de reducere a surplusului de impozit reținut la sursă asupra veniturilor din titluri de valoare ar trebui să fie facilitate și accelerate, în cazul în care intermediarii financiari certificați relevanți au furnizat informații adecvate, inclusiv cu privire la identitatea investitorului. Intermediarii financiari certificați relevanți sunt toți intermediarii financiari certificați din lanțul de plăți aferente titlurilor de valoare care sunt situați între investitor și emitentul titlurilor de valoare și care ar putea fi obligați să furnizeze informații cu privire la plățile efectuate de intermediarii financiari necertificați din lanț. Având în vedere abordările diferite din statele membre, ar trebui să se prevadă două tipuri de proceduri: în primul rând, un sistem de reducere la sursă a impozitului reținut prin care cota de impozitare corespunzătoare este aplicată direct în momentul reținerii la sursă și, în al doilea rând, un sistem de restituire rapidă prin care o cerere de restituire este depusă de intermediarul financiar certificat și este prelucrată de autoritatea fiscală a statului membru de origine într-un termen stabilit, prevăzut de prezenta directivă. Dacă aceste restituiri nu sunt prelucrate în termenul respectiv, ar trebui să se aplice dobânzi de întârziere în cazul în care normele naționale prevăd acest lucru. Statele membre care aplică capitolul III din prezenta directivă ar trebui să poată introduce un sistem de reducere la sursă a impozitului reținut sau un sistem de restituire rapidă ori o combinație a acestora, asigurându-se că cel puțin un sistem este disponibil pentru toți investitorii, în conformitate cu cerințele prezentei directive. Un stat membru care a optat pentru o astfel de combinație ar trebui să poată limita utilizarea unuia dintre sisteme la cazuri specifice, cum ar fi scenariile cu risc scăzut, cu condiția ca celălalt sistem să rămână disponibil pentru toate celelalte cazuri care fac obiectul prezentei directive. Beneficiarii plăților care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, cum ar fi dividendele de la societățile cotate la bursă plătite proprietarilor înregistrați care sunt rezidenți fiscali ai statului membru de origine, dividendele de la societăți necotate sau dobânzile în cazurile în care un stat membru nu a optat pentru aplicarea prezentei directive în ceea ce privește plățile de dobânzi, ar putea totuși avea dreptul de a solicita reducerea surplusului de impozit reținut la sursă în temeiul unui sistem național de reducere la sursă a impozitului reținut sau al unui sistem național de restituire aplicabil procedurilor corespunzătoare unor astfel de plăți.

(17)

În cazul în care cerințele relevante ale prezentei directive nu sunt îndeplinite pentru plățile care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive sau în cazul în care investitorul în cauză dorește acest lucru, statele membre ar trebui să aplice proceduri de reducere a impozitului reținut la sursă pe baza unui sistem național standard de restituire ca soluție de rezervă în locul procedurilor accelerate prevăzute în prezenta directivă. Investitorii care au dreptul la o reducere a impozitului reținut, sau reprezentanții lor autorizați, ar trebui să poată recupera surplusul de impozit reținut la sursă plătit într-un stat membru numai în cazul în care intermediarul financiar certificat nu a utilizat sistemul de reducere la sursă a impozitului reținut sau sistemul de restituire rapidă.

(18)

În cazul în care există un risc de fraudă fiscală sau de abuzuri fiscale,statele membre ar trebui să fie în măsură să asigure respectarea unor măsuri antifraudă și să efectueze investigații amănunțite înainte de a prelucra o cerere de restituire rapidă. În acest scop, statele membre ar trebui să aibă dreptul de a respinge o cerere de restituire în anumite condiții. Respectivele condiții ar trebui să includă, printre altele, cazurile în care cerințele cu privire la o astfel de cerere nu sunt îndeplinite sau în care lanțul de plăți nu poate fi reconstituit. Ar trebui, de asemenea, să se poată respinge o cerere de restituire în cazul în care un stat membru decide să inițieze o procedură de verificare sau un audit fiscal bazat pe criterii de evaluare a riscurilor. Ar trebui să se poată efectua respectivele proceduri de verificare sau audituri fiscale în orice caz identificat ca prezentând un risc de fraudă fiscală sau de abuzuri fiscale.

(19)

Pentru a proteja sistemele de reducere a surplusului de impozit reținut la sursă, statele membre care administrează un registru național ar trebui, de asemenea, să impună intermediarilor financiari certificați să verifice eligibilitatea investitorilor care doresc să solicite o reducere a impozitului reținut. În special, intermediarii financiari certificați ar trebui să colecteze certificatul de rezidență fiscală al investitorului în cauză și o declarație din care să reiasă că investitorul respectiv are dreptul la reducerea impozitului reținut la sursă în temeiul normelor naționale ale statului membru de origine sau în temeiul unei convenții de evitare a dublei impuneri și, dacă statul membru de origine impune acest lucru, o declarație că investitorul respectiv este beneficiarul real în ceea ce privește plata de dividende sau dobânzi în conformitate cu normele naționale ale statului membru de origine sau în conformitate cu o convenție de evitare a dublei impuneri, astfel cum se menționează în comentariul la articolul 10 sau la articolul 11 din Convenția-model OCDE pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital. Așadar, statele membre de origine ar trebui să aibă opțiunea de a solicita o declarație privind beneficiarul real.

(20)

Intermediarii financiari certificați ar trebui să aibă obligația de a verifica cota impozitului reținut la sursă aplicabilă pe baza situației specifice a investitorului și de a indica dacă au cunoștință de existența unui acord financiar care implică titluri de valoare suport ce nu a fost decontat, nu a expirat sau nu a fost reziliat în alt mod înainte de data ex-dividend. În acest context, obligația ar trebui înțeleasă în sensul că intermediarul financiar certificat cel mai apropiat de investitor, clientul său, ar trebui să ia măsuri rezonabile pentru a efectua astfel de verificări cu bună-credință. De exemplu, intermediarii financiari certificați ar trebui să verifice dacă informațiile din eCRF ori echivalentul său sau informațiile din declarația investitorului nu contrazic informațiile colectate de respectivii intermediari financiari certificați cu privire la clienții lor în cursul normal al activității lor. Astfel de informații includ informațiile privind contul investitorului și alte informații pe care este posibil să le fi colectat ca urmare a respectării normelor aplicabile privind cunoașterea clientelei. Prin urmare, intermediarii financiari certificați nu ar trebui să fie obligați să efectueze verificări suplimentare sau să solicite și să colecteze informații suplimentare de la clientul lor. În plus, investitorul ar trebui să aibă obligația de a informa intermediarul financiar cu privire la orice modificare a situației sale relevante. Statele membre ar trebui să poată permite îndeplinirea anuală a cerințelor privind diligența necesară, cu excepția cazului în care intermediarul financiar certificat știe sau ar trebui să știe că a intervenit o modificare a circumstanțelor sau că informațiile sunt incorecte sau nefiabile.

(21)

Aplicarea procedurilor de reducere a impozitului reținut la sursă în temeiul prezentei directive este supusă condiției ca proprietarul înregistrat, care este fie o persoană fizică, fie o entitate, și care este eligibil să primească dividende sau dobânzi în calitate de deținător de titluri de valoare, să fie, de asemenea, persoana care are dreptul la reducerea impozitului reținut la sursă în conformitate cu normele naționale ale statului membru de origine sau cu o convenție de evitare a dublei impuneri, după caz. În cazul în care proprietarul înregistrat are, de asemenea, dreptul la reducerea impozitului reținut, ar trebui să se aplice numai dispozițiile privind investițiile directe. Cu toate acestea, în situațiile în care proprietarul înregistrat și persoana care are dreptul la reducerea impozitului reținut sunt diferiți, ar trebui să se aplice dispozițiile privind investițiile indirecte. Dispozițiile privind investițiile indirecte asigură reducerea impozitului reținut în cazurile în care anumite organisme de plasament colectiv (OPC) sau investitorii acestora ar putea avea dreptul la reducerea impozitului reținut, dar nu sunt proprietarul înregistrat, deoarece titlurile de valoare sunt deținute de o altă persoană juridică sau de un OPC transparent din punct de vedere fiscal. Dispozițiile privind investițiile indirecte asigură accesul investitorilor legitimi la procedurile prevăzute în temeiul prezentei directive. Prin urmare, în interpretarea conceptului de „OPC”, statele membre ar trebui să includă OPC-urile care au dreptul la reducerea surplusului de impozit reținut la sursă în nume propriu, precum și OPC-urile în care investitorii ce dețin capital propriu într-un OPC au dreptul la reducerea impozitului reținut, pe baza normelor naționale ale statului membru de origine sau a unei convenții de evitare a dublei impuneri. Atunci când este implicat în investiții indirecte, intermediarul financiar certificat ar trebui să aibă în continuare obligația de a îndeplini cerințele privind diligența necesară. În plus, intermediarul financiar certificat ar trebui să poată fi tras la răspundere în cazul în care există o pierdere de impozite la buget.

(22)

Este recunoscut faptul că se pot utiliza acorduri financiare pentru a transfera proprietatea, în tot sau în parte, asupra unui titlu de valoare sau riscurile de investiție corespunzătoare. De asemenea, au existat cazuri în care astfel de acorduri au fost utilizate în sistemele de arbitraj al dividendelor și de dezmembrare a dividendelor, cum ar fi sistemele Cum/Ex și Cum/Cum, cu unicul scop de a obține restituiri în cazurile în care nu existau drepturi la restituire sau de a majora valoarea restituirii la care un investitor avea dreptul. Acorduri precum contractele futures, tranzacțiile de răscumpărare, darea cu împrumut de titluri de valoare și luarea cu împrumut de titluri de valoare, tranzacțiile de cumpărare-revânzare (buy-sell back) sau tranzacțiile de vânzare-răscumpărare (sell-buy back), instrumentele financiare derivate, tranzacțiile de creditare în marjă și contractele pentru diferență ar trebui să poată fi considerate acorduri financiare în cazurile în care implică o disociere temporară sau permanentă între persoana fizică sau entitatea care suportă riscurile economice ale investiției și proprietarul legal al acțiunii sau al drepturilor subiacente. Aceste exemple nu sunt exhaustive.

(23)

În plus, în cazul acordurilor financiare, se înțelege că dreptul de proprietate asupra titlurilor de valoare nu este transferat cumpărătorului sau debitorului dacă riscul economic rămâne la vânzătorul sau creditorul titlurilor de valoare prin orice tranzacții juridice, cum ar fi darea cu împrumut de titluri de valoare, opțiunile sau contractele futures. Orice acord în temeiul căruia dividendele sunt compensate între părțile în cauză ar trebui să poată fi considerat un acord financiar. Părților în cauză nu li se oferă întotdeauna compensații în numerar, ci li se pot oferi compensații și în moduri mai indirecte, de exemplu prin diferențele de preț ale titlurilor de valoare sau ale instrumentelor financiare derivate. Autoritățile fiscale au nevoie de informații privind acordurile financiare pentru a combate frauda fiscală și abuzurile fiscale. În cazul în care aceste informații sunt raportate în mod direct, ele ar trebui să fie solicitate numai intermediarilor financiari certificați care, datorită poziției lor în cadrul lanțului, ar fi putut fi direct angajați în acordul financiar relevant, acesta fiind cazul intermediarilor financiari certificați care solicită reducerea impozitului reținut. În cazul în care aceste informații sunt raportate în mod direct, informațiile privind acordurile financiare ar trebui să fie raportate de intermediarul financiar certificat al proprietarului înregistrat. În astfel de cazuri, informațiile ar trebui să fie raportate de-a lungul lanțului de plăți aferente titlurilor de valoare în ordine secvențială, astfel încât să ajungă în cele din urmă la agentul responsabil cu reținerea impozitului la sursă sau la un intermediar financiar certificat desemnat. Aceasta înseamnă că alți intermediari financiari certificați care efectuează raportarea trebuie să transmită informațiile privind respectivele acorduri financiare agentului responsabil cu reținerea impozitului la sursă sau unui intermediar financiar certificat desemnat, chiar dacă respectivii intermediari financiari certificați care efectuează raportarea nu sunt angajați direct în acordurile financiare în cauză. Raportarea privind acordurile financiare nu ar trebui să fie obligatorie în cazul obligațiunilor și al plăților de dobânzi.

(24)

Statele membre ar trebui să poată restricționa utilizarea sistemului de reducere la sursă a impozitului reținut sau a sistemului de restituire rapidă în cazurile în care acestea prezintă un risc ridicat de fraudă fiscală sau abuzuri fiscale. Prin urmare, este oportun să se stabilească o listă a acestor cazuri, în care statele membre au posibilitatea de a exclude cererile de reducere a impozitului reținut și de a efectua verificări suplimentare. Pentru a ține seama de diferențele existente în ceea ce privește sistemele juridice naționale și, în special, evaluările riscurilor fiscale, întocmirea unei astfel de liste nu ar trebui să fie obligatorie, iar statele membre ar trebui să aibă libertatea de a stabili care dintre aceste cazuri ar trebui să facă obiectul sistemului standard de restituire. Statele membre ar trebui să se asigure că normele naționale de transpunere a prezentei directive nu permit ca în cazurile pe care statele membre le consideră ca prezentând un risc ridicat să se aplice o reducere la sursă a impozitului reținut sau o restituire rapidă. Astfel de măsuri ar spori capacitatea autorităților fiscale de a combate sistemele abuzive, dându-le posibilitatea să efectueze verificări suplimentare pentru a stabili dacă cererile de reducere a impozitului reținut sunt justificate și trebuie aprobate. O astfel de măsură constă într-un prag referitor la valoarea brută a dividendelor. Respectivul prag ar trebui calculat per proprietar înregistrat sau per investitor care are dreptul la reducerea surplusului de impozit reținut la sursă în cazul în care proprietarul înregistrat este un organism de plasament colectiv sau o persoană juridică desemnată de un astfel de organism. Respectivul prag nu ar trebui să se aplice în cazurile în care un organism de plasament colectiv stabilit și reglementat în Uniune, sau care are un administrator stabilit și reglementat în Uniune, un sistem legal de pensii al unui stat membru sau o instituție pentru furnizarea de pensii ocupaționale înregistrată sau autorizată într-un stat membru în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European și a Consiliului (4) are dreptul la reducerea impozitului reținut. Respectivele organisme, sisteme și instituții sunt puternic reglementate și fac obiectul supravegherii de către autoritățile naționale competente și al unor proceduri interne de control solide. O astfel de reglementare și supraveghere asigură respectarea normelor relevante și reduce la minimum riscul de fraudă fiscală și abuzuri fiscale.

(25)

Cu toate acestea, există cazuri în care contribuabilii ar putea solicita să li se aplice cota redusă a impozitului reținut la sursă pe baza actelor juridice ale Uniunii puse în aplicare de normele naționale. În principiu, acesta ar fi cazul atunci când normele naționale garantează că libertatea de stabilire sau libera circulație a capitalurilor se acordă în egală măsură în situații cu caracter național și în situații comparabile care nu au caracter național sau în cazul transpunerii unei directive. Aceste cazuri pot necesita verificări, în special pentru a se evalua comparabilitatea situațiilor și aplicabilitatea dreptului intern în cazurile transfrontaliere. În cazul în care se impune efectuarea unor astfel de verificări, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a trata respectivele cazuri în cadrul sistemului lor național existent de reducere la sursă a impozitului reținut, conducând astfel la reducerea surplusului de impozit reținut la sursă în modul cel mai rapid și mai sigur.

(26)

Având în vedere rolul important al intermediarilor financiari certificați în raportarea unor informații complete și corecte care servesc drept bază pentru reducerea sau restituirea impozitului reținut la sursă, este oportun ca normele naționale ale statelor membre să cuprindă cel puțin normele în temeiul cărora intermediarii financiari certificați pot fi considerați răspunzători pentru pierderea integrală sau parțială de venituri din impozitul reținut la sursă, suferită ca urmare a nerespectării totale sau parțiale de către aceștia a principalelor obligații prevăzute în prezenta directivă. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a stabili în normele lor naționale răspunderea obiectivă și în solidar pentru intermediarii financiari certificați care solicită reducerea impozitului reținut. În plus, normele naționale ale statelor membre ar trebui să reglementeze în continuare pe deplin și alte aspecte ale răspunderii, printre care aspecte legate de agenții responsabili cu reținerea impozitului la sursă care acționează în solidar și care nu acționează în calitate de intermediari financiari certificați, precum și aspecte legate de răspunderea directă sau indirectă a proprietarilor înregistrați și a investitorilor care prezintă informații incomplete sau incorecte intermediarilor financiari certificați. Prezenta directivă nu stabilește norme privind răspunderea în ceea ce privește sistemul standard de restituire.

(27)

Pentru a asigura eficacitatea normelor aplicabile, statele membre ar trebui să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazurile de încălcare a dispozițiilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive. Respectivele sancțiuni ar trebui să fie efective, proporționale și disuasive.

(28)

Transpunerea corespunzătoare a prezentei directive în fiecare stat membru în cauză este esențială pentru promovarea UPC în ansamblu, precum și pentru protejarea veniturilor din impozite ale statelor membre. Prin urmare, statele membre ar trebui să comunice periodic Comisiei informații statistice privind punerea în aplicare și asigurarea respectării pe teritoriul lor a măsurilor naționale adoptate în temeiul prezentei directive. Comisia ar trebui să pregătească o evaluare pe baza informațiilor furnizate de statele membre și a altor date disponibile pentru a evalua eficacitatea normelor aplicabile. În acest context, Comisia ar trebui să ia în considerare necesitatea actualizării normelor introduse de prezenta directivă.

(29)

În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a prezentei directive, în special în ceea ce privește certificatul digital de rezidență fiscală, portalul, raportarea efectuată de intermediarii financiari, declarația proprietarului înregistrat și cererea de reducere a impozitului reținut în temeiul prezentei directive, Comisiei ar trebui să îi fie conferite competențe de executare pentru a adopta formulare standard cu un număr limitat de componente, inclusiv regimul lingvistic. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(30)

Orice prelucrare de date cu caracter personal efectuată în cadrul prezentei directive ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Operațiunile de prelucrare a datelor prevăzute în prezenta directivă au obiectivul de a servi unui interes public general, și anume în materie fiscală, și au ca obiective suplimentare combaterea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale, protejarea veniturilor din impozite și promovarea unei impozitări echitabile, ceea ce consolidează oportunitățile de incluziune socială, politică și economică în statele membre. Prin urmare, în scopul aplicării corecte a prezentei directive și pentru a proteja aceste obiective de interes public general, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a restrânge domeniul de aplicare al anumitor drepturi ale persoanelor vizate prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679. Cu toate acestea, restricțiile respective nu ar trebui să depășească ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivelor respective. În ceea ce privește informațiile suplimentare care ar putea fi solicitate în temeiul prezentei directive pentru a dovedi rezidența fiscală a contribuabilului, colectarea unor astfel de informații referitoare la o persoană fizică ar trebui înțeleasă ca fiind limitată la identificarea persoanei fizice.

(31)

Întrucât obiectivul prezentei directive nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere caracterul transfrontalier al tranzacțiilor în cauză și necesitatea de a reduce costurile de asigurare a conformității pe piața internă în ansamblu, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului respectiv.

(32)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și a emis un aviz la 8 august 2023,