CELEX:62021TJ0560: Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 18 decembrie 2024.#TB împotriva Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică.#Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Respingerea candidaturii – Acțiune în anulare – Reprezentarea unei instituții de către unul dintre agenții săi – Interesul de a acționa – Admisibilitate – Obligația de motivare – Principiul bunei administrări – Răspundere – Prejudiciu moral.#Cauza T-560/21.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a noua)

18 decembrie 2024(*)

„ Funcție publică – Agenți temporari – Recrutare – Anunț pentru ocuparea unui post vacant – Respingerea candidaturii – Acțiune în anulare – Reprezentarea unei instituții de către unul dintre agenții săi – Interesul de a acționa – Admisibilitate – Obligația de motivare – Principiul bunei administrări – Răspundere – Prejudiciu moral ”

În cauza T‑560/21,

TB, reprezentată de L. Levi și N. Flandin, avocates,

recurentă,

împotriva

Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), reprezentată de C. Chalanouli, în calitate de agent, asistată de B. Wägenbaur, avocat,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a noua),

compus din domnul L. Truchot, președinte, domnul M. Sampol Pucurull și doamna T. Perišin (raportoare), judecători,

grefier: domnul P. Cullen, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 8 noiembrie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamanta, TB, solicită, pe de o parte, anularea, în primul rând, a deciziei comitetului de selecție al Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) din 10 noiembrie 2020 de a nu înscrie numele său în lista candidaților selectați pentru postul de șef al unității „Biroul directorului executiv” și, în al doilea rând, în esență, a deciziei comitetului de selecție al ENISA din 12 ianuarie 2021 de a nu reține candidatura sa pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” și, pe de altă parte, repararea prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit.

 Istoricul cauzei

2        La 1 noiembrie 2017, reclamanta a fost angajată de ENISA ca agent temporar, cu gradul AD 9, în temeiul articolului 2 litera (f) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, pentru a ocupa postul de șef al unității „Finanțe și achiziții publice” pentru o perioadă de trei ani, până la 31 octombrie 2020.

3        Între 15 mai 2019 și 17 noiembrie 2019, reclamanta s‑a aflat în concediu medical. La întoarcerea la locul de muncă, a fost reintegrată în postul de șef al unității „Biroul pentru politici”.

4        La începutul anului 2020, ENISA a făcut obiectul unei reorganizări, în urma căreia cele șapte foste unități care o compuneau, printre care se numărau unitățile „Finanțe și achiziții publice” și „Biroul pentru politici”, au fost restructurate în șase noi unități.

5        La 26 februarie 2020, Consiliul de administrație al ENISA a adoptat Decizia nr. MB/2020/5 privind principiile referitoare la reorganizarea internă a ENISA. Al nouălea principiu din această decizie, intitulat „Deschidere”, prevedea că „noile funcții și posturi în cadrul ENISA vor fi ocupate prin intermediul unor concursuri generale sau al mobilității interne, organizate pe baza unor proceduri deschise și a unei evaluări transparente a meritelor și talentelor”.

6        La 5 august 2020, ENISA a publicat pe site‑ul său internet două anunțuri referitoare la două concursuri generale în vederea ocupării posturilor de șef al unității „Biroul directorului executiv” (ENISA‑TA70-AD-2020-04) și de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” (ENISA‑TA71-AD-2020-05) (denumite în continuare, împreună, „anunțurile din 5 august 2020 pentru ocuparea unor posturi vacante”), unitățile menționate făcând parte din cele șase noi unități create cu ocazia reorganizării ENISA. Se prevedea că acei candidați selectați pentru fiecare dintre cele două posturi urmau să fie recrutați ca agenți temporari cu gradul AD 9 pentru o perioadă de cinci ani, care putea fi reînnoită pentru o perioadă nedeterminată.

7        La 1 septembrie 2020, directorul executiv al ENISA a adoptat Informația administrativă 2020-11 privind concluziile dialogurilor pentru mobilitatea internă. Acest document prezenta rezultatele dialogurilor cu șefii de unitate care au fost identificați pentru mobilitate internă și preciza că în urma comparației dintre sarcinile și funcțiile existente în cadrul structurilor actuale ale ENISA, pe de o parte, și sarcinile și funcțiile noilor unități, pe de altă parte, s‑a permis desemnarea posturilor a trei șefi de unitate care puteau fi ocupate prin mobilitatea internă. Posturile de șef al unității „Biroul directorului executiv” și de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” nu se găseau printre cele identificate ca putând fi ocupate prin mobilitate internă.

8        La 6 septembrie 2020, reclamanta și‑a prezentat candidatura la cele două concursuri organizate în vederea ocupării, pe de o parte, a postului de șef al unității „Biroul directorului executiv” (denumit în continuare „primul concurs în litigiu”) și, pe de altă parte, a celui de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” (denumit în continuare „al doilea concurs în litigiu”).

9        La 17 septembrie 2020, fiecare membru al celor două comitete de selecție instituite pentru concursurile în litigiu a completat și a semnat o declarație privind conflictul de interese.

10      Prin scrisoarea directorului executiv al ENISA, notificată reclamantei la 10 noiembrie 2020, acesteia i‑a fost adusă la cunoștință decizia comitetului de selecție de a nu înscrie numele său pe lista candidaților selectați pentru postul de șef al unității „Biroul directorului executiv” (denumită în continuare „prima decizie atacată”).

11      La 10 decembrie 2020, numele candidatei selectate prin cel de al doilea concurs în litigiu a fost anunțat verbal de directorul executiv al ENISA tuturor agenților în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri privind reorganizarea ENISA. Desemnarea candidatei selectate a fost comunicată oficial personalului ENISA printr‑un e‑mail din 12 ianuarie 2021.

12      Prin e‑mailul din 3 ianuarie 2021, reclamanta a depus o cerere de acces la datele sale cu caracter personal referitoare la cele două concursuri în litigiu.

13      Prin e‑mailul din 10 ianuarie 2021, reclamanta a depus o cerere de acces la informațiile referitoare la cele două concursuri în litigiu, prin care dorea să obțină informații cu privire la rezultatele sale și la cele ale celorlalți candidați.

14      Prin scrisoarea din 29 ianuarie 2021, primită de reclamantă la 3 februarie 2021, ENISA a răspuns cererii sale de acces la datele cu caracter personal, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39). În special, prin această scrisoare, ENISA a comunicat reclamantei, în primul rând, evaluarea candidaturii sale în cadrul primului concurs în litigiu, prin care se confirma că, în urma interviului și a probei scrise, nu a atins pragul necesar pentru a permite înscrierea numelui său pe lista de rezervă a acestui concurs și, în al doilea rând, evaluarea candidaturii sale în cadrul celui de al doilea concurs în litigiu, care arăta că nu a atins pragul necesar pentru a promova prima etapă a acestui concurs.

15      La 9 februarie 2021, reclamanta a introdus, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), o reclamație împotriva primei decizii atacate și a deciziei comitetului de selecție al ENISA de a nu reține candidatura sa pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”.

16      Prin decizia din 9 iunie 2021, ENISA a respins reclamația reclamantei (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamației”).

 Concluziile părților

17      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea primei decizii atacate;

–        anularea deciziei comitetului de selecție al ENISA de a nu reține candidatura sa pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”;

–        anularea, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației;

–        obligarea ENISA la repararea prejudiciului său moral;

–        obligarea ENISA la plata cheltuielilor de judecată.

18      ENISA solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la obiectul concluziilor în anulare

 Cu privire la identificarea deciziei care face obiectul celui de al doilea capăt de cerere

19      Rezultă din jurisprudență că identificarea actului atacat poate rezulta în mod implicit din conținutul cererii introductive, în special din argumentația dezvoltată în susținerea motivelor invocate în fața Tribunalului, în măsura în care acest act ține de actul vizat în concluziile litigiului, iar pârâtul a putut realiza o asemenea identificare și, prin urmare, nu a fost lezat în dreptul său la apărare (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2022, Parlamentul/Moi, C‑246/21 P, nepublicată, EU:C:2022:1026, punctul 59 și jurisprudența citată).

20      În speță, este necesar să se constate că reclamanta solicită anularea deciziei care a fost identificată în borderoul anexelor la cererea introductivă ca fiind corespunzătoare anexei A.26 la dosar. Această anexă cuprinde scrisoarea din 29 ianuarie 2021, menționată la punctul 14 de mai sus, prin care ENISA a răspuns cererii sale de acces la datele cu caracter personal care o privesc.

21      Or, este necesar să se constate că scrisoarea din 29 ianuarie 2021 nu are nici ca obiect, nici ca efect informarea reclamantei cu privire la faptul că candidatura sa nu a fost selectată pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”, ci urmărește numai să răspundă la cererea sa de comunicare a datelor sale cu caracter personal, în conformitate cu reglementarea aplicabilă.

22      Cu toate acestea, după cum reiese din cuprinsul punctului 11 de mai sus, la data cererii sale de comunicare a datelor cu caracter personal, reclamanta aflase deja care este numele candidatei selectate pentru ocuparea postului de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”, nume care a fost anunțat verbal de directorul executiv al ENISA la 10 decembrie 2020 în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri și care a fost apoi comunicat în mod oficial personalului ENISA prin e‑mailul din 12 ianuarie 2021.

23      În consecință, comunicarea oficială, prin mesajul electronic din 12 ianuarie 2021, a numelui candidatei selectate pentru ocuparea postului de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” este cea care materializează decizia comitetului de selecție al ENISA de a nu reține candidatura reclamantei pentru postul menționat. Astfel, comunicarea oficială a acestei informații implică în mod necesar respingerea candidaturii reclamantei în cadrul celui de al doilea concurs în litigiu.

24      Prin urmare, deoarece e‑mailul din 12 ianuarie 2021 face parte, împreună cu scrisoarea din 29 ianuarie 2021, dintr‑un litigiu unic, iar ENISA a putut să efectueze o asemenea identificare și, prin urmare, nu a fost afectată în dreptul său la apărare, este necesar să se considere că concluziile prin care se solicită anularea deciziei comitetului de selecție al ENISA de a nu reține candidatura reclamantei pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” se referă la decizia din 12 ianuarie 2021, care figurează în anexa A.25 la dosar (denumită în continuare „a doua decizie atacată”), iar nu la scrisoarea din 29 ianuarie 2021.

 Cu privire la concluziile de anulare a deciziei de respingere a reclamației

25      Potrivit unei jurisprudențe constante, reclamația administrativă, astfel cum este prevăzută la articolul 90 alineatul (2) din statut, și respingerea sa, explicită sau implicită, fac parte integrantă dintr‑o procedură complexă și nu constituie decât o condiție prealabilă sesizării instanței. Prin urmare, acțiunea, chiar dacă este îndreptată din punct de vedere formal împotriva respingerii reclamației, are ca efect sesizarea instanței cu actul care lezează și împotriva căruia a fost depusă reclamația, cu excepția situației în care respingerea reclamației are un conținut diferit de cel al actului împotriva căruia a fost formulată (a se vedea Hotărârea din 19 octombrie 2022, JS/SRB, T‑271/20, nepublicată, EU:T:2022:652, punctul 24 și jurisprudența citată).

26      În speță, trebuie să se observe că decizia de respingere a reclamației nu face decât să confirme prima și a doua decizie atacată (denumite în continuare „deciziile atacate”), fără a avea un conținut diferit. Faptul că, în speță, Consiliul de administrație al ENISA a fost pus în situația, ca răspuns la argumentele invocate de reclamantă în reclamația sa, să aducă precizări cu privire la motivele acestor decizii nu poate justifica considerarea respingerii reclamației ca un act autonom care o lezează pe reclamantă, motivarea respingerii reclamației coincizând în esență cu cea a deciziilor împotriva cărora a fost îndreptată această reclamație. În consecință, acțiunea în anulare formulată de reclamantă trebuie considerată ca fiind îndreptată împotriva deciziilor atacate, a căror legalitate trebuie, dacă este cazul, să fie examinată luând în considerare motivarea din cuprinsul deciziei de respingere a reclamației.

27      Prin urmare, concluziile în anulare trebuie considerate ca fiind îndreptate numai împotriva deciziilor atacate.

 Cu privire la admisibilitate

 Cu privire la cauza de inadmisibilitate referitoare la reprezentarea ENISA

28      Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, reclamanta susține că, în speță, nu este îndeplinită condiția, stabilită de jurisprudență, a reprezentării de către un avocat independent și suficient de detașat de persoana juridică pe care o reprezintă, pentru motivul că unul dintre agenții care reprezintă ENISA în prezenta procedură este persoana selectată pentru unul dintre posturile în litigiu.

29      ENISA contestă susținerile reclamantei pentru motivul, printre altele, că această persoană are statutul de coagent în cadrul unui grup de trei agenți, asistați de un avocat. Totuși, pentru a evita orice aparență de lipsă de independență, ENISA a revocat mandatul a doi dintre cei trei agenți desemnați inițial pentru a‑și asigura reprezentarea, menținând totodată mandatul ad litem al celui de al treilea agent, asistat de același avocat.

30      În primul rând, potrivit articolului 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din statut:

„Statele membre precum și instituțiile Uniunii sunt reprezentate în fața Curții de Justiție de un agent numit pentru fiecare cauză; agentul poate fi asistat de un consilier sau de un avocat.

[…]

Celelalte părți trebuie să fie reprezentate de un avocat.

[…]”

31      Pe de altă parte, articolul 51 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede următoarele:

„Părțile trebuie reprezentate de un agent sau un avocat în condițiile prevăzute la articolul 19 din Statut[ul Curții de Justiție a Uniunii Europene].”

32      Potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul de procedură, termenul „instituții” desemnează instituțiile Uniunii prevăzute la articolul 13 alineatul (1) TUE, precum și organele, oficiile sau agențiile înființate prin tratate sau printr‑un act adoptat pentru punerea acestora în aplicare și care pot fi părți în fața Tribunalului.

33      Astfel, din aceste dispoziții rezultă că, atunci când este parte într‑un litigiu în fața Tribunalului, ENISA, o agenție care a fost înființată inițial prin Regulamentul (CE) nr. 460/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 martie 2004 privind instituirea Agenției Europene pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor (JO 2004, L 77, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 18), și căreia i se aplică în prezent Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind ENISA (Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică) și privind certificarea securității cibernetice pentru tehnologia informației și comunicațiilor și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 (Regulamentul privind securitatea cibernetică) (JO 2019, L 151, p. 15), trebuie să fie reprezentată în fața Tribunalului de un agent numit pentru fiecare cauză, asistat, dacă este cazul, de un consilier sau de un avocat.

34      În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, obiectivul reprezentării de către un avocat a părților care nu sunt prevăzute la articolul 19 primul și al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene este, pe de o parte, să împiedice exercitarea unei acțiuni în justiție de către persoanele fizice înseși fără a recurge la un intermediar și, pe de altă parte, să garanteze că persoanele juridice sunt apărate de un reprezentant care este suficient de detașat de persoana juridică pe care o reprezintă (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2022, Universität Bremen/REA, C‑110/21 P, EU:C:2022:555, punctul 46 și jurisprudența citată).

35      În acest context, Curtea a subliniat că obiectivul misiunii de reprezentare de către un avocat așa cum este această misiune prevăzută la articolul 19 al treilea și al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, care se exercită în interesul unei bune administrări a justiției, constă, înainte de toate în protejarea și în apărarea în condiții optime a intereselor mandantului, în deplină independență, precum și cu respectarea legii, a normelor profesionale și a normelor deontologice (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2022, Universität Bremen/REA, C‑110/21 P, EU:C:2022:555, punctul 47 și jurisprudența citată).

36      Condiția de independență a avocatului se definește nu numai în mod negativ, și anume prin lipsa unui raport de muncă între avocat și clientul său, ci și în mod pozitiv, și anume prin referire la deontologie (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2022, Universität Bremen/REA, C‑110/21 P, EU:C:2022:555, punctul 49 și jurisprudența citată).

37      În ceea ce privește definiția pozitivă a noțiunii de „independență”, Curtea a subliniat în mod expres că această noțiune nu trebuie înțeleasă ca impunând lipsa oricărei legături între avocat și clientul său, ci doar a unei legături care aduce în mod vădit atingere capacității avocatului de a‑și asigura misiunea de apărare servind în condiții optime interesele clientului său, cu respectarea legii și a normelor profesionale și deontologice (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2022, Universität Bremen/REA, C‑110/21 P, EU:C:2022:555, punctul 52 și jurisprudența citată).

38      În fapt, aplicând condiția de independență impusă de dreptul Uniunii reprezentanților părților neprivilegiate, instanța Uniunii exercită un control restrâns, întrucât se limitează la a sancționa cu inadmisibilitatea acțiunea cu care este sesizată în ipotezele în care este evident că reprezentantul în cauză nu este în măsură să își asigure misiunea de apărare servind în condiții optime interesele clientului său, astfel încât acest reprezentant trebuie să fie înlăturat în interesul acestuia din urmă (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2022, Universität Bremen/REA, C‑110/21 P, EU:C:2022:555, punctul 53 și jurisprudența citată).

39      În al treilea rând, trebuie să se constate însă că jurisprudența menționată la punctele 34-38 de mai sus a fost dezvoltată numai în ceea ce privește reprezentarea de către un avocat a părților neprivilegiate în sensul articolului 19 al treilea și al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

40      Or, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 30-33 de mai sus, întrucât ENISA trebuie să fie reprezentată în fața Tribunalului de un agent, eventual asistat de un avocat, aceasta este o parte privilegiată în sensul articolului 19 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

41      În consecință, principiile rezultate din jurisprudența menționată la punctele 34-38 de mai sus nu sunt aplicabile în cazul ENISA.

42      În al patrulea rând, chiar presupunând că principiile rezultate din jurisprudența menționată la punctele 34-38 de mai sus pot fi transpuse în cazul părților privilegiate în sensul articolului 19 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, din înscrisurile reclamantei nu reiese că aceasta pune la îndoială independența celui de al treilea agent sau pe cea a avocatului care reprezintă ENISA în prezenta procedură.

43      În consecință, cauza de inadmisibilitate invocată de reclamantă trebuie respinsă.

 Cu privire la cauza de inadmisibilitate referitoare la interesul de a acționa

44      ENISA susține că reclamanta nu mai are interesul de a acționa deoarece a demisionat la aproximativ zece zile de la introducerea prezentei acțiuni. Astfel, ENISA subliniază că reclamanta a demisionat voluntar pentru a ocupa un alt post, ceea ce ar demonstra că nu mai dorește să lucreze în cadrul ENISA.

45      Potrivit ENISA, situația reclamantei nu este comparabilă cu cea a unui funcționar aflat în invaliditate, care nu a ales să se afle într‑o situație medicală care îl împiedică să își desfășoare activitatea și care, dacă se află într‑o situație reversibilă, își poate relua activitățile pe care le‑a întrerupt.

46      Pe de altă parte, ENISA susține că, în cazul în care reclamanta ar obține câștig de cauză în speță, ea nu ar fi reintegrată automat în cadrul ENISA, dat fiind că numele său ar fi, în funcție de executarea hotărârii, înscris pe lista de rezervă, fără vreun drept subiectiv de a fi selectată și de a i se acorda un nou contract.

47      ENISA contestă de asemenea argumentul reclamantei potrivit căruia ea are în continuare interesul de a acționa pentru ca nelegalitatea invocată să nu se repete în viitor în cadrul unei proceduri similare. ENISA observă, în această privință, că reclamanta lucrează în prezent la un alt angajator și că interesul său de a continua prezentul proces este pur juridic.

48      Reclamanta contestă temeinicia susținerilor exprimate de ENISA.

49      În această privință, trebuie amintit că o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care aceasta din urmă are un interes să obțină anularea actului atacat. Un astfel de interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o. Proba unui atare interes, care se apreciază în ziua în care acțiunea este formulată și care constituie o condiție esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție, trebuie să fie făcută de reclamant (a se vedea Hotărârea din 27 martie 2019, Canadian Solar Emea ș.a./Consiliul, C‑236/17 P, EU:C:2019:258, punctul 91 și jurisprudența citată).

50      Acest interes trebuie să fie născut și actual. El nu poate privi o situație viitoare și ipotetică. În raport cu obiectul acțiunii, interesul menționat trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să continue să existe, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului. Instanța de judecată poate invoca din oficiu, în orice moment al procedurii, lipsa de interes a unei părți de a‑și menține cererea, ca urmare a unei fapte survenite după data actului de sesizare a instanței (a se vedea Hotărârea din 27 martie 2019, Canadian Solar Emea ș.a./Consiliul, C‑236/17 P, EU:C:2019:258, punctul 92 și jurisprudența citată).

51      Astfel, dacă interesul reclamantului de a acționa dispare în cursul procedurii, o decizie pe fond a Tribunalului nu îi poate aduce niciun beneficiu (Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia, C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 43).

52      Or, reiese din jurisprudență că un funcționar care, prin demisia sa, și‑a manifestat voința de a înceta să aparțină instituției în cadrul căreia erau vacante posturile care urmau să fie ocupate prin actul atacat și‑a pierdut, în principiu, interesul personal pentru anularea acestui act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 octombrie 1975, Marenco ș.a./Comisia, 81/74-88/74, EU:C:1975:139, punctele 6 și 7).

53      Desigur, interesul unui reclamant de a acționa nu dispare în mod necesar ca urmare a faptului că actul atacat a încetat să producă efecte pe parcursul procesului. Astfel, persoana vizată de actul respectiv poate avea în continuare un interes în anularea acestuia pentru a obține o restabilire a situației sale sau pentru a determina autorul actului atacat să adopte în viitor modificările adecvate și pentru a preveni în acest fel riscul repetării nelegalității de care pretinde că este afectat actul atacat. Chiar și în cazurile în care, din cauza unor împrejurări, se dovedește imposibilă punerea în aplicare a obligației instituției emitente a actului anulat de a lua măsurile impuse de executarea hotărârii prin care s‑a pronunțat această anulare, acțiunea în anulare își poate păstra interesul ca temei al unei eventuale acțiuni în răspundere (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2022, Camerin/Comisia, C‑63/21 P, nepublicată, EU:C:2022:516, punctul 48 și jurisprudența citată).

54      Totuși, îi revine reclamantului sarcina de a face dovada interesului său de a acționa, care constituie condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție. În special, pentru ca acțiunea în anularea unui act formulată de o persoană fizică sau juridică să fie admisibilă, trebuie ca reclamantul să justifice în mod pertinent interesul pe care îl prezintă pentru el anularea acestui act (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2022, Camerin/Comisia, C‑63/21 P, nepublicată, EU:C:2022:516, punctul 50 și jurisprudența citată).

55      În speță, este necesar să se constate că reclamanta a demisionat din cadrul ENISA la 7 octombrie 2021, respectiv la aproape o lună de la introducerea prezentei acțiuni, cererea introductivă fiind depusă la 2 septembrie 2021. Prin demisia sa, reclamanta și‑a manifestat astfel voința de a înceta să lucreze în cadrul ENISA.

56      Cu toate acestea, trebuie arătat că reclamanta a formulat odată cu concluziile sale în anulare și concluzii în despăgubire în vederea reparării prejudiciului său moral din cauza nelegalităților pretins săvârșite de ENISA. Ea subliniază că păstrează interesul de a acționa pentru a solicita, în cazul anulării deciziilor atacate, o despăgubire pentru prejudiciul moral care ar rezulta din aceste decizii.

57      În consecință, trebuie să se conchidă că, deși reclamanta a demisionat după introducerea prezentei acțiuni, ea justifică interesul de a obține anularea deciziilor atacate, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 53 de mai sus. Prin urmare, cauza de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa interesului reclamantei de a acționa trebuie respinsă.

 Cu privire la fond

 Cu privire la concluziile în anulare

58      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe nelegalitatea deciziilor atacate, în măsura în care acestea rezultă din decizia implicită de a nu identifica posturile de șef al unității „Biroul pentru politici” și de șef al unității „Finanțe și achiziții publice” ca fiind susceptibile să fie ocupate pe calea mobilității interne și din anunțurile pentru ocuparea posturilor vacante din 5 august 2020, această decizie și aceste anunțuri fiind, potrivit reclamantei, de asemenea nelegale. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări, în măsura în care acesta include obligația de motivare a actelor Uniunii. Al treilea motiv este invocat numai împotriva primei decizii atacate și este întemeiat pe încălcarea principiului imparțialității comisiei de evaluare, pe încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și pe încălcarea articolului 14 din Decizia MB/2013/6 a Consiliului de administrație al ENISA privind normele interne de procedură ale Consiliului de administrație al ENISA și ale Comitetul executiv al ENISA.

59      Tribunalul trebuie să examineze în primul rând al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări, în măsura în care acesta include obligația de motivare a deciziilor atacate.

60      Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că ENISA nu a respectat obligația de motivare și principiul bunei administrări, care cuprinde dreptul de a fi în măsură să primească informații suficiente pentru a contesta un act juridic.

61      În ceea ce privește prima decizie atacată, în primul rând, reclamanta observă că aceasta indica numai faptul că comitetul de selecție nu a fost în măsură să îi înscrie numele pe lista candidaților selectați în cadrul primului concurs în litigiu.

62      Reclamanta precizează că numai după cererile sale din 3 și din 10 ianuarie 2021 a primit în cele din urmă, la 3 februarie 2021, evaluarea interviului și a probei sale scrise constând într‑un formular de evaluare și într‑un tabel ce conținea comentarii și note.

63      În al doilea rând, reclamanta susține că evaluarea pe care a primit‑o nu îi permite să înțeleagă corelația dintre comentariile și notele din tabel, întrucât anumite comentarii foarte pozitive corespund notei de 7,5/10, în timp ce alte comentarii de asemenea foarte pozitive și care nu conțin nicio critică corespund notei 6,5/10.

64      În al treilea rând, reclamanta susține în special că nicio informație suplimentară nu însoțește proba scrisă pentru care a obținut nota 23,5/40.

65      În ceea ce privește a doua decizie atacată, în primul rând, reclamanta subliniază că a aflat că i‑a fost respinsă candidatura la al doilea concurs în litigiu atunci când directorul executiv al ENISA a anunțat, prin e‑mailul din 12 ianuarie 2021, adresat personalului ENISA, numele candidatei selectate pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”.

66      Reclamanta precizează că a primit în cele din urmă, la 3 februarie 2021, evaluarea candidaturii sale la al doilea concurs în litigiu numai după ce a solicitat‑o.

67      În al doilea rând, reclamanta arată că motivarea sumară a evaluării sale nu îndeplinește cerințele jurisprudenței și nu îi permite să înțeleagă motivele pentru care nici măcar nu a fost considerată admisibilă la concurs, în pofida experienței sale profesionale anterioare dobândite în cadrul ENISA timp de trei ani în calitate de șefă a unităților „Finanțe și achiziții publice” și „Biroul pentru politici”.

68      În al treilea rând, reclamanta arată că există incoerențe între formularul de evaluare referitor la postul de șef al unității „Biroul directorului executiv” și cel referitor la postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”.

69      În sfârșit, în ceea ce privește deciziile atacate, reclamanta susține că ar fi trebuit să primească informații cu privire la ceilalți candidați, în conformitate cu punctul 5 din anunțurile din 5 august 2020 pentru ocuparea unor posturi vacante, potrivit căruia „[t]oate cererile de informații referitoare la concurs, inclusiv cele referitoare la rezultatele candidaților, trebuie trimise la următoarea adresă de e‑mail”.

70      ENISA contestă temeinicia afirmațiilor reclamantei.

71      În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 25 al doilea paragraf a doua teză din statut, orice decizie care lezează un funcționar trebuie motivată. Această obligație corespunde obligației prevăzute, mai general, la articolul 296 al doilea paragraf TFUE, precum și la articolul 41 din cartă, referitoare la principiul bunei administrări, în special la alineatul (2) litera (c) al acestui articol.

72      Potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de a motiva o decizie a instituțiilor Uniunii care lezează are ca scop să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității acestei decizii și să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia menționată este bine fundamentată sau dacă este afectată de un viciu care permite contestarea legalității acesteia (a se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 51 și jurisprudența citată).

73      Rezultă din aceasta că motivarea trebuie, în principiu, să fie comunicată persoanei interesate în același timp cu decizia care lezează și că lipsa motivării nu poate fi remediată prin faptul că persoana interesată află care este motivarea deciziei în cursul procedurii în fața instanței Uniunii (a se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 51 și jurisprudența citată).

74      Astfel, obligația administrației de a‑și motiva deciziile nu constituie numai, la modul general, expresia transparenței acțiunii administrației, ci trebuie și să-i permită particularului să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze o instanță. Prin urmare, există un raport strâns între obligația de motivare și dreptul fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, precum și dreptul la o cale de atac efectivă garantat de articolul 47 din cartă (a se vedea Hotărârea din 22 septembrie 2021, JR/Comisia, T‑435/20, EU:T:2021:608, punctul 47 și jurisprudența citată).

75      Totodată, motivarea actelor instituțiilor Uniunii Europene impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de toate împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă cerințele impuse la articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 29 și jurisprudența citată).

76      În această privință, Curtea a statuat că lipsa motivării poate fi constatată chiar și atunci când decizia în discuție cuprinde anumite elemente de motivare. Astfel, o motivare contradictorie sau neinteligibilă echivalează cu o lipsă de motivare. Același lucru este valabil atunci când elementele de motivare care figurează în decizia în discuție sunt atât de lacunare, încât nu permit nicidecum destinatarului său, în contextul adoptării acesteia, să înțeleagă raționamentul autorului său. Din acest motiv, existența unui început de motivare face obiectul unei aprecieri detaliate de către instanța Uniunii, atunci când aceasta trebuie să decidă dacă o completare a motivării este admisibilă pe parcursul procesului (a se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 55 și jurisprudența citată).

77      În sfârșit, potrivit jurisprudenței, obligația de motivare trebuie conciliată cu respectarea caracterului secret care este specific lucrărilor comisiei de evaluare potrivit articolului 6 din anexa III la statut. Acest caracter secret a fost instituit în vederea garantării independenței comisiilor de evaluare din cadrul concursurilor și a obiectivității lucrărilor acestora, punându‑le la adăpost de orice ingerințe și presiuni exterioare, indiferent dacă provin de la administrația Uniunii însăși, de la candidații interesați sau de la terți. Prin urmare, respectarea acestui caracter secret se opune atât divulgării atitudinilor adoptate de membrii individuali ai comisiilor de evaluare, cât și dezvăluirii tuturor elementelor care au legătură cu aprecieri cu caracter personal sau comparativ referitoare la candidați (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 24 și jurisprudența citată).

78      În fapt, cerința motivării deciziilor unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs trebuie, în aceste condiții, să țină cont de natura lucrărilor în cauză (Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 25).

79      Lucrările unei comisii de evaluare din cadrul unui concurs comportă, în general, cel puțin două etape distincte, și anume, în primul rând, examinarea candidaturilor pentru a face trierea candidaților admiși la concurs și, în al doilea rând, examinarea aptitudinilor candidaților la postul care trebuie ocupat, în vederea stabilirii unei liste de rezervă (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 26 și jurisprudența citată).

80      În lumina acestor principii trebuie să se aprecieze dacă ENISA a respectat principiul bunei administrări în măsura în care acesta include obligația de motivare a deciziilor atacate.

–       Cu privire la prima decizie atacată

81      În primul rând, din cuprinsul punctului 4 din anunțul pentru ocuparea unui post vacant al primului concurs în litigiu, anunț care figurează în anexa A.26 la dosar, reiese că, pentru ocuparea postului de șef al unității „Biroul directorului executiv”, comitetul de selecție trebuia, într‑o primă etapă, să evalueze dacă candidații aveau „calificările și experiența necesare” pentru a fi considerați eligibili pentru concursul în cauză.

82      În continuare, din cuprinsul punctului 5 din anunțul menționat reiese că, în a doua etapă, candidații considerați eligibili erau invitați să parcurgă o „procedură de selecție” constând în două probe: un interviu și o probă scrisă.

83      În speță, din cuprinsul punctului 10 de mai sus reiese că, la 10 noiembrie 2020, directorul executiv al ENISA i‑a adus la cunoștință reclamantei decizia comitetului de selecție de a nu înscrie numele său pe lista candidaților selectați în cadrul acestui concurs. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 12-14 de mai sus, în urma cererilor reclamantei prin care a solicitat accesul la datele sale cu caracter personal, ENISA i‑a comunicat, la 29 ianuarie 2021, evaluarea candidaturii sale în cadrul primului concurs în litigiu, confirmând că, în urma interviului și a probei scrise, ea nu a atins pragul necesar pentru a permite înscrierea numele său pe lista de rezervă a acestui concurs.

84      În consecință, este necesar să se constate că prima decizie atacată face parte din a doua etapă a lucrărilor comisiei de evaluare din cadrul concursului, astfel cum este menționată la punctul 79 de mai sus.

85      În al doilea rând, rezultă din jurisprudență că a doua etapă a lucrărilor comisiei de evaluare din cadrul concursului este înainte de toate de natură comparativă și, ca urmare a acestui fapt, este guvernată de caracterul secret inerent acestor lucrări (a se vedea Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 28 și jurisprudența citată).

86      Astfel, întrucât cerința motivării trebuie conciliată, în cadrul unui concurs sau, mai general, al unei proceduri de selecție, cu respectarea secretului deliberărilor comisiei de evaluare, comunicarea notelor candidatului, în măsura în care reflectă aprecierile de natură comparativă formulate de comisia de evaluare, constituie, în principiu, o motivare suficientă (a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2008, Neirinck/Comisia, C‑17/07 P, EU:C:2008:134, punctul 52 și jurisprudența citată).

87      Totuși, rezultă din punctul 73 de mai sus, că motivarea trebuie comunicată, în principiu, persoanei interesate în același timp cu decizia care lezează.

88      În special, în domeniul concursurilor care permit accesul la posturi de funcționari sau de agenți temporari ai Uniunii, la sfârșitul celei de a doua etape a lucrărilor comisiei de evaluare, candidatului care a susținut probele aferente acestei a doua etape trebuie, în principiu, să i se comunice notele obținute la aceste probe în același timp cu decizia de a nu i se înscrie numele pe lista candidaților selectați în cadrul concursului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2008, Neirinck/Comisia, C‑17/07 P, EU:C:2008:134, punctele 50-60).

89      Astfel, în această materie specială și sub rezerva unor împrejurări excepționale precum cele care caracterizează organizarea de concursuri cu participare numeroasă, jurisprudența nu condiționează respectarea obligației de motivare de introducerea vreunei cereri, indiferent dacă este vorba despre o reclamație prealabilă în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut sau despre o cerere de reexaminare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctele 31 și 41).

90      Or, este necesar să se observe că prima decizie atacată are următorul cuprins:

„În legătură cu candidatura dumneavoastră la procedura de selecție menționată mai sus și în urma interviului și a probei scrise la care ați fost convocată, prezenta scrisoare este menită să vă informeze că, în urma unei evaluări aprofundate, comitetul de selecție nu a putut înscrie numele dumneavoastră pe lista candidaților care au reușit la concurs cu această ocazie.

Această decizie nu afectează participarea dumneavoastră la eventuale proceduri viitoare de selecție în cadrul ENISA pentru care îndepliniți condițiile de eligibilitate. Vă amintesc că este necesar să depuneți o nouă candidatură pentru fiecare procedură de selecție care vă atrage interesul.

Profit de această ocazie să vă mulțumesc pentru interesul pe care îl manifestați pentru activitățile ENISA și să vă doresc mult de succes în viitoarea carieră.”

91      Rezultă că prima decizie atacată, prin care reclamanta a aflat despre respingerea candidaturii sale pentru postul de șef al unității „Biroul directorului executiv”, cuprinde numai indicarea faptului că nu a trecut de procedura de selecție. Astfel, decizia se limitează să o informeze pe reclamantă că i‑a fost respinsă candidatura fără a‑i notifica notele acordate de comitetul de selecție în cadrul celor două probe ale procedurii de selecție.

92      Desigur, după cum reiese din cuprinsul punctului 14 de mai sus, la 29 ianuarie 2021, ENISA a comunicat reclamantei notele și evaluarea candidaturii sale în cadrul primului concurs în litigiu, care confirmau faptul că, în urma interviului și a probei scrise, ea nu a atins pragul necesar pentru a permite înscrierea numelui său pe lista de rezervă a acestui concurs.

93      Însă, după cum reiese din cuprinsul punctelor 12-14 de mai sus, ENISA i‑a comunicat reclamantei în cele din urmă evaluarea candidaturii sale în cadrul primului concurs în litigiu, cu menționarea notelor pe care le‑a primit la cele două probe ale procedurii de selecție, numai în urma cererilor acesteia prin care solicita accesului la datele sale cu caracter personal.

94      În al treilea rând, este adevărat că, pentru a ține seama de dificultățile practice care apar într‑un concurs cu participare numeroasă, comisia de evaluare poate, într‑o primă etapă, să nu comunice candidaților decât criteriile și rezultatul selecției, sub rezerva furnizării ulterioare a unor explicații individuale acelora dintre candidații care solicită în mod expres acest lucru (a se vedea Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 31 și jurisprudența citată).

95      Cu toate acestea, nu s‑a demonstrat că există în speță împrejurările excepționale impuse de jurisprudența citată la punctul 94 de mai sus. Astfel, ENISA nici nu a susținut și cu atât mai puțin a demonstrat că procedura de selecție referitoare la primul concurs în litigiu se referea la un concurs cu participare numeroasă, astfel încât nu ar fi fost în măsură, din punct de vedere practic, să prezinte o motivare suficientă fiecărui candidat în timp util și ar fi putut să se limiteze la a furniza ulterior explicații individuale candidaților care ar fi solicitat în mod expres acest lucru.

96      După cum a precizat ENISA în ședință, dintre cele 111 de candidaturi depuse în cadrul primului concurs în litigiu, numai 14 candidați, printre care și reclamanta, au fost invitați la a doua etapă a concursului menționat, care a constat într‑un interviu și o probă scrisă. În aceste împrejurări, adresarea unui răspuns detaliat reclamantei nu ar fi determinat, așadar, un volum suplimentar de muncă pentru ENISA, în special în condițiile în care era vorba despre o decizie care avea drept consecință indirectă să nu permită unui agent să își continue activitatea profesională în favoarea agenției pentru care lucrase mai mult de trei ani (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2008, Neirinck/Comisia, C‑17/07 P, EU:C:2008:134, punctul 58).

97      Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că prima decizie atacată este afectată de o lipsă de motivare.

–       Cu privire la a doua decizie atacată

98      În primul rând, din cuprinsul punctului 4 din anunțul pentru ocuparea unui post vacant al celui de al doilea concurs în litigiu, anunț care figurează în anexa A.26 la dosar, reiese că, pentru ocuparea postului de șef al unității „Servicii de asistență administrativă”, comitetul de selecție trebuia, într‑o primă etapă, să evalueze dacă candidații aveau „calificările și experiența necesare” pentru a fi considerați eligibili pentru concursul în cauză.

99      În continuare, din cuprinsul punctului 5 din anunțul menționat reiese că, în doua etapă, candidații considerați eligibili erau invitați să parcurgă o „procedură de selecție” constând în două probe: un interviu și o probă scrisă.

100    În speță, după cum reiese din cuprinsul punctelor 12 și 14 de mai sus, în cadrul celui de al doilea concurs în litigiu, reclamanta nu a atins pragul necesar pentru a‑i fi evaluate „calificările și experiența necesare” și pentru a fi astfel invitată să se prezinte la interviu și, apoi, la proba scrisă.

101    Desigur, din cuprinsul punctului 4 din anunțul pentru ocuparea unui post vacant menționat reiese că operațiunea de triere a candidaturilor s‑a desfășurat în două etape. În special, în cadrul evaluării „calificărilor și experienței necesare”, în primul rând, comitetul de selecție trebuia să examineze dacă candidații îndeplineau „criteriile de eligibilitate”. În al doilea rând, pentru candidații care îndeplineau „criteriile de eligibilitate”, comitetul de selecție trebuia să examineze dacă îndeplineau „criteriile de selecție”, care constau în cinci „criterii cu pondere ridicată” și în trei „criterii cu pondere redusă”.

102    În această privință, este necesar să se constate că, deși modul de evaluare a acestor criterii era distinct, prin aceea că „criteriile de selecție” erau exprimate valoric în cifre, contrar „criteriilor de eligibilitate”, nu este mai puțin adevărat că „criteriile de selecție”, prin care se evaluau anumite diplome deținute, durata experienței profesionale în anumite sectoare și anumite competențe deținute, corespundeau unor date obiective și nu erau supuse unor judecăți de valoare din partea comisiei de evaluare. În plus, anunțul pentru ocuparea unui post vacant face o distincție clară între evaluarea „calificărilor și experienței necesare”, care era prevăzută la punctul 4 și cuprindea „criteriile de eligibilitate” și „criteriile de selecție”, și „procedura de selecție” propriu‑zisă, care era prevăzută la punctul 5 și cuprindea interviul și proba scrisă.

103    În consecință, trebuie să se constate că a doua decizie atacată face parte din prima etapă a lucrărilor comisiei de evaluare din cadrul concursului menționat la punctul 79 de mai sus.

104    În această privință, prima etapă constă, în special în cadrul unui concurs pe bază de dosare, în confruntarea diplomelor depuse de candidați cu calificările necesare prevăzute de anunțul de concurs. Întrucât această confruntare se realizează pe baza unor date obiective și cunoscute, astfel, de fiecare dintre candidați în ceea ce îi privește, respectarea caracterului secret care este specific lucrărilor comisiei de evaluare nu se opune comunicării acestor date obiective și în special a criteriilor de apreciere care se află la baza selecției realizate, în etapa operațiunilor preliminare ale concursului, astfel încât să permită persoanelor ale căror candidaturi au fost înlăturate înainte de orice probă personală să cunoască motivele posibile ale eliminării lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 1996, Parlamentul/Innamorati, C‑254/95 P, EU:C:1996:276, punctul 27 și jurisprudența citată).

105    În plus, chiar și în cazul în care comisia de evaluare nu are obligația de a furniza, într‑o primă etapă, decât o motivație sumară, precum în cazul unui concurs cu participare numeroasă, această motivare trebuie să includă rezultatele concursului în cauză, fără a fi necesar să se aștepte din partea candidaților să solicite comunicarea acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctele 35 și 36).

106    În al doilea rând, în ceea ce privește motivarea celei de a doua decizii atacate, trebuie amintit că, după cum reiese din cuprinsul punctului 11 de mai sus, reclamanta nu a fost informată cu privire la rezultatul candidaturii sale decât în mod implicit atunci când, la 10 decembrie 2020, numele candidatei selectate în cadrul concursului menționat a fost anunțat verbal de către directorul executiv al ENISA tuturor agenților în cursul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri și a fost comunicat apoi oficial personalului ENISA prin e‑mailul din 12 ianuarie 2021.

107    Reiese de asemenea din cuprinsul punctelor 12 și 14 de mai sus că numai după ce a trimis cele două cereri din 3 și din 10 ianuarie 2021 reclamanta a primit, la 3 februarie 2021, evaluarea candidaturii sale pentru al doilea concurs în litigiu, în care se arăta că nu a atins pragul necesar pentru a fi admisă la etapa următoare a concursului menționat.

108    După cum s‑a arătat la punctul 23 de mai sus, comunicarea oficială, prin e‑mailul din 12 ianuarie 2021, a informației privind numele candidatei selectate pentru ocuparea postului de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” este cea care materializează decizia comitetului de selecție al ENISA de a nu reține candidatura reclamantei pentru postul menționat. În fapt, comunicarea oficială a acestei informații implică în mod necesar respingerea candidaturii reclamantei în cadrul celui de al doilea concurs în litigiu.

109    În speță, trebuie să se constate că reclamanta a aflat în mod cu totul incidental că nu fusese admisă să susțină interviul și proba scrisă, deși din cuprinsul punctului 105 de mai sus rezultă că în cazul în care a fost respins la încheierea primei etape, astfel cum a fost definită la punctul 104 de mai sus, candidatul la un concurs trebuie, cel puțin, să fie informat cu privire la rezultatul acestei proceduri de recrutare, chiar și în cazul unui concurs cu participare numeroasă. Astfel, rezultatul procedurii de recrutare la care a participat un funcționar sau un agent constituie o informație minimă care trebuie furnizată în orice situație candidaților, deoarece nu se poate aștepta în mod rezonabil din partea acestora să solicite comunicarea rezultatului atunci când nici nu au cunoștință de existența acestuia.

110    Prin urmare, trebuie să se rețină că a doua decizie atacată este afectată de o lipsă de motivare.

111    Având în vedere considerațiile care precedă și în lumina jurisprudenței citate la punctele 73, 88 și 89 de mai sus, trebuie să se conchidă că ENISA nu și‑a respectat obligația de motivare a deciziilor atacate și, în consecință, a adus atingere dreptului reclamantei la bună administrare, prevăzut la articolul 41 din cartă.

112    Trebuie amintit că atunci când o instanță a Uniunii se pronunță cu privire la consecințele care decurg din anularea unei măsuri referitoare la procedurile de selecție a personalului Uniunii, ea trebuie să încerce să concilieze interesele candidaților dezavantajați de o neregulă săvârșită în cursul acestei proceduri și interesele celorlalți candidați, astfel încât trebuie să aibă în vedere nu numai necesitatea de a restabili drepturile candidaților lezați, ci și încrederea legitimă a candidaților deja selectați. În acest scop, instanța respectivă trebuie să ia în considerare natura neregulii în cauză și efectele sale, precum și diferitele măsuri care pot fi avute în vedere pentru a concilia necesitatea de a restabili drepturile reclamantului lezat, situația terților și interesul serviciului. În cadrul acestei aprecieri, pot fi relevante și elemente precum numărul de persoane afectate de neregulile procedurii de selecție și numărul candidaților care au reușit la concurs (a se vedea Hotărârea din 8 mai 2019, Întreprinderea comună Fusion for Energy/Galocha, C‑243/18 P, EU:C:2019:378, punctele 46 și 47 și jurisprudența citată).

113    Or, în speță, în primul rând, este necesar să se constate că viciile care afectează deciziile atacate se caracterizează prin încălcarea obligației de motivare, care constituie o normă fundamentală de procedură și a cărei nerespectare poate fi invocată din oficiu de instanță. În al doilea rând, nu reiese din dosar că aceste vicii ar fi afectat numai deciziile atacate, astfel încât nu se poate exclude ca ceilalți candidați care nu au fost admiși la finalul celei de a doua etape a primului concurs în litigiu, precum și cei care nu au fost admiși la finalul primei etape a celui de al doilea concurs în litigiu să se fi confruntat cu aceeași nelegalitate. În al treilea rând, eventuala anulare a deciziilor atacate nu ar implica în mod necesar numirea reclamantei în unul dintre posturile de șefi de unitate pentru care și‑a depus candidatura. În sfârșit, în al patrulea rând, chiar presupunând că ENISA, în cadrul măsurilor prin care se urmărește repunerea reclamantei în drepturi, ar intenționa să procedeze la numirea sa în unul dintre posturile de șefi de unitate în discuție în prezenta cauză, o asemenea numire nu ar putea repune în discuție, dacă este cazul, decât numirea unei singure persoane. Astfel, ținând seama de aceste elemente, Tribunalul nu se află într‑o situație excepțională în care soluția de anulare ar trebui considerată excesivă în raport cu drepturile terților.

114    Prin urmare, se impune admiterea celui de al doilea motiv invocat de reclamantă, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate în susținerea sa, și anularea deciziilor atacate, fără a fi necesar să se examineze celelalte motive invocate de reclamantă.

 Cu privire la concluziile în despăgubire

115    În susținerea concluziilor în despăgubire, reclamanta apreciază că a suferit un prejudiciu moral care decurge din nelegalitățile săvârșite de ENISA, ce au determinat în cazul său un stres însemnat și puternice sentimente de nedreptate și de lipsă de respect, care i‑au afectat sănătatea, precum și demnitatea. Ea consideră că prejudiciul său moral nu poate fi reparat prin simpla anulare a deciziilor atacate. În consecință, solicită obligarea ENISA la plata unei despăgubiri evaluate ex aequo și bono la 5 000 de euro.

116    ENISA nu prezintă argumente referitoare la concluziile în despăgubire ale reclamantei.

117    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii Uniunii presupune întrunirea a trei condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, caracterul real și cert al prejudiciului invocat și existența unei legături de cauzalitate între nelegalitatea imputată și acest prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 13 ianuarie 2021, Helbert/EUIPO, T‑548/18, EU:T:2021:4, punctul 116 și jurisprudența citată).

118    Pe de altă parte, rezultă dintr‑o jurisprudență consacrată a Curții că un prejudiciu de natură imaterială sau morală poate, în anumite situații, să fie considerat reparat în mod adecvat și suficient prin anularea actului nelegal care l‑a cauzat (a se vedea Hotărârea din 22 septembrie 2022, IMG/Comisia, C‑619/20 P și C‑620/20 P, EU:C:2022:722, punctul 197 și jurisprudența citată).

119    În speță, este necesar să se constate că, având în vedere natura nelegalităților săvârșite de ENISA și natura prejudiciului invocat, anularea actelor atacate este, în împrejurările speței, de natură să asigure o reparare adecvată și suficientă a prejudiciului moral invocat.

120    Prin urmare, concluziile în despăgubire formulate de reclamantă trebuie respinse ca nefondate în măsura în care privesc prejudiciul moral rezultat din nelegalitatea deciziilor atacate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

121    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât ENISA a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

declară și hotărăște:

1)      Anulează decizia comitetului de selecție al Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) de a nu înscrie numele lui TB în lista candidaților selectați pentru postul de șef al unității „Biroul directorului executiv” (ENISA‑TA70-AD-2020-04).

2)      Anulează decizia comitetului de selecție al ENISA de a nu reține candidatura lui TB pentru postul de șef al unității „Servicii de asistență administrativă” (ENISA‑TA71-AD-2020-05).

3)      Respinge celelalte capete de cerere ale acțiunii.

4)      Obligă ENISA la plata cheltuielilor de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 decembrie 2024.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.