CELEX:62023CJ0256: Hotărârea Curții (Camera a doua) din 5 septembrie 2024.#Agenţia Europeană pentru Produse Chimice împotriva Hallertauer Hopfenveredelungsges. m.b.H. și B. GmbH.#Cereri de decizie preliminară formulate de Bayerisches Verwaltungsgericht Regensburg și Oberverwaltungsgericht des Landes Sachsen-Anhalt.#Trimitere preliminară – Articolul 299 TFUE – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 – Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) – Articolul 94 alineatul (1) – Regulamentul (CE) nr. 304/2008 – Articolul 11 alineatul (3) al doilea paragraf și articolul 13 alineatul (4) al treilea paragraf – Redevențe și drepturi plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) – Redevență pentru înregistrarea unei substanțe – Reducere acordată întreprinderilor mici și mijlocii (IMM‑uri) – Verificare de către ECHA a declarației privind dimensiunea întreprinderii vizate – Omisiune de a furniza anumite informații în termenul stabilit – Decizia ECHA prin care se solicită plata redevenței în cauză în integralitate și prin care se impune o taxă administrativă – Executare silită – Posibilitatea de care dispune ECHA de a introduce o acțiune la o instanță națională pentru a obține plata acestei taxe administrative.#Cauzele conexate C-256/23 și C-290/23.

–

pentru Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), de F. Becker și M. Heikkilä, în calitate de agenți, asistați de H. Tammert, Rechtsanwalt;

–

pentru Hallertauer Hopfenveredelungsges. m.b.H., de K. Lüdtke, Rechtsanwältin;

–

pentru guvernul elen, de V. Baroutas și M. Tassopoulou, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de F. Erlbacher, J. Flett, P. Ortega Sánchez de Lerín și S. Romoli, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 299 TFUE, a articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3, Ediție specială, 13/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 (JO 2008, L 353, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul REACH”), precum și a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf și a articolului 13 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 340/2008 al Comisiei din 16 aprilie 2008 privind redevențele și drepturile plătite Agenției Europene pentru Produse Chimice în conformitate cu Regulamentul nr. 1907/2006 (JO 2008, L 107, p. 6).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între, în cauza C‑256/23, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), pe de o parte, și Hallertauer Hopfenveredelungsges. m.b.H. (denumită în continuare „Hallertauer”), pe de altă parte, și, în cauza C‑290/23, ECHA, pe de o parte, și B. GmbH, pe de altă parte, în legătură cu recuperarea de către ECHA a unei taxe administrative pe care ar datora‑o societățile amintite pentru depunerea la această agenție a Uniunii Europene a unei cereri de înregistrare a unei substanțe chimice în temeiul Regulamentului REACH, întrucât s‑a constatat într‑o decizie adoptată de respectiva agenție a Uniunii că acestea nu aveau dreptul la redevența redusă pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM‑uri), a cărei plată o solicitaseră la depunerea cererii.

3

Conform articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul REACH, producătorii și importatorii care produc sau importă substanțe chimice în cantități anuale de o tonă sau mai mari trebuie să depună la ECHA o cerere de înregistrare pentru aceste substanțe. Articolul 6 alineatul (4) din regulamentul menționat prevede că taxa impusă în conformitate cu titlul IX din acesta trebuie achitată la momentul depunerii cererii de înregistrare.

4

Potrivit articolului 20 alineatele (2) și (5) din acest regulament:

„(2)   [ECHA] efectuează o verificare a integralității fiecărei cereri de înregistrare, cu scopul de a se asigura că au fost furnizate toate elementele […], precum și taxa de înregistrare menționată la articolul 6 alineatul (4) […]. Verificarea integralității nu include o evaluare a calității sau a caracterului adecvat al datelor sau al justificărilor prezentate.

[ECHA] efectuează această verificare a integralității în decurs de trei săptămâni de la data depunerii cererii […]

În cazul în care o cerere de înregistrare este incompletă, [ECHA] comunică solicitantului înregistrării, înainte de expirarea perioadei de trei săptămâni […] menționate la paragraful al doilea, ce alte informații trebuie să furnizeze pentru ca cererea să fie completă, stabilind un termen rezonabil pentru aceasta. Solicitantul înregistrării își completează cererea și o prezintă [ECHA] în termenul stabilit. [ECHA] confirmă solicitantului înregistrării data prezentării informațiilor suplimentare. Agenția efectuează o nouă verificare a integralității, luând în considerare informațiile prezentate.

[ECHA] respinge cererea de înregistrare în cazul în care solicitantul înregistrării nu își completează cererea în termenul stabilit. În astfel de cazuri nu se restituie taxa de înregistrare.

[…]

(5)   Deciziile [ECHA] luate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol pot fi contestate în conformitate cu articolele 91, 92 și 93.”

5

Articolul 74 din regulamentul menționat, intitulat „Redevențe și drepturi”, care figurează în titlul IX din acesta, prevede:

„(1)   Redevențele impuse în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) […] sunt definite într‑un regulament al Comisiei [Europene] adoptat în conformitate cu procedura menționată la articolul 133 alineatul (3) până la 1 iunie 2008.

[…]

(3)   Structura și cuantumul redevențelor menționate la alineatul (1) iau în considerare activitatea pe care urmează să o desfășoare, în temeiul prezentului regulament, [ECHA] și autoritățile competente și se stabilesc la un nivel astfel încât venitul obținut din aceste redevențe, împreună cu alte surse de venit ale [ECHA] în conformitate cu articolul 96 alineatul (1), să fie suficient pentru a acoperi costurile serviciilor oferite. […]

[…]

În toate cazurile, se stabilește o redevență redusă pentru IMM‑uri.

[…]

(4)   Regulamentul menționat la alineatul (1) precizează circumstanțele în care o parte din taxe se vor transfera autorității competente a statului membru în cauză.

(5)   [ECHA] poate percepe drepturi pentru orice alte servicii pe care le furnizează.”

6

Articolele 91-93 din Regulamentul REACH se referă la căile de atac formulate la camera de recurs a ECHA împotriva deciziilor acestei agenții precum deciziile de respingere a înregistrării prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din acest regulament.

7

Articolul 94 din Regulamentul REACH, intitulat „Sesizarea [Tribunalului] și a [Curții]”, prevede la alineatul (1):

„[Tribunalul] și [Curtea] pot fi sesizate, în conformitate cu articolul [263 TFUE], cu o acțiune împotriva unei decizii luate de camera de recurs sau, în cazurile fără drept la o cale de atac în fața camerei de recurs, a unei decizii luate de [ECHA].”

8

Articolul 3 din Regulamentul nr. 340/2008, intitulat „Redevențe pentru înregistrările prezentate în conformitate cu articolele 6, 7 sau 11 din Regulamentul [REACH]”, prevede:

„(1)   [ECHA] percepe o redevență, astfel cum se prevede la alineatele (2), (3) și (4) din prezentul articol, pentru orice înregistrare a unei substanțe, în conformitate cu articolele 6, 7 sau 11 din Regulamentul [REACH].

[…]

(4)   Atunci când solicitantul este un IMM, [ECHA] percepe o redevență redusă […]

[…]

(6)   Atunci când plata nu se efectuează înainte de expirarea termenului prevăzut la alineatul (5), [ECHA] stabilește un al doilea termen de plată. Atunci când plata nu se efectuează înainte de expirarea celui de al doilea termen, cererea de înregistrare este respinsă.

[…]”

9

Articolul 11 din acest regulament, intitulat „Alte drepturi”, prevede:

„(1)   [ECHA] poate percepe un drept pentru serviciile administrative și tehnice pe care le furnizează la cererea unei părți și care nu fac obiectul unor alte redevențe sau drepturi specificate în prezentul regulament. Nivelul la care este stabilit dreptul ia în considerare volumul de muncă implicat.

[…]

(2)   Drepturile pentru serviciile administrative trebuie să fie plătite în termen de 30 zile calendaristice de la data notificării facturii de către [ECHA].

(3)   Atunci când plata nu se efectuează înainte de expirarea termenului prevăzut la alineatul (2), [ECHA] stabilește un al doilea termen de plată.

Atunci când plata nu se efectuează înainte de expirarea celui de al doilea termen, [ECHA] respinge cererea.

[…]

(5)   Consiliul de administrație al [ECHA] elaborează o clasificare a serviciilor și a drepturilor și o adoptă după obținerea avizului favorabil din partea Comisiei.”

10

Potrivit articolului 13 din regulamentul menționat, intitulat „Reduceri și scutire de la plata redevențelor”:

„(1)   O persoană fizică sau juridică care revendică dreptul la o redevență sau la un drept redus în conformitate cu articolele 3-10 trebuie să informeze [ECHA] despre acest drept la momentul prezentării înregistrării, actualizării înregistrării, solicitării, notificării, cererii, raportului de revizuire sau acțiunii care implică plata unei redevențe.

[…]

(3)   [ECHA] poate solicita, în orice moment, dovada faptului că se îndeplinesc condițiile necesare pentru reducerea redevențelor sau a drepturilor sau pentru scutire de la plata redevențelor.

(4)   Atunci când o persoană fizică sau juridică care revendică dreptul la reducerea sau scutirea de la plata unei redevențe nu poate să demonstreze că are dreptul la o astfel de reducere sau scutire, [ECHA] percepe redevența sau dreptul integral, precum și o taxă administrativă.

Atunci când o persoană fizică sau juridică care a revendicat dreptul la o reducere a plătit deja o redevență sau un drept redus, dar nu poate să demonstreze că are dreptul la o astfel de reducere, [ECHA] percepe redevența sau dreptul integral, precum și o taxă administrativă.

Se aplică mutatis mutandis dispozițiile prevăzute la alineatele (2), (3) și (5) de la articolul 11.”

11

Potrivit articolului 40 alineatul (1) din Verwaltungsgerichtsordnung (Codul de procedură administrativă) din 21 ianuarie 1960 (BGBl. 1960 I, p. 17), în versiunea publicată la 19 martie 1991 (BGBl. 1991 I, p. 686), astfel cum a fost modificată prin articolul 1 din Gesetz zur Beschleunigung von verwaltungsgerichtlichen Verfahren im Infrastrukturbereich (Legea privind accelerarea procedurilor administrative în domeniul infrastructurii) din 14 martie 2023 (BGBl. 2023 I, nr. 71) (denumită în continuare „VwGO”):

„Orice litigiu de drept public de natură neconstituțională este de competența instanțelor administrative, cu excepția cazului în care printr‑o lege federală se stabilește în mod expres competența unei alte instanțe pentru aceste litigii. Și litigiile de drept public care țin de un domeniu de competență a landurilor pot fi date în competența unei alte instanțe prin legislația landului.”

12

Articolul 167 din VwGO prevede la alineatul (1):

„În lipsa unei dispoziții speciale în prezenta lege, executarea este reglementată, mutatis mutandis, de cartea a opta din Zivilprozessordnung [Codul de procedură civilă, denumit în continuare «ZPO»]. Instanța de executare este instanța de prim grad de jurisdicție.”

13

Articolul 753 din ZPO, în versiunea publicată la 5 decembrie 2005 (BGBl. 2005 I, p. 3202), astfel cum a fost modificată prin articolul 19 din Gesetz zur Umsetzung der Umwandlungsrichtlinie und zur Änderung weiterer Gesetze (Legea privind transpunerea Directivei privind transformarea întreprinderilor și modificarea altor legi) din 22 februarie 2023 (BGBl. 2023 I, nr. 51), prevede la alineatul (1):

„Executarea silită, în măsura în care nu revine instanțelor, se efectuează de executorii judecătorești în numele creditorului.”

14

Potrivit articolului 764 din ZPO:

„(1)   Actele de executare silită și acțiunile referitoare la astfel de acte sunt în competența Amtsgericht (tribunal districtual, Germania) în calitate de instanțe de executare.

(2)   Cu excepția cazului în care legea stabilește o altă instanță districtuală, instanța de executare este instanța districtuală în circumscripția căreia urmează să aibă loc sau au avut loc procedurile de executare.

(3)   Deciziile instanței de executare se iau prin ordonanță.”

15

La 16 noiembrie 2010, Hallertauer a depus la ECHA o cerere de înregistrare a unei substanțe chimice, prevalându‑se de calitatea de IMM și, în special, de cea de „microîntreprindere”, în sensul Recomandării 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO 2003, L 124, p. 36), pentru a putea beneficia de o redevență redusă pentru înregistrare.

16

În cursul anului 2013, ECHA a verificat informațiile referitoare la dimensiunea întreprinderii în cauză furnizate de această societate. În acest cadru, ea a informat‑o printr‑o scrisoare din 31 mai 2013 că, deși IMM‑urile ar putea beneficia de o reducere a drepturilor și redevențelor, era necesar să prezinte în acest scop probe privind dimensiunea întreprinderii în cauză și că reducerea ar fi exclusă în lipsa prezentării unor astfel de probe în termenele stabilite.

17

La 20 noiembrie 2013, ECHA a adoptat decizia SME(2013) 4439 (denumită în continuare „decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23”) și a notificat‑o societății Hallertauer. În această decizie, ECHA a constatat că respectiva societate nu putea solicita să beneficieze de o reducere a drepturilor și redevențelor întrucât nu a furnizat probe cu privire la calitatea sa de „microîntreprindere” și că, în consecință, trebuia să îi factureze taxe administrative în cuantum de 9950 de euro. Decizia menționată cuprindea totodată informații privind căile de atac, potrivit cărora respectiva societate avea posibilitatea de a sesiza Tribunalul în termen de două luni de la notificarea deciziei pentru a o contesta.

18

Printr‑o scrisoare din 22 noiembrie 2013, ECHA a transmis societății Hallertauer factura referitoare la plata acestor taxe administrative care era exigibilă la 22 decembrie 2013.

19

La 22 decembrie 2013, ECHA a adresat societății Hallertauer o scrisoare de atenționare, în care data exigibilității acestei facturi era stabilită la 20 februarie 2014.

20

Hallertauer nu a plătit taxele administrative menționate și nici nu a introdus la Tribunal în termenul stabilit o acțiune în anulare împotriva deciziei ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23.

21

La 15 mai 2019, ECHA a sesizat Bayerisches Verwaltungsgericht Regensburg (Tribunalul Administrativ Bavarez din Regensburg, Germania), care este instanța de trimitere în cauza C‑256/23, cu o acțiune având ca obiect obligarea societății Hallertauer la plata sumei de 9950 de euro, astfel cum a fost stabilită în decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23.

22

Această instanță ridică, în primul rând, problema dacă instanțele din statele membre au competența de a soluționa o acțiune a unei agenții a Uniunii precum ECHA prin care se urmărește executarea unei obligații pecuniare impuse printr‑o decizie care nu mai poate fi atacată la instanța Uniunii, precum decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23.

23

Instanța menționată observă că, în dreptul german, o instanță nu este autorizată să se pronunțe cu privire la temeinicia unei acțiuni decât dacă aceasta a verificat printre altele că acțiunea respectivă ține de ordinea jurisdicțională căreia îi aparține. În ceea ce privește competența ordinii jurisdicționale administrative căreia îi aparține instanța de trimitere, s‑ar pune problema dacă acțiunea introdusă în litigiul principal în cauza C‑256/23 privește un „litigiu de drept public de natură neconstituțională”, în sensul articolului 40 alineatul (1) prima teză din VwGO, pe care îl soluționează instanțele administrative.

24

Cu toate acestea, competența instanțelor administrative germane de a judeca o procedură de executare precum cea în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23, care nu are ca obiect obținerea unei hotărâri pe fond cu privire la o creanță, ar fi reglementată numai de articolul 167 din VwGO care, în calitate de lex specialis, ar prevala asupra normei generale prevăzute la articolul 40 alineatul (1) prima teză din VwGO. Or, articolul 167 menționat ar presupune ca titlul executoriu să rezulte dintr‑o procedură jurisdicțională, condiție care nu ar fi îndeplinită în litigiul principal din cauza C‑256/23.

25

S‑ar ridica astfel problema dacă acțiunea introdusă în acest litigiu ține de competența specială a instanței Uniunii prevăzută la articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH, astfel încât aceasta nu ar fi de competența instanțelor din statele membre.

26

Instanța de trimitere îmbrățișează mai degrabă teza dezvoltată de pârâta din litigiul principal potrivit căreia această dispoziție trebuie interpretată în sensul că instanța Uniunii este competentă să soluționeze o acțiune în executarea unui act de drept al Uniunii.

27

Astfel, mai întâi, ar fi artificială și improbabilă o distincție între, pe de o parte, stabilirea taxelor sau redevențelor administrative și, pe de altă parte, recuperarea lor, dat fiind că dispoziția menționată ar urmări să supună acțiunea administrativă a reclamantei din litigiul principal în calitate de organism al Uniunii unui control complet.

28

În continuare, o situație precum cea din litigiul principal în cauza C‑256/23 ar consta într‑o punere în aplicare directă a dreptului Uniunii de către o agenție a Uniunii sub forma adoptării unei decizii prin care se impun obligații pecuniare. Or, instanțele germane nu ar fi competente decât în cazul punerii în aplicare indirecte a dreptului Uniunii care implică un act de putere publică al autorităților naționale în cauză. Prin urmare, ar fi oportun ca deciziile care țin de exercitarea autorității publice adoptate de o agenție a Uniunii să fie supuse în întregime controlului instanțelor Uniunii.

29

În sfârșit, pentru a garanta o aplicare uniformă a dreptului în cadrul Uniunii, instanța Uniunii ar trebui să poată exercita un control nu numai asupra suspendării executării unui act al Uniunii, astfel cum prevede articolul 299 al patrulea paragraf TFUE, ci și, sub rezerva articolului 299 al patrulea paragraf a doua teză TFUE, asupra întregii proceduri de executare a unui astfel de act.

30

În cazul în care Curtea ar statua că articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH nu se aplică unei acțiuni în recuperare precum cea introdusă în cauza principală, instanța de trimitere ridică, în al doilea rând, problema dacă decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23 constituie un titlu executoriu, în sensul articolului 299 primul paragraf TFUE.

31

În această privință, instanța de trimitere apreciază că, ținând seama de poziția sa în economia Tratatului FUE, precum și de obiectul și de finalitatea sa, nu este exclus ca articolul 299 primul paragraf TFUE să trebuiască să fie interpretat în sens larg, astfel încât să acopere și acte care conțin obligații pecuniare adoptate de agenții ale Uniunii precum ECHA.

32

O asemenea interpretare ar fi susținută și de faptul că nici Regulamentul REACH, nici Regulamentul nr. 340/2008 nu conțin norme specifice privind executarea silită. Or, întrucât ECHA are competența de a percepe drepturi, redevențe și taxe administrative, aceasta ar trebui să dispună de mijloacele necesare pentru a proceda la executarea deciziilor de impunere a acestor drepturi și redevențe.

33

În al treilea rând, în cazul în care Curtea ar statua că decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23 intră în domeniul de aplicare al articolului 299 TFUE, astfel cum este definit la primul paragraf al acestuia din urmă, instanța de trimitere urmărește să afle dacă trimiterea la normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia are loc executarea trebuie înțeleasă astfel cum a fost efectuată la al doilea paragraf al articolului 299 ca fiind o „trimitere completă” care acoperă normele în materie de competență a organului de executare competent.

34

În aceste condiții, Bayerisches Verwaltungsgericht Regensburg (Tribunalul Administrativ Bavarez din Regensburg) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

35

În anul 2010, B. a depus un dosar de înregistrare în temeiul Regulamentului REACH, arătând că este o întreprindere de dimensiuni mijlocii, în sensul Recomandării 2003/361.

36

Întrucât această societate nu a prezentat probele necesare în acest sens în termenele stabilite, ECHA a adoptat, la 9 august 2016, decizia SME(2016) 3729 (denumită în continuare „decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑290/23”).

37

În această decizie, ECHA a constatat că B. nu era eligibilă pentru redevența redusă prevăzută, printre altele, pentru întreprinderile de dimensiuni mijlocii și că trebuia să plătească, așadar, în temeiul articolului 13 alineatul (4) din Regulamentul nr. 340/2008, diferența dintre redevența deja achitată și cea pentru întreprinderile mari și, prin urmare, o taxă administrativă în cuantum de 17437 de euro. Decizia menționată era însoțită de o informare cu privire la căile de atac, în care se arăta că, în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH coroborat cu articolul 263 TFUE, se poate introduce o acțiune la Tribunal în termen de două luni de la primirea deciziei, pentru a se examina legalitatea acesteia.

38

B. nu a introdus la Tribunal în termenul stabilit o acțiune împotriva deciziei ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑290/23 și nici nu a plătit suma solicitată în aceasta în pofida mai multor scrisori de atenționare pe care i le‑a adresat ECHA.

39

ECHA a formulat o acțiune la Verwaltungsgericht Halle (Tribunalul Administrativ din Halle, Germania), solicitând obligarea lui B. la plata sumei de 17437 de euro stabilite în decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑290/23.

40

Această instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru motivul că, în esență, contrar celor susținute de ECHA, nu exista o cale de atac administrativă în conformitate cu articolul 40 din VwGO.

41

Fiind sesizat cu apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de Verwaltungsgericht Halle (Tribunalul Administrativ din Halle), Oberverwaltungsgericht des Landes Sachsen‑Anhalt (Tribunalul Administrativ Superior al landului Saxonia‑Anhalt, Germania), care este instanța de trimitere în cauza C‑290/23, consideră, în primul rând, că, contrar celor afirmate în această hotărâre, acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că acea cale de atac administrativă prevăzută la articolul 40 alineatul (1) din VwGO nu este deschisă în lipsa unui act juridic care să provină de la o autoritate publică germană.

42

Întrucât instanțele Uniunii nu sunt competente să soluționeze acțiuni privind executarea unei creanțe de drept public a unui organism al Uniunii în conformitate cu articolele 256 și următoarele TFUE, instanțele naționale sunt cele care, în temeiul articolului 274 TFUE, sunt competente să examineze aceste acțiuni.

43

Articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH nu ar prevedea competența instanței Uniunii de a soluționa astfel de acțiuni, din moment ce, potrivit înșiși termenilor săi, această dispoziție se aplică numai dacă instanța respectivă este competentă în conformitate cu articolul 263 TFUE. Or, nu aceasta ar fi situația acțiunilor respective, întrucât ele vizează executarea unor obligații pecuniare, iar nu anularea unui act al Uniunii.

44

În al doilea rând, s‑ar ridica problema dacă decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑290/23, prin care se impune o taxă administrativă în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul nr. 340/2008, constituie titlu executoriu. Aceasta ar fi situația dacă decizia respectivă ar intra în domeniul de aplicare al articolului 299 TFUE, astfel cum este definit la primul paragraf al acestuia din urmă.

45

Instanța de trimitere consideră în această privință că există loc de îndoială cu privire la aplicabilitatea articolului 299 TFUE în cazul unei decizii precum decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑290/23.

46

În al treilea și ultimul rând, în cazul în care s‑ar concluziona că decizia ECHA în discuție în litigiul principal în cauza C‑290/23 nu intră sub incidența articolului 299 TFUE, instanța de trimitere ridică problema dacă dispozițiile coroborate ale articolului 13 alineatul (4) al treilea paragraf și ale articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 trebuie interpretate în sensul că trebuie exclusă o acțiune în executarea unei obligații de plată a unei taxe administrative, formulată de ECHA.

47

Potrivit acestei instanțe, dispozițiile coroborate ale Regulamentului nr. 340/2008 ar putea fi interpretate în sensul că, în caz de neplată a drepturilor, redevențelor și taxelor administrative înainte de expirarea celui de al doilea termen stabilit de ECHA, singura consecință prevăzută de acest regulament ar fi respingerea cererii de înregistrare a substanței chimice în cauză și că, astfel, acest legiuitor a intenționat să excludă o acțiune la instanțele naționale pentru executarea deciziei prin care se impune o taxă administrativă.

48

În aceste circumstanțe, Oberverwaltungsgericht des Landes Sachsen‑Anhalt (Tribunalul Administrativ Superior al landului Saxonia‑Anhalt) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

49

Prin intermediul primei întrebări în cauza C‑256/23, care trebuie analizată în primul rând, instanța de trimitere din această cauză ridică în esență problema dacă articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH trebuie interpretat în sensul că instanța Uniunii poate fi sesizată de ECHA cu o acțiune în executarea unei obligații pecuniare impuse unei persoane printr‑o decizie adoptată de această agenție.

50

Întrucât nu există, în temeiul articolelor 91-93 din Regulamentul REACH, un drept la o cale de atac în fața camerei de recurs a ECHA în ceea ce privește contestarea deciziilor acestei agenții de stabilire a unor obligații pecuniare legate de înregistrarea unei substanțe chimice, această întrebare impune examinarea aspectului dacă o acțiune în executarea unei obligații pecuniare precum cea în discuție în litigiul principal în cauza C‑256/23 reprezintă o contestare a unei „decizii a [ECHA]”, în sensul articolului 94 alineatul (1) din regulamentul menționat, cu care instanța Uniunii poate fi sesizată în conformitate cu articolul 263 TFUE.

51

În această privință, este necesar să se constate de la bun început că articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH, în măsura în care face trimitere în mod expres la competența conferită instanței Uniunii la articolul 263 TFUE, are un caracter declarativ și nu poate extinde această competență.

52

În acest context, trebuie amintit că acțiunea în anulare în temeiul articolului 263 TFUE este deschisă, în general, împotriva tuturor actelor adoptate de instituțiile Uniunii, indiferent de natură sau de formă, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia,C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 62 și jurisprudența citată).

53

Competența jurisdicțională prevăzută la articolul 263 TFUE vizează în special controlul instanței Uniunii asupra „legalității actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți”.

54

În special, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE în anularea unei decizii a ECHA prin care i se impune o obligație pecuniară în legătură cu cererea sa de înregistrare a unei substanțe chimice în temeiul Regulamentului REACH, din moment ce o atare decizie constituie un act destinat să producă efecte juridice față de terți, al cărei destinatar este o asemenea persoană.

55

În speță, este cert că, în deciziile ECHA în discuție în litigiul principal, societăților în cauză li s‑a notificat în mod expres că au dreptul la o acțiune în fața Tribunalului împotriva deciziei ale cărei destinatare erau, dar ele nu și‑au exercitat acest drept la acțiune în termenul de două luni prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE.

56

În plus, desigur, articolul 263 al cincilea paragraf TFUE permite legiuitorului Uniunii să prevadă în actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii „condiții și proceduri speciale” privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte juridice față de ele.

57

Nu este mai puțin adevărat, pe de o parte, că această cauză C‑256/23 privește o acțiune formulată de o agenție a Uniunii împotriva unei persoane juridice și, pe de altă parte, că, în orice caz, legiuitorul Uniunii nu poate, pe această bază, să extindă competența prevăzută la articolul 263 TFUE pentru a include examinarea unor acțiuni având ca obiect executarea unor obligații pecuniare impuse prin asemenea acte ale organelor, oficiilor sau agențiilor, deoarece, procedând astfel, legiuitorul respectiv nu ar prevedea „condiții și proceduri speciale” privind acțiunile vizate de această dispoziție, ci ar crea o nouă cale de atac care nu este prevăzută de Tratatul FUE.

58

Astfel, dacă instanța Uniunii s‑ar considera competentă să judece acțiunile organelor sau organismelor Uniunii în executarea unor obligații pecuniare, aceasta ar risca să își extindă competența sa jurisdicțională dincolo de limitele stabilite de articolul 274 TFUE, care încredințează instanțelor naționale competența de drept comun pentru soluționarea litigiilor în care Uniunea este parte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia,C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 64 și jurisprudența citată).

59

De asemenea, legiuitorul Uniunii nu poate, prin adoptarea unui act de drept derivat, să creeze o cale de atac care nu este prevăzută de Tratatul FUE, întrucât acest tratat a stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri menit să asigure controlul legalității actelor instituțiilor, încredințându‑l instanței Uniunii (Hotărârea din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul,C‑50/00 P, EU:C:2002:462, punctul 40).

60

Prin urmare, o extindere a competenței prevăzute la articolul 263 TFUE pentru a include examinarea unor acțiuni în executarea unor obligații pecuniare ar fi incompatibilă cu caracteristica fundamentală a acțiunii vizate la acest articol, și anume că această acțiune constituie o acțiune în anulare pentru contestarea legalității actului vizat, și ar încălca, așadar, dreptul primar al Uniunii.

61

În aceste condiții, întrucât instanța Uniunii nu este competentă să judece o acțiune formulată de ECHA în legătură cu recuperarea cheltuielilor legate de înregistrarea unei substanțe chimice în temeiul articolului 263 TFUE și al niciunei alte dispoziții din dreptul primar al Uniunii care nu atribuie o astfel de competență acestei instanțe, rezultă din articolul 274 TFUE că o asemenea acțiune este încredințată instanțelor naționale care au competența de drept comun pentru soluționarea litigiilor în care Uniunea este parte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, ADR Center/Comisia,C‑584/17 P, EU:C:2020:576, punctul 64 și jurisprudența citată).

62

Teza contrară dezvoltată de Hallertauer în fața instanței de trimitere nu poate fi reținută.

63

Astfel, independent de aspectul dacă, pe plan practic, ar fi oportun, din motive de eficacitate, ca instanța Uniunii să soluționeze nu numai legalitatea actelor ECHA, ci și executarea obligațiilor pecuniare pe care le impun aceste acte, reiese din cuprinsul punctului 59 din prezenta hotărâre că, în mod vădit, această situație nu se regăsește în cadrul sistemului căilor de atac și al procedurilor pe care îl prevede în prezent Tratatul FUE.

64

O astfel de competență jurisdicțională nu este de altfel indispensabilă pentru a se asigura aplicarea uniformă a dreptului Uniunii, din moment ce este posibilă o acțiune în anulare în fața Tribunalului în ceea ce privește legalitatea actelor în cauză, iar problemele de interpretare a dreptului Uniunii pe care le‑ar putea suscita o acțiune în executarea acestor acte la instanțele naționale pot și, dacă este cazul, trebuie să fie supuse Curții în temeiul articolului 267 TFUE.

65

În sfârșit, faptul că, în speță, există o situație de punere în aplicare directă a dreptului Uniunii de către o agenție a Uniunii sub forma impunerii unei obligații pecuniare este lipsit de relevanță pentru competența instanțelor naționale, ținând seama de sistemul căilor de atac și al procedurilor precum cel prevăzut în prezent în Tratatul FUE, în special la articolul 274 din acesta.

66

Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare în cauza C‑256/23 că articolul 94 alineatul (1) din Regulamentul REACH trebuie interpretat în sensul că instanța Uniunii nu poate fi sesizată de ECHA cu o acțiune în executarea unei obligații pecuniare impuse unei persoane printr‑o decizie adoptată de această agenție.

67

Prin intermediul celei de a doua întrebări în cauza C‑256/23 și al primei întrebări în cauza C‑290/23, care trebuie analizate împreună și în al doilea rând, instanțele de trimitere în aceste cauze ridică în esență problema dacă articolul 299 primul paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că o decizie a ECHA care impune în sarcina unei persoane o obligație pecuniară legată de înregistrarea unei substanțe chimice la această agenție constituie titlu executoriu, în sensul acestei dispoziții.

68

Potrivit articolului 299 primul paragraf TFUE, actele Consiliului, ale Comisiei și ale BCE care impun o obligație pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titlu executoriu.

69

Din această dispoziție rezultă că actele menționate sunt susceptibile să facă obiectul unei executări silite împotriva persoanelor, altele decât statele, vizate prin acestea (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Dimos Zagoriou,C‑217/16, EU:C:2017:841, punctul 29).

70

Deoarece enumerarea care figurează la articolul 299 primul paragraf TFUE are, prim prisma modului său de redactare, un caracter vădit exhaustiv și această dispoziție nu se pretează unei interpretări largi, ținând seama în special de faptul că ea are ca obiect conferirea unei prerogative de putere publică, este necesar să se constate că nici actele instituțiilor Uniunii care nu figurează în această enumerare, nici actele organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, printre care ECHA, chiar dacă conțin o obligație pecuniară în sarcina altor persoane decât statele, nu constituie titlu executoriu, în sensul dispoziției menționate, și, prin urmare, nu pot face obiectul unei executări silite în temeiul articolului 299 TFUE în modalitățile prevăzute în cuprinsul acestuia.

71

Astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 48-50 din concluzii, caracterul exhaustiv al enumerării menționate este confirmat și de geneza articolului 299 TFUE, în special de faptul că, în cadrul modificărilor aduse tratatelor prin Tratatul de la Lisabona, autorii acestui tratat de modificare s‑au limitat să adauge doar o trimitere la BCE în această enumerare și nu au inclus alte instituții ale Uniunii sau organe, oficii sau agenții ale Uniunii în enumerarea respectivă.

72

Pe de altă parte, trebuie să se constate că Regulamentul REACH nu cuprinde dispoziții referitoare la executarea silită a deciziilor ECHA precum cele în discuție în litigiul principal.

73

În schimb, astfel cum a arătat de asemenea doamna avocată generală la punctele 65-67 din concluzii, mai multe regulamente de instituire a unor organe, oficii sau agenții Uniunii cuprind dispoziții în materie de executare a deciziilor adoptate de aceste entități, în special în materia cheltuielilor legate de procedurile de înregistrare, care sunt în esență identice cu cele ale articolului 299 TFUE.

74

Aceasta este situația în special în ceea ce privește articolul 110 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1), intitulat „Executarea hotărârilor de stabilire a valorii cheltuielilor”, care prevede la alineatul (1) că orice hotărâre definitivă a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) care stabilește valoarea cheltuielilor constituie titlu executoriu și, la alineatele (2)-(4), dispoziții în esență identice cu cele ale articolului 299 al doilea‑al patrulea paragraf TFUE.

75

De asemenea, articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1) prevede, la primul paragraf, că amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu aplicate de Comitetul unic de rezoluție (SRB) în temeiul articolelor 38 și 39 constituie titlu executoriu și cuprinde, la al doilea‑al patrulea paragraf, dispoziții identice în esență cu cele ale articolului 299 al doilea‑al patrulea paragraf TFUE.

76

În schimb, în ceea ce privește în special recuperarea cheltuielilor și a costurilor, este necesar să se constate, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 69 și 70 din concluzii, că anumite regulamente de instituire a unui organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii precum Regulamentul (CE) nr. 297/95 al Consiliului din 10 februarie 1995 privind taxele datorate Agenției Europene pentru Evaluarea Medicamentelor (JO 1995, L 35, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 12, p. 253), precum și un număr semnificativ de regulamente ale Comisiei prin care aceasta deleagă unele dintre propriile competențe agențiilor Uniunii deja instituite nu cuprind norme specifice privind forța executorie a actelor pe care le adoptă acestea, precum cele inspirate din normele prevăzute la articolul 299 TFUE.

77

Rezultă că trebuie să se considere că, în ceea ce privește ECHA, legiuitorul Uniunii în mod deliberat nu a prevăzut în Regulamentul REACH norme privind executarea silită a deciziilor agenției în cauză precum cele prevăzute la articolul 299 TFUE pentru actele instituțiilor Uniunii vizate la primul paragraf al acestuia din urmă.

78

Trebuie să se observe de asemenea că, desigur, articolul 100 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1) permite, în anumite condiții și în „situații excepționale”, „cel[orlalte] instituții ale Uniunii” să solicite Comisiei să adopte un titlu executoriu în favoarea lor.

79

Totuși, independent de aspectul dacă această posibilitate este deschisă ECHA, trebuie să se constate, în orice caz, că aceasta este limitată la creanțe legate de agenți sau de membri sau de foști membri ai instituției vizate și nu acoperă, așadar, alte tipuri de creanțe precum cele ale ECHA în discuție în litigiul principal referitoare la recuperarea taxelor administrative în sarcina operatorilor privați.

80

În plus, după cum a arătat doamna avocată generală în esență la punctele 63 și 64 din concluzii, posibilitatea oferită astfel anumitor instituții ale Uniunii, altele decât cele prevăzute la articolul 299 primul paragraf TFUE, de a obține un titlu executoriu urmărește să consolideze teza în favoarea interpretării acestei dispoziții în sensul că aceasta din urmă cuprinde o enumerare exhaustivă.

81

În sfârșit, trebuie adăugat că din coroborarea articolului 19 alineatul (1) TUE cu articolul 274 TFUE rezultă că revine statelor membre, care dispun în acest sens de o largă marjă de apreciere în considerarea autonomiei procedurale de care dispun în această privință, să determine în ordinea lor juridică internă căile de atac necesare și să stabilească modalitățile procedurale ale acestor căi de atac destinate să asigure executarea efectivă a deciziilor instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii prin care se impun obligații pecuniare în sarcina unor persoane precum cele în discuție în litigiul principal, cu respectarea însă a principiilor echivalenței și efectivității.

82

Această obligație în sarcina statelor membre se impune de asemenea în temeiul principiului cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE și, în special, al celui de al doilea paragraf al acestei dispoziții, care prevede că statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii.

83

Un asemenea sistem de căi de atac și de modalități procedurale nu trebuie să aducă atingere aplicării și eficacității dreptului Uniunii. Aceasta ar fi situația în special dacă aplicarea acestui sistem ar face ca recuperarea de către ECHA a sumelor în cauză să fie practic imposibilă. Aplicarea sistemului menționat trebuie de asemenea să fie realizată în mod nediscriminatoriu în raport cu procedurile care urmăresc soluționarea unor litigii naționale de același tip, iar instanțele naționale trebuie să procedeze în materie cu aceeași diligență și potrivit unor modalități care să nu facă mai dificilă recuperarea sumelor respective decât în situații comparabile privitoare la punerea în aplicare a normelor naționale corespunzătoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 2017, Dimos Zagoriou,C‑217/16, EU:C:2017:841, punctul 16).

84

Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare în cauza C‑256/23 și la prima întrebare în cauza C‑290/23 că articolul 299 primul paragraf TFUE trebuie interpretat în sensul că o decizie a ECHA care impune în sarcina unei persoane o obligație pecuniară legată de o cerere de înregistrare de către această agenție a unei substanțe chimice nu constituie titlu executoriu, în sensul acestei dispoziții.

85

Prin intermediul celei de a doua întrebări în cauza C‑290/23, care trebuie analizată în al treilea rând, instanța de trimitere în această cauză solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf coroborate cu cele ale articolului 13 alineatul (4) al doilea și al treilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 trebuie interpretate în sensul că, atunci când ECHA constată că redevența integrală și o taxă administrativă trebuie plătite deoarece persoana interesată care a susținut că beneficiază de dreptul la o redevență redusă nu poate demonstra în termenele stabilite că are dreptul la o asemenea reducere, aceste dispoziții exclud posibilitatea ca agenția respectivă a Uniunii să introducă o acțiune în executare la instanțele naționale pentru recuperarea taxei administrative în discuție, dacă aceasta nu a fost plătită în termenele stabilite.

86

În această privință, trebuie, în primul rând, să se arate, mai întâi, că articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 340/2008 prevede că se poate percepe un drept pentru serviciile administrative și tehnice pe care le furnizează ECHA la cererea unei părți, care nu fac obiectul unor alte redevențe sau drepturi specificate în acest regulament. În continuare, articolul 11 alineatul (2) din acest regulament prevede că drepturile pentru serviciile administrative trebuie să fie plătite în termen de 30 zile calendaristice de la data notificării facturii de către ECHA. În sfârșit, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul amintit, pe de o parte, atunci când plata nu se efectuează înainte de expirarea acestui termen de treizeci de zile, ECHA stabilește un al doilea termen de plată și, pe de altă parte, atunci când plata nu se efectuează înainte de expirarea celui de al doilea termen, ECHA „respinge cererea”.

87

Dintr‑o interpretare de ansamblu a acestor dispoziții rezultă că cererea pe care ECHA este obligată să o respingă în temeiul articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 este cererea de servicii administrative prevăzută la alineatul (1) al articolului 11.

88

În al doilea rând, desigur, potrivit articolului 13 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008, alineatele (2), (3) și (5) ale articolului 11 din regulamentul menționat „se aplică mutatis mutandis”.

89

Cu toate acestea, o asemenea aplicare „mutatis mutandis” a articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 în contextul exigibilității taxei administrative specifice prevăzute la articolul 13 alineatul (4) al doilea paragraf din acest regulament nu înseamnă că, în cazul în care nu se plătește întreaga redevență înainte de expirarea celui de al doilea termen, ECHA nu poate recupera taxa administrativă menționată pe calea unei acțiuni în executare la instanțele naționale.

90

Astfel, mai întâi, după cum reiese din cuprinsul punctului 87 din prezenta hotărâre, articolul 11 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 nu vizează respingerea cererii de înregistrare.

91

În continuare, articolul 13 din Regulamentul nr. 340/2008 completează dispozițiile articolului 20 din Regulamentul REACH referitoare la așa‑numita procedură de „verificare a integralității cererii”.

92

Or, spre deosebire de plata redevenței pentru înregistrare, care este prevăzută în mod expres la alineatul (2) al articolului 20 menționat, plata taxei administrative prevăzute la articolul 13 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 nu face parte din această procedură. Prin urmare, chiar în lipsa unei astfel de plăți, cererea este completă și se poate efectua înregistrarea respectivă.

93

În sfârșit, o asemenea interpretare nu este infirmată de faptul că, în mod contrar celor prevăzute la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 297/95, în ceea ce privește Agenția Europeană pentru Evaluarea Medicamentelor, denumită în prezent Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), Regulamentul REACH nu conține nicio referire explicită la faptul că ECHA are posibilitatea de a sesiza o instanță națională în cazul neplății redevențelor și a taxelor administrative în termenele stabilite.

94

Astfel, o asemenea referire este în mod vădit de natură declarativă. După cum s‑a arătat la punctele 81 și 82 din prezenta hotărâre, din coroborarea articolului 19 alineatul (1) TUE cu articolul 274 TFUE, precum și a principiului cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE reiese că statele membre sunt obligate să prevadă căile de atac și normele procedurale necesare pentru a se asigura că ECHA poate recupera efectiv sumele datorate în temeiul articolului 13 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008.

95

Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare în cauza C‑290/23 că dispozițiile articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf coroborate cu cele ale articolului 13 alineatul (4) al doilea și al treilea paragraf din Regulamentul nr. 340/2008 trebuie interpretate în sensul că, atunci când ECHA constată că redevența integrală și o taxă administrativă trebuie plătite deoarece persoana interesată care a susținut că beneficiază de dreptul la o redevență redusă nu poate demonstra în termenele stabilite că are dreptul la o asemenea reducere, aceste dispoziții nu exclud posibilitatea ca agenția respectivă a Uniunii să introducă o acțiune în executare la instanțele naționale pentru recuperarea taxei administrative în discuție, dacă aceasta nu a fost plătită în termenele stabilite.

96

Nu este necesar să se examineze a treia întrebare adresată în cauza C‑256/23, care privește interpretarea articolului 299 al doilea paragraf TFUE, deoarece aceasta este adresată numai în ipoteza în care Curtea ar trebui să răspundă afirmativ la a doua întrebare în această cauză, referitoare la aplicabilitatea articolului 299 menționat, care privește primul paragraf al acestuia din urmă. Or, din motivele enunțate la punctele 67-84 din prezenta hotărâre rezultă că această a doua întrebare necesită un răspuns negativ.

97

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară: