CELEX:62023CJ0063: Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 12 septembrie 2024.#Sagrario și alții împotriva Subdelegación del Gobierno en Barcelona.#Cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado Contencioso-Administrativo de Barcelona.#Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Politica privind imigrația – Dreptul la reîntregirea familiei – Directiva 2003/86/CE – Articolul 16 alineatul (3) – Refuzul reînnoirii permisului de ședere al susținătorului reîntregirii – Consecințe – Refuzul reînnoirii permisului de ședere al membrilor familiei sale – Motiv independent de voința lor – Prezența unor copii minori – Articolul 15 alineatul (3) – Condițiile acordării unui permis de ședere autonom – Noțiunea de «situație deosebit de dificilă» – Domeniu de aplicare – Articolul 17 – Examinare individualizată – Dreptul de a fi ascultat.#Cauza C-63/23.

–

pentru doamna Sagrario și cei doi copii minori ai săi, de E. Leiva Vojkovic, abogado;

–

pentru guvernul spaniol, de I. Herranz Elizalde, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de I. Galindo Martín și J. Hottiaux, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 15 alineatul (3) și a articolului 17 din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164), precum și a articolelor 7 și 24, a articolului 33 alineatul (1) și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între o mamă și cei doi copii minori ai săi, toți resortisanți ai unei țări terțe, pe de o parte, și Subdelegación del Gobierno en Barcelona (Subdelegația Guvernului din Barcelona, Spania) (denumită în continuare „autoritatea națională competentă”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul reînnoirii permisului lor de ședere pentru reîntregirea familiei.

3

Considerentele (2), (4), (6) și (15) ale Directivei 2003/86 enunță:

[…]

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 din respectiva directivă, care figurează în capitolul I din aceasta, intitulat „Dispoziții generale”:

„Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.”

5

În acest capitol, articolul 2 din directiva amintită prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

[…]”

6

În capitolul VI din directiva menționată, intitulat „Intrarea și șederea membrilor familiei”, articolul 15 din aceasta are următorul cuprins:

„(1)   Cel târziu la cinci ani de rezidență și în măsura în care membrii familiei nu au primit un permis de ședere pentru alte motive decât reîntregirea familiei, soțul sau partenerul necăsătorit și copilul devenit major au dreptul, dacă este nevoie, la cerere, la un permis de ședere autonom, independent de cel al susținătorului reîntregirii.

În cazul ruperii legăturii de familie, statele membre pot limita acordarea permisului de ședere menționat în primul paragraf la soțul sau partenerul necăsătorit.

(2)   Statele membre pot acorda un permis de ședere autonom copiilor majori și rudelor în linie ascendentă directă prevăzuți la articolul 4 alineatul (2).

(3)   În caz de văduvie, divorț, separare sau deces al rudelor de gradul întâi în linie ascendentă sau descendentă directă, se poate elibera un permis de ședere autonom, dacă este nevoie, la cerere, persoanelor intrate în scopul reîntregirii familiei. Statele membre adoptă dispozițiile care asigură acordarea unui permis de ședere autonom în situații deosebit de dificile.

(4)   Condițiile privind acordarea și valabilitatea permisului de ședere autonom sunt prevăzute de dreptul intern.”

7

În capitolul VII din Directiva 2003/86, intitulat „Sancțiuni și căi de atac”, articolul 16 alineatul (3) din aceasta prevede:

„Statele membre pot retrage sau pot refuza reînnoirea permisului de ședere al unui membru al familiei atunci când dreptul de ședere al susținătorului reîntregirii expiră și membrul familiei nu beneficiază încă de un drept la un permis de ședere autonom în temeiul articolului 15.”

8

În acest capitol, articolul 17 din directiva amintită prevede:

„Statele membre țin seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei și de durata rezidenței sale în statul membru, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara de origine, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire al permisului de ședere, precum și în cazul luării unei măsuri de îndepărtare a susținătorului reîntregirii sau a membrilor familiei sale.”

9

Articolul 13 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, rectificare în JO 2004, L 229, p. 35, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 5), intitulat „Păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie în caz de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a parteneriatului înregistrat”, prevede la alineatul (2):

„Fără a aduce atingere dispozițiilor celui de‑al doilea paragraf, divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului înregistrat menționat la articolul 2 punctul 2 litera (b) nu atrag după sine pierderea dreptului de ședere al membrilor familiei unui cetățean al Uniunii care nu sunt resortisanți ai unui stat membru în cazurile în care:

[…]

[…]”

10

Punctul 5.3 din Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European din 3 aprilie 2014 cu privire la orientările pentru punerea în aplicare a Directivei 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei [COM(2014) 210 final], intitulat „Accesul la permisul de ședere autonom”, are următorul cuprins:

„Articolul 15 alineatul (1) prevede că, după cinci ani de ședere, cel târziu, și în cazul în care nu s‑a acordat un permis de ședere din alte motive, statele membre trebuie să elibereze, la cerere, un permis de ședere autonom, independent de susținătorul reîntregirii, soțului/soției sau partenerului necăsătorit și copilului care a devenit major. Reședința trebuie înțeleasă ca ședere legală și Comisia [Europeană] subliniază că statele membre au posibilitatea de a acorda permisul mai devreme. În cazul ruperii legăturii de familie, dreptul la un permis de ședere autonom trebuie, în orice caz, să fie acordat în continuare soțului/soției sau partenerului necăsătorit, dar statele membre sunt autorizate să excludă un copil major. În timp ce articolul 15 alineatul (4) prevede că dreptul intern stabilește condițiile de acordare a permisului de ședere autonom, articolul 15 alineatul (3) menționează că ruperea legăturii de familie poate include văduvia, separarea, divorțul, decesul etc.

Articolul 15 alineatul (2) și alineatul (3) (prima teză) permite statelor membre să elibereze un permis de ședere autonom în orice moment copiilor majori și rudelor de gradul întâi pe linie ascendentă cărora li se aplică articolul 4 alineatul (2) și, la cerere, oricărei persoane care a intrat pe teritoriul statului membru în scopul reîntregirii familiei, în caz de văduvie, divorț, separare sau deces al rudelor de gradul întâi pe linie ascendentă sau descendentă.

Articolul 15 alineatul (3) (a doua teză) prevede că statele membre trebuie să elibereze un permis de ședere autonom în situații deosebit de dificile oricăror membri ai familiei care au intrat pe teritoriul statului membru respectiv în scopul reîntregirii familiei. Statele membre trebuie să prevadă dispoziții în dreptul intern în acest sens. Situațiile deosebit de dificile trebuie să fi fost cauzate de situația familială sau de ruperea legăturii de familie, nu de alte cauze. Exemple de situații deosebit de dificile pot fi de pildă cazurile de violență domestică împotriva femeilor și copiilor, anumite cazuri de căsătorii forțate, riscul de mutilare a organelor genitale ale femeii sau cazurile în care persoana s‑ar afla într‑o situație familială deosebit de dificilă dacă ar fi obligată să se întoarcă în țara de origine.”

11

Articolul 19 din Ley Orgánica 4/2000 sobre derechos y libertades de los extranjeros en España y su integración social (Legea organică 4/2000 privind drepturile și libertățile străinilor în Spania și integrarea lor socială) din 11 ianuarie 2000 (BOE nr. 10 din 12 ianuarie 2000, p. 1139), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede:

„1.   Permisul de ședere pentru reîntregirea familiei de care beneficiază soțul și copiii din familia reîntregită atunci când împlinesc vârsta de încadrare în muncă le conferă acestora dreptul de muncă fără a fi necesar să efectueze alte demersuri administrative.

2.   Soțul beneficiar al reîntregirii familiei poate obține un permis de ședere independent atunci când dispune de mijloace financiare suficiente pentru a se întreține.

În cazul în care soția beneficiară a reîntregirii familiei este victima violenței bazate pe gen, aceasta poate obține permisul de ședere și de muncă independent, fără a fi necesară îndeplinirea condiției anterioare, odată ce a fost emis în favoarea sa un ordin de protecție sau, în caz contrar, un raport al Ministerio Fiscal [Ministerul Public, Spania] în care se indică existența unor indicii privind violența bazată pe gen.

3.   Copiii beneficiari ai reîntregirii familiei pot obține un permis de ședere independent atunci când împlinesc vârsta majoratului și dispun de mijloace financiare suficiente pentru a se întreține.

4.   Forma și valoarea mijloacelor financiare considerate suficiente pentru a permite membrilor familiei reîntregite să obțină un permis independent se stabilesc prin regulament.

5.   În cazul decesului susținătorului reîntregirii, membrii familiei reîntregite pot obține un permis de ședere independent în condiții care urmează să fie stabilite.”

12

Articolul 59 din Real Decreto 557/2011 por el que se aprueba el Reglamento de la Ley Orgánica 4/2000, tras su reforma por Ley Orgánica 2/2009 (Decretul regal 557/2011 de aprobare a Regulamentului Legii organice 4/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea organică 2/2009) din 20 aprilie 2011 (BOE nr. 103 din 30 aprilie 2011, p. 43821) (denumit în continuare „Decretul regal 557/2011”), intitulat „Șederea membrilor familiei reîntregite independent de cea a susținătorului reîntregirii”, prevede:

„1.   Soțul sau partenerul beneficiar al reîntregirii familiei poate obține un permis de ședere și de muncă independent dacă îndeplinește una dintre următoarele condiții și dacă nu are datorii față de autoritățile fiscale sau de asigurări sociale:

[…]

2.   În plus, soțul sau partenerul poate obține un permis de ședere și de muncă independent în următoarele cazuri:

3.   În cazurile prevăzute la alineatul precedent, atunci când, în afară de soț sau de partener, alți membri ai familiei au beneficiat de reîntregirea familiei, aceștia din urmă păstrează permisul de ședere acordat și depind, în scopul reînnoirii permisului de ședere pentru reîntregirea familiei, de membrul familiei cu care locuiesc.

4.   Copiii și minorii al căror reprezentant legal este susținătorul reîntregirii obțin un permis de ședere independent atunci când împlinesc vârsta majoratului și pot dovedi că se află într‑una dintre situațiile descrise la alineatul 1 al prezentului articol sau atunci când au împlinit vârsta majoratului și au avut reședința în Spania timp de cinci ani.

[…]”

13

Articolul 61 din Decretul regal 557/2011, intitulat „Reînnoirea permiselor de ședere pentru reîntregirea familiei”, prevede la alineatul 3:

„Pentru reînnoirea unui permis de ședere pentru reîntregirea familiei trebuie îndeplinite următoarele condiții:

[…]”

14

Potrivit alineatului 4 al primei dispoziții adiționale la Decretul regal 557/2011:

„La propunerea șefului Secretaría de Estado de Inmigración y Emigración [Secretariatul de Stat pentru Imigrație și Emigrare, Spania], având în vedere raportul șefului Secretaría de Estado de Seguridad [Secretariatul de Stat pentru Securitate, Spania] și, dacă este cazul, al șefilor Subsecretarías de Asuntos Exteriores y de Cooperación y de Política Territorial y Administración Pública [Subsecretariatele pentru Afaceri Externe, Cooperare și Politică Teritorială și Administrație Publică, Spania], Consejo de Ministros [Consiliul de Miniștri, Spania] poate, în cazul în care împrejurări de ordin economic, social sau profesional justifică acest lucru și în cazuri nereglementate care prezintă un interes special, să emită, după informarea și consultarea Comisión Laboral Tripartita de Inmigración [Comisia Tripartită de Muncă privind Imigrația, Spania], instrucțiuni în vederea acordării unor permise de ședere temporară și/sau de muncă, care pot fi legate de o perioadă, de un loc de muncă ori de un loc, în conformitate cu aceste instrucțiuni, sau a unor autorizații de ședere […] De asemenea, șeful Secretariatului de Stat pentru Imigrație și Emigrare, pe baza raportului șefului Secretariatului de Stat pentru Securitate, poate acorda permise individuale de ședere temporară în cazul unor circumstanțe excepționale neprevăzute de prezentul regulament.”

15

Cei trei reclamanți din litigiul principal, o mamă și cei doi copii minori ai săi, sunt titulari ai unui permis de ședere pentru reîntregirea familiei, susținătorul reîntregirii fiind soțul acesteia și tatăl acestor doi copii.

16

La 22 aprilie 2021, cei patru membri ai familiei au depus o cerere de permis de ședere pe termen lung.

17

Printr‑o decizie din 27 mai 2021, autoritatea națională competentă a respins cererea susținătorului reîntregirii ca urmare a existenței unui antecedent penal.

18

Printr‑o decizie din 22 iunie 2021, această autoritate națională a respins de asemenea cererile introduse de reclamanții din litigiile principale în scopul reîntregirii familiei, pentru motivul că, prin nerespectarea condiției prevăzute la articolul 61 alineatul 3 litera b) punctul 1) din Decretul regal 557/2011, susținătorul reîntregirii nu era titularul unui permis de muncă și/sau de ședere.

19

Sesizată de reclamanții din litigiul principal cu o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii, Juzgado de lo Contencioso‑Administrativo n.o 5 de Barcelona (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 5 din Barcelona, Spania), care este instanța de trimitere, arată că decizia menționată a fost adoptată fără ca autoritatea națională competentă să efectueze, în conformitate cu articolul 17 din Directiva 2003/86, o evaluare a naturii și a solidității legăturilor de familie ale persoanelor în cauză, a duratei rezidenței acestora, precum și a existenței unor legături familiale, culturale și sociale cu țara în care au reședința și cu țara lor de origine.

20

Or, potrivit acestei instanțe, din moment ce articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2003/86 nu precizează cazurile de „situații deosebit de dificile” care justifică acordarea unui permis de ședere autonom membrilor familiei unui susținător al reîntregirii, nu se poate exclude că o astfel de noțiune acoperă situația care rezultă din pierderea de către aceștia din urmă a permisului lor de ședere în scopul reîntregirii familiei din motive independente de voința lor, mai ales în cazul unor copii minori și al unor persoane care se află într‑o situație de discriminare structurală în țara lor de origine, cum ar fi cazul femeilor originare din anumite țări terțe, în care persoanele de sex feminin sunt lipsite de orice protecție.

21

Cu toate acestea, pe de o parte, instanța menționată arată că legislația spaniolă nu prevede o procedură care să permită persoanelor interesate să invoce circumstanțe individuale și nici organizarea unei audieri prealabile a minorilor, astfel încât autoritățile naționale competente se pronunță fără a ține seama de situația personală a membrilor familiei beneficiari ai reîntregirii familiei. Prin urmare, aceștia din urmă s‑ar regăsi imediat într‑o situație de neregularitate. Or, din jurisprudența Curții, astfel cum rezultă din Hotărârea din 27 iunie 2006, Parlamentul/Consiliul (C‑540/03, EU:C:2006:429, punctele 62–64), precum și din Hotărârea din14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei) (C‑557/17, EU:C:2019:203, punctele 51–55), ar rezulta că aceste autorități naționale trebuie, înainte de a adopta o decizie în materie de reîntregire a familiei, să aprecieze toate împrejurările speciale ale speței, orice decizie automată fiind exclusă.

22

Pe de altă parte, instanța de trimitere observă că articolul 59 din Decretul regal 557/2011, în pofida caracterului imperativ al modului de redactare a articolului 15 alineatul (3) din Directiva 2003/86, nu menționează cazurile de „situații deosebit de dificile” evocate la această din urmă dispoziție. De altfel, potrivit instanței respective, deși alineatul 4 al primei dispoziții adiționale la decretul regal menționat prevede acordarea unui permis de ședere în situații excepționale care nu sunt prevăzute de reglementarea respectivă, acest alineat nu pare conform cu Directiva 2003/86. Astfel, instanța amintită arată că competența de a acorda un atare permis de ședere nu este atribuită organelor administrației periferice a statului, competente pentru acordarea permiselor de ședere, ci administrației publice centrale, și că o asemenea acordare ține de puterea de apreciere a acesteia din urmă, ceea ce nu ar împiedica adoptarea automată a deciziilor privind permisele de ședere.

23

În aceste condiții, Juzgado de lo Contencioso‑Administrativo no 5 de Barcelona (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 5 din Barcelona) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

Prin intermediul primelor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care nu prevede că autoritatea națională competentă este obligată să elibereze, întemeindu‑se pe existența unei „situații deosebit de dificile”, în sensul acestei dispoziții, un permis de ședere autonom unor membri ai familiei unui susținător al reîntregirii atunci când aceștia și‑au pierdut permisul de ședere din motive independente de voința lor sau atunci când din familie fac parte copii minori.

25

În vederea examinării acestor întrebări, trebuie amintit cu titlu introductiv că, în temeiul articolului 16 alineatul (3) din această directivă, statele membre pot retrage sau pot refuza reînnoirea permisului de ședere al unui membru al familiei unui susținător al reîntregirii atunci când dreptul de ședere al acestuia din urmă expiră și membrul familiei în discuție nu beneficiază încă, în temeiul articolului 15 din directiva menționată, de un drept la un permis de ședere autonom.

26

În această privință, reiese mai întâi din articolul 15 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2003/86 că soțul sau partenerul necăsătorit și copilul devenit major al unui susținător al reîntregirii au dreptul la un permis de ședere autonom, independent de cel al susținătorului reîntregirii, cel târziu la cinci ani de rezidență, în măsura în care nu au primit un permis de ședere pentru alte motive decât reîntregirea familiei, statele membre având totuși posibilitatea, în conformitate cu al doilea paragraf al acestei dispoziții, să limiteze acordarea unui astfel de permis de ședere autonom, în cazul ruperii legăturii de familie, la soțul și la partenerul necăsătorit. În temeiul alineatului (2) al acestui articol 15, statele membre pot acorda un permis de ședere autonom și copiilor majori și ascendenților direcți ai susținătorului reîntregirii.

27

În continuare, în temeiul articolului 15 alineatul (3) prima teză din această directivă, se poate elibera un permis de ședere autonom, chiar înainte de împlinirea perioadei de cinci ani de rezidență prevăzute la alineatul (1) al respectivului articol 15, persoanelor intrate în scopul reîntregirii familiei în caz de văduvie, divorț, separare sau deces al rudelor de gradul întâi în linie ascendentă sau descendentă directă. A doua teză a alineatului (3) al articolului 15 menționat prevede, la rândul său, că statele membre adoptă dispozițiile care asigură acordarea unui permis de ședere autonom în „situații deosebit de dificile”.

28

În sfârșit, potrivit articolului 15 alineatul (4) din directiva amintită, condițiile privind acordarea și valabilitatea permisului de ședere autonom sunt prevăzute de dreptul intern.

29

În lumina acestor considerații introductive trebuie precizat domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, care face obiectul primelor trei întrebări.

30

De la bun început, trebuie constatat că nici această dispoziție, nici vreo altă dispoziție din respectiva directivă nu definește noțiunea de „situație deosebit de dificilă” sau nu oferă o ilustrare a unei astfel de situații.

31

Cu toate acestea, contrar celor susținute de guvernul spaniol în ședință, nu rezultă de aici că domeniul de aplicare al acestei noțiuni ar putea fi determinat în mod unilateral de statele membre, astfel încât acestea să dispună de o marjă de manevră nelimitată pentru definirea ei în dreptul lor intern.

32

Astfel, este necesar să se constate, așa cum a procedat domnul avocat general la punctul 40 din concluzii, că articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 recunoaște un drept în favoarea membrilor familiei vizați de această dispoziție, impunând statelor membre să adopte dispoziții care să asigure acordarea unui permis de ședere autonom în „situații deosebit de dificile”, și enunță, în această privință, o condiție de fond esențială pentru acordarea unui astfel de permis de ședere, fără a face nicidecum trimitere la dreptul statelor membre.

33

Desigur, dat fiind că articolul 15 alineatul (4) din această directivă precizează că condițiile privind acordarea și valabilitatea acestui permis de ședere autonom sunt prevăzute de dreptul intern, Curtea a statuat că puterea de apreciere recunoscută statelor membre în cadrul directivei menționate trebuie considerată ca fiind largă în ceea ce privește condițiile de acordare, în temeiul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din aceeași directivă, a unui permis de ședere autonom resortisantului unei țări terțe care intră pe teritoriul statului membru în cauză în scopul reîntregirii familiei atunci când acesta se află într‑o „situație deosebit de dificilă”, în sensul acestei din urmă dispoziții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctele 85 și 86].

34

Astfel, prin efectuarea, la articolul 15 alineatul (4) din Directiva 2003/86, a unei trimiteri la dreptul național, legiuitorul Uniunii a arătat că intenționase să lase la latitudinea fiecărui stat membru stabilirea condițiilor în care un permis de ședere autonom trebuia să fie eliberat unui resortisant al unei țări terțe intrat pe teritoriul său în scopul reîntregirii familiei atunci când acesta se află într‑o asemenea situație [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 87 și jurisprudența citată].

35

Totuși, potrivit unei jurisprudențe constante, puterea de apreciere recunoscută statelor membre nu trebuie să fie utilizată de acestea într‑un mod care ar aduce atingere efectului util sau obiectivului acestei directive ori care ar încălca principiul proporționalității [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 88 și jurisprudența citată]. Astfel, un stat membru nu poate impune condiții atât de exigente încât să constituie un obstacol dificil de depășit, care să împiedice în practică acordarea unui permis de ședere autonom (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2018, C și A, C‑257/17, EU:C:2018:876, punctul 52, precum și jurisprudența citată).

36

Rezultă că, pentru a nu compromite efectul util sau obiectivul obligației care le revine, în temeiul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, de a adopta dispoziții care să garanteze membrului de familie în cauză dreptul de a obține un permis de ședere autonom în cazul unei „situații deosebit de dificile”, statele membre nu pot dispune de o marjă de apreciere nelimitată pentru a defini circumstanțele care se încadrează într‑o asemenea situație.

37

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, este necesar să se țină seama de termenii acesteia, de contextul în care se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (Hotărârea din 18 aprilie 2024, Girelli Alcool,C‑509/22, EU:C:2024:341, punctul 77). Geneza respectivei dispoziții poate de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea acesteia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 septembrie 2022, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Natura dreptului de ședere în temeiul articolului 20 TFUE),C‑624/20, EU:C:2022:639, punctul 28 și jurisprudența citată].

38

În primul rând, în ceea ce privește termenii articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, trebuie constatat că, având în vedere semnificația lor în limbajul curent, expresia „situație deosebit de dificilă” presupune, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 49 din concluzii, existența unor împrejurări care prezintă, prin natura lor, un grad ridicat de gravitate sau de dificultate pentru membrul familiei în cauză ori care îl expun unui nivel ridicat de precaritate sau de vulnerabilitate care depășește hazardul obișnuit al unei vieți de familie normale.

39

Această interpretare este conformă, în al doilea rând, cu obiectivul urmărit de această dispoziție, precum și de reglementarea Uniunii din care face parte.

40

Astfel, trebuie amintit că Directiva 2003/86, după cum reiese din considerentele (2), (4) și (6) ale acesteia, urmărește, în general, să asigure protecția familiei, precum și să faciliteze integrarea resortisanților țărilor terțe în statele membre, permițând o viață de familie și contribuind la crearea unei stabilități socioculturale prin reîntregirea familiei [a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 21 aprilie 2016, Khachab,C‑558/14, EU:C:2016:285, punctul 26, Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 83, precum și Hotărârea din 1 august 2022, Bundesrepublik Deutschland (Reîntregirea familiei cu un minor refugiat),C‑273/20 și C‑355/20, EU:C:2022:617, punctul 58].

41

Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, măsurile privind reîntregirea familiei trebuie să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat la articolul 7 și la articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă, care impun statelor membre să examineze cererile în vederea reîntregirii familiei în interesul copiilor vizați și acordând atenția cuvenită favorizării vieții de familie [a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 13 martie 2019, E.,C‑635/17, EU:C:2019:192, punctul 56 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 1 august 2022, Bundesrepublik Deutschland (Reîntregirea familiei cu un minor refugiat),C‑273/20 și C‑355/20, EU:C:2022:617, punctul 59].

42

Articolul 15 din Directiva 2003/86, astfel cum reiese din considerentul (15) al acesteia, se înscrie pe deplin în cadrul acestui obiectiv de protecție a familiei, permițând membrilor familiei susținătorului reîntregirii care au obținut un permis de ședere în scopul reîntregirii familiei să aibă acces la un statut independent de susținătorul reîntregirii pentru a promova integrarea lor, facilitându‑le accesul la educație, la locuri de muncă și la pregătire profesională.

43

În acest context, articolul 15 alineatul (3) a doua teză din directiva menționată urmărește obiectivul specific de a‑i proteja pe membrii familiei unui susținător al reîntregirii conferindu‑le un statut independent de acesta din urmă, chiar înainte de expirarea termenului de rezidență de cinci ani care permite accesul de plin drept la acest statut în temeiul respectivului articol 15 alineatul (1) primul paragraf, asigurând acestor membri de familie un drept de ședere în statul membru gazdă care nu decurge din dependența lor de acesta din urmă, atunci când dependența respectivă se află la originea unor dificultăți speciale care rezultă din situația familială, creând în privința lor, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 46 din concluzii, o nevoie reală de protecție prin acordarea unui permis de ședere autonom.

44

Din această perspectivă, trebuie să se observe că, contrar celor susținute de guvernul spaniol, este lipsit de importanță faptul că acordarea, în temeiul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din directiva menționată, a unui permis de ședere autonom membrilor de familie în cauză ar putea avea drept consecință separarea acestei familii, în măsura în care susținătorul reîntregirii, ca urmare a pierderii permisului său de ședere în statul membru gazdă, ar putea fi obligat să se întoarcă în țara sa terță de origine, în timp ce membrii de familie respectivi ar putea continua să locuiască în acest stat membru.

45

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 40-42 din prezenta hotărâre, obiectivul urmărit la articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 nu se confundă în mod necesar cu obiectivul mai general urmărit de directiva amintită. În timp ce aceasta urmărește, în ansamblul său, să protejeze familia procedând la reîntregirea familiei, articolul 15 alineatul (3) a doua teză din directiva menționată urmărește, la rândul său, să protejeze familia prin acordarea, în contextul unei reîntregiri familiale preexistente, a unui statut independent membrilor în discuție ai acesteia, care poate, în anumite cazuri, să faciliteze îndepărtarea acestora din urmă de susținătorul reîntregirii și, prin urmare, să conducă la separarea anumitor membri ai familiei.

46

Curtea a arătat astfel că articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 urmărește în special, prin acordarea unui permis de ședere autonom, să îl protejeze pe resortisantul unei țări terțe intrat pe teritoriul statului membru gazdă în scopul reîntregirii familiei care a fost victima unor acte de violență în familie săvârșite de susținătorul reîntregirii în timpul căsătoriei [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctele 69, 70, 85 și 89].

47

Această interpretare a noțiunii de „situație deosebit de dificilă”, în sensul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, este susținută de expunerea de motive a Propunerii de directivă a Consiliului privind dreptul la reîntregirea familiei, prezentată de Comisie la 1 decembrie 1999, [COM(1999) 638 final, p. 22], potrivit căreia această dispoziție urmărește în special să protejeze femeile victime ale violenței în familiile lor, care nu pot fi penalizate prin retragerea permisului lor de ședere în cazul în care decid să își părăsească căminul, precum și situația femeilor, văduve, divorțate sau repudiate, care ar fi supuse unor situații deosebit de grele dacă ar fi obligate să se întoarcă în țara lor de origine.

48

Aceste exemple coincid, de altfel, cu cele menționate la punctul 5.3 din Orientările pentru punerea în aplicare a Directivei 2003/86, care menționează, ca exemple de „situații deosebit de dificile”, în sensul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, nu numai cazurile de violență domestică care vizează femeile și copiii, precum și cazurile în care persoana în cauză s‑ar afla într‑o situație familială deosebit de dificilă dacă ar fi obligată să se întoarcă în țara sa de origine, ci și anumite cazuri de căsătorii forțate sau riscul de mutilări genitale feminine [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctul 64].

49

În al treilea rând, interpretarea care precedă este confirmată de contextul în care se înscrie articolul 15 alineatul (3) din Directiva 2003/86, astfel cum reiese, primo, dintr‑o lectură de ansamblu a celor două teze care formează această dispoziție.

50

Astfel, conform articolului 15 alineatul (3) prima teză din Directiva 2003/86, în caz de văduvie, divorț, separare sau deces al rudelor de gradul întâi în linie ascendentă sau descendentă directă, autoritățile naționale competente au, după cum reiese din termenul „poate”, simpla posibilitate de a acorda un permis de ședere autonom persoanelor intrate în scopul reîntregirii familiei, exercitându‑și marja de apreciere în această privință, în timp ce astfel de situații pot fi deja considerate ca fiind, în sine, situații care prezintă dificultăți semnificative pentru persoanele în cauză.

51

În schimb, după cum s‑a arătat la punctele 32 și 36 din prezenta hotărâre, a doua teză a articolului 15 alineatul (3) din această directivă impune statelor membre să adopte dispoziții care asigură acordarea unui atare permis de ședere autonom în „situații deosebit de dificile”, în sensul acestei dispoziții.

52

O asemenea gradare în economia alineatului (3) al aceluiași articol 15 evidențiază că a doua teză a acestuia vizează situații familiale care prezintă un grad de gravitate și mai ridicat decât cele acoperite deja de prima sa teză în ceea ce privește precaritatea sau vulnerabilitatea pentru membrul de familie în cauză, astfel încât aceste situații trebuie să depășească hazardul obișnuit al unei vieți de familie normale.

53

În aceste condiții, nu se poate deduce, contrar celor susținute de guvernul spaniol, că ar exista o legătură între cele două teze ale alineatului (3) menționat, în sensul că „situațiile deosebit de dificile” care intră sub incidența celei de a doua teze a acestei dispoziții ar trebui să fi fost cauzate în mod necesar de ruperea legăturii conjugale, așa cum rezultă aceasta din deces, din divorț sau din separare, vizate la prima teză a dispoziției amintite.

54

Astfel, cu riscul de a lipsi articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 de orice efect util și de a aduce atingere obiectivului urmărit de această dispoziție, care constă în a conferi membrilor familiei vizați un statut independent de cel al susținătorului reîntregirii, situațiile care intră sub incidența acesteia nu pot fi reduse numai la dificultățile care rezultă din ruperea legăturii conjugale, din moment ce gravitatea dificultăților cu care se poate confrunta membrul familiei unui susținător al reîntregirii poate să nu aibă legătură cu o asemenea ruptură și să rezulte, dimpotrivă, din menținerea legăturii conjugale, în special în cazul violenței domestice, al căsătoriilor forțate sau al riscului de mutilări genitale feminine, printre altele atunci când, în cazul pierderii dreptului de ședere, susținătorul reîntregirii ar putea fi obligat să se întoarcă în țara sa de origine.

55

Rezultă deci că, după cum susține în mod întemeiat Comisia, „situațiile deosebit de dificile” vizate la articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 trebuie să decurgă din situația familială a resortisanților țărilor terțe în cauză, în sens larg, fără a avea importanță dacă această situație este sau nu legată de ruperea legăturii conjugale.

56

Această interpretare este susținută, secundo, de articolul 13 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Directiva 2004/38, care, în ceea ce privește membrii familiei cetățenilor Uniunii, împărtășește cu articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 obiectivul de a asigura o protecție a membrilor familiei care sunt victime ale violenței în familie [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 septembrie 2021, État belge (Dreptul de ședere în caz de violență în familie),C‑930/19, EU:C:2021:657, punctele 70 și 89].

57

Astfel, articolul 13 alineatul (2) primul paragraf litera (c) din Directiva 2004/38 prevede de asemenea că divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului înregistrat nu atrag după sine pierderea dreptului de ședere al membrilor familiei unor cetățeni ai Uniunii atunci când acest lucru este justificat de situații deosebit de dificile, citând explicit ca exemplu de astfel de situații faptul de a fi fost victima violenței în familie „în perioada în care căsătoria sau parteneriatul înregistrat era încă în vigoare”, evidențiind deci în mod explicit că asemenea situații pot lua naștere în lipsa unei ruperi a legăturii conjugale.

58

Din ansamblul acestor considerații rezultă că existența unei „situații deosebit de dificile”, în sensul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, impune stabilirea faptului că resortisantul unei țări terțe, care are reședința pe teritoriul statului membru gazdă în scopul reîntregirii familiei, se confruntă cu împrejurări care decurg din situația familială care prezintă, prin natura lor, un grad ridicat de gravitate sau de dificultate ori care îl expun unui nivel ridicat de precaritate sau de vulnerabilitate, creând în privința sa o nevoie reală de protecție asigurată prin acordarea unui permis de ședere autonom, fără a fi relevant dacă legătura conjugală a fost sau nu ruptă.

59

Reiese că simpla prezență a unor copii minori printre membrii familiei susținătorului reîntregirii sau faptul că pierderea permisului de ședere al acestora din urmă este consecința unor circumstanțe proprii susținătorului reîntregirii, precum săvârșirea de către acesta a unei infracțiuni, nu pot fi suficiente pentru a justifica acordarea unui permis de ședere autonom întemeindu‑se pe existența unei „situații deosebit de dificile”, în sensul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86.

60

În special, în ceea ce privește această a doua împrejurare, trebuie subliniat că pierderea permisului de ședere al membrilor familiei ca urmare a unor circumstanțe independente de voința lor reflectă principiul potrivit căruia, în conformitate cu obiectivele urmărite de Directiva 2003/86, așa cum au fost amintite la punctele 40 și 41 din prezenta hotărâre, atât timp cât membrii familiei vizați nu au dobândit un drept de ședere autonom în temeiul articolului 15 din această directivă, dreptul lor de ședere este un drept derivat din cel al susținătorului reîntregirii respectiv, destinat să favorizeze integrarea acestuia din urmă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei), C‑557/17, EU:C:2019:203, punctul 47].

61

În această privință, trebuie amintit că, ținând seama de importanța centrală a susținătorului reîntregirii în sistemul instituit prin Directiva 2003/86, este conform cu obiectivele urmărite de această directivă și cu logica pe care ea se bazează ca pierderea de către acesta din urmă a permisului său de ședere sau nereînnoirea acestuia din motive care îi sunt proprii să fie susceptibilă, în principiu, să aibă repercusiuni asupra procesului de reîntregire a familiei și în special asupra permiselor de ședere acordate membrilor familiei acestui susținător al reîntregirii [a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei), C‑557/17, EU:C:2019:203, punctul 46].

62

În același mod, întrucât Directiva 2003/86 are ca obiectiv, conform articolului 1 din aceasta, stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre, acest drept este rezervat unor astfel de resortisanți, ceea ce este confirmat de definiția noțiunilor de „susținător al reîntregirii” și de „reîntregirea familiei”, care figurează la articolul 2 literele (c) și (d) din această directivă. Or, un susținător al reîntregirii căruia i s‑a retras permisul de ședere nu mai poate fi considerat ca având reședința legală pe teritoriul unui stat membru. Prin urmare, este a priori justificat ca și permisele de ședere acordate membrilor familiei sale în temeiul Directivei 2003/86 să poată fi retrase sau reînnoite fără ca aceștia din urmă să se poată prevala de o „situație deosebit de dificilă”, în sensul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din această directivă, numai pentru motivul caracterului independent al voinței lor de motivul retragerii [a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei), C‑557/17, EU:C:2019:203, punctul 48].

63

În consecință, trebuie să se răspundă la primele trei întrebări că articolul 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care nu prevede că autoritatea națională competentă este obligată să elibereze, întemeindu‑se pe existența unei „situații deosebit de dificile”, în sensul acestei dispoziții, un permis de ședere autonom unor membri ai familiei unui susținător al reîntregirii atunci când aceștia și‑au pierdut permisul de ședere din motive independente de voința lor sau atunci când din familie fac parte copii minori.

64

Guvernul spaniol arată că a cincea întrebare este inadmisibilă pentru motivul că nu privește interpretarea dreptului Uniunii. Astfel, nici articolul 15 alineatul (3), nici articolul 17 din Directiva 2003/86 nu ar prevedea norme privind ascultarea altor persoane decât solicitantul unei reîntregiri a familiei și dreptul Uniunii nu ar cuprinde nicio dispoziție privind capacitatea de a acționa a copiilor minori într‑o procedură administrativă.

65

În plus, această întrebare ar părea ipotetică, în măsura în care decizia de trimitere, pe de o parte, nu ar furniza nicio indicație privind vârsta copiilor minori în discuție în litigiul principal și, pe de altă parte, ar menționa că toți membrii familiei în cauză au depus o cerere de permis de ședere pe termen lung pentru reîntregirea familiei, ceea ce ar evidenția că toți acești membri de familie ar fi participat împreună la procedura administrativă. De altfel, întrebarea menționată s‑ar întemeia pe „premisa nerealistă” potrivit căreia copiii minori s‑ar putea prevala de un drept de ședere în afara celulei familiale. În orice caz, din decizia de trimitere nu ar reieși că mama acestor copii ar fi solicitat ca aceștia din urmă să fie ascultați și nu ar exista niciun indiciu privind o situație de conflict de interese între ei.

66

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Respingerea de către Curte a unei cereri adresate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 11 aprilie 2024, Sozialministeriumservice,C‑116/23, EU:C:2024:292, punctul 29 și jurisprudența citată).

67

Or, în speță, trebuie în primul rând să se constate că problema dacă copiii minori dispun, în temeiul dreptului Uniunii, de dreptul de a fi ascultați înainte de adoptarea unei decizii de refuz al reînnoirii permisului lor de ședere pentru reîntregirea familiei ține de fondul întrebării adresate, iar nu de admisibilitatea acesteia.

68

În al doilea rând, această întrebare nu poate fi considerată ipotetică, din moment ce cauza principală privește, potrivit termenilor expliciți ai deciziei de trimitere, legalitatea unei decizii prin care autoritatea națională competentă a refuzat celor doi copii minori în discuție în litigiul principal, care dispuneau de un permis de ședere pentru reîntregirea familiei, reînnoirea acestuia ca urmare a pierderii de către susținătorul reîntregirii a permisului său de ședere.

69

Este lipsit de relevanță în această privință că decizia de trimitere nu indică vârsta precisă a acestor doi copii minori. Astfel, lipsa unei asemenea indicații privind situația de fapt din cauza principală, a cărei stabilire este numai de competența instanței de trimitere, nu afectează cu nimic admisibilitatea întrebării adresate, din moment ce ea nu este de natură să împiedice Curtea să furnizeze instanței de trimitere un răspuns util la această întrebare procedând la interpretarea solicitată a dreptului Uniunii.

70

De asemenea, în ceea ce privește împrejurările invocate de guvernul spaniol potrivit cărora, în speță, cei doi copii minori menționați ar fi formulat o cerere împreună cu ceilalți membri ai familiei, mama lor nu ar fi solicitat să fie ascultați și nu ar fi fost invocat niciun indiciu privind un conflict de interese, este necesar să se constate că și acestea privesc elemente de fapt a căror apreciere este de competența exclusivă a instanței de trimitere în vederea soluționării litigiului principal. Prin urmare, aceste împrejurări nu au incidență asupra admisibilității celei de a cincea întrebări.

71

În consecință, trebuie să se considere că această întrebare este admisibilă.

72

Prin intermediul întrebărilor a patra‑a șasea, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite autorității naționale competente să adopte o decizie de refuz al reînnoirii permisului de ședere care a fost eliberat unor membri ai familiei unui susținător al reîntregirii, fără să fi efectuat în prealabil o examinare individualizată a situației lor și fără să îi asculte, și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă, atunci când această decizie privește un copil minor, acesta din urmă trebuie de asemenea să fie ascultat.

73

În ceea ce privește, în primul rând, întinderea examinării care revine autorității naționale competente, trebuie amintit că, potrivit modului explicit de redactare a articolului 17 din Directiva 2003/86, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire a permisului de ședere, statele membre trebuie să țină seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei în cauză și de durata rezidenței sale în statul membru gazdă, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara sa de origine.

74

Prin urmare, revine autorității naționale competente, cu ocazia punerii în aplicare a Directivei 2003/86, sarcina de a proceda printre altele la o evaluare individualizată care să țină seama de toate elementele relevante ale speței și care să acorde, dacă este cazul, o atenție deosebită intereselor copiilor în discuție și preocupării de a favoriza viața de familie. În special, împrejurări precum vârsta copiilor în discuție, situația lor în țara lor de origine și gradul lor de dependență față de părinți pot influența sfera de aplicare și intensitatea examinării impuse [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2019, E.,C‑635/17, EU:C:2019:192, punctele 58 și 59, precum și jurisprudența citată].

75

Această apreciere trebuie efectuată în lumina obiectivelor urmărite de această directivă [Hotărârea din 1 august 2022, Bundesrepublik Deutschland (Reîntregirea familiei cu un minor refugiat),C‑273/20 și C‑355/20, EU:C:2022:617, punctul 61], efectuând o evaluare echilibrată și rațională a tuturor intereselor aflate în joc (Hotărârea din 21 aprilie 2016, Khachab,C‑558/14, EU:C:2016:285, punctul 43 și jurisprudența citată).

76

Prin urmare, refuzul unui permis de ședere nu poate interveni în mod automat [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei), C‑557/17, EU:C:2019:203, punctul 51, precum și Hotărârea din 12 decembrie 2019, G. S. și V. G. (Amenințare la adresa ordinii publice), C‑381/18 și C‑382/18, EU:C:2019:1072, punctul 65].

77

Rezultă că o decizie de refuz al reînnoirii unui permis de ședere acordat membrilor familiei unui susținător al reîntregirii nu poate fi luată decât după o examinare individualizată care ține seama de ansamblul elementelor relevante referitoare la situația acestor membri ai familiei și în special de împrejurările care permit autorității naționale competente să aprecieze dacă există, în privința lor, motive care justifică acordarea, în temeiul articolului 15 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2003/86, a unui permis de ședere autonom ca urmare a existenței unei „situații deosebit de dificile”, în sensul acestei dispoziții.

78

În această privință, desigur, pierderea de către membrii familiei în cauză a permisului lor de ședere pentru motive independente de voința lor sau prezența unor copii minori printre aceștia nu poate, în sine, să constituie, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 59-63 din prezenta hotărâre, o asemenea „situație deosebit de dificilă”. Cu toate acestea, nu se poate exclude că, în coroborare cu alte împrejurări referitoare la viața de familie a persoanelor în discuție, care nu par însă să fi fost invocate în cauza principală, aceste elemente ar putea contribui la justificarea acordării unui permis de ședere autonom în temeiul respectivului articol 15 alineatul (3) a doua teză [a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 martie 2019, Y. Z. și alții (Fraudă privind reîntregirea familiei), C‑557/17, EU:C:2019:203, punctele 54 și 55].

79

În ceea ce privește, în al doilea rând, dreptul de a fi ascultat, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, acest drept fundamental, a cărui respectare se impune chiar și atunci când reglementarea aplicabilă nu îl prevede în mod expres (a se vedea printre altele Hotărârea din 11 decembrie 2014, Boudjlida,C‑249/13, EU:C:2014:2431, punctul 39 și jurisprudența citată), garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 12 mai 2022, Boshab/Consiliul,C‑242/21 P, EU:C:2022:375, punctele 57 și 58, precum și Hotărârea din 29 septembrie 2022, HIM/Comisia,C‑500/21 P, EU:C:2022:741, punctele 42 și 43), cu precizarea că acest drept nu implică în mod necesar obligația de a da persoanei respective posibilitatea de a se exprima oral (Ordonanța din 21 mai 2019, Le Pen/Parlamentul,C‑525/18 P, EU:C:2019:435, punctul 66 și jurisprudența citată).

80

Reiese de altfel din jurisprudența Curții că dreptul de a fi ascultat implică de asemenea că autoritatea națională competentă acordă toată atenția necesară observațiilor astfel prezentate de persoana interesată prin examinarea, cu grijă și cu imparțialitate, a tuturor elementelor relevante ale speței și prin motivarea deciziei sale în mod detaliat, obligația de motivare a unei decizii într‑un mod suficient de specific și de concret pentru a permite persoanei interesate să înțeleagă motivele respingerii cererii sale constituind astfel corolarul principiului respectării dreptului la apărare (Hotărârea din 11 decembrie 2014, Boudjlida,C‑249/13, EU:C:2014:2431, punctul 38 și jurisprudența citată).

81

În speță, este necesar să se constate, așa cum a arătat Comisia, că o decizie de refuz al reînnoirii unui permis de ședere acordat membrilor familiei unui susținător al reîntregirii este în mod vădit de natură să afecteze în mod defavorabil interesele acestora din urmă, astfel încât ei trebuie să fie ascultați de autoritatea națională competentă înainte de adoptarea unei asemenea decizii.

82

În ceea ce privește aspectul dacă copiii minori trebuie de asemenea ascultați de aceasta, trebuie amintit că articolul 24 alineatul (1) din cartă impune ca copiii să își exprime în mod liber opinia și ca această opinie să fie luată în considerare în problemele care îi privesc în funcție de vârsta și de gradul lor de maturitate.

83

În plus, articolul 24 alineatul (2) din cartă impune autorității naționale competente, în toate acțiunile referitoare la copii, să țină seama de interesul superior al copilului.

84

Potrivit unei jurisprudențe constante, această din urmă dispoziție presupune ca, în toate acțiunile referitoare la copii efectuate de statele membre în cadrul aplicării Directivei 2003/86, interesul superior al copilului să fie considerat primordial [a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2022, Bundesrepublik Deutschland (Reîntregirea familiei cu un minor refugiat),C‑273/20 și C‑355/20, EU:C:2022:617, punctul 42, precum și jurisprudența citată].

85

Așadar, oportunitatea unei ascultări, care nu este impusă în mod necesar de interesul superior al copilului, trebuie să facă obiectul unei aprecieri în funcție de cerințele legate de acest interes superior în fiecare speță (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Aguirre Zarraga,C‑491/10 PPU, EU:C:2010:828, punctele 63 și 64).

86

Rezultă că dispozițiile articolului 24 din cartă nu impun ascultarea copilului ca atare, ci posibilitatea copilului de a fi ascultat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2010, Aguirre Zarraga,C‑491/10 PPU, EU:C:2010:828, punctul 62).

87

Reiese că dreptul copilului de a fi ascultat nu impune să se procedeze în mod obligatoriu la o ascultare, ci impune să se pună la dispoziția acestui copil procedurile și condițiile legale care să îi permită să își exprime liber opinia și ca aceasta să fie obținută.

88

Prin urmare, în cazul în care decizia de refuz al unui nou permis de ședere privește un copil minor, revine statelor membre sarcina de a lua toate măsurile corespunzătoare pentru a oferi acestui copil o posibilitate reală și efectivă de a fi ascultat, în funcție de vârsta sau de gradul său de maturitate.

89

În consecință, trebuie să se răspundă la întrebările a patra‑a șasea că articolul 17 din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite autorității naționale competente să adopte o decizie prin care se refuză reînnoirea permisului de ședere care a fost eliberat membrilor familiei unui susținător al reîntregirii, fără să fi efectuat în prealabil o examinare individualizată a situației lor și fără să îi fi ascultat. Atunci când această decizie privește un copil minor, revine statelor membre obligația de a lua toate măsurile adecvate pentru a oferi acestui copil o posibilitate reală și efectivă de a fi ascultat, în funcție de vârsta sau de gradul său de maturitate.

90

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: