CELEX:62022TJ0793: Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 11 septembrie 2024.#TU împotriva Parlamentului European.#Funcție publică – Asistenți parlamentari acreditați – Încetarea raporturilor de muncă – Contract pe durată determinată – Nereînnoire – Statutul de informator – Articolele 22a-22c din statut – Măsuri de protecție – Confidențialitate – Prejudiciu moral.#Cauza T-793/22.

–

prezentarea de către reclamant a unei probe noi depuse la grefa Tribunalului la 5 decembrie 2023;

–

observațiile Parlamentului din 21 decembrie 2023 cu privire la această probă nouă;

–

răspunsurile părților la întrebările scrise ale Tribunalului din 27 noiembrie 2023 depuse la grefa Tribunalului la 19 decembrie 2023,

1

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE, reclamantul, TU, solicită, pe de o parte, anularea deciziei Parlamentului European din 22 februarie 2022 de a nu i se reînnoi contractul de asistent parlamentar acreditat (denumit în continuare „APA”) (denumită în continuare „decizia din 22 februarie 2022”) și a deciziei implicite prin care s‑a refuzat, ca răspuns la cererea sa introdusă la 10 ianuarie 2022 de recunoaștere a statutului de informator și de protecție în temeiul articolelor 22a-22c din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), recunoașterea statutului său de informator și adoptarea altor măsuri de protecție complementare măsurii de eliberare din funcție (denumită în continuare „decizia implicită”), precum și, pe de altă parte, repararea prejudiciului, evaluat la 200000 de euro, pe care l‑ar fi suferit ca urmare a nerespectării articolelor 22a-22c din statut și a normelor interne privind punerea în aplicare a articolului 22c din statut (denumite în continuare „normele interne”).

2

Reclamantul a fost recrutat ca APA pe lângă grupul de deputați [confidențial] (1) (denumit în continuare „grupul”) pentru a asista deputata [confidențial] (denumită în continuare „deputata în cauză”), pentru perioada cuprinsă între 26 august 2019 și 28 februarie 2022.

3

Deși a fost însărcinat să asiste, în cadrul acestui grup, deputata în cauză, superiorul său ierarhic și deputată de referință în cadrul grupului era doamna A (denumită în continuare „deputata de referință”), aleasă ca reprezentantă de membrii grupului în temeiul articolului 1 punctul 5 din măsurile de aplicare a titlului VII din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, adoptate printr‑o decizie a biroului Parlamentului din 14 aprilie 2014 și modificate prin deciziile biroului Parlamentului din 2 octombrie 2017 și din 5 iulie 2021 (denumite în continuare „măsurile de aplicare a titlului VII din RAA”).

4

Prin e‑mailul din 12 iulie 2021, reclamantul a introdus o cerere de asistență și de protecție, în temeiul articolului 24 din statut, referitoare la fapte de hărțuire pe care le‑ar fi suferit din partea deputatei în cauză. În acest e‑mail, reclamantul arăta de asemenea că dorea să protejeze interesele financiare ale Uniunii furnizând, în această cerere, informații cu privire la neregulile financiare pretins săvârșite de deputata în cauză.

5

La 20 iulie 2021, directorul general al Direcției Generale Personal (denumit în continuare „directorul general”), autoritate competentă să soluționeze cererile de asistență introduse în temeiul articolului 24 din statut în cadrul Parlamentului, a adoptat o măsură provizorie de protecție vizând plasarea reclamantului sub responsabilitatea președintelui delegației [confidențial] și membru al grupului, domnul B (denumiți în continuare „delegația” și, respectiv, „președintele delegației”), începând cu 22 iulie 2021 (denumită în continuare „măsura de transfer”).

6

La 23 august 2021, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a informat Parlamentul că a primit anumite informații în legătură cu o cerere de asistență în temeiul articolului 24 din statut formulată de reclamant, că era avută în vedere deschiderea unei investigații și că investigația avea caracter confidențial.

7

Prin e‑mailul din 3 septembrie 2021, OLAF a informat Parlamentul că a fost sesizat de reclamant cu denunțuri privind nereguli financiare.

8

La 4 noiembrie 2021, reclamantul a prezentat cererea sa de asistență completată, adăugând, la 8 noiembrie 2021, o nouă listă de anexe însoțită de elemente justificative. Aceste documente cuprindeau de asemenea o actualizare a denunțurilor pretinselor nereguli financiare săvârșite de deputata în cauză și a elementelor în susținerea acestora.

9

La 10 ianuarie 2022, reclamantul a denunțat directorului general pretinsele represalii pe care le‑ar fi suferit din partea conducerii delegației ca urmare a denunțării neregulilor financiare și a hărțuirii și a solicitat să fie protejat în temeiul statutului său de informator. În această scrisoare, reclamantul solicita să fie eliberat din funcție în cadrul delegației și să fie transferat pe orice alt post în cadrul Parlamentului. Acesta raporta de asemenea că nu i s‑a atribuit nicio sarcină și că a fost înlocuit cu un nou angajat, în timp ce își pregătea cererea de reînnoire a contractului, și solicita ca Parlamentul să aibă în vedere prelungirea contractului său pentru a‑i permite să coopereze cu această instituție și cu OLAF cu privire la investigațiile în curs, beneficiind în același timp de protecție deplină.

10

La 13 ianuarie 2022, directorul general l‑a informat pe reclamant prin e‑mail că îl elibera din funcție până la încetarea contractului (denumită în continuare „măsura de eliberare din funcție”). Președintele delegației a primit o copie a acestui e‑mail.

11

La 24 ianuarie 2022, reclamantul a adresat o cerere de reînnoire a contractului său deputatei de referință, care i‑a răspuns, la 4 februarie 2022, că deputata în cauză nu solicitase această reînnoire și că niciun alt deputat al grupului nu își manifestase intenția de a‑l angaja ca APA.

12

La 27 ianuarie 2022, reclamantul a reiterat cererea de reînnoire a contractului său la o șefă de unitate din cadrul Direcției Generale Personal, autoritate competentă pentru recrutarea APA, explicându‑i situația sa particulară.

13

La 3 februarie 2022, autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă din cadrul Parlamentului (denumită în continuare „AAIC”) l‑a ascultat pe reclamant, care i‑a comunicat, la 17 februarie 2022, observații scrise suplimentare.

14

La 22 februarie 2022, AAIC a adoptat decizia de a nu reînnoi contractul reclamantului pentru motivul că articolele 22a-22c din statut nu permiteau să se deroge de la dispozițiile statutului sau ale Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”), impunând continuarea unui contract de APA după încetarea acestuia sau încheierea unui nou contract de altă natură în cadrul Parlamentului.

15

La 28 februarie 2022, reclamantul a denunțat OLAF actele de represalii pe care pretindea că le‑a suferit. În aceeași zi, el a solicitat de asemenea secretarului general și domnului C, responsabil de dosarul său în cadrul cabinetului secretarului general menționat, să reia legătura cu el referitor la cererea sa din 10 ianuarie 2022 de recunoaștere a statutului său de informator și de protecție în temeiul articolelor 22a-22c din statut și să repare prejudiciul suferit ca urmare a divulgării statutului său de informator.

16

La 13 aprilie 2022, OLAF și‑a încheiat investigația privind neregulile financiare, considerând că aceasta intra în sfera de competență a Parchetului European. La 4 iunie 2022, acesta din urmă a deschis o anchetă în această privință, care era încă în curs la data introducerii prezentei acțiuni și la data ședinței.

17

Prin e‑mailul din 20 mai 2022, avocatul reclamantului a introdus o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, solicitând anularea deciziei din 22 februarie 2022 și a deciziei implicite, precum și o despăgubire în cuantum de 200000 de euro.

18

Prin decizia din 13 septembrie 2022, reclamația reclamantului a fost respinsă de secretarul general. În ceea ce privește cererea reclamantului din 10 ianuarie 2022, secretarul general a explicat că statutul de informator era dobândit de îndată ce erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 22a alineatul (1) din statut, fără ca administrația să fie obligată să adopte o decizie explicită în acest sens. Acesta a subliniat că reclamantul a fost asistat de domnul C și că directorul general a luat o măsură de protecție sub forma unei măsuri de eliberare din funcție. În ceea ce privește decizia din 22 februarie 2022, secretarul general a confirmat poziția AAIC potrivit căreia nici protecția acordată informatorilor în temeiul articolelor 22a-22c din statut, nici obligația de diligență „nu pot impune AAIC să acționeze cu încălcarea normelor aplicabile”, în speță cele care reglementează angajarea APA. Prin urmare, acesta a considerat că AAIC îi indicase în mod întemeiat reclamantului că protecția acordată prin aceste articole nu dă naștere în favoarea sa unui drept la o „reînnoire sau la un post oarecare în cadrul Parlamentului”.

19

În ceea ce privește cererile de despăgubire ale reclamantului, Parlamentul a considerat că acestea trebuiau respinse ca nefondate, printre altele din cauza lipsei unui comportament culpabil în ceea ce privește atât decizia din 22 februarie 2022, cât și măsura de eliberare din funcție și pretinsa încălcare a obligației de confidențialitate. În plus, Parlamentul a contestat existența unei legături de cauzalitate între aceasta din urmă și pretinsul prejudiciu suferit de reclamant.

20

Reclamantul solicită Tribunalului:

21

Reclamantul solicită de asemenea Tribunalului, în măsura în care este necesar, să adreseze OLAF întrebări, în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cu privire la modul de punere în aplicare a dispozițiilor aplicabile informatorilor.

22

Parlamentul solicită Tribunalului:

23

Prin intermediul celui de al cincilea capăt de cerere, reclamantul solicită Tribunalului să declare Parlamentul răspunzător de încălcarea normelor aplicabile statutului de informator și a protecției acordate acestui statut. Cu toate acestea, astfel cum rezultă dintr‑o jurisprudență constantă, Tribunalul nu are competența de a face declarații în drept în cadrul controlului său de legalitate (Ordonanța din 9 noiembrie 2011, ClientEarth și alții/Comisia, T‑449/10, nepublicată, EU:T:2011:647, punctul 26, și Ordonanța din 5 iulie 2017, EEB/Comisia, T‑448/15, nepublicată, EU:T:2017:503, punctul 40). În consecință, concluziile în sensul declarării în drept trebuie respinse.

24

În cererea introductivă, în primul rând, reclamantul invocă un motiv autonom care vizează procedura precontencioasă și nerespectarea articolului 22c din statut.

25

În al doilea rând, reclamantul invocă mai multe motive distincte, îndreptate împotriva deciziei implicite.

26

În al treilea rând, reclamantul invocă două motive distincte împotriva deciziei din 22 februarie 2022.

27

Rezultă că concluziile în anulare vizează, în primul rând, decizia implicită, în al doilea rând, decizia din 22 februarie 2022 și, în al treilea rând, în măsura în care este necesar, decizia din 13 septembrie 2022 de respingere a reclamației sale. Prin aceasta din urmă, reclamantul solicitase anularea deciziei implicite și a deciziei din 22 februarie 2022, precum și o despăgubire.

28

Potrivit unei jurisprudențe constante, concluziile în anulare îndreptate în mod formal împotriva deciziei de respingere a unei reclamații au drept efect sesizarea Tribunalului cu actul împotriva căruia a fost introdusă reclamația atunci când acestea sunt, ca atare, lipsite de conținut autonom (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2018, Curto/Parlamentul,T‑275/17, EU:T:2018:479, punctul 63 și jurisprudența citată). Astfel, decizia de respingere a unei reclamații, fie ea implicită sau explicită, nu face, dacă este pură și simplă, decât să confirme actul sau abținerea de care se plânge reclamantul și nu constituie, considerată izolat, un act atacabil (a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2019, XI/Comisia, T‑528/18, nepublicată, EU:T:2019:594, punctul 20 și jurisprudența citată).

29

În schimb, ținând seama de caracterul evolutiv al procedurii precontencioase, motivarea inclusă în decizia de respingere a reclamației va trebui luată în considerare pentru examinarea legalității deciziei care lezează (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 decembrie 2009, Comisia/Birkhoff,T‑377/08 P, EU:T:2009:485, punctele 55–59).

30

În speță, dat fiind că decizia din 13 septembrie 2022 de respingere a reclamației reclamantului nu face decât să confirme decizia implicită și decizia din 22 februarie 2022, indicând motivele care vin în susținerea acestora, trebuie să se constate că concluziile în anulare formulate împotriva deciziei din 13 septembrie 2022 de respingere a reclamației reclamantului sunt lipsite de conținut autonom și că, prin urmare, nu este necesară pronunțarea în mod specific cu privire la ele. Cu toate acestea, în cadrul examinării legalității deciziei implicite și a deciziei din 22 februarie 2022, este necesar să se ia în considerare motivarea care figurează în decizia de respingere a reclamației.

31

Trebuie analizate în primul rând motivele invocate de reclamant în susținerea celui de al treilea capăt de cerere, având ca obiect anularea deciziei implicite.

32

În cererea sa din 10 ianuarie 2022, reclamantul a solicitat, pe de o parte, recunoașterea statutului de informator și, pe de altă parte, acordarea protecției și a asistenței aferente.

33

Reclamantul invocă trei motive în susținerea acestui capăt de cerere. Prin intermediul primului motiv, acesta invocă o încălcare a normelor de protecție aferente calității sale de informator. Prin intermediul celui de al doilea motiv, acesta invocă o încălcare a normelor interne, caracterul nelegal al interpretării date de Parlament acestor norme și caracterul inadecvat și insuficient al normelor menționate, presupunând că trebuie interpretate astfel cum propune Parlamentul, care împiedică APA să beneficieze de protecția menționată. În sfârșit, prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamantul invocă încălcarea confidențialității și a protecției identității sale în calitate de informator.

34

Reclamantul invocă două aspecte, întemeiate, primul, pe introducerea unei cereri în temeiul articolului 22a din statut de recunoaștere a statutului său de informator și de a fi protejat în acest temei și, al doilea, pe desfășurarea nelegală a procedurii prevăzute la articolele 22a-22c din statut privind protecția conferită informatorului și pe încălcarea articolului 3 din normele interne.

35

Reclamantul arată că, la 10 ianuarie 2022, a introdus la directorul general o cerere în temeiul articolului 22a din statut, prin care solicita să i se recunoască statutul de informator și să beneficieze de protecția care decurge din acesta. Reclamantul s‑ar fi plâns că a suferit represalii din partea conducerii delegației ca urmare a faptului că introdusese o cerere de asistență și de protecție împotriva deputatei în cauză. Pe de altă parte, el ar fi solicitat asistența Parlamentului în procedura de reînnoire a contractului său.

36

În aceeași zi, i s‑ar fi indicat că persoana competentă să soluționeze cererea sa era domnul C, membru de cabinet al secretarului general. I s‑ar fi propus să fie eliberat din funcția sa, măsură căreia nu i s‑ar fi opus. Ulterior, acesta ar fi avut o întrevedere cu domnul C, la 17 februarie 2022, fără a se lua însă vreo decizie cu privire la cererea sa. Acesta nu ar fi primit niciodată o comunicare din partea AAIC cu privire la statutul său de informator, nici cu privire la faptul că fusese inițiată o investigație referitoare la acuzațiile sale de represalii. Toate acestea ar confirma poziția sa potrivit căreia Parlamentul nu ar fi răspuns în timp util la cererea sa formulată în temeiul articolului 22a din statut.

37

În replică, reclamantul precizează că măsura de eliberare din funcție nu era o măsură conformă cu articolul 4 din normele interne și că i‑a cauzat un prejudiciu în cadrul cererii sale de reînnoire a contractului. El nu ar fi contestat această măsură întrucât, dacă ar fi fost însoțită de o protecție efectivă, nu ar fi avut niciun interes să o conteste. Astfel, în reclamația sa, el sublinia că era vorba despre singura măsură adoptată în urma introducerii cererii sale de asistență la 10 ianuarie 2022, că aceasta era justificată în cadrul soluționării plângerii sale pentru hărțuire și că nu epuiza obligațiile de protecție care decurgeau din statutul său de informator. Faptul că acesta s‑a plâns, la 28 februarie 2022, că nu a fost protejat împotriva principalei măsuri de represalii adoptate în privința sa de grup, și anume nereînnoirea contractului său, ar stabili că statutul său de informator nu a fost luat în considerare în mod corespunzător.

38

Parlamentul consideră că distincția efectuată de reclamant între, pe de o parte, instituirea unei protecții împotriva represaliilor în temeiul articolului 24 din statut și, pe de altă parte, instituirea unei protecții ca urmare a statutului său de informator în temeiul articolului 22a din statut nu poate fi admisă.

39

Parlamentul apreciază că cererea reclamantului din 10 ianuarie 2022 trebuie considerată drept o nouă cerere de asistență care vizează pretinsele represalii ale conducerii delegației. Or, adoptarea măsurilor de protecție a informatorilor prevăzute la articolul 4 din normele interne ar intra în domeniul de aplicare al articolului 24 din statut, care stabilește obligația generală de asistență a instituției și care ține de competența directorului general de personal.

40

Astfel, atunci când directorul general a fost sesizat cu o cerere de asistență din cauza pretinselor represalii suferite ca urmare a denunțărilor în temeiul articolului 22a din statut, acesta a adoptat, în conformitate cu măsurile prevăzute la articolul 4 din normele interne, măsura de eliberare din funcție, cu acordul reclamantului, pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator.

41

În sfârșit, competența de a răspunde la cererea de protecție a reclamantului i‑ar reveni într‑adevăr directorului general, iar nu membrului cabinetului secretarului general care este responsabil pentru relațiile cu OLAF și care are numai o competență de consiliere și de asistență în materia denunțării neregulilor grave în temeiul articolului 3 din normele interne. Pe de altă parte, membrul de cabinet menționat ar fi colaborat cu consilierii directorului general pentru a găsi cea mai bună modalitate de a proteja reclamantul ca urmare a statutului său de informator.

42

În consecință, Parlamentul consideră că cererea de protecție a reclamantului în temeiul statutului de informator din 10 ianuarie 2022 a obținut un răspuns din partea autorității competente, astfel încât nu ar fi intervenit nicio decizie implicită de respingere.

43

În duplică, Parlamentul precizează că măsura de eliberare din funcție urmărea să protejeze reclamantul de pretinsele represalii ale conducerii delegației, atât ca urmare a denunțării de către acesta a unor nereguli financiare în temeiul articolului 22a din statut, cât și ca urmare a denunțurilor sale de hărțuire.

44

Parlamentul susține că reclamantul nu poate susține că nu cunoștea faptul că măsura de eliberare din funcție ar fi singura măsură adoptată în temeiul statutului său de informator. Astfel, acesta ar fi fost informat că nu putea fi avută în vedere nicio altă măsură pentru a‑l proteja în acest temei și că reînnoirea contractului său la inițiativa AAIC nu era posibilă. În plus, presupunând că acesta ar fi luat cunoștință de caracterul prejudiciabil al măsurii de eliberare din funcție numai atunci când i‑a fost notificată decizia de a nu‑i fi reînnoit contractul, ar fi putut încă să conteste această măsură în termenul prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut.

45

Prin intermediul acestui al doilea aspect, reclamantul invocă lipsa desfășurării legale a procedurii prevăzute la articolele 22a-22c din statut privind protecția conferită informatorului și încălcarea articolului 3 din normele interne.

46

Primo, reclamantul invocă lipsa de reacție a Parlamentului în conformitate cu articolul 22a alineatul (3) din statut, care prevede că informatorul nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției. Acesta consideră că a prezentat o legătură de cauzalitate între nereînnoirea contractului său și faptul că a denunțat nereguli financiare și fapte de hărțuire.

47

El reproșează Parlamentului că nu a recunoscut oficial statutul său de informator, că nu i‑a reînnoit contractul și că a divulgat identitatea sa mai multor persoane decât era necesar. Singurele măsuri de protecție în temeiul plângerii sale pentru hărțuire ar fi fost înlăturarea sa, apoi retragerea sa din funcție. În schimb, Parlamentul nu i‑ar fi recunoscut niciodată statutul de informator și nu ar fi reacționat în mod adecvat și diligent după examinarea plângerii sale în temeiul articolului 22a din statut.

48

Investigatorii OLAF ar fi indicat, pe de altă parte, că Parlamentul nu îi contactase încă cu privire la acest subiect. Acesta ar fi primit un răspuns din partea persoanei presupus competente să analizeze cererea sa în acest sens pentru prima dată abia la 4 iulie 2022. Or, AAIC ar avea sarcina de a demonstra că a respectat protecția conferită informatorului și că a comunicat persoanei interesate un termen de soluționare a cererii sale în conformitate cu articolul 22b alineatul (1) litera (b) din statut, ceea ce nu ar fi cazul în speță.

49

Secundo, reclamantul susține că nu a obținut consiliere și nici asistență pentru a face față măsurilor de represalii adoptate în privința sa, contrar prevederilor articolului 3 din normele interne. În plus, faptul că un nou APA fusese angajat înainte de încetarea contractului său făcea ca nereînnoirea contractului său să fie inevitabilă. Până la data introducerii prezentei acțiuni nu ar fi fost dat niciun răspuns la cererea sa de asistență. Din aceasta ar rezulta o încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 3 din normele interne și de statut.

50

În replică, reclamantul arată că, deși statutul de informator este recunoscut automat de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute de statut, Parlamentul ar fi trebuit cel puțin să confirme acest statut de informator încă din luna iulie 2021 și să îi indice dacă și în ce mod intenționa să dea curs plângerii sale și să îi acorde asistență în acest sens.

51

În primul rând, Parlamentul contestă critica întemeiată pe lipsa unei reacții conforme cu articolul 22a alineatul (3) din statut.

52

În această privință, primo, acesta contestă orice carență în adoptarea măsurilor de protecție legate de statutul de informator al reclamantului. Acesta precizează că, deși măsura de transfer a fost adoptată pentru a proteja reclamantul în cadrul cererii sale de asistență referitoare la fapte de hărțuire, măsura de eliberare din funcție a fost adoptată pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator. Or, reclamantul nu ar fi contestat această măsură în termenul prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut. Prin urmare, critica întemeiată pe caracterul prejudiciabil al măsurii de eliberare din funcție ar fi inadmisibilă.

53

În orice caz, această măsură de eliberare din funcție ar fi fost luată cu acordul reclamantului. Acesta din urmă nu poate pretinde că măsura respectivă ar fi împiedicat reînnoirea contractului său, dat fiind că o eventuală reînnoire putea fi solicitată numai de deputații din grupul său, cu care indicase că nu mai dorea să lucreze.

54

Secundo, în ceea ce privește pretinsa nerecunoaștere a statutului de informator al reclamantului, Parlamentul susține mai întâi că nu se poate impune ca acest statut să fie recunoscut în mod formal de administrație, ci că este dobândit pentru persoana interesată de îndată ce sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 22a alineatul (1) din statut.

55

În speță, potrivit Parlamentului, reclamantul ar fi dobândit statutul de informator la momentul la care administrația Parlamentului sau OLAF au constatat cunoașterea faptelor prevăzute la articolul 22a din statut. Or, reclamantul ar fi fost într‑adevăr tratat ca un informator de administrația Parlamentului și ar fi primit protecție în acest temei.

56

Tertio, Parlamentul arată că reclamantul a contactat OLAF încă din luna august 2021, în timp ce consilierii directorului general erau în curs de examinare a documentelor furnizate în cererea sa din 12 iulie 2021, care cuprindeau denunțuri ale neregulilor financiare. În aceste condiții, Parlamentul apreciază că articolul 22b alineatul (1) litera (b) din statut, care prevede că instituția căreia informatorul i‑a denunțat pretinse activități nelegale trebuie să stabilească un termen pentru a lua măsurile care se impun și trebuie să informeze informatorul cu privire la acesta în decurs de 60 de zile, ar fi devenit inaplicabil.

57

În al doilea rând, Parlamentul contestă că a încălcat articolul 3 din normele interne, referitor la obligația sa de consiliere și de asistență. Astfel, în acest temei, membrul cabinetului secretarului general i‑ar fi răspuns reclamantului la 11 ianuarie 2022, iar ulterior ar fi discutat cu acesta opțiunile posibile pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator. În continuare, la17 februarie 2022, membrul de cabinet menționat i‑ar fi indicat că nu putea fi avută în vedere nicio altă măsură de protecție în afara eliberării din funcție și că reînnoirea contractului său nu era o măsură de protecție care putea fi avută în vedere în temeiul acestui statut.

58

În duplică, Parlamentul constată că din articolul 6 alineatul (2) din normele interne reiese că administrația trebuie să informeze informatorii, în termen de două luni, cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia în urma cererilor lor de asistență. Acesta observă totuși că administrația a dat curs cererii de asistență din 10 ianuarie 2022, prin adoptarea măsurii de eliberare din funcție.

59

Prin intermediul prezentului motiv, ale cărui două aspecte trebuie examinate împreună, reclamantul invocă în esență trei critici distincte, întemeiate, prima, pe lipsa recunoașterii formale a statutului său de informator, a doua, pe lipsa informării sale cu privire la măsurile luate în urma denunțurilor sale și, a treia, pe insuficiența măsurilor de protecție adoptate de Parlament în acest temei.

60

Cu titlu introductiv, trebuie examinată admisibilitatea anumitor anexe, în măsura în care aceasta este contestată de Parlament.

61

Reclamantul a prezentat, în anexa C.7 la replică, înregistrarea unei întrevederi pe care a avut‑o cu directorul general la 15 februarie 2023, din care ar reieși, în primul rând, că nu fusese inițiată nicio investigație în ceea ce privește examinarea denunțurilor sale în calitate de informator, în al doilea rând, că măsura de eliberare din funcție a suplinit măsura de transfer, care nu era suficientă pentru a proteja reclamantul, și, în al treilea rând, că directorul general nu s‑a considerat niciodată competent în ceea ce privește protecția care trebuia să îi fie conferită ca urmare a pretinselor acte de represalii.

62

Procesul‑verbal scris al acestei reuniuni a fost prezentat în anexa C.6 la replică.

63

Parlamentul susține că anexele C.6 și C.7 au fost obținute în mod nelegal. Prin urmare, acesta solicită retragerea lor din dosar.

64

Trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței, nu există vreo dispoziție care să prevadă expres interdicția de a ține cont de probele obținute în mod nelegal. În aceste situații, trebuie să se procedeze la o comparare a intereselor care trebuie protejate și să se aprecieze dacă circumstanțe particulare precum caracterul decisiv al prezentării unui document pentru a asigura controlul regularității procedurii de adoptare a actului atacat justifică neretragerea unui document de la dosar (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2015, Dalli/Comisia,T‑562/12, EU:T:2015:270, punctele 47 și 48 și jurisprudența citată).

65

Anexele C.6 și C.7 se referă la o reuniune care a avut loc în februarie 2023, respectiv după introducerea acțiunii, la 22 decembrie 2022. Nu este necesar ca acestea să fie menținute în dosar, în măsura în care, pe de o parte, reclamantul nu a invocat circumstanțe speciale în sensul jurisprudenței menționate la punctul 64 de mai sus și, pe de altă parte, conținutul lor, referitor la fapte ulterioare introducerii acțiunii, nu este decisiv pentru a examina criticile pe care le prezintă aceasta.

66

La 5 decembrie 2023, reclamantul a prezentat în anexa E.1 extrase din raportul de anchetă administrativă adoptat la 17 iunie 2022 de comitetul consultativ însărcinat cu examinarea plângerilor pentru hărțuire care privesc deputați în Parlament, însoțite de o scrisoare în care își prezenta observațiile.

67

Parlamentul susține că anexa E.1 este inadmisibilă, întrucât a fost prezentată tardiv. Acesta arată de asemenea că anexa menționată a fost obținută în mod nelegal.

68

Primo, trebuie amintit că, potrivit articolului 85 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură:

„(1)   Probele se depun și se propun în cadrul primului schimb de memorii.

(2)   Părțile principale mai pot depune sau propune probe în sprijinul argumentației lor atât în cadrul replicii, cât și al duplicii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea acestora să fie justificată.”

69

În speță, prezentarea tardivă a anexei E.1 nu poate fi reținută împotriva reclamantului, în măsura în care, astfel cum a reieșit din ședință, este vorba despre un document pe care acesta l‑a obținut pe alte căi după ce l‑a solicitat fără succes Parlamentului. În al doilea rând, din jurisprudența amintită la punctul 64 de mai sus reiese că nici eventualul caracter confidențial al unui document, nici faptul că acesta a fost obținut în mod nelegal nu impun retragerea sa din dosar.

70

Cu toate acestea, menținerea în dosar a anexei E.1 și a scrisorii care o însoțește nu este necesară, în măsura în care conținutul acestora nu este decisiv pentru a examina criticile formulate de reclamant. Astfel, raportul de anchetă administrativă din 17 iunie 2022 privește examinarea plângerii pentru hărțuire a reclamantului, în timp ce prezenta acțiune privește examinarea statutului său de informator.

71

În anexa F.1 la răspunsul său din 19 decembrie 2023 la întrebările Tribunalului din 27 noiembrie 2023, reclamantul a furnizat schimburi de corespondență, datate noiembrie și decembrie 2023, între Direcția Generală Personal și alți APA care au depus o cerere de asistență. În anexa F.2, acesta a prezentat normele interne privind punerea în aplicare a articolului 22b din statut, adoptate de Parlament la 20 noiembrie 2023.

72

În ședință, Parlamentul a susținut că anexele F.1 și F.2 erau inadmisibile, în măsura în care au fost furnizate ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii Tribunalului referitoare la o altă problemă.

73

În conformitate cu articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, măsurile de organizare a procedurii urmăresc să asigure pregătirea cauzelor pentru judecată, desfășurarea procedurilor și soluționarea litigiilor în cele mai bune condiții.

74

Reiese din înșiși termenii articolului 88 din Regulamentul de procedură că decizia de a adresa întrebări părților ține de libera apreciere a Tribunalului și că acesta este liber să aprecieze în mod suveran valoarea care trebuie atribuită diferitor elemente de fapt și de drept care i‑au fost adresate (a se vedea în acest sens Ordonanța din 31 ianuarie 2017, Universal Protein Supplements/EUIPO, C‑485/16 P, nepublicată, EU:C:2017:72, punctul 15 și jurisprudența citată).

75

În speță, deși depunerea lor nu a fost solicitată în mod formal de Tribunal, anexele F.1 și F.2 ilustrează răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 3 a Tribunalului adresată în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, prin care acesta a invitat părțile să își prezinte eventualele observații cu privire la consecințele care trebuie deduse pentru prezenta cauză din Hotărârea din 15 noiembrie 2023, PL/Comisia (T‑790/21, EU:T:2023:724). În consecință, depunerea anexelor F.1 și F.2, anexate în completarea răspunsurilor la măsurile de organizare a procedurii, poate fi considerată justificată, astfel încât este necesar ca aceste anexe să fie considerate admisibile.

76

Reclamantul reproșează Parlamentului că nu a recunoscut formal statutul său de informator.

77

Trebuie amintit că, potrivit articolului 22a alineatele (1)-(3) din statut, aplicabil prin analogie APA în temeiul articolului 127 din RAA:

„(1)   Funcționarul care, în exercitarea sau cu ocazia exercitării atribuțiilor sale, ia cunoștință de fapte din care se poate presupune existența unei posibile activități ilegale, în special fraudă sau corupție, care aduce atingere intereselor Uniunii, sau de o conduită în raport cu exercitarea atribuțiilor sale care poate constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor Uniunii informează de îndată cu privire la aceasta fie superiorul ierarhic direct, fie directorul său general, fie, în cazul în care consideră necesar, secretarul general sau orice persoană de rang echivalent, fie direct Oficiul European Antifraudă.

Orice informație menționată la primul paragraf se comunică în scris.

Prezentul alineat se aplică în caz de încălcare gravă a unei obligații similare comisă de un membru al unei instituții, orice altă persoană în serviciul unei instituții sau orice prestator de servicii care acționează în numele unei instituții.

(2)   Funcționarul care primește informația menționată la alineatul (1) comunică de îndată Oficiului European Antifraudă orice element de probă de care are cunoștință și care poate duce la presupunerea existenței neregulilor menționate la alineatul (1).

(3)   Funcționarul care a comunicat informația menționată la alineatele (1) și (2) nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției, în măsura în care a acționat cu bună‑credință.”

78

Astfel, din articolul 22a alineatul (1) primul paragraf din statut, aplicabil prin analogie APA în temeiul articolului 127 din RAA, reiese că alineatul menționat se aplică funcționarului care are cunoștință de fapte „din care se poate presupune” existența unei activități ilegale sau o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor.

79

Această condiție este îndeplinită atunci când funcționarul vizat comunică fapte concrete autentice sau cel puțin verosimile și a căror primă apreciere a putut să îl determine să presupună în mod rezonabil existența unei activități ilegale sau a unei încălcări grave (a se vedea Hotărârea din 20 octombrie 2021, ZU/Comisia, T‑671/18 și T‑140/19, nepublicată, EU:T:2021:715, punctul 267 și jurisprudența citată).

80

Rezultă că divulgarea trebuie să privească fapte concrete. În plus, utilizarea termenilor „se poate presupune” și condiția prevăzută la articolul 22a alineatul (3) din statut pentru funcționarul informator de a acționa „cu bună‑credință”, cu alte cuvinte, potrivit versiunilor în limbile spaniolă, engleză, neerlandeză și portugheză ale acestei dispoziții, de a putea considera „în mod onest și rezonabil” că denunțurile sale sunt „în esență întemeiate”, implică obligația acestuia de a efectua, înainte de orice divulgare, o apreciere minimă de natură să îl convingă în mod rezonabil de pertinența elementelor de fapt în discuție în ceea ce privește posibile nereguli sau o încălcare gravă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2011, Nijs/Curtea de Conturi,F‑77/09, EU:F:2011:2, punctul 65).

81

Rezultă că Parlamentul nu era obligat să adopte o decizie prin care recunoștea că reclamantul beneficia de statutul de informator. Astfel, protecția prevăzută la articolul 22a alineatul (3) din statut este acordată, fără nicio formalitate, funcționarilor care au oferit informații privind fapte din care se poate presupune existența unei activități nelegale, prin simplul fapt că au furnizat informațiile menționate (Hotărârea din 12 decembrie 2014, AN/Comisia,T‑512/13 P, EU:T:2014:1073, punctul 31).

82

În speță, astfel cum a recunoscut Parlamentul în ședință, reclamantul a dobândit statutul de informator din momentul în care administrația a luat cunoștință, în scris, de faptele vizate la articolul 22a din statut, pe care, pe de altă parte, reclamantul le comunicase OLAF, și anume la 23 august 2021 (a se vedea punctul 6 de mai sus) sau cel târziu la 3 septembrie 2021, atunci când OLAF a indicat Parlamentului că reclamantul îl informase cu privire la neregulile menționate la articolul 22a alineatul (1) din statut.

83

Din cele ce precedă rezultă că reclamantul nu poate susține în mod valabil că i‑a fost opusă o respingere implicită a cererii sale din 10 ianuarie 2022 în măsura în care aceasta urmărea recunoașterea statutului său de informator, întrucât Parlamentul nu era obligat să adopte un act juridic prin care să se acorde sau să se refuze acordarea statutului menționat reclamantului. În consecință, întrucât vizează un act care nu a fost adoptat, concluziile în anularea deciziei implicite, în măsura în care prin aceasta din urmă s‑ar respinge cererea reclamantului din 10 martie 2022 de recunoaștere a statutului de informator, trebuie respinse ca inadmisibile.

84

Această constatare nu aduce atingere necesității ca Parlamentul să respecte drepturile care decurg din statutul de informator al reclamantului, care sunt examinate în continuare.

85

Reclamantul susține că ar reveni AAIC sarcina de a demonstra că a comunicat un termen de soluționare a cererii sale în conformitate cu articolul 22b alineatul (1) litera (b) din statut, ceea ce nu ar fi cazul în speță. Acesta arată de asemenea că Parlamentul nu ar fi reacționat în mod adecvat și diligent după examinarea plângerii sale în temeiul articolului 22a din statut. În replică, întemeindu‑se pe articolul 5 alineatul (3) din normele interne, acesta arată că Parlamentul ar fi trebuit să îi indice dacă intenționa să dea curs plângerii sale și în ce mod.

86

În temeiul articolului 22b alineatul (1) din statut, aplicabil prin analogie APA în temeiul articolului 127 din RAA:

„Funcționarul care divulgă informațiile menționate la articolul 22a președintelui Comisiei, președintelui Curții de Conturi, președintelui Consiliului, președintelui Parlamentului European sau Ombudsmanului european nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției de care aparține, în măsura în care cele două condiții enumerate mai jos sunt îndeplinite:

87

Potrivit articolului 22a alineatul (1) primul și al doilea paragraf din statut, funcționarul care „ia cunoștință de fapte din care se poate presupune” existența unei posibile activități ilegale care aduce atingere intereselor Uniunii sau o conduită în raport cu exercitarea atribuțiilor sale care poate constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor informează de îndată și în scris cu privire la aceasta „fie superiorul ierarhic direct, fie directorul său general, fie, în cazul în care consideră necesar, secretarul general sau orice persoană de rang echivalent, fie direct [OLAF]”. În caz de pasivitate a instituției sau a OLAF, după expirarea unui anumit termen, funcționarul poate, în temeiul articolului 22b alineatul (1) din statut, să transmită informația președintelui Comisiei, al Curții de Conturi, al Consiliului sau al Parlamentului ori Ombudsmanului (Hotărârea din 5 decembrie 2012, Z/Curtea de Justiție,F‑88/09 și F‑48/10, EU:F:2012:171, punctul 250).

88

Articolul 22c din statut, aplicabil de asemenea prin analogie APA în temeiul articolului 127 din RAA, prevede, pe de altă parte, următoarele:

„În conformitate cu articolele 24 și 90, fiecare instituție instituie o procedură pentru reclamațiile depuse de funcționari cu privire la modul în care au fost tratați după exercitarea sau ca urmare a exercitării de către aceștia a obligațiilor care le incumbă în temeiul articolului 22a sau 22b. Instituția în cauză se asigură că reclamațiile în cauză sunt tratate în mod confidențial și, atunci când circumstanțele justifică acest lucru, înainte de expirarea termenelor stabilite la articolul 90.

Autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții stabilește norme interne, inter alia, cu privire la:

89

Punând în aplicare articolul 22c din statut, articolul 5 din normele interne, intitulat „Dreptul la informare”, prevede următoarele:

„(1)   Superiorul ierarhic confirmă primirea denunțurilor făcute de informator în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora.

(2)   În conformitate cu articolul 22b din statut, informatorul este informat în decurs de 60 de zile cu privire la termenul necesar pentru a lua măsurile care se impun. Acesta este informat în cel mai scurt timp în cazul sesizării OLAF.

(3)   La expirarea termenului necesar stabilit de administrație, informatorul este informat, într‑o măsură adecvată și având în vedere împrejurările speței și cu respectarea drepturilor terților, cu privire la măsurile luate de instituție în urma denunțurilor sale, în special cu privire la concluziile investigațiilor desfășurate și/sau la natura măsurilor avute în vedere și/sau luate.”

90

În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 82 de mai sus, Parlamentul apreciază că a primit informații privind fapte concrete, în sensul jurisprudenței și în temeiul articolului 22a din statut, la 23 august 2021 sau cel târziu la 3 septembrie 2021.

91

În orice caz, indiferent de data reținută, nu reiese din dosar și nici din ședință că Parlamentul a confirmat primirea denunțurilor efectuate de reclamant în termen de 5 zile lucrătoare, că l‑a informat, în decurs de 60 de zile, cu privire la termenul necesar pentru luarea măsurilor care se impun, nici că l‑a informat cu privire la măsurile luate de instituție în urma denunțurilor sale, astfel cum prevede articolul 5 alineatele (1), (2) și (3) din normele interne, citat la punctul 89 de mai sus.

92

Parlamentul apreciază că aceste norme deveniseră „fără efect” din moment ce reclamantul denunțase neregulile financiare la OLAF, sesizându‑l direct pe acesta din urmă.

93

Or, nu reiese nici din articolele 22a-22c din statut, nici din articolul 5 din normele interne că obligația de informare a Parlamentului ar înceta să existe atunci când un informator a sesizat în paralel OLAF.

94

Dimpotrivă, articolul 22a alineatul (1) din statut prevede că un funcționar sau un agent care ia cunoștință de fapte din care se poate presupune existența unei activități ilegale care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii informează de îndată superiorul său direct sau directorul său general ori, în cazul în care consideră necesar, secretarul general sau orice persoană de rang echivalent ori direct OLAF. Un informator care dispune de informații vizate de această dispoziție poate, așadar, să informeze în mod direct OLAF în cazul în care consideră necesar, fără ca aceasta să conducă la o protecție redusă sau la aplicarea unui regim juridic diferit.

95

Acest lucru este confirmat de faptul că, astfel cum reiese din articolul 22a alineatul (2) din statut, în cazul în care informatorul nu transmite direct OLAF informațiile de care are cunoștință, îi revine funcționarului care primește informația prevăzută la alineatul (1) al acestei dispoziții sarcina de a comunica de îndată OLAF orice element de probă de care are cunoștință și care poate duce la presupunerea existenței neregulilor menționate la alineatul (1).

96

În plus, din articolul 22b alineatul (1) din statut reiese că informațiile menționate la articolul 22a din statut trebuie comunicate în prealabil de către funcționarul sau agentul care deține astfel de informații OLAF sau instituției sale pentru ca acesta să poată beneficia de protecție împotriva unor eventuale represalii. Articolul 22b alineatul (1) litera (b) din statut prevede, pe de altă parte, că funcționarul sau agentul este informat în mod corespunzător cu privire la termenul necesar OLAF sau instituției pentru a lua măsurile care se impun.

97

Desigur, astfel cum arată Parlamentul, din articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de OLAF și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO 2013, L 248, p. 1) reies următoarele:

„În timpul în care directorul general examinează posibilitatea de a începe o investigație internă în urma unei cereri astfel cum se menționează la alineatul (2) și/sau în timpul în care [OLAF] efectuează o investigație internă, instituțiile, organismele, oficiile sau agențiile nu pot începe o investigație paralelă asupra acelorași fapte, cu excepția cazului în care există un acord în sens contrar cu [OLAF].”

98

În plus, potrivit articolului 5 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 883/2013, în cazul în care un funcționar, un alt agent, un membru al unei instituții sau organism, un conducător de oficiu sau agenție sau un membru al personalului, acționând în conformitate cu articolul 22a din statutul personalului, furnizează OLAF informații privind o eventuală fraudă sau abatere, OLAF informează persoana respectivă cu privire la decizia privind începerea sau nu a unei investigații în legătură cu faptele în cauză.

99

Parlamentul deduce de aici că, din moment ce OLAF fusese sesizat, revenea acestui oficiu sarcina de a indica reclamantului în ce termen va lua măsurile care se impuneau.

100

Cu toate acestea, independent de obligațiile de informare a OLAF în privința reclamantului, revenea de asemenea Parlamentului, autoritatea competentă să asigure protecția agenților instituției care au denunțat, în conformitate cu articolele 22a și 22b din statut, nereguli grave, din moment ce fusese sesizat cu fapte menționate la articolul 22a din statut, sarcina, într‑o primă etapă, de a confirma primirea acestei denunțări, apoi, într‑o a doua etapă, de a informa reclamantul, în decurs de 60 de zile, cu privire la termenul necesar pentru luarea măsurilor care se impuneau, astfel cum prevede articolul 5 alineatele (1) și (2) din normele interne.

101

Desigur, conform Regulamentului nr. 883/2013, începând din momentul în care Parlamentul fusese informat, la 23 august 2021 sau cel târziu la 3 septembrie 2021, că reclamantul sesizase în mod direct OLAF (a se vedea punctele 6 și 82 de mai sus), acesta nu putea efectua o investigație paralelă cu privire la aceleași fapte. Cu toate acestea, Parlamentul ar fi trebuit să îl informeze pe reclamant cu privire la acest fapt, atât în conformitate cu obligația sa de diligență, cât și în temeiul articolului 5 alineatul (3) din normele interne, din care reiese că îi revine obligația de a informa informatorul cu privire la măsurile luate de instituție în urma denunțurilor sale.

102

Având în vedere ceea ce precedă, Parlamentul a încălcat articolul 5 din normele sale interne.

103

Prin intermediul acestei critici, reclamantul reproșează în esență Parlamentului că, prin faptul că s‑a limitat să îl elibereze din funcție, nu a luat măsurile de protecție suficiente care decurgeau din statutul său de informator.

104

Reclamantul susține că revine Parlamentului sarcina de a dovedi că au fost puse în aplicare măsurile de protecție necesare pentru a‑l proteja în calitatea sa de informator.

105

Prin urmare, trebuie să se stabilească, cu titlu introductiv, cărei părți îi revine sarcina probei caracterului suficient al măsurilor de protecție în speță.

106

Reclamantul face referire la Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO 2019, L 305, p. 17). Obiectivul acestei directive este de a îmbunătăți aplicarea dreptului și a politicilor Uniunii în domenii specifice prin stabilirea unor standarde minime comune care să prevadă un nivel ridicat de protecție a persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.

107

Articolul 21 din Directiva 2019/1937, intitulat „Măsuri pentru protecția împotriva represaliilor”, prevede la alineatul (5) următoarele:

„În cadrul unei proceduri în fața unei instanțe sau a unei alte autorități referitoare la un prejudiciu suferit de persoana care efectuează raportarea și sub rezerva stabilirii de către persoana respectivă a faptului că a efectuat o raportare sau a făcut o dezvăluire publică și că a suferit un prejudiciu, se presupune că prejudiciul a fost adus ca represalii pentru raportare sau pentru divulgarea publică. În astfel de cazuri, persoana care a luat măsura prejudiciabilă trebuie să dovedească faptul că respectiva măsură s‑a bazat pe motive justificate în mod corespunzător.”

108

Considerentul (93) al Directivei 2019/1937 enunță rațiunea de a fi a acestei dispoziții după cum urmează:

„Este probabil ca represaliile să fie prezentate ca fiind justificate de alte motive decât cele legate de raportare și poate fi foarte dificil pentru persoanele care efectuează raportări să dovedească legătura dintre raportare și represalii, în timp ce autorii represaliilor pot avea mai multă putere și mai multe resurse pentru a documenta acțiunile întreprinse și motivația. Prin urmare, în momentul în care persoana care efectuează raportarea demonstrează, la prima vedere, că a raportat încălcări sau că a făcut o divulgare publică în conformitate cu prezenta directivă și că a suferit un prejudiciu, sarcina probei ar trebui să îi revină persoanei care a întreprins măsurile prejudiciabile, care ar trebui să aibă în acest caz obligația de a demonstra că măsurile luate nu au fost legate în niciun fel de raportare sau de divulgarea publică.”

109

Desigur, Directiva 2019/1937 se adresează statelor membre și nu creează, prin ea însăși, obligații pentru instituțiile Uniunii.

110

Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței, faptul că o directivă nu creează, prin ea însăși, obligații pentru instituții nu poate exclude posibilitatea ca aceasta să se impună indirect instituțiilor în raporturile lor cu funcționarii și cu agenții lor, în anumite ipoteze specifice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Comisia/Strack,T‑268/11 P, EU:T:2012:588, punctele 42–44 și jurisprudența citată).

111

Într‑o situație în care, precum în speță, Parlamentul este obligat să pună în aplicare dispozițiile prevăzute la articolele 22a-22c din statut, care urmăresc în special să asigure o protecție informatorilor împotriva unor eventuale măsuri de represalii, Parlamentul nu poate prevedea norme mai puțin protectoare decât cele care au fost adoptate în mod specific în această privință de legiuitorul Uniunii în ceea ce privește protecția informatorilor de către statele membre.

112

În speță, reclamantul descrie o situație de izolare și un sentiment de desconsiderare a activității sale, neexistând nicio reacție cu privire la o sarcină care i‑a fost atribuită și fără ca rezultatul activității sale să fi fost luat în considerare. În sfârșit, reclamantul prezintă un e‑mail din data de 7 ianuarie 2022 din care reiese că, înainte chiar de măsura de eliberare din funcție și de încetarea contractului său, o altă persoană fusese deja angajată ca APA pentru a îndeplini sarcinile care îi fuseseră atribuite anterior.

113

De altfel, la mai mult de doi ani de la faptele denunțate de reclamant, denunțurile acestuia cu privire la pretinsele represalii adoptate de conducerea delegației sunt încă în curs de examinare, astfel încât Parlamentul nu era în măsură să se pronunțe cu privire la acest aspect în ședință.

114

În plus, reiese printre altele din descrierea evenimentelor evidențiată de reclamant în anexa la cererea sa de asistență din 10 ianuarie 2022 că, după ce a fost plasat sub autoritatea președintelui delegației, acesta i-a răspuns într-un mod sec la e‑mailuri, fără a se interesa vreodată de starea sa în urma hărțuirii cu care s‑a confruntat.

115

În aceste împrejurări, reclamantul susține în mod plauzibil că a suferit un prejudiciu nu numai din partea deputatei în cauză, ci și din partea președintelui delegației.

116

Într‑o situație precum cea din speță, în care reclamantul furnizează indicii credibile potrivit cărora a suferit un prejudiciu în urma adoptării măsurii de transfer și în care denunțurile sale cu privire la pretinsele represalii adoptate de conducerea delegației sunt, în plus, încă în curs de examinare, revine Parlamentului sarcina de a demonstra că și‑a îndeplinit obligația de protecție a informatorului prin adoptarea unor măsuri suficiente în acest scop.

117

Articolul 22a alineatul (3) din statut, al cărui text este amintit la punctul 77 de mai sus, prevede norma potrivit căreia, în măsura în care a acționat cu bună‑credință, funcționarul care și‑a informat superiorii ierarhici cu privire la fapte de care a luat cunoștință în exercitarea sau cu ocazia exercitării atribuțiilor sale și din care se poate presupune fie existența unei posibile activități ilegale, fie o conduită în raport cu exercitarea atribuțiilor sale care poate constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor Uniunii nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției.

118

În speță, Parlamentul a adoptat două măsuri de protecție. Prima măsură – și anume măsura de transfer – era urmarea directă a plângerii reclamantului pentru hărțuire, precum și a cererii de asistență care o însoțea. Reclamantul susținuse, astfel, în cererea sa din 12 iulie 2021, că avea nevoie de protecție imediată și că nu mai putea lucra pentru deputata în cauză. A doua măsură – și anume măsura de eliberare din funcție – era urmarea plângerii sale din 10 ianuarie 2022, în care denunța represaliile pe care le‑ar fi suferit din partea conducerii delegației în urma denunțurilor sale. În această din urmă plângere, reclamantul solicita să nu mai lucreze pentru delegație și să fie repartizat pe un alt post.

119

Astfel, contrar celor susținute de reclamant, Parlamentul a adoptat într‑adevăr o măsură de protecție prin care urmărea să răspundă la cererea sa din 10 ianuarie 2022, adoptând, la 13 ianuarie 2022, măsura de eliberare din funcție.

120

Trebuie totuși să se stabilească dacă această măsură era o măsură de protecție suficientă pentru protecția reclamantului în temeiul statutului său de informator.

121

Astfel, argumentația reclamantului trebuie înțeleasă în acest mod, întrucât aceasta nu urmărește să conteste măsura de eliberare din funcție ca atare. Argumentele Parlamentului care constau în a susține că această măsură a rămas definitivă, întrucât nu a făcut obiectul unei reclamații în termenele prevăzute în acest scop, trebuie, prin urmare, să fie respinse ca inoperante (a se vedea punctul 52 de mai sus).

122

Pentru a aprecia dacă măsura de eliberare din funcție era o măsură de protecție suficientă, trebuie amintit că contextul era caracterizat de următoarele elemente.

123

Primo, Parlamentul nu contestă că, la momentul introducerii unei cereri de reînnoire a contractului său de APA, reclamantul transmisese informații în temeiul articolului 22a alineatele (1)-(2) din statut și nici că acționase cu bună‑credință, astfel încât beneficia, numai prin acest fapt, de statutul de informator și de protecție împotriva unor eventuale măsuri de represalii în acest temei (a se vedea punctele 55 și 82 de mai sus).

124

Secundo, Parlamentul a arătat în ședință că denunțurile reclamantului cu privire la pretinsele represalii adoptate de conducerea delegației erau încă în curs de examinare.

125

Tertio, reclamantul ocupa un post de APA, post caracterizat prin existența unor norme specifice care limitează durata contractelor, care rezultă din articolul 130 alineatul (1) din RAA, și prin libertatea de alegere a deputaților și încrederea reciprocă care trebuie să caracterizeze raporturile profesionale dintre aceștia și APA, menționate la articolul 21 alineatul (1) din Decizia 2005/684/CE, Euratom a Parlamentului European din 28 septembrie 2005 de adoptare a Statutului deputaților în Parlamentul European (JO 2005, L 262, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 6, p. 28, denumit în continuare „Statutul deputaților”) și, respectiv, la articolul 127 din RAA (a se vedea punctele 129-132 de mai jos).

126

Quarto, contractul reclamantului trebuia să înceteze și a încetat la 22 februarie 2022, în lipsa unei cereri de reînnoire a acestui contract din partea unuia sau mai multor deputați ai grupului.

127

În sfârșit, reclamantul își exprimase dorința de a continua să lucreze în cadrul Parlamentului. Astfel, în plângerea sa din 10 ianuarie 2022, acesta solicita nu numai să fie eliberat din funcția sa în cadrul delegației, ci și să fie transferat pe orice alt post în cadrul Parlamentului (a se vedea punctul 9 de mai sus).

128

Din articolul 22a alineatul (3) din statut rezultă că Parlamentul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura informatorilor o protecție echilibrată și eficientă împotriva oricăror forme de represalii, inclusiv a amenințărilor și a tentativelor de represalii. În cazul denunțării de către agenți ai instituției, în conformitate cu articolele 22a și 22b din statut, a unor nereguli grave, revine Parlamentului obligația de a proteja interesele legitime ale acestora.

129

În ceea ce privește posibilitatea de a transfera un APA în serviciul unui alt deputat la inițiativa administrației, pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator, trebuie amintit că, potrivit articolului 130 alineatul (1) din RAA:

„Contractul asistenților parlamentari acreditați se încheie pe perioadă determinată și menționează gradul în care este clasat asistentul. Contractul nu poate fi prelungit mai mult de două ori pe parcursul unei legislaturi. Contractul încetează la sfârșitul legislaturii în timpul căreia a fost încheiat, în cazul în care nu se specifică altfel în contract și nu se aduce atingere articolului 139 alineatul (1) litera (c).”

130

Articolul 18 alineatul (3) din măsurile de aplicare a titlului VII din RAA prevede, în această privință, că o cerere de prelungire a contractului unui APA trebuie transmisă AAIC cu cel puțin o lună înainte de expirarea contractului.

131

Articolul 21 alineatul (1) din Statutul deputaților prevede, pe de altă parte, că „[d]eputații au dreptul la asistență acordată de colaboratori personali pe care îi pot alege în mod liber”.

132

Articolul 127 din RAA prevede:

„Articolele 11-26a din statut se aplică prin analogie. Având în vedere, în special, cu strictețe natura specifică a funcțiilor și a obligațiilor asistenților parlamentari acreditați și relația de încredere reciprocă care trebuie să caracterizeze raporturile profesionale între aceștia și deputatul/deputații în Parlamentul European pe care îl/îi asistă, normele de aplicare referitoare la acest domeniu adoptate în conformitate cu articolul 125 alineatul (1) țin seama de caracterul specific al raporturilor profesionale dintre deputați și asistenții acreditați ai acestora.”

133

Astfel, din aceste dispoziții reiese că inițiativa de a reînnoi un contract de APA aparține numai unuia sau mai multor deputați, cărora nu li se poate impune să colaboreze sau să continue să colaboreze cu APA pe care nu i‑ar fi ales în mod liber. Astfel, un APA are cu deputatul sau cu deputații pe care îi asistă un raport de muncă caracterizat prin existența unei legături de încredere.

134

În speță, din aceste dispoziții rezultă că, astfel cum arată Parlamentul în mod întemeiat, în lipsa unei cereri exprese din partea unuia sau mai multor deputați ai grupului, acesta nu avea posibilitatea de a prelungi contractul de APA al reclamantului.

135

Prin urmare, Parlamentul a justificat în mod corespunzător nereînnoirea contractului reclamantului prin lipsa unei cereri în acest sens provenind de la un deputat al grupului. Această constatare nu aduce atingere obligației Parlamentului de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura reclamantului o protecție echilibrată și eficientă împotriva oricăror forme de represalii.

136

Trebuie amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (2) din normele interne:

„Administrația ia măsuri rezonabile pentru a ajuta informatorul să își schimbe repartizarea dacă dorește […]”

137

În memoriul în apărare, Parlamentul a indicat că îl informase pe reclamant că măsura de eliberare din funcție era singura măsură de protecție care putea fi avută în vedere. Cu toate acestea, în ședință, Parlamentul a admis că articolul 4 alineatul (2) din normele interne era aplicabil APA și că o măsură de protecție care constă în plasarea unui APA având statutul de informator în cadrul unui alt serviciu al Parlamentului ar putea, în principiu, să fie adoptată, cu condiția ca statutul de APA să fie menținut și ca data încetării contractului să fie respectată. În această privință, schimburile de corespondență din lunile noiembrie și decembrie 2023 dintre Direcția Generală Personal și alți APA care au depus o cerere de asistență, furnizate de reclamant în anexa F.1 la răspunsul său din 19 decembrie 2023 la întrebările Tribunalului din 27 noiembrie 2023, ilustrează posibilitățile de transfer în cadrul altor servicii ale Parlamentului de care dispun APA care au formulat plângeri pentru hărțuire.

138

Ținând seama de statutul de informator al reclamantului și în temeiul articolului 22a alineatul (3) din statut, Parlamentul ar fi trebuit să îi ofere sprijin, încercând să îl ajute să găsească o soluție, în plus față de măsura de eliberare din funcție.

139

Reclamantul susține de asemenea că nu a obținut consiliere și nici asistență pentru a face față măsurilor de represalii care ar fi fost adoptate în privința sa, contrar prevederilor articolului 3 din normele interne (a se vedea punctul 49 de mai sus).

140

Articolul 3 din normele interne, intitulat „Consiliere și asistență”, prevede următoarele:

„(1)   Orice informator care dorește acest lucru poate beneficia în mod confidențial de consiliere și de asistență în ceea ce privește denunțarea neregulilor grave.

(2)   Consilierea și asistența sunt asigurate de superiorul ierarhic și/sau de membrul cabinetului secretarului general responsabil cu relațiile cu OLAF.”

141

În această privință, Parlamentul susține numai că membrul cabinetului secretarului general ar fi indicat reclamantului că nu putea fi avută în vedere nicio altă măsură în afară de eliberarea din funcție pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator și că reînnoirea contractului său nu era o măsură care putea fi avută în vedere în acest temei (a se vedea punctul 57 de mai sus).

142

Prin faptul că s‑a limitat să îi furnizeze astfel de informații, Parlamentul nu a demonstrat că a furnizat reclamantului consilierea și asistența prevăzute la articolul 3 din normele interne.

143

Din ceea ce precedă reiese că Parlamentul nu a demonstrat că a luat toate măsurile necesare pentru a se asigura că reclamantul nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției ca urmare a statutului său de informator, în temeiul articolului 22a alineatul (3) din statut.

144

În această privință, trebuie să se arate că nu Tribunalului, ci Parlamentului îi revine sarcina de a stabili, în împrejurările speței, ce măsuri precise de protecție puteau fi adoptate.

145

Prin urmare, încălcarea articolului 22a din statut, precum și a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 3 din normele interne este stabilită în speță.

146

Critica întemeiată pe insuficiența măsurilor de protecție adoptate de Parlament în temeiul articolelor 22a-22c din statut trebuie, așadar, să fie admisă în parte.

147

În consecință, criticile întemeiate pe lipsa de informare a reclamantului cu privire la măsurile luate în urma denunțurilor sale (a se vedea punctul 102 de mai sus) și, respectiv, pe insuficiența măsurilor de protecție adoptate în temeiul articolelor 22a-22c din statut trebuie să fie admise în parte. Primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor de protecție aferente calității de informator a reclamantului, trebuie respins în rest.

148

În primul rând, reclamantul arată că, după introducerea reclamației, a fost informat cu privire la faptul că aceasta va fi soluționată de serviciul juridic. În opinia sa, acest lucru ar fi contrar articolului 22c din statut, care prevede norme specifice de soluționare a reclamațiilor introduse de informatori.

149

În al doilea rând, reclamantul reproșează Parlamentului că a încălcat protecția care trebuie acordată informatorilor în temeiul articolului 4 alineatul (2) din normele interne, care prevede că Parlamentul trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a ajuta informatorul să își schimbe repartizarea dacă dorește acest lucru. Parlamentul ar fi considerat în mod eronat că această dispoziție nu era aplicabilă APA.

150

Prin faptul că a exclus reclamantul de la beneficiul acestei protecții ca urmare a statutului său de APA, Parlamentul ar admite că nu a adoptat o protecție specială în privința reclamantului, cu încălcarea articolului 22c din statut.

151

În sfârșit, potrivit reclamantului, dacă Parlamentul ar putea invoca în mod întemeiat imposibilitatea de a proteja reclamantul în calitatea sa de informator ca urmare a statutului său de APA, aceasta ar însemna că nu ar fi fost pusă în aplicare nicio protecție în afara celei prevăzute la articolul 24 din statut. Parlamentul nu ar fi prevăzut nici măcar despăgubirea reclamantului pentru că a suferit consecințe ca urmare a obligațiilor sale care decurg din articolul 22a din statut. Parlamentul nu și‑ar fi adaptat niciodată normele astfel încât să își respecte obligațiile.

152

Parlamentul consideră că articolul 4 alineatul (2) din normele interne este dificil de aplicat APA și trebuie conciliat cu respectarea normelor în vigoare. Astfel, articolul 4 din normele interne nu ar permite administrației să transfere un APA pe un post din cadrul secretariatului general fără a eluda normele aplicabile recrutării agenților și funcționarilor, astfel cum au fost stabilite prin statut și prin RAA.

153

De asemenea, transferul unui APA la inițiativa administrației în serviciul unui alt deputat ar fi exclusă. În această privință, Parlamentul amintește natura specială a contractelor încheiate între un APA și un deputat sau un grup de deputați, care leagă personal APA de deputatul sau de grupul de deputați pe care îl sau îi asistă. În temeiul acestei relații de încredere dintre un APA și deputatul său și al libertății de alegere a deputaților, prevăzută la articolul 21 alineatul (1) din Statutul deputaților, un transfer ar fi posibil numai la inițiativa unuia sau mai multor deputați.

154

În ceea ce privește situația reclamantului, punerea în aplicare a articolului 4 alineatul (2) din normele interne ar fi fost limitată ca urmare a faptului că fusese plasat, în cadrul grupului, sub responsabilitatea președintelui delegației și că își manifestase dorința de a nu mai lucra cu deputații din grupul său și de a fi transferat pe un alt post. Astfel, după consultarea reclamantului, directorul general ar fi decis că măsura care permitea cel mai bine protejarea sa în temeiul statutului său de informator era să îl elibereze din funcție.

155

În ceea ce privește posibilitatea de a transfera un APA în cadrul unui alt serviciu al Parlamentului pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din normele interne, această critică se suprapune în esență cu cea de a treia critică analizată mai sus în cadrul primului motiv. Prin urmare, trebuie să se facă trimitere, în această privință, la analiza care figurează la punctele 136-138 de mai sus.

156

În ceea ce privește posibilitatea de a transfera un APA în serviciul unui alt deputat la inițiativa administrației, pentru a‑l proteja în temeiul statutului său de informator, aceasta este analizată la punctele 129-135 de mai sus.

157

Reclamantul invocă de asemenea caracterul inadecvat și insuficient al normelor interne care ar fi aplicabile APA.

158

În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din normele interne, Parlamentul trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a ajuta informatorul să își schimbe repartizarea dacă dorește acest lucru. Trebuie să se observe că această dispoziție nu precizează măsurile care trebuie sau pot fi luate, ci lasă Parlamentului o anumită marjă de manevră în această privință. Din cuprinsul punctelor 136-138 de mai sus reiese, pe de o parte, că această dispoziție este aplicabilă APA și, pe de altă parte, că Parlamentul nu a luat măsuri suficiente, astfel încât nu a aplicat în mod corect această dispoziție în speță. Prin urmare, insuficiența măsurilor de protecție adoptate de Parlament nu se datorează normelor interne, ci aplicării lor de către Parlament în speță.

159

În ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 22c din statut, în măsura în care reclamantul nu ar fi beneficiat de protecția specifică aplicabilă informatorilor în cadrul soluționării reclamației sale, atât din punctul de vedere al confidențialității, cât și al termenului de soluționare, trebuie amintit că această dispoziție prevede că instituția vizată trebuie să se asigure că reclamațiile depuse de funcționari cu privire la modul în care au fost tratați după exercitarea obligațiilor care le incumbă în temeiul articolului 22a sau 22b din statut sunt tratate în mod confidențial și, atunci când circumstanțele justifică acest lucru, înainte de expirarea termenelor stabilite la articolul 90 din statut.

160

În speță, primo, reclamantul nu indică în ce mod examinarea reclamației sale de către serviciul juridic nu ar fi permis garantarea tratamentului confidențial al acesteia. Pe de altă parte, contrar celor sugerate de acesta, faptul că articolul 22c din statut prevede că fiecare instituție instituie o procedură pentru astfel de reclamații nu exclude ca acestea să fie soluționate de același serviciu ca și celelalte reclamații.

161

Secundo, articolul 6 alineatul (3) din normele interne prevede că termenele de răspuns la astfel de reclamații „se reduc, cu excepția cazurilor justificate în mod corespunzător, la două luni”. În speță, Parlamentul a soluționat reclamația reclamantului într‑un termen de 3 luni și 24 de zile (a se vedea punctele 17 și 18 de mai sus). Acest lucru pare justificat de complexitatea dosarului, caracterizat de faptul că reclamantul denunțase, pe de o parte, nereguli financiare în temeiul articolului 22a din statut și, pe de altă parte, fapte de hărțuire, și de caracterul voluminos al reclamației, care era însoțită de aproape 120 de pagini de anexe.

162

Rezultă că al doilea motiv, în măsura în care este întemeiat pe încălcarea articolului 22c din statut și a normelor interne și pe caracterul inadecvat și insuficient al normelor menționate, trebuie respins.

163

Reclamantul apreciază că cererea sa de asistență și denunțurile pe care le‑a făcut nu au fost prelucrate astfel încât să garanteze confidențialitatea datelor sale și să îi protejeze identitatea.

164

În speță, nu ar fi fost necesar ca președintele delegației să fie la curent cu motivele pentru care reclamantul fusese transferat în serviciul său. În plus, AAIC nu i‑ar fi solicitat acordul pentru divulgarea statutului său de informator acestui deputat. Or, odată menționată identitatea sa, niciun deputat nu ar mai fi dorit să solicite reînnoirea contractului său.

165

În replică, reclamantul susține că revine Parlamentului sarcina de a dovedi că au fost puse în aplicare confidențialitatea și normele de protecție necesare pentru a‑l proteja în calitatea sa de informator. În plus, contrar celor susținute de Parlament, președintele delegației nu ar fi avut nevoie să cunoască motivele pentru care reclamantul era eliberat din funcție, cu atât mai mult cu cât era de asemenea vizat de denunțurile reclamantului referitoare la măsurile de represalii suferite de acesta din urmă.

166

Pe de altă parte, reclamantul arată că Parlamentul nu poate susține că nu există nicio dovadă a măsurilor de represalii care au urmat divulgării statutului său de informator, din moment ce OLAF a deschis o investigație în mod specific cu privire la acest aspect. Prin urmare, legătura de cauzalitate ar putea fi cel puțin prezumată în această etapă și ar reveni Parlamentului sarcina de a demonstra contrariul.

167

În sfârșit, reclamantul apreciază că trebuie să se facă distincție între, pe de o parte, faptul că a atras atenția președintelui delegației cu privire la neregulile și la hărțuirea săvârșite de deputata în cauză în luna mai 2021 și, pe de altă parte, faptul că președintele respectiv a aflat de la directorul general că reclamantul a făcut aceste denunțuri în afara grupului, directorului general menționat și OLAF, în temeiul articolului 22a din statut. Prin urmare, Parlamentul nu poate susține că reclamantul ar fi dezvăluit el însuși statutul său de informator în cadrul delegației.

168

Parlamentul constată, primo, că reclamantul îi reproșează că a indicat președintelui delegației motivele pentru care fusese transferat în serviciul său. Or, din dosar nu ar reieși că statutul său de informator a fost comunicat de administrație președintelui delegației.

169

Secundo, Parlamentul constată că e‑mailul din 13 ianuarie 2022 a fost adresat președintelui delegației pentru a‑l informa cu privire la situație, în măsura în care reclamantul urma să fie eliberat din funcția în serviciul acestuia. În plus, întrucât măsura de protecție în cauză a fost adoptată în cadrul articolului 6 alineatul (1) din normele interne, președintele delegației ar fi fost ținut de obligația de confidențialitate prevăzută la articolul 6 alineatul (4) din normele menționate.

170

În orice caz, Parlamentul contestă afirmația reclamantului potrivit căreia, odată dezvăluit statutul său de informator, niciun deputat nu ar fi dorit să solicite reînnoirea contractului său, care nu ar fi susținută. Pe de altă parte, Parlamentul observă că, în cadrul unei reuniuni din 31 mai 2021, reclamantul însuși ar fi informat anumiți deputați, printre care președintele delegației, cu privire la pretinsa hărțuire și la pretinsele nereguli financiare săvârșite de deputata în cauză.

171

Parlamentul contestă că poate fi prezumată o legătură de cauzalitate între nereînnoirea contractului reclamantului și comunicarea de către Parlament a statutului său de informator președintelui delegației.

172

Acesta contestă, în plus, că președintele delegației ar fi aflat, prin e‑mailul din 13 ianuarie 2022 al directorului general, că reclamantul făcuse denunțuri în afara grupului său. Astfel, din e‑mailul reclamantului din 10 ianuarie 2022 ar rezulta în mod expres că acesta denunța represaliile suferite nu numai ca urmare a denunțurilor pe care le‑a făcut în cadrul grupului său, ci și ca urmare a denunțurilor pe care le făcuse la Direcția Generală Personal și la OLAF.

173

Articolul 4 alineatul (1) din normele interne prevede următoarele:

„Informatorul nu poate acționa în mod anonim. Se garantează confidențialitatea identității sale. Informatorul poate autoriza divulgarea identității sale unor persoane sau unor autorități identificate.”

174

Primo, în cererea introductivă, reclamantul arată că președintele delegației nu trebuia să fie informat cu privire la motivele pentru care fusese transferat în serviciul său. Totuși, în replică, reclamantul susține că „confidențialitatea statutului său de informator nu a fost încălcată imediat, având în vedere că, în iulie 2021, acesta a fost transferat cu titlu de măsură provizorie «oficial» doar ca urmare a statutului său de victimă a unor potențiale acte de hărțuire din partea [deputatei în cauză]”.

175

În această privință, trebuie să se observe că, la adoptarea măsurii de transfer, luată ca reacție la plângerea pentru hărțuire, reclamantul nu avea încă statutul de informator. Informarea președintelui delegației cu privire la motivele pentru care reclamantul a fost plasat atunci în serviciul acestuia nu poate, așadar, să fi încălcat normele interne care protejează informatorii. Rezultă că această critică trebuie respinsă.

176

Secundo, reclamantul se plânge de faptul că, prin e‑mailul din 13 ianuarie 2022, președintele delegației a fost informat cu privire la motivele pentru care acesta fusese eliberat din funcție, cu atât mai mult cu cât președintele delegației era de asemenea vizat de denunțurile reclamantului referitoare la măsurile de represalii pe care le suferea.

177

Trebuie amintit că, în decizia de respingere a reclamației reclamantului, secretarul general a considerat în această privință următoarele:

„[…] în ceea ce privește e‑mailul din 13 ianuarie 2022, constatăm că acesta era destinat, pe lângă administratorii DG PERS, [președintelui delegației], în serviciul căruia clientul dumneavoastră fusese transferat temporar. În cazul în care vă întemeiați argumentația pe articolul 4 alineatul (1) din normele interne, care garantează confidențialitatea identității clientului dumneavoastră, subliniem că era important ca [președintele delegației] să fie informat cu privire la situație în măsura în care clientul dumneavoastră urma să fie eliberat din funcția în serviciul acestuia. Această informare se impunea cu atât mai mult cu cât [președintele delegației] nu era vizat de denunțările neregulilor și era el însuși ținut de obligația de confidențialitate prevăzută la articolul 6 alineatul (4) din aceleași norme […]”.

178

Cu toate acestea, Parlamentul susține în mod eronat că președintele delegației nu era vizat de denunțurile care figurează în e‑mailul reclamantului din 10 ianuarie 2022.

179

Astfel, deși inițial denunțurile reclamantului vizau deputata în cauză, măsura de eliberare din funcție era rezultatul denunțurilor reclamantului din 10 ianuarie 2022 referitoare la pretinse măsuri de represalii pe care le‑ar fi suferit din partea conducerii delegației, inclusiv a președintelui delegației. Este adevărat că aceste noi denunțuri ale reclamantului priveau represaliile a căror victimă considera că este și nu aveau legătură cu neregulile financiare pe care le denunțase anterior. Cu toate acestea, Parlamentul nu se putea limita să arate, în decizia de respingere a reclamației, că președintele delegației nu era vizat de denunțurile unor nereguli făcute de reclamant, din moment ce acest președinte era vizat de denunțurile represaliilor expuse în e‑mailul reclamantului din 10 ianuarie 2022.

180

Prin urmare, prin informarea președintelui delegației, prin e‑mailul din 13 ianuarie 2022, că reclamantul urma să fie eliberat din funcția în serviciul acestuia ca urmare a cererii sale de asistență, dar și a statutului său de informator, fără ca reclamantul să fi autorizat divulgarea acestui statut, Parlamentul a încălcat articolul 4 alineatul (1) din normele interne.

181

Având în vedere ceea ce precedă, al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea confidențialității și a statutului de informator al reclamantului, trebuie admis.

182

Din cele de mai sus reiese că Parlamentul a încălcat articolele 22a-22c din statut prin faptul că s‑a limitat să adopte măsura de eliberare din funcție și prin faptul că nu i‑a oferit reclamantului o protecție suficientă în temeiul acestor dispoziții.

183

În consecință, concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei implicite în ceea ce privește faptul că, prin aceasta din urmă, Parlamentul a refuzat să adopte, ca răspuns la cererea reclamantului din 10 ianuarie 2022, măsuri de protecție în temeiul articolelor 22a-22c din statut dincolo de simpla măsură de eliberare din funcție, trebuie admise.

184

Prin intermediul primului motiv îndreptat împotriva deciziei din 22 februarie 2022, reclamantul invocă o „încălcare a principiului egalității de tratament și al nediscriminării, [o] discriminare pozitivă nelegală între APA și [o] discriminare negativă nelegală față de ceilalți informatori, [o] încălcare a articolelor 22a-22c din statut, [o] încălcare a articolului 24 din statut și a obligației de diligență, [o] încălcare a protecției conferite avertizorilor și a dreptului de a beneficia de o procedură care are cel puțin aparența de obiectivitate”. Prin intermediul acestui motiv, reclamantul invocă în esență critici întemeiate pe încălcarea articolelor 22a-22c și 24 din statut, pe încălcarea principiului egalității de tratament și, respectiv, pe încălcarea obligației de diligență.

185

Prin intermediul celui de al doilea motiv, îndreptat împotriva deciziei din 22 februarie 2022, reclamantul invocă un „abuz de procedură pentru a permite administrației să se eschiveze de la obligațiile sale”.

186

Reclamantul susține că nu contestă în sine legalitatea normelor care reglementează relațiile dintre orice APA și un deputat, dar că reproșează Parlamentului că nu a adoptat norme care să permită APA să fie protejați la fel ca ceilalți agenți și funcționari care lucrează în cadrul Parlamentului care ar denunța comportamente nelegale. El reproșează de asemenea Parlamentului că l‑a tratat ca pe alți APA care nu au denunțat nereguli. Ar exista, astfel, o inegalitate de tratament contrară articolului 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Ar reveni Parlamentului sarcina de a demonstra că acesta nu a făcut obiectul unei discriminări sau de a o justifica.

187

În orice caz, Parlamentul nu poate justifica lipsa totală a protecției care decurge din statutul de informator al reclamantului și ar trebui printre altele să prevadă punerea în aplicare a unui alt tip de protecție sau cel puțin punerea în aplicare a unor mecanisme compensatorii, în caz contrar reducându‑se eficacitatea protecției conferite de statut informatorilor. Acesta observă că singura măsură de protecție care a fost adoptată împotriva hărțuirii a cărei victimă a fost nu a făcut decât să îl dezavantajeze, întrucât președintele delegației, în serviciul căruia fusese transferat, nu a colaborat activ cu el.

188

Potrivit reclamantului, o protecție adecvată ar fi trebuit să constea în transferarea sa pe un alt post, astfel încât să nu fie privat de dreptul de a putea solicita reînnoirea contractului său la fel ca orice alt APA sau, alternativ, în a‑i da posibilitatea să beneficieze de o procedură specială de reînnoire care să protejeze mai mult interesele legate de statutul său de informator. Această lipsă a unui cadru adecvat pentru APA ar fi implicat că, întrucât nu se afla sub supravegherea niciunui deputat de suficient de mult timp, niciun deputat nu a solicitat reînnoirea contractului său.

189

În replică, reclamantul precizează că nu pretinde că are dreptul la reînnoirea contractului său și nici nu a solicitat încheierea unui nou contract de o altă natură în cadrul Parlamentului. Acesta apreciază pur și simplu că ar fi trebuit pusă în aplicare o procedură pentru a permite ca situația sa și eventuala reînnoire a contractului său să poată fi examinate.

190

Parlamentul contestă argumentația reclamantului.

191

Reclamantul susține în esență că faptul că contractul său nu a fost reînnoit se datorează măsurilor de represalii adoptate de conducerea delegației în urma plângerii sale pentru hărțuire și a denunțurilor privind nereguli pe care le‑a efectuat în temeiul articolului 22a din statut. Prin adoptarea poziției potrivit căreia contractul său nu putea fi reînnoit în lipsa unei cereri formulate de unul sau de mai mulți deputați, Parlamentul ar fi încălcat principiul egalității de tratament, articolele 22a-22c și 24 din statut și obligația sa de diligență.

192

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că reclamantul a încheiat un contract în calitate de APA cu grupul pentru perioada cuprinsă între 26 august 2019 și 28 februarie 2022.

193

Astfel, potrivit articolului 2 alineatul (1) din măsurile de aplicare a titlului VII din RAA, „deputații se pot constitui în grupuri de facto pentru a partaja serviciile unuia sau mai multor asistenți”. Ținând seama de concluziile deduse la punctele 133 și 134 de mai sus, dreptul Uniunii nu prevede reînnoirea unui contract de APA în lipsa unei cereri din partea grupului sau a unuia dintre membrii săi.

194

În speță, din moment ce contractul de APA al reclamantului fusese încheiat la cererea grupului, iar nu exclusiv la cererea deputatei în cauză, nimic nu se opunea, în principiu, ca acest contract să fie reînnoit la cererea grupului sau a unuia dintre membrii săi și ca reclamantul să își continue funcția de APA în serviciul unui alt membru al grupului.

195

Totuși, astfel cum arată Parlamentul, AAIC nu a fost sesizată cu nicio cerere în acest sens din partea grupului sau a unuia dintre membrii săi, astfel încât contractul reclamantului nu putea fi reînnoit fără a se încălca articolul 21 din Statutul deputaților.

196

Din moment ce niciun deputat nu transmisese o cerere de reînnoire a contractului de APA al reclamantului, AAIC a apreciat în mod întemeiat că nu putea să îl reînnoiască fără a încălca normele aplicabile, în special articolul 21 alineatul (1) din Statutul deputaților (punctele 129-134 de mai sus).

197

Această constatare nu aduce atingere obligației Parlamentului de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că reclamantul nu suferă niciun prejudiciu din partea instituției ca urmare a statutului său de informator, în temeiul articolului 22a alineatul (3) din statut (a se vedea punctul 143 de mai sus).

198

În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea principiului egalității de tratament, reclamantul reproșează Parlamentului că l‑a tratat ca pe alți APA care nu ar fi denunțat nereguli.

199

Trebuie amintit că principiul egalității de tratament, astfel cum este consacrat la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale, constituie un principiu general al dreptului Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv. O diferență de tratament este justificată atât timp cât este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, și anume atunci când se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de reglementarea în cauză, iar această diferență este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul menționat (Hotărârea din 30 noiembrie 2023, MG/BEI,C‑173/22 P, EU:C:2023:932, punctul 45 și jurisprudența citată).

200

În această privință, desigur, întrucât reclamantul și APA nu au denunțat nereguli financiare, deși se află în situații diferite, aceștia sunt tratați în același mod în ceea ce privește reînnoirea contractelor lor. Cu toate acestea, faptul că aceste situații diferite sunt tratate în același mod este justificat de legătura de încredere care trebuie să existe între un APA și deputatul pentru care lucrează, precum și de independența de care dispun grupurile politice în ceea ce privește organizarea lor internă (a se vedea punctele 131-133, 153 și 193 de mai sus).

201

Prin urmare, această critică trebuie respinsă.

202

În ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea obligației de diligență, această obligație nu poate implica faptul ca Parlamentul, cu încălcarea normei cuprinse la articolul 21 din Statutul deputaților, potrivit căreia deputații își aleg în mod liber colaboratorii lor personali, să reînnoiască contractul unui APA, chiar dacă acesta ar fi dobândit statutul de informator.

203

Prin urmare, primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament, a articolelor 22a-22c și 24 din statut și a obligației de diligență, trebuie respins.

204

Reclamantul apreciază că, prin faptul că a considerat că acesta nu a făcut dovada unei legături de cauzalitate între actele de represalii și decizia de a nu îi reînnoi contractul, Parlamentul nu s‑ar fi pronunțat cu privire la argumentul său de la punctul 118 din reclamația sa, potrivit căruia informatorul nu trebuie să prezinte elemente de probă cu privire la abuzul de procedură, ci revine administrației sarcina de a demonstra că decizia de nereînnoire nu are legătură cu acest statut de informator. Parlamentul ar fi preferat să aplice reclamantului procedura obișnuită de reînnoire.

205

În replică, reclamantul precizează că Parlamentul nu face dovada faptului că ar fi fost inițiată o investigație internă în ceea ce privește neregulile denunțate și măsurile de represalii pe care le‑a suferit acesta. În plus, ar reveni Parlamentului sarcina de a demonstra că nu există o legătură între decizia de a nu reînnoi contractul său și statutul său de informator, cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamantul ar fi invocat suficiente elemente, iar măsurile de represalii pe care le‑a suferit ar face obiectul unei investigații a OLAF.

206

Parlamentul contestă argumentația reclamantului.

207

Prin argumentația sa, reclamantul critică în esență faptul că Parlamentul nu a demonstrat că nereînnoirea contractului său nu era afectată de un abuz de procedură ca urmare a denunțurilor pe care le‑a efectuat în calitate de informator, în temeiul articolelor 22a-22c din statut.

208

Or, această critică se suprapune în esență cu cea care a fost analizată mai sus în cadrul primului motiv, îndreptat împotriva deciziei din 22 februarie 2022.

209

Presupunând că reclamantul invocă efectiv un abuz de procedură, o asemenea critică trebuie respinsă.

210

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, abuzul de procedură constituie o expresie specifică a noțiunii de „abuz de putere”, care are un conținut precis ce se referă la utilizarea de către o autoritate administrativă a competențelor sale în alt scop decât cel pentru care i‑au fost conferite. Un act este afectat de un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat în scopul exclusiv sau cel puțin determinant de a atinge alte obiective decât cele declarate sau de a eluda o procedură special prevăzută de statut pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (a se vedea Hotărârea din 16 iunie 2021, CE/Comitetul Regiunilor,T‑355/19, EU:T:2021:369, punctul 59 și jurisprudența citată).

211

Or, în speță, reclamantul nu precizează modul în care decizia din 22 februarie 2022, luată în conformitate cu articolul 21 din Statutul deputaților și cu respectarea procedurii de reînnoire a contractului, ar fi fost adoptată în alt scop decât cel prevăzut de această procedură.

212

Rezultă că al doilea motiv, întemeiat pe un abuz de procedură, presupunând că poate fi examinat separat de primul motiv, îndreptat împotriva deciziei din 22 februarie 2022, trebuie respins.

213

Prin urmare, concluziile în anulare îndreptate împotriva deciziei din 22 februarie 2022 trebuie respinse.

214

Reclamantul arată că cererile sale de despăgubire sunt legate de totalitatea erorilor săvârșite de Parlament ca urmare a încălcării articolelor 22a-22c din statut, care rezultă din lipsa unor măsuri de protecție suficiente, din măsuri de însoțire și de asistență insuficiente în cadrul procedurii de reînnoire a contractului său, precum și din încălcarea caracterului confidențial al plângerii sale.

215

Primo, în ceea ce privește respingerea cererii de despăgubire formulată ca urmare a măsurii de eliberare din funcție, reclamantul precizează că nu a contestat această măsură, întrucât nu avea interesul de a fi reîncadrat în funcție, din moment ce persoana în serviciul căreia fusese repartizat era vizată de e‑mailul său din 10 ianuarie 2022. În schimb, acesta s‑ar fi plâns directorului general și secretarului general cu privire la insuficiența măsurii adoptate în temeiul articolului 24 din statut. Măsura de eliberare din funcție nu poate fi calificată retrospectiv drept măsură de protecție în beneficiul unui informator în condițiile în care caracterul serios al afirmațiilor sale nu fusese încă verificat (a se vedea punctul 37 de mai sus).

216

Secundo, reclamantul face trimitere la elementele referitoare la concluziile în anulare în ceea ce privește încălcarea confidențialității aferente calității sale de informator, care ar fi condus la nereînnoirea contractului său și ar fi afectat de asemenea ambițiile sale de carieră în statul său de origine.

217

Reclamantul solicită în această privință o despăgubire de 200000 de euro ex aequo et bono, cu titlu de consecințe ireversibile asupra sănătății sale mintale, a reputației sale profesionale, a vieții sale de cuplu, precum și asupra carierei pe care o urmărea.

218

Tertio, în ceea ce privește consecințele deciziei din 22 februarie 2022, reclamantul și‑ar fi rezervat, în reclamația sa, dreptul de a solicita ulterior repararea prejudiciului suferit ca urmare a nelegalității acestei decizii, care nu ar fi reparată suficient prin anularea acesteia din urmă. Reclamantul amintește în această privință că nu a solicitat reînnoirea automată a contractului său, ci a invocat faptul că a fost privat de dreptul de a solicita o astfel de reînnoire.

219

Parlamentul face trimitere la considerațiile referitoare la concluziile în anulare în ceea ce privește caracterul nefondat al afirmațiilor reclamantului privind pretinsa lipsă de punere în aplicare efectivă a obligației de protecție și pretinsa încălcare a obligației de confidențialitate. Prin urmare, prima condiție pentru angajarea răspunderii Uniunii, referitoare la nelegalitatea comportamentului Parlamentului, ar lipsi.

220

În orice caz, pe de o parte, reclamantul nu ar fi făcut dovada prejudiciului pe care îl invocă cu privire la sănătatea sa mentală, la reputația sa profesională, la viața sa de cuplu și la cariera sa. În plus, făcând trimitere la ansamblul prejudiciilor descrise în reclamația sa, reclamantul nu ar respecta cerințele articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură.

221

Parlamentul adaugă că elementele prezentate de reclamant în această privință în replică sunt inadmisibile în măsura în care întârzierea în depunerea lor nu este justificată, contrar prevederilor articolului 85 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

222

Pe de altă parte, reclamantul nu ar oferi nicio indicație cu privire la legătura de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu și un eventual comportament nelegal al administrației. În ceea ce privește în special pretinsa încălcare a obligației de confidențialitate, reclamantul însuși ar fi împărtășit cu mai multe persoane informații referitoare la neregulile financiare. De altfel, această pretinsă încălcare ar fi avut loc după cererea reclamantului de denunțare a pretinselor represalii prin care se urmărea împiedicarea reînnoirii contractului său.

223

În sfârșit, în ceea ce privește prejudiciul invocat de reclamant ca urmare a neprelungirii contractului său, Parlamentul interpretează cererea de despăgubire în sensul că nu vizează această decizie în cadrul prezentei acțiuni.

224

Trebuie amintit că angajarea răspunderii unei instituții, a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii este condiționată de întrunirea unui ansamblu de condiții, și anume nelegalitatea comportamentului reproșat, caracterul real al prejudiciului invocat și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul reproșat și prejudiciul invocat, aceste trei condiții fiind cumulative (a se vedea Hotărârea din 3 octombrie 2019, DQ și alții/Parlamentul, T‑730/18, EU:T:2019:725, punctul 47 și jurisprudența citată).

225

Parlamentul arată că concluziile în despăgubire ale reclamantului legate de comportamente lipsite de caracter decizional pretins nelegale ar fi inadmisibile, întrucât reclamantul nu a introdus în prealabil o cerere în temeiul articolului 90 alineatul (1) din statut, având ca obiect obținerea unei despăgubiri, urmată de o eventuală reclamație în cazul respingerii acestei cereri.

226

Rezultă din jurisprudență că, atât timp cât există o legătură directă între o acțiune în anulare și o acțiune în despăgubire, aceasta din urmă este admisibilă ca accesorie acțiunii în anulare, fără a fi necesar să fie precedată de o cerere prin care să se solicite administrației repararea prejudiciului pretins suferit și de o reclamație prin care să se conteste temeinicia respingerii implicite sau explicite a cererii [a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2018, Brahma/Curtea de Justiție a Uniunii Europene,T‑603/16, EU:T:2018:820, punctul 227 (nepublicat) și jurisprudența citată].

227

În speță, reclamantul a solicitat o despăgubire pentru prejudiciul său pentru motivele expuse la punctul 214 de mai sus. Or, comportamentele nelegale ale Parlamentului invocate de reclamant în susținerea concluziilor sale în despăgubire sunt legate în mod direct de decizia implicită și de decizia din 22 februarie 2022. În plus, reclamantul a formulat o reclamație împotriva deciziei implicite și împotriva deciziei din 22 februarie 2022 (a se vedea punctul 17 de mai sus).

228

Prin urmare, cauza de inadmisibilitate invocată de Parlament trebuie respinsă.

229

În ceea ce privește prima condiție, referitoare la nelegalitatea comportamentului Parlamentului, reclamantul invocă în esență totalitatea erorilor săvârșite de Parlament ca urmare a încălcării articolelor 22a-22c din statut.

230

Or, din examinarea concluziilor în anulare rezultă că Parlamentul a încălcat anumite norme de protecție legate de statutul de informator al reclamantului, și anume articolul 5 din normele interne, referitor la obligația de informare (a se vedea punctele 85-102 de mai sus), articolul 22a din statut, precum și articolul 3 și articolul 4 alineatul (2) din normele interne, referitoare la protecția împotriva represaliilor, la obligația de consiliere și de asistență și, respectiv, la dreptul de schimbare a repartizării (a se vedea punctele 103-145 de mai sus), și, în sfârșit, articolul 4 alineatul (1) din normele interne, referitor la dreptul la confidențialitate (a se vedea punctele 173-181 de mai sus).

231

Prima condiție, referitoare la nelegalitatea comportamentului Parlamentului, este, așadar, îndeplinită.

232

Reclamantul invocă un prejudiciu pentru sănătatea sa mintală, reputația sa profesională, viața sa de cuplu, precum și pentru cariera pe care o urmărea, a cărui valoare o apreciază la 200000 de euro ex aequo et bono.

233

Trebuie totuși să se observe, asemenea Parlamentului, că reclamantul nu a prezentat în cererea introductivă niciun element de probă care să permită să se stabilească realitatea sau întinderea prejudiciului material pe care îl invocă. În special, acest prejudiciu material, asemenea prejudiciului de carieră invocat de reclamant, nu este argumentat suficient. Prin urmare, examinarea Tribunalului se va limita la prejudiciul moral. În plus, făcând trimitere la ansamblul prejudiciilor descrise în reclamația sa, reclamantul nu respectă cerințele articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură.

234

În replică, reclamantul a prezentat noi elemente de probă pentru a stabili caracterul real al prejudiciului pe care îl invocă. Totuși, astfel cum arată Parlamentul, acesta nu a furnizat nicio justificare cu privire la prezentarea tardivă a acestor elemente de probă, contrar prevederilor articolului 85 din Regulamentul de procedură (a se vedea punctul 68 de mai sus). Prin urmare, aceste elemente de probă trebuie respinse ca inadmisibile.

235

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, anularea unui act afectat de nelegalitate poate constitui în sine repararea adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑a putut cauza, cu excepția situației în care reclamantul demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care nu poate fi reparat integral prin această anulare (a se vedea în acest sens Ordonanța din 3 septembrie 2019, FV/Consiliul, C‑188/19 P, nepublicată, EU:C:2019:690, punctul 26, și Hotărârea din 28 aprilie 2021, Correia/CESE,T‑843/19, EU:T:2021:221, punctul 86).

236

Cu toate acestea, reiese din jurisprudență că, pentru a asigura, în interesul reclamantului, un efect util hotărârii de anulare, instanța Uniunii poate să utilizeze competența de fond care îi este atribuită în litigiile cu caracter pecuniar și să oblige instituția pârâtă, chiar din oficiu, la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa culpabilă. Într‑o astfel de situație, revine Tribunalului sarcina de a evalua ex aequo et bono, ținând seama de toate circumstanțele cauzei, prejudiciul suferit de persoana interesată (a se vedea Hotărârea din 28 mai 2020, Cerafogli/BCE, T‑483/16 RENV, nepublicată, EU:T:2020:225, punctul 447 și jurisprudența citată).

237

În această privință, jurisprudența admite că sentimentul de nedreptate și suferințele pe care le ocazionează faptul că o persoană trebuie să desfășoare o procedură precontencioasă, apoi contencioasă, pentru a i se recunoaște drepturile pot constitui un prejudiciu care se poate deduce din simplul fapt că administrația a săvârșit nelegalități. Acest prejudiciu este reparabil atunci când nu este compensat de satisfacția care rezultă din anularea actului în cauză (a se vedea Hotărârea din 28 mai 2020, Cerafogli/BCE, T‑483/16 RENV, nepublicată, EU:T:2020:225, punctul 448 și jurisprudența citată).

238

În speță, în ceea ce privește prejudiciul moral suferit de reclamant, trebuie să se țină seama de următoarele elemente.

239

În primul rând, Parlamentul nu contestă că reclamantul a putut suferi o anxietate considerabilă ca urmare a denunțurilor pe care le‑a efectuat.

240

În al doilea rând, anularea deciziei implicite în ceea ce privește faptul că, prin aceasta din urmă, Parlamentul a refuzat să acorde reclamantului, ca răspuns la cererea sa din 10 ianuarie 2022, o altă măsură de protecție în afara măsurii de eliberare din funcție nu poate constitui în sine o reparație suficientă. Astfel, consecințele diferitelor nelegalități săvârșite de Parlament ca urmare a neadoptării unor măsuri de protecție suficiente care decurg din statutul de informator al reclamantului, în special asupra sănătății sale, a reputației sale profesionale și a viitorului său profesional în mediul politic european, nu vor putea fi corectate cu ușurință (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2020, VP/Cedefop, T‑187/18, nepublicată, EU:T:2020:613, punctul 205 și jurisprudența citată).

241

Prin urmare, trebuie să se concluzioneze în sensul existenței unui prejudiciu moral suferit de reclamant care nu poate fi reparat prin simpla anulare a deciziei implicite în ceea ce privește faptul că, prin aceasta din urmă, Parlamentul a refuzat să îi acorde, ca răspuns la cererea sa din 10 ianuarie 2022, o altă măsură de protecție în afara măsurii de eliberare din funcție.

242

În ceea ce privește existența unei legături de cauzalitate, în speță este cert că diferitele nelegalități săvârșite de Parlament sunt cauza principală a prejudiciului moral suferit de reclamant. Astfel, Parlamentul nu contestă faptul că reclamantul a putut suferi o anxietate considerabilă ca urmare a denunțurilor pe care le‑a efectuat.

243

În ceea ce privește, mai precis, încălcarea obligației de confidențialitate care rezultă din e‑mailul din 13 ianuarie 2022, Parlamentul susține că aceasta nu poate fi la originea prejudiciului cauzat reclamantului, întrucât acesta ar fi împărtășit informații referitoare la neregulile financiare cu persoane care nu intră sub incidența articolului 22a din statut, în special în cadrul reuniunii din 31 mai 2021.

244

Trebuie totuși să se facă distincție, asemenea reclamantului, între, pe de o parte, faptul că acesta a atras atenția președintelui delegației cu privire la neregulile și la hărțuirea săvârșite de deputata în cauză în luna mai 2021 și, pe de altă parte, faptul că președintele respectiv a aflat prin e‑mailul directorului general din 13 ianuarie 2022 că reclamantul a făcut denunțuri în afara grupului, adresate directorului general menționat și OLAF (a se vedea punctul 167 de mai sus). Prin urmare, Parlamentul nu poate susține că reclamantul ar fi dezvăluit statutul său de informator în cadrul grupului.

245

Desigur, astfel cum arată Parlamentul, din e‑mailul reclamantului din 10 ianuarie 2022 rezultă că acesta denunța represaliile suferite nu numai ca urmare a denunțurilor pe care le făcuse în cadrul grupului său, ci și ca urmare a denunțurilor pe care le făcuse la Direcția Generală Personal și la OLAF. Se poate deduce de aici că măsurile de represalii denunțate de reclamant au precedat trimiterea e‑mailului din 13 ianuarie 2022.

246

Nu este mai puțin adevărat că, după cum s‑a constatat la punctul 180 de mai sus, trimiterea e‑mailului din 13 ianuarie 2022 președintelui delegației fără acordul reclamantului era contrară articolului 4 alineatul (1) din normele interne.

247

Având în vedere cele ce precedă, legătura de cauzalitate dintre prejudiciul moral suferit de reclamant și nelegalitățile săvârșite de Parlament este suficient dovedită.

248

În împrejurările speței, trebuie să se evalueze ex aequo et bono la 10000 de euro prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a diferitelor nelegalități săvârșite de Parlament.

249

Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se anuleze decizia implicită în ceea ce privește faptul că, prin aceasta din urmă, Parlamentul a refuzat, ca răspuns la cererea reclamantului din 10 ianuarie 2022, să adopte o altă măsură de protecție în afara măsurii de eliberare din funcție, să se admită în parte concluziile în despăgubire, într‑un cuantum de 10000 de euro, și să se respingă în rest acțiunea.

250

Reclamantul solicită Tribunalului, în măsura în care nu este convins de nelegalitatea interpretării restrictive a articolelor 22a-22c din statut adoptate de Parlament, să invite OLAF, în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură, să precizeze modul în care ar trebui aplicată această reglementare, în special în ceea ce privește confirmarea de primire a unei cereri introduse în temeiul articolului 22a, contactul care trebuie luat cu OLAF, precum și modul de a proteja un agent care a prezentat astfel de informații.

251

Reclamantul propune, în plus, adoptarea următoarelor măsuri cu titlu de activități de cercetare judecătorească întemeiate pe articolul 88 și pe articolul 91 litera (b) din Regulamentul de procedură, pentru a depune la dosar:

252

Parlamentul consideră că cererea reclamantului ar trebui respinsă.

253

Trebuie amintit că revine Tribunalului sarcina de a decide cu privire la necesitatea de a utiliza competența sa de a adopta măsuri de organizare a procedurii sau măsuri de cercetare judecătorească pentru a completa informațiile de care dispune, fiind de la sine înțeles că caracterul probant al înscrisurilor administrate în procedură sau lipsa acestuia ține de aprecierea sa suverană asupra faptelor (a se vedea Hotărârea din 7 septembrie 2022, WT/Comisia, T‑91/20, nepublicată, EU:T:2022:510, punctul 183 și jurisprudența citată).

254

În ceea ce privește cererea menționată la punctul 250 de mai sus, nu este necesar să fie admisă, în măsura în care nu revine OLAF sarcina de a preciza modul în care ar trebui aplicată reglementarea de protecție a informatorilor, ci Tribunalului sau Curții, prin interpretarea dispozițiilor relevante ale statutului.

255

Pe de altă parte, niciunul dintre documentele menționate la punctul 251 de mai sus nu este necesar pentru soluționarea prezentului litigiu.

256

Prin urmare, cererile de măsuri de organizare a procedurii și de cercetare judecătorească formulate de reclamant trebuie respinse.

257

Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Cu toate acestea, potrivit articolului 135 alineatul (1) din același regulament, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, doar o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte sau chiar să decidă ca ea să nu fie obligată la plata acestora.

258

În speță, ținând seama de contextul particular al cauzei și în special de încălcările normelor referitoare la protecția statutului de informator săvârșite de Parlament, se va face o justă apreciere a cauzei prin decizia ca acesta din urmă să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamant.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă),

declară și hotărăște:

Istoricul litigiului

Concluziile părților

În drept

Cu privire la concluziile în declarare

Cu privire la concluziile în anulare

Cu privire la obiectul concluziilor în anulare

Cu privire la legalitatea deciziei implicite

– Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea normelor de protecție aferente calității de informator a reclamantului

1) Cu privire la argumentele părților referitoare la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe introducerea de către reclamant a unei cereri în temeiul articolului 22a din statut de recunoaștere a statutului său de informator și de a fi protejat în acest temei

2) Cu privire la argumentele părților referitoare la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe desfășurarea nelegală a procedurii prevăzute la articolele 22a-22c din statut și pe încălcarea articolului 3 din normele interne

3) Cu privire la admisibilitatea anumitor anexe

i) Cu privire la admisibilitatea anexelor C.6 și C.7

ii) Cu privire la admisibilitatea anexei E.1 și a scrisorii care o însoțește

iii) Cu privire la admisibilitatea anexelor F.1 și F.2

4) Cu privire la lipsa recunoașterii formale a statutului de informator al reclamantului

5) Cu privire la lipsa informării reclamantului cu privire la măsurile luate în urma denunțurilor sale

6) Cu privire la insuficiența măsurilor de protecție adoptate în temeiul articolelor 22a-22c din statut

i) Cu privire la sarcina probei caracterului suficient al măsurilor de protecție

ii) Cu privire la caracterul suficient al măsurilor de protecție

– Cu privire la măsura de eliberare din funcție

– Cu privire la posibilitatea prelungirii contractului de APA al reclamantului

– Cu privire la posibilitatea de schimbare a repartizării reclamantului pe un alt post în cadrul Parlamentului

– Cu privire la obligația de consiliere și de asistență

iii) Concluzii cu privire la critica întemeiată pe insuficiența măsurilor de protecție adoptate de Parlament

– Cu privire la al doilea motiv, întemeiat în esență, pe de o parte, pe încălcarea articolului 22c din statut și a normelor interne și, pe de altă parte, pe caracterul inadecvat și insuficient al normelor menționate

– Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea confidențialității și a protecției identității reclamantului în calitate de informator

Cu privire la legalitatea deciziei din 22 februarie 2022

– Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament, a articolelor 22a-22c și 24 din statut și a obligației de diligență

– Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe un abuz de procedură

Cu privire la concluziile în despăgubire

Cu privire la admisibilitatea concluziilor în despăgubire

Cu privire la nelegalitatea comportamentului Parlamentului

Cu privire la prejudiciu

Cu privire la legătura de cauzalitate

Cu privire la cererile de măsuri de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească

Cu privire la cheltuielile de judecată