CELEX:62022TJ0245: Hotărârea Tribunalului (Camera a zecea extinsă) din 4 decembrie 2024.#PGTEX Morocco împotriva Comisia Europeană.#Dumping – Extinderea taxei antidumping definitive instituite asupra importurilor de anumite materiale țesute sau cusute din fibre de sticlă originare din China la importurile acestor produse expediate din Maroc – Examinare anticircumvenție – Circumvenție – Acordul euromediteraneean de asociere CE‑Maroc – Articolul 22 litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Abuz de putere – Condiții pentru stabilirea circumvenției – Articolul 13 din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Modificare care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei – Operațiuni de asamblare – Operațiuni de încheiere – Noțiunea de «valoare adăugată» – Produs similar importat sau piese ale acestui produs care continuă să beneficieze de subvenție – Eroare de drept – Eroare vădită de apreciere – Principiul nediscriminării – Egalitate de tratament – Principiul bunei administrări – Articolul 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2016/1036 – Utilizare a datelor disponibile.#Cauza T-245/22.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea extinsă)

4 decembrie 2024(*)

„ Dumping – Extinderea taxei antidumping definitive instituite asupra importurilor de anumite materiale țesute sau cusute din fibre de sticlă originare din China la importurile acestor produse expediate din Maroc – Examinare anticircumvenție – Circumvenție – Acordul euromediteraneean de asociere CE‑Maroc – Articolul 22 litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Abuz de putere – Condiții pentru stabilirea circumvenției – Articolul 13 din Regulamentul (UE) 2016/1036 – Modificare care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei – Operațiuni de asamblare – Operațiuni de încheiere – Noțiunea de «valoare adăugată» – Produs similar importat sau piese ale acestui produs care continuă să beneficieze de subvenție – Eroare de drept – Eroare vădită de apreciere – Principiul nediscriminării – Egalitate de tratament – Principiul bunei administrări – Articolul 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul 2016/1036 – Utilizare a datelor disponibile ”

În cauza T‑245/22,

PGTEX Morocco, cu sediul în Tanger (Maroc), reprezentată de P. Vander Schueren, E. Gergondet și A. Nosowicz, avocați,

reclamantă,

susținută de

LM Wind Power A/S, cu sediul în Kolding (Danemarca), reprezentată de B. Servais și V. Crochet, avocați,

intervenientă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de G. Luengo și J. Zieliński, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Tech‑Fab Europe eV, cu sediul în Frankfurt am Main (Germania), reprezentată de L. Ruessmann și J. Beck, avocați,

intervenientă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă),

compus din doamna O. Porchia (raportoare), președintă, și domnii M. Jaeger, L. Madise, P. Nihoul și S. Verschuur, judecători,

grefier: doamna I. Kurme, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 16 ianuarie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, PGTEX Morocco, solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/302 al Comisiei din 24 februarie 2022 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/776, asupra importurilor de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă (denumite în continuare „MFS”) originare din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”) la importurile de MFS expediate din Maroc, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Maroc, și de închidere a anchetei privind o posibilă circumvenție a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492 asupra importurilor de MFS originare din Egipt prin importuri de MFS expediate din Maroc, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Maroc (JO 2022, L 46, p. 49, denumit în continuare „regulamentul de punere în aplicare atacat”).

I.      Istoricul litigiului

2        Reclamanta, o societate de drept marocan stabilită într‑o zonă liberă din Tanger (Maroc) și care aparține grupului chinez de societăți PGTEX, este un producător‑exportator de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă (denumite în continuare „MFS”) pe care le exportă printre altele către Uniunea Europeană.

3        MFS sunt materiale țesute și/sau cusute din semitorturi sau fire din fibre de sticlă (denumite în continuare „semitorturi din fibre de sticlă”) cu filament continuu, cu sau fără alte elemente, cu excepția produselor impregnate sau preimpregnate și a țesăturilor cu ochiuri deschise cu o dimensiune mai mare de 1,8 milimetri (mm) atât în lungime, cât și în lățime, și cu o greutate mai mare de 35 de grame pe metru pătrat (g/m²). Aceste produse sunt utilizate într‑o gamă largă de aplicații, printre altele pentru producția de palete pentru turbine eoliene, în producția de echipamente pentru ambarcațiuni și camioane și de echipamente sportive, precum și în sistemele de reabilitare a conductelor.

4        La 21 februarie 2019, Comisia Europeană a deschis, în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21, denumit în continuare „Regulamentul antidumping de bază”), o examinare antidumping cu privire la importurile în Uniune de MFS originare din China și din Egipt (denumită în continuare „examinarea antidumping”).

5        Examinarea antidumping a condus la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492 al Comisiei din 1 aprilie 2020 de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt (JO 2020, L 108, p. 1). Prin acest regulament de punere în aplicare, Comisia a instituit o taxă antidumping reziduală de 99,7 % la importurile de MFS din China.

6        Taxele antidumping au fost revizuite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/776 al Comisiei din 12 iunie 2020 de instituire a unor taxe compensatorii definitive la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/492 (JO 2020, L 189, p. 1), pentru a ține seama de taxele compensatorii adoptate de Comisie. Astfel, taxa antidumping reziduală asupra MFS originare din China era de 69 %.

7        La 19 mai 2021, Comisia a primit, în temeiul articolului 13 alineatul (3) și al articolului 14 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază, o cerere de examinare a unei posibile circumvenții a măsurilor antidumping instituite asupra importurilor de MFS originare din China și din Egipt prin intermediul importurilor expediate din Maroc, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Maroc, și de supunere a acestor importuri la înregistrare.

8        Cererea în cauză a fost depusă de intervenienta în susținerea Comisiei, Tech‑Fab Europe eV, o asociație de producători de MFS din Uniune.

9        Stabilind, după ce a informat statele membre, că există suficiente elemente de probă pentru deschiderea unei examinări (denumită în continuare „examinarea anticircumvenție”) în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul antidumping de bază, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/864 din 28 mai 2021 de deschidere a unei anchete privind o eventuală circumvenție a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/492 asupra importurilor de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt prin importuri de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă expediate din Maroc, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din Maroc, și de supunere a acestor importuri la înregistrare (JO 2021, L 190, p. 82).

10      Perioada acoperită de examinarea anticircumvenție era cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2020 (denumită în continuare „perioada de examinare”). Înainte de 2019, nu existau volume semnificative de exporturi de MFS din Maroc către Uniune. Au fost colectate date pentru perioada menționată pentru a cerceta printre altele presupusa modificare a configurației schimburilor comerciale rezultată ca urmare a instituirii măsurilor antidumping asupra produsului în cauză, precum și existența unei practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu exista un alt motiv întemeiat sau o altă justificare economică suficiente decât instituirea taxei. Pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2020 (denumită în continuare „perioada de raportare”) au fost colectate date mai detaliate, pentru a se examina dacă importurile au compromis efectul corectiv al măsurilor în vigoare, în ceea ce privește prețurile sau cantitățile, precum și existența dumpingului.

11      În cursul examinării anticircumvenție, grupul PGTEX, compus din reclamantă și din societățile sale afiliate din China, și anume PGTEX China Co., Ltd (denumită în continuare „PGTEX China”) și Chongqing Polycomp International Corporation (CPIC), a transmis formularul întreprinderilor care solicită o scutire (denumit în continuare „formularul de cerere de scutire”) completat. PGTEX China a completat de asemenea formularul pentru producătorii‑exportatori. La 8 septembrie 2021, grupul menționat a răspuns la cererea de clarificare trimisă de Comisie la 13 august 2021 (denumită în continuare „răspunsul la cererea de clarificare”).

12      Prin scrisoarea din 5 octombrie 2021, Comisia a informat reclamanta cu privire la intenția sa de a se întemeia pe date disponibile în temeiul articolului 18 din Regulamentul antidumping de bază. La 12 octombrie 2021, reclamanta a răspuns la această scrisoare (denumită în continuare „răspunsul la scrisoarea privind aplicarea articolului 18”).

13      La 15 octombrie 2021, reclamanta a transmis alte informații pentru a demonstra că prelucrarea pusă în aplicare în Maroc nu putea fi calificată drept operațiune de asamblare și că era justificată în sine din punct de vedere economic (denumită în continuare „documentația suplimentară”).

14      La 20 decembrie 2021, Comisia și‑a prezentat documentul de informare generală (denumit în continuare „DIG”), în care recomanda extinderea măsurilor antidumping aplicabile importurilor de MFS originare din China și din Egipt la importurile de MFS expediate din Maroc și respingea cererea de scutire de aceste taxe formulată de reclamantă. La 7 ianuarie 2022, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la DIG (denumite în continuare „observațiile cu privire la DIG”).

15      În paralel, reclamanta, considerând că DIG, prin aplicarea datelor disponibile în privința sa, nu răspundea observațiilor formulate în răspunsul la scrisoarea privind aplicarea articolului 18, a solicitat, la 29 decembrie 2021, intervenția consilierului‑auditor. La 10 ianuarie 2022 a avut loc o audiere cu Comisia, iar la 12 ianuarie cu consilierul‑auditor. Acesta din urmă și‑a prezentat raportul la 25 ianuarie 2022.

16      La 24 februarie 2022, Comisia a adoptat regulamentul de punere în aplicare atacat.

II.    Concluziile părților

17      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea regulamentului de punere în aplicare atacat în măsura în care o privește;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

18      Intervenienta în susținerea reclamantei, LM Wind Power A/S, solicită Tribunalului:

–        admiterea acțiunii;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente intervenției sale.

19      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

20      Intervenienta în susținerea Comisiei solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente intervenției.

III. În drept

21      În susținerea prezentei acțiuni, reclamanta invocă patru motive, întemeiate:

–        primul, pe o încălcare a Acordului euromediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (JO 2000, L 70, p. 2, Ediție specială, 11/vol. 73, p. 3), cu modificările ulterioare (denumit în continuare „acordul de asociere”), pe o încălcare a articolului 22 litera (a) din Regulamentul antidumping de bază și pe un abuz de putere pentru motivul că regulamentul de punere în aplicare atacat impune măsuri antidumping împotriva MFS de origine preferențială marocană pe care le exportă în Uniune fără să fi stabilit că importurile au făcut obiectul unui dumping în conformitate cu articolul VI din Acordul general pentru tarife și comerț din 1994 (GATT) (JO 1994, L 336, p. 11, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 14) și fără ca astfel de măsuri să fie conforme cu Acordul privind aplicarea articolului VI din GATT (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Codul antidumping din 1994”);

–        al doilea, pe o încălcare a obligației de motivare, pe o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la bună administrare, pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul antidumping de bază în ceea ce privește utilizarea datelor disponibile;

–        al treilea, pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât Comisia a considerat că nu există o motivare suficientă sau o justificare economică pentru înființarea unității sale de producție în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping, precum și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei;

–        al patrulea, pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul antidumping de bază, pe o încălcare a principiilor nediscriminării și egalității de tratament, precum și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia a concluzionat că procesul de fabricație pus în aplicare în Maroc constituia o operațiune de asamblare.

22      Trebuie analizate mai întâi primul, al treilea și al patrulea motiv, iar apoi, dacă este cazul, al doilea motiv.

A.      Cu privire la primul motiv

23      În susținerea primului motiv, reclamanta, la fel ca intervenienta în susținerea sa, invocă în esență trei critici.

24      Prin intermediul primei critici, reclamanta susține, cu titlu introductiv, că MFS pe care le fabrică sunt considerate, potrivit normelor aplicabile ale acordului de asociere, ca fiind „originare” din Maroc. Originea preferențială a MFS menționate ar fi confirmată de dovada originii emisă de autoritățile marocane în conformitate cu articolele 16 și 17 din Protocolul nr. 4 la acordul de asociere, și anume certificatele EUR.1, a căror validitate ar fi fost confirmată de administrația marocană a vămilor. Pe de altă parte, această origine preferențială nu ar fi contestată.

25      În consecință, prin impunerea unor taxe antidumping la importurile de MFS ale reclamantei care beneficiază de o origine preferențială marocană, la finalul examinării anticircumvenție, iar nu al examinării antidumping, regulamentul de punere în aplicare atacat ar fi încălcat articolul 9 din acordul de asociere, care interzice impunerea de taxe vamale și de taxe cu efect echivalent asupra unor astfel de produse, precum și articolul 24 din același acord, care ar permite, cu titlu de excepție de la articolul 9 din acest acord, să se instituie măsuri antidumping asupra acestor produse, cu condiția ca Uniunea să constate că importurile fac obiectul unui dumping în sensul articolului VI din GATT și ca măsurile antidumping să fie luate în conformitate cu Codul antidumping din 1994.

26      Potrivit reclamantei, prin ratificarea acordului de asociere, Uniunea s‑a angajat să nu instituie taxe antidumping asupra importurilor „originare” din Maroc decât după ce a stabilit existența unui dumping în conformitate cu articolul VI din GATT și cu Codul antidumping din 1994. Ea adaugă că Uniunea a renunțat astfel la posibilitatea de a institui măsuri antidumping în urma examinării anticircumvenție referitoare la produse „originare” din Maroc în temeiul acordului de asociere.

27      În această privință, reclamanta precizează că nu susține că articolul 24 din acordul de asociere împiedică orice examinare anticircumvenție. Ea susține că, pentru a se putea institui măsuri antidumping cu privire la importuri de produse care beneficiază de o origine preferențială marocană în temeiul acordului de asociere, Comisia trebuie să constate existența unui dumping în sensul articolului VI din GATT și că această constatare nu poate fi făcută în cadrul examinării anticircumvenție înseși. Totuși, articolul 24 din acordul de asociere nu ar împiedica o examinare anticircumvenție cu privire la produse care nu beneficiază de o origine preferențială marocană, cum ar fi în general situația atunci când presupusele practici de circumvenție constau în mici modificări, transbordări sau reorganizarea circuitelor de vânzări pentru a beneficia de taxa vamală mai puțin ridicată aplicabilă unui alt producător.

28      În orice caz, supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune față de textele de drept derivat al Uniunii ar impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu aceste acorduri (Hotărârea din 10 septembrie 1996, Comisia/Germania, C‑61/94, EU:C:1996:313, punctul 52). Așadar, Comisia nu poate interpreta simplul fapt că există un drept derivat al Uniunii ca o justificare care să îi permită să facă abstracție de angajamentele asumate în cadrul acordului de asociere. În plus, referirea la „legislația internă relevantă” care figurează la articolul 24 din acordul de asociere nu poate fi invocată pentru a justifica încălcarea acestui acord.

29      Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat încalcă articolul 22 litera (a) din Regulamentul antidumping de bază, în măsura în care instituie taxe antidumping la importurile „originare” din Maroc, înlăturând astfel aplicarea normelor speciale prevăzute în acordul de asociere.

30      Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat este afectat de un abuz de putere în măsura în care are ca unic obiectiv eludarea procedurii special prevăzute de acordul de asociere pentru instituirea de măsuri antidumping. Potrivit acesteia, Comisia știa perfect că acordul de asociere supunea impunerea de taxe antidumping unei proceduri specifice care îndeplinea cerințele articolului VI din GATT, însă aceasta a utilizat în mod deliberat procedura de circumvenție prevăzută de Regulamentul antidumping de bază pentru a eluda această procedură. Pe de altă parte, reclamanta subliniază că articolul VI din GATT nu prevede examinări anticircumvenție.

31      În sfârșit, în această privință, reclamanta adaugă că, deși obiectivul urmărit de Comisie prin adoptarea regulamentului de punere în aplicare atacat este de a asigura eficacitatea măsurilor impuse asupra importurilor de MFS originare din China, totuși acest regulament de punere în aplicare impune taxe vamale și taxe cu efect echivalent asupra importurilor de MFS originare din Maroc, cu încălcarea articolului 9 din acordul de asociere și a articolului 22 din Regulamentul antidumping de bază.

32      Comisia, la fel ca intervenienta în susținerea sa, contestă argumentele reclamantei.

1.      Observații introductive

a)      Cu privire la acordul de asociere

33      Acordul euromediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, a fost încheiat la Bruxelles la 26 februarie 1996 și a fost aprobat în numele Comunităților Europene prin Decizia 2000/204/CE, CECO a Consiliului și a Comisiei din 24 ianuarie 2000 privind încheierea Acordului euromediteraneean de constituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte (JO 2000, L 70, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 20, p. 184). În conformitate cu articolul 96 din acordul menționat, el a intrat în vigoare la 1 martie 2000, astfel cum reiese din informarea publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JO 2000, L 70, p. 228).

34      În temeiul articolului 1 alineatul (1), acordul de asociere instituie o asociere între Comunitatea Europeană și Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (desemnate împreună în acordul de asociere cu Marocul ca fiind „Comunitatea”), precum și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte.

35      Potrivit articolului 1 alineatul (2) a doua liniuță din acordul de asociere, acesta are drept obiectiv, inter alia, să stabilească „condițiil[e] pentru liberalizarea progresivă a schimburilor de mărfuri, de servicii și capitaluri”.

36      Astfel, articolul 6 din acordul de asociere, care figurează în titlul II din acest acord, referitor la libera circulație a mărfurilor, prevede că „Comunitatea și Marocul instituie treptat o zonă de liber schimb pe parcursul unei perioade de tranziție de cel mult doisprezece ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord în conformitate cu dispozițiile prezentului acord și cu dispozițiile [GATT] din 1994 și ale celorlalte acorduri multilaterale privind comerțul cu mărfuri anexate la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) […]”.

37      În acest scop, articolul 9 din acordul de asociere, care, în conformitate cu titlul II capitolul I din acest acord, în cadrul căruia figurează, se aplică produselor industriale, prevede că „[i]mporturile în Comunitate de produse originare din Maroc sunt scutite de plata taxelor vamale sau a unor taxe cu efect echivalent”.

38      Astfel cum se precizează la articolul 29 din acordul de asociere, noțiunea de „produse originare” în scopul aplicării titlului II din acordul menționat și metodele de cooperare administrativă aferente sunt definite în Protocolul nr. 4 la același acord.

39      Prin derogare de la articolul 9 din acordul de asociere, articolul 24 din acest acord, care figurează în capitolul III din acesta din urmă, consacrat dispozițiilor comune, autorizează adoptarea de către una dintre părți a unor măsuri corespunzătoare împotriva practicilor de dumping. În special, această dispoziție prevede că, „[î]n cazul în care una dintre părți constată practici de dumping în relațiile sale cu cealaltă parte în sensul articolului VI din [GATT], aceasta poate adopta măsuri corespunzătoare de combatere a acestor practici, în conformitate cu [Codul antidumping din 1994] și cu legislația internă relevantă, în condițiile și în conformitate cu condițiile și procedurile prevăzute la articolul 27 din prezentul acord”.

b)      Cu privire la reglementarea Uniunii în materie de circumvenție a măsurilor antidumping

40      Reglementarea Uniunii în materie de circumvenție a măsurilor antidumping, prevăzută la articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază, permite instituțiilor, în anumite condiții, să aplice taxele antidumping pe care le‑au instituit asupra importurilor unui produs care provin dintr‑o țară terță importurilor de produse similare care provin printre altele din altă țară, pentru a evita circumvenția măsurilor antidumping.

41      Mai precis, articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază, intitulat „Circumvenție”, are următorul cuprins:

„(1)      Taxele antidumping instituite în temeiul prezentului regulament se pot aplica și importurilor de produse similare ce provin din țări terțe, cărora li s‑au adus mici modificări sau care nu au fost modificate, precum și importurilor de produse similare cărora li s‑au adus mici modificări sau părți ale acestor produse care provin dintr‑o țară care face obiectul măsurilor, atunci când are loc o circumvenție a măsurilor în vigoare.

În caz de circumvenție a măsurilor în vigoare, taxele antidumping care nu depășesc taxa antidumping reziduală instituită în temeiul articolului 9 alineatul (5) se pot aplica și importurilor de la întreprinderi care beneficiază de taxe individuale în țările care fac obiectul măsurilor.

Circumvenția se definește ca o modificare a configurației schimburilor comerciale între țările terțe și Uniune sau între întreprinderi din țara care face obiectul măsurilor și Uniune, care decurge din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei, fiind dovedit că există prejudiciu sau că efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețul și/sau cantitățile de produse similare și unde există probe privind existența unui dumping în legătură cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul similar, dacă este necesar în conformitate cu prevederile articolului 2.

Practicile, operațiunile sau prelucrările menționate la al treilea paragraf includ, printre altele:

(a)      mici modificări aduse produsului în cauză, pentru a putea face obiectul unor coduri vamale care, în mod normal, nu fac obiectul măsurilor, cu condiția ca aceste modificări să nu schimbe caracteristicile esențiale ale produsului;

(b)      expedierea via țări terțe a produsului care face obiectul măsurilor;

(c)      reorganizarea, de către exportatori sau producători, a schemelor lor și a circuitelor lor de vânzări în țările care fac obiectul măsurilor, în așa fel încât în cele din urmă produsele lor sunt exportate către Uniune prin intermediul unor producători care beneficiază de o taxă vamală individuală mai mică decât taxa aplicabilă produselor fabricanților;

(d)      în cazurile prevăzute la alineatul (2), operațiunile de asamblare efectuate în Uniune sau într‑o țară terță.

(2)      Se consideră că o operațiune de asamblare în Uniune sau într‑o țară terță reprezintă o circumvenție a măsurilor în vigoare atunci când:

(a)      operațiunea a început sau s‑a intensificat semnificativ de la sau chiar înainte de începerea examinării antidumping și când piesele în cauză provin din țara care face obiectul măsurilor; […]

(b)      piesele constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat; cu toate acestea, nu se consideră în niciun caz că există circumvenție atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație; […]

(c)      efectele corective ale taxei sunt compromise în ceea ce privește prețurile și/sau cantitățile produsului similar asamblat și există dovada unui dumping în raport cu valorile normale stabilite anterior pentru produsele similare. […]”

42      Reiese din considerentul (20) al Regulamentului antidumping de bază că articolul 13 din același regulament nu se întemeiază pe Codul antidumping din 1994, ci a fost adoptat în mod unilateral de Uniune. Astfel, chiar dacă problema circumvenției a fost discutată în cadrul negocierilor referitoare la Organizația Mondială a Comerțului (OMC)-GATT, nu s‑a putut ajunge la niciun acord în acest cadru. Rezultă că reglementarea Uniunii în materie de circumvenție constituie un cadru de reglementare care, deși este încadrat în reglementarea antidumping a Uniunii, beneficiază totuși de o specificitate proprie (Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:303, punctele 37 și 38).

43      Reiese de asemenea din considerentul (20) al Regulamentului antidumping de bază că articolul 13 din același regulament a fost adoptat pentru a contracara practicile, inclusiv asamblarea simplă a mărfurilor în Uniune sau într‑o țară terță, al căror obiectiv esențial este de a permite circumvenția măsurilor antidumping. Astfel, în realitatea economică actuală, caracterizată printr‑o globalizare în creștere a comerțului internațional, care oferă companiilor din ce în ce mai mult posibilitatea relocării în diferite țări a producției de bunuri, este din ce în ce mai important ca Uniunea să dispună de instrumente de apărare comercială apte să răspundă în mod efectiv provocărilor pe care le prezintă un astfel de mediu comercial, prin asigurarea unei protecții eficiente a industriei din Uniune împotriva importurilor de produse care fac obiectul dumpingului. Printre aceste instrumente, normele anticircumvenție joacă un rol fundamental pentru a asigura eficacitatea măsurilor antidumping adoptate de Uniune (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:303, punctele 1 și 73).

2.      Cu privire la temeinicia primului motiv, întemeiat pe o încălcare a acordului de asociere, pe o încălcare a articolului 22 litera (a) din Regulamentul antidumping de bază și pe un abuz de putere pentru motivul că Regulamentul de punere în aplicare atacat impune măsuri antidumping asupra MFS de origine preferențială marocană pe care reclamanta le exportă în Uniune fără să fi stabilit că importurile au făcut obiectul unui dumping în conformitate cu articolul VI din GATT și fără ca astfel de măsuri să fie conforme cu Codul antidumping din 1994

44      În speță, pentru a răspunde la prezentul motiv, trebuie să se stabilească în esență dacă Comisia a putut recurge la normele anticircumvenție prevăzute la articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază pentru a aplica taxele antidumping pe care le‑a instituit asupra importurilor unui produs care provine dintr‑o țară terță (și anume, în speță, din China) importurilor de produse similare care provin printre altele dintr‑o altă țară (în și anume, speță, din Maroc), făcând abstracție de faptul că Uniunea a semnat cu Regatul Maroc un acord de asociere.

45      În primul rând, trebuie arătat că, astfel cum s‑a subliniat la punctul 40 de mai sus, articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază permite instituțiilor, în anumite condiții, să aplice taxele antidumping pe care le‑au instituit asupra importurilor unui produs care provin dintr‑o țară terță importurilor de produse similare care provin printre altele dintr‑o altă țară, pentru a evita circumvenția măsurilor antidumping.

46      Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, un regulament de extindere a unei taxe antidumping are ca unic obiect asigurarea eficienței acesteia și evitarea circumvenției sale și, în consecință, o măsură de extindere a unei taxe antidumping definitive are doar un caracter accesoriu în raport cu actul inițial de instituire a acestei taxe, care protejează aplicarea eficientă a măsurilor definitive (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2019, Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:717, punctul 96 și jurisprudența citată).

47      În al doilea rând, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din lectura dispozițiilor menționate la punctele 34-37 de mai sus, acordul de asociere urmărește să instituie treptat o zonă de liber schimb între Uniune și Maroc. Într‑adevăr, acest acord a fost încheiat în vederea promovării liberei circulații a mărfurilor între Uniune și Maroc printre altele prin eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent.

48      Astfel, acordul de asociere și articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază sunt două instrumente de politică comercială ale Uniunii care răspund unor scopuri și logici diferite. Într‑adevăr, deși primul este un instrument de cooperare care urmărește promovarea liberei circulații a mărfurilor provenite din Maroc în Uniune, al doilea este un instrument de apărare comercială prin care se urmărește sancționarea practicilor comerciale neloiale susceptibile să afecteze eficacitatea măsurilor antidumping deja în vigoare în privința unor țări terțe.

49      În speță, apreciind că grupul PGTEX instituise în Maroc o practică de circumvenție a taxei antidumping instituite în temeiul Regulamentului de punere în aplicare 2020/492 asupra importurilor de MFS din China prin regulamentul de punere în aplicare atacat, Comisia a aplicat taxa antidumping menționată asupra MFS expediate din Maroc. Pe de altă parte, taxa astfel aplicată, având ca unic obiect asigurarea eficacității taxei antidumping impuse Republicii Populare Chineze, nu poate fi distinsă de aceasta din urmă, față de care este accesorie (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 8 noiembrie 2005, Jersey Produce Marketing Organisation, C‑293/02, EU:C:2005:664, punctul 70).

50      Astfel, prin regulamentul de punere în aplicare atacat, Comisia vizează întreprinderile chineze ale grupului PGTEX, pentru a le împiedica să se prevaleze de teritoriul Marocului, care a încheiat acordul de asociere cu Uniunea, în scopul de a se sustrage taxei antidumping instituite asupra importurilor de MFS din China.

51      În acest sens, trebuie să se observe că acordul de asociere nu cuprinde dispoziții care să interzică adoptarea de către una dintre părțile la acordul menționat a unor măsuri anticircumvenție. Prin urmare, în fața unor comportamente precum cele indicate la punctul 50 de mai sus, acest acord nu împiedică Uniunea să verifice dacă sunt îndeplinite toate condițiile de aplicare a articolului 13 din Regulamentul antidumping de bază, iar apoi, în măsura în care se constată că respectivele condiții sunt efectiv îndeplinite, să se recurgă la măsuri anticircumvenție pentru a contracara comportamentele menționate.

52      O interpretare diferită ar fi susceptibilă să priveze Uniunea de un instrument de apărare comercială care are un caracter crucial pentru a asigura o protecție eficientă a industriei Uniunii și să transforme Marocul într‑o „zonă liberă” în care operatorii comerciali ar putea pune în aplicare toate tipurile de operațiuni de circumvenție a măsurilor antidumping, ceea ce, în speță, ar fi contrar angajamentelor reciproce asumate de Regatul Maroc și de Uniune în cadrul acordului de asociere.

53      Prin urmare, ținând seama de ceea ce precedă, este necesar să se constate că Comisia a putut recurge la normele anticircumvenție prevăzute la articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază și, prin urmare, să se respingă primul motiv.

B.      Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv

54      Prezentele motive ale acțiunii privesc aprecierea condițiilor de aplicare a articolului 13 din Regulamentul antidumping de bază în speță.

55      În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din considerentul (32) al regulamentului de punere în aplicare atacat, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, evaluarea existenței unei circumvenții în speță a fost efectuată de Comisie, care a analizat în mod succesiv:

–        dacă a avut loc o modificare a configurației schimburilor comerciale între China, Egipt, Maroc și Uniune (care constituie prima condiție);

–        dacă această modificare rezulta din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu există altă motivație suficientă sau justificare economică decât instituirea măsurilor antidumping în vigoare (care constituie a doua condiție);

–        dacă existau elemente de probă pentru a dovedi existența unui prejudiciu sau compromiterea efectelor corective ale măsurilor antidumping în vigoare în ceea ce privește prețurile sau cantitățile produsului care face obiectul examinării (care constituie a treia condiție) și

–        dacă existau elemente de probă care să ateste existența dumpingului în raport cu valorile normale stabilite anterior pentru produsul în cauză (care constituie a patra condiție).

56      În plus, considerentul (33) al regulamentului de punere în aplicare precizează:

„Întrucât elementele de probă furnizate [prin cererea de inițiere a examinării] au atras atenția asupra operațiunilor de asamblare efectuate în Maroc, Comisia [în cadrul examinării celei de a doua condiții în cauză] a analizat, de asemenea, prin analogie, dacă au fost îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din [R]egulamentul [antidumping] de bază, și anume:

–        dacă operațiunea de asamblare a început sau s‑a intensificat semnificativ de la sau chiar înainte de începerea examinării antidumping și dacă piesele în cauză provin din țara care face obiectul măsurilor […]

–        dacă respectivele piese constituie minimum 60 % din valoarea totală a pieselor produsului asamblat și dacă valoarea adăugată a pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere depășea 25 % din costurile de fabricație.”

57      În speță, reclamanta nu contestă aprecierea primei condiții, nici pe a celei de a treia și a celei de a patra condiții menționate la punctul 55 de mai sus. În schimb, aceasta contestă aprecierea celei de a doua condiții menționate la același punct.

1.      Observații introductive

58      Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de apărare comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le examineze. În ceea ce privește controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri, acesta trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere (a se vedea Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Maxcom/Chin Haur Indonesia, C‑247/15 P, C‑253/15 P și C‑259/15 P, EU:C:2017:61, punctul 54 și jurisprudența citată).

2.      Cu privire la temeinicia celui de al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât Comisia a considerat că nu exista o motivație suficientă sau o justificare economică pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping, precum și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei

59      Prezentul motiv cuprinde în esență două aspecte.

60      În cadrul primului aspect, reclamanta, la fel ca intervenienta în susținerea sa, arată, mai întâi, că regulamentul de punere în aplicare atacat se întemeiază pe erori vădite de apreciere și încalcă articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază întrucât Comisia a concluzionat că nu exista o motivație suficientă și nici o justificare economică pentru înființarea unității sale de producție în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping.

61      În primul rând, reclamanta susține că, în cursul examinării anticircumvenție, a explicat pe larg și a demonstrat că înființarea unității sale de producție în Maroc era motivată și justificată din punct de vedere economic. Potrivit acesteia, înființarea acestei unități rezultă printre altele din planul de extindere stabilit de mult timp de grupul PGTEX, din care aceasta face parte. Acest plan ar prevedea [confidențial](1). Ea consideră că Comisia a utilizat o corelație pur temporală pentru a înlătura elemente de probă clare și solide care arată că decizia de înființare a unității sale de producție în Maroc se baza pe aspecte economice și logistice, iar nu pe deschiderea examinărilor antidumping și antisubvenții. Reclamanta adaugă că Comisia a ignorat de asemenea elementele de probă pe care le furnizase pentru a explica faptul că înființarea unității sale de producție în Maroc fusese întârziată [confidențial].

62      În al doilea rând, reclamanta susține că, deși unitatea sa de producție a fost înființată în Maroc în luna octombrie 2019, procesul de înființare a fost precedat de mai multe etape preliminare, ceea ce arată că decizia de a înființa unitatea de producție menționată a fost luată cu mult înainte de deschiderea oricărei examinări și că această înființare nu avea nici ca scop, nici ca obiectiv circumvenția măsurilor de apărare comercială ale Uniunii. În special, potrivit acesteia, decizia de a înființa o unitate de producție în Maroc a fost luată [confidențial].

63      În al treilea rând, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a înlăturat argumentul intervenientei în susținerea sa potrivit căruia unitatea sa de producție din Maroc a fost înființată pentru a servi [confidențial]. Astfel, documentația suplimentară ar confirma că discuțiile cu privire la înființarea unei fabrici în Maroc au avut loc încă din luna [confidențial], printre altele în scopul de a aproviziona un client local important. Reclamanta precizează de asemenea că, în cursul audierii privind DIG din 10 ianuarie 2021, a explicat că stabilirea sa în Maroc avea ca scop să răspundă creșterii cererii în [confidențial], că perioada de raportare corespundea unei faze de lansare și că această fază fusese afectată de pandemia de COVID-19, care cauzase întârzieri în procesele de audit de calificare și de audit de fabrică în Maroc.

64      În al patrulea rând, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat este eronat atunci când susține că raportul anual pentru 2019 al PGTEX China confirmă în mod explicit că eventuala instituire a unor taxe antidumping a fost motivul înființării unității sale de producție în Maroc. În opinia sa, raportul menționat arată că unitatea sa de producție a fost înființată nu numai cu scopul de a „lua în mod activ măsuri în urma examinării antidumping desfășurate de Uniune împotriva [Republicii Populare Chineze]”, ci și cu cel „de a optimiza și de a adapta în continuare strategia sa de internaționalizare, de a consolida și de a crește cota de piață [confidențial], de a răspunde cererii clientelei și de a proteja aprovizionarea clienților”. Acest raport nu ar face, așadar, aluzie la o „circumvenție”, ci la „măsuri” luate ca răspuns la examinarea antidumping, justificate de o „strategie de internaționalizare”, de „cererea clienților” și de voința de „a proteja aprovizionarea clienților”. Reclamanta susține că raportul în discuție urmărea astfel să asigure investitorii și să le indice că nu era vizată de măsuri antidumping sau compensatorii, întrucât grupul PGTEX intenționase deja să servească piața Uniunii prin intermediul unei fabrici în Maroc.

65      În această privință, intervenienta în susținerea reclamantei adaugă că reiese din fragmentul „pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei”, care figurează la articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază, că impunerea taxei trebuie să constituie motivul principal, dacă nu singurul motiv, al practicii, al operațiunii sau al prelucrării în cauză. Astfel, nu ar fi suficient ca impunerea taxei să fie unul dintre motivele practicii, ale operațiunii sau ale prelucrării. Ar trebui să se demonstreze că celelalte cauze sau justificări economice posibile nu sunt suficiente, astfel încât impunerea taxei este principalul motiv al practicii, al operațiunii sau al prelucrării.

66      Pe de altă parte, intervenienta în susținerea reclamantei arată că aceasta din urmă nu este singura întreprindere care s‑a stabilit în Maroc pentru aprovizionarea producătorilor de palete de turbine eoliene. În opinia sa, datorită acordului de asociere, importurile originare din Maroc în Uniune nu sunt supuse unor taxe vamale, în timp ce importurilor de MFS originare din China li se aplică taxe vamale convenționale de până la 7 %. Prin urmare, Marocul ar fi mai bine plasat decât China pentru a fabrica și a exporta MFS în Uniune. Din acest motiv, înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc ar fi avut loc independent de deschiderea examinării antidumping, pentru ca aceasta din urmă să poată răspunde cererii din ce în ce mai importante de MFS în Maroc și pentru a aproviziona Uniunea fără a fi supusă unor taxe vamale convenționale. Prin urmare, potrivit intervenientei în susținerea reclamantei, există o motivație suficientă sau o altă justificare economică decât impunerea taxelor pentru stabilirea reclamantei în Maroc, în măsura în care această întreprindere a fost înființată chiar dacă nu fusese deschisă nicio examinare antidumping privind importurile de MFS originare din China.

67      În cadrul celui de al doilea aspect, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat încalcă dreptul la bună administrare prin faptul că Comisia nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei și printre altele întrucât aceasta, în primul rând, a refuzat să țină seama de documente care arată că stabilirea sa în Maroc fusese avută în vedere cu mult înainte de deschiderea examinării antidumping sau compensatorii, în al doilea rând, a înlăturat observațiile autorităților marocane care indicau că contactele cu autoritățile menționate avuseseră loc încă de la [confidențial] și, prin urmare, au precedat deschiderea oricărei examinări, în al treilea rând, a respins argumentele intervenientei în susținerea sa, precum și alte elemente din dosar care arată că fabrica sa din Maroc fusese înființată pentru a servi [confidențial] și, în al patrulea rând, nu a analizat în mod corect raportul anual pentru 2019 al PGTEX China.

68      Comisia, la fel ca intervenienta în susținerea sa, contestă argumentele reclamantei.

69      Înainte de a examina succesiv cele două aspecte ale prezentului motiv, trebuie amintit modul în care a doua condiție necesară pentru stabilirea existenței unei circumvenții (a se vedea punctul 55 de mai sus) a fost apreciată în speță de Comisie. În special, trebuie prezentate pe scurt considerentele regulamentului de punere în aplicare atacat în care Comisia a considerat că nu există o motivație suficientă sau o justificare economică pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping.

a)      Cu privire la aprecierea lipsei unei motivări suficiente sau a unei justificări economice pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping în regulamentul de punere în aplicare atacat

70      După ce a constatat, în considerentul (59) al regulamentului de punere în aplicare atacat, că „[c]reșterea exporturilor de MFS din Maroc către Uniune constitui[a] o modificare a configurației schimburilor comerciale dintre Maroc și Uniune în sensul articolului 13 alineatul (1) din [R]egulamentul [antidumping] de bază, împreună cu creșterea semnificativă în 2020 comparativ cu 2019 a exporturilor chineze de semitorturi din fibră de sticlă în Maroc”, Comisia a amintit, în considerentul (60) al regulamentului de punere în aplicare menționat, că, „[a]rticolul 13 alineatul (1) din [R]egulamentul de bază prevede că modificarea configurației schimburilor comerciale trebui[a] să decurgă din practici, operațiuni sau prelucrări pentru care nu exist[a] o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât impunerea taxei”.

71      Astfel, Comisia a examinat a doua condiție necesară pentru a stabili existența unei circumvenții în ceea ce privea înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc.

72      În această privință, în considerentul (61) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a constatat că, „[î]n conformitate cu informațiile prezentate de autoritățile marocane […], primul contact cu grupul PGTEX pentru înființarea unei fabrici în Maroc datează din 20 martie 2019, la o lună de la deschiderea [examinării] antidumping […]”, că „[reclamanta] a fost înființată la 2 octombrie 2019, la aproximativ șapte luni după deschiderea [examinării]” și că „[a]ceastă coincidență temporală sugerează [Comisiei] că [examinarea] antidumping și posibila instituire a unei taxe antidumping au constituit cauza înființării [reclamantei]”.

73      În considerentul (62) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a adăugat că, „[p]e baza listei de vânzări prezentate de [reclamantă], în cursul anului 2020, toate vânzările la export ale [acesteia din urmă] au ajuns pe piața Uniunii, în timp ce doar o mică parte din producția sa din 2020 a fost vândută pe piața [marocană] și că, „[î]n plus, toate vânzările sale la export din cursul anului 2020 au fost vândute clienților din Uniune, care au fost aprovizionați în trecut de PGTEX China”. Acest lucru sugerează Comisiei că „[examinarea] antidumping și posibila instituire a unei taxe antidumping au constituit cauza înființării [reclamantei]”, ipoteză care „a fost confirmată în mod explicit de raportul anual pe 2019 al PGTEX China”.

74      În plus, în considerentul (64) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a respins argumentul invocat de grupul PGTEX potrivit căruia exista o motivație suficientă și o justificare economică pentru înființarea reclamantei. În special, în această privință, ea a observat că „documentația prezentată de grupul PGTEX la 15 octombrie 2021 a arătat că grupul [menționat] evalua cu mult timp înainte de deschiderea [examinării antidumping] în ce țară să înființeze o societate” și că „[a]u fost luate în considerare diferite țări potențiale, inclusiv Marocul”. Totuși, potrivit Comisiei, nu era mai puțin adevărat că reclamanta „a fost înființată la 2 octombrie 2019, la aproximativ 7 luni după deschiderea [examinării menționate]”, că „[a]ceastă coincidență temporală a sugerat că [această examinare] a constituit o cauză a înființării [reclamantei]”, că „[a]cest lucru a fost confirmat, de asemenea, de o declarație a autorităților marocane în care se afirmă că contactele lor cu PGTEX pentru înființarea unei fabrici datează din 20 martie 2019 și, ca atare, imediat după deschiderea [examinării în discuție]” și că „[a]cest lucru a demonstrat că contactele oficiale cu autoritățile marocane pentru înființarea unei societăți în Maroc datează din martie 2019, imediat după deschiderea [aceleiași examinări]”.

75      În sfârșit, în considerentul (66) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a înlăturat argumentul intervenientei în susținerea reclamantei potrivit căruia grupul PGTEX își înființase fabrica marocană pentru a servi [confidențial] și că avea, așadar, o justificare economică pentru această creare, alta decât cea de a evita taxele antidumping. În această privință, ea a făcut, pe de o parte, referire la elementele de probă care indică lipsa unei justificări economice a înființării menționate, alta decât taxele antidumping în vigoare, precum raportul anual pentru 2019 al PGTEX China, și, pe de altă parte, a subliniat că toate vânzările la export ale reclamantei fuseseră destinate Uniunii și numai o mică parte din producția acesteia din urmă fusese vândută pe piața marocană.

76      Având în vedere cele de mai sus, în considerentul (67) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a concluzionat că „[examinarea anticircumvenție] nu a evidențiat o motivație suficientă sau o justificare economică a înființării unui sit de producție a MFS în Maroc, alta decât evitarea plății taxelor antidumping în vigoare în prezent”.

b)      Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât Comisia a concluzionat că nu exista o motivație suficientă sau o justificare economică pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping

77      Reclamanta contestă concluzia care figurează în considerentul (67) al regulamentului de punere în aplicare atacat (a se vedea punctul 76 de mai sus), susținând în esență că, în cursul examinării, aceasta a explicat pe larg și a demonstrat că înființarea unității sale de producție în Maroc era motivată și justificată din punct de vedere economic de alte motive decât intenția de circumvenție a măsurilor de apărare comercială în vigoare. Potrivit acesteia, Comisia a utilizat o corelație pur temporală pentru a înlătura elemente de probă clare și solide care arată că decizia de înființare a unității sale de producție în Maroc se baza pe aspecte economice și logistice, iar nu pe deschiderea examinării antidumping.

78      În ceea ce privește data înființării unității de producție a reclamantei în Maroc, în primul rând, trebuie arătat că, astfel cum susține Comisia în mod întemeiat, elementele de probă furnizate de reclamantă, și anume schimbul de emailuri dintre PGTEX, CPIC și clienți între [confidențial], arată, astfel cum recunoaște de altfel reclamanta însăși, că Marocul, precum și alte țări, era considerat un sit potențial pentru înființarea unei fabrici. Or, astfel cum a confirmat reclamanta în ședință, din acest schimb de emailuri nu reiese că a fost adoptată o decizie reală de stabilire a unității de producție a acesteia din urmă în Maroc între [confidențial], și anume înainte de deschiderea examinării antidumping. De asemenea, corespondența purtată între conducătorii CPIC după o vizită în Maroc la [confidențial] nu indică faptul că o decizie de înființare a unei astfel de unități de producție în Maroc a fost adoptată în [confidențial]. În special, trebuie observat că „studiul de fezabilitate” prezentat în anexa la documentația suplimentară, care ar fi datat [confidențial], nu este decât o notă internă referitoare la reuniuni de evaluare a investițiilor CPIC în Maroc. Din acest document nu reiese că o decizie având ca obiect înființarea acestei unități de producție în Maroc datează din această perioadă.

79      În al doilea rând, reiese cu claritate din observațiile autorităților marocane că „[reclamanta] a fost înființată în octombrie 2019”. Deși, desigur, autoritățile menționate subliniază că, la fel ca pentru orice înființare de întreprinderi, procesul de înființare a unității de producție a reclamantei „a fost precedat de mai multe etape preliminare, precum studii de fezabilitate care demonstrează că decizia PGTEX de stabilire era cu mult anterioară impunerii măsurilor și nu avea ca scop sau ca obiect circumvenția măsurilor de apărare comercială ale [Uniunii]”, acestea precizează totuși că „contactul dintre PGTEX și [ele] pentru stabilirea unei fabrici a PGTEX în Maroc datează din 20 martie 2019, și anume imediat după [deschiderea examinării antidumping]”. Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când, în considerentul (64) al regulamentului de punere în aplicare atacat, a constatat că „contactele oficiale cu [aceleași autorități] pentru înființarea unei societăți în Maroc datează din martie 2019, imediat după deschiderea [examinării menționate]”.

80      În al treilea rând, argumentele reclamantei care urmăreau să explice motivul pentru care înființarea unității sale de producție în Maroc a fost amânată până în luna octombrie 2019 (a se vedea punctul 61 de mai sus) nu fac decât să confirme concluzia Comisiei potrivit căreia această unitate de producție a fost finalizată la șapte luni de la deschiderea examinării antidumping.

81      Prin urmare, astfel cum a constatat Comisia în mod întemeiat în considerentul (64) al regulamentului de punere în aplicare atacat, există o coincidență temporală între deschiderea examinării antidumping și înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc. Or, o astfel de coincidență temporală este de natură, potrivit jurisprudenței, să justifice prezumția potrivit căreia stabilirea unei fabrici de producție în țara din care sunt exportate mărfurile are drept scop evitarea aplicării unor măsuri de politică comercială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 1989, Brother International, C‑26/88, EU:C:1989:637, punctul 29).

82      Reiese de asemenea din jurisprudență că, în consecință, în prezența unei astfel de coincidențe temporale, revine operatorului economic în cauză sarcina de a face dovada unui motiv rezonabil, altul decât intenția de a eluda consecințele care decurg din măsurile în cauză, pentru înființarea unei unități de producție în țara din care sunt exportate mărfurile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 1989, Brother International, C‑26/88, EU:C:1989:637, punctul 29).

83      În această privință, reclamanta susține în esență că înființarea unității sale de producție în Maroc avea ca scop realizarea unui plan de extindere stabilit de mult timp de grupul PGTEX din care face parte, [confidențial]. În special, această înființare ar urmări să aprovizioneze un client local important și, mai general, să răspundă creșterii cererii [confidențial]. Prin urmare, prin înlăturarea argumentului intervenientei în susținerea reclamantei potrivit căruia grupul menționat își înființase fabrica marocană pentru a servi [confidențial], Comisia ar fi săvârșit o eroare.

84      Pe de altă parte, pentru a dovedi afirmațiile menționate la punctul 83 de mai sus, reclamanta face referire, pe de o parte, la corespondența sa cu CPIC și cu clienți, precum și la prezentarea planului de extindere a grupului PGTEX privind [confidențial], anexată la documentația suplimentară și, pe de altă parte, la diapozitive pentru audierea privind DIG din 10 ianuarie 2021.

85      Totuși, în această privință, pe de o parte, trebuie arătat, pe de o parte, că corespondența anexată de reclamantă la documentația suplimentară nu cuprinde nicio referire la un veritabil plan de extindere a grupului PGTEX [confidențial]. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 78 de mai sus, această corespondență dovedește pur și simplu că Marocul, precum și alte țări, erau considerate un sit potențial pentru înființarea unei fabrici.

86      Pe de altă parte, presupunând că prezentarea planului de extindere a grupului PGTEX privind [confidențial] poate demonstra că acest plan a fost pus efectiv în aplicare, acest lucru nu este suficient pentru a dovedi că un asemenea plan acoperea Marocul. Astfel, reclamanta nu a prezentat niciun document referitor la proiectele de extindere a grupului menționat în Maroc. Astfel cum s‑a confirmat în ședință, diapozitivele pentru audierea privind DIG din 10 ianuarie 2021, departe de a face dovada realizării planului în discuție, cuprind simpla afirmație nesusținută a reclamantei potrivit căreia înființarea fabricii sale în Maroc [confidențial].

87      În plus, trebuie subliniat că reclamanta nu contestă elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a înlătura argumentul potrivit căruia grupul PGTEX își înființase fabrica marocană pentru a servi piețele [confidențial]. În special, reclamanta nu repune în discuție constatarea din considerentul (62) al regulamentului de punere în aplicare atacat, potrivit căreia, „[p]e baza listei de vânzări prezentate de [aceasta], în cursul anului 2020, toate vânzările la export […] au ajuns pe piața Uniunii, în timp ce doar o mică parte din producția sa din 2020 a fost vândută pe piața [marocană]”.

88      De asemenea, afirmația reclamantei potrivit căreia raportul anual pentru 2019 al PGTEX China arată că unitatea sa de producție în Maroc a fost înființată nu numai cu scopul de a „lua în mod activ măsuri în urma examinării antidumping desfășurate de Uniune împotriva [Republicii Populare Chineze]”, ci și cu scopul „de a optimiza și de a adapta în continuare strategia sa de internaționalizare”, nu contrazice constatarea Comisiei potrivit căreia înființarea unității de producție menționate a fost decisă pentru a răspunde în mod activ examinării antidumping a Uniunii împotriva [Republicii Populare Chineze]. Nici această afirmație nu poate fi suficientă pentru a face dovada unui motiv rezonabil pentru care reclamanta s‑a stabilit în Maroc, altul decât intenția de a eluda măsurile antidumping în cauză, conform jurisprudenței citate la punctul 82 de mai sus.

89      Prin urmare, este necesar să se constate că reclamanta nu a reușit să repună în discuție concluzia Comisiei care figurează în considerentul (67) al regulamentului de punere în aplicare atacat, potrivit căreia „[examinarea anticircumvenție] nu a evidențiat o motivație suficientă sau o justificare economică a înființării unui sit de producție a MFS în Maroc, alta decât evitarea plății taxelor antidumping în vigoare în prezent”.

90      În consecință, reclamanta nu poate reproșa Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere și nici că a încălcat articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază.

91      Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins ca nefondat.

c)      Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei

92      Reclamanta reproșează Comisiei că nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei. În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul măsurilor de apărare comercială, în care instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere (a se vedea punctul 58 de mai sus), respectarea garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative are cu atât mai mult o importanță fundamentală. Printre aceste garanții se înscrie în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei (a se vedea Hotărârea din 2 aprilie 2020, Hansol Paper/Comisia, T‑383/17, nepublicată, EU:T:2020:139, punctul 110 și jurisprudența citată).

93      În această privință, din analiza primului aspect al celui de al treilea motiv reiese, în primul rând, că nici documentele furnizate de reclamantă, nici observațiile autorităților marocane nu arată că înființarea unității de producție a acesteia din urmă în Maroc a fost avută în vedere cu mult înainte de deschiderea examinării antidumping împotriva Republicii Populare Chineze, în al doilea rând, că, fără a săvârși o eroare, Comisia a putut să înlăture argumentul intervenientei în susținerea reclamantei potrivit căruia grupul PGTEX își înființase fabrica marocană pentru a servi piețele [confidențial] și că, prin urmare, nu exista o altă justificare economică decât intenția de evitare a taxelor antidumping și, în al treilea rând, că Comisia a efectuat o analiză corectă a raportului anual pentru 2019 al PGTEX China.

94      În aceste condiții, reclamanta nu poate invoca în mod valabil o neîndeplinire de către Comisie a obligației sale de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei.

95      Prin urmare, se impune respingerea prezentului aspect, precum și a celui de al treilea motiv în ansamblul său.

3.      Cu privire la temeinicia celui de al patrulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul antidumping de bază, pe o încălcare a principiilor nediscriminării și egalității de tratament, precum și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia a concluzionat că procesul de fabricație pus în aplicare de reclamantă în Maroc constituia o operațiune de asamblare

96      Prezentul motiv este compus din două aspecte. Prin intermediul primului aspect, reclamanta urmărește să repună în discuție existența unor „operațiuni de asamblare” în Maroc în sensul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază. Prin intermediul celui de al doilea aspect, ea urmărește să repună în discuție aprecierea de către Comisie a criteriului valorii adăugate prevăzut la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din acest din urmă regulament.

a)      Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori vădite de apreciere, pe o încălcare a articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul antidumping de bază și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia a concluzionat că procesul de fabricație pus în aplicare de reclamantă în Maroc constituia o operațiune de asamblare

97      Reclamanta, la fel ca intervenienta în susținerea sa, contestă concluzia Comisiei din considerentele (73), (74) și (76) ale regulamentului de punere în aplicare atacat potrivit căreia MFS ale acesteia sunt realizate în Maroc, din semitorturi din fibră de sticlă, pe care le cumpără în totalitate de la societatea‑mamă din China, prin procesul de coasere‑tricotare, și anume o operațiune de încheiere care s‑ar încadra în conceptul de operațiune de asamblare în sensul articolului 13 din Regulamentul antidumping de bază.

98      În această privință, reclamanta furnizează, cu titlu introductiv, explicații cu privire la natura procesului de fabricație și cu privire la alte activități desfășurate în Maroc. În special, ea explică că MFS sunt fabricate în Maroc prin procesul de coasere‑tricotare din semitorturi necolorate, semitorturile și MFS fiind două produse distincte având o compoziție, proprietăți și utilizări finale diferite și încadrându‑se în două industrii complet diferite; că procesul de fabricație a MFS cuprinde mai multe etape care trebuie concepute și calibrate cu atenție pentru a obține caracteristicile dorite în funcție de utilizarea specială a acestora; că producția MFS face obiectul unor audituri de proiectare, de certificare a produselor, de fabrică și de echipamente, precum și al unor teste prin eșantionare pentru a respecta cerințele stricte ale clienților, MFS fiind realizate, în practică, pe măsură, în funcție de cerințele fiecărui client; că producția MFS necesită echipamente și expertiză specializate, precum și o formare specială care depășesc o simplă operațiune de asamblare și care sunt indispensabile, având în vedere utilizările specifice ale MFS; și că lista viciilor grave care fac ca MFS să fie inutilizabile de către clienți atestă complexitatea procesului lor de fabricație.

99      Astfel, potrivit reclamantei, Comisia a săvârșit o eroare atunci când a definit, în considerentul (76) al regulamentului de punere în aplicare atacat, procesul de fabricație a MFS în Maroc și activitățile legate de acesta drept constituind o operațiune de încheiere care se încadra în conceptul operațiunilor de asamblare în sensul articolului 13 din Regulamentul antidumping de bază. Reclamanta apreciază că, deși nu trebuie confundate cele două noțiuni, procesul de fabricație menționat nu constituie nici o operațiune de asamblare, nici o operațiune de încheiere.

100    În această privință, în primul rând, reclamanta susține că Comisia a săvârșit o eroare prin asimilarea noțiunii „operațiune de asamblare” cu cea de „operațiune de încheiere”. În opinia sa, aceste noțiuni sunt diferite, în măsura în care, în Regulamentul antidumping de bază în care sunt menționate, ele sunt separate prin conjuncția „sau”, care indică o alternativă. Astfel, nimic nu ar permite să se concluzioneze că definiția de la articolul 13 alineatul (2) din regulamentul menționat se aplică fără distincție operațiunilor de asamblare și operațiunilor de încheiere.

101    În al doilea rând, reclamanta susține că, dat fiind că prin „asamblare” ar trebui să se înțeleagă un „proces care constă în punerea în comun a elementelor unui utilaj sau ale unei lucrări”, procesul de fabricație a MFS în Maroc și activitățile legate de aceasta depășeau cu mult simpla asamblare a elementelor și, prin urmare, nu pot fi calificate drept operațiune de asamblare.

102    În al treilea rând, potrivit reclamantei, presupunând că articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază este aplicabil operațiunilor de încheiere, Comisia a considerat în mod eronat, în regulamentul de punere în aplicare atacat, că operațiunile efectuate de reclamantă constituiau operațiuni de încheiere, și anume operațiuni destinate să finalizeze ceva. Aceasta subliniază că ea nu se limitează să finalizeze transformarea semitorturilor în MFS. Ea afirmă că, dimpotrivă, creează pe baza semitorturilor un produs complet nou, ale cărui caracteristici fizice și tehnice, utilizări finale și clase tarifare sunt diferite. În special, procesul de fabricare a MFS în Maroc ar putea fi comparat cu un proces similar, dar mai simplu, de fabricare a țesăturilor din bumbac din fire din bumbac. Astfel, semitorturile ar fi cusute și tricotate în același mod ca firele din bumbac pentru producția de țesături din bumbac. În același mod în care aceste țesături nu ar fi simple fire din bumbac „încheiate”, MFS nu ar fi simple semitorturi „încheiate”, ci rezultatul unui proces de fabricație complex care ar necesita un echipament și o expertiză specializate. Pe de altă parte, natura fundamental diferită a „semitorturilor” și a „MFS” ar fi recunoscută atât de industria din Uniune, în plângerea antidumping depusă în anul 2019 privind importurile de MFS din China și din Egipt, cât și de Comisie însăși, prin instituirea unor măsuri de apărare comercială împotriva semitorturilor și a MFS.

103    Comisia, la fel ca intervenienta în susținerea sa, contestă argumentele reclamantei.

104    În speță, în considerentul (73) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a arătat că „[p]rincipala materie primă pentru producerea MFS este reprezentată de semitorturile din fibră de sticlă”, că „[reclamanta] a achiziționat 100 % din semitorturile din fibră de sticlă pe care le utiliza de la societatea‑mamă afiliată din China”, că „[p]rin procesul de coasere‑tricotare desfășurat, care este o operațiune de încheiere în Maroc, aceste semitorturi din fibră de sticlă au fost transformate în MFS” și că, „[c]onform informațiilor prezentate de [reclamantă], semitorturile din fibră de sticlă [reprezentau] aproape 100 % din valoarea totală a pieselor produsului asamblat [sau] finisat în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din [R]egulamentul [antidumping] de bază”.

105    Prin urmare, în considerentul (74) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a concluzionat că „procesul care se desfășoară în Maroc este o operațiune de încheiere (operațiune de asamblare) și că criteriul de 60 % prevăzut la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din [R]egulamentul [antidumping] de bază a fost îndeplinit”.

106    În plus, în considerentul (76) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a precizat că „[p]ractica descrisă în considerentul 73 de mai sus [putea] fi caracterizată ca o operațiune de încheiere care se încadr[a] în conceptul de operațiuni de asamblare în temeiul articolului 13 din [R]egulamentul [antidumping] de bază”.

107    Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit articolului 13 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul antidumping de bază, „[p]racticile, operațiunile sau prelucrările menționate la al treilea paragraf [și care pot constitui o circumvenție] includ, printre altele[,] în cazurile prevăzute la alineatul (2), operațiunile de asamblare efectuate în Uniune sau într‑o țară terță”.

108    Conform articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază, „o operațiune de asamblare în Uniune sau într‑o țară terță reprezintă o circumvenție a măsurilor în vigoare atunci când […] piesele constituie 60 % sau mai mult din valoarea totală a pieselor produsului asamblat; cu toate acestea, nu se consideră în niciun caz că există circumvenție atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație”.

109    În speță, este necesar să se verifice dacă noțiunea de „operațiune de asamblare” trebuie, astfel cum preconizează Comisia și intervenienta în susținerea sa, să facă obiectul unei interpretări largi susceptibile să includă operațiunile de încheiere sau, astfel cum sugerează reclamanta, al unei interpretări restrictive potrivit căreia aceste din urmă operațiuni nu intră în noțiunea de „operațiune de asamblare”.

110    În această privință, trebuie arătat că, astfel cum subliniază Comisia, Regulamentul antidumping de bază nu oferă o definiție a noțiunii de „operațiune de asamblare” și nici a celei de „operațiune de încheiere”. Acesta nu precizează nici dacă aceste din urmă operațiuni sunt incluse în noțiunea de „operațiune de asamblare”.

111    Or, conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:717, punctul 82 și jurisprudența citată).

112    În ceea ce privește contextul, trebuie arătat că, spre deosebire de operațiunile de asamblare, operațiunile de încheiere nu figurează printre practicile, operațiunile sau prelucrările enumerate la articolul 13 alineatul (1) al patrulea paragraf din Regulamentul antidumping de bază ca fiind susceptibile să constituie o circumvenție în sensul articolului 13 alineatul (1) al treilea paragraf din același regulament.

113    Cu toate acestea, noțiunea de „încheiere”, care, astfel cum s‑a confirmat în ședință, este o noțiune autonomă proprie reglementării anticircumvenție a Uniunii, figurează la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază, potrivit căruia existența unei circumvenții este exclusă „atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație”. Pe de altă parte, în această privință, trebuie subliniat că nicio altă dispoziție din acest regulament nu face referire la operațiunile de încheiere.

114    Or, referirea la încheiere în cadrul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază, și anume în cadrul părții din această dispoziție care precizează condițiile potrivit cărora se consideră că o operațiune de asamblare constituie o circumvenție a măsurilor în vigoare, pledează în favoarea tezei Comisiei potrivit căreia operațiunile de încheiere intră în domeniul de aplicare al articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat. Astfel, operațiunile de încheiere pot fi interpretate ca fiind o variantă a operațiunilor de asamblare.

115    Pe de o parte, această interpretare este conformă cu obiectivul care stă la baza reglementării Uniunii în materie de circumvenție, și anume acela de a asigura eficacitatea măsurilor antidumping adoptate de Uniune și de a evita circumvenția acestora (a se vedea punctul 46 de mai sus). Pe de altă parte, aceasta este confirmată de împrejurarea potrivit căreia, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, legiuitorul a intenționat să acorde o marjă largă de manevră instituțiilor Uniunii în ceea ce privește definiția operațiunilor de circumvenție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 48).

116    Pe de altă parte, această interpretare nu poate fi repusă în discuție de teza reclamantei potrivit căreia, întrucât noțiunile de „asamblare” și „încheiere” sunt diferite, ambele fiind menționate în Regulamentul antidumping de bază și separate prin conjuncția „sau”, noțiunea de „operațiune de încheiere” nu poate fi asimilată celei de „operațiune de asamblare”. Astfel, deși, desigur, cele două noțiuni în cauză sunt diferite, după cum o confirmă utilizarea conjuncției „sau” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2013, Trelleborg Industrie și Trelleborg/Comisia, T‑147/09 și T‑148/09, EU:T:2013:259, punctul 83), acest lucru nu împiedică totuși să se poată considera noțiunea de „încheiere” ca fiind o noțiune care poate fi înțeleasă în sensul de „asamblare” și, prin urmare, să se admită că operațiunile de încheiere pot fi incluse în operațiunile de asamblare în sensul articolului 13 alineatul (2) din regulamentul menționat. De altfel, potrivit jurisprudenței, există o varietate de operațiuni care se încadrează în noțiunea de „asamblare” (Hotărârea din 13 decembrie 1989, Brother International, C‑26/88, EU:C:1989:637, punctul 20).

117    Prin urmare, trebuie să se constate că articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază se aplică atât operațiunilor de asamblare, cât și operațiunilor de încheiere, acestea din urmă fiind o variantă a primelor.

118    Acestea fiind precizate, trebuie să se verifice dacă, în speță, procesul de coasere‑tricotare, realizat de reclamantă în Maroc, poate fi calificat, astfel cum se arată în considerentele (73), (74) și (76) ale regulamentului de punere în aplicare atacat, drept „operațiune de încheiere care se încadrează în conceptul de operațiuni de asamblare în temeiul articolului 13 din Regulamentul [antidumping] de bază” (a se vedea punctele 104-106 de mai sus).

119    Reclamanta contestă această calificare. În această privință, astfel cum s‑a amintit la punctul 102 de mai sus, ea susține că procesul de fabricație a MFS în Maroc și activitățile conexe depășesc cu mult simpla asamblare a elementelor (sau asamblare) și operațiunile de încheiere. În special, aceasta subliniază, mai întâi, că nu se limitează să completeze transformarea semitorturilor în MFS, ci creează pornind de la semitorturi un produs complet nou ale cărui caracteristici fizice și tehnice, utilizări finale și clase tarifare sunt diferite. În continuare, aceasta susține că MFS nu sunt simple semitorturi „încheiate”, ci rezultatul unui proces de fabricație complex, structurat în mai multe etape, care necesită un echipament și o expertiză specializate, precum și o formare specială. În sfârșit, MFS, a căror listă de vicii grave care le fac inutilizabile ar atesta complexitatea procesului de fabricație, ar fi realizate pe măsură, în funcție de cerințele fiecărui client.

120    De la bun început, trebuie arătat că Regulamentul antidumping de bază nu prevede un criteriu general întemeiat pe lipsa complexității intrinseci a procesului pentru ca o operațiune de asamblare să poată constitui o circumvenție, astfel cum este prevăzută la articolul 13 alineatul (1) al treilea paragraf din acest regulament. Împrejurările în care se consideră că o operațiune de asamblare în Uniune sau într‑o țară terță reprezintă o circumvenție a măsurilor în vigoare sunt descrise la alineatul (2) al acestui articol, care se referă la proporția pieselor utilizate care provin din țara ce face obiectul măsurilor și la valoarea adăugată acestor piese prin operațiunea în discuție.

121    Prin urmare, astfel cum subliniază Comisia în mod întemeiat, chiar presupunând că sunt dovedite, împrejurările evocate de reclamantă potrivit cărora MFS sunt produse noi ale căror caracteristici fizice și tehnice, utilizări finale și clase tarifare sunt diferite, precum și faptul că MFS sunt rezultatul unui proces de fabricație complex, structurat în mai multe etape, care necesită un echipament și o expertiză specializate, precum și o formare specială, nu au incidență asupra calificării drept operațiune de asamblare sau de încheiere a procesului de fabricație a MFS în Maroc. Situația este aceeași în ceea ce privește împrejurările potrivit cărora MFS fac obiectul unor utilizări diferite în diverse sectoare industriale, precum și al unei liste foarte lungi de eventuale vicii care ar putea să le facă inutilizabile de către clienți și potrivit cărora ele ar fi realizate pe măsură, în funcție de cerințele fiecărui client, care, pe de altă parte, ar efectua un proces aprofundat de audit de proiectare și de certificare.

122    Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere și nici nu a încălcat articolul 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul antidumping de bază atunci când a analizat operațiunile efectuate de reclamantă în Maroc mai degrabă prin prisma noțiunii de „încheiere” decât a celei de „asamblare” și atunci când a considerat că operațiunile menționate erau operațiuni de încheiere. În sfârșit, elementele invocate de reclamantă nu permit să se constate o încălcare a dreptului la bună administrare.

123    Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins ca nefondat.

b)      Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe erori vădite de apreciere, pe o încălcare a articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază, precum și pe încălcări ale dreptului la bună administrare și ale principiilor nediscriminării și egalității de tratament la aprecierea pragului valorii adăugate a operațiunilor de asamblare

124    În susținerea prezentului aspect al celui de al patrulea motiv, reclamanta invocă în esență trei critici.

125    Prin intermediul primei critici, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat se întemeiază pe erori vădite de apreciere și încalcă articolul 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază întrucât, în cadrul aprecierii pragului valorii adăugate pieselor încorporate în sensul acestei dispoziții, îi ajustează costurile fixe, în special cheltuielile de amortizare și costurile de închiriere, în funcție de gradul de utilizare a capacității.

126    În primul rând, reclamanta arată că ajustarea costurilor fixe pentru a reflecta utilizarea capacității nu este autorizată în drept și este eronată în fapt.

127    Pe de o parte, reclamanta susține că nu există o dispoziție juridică care să permită Comisiei să ajusteze costurile fixe în funcție de gradul de utilizare a capacității. Mai precis, în opinia sa, ajustarea costurilor fixe în funcție de utilizarea capacității este lipsită de coerență, dat fiind că costurile fixe nu depind, prin definiție, de cantitățile produse sau de capacitățile utilizate. Astfel, ajustarea efectuată de Comisie ar fi contrară definiției contabile consacrate a „costurilor fixe” și ar denatura calculul valorii adăugate.

128    În cadrul replicii, reclamanta contestă de asemenea interpretarea noțiunii de „valoare adăugată” propusă de Comisie, ținând seama de contextul și de finalitatea articolul 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază. Mai întâi, ea susține că noțiunea menționată se înscrie în contextul noțiunii de „cost” de fabricație care apare în aceeași teză a dispoziției menționate. Întrucât această din urmă noțiune este definită la articolul 2 din Regulamentul antidumping de bază, o referire la costuri în contextul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din același regulament ar însemna că noțiunile de „valoare adăugată” și de „costuri suportate” ar fi identice și că ajustarea costurilor suportate pe baza valorii adăugate nu ar putea fi efectuată decât în temeiul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul menționat. Or, potrivit reclamantei, acest articol nu prevede o ajustare atunci când costurile sunt calculate pe baza unor documente contabile întocmite în conformitate cu principiile contabile general acceptate și ținând seama în mod rezonabil de costurile aferente producției și vânzării produsului în cauză, chiar dacă aceste costuri par a fi scăzute sau ridicate ținând seama de rata efectivă de utilizare a capacității. Aceeași interdicție ar fi valabilă pentru valoarea adăugată care se înscrie într‑un context de costuri.

129    Pe de altă parte, reclamanta susține că nu exista niciun motiv de fapt pentru ajustarea costurilor fixe. Ea apreciază că, prin această metodă, cheltuielile de amortizare și costurile de închiriere nu pot fi luate în considerare în întregime decât dacă funcționează la capacitate maximă, ceea ce nu ar fi niciodată cazul în practică, iar costul de amortizare este ajustat, întrucât cheltuielile de amortizare a utilajelor MFS care nu au fost în funcțiune pe parcursul întregului an 2020 nu pot fi luate în considerare. Aceasta adaugă că justificarea adusă de Comisie în considerentul (81) al regulamentului de punere în aplicare atacat pentru a ajusta costurile fixe nu este confirmată de fapte, întrucât aceasta nu a declarat că utilajele sale fuseseră operaționale timp de 300 de zile. În opinia sa, utilajele MFS nu au făcut obiectul unei amortizări decât din momentul în care au fost instalate și numai pentru perioada în care au fost operaționale. Reclamanta susține că cheltuielile de amortizare pe care le‑a comunicat Comisiei reflectă, așadar, perioada efectivă în care utilajele MFS au fost utilizate și amortizate.

130    În al doilea rând, reclamanta susține că nu exista niciun motiv pentru a exclude costurile de închiriere pentru „fabrică – faza 2” din costurile de închiriere avute în vedere pentru calculul valorii adăugate pentru motivul că această fabrică ar fi conținut [confidențial], singurul produs fabricat de aceasta. Ea apreciază, prin urmare, că, în măsura în care „fabrică – faza 1” și „fabrică – faza 2” au fost utilizate pentru a fabrica produsul în cauză, nu exista niciun motiv pentru a exclude costurile de închiriere pentru „fabrică – faza 2”. Potrivit acesteia, toate costurile de închiriere contribuie la valoarea adăugată a produsului final.

131    În al treilea rând, reclamanta susține că Comisia a respins pentru motive eronate cele trei metode diferite de calcul al valorii adăugate pe care le propusese. În special, respingerea primei metode pentru motivele expuse în considerentul (83) al regulamentului de punere în aplicare atacat s‑ar întemeia pe o eroare vădită de apreciere. În această privință, reclamanta arată că a explicat motivul pentru care luna martie nu fusese indicată inițial ca fiind prima lună de producție. Astfel, Comisia nu ar fi dispus de elemente care să repună în discuție datele care fuseseră prezentate. În ceea ce privește a doua și a treia metodă, reclamanta susține că rata de utilizare a capacității [confidențial] utilizată de Comisie a fost stabilită pe baza capacității sale de ansamblu, ținând seama de toate utilajele MFS și în special de cele care nu fuseseră operaționale pe parcursul întregului an 2020. Prin urmare, în opinia sa, această rată este în realitate mai puțin reprezentativă pentru rata de utilizare a capacității la nivelul întregului an 2020. Reclamanta susține, așadar, că Comisia nu putea înlătura soluțiile pe care le propusese pentru motivul că acestea nu erau reprezentative pentru rata de utilizare a capacității la nivelul întregului an 2020 fără a repune în discuție propria sa metodă.

132    Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta susține că ajustarea costurilor fixe pentru a reflecta utilizarea capacității, prin utilizarea [confidențial] cheltuielilor de amortizare și a costurilor de închiriere pentru „fabrică – faza 1”, este discriminatorie. În esență, ea reproșează Comisiei că a operat o discriminare între ea și industria Uniunii, întrucât nu a ajustat costul de producție al acestei industrii la calcularea prețului‑țintă în examinarea inițială, deși industria menționată a raportat un grad scăzut de utilizare a capacității în perioada de examinare.

133    Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat îi încalcă dreptul la bună administrare, întrucât nu examinează cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei și efectuează ajustarea costurilor fără a lua în considerare explicațiile pe care le‑a oferit în ceea ce privește utilizarea utilajelor și costurile de închiriere.

134    Comisia, la fel ca intervenienta în susținerea sa, contestă argumentele reclamantei.

135    În esență, prezentul aspect privește determinarea valorii adăugate pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază.

136    Potrivit articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază, „nu se consideră în niciun caz că există circumvenție atunci când valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație”.

137    Înainte de a începe examinarea celor trei critici invocate de reclamantă în susținerea prezentului aspect, trebuie amintite considerentele relevante ale regulamentului de punere în aplicare atacat.

1)      Cu privire la calcularea valorii adăugate în regulamentul de punere în aplicare atacat

138    În considerentul (77) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a amintit că, potrivit reclamantei, „valoarea sa adăugată ar depăși pragul de 25 %”. Ea a precizat, în această privință, că „[p]rincipalele două elemente de cost utilizate [de reclamantă] la calcularea valorii adăugate au fost cheltuielile de amortizare și costurile de închiriere, care făceau parte din datele financiare din perioada de raportare prezentate de [reclamantă] în formularul său de cerere de scutire”.

i)      Cu privire la cheltuielile de amortizare

139    În ceea ce privește cheltuielile de amortizare, astfel cum reiese din considerentul (78) al regulamentului de punere în aplicare atacat, reclamanta a arătat că „în spațiile sale de lucru erau instalate mai puțin de zece utilaje MFS și că fiecare dintre aceste utilaje MFS a funcționat timp de 300 din cele 360 de zile în cursul anului 2020”. Astfel, „[aceasta] a calculat valoarea aferentă amortizării pentru perioada de raportare pe baza următoarelor trei elemente: valoarea de achiziție[,] 9,5 % ca procent de amortizare pentru a lua în considerare durata de viață utilă estimată [și] cele 300 de zile consecutive de funcționare menționate mai sus dintr‑un total de 360 de zile”.

140    Reiese din considerentul (79) al regulamentului de punere în aplicare atacat că Comisia a contestat modul în care reclamanta calcula cheltuielile de amortizare în vederea calculării valorii adăugate în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază.

141    În această privință, în considerentul (79) al regulamentului de punere în aplicare atacat se arată următoarele:

„[U]tilizarea celor 300 de zile ca element pentru calcularea valorii amortizării poate fi acceptabilă conform standardelor internaționale de contabilitate, dar a condus la o supraestimare a valorii calculate a amortizării în cadrul calculului valorii adăugate de către [reclamantă] din diverse motive. În primul rând, […] utilizarea capacității (producția efectivă în kg împărțită la capacitatea efectivă de producție în kg) a utilajelor MFS a fost scăzută în anul 2020. Având în vedere gradul scăzut de utilizare a capacității de producție, s‑a constatat, prin urmare, că costul de amortizare raportat a fost supraestimat. În al doilea rând, patru dintre utilajele MFS au fost expediate abia în noiembrie 2019 de la Shanghai la Tanger și nu ar fi putut funcționa consecutiv timp de 300 de zile în 2020, luând în considerare timpul de transport între Shanghai și Tanger, precum și perioada necesară pentru descărcarea, instalarea și testarea fiecăruia dintre cele 4 utilaje MFS. În al treilea rând, [reclamanta] a susținut în formularul său de cerere de scutire că producția a început abia în aprilie 2020. Dacă acest lucru ar fi adevărat, timpul total de funcționare pentru fiecare dintre utilajele MFS instalate ar putea fi de maximum 270 de zile (din aprilie 2020 până în decembrie 2020), fără a lua în considerare nici măcar timpul de nefuncționalitate cauzat de opriri, ca urmare a întreținerii necesare, a zilelor libere și a sărbătorilor legale. Prin urmare, Comisia a concluzionat că cheltuielile de amortizare care trebuie luate în considerare pentru calcularea valorii adăugate ar trebui să fie semnificativ mai mici decât cheltuielile de amortizare, astfel cum au fost calculate de [reclamantă].”

142    Din considerentele (82) și (83) ale regulamentului de punere în aplicare atacat reiese că Comisia a respins de asemenea utilizarea următoarelor trei alternative propuse de grupul PGTEX, și anume:

–        cea care consta în ajustarea capacității pentru a reflecta lunile în care utilajele MFS relevante nu au fost operaționale;

–        cea care consta în utilizarea numai a datelor privind costurile din decembrie 2020, și anume luna din cursul perioadei de examinare în care erau operaționale majoritatea utilajelor MFS, cu excepția utilajului [confidențial];

–        cea care consta în utilizarea datelor privind costurile din perioada cuprinsă între iulie și decembrie 2020, întrucât [confidențial].

143    În special, în considerentul (83) al regulamentului de punere în aplicare atacat se arată următoarele:

–        „Luna martie 2020 nu a fost menționată de [reclamantă] ca lună de producție în anexa 7.2 la scrisoarea din 12 octombrie 2021. [Aceasta din urmă] a declarat pentru prima dată la 12 octombrie 2021 că a existat producție în martie 2020, dar că această producție din martie 2020 a fost înregistrată în datele sale de producție abia pentru luna aprilie 2020. Aceasta înseamnă că Comisia nu a putut exclude alte erori și/sau întârzieri în înregistrarea producției lunare. […]

–        Utilizarea datelor privind costurile din decembrie 2020 nu a putut fi acceptată, întrucât rata de utilizare a capacității pentru luna decembrie 2020 nu a fost reprezentativă pentru rata de utilizare a capacității pentru întregul an 2020.

–        Utilizarea datelor privind costurile pentru perioada iulie‑decembrie 2020 nu a putut fi acceptată nici din același motiv ca cel menționat în a doua alternativă propusă[: r]ata de utilizare a capacității pentru perioada iulie‑decembrie 2020 nu a fost reprezentativă pentru rata de utilizare a capacității pentru întregul an 2020.”

144    Prin urmare, în considerentul (83) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a concluzionat că „rata de utilizare a capacității pe parcursul întregului an 2020 a fost cel mai adecvat indicator pentru a reduce rata de amortizare contabilizată integral într‑un mod rezonabil în cadrul calculării valorii adăugate”.

ii)    Cu privire la costurile de închiriere

145    În ceea ce privește costurile de închiriere, în considerentul (88) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a constatat următoarele:

„[Reclamanta] nu a furnizat contractele sale de închiriere în răspunsul său în formularul de cerere de scutire, în pofida costurilor importante de închiriere pe care le‑a suportat în 2020. În formularul său de cerere de scutire, aceasta a informat Comisia că a instalat toate utilajele sale MFS într‑un singur loc (fabrică – faza 1). Inițial, aceasta a declarat că a închiriat doar această fabrică, afirmând că «dispune[a] de un singur loc de producție», în pofida întrebării din formularul de cerere de scutire de a indica adresele tuturor locurilor sale de producție. Ulterior, [reclamanta] a furnizat totuși două contracte de închiriere ca răspuns la cererea de clarificare a Comisiei, indicând că [ea] a închiriat două spații separate de la doi proprietari diferiți în cursul perioadei de raportare. Întrucât [reclamanta] a susținut anterior, în formularul său de cerere de scutire, că utilajele MFS care erau operaționale în cursul anului 2020 au fost instalate doar în una dintre aceste două fabrici închiriate, sumele chiriilor suportate în 2020 pentru a doua fabrică (fabrică – faza 2) ar fi trebuit să fie excluse din costurile de închiriere și din valoarea adăugată. În plus, din cauza gradului scăzut de utilizare a capacităților de producție, Comisia, în calculul valorii adăugate, nu a putut accepta nici costul total al chiriei pentru fabrică – faza 1, deoarece acesta nu a fost utilizat în totalitate din cauza faptului că utilajele MFS nu produceau în primul trimestru al anului 2020 și nu funcționau la capacitate maximă în celelalte trimestre ale anului 2020. Costul total de închiriere, astfel cum a fost raportat, nu a fost acceptat de Comisie din cauza motivelor de mai sus.”

146    În fața Comisiei, grupul PGTEX a susținut că aceasta din urmă a săvârșit erori vădite de evaluare și că a încălcat articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât nu a luat în considerare costurile totale de închiriere [considerentul (80) al regulamentului de punere în aplicare atacat].

147    Cu toate acestea, astfel cum reiese din considerentul (90) al regulamentului de punere în aplicare atacat, „Comisia a respins această afirmație, pe baza următoarelor declarații făcute de grupul PGTEX în cursul [examinării]”. Astfel, în acesta se arată următoarele:

„În primul rând, în răspunsul său la cererea de clarificare, grupul PGTEX s‑a referit doar la fabrică – faza 1 pentru [confidențial]. În al doilea rând, în răspunsul său la cererea de clarificare, [el] a declarat că utilajele sale pentru MFS, care funcționau în 2020, erau toate situate în fabrică – faza 1. În consecință, Comisia a dedus că niciunul dintre aceste utilaje, care erau operaționale în 2020, nu a fost amplasat în fabrică – faza 2. Acest lucru a fost confirmat și de alte declarații ale grupului [menționat] în răspunsul său la [cererea] de clarificare.”

148    Prin urmare, în considerentul (91) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a concluzionat că, „[p]rin ajustarea cheltuielilor de amortizare și a costurilor de închiriere raportate, luând în considerare aspectele explicate mai sus, valoarea adăugată medie astfel stabilită în cursul perioadei de raportare s‑a dovedit a fi sub pragul de 25 % stabilit la articolul 13 alineatul (2) litera (b) din [R]egulamentul [antidumping] de bază” și că „[s]-a constatat că și alte elemente de cost au fost supraestimate, dar nu au fost ajustate, deoarece astfel de ajustări ar fi trebuit să conducă doar la un procent și mai scăzut din valoarea adăugată”.

2)      Cu privire la prima critică, întemeiată pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază

149    Prezenta critică ridică în esență problema preliminară a modului în care trebuie determinată valoarea adăugată în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază și dacă, în vederea determinării acesteia, Comisia trebuie să țină seama de costuri astfel cum sunt înregistrate de întreprinderea care efectuează operațiuni de asamblare sau de încheiere sau dacă le poate ajusta ținând seama de capacitatea efectivă de producție a întreprinderii.

150    În această privință, trebuie amintit că Regulamentul antidumping de bază nu cuprinde nicio definiție a noțiunii de „valoare adăugată”.

151    În speță, deși părțile sunt de acord să definească valoarea adăugată în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază drept valoarea care intră în produsul realizat în urma operațiunii de asamblare sau de încheiere, acestea nu sunt de acord cu privire la aspectul dacă noțiunea menționată coincide cu cea de „costuri suportate”, adică „costuri înregistrate”, sau diferă de aceasta din urmă. În special, deși reclamanta consideră că noțiunea de „valoare adăugată” și cea de „costuri suportate” sunt identice și că ajustarea costurilor suportate pe baza valorii adăugate nu poate fi efectuată decât pe baza motivelor menționate la articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază, care nu prevede însă rata de utilizare a capacității de producție drept criteriu de ajustare, Comisia susține, în schimb, că noțiunea de „valoare adăugată” este diferită de cea de „costuri suportate” și că atât obiectivul, cât și modul de redactare a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din acest regulament impun ajustarea costurilor fixe, astfel cum sunt înregistrate, pentru a evalua valoarea adăugată pieselor încorporate, în special în cazul în care utilizarea capacității este deosebit de scăzută.

152    Astfel cum s‑a amintit la punctul 111 de mai sus, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, Comisia/Kolachi Raj Industrial, C‑709/17 P, EU:C:2019:717, punctul 82 și jurisprudența citată).

153    În speță, din cuprinsul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază reiese că Comisia trebuie să stabilească dacă „valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul operațiunii de asamblare sau de încheiere este mai mare de 25 % din costul de fabricație”.

154    Or, împrejurarea potrivit căreia termenul „cost” apare în aceeași teză a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază precum „valoarea adăugată” nu este suficientă pentru a concluziona că, astfel cum susține reclamanta, noțiunea de „valoare adăugată” și cea de „costuri suportate” sunt identice și că costurile de fabricație de care trebuie să se țină seama pentru calcularea valorii adăugate în sensul dispoziției menționate nu pot fi ajustate decât pentru motivele vizate și numai în condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (5) din același regulament.

155    Astfel, pe de o parte, interpretarea propusă de reclamantă nu ține seama de faptul că, deși prin articolul 2 alineatul (5) din Regulamentul antidumping de bază Uniunea a intenționat să pună în aplicare obligațiile specifice pe care le prevede articolul 2.2.1.1 din Codul antidumping din 1994 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2013, Acron/Consiliul, T‑118/10, nepublicată, EU:T:2013:67, punctul 66), reglementarea Uniunii în materie de circumvenție, care figurează la articolul 13 din acest regulament, în schimb, nu se întemeiază pe codul menționat, astfel încât trebuie considerată un cadru de reglementare specific în dreptul Uniunii.

156    Astfel, o interpretare a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază în lumina altor dispoziții ale aceluiași regulament, precum articolul 2 alineatul (5) din acest regulament, care constituie o transpunere în dreptul Uniunii a obligațiilor specifice care figurează în Codul antidumping din 1994, trebuie să își găsească o altă justificare decât cea întemeiată pe simpla împrejurare că termenul „cost de fabricație” apare în cadrul aceleiași teze ca termenul „valoare adăugată”.

157    Pe de altă parte, interpretarea propusă de reclamantă nu este conformă cu obiectivul care stă la baza reglementării anticircumvenție consacrate la articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază, și anume acela de a asigura eficacitatea măsurilor antidumping adoptate de Uniune și de a evita circumvenția acestora (a se vedea punctul 46 de mai sus). Astfel, într‑o situație precum cea a reclamantei în speță, ale cărei cheltuieli de amortizare au fost calculate și înregistrate pe baza funcționării teoretice maxime a tuturor [confidențial] utilajelor MFS în toată perioada de raportare, și anume anul 2020, în timp ce în această perioadă, în realitate, utilajele MFS au funcționat numai la [confidențial] din capacitatea lor, cheltuielile de amortizare astfel înregistrate nu se traduc integral în valoarea adăugată a pieselor încorporate. Prin urmare, excluderea posibilității de ajustare a cheltuielilor de amortizare, pentru a ține seama de slaba utilizare a capacității utilajelor, ar permite în cele din urmă întreprinderii să majoreze valoarea adăugată pieselor încorporate. Astfel, un utilaj care rămâne neutilizat generează cheltuieli de amortizare care sunt înregistrate, dar nu adaugă valoare pieselor încorporate în cadrul unei operațiuni de asamblare sau de încheiere.

158    Prin urmare, contextul și obiectivul articolului 13 din Regulamentul antidumping de bază impun ca la calcularea valorii adăugate să se țină seama numai de costurile legate de producția efectivă a MFS sau chiar numai de cheltuielile de amortizare și de închiriere legate de funcționarea utilajelor efectiv utilizate pentru realizarea pieselor efectiv încorporate în perioada de referință.

159    Acestea fiind precizate, trebuie să se stabilească dacă ajustarea cheltuielilor de amortizare și a costurilor de închiriere, precum cea care a fost efectuată în speță de Comisie, este afectată de o eroare vădită de apreciere.

160    Astfel cum a precizat în ședință, reclamanta reproșează Comisiei că a ajustat cheltuielile de amortizare și costurile de închiriere pe care le‑a comunicat Comisiei, aplicând o rată de utilizare a capacității de [confidențial] pentru întregul an 2020.

161    Potrivit reclamantei, dacă finalitatea ajustării cheltuielilor de amortizare și a costurilor de închiriere efectuate de Comisie ar fi aceea de a reflecta utilizarea reală a utilajelor MFS, această rată nu ar răspunde acestei finalități, dat fiind că a fost determinată pe baza capacității teoretice maxime a tuturor utilajelor MFS ale acesteia, inclusiv cele care nu au fost în funcțiune. Reclamanta apreciază, prin urmare, că, în cazul în care Comisia dorea să ajusteze cheltuielile, aceasta ar fi trebuit să ia în considerare celelalte metode de calcul al cheltuielilor de amortizare pe care i le‑a prezentat și în special prima dintre aceste metode, în care propune în esență ajustarea cheltuielilor ținând seama de numărul de luni din perioada de raportare în cursul cărora fiecare utilaj MFS a funcționat efectiv.

162    În această privință, în primul rând, trebuie subliniat că, astfel cum s‑a amintit la punctul 58 de mai sus, potrivit jurisprudenței, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de apărare comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le examineze. În ceea ce privește controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri, acesta trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere.

163    În al doilea rând, astfel cum reiese din considerentul (78) al regulamentului de punere în aplicare atacat (a se vedea punctul 139 de mai sus), cheltuielile de amortizare pe care reclamanta le‑a comunicat Comisiei se întemeiau pe capacitatea teoretică maximă a utilajelor sale. În această privință, trebuie precizat că, deși în cererea introductivă reclamanta afirmă că cheltuielile de amortizare pe care le‑a comunicat Comisiei reflectă perioada efectivă în care au fost utilizate și amortizate utilajele MFS, ea nu aduce niciun element susceptibil să susțină această afirmație. Pe de altă parte, anumite elemente din dosar contrazic o asemenea afirmație. Astfel, pe de o parte, aceasta din urmă pare puțin credibilă în lumina constatării care figurează în răspunsul la scrisoarea privind aplicarea articolului 18, potrivit căreia reclamanta „nu a înregistrat numărul de zile în care utilajele [MFS] erau operaționale”. Pe de altă parte, această constatare este contrazisă de reclamantă însăși, întrucât, în cererea introductivă, aceasta din urmă admite că costurile fixe pe care le‑a suportat efectiv în cursul anului 2020 pentru producția de MFS „sunt înregistrate pe baza principiilor contabile general recunoscute la nivel local” și că „[Comisia], departe de a contesta acest lucru, recunoaște că «utilizarea celor 300 de zile ca element pentru calcularea valorii amortizării poate fi acceptabilă conform standardelor internaționale de contabilitate»”.

164    În al treilea rând, astfel cum susține Comisia, cheltuielile de amortizare calculate pe baza funcționării teoretice maxime a tuturor [confidențial] utilajelor MFS pe întreaga perioadă de raportare nu pot fi considerate o valoare adăugată pieselor încorporate decât dacă utilajele au funcționat efectiv la capacitatea lor teoretică maximă pe parcursul întregii perioade menționate, ceea ce nu a fost însă cazul în speță pentru motivele expuse în considerentul (79) al regulamentului de punere în aplicare atacat (a se vedea punctul 141 de mai sus) și în special pentru faptul că această perioadă corespundea unei faze de lansare a unității de producție a reclamantei.

165    Astfel, apreciind că cheltuielile de amortizare și costurile de închiriere, astfel cum au fost furnizate de reclamantă, nu puteau reflecta în mod credibil valoarea adăugată pieselor încorporate, Comisia a ajustat cheltuielile și costurile menționate. În acest scop, ea a utilizat rata de utilizare a capacității astfel cum a fost comunicată de reclamantă și necontestată de aceasta [considerentele (81) și (83) ale regulamentului de punere în aplicare atacat].

166    Or, contrar celor susținute de reclamantă și astfel cum arată Comisia în mod întemeiat, dat fiind că atât cheltuielile de amortizare, calculate de aceasta pe baza capacității teoretice maxime, cât și utilizarea capacității au fost calculate pe baza aceluiași număr de utilaje MFS, ca și cum acestea din urmă ar fi funcționat pe toată perioada de raportare, faptul de a utiliza unul pentru a‑l ajusta pe celălalt nu constituie o eroare de fapt.

167    Pe de altă parte, celelalte trei metode de calcul al valorii adăugate pe care reclamanta le‑a propus Comisiei nu ar fi permis să se reflecte mai bine valoarea adăugată pieselor încorporate.

168    În această privință, este suficient să se sublinieze că, prin intermediul primei metode de calcul al valorii adăugate, reclamanta a propus Comisiei să ajusteze cheltuielile de amortizare, calculate pe baza unei durate maxime de funcționare de 12 luni, ținând seama de numărul de luni în cursul cărora fiecare utilaj funcționase efectiv în anul 2020. Or, pentru ca această metodă să reflecte cu exactitate valoarea adăugată în mod real pieselor încorporate, ar trebui ca cheltuielile de amortizare să fie calculate pe baza numărului de luni de utilizare efectivă a utilajelor – iar nu pe baza unui număr de 12 luni, precum în calculul propus de reclamantă –, ceea ce, pe de altă parte, presupune cunoașterea numărului de luni de utilizare efectivă a utilajelor menționate.

169    Cu toate acestea, reiese din considerentul (83) prima liniuță al regulamentului de punere în aplicare atacat, precum și din dosar că producția din martie 2020 a fost înregistrată de reclamantă numai în datele sale de producție pentru luna aprilie 2020. Prin urmare, datele lunare de producție aferente lunii aprilie nu corespund producției efective din această lună, o parte a producției din luna aprilie având loc în realitate în luna martie.

170    Astfel, întrucât datele de producție lunare furnizate de reclamantă nu permiteau cunoașterea cu certitudine a lunilor de utilizare efectivă a utilajelor MFS în perioada de raportare, Comisia a înlăturat în mod întemeiat prima metodă de calcul al valorii adăugate care îi fusese propusă.

171    În ceea ce privește a doua metodă de calcul al valorii adăugate, care vizează utilizarea datelor referitoare la cheltuieli din decembrie 2020, și a treia metodă, care constă în utilizarea datelor referitoare la cheltuieli din perioada cuprinsă între iulie și decembrie 2020, trebuie arătat că, întrucât Comisia a indicat în mod clar că examinarea privea întregul an calendaristic 2020, definit ca fiind perioada de raportare, utilizarea unei luni (și anume luna decembrie) sau a unei perioade de șase luni (și anume cea cuprinsă între iulie și decembrie 2020) nu ar fi reprezentativă pentru operațiunile efectuate în cursul celor 12 luni ale anului 2020 și nu ar permite acoperirea decalajului între modul în care au fost calculate cheltuielile de amortizare pentru o lună sau șase luni, pe baza capacității teoretice maxime, și productivitatea reală a utilajelor, și anume valoarea adăugată pieselor încorporate.

172    Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se constate că, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere și fără a încălca articolul 13 din Regulamentul antidumping de bază, Comisia a ajustat cheltuielile de amortizare astfel cum au fost calculate de reclamantă ținând seama de rata de utilizare a capacității efective în perioada de raportare și a înlăturat celelalte trei metode de calcul al valorii adăugate propuse de aceasta din urmă.

173    Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că nu exista niciun motiv pentru a exclude costurile de închiriere pentru „fabrică – faza 2” din costurile de închiriere avute în vedere pentru calculul valorii adăugate (a se vedea punctul 130 de mai sus). Astfel, trebuie arătat că, după cum reiese din considerentul (90) al regulamentului de punere în aplicare atacat (a se vedea punctul 147 de mai sus), utilajele MFS care funcționau în 2020 se aflau toate în „fabrică – faza 1” și că, astfel cum reclamanta a admis în ședință, utilajele MFS au fost instalate în „fabrică – faza 2” numai după 2020.

174    În plus, reclamanta însăși admite că planul pentru „fabrică – faza 2” indică prezența [confidențial]. Pe de altă parte, în această privință, Comisia a precizat, fără să fie contrazisă de reclamantă, că aceasta din urma nu a indicat niciodată că MFS au fost efectiv [confidențial].

175    Prin urmare, Comisia a putut constata că nicio activitate de producție veritabilă nu avusese loc în această „fabrică – faza 2”, astfel încât costurile de închiriere referitoare la aceasta din urmă nu reprezentau o valoare adăugată pieselor încorporate. Astfel, întrucât asemenea costuri nu sunt legate de producția efectivă a MFS, pentru motivul expus la punctul 158 de mai sus, costurile menționate nu pot fi luate în considerare în cadrul calculului valorii adăugate.

176    Astfel, trebuie să se constate că, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a exclus costurile de închiriere pentru „fabrică – faza 2” din costurile de închiriere avute în vedere pentru calculul valorii adăugate.

177    Prin urmare, având în vedere toate cele de mai sus, prezenta critică trebuie respinsă.

3)      Cu privire la a doua critică, întemeiată pe încălcarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament

178    Reclamanta susține în esență că ajustarea costurilor fixe operată de Comisie pentru a reflecta utilizarea capacității prin utilizarea [confidențial] cheltuielilor de amortizare și a costurilor de închiriere pentru „fabrică – faza 1” este discriminatorie în raport cu ceea ce Comisia ar fi făcut, în examinarea antidumping, pentru a calcula marja de prejudiciu pentru industria Uniunii (a se vedea punctul 132 de mai sus).

179    În această privință, trebuie să se arate, cu titlu introductiv, că, potrivit unei jurisprudențe constante, respectarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2007, Asda Stores, C‑372/06, EU:C:2007:787, punctul 62 și jurisprudența citată).

180    În speță, potrivit reclamantei, Comisia a făcut o discriminare între ea și industria Uniunii, întrucât, la calcularea marjei de prejudiciu, pe baza prețului-țintă, în examinarea antidumping, aceasta nu i‑a ajustat costul de producție, în pofida constatării unui grad scăzut de utilizare a capacității de producție, în timp ce, în cadrul regulamentului de punere în aplicare atacat, ea a efectuat o asemenea ajustare pentru a determina valoarea adăugată.

181    În această privință, trebuie arătat că, astfel cum reiese din regulamentul care a instituit taxa antidumping inițială, și anume Regulamentul de punere în aplicare 2020/492, marja de prejudiciu, respectiv nivelul de eliminare a prejudiciului suferit de industria Uniunii, a fost stabilită pe baza costurilor de producție ale acesteia din urmă, în conformitate cu Regulamentul antidumping de bază. Or, luarea în considerare a costurilor de producție pentru calcularea marjei de prejudiciu a industriei Uniunii ca urmare a importurilor care fac obiectul unui dumping și luarea în considerare a costurilor de producție pentru a calcula valoarea adăugată pieselor încorporate în cursul unei operațiuni de asamblare sau de încheiere, în sensul articolului 13 alineatul (2) litera (b) din acest din urmă regulament, pentru a stabili dacă o circumvenție a măsurilor antidumping are loc într‑un context și în scopuri diferite, astfel încât, pentru a susține în mod suficient prezenta critică, reclamanta ar fi trebuit să explice motivul pentru care, luând în considerare aceste costuri în mod diferit, Comisia a putut încălca principiile nediscriminării și egalității de tratament. Cu toate acestea, reclamanta, limitându‑se să afirme în esență că nu exista nicio justificare pentru a înțelege în mod diferit situația industriei Uniunii în examinarea antidumping și propria sa situație în examinarea anticircumvenție și că costul menționat în Regulamentul antidumping de bază era un cost care nu poate fi definit decât în mod uniform, nu a furnizat explicații suficiente în această privință.

182    Prin urmare, prezenta critică trebuie respinsă.

4)      Cu privire la a treia critică, întemeiată pe o încălcare a dreptului la bună administrare

183    În ceea ce privește prezenta critică, din analiza celorlalte critici de la punctele 149-182 de mai sus reiese că, contrar celor pretinse de reclamantă, Comisia a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei și a efectuat ajustarea costurilor luând în considerare explicațiile pe care ea le‑a furnizat în ceea ce privea utilizarea utilajelor și costurile de închiriere.

184    Astfel, prezenta critică trebuie respinsă.

c)      Concluzie

185    Întrucât toate criticile invocate de reclamantă în susținerea prezentului aspect au fost înlăturate, se impune respingerea acestui aspect, precum și, prin urmare, a celui de al patrulea motiv în totalitate.

C.      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, pe o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la bună administrare, pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul antidumping de bază în ceea ce privește utilizarea datelor disponibile

186    Prezentul motiv este împărțit în două aspecte. În cadrul primului aspect, reclamanta susține că, prin aplicarea datelor disponibile în privința sa, Comisia a încălcat obligația de motivare, dreptul la apărare și dreptul la bună administrare. În cadrul celui de al doilea aspect, aceasta arată că regulamentul de punere în aplicare atacat se întemeiază pe erori vădite de apreciere și încalcă articolul 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul antidumping de bază în ceea ce privește utilizarea datelor menționate.

187    În susținerea primului aspect, reclamanta invocă în esență trei critici.

188    Prin intermediul primei critici, reclamanta susține că, respingând fără nicio explicație elementele de probă pe care le prezentase în răspunsul la scrisoarea privind aplicarea articolului 18 și în observațiile sale cu privire la DIG, Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de motivare în ceea ce privește aplicarea datelor disponibile. În această privință, ea subliniază că, în pofida răspunsurilor sale la fiecare dintre cele cinci puncte menționate în considerentul (36) al regulamentului de punere în aplicare atacat, afirmațiile cuprinse în scrisoarea menționată, în DIG, precum și în acest regulament de punere în aplicare au rămas identice.

189    Pe de altă parte, în replică, reclamanta arată că justificările prezentate de Comisie în memoriul în apărare pentru a explica abordarea urmată în regulamentul de punere în aplicare atacat sunt noi și, prin urmare, inadmisibile în lipsa includerii în acest regulament de punere în aplicare.

190    Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta susține că nu i s‑a oferit posibilitatea să înțeleagă motivele pentru care Comisia a decis să aplice date disponibile și că nu i s‑a dat posibilitatea de a formula efectiv observații cu privire la acest aspect, astfel încât regulamentul de punere în aplicare atacat îi încalcă dreptul la apărare.

191    Prin intermediul celei de a treia critici, reclamanta susține că regulamentul de punere în aplicare atacat încalcă dreptul la bună administrare care impune instituției competente să examineze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei. În opinia sa, în acest regulament de punere în aplicare, Comisia nu a ținut seama de informațiile comunicate în răspunsul la scrisoarea privind aplicarea articolului 18 și în observațiile sale cu privire la DIG.

192    În susținerea celui de al doilea aspect, reclamanta susține că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat, în regulamentul de punere în aplicare atacat, că nu furnizase „informațiile necesare” în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază.

193    În primul rând, reclamanta susține că a prezentat clarificări cu privire la toate informațiile solicitate.

194    În al doilea rând, reclamanta arată că informațiile vizate în considerentul (36) al regulamentului de punere în aplicare atacat nu pot fi calificate drept necesare în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază și al jurisprudenței. În opinia sa, aceste informații ar fi putut fi obținute prin alte mijloace de către Comisie și ar fi putut fi verificate prin vizite și verificări încrucișate la distanță.

195    În al treilea rând, reclamanta susține că Regulamentul de punere în aplicare atacat încalcă articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât Comisia a decis să aplice date disponibile pentru simplul motiv că informațiile pe care le furnizase nu erau cele mai bune. Ea precizează că, chiar dacă ar trebui să se considere că aceste informații nu sunt „cele mai bune”, acest lucru nu ar constitui un motiv suficient pentru a efectua această aplicare. Aceasta adaugă că, prin faptul că a decis să aplice articolul 18 alineatul (1) din regulamentul menționat, Comisia a înlăturat o parte din datele referitoare la costurile de fabricație pe care le comunicase și a utilizat date disponibile privind în special data de începere a producției, în timp ce, în caz de îndoială privind numai fiabilitatea datelor comunicate, aceasta ar fi trebuit să aplice articolul 18 alineatul (3) din acest regulament și, prin urmare, să accepte aceste din urmă date.

196    Comisia, la fel ca intervenienta în susținerea sa, apreciază că prezentul motiv este inoperant în totalitate și, în orice caz, nefondat.

197    În susținerea caracterului inoperant al prezentului motiv, Comisia arată că, în cursul examinării anticircumvenție, a inițiat procedura în temeiul articolului 18 din Regulamentul antidumping de bază ca urmare a faptului că informațiile privind cele cinci puncte menționate în considerentul (36) al regulamentului de punere în aplicare atacat puteau sugera existența unei transbordări, dar că, ținând seama de natura incompletă și contradictorie a informațiilor furnizate de reclamantă, în final aceasta a înlăturat posibilitatea de a reuși să dovedească existența unei astfel de transbordări și s‑a concentrat pe dovada unei asamblări sau a unei încheieri. Ea precizează că, în scopul acestei probe, nu a utilizat date disponibile în temeiul articolului 18 din Regulamentul antidumping de bază, cu excepția anumitor date statistice extrase din Eurostat și a datelor proprii ale reclamantei, care însă nu sunt contestate de aceasta.

198    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul antidumping de bază, revine Comisiei sarcina de a deschide o examinare pe baza unor elemente de probă care indică la prima vedere existența unor practici de circumvenție. Dacă faptele stabilite în cursul acestei examinări permit să se concluzioneze că există o astfel de circumvenție, Comisia propune Consiliului extinderea măsurilor antidumping (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 31).

199    Cu toate acestea, nicio dispoziție din Regulamentul antidumping de bază nu conferă Comisiei, în cadrul unei examinări privind existența unei circumvenții, competența de a constrânge producătorii sau exportatorii vizați de o plângere să participe la examinare sau să ofere informații. Astfel, Comisia este tributară cooperării voluntare a părților interesate pentru a‑i furniza informațiile necesare (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 32).

200    Acesta este motivul pentru care legiuitorul Uniunii a prevăzut, la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, că, în cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează sau obstrucționează semnificativ examinarea, pot fi stabilite concluzii preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Simon, Evers & Co., C‑21/13, EU:C:2014:2154, punctul 33).

201    Pe de altă parte, jurisprudența a precizat că articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază privea utilizarea datelor disponibile de către instituții, în defavoarea datelor proprii uneia sau mai multor părți interesate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2015, VTZ și alții/Consiliul, T‑432/12, nepublicată, EU:T:2015:248, punctul 35 și jurisprudența citată).

202    În plus, considerentul (36) al regulamentului de punere în aplicare atacat precizează următoarele:

„[Potrivit Comisiei, r]ăspunsurile la [formularul de cerere de scutire], inclusiv răspunsul la [cererea] de clarificare, din partea [reclamantei] și a celor două societăți chineze afiliate […] au fost considerate deficitare din următoarele motive:

–        [reclamanta] nu a furnizat informațiile necesare solicitate în răspunsurile sale la [formularul menționat]. În special, aceasta nu a furnizat documentele justificative necesare pentru [confidențial] tranzacții de vânzare. Prin urmare, Comisia nu a fost în măsură să verifice afirmația potrivit căreia [reclamanta] și‑a început producția abia în aprilie 2020.

–        În plus, în pofida faptului că Comisia a solicitat o explicație detaliată pentru numerele facturilor de vânzare lipsă, a fost primită doar o explicație generală pentru aceste numere de facturi de vânzare lipsă. Comisia a observat de asemenea o diferență în ceea ce privește cifra de afaceri totală pentru perioada de raportare, astfel cum a fost raportată în lista vânzărilor, comparativ cu cea raportată în conturile sale statutare din 2020. Prin urmare, Comisia nu a putut confirma volumele de vânzări la export raportate către Uniune. În acest sens, Comisia a observat de asemenea că vânzările la export raportate au fost mai mari decât importurile totale din Maroc în Uniune, conform statisticilor Eurostat privind importurile și că [reclamanta] a fost singurul producător cunoscut din Maroc care a exportat produsul care face obiectul anchetei către Uniune.

–        De asemenea, au fost furnizate informații contradictorii cu privire la începutul efectiv al producției la [reclamantă]. Informațiile privind începutul efectiv al producției în 2020 au fost necesare pentru a identifica proporția costurilor majore suportate (cum ar fi cheltuielile de amortizare și costurile de închiriere) care ar putea fi atribuite producției produsului în cauză.

–        În plus, în răspunsul la [cererea] de clarificare nu a fost furnizată nicio explicație satisfăcătoare cu privire la motivele creșterii semnificative a volumului producției în iulie 2020, care a fost de aproximativ [confidențial] ori mai mare decât volumul producției din luna anterioară, iunie 2020, în pofida unui nivel mai mult sau mai puțin egal al consumului de energie electrică în ambele luni.

–        PGTEX China nu a furnizat informații din cadrul [GTS], astfel cum a fost solicitat, cu privire la achizițiile sale de la CPIC și la vânzările sale către [reclamantă].”

203    În consecință, astfel cum reiese din considerentul (37) al regulamentului de punere în aplicare atacat, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul antidumping de bază, Comisia a informat grupul PGTEX, la 5 octombrie 2021, cu privire la faptul că lista neexhaustivă a elementelor descrise în considerentul (36) al regulamentului de punere în aplicare menționat ar putea duce la aplicarea articolului menționat și la utilizarea datelor disponibile. De asemenea, ea a invitat grupul menționat să prezinte observații cu privire la posibila aplicare a acestui articol.

204    Astfel cum reiese din considerentul (39) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia „a analizat informațiile și documentele pe care grupul PGTEX le‑a transmis prin scrisoarea sa din 12 octombrie 2021” și „a concluzionat că nu au fost furnizate nici răspunsuri satisfăcătoare, nici documente justificative convingătoare cu privire la majoritatea elementelor care au fost menționate în scrisoarea sa din 5 octombrie 2021”.

205    Pentru acest motiv, astfel cum reiese din considerentul (40) al regulamentului de punere în aplicare atacat, „Comisia a considerat că informațiile furnizate de grupul PGTEX erau parțial incomplete și contradictorii și, prin urmare, nu puteau fi utilizate în totalitate de Comisie”, dar că „datele prezentate de grupul [menționat] nu au fost ignorate în totalitate” și că ea „a utilizat atât datele privind vânzările, cât și pe cele privind costurile prezentate de [acest grup] ca punct de plecare al analizei sale”.

206    În plus, în considerentul (41) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a precizat că, „[î]n conformitate cu articolul 18 alineatul (1) prima teză și cu articolul 18 alineatul (5) din [R]egulamentul [antidumping] de bază, informațiile furnizate de grupul PGTEX au fost completate cu date extrase din baze de date precum Global Trade Atlas ([GTA]) și Eurostat […]. Datele privind importurile au fost extrase din Eurostat, iar baza de date GTA a fost utilizată pentru determinarea volumelor de exporturi de semitorturi din fibră de sticlă din [China] și din Egipt către Maroc”.

207    Reiese astfel din coroborarea considerentului (36) a doua liniuță și a considerentului (41) al regulamentului de punere în aplicare atacat că Comisia a recurs la datele referitoare la import extrase din Eurostat și la cele referitoare la volumele de exporturi de semitorturi din fibră de sticlă din China și din Egipt către Maroc extrase din baza de date Global Trade Atlas (GTA) pentru a remedia lipsa de fiabilitate a informațiilor comunicate de reclamantă în ceea ce privește volumele de vânzări la export către Uniune, la care se referă a doua liniuță a considerentului (36) al regulamentului de punere în aplicare menționat. Comisia a recurs în special la aceste date statistice pentru a stabili dacă configurația schimburilor comerciale a fost modificată în speță.

208    Reiese de asemenea din considerentul (40) al regulamentului de punere în aplicare atacat că datele transmise de grupul PGTEX nu au fost ignorate și că Comisia a utilizat datele privind vânzările și costurile comunicate de grupul menționat ca punct de plecare al analizei sale (a se vedea punctul 205 de mai sus).

209    În speță, reclamanta nu contestă datele disponibile utilizate de Comisie în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază. În special, în ceea ce privește datele extrase din Eurostat și din baza de date GTA utilizate de Comisie pentru a concluziona în sensul modificării schimburilor în speță, reclamanta nu invocă în înscrisurile sale niciun argument care să repună în discuție în mod explicit veridicitatea acestor date. Astfel, aceasta se limitează să susțină că, în considerentul (83) al regulamentului de punere în aplicare atacat, Comisia a înlăturat luna martie ca moment de începere a producției și, în consecință, prima dintre metodele alternative de calcul al cheltuielilor de amortizare, întemeindu‑se tocmai pe argumentele prezentate în considerentul (36) al regulamentului de punere în aplicare menționat.

210    Cu toate acestea, reiese din examinarea celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv (a se vedea punctele 168-170 de mai sus) că Comisia nu a înlăturat prima dintre celelalte metode de calcul al cheltuielilor de amortizare întemeindu‑se pe date disponibile în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, ci că a făcut aceasta pentru motivul că datele lunare de producție, astfel cum au fost înregistrate de reclamantă, nu corespundeau întotdeauna producției efective a lunii și nu puteau fi considerate fiabile.

211    Pe de altă parte, întrebată în ședință, reclamanta nu a invocat alte argumente prin care să conteste datele disponibile pe care Comisia le‑a utilizat în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, astfel încât nu poate susține că recurgerea la această dispoziție aduce atingere situației sale.

212    Prin urmare, al doilea motiv trebuie respins ca fiind inoperant, fără a fi necesar să se analizeze temeinicia aspectelor invocate în susținerea acestui motiv.

213    Având în vedere cele de mai sus, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

IV.    Cu privire la cheltuielile de judecată

214    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă.

215    În temeiul articolului 138 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, intervenientele vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      PGTEX Morocco va suporta, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      LM Wind Power A/S și Tech‑Fab Europe eV vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 decembrie 2024

Semnături

Cuprins

I. Istoricul litigiului

II. Concluziile părților

III. În drept

A. Cu privire la primul motiv

1. Observații introductive

a) Cu privire la acordul de asociere

b) Cu privire la reglementarea Uniunii în materie de circumvenție a măsurilor antidumping

2. Cu privire la temeinicia primului motiv, întemeiat pe o încălcare a acordului de asociere, pe o încălcare a articolului 22 litera (a) din Regulamentul antidumping de bază și pe un abuz de putere pentru motivul că regulamentul de punere în aplicare atacat impune măsuri antidumping asupra MFS de origine preferențială marocană pe care reclamanta le exportă în Uniune fără să fi stabilit că importurile au făcut obiectul unui dumping în conformitate cu articolul VI din GATT și fără ca astfel de măsuri să fie conforme cu Codul antidumping din 1994

B. Cu privire la al treilea și la al patrulea motiv

1. Observații introductive

2. Cu privire la temeinicia celui de al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât Comisia a considerat că nu exista o motivație suficientă sau o justificare economică pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping, precum și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei

a) Cu privire la aprecierea lipsei unei motivări suficiente sau a unei justificări economice pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping în regulamentul de punere în aplicare atacat

b) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul antidumping de bază, întrucât Comisia a concluzionat că nu exista o motivație suficientă sau o justificare economică pentru înființarea unității de producție a reclamantei în Maroc, alta decât instituirea taxelor antidumping

c) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei

3. Cu privire la temeinicia celui de al patrulea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul antidumping de bază, pe o încălcare a principiilor nediscriminării și egalității de tratament, precum și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia a concluzionat că procesul de fabricație pus în aplicare de reclamantă în Maroc constituia o operațiune de asamblare

a) Cu privire la primul aspect, întemeiat pe erori vădite de apreciere, pe o încălcare a articolului 13 alineatele (1) și (2) din Regulamentul antidumping de bază și pe o încălcare a dreptului la bună administrare, întrucât Comisia a concluzionat că procesul de fabricație pus în aplicare de reclamantă în Maroc constituia o operațiune de asamblare

b) Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe erori vădite de apreciere, pe o încălcare a articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază, precum și pe încălcări ale dreptului la bună administrare și ale principiilor nediscriminării și egalității de tratament la aprecierea pragului valorii adăugate a operațiunilor de asamblare

1) Cu privire la calcularea valorii adăugate în regulamentul de punere în aplicare atacat

i) Cu privire la cheltuielile de amortizare

ii) Cu privire la costurile de închiriere

2) Cu privire la prima critică, întemeiată pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 13 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul antidumping de bază

3) Cu privire la a doua critică, întemeiată pe încălcarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament

4) Cu privire la a treia critică, întemeiată pe o încălcare a dreptului la bună administrare

c) Concluzie

C. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, pe o încălcare a dreptului la apărare și a dreptului la bună administrare, pe erori vădite de apreciere și pe o încălcare a articolului 18 alineatele (1) și (3) din Regulamentul antidumping de bază în ceea ce privește utilizarea datelor disponibile

IV. Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: engleza.

1      Date confidențiale ocultate.