CELEX:62024CJ0186: Hotărârea Curții (Camera a șaptea) din 27 martie 2025.#Dr. Matthäus Metzler, acționând în calitate de administrator judiciar al unei proceduri de insolvență, împotriva Auto1 European Cars B.V.#Cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) 2015/848 – Proceduri de insolvență – Articolul 31 alineatul (1) – Cunoașterea procedurii de insolvență – Obligații în beneficiul unui debitor care trebuie executate în beneficiul practicianului în insolvență – Vânzarea unui bun (autovehicul) de către debitor după deschiderea procedurii de insolvență – Executarea unei obligații în beneficiul debitorului.#Cauza C-186/24.

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a șaptea)

27 martie 2025(*)

„ Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) 2015/848 – Proceduri de insolvență – Articolul 31 alineatul (1) – Cunoașterea procedurii de insolvență – Obligații în beneficiul unui debitor care trebuie executate în beneficiul practicianului în insolvență – Vânzarea unui bun (autovehicul) de către debitor după deschiderea procedurii de insolvență – Executarea unei obligații în beneficiul debitorului ”

În cauza C‑186/24,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), prin decizia din 22 februarie 2024, primită de Curte la 8 martie 2024, în procedura

Matthäus Metzler, acționând în calitate de administrator judiciar al unei proceduri de insolvență,

împotriva

Auto1 European Cars BV,

CURTEA (Camera a șaptea),

compusă din domnul M. Gavalec, președinte de cameră, doamna K. Jürimäe (raportoare), președinta Camerei a doua, și domnul Z. Csehi, judecător,

avocat general: domnul M. Campos Sánchez‑Bordona,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru domnul Metzler, acționând în calitate de administrator judiciar al unei proceduri de insolvență, de M. Metzler, Rechtsanwalt;

–        pentru Auto1 European Cars BV, de F. Frank, Rechtsanwalt;

–        pentru Comisia Europeană, de G .von Rintelen și W. Wils, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (JO 2015, L 141, p. 19).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Matthäus Metzler, în calitatea sa de administrator judiciar în procedura de insolvență deschisă împotriva unui debitor, pe de o parte, și Auto1 European Cars BV (denumită în continuare „Auto1”), pe de altă parte, în legătură cu plata la masa credală a unei sume corespunzătoare valorii de piață a unui vehicul vândut de debitor către Auto1, după deschiderea acestei proceduri.

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

3        În considerentele (5) și (81) ale Regulamentului 2015/848 se enunță:

„(5)      Pentru buna funcționare a pieței interne, este necesar să se evite ca părțile să fie tentate să transfere active sau proceduri judiciare dintr‑un stat membru în altul, în încercarea de a obține o situație juridică mai favorabilă în detrimentul masei credale (turism judiciar).

[…]

(81)      Este posibil ca unele din persoanele interesate să nu aibă cunoștință despre deschiderea procedurii de insolvență și să acționeze cu bună‑credință într‑o manieră care vine în conflict cu noile circumstanțe. Pentru a proteja astfel de persoane care, fără să fi avut cunoștință despre deschiderea procedurii în alt stat membru, fac o plată către debitor în loc de practicianul în insolvență, ar trebui să se prevadă caracterul liberator al unei astfel de plăți.”

4        Potrivit articolului 7 din acest regulament, intitulat „Legea aplicabilă”:

„(1)      În absența unei dispoziții contrare în prezentul regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă procedura (denumit în continuare «stat de deschidere»).

(2)      Legea statului de deschidere determină condițiile pentru deschiderea, desfășurarea și închiderea procedurii de insolvență. Aceasta determină în special:

[…]

(b)      activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și regimul aplicabil activelor dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolvență;

(c)      atribuțiile debitorului și ale practicianului în insolvență;

[…]

(m)      normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale.”

5        Articolul 31 din regulamentul menționat, intitulat „Executarea unei obligații în beneficiul debitorului”, prevede:

„(1)      Persoana care execută, într‑un stat membru, o obligație în beneficiul debitorului care face obiectul unei proceduri de insolvență deschise într‑un alt stat membru, în loc să o fi executat în beneficiul practicianului în insolvență al acelei proceduri, este considerată liberată dacă nu a avut cunoștință despre deschiderea procedurii.

(2)      Persoana care a executat o astfel de obligație înainte de realizarea publicității prevăzute la articolul 28 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoștință despre deschiderea procedurii de insolvență. Persoana care a executat obligația după realizarea publicității este prezumată, până la proba contrarie, că a avut cunoștință despre deschiderea procedurii.”

 Dreptul austriac

6        Articolul 3 din Insolvenzordnung (Codul insolvenței) din 11 decembrie 1914 (RGBl. 337/1914), în versiunea sa aplicabilă în litigiul principal (denumit în continuare „Codul insolvenței”), prevede:

„(1)      Actele juridice încheiate de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolvență cu privire la activele din masa credală nu sunt opozabile creditorilor din procedura de insolvență. Celeilalte părți i se restituie contraprestația în măsura în care prin aceasta are loc o îmbogățire a masei credale.

(2)      Persoana obligată să plătească debitorului o datorie și care face această plată după deschiderea procedurii de insolvență nu este liberată, cu excepția cazului în care a făcut plata la masa credală sau dacă la momentul plății această persoană nu avea cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență, cu condiția ca această necunoaștere să nu fi fost cauzată de lipsa diligenței cuvenite (nu era presupusă să aibă cunoștință).”

 Litigiul principal și întrebările preliminare

7        Printr‑o decizie din 25 mai 2022, Landesgericht Linz (Tribunalul Regional din Linz, Austria) a deschis o procedură de insolvență împotriva unui debitor și l‑a desemnat pe domnul Metzler în calitate de administrator judiciar (denumit în continuare „administratorul judiciar”). Publicarea acestei decizii, care cuprindea identitatea administratorului judiciar, a avut loc în aceeași zi.

8        La 2 iunie 2022, debitorul a încheiat cu Auto1 în nume propriu un contract de vânzare a unui autovehicul, o societate de drept neerlandez stabilită în Țările de Jos, pentru suma de 48 870 de euro. Acest contract a fost încheiat la sediul sucursalei Auto1 situat în Austria.

9        După recepționarea acestui autovehicul în Austria, Auto1 a virat, din contul unei bănci situate în Germania, suma corespunzătoare prețului de vânzare a autovehiculului menționat în contul unei bănci cu sediul în Austria indicat de debitor.

10      Administratorul judiciar consideră că suma de 48 870 de euro revine masei credale pentru că contractul de vânzare‑cumpărare a fost încheiat ulterior deschiderii procedurii de insolvență. Întrucât Auto1 a revândut vehiculul unui terț, administratorul judiciar a introdus o acțiune având ca obiect obținerea unei despăgubiri compensatorii în favoarea masei credale corespunzătoare prețului de vânzare al acestui vehicul. Ulterior, administratorul judiciar a extins obiectul acțiunii la valoarea de piață a vehiculului menționat, și anume 62 261 de euro.

11      Auto1 a contestat cererea întemeindu‑se în special pe articolul 31 din Regulamentul 2015/848. Ea apreciază că această cerere nu i‑ar putea fi opusă decât dacă ar fi avut cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență la momentul cumpărării autovehiculului în cauză.

12      Landesgericht Linz (Tribunalul Regional din Linz) a admis acțiunea în întinderea sa inițială. Decizia acestui tribunal a fost modificată în apel. Oberlandesgericht Linz (Tribunalul Regional Superior din Linz, Austria) a apreciat că articolul 31 din Regulamentul 2015/848 era aplicabil din moment ce, pe de o parte, plata a fost efectuată în beneficiul debitorului, după verificare, dintr‑un cont bancar german și, pe de altă parte, că Auto1 nu dispunea de toate informațiile utile cu privire la deschiderea procedurii de insolvență.

13      Administratorul judiciar a formulat recurs împotriva acestei decizii a instanței de apel la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), care este instanța de trimitere. În susținerea acestui recurs, administratorul judiciar susține că articolul 31 din Regulamentul 2015/848 nu este aplicabil, întrucât această dispoziție presupune existența executării unei obligații întemeiate pe un act juridic valabil, ceea ce nu ar fi cazul în speță având în vedere articolul 3 alineatul 1 din Codul insolvenței. În plus, elementul de extraneitate impus de articolul 31 din Regulamentul 2015/848 ar lipsi întrucât obligația prevăzută de contractul de vânzare în litigiu ar fi fost executată în Austria.

14      Instanța de trimitere constată, în primul rând, că, în temeiul articolului 3 alineatul 1 din Codul insolvenței, actele juridice încheiate de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolvență cu privire la activele din masa credală sunt inopozabile creditorilor din procedura de insolvență. În aceste condiții, dacă un bun ar fi sustras din masa credală ca urmare a unui act juridic inopozabil creditorilor în temeiul acestei dispoziții, bunul respectiv ar putea fi recuperat. Pe de altă parte, dispoziția menționată nu ar prevedea o excepție în ipoteza în care terțul ar fi dobândit bunul cu bună‑credință, necunoscând deschiderea procedurii de insolvență.

15      În al doilea rând, scopul articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 ar fi de a proteja buna‑credință a unui terț care, într‑un alt stat membru decât cel pe teritoriul căruia a fost deschisă procedura de insolvență, execută o obligație în beneficiul debitorului după deschiderea acestei proceduri și fără a avea cunoștință de existența acesteia, în loc să o fi executat în beneficiul practicianului în insolvență. Cu toate acestea, potrivit doctrinei, această dispoziție ar presupune existența unei creanțe a debitorului. Prin urmare, aceasta nu s‑ar aplica executării unei obligații a unui terț față de un debitor care este, conform articolului 3 alineatul 1 din Codul insolvenței, rezultată dintr‑un act juridic inopozabil masei credale, întrucât este ulterior deschiderii procedurii de insolvență.

16      Instanța de trimitere precizează însă că nu exclude, având în vedere modul de redactare a articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848, care are în vedere în general executarea unei obligații în beneficiul debitorului, ca această dispoziție să se poată aplica obligațiilor pe care terțul le‑a executat în temeiul unui act juridic nevalabil. În această ipoteză, ar rămâne așadar să se stabilească dacă locul de executare a unui ordin de virament dat în alt stat membru decât cel în care a fost deschisă procedura de insolvență poate fi considerat locul de executare a obligației în sensul dispoziției menționate.

17      În aceste condiții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul [2015/848] trebuie interpretat în sensul că prin executarea obligațiilor în beneficiul debitorului, în locul executării în beneficiul practicianului în insolvență al acestei proceduri, se înțelege în accepțiunea acestei dispoziții și acea executare a obligațiilor care rezultă dintr‑un act juridic încheiat de debitor abia după deschiderea procedurii de insolvență și după transferul competențelor către practicianul în insolvență?

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare:

2)      Articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 trebuie interpretat în sensul că trebuie considerat loc al executării în sensul acestei dispoziții locul din care terțul face plata prin virament dintr‑un cont bancar din locul respectiv, chiar dacă terțul nu este stabilit în acest stat membru, ci în alt stat membru și nici încheierea actului juridic și executarea obligației de către debitor nu au avut loc în acest al doilea stat membru, ci prin intermediul unei sucursale deținute de terț într‑un al treilea stat membru, și anume acela în care a fost deschisă procedura de insolvență?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Cu privire la prima întrebare

18      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 trebuie interpretat în sensul că obligațiile executate în beneficiul unui debitor supus unei proceduri de insolvență, deși ar fi trebuit să fie executate în beneficiul practicianului în insolvență al acestei proceduri, cuprind și executarea unei obligații care rezultă dintr‑un act juridic încheiat de debitor după deschiderea procedurii de insolvență menționate și transferul administrării activelor către practicianul în insolvență.

19      Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se țină seama de modul de redactare a dispoziției, de contextul acesteia din urmă, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.

20      În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848, acesta prevede că persoana care execută, într‑un stat membru, o obligație în beneficiul debitorului care face obiectul unei proceduri de insolvență deschise într‑un alt stat membru, în loc să o fi executat în beneficiul practicianului în insolvență al acelei proceduri, este considerată liberată dacă nu a avut cunoștință despre deschiderea procedurii. Trebuie să se observe că nimic din modul de redactare a acestei dispoziții nu permite să se susțină că aceasta nu s‑ar aplica în ipoteza executării unei obligații care decurge dintr‑un act juridic încheiat de un debitor după deschiderea procedurii de insolvență.

21      În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se înscrie articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848, Curtea a statuat, desigur, că este vorba de o dispoziție de drept material care se aplică independent de lex concursus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2013, van Buggenhout și van de Mierop, C‑251/12, EU:C:2013:566, punctul 23).

22      Totuși, această dispoziție nu poate fi înțeleasă independent de articolul 7 din acest regulament, care stabilește legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia. Or, din articolul 7 alineatul (2) literele (b) și (m) din regulamentul menționat rezultă că legea statului de deschidere a procedurii de insolvență este cea care determină regimul aplicabil activelor dobândite de debitor sau care îi revin ulterior deschiderii acestei proceduri, precum și inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale.

23      Rezultă că aplicabilitatea articolului 31 alineatul (1) din același regulament în cazul executării unei obligații care decurge dintr‑un act juridic încheiat de un debitor după deschiderea procedurii de insolvență depinde de normele de drept ale statului de deschidere a acestei proceduri referitoare la opozabilitatea actelor.

24      Reiese astfel dintr‑o interpretare contextuală a articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 că intră în sfera noțiunii de „obligație executată”, în sensul acestei dispoziții, executarea unei obligații care rezultă dintr‑un act juridic ulterior deschiderii procedurii de insolvență și transferului competențelor către practicianul în insolvență, cu condiția ca un asemenea act juridic să fie opozabil, în conformitate cu legea statului de deschidere a acestei proceduri, creditorilor care participă la procedura menționată.

25      Această interpretare este confirmată, în al treilea rând, de obiectivul pe care îl urmărește articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848. Astfel, din considerentul (81) al acestui regulament reiese că această dispoziție urmărește să protejeze un terț care, necunoscând deschiderea unei proceduri de insolvență într‑un alt stat membru, crede cu bună‑credință în caracterul liberatoriu al executării obligației sale în beneficiul debitorului.

26      Or, a recunoaște un caracter liberatoriu executării unei obligații întemeiate pe un act juridic inopozabil creditorilor care participă la această procedură, în temeiul legii statului de deschidere a procedurii menționate, ar depăși protecția bunei‑credințe a terților urmărită de legiuitorul Uniunii. Astfel, în această ipoteză, terțul ar fi protejat de o eventuală cerere îndreptată împotriva sa de către practicianul în insolvență, în temeiul unei îmbogățiri fără justă cauză. O astfel de interpretare a articolului 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 ar fi, pe de altă parte, contrară principiului interpretării stricte a excepțiilor de la recunoașterea automată a efectelor unei proceduri de insolvență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 aprilie 2024, Luis Carlos ș.a., C‑765/22 și C‑772/22, EU:C:2024:331, punctul 74).

27      În plus, o interpretare contrară celei reținute la punctul 24 din prezenta hotărâre ar permite debitorului să deplaseze cu ușurință active din masa credală prin vânzarea acestora unui terț, ulterior deschiderii procedurii de insolvență. Prin urmare, această interpretare ar aduce atingere unuia dintre principalele obiective ale Regulamentului 2015/848, enunțat în considerentul (5) al acestuia, care constă în a evita ca părțile să fie tentate să transfere active dintr‑un stat în altul în vederea îmbunătățirii situației lor juridice (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 septembrie 2013, van Buggenhout și van de Mierop, C‑251/12, EU:C:2013:566, punctul 35).

28      În speță, articolul 3 alineatul 1 din Codul insolvenței prevede că actele juridice încheiate de debitor ulterior deschiderii unei proceduri de insolvență cu privire la activele din masa credală sunt inopozabile creditorilor parte la această procedură. Ar rezulta de aici că actul de vânzare încheiat de debitor cu Auto1, ulterior deschiderii procedurii de insolvență care îl privește, nu este opozabil în temeiul dreptului austriac, aspect a cărui apreciere revine instanței de trimitere. Dacă aceasta ar fi situația, articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 nu s‑ar aplica.

29      Din motivele care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul 2015/848 trebuie interpretat în sensul că obligațiile executate în beneficiul unui debitor supus unei proceduri de insolvență, deși ar fi trebuit să fie executate în beneficiul practicianului în insolvență al acestei proceduri, cuprind și executarea unei obligații care rezultă dintr‑un act juridic încheiat de debitor după deschiderea procedurii de insolvență menționate și transferul administrării activelor către practicianul în insolvență, cu condiția ca un astfel de act juridic să fie opozabil, în conformitate cu legea statului de deschidere a acestei proceduri, creditorilor care participă la procedura menționată.

 Cu privire la a doua întrebare

30      Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

31      Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență

trebuie interpretat în sensul că

obligațiile executate în beneficiul unui debitor supus unei proceduri de insolvență, deși ar fi trebuit să fie executate în beneficiul practicianului în insolvență al acestei proceduri, cuprind și executarea unei obligații care rezultă dintr‑un act juridic încheiat de debitor după deschiderea procedurii de insolvență menționate și transferul administrării activelor către practicianul în insolvență, cu condiția ca un astfel de act juridic să fie opozabil, în conformitate cu legea statului de deschidere a acestei proceduri, creditorilor care participă la procedura menționată.

Semnături

*      Limba de procedură: germana.