CELEX:62023CJ0269: Hotărârea Curții (Camera a doua) din 28 noiembrie 2024.#Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics SAE și Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE împotriva Comisia Europeană.#Recurs – Politica comercială comună – Protecție împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea unor țări terțe – Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) – Articolele 1 și 2 – Regulamentul (UE) 2016/1037 – Articolele 2-4 – Noțiunile «subvenție», «autorități publice», «specificitate» și «avantaj» – Contribuții financiare acordate de organisme publice chineze unor întreprinderi de drept egiptean deținute de entități chineze și stabilite în zona de cooperare economică și comercială sino-egipteană Suez – Posibilitatea de a califica astfel de contribuții financiare drept subvenții acordate de autoritățile publice egiptene, având în vedere comportamentul propriu acestora din urmă – Admisibilitate – Condiții – Contribuție financiară care constă în anularea unor încasări publice care în mod normal sunt exigibile – Avantaj conferit întreprinderilor beneficiare – Alegerea situației de referință relevante pentru a caracteriza existența acestei contribuții financiare și a acestui avantaj – Articolele 5 și 6 – Calcularea avantajului – Noțiunile «beneficiar» și «întreprindere».#Cauzele conexate C-269/23 P și C-272/23 P.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

28 noiembrie 2024(*)

„ Recurs – Politica comercială comună – Protecție împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea unor țări terțe – Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) – Articolele 1 și 2 – Regulamentul (UE) 2016/1037 – Articolele 2-4 – Noțiunile «subvenție», «autorități publice», «specificitate» și «avantaj» – Contribuții financiare acordate de organisme publice chineze unor întreprinderi de drept egiptean deținute de entități chineze și stabilite în zona de cooperare economică și comercială sino-egipteană Suez – Posibilitatea de a califica astfel de contribuții financiare drept subvenții acordate de autoritățile publice egiptene, având în vedere comportamentul propriu acestora din urmă – Admisibilitate – Condiții – Contribuție financiară care constă în anularea unor încasări publice care în mod normal sunt exigibile – Avantaj conferit întreprinderilor beneficiare – Alegerea situației de referință relevante pentru a caracteriza existența acestei contribuții financiare și a acestui avantaj – Articolele 5 și 6 – Calcularea avantajului – Noțiunile «beneficiar» și «întreprindere» ”

În cauzele conexate C-269/23 P și C-272/23 P,

având ca obiect două recursuri formulate în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introduse la 25 aprilie și, respectiv, la 27 aprilie 2023,

Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics SAE, cu sediul în Ain Soukhna (Egipt) (C‑269/23 P),

Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE, cu sediul în Ain Soukhna (C‑269/23 P și C‑272/23 P),

recurente,

reprezentate de V. Crochet și B. Servais, avocați,

celelalte părți din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată de P. Kienapfel, G. Luengo și P. Němečková, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

Tech-Fab Europe eV, cu sediul în Frankfurt pe Main (Germania),

intervenientă în primă instanță (C-269/23 P),

Association des producteurs de fibres de verre européens (APFE), cu sediul în Ixelles (Belgia),

intervenientă în primă instanță (C-272/23 P),

reprezentate de J. Beck, advocaat, și L. Ruessmann, avocat,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul F. Biltgen, președintele Camerei întâi, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a doua, doamna M. L. Arastey Sahún, președintă a Camerei a cincea, și domnul J. Passer (raportor), judecător,

avocat general: doamna T. Ćapeta,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 16 mai 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat în cauza C-269/23 P, Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics SAE (denumită în continuare „Hengshi”) și Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE (denumită în continuare „Jushi”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 1 martie 2023, Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics și Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia (T-480/20, denumită în continuare „Hotărârea T-480/20”, EU:T:2023:90), prin care acesta a respins acțiunea lor în anulare, în măsura în care le privea, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/776 al Comisiei din 12 iunie 2020 de instituire a unor taxe compensatorii definitive la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/492 al Comisiei de instituire a unor taxe antidumping definitive la importurile de anumite materiale țesute și/sau cusute din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză și din Egipt (JO 2020, L 189, p. 1, denumit în continuare „regulamentul în litigiu în cauza T‑480/20”).

2        Prin recursul formulat în cauza C-272/23 P, Jushi solicită anularea Hotărârii Tribunalului din 1 martie 2023, Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia (T‑540/20, denumită în continuare „Hotărârea T-540/20” și, împreună cu Hotărârea T-480/20, „hotărârile atacate”, EU:T:2023:91), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea, în măsura în care o privea, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/870 al Comisiei din 24 iunie 2020 de instituire a unei taxe compensatorii definitive și de percepere definitivă a taxei compensatorii provizorii instituite asupra importurilor de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt, precum și de percepere a taxei compensatorii definitive instituite asupra importurilor înregistrate de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt (JO 2020, L 201, p. 10, denumit în continuare „regulamentul în litigiu în cauza T-540/20” și, împreună cu regulamentul în litigiu în cauza T-480/20, „regulamentele în litigiu”).

 Cadrul juridic

 Dreptul internațional

3        Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994 a fost aprobat prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3, denumit în continuare „Acordul de instituire a OMC”). Anexa 1A la acest acord include printre altele un acord privind subvențiile și măsurile compensatorii.

4        Articolul 1 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, intitulat „Definiția unei subvenții”, prevede:

„1.1.      În sensul prezentului acord, se consideră că există o subvenție dacă:

(a)      1.      există o contribuție financiară a unei autorități publice sau a vreunui alt organism public de pe teritoriul unui membru (denumite în prezentul acord «autoritate publică»), de exemplu, în cazul în care:

(i)      o practică a autorității publice implică un transfer direct de fonduri (de exemplu sub formă de donații, împrumuturi și participare la capitalul social), transferuri potențiale directe de fonduri sau de pasive (de exemplu garanții de împrumut);

(ii)      încasări publice exigibile în mod normal la care se renunță la sau nu sunt percepute (de exemplu, stimulente fiscale cum ar fi creditarea impozitelor) […];

(iii)      o autoritate publică furnizează bunuri sau servicii, altele decât cele de infrastructură generală, sau achiziționează bunuri;

(iv)      o autoritate publică efectuează vărsăminte către un mecanism de finanțare ori însărcinează sau dispune unui organism privat să execute unul sau mai multe tipuri de funcții enumerate de la punctele (i) la (iii) care sunt în mod normal de competența sa, iar practica urmată nu diferă în mod efectiv de practica normală a autorităților publice;

[…]

și

(b)      în cazul în care, astfel, este conferit un avantaj.

[…]”

5        Articolul 2 din acest acord, intitulat „Specificitatea”, prevede:

„2.1.      Pentru a se determina dacă o subvenție, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (1), este specifică unei întreprinderi ori unei ramuri de producție, sau unui grup de întreprinderi ori de ramuri de producție (denumite în prezentul acord «anumite întreprinderi») care se află sub jurisdicția autorității care acordă această subvenție, se aplică următoarele principii:

(a)      În cazul în care autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează respectiva autoritate limitează în mod expres posibilitatea anumitor întreprinderi de a beneficia de subvenție, respectiva subvenție este specifică.

(b)      În cazul în care autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează respectiva autoritate stabilește criterii sau condiții obiective pentru a se beneficia de subvenție precum și pentru a se stabili valoarea acesteia, nu există specificitate, cu condiția ca dreptul de a beneficia de subvenție să fie automat și ca respectivele criterii sau condiții să fie respectate în mod strict. […]

(c)      În cazul în care, în pofida oricărei aparențe de nespecificitate care rezultă din aplicarea principiilor enunțate la literele (a) și (b), există motive pentru a se considera că subvenția poate de fapt să fie specifică, se pot lua în considerare alți factori. […]

2.2.      O subvenție care este limitată la anumite întreprinderi situate în interiorul unei regiuni geografice determinate care se află sub jurisdicția autorității care acordă această subvenție este specifică. […]

[…]”

6        Articolul 5 din acordul menționat, intitulat „Efecte adverse”, prevede:

„Niciun membru nu trebuie să provoace, prin utilizarea vreuneia din subvențiile menționate la articolul 1 alineatele (1) și (2), efecte nefavorabile pentru interesele altor membri, […]

[…]”

7        Articolul 11 din același acord, care este intitulat „Inițierea procedurii și investigația ulterioară”, prevede la alineatul (8):

„În cazurile în care nu sunt importate produse direct din țara de origine, dar sunt exportate dintr-o țară intermediară având ca destinație membrul importator, dispozițiile prezentului acord sunt aplicabile în totalitate, iar tranzacția sau tranzacțiile sunt considerate, în baza prezentului acord, ca având loc între țara de origine și membrul importator.”

 Dreptul Uniunii

8        Protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene a fost reglementată succesiv, începând cu anul 1968 și până în anul 1994, de o serie de regulamente comune acestui domeniu și celui al dumpingului, iar ulterior de o serie de regulamente specifice. Ultimul dintre aceste regulamente specifice este Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 55, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 (JO 2018, L 143, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 44, p. 15, denumit în continuare „Regulamentul 2016/1037”).

9        Considerentele (2)-(5) ale Regulamentului 2016/1037 precizează:

„(2)      Anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului […] conține, inter alia, […] un Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii […]

(3)      Este necesar, în vederea punerii în aplicare adecvate și transparente a normelor prevăzute de Acordul privind subvențiile, să se preia, în măsura posibilului, terminologia acestuia în legislația Uniunii.

(4)      În afară de aceasta, este oportun să se explice, într-o formă suficient de detaliată, condițiile care determină existența unei subvenții, principiile care stau la baza aplicării de taxe compensatorii (în special în cazul în care subvenția a fost acordată în mod specific) și criteriile aplicate la calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii.

(5)      Este necesar, la stabilirea existenței unei subvenții, să se demonstreze acordarea unei contribuții financiare de către autoritățile publice sau de către un organism public, pe teritoriul unei țări, […] și că o întreprindere a beneficiat de un avantaj.”

10      Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Principii”, prevede:

„(1)      O taxă compensatorie poate fi impusă pentru a compensa orice subvenție acordată, direct sau indirect, la fabricarea, producția, exportul sau transportul oricărui produs a cărui punere în liberă circulație în Uniune cauzează un prejudiciu.

(2)      În pofida alineatului (1), în cazul în care produsele nu sunt importate direct din țara de origine, ci sunt exportate către Uniune tranzitând o țară intermediară, dispozițiile prezentului regulament se aplică integral, iar tranzacția sau tranzacțiile sunt considerate, după caz, ca fiind efectuate între țara de origine și Uniune.”

11      Articolul 2 din regulamentul menționat prevede printre altele că, în sensul acestuia:

„(a)      se consideră că face obiectul unei subvenții orice produs care beneficiază de o subvenție care face obiectul unor măsuri compensatorii, astfel cum este definită la articolele 3 și 4. Subvenția poate fi acordată fie de către autoritățile publice ale țării de origine a produsului importat, fie de către autoritățile publice ale unei țări intermediare din care produsul este exportat către Uniune și care, în sensul prezentului regulament, este desemnată cu numele de «țară de export»;

(b)      «autorități publice» înseamnă orice organism public de pe teritoriul țării de origine sau de export”.

12      Articolul 3 din același regulament, intitulat „Definiția unei subvenții”, are următorul cuprins:

„Se consideră că există o subvenție:

1. (a)      în cazul în care există o contribuție financiară a autorităților publice ale țării de origine sau de export, și anume atunci când:

(i)      o practică a autorităților publice implică un transfer direct de fonduri (de exemplu sub formă de donații, împrumuturi sau participări la capitalul social), transferuri directe potențiale de fonduri sau de pasiv (de exemplu garanții de împrumut);

(ii)      se anulează sau nu sunt percepute încasări publice care în mod normal sunt exigibile (de exemplu, în cazul stimulentelor fiscale precum creditele fiscale). […]

(iii)      autoritățile publice furnizează bunuri sau servicii, altele decât o infrastructură generală, sau achiziționează bunuri;

(iv)      autoritățile publice:

–      efectuează plăți către un mecanism de finanțare; sau

–      însărcinează un organism privat să execute una sau mai multe funcții de tipul celor enumerate la punctele (i), (ii) și (iii), care le incumbă în mod normal, sau îi ordonă să facă acest lucru, practica urmată nefiind diferită realmente de practica normală a autorităților publice;

[…]

[…] și

2.      în cazul în care astfel se conferă un avantaj.”

13      Articolul 4 din Regulamentul 2016/1037, intitulat „Subvenții care fac obiectul unor măsuri compensatorii”, prevede:

„(1)      Subvențiile nu fac obiectul unor măsuri compensatorii decât în cazul în care sunt specifice, în sensul alineatelor (2), (3) și (4).

(2)      Pentru a stabili dacă o subvenție este specifică unei întreprinderi, unei industrii sau unui grup de întreprinderi sau de industrii (denumite în continuare „anumite întreprinderi”) care intră în sfera de competență a autorității care acordă subvenția, se aplică următoarele principii:

(a)      în cazurile în care autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează autoritatea limitează, în mod expres, accesul anumitor întreprinderi la o subvenție, subvenția în cauză este specifică;

(b)      în cazurile în care autoritatea care acordă subvenția sau legislația în temeiul căreia acționează autoritatea stabilește criterii sau condiții obiective de eligibilitate pentru obținerea unei subvenții și valoarea acesteia, nu există specificitate, cu condiția ca eligibilitatea să fie automată și criteriile și condițiile respective să fie riguros respectate;

(c)      în cazul în care, în pofida oricărei aparențe de nespecificitate care rezultă din aplicarea principiilor enunțate la literele (a) și (b), există motive să se creadă că subvenția poate, de fapt, să fie specifică, pot fi luați în considerare alți factori. Acești factori sunt următorii: utilizarea unui program de subvenții de către un număr limitat de anumite întreprinderi, utilizarea predominantă de către anumite întreprinderi, acordarea unor subvenții disproporționate anumitor întreprinderi; modul în care autoritatea care acordă subvenția și-a exercitat puterea discreționară în luarea deciziei de a acorda o subvenție. […]

[…]

(3)      O subvenție care este limitată la anumite întreprinderi situate în interiorul unei regiuni geografice determinate aflate în sfera de competență a autorității care acordă subvenția este specifică. […]

[…] ”

14      Potrivit articolului 5 din acest regulament, care este intitulat „Calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii”:

„Valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii este calculată în termeni de avantaj conferit beneficiarului, așa cum s-a constatat și s-a determinat pentru perioada în care se efectuează examinarea. Această perioadă corespunde, în mod normal, ultimului exercițiu contabil al beneficiarului, dar poate acoperi oricare altă perioadă cu o durată minimă de șase luni, care este anterioară deschiderii examinării și pentru care sunt disponibile date fiabile, financiare și de altă natură.”

15      Articolul 6 din regulamentul menționat, care este intitulat „Calcularea avantajului conferit beneficiarului”, prevede:

„Calcularea avantajului conferit beneficiarului se efectuează prin aplicarea următoarelor norme:

(a)      nu se consideră că o cotă de participare a autorităților publice la capitalul social al unei întreprinderi conferă un avantaj, cu excepția cazului în care investiția poate fi considerată incompatibilă cu practica obișnuită privind investițiile, inclusiv în ceea ce privește furnizarea de capital de risc, investitorilor privați de pe teritoriul țării de origine și/sau de export;

(b)      nu se consideră că un împrumut acordat de autoritățile publice conferă un avantaj, cu excepția cazului în care există o diferență între suma pe care întreprinderea beneficiară o plătește pentru împrumutul acordat de autoritățile publice și suma pe care ar plăti-o pentru un împrumut comercial comparabil pe care l-ar putea obține efectiv pe piață. În acest caz, avantajul corespunde diferenței dintre cele două sume;

(c)      nu se consideră că o garanție la împrumut acordată de autoritățile publice conferă un avantaj, cu excepția cazului în care există o diferență între suma pe care întreprinderea beneficiară a garanției o plătește pentru împrumutul garantat de autoritățile publice și suma pe care ar plăti-o pentru un împrumut comercial comparabil, în absența acestei garanții. În acest caz, avantajul corespunde diferenței dintre cele două sume, ajustate pentru a ține seama de diferențele dintre comisioane;

(d)      nu se consideră că furnizarea de bunuri sau de servicii sau achiziționarea de bunuri de către autoritățile publice conferă un avantaj, cu excepția cazului în care furnizarea se efectuează prin intermediul unei remunerații mai mici decât ar fi adecvată sau a cazului în care achiziționarea se efectuează prin intermediul unei remunerații mai mari decât ar fi adecvată. Adecvarea remunerării se stabilește în raport cu condițiile existente pe piață pentru bunul sau serviciul respectiv în țara de furnizare sau de cumpărare, inclusiv prețul, calitatea, disponibilitatea, valoarea comercială, transportul și alte condiții de achiziționare sau de vânzare.

[…]”

16      Pe de altă parte, diverse dispoziții ale aceluiași regulament, în special articolul 9 alineatul (3), articolul 10 alineatele (7) și (13), articolul 11 alineatele (6), (7) și (10), articolul 13 alineatele (1)-(3), articolul 18 alineatul (3), articolul 29a alineatul (1), precum și articolul 30 alineatele (1) și (2) prevăd diferite posibilități în beneficiul, printre altele, al „țării de origine sau de export”, al „guvernului țării de origine și/sau de export”, al „autorităților publice ale țării de origine și/sau de export”, precum și al „autorităților publice care acordă subvenția care face obiectul unor măsuri compensatorii”.

 Istoricul litigiului

17      Situația de fapt aflată la originea litigiului, astfel cum a fost prezentată în hotărârile atacate, poate fi rezumată după cum urmează.

18      Hengshi și Jushi sunt două societăți stabilite în Egipt și constituite în conformitate cu legislația acestei țări. Fiecare dintre acestea este filiala unei societăți-mamă stabilite în China. Aceste două societăți-mamă sunt ele însele deținute și controlate integral de o societate-mamă de bază stabilită de asemenea în China, denumită „China National Building Materials Co. Ltd”. Aceasta din urmă este o societate de stat deținută indirect și controlată integral de Comisia de supraveghere și de administrare a activelor publice a Consiliului de Afaceri al Statului, această autoritate fiind ea însăși atașată Consiliului de Afaceri al Statului și controlată de acesta.

19      Hengshi și Jushi își desfășoară activitatea, în diverse moduri, în sectorul fabricării, comercializării și exportului, în special în Uniune, de produse din fibre de sticlă utilizate printre altele pentru a crea materiale compozite ușoare utilizate în domenii precum industria automobilelor, industria navală, industria aeronautică, energia eoliană și industria construcțiilor.

20      Acestea sunt stabilite într-o regiune geografică denumită „zona de cooperare economică și comercială sino-egipteană Suez” (denumită în continuare „zona CECS”).

21      În conformitate cu un acord de cooperare semnat la 21 ianuarie 2016 între autoritățile publice chineze și autoritățile publice egiptene, în urma unei serii de inițiative comune, zona CECS face obiectul unei administrări și al unei dezvoltări comune. În acest scop, autoritățile publice egiptene acordă anumite scutiri fiscale întreprinderilor deținute de entități chineze sau sino-egiptene care sunt stabilite în această zonă și le pun la dispoziție terenuri, precum și forță de muncă, în condițiile stabilite de reglementarea egipteană aplicabilă. La rândul lor, autoritățile chineze pun la dispoziția acestor întreprinderi, în mod direct sau indirect, diferite mijloace financiare, în cadrul punerii în aplicare a unui proiect global intitulat „O centură, un drum”, în legătură cu care se prevede în special posibilitatea ca întreprinderile chineze care urmează să se stabilească în țări terțe să beneficieze de diferite măsuri fiscale și financiare, cum ar fi, de exemplu, împrumuturi, investiții și asigurări de credite.

22      În cursul lunilor mai și iunie 2019, Comisia Europeană a deschis, în temeiul articolelor 10 și 11 din Regulamentul 2016/1037, două proceduri de anchetă având ca obiect posibile subvenții de care beneficiază importurile anumitor produse din fibre de sticlă în Uniune, în urma unor plângeri formulate de Tech-Fab Europe eV (denumită în continuare „Tech-Fab Europe”) și, respectiv, de Association des producteurs de fibres de verre européens (APFE).

23      În urma acestor anchete, Comisia a adoptat succesiv, în cursul lunii iunie 2020, regulamentul în litigiu în cauza T-480/20 și regulamentul în litigiu în cauza T‑540/20. Ambele regulamente în litigiu instituie taxe compensatorii pentru produsele din fibre de sticlă care fac obiectul anchetelor menționate și care sunt importate în Uniune de Hengshi și, respectiv, de Jushi, în ceea ce îl privește pe primul, și de Jushi, în ceea ce îl privește pe cel de al doilea. În aceste regulamente, Comisia a considerat că Hengshi și Jushi au beneficiat, în contextul punerii în aplicare a diferitelor inițiative menționate la punctul 21 din prezenta hotărâre, de o serie de subvenții acordate de autoritățile publice egiptene. Unele dintre măsurile care au fost calificate astfel sunt în esență, potrivit acestei instituții, rezultatul unei cooperări între aceste autorități publice și autoritățile chineze.

 Acțiunile în fața Tribunalului și hotărârile atacate

24      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 iulie 2020, Hengshi și Jushi au introdus o acțiune având ca obiect anularea regulamentului în litigiu în cauza T-480/20. În susținerea acestei acțiuni, ele au invocat șase motive, întemeiate pe încălcarea Regulamentului 2016/1037 și, în cazul unuia dintre ele, pe încălcarea dreptului lor la apărare.

25      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 20 octombrie 2020, Tech-Fab Europe a formulat o cerere de intervenție în litigiu în susținerea concluziilor Comisiei.

26      Prin Ordonanța din 26 ianuarie 2021, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis această intervenție.

27      La 1 martie 2023, Tribunalul a adoptat Hotărârea T-480/20, prin care a respins acțiunea ca nefondată.

28      În paralel, prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 august 2020, Jushi a formulat o acțiune prin care a solicitat anularea regulamentului în litigiu în cauza T-540/20. În susținerea acestei acțiuni, ea a invocat cinci motive întemeiate pe încălcarea Regulamentului 2016/1037 și, în cazul a două dintre acestea, pe încălcarea dreptului său la apărare, precum și a dreptului la apărare al autorităților publice egiptene. Sub rezerva acestui din urmă aspect, motivele menționate sunt identice în esență cu motivele al doilea-al șaselea invocate în cauza T-480/20.

29      Prin actul depus la grefa Tribunalului la 14 decembrie 2020, APFE a formulat o cerere de intervenție în litigiu în susținerea concluziilor Comisiei.

30      Prin Ordonanța din 28 aprilie 2021, președintele Camerei a întâi a Tribunalului a admis această intervenție.

31      La 1 martie 2023, Tribunalul a adoptat Hotărârea T-540/20, prin care a respins acțiunea ca nefondată.

32      Motivele invocate în primă instanță relevante pentru prezentele recursuri sunt cele ce urmează. În primul rând, prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv în cauza T-480/20, precum și prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv în cauza T-540/20, recurentele au susținut, în termeni identici, că Comisia a încălcat articolul 2 literele (a) și (b), precum și articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037 atunci când a apreciat în esență că anumite contribuții financiare care le-au fost acordate de autoritățile publice chineze trebuiau să fie de asemenea considerate subvenții acordate de autoritățile publice egiptene sau care puteau fi atribuite sau imputate acestora din urmă. În susținerea acestei argumentații, ele au invocat trei critici distincte potrivit cărora raționamentul Comisiei se întemeia, primo, pe o interpretare eronată a termenilor acestor dispoziții ale Regulamentului 2016/1037, precum și a contextului în care acestea se înscriu, secundo, pe luarea în considerare eronată a Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii în vederea interpretării acestui regulament și, tertio, presupunând că acest acord trebuie luat în considerare, pe o interpretare eronată a acestuia din urmă în lumina articolului 31 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1155, p. 331, denumită în continuare „Convenția de la Viena”), precum și a articolului 11 din articolele privind răspunderea statului pentru fapte internaționale ilicite, elaborate de Comisia de Drept Internațional a Organizației Națiunilor Unite. Tribunalul a examinat și a respins ansamblul argumentației menționate la punctele 71-103 din Hotărârea T-480/20 și la punctele 38-70 din Hotărârea T‑540/20.

33      În al doilea rând, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Hengshi și Jushi în cauza T-480/20, precum și cu privire la al treilea aspect al primului motiv invocat de Jushi în cauza T-540/20. În acest context, recurentele au susținut, în termeni identici, că Comisia a încălcat articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2016/1037 atunci când a apreciat că anumite contribuții financiare care le-au fost acordate de autoritățile chineze constituiau subvenții specifice în sensul acestor dispoziții. În susținerea acestei argumentații, ele au arătat în esență că, ținând seama de termenii lor și de contextul în care se înscriu, dispozițiile menționate trebuie interpretate în sensul că, pentru a putea fi calificată drept specifică, o subvenție trebuie să fi fost acordată, așadar, de o autoritate determinată unor întreprinderi aflate sub jurisdicția sa. În plus, acestea au susținut că, în speță, o astfel de cerință exclude posibilitatea ca contribuțiile financiare acordate de autoritățile chineze unor întreprinderi stabilite în China și transferate de acestea filialelor lor stabilite în Egipt, precum și contribuțiile financiare acordate direct de aceste autorități publice acestor filiale să poată fi calificate drept subvenții specifice acordate de o autoritate egipteană. Tribunalul a respins argumentația menționată la punctele 106-109 din Hotărârea T-480/20 și la punctele 73-76 din Hotărârea T-540/20.

34      În al treilea rând, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la al patrulea motiv invocat de Hengshi și Jushi în cauza T-480/20, precum și cu privire la al treilea motiv invocat de Jushi în cauza T-540/20. În acest context, recurentele au susținut, în termeni identici, că Comisia a încălcat articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) și punctul 2, precum și articolul 5 din Regulamentul 2016/1037 atunci când a considerat că autoritățile publice egiptene le-au acordat o subvenție și, procedând astfel, au conferit un avantaj prin faptul că nu au perceput anumite taxe vamale datorate în mod normal la importul în Egipt de către Jushi de materiale destinate a fi utilizate ca factori de producție pentru fabricarea de produse din fibre de sticlă destinate exportului de către Hengshi în Uniune. Tribunalul a respins această argumentație la punctele 162-171 din Hotărârea T-480/20 și la punctele 129-138 din Hotărârea T-540/20.

35      În al patrulea rând, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la al cincilea motiv invocat de Hengshi și Jushi în cauza T-480/20, precum și cu privire la al patrulea motiv invocat de Jushi în cauza T-540/20. În acest context, recurentele au susținut, în termeni identici, că Comisia a încălcat articolul 3 punctul 2 și articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul 2016/1037 atunci când a considerat că tratamentul fiscal rezervat de autoritățile publice egiptene pierderilor din diferența de curs valutar ca urmare a devalorizării livrei egiptene intervenite în cursul anului 2016 constituia o subvenție care conferea de facto un avantaj specific unui număr limitat de întreprinderi orientate spre export și care desfășurau cea mai mare parte a activităților lor în monedă străină, printre care se aflau și Hengshi, și Jushi. Tribunalul a respins această argumentație la punctele 175-179 din Hotărârea T‑480/20 și la punctele 142-146 din Hotărârea T-540/20.

36      În al cincilea și ultimul rând, în cauza T-480/20, Tribunalul s-a pronunțat cu privire la primul aspect al primului motiv invocat de Hengshi și Jushi. În acest context, recurentele au susținut că Comisia a încălcat în special articolul 1 alineatul (1), articolul 5 și articolul 6 din Regulamentul 2016/1037 atunci când a calculat valoarea subvențiilor care fac obiectul unor măsuri compensatorii acordate fiecăreia dintre ele. Tribunalul examinează această argumentație la punctele 32-58 din Hotărârea T‑480/20.

 Concluziile părților și procedura în fața Curții

37      Prin recursul formulat în cauza C-269/23 P, Hengshi și Jushi solicită Curții:

–        anularea Hotărârii T-480/20;

–        anularea regulamentului în litigiu în cauza T-480/20, după evocarea acestei cauze și

–        obligarea Comisiei și a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în recurs.

38      Prin recursul formulat în cauza C-272/23 P, Jushi solicită Curții:

–        anularea Hotărârii T-540/20;

–        anularea regulamentului în litigiu în cauza T-540/20, după evocarea acestei cauze, și

–        obligarea Comisiei și a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în recurs.

39      Comisia solicită Curții respingerea celor două recursuri și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

40      Tech-Fab Europe solicită Curții respingerea recursului în cauza C-269/23 P și obligarea Hengshi și a Jushi la plata cheltuielilor de judecată.

41      APFE solicită Curții respingerea recursului în cauza C-272/23 P și obligarea Jushi la plata cheltuielilor de judecată.

42      Prin decizia adoptată de președintele Curții la 8 decembrie 2023, după ascultarea părților, cele două cauze au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și în vederea pronunțării hotărârii.

 Cu privire la recurs

43      În susținerea concluziilor prezentate în cauza C-269/23 P, Hengshi și Jushi invocă cinci motive.

44      În susținerea concluziilor prezentate în cauza C-272/23 P, Jushi invocă patru motive, care sunt identice în esență cu al doilea-al patrulea motiv în cauza C‑269/23 P.

 Cu privire la primul motiv comun celor două cauze

 Argumentele părților

45      Prin intermediul celui de al doilea motiv invocat în cauza C-269/23 P, întemeiat în esență pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale articolului 2 literele (a) și (b), precum și ale articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037, Hengshi și Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 81-103 din Hotărârea T‑480/20. Acest motiv este identic cu primul motiv invocat în cauza C-272/23 P, prin care Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 48-70 din Hotărârea T-540/20.

46      Prin intermediul acestui motiv comun celor două cauze, care corespunde motivelor din primă instanță rezumate la punctul 32 din prezenta hotărâre, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit erori de drept atunci când a apreciat că Comisia putea considera că anumite contribuții financiare care le-au fost acordate de autoritățile chineze, fie direct, fie prin intermediul societăților-mamă ale acestora, trebuiau considerate de asemenea subvenții care au fost acordate de autoritățile publice egiptene sau care puteau fi atribuite sau imputate acestora din urmă.

47      În această privință, ele susțin, în primul rând, că această calificare juridică și interpretarea care stă la baza ei, astfel cum sunt enunțate la punctele 81-85 și 92‑95 din Hotărârea T-480/20, precum și la punctele 48-52 și 59-62 din Hotărârea T-540/20, sunt incompatibile cu termenii articolului 2 literele (a) și (b), precum și ai articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037, interpretați în lumina contextului în care se înscriu aceste dispoziții și a obiectivului urmărit de regulamentul menționat.

48      Astfel, mai întâi, articolul 2 literele (a) și (b), precum și articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037 ar prevedea în mod clar și precis, în diferitele lor versiuni lingvistice, că noțiunea de „subvenție” include numai contribuții financiare care provin „de la autoritățile publice ale țării de origine sau de export”, înțelese, de regulă, ca incluzând „orice organism public de pe teritoriul” acestei țări, sub rezerva unei singure excepții, referitoare la situația în care astfel de organisme însărcinează „un organism privat” să execute funcții care sunt în mod normal de competența lor sau îi ordonă să facă acest lucru. Aceste dispoziții nu ar permite, așadar, includerea în această noțiune a contribuțiilor financiare care provin de la autoritățile publice ale unei alte țări. Pe de altă parte, aceste dispoziții s-ar referi la subvențiile care sunt „acordate de” autoritățile publice respective, iar nu la cele care „pot fi atribuite” sau care sunt „imputabile” acestora. Așadar, această noțiune nu ar putea include decât subvenții care provin direct de la aceste autorități publice, sub rezerva excepției prevăzute, în mod expres și limitativ, în prezența unor organisme private care acționează în numele acestora din urmă.

49      Apoi, această interpretare ar fi confirmată de contextul în care se înscriu articolul 2 literele (a) și (b), precum și articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037. În special, articolul 10 alineatul (7) și articolul 13 alineatul (1) din acest regulament ar acorda o serie de drepturi și de posibilități țării de origine sau de export. În schimb, nimic nu ar fi prevăzut în beneficiul altor țări, în ipoteza în care interpretarea reținută de Tribunal ar trebui admisă.

50      În sfârșit, considerentul (4) al Regulamentului 2016/1037 ar indica faptul că acest act are în special ca obiectiv explicarea, într-o formă suficient de detaliată, a condițiilor care determină existența unei subvenții, printre care nu ar figura cea referitoare la posibilitatea de a atribui sau de a imputa o contribuție financiară provenind de la autoritățile publice ale țării de origine sau de export, acordate, așadar, de acestea autorităților publice ale unei alte țări. La modul mai general, legiuitorul Uniunii nu ar fi intenționat să includă investițiile străine directe în domeniul de aplicare al acestui regulament.

51      În al doilea rând, nici interpretarea Regulamentului 2016/1037 reținută de Tribunal nu ar putea fi considerată justificată în raport cu Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii.

52      Astfel, contrar celor enunțate de Tribunal la punctele 96-100 din Hotărârea T‑480/20 și la punctele 63-67 din Hotărârea T-540/20, termenii articolului 2 literele (a) și (b), precum și cei ai articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037 ar fi parțial diferiți de cei ai articolului 1 din acest acord. În special, spre deosebire de acesta din urmă, care prevede că noțiunea de „autorități publice” înglobează în mod general „orice organism public de pe teritoriul unui membru”, primele ar enunța că această noțiune include numai „orice organism public de pe teritoriul țării de origine sau de export”. Or, acestei diferențe de redactare ar trebui să i se atribuie o semnificație.

53      În orice caz, contrar celor enunțate de Tribunal la punctele 101 și 102 din Hotărârea T-480/20, precum și la punctele 68 și 69 din Hotărârea T-540/20, articolul 1 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, ai cărui termeni ar trebui interpretați în conformitate cu normele prevăzute la articolul 31 din Convenția de la Viena, ar evidenția în mod clar că nici acest acord nu permite calificarea unei contribuții financiare care provine de la autoritățile publice ale unui membru al OMC drept subvenție imputabilă autorităților publice ale unui alt membru al OMC. Astfel, din acest articol 1 ar reieși că constituie o subvenție „acordată de «autoritățile publice» [ale unui] «membru»” o contribuție financiară care „provine” de la un organ executiv sau de la un organism public „de pe teritoriul” acestui membru. În plus, articolul menționat nu ar prevedea posibilitatea de a imputa o astfel de contribuție financiară autorităților publice ale unui alt membru. În sfârșit, contextul în care acești termeni trebuie interpretați și scopul urmărit de Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii ar confirma o astfel de interpretare.

54      Comisia, susținută de APFE și de Tech-Fab Europe, contestă temeinicia întregii argumentații.

 Aprecierea Curții

–       Considerații introductive

55      În măsura în care recurentele susțin că hotărârile atacate sunt afectate de erori de drept care constau în esență, pentru Tribunal, în faptul că a controlat legalitatea regulamentelor în litigiu întemeindu-se nu numai pe o interpretare eronată a Regulamentului 2016/1037, ci și pe o înțelegere eronată a raportului juridic care există între acest regulament și Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, precum și pe o interpretare eronată a acestui acord, este necesar să se stabilească, cu titlu introductiv, dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, cu ce titlu acordul menționat trebuie luat în considerare de Curte.

56      În această privință, în primul rând, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că dispozițiile unui acord internațional la care Uniunea este parte nu pot fi invocate în susținerea unei acțiuni în anularea unui act de drept derivat al Uniunii, a unei excepții întemeiate pe nevaliditatea unui asemenea act sau a unei acțiuni în despăgubire decât cu condiția ca, pe de o parte, natura și economia acordului respectiv să nu se opună acestei invocări și ca, pe de altă parte, acele dispoziții să fie, din punctul de vedere al conținutului, necondiționate și suficient de precise (Hotărârea din 3 iunie 2008, Intertanko și alții, C‑308/06, EU:C:2008:312, punctele 43 și 45, Hotărârea din 4 februarie 2016, C & J Clark International și Puma, C-659/13 și C-34/14, EU:C:2016:74, punctul 84, precum și Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C‑123/21 P, EU:C:2008:708, punctul 69).

57      Or, Curtea a statuat în mod constant că, ținând seama de natura și de economia lor, Acordul de instituire a OMC și acordurile care figurează în anexele 1-4 la acest acord nu constituie, în principiu, norme în raport cu care poate fi controlată legalitatea actelor de drept derivat al Uniunii (Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C-21/14 P, EU:C:2015:494, punctul 38 și jurisprudența citată, Hotărârea din 4 februarie 2016, C & J Clark International și Puma, C‑659/13 și C-34/14, EU:C:2016:74, punctul 85, precum și Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C-123/21 P, EU:C:2023:708, punctul 71).

58      Prin urmare, Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, care figurează în anexa 1A la Acordul de instituire a OMC, nu constituie, în principiu, un astfel de standard.

59      În aceste condiții, în două situații excepționale, care atestă voința legiuitorului Uniunii de a-și limita marja de manevră în aplicarea normelor OMC, revine instanței Uniunii sarcina de a controla legalitatea unui act de drept derivat al Uniunii sau a actelor care îl aplică în raport cu Acordul de instituire a OMC sau cu acordurile care figurează în anexele 1-4 la acest acord. Este vorba, primo, despre ipoteza în care Uniunea a intenționat să execute, în acest act, o obligație specială asumată în cadrul acestor acorduri și, secundo, despre cazul în care actul menționat face trimitere în mod expres la dispoziții precise din acordurile menționate (Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C-21/14 P, EU:C:2015:494, punctele 40 și 41, Hotărârea din 4 februarie 2016, C & J Clark International și Puma, C-659/13 și C-34/14, EU:C:2016:74, punctul 87, precum și Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C-123/21 P, EU:C:2023:708, punctele 74 și 75).

60      Așa cum reiese din jurisprudența Curții, voința eventuală a Uniunii de a executa o obligație specifică asumată în cadrul acordurilor în discuție se distinge de obligația care revine oricărui membru al OMC de a asigura, în cadrul ordinii sale juridice interne și pe întreg teritoriul său, respectarea obligațiilor care decurg din dreptul OMC [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, Comisia/Ungaria (Învățământ superior), C-66/18, EU:C:2020:792, punctul 85]. Această voință și obligația specială la care se raportează trebuie, în consecință, să reiasă dintr-o dispoziție specifică a actului de drept derivat al Uniunii care este vizat într-un anumit caz (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C-21/14 P, EU:C:2015:494, punctele 45 și 46, precum și Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C-123/21 P, EU:C:2023:708, punctul 79).

61      În speță, trebuie constatat, mai întâi, că niciuna dintre dispozițiile Regulamentului 2016/1037 de care se prevalează recurentele în cadrul prezentului motiv nu evidențiază vreo voință a legiuitorului Uniunii de a pune în executare, în acest act, o obligație specială asumată în cadrul Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii sau, în sens mai larg, al Acordului de instituire a OMC și al acordurilor care figurează în anexele 1-4 la acesta.

62      Apoi, niciuna dintre aceste dispoziții nu face trimitere în mod expres la dispoziții precise din aceste acorduri.

63      În sfârșit, deși este adevărat că considerentul (3) al Regulamentului 2016/1037 arată că este necesar să se „să se preia, în măsura posibilului, terminologia [Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii] în dreptul Uniunii”, această expresie trebuie înțeleasă în sensul că, deși legiuitorul Uniunii a intenționat să pună în aplicare dispozițiile acestui acord atunci când a adoptat acest regulament, el nu a dorit totuși să facă din acordul menționat o normă în raport cu care legalitatea actelor de drept derivat al Uniunii să poată fi controlată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2015, Comisia/Rusal Armenal, C‑21/14 P, EU:C:2015:494, punctul 52, precum și Hotărârea din 28 septembrie 2023, Changmao Biochemical Engineering/Comisia, C-123/21 P, EU:C:2023:708, punctul 78).

64      În consecință, Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 99 din Hotărârea T‑480/20 și la punctul 66 din Hotărârea T-540/20, că articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul 2016/1037 urmărea executarea unei obligații speciale asumate de Uniune în cadrul OMC. În aceste condiții, din moment ce această apreciere, introdusă prin expresia „în plus”, a fost efectuată de Tribunal cu titlu suplimentar, eroarea de drept astfel săvârșită nu poate determina anularea hotărârii atacate.

65      În al doilea rând, reiese tot astfel din jurisprudența constantă a Curții că supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune față de actele de drept derivat al Uniunii impune ca acestea din urmă să fie interpretate, în măsura posibilului, în conformitate cu aceste acorduri, în special atunci când astfel de acte urmăresc punerea în aplicare a unor astfel de acorduri, în măsura în care dispozițiile lor sunt în esență identice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2015, Philips Lighting Poland și Philips Lighting/Consiliul, C‑511/13 P, EU:C:2015:553, punctele 60 și 63, precum și Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C-891/19 P, EU:C:2022:38, punctele 30 și 31). De asemenea, această interpretare trebuie efectuată, în măsura posibilului, în conformitate cu normele și principiile relevante ale dreptului internațional general, cu respectarea căruia Uniunea este obligată să își exercite competențele atunci când adoptă actele menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C-402/05 P și C-415/05 P, EU:C:2008:461, punctul 291, și Hotărârea din 1 august 2022, Sea Watch, C-14/21 și C-15/21, EU:C:2022:604, punctul 92).

66      În special, principiul de drept internațional general al respectării și executării cu bună-credință a tratatelor (pacta sunt servanda) consacrat la articolul 26 din Convenția de la Viena implică faptul că instanța Uniunii trebuie, în vederea interpretării Acordului de instituire a OMC și a acordurilor care figurează în anexele 1-4 la acesta, să țină seama de interpretarea acestor acorduri reținută de Organul de soluționare a litigiilor (OSL) al OMC. În lipsa unei astfel de interpretări, revine Curții sarcina de a interpreta singură acordurile menționate în conformitate cu normele obișnuite de interpretare a dreptului internațional care sunt obligatorii pentru Uniune [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, Comisia/Ungaria (Învățământ superior), C-66/18, EU:C:2020:792, punctul 92, și Hotărârea din 20 ianuarie 2022, Comisia/Hubei Xinyegang Special Tube, C‑891/19 P, EU:C:2022:38, punctul 32].

67      În speță, termenii articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037 sunt în esență identici, sub numeroase aspecte, cu cei ai articolului 1 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, deși cuprind diferențe care trebuie luate în considerare. Prin urmare, trebuie să se asigure, în măsura posibilului, că interpretarea acestei dispoziții este conformă cu acest articol sau, în ceea ce privește aspectele asupra cărora dispoziția menționată conține diferențe în raport cu articolul menționat, că aceasta nu contravine obligațiilor Uniunii în temeiul OMC (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 1988, Fediol/Comisia, 188/85, EU:C:1988:400, punctul 13).

68      Pe de altă parte, din moment ce, așa cum recunosc părțile, OSL nu a precizat încă sensul și domeniul de aplicare al articolului 1 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii într-o situație precum cea vizată de hotărârile atacate și, anterior acestora, de regulamentele în litigiu, revine Curții sarcina de a interpreta singură acest articol, potrivit modalităților indicate la punctul 66 din prezenta hotărâre, în măsura în care este necesar pentru a se pronunța cu privire la motivele invocate de recurente.

–       Cu privire la interpretarea articolului 2 literele (a) și (b), precum și a articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037

69      Dezacordul dintre părți privește în esență identitatea persoanelor de la care trebuie să provină o subvenție pentru a putea fi calificată ca atare în temeiul Regulamentului 2016/1037. Prin urmare, este necesar să se stabilească dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce mod este reglementată această identitate de acest act, amintindu-se că dispozițiile actului menționat trebuie interpretate, conform jurisprudenței constante a Curții, ținând seama nu numai de formularea lor, ci și de contextul în care se înscriu și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea din 7 iunie 2005, VEMW și alții, C-17/03, EU:C:2005:362, punctul 41, precum și Hotărârea din 1 august 2022, Sea Watch, C-14/21 și C-15/21, EU:C:2022:604, punctul 115), așa cum a amintit Tribunalul în esență la punctul 78 din Hotărârea T-480/20 și la punctul 45 din Hotărârea T‑540/20.

70      În ceea ce privește, în primul rând, termenii dispozițiilor Regulamentului 2016/1037, trebuie arătat, mai întâi, că articolul 3 punctul 1 litera (a) din acest regulament definește noțiunea de „subvenție” atât din punct de vedere material, cât și din punct de vedere personal.

71      Din punct de vedere material, reiese în esență din acest articol 3 punctul 1 litera (a) că o subvenție este constituită dintr-o contribuție financiară care poate fi o practică ce presupune un transfer direct de fonduri, o anulare sau o nepercepere a unor încasări publice care în mod normal sunt exigibile, o furnizare sau o achiziție de bunuri sau servicii ori o plată către un mecanism de finanțare.

72      Din punct de vedere personal, acest articol 3 punctul 1 litera (a) precizează în esență, în diferitele sale versiuni lingvistice, că, oricare ar fi forma și natura acestei contribuții, ea trebuie să provină, în toate cazurile, „de la autoritățile publice” (sau „de la guvern”) din (în) „țara de origine” sau „țara exportatoare”, sub rezerva unei singure excepții, referitoare la ipoteza în care aceste autorități publice însărcinează un organism privat să acorde o contribuție financiară în numele lor sau îi ordonă să o facă. Rezultă că, sub rezerva acestei excepții, numai o contribuție financiară acordată de autoritățile publice din țara de origine sau din țara de export și care are la origine, prin urmare, un comportament al acestor autorități poate fi calificată drept subvenție în sensul Regulamentului 2016/1037.

73      Apoi, articolul 2 din Regulamentul 2016/1037 definește, printre alte noțiuni, pe cea de „autorități publice” și precizează natura legăturii care trebuie să le lege pe acestea de diferitele forme de contribuții financiare prevăzute la articolul 3 punctul 1 litera (a) din acest regulament pentru ca acestea să poată fi calificate drept „subvenții”, cu condiția ca celelalte condiții care permit reținerea unei astfel de calificări să fie îndeplinite. În ceea ce privește noțiunea de „autorități publice”, articolul 2 litera (b) din regulamentul menționat precizează că aceasta include „orice organism public de pe teritoriul” țării de origine sau al țării exportatoare, aceasta din urmă corespunzând țării intermediare către care un produs a fost exportat din țara de origine, apoi din care a fost importat în Uniune. În ceea ce privește legătura care trebuie să unească autoritățile publice ale uneia sau alteia dintre aceste țări de o contribuție financiară într-un anumit caz, articolul 2 litera (a) din același regulament prevede că acesta constă, pentru aceste autorități publice, în „acordarea” acestei contribuții financiare. Având în vedere fraza în care este utilizat, acest termen trebuie înțeles, în conformitate cu sensul său obișnuit, ca făcând trimitere la un comportament prin care o persoană dă sau atribuie un bun unei alte persoane, indiferent dacă i se acordă în mod formal sau îi permite în practică să beneficieze de acesta.

74      În sfârșit, niciuna dintre aceste dispoziții și nicio altă dispoziție din Regulamentul 2016/1037 nu precizează și nici nu încadrează în mod explicit, dintr-o altă perspectivă, condițiile și modalitățile juridice și practice în care o contribuție financiară poate sau trebuie să fie privită ca fiind acordată de autoritățile publice din țara de origine sau de export.

75      În aceste condiții, este necesar, ținând seama de termenii articolului 2 literele (a) și (b) și ai articolului 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul 2016/1037, să se considere că, pentru a putea califica o contribuție financiară drept „subvenție”, aceste diferite dispoziții impun să se demonstreze, în orice caz, că această contribuție financiară a fost acordată uneia sau mai multor persoane determinate de autoritățile publice ale țării de origine sau ale țării exportatoare a unui anumit produs, în sensul că un organism public de pe teritoriul uneia sau al alteia dintre aceste țări a adoptat un comportament care constă fie în acordarea în mod formal a respectivei contribuții financiare acestor persoane, fie în a le permite în practică să beneficieze de ea. Atât într-un caz, cât și în celălalt, acest comportament trebuie să fi jucat un rol determinant în alocarea unei astfel de contribuții financiare.

76      În schimb, nici articolul 2 literele (a) și (b), nici articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul 2016/1037 nu conțin indicații sau indicii care să impună sau chiar să permită să se considere că existența unei subvenții trebuie să aibă ca origine exclusivă un astfel de comportament.

77      În special, din punct de vedere personal, aceste dispoziții nu conțin niciun element care să interzică reținerea calificării drept subvenție în prezența unei contribuții financiare provenind de la autoritățile publice ale unei alte țări decât țara de origine sau de export, cu condiția să se demonstreze, având în vedere comportamentul autorităților publice din țara de origine sau de export, că se poate considera că acestea din urmă au acordat contribuția financiară respectivă.

78      De altfel, din punct de vedere material, anumite tipuri de contribuții financiare enumerate la articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul 2016/1037 pot fi caracterizate prin existența unei astfel de situații, precum cele care constau, pentru autoritățile publice ale țării de origine sau de export, în a permite, prin comportamentul lor, furnizarea de fonduri sau de bunuri provenind de la autoritățile publice ale unei alte țări către una sau mai multe persoane determinate. Situația este aceeași în ceea ce privește anumite tipuri de contribuții financiare enumerate la articolul 6 din acest regulament, fie că este vorba, de exemplu, despre o achiziție de participații, fie despre un împrumut sau despre o garanție pentru împrumut.

79      În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscriu articolele 2 și 3 din Regulamentul 2016/1037, trebuie arătat, pe de o parte, că articolul 1 din acest regulament prevede, astfel cum rezultă din însuși titlul său, două principii care au o importanță transversală în cadrul interpretării și al aplicării regulamentului menționat.

80      Astfel, alineatul (1) al acestui articolul 1 prevede că se poate institui o taxă compensatorie pentru a compensa „orice subvenție acordată, direct sau indirect”, la fabricarea, producția, exportul sau transportul unui produs. Această dispoziție reține o definiție largă a noțiunii de „subvenție”, confirmată de utilizarea nu numai a termenului „orice”, ci și a termenilor „direct sau indirect”, care se pot raporta atât la modul în care se acordă o subvenție, cât și la persoana care beneficiază de aceasta și la persoana care o acordă. Dispoziția menționată confirmă, în această măsură, ideea că domeniul de aplicare al noțiunii „subvenție” utilizate de Regulamentul 2016/1037 poate include printre altele situația în care autoritățile publice ale țării de origine sau de export acordă oficial uneia sau mai multor persoane sau le permit în practică să beneficieze de o contribuție financiară care provine inițial, în totalitate sau în parte, de la autoritățile publice ale unei alte țări.

81      Pe de altă parte, reiese din cuprinsul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul 2016/1037 că acesta din urmă este aplicabil în cazul unei subvenții acordate atât de autoritățile publice ale țării de origine a unui produs, cât și de cele ale țării exportatoare a acestui produs. Deși acest principiu exclude posibilitatea de a califica drept subvenție, ca atare, o contribuție financiară provenind de la o altă țară, el permite, în schimb, să se rețină o astfel de calificare dacă cerința descrisă la punctul 77 din prezenta hotărâre este respectată.

82      Pe de altă parte, considerentul (5) al Regulamentului 2016/1037, în lumina căruia trebuie interpretate articolele 1-3 din acest regulament, enunță de asemenea că, pentru a caracteriza existența unei subvenții, este necesar să se demonstreze printre altele „acordarea unei contribuții financiare de către autoritățile publice sau de către un organism public, pe teritoriul unei țări”, ceea ce se poate face printre altele dovedind că, prin comportamentul lor, aceste autorități publice au acordat sau au permis în practică, în mod oficial, uneia sau mai multor persoane să beneficieze de o contribuție financiară din partea tuturor sau a unei părți a autorităților publice dintr-o altă țară.

83      În ceea ce privește, în al treilea și ultimul rând, obiectivul Regulamentului 2016/1037, din cuprinsul punctului 80 din prezenta hotărâre reiese că acesta constă în a permite Uniunii să compenseze orice subvenție acordată, direct sau indirect, de autoritățile publice ale țărilor terțe din care provin sau din care sunt importate mărfuri, în condițiile prevăzute de acest regulament.

84      În special, trebuie să se considere, ținând seama de termenii utilizați la articolele 2 și 6 din regulamentul menționat, că o astfel de subvenție poate lua forma unei investiții străine, efectuată de autoritățile publice dintr-o anumită țară terță, în una sau în mai multe întreprinderi stabilite într-o altă țară terță, cu condiția ca comportamentul acestora din urmă să permită să se considere că acestea au acordat contribuția financiară menționată întreprinderilor respective, acordându-le în mod formal sau permițându-le în practică să beneficieze de ea.

85      În această privință, trebuie amintit că investițiile străine, și anume investițiile de orice natură pe care investitorii stabiliți într-o anumită țară le efectuează în întreprinderi sau în organisme care desfășoară o activitate economică în alte țări, în vederea stabilirii, dezvoltării sau menținerii unor relații durabile cu aceste întreprinderi sau organisme, după caz, prin controlarea sau influențarea acestora, țin de competența exclusivă a Uniunii – și, mai precis, de politica comercială comună, în care se înscrie Regulamentul 2016/1037 – atunci când sunt directe și de competența partajată a acesteia atunci când sunt altfel decât directe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Daiichi Sankyo și Sanofi-Aventis Deutschland, C-414/11, EU:C:2013:520, punctul 45, precum și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Republica Moldova, C-741/19, EU:C:2013:655, punctul 26).

86      Prin urmare, articolul 2 literele (a) și (b), precum și articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul 2016/1037 trebuie interpretate, ținând seama de termenii lor, de contextul în care se înscriu și de obiectivul urmărit de acest regulament, în sensul că permit Comisiei să aplice calificarea juridică drept „subvenție” unei contribuții financiare care provine, în tot sau în parte, de la autoritățile publice ale unei țări terțe, alta decât țara de origine sau de export al unui anumit produs, în cazul în care se demonstrează că se poate considera că această contribuție financiară a fost acordată de autoritățile publice ale acestei țări de origine sau de export, având în vedere comportamentul lor propriu. Prin urmare, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când s-a pronunțat în esență în acest sens la punctele 81-84 și 95 din Hotărârea T-480/20, precum și la punctele 48-51 și 62 din Hotărârea T-540/20.

87      Această interpretare nu este repusă în discuție de argumentul pe care recurentele îl întemeiază pe articolul 10 alineatul (7) și pe articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1037. Astfel, în orice situație care intră sub incidența acestui regulament, autoritățile publice din țara de origine sau de export despre care se poate considera că au acordat o subvenție pot exercita diferitele posibilități prevăzute de aceste dispoziții, precum, de altfel, și pe cele prevăzute de celelalte dispoziții enumerate la punctul 16 din prezenta hotărâre. În plus, le este permis, în vederea acestei exercitări sau în legătură cu această exercitare, să se pună de acord cu autoritățile publice ale țării terțe de la care provine, inițial, în tot sau în parte contribuția financiară susceptibilă să fie calificată drept „subvenție”. În sfârșit, acestora le revine obligația de a elimina sau de a limita această subvenție, de exemplu prin modificarea comportamentului lor, sau de a lua alte măsuri referitoare la efectele sale.

–       Cu privire la interpretarea Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii

88      În temeiul jurisprudenței citate la punctele 65 și 66 din prezenta hotărâre, mai este necesar, pentru a verifica conformitatea interpretării reținute la punctul 86 din această hotărâre cu Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, precum și cu obligațiile care decurg pentru Uniune din dreptul OMC, să se stabilească dacă această interpretare este, dacă nu coerentă, cel puțin compatibilă cu acest acord și cu aceste obligații. Din moment ce Uniunea este parte la acest acord internațional, însăși interpretarea acestuia trebuie efectuată, conform jurisprudenței constante a Curții, recurgând la normele relevante de drept internațional cutumiar, astfel cum sunt reflectate la articolul 31 din Convenția de la Viena, care sunt obligatorii pentru instituțiile Uniunii și fac parte din ordinea juridică a acesteia din urmă (Hotărârea din 27 februarie 2018, Western Sahara Campaign UK, C-266/16, EU:C:2018:118, punctul 58 și jurisprudența citată).

89      Potrivit alineatului (1) al acestui articol 31, un tratat trebuie interpretat cu bună‑credință potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului, în contextul lor, astfel cum acesta este definit la alineatul (3) al articolului menționat, precum și în lumina obiectului și a scopului său.

90      În această privință, trebuie, în primul rând, să se evidențieze, astfel cum a arătat în esență Tribunalul la punctul 98 din Hotărârea T-480/20 și la punctul 65 din Hotărârea T‑540/20, că articolul 1 punctul 1.1 litera (a) subpunctul 1 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii este formulat în termeni în esență identici cu cei ai articolului 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037, sub rezerva unui anumit punct. Astfel, spre deosebire de acest regulament, acest articol 1 punctul 1.1 litera (a) subpunctul 1), în versiunea în limba franceză, definește noțiunea de „subvenție” ca fiind orice „contribuție financiară a unei autorități publice sau a vreunui alt organism public de pe teritoriul unui membru”. Versiunile în limbile spaniolă și engleză ale articolului menționat, care sunt deopotrivă autentice, sunt redactate în mod identic. Cu alte cuvinte, având în vedere termenii săi, acesta, luat izolat, poate fi interpretat, spre deosebire de articolul 3 punctul 1 din Regulamentul 2016/1037, în sensul că orice contribuție financiară care provine de la autoritățile publice ale unei țări membre a OMC, oricare ar fi aceasta, poate fi calificată drept subvenție, independent de orice legătură între aceste autorități publice și țara din care sunt originare sau din care sunt exportate anumite produse.

91      În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie articolul 1 punctul 1.1 litera (a) subpunctul 1 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, trebuie arătat, pe de o parte, că articolul 2 punctele 2.1 și 2.2 din acest acord prevede, în versiunea în limba franceză, că o subvenție trebuie, pe de altă parte, să fie specifică fie unei întreprinderi, unui grup de întreprinderi, unei ramuri de producție sau unui grup de ramuri de producție „care se află sub jurisdicția autorității care acordă această subvenție”, fie „anumitor întreprinderi situate în interiorul unei regiuni geografice determinate care se află sub jurisdicția autorității care acordă această subvenție”. Versiunile în limbile spaniolă și engleză ale acestui articol 2 utilizează, la rândul lor, termenii „dentro de la jurisdicción de la autoridad otorgante” și „within the jurisdiction of the granting authority”. Articolul 2 menționat stabilește, așadar, o legătură între autoritățile publice care acordă o subvenție și întreprinderea sau întreprinderile cărora le este acordată o asemenea subvenție, precum și, pe cale de consecință, produsele care provin din această sau din aceste întreprinderi.

92      Interpretate coroborat, articolul 1 punctul 1.1 litera (a) subpunctul 1 și articolul 2 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii par, așadar, în realitate, să limiteze domeniul de aplicare al noțiunii „subvenție” la contribuțiile financiare care sunt acordate de autoritățile publice ale țării de origine a acestor produse, în măsura în care această țară este membră a OMC. Articolul 11 alineatul (8) din acest acord confirmă această interpretare, extinzând domeniul de aplicare al acestei noțiuni la contribuțiile financiare care sunt acordate de autoritățile publice din țara intermediară în care produsele menționate sunt exportate din țara de origine, apoi din care sunt importate în țara de destinație, așa cum face Regulamentul 2016/1037.

93      În aceste condiții, niciuna dintre cele trei dispoziții menționate la punctul anterior nu conține indicații sau indicii care să justifice excluderea din domeniul de aplicare al acestei noțiuni a contribuțiilor financiare care, deși pot fi considerate ca fiind acordate de astfel de autorități publice, ținând seama de comportamentul propriu al acestora din urmă, provin totuși, în tot sau în parte, de la autoritățile publice ale unei alte țări membre a OMC. Tot în această măsură, aceste dispoziții par coerente cu elementele textuale și contextuale ale Regulamentului 2016/1037 pe care se întemeiază interpretarea care figurează la punctul 86 din prezenta hotărâre.

94      Același lucru este valabil, pe de altă parte, în ceea ce privește articolul 5 din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, care prevede că niciun membru al OMC nu ar trebui să creeze, recurgând la o subvenție, efecte negative asupra intereselor unui alt membru al OMC. Astfel, acest articol poate fi interpretat și el în sensul că se interzice unui asemenea membru să acționeze în acest mod nu numai prin acordarea, de unul singur, a unei asemenea subvenții, ci și prin adoptarea unui comportament care să permită uneia sau mai multor întreprinderi stabilite pe teritoriul său ori care țin de jurisdicția sa să beneficieze de o subvenție care provine inițial, în totalitate sau în parte, de la un alt membru al OMC. Situația poate fi aceasta în special atunci când punerea în aplicare a unei legislații, adoptarea unei decizii, acordarea unei autorizații sau recurgerea la orice altă măsură de către un membru al OMC este necesară pentru a permite acestei întreprinderi sau acestor întreprinderi să obțină beneficiul, pe teritoriul acestui membru, al unei contribuții financiare din partea acestui alt membru, indiferent dacă această necesitate este de ordin juridic sau decurge din faptul că celălalt membru menționat a condiționat, în practică, beneficiul acestei contribuții financiare de o astfel de legislație, decizie, autorizare sau altă măsură.

95      De altfel, unele dintre tipurile de contribuții financiare enumerate la articolul 1 punctul 1.1 litera (a) subpunctul 1 literele (i)-(iv) din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, care corespund celor enumerate la articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul 2016/1037, pot fi caracterizate de existența unei asemenea situații, astfel cum s-a arătat la punctul 78 din prezenta hotărâre.

96      Rezultă, așadar, că noțiunea de subvenție, astfel cum a fost interpretată la punctul 86 din prezenta hotărâre, nu este contrară obligațiilor Uniunii care decurg din termenii Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii, interpretate în contextul lor.

97      În al treilea rând, deși acest acord nu cuprinde nicio dispoziție care să prevadă obiectul și scopul său, pe de o parte, și nu este precedat de un preambul care să poată conține indicații în această privință, pe de altă parte, din rapoartele Organului de apel al OMC din 28 noiembrie 2002, intitulat „Statele Unite ale Americii – Taxe compensatorii pentru anumite produse plate din oțeluri rezistente la coroziune din Germania” (WT/DS213/AB/R, punctul 73), precum și din cel din 11 martie 2011, intitulat „Statele Unite ale Americii – Taxe antidumping și compensatorii pentru anumite produse din China” (WT/DS379/AB/R, punctul 543), rapoarte care au fost adoptate de OSL la 19 decembrie 2002 și, respectiv, la 25 martie 2001, că obiectul și scopul principal al acordului menționat sunt „extinderea și îmbunătățirea disciplinelor GATT referitoare la utilizarea subvențiilor și a măsurilor compensatorii”, în condițiile și limitările prevăzute de același acord.

98      Or, acest obiect și acest scop de consolidare și de îmbunătățire a disciplinei multilaterale în domeniul subvențiilor sunt mai degrabă de natură să confirme interpretarea textuală și contextuală a Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii care figurează la punctele 90-95 din prezenta hotărâre decât să o repună în discuție. Astfel, acestea încurajează privilegierea unei interpretări a termenilor acestui acord și în special a noțiunii de „subvenție acordată de autoritățile publice”, care ține seama de internaționalizarea sporită a întreprinderilor care participă la comerțul mondial, precum și de sprijinul, uneori decisiv, de care pot beneficia în acest context, sub forma unor contribuții financiare a căror acordare rezultă din contribuția sau din acțiunea autorităților publice din mai multe țări membre ale OMC.

99      Cel puțin, obiectul și scopul menționat nu sunt contrare unei interpretări în acest sens a Regulamentului 2016/1037.

100    Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul s-a pronunțat în acest sens la punctul 103 din Hotărârea T-480/20 și la punctul 70 din Hotărârea T-540/20.

101    Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al doilea motiv comun celor două cauze

 Argumentele părților

102    Prin intermediul celui de al treilea motiv invocat în cauza C-269/23 P, întemeiat în esență pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale articolului 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2016/1037, Hengshi și Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 106-109 din Hotărârea T‑480/20. Acest motiv este identic cu cel de al doilea motiv invocat în cauza C‑272/23 P, prin care Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 73-76 din Hotărârea T-540/20.

103    Prin intermediul acestui motiv comun celor două cauze, care corespunde motivelor din primă instanță rezumate la punctul 33 din prezenta hotărâre, recurentele susțin în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că Comisia era îndreptățită să considere că autoritățile egiptene aveau calitatea de autorități care au acordat subvențiile în litigiu, întrucât acestea erau constituite din contribuții financiare care au fost alocate recurentelor de autoritățile publice chineze, direct sau prin intermediul societăților-mamă ale acestora stabilite în China.

104    Astfel, deși articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2016/1037 nu are ca obiect să precizeze sensul noțiunii de „subvenție” ca atare, ci al condiției „specificității” care trebuie îndeplinită, printre altele, pentru ca o subvenție să poată determina instituirea de taxe compensatorii, din aceste dispoziții nu ar reieși totuși că o contribuție financiară acordată de autoritățile publice ale unei anumite țări nu poate fi calificată drept subvenție imputabilă sau atribuibilă unei autorități care ține de autoritățile publice ale unei alte țări. În special, dispozițiile menționate s-ar referi, în diferitele lor versiuni lingvistice, la „autoritatea care acordă” o astfel de subvenție, așadar la cea care o acordă sau o alocă uneia sau mai multor persoane. Procedând astfel, ele ar exclude să se poată considera că o autoritate a acordat, prin imputare sau prin atribuire, o subvenție într-o situație în care această subvenție a fost sau nu acordată de această autoritate, ci de o altă autoritate, care ține de autoritățile publice ale unei alte țări. Or, în speță, numai autoritățile chineze ar fi putut fi calificate astfel, cu excluderea unor autorități precum autoritățile egiptene.

105    Comisia, susținută de APFE și de Tech-Fab Europe, contestă această argumentație.

 Aprecierea Curții

106    Articolul 4 din Regulamentul 2016/1037 prevede, la alineatul (1), că subvențiile nu pot face obiectul unor măsuri compensatorii decât în cazul în care sunt specifice în sensul alineatelor (2)-(4) ale acestei dispoziții. Articolul 4 alineatele (2) și (3) stabilește astfel principiile și normele care trebuie aplicate pentru a stabili dacă o subvenție este specifică unei întreprinderi, unei industrii, unui grup de întreprinderi sau de industrii sau anumitor întreprinderi situate în interiorul unei anumite regiuni geografice determinate, precizând în esență că aceste diferite tipuri de beneficiari trebuie, în orice caz, să se afle sub jurisdicția autorității care acordă subvenția.

107    În această privință, este necesar să se arate că, desigur, articolul 4 din Regulamentul 2016/1037 utilizează termenul „autoritate”, așadar un termen care diferă de expresia „autorități publice” ce figurează la articolul 2 litera (a) din acest regulament. Cu toate acestea, pentru a preciza natura legăturii care trebuie să se afle între o contribuție financiară care poate fi calificată drept „subvenție” și autoritățile publice sau o autoritate a unei anumite țări terțe, aceste două dispoziții utilizează același verb, și anume verbul „a acorda”.

108    Prin urmare, acest verb trebuie înțeles în același mod în privința fiecăreia dintre dispozițiile menționate, ca făcând trimitere la un comportament prin care o persoană dă sau atribuie un bun unei alte persoane, fie acordându-i-l în mod formal, fie prin faptul că îi permite în practică să beneficieze de acesta, astfel cum s-a arătat la punctul 73 din prezenta hotărâre.

109    Or, din cuprinsul punctelor 86 și 94 din prezenta hotărâre rezultă că acest termen trebuie interpretat în sensul că include atât un comportament prin care autoritățile publice ale țării de origine sau de export ale unui anumit produs acordă în mod formal uneia sau mai multor persoane determinate o contribuție financiară care provine, în tot sau în parte, de la autoritățile publice ale unei alte țări terțe, cât și un comportament prin care autoritățile publice ale acestei țări de origine sau de export permit în practică acestor persoane să beneficieze de contribuția financiară menționată, precum instituirea unei legislații, adoptarea unei decizii, acordarea unei autorizații sau recurgerea la orice altă măsură necesară în acest scop.

110    Termenul menționat se aplică, așadar, și autorității specifice, în cadrul autorităților publice ale țării de origine sau de export în cauză, care este autorul comportamentului în cauză.

111    În consecință, prin faptul că a considerat, la punctele 107 și 108 din Hotărârea T‑480/20, precum și la punctele 74 și 75 din Hotărârea T-540/20, că autorități precum, în speță, autoritățile egiptene puteau fi calificate de Comisie drept autorități care au acordat subvențiile în litigiu, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept.

112    Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv comun celor două cauze

 Argumentele părților

113    Prin intermediul celui de al patrulea motiv invocat în cauza C-269/23 P, întemeiat în esență pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale articolului 3 punctul 1 litera (a) punctul (ii), ale articolului 3 punctul 2 și ale articolului 5 din Regulamentul 2016/1037, Hengshi și Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 167-169 din Hotărârea T‑480/20. Acest motiv este identic cu cel de al doilea motiv invocat în cauza C‑272/23 P, prin care Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 134‑136 din Hotărârea T-540/20.

114    Prin intermediul acestui motiv comun celor două cauze, care corespunde în parte motivelor din primă instanță rezumate la punctul 34 din prezenta hotărâre, recurentele susțin în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că Comisia putea considera că autoritățile publice egiptene le-au acordat o subvenție și, procedând astfel, le-au conferit un avantaj prin faptul că nu a perceput anumite taxe vamale care în mod normal erau exigibile la importul în Egipt de către Jushi de materiale ce aveau vocația de a fi utilizate, ca factori de producție, pentru fabricarea de produse din fibre de sticlă destinate exportului de către Hengshi în Uniune.

115    Astfel, după cum ar fi amintit Tribunalul în mod întemeiat la punctul 164 din Hotărârea T-480/20 și la punctul 131 din Hotărârea T-540/20, dispozițiile Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii care corespund articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) și articolului 3 punctul 2 din Regulamentul 2016/1037 ar fi interpretate de Organul de apel al OMC în sensul că, pentru a stabili dacă încasările publice „care în mod normal sunt exigibile” au fost anulate sau nu sunt percepute și dacă această anulare sau această nepercepere a conferit un „avantaj” anumitor întreprinderi, este necesar să se compare situația acestor întreprinderi cu cea a contribuabililor care se află într-o situație comparabilă. În mod coerent, ar fi necesar să se considere, având în vedere modul de redactare a articolului 5 din Regulamentul 2016/1037, că cuantumul acestui avantaj trebuie calculat prin luarea drept punct de referință a situației întreprinderilor menționate. Or, în speță, contrar celor reținute de Tribunal, Comisia ar fi raționat în raport cu o situație de referință care ar trebui privită ca fiind inadecvată ținând seama, primo, de natura operațiunilor care au condus, în opinia sa, la o nepercepere a taxelor vamale, secundo, de situația juridică și economică a întreprinderilor despre care se pretinde că au beneficiat de această nepercepere, tertio, de reglementarea egipteană relevantă și, quarto, la practica administrativă corespunzătoare, și anume cea a unei întreprinderi stabilite în zona CECS în locul celei a unei întreprinderi stabilite în afara acestei zone.

116    Comisia, susținută de APFE și de Tech-Fab Europe, contestă admisibilitatea unei părți din această argumentație, precum și temeinicia acesteia în ansamblu.

 Aprecierea Curții

117    Prin intermediul prezentului motiv, recurentele contestă în esență unul dintre elementele pe care s-a întemeiat Tribunalul în hotărârile atacate, asemenea Comisiei în regulamentele în litigiu, pentru a examina dacă exista, în speță, o subvenție care lua forma anulării unor încasări publice, astfel cum prevede articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul 2016/1037. Acest element este situația de referință care trebuie reținută în vederea unei astfel de examinări.

118    În această privință, din articolul 3 punctele 1 și 2 din Regulamentul 2016/1037 rezultă că, pentru a putea reține calificarea drept „subvenție”, este necesar să se demonstreze nu numai că există o contribuție financiară a autorităților publice ale țării de origine sau de export, ci și că se conferă astfel un avantaj.

119    În ceea ce privește prima dintre aceste două condiții, articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din acest regulament prevede că o astfel de contribuție financiară poate consta în special, pentru aceste autorități publice, în anularea sau în neperceperea unor încasări publice care în mod normal sunt exigibile.

120    Întrucât această dispoziție este formulată în termeni identici cu cei ai articolului 1 punctul 1.1 litera (a) subpunctul 1 subpunctul (ii) din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii, ea trebuie interpretată, în măsura posibilului, astfel încât să se asigure conformitatea sa cu acest acord și ținând seama de modul în care acesta a putut fi interpretat de OSL, conform jurisprudenței citate la punctele 65 și 66 din prezenta hotărâre.

121    Așa cum Tribunalul a arătat în mod întemeiat la punctul 164 din Hotărârea T‑480/20 și la punctul 131 din Hotărârea T-540/20, reiese în special din rapoartele Organului de apel al OMC din 12 martie 2012 și 28 martie 2019, intitulate „Statele Unite ale Americii – Măsuri care afectează comerțul cu aeronave civile mari purtătoare (a doua plângere)” (WT/DS353/AB/R, punctele 806-809 și 812, precum și WT/DS353/AB/RW, punctele 5.146 și 5.147), în care acest organ a recapitulat și a precizat practica sa decizională în această privință și care au fost adoptate de OSL la 23 martie 2012 și, respectiv, la 11 aprilie 2019, că, pentru a stabili dacă încasările publice în mod normal exigibile au fost anulate sau nepercepute, este necesar, în general, să se efectueze o comparație între tratamentul fiscal aplicabil presupușilor beneficiari ai unei astfel de măsuri și tratamentul fiscal al veniturilor comparabile ale contribuabililor aflați într-o situație comparabilă. Organul menționat a enunțat de asemenea în esență că, deși identificarea situației de referință care trebuie reținută în scopul unei astfel de comparații poate avea un caracter complex, având în vedere în special reglementarea națională aplicabilă, eventualele practici administrative sau fiscale relevante, precum și comportamentul concret al autorităților competente, trebuie totuși controlat caracterul legitim și rațional al situației de referință care este reținută într-un anumit caz.

122    În plus, așa cum amintesc în mod întemeiat recurentele, această practică decizională a Organului de apel al OMC a fost aplicată prin analogie măsurilor care constau într-o pretinsă nepercepere a taxelor vamale, a căror examinare implică efectuarea unei comparații între veniturile încasate efectiv cu ocazia unei operațiuni precum importul de produse date și veniturile în mod normal exigibile într-o situație comparabilă, astfel cum rezultă în special din raportul grupului special al OMC din 31 octombrie 2019, intitulat „India – Măsuri legate de export” (WT/DS541/R, punctele 7.297-7.302, 7.317 și 7.333).

123    Ținând seama de practica decizională menționată, trebuie să se considere că, pentru a stabili dacă există o contribuție financiară care constă, pentru autoritățile publice ale țării de origine sau de export, în anularea sau în neperceperea unor „încasări publice care în mod normal sunt exigibile”, în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul 2016/1037, este necesar, ca regulă generală, să se efectueze o comparație între, pe de o parte, tratamentul aplicabil pretinșilor beneficiari ai unei astfel de măsuri, precum și veniturile obținute efectiv de autoritățile publice de la aceștia și, pe de altă parte, tratamentul veniturilor sau al unor operațiuni comparabile, precum și veniturile datorate în mod normal în prezența acestor venituri sau operațiuni contabile. Această comparație trebuie efectuată având în vedere ansamblul elementelor relevante care sunt disponibile.

124    În aceste condiții, deoarece identificarea situației de referință care trebuie reținută în scopul unei astfel de comparații poate avea un caracter complex, întrucât poate depinde nu numai de reglementarea națională aplicabilă, ci și de eventualele practici administrative, fiscale sau vamale relevante și de comportamentul concret al autorităților competente, așadar, de mai multe aspecte ale sistemului juridic și instituțional al unei țări terțe, această operațiune trebuie să facă obiectul unui control jurisdicțional care să țină seama de această complexitate.

125    În această privință, reiese din jurisprudența constantă a Curții că, în domeniul politicii comerciale comune și în special al măsurilor de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere datorită complexității situațiilor economice și politice pe care trebuie să le examineze, astfel încât controlul jurisdicțional al acestei largi puteri de apreciere trebuie să se limiteze la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte, a absenței unei erori în calificarea juridică a faptelor, precum și a absenței unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C-260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 58 și jurisprudența citată).

126    În ceea ce privește, mai precis, controlul lipsei unei erori vădite de apreciere a faptelor, instanțele Uniunii trebuie să verifice nu numai exactitatea materială a elementelor de probă invocate, precum și fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente reprezintă toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse (Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C-260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 59 și jurisprudența citată).

127    În ceea ce privește a doua condiție menționată la punctul 118 din prezenta hotărâre, deși articolul 3 punctul 1 litera (b) din Regulamentul 2016/1037 se limitează să precizeze că, pentru a putea fi calificată drept „subvenție”, o contribuție financiară trebuie să confere un avantaj, din articolul 5 din acest regulament rezultă că avantajul care trebuie caracterizat este cel pe care această măsură l-a putut conferi întreprinderii sau întreprinderilor beneficiare ale acestei măsuri. Pe de altă parte, articolul 6 din regulamentul menționat enumeră un ansamblu de norme care trebuie aplicate pentru calcularea cuantumului acestui avantaj în prezența unor tipuri diferite de contribuții financiare, printre care nu figurează totuși cea care constă, pentru autoritățile publice din țara de origine sau de export, în anularea sau în neperceperea unor încasări publice care în mod normal sunt exigibile.

128    În aceste condiții, reiese din practica decizională a OSL, astfel cum este amintită în special în Raportul grupului special al OMC din 31 octombrie 2019, intitulat „India – Măsuri legate de exporturi” [WT/DS541/R, punctele 7.445 și 7.446], că, în prezența unei astfel de măsuri, avantajul conferit de aceasta poate fi caracterizat din momentul în care s-a constatat că au fost sau nu percepute încasări publice care erau în mod normal exigibile și, prin urmare, că exista o contribuție financiară în sensul Acordului privind subvențiile și măsurile compensatorii. Astfel, chiar dacă noțiunile „contribuție financiară” și „avantaj” sunt distincte, existența lor poate fi demonstrată, într-un anumit caz, având în vedere elemente de fapt identice sau legate între ele, în măsura în care cuantumul avantajului conferit printr-o contribuție financiară sub forma anulării sau a neperceperii unor încasări publice corespunde, de regulă, diferenței dintre încasările publice care ar fi în mod normal exigibile în situația de referință reținută și cele care au fost percepute, dacă este cazul, de la întreprinderea sau de la întreprinderile vizate.

129    În speță, având în vedere ceea ce tocmai s-a amintit, trebuie constatat, în primul rând, că, la punctele 167-169 din Hotărârea T-480/20 și la punctele 134-136 din Hotărârea T-540/20, Tribunalul a interpretat în mod corect sensul și domeniul de aplicare ale articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii), ale articolului 3 punctul 2 și ale articolului 5 din Regulamentul 2016/1037, amintind în esență că, pentru a stabili dacă Comisia a reținut în mod întemeiat că autoritățile publice egiptene au anulat perceperea anumitor taxe vamale care în mod normal erau exigibile la importul în Egipt de către Jushi de materiale destinate a fi utilizate ca materii prime pentru fabricarea de produse din fibre de sticlă destinate exportului de Hengshi în Uniune și dacă s-ar fi conferit astfel un avantaj, a fost necesar să se identifice situația de referință adecvată.

130    În al doilea rând, situația de referință care a fost reținută în speță de Comisie, având în vedere ansamblul elementelor pertinente disponibile, constituie un element de fapt. Alegerea de a reține această situație mai degrabă decât alta ține de aprecierea faptelor. Ca atare, aceste două elemente trebuie să facă obiectul unui control al Tribunalului care să îndeplinească cerințele amintite la punctele 125 și 126 din prezenta hotărâre și care implică, așadar, printre altele, ca această instanță să verifice dacă Comisia nu a săvârșit o eroare materială sau o eroare vădită de apreciere.

131    De asemenea, din articolul 256 TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile din dosar care i-au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Constatarea acestor fapte și aprecierea acestor elemente de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării lor, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 12 mai 2022, Comisia/Hansol Paper, C-260/20 P, EU:C:2022:370, punctul 132 și jurisprudența citată).

132    Rezultă că recurentele, care nu invocă existența unei denaturări a faptelor sau a elementelor de probă prezentate Tribunalului, nu sunt îndreptățite să conteste aprecierile acestei instanțe referitoare la situația de referință reținută de Comisie în speță, și anume cea a unei întreprinderi care este stabilită în zona CECS.

133    În al treilea rând, din moment ce argumentele recurentelor se raportează exclusiv la aceste aprecieri, ele nu sunt susceptibile să repună în discuție concluzia Tribunalului potrivit căreia, în esență, Comisia nu a săvârșit o eroare de calificare juridică a faptelor atunci când a considerat că exista o subvenție, în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) și al articolului 3 punctul 2 din Regulamentul 2016/1037 coroborate cu articolul 5 din acest regulament.

134    Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

 Cu privire la al patrulea motiv comun celor două cauze

 Argumentele părților

135    Prin intermediul celui de al cincilea motiv invocat în cauza C-269/23 P, întemeiat în esență pe o interpretare și pe o aplicare eronate ale articolului 3 punctul 2 și ale articolului 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul 2016/1037, Hengshi și Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 176-179 din Hotărârea T‑480/20. Acest motiv este identic cu cel de al doilea motiv invocat în cauza C‑272/23 P, prin care Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 143‑146 din Hotărârea T-540/20.

136    Prin intermediul acestui motiv comun celor două cauze, care corespunde în parte motivelor din primă instanță rezumate la punctul 35 din prezenta hotărâre, recurentele critică aprecierile pe care s-a întemeiat Tribunalul pentru a aprecia că Comisia putea considera, fără a încălca articolul 3 punctul 2 și articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul 2016/1037, că tratamentul fiscal rezervat de autoritățile publice egiptene pierderilor din diferența de curs valutar ca urmare a devalorizării livrei egiptene intervenite în cursul anului 2016 constituia o subvenție care conferă de facto un avantaj specific unui număr limitat de întreprinderi orientate spre export și care desfășoară cea mai mare parte a activităților lor în monedă străină, printre care figurau Hengshi și Jushi.

137    În această privință, ele susțin, în primul rând, că Tribunalul a denaturat în esență regulamentele în litigiu atunci când a considerat că Comisia nu a calificat drept subvenție normele fiscale și contabile adoptate de autoritățile publice egiptene pentru a permite întreprinderilor care au pasive în monedă străină să limiteze pierderile din diferența de curs valutar ca urmare a devalorizării livrei egiptene intervenite în cursul anului 2016, considerate ca atare, ci avantajul acordat de facto acestor autorități publice, pe baza acestor norme, unei categorii specifice de întreprinderi. Astfel, ar rezulta, în mod evident, din aceste regulamente că Comisia nu a procedat în acest mod. Procedând astfel, Tribunalul ar fi substituit motivarea Comisiei cu propria sa motivare.

138    În al doilea rând, acest demers ar fi determinat Tribunalul să respingă în mod eronat argumentele recurentelor referitoare la aprecierile Comisiei cu privire la acest subiect, precum și la calificările juridice reținute în lumina acestor aprecieri.

139    Comisia, susținută de APFE și de Tech-Fab Europe, contestă admisibilitatea și temeinicia întregii argumentații.

 Aprecierea Curții

140    În ceea ce privește, în primul rând, argumentele recurentelor referitoare la identificarea de către Tribunal a măsurii care a fost calificată drept „subvenție” de către Comisie în regulamentele în litigiu, trebuie să se constate că din lectura acestor regulamente rezultă, în mod evident, că Tribunalul nici nu a denaturat conținutul acestora în hotărârile atacate, nici nu a substituit motivarea Comisiei cu propria motivare și cu propriile aprecieri.

141    Astfel, deși este adevărat, după cum susțin recurentele, că Comisia a început examinarea acestei măsuri menționând existența a două norme de drept egiptean, una de ordin fiscal și cealaltă de ordin contabil, este de asemenea evident că această instituție a precizat imediat apoi că această examinare s-a referit la modul în care aceste norme au fost aplicate, în contextul concret care a condus la adoptarea lor, care se caracterizează, în primul rând, prin devalorizarea livrei egiptene intervenite în cursul anului 2016. În plus, este evident că această instituție a concluzionat, în urma examinării respective, că aplicarea normelor menționate, în acest context concret, conferise un avantaj anumitor întreprinderi și că ea avea, ca atare, un caracter specific de facto. În sfârșit, este la fel de evident că aceste întreprinderi, printre care se numără Hengshi și Jushi, au fost identificate de Comisie ca fiind cele care sunt orientate spre export și care desfășoară cea mai mare parte a activităților lor în monede străine.

142    În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentele recurentelor referitoare la aprecierile Comisiei cu privire la acest subiect, pe de o parte, și la calificările juridice reținute în lumina acestor aprecieri, pe de altă parte, trebuie amintit, primo, că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 131 din prezenta hotărâre, recurentele nu pot contesta aprecieri de fapt în cadrul recursurilor lor.

143    Secundo, având în vedere aceste aprecieri, Tribunalul a reținut în mod întemeiat, după Comisie, existența unei subvenții cu caracter specific și care conferă un avantaj atât pentru Hengshi, cât și pentru Jushi, în conformitate cu articolul 3 punctul 2 și cu articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul 2016/1037.

144    În această privință, trebuie arătat în special că articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul 2016/1037 urmărește tocmai să permită Comisiei să stabilească caracterul specific al măsurilor care constituie subvenții, în special de ordin normativ, fiscal sau contabil, în cazul în care aceste măsuri, deși prezintă o aparență generală sau nespecifică, s-ar putea dovedi, în fapt, specifice. În acest scop, această dispoziție prevede o serie de factori destinați să ghideze examinarea Comisiei în prezența unor astfel de măsuri. Acești factori, a căror relevanță individuală sau conjugată poate varia în fiecare caz în parte, în special în funcție de măsura în cauză, de contextul în care a fost pusă în aplicare și de punerea în aplicare a acesteia, precum și de comportamentul autorităților de la care provine, includ printre altele „utilizarea unui program de subvenții de către un număr limitat de anumite întreprinderi” și „acordarea unor subvenții disproporționate anumitor întreprinderi”.

145    În speță, Tribunalul s-a întemeiat, după Comisie, pe primul dintre acești doi factori pentru a reține caracterul de facto specific al măsurii în cauză. Acest demers nu conține nicio eroare de drept.

146    Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

 Cu privire la primul motiv invocat în cauza C‑269/23 P

 Argumentele părților

147    Prin intermediul primului motiv invocat în cauza C-269/23 P, întemeiat pe o interpretare și o aplicare eronate ale articolului 1 alineatul (1), ale articolului 5 și ale articolului 6 din Regulamentul 2016/1037, Hengshi și Jushi contestă aprecierile Tribunalului de la punctele 32, 37, 42 și 43, 46-48, 51-55 și 58 din Hotărârea T-480/20.

148    Prin intermediul acestui motiv, care corespunde motivului din primă instanță rezumat la punctul 36 din prezenta hotărâre, recurentele susțin în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a aprobat metoda reținută, în opinia sa, de Comisie în vederea calculării valorii subvențiilor care fac obiectul unor măsuri compensatorii care fuseseră acordate fiecăreia dintre ele în temeiul diferitelor măsuri vizate de regulamentul în litigiu în cauza T-480/20.

149    În această privință, recurentele susțin, în primul rând, că Tribunalul a denaturat motivul lor din primă instanță prin faptul că a considerat în mod eronat că ele reproșau Comisiei, în realitate, că a încălcat articolul 7 din Regulamentul 2016/1037 prin utilizarea cifrei lor de afaceri cumulate, luând în considerare ca numitor comun pentru a calcula valoarea acestor subvenții toate produsele. Astfel, acest motiv invocat în primă instanță, care era întemeiat exclusiv pe încălcarea articolelor 5 și 6 din acest regulament coroborate cu articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat, ar fi constat în a afirma că Comisia ar fi trebuit să se bazeze, într-o primă etapă, pe cifra de afaceri individuală a fiecăreia dintre ele, luând în considerare toate produsele, pentru a calcula cuantumul subvențiilor lor respective.

150    În al doilea rând, recurentele arată că, independent de această denaturare, motivul de primă instanță menționat nu poate fi respins pentru motivul, reținut de altfel de Tribunal în Hotărârea T-480/20, că acestea constituie întreprinderi afiliate sau care aparțin aceluiași grup. Astfel, ar rezulta în mod clar din articolele 5 și 6 din Regulamentul 2016/1037 coroborate cu articolul 1 alineatul (1) din acest regulament că valoarea subvențiilor trebuie calculată „în termeni de avantaj conferit beneficiarului” și, așadar, într-o situație precum cea din speță, fiecăreia dintre întreprinderile „beneficiare” ale unor astfel de subvenții, chiar dacă aceste întreprinderi sunt afiliate sau aparțin aceluiași grup.

151    Comisia, susținută de Tech-Fab Europe, contestă această argumentație.

 Aprecierea Curții

152    Din cuprinsul articolului 5 din Regulamentul 2016/1037 rezultă că valoarea unei subvenții care face obiectul unor măsuri compensatorii trebuie calculată în termeni de avantaj conferit beneficiarului acestei subvenții. De asemenea, din cuprinsul articolului 6 din acest regulament rezultă că respectivul avantaj trebuie să fie calculat prin aplicarea anumitor norme, care diferă în funcție de tipul de subvenție care se află în discuție într-un anumit caz, dar care fac toate referire, după caz, la „beneficiarul” acestei subvenții, la „întreprinderea beneficiară” a acesteia sau la „întreprindere”.

153    În schimb, regulamentul menționat nu definește nici noțiunea „beneficiar”, nici pe cea de „întreprindere”. Prin urmare, aceste noțiuni trebuie interpretate ținând seama de contextul în care se înscriu, precum și de obiectivul urmărit de dispozițiile care le utilizează și, mai general, de Regulamentul 2016/1037, care trebuie, pe de altă parte, să fie interpretat, în măsura posibilului, în conformitate cu Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii.

154    În această privință, în primul rând, Tribunalul a amintit, la punctul 47 din Hotărârea T-480/20, că, deși nici acest acord nu conține o definiție a persoanelor care pot beneficia de o subvenție și cărora li se conferă, în consecință, un avantaj, a cărui valoare trebuie să servească drept bază pentru calcularea acestei subvenții, această problemă a fost analizată în mod aprofundat și clarificată de Organul de apel al OMC în raportul său din 9 decembrie 2002 intitulat „Statele Unite ale Americii – Măsuri compensatorii privind anumite produse provenite din Comunitățile Europene” (WT/DS212/AB/R, punctele 108-119), care a fost adoptat de OSL la 8 ianuarie 2003.

155    Din acest raport al Organului de apel al OMC reiese în esență că identificarea persoanei sau a persoanelor beneficiare ale unei subvenții depinde de circumstanțele proprii fiecărei spețe și că, ținând seama de diferitele dispoziții relevante ale acordului menționat, de economia sa, precum și de obiectivul său, trebuie să se considere că acesta nu exclude să se rețină, în funcție de împrejurări, că beneficiarul unei subvenții este o persoană fizică, o persoană juridică, un grup de persoane fizice, un grup de persoane juridice sau un ansamblu care regrupează una sau mai multe persoane fizice și una sau mai multe persoane juridice, de exemplu societăți și proprietarii acestora. Astfel, împrejurarea că aceste persoane sunt distincte din punct de vedere juridic nu este relevantă în vederea identificării beneficiarului unei subvenții, care corespunde entității economice ale cărei produse sunt susținute în mod artificial prin această subvenție.

156    În concordanță cu practica decizională a OSL, cu termenii utilizați de legiuitorul Uniunii în Regulamentul 2016/1037 și cu contextul în care se înscriu aceștia, noțiunea „beneficiar”, prevăzută la articolele 5 și 6 din regulamentul menționat, trebuie interpretată în sensul că face trimitere, într-un anumit caz, la fiecare dintre întreprinderile cărora le sunt acordate subvenții. Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 90 din concluzii, noțiunea „întreprindere” corespunde ea însăși unității economice, care regrupează eventual mai multe persoane juridice distincte din punct de vedere juridic, ce desfășoară activitatea economică de producție, de comercializare, de transport sau de export de produse căreia această subvenție îi conferă un avantaj, independent de statutul juridic al acestei unități economice, precum și de modul său de finanțare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 noiembrie 1984, Intermills/Comisia, 323/82, EU:C:1984:345, punctul 11, precum și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C-622/16 P-C-624/16 P, EU:C:2018:87, punctul 103).

157    În al doilea rând, Tribunalul s-a bazat în mod întemeiat pe această definiție a noțiunilor „beneficiar” și „întreprinderi”, la punctele 48 și 51 din Hotărârea T‑480/20, pentru a aproba metoda de calcul aplicată de Comisie, având în vedere împrejurarea că Henghsi și Jushi aparțineau aceluiași grup, în scopul calculării cuantumului măsurilor compensatorii care puteau fi impuse în speță.

158    În al treilea și ultimul rând, recurentele nu pot contesta, în recurs, aprecierile formulate de Tribunal cu privire la această împrejurare, ținând seama de considerațiile care figurează în regulamentul în litigiu și argumentele de fapt, precum și elementele de probă care figurează în dosarul în primă instanță.

159    Prin urmare, prezentul motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la trimiterea făcută de Tribunal, cu titlu suplimentar, la articolul 7 din Regulamentul 2016/1037.

160    În consecință, recursurile trebuie respinse.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

161    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

162    Întrucât Hengshi și Jushi au căzut în pretenții în cauza C-269/23 P, iar Jushi a căzut în pretenții în cauza C-272/23 P, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în aceste cauze, în conformitate cu concluziile Comisiei, ale Tech-Fab Europe și, respectiv, ale APFE.

163    Articolul 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură prevede că, în cazul în care un intervenient în primă instanță nu a formulat el însuși recurs, acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în procedura de recurs decât dacă a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții. În cazul în care un asemenea intervenient participă la procedură, Curtea poate decide ca acesta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

164    În speță, Tech-Fab Europe și APFE, interveniente în primă instanță care au participat la procedura în fața Curții, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursurile.

2)      Obligă Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics SAE și Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană în cauza C-269/23 P.

3)      Obligă Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană în cauza C-272/23 P.

4)      Tech-Fab Europe eV suportă propriile cheltuieli de judecată în cauza C-269/23 P.

5)      Association des producteurs de fibres de verre européens (APFE) va suporta propriile cheltuieli de judecată în cauza C-272/23 P.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.