CELEX:62021CJ0587: Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 12 decembrie 2024.#DD împotriva Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene.#Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Procedură disciplinară – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Anexa IX – Articolul 3 – Executarea hotărârilor Tribunalului Funcției Publice și ale Tribunalului Uniunii Europene – Anularea deciziilor autorității împuternicite să facă numiri – Putere de apreciere – Obligația de a relua procedura exact din punctul în care a survenit nelegalitatea – Dreptul la apărare – Dreptul de a fi audiat – Articolul 29 – Repararea prejudiciului suferit.#Cauza C-587/21 P.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

12 decembrie 2024 (*)

„ Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Procedură disciplinară – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Anexa IX – Articolul 3 – Executarea hotărârilor Tribunalului Funcției Publice și ale Tribunalului Uniunii Europene – Anularea deciziilor autorității împuternicite să facă numiri – Putere de apreciere – Obligația de a relua procedura exact din punctul în care a survenit nelegalitatea – Dreptul la apărare – Dreptul de a fi audiat – Articolul 29 – Repararea prejudiciului suferit ”

În cauza C‑587/21 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 23 septembrie 2021,

DD, reprezentat de N. Lorenz, Rechtsanwältin,

recurent,

cealaltă parte din procedură fiind:

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), reprezentată inițial de M. O’Flaherty și ulterior de S. Rautio, în calitate de agenți, asistați de B. Wägenbaur, Rechtsanwalt,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul I. Jarukaitis, președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a cincea, domnii E. Regan și Z. Csehi (raportor), judecători,

avocat general: domnul P. Pikamäe,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 7 decembrie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, DD solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 iulie 2021, DD/FRA (T‑632/19, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:434), prin care s‑a respins acțiunea sa întemeiată pe articolul 270 TFUE și având ca obiect, în primul rând, repararea prejudiciului moral pe care DD pretinde că l‑ar fi suferit, în al doilea rând, anularea deciziei directorului Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) din 19 noiembrie 2018 de respingere a cererii sale de despăgubiri și, în al treilea rând, anularea, dacă este necesar, a deciziei din 12 iunie 2019 de respingere a reclamației îndreptate împotriva deciziei din 19 noiembrie 2018 menționate.

 Cadrul juridic

2        Titlul VI din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) poartă denumirea „Regim disciplinar”. În cadrul acestui titlu VI figurează articolul 86 din statut, cu următorul cuprins:

„(1)      Neîndeplinirea de către un funcționar sau de către un fost funcționar a obligațiilor ce îi revin în temeiul prezentului statut, cu intenție sau din neglijență, îl face pasibil de sancțiuni disciplinare.

(2)      În cazul în care autorității împuternicite să facă numiri [(denumită în continuare «AIPN»)] sau Oficiului European Antifraudă [(OLAF)] li se aduc la cunoștință elemente de probă privind eventualitatea neîndeplinirii obligațiilor în sensul alineatului (1), acestea pot deschide o anchetă administrativă pentru a verifica abaterea presupusă.

(3)      Regulile, procedurile și sancțiunile disciplinare, precum și normele și procedurile care reglementează anchetele administrative sunt stabilite în anexa IX.”

3        Articolul 1 din anexa IX la statut, intitulată „Procedura disciplinară”, prevede:

„(1)      De îndată ce în cadrul unei anchete conduse de [OLAF] reiese că există posibilitatea implicării personale a unui funcționar sau a unui fost funcționar al unei instituții într‑un caz, acest fapt este adus la cunoștința persoanei respective, cu condiția ca acest lucru să nu aducă atingere bunei desfășurări a anchetei. În orice caz, la încheierea anchetei nu pot fi formulate concluzii cu privire la un anumit funcționar fără ca acestuia să i se fi oferit posibilitatea de a‑și prezenta observațiile referitor la faptele care îl privesc. În concluziile anchetei se face referire la aceste observații.

[…]

(3)      În cazul în care, în urma unei anchete conduse de OLAF, acuzațiile formulate împotriva unui funcționar se dovedesc neîntemeiate, ancheta se încheie fără a se lua vreo altă măsură, prin decizia directorului OLAF, care va comunica acest lucru în scris funcționarului și instituției sale. Funcționarul poate solicita ca această decizie să fie inclusă în dosarul său personal.”

4        Articolul 2 alineatul (1) din anexa IX prevede:

„Regulile definite la articolul 1 din prezenta anexă se aplică mutatis mutandis celorlalte anchete administrative efectuate de către [AIPN].”

5        Potrivit articolului 3 din anexa IX menționată:

„Pe baza raportului de anchetă și după ce i‑au fost comunicate funcționarului în cauză toate documentele aflate la dosar, precum și după audierea acestuia, [AIPN] poate:

(a)      decide că toate acuzațiile formulate împotriva funcționarului în cauză sunt neîntemeiate, caz în care funcționarul este informat în scris cu privire la această decizie sau

(b)      decide, chiar în cazul neîndeplinirii sau al prezumției de neîndeplinire a obligațiilor, că este oportun să nu dispună nicio sancțiune disciplinară și, după caz, să adreseze funcționarului un avertisment sau

(c)      în cazul neîndeplinirii obligațiilor, în conformitate cu articolul 86 din statut,

(i)      decide inițierea procedurii disciplinare prevăzute la secțiunea 4 din prezenta anexă sau

(ii)      decide inițierea procedurii disciplinare în fața comisiei de disciplină.”

6        Articolul 11 din anexa IX are următorul cuprins:

„[AIPN] poate decide aplicarea sancțiunii sub formă de avertisment scris sau mustrare fără a consulta comisia de disciplină. Funcționarul în cauză este audiat în prealabil de către [AIPN].”

7        Articolul 29 din anexa IX la statut prevede:

„În cazul în care nu se poate stabili culpa unui funcționar la adresa căruia au fost formulate acuzații în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) și articolul 22 alineatul (2) din prezenta anexă, acesta are dreptul, la cerere, la repararea prejudiciului suferit prin asigurarea unei publicități adecvate deciziei [AIPN].”

 Istoricul litigiului

8        Istoricul litigiului a fost descris la punctele 1-17 din hotărârea atacată după cum urmează:

„1      Reclamantul, DD, a fost recrutat la 1 august 2000 de un organism al Uniunii Europene, Observatorul European al Fenomenelor Rasiste și Xenofobe (EUMC), devenit [FRA], ca agent temporar în sensul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene […]. După ce a fost angajat inițial cu un contract pe perioadă determinată, acesta a beneficiat de un contract pe perioadă nedeterminată începând cu 16 decembrie 2006.

2      În cursul anului 2009 și ulterior în cadrul exercițiului de evaluare pentru anul 2011 și în special în cadrul exercitării unei căi de atac prevăzute de normele interne ale FRA împotriva proiectului de raport de evaluare […], reclamantul a pretins că este victima unei discriminări pe motive de rasă sau de apartenență etnică.

3      Având în vedere termenii și tonul utilizate [de reclamant în cadrul exercitării acestei căi de atac], directorul FRA a deschis o anchetă administrativă la 9 noiembrie 2012.

4      În urma unei audieri care a avut loc la 20 februarie 2013 și care a avut ca obiect ascultarea reclamantului în conformitate cu articolele 2 și 11 din anexa IX la statut, aplicabil prin analogie agenților contractuali, directorul FRA i‑a aplicat o mustrare.

5      În sfârșit, prin scrisoarea din 13 iunie 2013, directorul FRA i‑a adus la cunoștință reclamantului decizia sa de a‑i rezilia contractul pe perioadă nedeterminată (denumită în continuare «decizia de reziliere»).

6      Prin Hotărârea din 8 octombrie 2015, DD/FRA (F‑106/13 și F‑25/14, denumită în continuare «hotărârea de anulare», EU:F:2015:118), Tribunalul Funcției Publice a anulat mustrarea. Această anulare a fost motivată de faptul că dreptul reclamantului de a fi audiat a fost încălcat, întrucât directorul FRA a omis să îi comunice concluziile anchetei administrative anterior audierii din 20 februarie 2013 și, prin urmare, nu i‑a permis să își pregătească în mod util apărarea (hotărârea de anulare, punctul 63).

7      În aceeași hotărâre, Tribunalul Funcției Publice a anulat de asemenea decizia de reziliere pentru motivul că, anterior adoptării acesteia, directorul FRA nu l‑a informat în mod expres pe reclamant cu privire la faptul că, pe baza unor incidente diverse, intenționa să îi rezilieze contractul, dar și pentru motivul că nu l‑a invitat să formuleze observații cu privire la acest aspect (hotărârea de anulare, punctul 90).

8      Tribunalul Funcției Publice a respins, în schimb, concluziile în despăgubire formulate de reclamant având ca obiect repararea prejudiciului moral cauzat de ancheta administrativă pentru trei motive: în primul rând, întrucât reclamantul nu putea pretinde în mod legitim că criticile formulate în privința sa nu erau suficient definite pentru ca ancheta menționată să fie deschisă (hotărârea de anulare, punctul 74), în al doilea rând, întrucât împrejurarea că ancheta administrativă s‑a desfășurat fără ca FRA să fi adoptat în prealabil Dispozițiile generale de aplicare a articolului 2 din anexa IX la statut pentru a defini cadrul procedural al anchetei nu era de natură să determine neregularitatea anchetei menționate (hotărârea de anulare, punctul 75) și, în al treilea rând, întrucât, deși audierea reclamantului s‑a efectuat fără ca acesta să fi putut să își pregătească în mod util apărarea, trebuia să se constate că, în cererea sa introductivă, acesta s‑a limitat să evoce existența stresului și a anxietății în cursul anchetei administrative, fără să își susțină mai mult afirmațiile (hotărârea de anulare, punctul 76).

9      Tribunalul Funcției Publice a respins și concluziile în despăgubire formulate de reclamant având ca obiect repararea prejudiciului moral produs din faptul că mustrarea ar fi adus atingere în mod nejustificat integrității, demnității și reputației sale în cadrul FRA. Tribunalul Funcției Publice a arătat printre altele în această privință că, întrucât anularea mustrării rezultă din încălcarea dreptului reclamantului de a fi audiat, nu era exclus ca o decizie diferită să fi fost adoptată dacă el ar fi fost audiat. Pe cale de consecință, Tribunalul Funcției Publice a statuat că respectivele concluzii în despăgubire sunt prematur formulate, în cazul în care ar fi considerate altfel existând riscul de a prejudeca executarea hotărârii de anulare de către FRA (hotărârea de anulare, punctele 78-82).

10      Tribunalul Funcției Publice a respins și concluziile în despăgubire formulate de reclamant având ca obiect repararea prejudiciului material și moral cauzat de nelegalitatea deciziei de reziliere. În ceea ce privește prejudiciul moral, Tribunalul Funcției Publice a constatat că reclamantul s‑a limitat să indice că această decizie i‑a produs un traumatism psihologic și a adus atingere reputației și demnității sale, fără a demonstra că acest prejudiciu nu putea fi reparat integral prin hotărârea de anulare (punctul 107).

11      Reclamantul a formulat recurs împotriva hotărârii de anulare, care a fost respins de Tribunal prin Hotărârea din 19 iulie 2017, DD/FRA (T‑742/15 P, EU:T:2017:528).

12      Între timp, de la 1 martie 2016, FRA l‑a reintegrat pe reclamant în funcție și i‑a plătit salariile pe care nu le încasase.

13      Pe de altă parte, reclamantul a introdus, la 12 aprilie 2013, o reclamație la Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) pentru motivul că ancheta administrativă a fost efectuată cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 3, p. 142). AEPD a suspendat examinarea acestei reclamații în așteptarea hotărârii de anulare, iar ulterior, a Hotărârii [Tribunalului din 19 iulie 2017, DD/FRA (T‑742/15 P, EU:T:2017:528)].

14      La 18 decembrie 2017, AEPD a considerat că, întrucât nu fusese stabilit un cadru legal suficient pentru deschiderea și desfășurarea anchetelor administrative, ancheta referitoare la reclamant a încălcat articolul 4, articolul 5 litera (a), precum și articolele 11 și 12 din Regulamentul nr. 45/2001 […]. Aceste concluzii au rămas definitive la 16 martie 2018, în urma respingerii de către AEPD a cererilor de reexaminare formulate de persoana interesată și de FRA.

15      La 19 iulie 2018, reclamantul a introdus o cerere, în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, având ca obiect plata sumei de 100 000 de euro cu titlu de despăgubire pecuniară pentru o serie de nelegalități săvârșite de FRA (denumită în continuare «cererea de despăgubiri»). În primul rând, reclamantul arăta în aceasta că ancheta administrativă a fost deschisă fără să se fi întemeiat pe o bănuială suficient de serioasă și fără să fie susținută de o dovadă că el l‑ar fi acuzat pe superiorul său de discriminare rasială și că ancheta s‑a întemeiat mai degrabă pe o exagerare și pe o manipulare. În al doilea rând, el susținea că ancheta administrativă, procedura disciplinară, mustrarea și decizia de reziliere constituiau o discriminare întemeiată pe originea sa etnică. În al treilea rând, reclamantul a arătat că deschiderea și desfășurarea anchetei administrative au încălcat articolul 4, articolul 5 litera (a), precum și articolele 11 și 12 din Regulamentul nr. 45/2001. În al patrulea rând, el susținea că mustrarea și decizia de reziliere au fost întemeiate pe o anchetă administrativă nelegală care conținea afirmații ofensatoare și defăimătoare. În al cincilea rând, reclamantul pretindea că FRA a proferat afirmații ofensatoare și defăimătoare, că i‑a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție și că se face vinovată de încălcarea dreptului său la viața privată și la protecția datelor sale personale în cursul anchetei administrative, în cursul procedurii disciplinare, în cadrul mustrării și al deciziei de reziliere, în cursul procedurilor în fața Tribunalului Funcției Publice, a Tribunalului și a comisiei de control bugetar a Parlamentului European, precum și ca urmare a publicării în presă a unor articole privind hotărârea de anulare. Potrivit reclamantului, aceste comportamente, în ansamblul lor, ar fi constituit o hărțuire morală. În al șaselea rând, el considera că FRA și‑a încălcat astfel obligația de solicitudine neluând în considerare toate elementele care i‑ar fi putut influența deciziile și comportamentul și, în special, prin faptul că nu l‑a informat în cel mai scurt timp cu privire la reproșurile care i‑au fost făcute. În sfârșit, reclamantul adăuga că toate aceste nelegalități i‑au cauzat stres, anxietate, incertitudine și un sentiment de abandon și de indiferență. Simțindu‑se umilit, el ar fi suferit de asemenea din cauza condescendenței și a disprețului cu care ar fi fost tratat.

16      La 19 noiembrie 2018, [AIPN] a respins cererea de despăgubiri a reclamantului, reținând printre altele că hotărârea de anulare a fost executată din moment ce acesta a fost reintegrat în funcție, iar mustrarea a fost retrasă din dosarul personal [(denumită în continuare «decizia din 19 noiembrie 2018»)].

17      La 14 februarie 2019, reclamantul a introdus o reclamație pe care [AIPN] a respins‑o la 12 iunie 2019 [(denumită în continuare «decizia de respingere din 12 iunie 2019»)]. În decizia sa de respingere, [AIPN] a arătat printre altele că FRA a decis să nu reînceapă procedura și că toate actele referitoare la ancheta administrativă au fost șterse din dosarul reclamantului.”

 Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

9        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 septembrie 2019, recurentul a introdus acțiunea menționată la punctul 1 din prezenta hotărâre.

10      Prin acțiunea formulată, recurentul a solicitat Tribunalului printre altele să oblige FRA la repararea prejudiciilor morale cauzate de procedura disciplinară care a condus la mustrare, de decizia de reziliere și de executarea incorectă a hotărârii de anulare a celor două decizii. În susținerea cererii sale, recurentul a invocat șase motive de nelegalitate întemeiate pe comportamentele nelegale ale FRA (denumite în continuare, împreună, „comportamentele nelegale”), rezultate:

–      primul, din faptul că, după hotărârea de anulare, FRA nu l‑a audiat și nu a adoptat o decizie în temeiul articolului 3 litera (a) din anexa IX la statut;

–      al doilea, din faptul că ancheta administrativă și procedura disciplinară au fost inițiate în mod nelegal;

–      al treilea, din faptul că FRA nu ar fi reparat prejudiciul moral rezultat din mustrarea anulată prin hotărârea de anulare;

–      al patrulea, din faptul că FRA nu ar fi executat hotărârea de anulare și nu ar fi desfășurat procedura disciplinară într‑un termen rezonabil și cu diligență;

–      al cincilea, din faptul că deschiderea și desfășurarea anchetei administrative ar fi încălcat Regulamentul nr. 45/2001, statutul și dreptul la respectarea vieții private garantat de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și

–      al șaselea, din faptul că FRA nu ar fi reparat prejudiciul rezultat din declarațiile nefondate, defăimătoare și ofensatoare, încălcând autoritatea de lucru judecat a hotărârii de anulare, dreptul la prezumția de nevinovăție și obligația de solicitudine, precum și obligația de a se abține de la orice hărțuire morală.

11      În plus, în ceea ce privește cererea sa de reparare a prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit din cauza comportamentelor nelegale, recurentul a invocat mai multe argumente privind caracterul real al acestui prejudiciu, precum și existența unei legături de cauzalitate între prejudiciu și comportamentele respective.

12      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la angajarea răspunderii FRA. Pe de o parte, Tribunalul nu a reținut ca fiind întemeiat niciunul dintre motivele de nelegalitate prezentate de recurent. Pe de altă parte, el a constatat că nu a fost dovedită de recurent existența unui prejudiciu moral și a unei legături de cauzalitate între prejudiciu și comportamentele nelegale.

 Concluziile părților în recurs

13      Recurentul solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        în consecință, anularea deciziei din 19 noiembrie 2018 și, dacă este necesar, anularea deciziei de respingere din 12 iunie 2019;

–        acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, estimat ex aequo et bono la 100 000 de euro;

–        obligarea FRA la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

14      FRA solicită Curții:

–        respingerea recursului și

–        obligarea recurentului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

15      În susținerea recursului formulat, recurentul invocă opt motive, întemeiate pe erori săvârșite de Tribunal în fiecare dintre cele opt părți ale hotărârii atacate, și anume în expunerea situației de fapt, în examinarea primului‑al șaselea motiv de nelegalitate, precum și în partea referitoare la examinarea existenței unui prejudiciu actual și a unei legături cauzale.

16      Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, precum și al primului aspect al celui de al cincilea motiv, care trebuie să fie analizate la început, recurentul susține că Tribunalul, pe de o parte, a reținut în mod eronat că, în speță, articolul 3 litera (a) din anexa IX la statut nu este aplicabil și că nu se impune, așadar, respectarea dreptului la apărare și, pe de altă parte, a furnizat o motivare contradictorie în această privință.

 Cu privire la primul și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv

 Argumentația părților

17      Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, recurentul reproșează în esență Tribunalului că a considerat în mod eronat că anularea unui act nu obligă instituțiile, oficiile și agențiile Uniunii să reia procedura exact din punctul în care a survenit nelegalitatea, ele dispunând de o largă putere de apreciere pentru a decide mijloacele care trebuie puse în aplicare pentru a acționa în conformitate cu o hotărâre de anulare. Astfel, din Hotărârea din 5 septembrie 2014, Éditions Odile Jacob/Comisia (T‑471/11, EU:T:2014:739), citată la punctul 45 din hotărârea atacată, ar reieși că procedura de înlocuire a unui act anulat trebuie reluată exact din punctul în care a survenit nelegalitatea, întrucât anularea unei decizii nu afectează în mod necesar actele pregătitoare.

18      Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul reproșează Tribunalului că a făcut o aplicare eronată a articolului 3 litera (a) din anexa IX la statut, prin aceea că a statuat că acest articol nu se aplică atunci când o anchetă administrativă este retrasă sau abandonată în împrejurări, precum cele din speță, în care FRA a decis să nu reia procedura disciplinară din etapa în care a fost viciată mustrarea. Potrivit recurentului, articolul 3 litera (a) din anexa IX la statut enumeră în mod exhaustiv opțiunile pe care le avea la dispoziție FRA după prezentarea unui raport de anchetă administrativă. În plus, obiectivul acestui articol ar trebui să fie coroborat cu articolul 29 din anexa IX la statut pentru a permite luarea în considerare a intereselor funcționarului în cauză, ceea ce ar însemna că retragerea unui raport de anchetă administrativă fără nicio motivare și fără nicio publicitate constituie o încălcare a acestor articole. Recurentul susține că Tribunalul a făcut o distincție artificială între încheierea unei anchete administrative și retragerea sau abandonarea acesteia, ceea ce privează articolele 3 și 29 din anexa IX la statut de o mare parte din efectele lor.

19      FRA solicită respingerea primului și a celui de al doilea aspect ale celui de al doilea motiv.

20      În ceea ce privește primul aspect, acest organism apreciază că el este inoperant. În acest sens, FRA afirmă că jurisprudența citată la punctul 45 din hotărârea atacată nu înseamnă, contrar celor pretinse de recurent, că AIPN este obligată să reia o procedură disciplinară care se dovedește afectată de un viciu de procedură. Ea adaugă că, în orice caz, recurentul nu are niciun interes legitim să susțină că FRA era obligată să reia procedura disciplinară și că nu putea să o abandoneze.

21      În ceea ce privește al doilea aspect, FRA susține că nu a abandonat raportul de anchetă administrativă, ci s‑a abținut să reia procedura de anchetă administrativă împotriva recurentului și a retras din dosarul său toate actele anterioare referitoare la această anchetă. Articolul 266 TFUE care reglementează executarea hotărârilor de anulare nu ar împiedica‑o să decidă abandonarea procedurii disciplinare, iar faptul că articolul 3 din anexa IX la statut nu menționează o asemenea posibilitate ar însemna numai că această dispoziție nu este aplicabilă.

 Aprecierea Curții

22      Trebuie amintit că, din articolul 266 TFUE rezultă că instituția, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat are obligația de a lua măsurile impuse de executarea hotărârii prin care a fost anulat acest act și, pentru a se conforma acestei hotărâri, precum și pentru a‑i asigura executarea integrală, de a respecta nu doar dispozitivul, ci și motivele care constituie temeiul necesar al hotărârii, în sensul în care sunt indispensabile pentru a determina înțelesul exact a ceea ce s‑a hotărât în dispozitiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride și alții, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctul 35, precum și jurisprudența citată).

23      De fapt, aceste motive sunt cele care, pe de o parte, identifică dispoziția exactă considerată nelegală și, pe de altă parte, relevă motivele exacte ale nelegalității constatate în dispozitiv și pe care instituția vizată trebuie să le ia în considerare atunci când înlocuiește actul anulat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2003, Interporc/Comisia (C‑41/00 P, EU:C:2003:125, punctul 29).

24      Întrucât articolul 266 TFUE nu specifică natura măsurilor care trebuie luate de autorul actului anulat pentru a se conforma acestei obligații, revine acestuia sarcina de a identifica măsurile respective, dispunând totodată, în ceea ce privește alegerea acestora, de o largă putere de apreciere, cu condiția de a se conforma dispozitivului hotărârii care a anulat acest act și motivelor care constituie temeiul necesar al acesteia (Hotărârea din 22 septembrie 2022, IMG/Comisia, C‑619/20 P și C‑620/20 P, EU:C:2022:722, punctul 102).

25      Mai precis, procedura având ca obiect înlocuirea unui act anulat trebuie reluată exact din punctul în care a survenit nelegalitatea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iulie 1986, Consiliul/Parlamentul, 34/86, EU:C:1986:291, punctul 47), întrucât anularea unui act nu afectează, în principiu, validitatea măsurilor pregătitoare ale acestuia, anterioare etapei în care a fost constatat viciul respectiv (Hotărârea din 6 iulie 2017, Toshiba/Comisia, C‑180/16 P, EU:C:2017:520, punctul 24).

26      În lumina acestor considerații trebuie să se verifice dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 45-49 din hotărârea atacată, că executarea hotărârii de anulare nu presupunea decât obligația, în sarcina FRA, de a retrage mustrarea din dosarul personal al recurentului pentru motivul că articolul 3 din anexa IX la statut nu era aplicabil în speță.

27      În această privință, trebuie să se observe că, prin hotărârea de anulare, Tribunalul Funcției Publice a anulat mustrarea aplicată recurentului pentru motivul că dreptul său de a fi audiat a fost încălcat, întrucât directorul FRA s‑a întemeiat pe concluziile raportului anchetei administrative pentru a iniția procedura disciplinară și pentru a adopta imediat decizia de a‑i aplica o mustrare, în condițiile în care a omis să îi comunice aceste concluzii înainte de audierea din 20 februarie 2013 și nu i‑a permis, așadar, să își pregătească în mod util apărarea.

28      Prin urmare, Tribunalul Funcției Publice a statuat că decizia de mustrare a fost luată la finalul unei proceduri nelegale, cu încălcarea cerințelor prevăzute la articolele 2, 3 și 11 din anexa IX la statut, care consacră printre altele dreptul de a fi audiat al recurentului.

29      În aceste condiții, este cert că viciul de procedură constatat de Tribunalul Funcției Publice în hotărârea de anulare a survenit în ultima etapă a anchetei administrative prealabile și nu a afectat, așadar, procedura disciplinară ab initio, în special validitatea raportului de anchetă administrativă.

30      Trebuie amintit, pe de o parte, că o procedură disciplinară în sensul anexei IX la statut cuprinde două faze distincte, prima constituită din ancheta administrativă cu probe în acuzare și în apărare, inițiată printr‑o decizie a AIPN și încheiată, după ce persoana interesată a fost audiată cu privire la faptele care îi sunt reproșate, printr‑un raport de anchetă, iar a doua constituită din procedura disciplinară propriu‑zisă, inițiată de AIPN pe baza raportului de anchetă menționat și care presupune ca funcționarul să fie audiat înainte ca o sancțiune să fie adoptată de aceasta în privința sa (Hotărârea din 14 octombrie 2021, Bernaldo de Quirós/Comisia, C‑583/19 P, EU:C:2021:844, punctul 56).

31      Pe de altă parte, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 50 din concluzii, anularea unui act care încheie o procedură administrativă ce cuprinde mai multe etape nu atrage în mod necesar după sine anularea întregii proceduri care precedă adoptarea actului atacat, indiferent de motivele de fond sau procedurale din hotărârea de anulare. Astfel, autorul actului trebuie să se plaseze la data la care a adoptat actul anulat pentru a adopta actul care trebuie să îl înlocuiască.

32      În speță, trebuie să se constate, așadar, după cum a procedat domnul avocat general la punctul 56 din concluzii, că, întrucât anularea mustrării nu a afectat actele pregătitoare care au precedat această decizie, FRA trebuia să reia procedura disciplinară în privința recurentului exact din punctul în care a survenit nelegalitatea constatată prin hotărârea de anulare, și anume de la momentul adoptării deciziei privind măsurile care trebuie luate în urma anchetei administrative.

33      Reiese de altfel din cuprinsul punctului 47 din hotărârea atacată că Tribunalul însuși a amintit că, în urma hotărârii de anulare, FRA ar fi putut să se întemeieze din nou pe raportul de anchetă administrativă din 12 februarie 2013 pentru a relua procedura disciplinară în privința recurentului din etapa în care aceasta a fost viciată din cauza încălcării dreptului său la apărare, cu respectarea cerințelor procedurale care decurg din articolul 3 din anexa IX la statut.

34      Astfel, deși dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește desfășurarea anchetelor administrative, nu este mai puțin adevărat că AIPN trebuie să respecte aceste cerințe procedurale.

35      În consecință, dispozițiile anexei IX la statut și în special articolul 3 din această anexă condiționează exercitarea de către AIPN a puterii sale de apreciere cu privire la măsurile care trebuie luate ca urmare a primei etape a procedurii disciplinare, în cursul căreia se desfășoară ancheta administrativă imparțială față de persoana în cauză.

36      Mai exact, articolul 3 din anexa IX la statut, care urmărește să reglementeze acțiunea AIPN la sfârșitul fazei de anchetă administrativă, enumeră, în mod limitativ, cele trei opțiuni de care dispune această autoritate pe baza raportului anchetei administrative. Astfel, din modul de redactare clar și neechivoc a acestui articol reiese că, după ce a comunicat funcționarului Uniunii în cauză toate documentele aflate la dosar și după audierea acesteia, AIPN poate, în primul rând, să decidă că toate acuzațiile formulate împotriva funcționarului sunt neîntemeiate, caz în care funcționarul este informat în scris cu privire la această decizie. În al doilea rând, chiar în cazul neîndeplinirii sau al prezumției de neîndeplinire a obligațiilor respective, AIPN poate decide că este oportun să nu dispună nicio sancțiune disciplinară și, după caz, ea poate să adreseze funcționarului respectiv un simplu avertisment. În al treilea rând, în cazul neîndeplinirii obligațiilor care îi revin funcționarului sau fostului funcționar în temeiul statutului, săvârșite cu intenție sau din neglijență, AIPN poate decide inițierea procedurii disciplinare și, dacă este cazul, sesizarea comisiei de disciplină în acest scop.

37      În speță, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 55 și 56 din concluzii, în urma hotărârii de anulare, întemeiată pe o încălcare a dreptului la apărare al recurentului la sfârșitul fazei administrative a procedurii, FRA se afla tocmai în această fază a procedurii, cu alte cuvinte, în momentul în care avea obligația de a face o alegere între cele trei opțiuni prevăzute limitativ la articolul 3 din anexa IX la statut.

38      Or, după cum a arătat Tribunalul la punctul 48 din hotărârea atacată, FRA nu a optat pentru niciuna dintre cele trei posibilități prevăzute de această dispoziție, ci a ales o „altă soluție” constând în renunțarea la procedura disciplinară prin retragerea din dosarul personal al reclamantului a tuturor actelor anterioare referitoare la ancheta administrativă.

39      Statuând, la punctele 46, 48 și 49 din hotărârea atacată, că, prin faptul că a procedat astfel, FRA a acționat cu respectarea jurisprudenței amintite la punctul 24 din prezenta hotărâre și nu a încălcat articolul 3 din anexa IX la statut, deoarece această dispoziție nu era aplicabilă, din moment ce hotărârea de anulare impunea FRA doar să retragă mustrarea din dosarul personal al recurentului, ca și cum nu ar fi existat niciodată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

40      În fapt, contrar celor statuate de Tribunal, puterea de apreciere a FRA, în cadrul executării hotărârii de anulare, nu îi permitea să se îndepărteze de cele trei opțiuni prevăzute limitativ la articolul 3 din anexa IX la statut, astfel încât, prin faptul că a decis să abandoneze procedura disciplinară cu retragerea din dosarul personal al recurentului a tuturor actelor anterioare referitoare la ancheta administrativă, acest organism a încălcat dispoziția menționată și a depășit limitele puterii sale de apreciere, astfel cum decurg ele din jurisprudența citată la punctul 25 din prezenta hotărâre.

41      Pe de altă parte, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 29 din anexa IX la statut, în cazul în care nu se poate stabili culpa unui funcționar la adresa căruia au fost formulate acuzații, acest funcționar are dreptul, dacă este cazul, la repararea prejudiciului suferit prin asigurarea unei publicități adecvate deciziei AIPN. Pentru același motiv, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 48 și 49 din hotărârea atacată, FRA era obligată să reia procedura disciplinară în privința recurentului, cu respectarea articolului 3 din anexa IX, și să constate, după caz, că acuzațiile formulate împotriva sa nu sunt întemeiate, astfel încât să îi permită să se prevaleze eventual de dreptul său la repararea prejudiciului.

42      În consecință, primul și al doilea aspect ale celui de al doilea motiv de recurs trebuie admise.

 Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv și la primul aspect al celui de al cincilea motiv

 Argumentația părților

43      Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv și al primului aspect al celui de al cincilea motiv, recurentul contestă temeinicia concluziei Tribunalului potrivit căreia, în vederea executării corecte a hotărârii de anulare, FRA nu era obligată să îl audieze înainte de a adopta o nouă decizie cu privire la continuarea procedurii disciplinare, în conformitate cu articolul 3 din anexa IX la statut.

44      Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul arată în esență că hotărârea atacată este afectată de o eroare de drept și încalcă principiul securității juridice în măsura în care, la punctul 49 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că, în speță, respectarea dreptului la apărare nu „se impunea”, „întrucât FRA s‑a desistat de orice procedură împotriva reclamantului […] și nu a adoptat astfel un act care să îi aducă atingere în sensul articolului 41 din cartă”.

45      Prin intermediul primului aspect al celui de al cincilea motiv, recurentul reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept la punctele 83 și 84 din hotărârea atacată prin faptul că nu a luat în considerare împrejurarea că executarea corectă a hotărârii de anulare impunea o audiere înainte de închiderea anchetei administrative pentru motivul că acuzațiile formulate împotriva sa nu sunt întemeiate, iar o asemenea audiere nu a avut loc.

46      FRA consideră că nu a adoptat o decizie care să îl lezeze pe recurent, motiv pentru care nu era obligată să îl audieze în prealabil. Recurentul ar neglija, așadar, contextul executării hotărârii de anulare, care a condus la reintegrarea recurentului. În plus, FRA precizează că nu a „decis că toate acuzațiile sunt neîntemeiate”, astfel cum impune articolul 3 din anexa IX la statut, ci a abandonat procedura disciplinară, cu alte cuvinte nu a luat o asemenea decizie.

47      În plus, în opinia sa, în ceea ce privește primul aspect al celui de al cincilea motiv, recurentul nu face decât să repete argumentele sale expuse în cadrul primului său motiv.

 Aprecierea Curții

48      Trebuie amintit, în primul rând, că articolul 266 TFUE impune instituției vizate să se asigure că niciun act destinat să înlocuiască actul anulat nu este afectat de aceleași neregularități precum cele identificate în hotărârea de anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2003, Interporc/Comisia, C‑41/00 P, EU:C:2003:125, punctul 30, și Hotărârea din 29 aprilie 2004, IPK‑München și Comisia, C‑199/01 P și C‑200/01 P, EU:C:2004:249, punctul 83).

49      În speță, după cum s‑a arătat la punctele 27 și 28 din prezenta hotărâre, Tribunalul Funcției Publice a statuat că, prin faptul că a omis să comunice reclamantului concluziile anchetei administrative înainte de audierea sa din 20 februarie 2013, care avea ca obiect tocmai ascultarea acestuia cu privire la concluziile menționate și în cursul căreia FRA a decis să inițieze procedura disciplinară și apoi să aplice o sancțiune la finalul aceleiași audieri, fără să îi fi permis să își pregătească în mod util apărarea, FRA nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în special în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut.

50      În ceea ce privește, în al doilea rând, respectarea dreptului la apărare, care are drept corolar principiul contradictorialității, trebuie subliniat că funcționarului în privința căruia o instituție a Uniunii a inițiat o procedură administrativă trebuie să i se dea posibilitatea, în cursul acestei proceduri, să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la existența și la pertinența faptelor, a circumstanțelor invocate și a documentelor pe care această instituție intenționează să le utilizeze împotriva sa în susținerea acuzației că există o încălcare a dispozițiilor statutului. Rezultă din ceea ce precedă că dreptul de a fi ascultat urmărește un dublu obiectiv. Pe de o parte, el servește la instrumentarea dosarului și la stabilirea situației de fapt cât mai precis și mai corect posibil și, pe de altă parte, permite asigurarea unei protecții efective a persoanei interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2021, Bernaldo de Quirós/Comisia, C‑583/19 P, EU:C:2021:844, punctele 63 și 64).

51      Articolul 3 din anexa IX la statut consacră explicit dreptul de a fi audiat al funcționarului în cauză, pentru a‑i permite să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la stabilirea faptelor efectuată în cadrul anchetei administrative înainte ca AIPN să adopte, pe baza raportului de anchetă, una dintre deciziile enumerate în această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2021, Bernaldo de Quirós/Comisia, C‑583/19 P, EU:C:2021:844, punctul 43).

52      În speță, este cert că recurentul nu a fost audiat înainte ca FRA să ia decizia de a renunța la procedură și de a șterge toate actele referitoare la ancheta administrativă din dosarul său, fără ca această instituție să fi decis înainte că acuzațiile formulate împotriva recurentului nu erau întemeiate, astfel cum impune articolul 3 litera (a) din anexa IX la statut.

53      Or, din examinarea primului și a celui de al doilea aspect ale celui de al doilea motiv de recurs reiese că, pentru a executa hotărârea de anulare, FRA ar fi trebuit să reia procedura disciplinară exact din punctul în care a survenit nelegalitatea, în conformitate cu articolul 3 din anexa IX la statut.

54      În speță, este suficient, așadar, să se constate că, prin faptul că a statuat, la punctele 49 și 83 din hotărârea atacată, în esență, că, prin adoptarea deciziei de a abandona procedura disciplinară cu retragerea din dosarul personal al recurentului a tuturor actelor anterioare referitoare la ancheta administrativă, FRA nu a adoptat un act care să îi aducă atingere, în sensul articolului 41 din cartă, astfel încât respectarea dreptului la apărare nu se impunea, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, deoarece o asemenea decizie, luată cu încălcarea articolului 3 din anexa IX la statut, după cum reiese din examinarea primului și a celui de al doilea aspect ale celui de al doilea motiv de recurs, l‑a privat pe recurent de dreptul de a fi audiat consacrat în mod explicit în această dispoziție înainte de adoptarea uneia dintre deciziile vizate de aceasta.

55      Din ansamblul acestor considerații rezultă că al treilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis.

 Cu privire la al patrulea aspect al celui de al doilea motiv

 Argumentația părților

56      Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, recurentul susține că hotărârea atacată este contradictorie în măsura în care, pe de o parte, la punctul 49 din hotărârea respectivă, Tribunalul a arătat că articolul 3 litera (a) din anexa IX la statut nu este aplicabil și, pe de altă parte, la punctul 76 din aceeași hotărâre, a afirmat contrariul.

57      FRA consideră că nu există nicio contradicție între punctul 49 și punctul 76 din hotărârea atacată, din moment ce, în speță, AIPN competentă nu a reluat procedura disciplinară și a retras din dosarul personal al recurentului toate actele anterioare referitoare la ancheta administrativă.

 Aprecierea Curții

58      Trebuie amintit că problema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie reprezintă o problemă de drept care poate fi invocată în cadrul unui recurs (Hotărârea din 29 iulie 2010, Grecia/Comisia, C‑54/09 P, EU:C:2010:451, punctul 87, precum și jurisprudența citată).

59      În speță, Tribunalul a considerat, la punctul 76 din hotărârea atacată, în cadrul examinării celui de al treilea motiv de nelegalitate, întemeiat pe faptul că FRA nu ar fi reparat prejudiciul moral rezultat din mustrarea anulată prin hotărârea de anulare, că FRA a decis să renunțe la procedura în privința recurentului în temeiul articolului 3 litera (a) din anexa IX la statut. Pe de altă parte, Tribunalul pare să sugereze, la punctul 76 menționat, că soluția aleasă de FRA pentru executarea hotărârii de anulare depășește ceea ce era necesar pentru a se conforma cerințelor articolului 3 din anexa IX la statut.

60      Cu toate acestea, din cuprinsul punctului 48 din hotărârea atacată, la care face trimitere punctul 76 din aceasta, reiese că, potrivit Tribunalului, FRA a „optat pentru o altă soluție” decât cele pe care le oferă articolul 3 din anexa IX la statut, considerând, la punctul 49 din hotărârea atacată, că dispoziția menționată, în special litera (a), nu este aplicabilă în speță.

61      Prin urmare, motivarea hotărârii atacate este contradictorie în această privință.

62      Pe cale de consecință, al patrulea aspect al celui de al doilea motiv trebuie admis.

63      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă și fără a fi necesar să se examineze celelalte motive de recurs, care nu pot conduce la o anulare mai extinsă a hotărârii atacate, se impune admiterea celui de al doilea motiv, precum și a primului aspect al celui de al cincilea motiv al acestuia și, în consecință, anularea hotărârii atacate.

 Cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului

64      În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

65      În această privință, este necesar să se constate că, după cum reiese din cuprinsul punctului 10 din prezenta hotărâre, concluziile recurentului referitoare la despăgubiri urmăresc repararea prejudiciului pe care acesta declară că l‑a suferit din cauza faptului că FRA nu ar fi executat în mod corespunzător hotărârea de anulare, ceea ce s‑ar concretiza în comportamentele nelegale.

66      Totuși, acest aspect al litigiului implică examinarea unor chestiuni de fapt complexe, pe baza unor elemente care nu au fost apreciate de Tribunal în hotărârea atacată, deoarece acesta a considerat că FRA a executat în mod corect hotărârea de anulare și, prin urmare, nu a analizat dacă situația recurentului, care a fost lipsit de posibilitatea de a infirma acuzațiile din raportul de anchetă administrativă și, în special, de a obține o decizie a FRA de constatare că acuzațiile formulate împotriva sa nu sunt întemeiate, s‑ar putea afla la originea unui prejudiciu suferit de acesta din cauza unui comportament culpabil al FRA.

67      În consecință, întrucât litigiul nu este în stare de judecată, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

68      Întrucât cauza este trimisă Tribunalului spre rejudecare, se impune ca cererile privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri de recurs să se soluționeze odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște:

1)      Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 14 iulie 2021, DD/FRA (T‑632/19, EU:T:2021:434).

2)      Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Uniunii Europene.

3)      Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.