CELEX:62022CJ0701: Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 octombrie 2024.#SC AA SRL împotriva MFE.#Cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Cluj.#Trimitere preliminară – Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) – Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 – Articolul 60 – Principiul bunei gestiuni financiare – Articolul 80 – Dreptul beneficiarilor de a primi plățile în cele mai scurte termene și integral – Dreptul de a obține dobânzi pentru întârzierea în efectuarea plăților – Principiile efectivității și echivalenței – Rezilierea unui contract de finanțare din FEDR din cauza unor neregularități săvârșite cu ocazia executării acestuia – Anularea acestei rezilieri – Corectarea neregularităților – Combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale – Directiva 2011/7/UE – Domeniu de aplicare.#Cauza C-701/22.

–

pentru Ministerul Fondurilor Europene, de M.-I. Boloș, în calitate de agent;

–

pentru guvernul român, de E. Gane și O.‑C. Ichim, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul portughez, de H. Almeida, P. Barros da Costa, H. Oliveira și A. Pimenta, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de C. Ehrbar, G. Gattinara și T. Isacu de Groot, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea principiului bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 (JO 2006, L 210, p. 25, Ediție specială, 14/vol. 2, p. 64) coroborat cu principiul echivalenței, a articolului 288 al treilea paragraf TFUE, precum și a Directivei 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (JO 2011, L 48, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC AA SRL (denumită în continuare „AA”), pe de o parte, și Ministerul Fondurilor Europene (denumit în continuare „MFE”), pe de altă parte, în legătură cu achitarea unor dobânzi de întârziere solicitată de AA pentru plata cu întârziere de către MFE a cheltuielilor eligibile în temeiul unui contract de finanțare încheiat între aceste două părți (denumit în continuare „contractul de finanțare”), în executarea unui program cofinanțat din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).

3

Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1783/1999 (JO 2006, L 210, p. 1, Ediție specială, 14/vol. 1, p. 236) prevede:

„Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile pentru o contribuție a [FEDR]:

[…]”

4

Regulamentul nr. 1083/2006, care a fost abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 320), dar care rămâne aplicabil ratione temporis litigiului principal, definea la articolul 2 punctul 7 noțiunea de „neregularitate” ca fiind „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”.

5

Articolul 60 din Regulamentul nr. 1083/2006, intitulat „Funcțiile autorității de gestionare”, avea următorul cuprins:

„Autoritatea de gestionare este însărcinată cu gestionarea și aplicarea programului operațional în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, în special:

[…]”

6

Articolul 80 din acest regulament, intitulat „Integralitatea plăților către beneficiari”, prevedea:

„Statele membre se asigură că organismele însărcinate cu efectuarea plăților se asigură că beneficiarii primesc suma totală a participării publice în cele mai scurte termene și integral. Nu se procedează la niciun fel de deducere sau reținere și nici la vreun fel de taxă specifică sau cu efect echivalent care ar reduce sumele datorate beneficiarilor.”

7

Articolul 98 alineatele (1) și (2) din regulamentul menționat, intitulat „Corecții financiare ale statelor membre”, prevedea:

„(1)   Este în primul rând responsabilitatea statelor membre să caute neregularitățile, să ia măsuri atunci când se constată o schimbare importantă care afectează natura sau condițiile de aplicare sau de control al operațiunilor sau al programelor operaționale și să procedeze la corecțiile financiare necesare.

(2)   Statele membre procedează la corecțiile financiare necesare pentru neregularitățile individuale sau sistemice constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Corecțiile la care procedează statele membre constau în anularea totală sau parțială a participării publice pentru programul operațional. Statele membre țin seama de natura și de gravitatea neregularităților și a pierderii financiare care rezultă pentru fonduri.

[…]”

8

Articolul 2 punctul 59 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1) definește noțiunea de „bună gestiune financiară” ca fiind „execuția bugetului în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității”.

9

Articolul 1 din Directiva 2011/7, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezenta directivă urmărește să combată întârzierea în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, în vederea asigurării funcționării adecvate a pieței interne, promovând astfel competitivitatea întreprinderilor, în special cea a [întreprinderilor mici și mijlocii (IMM‑uri)].

(2)   Prezenta directivă se aplică tuturor plăților efectuate ca remunerații pentru tranzacții comerciale.

[…]”

10

Articolul 2 punctul 1 din această directivă definește noțiunea de „tranzacții comerciale” în sensul acestei directive ca fiind „tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost”.

11

Potrivit articolului 1535 din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil al României (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „Codul civil”), intitulat „Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești”:

„(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

[…]

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

12

Articolul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar‑fiscale în domeniul bancar (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011, denumită în continuare „OG nr. 13/2011”) prevede:

„(1)   Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

[…]

(3)   Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

[…]”

13

Potrivit articolului 10 din OG nr. 13/2011, „[d]ispozițiile articolului 1.535 și articolelor 1538-1543 [din Codul civil] […] sunt aplicabile dobânzii penalizatoare”.

14

Articolul 42 alineatele (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, denumită în continuare „OUG nr. 66/2011”), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevedea:

„(1)   Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță.

(2)   Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alineatului (1), până la data stingerii acesteia, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd altfel.”

15

La 22 aprilie 2015, MFE, autoritatea de gestionare a programului operațional sectorial al FEDR „Creșterea competitivității economice 2007-2013”, și AA, o societate cu răspundere limitată de drept român, au încheiat în executarea acestui program contractul de finanțare în vederea implementării proiectului intitulat „Achiziție de echipamente pentru creșterea capacității de producție a societății AA”.

16

În acest scop, MFE s‑a angajat să acorde societății AA o finanțare în sumă maximă de 3334257,20 lei (aproximativ 671000 de euro). AA s‑a angajat să cofinanțeze acest proiect, pe de o parte, printr‑o contribuție la cheltuielile eligibile ale proiectului în limita acestei sume și, pe de altă parte, printr‑o contribuție de 2385556,64 lei (aproximativ 479780 de euro), taxa pe valoarea adăugată inclusă, cu titlu de cheltuieli neeligibile în cadrul proiectului. Pentru a acoperi cofinanțarea acestor cheltuieli eligibile în conformitate cu contractul de finanțare, AA a încheiat cu o instituție bancară un contract de credit în valoare totală de 3334257,20 lei (aproximativ 671000 de euro).

17

La 22 septembrie 2015, după finalizarea proiectului, AA a depus la MFE o cerere de rambursare a acestei sume, corespunzătoare cheltuielilor eligibile menționate, cerere pe care a completat‑o prin adresele din 2 octombrie și din 22 octombrie 2015. Ulterior, AA a sesizat Curtea de Apel Cluj (România), care este instanța de trimitere, cu o acțiune având ca obiect, în primul rând, obligarea MFE la emiterea unei decizii de acceptare la plată a cererii menționate, în al doilea rând, obligarea acestui minister la rambursarea sumei corespunzătoare acelorași cheltuieli eligibile, în al treilea rând, obligarea ministerului amintit la plata dobânzilor de întârziere pentru această sumă de la data formulării acțiunii respective și, în al patrulea rând, cu titlu subsidiar, obligarea aceluiași minister la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit.

18

La 29 august 2016, MFE a reziliat contractul de finanțare pentru nerespectarea de către AA a obligației stipulate în acest contract de a publica o invitație sau un anunț de participare.

19

La 27 aprilie 2017, AA a sesizat Curtea de Apel Cluj cu o a doua acțiune formulată împotriva MFE, solicitând anularea actului de reziliere a contractului de finanțare. Printr‑o hotărâre care a rămas definitivă la 10 martie 2021, această instanță a admis acțiunea respectivă pentru motivul că, în pofida nerespectării de către AA a obligației de transparență cu ocazia executării contractului de finanțare amintit, rezilierea acestuia din urmă era disproporționată. Potrivit instanței menționate, MFE ar fi trebuit, având în vedere faptul că neregularitățile constatate erau de mică însemnătate, să aplice măsuri mai puțin severe, precum corecții financiare.

20

În urma plății integrale de către MFE a cuantumului cheltuielilor eligibile cu titlu de participare din FEDR, în sumă de 3320502,41 lei (aproximativ 667370 de euro), fără aplicarea de corecții financiare, instanța de trimitere rămâne sesizată, în cadrul acțiunii menționate la punctul 17 din prezenta hotărâre, numai cu capetele de cerere referitoare la plata, pe de o parte, a dobânzilor de întârziere aferente acestei sumei și, pe de altă parte, a despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit. În această privință, AA arată că, din cauza neplății sumelor datorate de către MFE, ea a fost obligată să plătească, între data scadenței inițiale a creditului și până la formularea acestei acțiuni, suma totală de 23225,46 lei (aproximativ 4671 de euro) cu titlu de dobânzi până în luna aprilie 2016.

21

Instanța de trimitere ridică, în primul rând, problema dacă, în lipsa unei reglementări specifice a Uniunii în acest domeniu, principiul bunei gestiuni financiare, astfel cum este prevăzut la articolul 60 din Regulamentul nr. 1083/2006, coroborat cu principiul echivalenței permite să se aplice unui contract de finanțare precum cel în discuție în litigiul principal în special articolul 1.535 din Codul civil și articolele 1 și 10 din OG nr. 13/2011, care prevăd plata unor dobânzi pentru întârzierea în executarea unei obligații pecuniare, sau permite să se aplice prin analogie articolul 42 din OUG nr. 66/2011, care, în ceea ce privește execuția fondurilor europene sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, reglementează retragerea unui avantaj financiar plătit în mod necuvenit și nu prevede plata unor dobânzi de întârziere de către beneficiarul acestui avantaj, cu excepția cazului în care restituirea nu intervine într‑un termen de 30 de zile.

22

În al doilea rând, această instanță solicită să se stabilească dacă, atunci când un beneficiar a săvârșit neregularități cu ocazia executării unui contract de finanțare precum cel în discuție în litigiul principal, ea poate, pentru a ține seama de aceste neregularități, să limiteze cuantumul dobânzilor de întârziere, presupunând că ele sunt datorate de autoritatea de gestionare, chiar dacă autoritatea respectivă nu ar fi aplicat nicio corecție financiară acestui beneficiar.

23

În al treilea rând, instanța menționată ridică problema dacă un contract de finanțare precum cel în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Directivei 2011/7 și, prin urmare, dacă aceasta permite aplicarea în privința contractului respectiv a ratei dobânzii pe care o prevede pentru întârzierea la plata cheltuielilor eligibile.

24

În aceste condiții, Curtea de Apel Cluj a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Instanța de trimitere a solicitat judecarea prezentei cauze potrivit procedurii accelerate, prevăzută la articolul 105 din Regulamentul de procedură al Curții, subliniind totodată că litigiul principal este pendinte în fața instanțelor naționale de la 18 aprilie 2016.

26

Articolul 105 alineatul (1) menționat prevede că, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt, să decidă judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate.

27

Aplicarea acestei proceduri depinde, înainte de toate, de împrejurările excepționale proprii cauzei principale, care trebuie să demonstreze urgența deosebită a pronunțării cu privire la întrebările adresate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 2024, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Încrederea reciprocă în cazul unui transfer), C‑392/22, EU:C:2024:195, punctul 34 și jurisprudența citată].

28

În această privință, punctul 37 din Recomandările Curții de Justiție a Uniunii Europene în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (JO 2019, C 380, p. 1), precizează că, pentru a permite Curții să decidă rapid dacă se impune aplicarea procedurii accelerate, cererea trebuie să expună cu exactitate împrejurările de drept și de fapt care demonstrează urgența și în special riscurile care pot apărea în cazul în care trimiterea este judecată potrivit procedurii obișnuite.

29

În speță, niciun element furnizat de instanța de trimitere nu este de natură să demonstreze că aceasta este obligată să se pronunțe într‑un anumit termen, nici că acțiunea în justiție cu care a fost sesizată de AA de la 18 aprilie 2016 a făcut obiectul unui tratament urgent. Trebuie arătat în acest sens că prezenta cerere de decizie preliminară, pe care instanța respectivă a decis să o transmită Curții la 15 decembrie 2021, a fost depusă abia la 15 noiembrie 2022 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iunie 2024, C (Administratori și lichidatori judiciari), C‑696/22, EU:C:2024:499, punctele 42 și 43].

30

Pe de altă parte, nici simplul interes al justițiabililor – oricât de important și de legitim ar fi el – de a se stabili cât mai rapid posibil întinderea drepturilor conferite acestora de dreptul Uniunii, nici caracterul sensibil din punct de vedere economic sau social al cauzei principale nu implică totuși necesitatea „examinării acesteia în termen scurt”, în sensul articolului 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură (Hotărârea din 20 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia și alții, C‑301/21, EU:C:2022:811, punctul 39).

31

În aceste condiții, la 20 decembrie 2022, președintele Curții a decis, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, să nu admită cererea de aplicare a procedurii accelerate formulată de instanța de trimitere.

32

Prin intermediul primei și al celei de a treia întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 60 din Regulamentul nr. 1083/2006 coroborat cu principiul echivalenței se opune achitării unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile în cadrul FEDR și, în cazul unui răspuns negativ, dacă se opune ca plata acestor dobânzi să fie exclusă în temeiul unor dispoziții ale dreptului național care impun plata unor dobânzi de întârziere numai de la expirarea termenului de restituire a sumei plătite în mod necuvenit.

33

În primul rând, trebuie amintit că, în temeiul articolului 317 TFUE, Comisia, în cooperare cu statele membre, execută bugetul Uniunii, în conformitate printre altele cu principiul bunei gestiuni financiare, pe care articolul 2 punctul 59 din Regulamentul 2018/1046 îl definește ca fiind execuția bugetului în conformitate cu principiile economiei, eficienței și eficacității. Principiul bunei gestiuni financiare impune în consecință ca fondurile structurale și de investiții europene să fie utilizate de statele membre în conformitate cu principiile și cu cerințele legale care stau la baza reglementării sectoriale a Uniunii.

34

În conformitate cu articolul 60 litera (a) din Regulamentul nr. 1083/2006, revine autorității de gestionare sarcina să se asigure, în aplicarea principiului bunei gestiuni financiare, că operațiunile sunt selecționate în vederea finanțării în conformitate cu criteriile aplicabile programului operațional și că ele sunt conforme, pe toată durata execuției lor, cu normele Uniunii și interne aplicabile.

35

Pe de altă parte, articolul 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 prevede că dobânzile debitoare plătite de autoritățile naționale competente nu sunt eligibile pentru o contribuție din FEDR.

36

Rezultă că achitarea unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare unor cheltuieli eligibile în special în cadrul FEDR nu compromite obiectivul bunei gestiuni financiare urmărit de Regulamentul nr. 1083/2006. Astfel, din moment ce asemenea dobânzi de întârziere nu pot fi imputate bugetului Uniunii, interesele financiare ale Uniunii rămân protejate.

37

În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe consacrate, orice subiect de drept administrativ căruia o autoritate națională i‑a impus plata unei taxe, a unei contribuții, a unui impozit sau a unei alte prelevări cu încălcarea dreptului Uniunii are, în temeiul acestuia din urmă, dreptul de a obține din partea autorității respective nu numai rambursarea sumei încasate în mod necuvenit, ci și plata unor dobânzi prin care se urmărește compensarea indisponibilității acesteia din urmă (Hotărârea din 11 iunie 2024, Comisia/Deutsche Telekom, C‑221/22 P, EU:C:2024:488, punctul 55 și jurisprudența citată).

38

În consecință, atunci când au fost încasate sume cu încălcarea dreptului Uniunii de către o autoritate națională, ele trebuie restituite, iar această restituire trebuie majorată cu dobânzi care să acopere întreaga perioadă cuprinsă între data plății acestor sume și data restituirii lor, ceea ce constituie expresia unui principiu general de restituire a plății nedatorate (Hotărârea din 11 iunie 2024, Comisia/Deutsche Telekom, C‑221/22 P, EU:C:2024:488, punctul 56 și jurisprudența citată).

39

Pe de altă parte, Curtea a statuat că acest principiu se aplică în ipoteza în care sumele în cauză corespund unor restituiri la export care au fost acordate cu întârziere unui subiect de drept administrativ, după ce i‑au fost refuzate cu încălcarea acestui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctul 59). Or, această situație este comparabilă cu cea a beneficiarului unei finanțări din FEDR care a fost privat pentru o anumită perioadă de unele sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile la care avea dreptul din cauza întârzierii cu care aceste sume au fost plătite cu încălcarea dreptului Uniunii.

40

În plus, trebuie subliniat că articolul 80 din Regulamentul nr. 1083/2006 impune, în primul rând, statelor membre să vegheze că autoritățile de gestionare se asigură că beneficiarii primesc suma totală a participării publice în cele mai scurte termene și integral. În al doilea rând, acest articol interzice statelor membre să procedeze la orice fel de deducere sau reținere, precum și la impunerea oricărui fel de taxă specifică sau cu efect echivalent care ar reduce sumele datorate beneficiarilor.

41

Rezultă din ceea ce precedă că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care beneficiarul unei participări publice din FEDR a fost privat pe nedrept de o sumă care îi era datorată, acest beneficiar are dreptul la plata unor dobânzi de întârziere de la data la care autoritatea de gestionare ar fi trebuit să îi plătească această sumă și, în loc să o plătească, a reziliat contractul de finanțare, reziliere care a fost anulată ulterior cu efect ex tunc printr‑o hotărâre judecătorească rămasă definitivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctul 75, precum și Hotărârea din 11 iunie 2024, Comisia/Deutsche Telekom, C‑221/22 P, EU:C:2024:488, punctul 61).

42

După cum s‑a amintit la punctul 37 din prezenta hotărâre, acest drept la plata unor dobânzi are ca obiect compensarea indisponibilității sumei de care beneficiarul respectiv a fost privat pe nedrept. Această compensare se poate efectua, în funcție de situație, în modalitățile care sunt prevăzute de reglementarea aplicabilă a Uniunii sau, în lipsa unei asemenea reglementări, în modalitățile care se aplică în temeiul dreptului național (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctele 70 și 71).

43

În speță, revine instanței de trimitere, în lipsa unor dispoziții de drept național care prevăd plata unor dobânzi de întârziere într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, sarcina ca, pornind atât de la obiectul, cât și de la elementele esențiale ale dispozițiilor naționale în materie de dobânzi de întârziere pe care le citează în cererea de decizie preliminară, să le identifice pe cele a căror aplicare este mai în măsură să garanteze efectivitatea principiului general de restituire a plății nedatorate, amintit la punctele 37-39 din prezenta hotărâre. Modalitățile procedurale ale acțiunilor în obținerea plății dobânzilor nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de drept intern (principiul echivalenței) și nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la această plată garantat de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 1976, Rewe‑Zentralfinanz și Rewe‑Zentral, 33/76, EU:C:1976:188, punctul 6, Hotărârea din 6 octombrie 2015, Târșia, C‑69/14, EU:C:2015:662, punctele 26 și 27, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctul 74).

44

În ceea ce privește aspectul dacă ar fi pertinent, în temeiul principiului echivalenței, să se aplice în speță articolul 42 din OUG nr. 66/2011, trebuie arătat, având în vedere elementele care reies din cererea de decizie preliminară, că acest articol reglementează retragerea unui avantaj financiar plătit în mod necuvenit ca urmare a unor neregularități apărute cu prilejul obținerii și a utilizării fondurilor europene sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

45

Or, după cum a amintit Comisia în observațiile scrise pe care le‑a prezentat în cauză, invocarea principiului echivalenței presupune că norma în discuție se aplică fără distincție acțiunilor întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii și celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern care au un obiect și o cauză asimilabile. În consecință, o normă națională prin care se urmărește sancționarea numai a încălcării dreptului Uniunii nu poate constitui temeiul adecvat al comparației pentru a asigura respectarea acestui principiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 decembrie 1998, Levez, C‑326/96, EU:C:1998:577, punctele 41 și 48, precum și Hotărârea din 16 mai 2000, Preston și alții, C‑78/98, EU:C:2000:247, punctele 52 și 55).

46

De asemenea, din cererea de decizie preliminară reiese că articolul 42 din OUG nr. 66/2011 prevede plata unor dobânzi în cazul în care restituirea avantajului financiar nu intervine în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea titlului de creanță. În asemenea împrejurări, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, aplicarea acestui articol în litigiul principal ar putea aduce atingere drepturilor beneficiarului în cauză la rambursarea sumelor corespunzătoare unor cheltuieli eligibile și la plata unor dobânzi garantate de dreptul Uniunii. Astfel, aplicarea articolului menționat ar conduce la neluarea în considerare, ca perioadă relevantă pentru calcularea dobânzilor, a acestei perioade de 30 de zile (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctele 75 și 76).

47

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la prima și la a treia întrebare că principiul bunei gestiuni financiare prevăzut la articolul 60 din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că nu se opune achitării unor dobânzi de întârziere pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor sume corespunzătoare cheltuielilor eligibile în cadrul FEDR. În schimb, principiul efectivității trebuie interpretat, în lumina articolului 80 din Regulamentul nr. 1083/2006, în sensul că se opune ca plata acestor dobânzi să fie exclusă în temeiul unor dispoziții ale dreptului național care impun achitarea unor dobânzi de întârziere numai de la expirarea termenului de restituire a sumei plătite în mod necuvenit.

48

Pentru a furniza un răspuns util instanței de trimitere, trebuie să se considere că, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească în esență dacă dispozițiile coroborate ale articolului 2 punctul 7 și ale articolului 98 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate în sensul că se opun ca o instanță națională să reducă, ca urmare a unor „neregularități” în sensul acestui articol 2 punctul 7, constatate cu ocazia executării unui contract de finanțare, cuantumul dobânzilor de întârziere datorate beneficiarului unei finanțări din FEDR pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a unor cheltuieli eligibile în temeiul acestei finanțări, într‑un caz în care autoritatea de gestionare respectivă nu a aplicat nicio corecție financiară în această privință.

49

În primul rând, articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 definește noțiunea de „neregularitate” drept orice încălcare a unei dispoziții a dreptului Uniunii care rezultă dintr‑un act sau dintr‑o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare acestui buget. Rezultă din înșiși termenii articolului 2 punctul 7 că numai o încălcare care „are sau ar putea avea ca efect” un prejudiciu la adresa bugetului respectiv poate fi calificată drept „neregularitate”.

50

În al doilea rând, rezultă din articolul 98 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 că este responsabilitatea statelor membre să caute neregularitățile, individuale și sistemice, precum și să procedeze la corecțiile financiare pentru neregularitățile constatate în operațiunile sau în programele operaționale. Aceste corecții constau în anularea în tot sau în parte a participării publice pentru programul operațional, în aplicarea unor criterii referitoare la natura neregularităților, la gravitatea lor, precum și la pierderea financiară care rezultă din aceasta pentru fondul în cauză. Aceste criterii sunt o expresie a principiului proporționalității, care face parte din principiile generale ale dreptului Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2023, ANAS, C‑545/21, EU:C:2023:451, punctele 42 și 43).

51

Rezultă că articolul 98 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că, în cazul unei „neregularități”, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din regulamentul respectiv, acesta impune statelor membre, pentru a determina corecția financiară aplicabilă, să efectueze o apreciere de la caz la caz, cu respectarea principiului proporționalității și ținând seama de criteriile menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iunie 2023, ANAS, C‑545/21, EU:C:2023:451, punctul 49).

52

În ordinea juridică a Uniunii, obligația statelor membre, în temeiul articolului 4 alineatul (3) al doilea paragraf TUE, de a adopta orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii revine tuturor autorităților statelor membre, inclusiv, în limitele competențelor acestora, autorităților jurisdicționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2000, Engelbrecht, C‑262/97, EU:C:2000:492, punctul 38, și Hotărârea din 17 octombrie 2019, Elektrorazpredelenie Yug, C‑31/18, EU:C:2019:868, punctul 60).

53

În aceste condiții, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă o reducere a dobânzilor de întârziere datorate beneficiarului finanțării, în temeiul principiului general de restituire a plății nedatorate, amintit la punctele 37-39 din prezenta hotărâre, ar fi conformă cu principiul proporționalității, astfel cum este precizat la articolul 98 alineatele (1) și (2) din acest regulament, atunci când suntem în prezența unor „neregularități” în sensul articolului 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006.

54

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că dispozițiile coroborate ale articolului 2 punctul 7 și ale articolului 98 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca o instanță națională să reducă, ca urmare a unor „neregularități” în sensul acestui articol 2 punctul 7, constatate cu ocazia executării unui contract de finanțare și în conformitate cu principiul proporționalității, cuantumul dobânzilor de întârziere datorate beneficiarului unei finanțări din FEDR pentru plata cu întârziere de către autoritatea de gestionare a cheltuielilor eligibile în cadrul acestei finanțări, într‑un caz în care autoritatea de gestionare respectivă nu a aplicat nicio corecție financiară în această privință.

55

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 2011/7 trebuie să fie interpretată în sensul că este aplicabilă unui contract de finanțare încheiat între o autoritate de gestionare a unui stat membru și o întreprindere, având ca obiect cofinanțarea din FEDR a unui proiect de achiziție de către această întreprindere a unor echipamente de la un terț.

56

De la bun început, trebuie amintit că, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2011/7, aceasta urmărește să combată întârzierea în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, în vederea asigurării funcționării adecvate a pieței interne, promovând astfel competitivitatea întreprinderilor, în special cea a IMM‑urilor. Articolul 1 alineatul (2) din această directivă prevede că ea se aplică tuturor plăților efectuate ca remunerații pentru tranzacții comerciale.

57

Noțiunea de „tranzacții comerciale” este definită la articolul 2 punctul 1 din directiva menționată ca fiind „tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost”.

58

Această dispoziție stabilește astfel două condiții pentru ca o tranzacție să intre sub incidența noțiunii de „tranzacții comerciale”. Ea trebuie, în primul rând, să fie efectuată fie între întreprinderi, fie între întreprinderi și autorități publice și, în al doilea rând, să conducă la furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii contra cost [Hotărârea din 9 iulie 2020, RL (Directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților),C‑199/19, EU:C:2020:548, punctul 24, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2022, New Media Development & Hotel Services, C‑327/20, EU:C:2022:23, punctul 32].

59

Este adevărat că domeniul de aplicare al Directivei 2011/7 este definit într‑un mod foarte larg și poate acoperi o tranzacție comercială a cărei finanțare este asigurată în tot sau în parte din resurse provenite din fonduri structurale și din Fondul de coeziune al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2019, KROL, C‑722/18, EU:C:2019:1028, punctul 32). Nu este mai puțin adevărat că, pentru a intra sub incidența noțiunii de „tranzacții comerciale”, în sensul articolului 2 punctul 1 din această directivă, tranzacția trebuie să dea naștere efectiv unei furnizări de bunuri sau unei prestări de servicii, chiar dacă aceasta nu ar avea ca obiect o asemenea furnizare sau o asemenea prestare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2020, Techbau, C‑299/19, EU:C:2020:937, punctul 44).

60

În speță, în măsura în care contractul de finanțare, care are ca obiect cofinanțarea din FEDR a unui proiect de achiziție de echipamente de la un terț, nu implică furnizarea unui bun sau prestarea unui serviciu de către AA în favoarea autorității de gestionare în cauză, acest contract este exclus din domeniul de aplicare al Directivei 2011/7.

61

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că Directiva 2011/7 trebuie interpretată în sensul că nu este aplicabilă unui contract de finanțare încheiat între o autoritate de gestionare a unui stat membru și o întreprindere având ca obiect cofinanțarea din FEDR a unui proiect de achiziție de către această întreprindere a unor echipamente de la un terț.

62

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: