CELEX:62022TJ0776: Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 18 decembrie 2024.#TP împotriva Comisiei Europene.#Achiziții publice – Regulamentul financiar – Excludere pentru o durată de doi ani de la procedurile de achiziții și de acordare de granturi finanțate din bugetul general al Uniunii și din FED – Deficiențe semnificative în ceea ce privește respectarea principalelor obligații în executarea unui contract anterior – Articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar – Lipsa unei legături automate între o constatare a unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale efectuată de instanța competentă să judece litigiile legate de contract și adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul de credite competent – Obligație de evaluare a comportamentului persoanei introduse în cauză în mod concret și individualizat – Contract anterior atribuit unui grup de operatori economici – Răspundere contractuală solidară.#Cauza T-776/22.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia extinsă)

18 decembrie 2024(*)

„ Achiziții publice – Regulamentul financiar – Excludere pentru o durată de doi ani de la procedurile de achiziții și de acordare de granturi finanțate din bugetul general al Uniunii și din FED – Deficiențe semnificative în ceea ce privește respectarea principalelor obligații în executarea unui contract anterior – Articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar – Lipsa unei legături automate între o constatare a unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale efectuată de instanța competentă să judece litigiile legate de contract și adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul de credite competent – Obligație de evaluare a comportamentului persoanei introduse în cauză în mod concret și individualizat – Contract anterior atribuit unui grup de operatori economici – Răspundere contractuală solidară ”

În cauza T‑776/22,

TP, reprezentată de T. Faber, F. Bonke și I. Sauvagnac, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de P. Rossi, F. Behre și F. Moro, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus din domnul S. Papasavvas, președinte, doamna P. Škvařilová‑Pelzl (raportoare), domnul I. Nõmm, doamna G. Steinfatt și domnul D. Kukovec, judecători,

grefier: domnul A. Marghelis, administrator,

având în vedere Ordonanța din 22 martie 2023, TP/Comisia (T‑776/22 R, nepublicată, EU:T:2023:158),

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 29 mai 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea sa întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, TP, solicită anularea Deciziei Comisiei Europene din 1 octombrie 2022 prin care a fost exclusă, pe de o parte, de la participarea la procedurile de atribuire reglementate de Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar 2018”), sau finanțate de cel de al 11‑lea Fond european de dezvoltare (FED) și, pe de altă parte, de la selecția pentru execuția fondurilor Uniunii Europene (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul cauzei

2        Reclamanta a încheiat la 26 iunie 2009 un acord de consorțiu cu o altă societate (denumită în continuare „partenerul”) pentru a participa la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice de lucrări lansată de Comisie. Acest contract privea modernizarea unei lucrări.

3        Comisia a decis să atribuie contractul consorțiului format din reclamantă și partenerul său (denumit în continuare „consorțiul”). Un contract a fost încheiat în această privință la 5 octombrie 2009 (denumit în continuare „contractul în litigiu”).

4        Lucrările au început în luna noiembrie 2009 și s‑au încheiat doi ani mai târziu, în noiembrie 2011.

5        În luna februarie 2012, au fost constatate defecțiuni ale lucrării. Inginerul însărcinat cu lucrările a realizat atunci un studiu. Partenerul, în numele consorțiului, a efectuat reparații pe baza acestui studiu și a instrucțiunilor inginerului.

6        Întrucât a considerat nesatisfăcătoare reparațiile efectuate de partener, Comisia a adresat consorțiului, la 17 decembrie 2013, o notificare de reziliere anticipată a contractului în litigiu. La 14 ianuarie 2014, consorțiul a trimis la rândul său o notificare de reziliere a contractului în litigiu.

7        Comisia și consorțiul au convenit să soluționeze diferendul cu privire la rezilierea contractului prin supunerea acestuia unui comitet de soluționare a litigiilor.

8        Prin decizia din 3 iulie 2014, comitetul de soluționare a litigiilor a arătat că problemele de funcționare a lucrării fuseseră cauzate de o combinație de defecte de concepție și de executare, a căror răspundere era imputabilă atât Comisiei, cât și consorțiului.

9        Prin urmare, Comisia a solicitat realizarea unui nou studiu al lucrării, care a condus la comunicarea unui raport la 17 iulie 2017.

10      Pe baza, în special, a acestui raport, Comisia a inițiat, la 15 septembrie 2017, o procedură de arbitraj în temeiul Regulamentului de arbitraj al Camerei Internaționale de Comerț (CIC).

11      La 11 februarie 2020, un tribunal arbitral constituit sub egida CIC (denumit în continuare „tribunalul arbitral”) a pronunțat o hotărâre parțială prin care a constatat existența a 6 757 de deficiențe rezultate din lucrările executate în temeiul contractului în litigiu. În opinia sa, 4 206 dintre acestea țineau de responsabilitatea exclusivă a consorțiului, iar 2 551 dintre ele țineau de o responsabilitate partajată a Comisiei, în proporție de 60 %, și a consorțiului, în proporție de 40 %.

12      La 19 iulie 2022, tribunalul arbitral a pronunțat hotărârea sa finală, în care a statuat printre altele că reclamanta și partenerul erau obligați în solidar la plata către Uniune a unei sume corespunzătoare costurilor necesare pentru repararea lucrării.

13      Pentru a ajunge la această decizie, tribunalul arbitral a calificat conduita consorțiului drept neglijență gravă, ceea ce i‑a permis să nu aplice o clauză a contractului în litigiu care limitează răspunderea contractuală a părților.

14      Cele două hotărâri ale tribunalului arbitral au făcut obiectul unor acțiuni, încă pendinte la data introducerii prezentei acțiuni.

15      În februarie 2021, Comisia a sesizat comitetul interinstituțional instituit în temeiul articolului 143 din Regulamentul financiar 2018, care, astfel cum reiese din considerentul (38) al regulamentului menționat, are scopul de a evalua cererile și de a emite recomandări cu privire la nevoia de a lua decizii privind excluderea și impunerea de sancțiuni financiare în cazurile care îi sunt sesizate de Comisie sau de alte instituții și organe ale Uniunii.

16      La 1 octombrie 2022, în urma recomandării comitetului interinstituțional menționat la punctul 15 de mai sus, Comisia a adoptat decizia atacată.

 Concluziile părților

17      Reclamanta solicită Tribunalului, în ultimul stadiu al înscrisurilor sale:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la repararea prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

18      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la cererea de omitere a datelor

19      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 5 ianuarie 2023, reclamanta a introdus o cerere de omitere a anumitor date față de public.

20      Pentru a reconcilia publicitatea hotărârilor judecătorești cu dreptul la protecția datelor cu caracter personal și a secretului de afaceri, instanța trebuie să caute, în împrejurările fiecărei spețe, justul echilibru, ținând seama de dreptul publicului de a avea acces la hotărârile judecătorești (Hotărârea din 27 aprilie 2022, Sieć Badawcza Łukasiewicz – Port Polski Ośrodek Rozwoju Technologii/Commission, T‑4/20, EU:T:2022:242, punctul 29).

21      În plus, trebuie amintit că publicitatea hotărârilor judecătorești urmărește să permită publicului controlul justiției și constituie o garanție procedurală fundamentală împotriva arbitrariului (Curtea EDO, 16 aprilie 2013, Fazliyski împotriva Bulgariei, CE:ECH:2013:0416JUD004090805, punctul 69).

22      Prin urmare, este necesar să se admită, în măsura în care este posibil, cererea reclamantei, cu condiția ca cerința controlului justiției de către public să nu se opună acestui lucru. În rest, această cerere este respinsă.

 Cu privire la concluziile în anulare

23      În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe nerespectarea dispozițiilor articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, al doilea, pe nerespectarea dispozițiilor articolului 136 alineatul (3) din Regulamentul financiar 2018, precum și pe încălcarea principiului proporționalității și, al treilea, pe aplicarea retroactivă a unei sancțiuni mai severe.

24      În ceea ce privește primul motiv, reclamanta susține că revine ordonatorului de credite competent să adopte o sancțiune în temeiul articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 sarcina de a efectua o examinare individuală a conduitei persoanei introduse în cauză, inclusiv atunci când mai multe persoane sau entități sunt afectate de o situație. Reclamanta arată că Comisia nu a procedat astfel în privința sa, întrucât s‑a întemeiat exclusiv pe răspunderea sa comună și solidară în calitate de membru al consorțiului și deduce de aici că Comisia a încălcat articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul financiar 2018.

25      După ce a arătat că decizia atacată nu constituia o sancțiune penală, Comisia susține că reclamanta nu a reușit să combată constatările de fapt care îi fuseseră comunicate în cursul procedurii administrative prealabile adoptării deciziei menționate.

26      Comisia arată că tribunalul arbitral a constatat că comportamentul reclamantei, ca parte a contractantului, fusese grav neglijent și că nu se putea aplica nicio limitare a răspunderii ca urmare a importanței și a gravității deficiențelor constatate. Ea adaugă că a adoptat decizia atacată întemeindu‑se pe această constatare a tribunalului arbitral, care i‑a permis să concluzioneze că reclamanta nu a respectat, cu titlu personal, obligații esențiale în executarea contractului în litigiu.

27      Pe de altă parte, Comisia amintește că reclamanta și partenerul s‑au obligat în solidar să execute contractul în litigiu.

28      Comisia se prevalează de asemenea de jurisprudența Curții în materie de concurență, care se referă la răspunderea societății‑mamă pentru acțiunile filialei sale, și în special de Hotărârea din 14 septembrie 2016, Ori Martin și SLM/Comisia (C‑490/15 P și C‑505/15 P, nepublicată, EU:C:2016:678, punctul 60).

29      Examinarea prezentului motiv conduce la stabilirea dacă constatarea de către instanță a unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale care pot fi atribuite unui grup de persoane cu care o instituție sau un organism al Uniunii a semnat un contract, din care rezultă o răspundere contractuală solidară a fiecăreia dintre persoanele care participă la acest grup, permite ordonatorului de credite competent, numai pe baza acestei solidarități contractuale, să adopte o măsură de excludere împotriva uneia dintre aceste persoane.

30      În această privință, este necesar, într‑o primă etapă, să se stabilească dacă articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 trebuie interpretat în sensul că impune în mod automat adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul de credite competent.

31      Astfel, în prezența unei astfel de legături, constatarea de către instanța competentă să judece litigiile legate de contract a unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale care pot fi atribuite unui grup de persoane cu care o instituție sau un organism al Uniunii a semnat un contract, din care rezultă o răspundere contractuală solidară a fiecăreia dintre persoanele care participă la acest grup, ar permite ordonatorului de credite competent, numai pe baza acestei solidarități contractuale, să adopte o măsură de excludere împotriva uneia dintre aceste persoane.

32      În cazul în care, la finalul primei etape a raționamentului, articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 nu poate fi interpretat în sensul că impune în mod automat adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul de credite competent, atunci va trebui, într‑o a doua etapă, să se verifice dacă această dispoziție trebuie interpretată în sensul că impune ordonatorului de credite competent o obligație de examinare individuală a comportamentului persoanei introduse în cauză atunci când intenționează să pună în aplicare această dispoziție.

 Cu privire la existența unei legături automate între constatarea unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale și adoptarea unei măsuri de excludere

33      Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama nu doar de termenii acesteia, ci, în egală măsură, de contextul său, de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte și, după caz, de geneza sa (a se vedea Hotărârea din 18 octombrie 2022, IG Metall și ver.di, C‑677/20, EU:C:2022:800, punctul 31 și jurisprudența citată).

–       Cu privire la interpretarea literală a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018

34      Articolul 136 din Regulamentul financiar 2018, intitulat „Criterii de excludere și decizii privind excluderea”, prevede la alineatul (1) următoarele:

„(1)      Ordonatorul de credite competent exclude o persoană sau o entitate menționată la articolul 135 alineatul (2) de la participarea la procedurile de atribuire reglementate de prezentul regulament sau de la selectarea pentru execuția de fonduri ale Uniunii atunci când persoana sau entitatea respectivă se află în una sau mai multe din următoarele situații de excludere:

[…]

(e)      s‑au constatat deficiențe semnificative în ceea ce privește respectarea de către persoana sau entitatea în cauză a principalelor obligații de executare a unui angajament juridic finanțat din buget, fapt care:

(i)      a dus la rezilierea anticipată a unui angajament juridic;

(ii)      a dus la aplicarea de clauze penale sau alte sancțiuni contractuale sau

(iii)      a fost descoperit de un ordonator de credite, de [Oficiul European de Luptă Antifraudă] sau de Curtea de Conturi în urma unor verificări, audituri sau investigații;

[…]”

35      Articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 face astfel trimitere la deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor de executare a unui angajament juridic.

36      Noțiunea de „angajament juridic” este definită la articolul 2 din Regulamentul financiar 2018. Este vorba despre o acțiune prin care ordonatorul de credite competent creează sau stabilește o obligație care determină o plată ulterioară sau plăți ulterioare și recunoașterea unei cheltuieli de la buget și care include acorduri și contracte specifice încheiate în temeiul unor acorduri‑cadru de parteneriat financiar și contracte‑cadru. Această definiție foarte largă include contractele.

37      În plus, în considerentul (67) al Regulamentului financiar 2018 se face trimitere, în ceea ce privește o decizie privind excluderea unei persoane sau entități de la participarea la procedurile de atribuire, la o nerespectare gravă a unui „contract”.

38      În sfârșit, articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, care prevede printre altele că deficiența constatată a dus la o „reziliere anticipată” sau la aplicarea unor sancțiuni „contractuale”, se referă la un context contractual.

39      În consecință, articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 este aplicabil în ipoteza unor deficiențe în ceea ce privește respectarea unor obligații contractuale.

40      Cu toate acestea, articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 nu prevede că orice deficiență în ceea ce privește respectarea unei obligații contractuale determină automat adoptarea unei măsuri de excludere. Astfel, se face referire în această dispoziție la faptul că s‑au constatat „deficiențe semnificative” în ceea ce privește respectarea „principalelor obligații”. Este vorba despre condiții suplimentare impuse în mod specific de acest regulament financiar pentru adoptarea unei măsuri de excludere.

41      Existența unor astfel de condiții, care nu rezultă din contract sau din legea aplicabilă acestuia, ci din Regulamentul financiar 2018, implică faptul că este în discuție, într‑o asemenea ipoteză, o calificare juridică a faptelor efectuată de ordonatorul de credite competent, care este distinctă de cea efectuată, dacă este cazul, de instanța competentă să judece litigiile legate de contract.

42      În plus, termenii utilizați sunt suficient de nedeterminați pentru a lăsa o marjă de apreciere ordonatorului de credite competent în calificarea juridică a faptelor, ceea ce confirmă că acesta, înainte de a adopta o măsură de excludere, trebuie să efectueze o calificare juridică autonomă a faptelor.

43      Având în vedere considerațiile prezentate la punctele 34-42 de mai sus, se poate concluziona că din modul de redactare a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 reiese că nu există o legătură automată între o constatare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale efectuată de instanța competentă să judece litigiile legate de contract și adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul menționat, din moment ce acesta din urmă trebuie să efectueze o calificare juridică autonomă a comportamentului persoanei introduse în cauză în raport cu criteriile specifice pe care le prevede articolul menționat.

–       Cu privire la interpretarea contextuală a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018

44      În primul rând, în ceea ce privește cazurile prevăzute la articolul 136 alineatul (1) literele (b)-(d) și (f)-(h) din Regulamentul financiar 2018, se face trimitere la un comportament precum o nerespectare a obligațiilor referitoare la plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale, o abatere profesională gravă sau o fraudă îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii, a cărei calificare juridică a fost deja efectuată printr‑o hotărâre definitivă sau printr‑o decizie administrativă definitivă.

45      În aceste ipoteze, ordonatorul de credite competent să adopte măsura de excludere pare, așadar, ținut de calificarea juridică reținută de o autoritate distinctă de acesta, fără a putea dispune de cea mai mică marjă de apreciere în ceea ce o privește.

46      Dimpotrivă, în ceea ce privește articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, acesta se referă în mod direct la comportamentul în cauză, iar nu la hotărârea judecătorească sau la decizia administrativă prin care o autoritate distinctă de ordonatorul de credite competent, de exemplu instanța competentă să judece litigiile legate de contract, a efectuat o calificare prealabilă a acestui comportament.

47      O astfel de diferență substanțială în modul de redactare a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 exclude orice legătură automată între constatarea de către instanța competentă să judece litigiile legate de contract a unor deficiențe în ceea ce privește respectarea de către persoana introdusă în cauză a obligațiilor sale contractuale și adoptarea de către ordonatorul de credite competent a unei măsuri de excludere. În ceea ce privește în mod specific ipoteza acoperită de această dispoziție, ordonatorul de credite competent trebuie, așadar, să efectueze o calificare juridică autonomă a comportamentului în cauză.

48      În al doilea rând, articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul financiar 2018 prevede corelația dintre calificarea juridică a faptelor reținută de ordonatorul de credite competent și constatările efectuate de autorități distincte de acesta.

49      Or, reiese din articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul financiar 2018 că constatările efectuate printr‑o hotărâre judecătorească definitivă sau printr‑o decizie administrativă definitivă se impun ordonatorului de credite competent în cazurile menționate la articolul 136 alineatul (1) literele (c), (d) și (f)-(h) din Regulamentul financiar 2018, dar nu și în cazul menționat la alineatul (1) litera (e) al aceluiași articol.

50      Astfel, încă de la primul paragraf, articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul financiar 2018 distinge aceste două ipoteze pentru a arăta că, în prima ipoteză, ordonatorul de credite competent efectuează o calificare autonomă a faptelor în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei decizii administrative definitive, în timp ce, în cea de a doua, poate proceda la o astfel de calificare fără ca această rezervă să apară.

51      Din moment ce articolul 136 alineatul (2) din Regulamentul financiar 2018 nu prevede că existența unei hotărâri judecătorești definitive sau a unei decizii definitive adoptate de o autoritate distinctă de ordonatorul de credite are un impact asupra aprecierii efectuate de acesta în ipoteza prevăzută la articolul 136 alineatul (1) litera (e) din regulamentul menționat, orice legătură automată între constatarea de către instanța competentă să judece litigiile legate de contract a unor deficiențe în ceea ce privește respectarea de către persoana introdusă în cauză a obligațiilor sale contractuale și adoptarea de către ordonatorul de credite competent a unei măsuri de excludere este exclusă. Dimpotrivă, în ceea ce privește în mod specific această dispoziție, ordonatorul de credite competent trebuie să efectueze o calificare juridică autonomă a comportamentului persoanei introduse în cauză.

52      Din ansamblul analizei contextului articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 rezultă că această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că stabilește o legătură automată între constatarea unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale de către instanța competentă să judece litigiile legate de contract și adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul de credite competent.

–       Cu privire la interpretarea istorică și teleologică a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018

53      Trebuie amintit că măsurile de excludere au fost instituite prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198, denumit în continuare „Regulamentul financiar 2002”). Aceste măsuri intrau de la început sub incidența unui regim juridic autonom care includea și sancțiuni financiare.

54      Astfel, atât aceste sancțiuni financiare, cât și măsurile de excludere trebuiau, în temeiul dispozițiilor Regulamentului financiar 2002, să fie proporționale în raport cu un ansamblu de criterii definite de regulamentul menționat. În plus, adoptarea măsurilor de excludere și a sancțiunilor financiare era facilitată de instituirea, în cadrul fiecărei instituții a Uniunii, a unei baze de date accesibile celorlalte instituții.

55      Regimul juridic autonom menționat la punctul 53 de mai sus și precizat la punctul 54 de mai sus a fost menținut cu ocazia diverselor modificări ale Regulamentului financiar, până la adoptarea Regulamentului financiar 2018. Acestui regim îi este consacrată în prezent o întreagă secțiune a Regulamentului financiar 2018, care cuprinde opt articole și prevede, printre altele, instituirea unei baze de date unice instituite de Comisie.

56      Din considerațiile prezentate la punctele 53-55 de mai sus rezultă că legiuitorul Uniunii a intenționat să instituie, de la început, un regim autonom de sancțiuni care a fost menținut și aprofundat în timp și în special cu ocazia adoptării Regulamentului financiar 2018.

57      Or, o legătură automată între, pe de o parte, constatarea de către o autoritate distinctă de ordonatorul de credite competent a unei culpe a cărei existență este prevăzută de o legislație națională sau a Uniunii și, pe de altă parte, adoptarea de către ordonatorul de credite competent a unei măsuri de excludere care intră sub incidența unui regim autonom de sancțiuni instituit de regulamentul financiar nu poate fi prezumată.

58      În această privință, în materie contractuală, cu alte cuvinte în ipoteza prevăzută la articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 (a se vedea punctele 37 à 39 de mai sus), lipsa unei legături automate este stabilită în considerentul (76) al Regulamentului financiar 2018, care arată că posibilitatea de a lua decizii de excludere sau de a impune sancțiuni financiare este independentă de posibilitatea de a aplica sancțiuni contractuale, cum ar fi daunele interese.

59      În plus, regimul autonom de sancțiuni prevăzut de regulamentul financiar urmărește, de la instituirea sa, obiective specifice de interes general, care sunt distincte de buna executare a contractului sau de protecția și de despăgubirea părților la contract pe care un regim de răspundere contractuală urmărește să o asigure. Este vorba, astfel cum se arăta în considerentul (25) al Regulamentului financiar 2002, despre prevenirea neregulilor, combaterea fraudei și a corupției și promovarea bunei și eficientei gestiuni. Diferența dintre obiectivele urmărite de regimul de sancțiuni instituit prin Regulamentul financiar și cele urmărite de un regim de răspundere contractuală confirmă lipsa unei legături automate constatate la punctul 58 de mai sus.

–       Concluzie

60      Dintr‑o interpretare literală, contextuală, istorică și teleologică a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 rezultă că nu există o legătură automată între constatarea unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale efectuată de instanța competentă să judece litigiile legate de contract și adoptarea unei măsuri de excludere de către ordonatorul de credite competent.

 Cu privire la existența unei obligații de examinare individuală a comportamentului persoanei introduse în cauză anterior adoptării unei măsuri de excludere

61      În măsura în care articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 nu poate fi interpretat în sensul că implică în mod automat adoptarea unei măsuri de excludere, este necesar să se verifice dacă această dispoziție trebuie interpretată în sensul că impune ordonatorului de credite competent o obligație de examinare individuală a comportamentului persoanei introduse în cauză atunci când intenționează să aplice această dispoziție.

62      În ceea ce privește, în primul rând, interpretarea literală a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, din modul de redactare a acestei dispoziții rezultă că „persoana” sau „entitatea” care a săvârșit o deficiență în ceea ce privește respectarea obligațiilor sale contractuale este exclusă de ordonatorul de credite competent. Aceasta presupune în principiu o identitate a autorului deficienței cu destinatarul sancțiunii și, prin urmare, o deficiență individuală a destinatarului sancțiunii în ceea ce privește respectarea obligațiilor sale contractuale.

63      În ceea ce privește, în al doilea rând, interpretarea contextuală a articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că o astfel de interpretare se poate întemeia pe analiza unor dispoziții care fac parte din alte texte decât cel din care face parte dispoziția interpretată, în special atunci când dispozițiile în cauză sunt analoge sau când textele în care figurează acestea au aceleași finalități (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 martie 2022, MEKH și FGSZ/ACER, T‑684/19 și T‑704/19, EU:T:2022:138, punctul 109, Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Comisia/Regatul Unit, C‑582/08, EU:C:2010:286, punctul 44, și Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauza Belgian Electronic Sorting Technology, C‑657/11, EU:C:2013:195, punctul 43).

64      În această privință, în Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65) figurează o dispoziție analogă articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, și anume articolul 57 alineatul (4) litera (g). Astfel, această dispoziție are în vedere posibilitatea de a exclude orice operator economic de la participarea la o procedură de achiziții publice ca urmare a unor deficiențe semnificative sau persistente ale operatorului economic.

65      În plus, legiuitorul Uniunii a dorit să stabilească o coerență între Regulamentul financiar 2018 și Directiva 2014/24, astfel cum reiese din mai multe considerente ale regulamentului menționat, în special considerentele (77), (101), (105) și (106). În special, considerentul (77) enunță că durata unei excluderi ar trebui să fie limitată în timp, astfel cum este cazul în temeiul Directivei 2014/24, ceea ce arată că această cerință de coerență a legiuitorului este valabilă pentru măsurile de excludere.

66      Or, cu ocazia interpretării articolului 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24, în primul rând, Curtea a arătat că pentru a respecta caracteristicile esențiale ale motivului facultativ de excludere prevăzut la această dispoziție și principiul proporționalității, un regim național de transpunere a acestei directive trebuia să fie organizat astfel încât, înainte de înscrierea în lista furnizorilor nefiabili a unui operator economic care era membru al unui grup căruia i‑a fost atribuit un contract de achiziții publice reziliat, toate elementele relevante prezentate de acest operator trebuie să facă obiectul unei aprecieri concrete pentru a dovedi că înscrierea sa în această listă era nejustificată în raport cu comportamentul său individual. Prin urmare, nu se poate admite, potrivit Curții, ca un asemenea operator economic, în cazul rezilierii contractului respectiv din cauza unor deficiențe semnificative sau persistente la executarea acestuia, să fie calificat în mod automat ca nefiabil și să facă obiectul unei excluderi temporare, fără evaluarea în prealabil a comportamentului său, în mod concret și individualizat, în lumina tuturor elementelor relevante (Hotărârea din 26 ianuarie 2023, HSC Baltic ș.a., C‑682/21, EU:C:2023:48, punctele 46 și 47).

67      În al doilea rând, deși Curtea a statuat că le era permis statelor membre să prevadă, în cadrul marjei de manevră de care dispuneau pentru a transpune Directiva 2014/24, o prezumție potrivit căreia se consideră că orice operator economic responsabilde iure pentru buna executare a unui contract de achiziții publice a contribuit, în cadrul executării acestui contract, la dezvoltarea sau la menținerea deficiențelor semnificative sau persistente care au condus la rezilierea contractului menționat (Hotărârea din 26 ianuarie 2023, HSC Baltic ș.a., C‑682/21, EU:C:2023:48, punctul 48), cu toate acestea, ea a subliniat că, atunci când contractul respectiv a fost atribuit unui grup de operatori economici ale căror contribuții individuale la aceste deficiențe și la eventualele eforturi făcute pentru a le remedia nu erau în mod necesar identice, o asemenea prezumție trebuia să fie refragabilă, în caz contrar existând riscul de a aduce atingere caracteristicilor esențiale ale acestui motiv de excludere și principiului proporționalității amintit la articolul 18 alineatul (1) din această directivă. Astfel, potrivit Curții, independent de răspunderea juridică solidară a membrilor unui asemenea grup, aplicarea motivului de excludere prevăzut la articolul 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24 trebuie să se întemeieze pe caracterul necorespunzător sau neglijent al acestui comportament individual (Hotărârea din 26 ianuarie 2023, HSC Baltic ș.a., C‑682/21, EU:C:2023:48, punctele 48 și 49).

68      Trebuie să se constate că această obligație de a evalua comportamentul persoanei introduse în cauză în mod concret și individualizat, în lumina tuturor elementelor pertinente, pe care un stat membru trebuie să o prevadă în legislația sa în pofida marjei de apreciere de care dispune pentru transpunerea Directivei 2014/24 se impune a fortiori în cadrul aplicării Regulamentului financiar 2018 de către instituțiile, oficiile și agențiile Uniunii.

69      Astfel, în ceea ce privește interpretarea articolului 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24, Curtea a subliniat existența unei asemenea obligații, recunoscând în același timp că un stat membru are dreptul să transpună această directivă prin punerea în aplicare a unei prezumții precum cea menționată la punctul 67 de mai sus, ea trebuind, ținând seama de obligația menționată, să fie refragabilă (Hotărârea din 26 ianuarie 2023, HSC Baltic ș.a., C‑682/21, EU:C:2023:48, punctul 48).

70      Or, în ceea ce privește articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, nicio prezumție nu este posibilă, acest regulament financiar neputând fi interpretat în sensul că instituie o legătură automată între constatarea unor deficiențe în ceea ce privește respectarea obligațiilor contractuale de către instanța competentă să judece litigiile legate de contract și adoptarea unei măsuri de excludere (a se vedea punctul 60 de mai sus).

71      Rezultă, așadar, dintr‑o aplicare prin analogie a jurisprudenței Curții referitoare la Directiva 2014/24 că revine ordonatorului de credite competent sarcina de a evalua comportamentul persoanei răspunzătoare în mod concret și individualizat atunci când pune în aplicare articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018.

72      În al treilea rând, trebuie arătat că obligația de a evalua comportamentul persoanei introduse în cauză în mod concret și individualizat, în lumina tuturor elementelor pertinente, se impune cu atât mai mult cu cât Curtea a statuat că sancțiunea de excludere instituită prin Regulamentul financiar 2018 era în principal punitivă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 30 mai 2024, Vialto Consulting/Comisia, C‑130/23 P, EU:C:2024:439, punctul 31).

73      Astfel, pentru a respecta principiul general al caracterului personal al pedepselor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2013, Eni/Comisia, C‑508/11 P, EU:C:2013:289, punctul 50) și fără a aduce atingere posibilității legiuitorului Uniunii de a prevedea în mod expres o derogare pe care ar considera‑o necesară și justificată, o dispoziție de drept al Uniunii nu ar trebui să fie interpretată de instanța Uniunii în sensul că permite ca o măsură de excludere să poată fi adoptată fără ca comportamentul individual al persoanei introduse în cauză să fie examinat în prealabil.

74      Din considerațiile prezentate la punctele 66-73 de mai sus rezultă că ordonatorul de credite competent, înainte de a adopta, în temeiul articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, o măsură de excludere împotriva unei persoane sau a unei entități, trebuie să evalueze comportamentul acestei persoane sau al acestei entități în mod concret și individualizat, în lumina tuturor elementelor pertinente.

75      Este necesar să se adauge că obligația de a evalua comportamentul persoanei introduse în cauză în mod concret și individualizat, în lumina tuturor elementelor relevante, este conformă cu obiectivele atribuite de legiuitorul Uniunii măsurilor de excludere, și anume prevenirea neregulilor, combaterea fraudei și a corupției și promovarea bunei și eficientei gestiuni (a se vedea punctul 59 de mai sus).

76      Astfel, instituția sau organismul în cauză este în principiu în măsură să solicite persoanelor sau serviciilor în cauză transmiterea documentelor de monitorizare a contractului în cauză, care sunt susceptibile să îi permită să evalueze comportamentul individual al fiecăruia dintre membrii unui grup. În această privință, articolul 136 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Regulamentul financiar 2018 prevede că este posibil ca deficiențele să fi fost descoperite în urma unor „investigații efectuate de un ordonator de credite”.

77      În plus, instituția sau organismul în cauză este în principiu în măsură, în ipoteza în care semnează un contract cu un grup de întreprinderi, să impună să fie posibilă identificarea prestațiilor efectuate de fiecare dintre participanți pentru a determina, dacă este cazul, răspunderea individuală a fiecăruia dintre aceștia în raport cu sistemul de sancțiuni instituit prin Regulamentul financiar 2018, care este distinctă de eventuala răspundere contractuală solidară a acestora (a se vedea punctele 53-58 de mai sus).

78      În sfârșit, instituția sau organismul în cauză va avea întotdeauna posibilitatea, dacă este cazul, să explice în fața instanței Uniunii că i‑a fost imposibil să distingă răspunderea fiecăruia dintre participanții la un grup complex. Totuși, aceasta va trebui să demonstreze că a încercat cel puțin să efectueze o examinare individualizată și că nu s‑a limitat să își întemeieze decizia de excludere doar pe constatarea existenței unei răspunderi contractuale solidare a persoanei introduse în cauză.

 Cu privire la natura examinării efectuate de Comisie în decizia atacată

79      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că premisa factuală pe care se întemeiază argumentația reclamantei este cea potrivit căreia Comisia s‑a limitat să se întemeieze pe răspunderea sa solidară, în calitate de membru al consorțiului, fără a lua în considerare comportamentul său individual.

80      Or, trebuie să se constate că, în ședință, Comisia a admis, aspect de care s‑a luat act în procesul‑verbal, că a decis excluderea reclamantei fără a examina răspunderea individuală a fiecăruia dintre cocontractanți privind deficiențele în ceea ce privește respectarea obligațiilor de executare a contractului și că a efectuat evaluarea în lumina răspunderii solidare a celor două părți ale consorțiului, precum și a răspunderii consorțiului în ansamblul său.

81      Declarațiile Comisiei din ședință confirmă analiza conținutului deciziei atacate. Astfel, motivele deciziei atacate referitoare la condițiile prevăzute la articolul 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018 și în special la constatarea deficiențelor în ceea ce privește respectarea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale figurează în prima și în a treia parte ale acestei decizii, care are șase părți. Or, în ceea ce privește, mai întâi, prima parte a deciziei atacate, se face referire, pe de o parte, la „contractant”, denumire prin care este desemnat, prin convenția care figurează în considerentul (1) al deciziei atacate, consorțiul, și, pe de altă parte, la reclamantă, „în calitate de parte a contractantului”, cu alte cuvinte în calitate de membru responsabil solidar al consorțiului, astfel cum reiese dintr‑o lectură de ansamblu a deciziei atacate, care este confirmată de punctul 24 din memoriul în apărare. În consecință, în prima parte a deciziei atacate, nu se face referire decât la comportamente atribuite consorțiului. În special, în considerentele (20)-(22) ale acestei decizii se arată, în ceea ce privește concluziile care figurează în hotărârea parțială a tribunalului arbitral, că „contractantul” a fost recunoscut răspunzător integral sau parțial pentru defectele lucrării și că s‑a constatat că acesta a săvârșit deficiențe în ceea ce privește respectarea mai multora dintre obligațiile sale contractuale. În ceea ce privește, în continuare, a treia parte a deciziei atacate, consacrată evaluării situației de fapt pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a constata o deficiență în ceea ce privește respectarea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale, nu se face referire la deficiențele reclamantei „în calitate de parte a contractantului”, cu alte cuvinte în calitate de membru responsabil în solidar al consorțiului. Această situație se regăsește în special în considerentele (84)-(92) ale deciziei atacate, în care Comisia, preluând concluziile care figurează în decizia parțială a tribunalului arbitral, a amintit obligațiile contractuale care fuseseră încălcate. În ceea ce privește, în sfârșit, o lectură de ansamblu a deciziei atacate, nu rezultă că, pentru a constata o deficiență în ceea ce privește respectarea de către reclamantă a obligațiilor sale contractuale, Comisia s‑a întemeiat pe alte constatări decât cele efectuate de tribunalul arbitral. Or, din cele două hotărâri ale tribunalului arbitral rezultă că acesta s‑a pronunțat cu privire la răspunderea contractuală solidară a membrilor consorțiului, fără a distinge răspunderea individuală a fiecăruia dintre aceștia.

82      Rezultă din cele ce precedă că, în vederea aplicării articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, Comisia s‑a întemeiat pe răspunderea solidară a reclamantei, în calitate de membru al consorțiului, fără a lua în considerare comportamentul său individual.

83      Rezultă din tot ceea ce precedă, având în vedere că ordonatorul de credite competent, înainte de a adopta, în temeiul articolului 136 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul financiar 2018, o măsură de excludere împotriva unei persoane sau a unei entități, trebuie să evalueze comportamentul acestei persoane sau al acestei entități în mod concret și individualizat, în lumina tuturor elementelor pertinente (a se vedea punctul 74 de mai sus), și că, în speță, Comisia s‑a limitat să se întemeieze pe răspunderea solidară a reclamantei, în calitate de membră a consorțiului, fără a lua în considerare comportamentul său individual (a se vedea punctul 82 de mai sus), că primul motiv invocat de reclamantă este întemeiat.

84      În consecință, se impune admiterea concluziilor în anulare formulate de reclamantă, fără a fi necesar să se examineze celelalte două motive pe care aceasta le‑a invocat în susținerea concluziilor menționate.

 Cu privire la celelalte concluzii

85      În ceea ce privește concluziile prin care se urmărește obligarea Comisiei la despăgubirea reclamantei pentru prejudiciul suferit ca urmare a deciziei atacate (a se vedea punctul 17 de mai sus), în replica sa, reclamanta a arătat că nu intenționa să continue o acțiune în repararea prejudiciilor în temeiul articolului 268 TFUE, ci intenționa mai degrabă să solicite Tribunalului să precizeze în motivele viitoarei hotărâri că Comisia trebuia să ia toate măsurile necesare pentru a face să dispară consecințele deciziei atacate.

86      Trebuie arătat că aceste cereri, despre care reclamanta a subliniat că nu urmăreau să obțină o somație, nu constituie concluzii autonome în raport cu concluziile în anulare ale reclamantei.

87      Astfel, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, instituția emitentă a unui act anulat printr‑o hotărâre a Tribunalului este obligată să ia măsurile impuse de executarea acestei hotărâri. Or, un act anulat este eliminat retroactiv din ordinea juridică și se consideră că acesta nu a existat niciodată (a se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, EU:T:2008:461, punctul 48 și jurisprudența citată).

88      Astfel, anularea deciziei atacate va impune ea însăși Comisiei să ia toate măsurile necesare pentru a face să dispară consecințele deciziei menționate, fără a fi necesar ca Tribunalul să precizeze acest lucru în hotărârea sa.

89      Rezultă din tot ceea ce precedă că decizia atacată trebuie anulată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

90      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii de măsuri provizorii, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia Comisiei Europene din 1 octombrie 2022 prin care TP a fost exclusă de la participarea la procedurile de atribuire reglementate de Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 sau finanțate de cel de al 11-lea Fond european de dezvoltare (FED) și de la selecția pentru execuția fondurilor Uniunii Europene.

2)      Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii măsurilor provizorii.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 decembrie 2024.

*      Limba de procedură: engleza.