CELEX:62023CJ0365: Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 20 martie 2025.#SIA „A” împotriva C și alții.#Cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā tiesa (Senāts).#Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 93/13/CEE – Domeniu de aplicare – Articolul 2 litera (b) – Articolul 3 alineatul (1) – Articolul 4 alineatul (2) – Articolul 5 – Articolul 6 alineatul (1) – Articolul 8a – Contract de adeziune – Contract încheiat între un profesionist care prestează servicii de dezvoltare sportivă și de asistență în carieră și un jucător «speranță» minor, reprezentat de părinții săi – Clauză care stabilește obligația de a plăti profesionistului o remunerație egală cu 10 % din veniturile obținute de acest sportiv în următorii 15 ani – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 17 și 24 – Dreptul de proprietate – Drepturile copilului.#Cauza C-365/23.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

20 martie 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 93/13/CEE – Domeniu de aplicare – Articolul 2 litera (b) – Articolul 3 alineatul (1) – Articolul 4 alineatul (2) – Articolul 5 – Articolul 6 alineatul (1) – Articolul 8a – Contract de adeziune – Contract încheiat între un profesionist care prestează servicii de dezvoltare sportivă și de asistență în carieră și un jucător «speranță» minor, reprezentat de părinții săi – Clauză care stabilește obligația de a plăti profesionistului o remunerație egală cu 10 % din veniturile obținute de acest sportiv în următorii 15 ani – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 17 și 24 – Dreptul de proprietate – Drepturile copilului ”

În cauza C‑365/23 [Arce](i),

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă, Letonia), prin decizia din 7 iunie 2023, primită de Curte la 9 iunie 2023, în procedura

SIA „A”

împotriva

C,

D,

E,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul I. Jarukaitis (raportor), președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a cincea, domnii D. Gratsias și E. Regan, judecători,

avocat general: domnul A. Rantos,

grefier: doamna A. Lamote, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 13 iunie 2024,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru SIA „A”, de A. Bitāns, advokāts;

–        pentru C, de I. Grunte, advokāts;

–        pentru D și E, de G. Madelis, jurists, și K. Salmgrieze, advokāte;

–        pentru guvernul leton, de E. Bārdiņš, J. Davidoviča și K. Pommere, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de I. Rubene și N. Ruiz García, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 4 octombrie 2024,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 litera (b), a articolului 3 alineatul (1), a articolului 4 alineatul (2), a articolului 5 și a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273), a articolului 8a din Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 (JO 2011, L 304, p. 64), precum și a articolului 17 alineatul (1) și a articolului 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SIA „A”, o societate cu răspundere limitată de drept leton al cărei obiect este asigurarea dezvoltării sportivilor în Letonia, pe de o parte, și C, D și E, pe de altă parte, în legătură cu o cerere de plată a unei remunerații în executarea unui contract de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și de asistență în carieră.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Carta

3        Articolul 17 din cartă, intitulat „Dreptul de proprietate”, prevede la alineatul (1):

„Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le‑a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit‑o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.”

4        Articolul 24 din cartă, intitulat „Drepturile copilului”, prevede la alineatul (2):

„În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial.”

5        Articolul 51 din cartă, referitor la domeniul de aplicare al acesteia, are următorul cuprins:

„(1)      Dispozițiile prezentei carte se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate.

(2)      Prezenta cartă nu extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii în afara competențelor Uniunii, nu creează nici o competență sau sarcină nouă pentru Uniune și nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate.”

 Directiva 93/13

6        Potrivit considerentelor al zecelea, al treisprezecelea și al șaisprezecelea ale Directivei 93/13:

„[Î]ntrucât se poate obține o protecție mai eficace a consumatorului prin adoptarea unor norme de drept uniforme în ceea ce privește clauzele abuzive; întrucât aceste norme ar trebui să se aplice tuturor contractelor încheiate între vânzători sau furnizori [a se citi «profesioniști»] și consumatori; întrucât, prin urmare, trebuie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive, inter alia, contractele de muncă, contractele privind drepturile de succesiune, contractele privind drepturi care intră sub incidența Codului familiei și contractele privind înființarea sau organizarea companiilor sau acordurile de parteneriat;

[…]

întrucât se consideră că actele cu putere de lege sau normele administrative ale statelor membre, care determină direct sau indirect clauzele contractelor încheiate cu consumatorii, nu conțin clauze abuzive; întrucât, în consecință, nu este necesar ca prezenta directivă să se aplice clauzelor care reflectă actele cu putere de lege sau normele administrative obligatorii și principiile sau dispozițiile din convențiile internaționale la care statele membre sau Comunitatea sunt părți; întrucât, în această privință, formularea «acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii» din articolul 1 alineatul (2) se referă și la normele care, în conformitate cu legea, se aplică între părțile contractante, cu condiția să nu se fi instituit alte acorduri;

[…]

întrucât, în conformitate cu criteriile generale selectate, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, în special în cadrul activităților publice de vânzare sau furnizare, prin care se asigură servicii colective care iau în considerare solidaritatea dintre utilizatori, trebuie completată cu mijloace pentru efectuarea unei aprecieri globale a diferitelor interese implicate; întrucât aceasta constituie o cerință de bună‑credință; întrucât, la aprecierea bunei‑credințe, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să își dea acordul pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună‑credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor [a se citi «de profesionist»] atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama.”

7        Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor [a se citi «un profesionist»] și un consumator.”

8        Potrivit articolului 2 din directiva menționată:

„În sensul prezentei directive:

(a)       «clauze abuzivele» înseamnă clauzele contractuale definite la articolul 3;

(b)       «consumator» înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale;

(c)       «vânzător sau furnizor» [a se citi «profesionist»] înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată.”

9        Articolul 3 alineatele (1) și (2) din aceeași directivă prevede:

„(1)      O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

(2)      Se consideră întotdeauna că o clauză nu s‑a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.

Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.

În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s‑a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.”

10      Articolul 4 din Directiva 93/13 prevede:

„(1)      Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul și raportându‑se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.

(2)      Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

11      Articolul 5 din această directivă prevede:

„În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într‑un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2).”

12      Articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată are următorul cuprins:

„Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor [a se citi «de către un profesionist»], în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”

13      Articolul 8 din aceeași directivă prevede:

„Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”

14      Directiva 2011/83 a modificat Directiva 93/13, introducând în aceasta un articol 8a. Acest articol prevede, la alineatul (1), următoarele:

„În cazul în care un stat membru adoptă dispoziții în conformitate cu articolul 8, acesta informează Comisia în legătură cu aceasta, precum și în legătură cu orice modificare ulterioară, în special în cazul în care respectivele dispoziții:

–        extind testarea caracterului abuziv la clauzele contractuale negociate individual sau la caracterul adecvat al prețului sau remunerației; sau

–        conțin liste de termeni contractuali care vor fi considerați neechitabili.”

 Directiva 2005/29/CE

15      Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260), prevede:

„Practicile comerciale care pot denatura semnificativ comportamentul economic al unui grup de consumatori identificabil în mod clar deoarece aceștia sunt deosebit de vulnerabili la practica utilizată sau la produsul aferent datorită unei infirmități mintale sau fizice, vârstei sau credulității, într‑o situație pe care comerciantul o poate anticipa cu ușurință, se evaluează din perspectiva membrului mediu al grupului. Această dispoziție nu aduce atingere practicii publicitare curente și legitime care constă din formularea unor afirmații exagerate sau care nu trebuie înțelese în sens literal.”

 Dreptul leton

 Codul civil

16      Articolul 186 din Civillikums (Codul civil) prevede că părinții reprezintă împreună copilul în relațiile sale personale și patrimoniale (reprezentare comună).

17      Potrivit articolului 223 din acest cod:

„Tatăl și mama sunt tutorii naturali ai copiilor lor minori în virtutea dreptului lor de autoritate părintească.”

18      Articolul 293 din codul menționat prevede:

„În chestiunile care privesc minorul și în interesul acestuia, tutorele poate să încheie orice tip de contracte și poate să accepte și să efectueze plăți. Toate aceste acte creează obligații în sarcina minorului, cu condiția ca tutorele să fi acționat cu bună-credință și să se fi încadrat în limitele unei bune gestiuni financiare, și încetează să mai creeze obligații în sarcina sa după ce acesta împlinește vârsta majoratului, cu excepția cazului în care există nevoi speciale.”

19      Potrivit articolului 1408 din același cod:

„Minorii nu au capacitate juridică.”

 Legea privind protecția drepturilor consumatorilor

20      Articolul 1 din Patērētāju tiesību aizsardzības likums (Legea privind protecția drepturilor consumatorilor) din 1 aprilie 1999 (Latvijas Vēstnesis, 1999, nr. 104/105), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal, intitulat „Termeni utilizați în prezenta lege”, prevede:

„În sensul prezentei legi, se aplică următoarele definiții:

[…]

3)      «consumator» înseamnă orice persoană fizică ce își exprimă dorința de a achiziționa, achiziționează sau poate achiziționa sau utiliza bunuri sau servicii în scopuri care se află în afara activității sale comerciale, industriale sau profesionale;

4)      «prestator de servicii» înseamnă orice persoană care, în exercitarea activității sale economice sau profesionale, furnizează un serviciu unui consumator;

[…]”

21      Articolul 6 din această lege, intitulat „Clauze contractuale abuzive”, prevede:

„[…]

(2)      Clauzele contractului trebuie să fie redactate în mod clar și inteligibil.

(3)      O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual este abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

[…]

(8)      Clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un producător, un profesionist sau un furnizor de servicii sunt nule și neavenite din momentul încheierii contractului, dar contractul rămâne în vigoare în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

[…]”

22      Legea din 24 aprilie 2014 (Latvijas Vēstnesis, 2014, nr. 92) a introdus în articolul 6 din Legea privind protecția drepturilor consumatorilor alineatul 2², care are următorul cuprins:

„Dispozițiile prezentului articol nu sunt aplicabile clauzelor contractuale care definesc obiectul contractului sau care se referă la caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de bunul sau de serviciul furnizat, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. […]”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

23      A oferă sportivilor o serie de servicii de sprijinire a dezvoltării abilităților profesionale și a carierei lor.

24      La 14 ianuarie 2009, A a încheiat cu C, un copil minor la acel moment în vârstă de 17 ani, reprezentat de D și de E, părinții săi, un contract de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei lui C, pentru a‑i asigura acestuia, care nu avea încă calitatea de sportiv profesionist, succesul carierei sale profesionale în domeniul baschetului (denumit în continuare „contractul din 14 ianuarie 2009”). Acest contract a fost încheiat pe o durată de 15 ani, și anume până la 14 ianuarie 2024.

25      Contractul din 14 ianuarie 2009 prevedea că A îi oferea lui C o gamă largă de servicii, printre care formarea și antrenamentul, medicina sportivă și asistența din partea unui psiholog în domeniul sportului, măsurile de sprijinire a carierei, încheierea de contracte între sportiv și cluburi, marketingul, serviciile juridice sau contabilitatea. În schimb, în temeiul punctului 6.1 din acest contract, C se angaja să îi plătească lui A o remunerație egală cu 10 % din toate veniturile nete pe care le va obține pe durata contractului, majorate cu taxa pe valoarea adăugată aplicabilă în Letonia, cu condiția ca valoarea acestor venituri să fie cel puțin egală cu 1 500 de euro pe lună.

26      La 29 iunie 2020, apreciind că remunerația prevăzută de contractul din 14 ianuarie 2009 pentru serviciile prestate lui C nu fusese plătită, A a sesizat instanțele letone cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâților din litigiul principal la plata sumei de 1 663 777,99 euro, reprezentând 10 % din cuantumul veniturilor lui C provenite din contracte încheiate cu cluburi sportive.

27      Instanța de prim grad de jurisdicție și apoi instanța de apel au respins cererea lui A pentru motivul că contractul din 14 ianuarie 2009 nu era conform cu dispozițiile naționale privind protecția drepturilor consumatorilor și că, în special, clauza prin care C era obligat să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile sale pe toată durata acestui contract era abuzivă.

28      A a formulat recurs la Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă, Letonia), care este instanța de trimitere. Această societate a arătat că dispozițiile naționale referitoare la protecția drepturilor consumatorilor nu erau relevante în speță, întrucât contractul din 14 ianuarie 2009 făcea parte din categoria contractelor pentru sportivi „tânără speranță”, cărora nu li se aplică aceste dispoziții. A a solicitat de asemenea sesizarea Curții cu o cerere de decizie preliminară.

29      Instanța de trimitere arată că, deși Curtea a interpretat deja în mai multe rânduri noțiunea de „consumator”, aceasta nu a examinat până în prezent aspectul dacă dispozițiile referitoare la protecția drepturilor consumatorilor sunt aplicabile în domeniul sportului. Dacă aceasta ar trebui să fie situația, instanța de trimitere consideră că împrejurarea că, precum în speță, activitatea unui tânăr sportiv dobândește, ulterior încheierii contractului de servicii în cauză, un caracter profesional este lipsită de relevanță și nu poate împiedica persoana interesată să se prevaleze de calitatea de „consumator” în sensul Directivei 93/13.

30      Această instanță menționează de asemenea diferențele care există în jurisprudența statelor membre, diferențe care, din punctul său de vedere, ar justifica necesitatea de a adresa întrebări preliminare cu privire la acest aspect.

31      Astfel, într‑o hotărâre din 23 mai 2019, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța) ar fi statuat că un jucător de baschet care, în calitate de viitor jucător, încheiase cu o agenție sportivă un contract de prestări de servicii în temeiul căruia această agenție se angaja, în interesul jucătorului menționat, să negocieze cu cluburi sportive angajarea persoanei interesate, în timp ce acesta din urmă se angaja să plătească agenției menționate o sumă al cărei cuantum depindea de contractele încheiate în cadrul acestei colaborări, acționa în calitate de consumator, iar nu în calitate de profesionist. În schimb, într‑o hotărâre din 7 noiembrie 2002, Oberlandesgericht München (Tribunalul Regional Superior din München, Germania), pronunțându‑se cu privire la un litigiu între un tânăr jucător de tenis și o agenție sportivă care privea un contract de prestări de servicii analog celui în discuție în litigiul principal, nu ar fi aplicat acestui raport juridic dispozițiile privind protecția consumatorilor.

32      Instanța de trimitere ridică de asemenea alte probleme, în special cele dacă o clauză precum cea în discuție în litigiul principal poate fi considerată ca fiind redactată în mod clar și inteligibil și dacă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul articolului 5 și, respectiv, al articolului 3 din Directiva 93/13.

33      În acest context, Augstākā tiesa (Senāts) (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Este inclus în domeniul de aplicare al [Directivei 93/13] un contract de prestări de servicii pentru sprijinirea dezvoltării și susținerea carierei unui sportiv, încheiat între, pe de o parte, un profesionist care își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării și formării sportivilor și, pe de altă parte, un minor reprezentat de părinții săi, care, la momentul încheierii contractului, nu era angajat în domeniul sportiv în cauză?

2)      În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, Directiva 93/13 se opune unei jurisprudențe naționale care interpretează legislația prin care directiva menționată este transpusă în ordinea juridică națională în sensul că dispozițiile privind protecția drepturilor consumatorilor conținute în directivă se aplică și contractelor respective?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua întrebare, o instanță națională poate să supună unei aprecieri a caracterului abuziv, în sensul articolului 3 din Directiva 93/13, o clauză contractuală care prevede că tânărul sportiv se obligă, pentru prestarea serviciilor de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport specificate în contract, să plătească o remunerație constând în 10 % din veniturile pe care le va obține în următorii 15 ani și să nu considere că o astfel de clauză figurează printre cele care nu sunt supuse unei aprecieri a caracterului abuziv în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13?

4)      În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare, trebuie să se considere ca fiind redactată în mod clar și inteligibil, în sensul articolului 5 din Directiva 93/13, o clauză contractuală care prevede că tânărul sportiv se obligă, pentru prestarea serviciilor de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport specificate în contract, să plătească o remunerație constând în 10 % din veniturile pe care le va obține în următorii 15 ani, având în vedere că, la momentul încheierii contractului, tânărul sportiv nu dispunea de informații clare cu privire la valoarea serviciului prestat și la suma care trebuia să fie plătită pentru serviciul respectiv, care să îi permită să evalueze consecințele financiare pe care le‑ar putea avea asupra sa?

5)      În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare, trebuie să se considere că o clauză contractuală care prevede că tânărul sportiv se obligă, pentru prestarea serviciilor de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport specificate în contract, să plătească o remunerație constând în 10 % din veniturile pe care le va obține în următorii 15 ani, trebuie considerată ca fiind o clauză care, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, având în vedere că alineatul menționat nu stabilește o legătură între valoarea serviciului prestat și costul pe care îl implică pentru consumator?

6)      În cazul unui răspuns afirmativ la a cincea întrebare, ar fi contrară cerințelor prevăzute de articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 o hotărâre a unei instanțe naționale care reduce suma pe care consumatorul poate fi obligat să o plătească prestatorului de servicii la valoarea costurilor reale efectuate de acesta din urmă pentru furnizarea serviciilor către consumator în temeiul contractului?

7)      În cazul unui răspuns negativ la a treia întrebare și în cazul în care clauza contractuală care prevede că, pentru prestarea serviciilor de sprijinire a dezvoltării și a carierei unui sportiv specificate în contract, consumatorul se obligă să plătească o remunerație constând în 10 % din veniturile pe care le va obține în următorii 15 ani, nu face obiectul unei aprecieri a caracterului abuziv în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, instanța națională, după ce a constatat că valoarea remunerației este vădit disproporționată în raport cu contribuția prestatorului de servicii, poate totuși să declare clauza contractuală respectivă ca fiind abuzivă în temeiul dreptului național?

8)      În cazul unui răspuns afirmativ la a șaptea întrebare, în cazul unui contract încheiat cu un consumator la data la care articolul 8a din [Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83] nu intrase încă în vigoare, trebuie să se țină seama de informațiile furnizate de statul membru Comisiei Europene în temeiul articolului 8a din [directiva 93/13] în ceea ce privește dispozițiile adoptate de statul membru în conformitate cu articolul 8 din [Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83], și, în caz afirmativ, competența instanțelor naționale este limitată de informațiile furnizate de respectivul stat membru în temeiul articolului 8a din [Directiva 93/13, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2011/83] în cazul în care statul membru a indicat că legislația sa nu depășește standardele minime prevăzute de această directivă?

9)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima sau la a doua întrebare, este sau nu relevant, în lumina articolului 17 alineatul (1) din [cartă], coroborat cu articolul 24 din aceasta, pentru aplicarea legislației care transpune dispozițiile Directivei 93/13 în ordinea juridică națională, faptul că, la momentul încheierii contractului de prestări de servicii în cauză, care are o durată de 15 ani, tânărul sportiv era minor și, prin urmare, contractul a fost încheiat de părinții acestuia în numele său, stabilind în sarcina lui obligația de a plăti o remunerație constând în 10 % din toate veniturile pe care le va încasa în următorii 15 ani?

10)      În cazul unui răspuns negativ la prima sau la a doua întrebare, având în vedere că activitățile sportive sunt incluse în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, un contract de prestări de servicii încheiat pentru o perioadă de 15 ani cu un tânăr sportiv minor – încheiat în numele acestuia de către părinții săi – care obligă minorul la plata unei remunerații de 10 % din toate veniturile pe care le va încasa în următorii 15 ani încalcă drepturile fundamentale consacrate la articolul 17 alineatul (1) din [cartă], coroborat cu articolul 24 alineatul (2) din aceasta?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la admisibilitate

34      A invocă inadmisibilitatea unora dintre întrebările adresate.

35      În primul rând, întrebările a treia‑a cincea ar fi inadmisibile întrucât, prin intermediul acestora, instanța de trimitere nu ar solicita în esență Curții să interpreteze dreptul Uniunii, ci să îl aplice într‑un caz concret, în special stabilind dacă clauza în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și, în cazul unui răspuns negativ, dacă este contrară articolului 5 și articolului 3 alineatul (1) din această directivă.

36      În al doilea rând, a șaptea întrebare ar ridica o problemă de natură pur ipotetică, în lipsa unui temei juridic în dreptul leton pentru a constata caracterul excesiv al unui randament al investiției.

37      În al treilea rând, a noua și a zecea întrebare, care ar privi aplicabilitatea cartei în cazul raporturilor orizontale, ar fi inadmisibile, primo, întrucât ar fi prea abstracte și ar constitui în esență o cerere de opinie consultativă, și, secundo, întrucât carta nu ar fi aplicabilă în prezenta cauză.

38      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită la articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei principale, pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe. Rezultă că o întrebare preliminară referitoare la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei astfel de întrebări numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate [Hotărârea din 29 iunie 2023, International Protection Appeals Tribunal ș.a. (Atentat în Pakistan), C‑756/21, EU:C:2023:523, punctele 35 și 36, precum și jurisprudența citată].

39      Or, în speță, nu este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori că problema este de natură ipotetică. În plus, decizia de trimitere descrie în mod suficient de detaliat cadrul juridic și factual în care se înscrie litigiul principal, pentru ca Curtea să fie în măsură să răspundă în mod util la întrebările care îi sunt adresate.

40      În special, pe de o parte, în ceea ce privește a treia‑a cincea, a noua și a zecea întrebare, din cererea de decizie preliminară reiese că instanța de trimitere ridică problema sensului și a domeniului de aplicare ale mai multor dispoziții ale Directivei 93/13 coroborate, dacă este cazul, cu anumite dispoziții ale cartei, pentru a stabili dacă poate efectua controlul caracterului abuziv al clauzei contractuale în discuție în litigiul principal în temeiul acestei directive. Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 39 din concluzii, această instanță nu solicită Curții nici să aplice aceste dispoziții ale Directivei 93/13 situației de fapt din cauza principală și nici să substituie aprecierea sa cu propria apreciere.

41      Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsul caracter ipotetic al celei de a șaptea întrebări, care ar rezulta, potrivit lui A, din împrejurarea că nu ar exista în dreptul leton posibilitatea de a constata caracterul excesiv al unui randament al investiției, trebuie să se amintească faptul că, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE, atribuțiile Curții și cele ale instanței de trimitere sunt în mod clar distincte și că este numai de competența acesteia din urmă să interpreteze legislația națională (Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Križan ș.a., C‑416/10, EU:C:2013:8, punctul 58, precum și jurisprudența citată). Or, interpretarea dreptului național invocată de A în ceea ce privește imposibilitatea de a constata caracterul excesiv al unui randament al investiției nu poate fi suficientă pentru a răsturna prezumția de pertinență amintită la punctul 38 din prezenta hotărâre.

42      Prin urmare, întrebările adresate de instanța de trimitere sunt admisibile.

 Cu privire la fond

 Cu privire la prima întrebare

43      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că un contract încheiat între, pe de o parte, un profesionist care desfășoară o activitate în domeniul dezvoltării sportivilor și, pe de altă parte, un minor „speranță”, reprezentat de părinții săi, care, la încheierea acestui contract, nu era angajat în domeniul sportului, intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

44      În această privință, este necesar să se arate, mai întâi, că domeniul de aplicare al Directivei 93/13 este definit la articolul 1 alineatul (1) din aceasta. Potrivit definiției respective, scopul directivei menționate este astfel de apropiere a actelor statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un profesionist și un consumator. Este vorba, așadar, despre o directivă generală privind protecția consumatorilor, care este aplicabilă în toate sectoarele de activitate economică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2017, Air Berlin, C‑290/16, EU:C:2017:523, punctul 44).

45      În ceea ce privește noțiunile de „consumator” și de „profesionist” prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/13, articolul 2 literele (b) și (c) din această directivă le definește ca desemnând orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de directiva menționată, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale și, respectiv, orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de aceeași directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată.

46      Prin urmare, Directiva 93/13 definește contractele cărora li se aplică prin referire la calitatea contractanților, după cum aceștia acționează sau nu acționează în cadrul activității lor profesionale (Hotărârea din 24 octombrie 2024, Zabitoń, C‑347/23, EU:C:2024:919, punctul 24 și jurisprudența citată).

47      În consecință, Directiva 93/13 este aplicabilă în situația în care a fost încheiat un contract între, pe de o parte, un profesionist care desfășoară o activitate în domeniul dezvoltării sportivilor și, pe de altă parte, un minor „speranță”, reprezentat de părinții săi, care, la încheierea acestui contract, nu practica activitatea sportivă în cauză cu titlu profesional.

48      Această concluzie nu poate fi infirmată atunci când, precum în cauza principală, ulterior încheierii acestui contract, consumatorul a devenit un sportiv profesionist.

49      Astfel, s‑a statuat că calitatea de „consumator” a unei persoane trebuie apreciată în momentul încheierii contractului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2020, Raiffeisen Bank și BRD Groupe Société Générale, C‑698/18 și C‑699/18, EU:C:2020:537, punctul 73, precum și Hotărârea din 24 octombrie 2024, Zabitoń, C‑347/23, EU:C:2024:919, punctul 32).

50      Prin urmare, un minor care, la data încheierii unui contract de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, nu practica, cu titlu profesional, activitatea sportivă în cauză nu își pierde calitatea de „consumator”, în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13, pentru motivul că a devenit un sportiv profesionist în cursul executării contractului.

51      În această privință, mai trebuie adăugat că simplul fapt că acest consumator este considerat jucător „speranță” în disciplina sportivă în cadrul căreia a devenit ulterior un jucător profesionist nu este de natură să modifice calitatea pe care o deținea la data încheierii contractului în cauză și nici împrejurarea că obiectul acestui contract era legat de eventuala carieră profesională viitoare a sportivului respectiv.

52      De asemenea, faptul că consumatorul în cauză a putut avea cunoștințe sau dispune de informații potențial importante în disciplina sportivă în cadrul căreia a devenit ulterior un jucător profesionist este lipsit de relevanță în ceea ce privește calitatea sa la data încheierii contractului în cauză.

53      Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de „consumator”, în sensul articolului 2 litera (b) din Directiva 93/13, are un caracter obiectiv și este independentă de cunoștințele concrete pe care persoana în cauză le poate avea sau de informațiile de care această persoană dispune în mod real (Hotărârea din 3 septembrie 2015, Costea, C‑110/14, EU:C:2015:538, punctul 21).

54      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că un contract de prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei unui sportiv, încheiat între, pe de o parte, un profesionist care desfășoară o activitate în domeniul dezvoltării sportivilor și, pe de altă parte, un minor „speranță”, reprezentat de părinții săi, care, la momentul încheierii acestui contract, nu era încă angajat în domeniul sportului și, prin urmare, avea calitatea de consumator, intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

 Cu privire la a doua întrebare

55      Nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare, întrucât aceasta nu a fost adresată decât în ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare.

 Cu privire la a treia întrebare

56      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că o instanță națională poate aprecia, în raport cu articolul 3 din această directivă, caracterul abuziv al unei clauze contractuale care prevede că, pentru furnizarea de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport, menționate în contract, tânărul sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract.

57      În această privință, trebuie amintit că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

58      Potrivit jurisprudenței Curții, clauzele vizate de acest articol 4 alineatul (2), deși aparțin domeniului reglementat de Directiva 93/13, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de profesionist în mod clar și inteligibil. Astfel, această dispoziție are în vedere numai stabilirea modalităților și a sferei controlului de fond al clauzelor contractuale, ce nu au făcut obiectul unei negocieri individuale, care descriu prestațiile esențiale ale contractelor încheiate între profesionist și un consumator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C‑484/08, EU:C:2010:309, punctele 32 și 34). În plus, din dispoziția menționată rezultă că împrejurarea că o clauză nu este redactată în mod clar și inteligibil nu este, în sine, de natură să îi confere un caracter abuziv [Hotărârea din 13 iulie 2023, Banco Santander (Referire la un indice oficial), C‑265/22, EU:C:2023:578, punctul 66 și jurisprudența citată].

59      Atunci când, precum în litigiul principal, un contract are ca obiect furnizarea de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport, menționate în acest contract, o clauză contractuală care prevede că, pentru furnizarea unor astfel de servicii, tânărul sportiv cocontractant se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va primi în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii contractului menționat este, așa cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 87 din concluzii, pertinentă pentru definirea atât a obiectului contractului, cât și a caracterului adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

60      Rezultă că clauza menționată intră în domeniul de aplicare al acestui articol 4 alineatul (2) și că, în consecință, în principiu, o instanță națională nu poate efectua aprecierea caracterului său abuziv decât dacă ajunge la concluzia că nu este redactată în mod clar și inteligibil.

61      Cu toate acestea, în speță, din cererea de decizie preliminară reiese că, la data încheierii contractului în discuție în litigiul principal, și anume la 14 ianuarie 2009, anumite dispoziții ale Directivei 93/13, în special articolul 4 alineatul (2) din aceasta, nu fuseseră încă transpuse de Republica Letonia în ordinea sa juridică, transpunerea directivei menționate devenind efectivă abia la 1 iulie 2014.

62      În această privință, trebuie amintit că articolul 8 din Directiva 93/13 prevede în mod expres posibilitatea statelor membre de a „adopta sau [de a] menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de [această] directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție”.

63      Curtea a dedus de aici că statele membre nu pot fi împiedicate să mențină sau să adopte, cu privire la totalitatea domeniului reglementat de Directiva 93/13, în care intră clauzele prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din aceasta, norme mai stricte decât cele prevăzute de această directivă însăși, cu condiția ca acestea să asigure consumatorilor un nivel de protecție mai ridicat (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C‑484/08, EU:C:2010:309, punctele 35 și 40).

64      Astfel, atunci când dreptul național permite acest lucru, o instanță națională poate aprecia, în cadrul unui litigiu referitor la un contract încheiat între un profesionist și un consumator, caracterul abuziv al unei clauze care nu a fost negociată individual, ce privește în special obiectul principal al acestui contract, chiar și în ipotezele în care clauza respectivă a fost redactată în prealabil de profesionist în mod clar și inteligibil.

65      Revine, așadar, instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, la data încheierii contractului din 14 ianuarie 2009, dreptul național permitea să se aprecieze caracterul abuziv al unei clauze care intră în domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, inclusiv în ipotezele în care această clauză fusese redactată în mod clar și inteligibil.

66      Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că o clauză contractuală care prevede că, pentru furnizarea de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport, menționate în contract, tânărul sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate. În consecință, o instanță națională nu poate, în principiu, să aprecieze, în raport cu articolul 3 din directiva menționată, caracterul abuziv al unei astfel de clauze decât dacă ajunge la concluzia că aceasta nu este redactată în mod clar și inteligibil. Cu toate acestea, dispozițiile menționate nu se opun unei reglementări naționale care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzei respective chiar și atunci când aceasta este redactată în mod clar și inteligibil.

 Cu privire la a patra întrebare

67      Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract care se limitează să prevadă, fără altă precizare, că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un sportiv se angajează să plătească prestatorului o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract trebuie considerată ca fiind redactată în mod clar și inteligibil, în sensul acestei dispoziții.

68      În această privință, articolul 5 din Directiva 93/13 prevede, pe de o parte, că, în cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într‑un limbaj clar și inteligibil și, pe de altă parte, că în cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, trebuie să prevaleze interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator.

69      În ceea ce privește cerința transparenței clauzelor contractuale, astfel cum este prevăzută atât la articolul 4 alineatul (2), cât și la articolul 5 din Directiva 93/13, Curtea a subliniat că această cerință nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, ci trebuie înțeleasă în mod extensiv, ținând seama de situația de inferioritate în care se află consumatorul față de profesionist în ceea ce privește printre altele nivelul de informare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc ș.a., C‑186/16, EU:C:2017:703, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

70      Cerința de transparență menționată impune, așadar, nu numai ca o clauză să fie inteligibilă pentru consumatorul vizat pe plan formal și gramatical, ci și ca în contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și, dacă este cazul, relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice care decurg din aceasta în ceea ce îl privește [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, D.V. (Onorarii de avocat – Principiul tarifului orar), C‑395/21, EU:C:2023:14, punctele 36 și 37, precum și jurisprudența citată].

71      Revine instanței naționale sarcina de a verifica, având în vedere ansamblul faptelor pertinente, dacă această cerință este respectată. Mai precis, revine acesteia sarcina de a controla, ținând seama de toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, obligația să verifice dacă au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit să evalueze consecințele financiare ale acesteia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, D.V. (Onorarii de avocat – Principiul tarifului orar), C‑395/21, EU:C:2023:14, punctul 38 și jurisprudența citată].

72      În această privință, Curtea a statuat, în cadrul unui litigiu care privea o clauză de plată a onorariilor de avocat, că, deși nu se poate impune unui profesionist să informeze consumatorul cu privire la consecințele financiare finale ale obligației acestuia din urmă, care depind de evenimente viitoare, imprevizibile și independente de voința respectivului profesionist, nu este mai puțin adevărat că informațiile pe care profesionistul este obligat să le comunice înainte de încheierea contractului trebuie să permită consumatorului să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză, pe de o parte, în ceea ce privește posibilitatea apariției unor asemenea evenimente și, pe de altă parte, în ceea ce privește consecințele pe care ele le pot avea asupra duratei prestării serviciilor juridice în cauză [Hotărârea din 12 ianuarie 2023, D.V. (Onorarii de avocat – Principiul tarifului orar), C‑395/21, EU:C:2023:14, punctul 43].

73      În speță, va reveni instanței de trimitere sarcina de a aprecia, ținând seama de caracteristicile proprii clauzei în discuție în litigiul principal și de ansamblul elementelor relevante care însoțesc încheierea contractului din 14 ianuarie 2009, dacă informațiile comunicate de profesionist înainte de încheierea acestui contract au permis consumatorului să ia decizia cu prudență și în deplină cunoștință de cauză cu privire la consecințele financiare pe care le determina încheierea contractului menționat [a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 ianuarie 2023, D.V. (Onorarii de avocat – Principiul tarifului orar), C‑395/21, EU:C:2023:14, punctul 44].

74      În ceea ce privește caracteristicile unei clauze precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede cuantumul remunerației prestatorului de servicii pe baza unui procent fix din veniturile viitoare ale cocontractantului pentru o perioadă determinată, trebuie arătat că o astfel de clauză nu poate fi considerată, în sine, ca fiind de natură să permită persoanei interesate să evalueze consecințele economice care pot rezulta de aici în privința sa decât în măsura în care descrie în mod precis veniturile în cauză. Va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă mențiunea care figurează în contractul din 14 ianuarie 2009, potrivit căreia remunerația prestatorului de servicii este calculată pe baza unui procent fix din toate veniturile viitoare nete provenite din evenimente în ceea ce privește jocul, publicitatea, marketingul și mass‑media legate de sportul în cauză, poate fi considerată, în sine, ca răspunzând unui asemenea grad de precizie. De asemenea, este necesar ca natura serviciilor furnizate în schimbul remunerației prevăzute să poată fi înțeleasă sau dedusă în mod rezonabil din contract în ansamblul său (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2019, Kiss și CIB Bank, C‑621/17, EU:C:2019:820, punctul 43).

75      Revine, în definitiv, instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, la data încheierii contractului din 14 ianuarie 2009, persoana interesată dispunea, atât în ceea ce privește natura serviciilor care trebuiau furnizate de profesionist, cât și baza de calcul al cuantumului remunerației care trebuia plătită în schimb, de toate informațiile necesare pentru a‑i permite să evalueze consecințele economice ale angajamentului său.

76      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că nu este redactată în mod clar și inteligibil, în sensul acestei dispoziții, o clauză a unui contract care se limitează să prevadă că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un sportiv se angajează să plătească prestatorului o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, fără a fi comunicate consumatorului, înainte de încheierea contractului menționat, toate informațiile necesare pentru a‑i permite să evalueze consecințele economice ale angajamentului său.

 Cu privire la a cincea întrebare

77      Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract care prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un tânăr sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cei 15 ani ulteriori încheierii acestui contract provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în sensul acestei dispoziții, în cazul în care clauza menționată nu stabilește o legătură între valoarea prestației furnizate și costul acesteia pentru consumator.

78      În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, competența acesteia privește interpretarea noțiunilor din Directiva 93/13, precum și criteriile pe care instanța națională poate sau trebuie să le aplice la examinarea unei clauze contractuale în raport cu dispozițiile acesteia, avându‑se în vedere că este de competența instanței menționate să se pronunțe, ținând cont de aceste criterii, asupra calificării concrete a unei clauze contractuale specifice în funcție de împrejurările proprii fiecărei spețe. Rezultă că Curtea trebuie să se limiteze la a oferi instanței de trimitere indicații de care aceasta din urmă trebuie să țină seama [Hotărârea din 13 iulie 2023, Banco Santander (Referire la un indice oficial), C‑265/22, EU:C:2023:578, punctul 50].

79      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede că o clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din acest contract, în detrimentul consumatorului.

80      În cadrul aprecierii caracterului abuziv al unei clauze dintr‑un contract care nu a fost negociată individual, pe care instanța națională trebuie să o efectueze în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 93/13, acesteia îi revine sarcina să evalueze, având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei, într‑o primă etapă, posibila nerespectare a cerinței de bună‑credință și, într‑o a doua etapă, existența unui eventual dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, în sensul acestei din urmă dispoziții [Hotărârea din 13 iulie 2023, Banco Santander (Referire la un indice oficial), C‑265/22, EU:C:2023:578, punctul 63].

81      Pentru a preciza aceste noțiuni, trebuie amintit, pe de o parte, în ceea ce privește împrejurările în care un astfel de dezechilibru este creat „în contradicție cu cerința de bună‑credință”, că, având în vedere al șaisprezecelea considerent al Directivei 93/13, instanța națională trebuie să verifice dacă profesionistul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o astfel de clauză în urma unei negocieri individuale [Hotărârea din 13 iulie 2023, Banco Santander (Referire la un indice oficial), C‑265/22, EU:C:2023:578, punctul 64].

82      Pe de altă parte, pentru a stabili dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, este necesar să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți, astfel încât să se evalueze dacă și, eventual, în ce măsură acest contract îl plasează pe consumator într‑o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare [Hotărârea din 13 iulie 2023, Banco Santander (Referire la un indice oficial), C‑265/22, EU:C:2023:578, punctul 65].

83      Numai prin efectuarea acestei analize comparative instanța națională va putea evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într‑o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.

84      Acestea fiind spuse, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 91 din concluzii, pot fi luate în considerare și alte elemente pentru a aprecia existența unui dezechilibru semnificativ, precum practicile de piață loiale și echitabile la data încheierii contractului în cauză în materie de remunerație în domeniul sportiv în cauză sau obligațiile la care un consumator informat în mod rezonabil se putea aștepta să fie supus în raport cu aceste practici.

85      În sfârșit, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13, instanța națională trebuie să aprecieze caracterul abuziv al unei clauze contractuale luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s‑a încheiat contractul și raportându‑se, în momentul încheierii acestuia, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului menționat sau ale unui alt contract de care acesta depinde [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2024, Caixabank ș.a. (Controlul transparenței în acțiunea colectivă), C‑450/22, EU:C:2024:577, punctul 29, precum și jurisprudența citată].

86      În speță, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 95 din concluzii, instanța de trimitere va trebui să țină seama de diverse elemente proprii contractului din 14 ianuarie 2009, precum faptul că, prin însăși natura sa, acest contract cuprindea un factor de risc pentru A. Astfel, contractul menționat prevedea că remunerația datorată lui A nu era exigibilă decât cu condiția ca veniturile să atingă o sumă de cel puțin 1 500 de euro pe lună, că C putea rezilia unilateral acest contract fără a plăti o compensație, printre altele în cazul unei decizii de a nu continua cariera profesională, sau că serviciile furnizate de A erau exigibile fără garanția că C ajunge la rezultatul scontat, și anume să devină profesionist (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 martie 2010, Olympique Lyonnais, C‑325/08, EU:C:2010:143, punctul 42).

87      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a cincea întrebare că articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract care prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un tânăr sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract nu provoacă, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul acestei dispoziții, pentru simplul fapt că această clauză nu stabilește o legătură între valoarea prestației furnizate și costul acesteia pentru consumator. Astfel, existența unui asemenea dezechilibru trebuie apreciată în special în raport cu normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți, cu practicile de piață loiale și echitabile la data încheierii contractului în materie de remunerare în domeniul sportiv în cauză, cu toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului menționat, precum și cu toate celelalte clauze ale acestuia sau ale unui alt contract de care depinde.

 Cu privire la a șasea întrebare

88      Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională care a constatat că o clauză dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator are un caracter abuziv, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, să reducă suma datorată de consumator până la concurența costurilor suportate efectiv de prestator în cadrul executării acestui contract.

89      În această privință, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 prevede că statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într‑un contract încheiat cu un consumator de către un profesionist, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile în aceiași termeni în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

90      Această dispoziție constituie o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți (Hotărârea din 30 mai 2013, Asbeek Brusse și de Man Garabito, C‑488/11, EU:C:2013:341, punctul 38).

91      În aceste condiții, dispoziția menționată trebuie considerată o normă echivalentă cu normele naționale care au, în cadrul ordinii juridice interne, caracterul unor norme de ordine publică (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo ș.a., C‑154/15, C‑307/15 și C‑308/15, EU:C:2016:980, punctul 54), astfel încât trebuie să se considere că o clauză abuzivă nu a existat niciodată.

92      În ceea ce privește posibilitatea unei instanțe naționale care a constatat că o clauză dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator are un caracter abuziv de a revizui conținutul acestei clauze în loc să înlăture pur și simplu aplicarea acesteia în privința consumatorului, trebuie arătat că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 nu poate fi interpretat în sensul că permite instanței naționale să recurgă la o astfel de posibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito, C‑618/10, EU:C:2012:349, punctul 71).

93      În cazul în care instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive care figurează într‑un astfel de contract, o asemenea posibilitate ar putea aduce atingere realizării obiectivului pe termen lung urmărit prin articolul 7 din Directiva 93/13. Astfel, această posibilitate ar contribui la eliminarea efectului descurajator pe care îl are asupra profesioniștilor faptul că asemenea clauze abuzive pur și simplu nu sunt aplicate față de consumator, în măsura în care aceștia ar fi în continuare tentați să utilizeze clauzele menționate, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, garantând astfel interesul respectivilor profesioniști (Hotărârea din 26 martie 2019, Abanca Corporación Bancaria și Bankia, C‑70/17 și C‑179/17, EU:C:2019:250, punctul 54).

94      Contractul respectiv poate fi menținut, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o asemenea menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic, aspect care trebuie verificat potrivit unei abordări obiective (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Dziubak, C‑260/18, EU:C:2019:819, punctul 39).

95      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a șasea întrebare că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o instanță națională care a constatat că o clauză dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator are un caracter abuziv, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, să reducă suma datorată de consumator până la concurența costurilor suportate efectiv de prestator în cadrul executării acestui contract.

 Cu privire la a șaptea și la a opta întrebare

96      Nu este necesar să se răspundă la a șaptea și la a opta întrebare, acestea fiind adresate numai în ipoteza unui răspuns negativ la a treia întrebare.

 Cu privire la a noua întrebare

97      Prin intermediul celei de a noua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 93/13, citită în lumina articolului 17 alineatul (1) și a articolului 24 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care o clauză a unui contract prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un consumator se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, împrejurarea că consumatorul era minor la încheierea contractului menționat și că acesta din urmă a fost încheiat de părinții minorului în numele lui este relevantă pentru aprecierea caracterului abuziv al unei astfel de clauze.

98      Trebuie amintit că domeniul de aplicare al cartei, în ceea ce privește acțiunea statelor membre, este definit la articolul 51 alineatul (1) din aceasta, potrivit căruia dispozițiile cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii.

99      În speță, ca răspuns la prima întrebare, Curtea a constatat aplicabilitatea Directivei 93/13 în cazul unui contract precum cel în discuție în litigiul principal, astfel încât cadrul normativ național în care se înscrie litigiul principal constituie o punere în aplicare a acestei directive și, prin urmare, a dreptului Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă.

100    În consecință, instanța de trimitere este obligată, atunci când aplică Directiva 93/13, să respecte drepturile fundamentale consacrate de cartă, printre care figurează cele prevăzute la articolele 17 și 24 din aceasta, care privesc dreptul de proprietate și, respectiv, drepturile copilului.

101    În ceea ce privește în special drepturile copilului, garantate la articolul 24 din cartă, acestea implică printre altele obligația de a lua în considerare interesul superior al copilului ca considerent primordial în toate acțiunile referitoare la copii.

102    În consecință, deși Directiva 93/13 nu face referire la consumatorii minori, nu rezultă totuși din articolul 24 alineatul (2) din cartă, și nici din articolul 3 alineatul (1) din Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, la care se referă în mod expres Explicațiile cu privire la articolul 24 din cartă, că interesul superior al copilului trebuie nu numai să fie luat în considerare în aprecierea pe fond a cererilor referitoare la copii, ci și să influențeze procesul decizional care conduce la această apreciere, prin intermediul unor garanții procedurale speciale. Astfel, după cum a arătat Comitetul pentru drepturile copilului al Organizației Națiunilor Unite, expresia „interesul superior al copilului”, în sensul acestui articol 3 alineatul (1), face referire în același timp la un drept de fond, la un principiu interpretativ și la o normă de procedură [Hotărârea din 11 iunie 2024, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Femei care se identifică cu valoarea egalității între femei și bărbați), C‑646/21, EU:C:2024:487, punctul 73].

103    Acestea fiind spuse, obligația de a lua în considerare interesul superior al copilului, care revine în special instanței de trimitere, nu exclude posibilitatea ca această instanță să ia în considerare în speță împrejurarea că părinții lui C, care îl reprezentau la încheierea contractului din 14 ianuarie 2009, cunoșteau ei înșiși mediul sportiv profesionist sau faptul că C avea vârsta de 17 de ani la data la care a fost încheiat acest contract.

104    Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a noua întrebare că Directiva 93/13, citită în lumina articolului 17 alineatul (1) și a articolului 24 alineatul (2) din cartă, trebuie interpretată în sensul că, în cazul în care o clauză a unui contract prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un consumator se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, împrejurarea că consumatorul era minor la încheierea contractului menționat și că acesta din urmă a fost încheiat de părinții minorului în numele lui este relevantă pentru aprecierea caracterului abuziv al unei astfel de clauze.

 Cu privire la a zecea întrebare

105    Nu este necesar să se răspundă la a zecea întrebare, întrucât aceasta nu a fost adresată decât în ipoteza unui răspuns negativ la prima întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

106    Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

1)      Articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

trebuie interpretate în sensul că

un contract de prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei unui sportiv, încheiat între, pe de o parte, un profesionist care desfășoară o activitate în domeniul dezvoltării sportivilor și, pe de altă parte, un minor „speranță”, reprezentat de părinții săi, care, la momentul încheierii acestui contract, nu era încă angajat în domeniul sportului și, prin urmare, avea calitatea de consumator, intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

2)      Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13

trebuie interpretate în sensul că

o clauză contractuală care prevede că, pentru furnizarea de servicii de sprijinire a dezvoltării și a carierei într‑un anumit sport, menționate în contract, tânărul sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract intră în domeniul de aplicare al dispoziției menționate. În consecință, o instanță națională nu poate, în principiu, să aprecieze, în raport cu articolul 3 din această directivă, caracterul abuziv al unei astfel de clauze decât dacă ajunge la concluzia că aceasta nu este redactată în mod clar și inteligibil. Cu toate acestea, dispozițiile menționate nu se opun unei reglementări naționale care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzei respective chiar și atunci când aceasta este redactată în mod clar și inteligibil.

3)      Articolul 5 din Directiva 93/13

trebuie interpretat în sensul că

nu este redactată în mod clar și inteligibil, în sensul acestei dispoziții, o clauză a unui contract care se limitează să prevadă că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un sportiv se angajează să plătească prestatorului o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, fără a fi comunicate consumatorului, înainte de încheierea contractului menționat, toate informațiile necesare pentru a‑i permite să evalueze consecințele economice ale angajamentului său.

4)      Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13

trebuie interpretat în sensul că

o clauză a unui contract care prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un tânăr sportiv se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract nu provoacă, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ, între drepturile și obligațiile părților, în sensul acestei dispoziții, pentru simplul fapt că această clauză nu stabilește o legătură între valoarea prestației furnizate și costul acesteia pentru consumator. Astfel, existența unui asemenea dezechilibru trebuie apreciată în special în raport cu normele aplicabile în dreptul național în lipsa unui acord între părți, cu practicile de piață loiale și echitabile la data încheierii contractului în materie de remunerare în domeniul sportiv în cauză, cu toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului menționat, precum și cu toate celelalte clauze ale acestuia sau ale unui alt contract de care depinde.

5)      Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13

trebuie interpretat în sensul că

se opune ca o instanță națională care a constatat că o clauză dintr‑un contract încheiat între un profesionist și un consumator are un caracter abuziv, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, să reducă suma datorată de consumator până la concurența costurilor suportate efectiv de prestator în cadrul executării acestui contract.

6)      Directiva 93/13, citită în lumina articolului 17 alineatul (1) și a articolului 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

trebuie interpretată în sensul că

în cazul în care o clauză a unui contract prevede că, în schimbul unei prestări de servicii de sprijinire a dezvoltării sportive și a carierei, un consumator se angajează să plătească o remunerație egală cu 10 % din veniturile pe care le va obține în cursul celor 15 ani ulteriori încheierii acestui contract, împrejurarea că consumatorul era minor la încheierea contractului menționat și că acesta din urmă a fost încheiat de părinții minorului în numele lui este relevantă pentru aprecierea caracterului abuziv al unei astfel de clauze.

Semnături

*      Limba de procedură: letona.

i      Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.