CELEX:62022CJ0339: Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 25 februarie 2025.#BSH Hausgeräte GmbH împotriva Electrolux AB.#Cerere de decizie preliminară formulată de Svea Hovrätt.#Trimitere preliminară – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 4 alineatul (1) – Competență generală – Articolul 24 punctul 4 – Competențe exclusive – Competență în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor – Acțiune în contrafacere – Brevet european validat în state membre și într‑un stat terț – Contestarea valabilității brevetului pe cale de excepție – Competența internațională a instanței sesizate cu acțiunea în contrafacere.#Cauza C-339/22.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

25 februarie 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 4 alineatul (1) – Competență generală – Articolul 24 punctul 4 – Competențe exclusive – Competență în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor – Acțiune în contrafacere – Brevet european validat în state membre și într‑un stat terț – Contestarea valabilității brevetului pe cale de excepție – Competența internațională a instanței sesizate cu acțiunea în contrafacere ”

În cauza C‑339/22,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Svea hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, în calitate de curte de apel pentru proprietate industrială și comerț, Suedia), prin decizia din 24 mai 2022, primită de Curte la 24 mai 2022, în procedura

BSH Hausgeräte GmbH

împotriva

Electrolux AB,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul T. von Danwitz, vicepreședinte, doamna K. Jürimäe, domnii C. Lycourgos și I. Jarukaitis, doamna M. L. Arastey Sahún, domnii S. Rodin, A. Kumin, N. Jääskinen și M. Gavalec, președinți de cameră, domnii E. Regan și Z. Csehi și doamna O. Spineanu‑Matei (raportoare), judecători,

avocat general: domnul N. Emiliou,

grefier: doamna M. Siekierzyńska, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 22 iunie 2023,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru BSH Hausgeräte GmbH, de M. Dahlman, T. Grennard, advokater, și R. Sedlmaier, Rechtsanwalt;

–        pentru Electrolux AB, de C. Harmsen, Rechtsanwalt, P. Larsson, B. Rundblom Andersson și J. Westerberg, advokater;

–        pentru guvernul francez, de R. Bénard, A. Daniel și E. Timmermans, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de M. Gustafsson, S. Noë și I. Söderlund, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 22 februarie 2024,

având în vedere ordonanța de redeschidere a procedurii orale din 16 aprilie 2024 și în urma ședinței din 14 mai 2024,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru BSH Hausgeräte GmbH, de M. Dahlman, T. Grennard, advokater, și R. Sedlmaier, Rechtsanwalt;

–        pentru Electrolux AB, de C. Harmsen, Rechtsanwalt, și B. Rundblom Andersson, advokat;

–        pentru guvernul francez, de R. Bénard, A. Daniel și E. Timmermans, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de P. Němečková, S. Noë și I. Söderlund, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 5 septembrie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 24 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1, rectificare în JO 2020, L 338, p. 13, denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles I bis”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între BSH Hausgeräte GmbH (denumită în continuare „BSH”), o societate de drept german, pe de o parte, și Electrolux AB, o societate de drept suedez, pe de altă parte, în legătură cu contrafacerea unui brevet european.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        Considerentele (13), (15) și (34) ale Regulamentului Bruxelles I bis au următorul cuprins:

„(13)      Trebuie să existe o legătură între procedurile cărora li se aplică prezentul regulament și teritoriul statelor membre. În consecință, în principiu, ar trebui să se aplice normele comune privind competența judiciară, atunci când pârâtul are domiciliul pe teritoriul unui stat membru.

[…]

(15)      Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență.

[…]

(34)      Ar trebui asigurată continuitatea între Convenția [din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive referitoare la aderarea noilor state membre la această convenție (denumită în continuare «Convenția de la Bruxelles»)], Regulamentul (CE) nr. 44/2001 [al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74, denumit în continuare «Regulamentul Bruxelles I»)] și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității este valabilă cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a [Convenției de la Bruxelles] și a regulamentelor de înlocuire a acesteia.”

4        Capitolul II din acest regulament, intitulat „Competența”, cuprinde zece secțiuni. Articolul 4 din același regulament, care figurează în secțiunea 1 din acest capitol II, intitulată „Dispoziții generale”, prevede la alineatul (1):

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”

5        Potrivit articolului 24 din regulamentul menționat, care face parte din secțiunea 6 din capitolul II, intitulată „Competența exclusivă”:

„Următoarele instanțe dintr‑un stat membru au competență exclusivă, indiferent de domiciliul părților:

[…]

4.      în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor, mărcilor, desenelor și modelelor industriale, precum și a altor drepturi similare care necesită depunere sau înregistrare, indiferent dacă aspectul respectiv este invocat pe cale de acțiune sau de excepție, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia depunerea sau înregistrarea a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument al Uniunii ori al unei convenții internaționale, se consideră că a avut loc.

Fără a aduce atingere competenței pe care Oficiul European de Brevete [(OEB)] o are în conformitate cu Convenția privind eliberarea brevetelor europene, semnată la München la 5 octombrie 1973, instanțele din fiecare stat membru au competență exclusivă în acțiunile privind înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european acordat pentru respectivul stat membru;

[…]”

6        Articolul 27 din același regulament, care face parte din secțiunea 8 din capitolul II, intitulată „Verificarea competenței și admisibilității”, prevede:

„Dacă o instanță dintr‑un stat membru este sesizată pe cale principală cu un litigiu în cazul căruia instanțele dintr‑un alt stat membru au competență exclusivă în temeiul articolului 24, instanța sesizată se declară, din oficiu, necompetentă.”

7        În secțiunea 9 din acest capitol, intitulată „Litispendență și conexitate”, articolele 33 și 34 din Regulamentul Bruxelles I bis stabilesc condițiile în care o instanță dintr‑un stat membru poate să suspende judecarea cauzei sau chiar să încheie procedura în fața sa ori, dimpotrivă, să continue această procedură, atunci când competența sa se întemeiază în special pe articolul 4 din acest regulament și când o procedură este pendinte în fața unei instanțe dintr‑un stat terț în momentul în care această instanță dintr‑un stat membru este sesizată cu o acțiune între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză ca acțiunea din instanța din statul terț sau, respectiv, cu o acțiune conexă acțiunii din instanța din statul terț.

8        Articolul 63 alineatul (1) din regulamentul menționat, care face parte din capitolul V din acesta, intitulat „Dispoziții generale”, prevede că, în sensul acestui regulament, o societate sau altă persoană juridică sau o asociere de persoane fizice sau juridice are domiciliul în locul unde aceasta își are sediul statutar, administrația centrală sau punctul principal de activitate.

9        Articolul 73 din Regulamentul Bruxelles I bis, care face parte din capitolul VII, intitulat „Relația cu alte instrumente”, prevede:

„(1)      Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Convenției [privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la Lugano la 30 octombrie 2007 (JO 2007, L 339, p. 3, denumită în continuare «Convenția de la Lugano»)].

(2)      Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Convenției [pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, semnată la New York la 10 iunie 1958].

(3)      Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării convențiilor bilaterale și a acordurilor dintre un stat terț și un stat membru încheiate înainte de data intrării în vigoare a [Regulamentului Bruxelles I]și care se referă la chestiuni reglementate de prezentul regulament.”

 Dreptul suedez

10      Articolul 61 al doilea paragraf din patentlagen (1967:837) [Legea privind brevetele (1967:837) (denumită în continuare „Legea privind brevetele”)] prevede:

„În cazul în care se introduce o acțiune în contrafacerea unui brevet, iar persoana împotriva căreia se introduce acțiunea invocă nulitatea brevetului, problema nulității poate fi examinată numai după ce a fost introdusă o acțiune în acest sens. Instanța dispune ca partea care invocă nulitatea brevetului să intenteze o astfel de acțiune într‑un anumit termen.”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

11      BSH este titulara brevetului european EP 1 434 512, care protejează o invenție în domeniul aspiratoarelor. Acest brevet a fost validat în Germania, Grecia, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos, Austria, Suedia, Regatul Unit și Turcia, ceea ce a condus la eliberarea unor brevete naționale aparținând acestor state.

12      La 3 februarie 2020, BSH a introdus împotriva Electrolux o acțiune în contrafacerea tuturor părților naționale ale brevetului european menționat în fața Patent- och marknadsdomstolen (Tribunalul pentru Proprietate Industrială și Comercială, Suedia). BSH a solicitat printre altele obligarea Electrolux să înceteze utilizarea invenției brevetate în toate statele în care a fost validat același brevet european și obligarea Electrolux la plata unei remunerații echitabile, precum și la plata unor daune interese pentru utilizarea pretins nelegală a acestei invenții.

13      Electrolux a solicitat respingerea acestor cereri. În plus, aceasta a invocat inadmisibilitatea cererilor referitoare la contrafacerile părților naționale ale brevetului EP 1 434 512, altele decât partea suedeză (denumite în continuare „brevetele străine”).

14      În această privință, Electrolux a susținut că brevetele străine erau nule și că instanțele suedeze nu erau competente să se pronunțe cu privire la contrafacerea lor. Potrivit Electrolux, acțiunea în contrafacere trebuie considerată un litigiu „în ceea ce privește[…] valabilit[atea] brevetelor”, în sensul articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis, în măsura în care este indisociabilă de întrebarea referitoare la valabilitatea brevetelor în cauză. Prin urmare, în temeiul acestei dispoziții, instanțele din statele membre în care au fost validate brevetele străine ar fi competente să soluționeze cererile BSH referitoare la contrafacerea acestor brevete naționale. Ar rezulta că instanța suedeză sesizată nu ar fi competentă să se pronunțe cu privire la contrafacerea brevetelor menționate.

15      În plus, potrivit Electrolux, articolul 61 al doilea paragraf din Legea privind brevetele, care prevede că problema valabilității unui brevet trebuie examinată în cadrul unei proceduri distincte de acțiunea în contrafacerea acestui brevet, nu privește decât brevetele suedeze. Întrucât dreptul suedez se aplică exclusiv brevetelor suedeze, o instanță suedeză nu poate, în temeiul acestei dispoziții, să soluționeze un litigiu în care pârâtul invocă, în cadrul unei acțiuni în contrafacere, nulitatea unui brevet eliberat de un alt stat decât Regatul Suediei. Ar rezulta că BSH ar trebui să introducă acțiuni în contrafacere referitoare la brevetele străine în statele în care au fost validate.

16      Prin decizia din 21 decembrie 2020, Patent- och marknadsdomstolen (Tribunalul pentru Proprietate Industrială și Cauze Comerciale) s‑a declarat, în temeiul articolului 24 punctul 4 și al articolului 27 din Regulamentul Bruxelles I bis, necompetent să judece acțiunea în contrafacerea brevetelor validate în alte state membre decât Regatul Suediei intentată de BSH. Acesta s‑a declarat de asemenea necompetent să soluționeze acțiunea în contrafacerea brevetului validat în Turcia (denumit în continuare „brevetul turc”) pentru motivul că acest articol 24 punctul 4 ar fi expresia unui principiu de competență recunoscut la nivel internațional.

17      BSH a declarat apel împotriva acestei decizii la Svea hovrätt, Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, în calitate de curte de apel pentru proprietate industrială și comerț, Suedia), care este instanța de trimitere. BSH a arătat că articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis nu este aplicabil acțiunilor în contrafacerea unui brevet „pure”, astfel încât instanța sesizată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis ar putea soluționa o acțiune în contrafacerea unui brevet străin chiar dacă nu este competentă să se pronunțe cu privire la o acțiune în declararea nulității acestui brevet. În plus, potrivit acestei părți din litigiul principal, Patent- och marknadsdomstolen (Tribunalul pentru Proprietate Industrială și Cauze Comerciale) putea soluționa acțiunea în contrafacerea unui brevet străin care nu a fost eliberat sau validat într‑un stat membru, precum, în speță, brevetul turc, ca urmare a competenței internaționale care decurge din articolul 4 alineatul (1) din acest regulament. Ar rezulta că această instanță era competentă să se pronunțe cu privire la acțiunea în contrafacere în totalitate, chiar și în ceea ce privește acest brevet turc. Astfel, competența de principiu a instanțelor din statul pe teritoriul căruia este domiciliat pârâtul ar fi recunoscută în dreptul internațional.

18      Electrolux a amintit în fața instanței de trimitere, în esență, poziția pe care o prezentase în fața Patent- och marknadsdomstolen (Tribunalul pentru Proprietate Industrială și Comercială), susținând că articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis se aplică procedurilor în contrafacere în cadrul cărora nulitatea brevetului în cauză este invocată ca mijloc de apărare. Instanțele suedeze nu ar fi competente asupra procedurii în ansamblul său, întrucât aspectul legat de contrafacere nu poate fi disociat de cel legat de valabilitate.

19      Instanța de trimitere are îndoieli cu privire la competența instanțelor suedeze. Ea ridică mai întâi problema dacă articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis trebuie interpretat în sensul că expresia „în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor […] indiferent dacă aspectul respectiv este invocat pe cale de acțiune sau de excepție” include și acțiunea în contrafacerea brevetului atunci când pârâtul a invocat, pe cale de excepție, nulitatea acestui brevet. Această dispoziție ar putea fi interpretată în sensul că determină necompetența instanței naționale de a soluționa acțiunea în contrafacerea tuturor părților naționale ale brevetului european, altele decât cea validată în statul membru al acestei instanțe, atunci când pârâtul a invocat, în cadrul acesteia, o excepție de nulitate a acestor părți naționale. O procedură unică în fața unei singure instanțe ar reduce riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii, însă o astfel de interpretare ar obliga reclamantul să reintroducă acțiuni în contrafacere în alte state membre.

20      Instanța de trimitere arată că o altă interpretare posibilă ar fi să se considere că instanța națională sesizată cu o acțiune în contrafacerea unui brevet, în cadrul căreia pârâtul ridică o excepție de nulitate a brevetelor străine, nu ar fi necompetentă decât să soluționeze această excepție și ar putea, prin urmare, să se pronunțe cu privire la această acțiune în contrafacere. O asemenea interpretare ar fi confirmată în special de necesitatea de a interpreta articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis în mod restrictiv, ca excepție de la regula generală enunțată la articolul 4 alineatul (1) din acest regulament, precum și de obiectivul acestuia care constă în rezervarea litigiilor privind valabilitatea brevetelor instanțelor din statul de înregistrare.

21      În continuare, în cazul în care articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis ar trebui interpretat în sensul că, atunci când se invocă o excepție de nulitate în cadrul procedurii referitoare la acțiunea în contrafacerea unui brevet, această acțiune ține de competența exclusivă care este prevăzută de această dispoziție, instanța de trimitere ridică problema dacă o asemenea interpretare poate fi înlăturată printr‑o dispoziție națională precum articolul 61 al doilea paragraf din Legea privind brevetele, care impune pârâtului să introducă o acțiune distinctă în declararea nulității brevetului menționat.

22      În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema dacă faptul că brevetul european în discuție în litigiul principal a fost validat într‑un stat terț prezintă vreo importanță în ceea ce privește competența sa. Potrivit acestei instanțe, nu este clar dacă articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis se aplică în privința instanțelor dintr‑un stat terț, în speță Republica Turcia, în timp ce articolele 33 și 34 din acest regulament vizează astfel de instanțe. În acest context, instanța de trimitere arată că din Hotărârea din 1 martie 2005, Owusu (C‑281/02, EU:C:2005:120, punctele 26 și 35), ar putea rezulta că articolul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis se aplică și în privința instanțelor din statele terțe.

23      În aceste condiții, Svea hovrätt Patent- och marknadsöverdomstolen (Curtea de Apel cu sediul în Stockholm, în calitate de curte de apel pentru proprietate industrială și comerț, Suedia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1.      Articolul 24 punctul 4 din [Regulamentul Bruxelles I bis] trebuie interpretat în sensul că noțiunea «înregistrarea sau valabilitatea brevetelor […], indiferent dacă aspectul respectiv este invocat pe cale de acțiune sau de excepție» implică faptul că o instanță națională care, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul menționat, s‑a declarat competentă să examineze un litigiu privind contrafacerea unui brevet nu mai are competența de a examina problema contrafacerii în cazul în care este invocată o excepție [de nulitate] a brevetului în cauză sau această dispoziție trebuie interpretată în sensul că instanța națională nu este competentă doar în ceea ce privește soluționarea excepției [de nulitate]?

2.      Răspunsul la întrebarea 1 este influențat de aspectul că dreptul național conține dispoziții similare celor prevăzute la articolul 61 al doilea paragraf din [Legea privind brevetele], ceea ce înseamnă că, pentru a se examina o excepție [de nulitate] ridicată într‑o acțiune în contrafacere, pârâtul trebuie să introducă o acțiune distinctă [pentru declararea nulității]?

3.      Articolul 24 punctul 4 din [Regulamentul Bruxelles I bis] trebuie interpretat în sensul că este aplicabil unei instanțe [dintr‑un stat terț], adică, în speță, că atribuie competență exclusivă de asemenea unei instanțe din Turcia pentru partea din brevetul european care a fost validată în această țară?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima și la a doua întrebare

24      Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis trebuie interpretat în sensul că o instanță din statul membru de domiciliu al pârâtului sesizată, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din acest regulament, cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat într‑un alt stat membru rămâne competentă să soluționeze această acțiune atunci când, în cadrul acesteia, pârâtul menționat contestă, pe cale de excepție, valabilitatea brevetului respectiv.

25      Instanța de trimitere urmărește de asemenea să afle dacă faptul că o normă procedurală națională impune pârâtului să introducă o acțiune distinctă în declararea nulității brevetului menționat are vreo incidență asupra răspunsului care trebuie dat la această întrebare.

26      În această ultimă privință, trebuie arătat de la bun început că o astfel de normă națională nu poate influența interpretarea articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis. Astfel, această dispoziție nu conține nicio trimitere la dreptul statelor membre, așa încât expresiile pe care le conține trebuie considerate noțiuni autonome de drept al Uniunii care trebuie interpretate în mod uniform în toate statele membre, independent de o normă sau de o procedură națională în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2022, IRnova, C‑399/21, EU:C:2022:648, punctul 38 și jurisprudența citată).

27      Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină cont nu doar de termenii acesteia, ci, în egală măsură, de contextul său și de obiectivele urmărite prin reglementarea din care aceasta face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2022, Berlin Chemie A. Menarini, C‑333/20, EU:C:2022:291, punctul 34 și jurisprudența citată).

28      În contextul specific al interpretării Regulamentului Bruxelles I bis, trebuie, în plus, în conformitate cu considerentul (34) al acestui regulament, să se asigure o continuitate în interpretarea dispozițiilor care le‑au înlocuit pe cele care pot fi calificate drept „echivalente” în reglementarea anterioară, precum articolul 16 punctul 4 din Convenția de la Bruxelles și articolul 22 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I, care au fost înlocuite cu articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2022, IRnova, C‑399/21, EU:C:2022:648, punctele 29 și 37).

29      În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție în fața instanțelor respectivului stat membru. Articolul 63 alineatul (1) din acest regulament precizează că o societate sau o persoană juridică are domiciliul în locul unde își are sediul statutar, administrația centrală sau punctul principal de activitate.

30      Totuși, această normă de competență a instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul este prevăzută la articolul 4 alineatul (1) menționat, „sub rezerva” celorlalte dispoziții ale Regulamentului Bruxelles I bis. Astfel, deși această normă de competență constituie, în conformitate cu considerentul (15) al acestui regulament, o normă de principiu, regulamentul menționat prevede un anumit număr de excepții. Printre acestea, articolul 24 din același regulament prevede competența exclusivă a instanțelor dintr‑un anumit stat membru pentru anumite materii menționate la acest articol, „indiferent de domiciliul părților”.

31      În ceea ce privește în special brevetele, în conformitate cu modul de redactare a primului paragraf al punctului 4 al articolului 24 menționat, au competență exclusivă „în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor […], indiferent dacă aspectul respectiv este ridicat pe cale de acțiune sau de excepție, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia […] înregistrarea [brevetului] a fost solicitată, a avut loc sau, în temeiul unui instrument al Uniunii ori al unei convenții internaționale, se consideră că a avut loc” (denumit în continuare „statul membru care a eliberat brevetul”).

32      În conformitate cu al doilea paragraf al acestui punct 4, instanțele din fiecare stat membru sunt singurele competente în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea unui brevet european eliberat pentru acest stat membru.

33      Astfel, în temeiul articolului 24 punctul 4 al doilea paragraf din Regulamentul Bruxelles Ia bis, un brevet european acordat de OEB în conformitate cu procedura prevăzută în această privință de Convenția privind eliberarea brevetelor europene semnată la München la 5 octombrie 1973, care a fost ulterior validat într‑un stat membru, este supus acelorași norme de competență în materie de valabilitate ca un brevet național.

34      În plus, reiese cu claritate din termenii articolului 24 punctul 4 primul paragraf din acest regulament, amintiți la punctul 31 din prezenta hotărâre, că, în ceea ce privește competența exclusivă a instanțelor din statul membru în cauză, este irelevant dacă problema înregistrării sau a valabilității brevetului este invocată pe cale de acțiune sau de excepție.

35      În consecință, în temeiul articolului 24 punctul 4 menționat, instanțele din statul membru care a eliberat brevetul sunt singurele competente să soluționeze o contestație în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea acestui brevet, indiferent dacă această contestație este invocată pe cale de acțiune sau pe cale de excepție ca mijloc de apărare în cadrul unei acțiuni în contrafacere în fața unei instanțe dintr‑un alt stat membru.

36      Această competență exclusivă a instanțelor din statul membru care a eliberat brevetul pentru litigiile în materie de înregistrare sau de valabilitate a acestui brevet este justificată atât de faptul că eliberarea brevetelor implică intervenția administrației naționale, cât și de faptul că aceste instanțe sunt cele mai în măsură să soluționeze cazurile în care litigiul însuși privește valabilitatea brevetului sau existența depunerii sau a înregistrării. Astfel, instanțele din statul membru pe teritoriul căruia sunt ținute registrele sunt obligate să se pronunțe în temeiul dreptului lor național cu privire la valabilitatea brevetelor care au fost eliberate în acest stat. Această preocupare pentru o bună administrare a justiției prezintă cu atât mai multă importanță în domeniul brevetelor cu cât, având în vedere specificitatea materiei, mai multe state membre au instituit un sistem special de protecție jurisdicțională, rezervând acest contencios unor instanțe specializate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2006, GAT, C‑4/03, EU:C:2006:457, punctele 22 și 23).

37      Rezultă că, atunci când o instanță din statul membru în care are domiciliul pârâtul este sesizată, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis, cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat de un alt stat membru, în cadrul căreia pârâtul contestă, pe cale de excepție, valabilitatea acestui brevet, această instanță nu poate constata, cu titlu incident, nulitatea brevetului menționat, ci trebuie să se declare necompetentă, în conformitate cu articolul 27 din acest regulament, în ceea ce privește problema valabilității acestui brevet, având în vedere competența exclusivă a instanțelor din statul membru care a eliberat brevetul prevăzută la articolul 24 punctul 4 din regulamentul menționat (a se vedea, în ceea ce privește articolul 16 punctul 4 din Convenția de la Bruxelles, Hotărârea din 13 iulie 2006, GAT, C‑4/03, EU:C:2006:457, punctele 26 și 31).

38      Cu toate acestea, se ridică problema dacă, într‑o asemenea ipoteză, instanța statului membru de la domiciliul pârâtului rămâne competentă să soluționeze această acțiune în contrafacere sau dacă trebuie să se declare necompetentă pentru întregul litigiu aferent brevetului eliberat de un alt stat membru.

39      În această privință, este necesar să se arate că, în conformitate cu articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis, norma de competență exclusivă care este stabilită prin acesta vizează numai litigiile „în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor”.

40      Curtea a precizat deja că nu sunt vizate de această dispoziție, printre altele, acțiunile în contrafacerea unui brevet, deși examinarea unei astfel de acțiuni implică o analiză aprofundată a întinderii protecției conferite de acest brevet în raport cu dreptul brevetelor al statului pe teritoriul căruia a fost eliberat brevetul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee, 288/82, EU:C:1983:326, punctele 22 și 23, precum și Hotărârea din 8 septembrie 2022, IRnova, C‑399/21, EU:C:2022:648, punctul 48).

41      Rezultă că norma de competență exclusivă prevăzută la articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis nu privește decât partea din litigiu referitoare la valabilitatea brevetului. Prin urmare, o instanță a statului membru de la domiciliul pârâtului, care este competentă, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis, să soluționeze o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat într‑un alt stat membru, nu își pierde această competență pentru simplul motiv că acest pârât contestă, pe cale de excepție, valabilitatea acestui brevet.

42      Interpretarea articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis, reținută la punctul precedent din prezenta hotărâre, este confirmată de economia acestui regulament, precum și de obiectivele urmărite atât de acesta, cât și de dispoziția menționată.

43      Astfel, în primul rând, noțiunea „în ceea ce privește […] valabilitatea brevetelor”, în sensul articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis, trebuie interpretată în mod strict din moment ce stabilește o competență exclusivă care face excepție de la norma generală a competenței instanței de la locul domiciliului pârâtului, prevăzută la articolul 4 din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee, 288/82, EU:C:1983:326, punctul 23, și Hotărârea din 8 septembrie 2022, IRnova, C‑399/21, EU:C:2022:648, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

44      De altfel, o interpretare potrivit căreia o instanță din statul membru în care se află domiciliul pârâtului își pierde competența de a soluționa o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat într‑un alt stat membru pentru simplul motiv că acest pârât contestă, pe cale incidentă, valabilitatea acestui brevet ar implica, astfel cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 69 și 70 din Concluziile sale din 22 februarie 2024, că excepția prevăzută la articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis ar deveni regula într‑o mare parte a litigiilor în materie de brevete.

45      Astfel, după cum a observat Curtea la punctul 17 din Hotărârea din 13 iulie 2006, GAT (C‑4/03, EU:C:2006:457), problema valabilității brevetului este invocată foarte frecvent ca mijloc de apărare în cadrul acțiunilor în contrafacerea brevetelor. Aplicarea normei generale de competență prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis ar fi astfel limitată la litigiile în care nu este invocată o asemenea apărare, deși această normă este expresia competenței instanțelor din statul membru de la domiciliul pârâtului, care, după cum rezultă din considerentul (15) al acestui regulament, constituie principiul în jurul căruia se structurează normele de competență cuprinse în regulamentul menționat.

46      În al doilea rând, din acest considerent (15) reiese că Regulamentul Bruxelles I bis urmărește să garanteze securitatea juridică prin intermediul gradului ridicat de previzibilitate a normelor de competență. Or, un asemenea obiectiv nu poate fi atins dacă s‑ar admite că, în funcție de apărarea aleasă de pârât și, dacă este cazul, în momentul în care acesta consideră oportun acest lucru, în special în ipoteza în care normele de procedură ale forului permit ca un astfel de mijloc de apărare să fie invocat în orice stadiu al procedurii, o instanță dintr‑un stat membru și‑ar pierde competența de a se pronunța cu privire la acțiunea cu care a fost sesizată în mod legal. Astfel, după cum a subliniat domnul avocat general la punctele 73 și 74 din Concluziile sale din 22 februarie 2024, o asemenea interpretare a articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis ar avea drept consecință faptul că, pe tot parcursul procedurii în fața acestei instanțe, există riscul ca aceasta să trebuiască să se declare necompetentă.

47      În plus, dat fiind că, în temeiul articolului 27 din Regulamentul Bruxelles I bis, o instanță a unui stat membru este obligată să se declare necompetentă ca urmare a competenței exclusive a unei instanțe dintr‑un alt stat membru, fără a putea trimite cauza acesteia din urmă, o asemenea interpretare ar implica posibilitatea ca un pârât, invocând o excepție de nulitate a unui brevet eliberat într‑un alt stat membru decât cel în care are domiciliul, să pună capăt procedurii în contrafacere inițiate totuși în mod legal împotriva sa în fața unei instanțe din statul membru în care are domiciliul.

48      În al treilea rând, interpretarea articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis reținută la punctul 41 din prezenta hotărâre îndeplinește pe deplin obiectivul acestei dispoziții, care constă, astfel cum s‑a arătat la punctul 36 din prezenta hotărâre, în a rezerva litigiile care privesc ele însele înregistrarea sau valabilitatea unui brevet instanțelor statului membru care a eliberat acest brevet care, ca urmare a proximității materiale și juridice, sunt cele mai în măsură să soluționeze aceste litigii, fără a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

49      În special, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 75 și 77 din Concluziile sale din 22 februarie 2024, această interpretare, contrar celei menționate la punctul 44 din prezenta hotărâre, permite titularului unui brevet european, care apreciază că acest brevet face obiectul unei contrafaceri efectuate de către același pârât în mai multe state membre, să își concentreze toate cererile de contrafacere și să obțină o reparație globală în fața unei singure instanțe, evitând astfel în special riscul unor decizii divergente.

50      În sfârșit, interpretarea articolului 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis expusă la punctul 41 din prezenta hotărâre nu este repusă în discuție de faptul că aplicarea sa poate conduce la o divizare a procedurii în contrafacere, care rămâne pendinte în fața unei instanțe a statului membru în care se află domiciliul pârâtului, și a litigiului referitor la valabilitatea brevetului eliberat într‑un alt stat membru, pentru care instanțele acestuia din urmă sunt singurele competente, în temeiul acestei dispoziții.

51      Astfel, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctele 79-94 din Concluziile sale din 22 februarie 2024, o asemenea divizare nu implică faptul că instanța din statul membru de la domiciliul pârâtului sesizată cu acțiunea în contrafacere ar trebui să ignore faptul că o acțiune în declararea nulității brevetului eliberat într‑un alt stat membru a fost introdusă în mod corespunzător de acest pârât în acest alt stat membru. În cazul în care consideră justificat acest lucru, în special atunci când apreciază că există o șansă rezonabilă și neneglijabilă ca acest brevet să fie anulat de instanța competentă din celălalt stat membru menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 iulie 2012, Solvay, C‑616/10, EU:C:2012:445, punctul 49), instanța sesizată cu acțiunea în contrafacere poate, dacă este cazul, să suspende procedura, ceea ce îi permite să țină seama, în vederea soluționării acțiunii în contrafacere, de o hotărâre pronunțată de instanța sesizată cu acțiunea în declararea nulității.

52      Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis trebuie interpretat în sensul că o instanță din statul membru de la domiciliul pârâtului, sesizată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din acest regulament cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat într‑un alt stat membru, rămâne competentă să soluționeze această acțiune atunci când, în cadrul acesteia, pârâtul menționat contestă, pe cale de excepție, valabilitatea brevetului respectiv, în condițiile în care competența de a se pronunța cu privire la această valabilitate revine exclusiv instanțelor din acest alt stat membru.

 Cu privire la a treia întrebare

53      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis trebuie interpretat în sensul că se aplică unei instanțe dintr‑un stat terț și, în consecință, conferă acestei instanțe o competență exclusivă în ceea ce privește aprecierea valabilității unui brevet eliberat sau validat în acest stat.

54      În conformitate cu articolul 24 punctul 4 din acest regulament, instanțele din statul membru care a eliberat brevetul au competență exclusivă printre altele în ceea ce privește valabilitatea brevetelor, indiferent de domiciliul părților. Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 33 din prezenta hotărâre, dispoziția menționată nu operează, în această privință, o distincție între un brevet național eliberat într‑un stat membru și un brevet european validat într‑un stat membru.

55      Din modul de redactare a articolului 24 punctul 4 din regulamentul menționat rezultă că această dispoziție vizează competența exclusivă a instanțelor statelor membre pentru litigiile în materie de înregistrare sau de valabilitate a brevetelor eliberate de aceste state membre. Astfel, după cum a arătat domnul avocat general în esență la punctul 23 din Concluziile sale din 5 septembrie 2024, regimul prevăzut de Regulamentul Bruxelles I bis, asemenea actelor care l‑au precedat, este un regim de competență internă a Uniunii Europene care urmărește obiective proprii, precum buna funcționare a pieței interne și instituirea unui spațiu de libertate, securitate și justiție.

56      În această privință, Curtea a statuat deja că articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis nu poate fi considerat aplicabil într‑o situație în care brevetele în cauză sunt eliberate sau validate nu într‑un stat membru, ci într‑un stat terț (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2022, IRnova, C‑399/21, EU:C:2022:648, punctul 35).

57      Prin urmare, este necesar să se constate că articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis nu se aplică unei instanțe dintr‑un stat terț și, în consecință, nu conferă nicio competență, exclusivă sau neexclusivă, unei astfel de instanțe în ceea ce privește aprecierea valabilității unui brevet eliberat sau validat în acest stat.

58      În aceste condiții, având în vedere îndoielile pe care instanța de trimitere le‑a exprimat cu privire la interpretarea articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis și pentru a oferi un răspuns util acestei instanțe, mai trebuie să se stabilească dacă, atunci când o instanță a unui stat membru este sesizată, în temeiul acestui articol 4 alineatul (1), cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț în cadrul căreia este invocată, pe cale de excepție, problema valabilității acestui brevet, instanța menționată este competentă, în temeiul articolului 4 alineatul (1) menționat, să se pronunțe cu privire la această excepție.

59      În această privință, trebuie amintit că, pentru a intra în domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles I bis, este necesar ca raportul juridic în cauză să prezinte un element de extraneitate. Acesta poate rezulta atât din localizarea domiciliului pârâtului, cât și din obiectul litigiului, acesta din urmă putând fi situat într‑un stat terț, din moment ce acest raport este de natură să ridice, în fața unei instanțe dintr‑un stat membru, probleme referitoare la stabilirea competenței instanțelor în ordinea internațională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2022, IRnova, C‑399/21, EU:C:2022:648, punctele 27-29).

60      Or, este cert că raportul juridic în discuție în litigiul principal, care face obiectul celei de a treia întrebări, cuprinde elemente de extraneitate care sunt legate, pe de o parte, de domiciliul reclamantului, în măsura în care este situat în alt stat membru decât cel în care se află domiciliul pârâtului, și, pe de altă parte, de obiectul său, întrucât brevetul în discuție în litigiul principal a fost validat într‑un stat terț, și anume Turcia. Prin urmare, acest raport juridic intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat.

61      Rezultă că, în temeiul normei generale prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis, instanțele din statul membru de domiciliu al pârâtului sunt în principiu competente să soluționeze o acțiune în contrafacere introdusă împotriva acestuia de titularul unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț, care are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru. În plus, competența instanței din statul membru astfel sesizate se extinde în principiu, în temeiul acestei norme generale, la problema valabilității acestui brevet invocată pe cale de excepție în cadrul acțiunii în contrafacere menționate.

62      Totuși, trebuie să se observe că această competență de principiu a instanței din statul membru de la domiciliul pârâtului care este sesizată cu un astfel de litigiu pentru a soluționa partea din acest litigiu referitoare la valabilitatea unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț poate fi limitată de norme speciale, precum cele prevăzute la articolul 73 din Regulamentul Bruxelles I bis.

63      Astfel, în temeiul articolului 73 alineatul (1) din acest regulament, instanțele din statele contractante ale Convenției de la Lugano sunt exclusiv competente să se pronunțe cu privire la o chestiune referitoare la valabilitatea unui brevet eliberat în unul dintre aceste state contractante, întrucât această convenție conține, la articolul 22 punctul 4, o normă analoagă celei care figurează la articolul 24 punctul 4 din regulamentul menționat.

64      De asemenea, o convenție bilaterală încheiată între un stat membru și un stat terț în condițiile prevăzute la articolul 73 alineatul (3) din același regulament poate stipula că instanțele din acest stat terț au competența exclusivă de a soluționa litigii referitoare la valabilitatea brevetelor eliberate în statul terț respectiv.

65      Pe de altă parte, în condițiile prevăzute la articolele 33 și 34 din Regulamentul Bruxelles I bis, o instanță dintr‑un stat membru a cărei competență se întemeiază pe articolul 4 din acest regulament poate fi pusă în situația de a recunoaște competența instanțelor din state terțe, suspendând judecarea cauzei sau chiar punând capăt procedurii în fața sa, atunci când o procedură este deja pendinte în fața unei instanțe dintr‑un stat terț la momentul la care această primă instanță este sesizată fie cu o cerere între aceleași părți și având același obiect și aceeași cauză ca și cererea cu care este sesizată instanța din statul terț, fie cu o cerere conexă celei aflate pe rolul instanței din statul terț.

66      Sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, nu pare să trebuiască să fie luată în considerare în speță nicio limitare prevăzută de astfel de norme speciale. În realitate, Republica Turcia nu este un stat contractant la Convenția de la Lugano, iar dosarul de care dispune Curtea nu cuprinde nicio indicație cu privire la existența unei convenții aplicabile între Regatul Suediei și acest stat terț sau a unei proceduri pendinte în fața unei instanțe din statul terț menționat, în sensul articolelor 33 și 34 din Regulamentul Bruxelles I bis.

67      Pe de altă parte, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 23 din Concluziile sale din 22 februarie 2024, Convenția privind eliberarea brevetelor europene semnată la München la 5 octombrie 1973 nu conține nicio dispoziție care să definească sau să limiteze în mod expres competențele instanțelor părților contractante de a soluționa litigii transfrontaliere referitoare la brevetul european.

68      În aceste condiții, este necesar să se stabilească dacă competența, întemeiată pe articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis, a unei instanțe a unui stat membru de a soluționa problema valabilității unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț atunci când această chestiune este invocată pe cale de excepție în cadrul unei acțiuni în contrafacere cu care este sesizată această instanță este limitată de dreptul internațional general.

69      În această privință, trebuie amintit că normele și principiile dreptului internațional general sunt obligatorii, ca atare, pentru instituțiile Uniunii și fac parte din ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Western Sahara Campaign UK, C‑266/16, EU:C:2018:118, punctul 47, și Hotărârea din 7 mai 2020, Rina, C‑641/18, EU:C:2020:349, punctul 54, precum și jurisprudența citată). Rezultă că un act adoptat în temeiul competențelor Uniunii, precum Regulamentul Bruxelles I bis, trebuie să fie interpretat, iar domeniul său de aplicare limitat, în lumina acestor norme și principii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 noiembrie 1992, Poulsen și Diva Navigation, C‑286/90, EU:C:1992:453, punctul 9, precum și Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, EU:C:2008:461, punctul 291).

70      Or, pe de o parte, este necesar să se arate că din jurisprudența Curții rezultă că competența instanțelor unui stat membru, ca urmare a localizării domiciliului pârâtului pe teritoriul acestui stat membru, de a se pronunța într‑un litigiu care are legătură, cel puțin în parte, ca urmare a obiectului său, cu un stat terț nu este contrară principiului de drept internațional al efectului relativ al tratatelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 martie 2005, Owusu, C‑281/02, EU:C:2005:120, punctele 30 și 31).

71      Pe de altă parte, trebuie să se observe că această competență a instanței de la domiciliul pârâtului trebuie exercitată fără a aduce atingere principiului neamestecului, în virtutea căruia un stat nu se poate amesteca în cauzele care țin în esență de competența națională a unui alt stat.

72      În exercitarea competențelor sale, un stat poate elibera, valida și înregistra titluri de proprietate intelectuală care, pe teritoriul acestui stat, conferă titularului lor drepturi exclusive de proprietate intelectuală, precum un brevet. Reiese de altfel din Raportul domnului P. Jenard cu privire la Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1979, C 59, p. 1) că unul dintre motivele pentru care articolul 16 punctul 4 din această convenție – căruia îi corespunde articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis – a conferit o competență exclusivă instanțelor statului contractant care a acordat un brevet de a se pronunța cu privire la litigiile în materie de înregistrare sau de valabilitate a acestuia constă în faptul că „acordarea unui brevet național decurge din suveranitatea națională”. În plus, astfel cum s‑a arătat la punctul 36 din prezenta hotărâre, această competență exclusivă este justificată atât de faptul că eliberarea brevetelor implică intervenția administrației naționale, cât și de faptul că aceste instanțe sunt cel mai bine plasate pentru a soluționa cazurile în care litigiul însuși privește valabilitatea brevetului sau existența depunerii ori a înregistrării.

73      Or, din moment ce o hotărâre judecătorească prin care se anulează un brevet afectează existența sau, în cazul anulării în parte, conținutul acestor drepturi exclusive, numai instanțele competente din acest stat pot pronunța o asemenea hotărâre. Astfel, din principiul neamestecului menționat la punctul 71 din prezenta hotărâre rezultă că numai instanțele din statul terț de eliberare sau de validare a unui brevet sunt competente să declare nulitatea acestui brevet printr‑o decizie susceptibilă să determine modificarea registrului național al acestui stat în ceea ce privește existența sau conținutul brevetului menționat.

74      În schimb, instanța din statul membru de la domiciliul pârâtului, sesizată, precum în cauza principală, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul Bruxelles I bis, cu o acțiune în contrafacere în cadrul căreia este invocată pe cale de excepție problema valabilității unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț, este competentă să se pronunțe cu privire la această chestiune dacă nu este aplicabilă niciuna dintre limitările menționate la punctele 63-65 din prezenta hotărâre, dat fiind că hotărârea acestei instanțe solicitate în această privință nu este de natură să afecteze existența sau conținutul brevetului respectiv în acest stat terț sau să determine modificarea registrului său național.

75      În realitate, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 62 din Concluziile sale din 22 februarie 2024 și după cum au arătat părțile din litigiul principal, precum și Comisia Europeană în ședința din 14 mai 2024 în fața Curții, această decizie are efecte numai inter partes, și anume o întindere limitată la părțile din proces. Astfel, atunci când problema valabilității unui brevet eliberat într‑un stat terț este invocată pe cale de excepție în cadrul unei acțiuni în contrafacerea acestui brevet în fața unei instanțe a unui stat membru, această excepție nu urmărește decât să obțină respingerea acestei acțiuni și nu vizează obținerea unei hotărâri care să determine anularea în tot sau în parte a brevetului menționat. În special, decizia menționată nu poate în niciun caz să conțină o somație adresată autorității administrative responsabile de ținerea registrului național al statului terț în cauză.

76      Din ansamblul considerațiilor care precedă reiese că trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 24 punctul 4 din Regulamentul Bruxelles I bis trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unei instanțe dintr‑un stat terț și, în consecință, nu conferă nicio competență, exclusivă sau neexclusivă, unei astfel de instanțe în ceea ce privește aprecierea valabilității unui brevet eliberat sau validat de acest stat. În cazul în care o instanță a unui stat membru este sesizată, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din acest regulament, cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț, în cadrul căreia se invocă, pe cale de excepție, problema valabilității acestui brevet, instanța respectivă este competentă, în temeiul articolului 4 alineatul (1) menționat, să se pronunțe cu privire la această excepție, decizia sa în această privință nefiind de natură să afecteze existența sau conținutul brevetului respectiv în acest stat terț sau să determine modificarea registrului național al acestuia.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

77      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

1)      Articolul 24 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

trebuie interpretat în sensul că

o instanță din statul membru de la domiciliul pârâtului, sesizată în temeiul articolului 4 alineatul (1) din acest regulament cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat într‑un alt stat membru, rămâne competentă să soluționeze această acțiune atunci când, în cadrul acesteia, pârâtul menționat contestă, pe cale de excepție, valabilitatea brevetului respectiv, în condițiile în care competența de a se pronunța cu privire la această valabilitate revine exclusiv instanțelor din acest alt stat membru.

2)      Articolul 24 punctul 4 din Regulamentul nr. 1215/2012

trebuie interpretat în sensul că

nu se aplică unei instanțe dintr‑un stat terț și, în consecință, nu conferă nicio competență, exclusivă sau neexclusivă, unei astfel de instanțe în ceea ce privește aprecierea valabilității unui brevet eliberat sau validat de acest stat. În cazul în care o instanță a unui stat membru este sesizată, în temeiul articolului 4 alineatul (1) din acest regulament, cu o acțiune în contrafacerea unui brevet eliberat sau validat într‑un stat terț, în cadrul căreia se invocă, pe cale de excepție, problema valabilității acestui brevet, instanța respectivă este competentă, în temeiul articolului 4 alineatul (1) menționat, să se pronunțe cu privire la această excepție, decizia sa în această privință nefiind de natură să afecteze existența sau conținutul brevetului respectiv în acest stat terț sau să determine modificarea registrului național al acestuia.

Semnături

*      Limba de procedură: suedeza.