CODUL FAMILIEI din 1953 – (*actualizat*)

(actualizat până la 01 octombrie 2001*)



––––*)Codul familiei a fost adoptat prin Legea nr. 4 din 4 ianuarie 1953, modificat şi completat prin Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956 şi republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956. Lucrarea reda textul republicat cu modificările ce i s-au adus prin Decretul nr. 779/1966 (B.Of. nr. 64 din 8 octombrie 1966), Legea nr. 3/1970 (B.Of. nr. 70 din 25 iunie 1970) şi Decretul nr. 174/1974 (B.Of. nr. 108 din 1 august 1974), Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993; Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, publicată în M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998; Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 35 din 28 ianuarie 1999.  + 
Articolul 1În România statul ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.Statul apara interesele mamei şi copilului şi manifesta deosebită grija pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.Familia are la baza căsătoria liber consimţită între soţi.În relaţiile dintre soţi, precum şi în exercitarea drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.Drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor (Codul familiei, art. 16,19,26,28,35,36,42,43,63,97-112,113,114).1. Potrivit art. 1 din Constituţia României: "(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernămînt a statului român este republica". De aceea s-a înlocuit expresia "Republica Socialistă România" cu denumirea actuala a statului român – România".2. A se vedea şi:– art. 26,art.29 alin. (6), art. 44,45 şi 46 din Constituţia României;– art. 1 alin (2) lit. d) din ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M. Of. nr. 431 din 2 septembrie 2000., potrivit căruia principiul egalităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi a discriminarii sunt garantate în exercitarea drepturilor civile, printre altele şi în ceea ce priveşte „dreptul de a se căsători şi de a-şi alege partenerul”.3. Cu privire la înţelesul notiunii de familie, a se vedea:– art. 659,669-676 din Codul civil;– art. 1-5 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată în M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944;– art. 149, precum şi a rt. 149^1 şi art. 305 din Codul penal. Art. 149^1 a fost introdus, iar art. 305 alin. (1) a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, publicată în M. Of. nr. 568 din 15 noiembrie 2000;– art. 8 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998;– art. 2 alin. (1) din Legea privind ajutorul social nr. 67/1995, publicată în M. Of. nr. 131 din 29 iunie 1995;– art. 112 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în M. Of. nr. 155 din 20 iulie 1995; – art. 7 alin. (3) lit.a) şi art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în M. Of. nr. 279 din 29 noiembrie 1995;– art. 17 din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997;– art. 2 din Legea nr. 119/1997 privind alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii, publicată în M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998;– art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, publicată în M. Of. nr. 102 din 4 martie 1998;– art. 127 alin.(2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000, care – cu excepţia unor articole – intră în vigoare în termen de 1 an de la data publicării în Monitorul Oficial. + 
Articolul 2Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afectiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material (Codul familiei, art. 9,17,25-27,41,44,63,65,86,96,101,107,110). + 
Titlul ICăsătoria + 
Capitolul 1Încheierea căsătoriei + 
Articolul 3Numai căsătoria încheiată în faţa delegatului de stare civilă da naştere drepturilor şi obligaţiilor de soţi prevăzute în prezentul cod (Codul familiei, art. 11,12,15-17,19,23-36).A se vedea şi:– art. 44 alin. (2) din Constituţia României;– art. 44 alin. (1) lit. t) din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată în M. Of. nr. 79 din 18 aprilie 1996, potrivit căruia primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;– art. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă publicată în M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996;– art. 19 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în M. Of. r. 245 din 1 octombrie 1992. + 
Articolul 4Bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de optsprezece ani, iar femeia numai dacă a împlinit şaisprezece ani.Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate incuviinta căsătoria femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încuviinţarea se poate da de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului în cuprinsul căruia îşi are domiciliul femeia şi numai în temeiul unui aviz dat de un medic oficial (Codul familiei, art. 12,13,19,20).A se vedea:– art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în B. Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954;– art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, potrivit căruia încuviinţarea se da de către preşedintele consiliului judeţean sau de către primarul general al municipiului Bucureşti;– art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate, publicată în M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996. + 
Articolul 5Este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită (Codul familiei, art. 13,19,22).A se vedea şi art. 303 din Codul penal. + 
Articolul 6Este oprită căsătoria între rudele în linie dreapta, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea, poate fi încuviinţată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al municipiului Bucureşti sau al judeţului în cuprinsul căruia cel care cere aceasta încuviinţare îşi are domiciliul (Codul familiei, art. 19,45,46,53,57,59,63).A se vedea şi:– art. 660-663 din Codul civil;– art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, potrivit căruia încuviinţarea se da de către preşedintele consiliului judeţean sau de către primarul general al municipiului Bucureşti;– art. 21 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, publicată în M. Of. nr. 120 din 12 iunie 1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 87/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopţie, publicată în M. Of. nr. 168 din 29 aprilie 1998;– art. 203 din Codul penal. + 
Articolul 7Este oprită căsătoria:a) între cel care infiaza sau ascendenţii lui, de o parte, şi cel înfiat ori descendenţii acestuia, de alta;  … b) între copiii celui care infiaza, de o parte, şi cel înfiat sau copiii acestuia, de alta; … c) între cei înfiaţi de aceeaşi persoana. … Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b şi c de mai sus poate fi încuviinţată potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) (Codul familiei, art. 19).A se vedea art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998.Anterior Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, se considera ca art. 7 din Codul familiei, era aplicabil numai adopţiilor cu efecte restrânse, reglementate de Codul familiei; în cazul adopţiilor cu efecte depline funcţiona impedimentul rezultind din rudenie, prevăzut de art. 6 din Codul familiei. Dat fiind ca, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, s-a reglementat numai adoptia cu efecte depline, fiind abrogate prevederile Codului familiei privitoare la adopţie, în prezent, art. 7 urmează să se aplice numai în cazul adopţiilor cu efecte restrânse, încuviinţate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997. + 
Articolul 8În timpul tutelei, căsătoria este oprită între tutore şi persoana minora ce se afla sub tutela sa (Codul familiei, art. 4,13,142). + 
Articolul 9Este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cît timp nu are discernamintul faptelor sale (Codul familiei, art. 13,19,142). + 
Articolul 10Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu declara ca şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispoziţiile acelei legi (Codul familiei, art. 9,21). + 
Articolul 11Căsătoria se încheie în faţa delegatului de stare civilă al Consiliului popular al comunei, oraşului, al municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în cuprinsul căruia se afla domiciliul sau reşedinţa oricăruia dintre viitorii soţi (Codul familiei, art. 3,16,17).A se vedea şi:– art. 44 alin. (1) lit. t), precum şi art. 5 din Legea administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, în oraşe şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive;– art. 13 şi art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice;– art. 24-30 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate;– art. 27 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 12Cei care vor să se căsătorească vor face, personal, declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.Dacă unul dintre viitorii soţi nu se afla în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el va putea face declaraţia de căsătorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civilă, care o va transmite, din oficiu şi fără întârziere, serviciului de stare civilă competent pentru încheierea căsătoriei (Codul familiei, art. 4-11).A se vedea şi art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 13În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi vor arata că nu exista nici o piedica legală la căsătorie. Odată cu declaraţia de căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege (Codul familiei, art. 4-10, 12).A se vedea:– art. 28 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 292,293 din Codul penal. + 
Articolul 13^1În aceeaşi zi cu primirea declaraţiei de căsătorie, ofiţerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afişarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primăriei unde urmează să se încheie căsătoria.Extrasul din declaraţia de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afişării, datele de stare civilă ale viitorilor soţi, precum şi înştiinţarea ca orice persoană poate face opunere la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afişării (Codul familiei, art. 14, 19).*)–––*) Art. 13^1 a fost introdus prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 35 din 28 ianuarie 1999. + 
Articolul 14Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă exista o piedica legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt îndeplinite.Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care ea se întemeiază (Codul familiei, art. 4-10,15).A se vedea şi:– art. 29 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 18 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 15Delegatul de stare civilă va refuza să constate încheierea căsătoriei dacă, în temeiul verificărilor ce este dator să facă, al opunerilor primite sau al informaţiilor ce are, găseşte ca cerinţele legii nu sunt îndeplinite (Codul familiei, art. 4-10,14).A se vedea şi:– art. 30, art. 32-33 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 12,18 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 16Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor soţi. Aceştia sunt obligaţi să fie prezenţi, împreună în faţa delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă, pentru a-şi da consimţământul personal şi în mod public, în faţa ofiţerului de stare civilă.Cu toate acestea, în cazurile arătate de legea specială, delegatul de stare civilă va putea încheia căsătoria şi în afară sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea condiţiilor prevăzute în alineatul precedent (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,3,19,20)*)A se vedea şi:– art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României;– art. 28 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, precum şi art. 31 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 19 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.––––*) Alin. (1) al art. 16 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 17Ofiţerul de stare civilă, luând consimţământul viitorilor soţi, va întocmi de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă (Codul familiei, art. 1 alin. (3), art. 11,16,18,21).*––––*) Art. 17 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 18Căsătoria nu poate fi dovedită decît prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă )Codul familiei, art. 17).A se vedea şi:– art. 13-16, 52-56 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 22 şi 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 161 alin. (3) şi art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Capitolul 2Nulitatea căsătoriei + 
Articolul 19Este nulă căsătoria încheiată cu călcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 4, 5, 6, 7 lit. a, 9, 13^1 şi 16 (Codul familiei, art. 20,23,24).*)A se vedea şi:– art. 44 alin. (2) din Constituţia României;– art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954;– art. 24 şi art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;– art. 7 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 2 pct. 1 lit. h), art. 5 şi art. 45 din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, publicată în M. Of. nr. 177 din 26 iulie 1993. Cu privire la conţinutul art. 45 a se avea în vedere textul modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000;– art. 24, art. 151 pct. 5 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.–––*) Art. 19 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele civile. + 
Articolul 20Căsătoria încheiată împotriva dispoziţiilor privitoare la vârsta legală nu va fi declarata nulă dacă, între timp, acela dintre soţi care nu avea vârsta cerută pentru căsătorie a împlinit-o ori dacă sotia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată (Codul familiei, art. 1 alin. (1) şi (2), art. 4,19). + 
Articolul 21Căsătoria poate fi anulată la cererea soţului al cărui consimtamint a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt soţ, prin viclenie sau prin violenta.Anularea căsătoriei din aceste cauze poate fi cerută de cel al cărui consimtamint a fost viciat, în termen de şase luni de la încetarea violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei (Codul familiei, art. 1 alin. (3), art. 16,17,23,24).A se vedea şi:– art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţia României;– art. 953 şi urm., art. 1167 şi 1190 din Codul civil;– Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;– art. 2 pct. 1 lit.h) şi art. 5 din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. + 
Articolul 22În cazul în care soţul unei persoane declarata moarta s-a recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea noua rămâne valabilă.Prima căsătorie este desfăcută pe data încheierii noii căsătorii (Codul familiei, art. 5,37,53).A se vedea şi:– art. 1899 alin. (2) din Codul civil;– art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 36-43 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 2 pct. 1 lit. g) din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. + 
Articolul 23Soţul care a fost de buna-credinţa la încheierea căsătoriei declarata nulă sau anulată păstrează, până la data când hotărârea instanţei judecătoreşti rămâne definitivă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.Declaraţia nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îşi păstrează situaţia de copii din căsătorie (Codul familiei, art. 19,21,24,53,62,63).A se vedea şi:– art. 1899 alin. (2) din Codul Civil;– art. 377 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru: modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, precum şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă;– art. 9,15,48 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 24În cazul prevăzut în art. 23 alin. (1), cererea de întreţinere a soţului de buna-credinţa şi raporturile patrimoniale dintre bărbat şi femeie sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.Tot astfel, în cazul prevăzut în art. 23 alin. 2, se vor aplica, prin asemănare, dispoziţiile prevăzute la divorţ, în ce priveşte drepturile şi obligaţiile dintre părinţi şi copii (Codul familiei, art. 23,30,31,36,41-44,53). + 
Capitolul 3Efectele căsătoriei + 
Secţiunea IDrepturile şi obligaţiile personale ale soţilor + 
Articolul 25Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,26,36,38,40-44,101). + 
Articolul 26Sotii hotărăsc de comun acord în tot ce priveşte căsătoria (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 25,27,36,40-44,97,101).A se vedea şi art. 20 din Legea nr. 105-1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 27La încheierea căsătoriei, viitorii soţi vor declara, în faţa delegatului de stare civilă, numele pe care s-au învoit sa-l poarte în căsătorie.Sotii pot să-şi păstreze numele lor dinaintea căsătoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite (Codul familiei, art. 1-3, 12,16,28).A se vedea:– art. 16 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate;– art. 31 alin. (2) din Legea nr. 119,1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 28Sotii sunt obligaţi sa poarte în timpul căsătoriei numele comun declarat.Dacă sotii s-au învoit sa poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au declarat la încheierea căsătoriei potrivit dispoziţiilor art. 27 din codul de faţa, fiecare din soţi nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativă, decît cu consimţământul celuilalt soţ (Codul familiei, art. 1-3,25-27,40).A se vedea şi art. 3,5,8,14 din Decretul nr. 975/1968 cu privire la nume, publicat în B. Of. nr. 136 din 29 octombrie 1968. + 
Secţiunea a II-aDrepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor  + 
Articolul 29Sotii sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile casniciei (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 2,86,89,101). + 
Articolul 30Bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Orice convenţie contrară este nulă.Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită (Codul familiei, art. 1,3,16,17,22, art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 29,31-36,39).A se vedea şi:– art. 41 şi 135 din Constituţia României;– art. 475,480,644,645,802,857,937,1170,1199,1202,1307,1890,1895,1909,1910 din Codul civil;– Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, publicată în M. Of. nr. 133 din 10 iunie 1944;– Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, publicat în M. Of. nr. 20 din 6 februarie 1990, modificările ulterioare;– Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în M. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990, cu modificările ulterioare;– Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare;– Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998;– Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată în M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997;– Legea nr. 67/1992 privind constituirea unui depozit în lei la C.E.C. în vederea creditarii construcţiilor de locuinţe, publicată în M. Of. nr. 166 din 17 iulie 1992;– Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spati cu alte destinaţii construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în M. Of. nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările ulterioare;– art. 20 şi 21 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;– Legea arendării nr. 16/1994, publicată în M. Of. nr. 91 din 7 aprilie 1994, modificată prin Legea nr. 58/1995, publicată în M. Of. nr. 124 din 21 iunie 1995 şi prin Legea nr. 65/1998, publicată în M. Of. nr. 126 din 26 martie 1998;– Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere pentru unele suprafeţe locative, publicată în M. Of. nr. 100 din 18 aprilie 1994;– Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, publicată în M. Of. nr. 139 din 2 iunie 1994;– Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului;– Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în M. Of. nr. 61 din 26 martie 1996;– Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările ulterioare;– Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor;– Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999;– Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în M. Of. nr. 148 din 8 aprilie 1999;– Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000;– Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în M. Of. nr. 75 din 14 februarie 2001. + 
Articolul 31Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soţ:a) bunurile dobîndite înainte de încheierea căsătoriei; … b) bunurile dobîndite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat sau donaţie, afară numai dacă dispunatorul a prevăzut ca ele vor fi comune; … c) bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi; … d) bunurile dobîndite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri; … e) indemnitatea de asigurare sau despăgubire pentru pagube pricinuite persoanei; … f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare ( Codul familiei, art. 1-3,30,32,36,139). … A se vedea şi:– art. 800 şi urm., art. 937,998,999,1718 din Codul civil;– art. 5 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanelor juridice;– art. 14 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;– Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, publicată în M. Of. nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările ulterioare;– Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în M. Of. nr. 60 din 26 martie 1996. + 
Articolul 32Sotii răspund cu bunurile comune pentru:a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile lor comune; … b) obligaţiile ce au contractat împreună; … c) obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale casniciei; … d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea de către unul dintre soţi a unor bunuri proprietate socialistă, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor (Codul familiei, art. 1-3,30,31,33-36,39). … 1. A se vedea art. 1004-1090 din Codul civil;2. Prin decizia Plenului Curţii Constituţionale din 7 septembrie 1993, publicată în M. Of. nr. 232 din 27 septembrie 1993, s-a statuat ca dispoziţiile din Codul penal privitoare la avutul obştesc, ce ocroteau preferenţial proprietatea "socialistă", sunt contrarii art. 41 alin. (2) din Constituţie şi, ca atare, sunt abrogate parţial, ele aplicindu-se numai cu privire la bunurile care sunt prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Rationamentul se poate aplica şi în cazul art. 32 lit. d), care contravine şi el principiului ocrotirii proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular, astfel cum e reglementat în art. 41 alin. (2) din Constituţie. De aceea, în textul art. 32 lit. d), expresia "proprietate socialistă" s-a înlocuit cu "proprietate publică". A se vedea şi Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. + 
Articolul 33Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi.Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul sau personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.În acest din urmă caz, bunurile atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin proprii (Codul familiei, art. 1,2,30,31,34,36,39).A se vedea şi:– art. 41 alin. (3) şi (8) din Constituţie;– art. Cartea V – "Despre executarea silită" – din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;– art. 21,76 şi 80 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în M. Of. nr. 23 din 31 ianuarie 1996, cu modificările ulterioare;– art. 18 din Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, a magistraţilor, a funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, publicată în M. Of. nr. 263 din 28 octombrie 1996;– art. 112 şi 118 din Codul penal; + 
Articolul 34Creditorii comuni vor putea urmări şi bunurile proprii ale soţilor, însă numai după urmărirea bunurilor comune (Codul familiei, art. 1-3,30-33,35,36).A se vedea nota de la articolul 33. + 
Articolul 35Sotii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele.Oricare dintre soţi, exercitind singur aceste drepturi, este socotit ca are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, nici unul dintre soţi nu poate instraina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ (Codul familiei, art. 1 alin. (4), art. 25,26,30-34,36,39,41).A se vedea şi:– art. 462-474, art. 1202 alin. (2), art. 1532 şi urm., art. 1746 şi urm., art. 1899 alin. (2) din Codul civil;– art. 2-15 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor. + 
Articolul 36La desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă sotii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa judecătorească.Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte din ele, se pot împărţi prin hotărâre judecătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii. Bunurile neimpartite, precum şi cele ce se vor dobîndi ulterior, sunt bunuri comune (Codul familiei, art. 1-3,30-35,37-39).A se vedea şi:– art. 728 alin. (1), art. 730,741,742,1704 şi urm. din Codul civil;– Capitolul VII^1 – "Procedura împărţelii judiciare" din Cartea VI – "Proceduri speciale" a Codului de procedura civilă, introdus prin Ordonanţa de urgenta nr. 138/2000 pentru modificare şi completarea Codului de procedura civilă. + 
Capitolul 4Desfacerea căsătoriei + 
Articolul 37Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei.Căsătoria se poate desface prin divorţ (Codul familiei, art. 22,26,38,39).*)A se vedea şi:– art. 44 alin. (2) din Constituţia României;– Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor;– art. 16-21 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 34-41 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 22,23 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.–––*) Art. 37 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 8 pct. 1 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. + 
Articolul 38Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:a) până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei … şib) nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie. … Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va tine seama şi de interesele minorilor (Codul familiei, art. 1 alin. (1), (2), art. 26, art. 37 alin. (2), art. 39-44).*)A se vedea şi art. 613^1 alin. (3), art. 617 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 59/1993.–––-*) Art. 38 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct. 2 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. + 
Articolul 39Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă.Faţa de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale căsătoriei încetează de la data când s-a făcut menţiune despre hotărârea de divorţ pe marginea actului de căsătorie sau de la data când ei au cunoscut divorţul pe alta cale (Codul familiei, art. 37,38).1. Cu privire la noţiunea de hotărâre irevocabilă, a se vedea art. 377 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.2. A se vedea şi:– art. 21 lit. d) din Legea privind registrul comerţului nr. 26/1990, republicată în M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998, completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 53/1998, aprobată prin Legea nr. 36/2001, publicată în M. Of. nr. 122 din 12 martie 2001.– art. 48 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 151 pct. 5 şi art. 166 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 40La desfacerea căsătoriei prin divorţ, sotii se pot invoi ca soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ, sa poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.Instanţa judecătorească va lua act de aceasta învoiala prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi.Dacă nu a intervenit o învoiala sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie (Codul familiei, art. 26-28,38,39). + 
Articolul 41Până la desfacerea căsătoriei în condiţiile prevăzute de art. 39, sotii îşi datorează întreţinere.Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se afla în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are dreptul la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.Întreţinerea datorată potrivit dispoziţiilor alin. (2) poate fi stabilită până la o treime din venitul net din munca al soţului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati. Aceasta întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu va putea depăşi jumătate din venitul net din munca al soţului obligat la plata.Când divorţul este pronunţat numai din vina unuia dintre soţi, acesta nu va beneficia de prevederile alineatelor (2) şi (3), decît timp de un an de la desfacerea căsătoriei.În toate cazurile, dreptul la întreţinere încetează prin recăsătoria soţului îndreptăţit sa o primească (Codul familiei, art. 2,38,39,86, art. 89 lit. a), art. 93, art. 94 alin. (1)-(2), art. 95).A se vedea şi art. 613^2, 617 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. + 
Articolul 42Instanţa judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelara şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredinţaţi unor rude, ori unor alte persoane, cu consimţământul acestora, sau unor instituţii de ocrotire.Totodată, instanţa judecătorească va stabili contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională a copiilor.Învoiala părinţilor privitoare la încredinţarea copiilor şi la contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviinţată de instanţa judecătorească (Codul familiei, art. 2,23, art. 24 alin. (2), art. 38,43,44,86,93,95,97,101,107).A se vedea şi:– art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate, publicată în M. Of. nr. 237 din 30 septembrie 1996;– Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998, republicată în M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998. Potrivit art. 46 din aceasta ordonanţa, instituţiile de ocrotire – leagane, case de copii – şi centrele de primire care au funcţionat, potrivit Legii nr. 3/1970, s-au reorganizat în centre de plasament şi centre de primire a copilului în cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului. De asemenea, centre de plasament şi centre de primire pot funcţiona şi în cadrul organismelor private autorizate care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului;– art. 19 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, publicată în M. Of. nr. 63 din 6 februarie 2001, potrivit căruia instituţiile de protecţie specială care asigura protecţia copiilor cu handicap se reorganizează în centre de tip familial, centre de îngrijire de zi şi de recuperare pentru copilul cu handicap sau, după caz, în alte asemenea servicii, în cadrul serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului. + 
Articolul 43Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile părinteşti.Când copilul a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va stabili care dintre părinţi va exercita dreptul de a-i administra bunurile şi de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele. Persoana sau instituţia de ocrotire căreia i s-a încredinţat copilul va avea faţă de acesta numai drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor privitor la persoana copilului. Dispoziţiile art. 108 se aplică prin asemănare. Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională (Codul familiei, art. 1 alin. (4) şi (5), art. 23, art. 24 alin. (2), art. 44,97,101,105,108,110,111).A se vedea şi:– art. 29 alin. (6), art. 44 alin. (1), art. 45,46 din Constituţia României;– art. 4-10 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii, publicată în M. Of. nr. 153 din 8 iulie 1993. + 
Articolul 44În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de patrusprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divortati şi copii.Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (2) se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii (Codul familiei, art. 24,42,43,93, art. 94 alin. (2), art. 101,103,107,108,110,111,112). + 
Titlul IIRudenia + 
Capitolul 1Dispoziţii generale + 
Articolul 45Rudenia este legătură bazată pe descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.În primul caz rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colaterală.Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta (Codul familiei, art. 6,46,art. 47 şi urm., art. 53 şi urm.).A se vedea şi:– art. 660-663 din Codul civil;– art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998. + 
Articolul 46Gradul de rudenie se stabileşte astfel:a) în linie dreapta, după numărul naşterilor; astfel, fiul şi tatăl sunt rude în gradul întâi, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude în gradul al doilea; … b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborînd de la acesta până la cealaltă ruda; astfel, fraţii sunt rude în gradul al doilea, unchiul şi nepotul în gradul al treilea, verii primari în gradul al patrulea (Codul familiei, art. 45). … A se vedea nota de la art. 45. + 
Capitolul 2Filiaţia + 
Secţiunea IFiliaţia faţă de mama + 
Articolul 47Filiaţia faţă de mama rezultă din faptul naşterii.Ea se dovedeşte prin certificatul constatator al naşterii (Codul familiei, art. 45,46,48,50-52).A se vedea şi:– art. 8 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicarea a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.– art. 5,6,8,11,13-16,17-21,25 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă; + 
Articolul 48Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca (Codul familiei, art. 45,47,49,52).A se vedea şi:– art. 802,868-886,953-961,1171,1173,1204 din Codul civil;– art. 58-67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995;– art. 22-24 din Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 25, art. 28 alin. (2) lit. a), art. 161 alin. (2) şi (4), art. 162 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 49Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată (Codul familiei, art. 4,7,48,50,52).A se vedea şi:– art. 1206 din Codul civil;– art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 45 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;– art. 28 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 50În cazul în care, din orice împrejurări, dovada filiaţiei faţă de mama nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, dovada filiaţiei faţă de mama se poate face, în faţa instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de proba (Codul familiei, art. 47,49,51,52).A se vedea şi;– art. 24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 52-56 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă; + 
Articolul 51Copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat.De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul sau de naştere (Codul familiei, art. 47 alin. (2), art. 49,50,53).A se vedea şi art. 1170,1199,1200,1202 din Codul civil. + 
Articolul 52Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama aparţine numai copilului; ea poate fi pornită de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdicţie.Dreptul de a porni acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.Acţiunea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mama poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame.Acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului (Codul familiei, art. 47,51,113,124,133,142,147, art. 151 alin. (3)).A se vedea şi:– art. 9,11, art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 9 şi 45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Secţiunea a II-aFiliaţia faţă de tata + 
Articolul 53Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tata pe soţul mamei.Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua căsătorie.Dispoziţiile art. 51 sunt aplicabile şi situaţiilor prevăzute în prezentul articol (Codul familiei, art. 1 alin. (1)-(3), art. 16,17,19,21,22,23,37,39,54,61).A se vedea şi:– art. 1199,1200,1202 Codul civil;– art. 25 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 54Paternitatea poate fi tagaduita, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornită de el.Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare.În toate cazurile, mama copilului va fi citata (Codul familiei, art. 53,55,142-151).1. A se vedea şi art. 26 lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.2. Cu privire la constituţionalitatea art. 54 alin. (2) a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 78/1995, publicată în M. Of. nr. 294 din 20 decembrie 1995. + 
Articolul 55Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului.În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre naşterea copilului.Dacă acţiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tata după ce i s-a ridicat interdicţia, înăuntrul unui nou termen de şase luni (Codul familiei, art. 53,54,61,132,147).A se vedea şi:– art. 1887-1889 din Codul civil;– art. 101 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă;– art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva. + 
Articolul 56Filiaţia faţă de tata se stabileşte, în afară de cazurile prevăzute în art. 53, prin recunoaştere sau hotărâre judecătorească (Codul familiei, art. 53,57,61,63). + 
Articolul 57Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl sau; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.Recunoaşterea se face prin declaraţie facuta la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după această dată; recunoaşterea poate fi facuta şi prin înscris autentic sau prin testament.Recunoaşterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca (Codul familiei, art. 56,58,63).A se vedea şi:– art. 802,868-886,953-961,1171,1173,1204 din Codul civil;– art. 58-67 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995;– art. 17 alin. (2), art. 44,45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 58Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată.Dacă recunoaşterea este contestată de mama, de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi (Codul familiei, art. 49,56,57).A se vedea şi:– art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;– art. 1206 din Codul civil;– art. 47 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 45 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. + 
Articolul 59Acţiunea în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele sau de către mama, chiar dacă este minora, ori de reprezentantul lui legal.Dreptul de a porni acţiunea în stabilirea paternităţii nu trece asupra moştenitorilor copilului; ei pot continua acţiunea pornită de acesta.Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tata (Codul familiei, art. 53,56,60,61,63-65).A se vedea şi:– art. 9,11, art. 23 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 44,45 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 60Acţiunea în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului.Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. (1), un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie, prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an, pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afară căsătoriei, va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tata ori dacă acesta din urma a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii (Codul familiei, art. 56,61,63-65).A se vedea şi;– art. 1887-1889 din Codul civil;– Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;– art. 101 alin. (3) şi (4), precum şi art. 377 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;– art. 9,15,art. 44 lit. b) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. + 
Articolul 61Timpul cuprins între a treisuta şi a o sutaoptzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se socoteşte de la zi la zi (Codul familiei, art. 53,54,56,58,59,60).A se vedea şi art. 1200,1202,1887-1889 din Codul civil. + 
Secţiunea a III-aSituaţia legală a copilului + 
Articolul 62Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor.Dacă părinţii nu au nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala părinţilor şi se va declara, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotărî, ascultând pe părinţi, dacă copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite (Codul familiei, art. 23,27,28,53).A se vedea şi:– art. 2,3,6,7,14,19 din Decretul nr. 975,1968 cu privire la nume;– art. 18 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă;– art. 26 lit. b) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 63Copilul din afară căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie (Codul familiei, art. 56,57,59,60,64,65).A se vedea şi:– art. 44 alin. (3) din Constituţie;– art. 659 şi urm. din Codul civil;– art. 28 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 64Copilul din afară căsătoriei dobîndeşte numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, instanţa judecătorească va putea de încuviinţare copilului sa poarte numele acestuia din urma.În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii părinţi, se aplică dispoziţiile art. 62 alin. 2 (Codul familiei, art. 56,57,59,60,62,63,65). + 
Articolul 65Dacă filiaţia copilului din afară căsătoriei este stabilită faţă de ambii părinţi, încredinţarea lui, precum şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătura şi pregătire profesională se vor hotărî potrivit dispoziţiilor art. 42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare (Codul familiei, art. 2,42-44,56,57,59,60,63,64,86,93-95,97,101,107). + 
Capitolul 3AdoptiaART. 66 – 85Abrogate.*)–––-*) Dispoziţiile Capitolului III "Adoptia" al Titlului II au fost abrogate expres prin art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998. + 
Capitolul 4Obligaţia de întreţinere + 
Articolul 86Obligaţia de întreţinere exista între soţ şi sotie, părinţi şi copii, cel care infiaza şi înfiat, bunici şi nepoti, strabunici şi stranepoti, fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.Are drept la întreţinere numai acela care se afla în nevoie, neavînd putinta unui cistig din munca, din cauza incapacităţii de a munci.Descendentul, cît timp este minor, are drept la întreţinere oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla (Codul familiei, art. 2,41-44,63,88,96,101,107,127).A se vedea şi:– art. 44 alin. (1) din Constituţia României; – art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998;– art. 28 alin. (2) lit. c), art. 34,35 în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 87Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat sa continue a da întreţinere copilului, cît timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie.Copilul va putea fi obligat sa dea întreţinere celui care l-a întreţinut timp de 10 ani, astfel cum se arata în alineatul precedent (Codul familiei, art. 86). + 
Articolul 88Cel care a luat un copil pentru a-l creşte, fără a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligaţia sa-l întreţină, cît timp copilul este minor, însă numai dacă părinţii fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie (Codul familiei, art. 86). + 
Articolul 89Întreţinerea se datorează în ordinea următoare:a) sotii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi; … b) descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat; … c) cel care infiaza este obligat la întreţinere înaintea părinţilor fireşti; … d) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor (Codul familiei, art. 2,29,46,86-88). … Art. 89 lit.c) se referă numai la adoptiile cu efecte restrânse, încheiate potrivit Codului familiei, anterior Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997. Astfel, potrivit art. 75 din Codul familiei, în cazul adopţiilor cu efecte restrânse, adoptatul şi descendenţii săi păstrează toate drepturile şi obligaţiile izvorite din filiatie faţă de părinţii fireşti şi rudele acestora. Prin urmare, art. 89 lit. c) îşi găseşte aplicare numai în cazul adopţiilor cu efecte restrânse, încheiate potrivit Codului familiei.Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 a abrogat dispoziţiile din Codul familiei referitoare la adopţie şi reglementează doar adoptia cu efectele unei filiatii depline care presupune ruperea legăturilor de rudenie dintre adoptat şi părinţii fireşti şi rudele acestora. Prin urmare, în cazul adopţiei cu efecte depline, încheiate fie potrivit Codului familiei, fie potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997, adoptatul nu are dreptul la întreţinere faţă de părinţii săi fireşti şi nici faţă de rudele acestora; în schimb, obligaţia de întreţinere se stabileşte în cadrul raporturilor de rudenie care rezultă din adopţie. + 
Articolul 90În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute în art. 89 sunt obligate sa întreţină aceeaşi persoana, ele vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele ce au.Dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenta, sa pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia )Codul familiei, art. 86,89).A se vedea şi art. 1041-1043 şi 1053 din Codul civil. + 
Articolul 91În cazul în care cel obligat în primul rind la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanţa judecătorească va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere sa o completeze, în ordinea stabilită în art. 89 (Codul familiei, art. 86,89). + 
Articolul 92Când cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor care sunt în drept sa i-o ceara, instanţa judecătorească, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite sa o ceara. În acest caz, instanţa va hotărî, totodată, modul în care se va împărţi întreţinerea între persoanele care urmează a o primi (Codul familiei, art. 86,89-91). + 
Articolul 93Obligaţia de întreţinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani.Instanţa judecătorească va stabili felul şi modalităţile executării, ţinând seama de împrejurări (Codul familiei, art. 41-44,65,86-88,94).A se vedea şi:– art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva;– art. 305 din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal;– art. 5, 613^2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000. + 
Articolul 94Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui ce urmează a o plati.Instanţa judecătorească va putea mari sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimba mijloacele celui care da întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.Când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care infiaza, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii (Codul familiei, art. 41-44,65,86,93). + 
Articolul 95Obligaţia de întreţinere se stinge, în afară de cazul prevăzut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptăţit la pensia de întreţinere (Codul familiei, art. 86-88,94,96). + 
Articolul 96Moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinerea fără a avea obligaţia legală, este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite, sa continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie, însă numai cît timp cel întreţinut este minor.În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind proporţional cu valoarea bunurilor moştenite (Codul familiei, art. 86-88,95).A se vedea nota de la art. 90. + 
Titlul IIIOcrotirea celor lipsiţi de capacitate, a celor cu capacitate restrînsa şi a altor persoane + 
Capitolul 1Ocrotirea minorului + 
Secţiunea IDrepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii minori + 
Articolul 97Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia sunt din căsătorie, din afară căsătoriei, ori înfiaţi.Ei exercita drepturile lor părinteşti numai în interesul copiilor (Codul familiei, art. 1,2,25,98,99).A se vedea şi:– art. 29 alin. (6), art. 44 alin. (1) şi (3) din Constituţia României;– art. 8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 36,38 şi art. 150 pct. 2 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;– Legea nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii. + 
Articolul 98Măsurile privitoare la persoana şi bunurile copiilor se iau de către părinţi, de comun acord.Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se afla în neputinţă de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercita singur drepturile părinteşti (Codul familiei, art. 1,2,25,43,65,97,99,101,109).A se vedea nota de la art. 97. + 
Articolul 99De cîte ori se iveşte neînţelegere între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, autoritatea tutelara, după ce asculta pe părinţi, hotărăşte potrivit cu interesul copilului (Codul familiei, art. 25,97,98). + 
Articolul 100Copilul minor locuieşte la părinţii săi.Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea tutelara, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide, ţinând seama de interesele copilului.A se vedea şi:– art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate. + 
Articolul 101Părinţii sunt datori sa îngrijească de copil.Ei sunt obligaţi sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului socialist*), spre a-l face folositor colectivităţii (Codul familiei, art. 1,2,25,86,97-99,102,103,107-109).–––-*) 1. Consideram ca formularea "în conformitate cu ţelurile statului socialist, spre a-l face folositor colectivităţii", a fost abrogată expres, indirect prin art. 150 alin. (1) din Constituţia României.2. A se vedea şi art. 29 alin. (6) şi art. 44 alin. (1) din Constituţia României.3. A se vedea art. 1000 alin. (2) şi (5) din Codul civil. + 
Articolul 102Autoritatea tutelara, poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după împlinirea virstei de 14 ani, să-şi schimbe felul invataturii ori pregătirii profesionale stabilită de părinţi sau să aibă locuinta pe care o cere desăvârşirea invataturii ori pregătirii profesionale (Codul familiei, art. 1,2,101,108).A se vedea art. 180 şi 182 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în M. Of. nr. 606 din 10 decembrie 1999. + 
Articolul 103Părinţii au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept.Instanţa judecătorească va respinge cererea, dacă înapoierea este contrară intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, dacă a împlinit vârsta de 10 ani (Codul familiei, art. 24,43,65).A se vedea şi art. 307 din Codul penal. + 
Articolul 104Abrogat.*)–––-*) Art. 104 a fost abrogat prin Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, publicată în M. Of. nr. 28 din 28 martie 1970. Legea nr. 3/1970 a fost, de asemenea abrogată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1998 şi republicată în M. Of. nr. 276 din 24 iulie 1998. + 
Articolul 105Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor şi de a-l reprezenta în actele civile, până la data când el împlineşte vârsta de 14 ani.După împlinirea virstei de 14 ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.Dispoziţiile secţiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemănare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevăzut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decît cele de uz personal (Codul familiei, art. 98,124-141).A se vedea şi:– art. 9-11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 18,19,25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 14 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1968 privitor la prescripţia extinctiva;– art. 998-999 şi 1003 din Codul civil;– art. 214 din Codul penal;– art. 38 şi 47 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 106Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere (Codul familiei, art. 86,89,94,101,105,107,110).A se vedea şi:– art. 659,670,671 din Codul civil;– art. 1 lit. a)-c) din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor. + 
Articolul 107Copilul minor este întreţinut de părinţii săi.Dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinţii au îndatorirea să asigure condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională.În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere datorată de părinţi minorului, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se vor stabili de instanţa judecătorească cu ascultarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 42-44,65,86-96,101,106,127).A se vedea:– art. 45 alin. (4) din Constituţia României;– art. 34 lit. a) şi art. 35 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 108Autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv şi continuu asupra felului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului.Delegaţii autorităţii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor şi să se informeze pe orice cale despre felul cum aceştia sunt ingrijiti, în ceea ce priveşte sănătatea şi dezvoltarea lor fizica, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, în conformitate cu ţelurile statului socialist*), pentru o activitate folositoare colectivităţii; la nevoie, ei vor da îndrumările necesare (Codul familiei, art. 1, 98, 99, 101, 105-107, 109-112, 136, 158-160).––––*) În legătură cu formularea din alin. (2) ("în conformitate cu ţelurile statului socialist, pentru o activitate folositoare colectivităţii"), a se vedea nota de la art. 101. + 
Articolul 109Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţa grava în îndeplinirea îndatoririlor de părinte ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de Republica Populara Română*), instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti.Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie (Codul familiei, art. 1,2,98,101,104,110-112,117).1. Cu privire la Teza a 2-a alin. (1), a se vedea nota de la art. 101.2. a se vedea şi:– art. 3 şi 15 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată;– art. 306 din Codul penal. + 
Articolul 110Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte pe părinte de îndatorirea de a da întreţinere copilului (Codul familiei, art. 86,94,98,109,111,112). + 
Articolul 111Autoritatea tutelara va îngădui părintelui decăzut din drepturile părinteşti sa păstreze legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, creşterea, educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului ar fi în primejdie (Codul familiei, art. 109,110,112). + 
Articolul 112Instanţa judecătorească va reda părintelui decăzut din drepturile părinteşti exerciţiul acestor drepturi, dacă au încetat împrejurările care au dus la decădere, astfel încât, prin redarea acestor drepturi, creşterea, educarea, învăţătura, pregătirea profesională şi interesele patrimoniale ale copilului nu mai sunt primejduite (Codul familiei, art. 109-111). + 
Secţiunea a II-aTutela minorului + 
Articolul 113În cazul în care ambii părinţi fiind morţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, puşi sub interdicţie, dispăruţi ori declaraţi morţi, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, precum şi în cazul prevăzut în art. 85, copilul va fi pus sub tutela (Codul familiei, art. 105,109,114-141).1. Art. 85 a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei, aprobată cu modificări de Legea nr. 87/1998.2. A se vedea şi:– art. 16-19 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 11 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice;– art. 8 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată;– art. 37 şi 38 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. + 
Articolul 114Tutela se exercită numai în interesul minorului (Codul familiei, art. 1 alin. (2), art. 23,124,136). + 
Articolul 115Au obligaţia ca în termen de cel mult cinci zile de la data când afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească, în cazurile prevăzute în art. 113, sa înştiinţeze autoritatea tutelara:a) persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul; … b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei moşteniri; … c) instanţele judecătoreşti, procuratura şi militia, cu prilejul pronunţării, luării sau executării unor măsuri privative de libertate; … d) organele administraţiei de stat, organizaţiile obşteşti, instituţiile de ocrotire, precum şi orice altă persoană (Codul familiei, art. 113,115-118). … 1. La lit. b), în loc de "biroul notarial de stat" se va citi "biroul notarului public", potrivit art. 116 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.2. La lit. c), în loc de "procuratura" se va citi "reprezentanţii Ministerului Public", în conformitate cu Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată în M. Of. nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările ulterioare.3. Potrivit articolului unic pct. 18 din Legea nr. 32/1990 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii ale Codului de procedura penală, publicată în M. Of. nr. 128 din 17 noiembrie 1990, termenul de „organ de militie” sau „militie” din Codul de procedură penală sau din alte legi speciale se înlocuieşte cu termenul de „organ de poliţie” sau „poliţie”. A se vedea şi Legea nr. 26/1994 privind organizarea Poliţiei române, publicată în M. Of. nr. 123 din 18 mai 1994.4. La lit. d), în loc de "organele administraţiei de stat" se va citi "organele administraţiei publice", în conformitate cu prevederile Capitolului V – "Administraţia Publică" – din Constituţia României.5. Cu privire la sintagma "instituţiile de ocrotire", a se vedea nota de la art. 42. + 
Articolul 116Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunoştiinţarea acesteia, de către cei arătaţi în art. 115 (Codul familiei, art. 113,115,117,118). + 
Articolul 117Nu poate fi tutore:a) minorul sau cel pus sub interdicţie; … b) cel decăzut din drepturile părinteşti sau declarat incapabil de a fi tutore; … c) cel căruia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum şi cel cu rele purtări; … d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege şi de a fi ales deputat; … e) cel care, exercitind o alta tutela, a fost îndepărtat din aceasta; … f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei. … Când vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat (Codul familiei, art. 109,113,115,118,142 şi urm.).A se vedea şi art. 64 din Codul penal. + 
Articolul 118Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina.Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniţi; … b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani; … c) cel care creşte şi educa doi sau mai mulţi copii; … d) cel care exercită o alta tutela sau o curatela; … e) cel care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplinească aceasta sarcina. … Dacă vreuna dintre împrejurările arătate în prezentul articol se iveşte în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit (Codul familiei, art. 113,115-117). + 
Articolul 119Autoritatea tutelara va comunică în scris tutorelui numirea sa şi va afişa decizia de numire la consiliul popular*) de la domiciliul minorului.Drepturile şi îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicării.Între timp, autoritatea tutelara poate lua măsurile provizorii cerute de interesele minorului (Codul familiei, art. 116-118,139).––––*) La alin. (1) se va citi "consiliul local", în conformitate cu art. 5 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată. + 
Articolul 120Tutorele care, fiind în exerciţiul atribuţiilor sale, a cerut înlocuirea, este obligat să-şi exercite aceste atribuţii până la rezolvarea cererii sale de înlocuire (Codul familiei, art. 119). + 
Articolul 121Tutela este o sarcina gratuita.Cu toate acestea, autoritatea tutelara, ţinând seama de muncă depusa în administrarea averii şi de starea materială a minorului şi a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneraţie, care nu va depăşi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurărilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneraţie. + 
Articolul 122Minorul pus sub tutela locuieşte la tutore. Numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare, minorul poate avea o alta locuinta (Codul familiei, art. 102,114).A se vedea şi:– art. 14 alin. (3) din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 25 alin. (4) din legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate. + 
Articolul 123Tutorele are obligaţia de a îngriji de minor.El este obligat sa crească copilul, ingrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizica, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însuşirile lui, în conformitate cu ţelurile statului socialist*), spre a-l face folositor colectivităţii (Codul familiei, art. 8,114,136).–––-*) În legătură cu formularea "în conformitate cu ţelurile statului socialist, spre a-l face folositor colectivităţii", a se vedea nota 1 de la art. 101. + 
Articolul 124Tutorele are obligaţia de a administra bunurile minorului şi de a-l reprezenta în actele civile, însă numai până la data când acesta împlineşte vârsta de patrusprezece ani.După împlinirea virstei de patrusprezece ani, minorul îşi exercită singur drepturile şi îşi executa tot astfel obligaţiile, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea (Codul familiei, art. 126,129,133,136).A se vedea nota de la art. 105. + 
Articolul 125Dispoziţiile art. 102, 103 şi 106 se aplică în mod corespunzător şi în cazul tutelei. + 
Articolul 126După numirea tutorelui, şi în prezenta acestuia, un delegat al autorităţii tutelare va verifica la faţa locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă, un inventar, care va fi supus aprobării autorităţii tutelare.Creanţele pe care le au faţă de minor tutorele, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 45,46,128).A se vedea şi art. 46 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. + 
Articolul 127Autoritatea tutelara va stabili suma anuală necesară pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.Cheltuielile necesare pentru întreţinerea minorului şi administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, autoritatea tutelara va dispune vânzarea bunurilor minorului.Dacă minorul este lipsit de bunuri şi nu are părinţi sau alte rude care sunt obligaţi de lege să-i dea întreţinere, autoritatea tutelara va cere Direcţiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale să contribuie la întreţinerea lui (Codul familiei, art. 86,106,107,110). + 
Articolul 128Este oprit să se încheie acte juridice între tutore, soţul, o ruda în linie dreapta ori fraţii sau surorile tutorelui, de o parte, şi minor, de alta (Codul familiei, art. 45,46,105,126,132). + 
Articolul 129Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.Tutorele nu poate, fără prealabilă încuviinţare a autorităţii tutelare, să facă valabil înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunţarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi sa încheie orice alte acte care depăşesc dreptul de a administra.Actele făcute cu călcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile.Cu toate acestea, tutorele poate instraina, fără prealabilă încuviinţare a autorităţii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricăciunii, precum şi bunurile devenite nefolositoare pentru minor, dacă valoarea acestora din urma nu depăşeşte suma de doua sute cincizeci lei (Codul familiei, art. 105,124,128,130,133). + 
Articolul 130Autoritatea tutelara va acorda încuviinţarea, numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.Încuviinţarea se va da pentru fiecare act în parte.În caz de vînzare, încuviinţarea va arata dacă vânzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod.În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se întrebuinţează sumele de bani obţinute (Codul familiei, art. 105,124,128,129,133). + 
Articolul 131Sumele de bani care întrec nevoile întreţinerii minorului şi ale administrării bunurilor sale, precum şi hirtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de păstrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decît cu încuviinţarea autorităţii tutelare.Tutorele poate depune şi sumele necesare întreţinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat şi vor putea fi ridicate de tutore fără încuviinţarea prevăzută în alineatul precedent (Codul familiei, art. 105,127). + 
Articolul 132Ori de cîte ori se ivesc între tutore şi minor interese contrare, care nu sunt dintre cele care trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator (Codul familiei, art. 128,138,152 şi urm.). + 
Articolul 133Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui, iar în cazurile prevăzute în art. 132 şi 152 lit. c, cu încuviinţarea prealabilă a curatorului.Dacă actul pe care minorul urmează sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decît cu încuviinţarea autorităţii tutelare, va fi necesară şi prealabilă încuviinţare a acesteia.Minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviinţare, donaţii şi nici sa garanteze obligaţia altuia.Actele făcute cu călcarea dispoziţiilor de mai sus sunt anulabile (Codul familiei, art. 105,124,129,130).A se vedea şi:– art. 809 din Codul civil;– art. 42 şi 161 din Codul de procedură civilă;– art. 11 şi 12 din decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 18 şi 25 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. + 
Articolul 134Tutorele este dator să prezinte anual autorităţii tutelare o dare de seama despre modul cum a îngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia.Darea de seama se va prezenta autorităţii tutelare în termen de 30 de zile de la sfârşitul anului calendaristic.În afară de darea de seama anuală, tutorele este obligat, la cererea autorităţii tutelare, sa dea oricând dări de seama despre felul cum a îngrijit de persoana minorului, precum şi despre administrarea bunurilor acestuia (Codul familiei, art. 101,105,135,141). + 
Articolul 135Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului şi la cheltuielile făcute cu întreţinerea acestuia şi cu administrarea bunurilor sale şi, dacă sunt regulat întocmite şi corespund realităţii, va da descărcare tutorelui (Codul familiei, art. 127,131,134,141). + 
Articolul 136Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv şi continuu asupra modului în care tutorele îşi îndeplineşte îndatoririle sale cu privire la persoana şi bunurile minorului, dispoziţiile art. 108 alin. 2 fiind aplicabile.Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire.*)––––*) Cu privire la sintagmele "organelor administraţiei de stat şi instituţiilor de ocrotire" din alin. (2), a se vedea notele 4 şi 5 de la art. 115. + 
Articolul 137Felul invataturii sau pregătirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta, decît cu încuviinţarea autorităţii tutelare (Codul familiei, art. 114,123,136).A se vedea şi nota de la art. 102. + 
Articolul 138Minorul, precum şi toţi cei prevăzuţi în art. 115, pot face plîngere autorităţii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.Tutorele va fi îndepărtat dacă săvârşeşte un abuz, o neglijenţa grava sau fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum şi dacă nu îşi îndeplineşte mulţumitor sarcina.A se vedea şi:– art. 22 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 64 alin (1) lit. e), art. 65,66 şi 214 din Codul penal. + 
Articolul 139Până la intrarea în funcţiune a noului tutore, autoritatea tutelara va numi un curator (Codul familiei, art. 119,152 şi urm.). + 
Articolul 140La încetarea tutelei, tutorele este dator ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte autorităţii tutelare o dare de seama generală. El are aceeaşi îndatorire şi în caz de îndepărtare din tutela.Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, moştenitorilor acestuia sau noului tutore (Codul familiei, art. 141). + 
Articolul 141După predarea bunurilor, verificarea socotelilor şi aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descărcare de gestiune sa.Chiar dacă autoritatea tutelara a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru paguba pricinuită prin culpa sa.Tutorele care înlocuieşte pe un alt tutore are obligaţia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa (Codul familiei, art. 134,135,140).A se vedea şi:– art. 998-999 din Codul civil;– art. 14 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctiva. + 
Capitolul 2Interdicţia + 
Articolul 142Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.Pot fi puşi sub interdicţie şi minorii (Codul familiei, art. 9,19,151).A se vedea şi:– art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice”. + 
Articolul 143Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelara, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115. + 
Articolul 144Interdicţia se pronunţa de instanţa judecătorească cu concluziile procurorului şi îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.După ce a rămas definitivă, hotărârea se va comunică, fără întârziere, de către instanţa judecătorească ce a pronunţat-o, instanţei locului unde actul de naştere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.Când sentinta judecătoriei prin care s-a pronunţat interdicţia a fost atacată cu recurs şi acesta a fost respins, instanţa de recurs va face ea însăşi comunicarea prevăzută de acest articol trimiţând, în copie, dispozitivul sentinţei.Incapacitatea celui pus sub interdicţie nu va putea fi opusă unui al treilea decît de la data transcrierii hotărârii, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut interdicţia pe alta cale (Codul familiei, art. 142,146).1. Potrivit art. 2 pct. 1 lit. g) din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 59/1993, competenţa de a judeca în prima instanţa cererile de punere sub interdicţie aparţine tribunalelor.2. Cu privire la noţiunea de "hotărâre definitivă" a se vedea art. 377 alin. (1) din codul de procedura civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.3. În conformitate cu modificările Codului de procedura civilă, aduse prin Legea nr. 59,1993, s-a introdus şi calea de atac a apelului.4. A se vedea şi nota de la art. 142.5. A se vedea art. 21 lit. e) din Legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată. + 
Articolul 145Hotărârea de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore.De asemenea, hotărârea de punere sub interdicţie rămasă definitivă va fi comunicată medicului şef al comunei, al oraşului, al municipiului sau al sectorului Bucureşti, pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instrucţiunilor Ministerului Sănătăţii şi Familiei, o supraveghere medicală permanenta (Codul familiei, art. 146, 147, 149).1. A se vedea nota 2 de la art. 144.2. Potrivit art. 21 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată în M. Of. nr. 10 din 9 ianuarie 2001, denumirea „Ministerul Sănătăţii” se înlocuieşte cu „Ministerul Sănătăţii şi Familiei”. A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, publicată în M. Of. nr. 16 din 10 ianuarie 2001, modificată prin H.G. nr. 287/2001, publicată în M. Of. nr. 126 din 14 martie 2001. + 
Articolul 146În caz de nevoie şi până la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei şi reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor (Codul familiei, art. 144,152 şi urm.). + 
Articolul 147Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de patrusprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel (Codul familiei, art. 54 alin. (3), art. 124,129,130,132,148-150).A se vedea şi:– art. 11 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 18 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. + 
Articolul 148Tutorele celui pus sub interdicţie este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire (Codul familiei, art. 145). + 
Articolul 149Tutorele este dator sa îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţa; în acest scop, se vor întrebuinţa veniturile şi, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdicţie.Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o instituţie sanitară (Codul familiei, art. 123,145,150).A se vedea şi art. 214 din Codul penal. + 
Articolul 150Minorul care, la epoca punerii sub interdicţie, se afla sub ocrotirea părinţilor, va rămâne sub aceasta ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispoziţiile art. 149 sunt aplicabile şi situaţiei prevăzute în prezentul alineat.Dacă la data când minorul devine major el se afla încă sub interdicţie, autoritatea tutelara va numi un tutore.În cazul în care la epoca punerii sub interdicţie minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau va numi un nou tutore (Codul familiei, art. 98,101,145,149). + 
Articolul 151Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia, instanţa judecătorească va pronunţa, ascultând concluziile procurorului, ridicarea ei.Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie, de tutore, precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 115.Hotărârea care pronunţa ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data când a rămas definitivă. Ea se va comunică, de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o, instanţei locului unde s-a transcris hotărârea de punere sub interdicţie, spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. 144 şi totodată spre a se face în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei, pe marginea hotărârii care a pronunţat interdicţia.Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decît de la data când, potrivit dispoziţiilor alineatului precedent, a fost facuta menţiune despre ridicarea interdicţiei, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe alta cale (Codul familiei, art. 115, 144).1. A se vedea şi art. 35 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;2. A se vedea notele 1 şi 2 la art. 144. + 
Capitolul 3Curatela + 
Articolul 152În afară de alte cazuri prevăzute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:a) dacă, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu poate, personal, să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii multumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant; … b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amînare; … c) dacă, din cauza bolii sau alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplinească un anumit act în numele persoanei ce reprezintă sau ale carei acte le încuviinţează; … d) dacă o persoană, fiind obligată sa lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar general; … e) dacă o persoană a dispărut fără a se avea ştiri despre ea şi nu a lăsat un mandatar general (Codul familiei, art. 132,139,146,153-157). … 1. A se vedea şi:– art. 15 şi 16 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice;– art. 39 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;2. Pentru alte cazuri de curatela a se vedea:– art. 816 din Codul civil;– art. 44 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000;– art. 72 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. + 
Articolul 153În cazurile prevăzute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă (Codul familiei, art. 152,154-157). + 
Articolul 154Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soţului sau, a rudelor, a celor arătaţi în art. 115, precum şi a tutorelui, în cazul prevăzut în art. 152 lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela şi din oficiu.Curatela nu se poate institui decît cu consimţământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimţământul nu poate fi dat (Codul familiei, art. 152,153,155-157).A se vedea şi art. 21 lit. e) din legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată. + 
Articolul 155În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat.Autoritatea tutelara poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urma nu este în măsura sa o facă (Codul familiei, art. 152-154,156-157). + 
Articolul 156Curatorul este în drept sa ceara înlocuirea sa după trei ani de la numire (Codul familiei, art. 152-155,157). + 
Articolul 157Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de autoritatea tutelara la cererea curatorului, a celui reprezentat, a oricăruia dintre cei prevăzuţi în art. 115 ori din oficiu (Codul familiei, art. 152-156). + 
Capitolul 4Autoritatea tutelara + 
Articolul 158Atribuţiile de autoritate tutelara aparţin organelor executive şi de dispoziţie ale consiliilor comunale, orăşeneşti, municipale sau de sector al municipiului Bucureşti.*)–––-*) Potrivit art. 5 din Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, republicată, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi subdiviziunile administrativ-teritoriale al municipiilor sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primării, ca autorităţi executive. De asemenea, potrivit art. 44 alin. (1) lit. s,), primarul asigură funcţionarea serviciilor de autoritate tutelara şi supraveghează realizarea măsurilor de asistenţa şi ajutor social. + 
Articolul 159Autoritatea tutelara competenţa este:a) pentru ocrotirea părintească şi tutela minorului, cea de la domiciliul minorului; … b) pentru tutela persoanei pusă sub interdicţie, cea de la domiciliul acesteia; … c) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de patrusprezece ani; … d) în cazul prevăzut în art. 152 lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; … e) pentru curatela prevăzută în art. 152 lit d sau e, cea de la ultimul domiciliu din ţara al celui lipsa ori al celui dispărut. … Cu privire la noţiunea de domiciliu, a se vedea art. 25 din Legea nr. 105/1996 privind evidenta populaţiei şi cartea de identitate. + 
Articolul 160Deciziile autorităţii tutelare pot fi atacate la autoritatea ierarhic superioară care, potrivit legii, exercita atribuţiile de îndrumare şi control.A se vedea şi Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicată în M. Of. nr. 122 din 8 decembrie 1990, cu modificările ulterioare.DISPOZIŢII FINALE + 
Articolul 161Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 februarie 1954.––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește